Cancelarul Olaf Scholz a descris odată politica sa  drept „liberală, dar nu proastă”. În timp ce Scholz se pregătește să întâmpine o numeroasă delegație chineză la Berlin, un oficial german de rang înalt a avertizat că nici comercianții Chinei nu sunt proști.

Există diviziuni profunde în cadrul coaliției guvernamentale tripartite a lui Scholz, precum și în rândul întreprinderilor germane și al aliaților internaționali ai Berlinului cu privire la ceea ce ar trebui să facă cea mai puternică eonomie europeană în legătură cu dependența sa economică față de China.

În timp ce toți au semnat pentru „de-risking” – un termen care are acum ecou și la Bruxelles și Washington – interpretările conceptului variază de la restricționarea comerțului și a investițiilor în tehnologii foarte sensibile la definiții mult mai cuprinzătoare.

Potrivit Financial Times, unii membri ai guvernului federal au îndoieli cu privire la înțelepciunea abordării ușoare a lui Scholz, în condițiile în care Germania – care în trecut a importat mai mult de jumătate din gazele naturale din Rusia – se străduiește să învețe lecțiile invaziei lui Vladimir Putin în Ucraina.

Cea de-a șaptea consultare guvernamentală Germania-China, care urmează să înceapă luni, va fi prima întâlnire față în față de la pandemia de coronavirus. Va fi, de asemenea, prima vizită în străinătate a noului premier Li Qiang. Li, un fost secretar al Partidului Comunist din Shanghai care a convins Tesla să construiască prima sa fabrică în oraș, se va întâlni cu lideri de afaceri și miniștri germani.

Consultările au loc într-un moment dificil în cadrul UE și al grupului G7 cu privire la modul în care trebuie gestionate tensiunile profunde dintre SUA și China și problema Taiwanului.

Președintele francez Emmanuel Macron a fost criticat în aprilie după ce a declarat, în timpul unei vizite de stat în China, că ar fi o „capcană pentru Europa” dacă s-ar lăsa „prinsă în crize care nu sunt ale noastre” – o referire la fricțiunile sino-americane.

Oficialii germani spun că Scholz a devenit treptat mai precaut față de China și că nu este orb la riscuri. Sub presiunea SUA, Berlinul a anunțat la începutul acestui an că va revizui utilizarea componentelor rețelelor de telecomunicații fabricate de producătorii chinezi Huawei și ZTE.

Dar, luna trecută, Scholz a trecut peste obiecțiile Verzilor de a aproba un plan pentru ca un conglomerat chinez să preia o participație de 24,99% într-un terminal portuar din Hamburg. În același timp, a adoptat prima sa strategie de securitate națională. A descris Beijingul ca fiind „din ce în ce mai agresiv în revendicarea supremației regionale” și „acționând în mod repetat în contradicție cu interesele și valorile noastre”. Câtă vitejie!

Cu toate acestea, China a fost cel mai mare partener comercial al Germaniei pentru al șaptelea an consecutiv în 2022, cu un comerț bilateral în valoare de aproape 300 de miliarde de euro – o cifră care eclipsează comerțul țării cu Rusia înainte de invazia acesteia în Ucraina.

Fluxurile de investiții străine directe germane în China au atins un maxim istoric de 11,5 miliarde de euro, potrivit Institutului Economic din Köln. Și puternicele companii auto – Volkswagen, BMW și Mercedes –  socotesc China ca fiind cea mai mare piață a lor și investesc în consecință pentru a-și apăra cota de piață pe fondul concurenței tot mai mari din partea mărcilor chinezești.

În pofida avertismentelor lui Scholz, directorii de la producătorii de automobile, gigantul chimic BASF și liderul industrial Siemens au promis că își vor apăra și extinde prezența în China. Un oficial european de rang înalt o spune direct: “marea industrie germană se decuplează de guvern în ceea ce privește China”.

Sancțiunile impuse Rusiei după invazia în Ucraina se prefigurează a fi “cea mai monumentală eroare de calcul din istoria modernă a Occidentului”, potrivit The American Thinker.

Aceste sancțiuni nu au îngenuncheat economia rusă, așa cum s-a prezis pe scară largă. În schimb, economiile occidentale sunt cele care se clatină, creșterea lor fiind aproape oprită. Multe dintre ele suferă simultan atât de inflație ridicată, cât și de penurie de energie.

Între timp, Rusia nu numai că supraviețuiește, ci și dobândește mai multă putere și influență în Asia, Africa și America de Sud decât oricând de la prăbușirea Uniunii Sovietice.

Potrivit Fondului Monetar Internațional, economia rusă va crește în acest an mai repede decât cea a Germaniei sau a Marii Britanii. Rata șomajului din Rusia, de 3,5%, este cea mai scăzută de la căderea URSS.

De asemenea, industria militară a Occidentului nu reușește să țină pasul cu Rusia. Concentrarea SUA pe aprovizionarea Ucrainei a compromis capacitatea sa de a îndeplini alte obiective, cum ar fi descurajarea expansiunii Chinei și menținerea pregătirii pentru a răspunde în alte părți ale lumii.

Ascensiunea a ceea ce se numește „axa Rusia-China” și percepția larg răspândită a declinului Occidentului au convins, la rândul lor, alte națiuni să se asocieze cu un posibil învingător.

Diverse state ex-sovietice s-au alăturat Rusiei și Chinei în jocuri de război în Marea Japoniei și în Orientul Îndepărtat al Rusiei, iar în februarie, Africa de Sud a găzduit Rusia și China pentru 10 zile de exerciții navale comune.În Orientul Mijlociu, unde Statele Unite se confruntă cu o mare neîncredere, Rusia are relații bune cu Israelul, precum și cu toate națiunile musulmane majore.

În timp ce Rusia poate fi evitată de Occident, este bine primită în alianțele regionale: Consiliul de Cooperare de la Shanghai, condus de Rusia și China, care include foste țări sovietice, precum și India și Pakistan, și țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), al căror PIB îl depășește acum pe cel al G7.

Aproximativ două duzini de țări și-au exprimat interesul de a se alătura Rusiei în aceste alianțe economice și de securitate, inclusiv mari puteri regionale precum Arabia Saudită, Turcia, Iran, Egipt, Indonezia și Mexic.

Sancțiunile Occidentului, cele mai severe impuse vreodată unei țări, au fost menite să dea Rusiei o lecție dură. Dar puterile occidentale nu au luat în calcul efectele pe termen lung: constrângerea are un efect de bumerang.

Statele Unite au fost mult timp apreciate drept cel mai important campion al ordinii mondiale liberale, un cadru sofisticat de reglementări, standarde și instituții care s-a materializat în urma celui de-al Doilea Război Mondial și a proliferat după sfârșitul Războiului Rece.

Americanii și-au folosit formidabilele abilități militare, economice și diplomatice pentru a modela și păstra această ordine, care a generat o relativă liniște, bunăstare și colaborare între o multitudine de națiuni.

Cu toate acestea, în ultima vreme, ordinea mondială condusă de SUA s-a confruntat cu numeroase provocări interne și externe, ceea ce a generat întrebări cu privire la durabilitatea și legitimitatea sa.

Una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă America este reprezentată de propriile sale tensiuni interne, care i-au diminuat credibilitatea și capacitatea de a ghida lumea, subliniază Modern Diplomacy. O decădere politică, un proces de deteriorare instituțională și de subjugare de către grupuri de interese influente care împiedică o guvernare eficientă și modul de reacție la nevoile publice.

În aceeași ordine de idei, sistemul politic american este asediat de polarizare, impas, corupție și disfuncționalități, care au corodat încrederea alegătorilor și încrederea în democrație. Statele Unite au fost martorele unei prăpastii tot mai mari între cei bogați și cei săraci, precum și ale unor tensiuni rasiale, etnice și culturale. S-a declanșat violența și extremismul.

“Măreața națiune” s-a confruntat, de asemenea, cu repercusiunile sociale și economice ale globalizării, inovației tehnologice, migrației și crizelor de sănătate, cum ar fi pandemia Covid-19. Acești factori au contribuit la apariția populismului și a naționalismului,care a repudiat multilateralismul și cooperarea internațională în favoarea politicilor America First.

SUA se confruntă cu diverse strategii în sistemul internațional, care i-au schimbat poziția și rolul. Și are doi concurenți: Rusia și China, cu interese și valori diverse în regiuni și domenii diferite.

China a crescut ca putere economică globală și și-a dezvoltat forțele militare, urmărind să-și extindă influența în Asia și dincolo de ea. A oferit un model de guvernanță și dezvoltare, cum ar fi BRI, care urmărește să lege Eurasia prin proiecte de infrastructură și investiții.

În mod similar, Rusia și-a arătat puterea și interesele în Europa și în Orientul Mijlociu. A întreprins acțiuni pe care unii le percep ca fiind o încercare de a submina ordinea condusă de SUA, influențând alegerile și formând parteneriate cu regimuri autoritare.

În același timp, SUA întâmpină dificultăți din partea aliaților și partenerilor, care au devenit mai autonomi și mai variați în ceea ce privește obiectivele și înclinațiile lor.

Prin urmare, ordinea mondială cunoaște o schimbare profundă, iar America nu mai pote să-și asume rolul de lider incontestabil al lumii și nici nu-și mai poate impune voința asupra altor țări fără repercusiuni.

Trebuie să se adapteze la geopolitica schimbătoare prin reformarea instituțiilor sale interne, prin refacerea alianțelor și prin interacțiunea cu concurenții săi. Nimeni nu mai poate modela de unul singur ordinea mondială, iar declinul hegemoniei americane este o lecție de învățat.