Ieșirea publică a ministrului ucrainean al Energiei, care s-a lăudat cu acceptul României de a dona țării sale profiturile din companiile energetice de la noi, nu trebuia să se întâmple. Astfel, populația a aflat cu stupoare că Virgil Popescu a și dat undă verde solicitării Ucrainei, iar când scandalul a izbucnit, actualul ministru Sebastian Burduja, nu s-a obosit să nege. ”Nu în acest moment”, a spus Burduja, dar ”analizăm opțiunile și resursele”.
Carevasăzică, Ucraina cere un procent din profiturile companiilor energetice, pe motiv că acestea au fost făcute datorită războiului din această țară. Ce nu spune Ucraina este că prețul plătit pentru aceste profituri a fost sărăcirea populației și prăbușirea economiei, cel puțin în România, unde politica energetică a fost una catastrofală.
Pe principiul nu e prost cine cere, ministrul ucrainean al Energiei, German Galushchenko, a solicitat partenerilor străini să împartă profiturile suplimentare pe care companiile energetice le-au obţinut ca urmare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, ceea ce a dus la creșteri semnificative de preț pe piețele energetice și, prin urmare, la venituri neplanificate pentru jucătorii lor. Ceea ce am aflat abia zilele acestea de la ucraineni a fost că fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, i-a trimis o scrisoare ministrului Energiei din Ucraina, în care i-a prezentat disponibilitatea României de a examina această inițiativă. Mai mult, în cadrul întâlnirii de la Londra, din 21-22 iunie, German Galushchenko și Luminița Odobescu, noul ministru de Externe al României, au analizat modalități și direcții de implementare a cotizației românești pentru Ucraina. În urma scandalului izbucnit în România, la aflarea acestor informații, ministrul ucrainean a șters comunicatul de pe site, iar autoritățile române au început să se încurce în explicații. Culmea este că nu a existat nicio negare clară a Guvernului, ci doar un ”nu în acest moment”, spus de actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja.
Se pregătește cadrul legal
Luate prin surprindere de comunicatul de pe site-ul Ministerului Energiei din Ucraina, care făcea publică o informație care nu ar fi trebuit să ajungă la români, autoritățile de la București au dat din colț în colț. „A existat o corespondență de principiu cu partea ucraineană la nivelul Ministerului Energiei din România, la finalul lunii mai. Condamnăm ferm agresiunea militară nejustificată a Federației Ruse în Ucraina și utilizarea energiei ca armă în acest război. Salutăm demersul companiei Ignitis Grup din Lituania de susținere a sectorului energetic din Ucraina. În acest moment nu se pune problema redirecționării unei părți din veniturile companiilor românești din domeniul energiei pentru refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei. Pentru viitor, analizăm opțiunile și resursele disponibile, inclusiv cadrul legal aplicabil”, a declarat, pentru Economedia, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Deci nu în acest moment, dar, totuși, Guvernul a luat deja în calcul emiterea cadrului legal pentru a obliga companiile românești să doneze Ucrainei probabil 10% din profit.
Întâlnire tête-à-tête, Galushchenko-Odobescu
La Conferința privind reconstrucția Ucrainei de la Londra, ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a avut, distinct, o scurtă întrevedere cu ministrul ucrainean al energiei, German Galushchenko. ”Șeful diplomației române a reconfirmat interesul țării noastre pentru dezvoltarea conexiunilor energetice cu Ucraina, proces necesar pentru consolidarea securității energetice a ambelor state, precum și a regiunii în ansamblu. A evocat în context utilitatea formatului trilateral de cooperare dezvoltat împreună cu Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Se pare că discuția celor doi a avut alte valențe, dat fiind faptul că, după întrevedere, Ministerul Energiei din Ucraina a postat pe site acceptul României de a dona țării sale profiturile companiilor energetice românești.
De ce toate războaiele Rusiei încep întotdeauna cu un dezastru? Răspunsul este simplu și duce spre explicații pentru ultimele evenimente din jurul Moscovei – pentru că autocrații care conduc Rusia – fie ei vechii țari, dictatorul Stalin sau președintele Putin – apleacă urechea la tot felul de habarniști lipsiți de talent militar, niște amatori puși la comanda forțelor armate.
Și nimeni nu este nimeni mai calificat la această categorie decât Serghei Șoigu, ministrul Apărării pe care și l-a ales Putin. Șoigu este, la bază, absolvent de Inginerie și, există zvonuri, cumva a reușit să evite serviciul militar obligatoriu! Cu toate acestea, sărind etapele, a intrat în politică, pe linia Apărării, fiind rapid promovat până la rangul de general și apoi ministru al Apărării.
Șoigu și Gherasimov, Lolek și Bolek la conducerea Armatei Roșii
Pentru toate astea, vinovat este doar Vladimir Putin, care i-a răsplătit loialitatea lui Șoigu oferindu-i conducerea Armatei Roșii. Se spune, la Moscova, că Serghei Șoigu l-a cucerit pe „Țar” grație originilor sale obscure tuvane, care în ochii unui fost agent KGB s-au tradus prin lipsa oricăror rădăcini moscovite, care ar fi putut amenința Kremlinul. De fapt, este știut faptul că originile lui Șoigu sunt mult mai aproape de Beijing decât de Moscova (Rusia fiind cea mai întinsă țară de pe glob).
În ceea ce-l privește pe celălalt personaj detestat la Moscova în această perioadă, generalul Valery Gherasimov, incompetența sa este, deja, binecunoscută și ține de o naivitate greu de explicat. Gherasimov parcă este unul dintre generalii de fotoliu cu care Antena 3 defilează prin fața telespectatorilor, crezând (cine, oare?!) că mai poate minți poporu’ cu televizoru’. În realitate, acest Gherasimov – șeful Marelui Stat Major al Federației Ruse – nu este decât un general telegenic, gradat pe doctorate, fără nicio experiență în luptă. Un predicator al „războiului la tv”, un gurist care folosește termeni ca „războiul cibernetic”, „războiul informațional” și/ sau „războiul hibrid” fără ca măcar să cunoască diferența dintre lupta de infanterie și rolul artileriei.
Gherasimov este mintea luminată care a elaborat planul de atac al Ucrainei și l-a convins pe Putin că preluarea controlului asupra Aeroportului Hostomel (Kiev) în prima noapte a războiului (24 februarie 2022) va deschide ușa Capitalei. A fost cea mai proastă decizie posibilă, iar americanii (și restul aliaților din NATO) au știut atunci că rușii vor eșua. De ce? Pentru că Gherasimov a decis să invadeze cea mai mare țară din Europa cu o armată de mai puțin de 140.000 de soldați. Prin comparație, URSS a folosit 800.000 de soldați când a invadat Cehoslovacia, în 1968, o țară la o cincime din mărimea Ucrainei și cu un sfert din populație!
Desigur, ca niște genii militare din spatele calculatorului, Șoigu și Gherasimov nu i-au spus niciodată lui Vladimir Putin că, dacă vrea să invadeze Ucraina, trebuie mai întâi să declare război și să mobilizeze Armata Roșie pentru o lovitură „blitzkrieg”.
Chiar și așa, ceea ce s-a întâmplat în continuare a reprezentat o mare surpriză. Eșecul planului gândit de Gherasimov și retragerea rușinoasă de la Kievu și, apoi, Harkov, ar fi trebuit să fie urmat de obișnuitul remediu rusesc –glonțul. În 1941, când trupele germe au învins cu ușurință Armata Roșie alungând-o din Ucraina și declanșând marșul spre Moscova, mareșalul preferat al lui Stalin, Grigori Kulik, a fost demis și în cele din urmă împușcat. Și alții au sfârșit împușcați sau, unii mai norocoși, doar înlocuiți de ofițeri tineri, ambițioși, dar care nu răzbăteau pentru că n-au știut să fie „yesmeni”. Povestea lui Konstantin Rokossovsky este o pildă – scos din închisoare, unde fusese arestat ca trădător și torturat, a fost „reparat” și i s-a dat o întreagă armată să conducă, el având să termine războiul ca mareșal victorios.
Despre asta este vorba în revolta lui Evgheni Prigojin – a cerut demiterea rapidă a lui Șoigu și Gherasimov și înlocuirea lor cu ofițeri care s-ar concentra pe construirea unor unități eficiente de infanterie, blindate și artilerie capabile să ducă un război.
În zilele următoare, este de așteptat ca Prigojin să fie capturat sau ucis. Orice proces public pentru trădare doar ar complica rușinea colosală a lui Putin. Va avea o singură soartă pentru că în Rusia liderul Wagner se încadrează într-o categorie specifică: la fel ca Pugachev, care s-a răzvrătit împotriva Împărătesei Ecaterinei cea Mare, în 1773, Prigojin nu are susținători la Moscova, nu are o bază de putere. Iar instituția militară și serviciile de securitate, pe care le-a ridiculizat atât de sălbatic în ultimele luni, abia așteaptă să primească ordinul de lichidare. Dacă nu cumva a fost, deja, emis…
Chiar și așa, din toată această poveste, Vladimir Putin trebui să fi înțeles un lucru (anticipat de cam toate marile cancelarii) – dacă nu-i concediază rapid pe Șoigu și Gherasimov și nu începe un proces de modernizare a conducerii militare a Rusiei, va trebui să abandoneze războiul ăsta, care și-așa a nenorocit o lume întreagă, provocând haos în toate domeniile.
Soclul sistemului paralel pe care a fost cocoțat mitul intangibilității celui mai longeviv șef al unui serviciu secret din România tocmai ce a fost ”ciobit” prin trei ”lovituri” în Justiție! Tocmai ”Justiția aia” despre care până și inițiați ai sistemului, ci nu doar executanții politici – mai ales cei care fac doar prin camerele de hotel decontate pe bărbații, în fața secretarelor de serviciu – ajunseseră să creadă că se face ”preș” la picioarele generalului Lucian Pahonțu.
Cel care conduce Serviciul de Protecție și Pază încă din anul 2005! Astfel că a avut suficient timp la dispoziție încât să transforme fosta structură de elită a sistemului de securitate națională în propria sa ”ogradă”, ca la Lereștiul natal…
Trei din trei!
Numai că ”lațul” decăderii începe să se strângă și în jurul ”Ghiulului” Pahonțu! Și nu este vorba aici musai de ”calculatorul” care oricum îl va scoate ”cu japca” la pensie la anul, în noiembrie… Ci de cele trei dosare distincte în care cadrele militare ale SPP-ului care au avut demnitatea de își cere drepturile legale în ciuda presiunilor la care au fost supuși respectivii au câștigat în instanță! Trei din trei!
SPP pierde pe bandă rulantă procesele din instanță
Astfel că sute de alți sepepiști își dau seama de-abia acum că Pahonțu nu este chiar ”Dumnezeul Justiției”, așa cum au avut grijă să îl legendeze, din fondurile operative fără număr puse la dispoziție, ”SSI”-iștii săi de încredere! Și dacă generalul Lucian Pahonțu va refuza să plătească și în continuare diurnele legale la care aveau dreptul proprii militari care au executat și și-au riscat viața în misiuni oficiale executate în teatrele de operațiuni externe, atunci nu doar Serviciul de Protecție și Pază va fi executat silit… Executorii judecătorești urmând a se îndrepta împotriva principalului vinovat de crearea acestui nou prejudiciu de imagine și financiar față de Serviciul de Protecție și Pază… Un Lucian Pahonțu tot mai cocoșat de grija primei zile în care nu va mai fi șeful SPP… Și va trebui să ”să confrunte” realitatea cotidiană singur – singurel, un pensionar oarecare… Ci nu înconjurat de aghiotanți, SSI-iști, SDI-iști, acoperiții lui Păunică și puzderia de alți militari care își iau salariile și ”Oscar”-urile cu adevărat de excepție, cel puțin din punct de vedere financiar, doar pentru a îi apăra ”fundul lui Pahonțu”!
Dosarul 1441/119/2022
Acestea sunt primele trei dosare îndreptate împotriva Serviciului de Protecție și Pază și în care trei instanțe diferite de judecată s-au pronunțat! Toate trei dând câștig total de cauză reclamanților! Obligând ”pârâtul” Serviciu de Protecție și Pază să achite drepturile financiare restante către reclamanți!
Și pentru ca nu cumva isterica propagandă operativă ”SSI”-istă să mai piardă vremea și fondurile cu dezmințirea acestei informații, orice angajat al Serviciului de Protecție și Pază poate verifica singur realitatea din aceste dosare pe portalul de specialitate. La fel cum o pot face și jandarmii Ministerului Afacerilor Interne și ofițerii Serviciului de Informații Externe, care și ei au dreptul la același barem expres prevăzut de legislația în vigoare la diurnele pentru misiunile executate în teatrele de operațiuni. Ci nu doar de hârtii de mulțumire…
Așadar, să le luăm pe rând… Trei dosare din trei! Și urmează alte câteva sute!
” Informații generale
Nr. Unic (nr. Format vechi): 1441/119/2022
Data înregistrării: 23.11.2022
Data ultimei modificări: 15.03.2023
Secție: Secția civilă
Materie: Contencios administrativ și fiscal
Obiect: litigiu privind funcționarii publici statutari diurnă în valută
Stadiu procesual: Fond
Părți : Nume (…) – Reclamant
Serviciul de Protecție și Pază – Pârât
Ședințe: 16.02.2023
Complet: CC1
Tip soluție: Alte soluții
Soluția pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât în întâmpinare. Respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantului de repunere în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune. ADMITE CEREREA de chemare în judecată formulată de reclamantul (…), în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază. Obligă pârâtul la plata către reclamant a diurnei în valută conform art. 1 al. 1 din H.G. nr. 1086/2004, actualizată conform H.G. nr. S/639/2008, pentru participarea reclamantului în perioada 21.02.(…) – 30.03(…) în Misiunea ONU UNAMID (Sudan) și în perioada 31.05.(…) – 01.06.(…) în misiunea UNSMIL ( Tunis/ Tripoli – Tunisia/Libya), sumele cuvenite urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzilor legale penalizatoare, începând cu data scadenței lunare a acestora și până la data plății efective. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând să fie introdus la Tribunalul Covasna.
Document:
Hotărâre 237/2023 16.02.2023”.
DOSARUL 1944/86/2020
”Nr. Unic (nr. Format vechi): 1944/86/2020
Data înregistrării: 13.01.2021
Data ultimei modificări: 10.02.2022
Secție: Secția de contencios administrativ și fiscal
Materie : Contencios administrativ și fiscal
Obiect: drepturi bănești
Stadiu procesual: recurs
Părți:
Nume: (…) – Recurent Reclamant
Serviciul de Protecție și Pază – Intimat Pârât
Ședințe
19.01.2022
Complet: C3 R
Tip soluție: cu casare
Soluția pe scurt : Admite recursul. Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare : Admite în parte acțiunea. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a diurnei în valută, cuvenită conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1086/2004, aferente perioadelor 18.06(…) – 17.09.(…) ( misiune Afganistan), 06.08 (…) – 08.08(…) ( misiune Sudan), sumele urmând a fi actualizate cu dobândă legală, calculată până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Document: Hotărâre 57/2022 19.01.2022”.
DOSARUL 3987/109/2021
”Informații generale:
Nr. Unic (nr. Format vechi): 3987/109/2021
Data înregistrării: 16.05.2022
Data ultimei verificări: 22.06.2023
Secție: Secția Civilă
Materie: Contencios administrativ și fiscal
Obiect: litigiu privind funcționarii publici ( Legea Nr. 188/1999) plată diurnă în valută 40 dolari/zi pt. per. 27.09(…) – 25.10(…) conf. H.G. 1086/2004; plata 1 dolar/zi pt. facilitarea leg. cu fam: + dob. conf. OG 13/2011.
Stadiu procesual: Fond
Părți:
(…) Reclamant
Serviciul de Protecție și Pază – U.M. 0131 ”P” – Pârât
Ședințe
Complet: C3 – CAF – NCPC
Tip soluție: ADMITE CEREREA
Soluția pe scurt: Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului U.M. 0131 ”P” București și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul (…) în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca lipsită de obiect excepția tardivității formulării cererii de repunere în termenul de prescripție, invocată de pârât prin întâmpinare.
ADMITE ACȚIUNEA formulată de reclamantul (…) în contradictoriu cu pârâtul Serviciu de Protecție și Pază, în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamant a diurnei în valută în cuantum de 40 dolari SUA/zi, prevăzută de art. 1 alin. 1 lit. a) din H.G. nr. 1086/2004, precum și la plata costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere de 1 dolar SUA/zi, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004 pentru participarea acestuia în Misiunea O.N.U. UNAMID – Sudan pentru perioada 27.09.(…) – 25.10(…), precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor menționate în precedent, începând cu data scadenței fiecărei sume de bani, stabilită conform art. 4 alin. 1 din H.G. nr. 1086/2004 și până la data plății efective a acestora. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeș. Pronunțată azi, 22 Iunie 2023 la Tribunalul Argeș – Secția Civilă, complet specializat Contencios Administrativ și Fiscal, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.
Document: Hotărâre 539/2023 22.06.2023”.
8.081.100 USD
Acum este strict treaba generalului Lucian Pahonțu să le explice propriilor oameni de ce a refuzat să le plătească diurnele pentru misiunile ONU în care au reprezentat Serviciul de Protecție și Pază! Pentru că toți militarii SPP au acest drept legal, după cum au dovedit-o și primele instanțe de judecată, de a primi diurna de 41 dolari SUA pe zi pentru participarea la misiunile de menținere a păcii desfășurate sub egida Organizației Națiunilor Unite!
Militarii care și-au riscat viața peste tot în lume, ”furați” de diurna legală!
Astfel că, dacă nu achită de îndată toate aceste datorii, situația financiară se complică serios pentru conducerea Serviciului de Protecție și Pază. Mai ales că, în perioada 2005 – 2020, SPP-ul a trimis în misiuni sub egida ONU, cum ar fi misiunile UNMIS ( misiune în Sudan), UNAMA (misiune în Afganistan), MISNUS ( misiune în Siria), UNAMID ( misiune în Darfur – Sudan), UNSMIL ( misiune în Libia) un număr constant de 36 de militari anual. Astfel că SPP-ul era obligat să plătească diurnă în valută în cuantum de 40 USD/zi pentru fiecare din acești militari, conform H.G. 1086/2004 și plata 1 USD/zi pentru facilitarea legăturilor cu familia, conform aceleiași H.G.
Și uite cum, după cum deja calculează acum procurorii militari…
un militar trebuia să plătească 365 zile(cât are anul) X 41 dolari = 14.965 USD.
36 de militari trebuiau să primească 36 X 14.965 dolari = 538.470 USD.
Pe toată durata de 15 ani ( 2005 – 2020), 15X538.740 dolari = 8.081.100 USD.
Și de plătit, SPP-ul tot va plăti cele aproximativ 40 de milioane de lei, după ”tsunami” -ul de procese pe care deja începe să le piardă pe bandă rulantă în instanțele de judecată! La care se adaugă ”actualizarea cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale penalizatoare”, pentru toate aceste perioade!
Deci, Pahonțule, dă-le banii la militarii SPP! Sau dacă nu, informează cine plătește! Că nici ”jaful CAR” nu poate acoperi suma totală datorată militarilor SPP!
Totul e caricatural în lumea asta nouă. Am câteva exemple.
1. Miliardarii ăia de pe Titan n-au lăsat nimic pe fundul oceanului. În urmă cu mai mult de 100 de ani, bogații de pe Titanic aveau în cambuză 130 de kilograme de icre de morun. Nu mai amintesc de strânsura din cabine – tablouri, bijuterii.
2. În cluburile de pe Litoral sau din București trebuie să te duci cel mult o dată pe an și să stai maximum o oră. E deja obositor să-i vezi pe băieții care se chinuiesc să pară bogați. Și se validează pupându-se toți între ei. Dacă te pupi doar cu 50 de cunoscuți de când vii până pleci, te califici la categoria mijlocie-mică. Un bogat fake respectat de toată lumea se pupă cu 50 de colegi până ajunge la masă. Stăm foarte prost la ingeniozitate. Mi-a povestit un prieten că a fost, prin 2010, într-un restaurant din Odessa. Oligarhul de la altă masă se dădea om fin, asculta de la Mozart în sus. Și i s-a făcut cald, a ieșit pe terasă. Iar ospătarii au scos pianul în stradă și au blocat circulația. Așa arată opulența și manelismul de anvergură: fug câinii cu stridiile în coadă, oprești la semafor și, în loc de ștergătorii de parbrize, îți apar la geam absolvenții de Conservator cu icrele negre pe pian.
3. După ce că nu suntem capabili să inventăm, nici să ne adaptăm nu putem. Muzica tehno sau house sau cum s-o chema nu se aude doar pe terasele din nordul Mamaiei. E și la unele plaje unde vin bunicii cu nepoții. Genul ăsta bubuie în România de la sfârșitul secolului trecut, iar tatuații ăia ramoliți, care zgârie CD-uri și se dau artiști, îl concurează, la capitolul longevitate, pe Gică Petrescu.
4. Când un ministru sau un șef dintr-o structură de Stat cade, imediat e vândut de subordonați. Îl trădează jumătate sau chiar trei sferturi dintre cei care întrebau „cum îi place bossului cafeaua, ca să știu cum i-o fac?” Știți cine sunt primii trădători? Copiii de pesediști, de peneliști și de alți securiști. Părinții lor și-au folosit pilele „pe vechi” ca să-i angajeze, iar ei s-au dat cu trotinetiștii. Aceasta este adevărata Generație de Aur a Securității.
5. Nu mai e nici Diaspora ce a fost. „Noi aducem bani în țară”. Mă rog. Poate că aduceți, dar mai puțini decât patrioatele de pe Only Fans. Trebuie insistat aici: toți banii produși de fete vin din străinătate, pentru că românul nu plătește să se masturbeze.
Absolvenții claselor a XII-a au susţinut luni, 26 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română, din cadrul examenului de Bacalaureat 2023.
După ce s-a încheiat această primă probă scrisă din cadrul examenului de BAC 2023, la ora 15 au fost publicate, pe site-ul Ministerului Educației, la secțiunea special dedicată Bacalaureatului, atât subiectele, cât și baremele de corectare. Astfel încât candidații care au dat proba la Limba și literatura română își pot face o idee cât mai clară cu privire la nota pe care ar putea-o obține, după rezolvarea subiectelor.
Așadar, au fost publicate subiectele și baremele pentru proba la LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ din cadrul examenului național de bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie.
Subiectele și baremele sunt disponibile pe site-ul Ministerului, AICI.
Calendarul probelor scrise
Conform calendarului anunțat de Ministerul Educației, după ce luni a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română, urmează ca, marți, 27 iunie, elevii înscriși la această sesiune a BAC-ului să susțină proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie).
Miercuri, 28 iunie, este programată proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie).
Joi, 29 iunie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale).
Din câte a anunțat Ministerul Educației, s-au înscris pentru susținerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidați (dintre aceștia, peste 16.000 de candidați provin din promoțiile anterioare).
Cât timp au la dispoziție elevii pentru rezolvarea subiectelor
Fiecare probă începe la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Afișarea rezultatelor inițiale de la BAC 2023 – în centrele de examen și online – va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. După intervalul destinat soluționării contestațiilor, urmează comunicarea rezultatelor finale.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie, atât în centrele de examen, cât și online.
Bitcoin a crescut puternic în această lună – dar nu din motivele pe care le credeți.
Cea mai mare monedă digitală din lume a urcat cu peste 12% de la începutul lui iunie.Miercuri, prețul a depășit 30.000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din 14 aprilie, potrivit datelor Coin Metrics.
Jucătorii de pe piață au atribuit saltul la vestea că gigantul american de gestionare a activelor BlackRock a depus o cerere pentru un fond tranzacționat la bursă de bitcoin la vedere care urmărește prețul de piață al activului de bază.
Deși poate fi o parte a motivului, notează CNBC, mișcarea supradimensionată poate fi pusă pe seama unui alt factor, dincolo de fluxul de știri în jurul instituțiilor mari care iau măsuri pentru a adopta bitcoin sau alte active digitale.
„Profunzimea” pieței criptografice a fost la niveluri foarte scăzute în acest an. Termenul se referă la capacitatea unei piețe de a absorbi ordine de cumpărare și vânzare relativ mari. Și este o măsură a lichidității.
Atunci când profunzimea pieței este scăzută, iar jucătorii mari introduc ordine de cumpărare sau de vânzare de monede digitale, prețurile se pot mișca foarte mult în sus sau în jos, chiar dacă ordinele nu sunt atât de mari.
Potrivit firmei de date Kaiko, profunzimea pieței de bitcoin a scăzut cu 20% de la începutul acestui an.”Creșterea recentă a valorii Bitcoin a fost determinată în mare parte de tranzacțiile mari în cadrul unei piețe mai puțin lichide”, a declarat Jamie Sly, șeful departamentului de cercetare de la CCData.
Această lipsă de lichiditate a fost determinată, în parte, de controlul de reglementare al industriei cripto din partea autorităților americane. Securities and Exchange Commission a dat în judecată burse importante precum Coinbase și Binance.Lichiditatea scăzută se află, de asemenea, parțial în spatele creșterii de 80% a bitcoin de la începutul anului până în prezent.
O altă trăsătură notabilă a pieței criptografice actuale este reprezentată de volumele scăzute tranzacționate pe burse.Volumul zilnic de tranzacționare a criptomonedelor se situează în prezent la aproximativ 24 de miliarde de dolari, potrivit site-ului CoinGecko.
Cifra este în scădere semnificativă față de volumul total de tranzacționare de peste 100 de miliarde de dolari în bitcoin în timpul vârfului din 2021, când moneda a crescut aproape de un maxim istoric de aproape 69.000 de dolari.
Marii investitori în criptomonede speră, de obicei, că o creștere timpurie a prețurilor va fi suficientă pentru a-i tenta pe investitorii de retail să participe din nou la raliul care, în cele din urmă, stimulează prețurile pentru bitcoin și alte monede digitale. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.
„Cred că volumele de tranzacționare și volatilitatea prețurilor sunt doi dintre cei mai elocvenți indicatori ai activității de pe piața cripto. Atât volatilitatea, cât și volumele sunt la minimele ultimilor ani și nici măcar o creștere rapidă a prețului nu este suficientă pentru a atrage comercianții”, susține Clara Medalie, director de cercetare la Kaiko.
Comercianții de gaze se pregătesc pentru o mai mare volatilitate a pieței: chiar dacă revolta lui Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari Wagner, a fost dezamorsată, criza reprezintă în continuare cea mai mare amenințare de până acum la adresa controlului președintelui Vladimir Putin asupra Rusiei.
Traderii urmăresc orice semn de instabilitate suplimentară în Rusia care ar putea afecta producția și exporturile de gaze ale țării. Economiștii de la Bloomberg au avertizat că turbulențele vin în contextul în care gazul european înregistrează deja cea mai mare volatilitate de la invadarea Ucrainei.
Întreruperile în curs de desfășurare din Norvegia și planurile de închidere a unui câmp de gaze din Olanda au dus la oscilații ale prețurilor în această lună. În timp ce livrările de gaz rusesc către Europa sunt în scădere, unele națiuni, inclusiv Austria și Slovacia, încă se bazează pe combustibilul care circulă prin Ucraina.
„Riscul geopolitic rusesc este acum semnificativ mai mare decât înainte de weekend”, a declarat Tom Marzec-Manser, șeful departamentului de analiză a gazelor de la consultanța energetică ICIS din Londra. „Incertitudinea cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla în următoarele săptămâni în interiorul Rusiei însăși – mai degrabă decât în Ucraina – este posibil să împingă prețurile mai sus”.
De asemenea, cotațiile petrolului sunt oscilante, deoarece investitorii au cântărit riscul unor noi tulburări civile în Rusia. Analiștii RBC Capital Markets consideră că acest risc „trebuie să fie luat în considerare în perspectivele pieței țițeiului.
Rusia este un producător cheie al coaliției OPEC+, alături de Arabia Saudită, iar orice instabilitate prelungită în această țară ar putea avea repercusiuni pe piețele globale de petrol. Războiul din Ucraina a bulversat deja fluxurile comerciale, iar marii consumatori din Asia, inclusiv China, au crescut importurile de energie rusească.
Germania și-a exprimat obiecțiile față de planurile Bruxelles-ului de a folosi activele înghețate ale băncii centrale rusești pentru reconstrucția Ucrainei, avertizând că o acțiune pripită ar putea stârni riscuri juridice sau financiare.
Comisia Europeană lucrează la un plan care ar putea strânge miliarde de euro, cerând instituțiilor financiare care dețin active rusești imobilizate să predea o parte din profiturile generate și să le utilizeze pentru reconstrucția Ucrainei.Dar, în urma îngrijorărilor semnalate de Banca Centrală Europeană, Berlinul și alte capitale au cerut prudență.
Potrivit Financial Times, oficiali guvernamentali germani de rang înalt au declarat că se îndoiesc că planul va obține un sprijin suficient, deoarece riscurile sunt “prea mari”. Ideea de a folosi fonduri rusești pentru reconstrucția Ucrainei ridică „probleme financiare și juridice complexe”.
Dacă UE ar lua bani de la banca centrală rusă sau ar culege veniturile din investirea fondurilor, ar crea un precedent pe care alții l-ar putea urmări, cum ar fi cererile de despăgubire ale Poloniei împotriva Berlinului pentru daunele suferite în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Un oficial a precizat că Marco Buschmann, ministrul german al Justiției, a studiat propunerile UE de recoltare a activelor băncii centrale rusești și a concluzionat că acestea „nu sunt viabile din punct de vedere juridic”.
Fără explicații coerente, Kievul crede că UE ar putea obține 3 miliarde de euro pe an din deținerile de active ale băncii centrale rusești. Ucraina analizează, de asemenea, o „schemă alternativă” prin care Comisia Europeană ar putea folosi activele rusești confiscate ca garanție pentru a se împrumuta și a investi în vederea obținerii unui randament, care ar fi alocat țării.
Dar socoteala nu se potrivește cu realitatea: vicepreședintele executiv al Comisiei, Valdis Dombrovskis, a declarat că oficialii vor trebui să găsească un echilibru între principiul conform căruia Rusia ar trebui să fie trasă la răspundere pentru daunele pe care le-a provocat și, în același timp, să respecte „cadrul juridic pentru protejarea imunității activelor băncii centrale”.
Cu alte cuvinte, UE nu poate lua pur și simplu banii Rusiei pe baza unor decizii politice, nici măcar un consens al statelor membre pentru această acțiune nu se află la orizont.
Christian Wigand, un purtător de cuvânt al Comisiei, a declarat că liderii UE care se vor reuni joi la un summit la Bruxelles vor oferi orientări suplimentare. „Mai trebuie clarificate unele aspecte și, în special, va fi necesară o coordonare cu partenerii noștri internaționali, și anume cu țările G7, în vederea formulării unei propuneri concrete.”
Cererea globală de petrol va urca până la 110 milioane de barili pe zi în aproximativ 20 de ani, ceea ce va duce la o creștere cu 23% a cererii mondiale de energie, potrivit estimărilor OPEC.
″Petrolul este de neînlocuit în viitorul previzibil”, a declarat secretarul general al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, Haitham Al Ghais, în cadrul conferinței inaugurale Energy Asia, care a avut loc în capitala malaeziană Kuala Lumpur. „În perspectivele noastre la nivel mondial, vedem o creștere a cererii globale de petrol la 110 milioane de barili pe zi până în 2045”, a precizat el, adăugând că petrolul va reprezenta încă aproximativ 29% din mixul energetic până atunci.
Prognoza contrazice previziunile Agenției Internaționale pentru Energie, potrivit cărora creșterea anuală a cererii va scădea de la 2,4 milioane de barili pe zi în 2023 la 400.000 de barili pe zi în 2028. Conform Băncii Mondiale, creșterea globală va scădea la un minim de trei decenii, de 2,2% pe an până în 2030, față de 2,6% în perioada 2011-2021.
Al Ghais a adăugat că investițiile insuficiente în industria petrolieră nu vor face decât să pună în discuție viabilitatea sistemelor energetice actuale și să ducă la un „haos energetic”.
“De acum, până în 2030, încă o jumătate de milion de oameni se vor muta în orașele din întreaga lume, pe măsură ce economia globală continuă să se extindă. Lumea va avea nevoie de mai mult petrol – nu de mai puțin. Vedem o creștere a cererii globale de energie cu 23% până în 2045”, a subliniat secretarul general al OPEC.
În ciuda limitelor privind cheltuielile pentru apărare, UE este un donator important de ajutor militar pentru Ucraina.
Ironic, elementul central al efortului UE de a ajuta Ucraina este Fondul european pentru pace (EPF), care dispune de un miliard de euro în rambursarea parțială a țările membre pentru muniția și rachetele trimise la Kiev din stocurile lor, precum și de un alt miliard de euro pentru ca țările UE să cumpere împreună muniție.
Blocul comunitar a trimis 220.000 de cartușe în luna mai, precum și 1.300 de rachete, a declarat Josep Borrell, cel mai înalt diplomat al UE, subliniind că planul este pe drumul cel bun.
Creat în 2021, EPF s-a concentrat inițial în principal pe Africa, dar din 24 februarie 2022 vizează în primul rând Ucraina, notează Politico. Nu este folosit doar pentru muniții și rachete, ci pentru toate echipamentele militare pe care UE le furnizează, inclusiv tancuri. În noiembrie a fost lansată o misiune de asistență militară a Uniunii Europene, finanțată cu 100 de milioane de euro de către EPF, pentru a antrena 15.000 de soldați ucraineni, număr care s-a dublat în februarie.
Cheltuielile militare ale UE pentru Ucraina sunt semnificative. Contribuția totală a FPE este de 5,6 miliarde de euro. Aceasta se compară cu o sumă inițială de 7,4 miliarde de euro pe care Germania a alocat-o pentru 2022 și 2023 atât pentru aprovizionarea Ucrainei, cât și pentru refacerea propriilor stocuri. Polonia spune că a trimis Ucrainei materiale de război în valoare de peste 3 miliarde de euro.
În aprilie, Comisia Europeană a propus Legea de sprijinire a producției de muniții (ASAP), în valoare de 500 de milioane de euro, cu scopul de a determina fabricile europene de obuze să stimuleze producția, însoțită de o cofinanțare de aproximativ 500 de milioane de euro din partea guvernelor naționale ale UE și a altor surse.”Nu sunt sigur că președintele rus Vladimir Putin se va speria cu adevărat uitându-se la ea”, a declarat un diplomat european, care a vorbit sub rezerva anonimatului.
Obstacolele pentru ca UE să își asume un rol militar mai activ sunt uriașe. În primul rând, blocul ar trebui să dezvolte o politică externă comună, dar îi lipsește unanimitatea.În al doilea rând, orice forță militară este o chestiune de bani mai degrabă decât orice efort de a înființa o armată europeană comună. Forța militară rămâne foarte mult sub controlul capitalelor naționale și coordonată prin NATO.
“UE ar trebui să-și extindă capacitățile militare, dar asta nu înseamnă crearea unei armate a UE”, a declarat Antonio Missiroli, fost secretar general adjunct al NATO. „Fiecare țară are propriile interese de securitate națională și propria forță armată pe care o poate folosi fie în cadrul NATO, fie în cadrul UE, fie în cadrul ONU, fie în cadrul unei coaliții, deci nu va fi niciodată doar pentru UE”.
Impactul profund al crizei financiare internaționale încă nu a fost eliminat. Rata de creștere a economiei mondiale a încetinit. Rata șomajului a rămas ridicată.
Volatilitatea crescută a prețurilor mărfurilor și a cursurilor de schimb ale principalelor monede a intensificat bulele speculative și presiunile inflaționiste pe piețele emergente, crescând astfel instabilitatea și incertitudinea în redresarea economiei globale.
În special, problemele datoriei suverane ale Statelor Unite și ale țărilor europene au devenit unul dintre riscurile majore care amenință stabilitatea și creșterea în prezent și în următorii ani, notează Modern Diplomacy. În ultimele decenii am asistat la noi schimbări în situația economică, de la marea criză din 2007-2008 până la pandemia de Covid-19 și războiul ruso-ucrainean.
Deși în primul deceniu al secolului al XXI-lea rata medie anuală de creștere a economiilor emergente a depășit 6%, grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) nu are acum forța de a conduce creșterea globală.
Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, a reafirmat că economia globală actuală a intrat într-o „nouă fază periculoasă” și riscurile de declin sunt în continuare vizibile.Statele Unite au o poziție dominantă în sistemul monetar și financiar international. Protecționismul comercial a revenit.
Prin urmare, oamenii se întreabă dacă în spatele seriei de crize economice și financiare există contradicții instituționale și structurale. Există o cerere puternică pentru reformarea ordinii economice internaționale tradiționale, care a fost creată în principal în epoca hegemoniei economice americane-europene.
Reforma și dezvoltarea sunt principalele cerințe și consensul tuturor țărilor și regiunilor din lume. Fostul președintele al Băncii Mondiale, americanul Robert Zoellick, a subliniat că actuala criză a datoriilor în SUA și Europa și fragilitatea redresării economice globale au pus în pericol economia mondială. Zoellick consideră că lumea trece printr-o „resetare a sistemului financiar global” și că centrul de greutate economic se deplasează rapid către țările și regiunile în curs de dezvoltare
Comunitatea internatională ar trebui să promoveze în continuare reforma sistemului economic internațional și să dezvolte ordinea economică într-o direcție mai justă și mai rezonabilă. În prezent, țările lumii sunt interconectate, interdependente, iar interesele lor sunt strâns legate la un nivel fără precedent. Viitorul și destinul economiilor sunt din ce în ce mai împletite cu procesele viitoare și este în interesul comun al tuturor țărilor să lucreze împreună și să se ajute reciproc.
În 1977 a intrat pe scenă primul break al Clasei E, numit Touring(T). Proiectat în întregime la Stuttgart (pe baza modelului W123), acesta a transformat seria într-o saga de succes până în prezent și până la această a 6-a generație.
Clasa E poate că este umbrită de numeroasele SUV-uri din galaxia Mercedes, dar are încă mulți fani în întreaga lume. Și aproximativ 20% dintre aceștia vor alege în continuare varianta break pentru noua generație, care se adresează în primul rând Europei, principala sa bază de clienți.
Mercedes Clasa E break beneficiază de un design modernizat, dar nu joacă cartea extravaganței. Așa cum se întâmplă adesea în cazul mașinilor moderne, acest break este mai mare decât predecesorul său. Mai lung (4,95 m, +4 cm), mai lat (1,88 m, +2,8 cm) și mai înalt (1,47 m, +1 cm), iar ampatamentul a crescut și el (2,96 m, +2,2 cm).
Asta înseamnă mai mult spațiu pentru pasageri și un portbagaj mai încăpător. Spațiul util este una din atracțiile acestei versiuni. În cele din urmă, în ceea ce privește caracterul practic, Clasa E Break dispune de un nivelator pneumatic standard și poate fi echipată opțional cu un dispozitiv de prindere a remorcii, acționat electric.
Panoul de bord are trei ecrane, cu unul orientat spre pasager – o altă opțiune. De asemenea, este inclusă cea mai recentă versiune a sistemului multimedia MBUX, cu posibilitatea de a organiza întâlniri prin intermediul aplicației Zoom.
În ceea ce privește motorizările, vor exista un 220 diesel (4 cilindri,197 CP) și un 200 benzină (204 CP), ambele hibride, precum și un propulsor electric (300 e, 313 CP). Este prevăzut și un motor cu șase cilindri în linie, iar break-ul Clasa E ar putea veni, în mod logic, și într-o versiune sportivă AMG.Noul model va fi disponibil în catalog în luna august și este așteptat să ajungă pe străzi înainte de sfârșitul anului.
Marile companii energetice își intensifică eforturile de a pătrunde în sectorul litiului pentru a se diversifica dincolo de combustibilii fosili, pe măsură ce cresc speranțele privind producerea metalului esențial pentru bateriile mașinilor electrice.
ExxonMobil, Schlumberger, Occidental Petroleum și Equinor analizează dacă abilitățile lor principale de pompare, prelucrare și reinjectare a fluidelor subterane, cum ar fi petrolul și apa, ar putea fi utilizate pentru a prelucra litiul, contribuind astfel la atenuarea penuriei prognozate a unui material care se preconizează că va fi vital pentru tranziția energetică.
„Există o serie de companii mari din domeniul petrolului și gazelor care investesc mult timp și atenție în modul în care pot deveni mari în domeniul litiului”, a declarat Brian Menell, director executiv al TechMet, un fond de investiții în minerit susținut de guvernul american. TechMet deține o participație în EnergySource Minerals (ESM), un dezvoltator de litiu sprijinit de gigantul serviciilor petroliere Schlumberger.
Creșterea în domeniul litiului vine în contextul în care producătorii, de la Exxon și Chevron în SUA până la Equinor și BP în Europa, încearcă să rămână profitabili pe fondul unui efort global de reducere a emisiilor și de tranziție de la combustibilii fosili la energie mai curată.Potrivit Financial Times, intrarea marilor companii petroliere în sectorul litiului ar liniști producătorii de automobile care, în prezent, se bazează pe firme mici pentru a furniza cantitățile mari de litiu necesare pentru electrificarea vehiculelor lor în următorul deceniu.
ExxonMobil a plătit recent peste 100 de milioane de dolari în numerar pentru a achiziționa un câmp petrolier cu conținut de litiu din zona Smackover din Arkansas.Equinor a preluat o participație la dezvoltatorul Lithium de France în 2021, în timp ce producătorul american de șisturi Occidental deține în comun TerraLithium, un grup de tehnologie a litiului.
Impulsul ofertei de litiu din ultimii ani a fost determinat de creșterea resurselor de rocă dură din Australia și China, care s-au adăugat la resursele din America Latină.
Compania de consultanță petrolieră Enverus a descris recent „potențialul de miliarde de dolari” care îi așteaptă pe investitori în Bazinul Permian din Texas și New Mexico, care este deja cel mai prolific câmp petrolier din lume.
Numai într-o singură secțiune, apele reziduale utilizate în fracturarea șisturilor ar putea produce 225 000 de tone de carbonat de litiu pe an, ceea ce ar însemna venituri de 19 miliarde de dolari.
Investitorii în mineritul și procesarea litiului din SUA s-ar putea califica pentru subvențiile incluse în Legea privind reducerea inflației adoptată anul trecut. Canada a alocat, de asemenea, scutiri fiscale generoase pentru acest sector în curs de dezvoltare.
„Fie că este vorba de BP, Shell, Eni, Exxon sau Equinor – toți se uită la sectorul litiului”, a declarat directorul executiv al Vulcan Energy Resources, Cris Moreno.
UPDATE: Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate – s-a anunțat oficial, după votul dat luni în ședința comună a celor două Camere ale Legislativului.
„Cu 382 voturi „pentru”, 3 abțineri și 3 colegi care nu votează pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate” – a anunțat Alfred Simonis, de la microfonul prezidiului sălii.
Până să se afle rezultatul votului, senatoarea Diana Șoșoacă – care a venit în sală cu un fluier – a fluierat de la tribună. „Pensiile speciale sunt o minciună” – a strigat la un moment dat senatoarea, înainte de a se da votul asupra acestei inițiative.
Știre inițială:
Se anunță o zi importantă la Parlament. S-ar putea decide soarta pensiilor speciale ale aleșilor neamului.
Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc luni, în şedinţă comună, pentru a supune la vot proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. La ședință ar urma să participe și premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, care, până să preia șefia Executivului a condus Camera Deputaţilor.
Înaintea plenului, structurile de conducere ale PNL şi PSD se vor reuni în şedinţe.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată să înceapă la ora 14.00.
Pe ordinea de zi se află propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 411/2023; L 382/2023), care se dezbate în procedură de urgenţă.
Expunerea de motive: Prezenta iniţiativă legislativă, un pas în vederea asigurării echităţii între cetăţeni
„Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii”, se arată în Expunerea de motive a proiectului legislativ.
„Totodată având în vedere situaţia de criză prin care trece ţara noastră ca urmare a efectelor economice post-pandemie, dar şi a conflictului din Ucraina cu consecinţe economice majore şi asupra ţării, considerăm că parlamentarii ar trebui să fie primii care dau dovadă de solidaritate şi respect în cheltuirea banului public în vederea redobândirii încrederii populaţiei în instituţiile publice în general şi în instituţia parlamentului, în special”, se mai arată în documentul menționat.
„Prezenta iniţiativă legislativă constituie un pas în vederea asigurării echităţii între cetăţeni, prin abrogarea articolelor referitoare la indemnizaţiile speciale ale parlamentarilor. Totodată, prin abrogarea acestor prevederi, se va înregistra un impact bugetar pozitiv, asigurând degrevarea bugetului de stat de plata unor sume consistente”, se mai notează în Expunerea de motive.
Conform aceluiași document, la nivelul anului 2022, după data de 10 iunie (odată cu aplicarea Deciziei CCR, nr. 261/2022) au fost achitate un număr de 583 de indemnizaţii, cu o valoare totală de 19.370.146,80 lei. „Menţinerea în plată a acestor indemnizaţii ar pune presiune suplimentară pe bugetul de stat într-un context economic pus la grea încercare de crizele succesive sanitare, economice, geopolitice care s-au abătut asupra ţării noastre în ultimii ani”, se precizează în Expunerea de motive.
Expunerea de motive poate fi citită integral AICI.
Ar mai fi de precizat, în acest context, faptul că zilele trecute Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a emis raport în vederea adoptării proiectului, cu 7 voturi „pentru” şi o abţinere.
Ședințe ale conducerilor PSD și PNL
Dintr-un anunț oficial venit de la PSD reiese că la ședința comună de la Parlament va fi prezent și premierul Marcel Ciolacu, preşedintele formațiunii social-democrate. De altfel, înaintea ședinției de la Parlament va avea loc Consiliul Politic Naţional al PSD, cu începere de la ora 12.
De asemenea, și structurile de conducere ale liberalilor se reunesc luni dimineaţă. De la ora 11 va avea loc o reuniune a Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL.
A fost de ajuns ca George Ogăraru, cândva fundaș al echipei naționale de fotbal, să le zică vreo două vorbe de duh ziariștilor Costi Mocanu și Emil Grădinescu, reproșându-le că au „ciripit” disprețuitor și cu niște cuvinte veninoase la tv despre „tricolorii” care au evoluat împotriva elvețienilor, ca împricinații să-i întoarcă vorbele în „Gazeta sporturilor”, blamându-l și încercând să-i estompeze meritele de jucător de primă reprezentativă. Totodată, iritați de prestația slabă a fotbaliștilor conduși de Iordănescu jr., câțiva cusurgii adunați într-un cor ad-hoc, ținându-le isonul supăraților comentatori, i-au cântat un fel de prohod actualului coordonator de la CSA Steaua! Și, de bună seamă, lui Iordănescu!
Fredonând în aceeași gamă injurioasă cu cei doi televizioniști care, a văzut și auzit o lume întreagă, au etalat o droaie de aberații în timpul partidei dintre Elveția și România, acești critici-cârcotași, câțiva dintre ei foști mari fotbaliști, s-au adunat într-o mică trupă de comando și s-au pus cu pliciul pe amărâții de jucători și pe antrenorul lor, plesnindu-i mai abitir decât Prigoană cândva pe fosta lui soție! De ce s-or fi ofuscat ei, peste măsură, Cornel Dinu, Gică Popescu, Viorel Moldovan, Basarab Panduru, Marcel Răducanu și alții, torpilându-i pe alde Stanciu, atâta vreme cât au văzut și știu că asta-i potența acestora, a generației actuale de fotbaliști, iar Iordănescu nu are de unde lua alții!? Îi întreb: dacă ar fi fost ei selecționeri ai „naționalei”, cu cine ar fi făcut echipa? Că Messi și Mbappe ultima dată când am verificat nu aveau buletin de România! Careva, ironic, i-a reproșat lui Pușcaș că i-a căzut mingea pe cap din întâmplare, la o fază premergătoare unuia dintre goluri, dar adevărul este că fotbalistul se afla exact acolo unde a picat ea, nu în altă parte! Cârcoteli!
Cât despre cei doi vectori ai emisiei, nu pot să spun decât că rolul lor e cel de a comenta fazele meciului, nu de a face aprecieri nepotrivite! Cuvintele „cazarmă”, „defilare”, „soldă”, „trupet”, invocate de ei, nu-și au locul referitoare la Ogăraru. Oare le pute Steaua, echipa armatei? Păi, să fie atenți că, din pricina vecinilor de la răsărit, concentrarea bate la ușă! La urma urmei, cel luat în tărbacă și-a arătat nemulțumirea, chiar revolta, despre modul disprețuitor și acuzator cu care cei doi comentagii au împănat întregul meci. Sigur, nu se poate contrazice faptul că jucătorii noștri au fost pe alocuri jaloane pentru băieții din Țara Cantoanelor, ori că scorul acela de 2-2 a venit din noroc, nici că alde Coman au părut aproape inexistenți timp de 86 de minute, dar de aici și până la a-i umili ca la talcioc pe cei chemați să reprezinte glia mioritică ar trebui să se interpună oleacă de distanță! Sau de… bun-simț! Și ca „binomul” televizionist să mai învețe câte ceva, chiar și acum la… maturitate avansată, lansez îndemnul să citească ce a scris, în legătură cu partida din țara ceasornicarilor de lux, printre altele, distinsul ziarist Ovidiu Ioanițoaia: „În măsura în care naționala noastră a părut limitată în exprimare, uneori chiar străină de fotbalul competitiv, ea n-a depus armele și a găsit resurse să revină. Greu de spus dacă merita egalul de la Lucerna, însă important e că l-a obținut. De aici trebuie să plece orice analiză, deoarece numai rezultatele rămân. Impresiile se pierd în timp, se șterg”. Păi?
P.S. Și ca nu cumva să lipsească bomboana de pe coliva ideatică a gureșului cor cu veleități de antrenori-minune, la Campionatul European de Tineret (U21) trupa alcătuită de Emil Săndoi a pierdut partidele cu Spania (0-3) și Ucraina (0-1), ratând șansa de a merge în sferturile de finală ale competiției! „Asta-i marfa!”, le-ar fi zis „pretențioșilor” regretatul mare scriitor și pamfletar Eugen Barbu. Sau, ca alternativă: „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!”.
La început de săptămână și în plină lună de vară, locuitorii a sute de blocuri de pe raza a patru sectoare din București primesc o veste pe care nu voiau să o audă. Vor rămâne fără apă caldă la robinetele apartamentelor, timp de mai multe zile. Răstimp în care se vor face lucrări la rețeaua primară de termoficare din Capitală. E vorba de lucrări ce se vor realiza în sectoarele 2, 3, 5 și 6 din București. Și de peste 300 de blocuri ce se vor afla în situația de a avea sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, pe timpul acestor lucrări.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat luni, 26 iunie, că se efectuează lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele din rețeaua primară, în sectoarele 2, 3, 5 și 6 din Capitală.
Unde se vor face lucrări în cele patru sectoare și câte blocuri vor rămâne fără apă caldă
Conform detaliilor comunicate public de către reprezentanții companiei, vor fi efectuate următoarele intervenții:
„1. Conducta Magistralei 1 Sud – DN 1000mm și 800mm, în zona Bulevardelor Nicolae Grigorescu și Chișinău din Sectoarele 2 și 3. Se vor executa toate operațiunile necesare întregirii conductelor rețelei primare de termoficare, intervențiile fiind impuse de finalizarea unor lucrări de reabilitare a sistemului de termoficare executate în cadrul Obiectivului 1 – Magistrala 1 Sud. Pentru aproximativ 200 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie 2023, ora 23.00”.
Termoenergetica amintește că anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1975, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.
„2. Conducta DN 400mm, în zona intersecției străzilor Baba Novac cu Câmpia Libertății, din Sectorul 3, unde se vor înlocui aproximativ 150 de metri de țeavă cu același diametru. Pentru aproximativ 20 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 14 iulie 2023, ora 23.00”. Conform sursei citate, anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1964, această porțiune de rețea având aproape 60 de ani de funcționare.
„3. Conducta DN 200mm, în zona Șoselei Alexandria din Sectorul 5, unde se vor înlocui aproximativ 60 de metri de conductă cu același diametru. Pentru aproximativ 25 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie 2023, ora 23.00”. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987, această porțiune de rețea având peste 35 de ani de funcționare – menționează reprezentanții CMTEB.
„4. Tronsonul de rețea – DN 400mm, ce face legătura cu conducta Magistralei 1 – 3 Vest DN 1000 mm, între strada Sibiu și Bulevardul 1 Mai din Sectorul 6. Pentru aproximativ 80 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până în data de 30 iunie 2023, ora 23.00. Vă reamintim că anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1982, această porțiune de rețea având peste 40 de ani de funcționare. În cadrul acestui șantier vor fi înlocuite vane cu diametre de 200 mm și 400 mm iar restul lucrărilor se vor face fără săpătură, pe gurile de vizitare a galeriei” – transmite sursa citată, în același comunicat.
Termoenergetica: Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora
Potrivit Termoenergetica, termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. „Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, subliniază aceeași sursă.
Reprezentanții companiei dau asigurări că va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, „pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat”.
Până să înceapă la Parlament ședința comună a celor două Camere, în care ar urma să se supună la vot eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, conducerea PNL s-a reunit pentru discuții de ultim moment.
Iar la finalul Biroul Politic Național al PNL-ului, liderul formațiunii liberale a anunțat ce riscă parlamentarii acestui partid care nu vor vota legea privind eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor neamului.
„Sunt convins că veţi întreba ce se va întâmpla cu cei care nu votează legea pensiilor parlamentarilor. Am luat decizia ca cei care nu votează să fie excluşi din partid”, a anunţat Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL.
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, în şedinţă comună, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. La această ședință e așteptat să participe și premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD.
Simonis: Astăzi punem capăt interminabilei povești a pensiilor speciale de care beneficiază parlamentarii
„Astăzi punem capăt interminabilei povești a pensiilor speciale de care beneficiază parlamentarii, plenul reunit al celor două camere urmând să dea un vot pe legea pe care am inițiat-o și care prevede eliminarea acestui beneficiu pe care îl au senatorii și deputații. Se tot discută, și pe bună dreptate, în spațiul public despre pensii speciale de care au parte diferite categorii profesionale și se cere eliminarea lor, lucru cu care eu sunt de acord.
Însă nu avem autoritatea morală să vorbim despre eliminarea unora până nu le tăiem pe ale noastre, iar mai apoi, rând pe rând, ne putem ocupa și de alte pensii speciale. Votul de azi arată faptul că ne dorim să intrăm în normalitate, că vocea celor nemulțumiți a fost auzită și că s-a ținut cont de părerea lor. De azi, spunem adio pensiilor speciale ale parlamentarilor!”, a transmis deputatul PSD Alfred Simonis, pe Facebook, înaintea ședinței decisive de luni, de la Parlament.
După ce în recentul weekend au fost ploi și furtuni ce au produs inundații în unele zone ale țării, pe măsură ce autoritățile locale, din județele afectate de furia naturii, sunt așteptate să facă o evaluare a situației din teren și a pagubelor, aflăm la ce ne puteam aștepta de la vreme, în perioada următoare.
Din informațiile venite de la un meteorolog din cadrul ANM aflăm că în a doua parte a zilei de luni vor mai fi averse, dar nu la fel de intense ca în weekend. Mai mult, și temperaturile se vor mai domoli, luni, după valul de căldură de la sfârșitul săptămânii trecute.
Temperaturile maxime de luni
„În a doua parte a zilei de luni vor mai fi înnorări temporare, averse, posibil și niște cantități mai însemnate de apă, prin Oltenia, vestul Munteniei, dar nu la fel de intense cum au fost cele din weekend.
Luni, în restul teritoriului va fi o vreme liniștită, iar temperaturile vor mai scădea ușor, astfel încât să vorbim de un regim termic normal pentru data din calendar. Respectiv, astăzi vor fi maxime între 24 și cel mult 31, 32 de grade, în zona Bărăganului”, a explicat în prima zi a acestei săptămâni Mihai Timu, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, într-o intervenție la Antena 3.
Meteorolog ANM: Un nou front atmosferic ce va veni dinspre Europa centrală
Din a doua zi a săptămânii, însă, odată cu pătrunderea unui nou front atmosferic, ce va veni dinspre Europa centrală, vor fi noi perioade cu instabilitate atmosferică. Ceea ce înseamnă că specialiștii se așteaptă la noi episoade cu averse torențiale și descărcări electrice.
„Această pauză este de scurtă durată pentru că de marți după-amiază vorbim de un nou front atmosferic ce va veni dinspre Europa centrală, va determina mâine după-amiază, din nou, intervale cu instabilitate atmosferică, averse torențiale, descărcări electrice, posibil căderi de grindină, în Maramureș, în nordul Moldovei, în Crișana și în Transilvania, urmând ca miercuri noapte, în toată jumătatea de nord să avem astfel de manifestări, urmând ca pe parcursul zilei de miercuri, aceste furtuni să se mute către sud, sud-est, zona Carpaților Meridionali și de Curbură și apoi, din nou, să avem o pauză în a doua parte a săptămânii. Și regimul termic va avea fluctuații”, a precizat meteorologul Timu.
Hunedoara: Peste 100 de gospodării inundate și 42 de persoane evacuate, noaptea trecută
Din câte a anunțat luni dimineață ISU Hunedoara, „peste 100 de gospodării au fost inundate și 42 de persoane au fost evacuate, noaptea trecută, în urma inundațiilor cauzate de aversele torențiale care au produs viituri în satele Rișculița, Rișca și Baldovin din comuna Baia de Criș”.
Pompierii Secției Brad și ai Detașamentului Deva din cadrul ISU Hunedoara au intervenit cu 20 de mijloace tehnice pentru a pune în siguranță atât persoanele afectate de inundații, cât și bunurile materiale și animalele aflate în pericol. „Salvatorii hunedoreni au evacuat din locuințe 42 de locuitori ai satului Rișca și au salvat 11 animale din gospodăriile unde a pătruns apa”, conform sursei citate.
Pompierii au intervenit cu motopompe de capacitate medie și mare pentru evacuarea apei. În tot acest timp, echipe de drumari au acționat „pentru eliberarea de aluviuni și pentru reparațiile necesare la Drumul Județean 762, care este blocat între Rișculița și Baldovin”.
„Alimentarea cu energie electrică a celor trei localități a fost întreruptă și se acționează pentru reluarea furnizării curentului electric”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunțat, luni, 26 iunie, cifre cu privire la condamnări definitive decise de instanță în dosare de corupție instrumentate de DNA.
„În lunile aprilie și mai 2023, în dosarele de corupție instrumentate de D.N.A. au fost condamnați 57 inculpați prin 39 hotărâri judecătorești definitive, pentru infracțiuni de luare și dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, fraudarea fondurilor europene etc.”, a informat DNA-ul într-un comunicat.
DNA: Un ministru, un secretar de stat și trei primari, printre cei condamnați definitiv
Conform sursei citate, pedepsele dispuse de judecători față de cei 57 inculpați variază între 7 ani și 4 luni închisoare și un an cu amânarea aplicării pedepsei.
„Printre cei condamnați definitiv se află: un ministru, un secretar de stat, un procuror, un notar public, un ofițer de poliție, trei primari de oraș, un director din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, un director din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, un manager al unui spital din București, și alți nouă funcționari publici din cadrul mai multor instituții publice”, se menționează în același comunicat postat pe site-ul DNA-ului.
Se anunță protest, luni, în Parcul Izvor, la intrarea de la Camera Deputaţilor.
Membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) vor ieși luni în stradă, pentru a protesta, timp de două ore, în Parcul Izvor, la intrarea de la Camera Deputaţilor. Sindicaliștii cer scoaterea pensiilor militare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și actualizarea sporurilor, indemnizațiilor și a compensației pentru chirie.
„Având în vedere intențiile legislative, comunicate public de către coaliția de guvernare, de a trece, săptămâna viitoare, proiectul legislativ Plx 244/2023, prin Comisiile de munca și de finanțe ale Camerei Deputaților, în zilele de luni și marți, și prin plenul acestui for decizional, în ziua de miercuri, 28 iunie 2023, vă informăm că, începând de luni, 26 iunie, timp de 3 zile, între orele 12,00-14,00, SNPPC va organiza proteste, în Parcul Izvor, intrarea de la Camera Deputaților”, s-a transmis într-un comunicat al SNPPC.
Care sunt principalele revendicări ale sindicaliștilor
În contextul anunțatelor proteste, pe durata a trei zile, de luni începând, reprezentanții SNPPC au făcut publice și care le sunt principalele revendicări.
Prima menționată este scoaterea pensiilor militare din PNRR – „unde au fost asimilate, ambiguu și fără temei, cu cele 6 sisteme de pensii de serviciu gestionate de Casa Națională de Pensii Publice”. „Parlamentul și Guvernul nu trebuie să ignore faptul că pensiile militarilor și polițiștilor români, asemenea celor ale omologilor din statele NATO/UE, datează de foarte mulți ani și sunt fundamentate pe riscurile profesionale, complexitatea și importanța socială a misiunilor derulate în interes național, european și internațional, pe speranța de viață mai redusă față de alte domenii de activitate, pe incompatibilitățile si interdicțiile impuse prin lege etc.” – susțin sindicaliștii.
Totodată, aceștia cer și actualizarea sporurilor, indemnizațiilor și a compensației pentru chirie la valorile din Legea-cadru a salarizării 153/2017, „nu la cele de acum 14 ani, adică din 2009”.
Mesajul sindicaliștilor către politicieni: „Luați aminte și remediați greșelile din ultimii ani, în cel de-al 12-lea ceas”
Până să iasă în stradă, sindicaliștii le-au transmis politicienilor un mesaj, cerându-le să repare greșelile din ultimii ani și amintind de deficitul de personal din SAOPSN – Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.
„Domnilor politicieni, luați aminte și remediați greșelile din ultimii ani, în cel de-al 12-lea ceas: urmare unor politici nefericite în sistemele noastre de salarizare și de pensionare, autoritatea instituțiilor statului s-a degradat, deficitul de personal din SAOPSN a ajuns la aprox. 50.000 de oameni (polițiști, polițiști de penitenciare, militari, personal contractual), numărul demisiilor a crescut an de an, iar drept urmare, calitatea serviciului public prestat în folosul cetățenilor, al statului și al societății, în ansamblu, s-a tot diminuat, pentru că cei cu experiență își pierd încrederea în politicile actuale, iar tinerii întorc spatele, tot mai mult, acestor nobile profesii, care altădată erau în topul preferințelor la nivel național”, transmit reprezentanții SNPPC.
S-a aflat că norocul i-a surâs, la finalul săptămânii, unui jucător la Loto. Și chiar la „jocul vedetă” al Loteriei Române, Loto 6/49, unde a fost pus la „bătaie” un premiu considerabil, de peste 10 milioane de euro.
După extragerile de duminică, 25 iunie, Loteria Română a făcut anunțul: s-a câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49, în valoare de peste 50 de milioane de lei (peste 10,10 milioane de euro).
Conform anunțului oficial, biletul norocos a fost jucat în sectorul 6, din București, și a costat 469,50 de lei.
Detalii de la Loterie
„La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 25.06.2023, s-a câștigat la categoria I cel mai mare premiu din istoria acestui joc în valoare de 50.096.011,76 de lei (peste 10,10 milioane de euro).
Biletul norocos a fost jucat la agenția 76-081 din București, Sectorul 6. Biletul a fost completat astfel: în zona A cu schemă redusă cod 50, în zona B s-au jucat 7 numere și în zona C, de asemenea, s-a jucat schemă redusă cod 50, în total 67 de variante, prețul biletului fiind de 469,50 de lei.
Pe lângă premiul de categoria I, pe biletul norocos s-au înregistrat și 23 de câștiguri de categoria a III-a în valoare totală de 9.791,1 de lei și 24 de câștiguri de categoria a IV-a în valoare totală de 720 de lei”, a transmis Loteria Română, într-un comunicat.
Sursa citată amintește că acesta este primul câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în 3 noiembrie 2022, fiind vorba, atunci, de un premiu în valoare de 19.198.843,92 lei.
Furia naturii a lovit în județul Arad, lăsând în urmă un adevărat dezastru. Un om a murit și zeci de locuințe sunt afectate, un drum comunal fiind distrus.
O persoană a murit, cinci locuinţe au fost distruse total şi 50 afectate în diferite proporții, a transmis, duminică seară, Prefectura Arad. Totul, în urma viiturii care s-a produs în judeţul Arad. Drumul comunal dintre Buceava şi Şoimuş este distrus, fiind probleme în zonă cu alimentarea cu energie şi apă potabilă.
Prefectura Arad a transmis, duminică seară, că prefectul Toth Csaba şi subprefectul Marius Sulincean s-au deplasat în zona afectată de inundaţii, de pe raza comunei Brazii, pentru a asigura, alături de comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Vasile Goldiş”, colonel Cristian Gârbău, coordonarea intervenţiei salvatorilor.
„Din păcate avem o persoană decedată, iar la o primă evaluare cinci locuințe distruse total și alte 50 afectate în diferite proporții. Drumul comunal de legătură dintre Buceava și Șoimuș este distrus, acolo deja intervine un utilaj al Administrației de Apă Crișuri, vor mai veni alte două și sperăm să se poată realiza o cale de comunicație provizorie, pe o bandă, accesibilă măcar autoturismelor de teren”, a declarat prefectul Toth Csaba.
Oficialul din fruntea Prefecturii Arad a anunțat că a avut loc o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brazii, în care s-a făcut o primă evaluare a pagubelor și s-au discutat primele măsuri de ajutorare a populației.
„Se lucrează pentru ca utilitățile să fie restabilite cât de repede posibil”
„Începând de mâine vom mobiliza toate instituțiile implicate pentru a realiza cât mai rapid evaluarea tuturor pagubelor și pentru a întocmi toate documentele necesare în vederea alocării ajutoarelor de urgență guvernamentale atât pentru persoanele fizice, cât și pentru administrația locală și județeană, pentru drumurile afectate”, a mai declarat, duminică, Prefectul Toth Csaba.
Conform precizărilor primarului comunei Brazii, Nicușor Vesa, în afara bărbatului decedat nu există persoane dispărute sau rănite. „Toate persoanele care și-au părăsit locuințele au găsit adăpost la rude în satele neafectate ale comunei.
La nevoie, există locuri de cazare, cu asigurarea hranei, în comuna Gurahonț.
Se lucrează pentru ca utilitățile să fie restabilite cât de repede posibil”, s-a mai precizat din direcția Prefecturii.
Conform aceleiași surse, energia electrică va fi repusă în funcțiune, în primă fază, în satele neafectate. „Apa potabilă de la rețea va fi repornită în cursul zilei de luni iar Direcția de Sănătate Publică va face măsurători de potabilitate a apei din fântâni. În caz de nevoie, Primăria Brazii va asigura apă potabilă îmbuteliată.
Luni, 26 iunie, va avea loc o primă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru demararea procedurilor de evaluare a pagubelor și stabilirea măsurilor de intervenție la fața locului care vor mai fi necesare”, a mai transmis Prefectura Arad.
DSU: Viitură în localitatea Buceava-Șoimuș/Autoturism cu 4 persoane, surprins de apă
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat duminică după-amiază, că „manifestarea fenomenelor hidrometeorologice prognozate, sub incidența cărora este și județul Arad, au generat o viitură în localitatea Buceava-Șoimuș, din cauza scurgerii apei de pe versanți”.
Salvatorii au intervenit în ajutorul a patru persoane aflate într-o mașină surprinsă de apă, pe un drum județean. „Pe DJ 708/AR între localitatea Gurahonț și Buceava-Șoimuș, un autoturism în care se aflau 4 persoane (3 adulți și 1 minor) a fost surprins de apă. Persoanele au fost salvate de către forțele de intervenție, autoturismul fiind mai apoi tractat într-o zonă de siguranță”, conform DSU.
Din păcate, un om a fost găsit fără suflare, la câțiva kilometri de locuința sa. „Totodată, o persoană, pentru care a fost sesizată dispariția de la domiciliu, a fost găsită la aproximativ 5 km de locuință, cu multiple traumatisme, decedată. Organele de cercetare verifică circumstanțele și împrejurările în care s-a produs această situație”, potrivit sursei citate.
Zi importantă, cu emoții inerente, pentru absolvenții de liceu. Luni încep probele scrise la Bacalaureat 2023, „examenul maturității” cum mai e cunoscut BAC-ul.
Startul la examenul de Bacalaureat 2023 se dă în 26 iunie, cu prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. Intrarea în sălile de examen se face până la ora 8:30, iar proba începe la ora 9:00.
Probele scrise din prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2023 (iunie – iulie) se vor desfășura în perioada 26 – 29 iunie în 464 de centre.
Calendarul probe scrise
Conform informațiilor anunțate de Ministerul Educației, calendarul probelor scrise este următorul:
Luni, 26 iunie: Limba și literatura română
Marți, 27 iunie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie)
Miercuri, 28 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie)
Joi, 29 iunie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale)
Din câte a anunțat Ministerul Educației, s-au înscris pentru susținerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidați (dintre aceștia, peste 16.000 de candidați provin din promoțiile anterioare).
Cât timp au la dispoziție elevii pentru rezolvarea subiectelor
Conform precizărilor oficiale venite de la Minister, probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
„Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.
Cu ce obiecte NU au voie candidații în sălile de examen, la BAC 2023
Candidații trebuie să știe că sunt anumite obiecte cu care nu au voie în sălile de examen – printre acestea manuale, notițe, dar și telefoane sau tablete.
În primul rând, Ministerul Educației a anunțat exact ce instrumente de lucru sunt permise în sălile de examen. Mai precis, s-a comunicat faptul că pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. „Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen”, conform sursei menționate.
Cu ce obiecte NU au voie elevii în sălile de examen? Iată ce au anunțat reprezentanții Ministerului Educației: „Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul”.
Conform sursei citate, „candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat”.
Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video – mai anunță Ministerul.
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Când vor fi afișate primele rezultate și cînd se pot depune contestațiile
După încheierea probelor scrise și corectarea lucrărilor candidaților care susțin prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2023 urmează să fie afișate primele rezultate.
Conform calendarului oficial, afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
„Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere”, potrivit Ministerului Educației.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie – în centrele de examen și online.
E de menționat faptul că, la fel ca și în cazul Evaluării Naționale, rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri), în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR.
Alte informații relevante
„Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:
recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6”, conform precizărilor oficiale.
Reprezentanții Ministerului Educației reamintesc faptul că „probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale au fost recunoscute/echivalate conform metodologiei aprobate prin ordinul de ministru nr. 4.438/12.06.2023”.
Elanul tău te poate determina să alergi prea mult astăzi și să vrei să faci multe lucruri simultan, iar unele s-ar putea să nu iasă la fel de bine cum ai sperat. Ar trebui să vă aranjați programul puțin mai mult și să acordați prioritate. În acest fel puteți face totul mai eficient.
TAUR
Îți vei da seama cât de important este să nu vorbești rău despre nimeni și să nu spui lucruri care pot duce la gânduri negative ale altora ce se întorc împotriva ta. Dacă căutați răul altora, nu veți primi nimic bun înapoi. Trebuie să ții cont de asta.
GEMENI
Multe lucruri s-au schimbat și nu așa cum le știați, iar procesul de adaptare vă va costa puțin, dar, din moment ce puteți arăta mai multe fațete, o veți face mai devreme decât credeți și veți ajunge să fiți în linie Cu totul.
RAC
Circumstanțele devin mai favorabile pentru a rezolva o problemă din trecut care este încă în așteptare, poate despre familie sau despre moșteniri sau bunuri. Cineva cedează sau cineva interesat de ele vine la tine și rezolvă o parte din problemă.
LEU
Dacă îți propui și nu renunți, fără nici o teamă, vei putea face un pas care te va conduce să te simți mai liber și mai proprietar sau proprietar al propriei tale vieți. Nu este vorba de a lăsa familia deoparte, ci de a fi de acord cu toate acestea.
FECIOARA
Cineva vrea, probabil, să fii de partea lor într-o problemă profesională sau de afaceri și asta te determină să te confrunți cu alte persoane. Dar nu vei avea de ales decât să iei parte, să te gândești la care ți se potrivește și să acționezi cu o claritate totală.
BALANTA
Va trebui să vă confruntați și să acționați asupra unei probleme de muncă dacă aveți o echipă sau trebuie să organizați mai mulți oameni. Nu vei putea privi în altă parte, așa că trebuie să acționezi cu curaj, atât cât nu ai chef și este un moment oarecum neplăcut.
SCORPION
Începi săptămâna cu suficientă energie și umor bun pe care să-l aplici în conversațiile cu prietenii sau familia. Asigurați-vă că tonul amuzant și oarecum plin de umor este bine înțeles și îi veți face să se distreze bine. Unii oameni te apreciază.
SAGETATOR
Tehnologia va fi aliatul vostru fundamental pentru a îmbunătăți contactele sau experiențele din afara zonei obișnuite, pentru a urma un curs sau pentru a vă lărgi viziunea asupra oricărui subiect. Profitați de tot ce vă oferă.
CAPRICORN
Interesele tale în solidaritate sau în sprijinul oamenilor care au nevoie de o mână de ajutor sunt puternic reînnoite și reiei o anumită activitate legată de ele pe care ai lăsat-o deoparte. Asta te va face să te simți fericit și necesar pentru ceilalți.
VARSATOR
Economisirea timpului este importantă pentru dvs. acum, deoarece există o problemă pe care trebuie să o rezolvați, dar nu puteți încă din motive financiare sau îndepărtate. Cineva vă dă o mână de ajutor astăzi în această privință.
PESTI
Ziua de azi îți va aduce ceva poate un cadou neașteptat și pe care nu ți l-ai imaginat și ai dorința de a începe ceva complet diferit de ceea ce ai făcut până acum în multe aspecte. Veți avea suficientă putere pentru toate acestea.