Acasă Blog Pagina 7118

Mi-am tras GPS cu coada!

0

Insarcinat de iubita sa, Laura Cosoi, cu plimbatul catelului, Smiley s-a gandit sa traga si el un folos de pe urma corvoadei. Si cum in traficul bucurestean e bine sa fii cu ochii-n patru, s-a hotarat sa foloseasca patrupedul pe post de GPS. Singura chestiune de care trebuie sa aiba grija cantaretul este ca noul sau GPS cu coada sa nu latre acasa „abaterile” de la traseu.


Israelul a distrus deja facilitatile nucleare iraniene?

0

Wikileaks, in parteneriat cu grupul de hackeri Anonymous, publica vreo cinci milioane de emailuri incendiare ale Stratfor.

Vedere din satelit asupra unei baze iraniene din infrastructura nucleara, distrusa de o explozie

Cateva dintre aceste mesaje, intre oficiali ai companiei de informatii si analiza Stratfor si o sursa, se refera la un raport care arata ca fortele speciale israeliene, ajutate de luptatori kurzi, au distrus instalatiile nucleare iraniene. Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, va tine o conferinta de presa la Londra pe tema legaturilor „primejdioase” dintre Stratfor si oficiali ai Ministerului Apararii, ai Congresului si Administratiei, „surse platite” de Stratfor pentru a obtine informatii sensibile. De aceea le si ieseau analizele atat de exacte.

Iata o mostra de email: „Ce crezi despre faptul ca Israelul pregateste o ofensiva asupra Iranului?”, intreaba un „analist” Stratfor in noiembrie 2011. „E o diversiune. Israelul a distrus deja infrastructura nucleara acum vreo doua saptamani”, raspunde sursa.

Coreea de Nord se pregateste de „razboiul sacru”

0

Coreea de Sud si Statele Unite au lansat ieri manevre militare comune de o asemenea amploare, incat Coreea de Nord a intrat in stare de alerta.

Kim Jong-on inspecteaza tehnica militara camuflata in stufaris

Fortele celor doua state au inceput manevrele de mare anvergura Key Resolve, care mobilizeaza 200.000 de soldati sud-coreeni si 2.100 de soldati americani. Manevrele pe uscat vor fi urmate de vaste exercitii aeriene si pe mare, iar intregul program se va sfarsi la 9 martie.

La sfarsitul saptamanii trecute, Coreea de Nord a avertizat ca va riposta acestor operatiuni de hartuire printr-un „razboi sacru”. Kim Jong-on, noul lider al Coreei de Nord despre care s-a scris ca ar fi fost asasinat la Ambasada Coreei de Nord din Beijing, a aparut viu si nevatamat la televiziunea de stat, in vizita la doua unitati militare. Una dintre unitati este cea care a bombardat insula Yeonpyeong in noiembrie 2010, omorand patru sud-coreeni si provocand o grava criza internationla. „Zona pe care si-au ales-o pentru manevre este un loc fierbinte unde poate izbucni in orice moment un razboi din cauza provocarilor iresponsabile ale inamicului”, a declarat Kim Jong-un.

Liberalii ameninta cu o motiune pe tema Sanatatii

PNL reclama situatia din Sanatate si ameninta cu o motiune. Nu se stie inca daca simpla sau de cenzura.

Eugen Nicolaescu avertizeaza ca ar putea urma o motiune de cenzura, data fiind situatia din Sanatate

Initierea demersului apartine conducerii PNL, dar liderii USL vor fi aceia care vor decide ce fel de motiune sa fie: simpla sau de cenzura. Conform liberalului Eugen Nicolaescu, textul va fi redactat in urmatoarele doua saptamani.

Pana atunci, liberalii au hotarat sa nu onoreze invitatia facuta de Ministerul Sanatatii, in vederea discutarii pe tema elaborarii unei noi legislatii in domeniu. “, BPC (al PNL – n.r.) a considerat ca nu are rost sa se participe la consultari cu cei care au distrus sistemul sanitar”, a explicat Nicolaescu.

Sotii agresori vor parasi casa, dar platesc intretinerea

0

In Romania zilelor noastre, violenta familiala continua sa faca ravagii, aproximandu-se ca intre 800.000 si 1.000 .000 de femei sunt batute si terorizate de barbatii lor anual.

Iar pe langa gelozie, bautura si greutatile sociale, lipsa unei legislatii adecvate reprezinta una dintre principalele cauze ale acestui veritabil fenomen national.

In regim de urgenta

Alarmate de datele statistice, autoritatile incearca acum sa combata violenta familiala prin intarirea drastica a masurilor legislative. Astfel, daca o femeie va suna la 112 si politistii sositi vor constata ca aceasta prezinta urme de violenta, sotul va parasi imediat casa, in prezenta oamenilor legii, el nemaiavand dreptul sa calce pragul caminului conjugal pe o anume perioada. Nu se vor lua alte masuri impotriva sa pana la judecarea de urgenta a cazului, in schimb in aceasta vreme va fi obligat sa contribuie financiar la toate cheltuielile casei.

”Regele asfaltului” argesean, in consemn la frontiera

0

Omul de afaceri argesean Catalin Spataru si liderii grupului acuzat de evaziune fiscala de 20 de milioane de euro au fost dati in consemn la frontiera.

”Regele asfaltului” argesean, in consemn la frontiera

Pe langa ”regele asflatului” din Arges au mai primit interdictie de parasire a tarii si Mihai Gheorghe si Mihai Ion,  fotografiile celor trei fiind postate la punctele de trecere a frontierei.

Ofiterii DIICOT si de la Jandarmerie au efectuat duminica 30 de perchezitii in cateva judete, inclusiv la domiciliile celor trei din Strehaia (Mehedinti) si Pitesti (Arges), cei cautati fiind insa de negasit. Membrii gruparii au infiintat 50 de firme „fantoma”, cu sediul in localitatea Strehaia, care au acumulat datorii foarte mari catre bugetul de stat, constand in TVA si impozit pe profit neachitate. Evaziunea fiscala in acest caz se ridica la 20 de milioane de euro.

Badea, esti un dobitoc!

26

Cand oala de noapte este plina ochi, a baga telul in ea si a freca in spuma rahatul, in speranta obtinerii unei creme vanilate, mi se pare un gest lipsit de inteligenta sau de bun-simt.

Altfel spus, un gest de „dobitoc”, caci dobitocul, ca sa-l parafrazez pe Mircea Badea, in incercarea lui disperata de a-i lua apararea lui Mihai Gidea, luindu-se la tavaleala cu DEX-ul, este cel lipsit de inteligenta si de bun-simt.  Nu putem fi toti la fel, perceptia fata de semeni poate fi diferita, sustine lingvistul de ocazie, deci e dreptul nostru sa ni se para ca unul sau altul sa nu fie foarte inteligent. Cam asa mi se pare si mie, mai ales cand se trezeste el sa ia dictionarele la intrebari. Nu e o lauda, da’ nici o jignire, poate e nedelicat din partea mea sa ii spun ca e si „nesimtit”, dar ce mai este delicat in viata asta? Asta doar asa, ca sa ii aduc aminte de propriile vorbe.

Si, ca sa fiu sincer, nu il injur de mama, e altceva, e in alt registru, e lipsit de bun-simt, de buna crestere, de cuviinta si de delicatete. Dupa cum, la fel, nu mi se pare ca e foarte inteligent, din nou, cand vine cu explicatii pe de laturi, din care rezulta ca „dobitoc” este oarecum similar cu „nesimtit”, desi parca as prefera „dobitoc”, cand ma gandesc la el. Nu imi cer scuze, termenii sunt din DEX si reflecta realitatea, cel putin aia cu oala Antenei 1, in care zace sufleul cu pricina.

Piti-analist

Shortlist – 28 februarie 2012

    0

    UN ALT VAS de croaziera al companiei Costa Crociere, in deriva in largul insulelor Seychelles

    Cauzele producerii naufragiului sunt stranii, in cabina comandantului nefiind semnalata prezenta vreunei moldoveance!

     

    REALITATEA TV: „Lui Cristian Tudor Popescu nu ii place filmul «Artistul»

    E ciudat, mai ales ca CTP vede totul in alb si negru!

     

     

    CANCAN: „Andreea Tonciu i-a gasit inlocuitor lui Mitea! Vezi cu cine se saruta!”

    E vorba despre o sculptura in gheata. Care, din fericire pentru Andreea, n-are frati!

     

     

    JENNIFER ANISTON: „Ma voi marita pana la finele anului!”

    A doua mare lovitura pentru Brad Pitt – dupa ratarea Oscarului – in decurs de 24 de ore!

     

    CRISTINA SPATAR: „Fiul meu m-a intrebat daca ar incapea in burtica mea, pentru ca vrea sa o viziteze pe surioara lui”

    Navetist, ca maica-sa!

    Sorana se antreneaza cu marele Agassi!

    0

    Eliminata, saptamana trecuta, inca din optimile de finala la Monterrey, Sorana Cirstea a facut pasul catre SUA, ea urmand sa evolueze la turneele de la Indian Wells (7 martie) si Miami (20 de martie).

    Sorana asculta cu atentie indicatiile americanului

    Pentru cele doua competitii de top din SUA, Sorana se antreneaza intens in Las Vegas, iar partenerul ei de pregatire din aceste zile este nimeni altul decat legendarul Andre Agassi. Colaborarea a fost facilitata de Adidas, care are posibilitatea de a alege diferiti “consilieri” pentru jucatoarele pe care le sponsorizeaza.

    Se lucreaza impreuna si la sala de forta

    Sorana Cirstea a fost antrenata in ultima perioada de Victor Ionita, fostul jucator roman, si supervizata, din partea Adidas, de australianul Darren Cahill, fost semifinalist la US Open in 1988.

    Agassi si Sorana schimba cateva mingi

    Totusi, din cauza unor probleme medicale, Cahill nu a putut onora sedintele de pregatire din Las Vegas, astfel ca, pe interval, a aparut Andre Agassi. Americanul, fost lider mondial si de opt ori castigator al unui turneu de Grand Slam, a acceptat cu zambetul pe buze sa se ocupe de pregatirea romancei. Agassi (42 de ani) s-a retras din activitate in septembrie 2006 si este casatorit cu germanca Steffi Graf (43 de ani), fost lider mondial in ierarhia feminina si de 22 de ori castigatoare a unui turneu de Grand Slam. Altfel, jucatoarea romana Alexandra Cadantu a pierdut, duminica seara, prima finala profesionista din cariera. Ea a fost invinsa, cu 4-6, 4-6, de unguroaica Timea Babos in ultimul act al turneului de 220.000 de dolari de la Monterrey (Mexic). Alexandra a platit tribut emotiilor uriase si nu a reusit sa contracareze jocul in forta al adversarei, unguroaica fiind cu 13 centimetri mai inalta decat jucatoarea noastra. In ciuda esecului suferit, Cadantu a urcat 28 de pozitii in ierarhia WTA si a ajuns pe locul 82 mondial, cea mai buna clasare din cariera. Monica Niculescu ramane cel mai bine clasata jucatoare din Romania, ea aflandu-se, saptamana aceasta, pe locul 28 in lume.

    Crin, pichetat de colegii prahoveni

    Sustinator infocat al miscarilor de strada, Crin Antonescu a simti pe pielea lui cum este sa te trezesti cu poarta blocata de protestatari.

    Crin Antonescu

    Actiunea liberalilor prahoveni, care au cerut organizarea alegerilor in filiala, a luat prin surprindere mai toata suflarea partidului. Exceptie vreo doi- trei membri ai conducerii care stiau exact ce primire neasteptata i s-a pregatit lui Crin Antonescu, dar care au jucat si ei pe cartea uimirii.

    Liberalii prahoveni il acuza pe Crin Antonescu de incalcarea statutului

    Crin, wake up, man!”, „Lideri alesi de noi, nu papusi numite de voi”, „Revolutia bunului simt – da, revolutia bunului plac – nu”, „Vrem partid liber(al)”, „Revolutia bunului simt, doar la televizor in prime-time?!!”. Acestea au fost mesajele de care s-a izbit presedintele PNL la prima ora a diminetii. Dupa ce a schimbat doua vorbe cu protestatarii, trimitandu-i sa se bata cu PDL Prahova si Roberta Anastase, Crin Antonescu si-a varsat nervii pe colegii sai reuniti in BPC.

    Ca sa aplaneze cat de cat conflictul, presedintele PNL a promis ca, undeva in martie, vor fi organizate “niste alegeri” in filiala prahoveana. Raspunsul nu a fost insa pe placul protestatarilor care au continuat sa-l acuze pe Antonescu de “incalcarea statutului”.

    Revolutionarul George Costin, retinut pentru luare de mita

    0

    Secretarul de stat pentru problemele revolutionarilor, George Costin, a fost retinut ieri de DNA Pitesti, fiind acuzat de luare de mita.

    George Costin este banuit ca ar fi traficat certificate de revolutionar

    Premierul Mihai Razvan Ungureanu a decis ca, in urma retinerii de catre DNA, George Costin sa fie eliberat din postul de secretar de stat pentru problemele revolutionarilor.

    Procurorii argeseni au emis ordonanta de retinere pentru 24 de ore pe numele lui George Costin pentru fapte de coruptie, surse judiciare sustinand ca acesta este suspectat de organizarea unei retele de traficare a certificatelor de revolutionar si de luare de mita. Pe de alta parte, procurorii DNA Pitesti au efectuat o perchezitie la sediul Asociatiei Revolutionarilor din Campulung Muscel. Anchetatorii au ridicat din imobil mai multe documente si inscrisuri care au legatura cu George Costin.

    Ponta baga mana in buzunarele parlamentarilor PSD

    Dintr-un gest de onoare, donarea indemnizatiilor pe perioada protestului parlamentar s-a transformat intr-un soi de santaj.

    Victor Ponta si-a amenintat colegii parlamentari cu excluderea din partid

    Banii sau functia! Aceasta este amenintarea cu care Victor Ponta a incercat sa-i convinga pe parlamentarii USL sa arunce in fundatii cu indemnizatile  aferente lunii februarie.

    Fara prea multe ocolisuri, presedintele PSD  le-a cerut alesilor partidului sa nu-l puna in situatii penibile in fata presei.

    “Toti parlamentarii opozitiei  vor trebui sa isi doneze indemnizatiile pe care le vor incasa pe 5 martie. Daca va exista vreun parlamentar PSD care nu va respecta aceasta decizie va pleca din partid”, a afirmat liderul PSD. Desi scopul a fost acela de a-i mobiliza pe social-democrati, declaratia lui Victor Ponta nu a facut altceva decat sa inflameze si mai tare spiritele in partid. “Am acceptat sa nu venim la vot. Am acceptat sa stam in balcoane si sa ne comportam ca niste maimute. Unii chiar am fost de acord sa ne donam banii, dar sa vii si sa ne ameninti ca ne dai afara din partid, este prea mult”, au comenta cativa parlamentari PSD, catalogand iesirea lui Ponta drept “nesimtita”.

    Dupa benzina si motorina, se scumpeste si GPL-ul

    0

    ”Carburantul saracului”, gazul petrolier lichefiat (GPL),  a inceput sa se scumpeasca simtitor in ultima vreme. Pretul GPL s-a majorat intr-o singura luna cu 7%.

    Soferii primesc lovitura dupa lovitura din partea producatorilor de carburanti. OMV Petrom, care anunta nonsalanta lunea trecuta un profit record de aproape 900 de milioane de euro pe 2011, a scumpit peste o zi carburantii, benzina depasind nivelul de 6 lei/litru.

    Aceasta, in conditiile in care OMV Petrom a dublat pretul carburantilor in doar trei ani. Singura consolare a soferilor mai ramasese GPL-ul, care era la jumatatre de pret fata de benzina. Era, pentru ca gazul de butelie s-a scumpit in februarie cu 7%, de la 3 lei/ la peste 3,2 lei/litru, iar estimarile producatorilor sunt in crestere.

    Melescanu, retras in linia intai la SIE

    Urmasul lui Razvan Ungureanu la carma SIE este tot un liberal: senatorul Teodor Melescanu.

    Satul sa stea degeaba in Opozitie,Teodor Melescanu s-a mutat in tabara serviciilor secrete

    Aceasta este noua “bucurie” pe care Traian Basescu a copt-o Opozitiei si in special amicului Crin Antonescu. Care, cand Melescanu era pomenit doar la nivel de zvon, afirma ca nu crede intr-o astfel de numire. Ce-i drept, precaut, Antonescu s-a grabit sa adauge ca Opozitia nu va participa la o “eventuala sedinta” de validare a noului sef al SIE “chiar daca ar fi Melescanu”. Si Melescanu a fost.

    Numirea unui alt reprezentant al Opozitiei in fruntea unuia celui de-al doilea mare serviciu de informatii al tarii ii face pe oponentii lui Basescu sa mai puna, vrand-nevrand, batista pe tambalul acuzatiilor. Situatie in care nu este deloc gresit sa-l comparam pe Teodor Melescanu cu celebrul cal troian, care a fisurat, in antichitate, apararea Troiei si le-a permis grecilor sa cucereasca si sa supuna cetatea. Aviz USL-ului.

    PDL catre UNPR: Ce-i al meu e al meu, ce-i al tau e al nostru

    Spre necazul uneperistilor, doar cu asta s-a ales partidul condus de Gabriel Oprea din proiectata alianta cu PDL.

    Uneperistilor lui Gabriel Oprea nu le-a iesit pasenta cu PDL

    Pe sleau spus, parteneriatul convenit cu PDL inseamna ca UNPR va ramane cu primariile pe care conta si pana acum in timp ce PDL va contabiliza victoriile progresistilor lui Oprea in propriul sau portofoliu, la finalul localelor din vara. Si asta pentru democratii care au pledat pentru incheierea unei aliante in toata regula cu UNPR nu au reusit sa convinga majoritatea conducerii PDL.

    Resemnati, uneperistii au anuntat, ieri, ca se vor limita doar la o colaborare electorala cu PDL. Concret, s-a convenit ca acolo unde unul dintre cele doua partide are candidat in functie, cealalta formatiune sa nu mai desemneze pe nimeni, ci sa-l sustina pe primarul care incearca sa obtina un nou mandat. In plus, in localitatile unde candidatul in functie apartine Opozitiei, PDL si UNPR au decis ca vor sustine in solidar “candidatul cu cele mai mari sanse la victorie”, indiferent cui apartine acesta: pedelistilor sau uneperistilor.

    Afla povestea lacatusului care a castigat Oscarul

    0

    Pana sa  primeasca Oscarul pentru cea mai buna interpretare a unui rol principal masculin, Jean Dujardin era un actor a carui faima nu depasise granitele Frantei.  Succesul a venit greu si dupa ani de aparitii in filme facile.

    Jean Dujardin si-a primit Oscarul, avandul alaturi pe catelul Uggie, partenerul lui din filmul „The Artist”

    Interpretul lui George Valentin in filmul mut „The Artist”, recompensat cu cinci premii Oscar, la gala de acum doua zile, si-a facut debutul profesional intr-un mod prea putin spectaculos. Dupa incheirea liceului, Jean, acum in varsta de 39 de ani, a lucrat ca lacatus pentru firma de constructii a parintilor. Visul de a deveni actor nu i-a dat, insa, pace, asa ca Dujardin a facut tot ce i-a stat in puteri pentru a intra in lumea teatrului. Primele incercari artistice le-a facut pe vremea stagiului militar, apoi a continuat sa joace de unul singur prin baruri si cabarete, incercandu-si norocul si la diferite emisiuni-concurs care cautau tinere talente.

    George Clooney

    Pana sa fie distribuit in filmul „The Artist” si sa ii lase fara Oscar pe George Clooney si Brad Pitt, Dujardin a jucat in tot soiul de seriale si comedioare de mai mult sau mai putin succes in Franta. Jean este primul actor francez care a fost nominalizat la Oscaruri de la Gerard Depardieu, in 1990, si primul care a si luat acasa mult ravnita statueta.

    Targul de tinute si bijuterii de lux de la Premiile Oscar

    0

    Cea de-a 84-a editie a premiilor Oscar le-a oferit celebritatilor ocazia de a-si etala pe covorul rosu cele mai frumoase haine si accesorii pe care le-au putut gasi. Criticul Steven Cojocaru a luat la puricat tinutele starurilor, le-a laudat pe divele care s-au imbracat corect, dar si certat pe cele peste care s-a prabusit sifonierul.

    Steven Cojocaru a judecat vedetele cu asprime

    De o buna bucata de vreme, ceremonia de decernare a premiilor Oscar a incetat sa mai fie un eveniment cinematografic, accentul fiind pus mai degraba pe tinutele si bijuteriile care se etaleaza pe covorul rosu.

    In opinia lui Cojocaru, Gwyneth a fost la fel de eleganta precum era odinioara Grace Kelly

    Practic, an de an, vedetele asteapta cu nerabdare noaptea Oscarurilor pentru a putea defila pline de glorie prin fata jurnalistilor acreditati la gala. Cine si de ce ia acasa marele trofeu  nici nu mai conteaza.

    Angelina a avut ceva din farmecul Ritei Hayworth, zice Steven

    Cum era de asteptat, ceremonia de acum doua zile nu l-a lasat indiferent nici pe Steven Cojocaru, stilistul vedetelor de la Hollywood. Potrivit acestuia, cea mai stralucitoare aparitie a fost cea a actritei Gwyneth Paltrow, invesmantata intr-o superba rochie alba, creata de Tom Ford.

    Jennifer Lopez aproape ca a plesnit in rochia Zuhair Murad

    Criticul a apreciat si rochia Versace a Angelinei Jolie, care si-a innobilat tinuta cu pantofi Ferragamo si bijuterii din platina si diamante.

    Melissa McCarthy a ales o rochie care a dezavantajat-o

    La capitolul prost imbracate, Cojocaru le-a inclus pe Jennifer Lopez, prea dolofana pentru rochia Zuhair Murad care ii tipa pe formele generoase, dar si pe Melissa McCarthy, a carei rochie Marina Rinaldi a fost considerata un „dezastru de proportii epice”.

    „Portareii” germani ii taxeaza pe greci

    1

    Autoritatile germane au selectat peste 160 de voluntari, care vor fi trimisi in Grecia pentru a ajuta la colectarea taxelor. Evaziunea fiscala din aceasta tara se ridica la aproximativ sase miliarde de euro pe an.

    Grecii vor protesta cu siguranta impotriva colectorilor germani de taxe

    Financial Times atrage atentia ca aceasta masura va turna gaz pe foc in relatile si asa tensionate dintre autoritatile de la Berlin si populatia din Grecia. Misiunea voluntarilor germani va fi grea, intrucat au de recuperat taxe restante de peste 60 de miliarde de euro, iar grecii fenteaza statul cu aproximativ sase miliarde de euro pe an, culmea, tocmai prin intermediul unor afaceristi din Germania.

    Recent, o masina doldora de lingouri de aur a fost oprita la iesirea din Grecia, iar autoritatile elene au depistat o filiera greceasca de traficanti de aur care vindeau ilegal metalul pretios in Germania.

    Criza financiara si falimente in lant in UE

    0

    Zvonurile alarmiste privind o noua recesiune mondiala, alimentate de analistii americani, incep sa fie confirmate de expertii europeni. Acestia se tem de prabusirea zonei euro.

    ”Artizanii” salvarii zonei euro, Nicolas Sarkozy si Angela Merkel, ar putea ajunge ”la cutite” in cazul unei noi crize economice in UE

    Daca pana nu demult doar analistii americani atentionau asupra unei posibile caderi economice mondiale din cauza UE, acum si omologii lor britanici si germani admit ca problemele din zona euro se pot agrava. Expertii sustin ca acest lucru poate initia o noua recesiune economica la nivel global.

    Inteleptii germani confirma

    Cotidianul economic german „Handelsblatt” atrage atentia ca grupul de experti germani, supranumit ”inteleptii economiei”, nu exclude agravarea crizei din zona euro. Grupul, care ofera sfaturi si expertiza in domeniu guvernului de la Berlin, estimeaza ca UE este departe de a fi depasit criza financiara si o eventuala – si previzibila – inrautatire a situatiei economice din statele UE aflate in dificultate (Grecia, Spania, Italia) poate duce la prabusirea zonei euro. Acest fapt poate declansa o criza globala, asa cum arata si o analiza efectuata de britanicii de la Centrul pentru Studiul Inovatiei Financiare (CSFI), in asociere cu analistii de la PricewaterhouseCoopers (PwC).

    Recesiunea, bau-bau pentru bancheri

    Potrivit unui sondaj realizat printre bancheri de catre CSFI si PwC, riscul recesiunii economice se afla pe primul loc in topul temerilor finantistilor lumii. Acestia se asteapta la un nou val de falimente bancare si nationalizari. Principala cauza a acestei ingrijorari o reprezinta criza din zona euro, care ar putea duce la intrarea in incapacitate de plata a mai multor tari. Bancherii se tem ca prabusirea zonei euro va afecta intreaga lume.

    Statul Wyoming se pregateste de secesiune

    Guvernatorul statului Wyoming, Matt Mead (stanga), in vizita la Guantanamo

    Reprezentantii statului american Wyoming isi pun creierele la treaba pentru a gandi o legislatie care sa protejeze populatia, in cazul in care se va prabusi complet sistemul politic si economic federal. House Bill 85 prevede infiintarea unei  celule de criza, care sa propuna masuri pentru protejarea statului Wyoming, plecand de la ipoteza aparitiei unor probleme grave privind aprovizionarea cu alimente si cu energie electrica, pana la prabusirea totala a guvernului federal.

    Reprezentantii statului au in vedere chiar si emiterea de moneda proprie, „alternativa”, daca e cazul! Sponsorul acestei actiuni, senatorul republican David Miller, considera ca este necesar ca Wyoming sa-si protejeze economia si finantele, care sunt inca in parametri optimi. Ei, frate frate, dar branza-i pe bani!

    Arpad Dobre / Adina Mutar

    Porumboiu cere contracte de 50.000 de euro pentru arbitri

    0

    Adrian Porumboiu, finantatorul formatiei FC Vaslui, crede ca injumatatirea baremurilor in arbitraj va readuce “japca” in Liga 1.

    Solutia adoptata la ultima adunare a LPF, conform careia baremurile arbitrilor vor fi reduse la jumatate, a adus nemultumire si la nivelul cluburilor de fotbal. Adrian Porumboiu a dezbatut pe larg aceasta problema si crede ca abitrii vor fi mult mai usor de „blatuit”. „Ce se intampla in arbitrajul romanesc nu este corect! Prin decizia de a se reduce baremul, fotbalul se indreapta spre o prapastie din care va fi greu sa mai iasa. Cine a propus aceasta decizie, sa se spele cu ea pe cap!”, a declarat finantatorul FC Vaslui.

    Propunerea fostului ecuson FIFA este ca “fluierasii” sa capete contracte, la fel ca si fotbalistii, cu sume cuprinse intre 50.000 de euro si 100.000 de euro pe an. “Le-as face contracte de abitri profesionisti, cu salarii de cel putin 50.000 de euro pe an. Nu e drept ca un arbitru sa primeasca atat cit ia o femeie de serviciu de la club. Conducatorii de club sa ma contrazica public daca nu le este rusine ca ii arbitreaza Tudor pe un barem din care ii raman 700 de lei pe luna. Se pregateste ca un profesionist, nu mai are alte activitati. Inainte luau salariul pe care il luau, iar Coltescu umbla si cu parfumuri, sa mai vanda. Acum cine stie ce o sa mai vanda, avioane?”, a incheiat Porumboiu.

    Bute sare coarda de ziua lui!

    Aflat in cantonament la Miami, detinatorul centurii IBF la categoria supermijlocie se antreneaza intens pentru prima lupta pe 2012.

    Bute in timpul unui antrenament

    In asteptarea confirmarii unei gale cu britanicul Carl Froch (englezul este challenger obligatoriu, dar ezita sa-i inainteze o oferta romanului), Lucian Bute transpira intr-o sala de box din Miami. Soarele Floridei si antrenamentele intense il ajuta pe campionul lumii la supermijlocie sa se mentina in forma pentru urmatoarea sa lupta, indiferent de cine-i va fi adversar.

    Astazi, cand implineste 32 de ani, Bute isi da seama ca nu este un nume dorit la aceasta categorie, „nu se astepta nimeni sa rezist in frunte atat timp, iar acum, probabil ca le este frica sa nu-i infund si pe Froch, si pe Ward”.

    Jennifer Aniston se marita pana la sfarsitul anului

      0

      Actrita Jennifer i-a dat un ultimatum iubitului ei, Justin Theroux: ori o ia de nevasta pana la sfarsitul lui 2012, ori o rupe cu el definitiv.

      Jennifer Aniston e hotarata sa se desparta de Justin daca acesta nu o ia odata de nevasta

      Actrita Jennifer Aniston este disperata sa imbrace rochia de mireasa. Vedeta in varsta de 43 de ani si-a propus sa se marite pana la sfarsitul anului, motiv pentru care a pus piciorul in prag. Ori Justin Theroux, iubitul ei, ii face hatarul si o ia de nevasta, ori relatia dintre ei s-a incheiat definitiv.

      Desi zice ca a glumit atunci cand i-a dat lui Justin ultimatumul, toata apropiatii actritei sustin ca aceasta a vorbit cat se poate de serios. Ba, pentru a-l face pe Theroux sa se miste odata si sa nu o mai duca cu zaharelul, actrita a inceput sa-l imbratiseze si sa il sarute in public, lucru de care pana acum avea oroare.

      El e Yogi din Virginia!

        0

        Un ursulet din Parcul National Shenandoah, situat in statul american Virginia, a pus stapanire pe merindele turistilor si nu s-a dat dus in padure pana nu a terminat de mancat toate sandvisurile si prajiturile.

        Asezat comod la masa, ursul s-a infruptat cu toate bunatatile posibile

        Turistii care au vizitat in weekend Parcul National Shenandoah, situat in statul american Virginia, au avut parte de o surpriza de proportii. Un ursulet la fel de pofticios precum Yogi, personajul de desene animale, s-a gandit sa le confiste merindele si sa nu se dea dus inapoi in padure pana nu a mancat si ultima faramita.

        Mos Martin a fost gonit acasa la el de un padurar vigilent

        Asezat comod la masa, ursul a ignorant strigatele de groaza ale turistilor si s-a infruptat cu sandvisuri si prajituri, apoi si-a potolit setea cu bauturi racoritoare. Cu burta plina, Mos Martin a acceptat intr-un tarziu sa se retraga, dar numai dupa ce a fost gonit de un padurar.

        Daniel Morar isi incheie mandatul cu PRIMAVARA CONDAMNARILOR

        Pentru a-si consolida viitorul profesional, Daniel Morar trebuie sa sacrifice multe nume sonore

        Daniel Morar vrea sa-si termine in forta mandatul in fruntea DNA. El va vantura in ochii romanilor si strainatatii mai multe “trofee”, printre care se numara si Adrian Nastase.

        Adrian Nastase

        Din pacate pentru fostul premier PSD, odiseea lui penala nu s-a terminat odata cu sentinta data in dosarul “Trofeul calitatii”.

        Marius Petcu

        Dimpotriva, conform ultimelor informatii pe tema, pe Nastase il asteapta o condamnare si dosarul “Zambaccian”, proces reluat ieri de instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Iar vocile avizate adauga nu numai ca “Zambaccian” se va dovedi a fi “piesa de rezistenta” a DNA in confruntarea cu fostul premier, dar sustin si ca recursul declarat de procurori la sentinta data in dosarul “Matusa Tamara” s-ar putea finaliza tot cu o decizie nefavorabila lui Nastase.

        George Copos

        Iar motivul pare a fi dorinta lui Daniel Morar de a lasa in urma sa o adevarata galerie de “trofee”. Galerie care s-ar transforma de la sine in cea mai buna recomandare in cazul in care alt zvon de profil, respectiv acela ca Morar este acum in carti pentru functia de procuror general (Codruta Kovesi este si ea la final de mandat), s-ar confirma.

        Panoplia sefului DNA geme de nume grele

        Dinu Patriciu

        Chiar daca Daniel Morar ramane doar cu sefia DNA in CV, ritualul “sacrificiilor” la nivel inalt va continua, Adrian Nastase fiind doar unul dintre numele trecute pe lista neagra a DNA-istilor. Dupa el (ordinea nu corespunde) se insira Catalin Voicu, George Copos, Costel Casuneanu, Marius Locic, Dinu Patriciu, Maricel Pacuraru, Mihai Toader, Marius Petcu, Puiu Popoviciu.

        Puiu Popoviciu

        Unele dintre aceste persoane figureaza in acelasi dosar. De exemplu, trioul format din Catalin Voicu, Costel Casuneanu si Marius Locic, in care senatorul PSD Voicu este acuzat de procurori ca a primit sute de mii de euro de la ceilalti doi contra unor interventii menite sa-i favorizeze peacestia in litigiile administrative si/sau dosarele penale in care erau implicati. Cauza in care este implicat si judecatorul Florin Costiniu.

        Catalin Voicu

        Maricel Pacuraru si Mihai Toader sunt acuzati, impreuna, in dosarul “Posta Romana” de complicitate la abuz in serviciu, spalare de bani si evaziune fiscala, pacate savarsite cu ocazia incheierii asigurarilor in valoare de patru milioane de euro pentru angajatii Postei. Despre sindicalistul Marius Petcu se stie ca s-a capatuit deja cu ani buni de inschisoare, dati pentru luare de mita, prin urmare trecerea lui in randul “panopliei” lui Morar poate insemna ca nu va avea nicio sansa la recurs.

        George Copos a cazut in plasa DNA in 2006, direct din scaunul de vicepremier, cand a fost acuzat ca a prejudiciat statul cu zeci de miliarde de lei cu ocazia unor tranzactii facute cu Loteria Romana (cumpararea unor spatii comerciale). Dupa atatia ani de tergiversari juridice, se pare ca i-a venit si lui randul. Celebra este si cauza in care figureaza Puiu Popoviciu, respectiv dosarul “Baneasa Investment”, in care prejudiciul este de peste 200 de milioane de euro, cel mai mare din istoria post-decembrista a Romaniei.

        Costel Casuneanu

        Cat despre Dinu Patriciu, se stie de asemenea ca acesta “cocheteaza” cu Justitia dupa ce a fost acuzat de delapidare, spalare de bani, manipularea pietei de capital si divulgarea de informatii confidentiale.

        Marius Locic

        Desi a ramas incarcat doar cu primele doua acuzatii, ultimele fiind deja prescrise, Patriciu nu scapa nici el, se jura sursele de profil.

        Dana Nastase, in lacrimi la tribunal

        Maricel Pacuraru

        Dana Nastase, sotia fostului premier Adrian Nastase, a izbucnit in lacrimi, ieri, in timpul audierilor din dosarul „Zambaccian”. Dana Nastase  a inceput sa planga atunci cand a vorbit despre decesul tatalui ei.

        Mihai Toader

        „In 1999 tatal meu a murit in accident de masina. Mama a ramas in grija mea, iar la scurt timp dupa aceasta s-a imbolnavit de cancer. Dupa moartea tatalui eu m-am ocupat de familie, inclusiv de matusa Tamara Cernasov”, a povestit Dana Nastase cu ochii in lacrimi.

        Baronii PDL nu inghit planurile lui Basescu

        Desi au acceptat fara sa comenteze numirea lui Razvan Ungureanu in fruntea Guvernului, greii PDL nu mai sunt dispusi sa gireze nastrusniciile politice ale lui Traian Basescu.

        Proiectele lui Traian Basescu se invart in jurul lui Razvan Ungureanu

        Strategiile Cotroceniului nu se mai potrivesc cu cele din Modrogan, baronii democrat-liberali avand propria lor agenda.

        Vasile Blaga nu este de acord ca Basescu sa-si scurteze mandatul

        O demonstreaza din plin cea mai recenta aparitie publica a lui Vasile Blaga, presedintele Senatului respingand din capul locului scenariul potrivit caruia Traian Basescu ar renunta la un an de mandat pentru ca in martie 2013 sa avem alegeri parlamentare si prezidentiale comasate. “Eu stiu ca mandatul presedintelui este de cinci ani si este bine sa fie de cinci ani pana cand o alta Constitutie va hotari altfel, pentru ca am crea precedente periculoase in tara”, a  explicat Vasile Blaga.

        Adriean Videanu considera ca actualul premier ar trebui sa confirme inainte sa fie adoptat de PDL

        La randul sau, Adriean Videanu a afirmat ca Razvan Ungureanu trebuie sa-si faca ucenicia in afara PDL pana sa se “lipeasca” de partid. “Eu cred ca domnul Ungureanu trebuie sa beneficieze de credibilitatea pe care cred ca populatia i-o acorda, sa-si consolideze aceasta credibilitate”, a declarat Videanu, precizand ca nu a sosit momentul ca Ungureanu sa devina pedelist cu acte.

        Cum voiau islamistii ceceni sa-l omoare pe Putin

        0

        Serviciile secrete ruse si ucrainene au dezvaluit un complot al islamistilor ceceni de asasinare a premierului rus Vladimir Putin.

        Vladimir Putin

        Atentatul urma sa aiba loc dupa alegerile prezidentiale de la 4 martie, la care Vladimir Putin este considerat candidatul favorit.

        S-au aruncat singuri in aer

        Casa din Odessa unde lucra celula terorista, asaltata de fortele speciale

        Serviciile secrete ucrainene au descoperit acest complot dupa o explozie, la data de 4  ianuarie,  intr-un apartament din Odessa. Initial, s-a crezut ca e vorba de explozia unei butelii. Ulterior s-a descoperit ca explozia a fost provocata de manevrarea gresita a unor substante explozive.

        Osmayev a planuit asasinarea lui Putin la ordinul lui Doku Umarov

        Unul dintre membrii celulei teroriste, Ruslan Madaiev, 26 de ani, a murit in acea explozie. Oricum, el era sinucigasul-martir pregatit pentru misiune. Liderul celulei islamiste, cecenul Adam Osmayev, 31 de ani, a declarat la ancheta ca a planuit asasinarea lui Vladimir Putin la ordinul lui Doku Umarov, autoproclamatul „emir al Caucazului de Nord”. Un alt complotist, Ilia Pianzin, 28 de ani, a fost arestat. In apartament s-a gasit un laptop, in care se afla un folder special „dedicat” lui Putin, cu imagini ale coloanei insotitoare a masinii lui oficiale. Cecenii cautau o bresa in dispozitivul de aparare.

        Putin este preocupat de Siria

        Gurile rele spun ca autoritatile au dat publicitatii acest complot la o zi dupa manifestarile de amploare anti Putin, pentru a castiga capital politic. Mesajul ar fi ca, in fata teroristilor ceceni, rusii ar trebui sa-si aleaga un presedinte intransigent. Putin nu a comentat complotul cecenilor, fiind ocupat cu tinte mai mari, ca Occidentul, care abordeaza standarde duble fata de Siria, cerand trupelor presedintelui Bashar sa se retraga din Homs. „Nu ne mai ramane decat sa cerem si noi opozitiei armate siriene sa faca acelasi lucru ca fortele guvernamentale, adica unitatile lor de lupta sa se retraga din orase”, a subliniat Putin.