Acasă Blog Pagina 7153

Afla cum fura UDMR startul campaniei electorale

In ciuda avertismentelor venite atat din partea presedintelui Traian Basescu, cat si a premierului Emil Boc, UDMR sustine in continuare ca pensiile si salariile ar trebui marite in 2012.

Liderii UDMR incearca sa se dezlipeasca de imaginea harsaita a Guvernului

Desi au girat prin votul lor toate masurile Guvernului de pana acum, liderii maghiari au decis sa intoarca foaia in an electoral. Astfel, dupa ce au anuntat ca nu vor mai sustine nicio angajare a raspunderii Executivului in Parlament, udemeristii au solicitat ieri, la intalnirea cu delegatia FMI, cresterea pensiilor si salariilor.

„Am cerut ca, dupa o analiza care va fi efectuata la sfarsitul primului trimestru, sa avem posibilitatea – si sunt convins ca vom avea aceasta posibilitate – sa majoram salariile si pensiile in aprilie sau cel tarziu in mai. Va fi decizia Guvernului si a coalitiei”, a declarat, la sfarsitul intalnirii cu reprezentantii FMI, vicepresedintele politic al UDMR Laszlo Borbely. Totodata, acesta a precizat ca un alt subiect discutat cu Fondul a fost legat de amanarea aplicarii noii legi a sanatatii pana in anul 2013.

Vezi in cate zile iti recuperezi taxa de poluare

0

Ordonanta Guvernului de suspendare timp de un an a platii taxei de poluare a intrat in vigoare. Cei care au achitat-o deja, vor primi banii inapoi, la cerere.

Masinile inmatriculate inainte de anul 2007 se vor vinde mai repede

Actul guvernamental se refera la suspendarea platii taxei pentru autovehiculele care au fost inmatriculate inainte de anul 2007 in Romania, autohtone sau de import, noi ori second-hand. Pana la aparitia acestei facilitati, cei care isi cumparasera in urma cu minimum cinci ani o masina si aveau de gand sa o vanda in acest an, erau obligati sa plateasca taxa de poluare.  Ordonanta de guvern suspenda pana la 31 decembrie 2013 efectele urmatoarelor prevederi din Legea Legii nr. 9/2012 privind emisiile poluante:

– articolul 2, litera i – taxa de poluare pentru prima transcriere a dreptului de proprietate – primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, dupa 13 ianuarie 2012;

– articolul 4 (2) – taxa de poluare pentru prima transcriere a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule;

– articolul 5 (1) –  obligatia calcularii taxei de poluare la inmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate.

Persoanele care au achitat in acest an taxa pentru prima transcriere a dreptului de proprietate asupra masinilor inmatriculate inainte de 2007, vor primi banii inapoi. Cererile pot fi depuse dupa ce vor fi publicate normele metodologice, iar restituirea se va face in termen de circa 45 de zile.

In lipsa nevestei, Pavel Bartos s-a pupat cu un leu de mare!

0

Actorul a avut parte de prima vacanta de iarna dupa noua ani. Sotia sa nu a fost deloc geloasa atunci cand un leu de mare l-a luat la tandreturi.

In loc sa se pupe cu nevasta in vacanta romantica, Pavel Bartos s-a sarutat cu un leu de mare

Pavel Bartos isi dorea de multi ani sa ajunga iarna intr-o tara exotica.  Impreuna cu sotia sa, Anca, actorul a avut parte de o binemeritata vacanta in Republica Dominicana. Cea mai tare senzatie pe care a trait-o a fost in urma unui sarut cu un leu de mare. „Am avut parte de multe surprize «placute» . Aceasta este doar o mica frantura din ce mi s-a intamplat!”, a povestit Pavel Bartos.

Ca Johnny Depp

El a ajuns si pe insula pe care s-a filmat una dintre productiile din seria „Piratii din Caraibe”. „Acum pot sa spun ca am ceva in comun cu Johnny Depp!”, a glumit actorul. Luna aceasta, el va putea fi din nou vazut pe micile ecrane, in noua editie a emisiunii „Romanii au talent”.

Madalina Ghenea, mai dorita decat Megan Fox si Jennifer Lopez

0

Modelul Madalina Ghenea s-a clasat pe pozitia 87 in intr-un top al celor mai dorite femei din lume. Realizat de site-ul AsKMen.com, clasamentul a dezvaluit ca romanca noastra e mai bine cotata decat multe dive cu pretentii.

Madalina Ghenea (locul 87) este comparata cu Elena din Troia

Madalina Ghenea e din nou pe val. Modelul din Slatina despre care s-a zvonit ca s-ar fi iubit patimas cu Leonardo DiCaprio a intrat in topul Celor mai dorite 99 de femei din lume si nu s-a facut de ras.

Sofia Vergara este cea mai dorita femeie din lume

Realizat de cititorii site-ului AskMen.com, clasamentul a dezvaluit ca atunci cand vine vorba de sex-appeal, pretentiile barbatilor sunt foarte mari.

Pippa Middleton

Doar asa se explica faptul ca Pippa Middleton figureaza pe locul 98, actrita Megan Fox, pe 96, Jennifer Lopez, pe 93, iar supermodelul Alessandra Ambrosio, pe 91.

Megan Fox

Cat despre Madalina, aceasta s-a clasat pe pozitia 87, cititorul Steve dandu-si cu parerea ca bruneta e un fel  de Elena din Troia, de dragul careia se pot isca razboaie.

Jennifer Lopez

In ceea ce o priveste pe castigatoarea absoluta a titlului de “Cea mai dorita femeie din lume”, aceasta a fost desemnata actrita Sofia Vergara, care, la 40 de ani, e inca buna de aparut in paginile revistelor pentru adulti.

Alessandra Ambrosio

Seful Mossad, misiune secreta la Washington

1

Ataca, nu ataca, ataca, nu ataca! Dar macar se straduiesc sa ajunga la un numitor comun. Tamir Pardo, seful Mossadului, s-a dus in persoana la Washington, dar in secret.

Seful Mossadului nu se fereste de ziaristii israelieni, dar in rest, nu-i place la vedere

SUA nu vor ca Israelul sa atace Iranul de unul singur si sa declanseze razboiul inainte ca aliatii sa fie pregatiti sa-i faca fata.

Scurt si la spate pierdut

Nimeni nu doreste un razboi de durata in acea regiune, ci unul scurt, cu actiuni precise si decisive. Dar pe la jumatatea lui martie, cel mai devreme. Pe cand Israelul crede ca atunci va fi prea tarziu, ca atat Iranul, cat si Siria, aliate in zona, isi vor consolida apararea si vor achizitiona, de la rusi in special, tehnica de lupta de performanta. In contextul acestor neintelegeri, vizitele oficiale si clandestine intre reprezentatii armatei si ai serviciilor secrete, si de-o parte si de alta, s-au intetit.

Secret, secret, dar sa stim si noi

Vizita secreta a lui Tamir Pardo, seful Mossadului, a fost dezvaluita in timpul unei audieri publice in Comisia pentru Serviciile de informatii din Senatul american, a sefilor serviciilor secrete americane, David Petraeus – directorul CIA si James Clapper – directorul Comunitatii Nationale de Informatii. Sefa comisiei, Dianne Feinstein, l-a intrebat pe Clapper daca Israelul intentioneaza sa atace instalatiile nucleare iraniene, iar acesta a cerut sa raspunda  dupa evacuarea din sala a jurnalistilor. Feinstein a insistat, spunand ca s-a intalnit zilele trecute la Washington cu directorul Mossad. Petraeus a confirmat ca l-a intalnit si el si ca au discutat despre programul nuclear iranian, Pardo considerand ca „un Iran inarmat cu arme nucleare este o amenintare existentiala” pentru statul evreu. Deci, va ataca Israelul fara sa mai astepte „intariri”?

Grecia taie leafa minima si bonusurile din sectorul privat

0

FMI forteaza statul elen sa reduca salariul minim pe economie. Grecia vrea sa reduca si primele de sarbatori si al 13-lea si al 14-lea salariu al angajatilor din domeniul privat.

Reducerea salariului minim ii va scoate din nou in strada pe greci

Seful misiunii FMI in Grecia, Poul Thomsen, a avertizat ieri ca statul elen trebuie sa accelereze reformele structurale, printre care s-ar putea numara scaderea salariului minim si taierea bonusurilor de sarbatori in sectorul privat. Guvernul grec a redactat deja un un act legislativ prin care se va incorpora in salarii doar jumatate din primele de Paste si Craciun si din al 13-lea si al 14-lea salariu, ceea ce echivaleaza cu pierderea celui de-al 14-lea salariu.

Salariu minim de 863 de euro

Cel de al 13-lea si al 14-lea salariu au fost eliminate deja din sistemul public, dar se mai acorda in sectorul privat si la companiile de stat din domeniul infrastructurii. Cat priveste salariul minim din Grecia, acesta este 863 de euro, de cinci ori mai mare (cu 700 de euro in plus) fata de cel acordat in Romania, care este de aproximativ 163 de euro.

Dinamovistii, sechestrati in Antalya

0

Lotul echipei Dinamo trebuia sa se intoarca ieri in tara, insa conditiile meteo nefavorabile ii tin captivi in Turcia pe fotbalistii antrenati de Liviu Ciobotariu.

Dinamovisti la relaxare in padure

Intoarcerea „cainilor” din primul cantonament era programata pentru ieri dupa amiaza, dar ninsorile din capitala Turciei – acolo unde avionul trebuia sa efectueze o escala – au facut imposibil acest lucru. De dimineata, delegatia dinamovista a anuntat ca amana plecarea cu o zi si va ajunge la Bucuresti in cursul zilei de astazi, impreuna cu lotul echipei nationale de fotbal a Romaniei, cu o cursa charter care va pleca direct din Antalya. Ulterior, ieri dupa-amiaza, staff-ul tehnic s-a razgandit, luandu-se decizia ca echipa sa ramana in continuare in Turcia, mai cu seama ca, de sambata, acolo este programat cel de-al doilea cantonament al iernii. Dinamo se afla in statiunea de la malul Marii Mediterane din data de 21 ianuarie, timp in care a sustinut trei meciuri de pregatire: 1-1 cu SV Ried, 0-1 cu FK Taraz si 0-2 cu Karpatii Lvov.

Se intaresc cu baiatul lui Feri Vastag

Noua tinta a dinamovistilor este mijlocasul central de la Sageata Navodari, Andrei Ionut Adrian Vastag (17 ani), fost component al selectionatei Under 17, care a jcuat la Campionatul European anul trecut. Fiul fostului triplu campion mondial la box, Francisc Vastag, este chemat la Dinamo de fostii sai colegi de la juniori, Darius Buia si Alin Dobrosavlevici, care au fost transferati de gruparea din Soseaua Stefan cel Mare in urma cu sase luni.

Alerta in serviciile secrete: Tache e din nou tatic

1

Daca, peste vreo 20-25 de ani, ministrul de atunci al Internelor se va culca pe urechea ca nu mai are cine sa ii tina socoteala despre ce face si ce zice, Tache fiind deja iesit la pensie, ei bine, se va insela amarnic.

Incepand de ieri, colegul nostru, Catalin Tache, are un baietel. Surse care doresc sa-si pastreze anonimatul au declarat in exclusivitate pentru „National” ca cel mic deja cauta din priviri un stilou, ca sa se apuce de scris. Si, de asemenea, ne-au mai spus ca mama lui se simte excelent.

Cum vestea ii poate lua prin surprindere pe marii sefi de la Interne si Servicii, le furnizam noi datele de identificare si semnalmentele, ca sa nu se mai chinuie:

– Numele si prenumele: Tache Matei

– Varsta: o zi

– Inaltime: 54 cm

– Greutate: 3,700 kg

– Sex: tare, de jurnalist bine dotat

Adica un copil de nota 10, inca de la nastere. Sa-ti traiasca, Tache!

Redactia National

Uite cu ce femeie s-a sarutat Madonna la betie!

    0

    Cantareata Madonna a dezvaluit ca intr-o noapte de betie s-a sarutat cu rapperita Nicki Minaj. Culmea, i-a si placut.

    Se vedea treaba ca reginei muzicii pop ii cam place sa se distreze cu femei. Dupa ce in 2003, la ceremonia de decernare a MTV’s Video Music Awards, artista s-a sarutat cu Britney Spears si Christina Aguilera, chiar sub ochii si nasul spectatorilor, Madonna recidiveaza. E drept, nimeni nu a pozat sau filmat episodul amoros, dar acesta a fost confirmat de cantareata.

    De data aceasta, partenera de pupaturi a Madonnei a fost rapperita Nicki Minaj. “Tin minte ca era aniversarea lui Nicki. Daca imi amintesc bine minte era la sfarsitul unei zile in care filmaseram nonstop si ne-am gandit sa toastam in cinstea ei. Dupa cateva guri de sampanie, am sarutat-o”, a povestit  Madonna in cadrul emisiunii moderate de Anderson Cooper la postul de televiziune Fox.

    Liberalii germani dau de pamant cu USL

    4

    Setea de putere. Acesta este ingredientul minune care sta la baza aliantei dintre PSD, PNL si PC. O spun reprezentantii Fundatiei Friedrich Naumann, organizatie patronata de liberalii germani.

    Reprezentantii Fundatiei Friedrich Naumann nu cred in sansa USL

    USL este o alianta politica extrem de fragila, in care intelegerile parafate astazi pot fi incalcate a doua zi. Asa vad liberalii germani marea Uniune condusa de Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin.

    Mai mult, reprezentantii  Fundatiei Friedrich Naumann sustin ca singurul lucru pe care cei trei lideri il au in comun este „setea de putere”. Prin urmare, liberalii germani  considera ca USL se poate rupe oricand, unul dintre argumente fiind acela ca in interiorul PNL exista un puternic grup de sustinatori ai unei aliante de dreapta, cu PDL.

    Afla ce cadou de nunta a primit Ilie Nastase de la sefa Federatiei de Tenis

    Fosta jucatoare a sesizat Directia Nationala Anticoruptie dupa ce s-au descoperit o serie de nereguli financiare in actele contabile ale Federatiei de specialitate.

    Ilie Nastase si Brigitte Sfat, viitoarea lui sotie

    Demersul Ruxandrei Dragomir vine la doar o zi dupa ce Ilie Nastase (65 de ani) a facut public anuntul casatoriei sale cu Brigitte Sfat (34 de ani), cei doi achizitionandu-si, deja, verighetele de la un bijutier parizian. In urma unui audit efectuat la Federatia Romana de Tenis, s-au descoperit nereguli in contabilitate, astfel ca imediat au fost sesizati procurorii anticoruptie.

    Ruxandra Dragomir vrea cu orice pret sa-i vina de hac lui Ilie Nastase

    Perioada verificata este 2001 – 2008 si coincide cu mandatul de presedinte la FR Tenis al lui Ilie Nastase. „In urma verificarilor efectuate, Federatia a identificat o serie de suspiciuni privind nereguli financiare. In acest sens, astazi, 01.02.2012, FR de Tenis a sesizat DNA”, se mentioneaza intr-un comunicat remis presei de Ruxandra Dragomir.

    Scandalul din 2008

    Ilie Nastase a demisionat din functia de presedinte al FR Tenis acum patru ani, dupa declansarea scandalului legat de organizarea la Sibiu a meciului de Cupa Davis dintre Romania si Franta. Atunci, presa a scris ca Federatia ar fi „umflat” cheltuielile de organizare a intalnirii din cadrul Grupei Mondiale. Alegerile organizate la FR Tenis au adus o noua conducere, cu Ruxandra Dragomir in frunte. Din acel moment, cei doi s-au aflat intr-un conflict permanent.

    „N-o sa ma cheme nici dracu’!”

    De la Paris, Ilie Nastase se declara siderat de demersul Ruxandrei Dragomir si afirma ca niciun procuror nu-i va solicita sa vina la audieri. „La acel meci cu Franta, de la Sibiu, au fost tot felul de faze prin care fiecare si-a dat cu parerea, s-a scris despre coruptie inainte de a se verifica in ce fel au fost cheltuiti banii, in fine, nici nu vreau sa-mi mai amintesc. Ancheta facuta ulterior a dovedit ca fiecare ban a fost cheltuit cum trebuie, nu s-a comis nicio ilegalitate. Acum, eu ce vina am daca toti cretinii din tara asta se folosesc de numele meu?! Nu am ce sa fac, eu sunt la Paris acum. DNA-ul nu m-a chemat nicaieri si sunt convins ca nici dracu’ n-o sa ma cheme nici de-acum inainte!”, a declarat Ilie Nastase, convins ca sefa FR Tenis ii poarta sambetele: „Probabil ca domnisoara care nu are ce face pe la Federatia Romana de Tenis incearca sa-si faca publicitate pe numele meu”.

    Vezi de ce Astra Ploiesti s-a transformat in Astra penala

    Fostul sef al arbitrilor se alatura unei liste de ex-clienti ai procurorilor DNA si nu numai, care au activat sau inca lucreaza la Astra Ploiesti

    Vasile Avram a stat 58 de zile in arest

    Vasile Avram va lucra la Astra Ploiesti sub directa supraveghere a presedintelui Petre Buduru, personaj trimis dupa gratii in 1999, in celebra afacere „Tigareta II”. „Vasile e cel mai indicat om care poate ocupa postul de secretar general. Va avea o munca de birou, nu va sta pe banca, sa il injure lumea. Referitor la proces, sper sa aiba parte de o judecata dreapta, dar, din datele care sunt la dosar, va spun eu ca nu cred ca are implicatii prea mari. Noi ne-am facut bine temele in ceea ce-l priveste”, a declarat Petre Buduru dupa anuntul angajarii fostului presedinte CCA.

    Petre Buduru a fost arestat in dosarul "Tigareta II"

    Vasile Avram a petrecut 58 de zile in arest, fiind anchetat pentru luare de mita, intr-un dosar instrumentat de DNA in care mai este cercetat si Sorin Terbea, om de afaceri muresan si sponsor al gruparii FCM Tg.Mures.

    Ioan Niculae si Florin Prunea, patronul si fostul angajat al Astrei

    Tot la Astra a primit „casa si masa” si Florin Prunea, invinuit in dosarul „Penescu”, alaturi de patronul FC Arges si mai multi fosti arbitri din Liga 1. Intre timp, Prunea a fost demis in urma unui conflict cu patronul Ioan Niculae. Altfel, inclusiv proprietarul FC Astra Ploiesti are probleme cu justitia romana, fiind cercetat pentru subminarea economiei de stat intr-un dosar care viseaza si cativa directori din compania Romgaz.

    Courteney Cox se zbate intre doi barbati

      0

      Actrita Courteney Cox nu stie pe care dintre cei doi colegi de munca de care s-a amorezat sa il aleaga: sa fie Dan Bryd (26 de ani) sau Josh Hopkins (40 de ani)?

      Courteney si Josh se intalnesc de aproape trei ani

      Actrita Courteney Cox, in varsta de 47 de ani, vedeta serialului “Cougar Town”, e in dilema. S-a amorezat de doi dintre colegii de munca si nu prea stie pe care sa il aleaga. Primul care i-a pus inima pe jar este Josh Hopkins (40 de ani), interpretul lui Grayson Ellis in filmul amintit. Cei doi se intalnesc de aproape trei ani, dar nu si-au facut publica relatia niciodata.

      Bruneta e topita dupa mai tanarul ei coleg de platou, Dan

      De curand, Cox a realizat ca nutreste sentimente puternice si pentru Dan Bryd, in varsta de 26 de ani, actorul care, in serial, ii este fiu. “Off, ce bine ar fi daca in film n-am fi mama si fiu”, a suspinat actrita pe Twitter si a postat pentru posteritate o poza care o arata agatata de gatul lui Dan.

      Varianta-soc a lui Basescu: Guvern PDL-PSD si alegeri parlamentare in 2013!

      Dupa ce s-a batut o jumatate de an moneda pe comasarea alegerilor, pe piata a fost lansat un scenariu total diferit: localele la termen si parlamentarele amanate pana in 2013.

      Traian Basescu are intotdeauna o strategie de rezerva

      Strategia a fost fabricata in laboratoarele Cotroceniului, artizanul sef fiiind chiar Traian Basescu. Potrivit acesteia, alegerile locale se vor desfasura dupa calendarul obisnuit: “vor avea loc la termen, in iunie, si se stie de pe acum ca PSD si PDL isi vor lua partea leului din primarii”. Dupa locale insa, planul vizeaza o apropiere PDL-PSD (si aici este cazul sa ne amintim de Sebastian Lazaroiu, care asteniza lumea, nu de mult, cu o viitoare alianta PSD-PDL ), parafata de un guvern, comun sau “tehnocrat”, prin toamna. Guvern, condus cel mai probabil de un finantist, numele cel mai vehiculat fiind cel al lui Calin Georgescu, care ar urma sa slabeasca surubul austeritatii si sa parafeze amanarea parlamentarelor cu patru luni, atat cat permite Constitutia.

      Desi alegerile bat la usa, parlamentarii habar nu au cum si cand vor avea loc cele doua scrutinuri

      In felul acesta, cu un prim-ministru nou-nout, agreat si de lumea buna internationala, si cateva masuri prietenoase, gen majorari de pensii si salarii, seful statului spera sa recastige increderea poporului care, la o adica, il poate salva de o posibila suspendare. Mai mult, atragand PSD-ul intr-o formula de guvernare solida, Traian Basescu este constient de faptul ca va spulbera definitiv sansele lui Crin Antonescu de a mai ajunge presedintele Romaniei.

      Boc, indemnat de democratii sa plece

      Inainte insa de orice scenariu, PDL trebuie sa se decida ce face: merge mai departe cu Emil Boc sau schimba guvernul cu varf cu tot. Intrebati, democratii dau din colt in colt, chiar daca tensiunile si-au facut loc pana in inima partidului. Acuzat de multa vreme ca vorbeste in plus, Cristian Preda recidiveaza si pune degetul pe rana: “Observ ca nimeni n-are curajul sa spuna public ce reprosuri are sa-i faca lui Emil Boc si se discuta doar in spatele usilor inchise, se transmit pe surse informatii si inteleg ca nu au curajul sa-i spuna lui Emil Boc ca nu-l mai sustin”. Dupa diagnostic, europarlamentarul recomanda tratamentul: “Trebuie gasit urgent un independent”. Iar ca sa-si convinga colegii de partid sa inghita hapul, Cristian Preda insista: “Ce e sigur acum este ca in actuala formula vom cadea si mai mult. Am spus-o din 2010 incoace, imediat dupa reinvestirea lui Emil Boc”. Opinia ii este impartasita si de Cezar Preda, un tiz la fel de amator de fluierat in biserica partidului. “Am sugerat sa nu se foloseasca acesta marota ca, daca pleaca Guvernul Boc, tara nu este guvernata. Este o marota pentru ca coalitia poate sa puna mai multe guverne pentru a demonstra ca toti care vin fac aceeasi politica necesara romanilor”, a recunoscut Cezar Preda ca l-a incurajat pe Emil Boc sa-si incheie cariera de premier, pentru binele partidului.

      [poll id=”189″]

      Nicoleta Luciu, probe pentru postul de prim-balerina la Opera

      2

      Asemanarea de nume si de preocupari cu ale celebrei balerine Irinel Liciu n-au fost de ajuns pentru ca Nicoleta sa ajunga pe marile scene ale Operei.

      In locul televiziunii, Nicoleta Luciu a vrut sa aleaga baletul

      Fostul iepuras Playboy a iubit dintotdeauna baletul. Acum cativa ani, ea a dat o proba pentru postul de prim-balerina  a Operei Romane si a fost la un pas de a-si incepe cariera in aceasta arta. „Am vrut sa devin prim-balerina. Am dat si proba si profesoara mi-a zis «Apuca-te de treaba de maine». Puteam sa stau cu toata greutatea pe varful degetului mare de la picior si pot sa fac si acum acest lucru”, a marturisit frumoasa bruneta, mamica a patru copii. La momentul respectiv, ea si-a abandonat visul pentru marea ei dragoste, televiziunea.

      Nicoleta Luciu isi aminteste cu nostalgie si de copilarie, cand facea acte de caritate impreuna cu colegii de la scoala. Frumoasa bruneta sarea gardul pentru a-si dona sandvisurile din ghiozdan batranilor de la azilul situat in apropiere.

      Cel mai talentat balerin renunta la dans pentru droguri si tatuaje

        0

        Serghei Polunin, cel mai talentat balerin al Operei Regale din Londra, a decis sa intorca spatele dansului si sa se dedice salonului de tatuaje pe care tocmai si l-a deschis.

        Covent Garden miza pe Serghei pentru a promova teatrul alaturi de soprana Angela Gheorghiu si balerina Lauren Cuthbertson

        De cateva saptamani, Opera Regala din Londra este in fierbere. Serghei Polunin, cel mai talentat, apreciat si titrat balerin al institutiei, si-a dat demisia brusc si a incercat sa dispara fara urma si fara explicatii. Scandalul urias iscat dupa ce a iesit din Covent Garden trantind usa mai ceva ca intr-un film hollywoodian l-a silit sa iasa, insa, din ascunzatoare si sa isi motiveze gestul. “Nu vreau sa mai dansez. Simt o presiune enorma asupra mea”, a explicat dansatorul in varsta de 22 de ani, al carui comportament i-a facut sa apropiati sa creada ca a luat-o razna. Se pare ca Serghei a intrat in aceasta criza existentiala dupa ce a fost parasit de iubita lui, dansatoarea Helen Crawford , in varsta de 31 de ani.

        Timp de noua ani, Opera Regala din Londra a investit sistematic in talentul lui Serghei Polunin

        Prietenii si-au dat seama ca balerinul nu e in apele lui dupa ce l-au prins incercand sa faca rost de droguri. “Imi vinde si mie cineva niste heroina? Vreau sa imi ridic moralul”, a postat zilele trecute Serghei pe contul sau de Twitter. Din cate se pare, ucraineanul si-a propus sa intoarca definitiv spatele baletului si sa se apuce de tatuaje. De altfel, de curand, Polunin si-a deschis un salon impreuna cu un prieten si s-a aratat dispus sa isi”picteze” el insusi clientii.

        Padurea Scrovistea, protejata de UE, fond de vanatoare pentru Presedintie

        0

        Padurea complexului Scrovistea, zona naturala protejata la nivelul UE, va fi trecuta in gestiunea RA-APPS si constituita, prin derogare de la mai multe legi, ca fond de vanatoare pentru complexul de protocol al presedintelui Romaniei, operatiune efectuata si de Guvernul Nastase, dar anulata in 2008.

        Acest fond cinegetic va fi atribuit in mod direct in gestiunea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), pentru o perioada de zece ani, releva un proiect de lege pregatit in acest sens si inca neprezentat Guvernului. Toate aceste operatiuni vor fi efectuate prin derogare de la mai multe legi care reglementeaza protectia mediului.

        Astfel, o suprafata de 2.562 hectare din fondul forestier al complexului Scrovistea, proprietate publica a statului, va fi trecuta in administrarea RA-APPS prin derogare de la Codul Silvic, care stabileste ca fondul forestier trebuie administrat de Regia Nationala a Padurilor-Romsilva. Fondul forestier va fi administrat printr-un ocol silvic care urmeaza sa fie constituit tot prin derogare de la lege in ceea ce priveste suprafata minima de constituire in regiunea de campie, aceeasi derogare urmand sa fie aplicata si pentru constituirea padurii ca fond cinegetic.

        Derogarea este necesara deoarece Legea vanatorii si a protectiei fondului cinegetic impune ca suprafata unui fond de vanatoare in zona de campie sa fie de cel putin 5.000 hectare. Tot prin derogare de la lege, RA-APPS va fi inclusa in categoria gestionarilor de fonduri cinegetice si va prelua padurea in gestiune prin atribuire directa.

        In forma administrativa actuala, padurea Scrovistea este declarata zona naturala protejata si reprezinta un sit de importanta comunitara, inclus in reteaua ecologica europeana Natura 2000, fiind interzise activitati sau lucrari care nu sunt legate de conservarea si protectia acestei zone.

        RA-APPS considera insa ca regimul de arie naturala protejata „nu este de natura a constitui un impediment” in ce priveste administrarea de catre regie a fondului forestier si asigurarea serviciilor de reprezentare si protocol, „ambele utilitati putand coexista”.

        Regia invoca si avantaje financiare care ar rezulta din acest transfer al dreptului de administrare, aratand ca, fiind in baza materiala de reprezentare si protocol, fondul forestier pe care se afla si imobilele destinate acestor servicii poate fi administrat „optim”, pentru acesta alocandu-se cu prioritate fonduri din bugetul institutiei.

        „In acelasi timp, potrivit actului normativ de organizare si functionare si inregistrarilor efectuate la Registrul Comertului , atat regia, cat si Sucursala Agrosilvica si de Agrement Scrovistea are in obiectul sau de activitate conservarea, dezvoltarea si valorificarea fondului forestier, agricol si cinegetic. Caracterul special al acestui fond rezida in utilizarea acestuia pentru activitatea de reprezentare si protocol la nivelul presedintelui Romaniei, serviciu de interes public, care necesita luarea unor masuri de siguranta maxima, activitate desfasurata special de catre regie”, mai arata insa RA-APPS.

        Pe baza acestor justificari si invocand „caracterul special” al activitatii regiei si folosinta terenurilor forestiere aferente care au in principal alt scop de gospodarire decat restul fondului forestier national, RA-APPS apreciaza ca se justifica derogarea de la prevederile legii si atribuirea in administrarea regiei a acestui fond forestier, proprietate publica a statului.

        „Pe de alta parte, potrivit Legii vanatorii si protectiei fondului cinegetic, suprafata unui fond de vanatoare in zona de campie este de cel putin 5.000 hectare. Pentru ca aceasta conditie nu este indeplinita si pentru ca activitatile legate de aplicarea legii sa se poata desfasura in mod corespunzator, se justifica exceptarea de la prevederile din lege si constituirea unui fond de vanatoare pe suprafata respectiva, fond de vanatoare atribuit in gestiune regiei”, mai argumenteaza RA-APPS.

        Institutia mai arata ca inca de la infiintare a utilizat complexul Scrovistea si ca administrarea fondului forestier si a celui de vanatoare de catre o alta persoana juridica „ar conduce la perturbarea activitatii regiei” si la imposibilitatea realizarii obiectului de activitate pentru care a fost infiintata Sucursala Agrosilvica si de Agrement Scrovistea.

        O lege similara a fost aprobata de Guvernul Nastase in 2002, RA-APPS reactionand atunci la articolele de presa si negand ca premierul din acea perioada, presedinte al Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor, s-ar pregati sa vaneze pe domeniile prezidentiale de la Scrovistea.

        Regia sustinea ca situatia este prezentata eronat si tendentios, „pornindu-se de la pasiunea pentru vanatoare a unora dintre membrii Guvernului”, si arata ca inca dinainte de 1 ianuarie 1990 suprafata de 2.562 hectare a fost inregistrata la Cadastrul Funciar General si in Amenajamentele Silvice ca fond forestier, agricol si cinegetic aflat in proprietatea publica a statului.

        „Potrivit legii, suprafata unui fond de vanatoare in zona de campie este cel putin 5.000 hectare, ca urmare, Scrovistea nu se regaseste ca gestionar de fond de vanatoare, avand in administrare doar 2.562 hectare. In vederea corelarii prevederilor Codului Silvic si ale Legii fondului cinegetic cu situatia de fapt si cu celelalte reglementari legale care privesc organizarea si functionarea RA-APPS, s-a initiat proiectul de lege privind trecerea unor terenuri forestiere in administrarea regiei”, mai arata institutia.

        Legea adoptata de Guvernul Nastase a fost abrogata in 2008 prin noul Cod Silvic. Proiectul propus acum de catre regie prevede din nou trecerea fondului forestier, proprietate publica a statului, aferent complexului Scrovistea in administrarea RA-APPS, dar si constituirea acestuia ca fond cinegetic, in noua lege fiind prevazuta explicit constituirea unui fond de vanatoare pe aceasta suprafata, fond de vanatoare atribuit in gestiunea regiei.

        Complexul Scrovistea este compus din patru vile, club bazin, popicarie, crama, zona de piscicultura, padure, precum si din cantoane destinate cresterii fazanilor, toate acestea fiind incluse in baza materiala destinata activitatii de reprezentare si protocol. Fostul sef al statului Ion Iliescu a cerut, in 2004, la incheierea ultimului mandat, sa aiba acces la complexul Scrovistea ocazional, refuzind, in schimb, sa beneficieze de o locuinta in baza legii privind drepturile acordate fostilor presedinti, el avand o discutie in acest sens si cu succesorul sau, Traian Basescu.

        Ulterior, in ianuarie 2005, ca urmare a comentariilor aparute in presa, Ion Iliescu a anuntat ca ar putea renunta la aceasta solicitare. Fostul sef al statului preciza atunci ca exploatarea padurii si a vinatului, a lacului populat cu peste si a fermei de fazani se face de catre o unitate economica subordonata RA-APPS si ca, din informatiile sale, unitatea era rentabila, bucurindu-se de o buna administrare si gospodarire.

        Ion Iliescu mentiona ca in incinta complexului se afla trei vile de protocol, construite prin anii 1950-1960, folosite pentru gazduirea unor demnitari, care, din 1990, au fost puse la dispozitia presedintelui Romaniei. Iliescu arata ca, inainte de razboi, in incinta domeniului Scrovistea – care apartinea statului roman – a existat un palat, care a fost demolat prin anii 1950, in imprejurari pe care el nu le cunoaste. Din palat a mai ramas doar o cladire anexa, folosita pentru gazduirea personalului de insotire si de protectie a demnitarilor.

        Fostul presedinte sustinea ca „cele trei vile au ramas la nivelul dotarilor din anii 1960, fiind mult mai modest mobilate si dotate in comparatie cu cele construite si amenajate la Snagov, Sinaia, Predeal si in alte locatii rezidentiale din tara”. Cu toate acestea, Ion Iliescu a mai folosit ocazional vilele de la Scrovistea.

        Romania a debutat cu o victorie in Cupa Federatiei

        0

        Prezenta la Eilat (Israel), pentru meciurile din Grupa I Euro-Africana a Cupei Federatiei la tenis, echipa Romaniei s-a impus, in prima zi a turneului, cu 2-1, in disputa cu puternica formatie a Croatiei.

        Simona Halep a trecut, cu un dublu 6-2, de Ani Mijacika, dar Irina Begu a ratat ocazia de a inchide jocul dupa doua mansa, desi a controlat in multe momente disputa cu Petra Martic.

        Croata s-a impus, cu 6-4, 1-6, 6-3, desi Irina a avut break avans atat in primul set, cat si in al treilea, si a impins jocul in decisiv.

        Simona Halep si Irina Begu au facut o echipa perfecta in jocul de dublu, cele doua impunandu-se, cu un dublu 7-6, in disputa cu Martic si Mijacika.

        Pentru echipa Romaniei urmeaza meciurile cu Polonia si Luxemburg. Formatia noastra trebuie sa castige aceasta grupa, iar apoi sa treaca de invingatoarea Grupei B, din care fac parte Suedia, Ungaria, Grecia si Bosnia Hertegovina, pentru a avans la barajul de promovare in Grupa Mondiala care se va disputa pe 21-22 aprilie.

        Incendiu puternic la o fabrica de incaltaminte din Mogosoaia

        0

        UPDATE Purtatorul de cuvant al ISU Ilfov, Simion Petrus, a declarat la Romania TV ca echipele de interventie au scos din flacari butelia care risca sa explodeze in orice moment, potrivit rtv.net.

        Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dupa-amiaza, la o fabrica de incaltaminte din Mogosoaia. Pentru ca in interior se afla o butelie, exista pericol de explozie, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Ilfov. Pompierii incearca sa raceasca zona, cu perdele de apa, pentru a inlatura pericolul unei deflagratii. Nu exista victime.

        (foto: captura RealitateaTV)

        Flacarile puternice au cuprins fabrica de incaltaminte din Mogosoaia. De asemenea, in zona este  foarte mult fum. Pompierii au intervenit de urgenta cu mai multe autospeciale cu apa si spuma. La fata locului exista si o Ambulanta SMURD. Din fericire, nu exista victime.

        Incendiul „a cuprins intreaga fabrica, pe o suprafata de aproximativ 2000 de metri patrati. Se lucreaza pentru localizarea si lichidarea acestuia. Nu exista nicio victima”, a declarat Simion Petrus, purtator de cuvant al ISU Ilfov, in direct la RealitateaTV. Potrivit acestuia, pompierii incearca sa raceasca zona in care se ala butelia, cu perdele de apa, pentru a inlatura pericolul unei explozii, confirmand ca acest risc exista.

        Accidentul lui Serban Huidu: Expertiza tehnica, gata in martie

        0

        Costul expertizei tehnice in cazul accidentului rutier provocat de fostul realizator TV Serban Huidu, soldat cu trei victime, a fost platit in cursul lunii decembrie 2011, urmand a fi efectuata in termen de 80 de zile, informeaza Biroul de presa al Parchetului Instantei Supreme.

        Serban Huidu (foto: 1235.ro)

        Serban Sebastian Huidu este acuzat de ucidere din culpa (trei victime), in urma accidentului de circulatie petrecut pe raza localitatii Timisul de Sus, judetul Brasov, potivit Mediafax. Biroul de informare publica si relatii cu presa din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie informeaza ca in acest caz „s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice privind imprejurarile in care s-a produs accidentul rutier. Obiectivele expertizei dispuse au avut in vedere inclusiv cererile formulate de apartinatorii victimelor”.

        „In cadrul efectuarii acestei expertize s-au desfasurat activitati care au inclus si un experiment judiciar, ce a avut loc in cursul lunii ianuarie 2012 la locul producerii accidentului, la care au participat reprezentanti ai partilor implicate si aparatorii acestora. Expertiza dispusa urmeaza a fi efectuata in termen de 80 de zile de la momentul achitarii costului. In cursul lunii decembrie 2011 costul a fost achitat”, precizeaza sursa citata.

        Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov au facut demersuri si au solicitat reducerea perioadei de timp necesara efectuarii expertizei in vederea realizarii scopului de solutionare cu celeritate a cauzei. Experti ai Laboratorului interjudetean din cadrul Institutului National de Expertiza Criminalistica au comunicat faptul ca din cauza volumului mare de activitate si faptului ca au competenta extinsa la nivelul mai multor judete nu pot finaliza expertiza intr-un termen mai scurt decat cel comunicat.

        Au fost audiati mai multi martori

        In cadrul cercetarilor au fost audiati mai multi martori, au fost depuse, in parte, actele medicale ale invinuitului traduse, urmand ca, dupa depunerea tuturor actelor medicale, sa se dispuna efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la capacitatea invinuitului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, mai spune sursa citata. La efectuarea actelor de cercetare penala au asistat si aparatori ai partilor vatamate, alaturi de cei ai invinuitului.

        Procurori ai Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov au dispus, in 18 octombrie 2011, inceperea urmaririi penale fata de serban Sebastian Huidu. „Din probatoriul administrat pana in acest moment al urmaririi penale a rezultat faptul ca, la data de 16 octombrie 2011, in timp ce se deplasa pe DN 1, in dreptul kilometrului 149 din directia Predeal spre Brasov, aflat la volanul unui autoturism, invinuitul, in urma neadaptarii vitezei la conditiile de drum (carosabil ud), a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. in urma impactului a rezultat decesul ocupantilor autoturismului Logan”, arata sursa citata.

        In dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se ca moartea a fost violenta, fiind cauzata de hemoragii interne si externe, consecutive, in principal, din cauza rupturilor de organe interne. De asemenea, la dosar au fost depuse si rapoartele de expertiza medico-legala intocmite pentru celelalte persoane implicate in accident, stabilindu-se ca cei doi minori au suferit leziuni ce necesita pentru vindecare sub zece zile de ingrijiri medicale (fapt ce nu atrage raspunderea penala), iar celelalte doua pasagere ale autoturismului au avut leziuni ce necesita pentru vindecare sub 60 de zile de ingrijiri medicale, precizand ca nu formuleaza plangere prealabila.

        Rapid joaca finala Cupei Kadyrov

        0

        Formatia Rapid Bucuresti s-a calificat in finala Cupei Kadyrov, turneu organizat in Antalya de catre Ramzan Kadyrov, patronul clubului Terek Groznai.

        De altfel, calificarea in ultimul act al competitiei a venit dupa ce giulestenii s-au impus, cu 1-0, chiar impotriva lui Terek.

        Singurul gol al meciului a fost marcat de Oros in minutul 9, fundasul punctand cu o reluare cu capul, din apropiere, dupa o centrare venita de la Deac.

        Disputa a fost una extrem de incinsa, acordandu-se nu mai putin de 10 cartonase galbene.

        Razvan Lucescu a inceput cu Dani Coman – Rui Duarte, Glauber, Oros, Bozovic – Grigorie, Pavlovic, Nicolae Grigore – Deac, Pancu, Surdu. Pe parcurs au mai intrat Cretu, Alexa, Sburlea, Ionita si Adrian Grigore.

        Rapid a obtinut trei victorii la rand la Cupa Kadyrov, 3-1 cu Daugava, 4-2 (dupa penaltiuri) cu Ordabasy si 1-0 cu Terek si va disputa finala cu castigatoarea Grupei B, cel mai probabil Metalist Harkov.

        Senatorul Mircea Banias si-a dat demisia din PDL

        0

        Senatorul democrat-liberal Mircea Banias si-a dat demisia din PDL, a anuntat miercuri liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Radulescu.

        Mircea Banias a fost membru PDL din 2002. Cativa ani a fost presedintele Organizatiei judetene a PDL Constanta. De asemenea, Banias era vicelider al grupului PDL din Senat. El a fost ales senator in anul 2008, intr-un colegiu uninominal din Constanta. In perioada  1997-2002, Mircea Banias a fost membru al Partidului National Liberal.

        Banias este cercetat de DNA intr-un dosar privind afaceri ilegale in Portul Constanta.

        USL, in greva parlamentara pe o „perioada nedeterminata”

        0

        UPDATE „Vom fi aici in orele de program, dar nu vom participa la lucrarile Parlamentului”,  a declarat Victor Ponta. „Grupul PNL va adopta aceeasi conduita ca si PSD. Constatam de peste trei ani o serie de derapaje democratice grave. Singura solutie in aceasta situatie este demisia Guvernului”, a precizat si Calin Popescu Tariceanu, de la tribuna Parlamentului.

        Grupurile parlamentare reunite ale PSD si PNL au intrat aprobat, miercuri, cu majoritate de voturi, propunerea lui Victor Ponta ca opozitia sa intre in „protest parlamentar pe perioada nedeterminata”.

        La propunerea ca opozitia sa intre in greva parlamentara au existat doua abtineri – ale deputatilor PSD Victor Socaciu si Matei Bratianu, potrivit Mediafax. Victor Ponta a propus ca parlamentarii opozitiei sa intre in „protest parlamentar pe o perioada nedeterminata”, iar demersul a fost insusit si de liderul deputatilor PNL, Calin Popescu Tariceanu, care a spus ca partidul sau are acelasi punct de vedere.

        Asculta rapsodia latino pentru Radu Mazare:”Tu esti Che Guevara, dar esti si dansator!”

        0

        Manuel D. Dinculescu, DJ Andi si Anca Maco, matinalii Radio 21, il simpatizeaza pe Radu Mazare, primarul Constantei, pentru spiritul revolutionar pe care il afiseaza de fiecare data. Edilul constantean a fost prezent chiar si la protestele din Piata Universitatii, unde a aparut insotit de cateva domnisoare sexy.

        Considerandu-l un adevarat Che Guevara al Romaniei, cei trei matinali i-au compus lui Mazare o rapsodie latino. Nu au uitat sa o mentioneze nici pe Madalina Pamfile, tanara care i-a fost iubita pentru o perioada. „Haide mai Radu, haide mai Radu, fii revolutionar! Lupta pentru femei, dar si pentr-un carnaval. Haide mai Radu, haide mai Radu, lupta pentru popor! Tu esti Che Guevara, dar esti si dansator”, suna refrenul rapsodiei.

        „I-am compus un imn de lupta celui mai revolutionar roman din Romania. Este o dedicatie speciala pentru Radu Mazare, stapanul plantatiei de Pamfile. Speram sa-l vedem dansand pe piesa pe care tocmai i-am dedicat-o, exact asa cum stie el. Adica senzational!”, declara matinalii de la Radio 21.

        Asculta AICI rapsodia latino pentru Radu Mazare.

        AFLA cum va fi vremea in zilele urmatoare!

        0

        Vremea se mentine deosebit de rece in urmatoarele zile, chiar daca termometrele vor arata cateva grade in plus fata de inceputul acestei saptamani. Specialistii Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM) spun ca diminetile si noptile vor fi geroase.

        (foto: Agerpres)

        Zilele imediat urmatoare nu vor aduce o modificare semnificativa a temperaturilor. Astfel, potrivit meteorologilor, vremea se mentine geroasa dimineata si noaptea. Joi, maximele vor fi cuprinse in general intre -14 si -4 grade, iar temperaturile minime intre -20 si -10 grade, mai coborate in depresiuni si in nordul Moldovei, informeaza Mediafax. Va ninge slab in sudul Banatului si in Oltenia,  dar si in Muntenia si in Dobrogea. Vantul va sufla moderat, cu intensificari locale in sud, de pana la 40…50 km/h. La munte, vantul va bate mai puternic, in special in Carpatii Meridionali si Muntii Banatului. In Capitala, vremea va fi geroasa, mai ales dimineata. In timpul zilei va ninge slab, iar vantul va sufla in general moderat, maxima atingand -10 grade.

        Vineri, vremea se mentine deosebit de rece, in special dimineata si noaptea. Va ninge in majoritatea regiunilor tarii, in special la munte si in sudul tarii. Vantul va sufla mai puternic la munte si cu intensificari in Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor ajunge la -4 grade in unele regiuni.

        Cod Portocaliu de ger pentru majoritatea regiunilor tarii, pana vineri

        Meteorologii au emis luni, 30 ianuarie, o avertizare Cod portocaliu de ger persistent pentru majoritatea regiunilor tarii, exceptie facand judetele din Crisana si Banat, aflate sub Cod galben de temperaturi extreme. Astfel, in intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, in Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramures si Dobrogea vremea va fi geroasa, mai ales in cursul noptilor si al diminetilor. Temperaturile minime se vor incadra, in general, intre -27 si -17 grade, iar cele maxime din timpul zilei vor fi negative, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM).

        De asemenea, specialistii avertizeaza ca in Dobrogea, Baragan si sudul Moldovei vantul va sufla in rafale ce vor atinge 40…50 km/h, accentuand senzatia de frig. Nici vestul Romaniei nu scapa de frigul extrem, aflandu-se sub atentionare Cod galben de ger. Astfel, in intervalul amintit, in Crisana si Banat vremea va fi geroasa in cursul noptilor, valorile termice vor cobori sub -10 grade.

        Marius Copil s-a calificat in sferturi la Kazan

        0

        Marius Copil s-a calificat in sferturile de finala ale turneului de tenis de la Kazan (Rusia), competitie dotata cu premii in valoare de 75.000 de dolari.

        Tanarul jucator roman l-a invins, cu un dublu 6-4, pe austriacul Andreas Haider Maurer, favoritul numarul doi al competitiei, dupa un meci in care Copil a reusit opt asi si o singura dubla-greseala.

        Pentru Marius urmeaza un meci disputat impotriva unui jucator rus, indiferent ca adversarul sau se va numi Evgheni Donskoi sau Alexander Kudriavtev.

        Copil este campionul en-titre de la Kazan, el invingandu-l pe germanul Andreas Beck in finala de anul trecut.