Acasă Blog Pagina 7203

Un antrenor din Anglia face transferuri la indicatiile sotiei

0

Daca Gigi Becali se consulta cu Mihai Stoica, Victor Piturca sau Cosmin Olaroiu pentru anumite transferuri, Neil Warnock, antrenorul lui Queens Park Rangers, face achizitii numai la indicatiile sotiei.

Tehnicianul de 63 de ani considera extrem de fructuoasa colaborarea cu Sharon, sotia sa, care are un cuvant greu de spus in legatura cu jucatorii pe care sotul ei vrea sa ii achizitioneze sau la care vrea sa renunte.

Warnock spune ca „sotia mea trebuie sa cunoasca fiecare jucator in parte, femeile au un simt dezvoltat cand e vorba de alti oameni si Sharon descopera anumite aspecte care pot spune multe despre personalitatea unui jucator, curajul lui etc”.

Warnock chiar recunoaste ca a refuzat sa achizitioneze un jucator aflat in probe dupa ce sotia sa a remarcat ca fotbalistul ezita sa priveasca partenerul de discutii in ochi.

Mai mult, tehnicianul spune ca a reusit sa convinga mai multi fotbalisti sa vina la echipa cu ajutorul unor plimbari prin care le-a aratat suburbia Richmond, una dintre cele mai linistite zone ale Londrei.

Nou promovata in Premier League, Queens Park Rangers este abia pe locul 16 in clasament, la doua puncte de retrogradare, iar sotia lui Warnock va avea mult de lucru in ianuarie in conditiile in care tehnicianul cauta sa achizitioneze mai multi jucatori care sa ajute echipa sa urce in clasament.

Antrenorul lui Chelsea a primit 150 de milioane de lire sterline de la Mos Abramovich

0

Nemultumit de pozitia ocupata de Chelsea in clasamentul din Anglia, locul 4, la 11 puncte de liderul Manchester City, Roman Abramovich l-a anuntat pe antrenorul Andre Villas Boas ca ii pune la dispozitie 150 de milioane de lire sterline pentru achizitii.

Anuntul facut de miliardarul rus a venit chiar in prima zi de Craciun si, foarte probabil, i-a indulcit sarbatorile tehnicianului portughez.

Villas Boas va folosi banii in mercato din ianuarie, cand vrea sa-si intareasca echipa pentru a recupera distanta fata de formatiile din Manchester, City si United, care par ca au pus stapanire pe Premier League.

Principalele tinte ale lui Chelsea sunt Edinson Cavani si Marek Hamsik, vedetele lui Napoli, jucatori cotati, impreuna, la 80 de milioane de lire sterline. Villas Boas i-ar mai dori la echipa pe fundasul Gary Cahill, mijlocasul Alvaro Pereira si atacantul Radamel Falcao.

Miami Heat a castigat reeditarea ultimei finale NBA

0

Dupa o greva de circa doua luni, sezonul din NBA a debutat in prima seara de Craciun cu o reeditare a finalei din sezonul precedent, cea dintre Dallas Mavericks si Miami Heat.

LeBron James

Daca in primavara Mavericks s-a impus, cu 4-2, in disputa cu Heat si a devenit campioana NBA, formatia din Miami si-a luat revansa in prima zi a noului sezon, impunandu-se, cu 105-94, chiar in American Airlines Center din Dallas.

LeBron James a fost eroul meciului cu 37 de puncte, 10 recuperari si sase pase decisive, el fiind secondat excelent de Dwyane Wade (26 de puncte, opt recuperari si sase pase decisive).

Dirk Nowitzki, MVP-ul finalei castigate de Mavericks, a reusit doar 21 de puncte si cinci recuperari in primul meci din noul sezon.

O alta surpriza de proportii a reusit Chicago Bulls, formatie care s-a impus, cu 88-87, in Staples Center din Los Angeles, impotriva lui Lakers. Derrick Rose (22 de puncte si cinci pase decisive) si Luol Deng (21 de puncte si sapte recuperari) au anulat evolutia buna a lui Kobe Bryant, care a incheiat meciul cu 28 de puncte, sapte recuperari si sase pase decisive.

In celelalte meciuri ale serii s-au inregistrat urmatoarele rezultate: New York Knicks – Boston Celtics 106-104, Oklahoma City Thunder – Orlando Magic 97-89 si Golden State Warriors – Los Angeles Clippers 86-105.

Managerul lui Bute: „L-am ofertat pe Ward, ne-a refuzat, nu stam dupa fundul lui”

0

Jean Bedard, presedintele Interbox si omul care se ocupa de destinul sportiv al lui Lucian Bute, a precizat ca sunt sanse mici pentru un meci intre campionul roman si americanul Andre Ward.

Bedard a afirmat ca i-a facut o oferta lui Ward, campionul mondial in versiunile WBA, WBC si The Ring la categoria supermijlocie, pentru ca americanul sa-si masoare fortele cu Bute, campionul IBF, dar Ward l-a refuzat.

„Dupa ce l-a batut pe Froch si a unificat centurile, Ward ne-a spus ca are alte obiectiv. Probabil nu se simte inca pregatit pentru a-l infrunta pe Bute. Asta e, nu o sa stam dupa fundul lui” a spus Bedard.

Stephan Larouche, antrenorul lui Bute, a precizat ca nu a fost impresionat de victoria obtinuta de Ward impotriva lui Froch, dar ca va folosi inregistrarea finalei SuperSix in eventuala pregatire a unui meci Bute – Froch.

„Ward este un luptator inteligent. Face totul bine, dar nimic exceptional. A reusit sa dezvaluie slabiciunile lui Froch. Britanicul nu se misca mult in ring, nu este un luptator agil” a spus Larouche.

Staff-ul lui Bute si cel al lui Froch discuta posibilitatea ca cei doi boxeri sa-si masoare, macar o data, fortele in 2012.

Sarapova, Craciunita pentru fani

0

Rusoaica Maria Sarapova, una dintre cele mai sexy jucatoare de tenis din lume, si-a gratulat fanii cu o poza in care a jucat rolul de Craciunita.

Sarapova si-a propus, pentru anul viitor, sa revina in fruntea tenisului mondial, dar sezonul incepe cu o veste proasta pentru ea.

Nerefacuta dupa accidentarea la glezna stanga, Sarapova a decis sa nu participe la turneul de la Brisbane pentru a avea timp sa se recupereze pana la Australian Open, primul turneu de Mare Slem al anului.

Sarapova spera sa-si imbunatateasca rezultatul de anul trecut, de la Australian Open, cand s-a oprit in faza optimilor de finala. In cazul in care ajunge macar pana in sferturi, Sarapova va castiga cel putin 220 de puncte WTA.

Top 10 secrete ale starurilor: SJP e neam de vrajitoare!

    0

    Daca va inchipuiati ca stiti tot ce se poate sti despre actorii si cantaretii dumneavoastra preferati, ei bine s-ar putea sa va inselati. Descoperiti impreuna cu noi care sunt secretele vedetelor din showbizul international si in ce fel le-au marcat acestea viata.

    1. Cu totii il stim pe Elvis Presley drept “Regele rock’n’ roll. Ei bine, regele n-a fost intotdeauna rege. In clasa a opta, de exemplu, profesorul de muzica i-a recomandat lui Elvis sa se lase de cantat pentru ca nu are aptitudinile necesare pentru a face cariera in domeniu. Noroc ca Presley nu si-a ascultat dascalul si si-a vazut mai departe de muzica lui.

    2. Beyonce este alergica la parfum. Nu doar acum ca este gravida si are o problema cu mirosurile, ci in general. Cum de este atunci imaginea atator parfumuri si ape de toaleta? Se pare ca producatorii altereaza aromele astfel incat artista sa nu aiba vreo reactive alergica atunci cand se da cu parfumurile pe care le promoveaza.

    3. Actrita Sarah Jessica Parker se trage din neam de vrajitoare. A aflat-o recent cu ajutorul unui show de televiziune. Strabunica ei de gradul zece a fost acuzata de vrajitorie in timpul celebrelor procese din Salem, dar n-a mai apucat sa demonstreze daca era vinovata sau nu intrucat curtea s-a autodizolvat.

    4. Tom Cruise a vrut sa se popeasca. Cica in tinerete era interesat de spiritualitate si isi dorea sa devina preot. Dupa un an de tatonari, starul a renuntat la acest plan si s-a dedicat actoriei.

    5. Calponia harrisonfordi, Pheodole harrisonfordi. Nu, nu este vorba despre ultimele nume de bebelusi la moda prin Cetatea Filmului, ci de o specie de paianjeni si una de furnici care au fost botezate dupa numele actorului Harrison Ford.

    6. Walt Disney, creatorul celui mai cunoscut si iubit soricel din lume, Mickey Mouse, se temea de rozatoare. Ii placeau inca ratele si cainii de talie mare.

    7. James Cameron, creierul din spatele unor filme precum “Titanic” si “Avatar”, n-a lucrat dintotdeauna la Hollywood. Pana sa dea marea lovitura, Cameron a lucrat ca sofer de autobuz.

    8. Cuba Gooding jr. a avut de strabatut un drum lung pana sa ajunga sa ii dea replica lui Tom Cruise in “Jerry Maguire” si sa ii strige acestuia in telefon celebra replica “Show me the money” (arata-mi banii). O vreme a lucrat ca dansator in trupa lui Lionel Richie.

    9. Heidi Klum nu este doar un model de succes si o fermecatoare prezentatoare de reality-how-uri. In timpul liber, nemtoaica picteaza, iar operele ei de arta au aparut in cateva reviste de specialitate. Cu toate acestea, criticii de arta i-au recomandat sa nu renunte la modelling. Parca-parca la asta se pricepe mai bine decat la dat cu pensula.

    10. Actorul britanic Robert Pattinson este considerat un sex-simbol de milioane de femei din lumea intreaga. Nu si de surorile lui. Pana pe la 12 ani, Robert a fost chinuit de acestea in cel mai groaznic mod cu putinta. “Obisnuiau sa ma imbrace in haine de fetita si sa ma prezinte in lume drept “Claudia””, si-a amintit recent starul. n

     

     

     

     

    Vedetele care au marcat moda anului 2011

      0

      Anul care mai are un pic si se incheie a fost plin de momente memomorabile, la capitolul stil si moda. Practic, in 2011 am fost cu totii martorii transformarii unei fetei obisnuite in printesa si fashion-icon sau ai prefacerii unei dive precum Beyonce din cantareata sexy in viitoare mamica sexy. Haideti sa ne reamintim impreuna care sunt vedetele care au facut senzatie anul acesta si si-au castigat sau consolidat statutul de etalon in moda.

      Kate Middleton a devenit etalon de stil cand s-a maritat cu printul William

      2011 pare sa fie anul care le-a priit actritelor aflate la inceput de drum artistic. Ashley Green si Emma Watson, doua dintre vedetele care au facut furori in filme precum „Twilight” si, respectiv, „”Harry Potter”, si-au consolidat imaginea de „printese” la Hollywood. Daca Ashley a primit roluri in pelicule precum „LOL” si „The Apparition” si a inceput sa populeze paginile tuturor revistelor importante de moda, Emma a trecut rapid de la imaginea de fetita din “Harry Potter” la cea de “senzatie sexy”. Noua Emma, senzuala, rafinata si misterioasa, a devenit in 2011 si imaginea Lancôme, onoare care, de-a lungul timpului, le-a revenit unor dive precum Julia Roberts sau Penelope Cruz.

      Aripile de inger sunt la mare cautare

      La capitolul „creatoare de momente memorabile” ar trebui amintita si cantareata Katy Perry. Daca de obicei alege sa poarte tot felul de tinute trasnite si sa se deghizeze ba in acadea, ba in pisicuta sexy, ba om de zapada, ba pom de Craciun, in februarie, la ceremonia de decernare a premiilor Grammy, bruneta a optat pentru un sutien stralucitor si aripi de ingeras. Stilistii de la Hollywood au cazut pe spate si au considerat-o intr-un glas fashion-icon cu potential.

      Burtica de gravida si rochia de mireasa fac senzatie

      PREMIERĂ. Beyonce a anuntat ca e gravida la premiile VMA

      Pana acum cateva luni, Beyonce era considerata doar o cantareata sexy, care isi scoate la inaintare dotarile cu care a inzestrat-o Mama Natura, ori de cate ori are ocazia. La premiile VMA din 2011, artista si-a schimbat rapid statutul, devenind sub ochii uimiti ai spectatorilor din artista, viitoare mama, mandra nevoie mare de burtica ei de graviduta. Momentul in care Beyonce a recunoscut public, e drept si cu ajutorul rochiei Lanvin, ca este insarcinata a fost catalogat de presa internationala si stilisti deopotriva drept memorabil. Si starleta Kim Kardashian a avut clipa ei de glorie anul acesta: s-a maritat si aproape ca si-a transmis nunta in direct la TV. E drept ca mariajul n-a durat decat 72 de zile, dar macar fotografiile cu rochiile create de Vera Wang raman pentru posteritate. Si tot pentru posteritate ramane si momentul in care Kate Middleton a devenit sotia printului William. Aproape peste noapte, britanica a devenit una dintre cele mai populare femei din lume, iar marii designeri s-au bulucit sa ii trimita creatiile. Criticata de unii pentru ca are un stil prea banal, laudata de altii pentru cumpatare si dorinta de a nu gresi niciodata, Kate Middleton a devenit rapid un fashion-icon, revistele de moda dedicandu-i pagini intregi.

      Femeia-barbat e pe val

      RECUNOASTERE. GaGa a fost desemnata cea mai stilata vedeta a anului

      Nicio discutie despre moda anului 2011 nu ar putea fi considerata completa fara aduce in discutie fenomenul Lady GaGa.De cand a debutat si pana prezent, artista revolutionat, a inovat, s-a imbracat asa cum a simtit, fara sa ii pese de gura lumii. Momentul ei de glorie a fost la decernarea premiilor VMA, unde a aparut deghizata in barbat. Cel mai „fashion” moment al ei a fost la Premiile Bambi, din Germania, unde a purtat o rochie aurie Alexander McQueen, careia stilistii nu i-au gasit niciun cusur. In concluzie, GaGa a primit din nou titlul de cel mai stilat star al anului.

      TRANSFORMARE. Emma Watson, pustoaica din „Harry Potter, a devenit imaginea Lancome
      APRECIERE. Ashley Green este laudata de stilisti pentru felul in care se imbraca

       

       

       

      Delia Matache, 5.000 de euro dintr-un foc, de Revelion!

      0

      Nu orice club isi permite sa aduca in fata publicului, in noaptea de Revelion, artisi de top. Delia Matache se numara printre cele mai ravnite dar si mai costisitoare aparitii in noaptea dintre ani.

      Printre atatea solicitari, Delia a acceptat sa sustina un recital la Jubile Ballroom din Pipera, o cunoscuta sala de evenimente unde cantaretele Daniela Gyorfi si Andreea Antonescu si-au botezat fetitele. Pe langa frumoasa Delia Matache, programul artistic de la Jubile va fi asigurat si de mama solistei, Gina Matache, care va sustine un recital folcloric, dar si de Star DJs.

      Pretul unui Revelion la Jubile este de 399 lei, in acesti bani intrand concertele programate, dar si un meniu variat, din care nu lipsesc salata de mango, icrele de stiuca, dorada la gratar cu broccoli, somonul fume, branza de capra si multe alte delicatese culinare. Se pare ca pentru un program artistic in noaptea de Revelion la Jubile Ballroom din Pipera, Delia Matache ar fi incasat frumoasa suma de 6.000 de euro.

       

      Craciunul politicienilor: trenulet electric, papusi, portocale si bomboane

      Politicienii au povestit cum arata Craciunul copilariei lor si cum il asteptau pe “Mosul”.

      SARCINA. Ludovic Orban ii ajuta bunicul sa scoata vinul din butoi

      Deputatul liberal Ludovic Orban isi aminteste ca, in copilarie, de Craciun, manca bomboanele din brad si impaturea la loc ambalajul de staniol.”Mancam bomboanele din pom – erau bomboanele alea invelite in staniol – si dupa aia le impatuream la loc ca sa nu se vada ca erau mancate bomboanele?, si-a amintit Ludovic Orban, mentionand ca sarbatorile de Craciun le petrecea alaturi de fratele sau,Leonard, fie acasa, fie la familia tatalui.

      „Eu aveam treaba cu bunicul meu, care ma chema intotdeauna sa trag vinul. El facea vin si ma chema si pe mine sa-l ajut si il trageam din damigeana in sticle”, a mai spus Orban. Pentru europarlamentarul PDL Sebastian Bodu cel mai frumos cadou a fost trenuletul electric primit cand avea zece ani. „Am pastrat aceasta amintire pana anul acesta, cand mi-am cumparat alt trenulet si am reusit sa il instalez pe o masa electrica. Mai am si acum locomotiva si cateva vagoane din vechiul tren”, a povestit Bodu.

      Hasotii a plans cand l-a vazut pe Mos Craciun

      INTALNIRE. Puiu Hasotii s-a speriat de Mos Craciun

      Senatorul liberal Puiu Hasotii sustine ca nu l-a asteptat niciodata pe „mos Gerila”, pentru ca in casa in care a crescut s-a spus numai „mos Craciun”.”Cand inca credeam in mos Craciun – si la mine in casa nu s-a spus niciodata mos Gerila, s-a spus numai mos Craciun – mi-aduc aminte ca impreuna cu toti fratii mei, verii si verisoarele – toti mai mici decat mine, asadar ei credeau inca si mai mult in mos Craciun – sa fi avut sase-sapte ani pe vremea aceea, un unchi de-al meu s-a facut mos Craciun si am fost teribil-teribil de impresionati. Jumatate dintre noi au inceput sa planga, unii de bucurie, altii de frica si tin minte ca era un brad foarte, foarte mare si noi toti in jurul acelui brad impreuna, bineinteles, cu intreaga mare familie.

      Cred ca aceasta este cea mai puternica impresie de Craciun”, a spus Hasotti. La randul sau, liderul PSD, Victor Ponta, a marturisit ca, in copilarie, astepta cu nerabdare cadourile de Craciun, in special bomboanele si portocalele. Papusa primita de Sarbatori este cea mai frumoasa amintire a Olgutei Vasilescu. „Cea mai frumoasa amintire este o papusa pe care am primit-o intre Mos Niculae si Craciun, pe care mi-o doream foarte mult si pe care mi-a facut-o cadou mama. Era o papusa cat mine de mare”, a povestit social-democrata.

      AMINTIRE. Olguta Vasilescu nu a uitat nici acum papusa primita de la mama sa

       

      J.Lo: “Victoria Beckham e cea mai haioasa persoana din lume”

        0

        Cantareata Jennifer Lopez considera ca nevasta fotbalistului David Beckham este de departe cea mai haioasa si plina de umor persoana pe care a intalnit-o vreodata.

        Arareori este vazuta razand sau macar zambind. Cu toate acestea, Victoria Beckham este considerata o persoana vesela si cu simtul umorului. Cel putin asa o vede buna ei prietena, cantareata Jennifer Lopez.

        “Victoria Beckham este cea mai haioasa persoana din lume. Este prietena mea de suflet pentru ca ma face sa rad. Desigur, esti si foarte frumoasa, foarte stilata si are un sot admirabil, dar motivul pentru care o ador pe Victoria este pentru ca e din cale afara de amuzanta”, a povestit plina de entuziasm Jennifer Lopez.

        “Partea si mai draguta la Victoria este ca stie sa ii faca pe oameni sa rada si nu se ia prea in serios”, si-a mai laudat cantareata amica.

         


        Adrian Nastase isi incarca bateriile la Cornu

        Craciunul l-a gasit pe Adrian Nastase intr-o dispozitie nostalgica. Retras la Cornu, alaturi de familie, pesedistul vorbeste despre ranile trecutului si despre viitor.

        FAMILIE. Adrian Nastase, alaturi de sotia Dana si cei doi fii Mihnea si Andrei

        “Am ajuns aseara la Cornu, lasand in urma un an plin de incercari si de batalii – carora uneori nu le mai stiu rostul – regasind linistea armistitiului cu mine insumi”. Asa isi incepe Nastase povestea de Craciun, cu miros de brad si tuica fiearta, dar si niscaiva regrete.

        Am facut o plimbare prin aerul rece, care pare de sticla. Este ireal de multa liniste aici. In casa  miroase a  tuica fiarta si a brad. Ma intreb, totusi, ne place oare sa ne imbatam, in fiecare an, cu iluzia ca sarbatorile de iarna se aseamana cu tasta delete a calculatorului ce sterge intr-o fractiune de secunda ceea ce nu ne place din trecut, dandu-ne sansa de a privi cu speranta viitorul? Probabil…”, conchide Adrian Nastase.

         

         

        De ce nu ii face Botezatu ochi dulci Ramonei Gabor?

        3
        Catalin Botezatu, invitat la un post tv nu se stie prea clar din ce motive, ne izbeste peste ochi cu una din cugetarile lui maxime: “Ramona Gabor trebuie sa isi aleaga un iubit cu foarte multi bani. Doar nu o sa umble dupa un strungar”.
        De data asta, ne vedem nevoiti sa ii dam dreptate. Pana sa ajunga un meserias desavarsit, strungarul se scoleste zdravan, ceea ce, se stie, nu este chiar atuul pitipoancei. E drept, unui strungar nu ii poti cere sa poarte un dialog despre portretul venetian in secolul XVI, dar nici Gaboroaicei despre strungarie.
        Iar despre portretistica nici atat, cunostintele ei oprindu-se la efigiile de pe bancnote. Si, intentionat sau nu, emasculatul ii pune Ramonei patalamaua-n frunte, caci asta se intelege : nu e in stare sa iubeasca, cid oar sa numere banii. Pana cand ii termina, dupa care schimba patul, pardon, “iubitul”, dar am zis sa nu folosim un termen jignitor pentru ea.  Dar Bote de ce nu i-ar face ochi dulci? Strungar nu e, bani are si e manierat ca orice femeie stilata. Si, la urma urmei, idila dintre el si Denisa Nechifor nu il poate stanjeni. Chiar si Denisa stie de ce, numai Bote mimeaza mirarea.

         

         

        Urari politice de Craciun! Basescu: “Sa ne pastram speranta intr-un viitor mai bun”

        Speranta a fost laitmotivul mesajelor de Craciun transmise romanilor de politicieni.

        MESAJ. Traian Basescu le doreste romanilor bucurie, liniste si sanatate

        Presedintele Traian Basescu le-a urat romanilor ”sanatate, intelegere si bucurie alaturi de cei dragi”. “Fie ca aceasta sarbatoare sa ne aduca in suflet lumina si puterea de a ne implini aspiratiile, sa ne aminteasca sa fim generosi si solidari cu cei care au nevoie de ajutorul nostru si, in acelasi timp, sa ne ajute sa ne pastram speranta intr-un viitor mai bun”, a mai transmis seful statului.

        Boc: Sunt onorat ca sunt roman

        Tot cu viitorul mai bun in gand a fost si  premierul Emil Boc. „Romanii sunt oameni cu multe calitati, au vointa si inspiratie, onoare si talent, speranta si altruism. Am incredere in noi, in romani, si intr-un viitor mai bun si mai prosper. Sunt onorat ca sunt roman, sunt mandru ca sunt dintre dumneavoastra in origine si simtire”, se arata in mesajul premierului.

        “Dragoste si liniste sufleteasca”. Asta le ureaza ministrul Dezvoltarii Elena Udrea romanilor. “Le doresc tuturor romanilor ca, in acest an, de Craciun, sa fie alaturi de cei dragi, sa primeasca si sa ofere dragoste! Sa se bucure in familie si sa aiba parte de liniste sufleteasca. Gandurile bune si increderea in viitor sa-i insoteasca oriunde s-ar afla”, a mai adaugat Udrea.

        “Va doresc, dragi prieteni, sa aveti sarbatori fericite, alaturi de cei dragi, sa uitati lucrurile rele din anul care se incheie si sa renasteti in speranta, in credinta si in iubire!” le-a transmis si Adrian Nastase romanilor. Despre speranta a vorbit si liderul PSD, Victor Ponta, care a  “impodobit” mesajul de Craciun cu o promisune elecorala: “Sarbatorile din 2012 vor fi mai frumoase decat cele din acest an”. “Sa nu-si piarda speranta si sa mai reziste putin. Sa aiba grija unii de altii si sa creada in capacitatea lor de a-si schimba destinul, pentru ca puterea sta in mana lor. Si sa nu uite ca nu sunt singuri si nici abandonati. Sarbatorile de iarna din 2012 le vor readuce zambetul pe buze”, le-a mai urat Ponta romanilor.

         

        Michael Lohan: “Ce bine ca Lindsay a pozat in Playboy!”

          0

          Tatal actritei Lindsay Lohan este incantat ca fiica lui a pozat din nou in paginile unei reviste pentru barbati.

          Cei mai multi tati ar ingroziti sa isi vada fiica pozand in reviste pentru adulti. Nu si Michael Lohan, care sustine ca e in culmea fericirii de cand a aflat ca fiica lui, Lindsay, a realizat un pictorial fierbinte pentru revista Playboy.

          “Daca Lindsay e fericita, si eu sunt fericit. N-am vazut pictorialul si de regula nu ma uit la ce face ea prin reviste”, a declarat Michael, inainte sa i se puna inaintea ochilor ultimul numar al revistei cu iepurasi. “Aaa, uite-o si pe fata mea. Acum ce ar trebui sa fac, sa inchid ochii?”, s-a intrebat amuzat Michael Lohan. “ Pana la urma e bine ca Lindsay a pozat in Playboy. E o miscare inspirata. In fond, face parte din meseria ei”, a declarat Michael Lohan, care de data aceasta a aruncat o privire in paginile revistei in care a pozat dezbracata fiica lui cea mare.

           

          Carla Bruni isi face Craciunul cu bodyguarzii

            0

            Prima doamna a Frantei, Carla Bruni, isi petrece Sarbatorile de Iarna departe de sotul ei. In vreme ce modelul l-a asteptat pe Mos Craciun in Maroc, sotul ei a ramas in Franta.

            La Palatul Elysee canta gaina, mai exact, Carla Bruni. Prima doamna a Frantei a decis sa isi petreaca Sarbatorile de Iarna la Marrakesh, in Maroc, departe de agitatia de la Paris si de sacaiala jurnalistilor. Mai grav de atat, fosul model a dorit ca de Craciunul acesta sa stea departe si de propriul sot, Nicolas Sarkozy, pe care l-a lasat singur-cuc in capitala Frantei.

            Femeie hotarata, Carla Bruni si-a luat, deci, fetita in varsta de doua luni, vreo zece bodyguarzi si a dat o fuga pana in Maroc, unde va ramane pana dupa Revelion.

            Vacanta doamnei Sarkozy nu este privita cu ochi buni de analistii politici din lumea araba, care considera ca Bruni si mofturile sale de milioane de dolari fac o imagine proasta Marocului.

            Paul Papp, prioritate pentru Lazio

            0

            Fundasul Paul Papp, de la FC Vaslui, ar putea evolua din ianuarie la gruparea italiana Lazio Roma, formatie la care joaca si fostul dinamovist Stefan Radu.

            Conducerea clubului Lazio a ramas impresionata de calitatile lui Papp din dubla pe care Lazio a jucat-o impotriva vasluienilor, in grupele Europa League. In cazul in care se va decide ca Lazio are nevoie de un fundas central, romanii vor cauta sa-si asigure semnatura lui Papp, acestia fiind incantati de aportul ofensiv al fotbalistului si de viteza pe care o dezvolta acesta in conditiile in care este un jucator robust.

            Pe langa transferul lui Papp la Lazio, din ianuarie ar putea ajunge si Marius Alexe in Serie A, dinamovistul fiind monitorizat de Cesena, grupare la care activeaza si Adrian Mutu.

            Torje, salvatorul Fiorentinei?

            0

            Scos din lot de Francesco Guidolin, antrenorul lui Udinese, mijlocasul Gabi Torje ar putea ajunge la Fiorentina, formatie aflata in dificultate in Serie A.

            Transferat cu surle si trambite pe Friuli, Torje a dat rareori randamentul scontat si a prins din ce in ce mai rar echipa, fostul dinamovist devenind o dezamagire.

            Guidolin a precizat ca Torje nu se ridica la nivelul lui Alexis Sanchez, golgeterul cedat de Udinese la Barcelona si este dezamagit ca romanul nu gaseste drumul spre gol.

            Mijlocasul ar putea deveni salvatorul Fiorentinei, fosta echipa a lui Adrian Mutu sperand sa-l aduca, macar sub forma de imprumut, pe Torje.

            Fiorentina este abia pe locul 14 in clasament, la trei puncte de retrogradare.

            Maradona: „Olaroiu e doar un bagator in seama”

            0

            Argentinianul Diego Maradona, antrenorul lui Al Wasl, s-a luat din nou de Cosmin Olaroiu, dupa ce tehnicienii au mai avut un conflict in urma cu cateva saptamani.

            Nemultumit de atitudinea lui Olaroiu, care a sarit la bataie intr-un meci Al Ain – Al Wasl, Maradona s-a luat de tehnicianul roman spunand ca „Olaroiu este doar un bagator in seama. El cauta conflictele cu antrenorii mai cunoscuti pentru a-si face reclama pe seama noastra”.

            Desi Al Ain, echipa lui Olaroiu, are opt puncte avans fata de Al Wasl, echipa lui Maradona, argentinianul ia in ras cariera romanului si spune ca „Olaroiu era de mult demis. A avut noroc cu jucatorii sai, care au avut evolutii bune si l-au scos dintr-o situatie dificila”.

            Huliganul lui Ajax, suspendat 30 de ani

            0

            Huliganul care a patruns pe teren la meciul Ajax – Alkmaar din Cupa Olandei, pentru a-l lovi pe portarul oaspetilor, a fost suspendat pentru 30 de ani.

            Tanarul de 19 ani era sub influenta bauturilor alcoolice si si-a anuntat intentia de a intrerupe meciul pe un site de socializare, cu ore inainte de disputarea partidei.

            Huliganul a sarit sa-l bata pe Esteban Alvarado, portarul lui Alkmaar, dar acesta, cu un fizic impresionant si crescut in mahalalele rau famate din Costa Rica, a reusit sa-l puna rapid la pamant pe intrus.

            Initial, conducerea clubului Ajax Amsterdam a anuntat ca huliganul va fi suspendat pe viata, mai ales ca era recidivist, insa in cele din urma s-a decis ca huliganul sa fie suspendat pe 30 de ani, astfel ca el va mai putea reveni pe stadion abia la 49 de ani.

            Meciul dintre Ajax si Alkmaar s-a intrerupt in minutul 37, la 1-0 pentru Ajax. Centralul a decis sa-l elimine pe portarul oaspetilor, dupa ce acesta l-a lovit pe huligan, iar jucatorii lui Alkmaar, nemultumiti de decizia arbitrului, au parasit terenul.

            Google ne ureaza Craciun si Sarbatori Fericite cu un logo muzical!

            0

            Motorul de cautare Google si-a modificat, sambata, logoul de pe pagina sa principala, pentru a marca sarbatoarea de Craciun, cu un logo muzical.

            Motorul de cautare american nu a ratat ocazia de a-si impodobi logoul cu decoratiile traditionale de Craciun. Sambata, Google afiseaza pe pagina lui principala un mini pian ludic. Sub fiecare dintre cele sase litere care compun cuvantul „Google” se afla un patrat de culoare diferita. Utilizatorul are posibilitatea de a apasa cu un click pe fiecare patrat, iar dupa fiecare apasare, cele sase litere din cuvantul „Google” se transforma, pe rand, in simboluri care reprezinta un fulg de zapada, un Mos Craciun, un clopotel, un om de zapada, o lumanare si un cadou de sarbatori.

            Dupa transformarea literelor in simboluri, logoul – alcatuit din cele sase simboluri – incepe sa „danseze”, pe un fond negru, pe ritmurile celebrei piese de Craciun „Jingle Bells”. Google isi modifica frecvent logoul pentru a omagia personalitati ale culturii universale sau pentru a marca momente speciale din istoria lumii.

             

            Semetia saracului

            Iti strange mana barbateste, in stil menghina si are pretentia sa-l privesti in ochi cand i te adresezi. De parca asa nu poti sa-l minti.

            Nu zice niciodata „te rog” sau „multumesc”, fiindca isi inchipuie ca se umileste si te asigura, la trei fraze, ca „mandria nu mi-o ia nimeni”. I-a fost terfelita de mult, dar nu realizeaza, pentru ca e nesimtit si increzut. Expresiile dupa care-l recunosti sunt „la mine vorba-i vorba”, „io sunt om dintr-o bucata, suport multe, dar si cand imi sare tandara!”, „munca-i munca, distractia — distractie”, „io ti-o spun in fata, de la obraz”, „nu mi-a dat nimeni, in viata mea, un capat de ata”, „nu mi-e frica decat de Dumnezeu”.

            Indiferent cati bani ar avea specia asta (ca unii reprezentanti ai ei, foarte, foarte putini, reusesc sa se imbogateasca), tot la tarani basiti se incadreaza. Boala lor se numeste „semetia saracului” si are ca simptome parerea buna despre ei insisi, permanenta suspiciune — orice le zici au impresia ca-i iei la misto — incapacitatea de a fi autoironici si, in primul rand, demnitatea exhibata pe toate potecile. „Sunt demn ca tata, ca bunicul, si ca Gerula!”. Eee, cu asta ne-ai spart! Ce, te pui cu te-ncurci? Un bogat cu educatie nu sta sa-si mangaie vanitatea toata ziua. E mereu cu ochii-n saispe, dar face si pe adormitul ca sa se infoaie fraierii si sa le speculeze greselile. Asculta si se pliaza. Saracul e inflexibil, prefera sa piarda el decat sa castigati amandoi si se culca multumit ca doar „pun capul linistit pe perna, iar a doua zi nu mi-e rusine sa ma uit in oglinda!”.

            Din volumul “Miorita si cantaciosii”

             

            Bendeac n-are voie la mancarea traditionala de Craciun!

            1

            Curiosi sa vada cat de multe ore vor petrece in bucatarie vedetele autohtone si ce minunatii le vor iesi din maini pentru masa de Craciun, reporterii „National” au luat la intrebari cativa artisti, fotomodele, dar si femei de afaceri.

            Din cauza programului incarcat, Bendeac are probleme cu ficatul

            Asa cum era de asteptat, multe vedete nu au nici timp, nici pasiune pentru gatit. Mihai Bendeac, de exemplu, s-a imbolnavit de ficat din cauza filmarilor prelungite la show-ul „In puii mei”, asa ca nu va gati si nu va gusta mancaruri traditionale. Nici Amalia Nastase nu este experta in arta culinara. „Nu prea le am eu cu gatitul. Gatesc parintii, ca de-aia sunt parinti. Oricum, nu am timp, sunt mereu la birou”, ne-a spus fosta sotie a tenismenului Ilie Nastase, ocupata cu o campanie umanitara.

            „Gateste” ceai

            Dan Negru, in schimb, este un mare specialist in… ceaiuri. „In Ajun, voi gati dimineata un ceai. Tot ce urmeaza dupa, este specialitatea sotiei mele”, a spus prezentatorul, pentru „National”. Nici Mihai Traistariu nu va gati, zilele acestea. „De Sarbatori, ma invita multa lume la masa si voi manca de toate”, ne-a marturisit cantaretul.

            Alte vedete respecta, insa, traditia si pregatesc bucate specifice Sarbatorilor. Intre doua defilari de moda, Sanziana Buruiana isi va pune sortul de bucatareasa pentru a gati sarmale. In rest, va cumpara carnati, toba sau jumari, care i se par delicioase.

            Fara asteptari

            Anul acesta, Livia Taloi nu-si mai rasfata sotul cu mancaruri traditionale

            Cunoscuta ca Ema de la „Trasniti din Nato”, Livia Taloi le pregateste apropiatilor o surpriza de proportii. „Pentru ca pot sa gatesc orice si deja nu mai surprind pe nimeni cu priceperea mea in bucatarie, nu gatesc nimic”, ne-a marturisit actrita. Aceasta are de gand sa se rasfete, anul acesta, si sa incerc sarmalele si fripturile altora. „Cozonaci face soacra-mea, iar cu apa plata vin eu!”, a adaugat Livia.

            Nici Ingrid Bisu, actrita la randul ei, nu crede ca va gati ceva. „Nu e bine, ca-i obisnuiesti pe cei din jur asa. Mai bine sa nu aiba asteptari! Cel mult o portie de paste Con Melanzzane, la care ma pricep foarte bine. Nimic traditional, pentru ca eu nu mananc carne, deci nu ma bucura seria de sarmalute, carnaciori, pomana porcului si alte bunatati traditionale, ne-a marturisit Ingrid, cunoscuta din reclama la prajiturica Magura.

            Vedete-bucatari

            Prinsa in calatorii peste Ocean, actrita Ingrid Bisu nu gateste decat paste

            Mamica unei fetite in varsta de sapte luni, Andreea Antonescu o va ajuta si anul acesta pe mama sa la sarmale si friptura. „Sunt sigura ca anul asta nu voi avea atat de mult timp sa fac asta, voi pregati mai mult hrana pentru Sienna si la asta am devenit foarte priceputa”, ne-a spus fosta componenta a trupei Andre.

            Gianina Corondan ramane in topul celor mai harnice vedete. Aceasta va gati atat bunatati traditionale, cat si specialitati straine. „Sandvisurile imi ies cel mai bine, de la bruschette pana la cele cu pateu de ficat cu muraturi taiate solzisori sau sandvis cu ton”, a declarat Gianina pentru „National”. „Salata boeuf imi iese cel mai bine si as indrazni sa sper ca si cozonacii. La sarmale nu ma bag, sunt mari consumatoare de timp. Si imi iese excelent painea. Fara aparat, ci framantata cu mana”, a adaugat prezentatoarea.

            Andreea Antonescu a devenit experta in mancare pentru bebelusi
            Prietenii adora salata de boeuf a Gianinei Corondan

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

             

            Madalin Ionescu sufera de amnezie

            1
            Pentru ca nu se cade sa vina Craciunul si tu sa nu iesi in fata macar cu zece vorbe, mai ales daca iti inchipui ca esti vedeta, uite cum apare Madalin Ionescu si ne afunda in negura mintii cu o declaratie pe cat de tulburatoare, pe atat de socanta.
            Madalin-Ionescu-Cristina-Siscanu-nunta-palat-stirbey-casatoreascaZice domnul, la un post de televiziune, ca sotia lui, Cristina Siscanu, este unica lui iubire, ca ea l-a trezit la viata si ca este fericit, dupa o perioada de cosmar. Foarte frumos, numai ca in urma cu un an, prin aprilie parca, acelasi cetatean declara ca s-a despartit de Mihaela, fosta sotie, din prea multa dragoste.
            Ca sa faci un gest ca asta trebuie sa iubesti enorm. Sau domnul in cauza poate separa iubirea unica de iubirea enorma? Dar ca sa spui ca a fost o perioada de cosmar, cu trimitere evidenta la viata alaturi de Mihaela, e prea de tot, dincolo de badarania jignirii. Pai, si copiii cum i-ai facut, neica? Din dragoste sau din cosmar? Sau din razbunare pe Mihaela, ca nu se mai intelege nimic din chestiile aste bengoase iesite din gura?
            Dar, inainte de sarbatori, trebuie sa fim mai buni unii cu altii si, ca atare, il intelegem. Mai ales ca si Cristina Siscanu ii facea declaratii identice lui Papari, cel care a scos-o in lume, nebanuind ca “iubirea lui” va ajunge in asternutul lui Madalin Ionescu. Mai vedem.

            Schalke renunta la serviciile lui Marica

            0

            Ciprian Marica este pe punctul sa se desparta de gruparea germana Schalke 04, formatie care a mai achizitionat un atacant.

            Ciprian Marica

            Marica

            este abia a patra varianta pentru atac la Schalke, dupa consacratii Raul si Huntelaar, dar si dupa tanarul finlandez Teemu Pukki, cel care a marcat deja de trei ori in primele opt meciuri jucate pentru gruparea din Gelsenkirchen. Mai mult, Schalke a mai achizitionat un atacant, pe nigerianul Chinedu Obasi, de la Hoffenheim, jucator care va face jonctiunea cu noua sa echipa in cantonamentul din Qatar.

            In aceste conditii, Marica, fotbalist care inca nu a reusit sa puncteze pentru Schalke, in campionat, desi a jucat in 11 meciuri, are tot mai putine sanse sa prinda echipa. Conform presei germane, atacantul roman ar putea fi imprumutat in iarna la o formatie care sa aiba si posibilitatea de a-l achizitiona la finalul sezonului. Un impediment in cedarea lui Marica este salariul urias al acestuia, 2,5 milioane de euro. Totusi, fotbalistul de 26 de ani este dorit de mai multe echipe cu pretentii din Rusia si Ucraina, Marica lasand o buna impresie in perioada 2004-2007, cand a colaborat cu Mircea Lucescu la Sahtior Donetk.

            VOCEA ROMANIEI la ProTV. Concurentii lui Smiley si Moga canta propriile hit-uri in finala!

            VOCEA ROMANIEI la ProTV. Finala show-ului „Vocea Romaniei”, difuzata in cea de-a doua zi de Craciun, de la ora 20:30, va fi o seara a premierelor, iar Smiley si Marius Moga au pregatit deja piese pentru cativa dintre concurentii lor.

            „Catalin va intra in echipa Hahaha Production, iar prin aceasta piesa am inaugurat faptul ca ne-a devenit coleg. Melodia pe care o canta alaturi de Cabron am compus-o intr-o singura noapte, dar i se potriveste foarte bine, si versurile, veti vedea, il reprezinta! Urmeaza sa scoatem cate ceva si pentru ceilalti copii din echipa mea, dar n-am avut inca atat de multe nopti libere”, a spus Smiley.

            In etapa „Confruntarilor”, cand a ales sa o elimine pe Andreea Crepcia in favoarea Oanei Radu, Marius Moga i-a promis o piesa si s-a tinut de cuvant. Andreea va canta „Sunshine love” in marea finala de la „Vocea Romaniei”. „Am inregistrat melodia imediat dupa ce am iesit din concurs. E o piesa foarte frumoasa si pozitiva, care sper sa va placa”, a spus Andreea Crepcia.

            Liviu Teodorescu va canta si el impreuna cu Lukone piesa „Electronic Symphony”. „Intr-o seara eram acasa, la calculator, cand am primit un telefon de la Marius si mi-a spus sa vin repede la studio. Am fost super incantat! E o piesa foarte tare la care urmeaza sa facem si un videoclip”, spune Liviu.

            Oana si Marioara Zavoranu au incheiat armistitiul de iarna

            0
            In ajunul Craciunului, Oana Zavoranu i-a rezervat o surpriza placuta mamei ei, declarand in fata camerelor de filmat, caci altfel nu se putea, ca o iubeste si ca vrea sa faca pace.
            Nu se stie cat va dura pacea, caci deja vocile din targ sustin ca Oana, de fapt, a ramas fara bani in pragul Revelionului. Mai cu una, mai cu alta, cele doua s-au intrecut in declaratii de iubire eterna, de jurai ca nu s-a balacarit niciodata, ca la usa cortului, in direct si la o ora de varf. Nu au reusit, insa, sa impresioneze si sa convinga, toata lumea stiind cat de repede isi pun mainile in solduri si cat sunt de experte in spectacole de mahala, presarate cu injuraturi care i-ar face invidiosi pana si pe faimosii birjari din Iasi ai secolului   XIX.
            Cum de reveniri periodice la sentimente mai bune am avut parte, tot in direct, dar si de rabufniri ulterioare din ce in ce mai vulgare, impacarea lor arata mai degraba a armistitiu, ca intr-un razboi in care beligerantii ori isi iau vacanta de sarbatori, ori au terminat munitia.