Presedintele sirian Bashar al-Assad a acuzat marti partile straine ca „incearca sa destabilizeze” Siria, relateaza AFP.
Bashar al-Assad
„Partile regionale si internationale care incearca sa destabilizeze Siria nu pot sa mai falsifice faptele si evenimentele”, a declarat el intr-un discurs transmis de televiziunea siriana. Assad a acuzat in special „presa internationala ca incearca fara incetare sa conduca Siria la prabusire, dar a esuat fara sa dispere insa”.
„Au vrut sa il loveasca pe lider falsificand interviul meu cu un post de televiziune american”, ABC, a adaugat el. La inceputul lui decembrie, Siria a acuzat acest post de televiziune ca deformeaza „in mod deliberat” declaratiile presedintelui Bashar al-Assad in prezentarea unui interviu cu acesta, pentru a infatisa Siria intr-o lumina negativa.
In acest interviu, Assad a declarat ca neaga orice responsabilitate privind moartea a mii de manifestanti in Siria, dand asigurari ca doar „un nebun” ar putea da ordinul de a trage asupra poporului sau. Siria este devastata, de la jumatatea lui martie, de un val de contestatii reprimate sangeros. Potrivit unei estimari a ONU, peste 5.000 de persoane au fost ucise.
Raed Arafat si-a depus, marti dimineata, demisia din functia de subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii.
Raed Arafat (foto: evenimentul.ro)
Demisia lui Arafat vine ca urmare a nemultumirilor acestuia in legatura cu noile prevederi referitoare la medicina de urgenta din proiectul Legii Sanatatii, dar si a
criticilor aduse fondatorului SMURD de catre presedintele Traian Basescu, pe aceeasi tema, potrivit Raed Arafat a declarat inca de luni seara ca ia in calcul varianta de a renunta la functia de subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, dupa ce a fost apostrofat de Basescu, in direct, intr-o emisiune de la postul amintit.
„Pana maine (azi, n.r.) ma voi gandi. Lumea nu ma crede. Nu stiu de ce lumea crede ca ma apar pe maine. Maine voi gasi un alt loc, mai bine platit. Personalizam totul in jurul unui om si nu ne uitam la ce se intampla in sistemul de urgenta, tocmai ca sa-l multumim pe Vladescu. Asta e ultima batalie pentru dezvoltarea unui sistem de urgenta. Ma retrag si vorbesc din afara ca orice cetatean roman, fara sa am obligatii in Guvern. Asa este normal si onest din partea mea”, a declarat Arafat.
Traian Basescu a intervenit, luni seara, in direct, pentru a aduce precizari in legatura cu o serie de critici aduse de subsecretarul de stat Raed Arafat pe tema proiectului Legii Sanatatii. „Vreau sa-l atentionez pe domnul doctor Arafat ca acest proiect de lege este pentru discutat, de asta a fost lansat în dezbatere publica, cea mai corecta abordare este sa se prezinte la ministru cu observatiile dansului si nu sa creeze o psihoza publica, ca acest guvern, ticalos, de altfel, nu, domnu’ Arafat, vrea sa distruga sistemul de ambulanta, sa-l dea la niste golani privati”, a declarat presedintele Basescu.
Raed Arafat, fondatorul SMURD (Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare), a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Sanatatii in august 2007.
Tanara Madalina Pamfile, despre care s-a spus ca ar fi fost iubita edilului constantean Radu Mazare, este noua asistenta a emisiunii „Un show pacatos”! Bruneta in varsta de 18 ani a inlocuit-o pe Bianca Dragusanu in echipa show-ului difuzat de Antena1.
(foto: captura Antena1)
Nici nu si-a anuntat bine roscata Bianca Dragusanu retragerea din echipa emisiunii „Un show pacatos”, ca Dan Capatos i-a si gasit inlocuitoare. Cea aleasa sa ocupe scaunul de asistenta, ramas liber dupa plecarea iubitei fotbalistului Adrian Cristea, este nimeni alta decat Madalina Pamfile. Modelul in varsta de 18 ani, despre care s-a scris ca ar fi avut o relatie cu primarul Constantei, Radu Mazare, alaturi de care apare intr-un pictorial pentru o cunoscuta revista destinata barbatilor, a debutat luni seara in postura de asistenta TV.
Capatos i-a urat Madalinei bun venit, spunand ca ii doreste „viata lunga” alaturi de echipa emisiunii. „Madalina, de tine depinde sa stai cat mai multe sezoane aici, ma rog, si de sanatatea sa. Ca si Bianca ar fi stat mai mult, daca n-ar fi doborat-o problemele medicale”, i-a spus Dan Capatos Madalinei.
Nici vorba ca aparitia Madalinei Pamfile sa o supere pe Daniela Crudu. „Din ce am observat eu este foarte copilaroasa si foarte amuzanta”, a spus Cruduta despre noua ei colega-asistenta.
Grav accident, marti dimineata, pe DN4 Bucuresti-Olteniţa, in judetul Calarasi: opt persoane au fost ranite, dupa ce masinile in care se aflau au intrat in coliziune si apoi au luat foc. Victimele au fost transportate cu ambulantele in Capitala. Circulatia in zona se desfasoara pe un singur sens.
(foto: bihon.ro)
Opt persoane au ajuns la spital dupa ce autoturismele in care se aflau au intrat in coliziune frontala iar apoi au luat foc, potrivit realitatea.net. Oamenii au reusit sa iasa la timp din masini, inainte ca acestea sa fie cuprinse de flacari. Ranitii au fost transportati cu mai multe ambulante la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Bucuresti.
Accidentul s-a produs la kilometrul 31 al DN4, pe sensul Bucuresti-Oltenita, dupa ce un autoturism a patruns pe contrasens, lovindu-se frontal de o alta masina. Circulatia in zona unde s-a produs coliziunea se desfasoara cu dificultate, pe un singur sens.
UPDATE Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti (PTB) cerceteaza 31 de agenti de politie de la sectiilor 1 si 3, pentru luare de mita, abuz in serviciu, favorizarea infractorului, complicitate la prostitutie, complicitate la proxenetism, lipsire de libertate in mod ilegal sau tortura.
„In data de 06.01.2012, procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti au dispus inceperea urmaririi penale fata de 31 de agenti de politie din cadrul Sectiilor 1 si 3 Bucuresti, pentru infractiuni de luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor publice, favorizarea infractorului, complicitate la prostitutie, complicitate la proxenetism, lipsire de libertate in mod ilegal sau tortura, dupa caz”, se arata intr-un comunicat de presa al Parchetului Capitalei remis, marti, agentiei Mediafax. In acest caz au fost emise 82 de mandate de aducere si au fost solicitate Tribunalului Bucuresti 30 de autorizatii de perchezitie, instanta de judecata admitând propunerile formulate, se mai arata in precizarile Parchetului.
Perchezitii, marti dimineata, la Sectiile 1 si 3 de Politie din Capitala si la locuintele a peste 30 de politisti, suspectati de infractiuni de coruptie.
Actiunea este una comuna a Ofiterilor Directiei Generale Anticoruptie (DGA) si a procurorilor de la Parchetul Capitalei, a declarat pentru Mediafax Monica Dajbog, purtatorul de cuvant al DGA.
Potrivit unor surse judiciare, politistii de la cele doua sectii sunt in vizorul anchetatorilor de mai multe luni, mai multi ofiteri DGA fiind infiltrati in cele doua sectii. Politistii sunt suspectati ca au luat mita de la soferi pentru a nu le da amenzi pentru incalcarea regulilor de circulatie, au precizat sursele citate. Oamenii legii vizati in acest caz vor fi dusi la audieri.
Un cutremur de 3,6 grade pe scara Richter a avut loc luni, la orele 21.56, in Banat.
(foto: captura infp.ro)
Cutremurul de 3,6 grade s-a produs luni, la 21.56, in Banat, la o adancime de 6 kilometri, informeaza infp.ro. Epicentrul seismului a fost inregistrat la 7 kilometri de orasul Topolovatu Mare, la 8 kilometri de Ghizela si Brestovat si la 11 kilometri de Racovita.
Tot luni, dar in zona Vrancea, a avut loc un cutremur de 2,9 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs la orele 13.00, la o adancime de 118 kilometri si a avut epicentrul la 7 kilometri de localitatea Lopatari si la 8 kilometri de Nereju.
Biserica Sf. Pantelimon, situata in zona Foisorul de Foc din sectorul doi al Capitalei, a fost grav avariata in urma unui incendiu deosebit de puternic. Flacarile au fost zarite la orele 20, iar pompierii s-au straduit mai bine de trei ore sa le stinga. Nu au existat victime.
(foto: captura video)
Imediat ce a fost observat fumul in turla bisericii Sfantul Pantelimon, locuitorii din imediata apropiere a bisericii au sunat la 112. Zeci de pompieri, cu sase autospeciale cu apa si spuma si doua autoscari mecanice, au intervenit de urgenta pentru a stinge flacarile. Operatiunea a fost deosebit de dificila, data fiind inaltimea turlei, dar si faptul ca focul a fost deosebit de puternic, informeaza Mediafax. In urma incendiului, turla din lemn bisericii s-a prabusit. De asemenea, a cazut si candelabrul. Din fericire, nimeni nu a fost ranit, la ora producerii dezastrului biserica fiind inchisa.
Preotii, dar si credinciosii au reusit sa salveze o parte din cartile si icoanele aflate in Biserica Sfantul Pantelimon, insa apa si spuma folosite de pompieri pentru a stinge incendiul au distrus picturile lacasului de cult.
Decamdata nu se cunosc exact cauzele izbucnirii incendiului, cele doua ipoteze vehiculate fiind un scurtcircuit la insalatia electrica sau cateva artificii aruncate in curtea bisericii. Preotul Bogdan Teleanu, unul dintre slujitorii Bisericii Sfantul Pantelimon, a declarat, insa, ca in turla nu exista cabluri electrice sau alte surse de curent electric.
Biserica de langa Foisor adaposteste o parte din moastele Sfantului Pantelimon, dar si o racla cu o parte din vesmantul Sfintei Parascheva.
Genomul europenilor scoate la iveala o inrudire care, daca ar fi constientizata, multe conflicte ar fi inabusite din “fasa”. Pentru ca, la origine, toti suntem frati, mai mult sau mai putin vitregi!
In urma cu cativa ani, niste geneticieni umblau prin Europa si prin lume cu betisoare cu care luau mostre de saliva. In cele din urma, au ajuns in laboratoarele Universitatilor Stanford, Arizona si Florida, in cadrul Proiectului “Arborele ADN”. Rezultatele preliminare privind genomul Europei au starnit vii controverse, pentru ca atingea natiile la origine! Si strica istorii elaborate fara sustinere arheologica. Per total, inrudirea europenilor intre ei ar trebui sa fie de bine! Ar trebui sa-i uneasca, asa cum n-au fost niciodata.
50 la suta dintre britanici sunt germani! Sau invers!
Cei trei magi de la rasarit, care au adus daruri pruncului Iisus erau nobili geti, dupa cum si apar pictati in Basilica Sf. Apollinare din Ravenna
Zilele trecute, nemtii scriau ca 50 la suta dintre britanici si aproape toti danezii au genele triburilor germanice care au acostat pe malurile Kentului in anul 449 d.C. Conform arheologului german Heinrich Haerke, vreo 200.000 de oameni, o adevarata armata, au navigat pe Marea Nordului spre Marea Britanie, poposind in Kent dupa plecarea armatei romane. In urma cu un an, alt studiu genetic ii arata pe britanici a nu fi anglo-saxoni, ci celti! Iar daca se ia in considerare compozitia genetica aproape identica dintre Franta si Anglia, ne incurcam de tot. Care studiu e corect? Depinde pana unde se merge pe ramurile copacului genealogic, spre radacina! Daca se ia in considerare parul blond si ochii albastri, mutatie genetica petrecuta la Marea Neagra, dupa cum au constatat geneticienii din Suedia si Danemarca, toti sunt frati cu… getii! Si daca tot s-a pomenit de Danemarca, e bine de amintit ca istoricii danezi spun ca se trag din daci?!
Dahii regali si periplul lor prin lume
Geneticienii leaga raspandirea proto-indo-europenilor de migratia regalilor saci in mileniul II i.C. Cine erau sacii, purtatorii caciulii tuguiate, buni arcasi si manuitori de topoare? Herodot numeste toate ramurile de saci dupa origine: masageti sau “dahii regali”! Acestia au ajuns sa intemeieze case regale si in Punjab, India. Multi istorici “clasici” romani refuza inrudirea dintre daci si dahi, fara argumente. Lasand la o parte ca aveau acelasi port, ca vorbeau aceeasi limba protolatina, din care au ramas suficiente cuvinte pe care le regasim in limba romana de azi, ca aveau acelasi steag de lupta – lupul cu trup serpuitor – studiul genetic nu mai lasa umbra de indoiala: au acelasi marker genetic. Dahii, daii au facut istorie ca triburi conducatoare si intemeietoare de dinastii regale, dintre care partii sunt cei mai cunoscuti in istorie, cucerind si imperiul persan. Persanii numeau provincia de origine a partilor Faleh, cu pronuntie “valeh”, de ce nu Valahia? Timp de aproape 400 de ani, dinastia regala a lui Arsace a condus Armenia.
Razboinici si prolifici
Masagetii sau dahii regali cucereau lumea cu soarele-n bat
Conform lui Herodot, masagetii venerau un singur zeu, al Soarelui si erau mari iubitori de aur, metal inchinat zeului. Cetatile lor rotunde, cu centrul impartit in cruce – cercul, crucea, zvastica fiind simboluri solare pastrate in traditia taranilor romani – i-au facut sa se minuneze pe arheologii rusi care le-au descoperit. Si mai erau “sacii de dincolo de mare” (Marea Neagra), pe care grecii i-au botezat sciti si care ulterior au fost “revendicati” de slavi! Apoi, conform istoricilor antici, mai erau sauromatii, descendenti din tati sciti si mame amazoane. Tot amestecandu-se cu mame localnice, pe unde s-au asezat, au rezultat sarmati, roxolani, urgi, alani, eprani. Astfel, conform datelor genetice si in conformitate cu atestarile arheologice, neamul regal a lasat, in mod particular, amprenta genetica in centrul Romaniei si in zonele radiante: Polonia, Ucraina, Crimeea (cimerienii). Au lasat numerosi descendenti in vestul Europei, in special in Spania, dar si in Franta si Marea Britanie, cateva regiuni din Germania, in Elvetia, Austria, nordul Italiei. Au numerosi descendenti in nordul Caucazului, estul Anatoliei, in Pakistan, Afganistan, Uzbekistan, vestul Mongoliei, nord-vestul Indiei, cativa descendenti si in nordul Chinei. Au dominat Asia Centrala pana la invazia masiva a mongolilor si a armatelor turcesti. In prezent, de pe acele meleaguri indepartate pe unde au ajuns, doar osetienii mai pastreaza limba si obiceiurile stravechi. In estul Europei, ei au ramas in centrul Romaniei. Alanii s-au stabilit in Franta, Spania si nordul Africii. Altii s-au combinat cu normanzii si s-au stabilit in Scotia, Irlanda si Tinutul Vels. Bransa iraniana s-a combinat cu hunii, iar descendentii directi sunt bulgarii si kazarii. Aceasta istorie genetica nu tine cont de limba vorbita de popoarele respective, ci numai de ADN si de mutatiile produse la incrucisare.
Getii si regatele din Punjab
Cetate masageta („dura”), pe raul Amu Darya
Colonelul britanic James Tod (1782-1835), ofiter de informatii si orientalist britanic, care a stat multi ani in India, a scris „ Analele si antichitatile din Rajastan ”. Citam din acest volum: „Nu exista in analele marilor familii din Rajput nicio referire pana in sec. IV i.C., perioada in care a sosit aici rasa getilor, intrand dinspre Asia Centrala. Getii au stabilit regatele in Punjab si de pe Indus” (Cap II). In analele Punjabului sunt numeroase referiri la aceasta „rasa” a getilor, jatilor sau iutilor! Li se mai zicea si magii, de aceea unii istorici ai religiei crestine sustin ca cei trei magi care au sosit sa aduca ofrande la nasterea lui Iisus erau geti, iar o fresca de pe Basilica di S. Apollinare, Ravenna, ii infatiseaza purtand caciula specifica, de nobili. Acei geti peregrini si razboinici au fost in competitie cu hunii si pe acele meleaguri, col. Tod notand ca „getii si hunii au intemeiat 36 de case regale in Punjab si multe caste conducatoare”. O nota foarte interesanta ar putea sa puna capat si afirmatiei unor istorici romani (ca altii sustin contrariul) anume ca dacii nu erau blonzi cu ochi albastri. Citam: „Getii din Kutch erau foarte constienti de identitatea lor aparte si-si respectau traditiile istorice si stramosii. In Gujarat, getii formau «tribul ascuns», in sens ritualic. Getii daneti aveau parul blond roscat si ochi albastri!”
Solari si atat, fara compromisuri
Mai tarziu, au intrat in conflict cu preotii hindusi, ramanand scris ca familia regala Dasas sau Dasius nu se conforma ritualului hindus de a aduce sacrificii si de a canta imnuri de lauda zeilor , fiind doar observatori ai altor culte. De aceea, pana la urma, li s-a respectat credinta solara si considerandu-se ca acestia aveau o relatie aparte cu divinitatea, cuvantul „dasa” a ajuns sinonim cu „servitor al divinitatii”, fiind folosit ca prefix sau sufix in componenta numelor brahmanilor. O referire scrisa la numele Dasas dateaza din sec.II d.C. , din zona Abrudului, unde un Dasas ridicase o stela patriarhului nemuritor Ion-Yanus, zeitate solara locala ancestrala, reprezentat cu doua capete. Si in Rig Veda este consemnat ca acestia refuzau sa creada in zeite! In acest context, apare si o descriere a celor din familia Dasas, anume ca erau „anasa”, cuvant folosit si azi pentru cei „a nas”, „fara nas”, adica avand nasul carn. In „Bataliile celor 10 Regi” din Rig Veda, regele Sudas isi numeste generic inamicii, pe regii vedici, Dasyus! Analele din Rajput semnalau, acum 700 de ani, familii de nobili geti, dahi, ariaspi, cati si huni. Ajunsesera pana in Matura, in vestul statului Uttar Prades.
Getii lui Beowulf
Raspandirea fratilor „vitregi” in urma cu 2000 de ani
Cele mai frumoase pasaje ale istoriei glorioase ale stramosilor nostri sunt scrise de cercetatori straini. Jane Acomb Leake scria in „Getii lui Beowulf” ca „geti, dacii, sacii, dahii si masagetii de la Marea Caspica erau considerati din antichitate acelasi popor”, iar eroul „anglosaxon” Beowulf era de fapt get! „Numele originar al dacilor”, scrie Jane Acomb, „era daoi, asa cum nota Strabon. Tisagetii, Tiragetii si chiar getulii africani erau acelasi neam cu daoii”.
Cucutenii autohtoni
Conform geneticienilor Belledi, Richards, Owens si Malyarchuk, care si-au publicat studiile in 2000, 2002 si 2003, ADN-ul mitocondrial gasit la populatia „romanilor aromani, a romanilor din Maramures si Vrancea face parte din haplogrupul care a fondat neoliticul in Europa”. Populatia autohtona europeana apartine haplogrupului I, descendenti din Cro Magnon, socotita a apartine Culturii Cucuteni-Tripolie. Fermierii si crescatorii de vite ai neoliticului apartineau G2a, J2, E-V13 si T. R1a si R1b erau razboinicii calareti, care au domesticit calul in 4000 i.C., in stepele dintre Marea Neagra si Marea Caspica. Aceste doua grupuri aveau un tata comun, dar mamele difereau, ceea ce a facut sa li se diversifice limba si sa se contreze oriunde s-au intalnit. „Haplogrupurile din Carpati – I1, I2a, I2a2a-L69.2 sunt native europene, pontice si balcanice, descendente din oamenii paleoliticului, a carei concentratie se regaseste astazi in Bosnia Hertegovina, Croatia, Moldova, Romania, Serbia, iar cea mai mare diversitate a haplotipului se gaseste in Romania”.
R1b si R1a, frati vitregi, dupa tata
R1b este cel mai comun haplogrup in Europa. Conform culturii tumulelor, originea haplogrupului R1b a fost la Marea Neagra, de unde a pornit pe Istru, spre vestul Europei si prin stepe spre Marea Caspica. Originiea lui R1a este la fel de disputata, mai ales ca cele doua haplogrupuri, foarte numeroase, au aceeasi descendenta pe linie paterna. Si ca sa nu se spuna pe de-a dreptul ca getii se califica pentru a fi „linia paterna”, se prefera complicata titulatura de „neam proto-italo-celto-germanic”. Cand masagetii au plecat spre Marea Caspica si Urali, spre Anatolia si pe Marea Egee, durandu-si (dura, la dahii parti, era cetatea) cetatile rotunde, solare, au aparut pe acele meleaguri fratii lui R1b. Conform studiului ADN, erau hititii, hattienii, troienii, dorienii, ionienii, micenienii, etruscii, colchii, kazarii, baskirii, toharienii si lista este foarte lunga!
G2 – apartine unui neam al Vechii Europe pontice, cel care s-a „imprastiat” de timpuriu pana spre China, lasand in urma o gramada de haplogrupuri inrudite.
J1 – semiti, arabi si evrei
J2 –reprezentativa pentru etrusci, grecii minoici, fenicieni, sudul Anatoliei
N – gena nordicilor, preponderenta la finlandezi, in densitate substantiala in Tarile Baltice
Q – gena hunilor lui Attila; densitatea extrem de rara a acestei gene in Europa pe care hunii au calcat-o in repetate randuri i-a mirat pe geneticieni; probabil pentru ca n-au luat in calcul doua aspecte: ca femeile fugeau in paduri din calea hunilor, iar cele violate isi ucideau pruncii nascuti din siluire
E1b1b – migratori din Africa, specifica berberilor
T – gena foarte rara in Europa, provenind din Etiopia
Traversand o clipa afurisita, Mircea Lucescu, cel mai distins, cunoscut si apreciat antrenor roman, a fost lovit zilele trecute de un tramvai in timp ce incerca sa intoarca masina condusa de el pe liniile acestuia.
Intamplarea a starnit, cum era de asteptat, discutii, analize, sfaturi, regrete si crosne de pareri. Mai toate televiziunile au transmis si comentat (mai mult sau mai putin – dupa cum au putut si le-a dictat politica editoriala) neplacutul eveniment, chestie obisnuita, care vine sa ne aduca informatiile in sufragerie, fara a fi nevoiti sa haladuim manati de curiozitate pe celebrele ulite marginite de santuri ori – ca sa ne plasam in modernitate – pe crampeie de autostrazi proaspat inaugurate. Cu aceasta ocazie, l-am zarit pe ilustrul antrenor intins pe targa, i-am vazut masina facuta acordeon, i-am admirat pe neinfricatii descarceratori si am putut asculta balbele unor reporteri grabiti sa ne impuie urechile cu neimportante divagatii. Si ce e rau in asta? veti intreba. Vrem sa stim si noi ce se intampla cu Mircea Lucescu!Cat timp aceste comentarii asupra accidentului n-au sarit calul, si noi am spus la fel. Dar, din pacate, am asistat in ziua cu pricina la arestarea evenimentului de catre o proaspata televiziune aparuta prin butasire, care a tinut-o gaia-matu’ ore in sir, aproape fara intrerupere (doar in timpul scurt cand se schimbau realizatorii se mai nastea cate-un hiatus anemic), disecand, in interminabile tocsouri, cele patite de marele antrenor. Poate nici multele ore acordate nu ne-ar fi scos din cizme, daca participantii la discutii n-ar fi alunecat pe panta rautatilor si a parerilor scoase dintr-un put al gandirii salcii. De asteptat era sa aflam cat mai multe detalii despre starea de sanatate a celui care a cazut in gheara accidentului cu tramvaiul. Numai ca domnii de la televiziunea cu pricina (RTV), carora unii i-au descifrat sigla drept Realitatea Trancanitorilor Voraci, s-au pornit, impreuna cu un amalgam de invitati culesi la repezeala de te miri pe unde, sa-l disece pe Lucescu pana la cele mai ascunse fibre anatomice! Am asistat astfel, pana la urma, la niste acuze, ba chiar atacuri, si nu la cuvinte de recunoastere a celui care a fost un mare fotbalist, care este un foarte apreciat antrenor, castigator de cupe si campionate, care a condus echipa nationala si a facut si face cinste Romaniei! Ce ne-au auzit urechile este degradant pentru realizatorii acestui maraton rusinos. S-a spus ca Lucescu este batran (66 de ani) si nu ar trebui sa conduca o masina, ca a fost operat pe inima si asta i-ar impune sa nu mai sofeze, ca ar trebui sa nu mai circule cu automobilul sotiei care nu e sigur (!), ci sa-si cumpere o masina blindata, fiindca are bani destui, ca nu respecta legile, intrucat nu a avut permisul de conducere asupra lui, si alte multe tampenii!
Ne intrebam: asta este Realitatea in legatura cu accidentul lui Mircea Lucescu? Pentru ca pare mai degraba un soi de… Radio Sant pomadat cu unde electromagnetice! Asta in cea mai binevoitoare caracterizare!
Noul regulament privind creditele ipotecare impus de Banca Nationala a Romaniei intra in vigoare la sfarsitul acestei luni. Imprumuturile in valuta vor fi aproape imposibil de obtinut.
Avansul la creditele ipotecare in dolari va fi de 40%
Conform noilor reglementari ale BNR, persoanele fizice care vor sa contracteze un credit ipotecar sau imobiliar si au veniturile in lei trebuie sa achite un avans de minimum 25% din valoarea locuintei, la creditele in euro, respectiv cel putin 40% , in cazul imprumuturilor in dolari, franci elvetieni sau yeni. Cei care au salarii in valuta si vor sa achizitioneze o casa cu credit bancar, trebuie sa achite un avans de numai 20% din valoarea locuintei.
Pe de alta parte, la creditele de consum, perioada de creditare poate fi de maximum 5 ani, fata de 10 – 15 ani in 2011.
Luna in Leu ilumineaza Casa V, a manifestarilor creative, ceea ce va da forta sa va exprimati ideile si talentele. Cu verva. Cu prea multa verva si fara pic de intelegere fata de cei ce nu va inteleg. O fi de bine?
TAUR
Sunteti prinsi in lumea voastra si va atragem atentia ca mai toate dialogurile pe care credeti ca le purtati sunt, de fapt, monologuri doar gandite! Daca pastrati ritmul muncii, nici nu se va baga de seama!
GEMENI
Astazi este posibil sa fiti mai inteligenti decat ati fost vreodata. Cum va dati seama? Nu voi, altii. Care vor vrea sa va incarce mai mult decat puteti duce. Sa nu fiti tentati sa mai luati un sac in carca!
RAC
Cel mai aglomerat sector este cel al banilor. Cand vine vorba de cheltuieli pentru ce va trebuie, nu suportati sfaturi de genul „dincolo e mai ieftin”. Si totusi, ar fi bine sa mergeti si „dincolo”!
LEU
Chiar daca sectorul profesional merge, azi, indemnati de Luna care va viziteaza, vreti sa evadati. Credeti ca daca faceti o lista cu treburile de facut, lasati impresia ca munciti. Nu si daca o intocmiti toata ziua!
FECIOARA
Lejeritate e numele vostru astazi. Nu planuiti nimic, va iese totul ca tras pe sfoara. Cel mai important, faceti tot felul de glume, spre placerea colegilor. Jucati-va, ca in curand veti fi foarte aglomerati!
BALANTA
Aveti de ales intre a iesi cu prietenii sau a sta acasa, ocupati cu un proiect. Orice ati hotari, tot bine o sa iasa, pentru ca veti avea profit din ambele actiuni. Nu va ganditi neaparat la profit financiar!
SCORPION
Nu va deranjeaza aproape niciodata sa lucrati in spatele scenei. Astazi e una dintre acele zile cand va deranjeaza. Deci, iesiti in luminile rampei si recitati-va rolul si va fi vai si amar de aia care nu aplauda!
SAGETATOR
Faceti curat in ideile voastre si sunteti asa de plini de verva, incat sunteti pe cale sa le aruncati si pe cele mai bune. Care sunt alea? Sunt usor de recunoscut pentru ca sunt foarte lesne de pus in practica.
CAPRICORN
Dezamagirea va da tarcoale si nu vreti s-o lasati sa se iroseasca, asa ca o luati voi pe toata. Adevarul e ca nu puteti obtine tot, dintr-o data, asa cum nazuiti. Asta se ve intampla peste cateva saptamani.
VARSATOR
S-ar putea sa fiti inghesuiti azi de colegi, ca sa va convinga ca n-aveti dreptate intr-o privinta. Nu va lasati intimidati daca acestia vor ridica tonul. Al vostru e mai puternic, atunci cand sunteti iritati!
PESTI
Luna va lumineaza CasaVI, a muncii, asa ca vor fi multe de facut azi. Numai ca va incurajeaza si fanteziile, care, la voi, sunt intotdeauna mai puternice. Nu consumati energie incercand sa ascundeti evidenta!
Ieri, la o televizie de stiri am auzit ca bagabontelul de la Jean Monnet era „dascal de sport”.
Da, dascal, coleg cu Nicolae Iorga, „dascalul national”. Cand a scris „Dascalita”, Goga se gandea la vreo partenera de saltea a lui Futarcea de la Jean Monnet. Daca avem dascali de sport, inseamna ca si frizerii sunt colegi cu neurochirurgii. „La se e nevoie de professsori de sssport la liseu?”, a intrebat Ion Cristoiu. Dom’le, maessstrul a sasait excelent! La mine in liceu, la Sf. Sava, au ramas corigenti la sport doi baschetbalisti si un atlet care ajunsesera in loturile nationale. Fiind performeri adevarati, n-aveau chef sa se dezbrace ca sa arunce mingea medicinala si sa se urce pe spaliere, pentru ca asa le cereau doua babe grase, Zolia si tovarasa Bucur, „dascalite de sport”. Eu faceam ora de sport la „Salonul Spaniol”, de pe Calea Victoriei. Amuzant e ca sportul are propagandisti (senili) si in Parlament. Dupa ce a organizat un mars, un cros sau un mers al piticului sub sloganul „Burta jos!”, Cristian Topescu (sa nu va legati de el, golanilor, ca e o legenda!) le-a spus deputatilor si senatorilor sa nu mai ia liftul pana la etajul 1.
Ideea nu-i foarte rea, dar contextul e idiot. Combinagiii aia discuta in lift despre tunuri de miliarde, iar zaharisitul Topescu vine cu propuneri care au candoarea salutului voios de pionier.
Portavionul rusesc n-a venit singur, ci impreuna cu distrugatorul Amiral Ceabanenko si fregata Iaroslav Mudry.
In Golful Persic, navele se supravegheaza reciproc
Aglomeratie mare la „jocurile” navale din Golf, in ultimele 48 de ore. Portavionul rusesc Amiral Kuznetov a ajuns in Portul Tartus, Siria, duminica, mai devreme decat era asteptat. In contra acestei „deplasari”, Franta si-a trimis distrugatorul Forbin in apele portului. In Golful Persic si Marea Arabiei, navele iraniene defileaza amenintator. Distrugatorul britanic HMS Daring si portavionul francez Charles de Gaulle vor ajunge in Marea Oman cam in acelasi timp. Deja acolo este portavionul USS Stennis cu suita, care adasta pe la intrarea in Stramtoarea Ormuz.
Deocamdata, navele se plimba una dupa alta si se „miros”, atmosfera fiind destul de incinsa.
Adresele de e-mail si parolele unor oficiali britanici, americani si din cadrul NATO au fost postate pe Internet in urma unui atac informatic impotriva site-ului agentiei Stratfor.
Greu afront pentru specialistii de la Stratfor
Grupul de hackeri Anonymous a sustras o serie de adrese si date personale ale unor membri ai agentiei Stratfor. Per total, 221 de oficiali militari britanici si 242 de membri ai NATO au fost victimele acestui demers, precum si consilieri ai Joint Intelligence Organisation, un organism care se ocupa de informatiile sensibile pentru premierul britanic David Cameron.
19.000 de adrese electronice apartinand personalului militar american au fost divulgate. Agentia Stratfor, cu sediul in Texas, este specializata in probleme de securitate si politica externa.
Dezvaluirile cartii “The Obamas” nu par sa-l ajute pe presedinte in campanie. “Obamii” au tras o petrecere de Haloween ca la Hollywood, in plina criza financiara.
Michelle in costum de Catwoman si Barack, in propriul rol prezidential, au impartit daruri copiilor
Presa internationala face mare caz de primul Haloween al familiei Obama la Casa Alba, o petrecere extravaganta, la care au contribuit Johnny Depp si regizorul Tim Burton, „responsabili” cu tema: „Alice in Tara Minunilor”. George Lucas, creatorul seriei „Razboiul stelelor”, a trimis costumul lui Chewbacca in original, in timp ce „ala negru de respira greu”, Dark Vader, era doar o copie. Ceea ce s-a petrecut la usa Casei Albe, cu aparitiile Primei Doamne costumata in Catwoman, a fost acoperit de presa, dar inauntru n-au intrat decat copiii personalului militar si administrativ care deservea resedinta. Sufrageria prezidentiala a fost transformata intr-un decor de Alice in Tara Minunilor, cu masa imparateasca prezidata de Palarierul Nebun, in persoana lui Johnny Depp. La masa erau asezate animale enorme printre copii, iar servitorii aduceau cele mai nastrusnice feluri de mancare.
Opinia publica americana a fost tinuta departe de extravagantele din interior, ca sa-si poata trai in „liniste” obida provocata de criza.
Fiind o vedeta de renume international, dupa cele cateva concerte peste hotare, in Bulgaria, Andreea Banica isi petrece vacanta de iarna in Alpi, intr-una din luxoasele statiuni austriece. Si cum blondina nu prea a avut parte de zapada pe plaiurile mioritice, cand a dat de ninsoare s-a bucurat si s-a jucat mai ceva ca in anii copilariei, iesind afara cu podoaba capilara dezgolita, ca sa-i admire fanii parul galben-auriu. Noroc ca sta in picioare si nu am confundat-o!
Internationalul roman trage din rasputeri ca Manchester City sa-l achizitioneze definitiv, goalkeeperul fiind in acest moment doar imprumutat la liderul din Premier League.
Pantilimon a parat in prima faza penalty-ul lui Rooney, dar englezul s-a repliat si a marcat
In aceasta pauza competitionala, Poli Timisoara si Mancherster City vor discuta pentru prima oara de la intrarea in vigoare a imprumutului jucatorului termenii unui transfer definitiv al lui Costel Pantilimon. Conducerea timisoreana a anuntat ca, in cazul in care portarul va fi cedat acum, pretul tranzactiei va fi mai mic. Clauza de cumparare definitiva difera in functie de perioada de timp, iar pretul final poate ajunge la 2,5 milioane de lire sterline. Pana acum, Pantilimon a prins un meci in Cupa Angliei si trei partide in Cupa Ligii, in campionat fiind prezent de 19 ori pe banca de rezerva, in timp ce in Liga Campionilor a fost de sase ori rezerva lui Hart. Romanul din poarta lui City are ocazia de a prinde doua meciuri consecutive ca titular, in prima mansa a semifinalei din Cupa Ligii, cand „cetatenii” intalnesc pe teren propriu FC Liverpool. Pantilimon (24 de ani) a contabilizat duminica a patra partida in tricoul celor de la City si a debutat practic in derby-ul orasului Manchester.
„Panti” a fost titular in fata celor de la United, in turul trei al Cupei Angliei. A incasat trei goluri (doua de la Rooney), dar a aparat un penalty, iar pe finalul partidei a fost prezent in careul celor de la United unde a plasat o lovitura de cap, ultima ocazie a echipei sale. Presa engleza sustine ca seicii la City vor sa activeze inca din aceasta iarna clauza de achizitionare definitiva a romanului.
Real Madrid s-a distantat la cinci puncte de FC Barcelona, in Primera Division, dupa ce catalanii au obtinut, duminica seara, doar un 1-1 pe terenul lui Espanyol.
Hentul lui Raul Rodriguez, nevazut de arbitru
Meciul de pe „Estadi Cornellà-El Prat”, dintre concitadinele Espanyol si FC Barcelona, a fost decis, practic, de o grava greseala de arbitraj, centralul Turienzo Alvarez neacordand penalty pentru Messi si compania, in minutul 90+3, la un hent cat roata carului comis de Raul, doar o coincidenta de nume cu legendarul fost atacant al “galacticilor”. Fundasul lui Espanyol a recunoscut ca a facut hent la sutul lui Pedro, dar a precizat ca “eu nu sunt arbitrul”. Ziaristii de la “El Mundo Deportivo”, cotidianul de casa al Barcelonei, i-au reprosat arbitrului nu doar penalty-ul neacordat, ci si neeliminarea lui Romaric din finalul primei reprize, cand inchizatorul lui Espanyol l-a lovit cu cotul pe Pique.
Prima pagina a cotidianului "El mundo deportivo"
Josep Guardiola considera ca lupta pentru titlul din Spania nu este incheiata. Totusi, misiunea Barcelonei este una dificila in conditiile in care Real Madrid s-a impiedicat rareori cu echipele mici.
Teo Trandafir va aparea intr-o ipostaza inedita, in rolul unei politiste. Fosta prezentatoare va juca, din 6 februarie, in serialul „Pariu cu viata”.
Cu rolul de politista, Teo (43 de ani), vrea sa se reinventeze ca om
Dupa un an plin de probleme medicale, in care si-a vazut moartea cu ochii, Teo Trandafir revine pe micul ecran, asa cum s-a zvonit. De aceasta data, vedeta va putea fi vazuta nu intr-o emisiune, ci in serialul „Pariu cu viata”. Teo va interpreta rolul Zanei Craciun, o politista venita de la Iasi in Bucuresti, care face furori cu accentul ei. Ea va fi sefa lui Gica (Radu Gabriel) si a Tanticai (Elvira Deatcu).
Da balbe
„Nu eram pregatita pentru asta, pentru mine este o experienta inedita. Eu nu reactionez decat la «actiune» si, daca apare vreun moment in care dau o balba, stau langa minunatii Elvira si Radu, care se poarta cu mine precum cu un ou, ma uit in ochii lor si merg mai departe”, a comentat Teo Trandafir.
Acasa, fosta prezentatoare are un fan infocat. Ea i-a promis fetitei sale, Maia, ca o va lua la filmari pentru a-si cunoaste favoritii din LaLa Band, trupa vedeta a serialului. Din 6 februarie, „Pariu cu viata” revine cu un nou sezon, dar si cu alte personaje noi.
Presedintele de onoare al clubului targovistean, Gica Popescu, a anuntat ieri ca tehnicianul Flavius Stoican este noul antrenor de la Chindia.
Gica Popescu l-a adus pe Flavius Stoican de la Dinamo II, obiectivul fiind promovarea Chindiei in Liga 1
Gica Popescu are planuri mari la Chindia Targoviste si dupa ce a stabilit ca in acest sezon tinteste promovarea, a anuntat si numele noului antrenor, Flavius Stoican. „Am avut o lista de patru antrenori. Prima optiune a fost Stelea. La inceput el si-a dat acordul dupa care s-a mai gandit si a zis ca nu vrea sa incerce sa intre in meseria acesta alaturi de un prieten. Atunci optiunea a doua a fost Flavius, caruia ii doresc sa ramana alaturi de noi mult timp de acum incolo. El va veni impreuna cu antrenorul secund pe care l-a avut si la Dinamo II, Silviu Ioan”, a spus Popescu. In acest moment, Chindia se afla pe locul al treilea in Seria B2, la 10 puncte de primele clasate, Gloria si Poli Timisoara.
Echipa s-a reunit ieri si va pleca intr-un cantonament montan in tara din tara, dupa care va urma un altul, in Turcia, unde va disputa si o partida amicala cu fosta echipa a lui Gheorghe Popescu, Galatasaray Istanbul.
Timp de trei zile, Politia Rutiera a organizat o actiune nationala fara precedent pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool.
Agentii de la Circulatie au primit ordine sa testeze pe toata lumea
Iar primele rezultate ale operatiunii i-au debusolat pur si simplu pe oamenii legii, care s-au convins inca o data ca sofatul la betie a ajuns un adevarat sport national in Romania.
Au fost depistati in trafic 300 de conducatori auto care bausera la greu inainte sa se suie la volan, asa ca Politia Rutiera a hotarat sa organizeze actiuni tot mai dese si de mare amploare, agentii de circulatie primind ordine sa-i testeze obligatoriu cu alcooltestul pe cei cei opriti la filtre.
Presedintele PDL Cluj, Daniel Buda, isi doreste o alianta postelectorala cu liberalii, dar nu ar refuza, la o adica, nici o colaborare cu social-democratii.
Daniel Buda nu stie daca PDL ar trebui sa-si uneasca destinul politic cu PNL sau PSD
Desi sustine ca pana dupa alegeri nu se pune problema vreunei aliante, Daniel Buda este de parere ca cea mai inspirata insotire ar fi cea cu liberalii. “Mai plauzibil mi se pare scenariul cu PNL, pentru ca sunt multe puncte de legatura”, a declarat liderul pedelistilor clujeni, precizand insa ca nici pesedistii nu trebuie neglijati.
“PSD are oameni de valoare, astfel ca nu exclud niste aliante de conjunctura, asa cum este nevoie pentru modificarea Constitutiei”, a conchis democrat-liberalul.
Parlamentarii romani sunt printre politicienii cel mai prost platiti din intreaga Europa.
Parlamentarii romani sunt foarte prost platiti in raport cu restul colegilor europeni
Cu cei 26.000 de dolari primiti pe an, alesii damboviteni nici macar nu au fost inclusi in topul alcatuit de Business Insider, unde ultimul loc este ocupat de parlamentarii polonezi, platiti cu 33.000 de dolari anual. Top dominat de politicienii italieni, remunerati cu 175.000 de dolari de caciula pe an.
Tinand insa cont de lacunele legislatiei mioritice, de modul in care se aplica legea pe la noi, de activitatea institutiilor si de nivelul de trai al romanilor, linistiti putem spune ca alesii nostri sunt prost platiti ca parlamentari, dar mult prea bine comparativ cu prestatia lor.
Daca pe canadieni i-a cucerit definitiv, Lucian Bute nu i-a impresionat deloc pe americani.
Lucian Bute a castigat toate cele 30 de meciuri disputate la profesionisti
Scott Gilfoid, unul dintre editorialistii boxingnews24.com, considera ca “Lucian Bute avea patru variante in drumul spre Andre Ward”, respectiv fratii Andre si Anthony Dirrell, Mikkel Kessler si Carl Froch, “dar romanul a ales, ca de obicei, adversarul cel mai accesibil”. Desi pariaza pe Bute intr-un eventual meci cu Froch, Gilfoid are curajul sa spuna ca “Bute va pierde prin knock-out cu fratii Dirrell sau impotriva lui Kessler, pentru ca toti sunt mai rapizi, au un joc mai bun de picioare, iar romanul are o barbie sensibila”. Editorialistul mai afirma ca “Bute trebuie sa aleaga, macar o data in viata, drumul mai greu si sa-si demonstreze valoarea impotriva celor trei pentru a justifica pretentiile la un meci cu Ward”. Altfel, potrivit fighthype.com, Andre Dirrell i-a aruncat manusa lui Bute, dupa ce l-a invins, prin knock-out in repriza a doua, pe Darryl Cunningham intr-un meci disputat in California, pe 30 decembrie anul trecut. Fratele mai mare a lui Anthony Dirrell a fost invins de Carl Froch, in octombrie 2009, dupa o decizie controversata, dar a impresionat in fata lui Cunningham si a anuntat ca este gata sa se bata cu Bute “pe terenul romanului”.
Totusi, desi Andre si-ar fi dorit ca meciul sa se disputa inca din aprilie, se pare ca americanul mai are de asteptat in conditiile in care dubla Bute – Froch prinde tot mai mult contur.
Doi indragostiti nu vor uita niciodata seara romantica petrecuta pe malul marii. In loc sa primeasca de la alesul ei flori ori vreun inel, tanara a incasat fara voia ei un picior in nas si gura.
Cei doi indragostiti pozeaza frumos la malul marii
Doi indragostiti au vrut sa petreaca o seara romantica pe malul marii. Dupa ce au stau cuminti la poza si au zambit frumos inspre aparat, amorezii s-au apucat sa topaie pe nisip.
Tanarul o pocneste pe iubita lui cu piciorul in gura
La un moment dat, luat de valul emotiei, tanarul a inceput sa improvizeze cateva miscari de karate, care s-au dovedit de la bun inceput cam haotice si dezlanate. Ca si cum nu era de ajuns, baiatul a ajuns chiar sa isi loveasca din greseala iubita cu piciorul in gura, umpland-o de sange pe biata fata.
Baiatul insista sa se folotografieze alaturi de aleasa lui plina de sange
Cum euforia nu i-a trecut nici dupa isprava aceasta, tanarul a insistat sa se fotografieze in continuare cu aleasa lui ranita, plansa si inca socata de ce i s-a intamplat.
Japonezii de la Toshiba au lansat la Salonul de electronice din Las Vegas o tableta unica. Aceasta este mai subtire decat iPad 2 de la Apple si are putin peste 500 de grame.
Tableta de la Toshiba are o greutate de 544 grame
Noua ”jucarie” electronica poarta numele de Excite X10 si este cea mai subtire tableta cu ecran de 10,1 inch (25,6 centimetri) din lume. Potrivit Business Insider, noua tableta este una dintre vedetele Salonului de electronice deschis ieri in Las Vegas, SUA. Gadgetul de la Toshiba are o grosime de 7,7 mm, o greutate de 544 grame, este echipat cu un procesor dual-core de 1,2 Ghz si o memorie ram de 1 GB.
Tableta mai are un port micro USB , unul micro HDMI si un card SD, fiind dotata cu o camera frontala de 2 megapixeli si una in spate, de 5 megapixeli.