Prietenii actritei sunt mai mereu cu ochii pe Demi Moore, dupa ce aceasta a parasit clinica de reabilitare. Au inteles ca vedeta e de-a dreptul dependenta de mesajele pe care i le trimite fostul sot, pe care inca il iubeste si cu care ar vrea sa se impace, nestiind ca Ashton Kutcher i-a si gasit inlocuitoare.
Demi Moore si Ashton Kutcher, pe vremea cand erau fericiti impreuna (foto: myidol.ro)
Lunile trecute anunta ca il vrea afara din viata ei, pentru ca a tradat-o cu o alta femeie, chiar cand ar fi trebuit sa aniverseze sase ani de mariaj. Dar din momentul in care Ashton Kutcher a parasit locuinta conjugala, viata lui Demi Moore nu a mai fost la fel. Actrita s-a izolat de lume si a slabit foarte mult, ajungand in pragul anorexiei. In ianuarie, a ajuns la spital si apoi la reabilitare. In perioada cat s-a aflat la centrul respectiv nu a avut acces la informatii din exterior, asa ca nu a avut de unde sa afle ca presa a scris ca fostul ei sot s-ar fi cuplat cu tanara Lorene Scafaria. Asa ca fiecare semn de viata primit de la Ashton l-a interpretat ca pe un pas catre o posibila impacare, pe care ea si-ar dori-o mai mult ca orice.
Acum ca Demi Moore poate oricand sa afle ca Ashton isi vede de viata fara ea, prietenii lui Demi, care vad realitatea cu alti ochi decat Moore, se tem acum de reactia pe care o va avea actrita cand va afla adevarul. Si asta pentru ca in ultimele zile vedeta din „Ghost” a devenit dependenta de mesajele de la fostul sot, mai exact spus de cat de repede ii raspunde acesta la apeluri. „Demi nu a trecut peste despartirea de el (Ashton). Dispozitia ei depinde doar de cat de repede ii raspunde la mesaje sau la telefon. daca nu-i da un semn in cateva ore sau pare distant intr-un mesaj, incepe sa se agite. Desi nu recunoaste, e inca foarte indragostita de el si e clar ca il vrea inapoi”, a povestit un apropiat al lui Demi Moore, potrivit Daily Mail.
Un show live, plin de energie ce se anunta a fi evenimentul latino al anului: David Bisbal si orchestra sa vin din nou in Romania! Artistul va urca pe scena Salii Palatului pe 22 aprilie.
Piese ritmate si refrene cunoscute in lumea intreaga vor rasuna, pe 22 aprilie, de la ora 20, la Sala Palatului din Capitala. Indragitul cantaret latino David Bisbal vine din nou in Romania, pentru un concert de zile mari!
Biletele la show-ul sustinut de Bisbal si instrumentistii sai costa 400 de lei la Categoria SUPER VIP, 350 de lei la Categoria VIP, 250 de lei la Categoria I, 150 de lei la Categoria a II-a si 100 de lei la Categoria a III-a.
Cu precizarea ca biletele la categoria SUPER VIP se vand exclusiv prin www.vandbilete.ro, celelalte bilete pot fi comparate online pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.eventim.ro, www.ticketpoint.ro, www.biletoo.ro, de la Sala Palatului, Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”, Teatrul de Comedie, Teatrul Foarte Mic, Statia de Metrou Unirii 1, Magazinele Diverta, Magazinele Germanos, Carrefour, dar si in Oficiile Postei Romane semnalizate Bilete.ro.
[youtube]wTm-Q43ZQek[/youtube]
Cu explozia de energie si voie buna transmise de ritmurile melodiilor sale, David Bisbal (32 de ani) a cucerit atat Europa, cat si America. Celebrele piese Buleria sau Corazon Latino au fost fredonate de milioane de fani din tari precum Spania, Statele Unite, Argentina si Mexic, ajungand numarul 1 in topurile muzicale.
In cei 10 ani de cariera, David Bisbal a vandut peste cinci milioane de discuri si a primit zeci de premii, printre care si un pretios Latin Grammy si mai multe trofee Billboard Latino. Artistul cu milioane de fani in lumea intreaga a sustinut un concert de zile mari, in urma cu patru ani, in fata a peste 4.000 de admiratori din Romania, care au cantat si au dansat impreuna cu idolul lor.
Deputatul Oana Niculescu Mizil si-a anuntat, marti, in plenul Camerei, demisia din grupul PSD, ea precizand ca poarta discutii cu toate partidele in afara PSD si PNL si ca va decide in cateva zile ce oferta va accepta.
Oana Mizil
„Am vazut ca au aparut mai multe informatii. Eu hotararea am anuntat-o de a-mi da demisia din grupul parlamentar PSD si azi de altfel mi-am anuntat si demsia in plen. In momentul acesta, am primit oferte de la toate partidele, dar decizia o voi anunta in scurt timp, in cazul in care ma voi indrepta catre un partid sau altul”, a spus Mizil. Ea a aratat ca este exclus sa candideze la Primaria Sectorul 5, iar Marian Vanghelie la Primaria Generala.”Ma voi indrepta catre Calarasi, voi lua decizia daca voi candida acolo la Consiliul Judetean”, a spus Mizil. Ea a precizat ca poarta discutii cu mai multe partide in afara celor din USL.
„In momentul acesta port duscutii cu toate celelalte partide in afara celor doua din USL. Nu sunt hotarata sa ma indrept catre niciun alt partid, nici PPDD, nici UNPR, dar port discutii cu toate aceste partide”, a spus Oana Niculescu Mizil. Deputatul a tinut sa-i multumeasca presedintelui UNPR, Marian Sarbu, pentru oferta facuta. „Marian Sarbu este de stanga, un politician foarte bun si ii multumesc pentru vorbele frumoase si incredere. In cateva zile iau o decizie”, a precizat Mizil. Ea a spus ca va ramane in continuare deputat. Presedintele UNPR, Marian Sarbu, a declarat, luni, ca UNPR ar primi-o „cu entuziasm” in partid pe Oana Niculescu Mizil, proaspat demisionara din PSD, daca aceasta ar dori sa vina in aceasta formatiune politica.
„Oana Mizil este o activista politica de stanga care a facut performanta. Nu ar fi rau pentru noi daca ar veni, am primi-o cu entuziasm”, a raspuns Sarbu, intrebat daca UNPR poarta negicieri cu Mizil pentru intrarea deputatului in acest partid. Deputatul Oana Niculescu-Mizil a anuntat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca demisoneaza din PSD, ea sustinand ca judetul Calarasi – unde a fost presedinte al organizatiei PSD, dar BPN a luat decizia de inlocuire a sa din functie – „a fost vandut la propriu” PNL de catre PSD.
„Eu consider ca, pur si simplu, am fost mazilita si nici asta nu ar fi fost important daca sacrificiul carierei mele politice s-ar fi facut pentru binele calarasenilor, dar consider ca judetul Calarasi a fost vandut la propriu de PSD PNL, in defavoarea intereselor calarasenilor si ale membrilor PSD”, a aratat deputatul.
Oana Niculescu Mizil a mai declarat ca nu s-a consultat cu Marian Vanghelie inainte de a decide sa-si dea demisia din PSD, dar ca acesta este alaturi de ea. Si deputatul Aura Vasile, o apropiata a lui Marian Vanghelie, s-a inscris recent in UNPR. Biroul Permanent al PSD a decis, luni, sa adopte o recomandare catre Comitetul Executiv, de inlocuire a Oanei Mizil de la conducerea PSD Calarasi. Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, ca decizia demiterii liderului organizatiei de Calarasi, Oana Mizil, votata in BPN, va fi ratificata de CNEx, el aratand ca nu are nimic sa-i reproseze acesteia si ca aceasta decizie nu trebuie discutata cu Marian Vanghelie.
Vicepresedintele PSD Marian Vanghelie declarat, miercuri, ca va purta cu liderul social-democrat Victor Ponta „toate discutiile” referitoare la demiterea Oanei Mizil din functia de sef al organizatiei de Calarasi, el aratand ca nu cunoaste motivele pentru care aceasta a fost demisa.
Vesti bune pentru cei care vor sa o asculte live pe Lara Fabian, in acest weekend, la Sala Palatului, dar nu au mai gasit tichete. Organizatorii concertelor au decis suplimentarea biletelor!
Raspunzand insistentelor admiratorilor Larei Fabian care nu au apucat sa-si cumpere bilete la concertele ce vor avea loc pe 17 si 18 martie la Sala Palatului din Bucuresti (de la orele 20), dar isi doresc sa asiste la primele spectacole sustinute in Romania de interpreta hiturilor „Je t’aime” sau „Caruso, organizatorii au decis suplimentarea tichetelor.
Astfel, pentru fiecare zi in care Lara Fabian va concerta in Bucuresti mai pot fi achizionate 50 bilete. Preturile acestora sunt urmatoarele: 1000 lei (categoria Star), 350 lei (categoria VIP), 300 lei (categoria 1) si 200 lei (categoria 3).
Aceste biletele pot fi achizitionate din Magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinele Flanco, Sala Palatului, Librariile Adevarul si Eminescu, Magazinul Victoria, Muzica, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1. De asemenea, biletele pot fi comandate si online de pe biletoo.ro si bilet.ro. Evenimentul este organizat de Project Events in colaborare cu European Event Service.
Directoarea scolii din Viisoara, judetul Dambovita, unitatea de invatamant la care invatau cele trei fetite care au cazut, luni, in fosa septica, a fost schimbata din functie, a anuntat conducerea Inspectoratului scolar Judetean Dambovita. Una dintre eleve, in varsta de opt ani, a murit in urma accidentului.
(foto: radiovocescampi.ro)
Directoarea scolii generale din Viisoara, comuna Ulmi, Loredana Stan, a fost schimbata marti din functie, fiind inlocuita cu profesoara Daniela Constanta Sirbu, potrivit unui comunicat al Inspectoratului scolar Judetean (ISJ) Dambovita.
Totodata, reprezentantii ISJ au cerut unitatii scolare constituirea unei comisii care sa stabileasca exact conditiile in care a avut loc accidentul de la scoala din Viisoara. „Recomandam acestei comisii analizarea modului in care profesorul de serviciu si-a indeplinit atributiile specifice si, daca este cazul, sanctionarea acestuia cu diminuarea salariului cu 15% pe o perioada de sase luni. Alte masuri disciplinare vor fi stabilite dupa incheierea cercetarii penale, daca va fi cazul”, se precizeza in comunicat.
Trei fetite de clasa a II-a de la scoala din Viisoara care se jucau in pauza, au cazut, luni, in fosa septica aflata in curtea unitatii. In urma acestui accident, una dintre fetite, in varsta de 8 ani, a murit.
Investitiile straine directe au totalizat in luna ianuarie doar 23 de milioane de euro, in scadere drastica fata de aceeasi luna din 2011, cand s-a inregistrat un flux de 376 milioane de euro, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei.
Conform datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei, participatiile la capital consolidate cu pierderea neta estimata au insumat 130 de milioane de euro, in timp ce creditele intra-grup au inregistrat o valoare negativa de 107 milioane de euro net. Investitiile straine directe ale nerezidentilor in Romania au finantat deficitul contului curent din luna ianuarie 2012 in proportie de 62,2%.
In aceste conditii, investitiile straine directe atrase de Romania se inscriu si in acest an pe un trend descendent, dupa ce in 2011 s-a inregistrat un minim al ultimilor noua ani, cu un volum de 1,9 miliarde de euro.
Cel mai ridicat nivel al investitiilor straine directe s-a inregistrat in anul 2008 – 9,496 miliarde de euro. Intre 2003 si 2006 Romania a inregistrat in fiecare an cresteri ale investitiilor straine, acestea ajungand la 5,183 miliarde de euro in 2004, la 5,213 miliarde de euro in 2005 si 9,056 miliarde de euro in 2006. In 2007 a avut loc o diminuare a capitalului strain investit in Romania, la 7,25 miliarde de euro, urmat de o crestere la nivelul record din 2008.Incepand cu anul urmator, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investitiile scazand abrupt pana la 3,48 miliarde de euro in 2009 si la 2,2 miliarde de euro in 2010.
Katy Perry ar putea face milioane de dolari de pe urma mariajului ei cu Russell Brand. Asta daca accepta sa povesteasca, intr-o carte, diverse detalii din timpul mariajului ei de 14 luni cu actorul de comedie.
Katy Perry a tot dat impresia in ultimele zile ca ar vrea sa dea uitarii casnicia ei cu Russell Brand, incheiata in decembrie anul trecut, dupa nici un an si jumatate de cand cele doua vedete isi jurasera iubire eterna. Cu toate astea, Katy ar putea sa mai amane un pic momentul, cat sa scrie o carte cu lucruri nestiute publicului din perioada in care a fost casatorita cu actorul de comedie.
Pentru acest efort scriitoricesc interpreta piesei „Firework” ar urma sa primeasca patru milioane de dolari, potrivit Female First. La inceputul anului, si despre Brand s-a zvonit ca ar urma sa obtina bani frumosi pentru a scrie o carte presarata cu dezvaluiri despre mariajul cu solista in varsta de 27 de ani.
In decembrie 2011, Brand (36 de ani) anunta ca el si Katie se vor desparti, invocand „diferente ireconciliabile”. Cateva luni mai tarziu, atat Russel, cat si Katie isi vad de viata alaturi de alti parteneri. Noul barbat din viata cantaretei ar fi nimeni altul decat modelul francez in varsta de 22 de ani, Baptiste Giabiconi.
Subofiterul american suspectat ca a ucis duminica 16 civili afgani poate primi pedeapsa cu moartea in caz ca este condamnat de justitia militara americana, a declarat luni secretarul american al Apararii Leon Panetta.
Leon Panetta
Sergentul suspectat de masacrarea civililor, printre care multe femei si copii, trebuie adus in fata curtii martiale conform codului de justitie militara american. Acesta prevede, printre alte sanctiuni posibile, pedeapsa cu moartea, a explicat seful Pentagonului jurnalistilor la bordul unui avion catre Kirgizstan. Regretand „teribilele pierderi de vieti omenesti”, Panetta a declarat ca motivul crimelor este inca necunoscut.Subofiterul a parasit baza pe jos in timpul noptii pentru a ajunge intr-un sat din apropiere si este suspectat ca si-a impuscat in cap si cu sange rece victimele inainte de a incerca sa arda cadavrele.
„La un moment dat, acesta a revenit la baza si s-a predat. El le-a spus oamenilor ce s-a intamplat”, a declarat secretarul Apararii. Intrebat daca se poate vorbi despre o marturisire, Panetta a spus: „cred ca acesta este cazul”.
„Nu suntem siguri de motive (care l-au determinat sa comita crimele). Acesta este retinut si l-am asigurat pe presedinte (afgan Hamid Karzai) ca va fi adus in fata justitiei si va trebui sa dea socoteala”, a adaugat Panetta.Acest caz se adauga unei serii de incidente – incendierea Coranului, soldati urinand pe cadavre – care raman izolate si nu submineaza eforturile razboiului si nici strategia americana care prevede retragerea trupelor americane si ale NATO la sfarsitul anului 2014, conform lui Leon Panetta.
„Nu putem permite ca aceste evenimente sa ne submineze strategia sau misiunea pe care o avem. Este important sa avansam”, a continuat acesta. Sergentul, a carui identitate este tinuta secreta din cauza anchetei, se afla pentru prima data in Afganistan dupa ce a trimis in Irak de trei ori. In 2010 acesta a fost ranit intr-un accident de circulatie care i-a provocat un traumatism cranian, a declarat pentru AFP un responsabil american al Apararii aflat sub anonimat. Multi soldati americani au suferit astfel de leziuni in Irak si in Afganistan, mai ales din cauza exploziilor. Neurologii au descoperit o legatura intre traumatismele craniene si aparitia ulterioara a unui sindrom de stres post-traumatic.
Responsabilul Apararii a refuzat sa stabileasca o legatura intre actiunea subofiterului si eventuale probleme psihologice sau psihiatrice. Un alt responsabil american a confirmat ca sergentul era originar de la baza Lewis-McChord, situata in apropiere de Seatle, (statul Washington, nord-vest). Din aceasta baza proveneau si cinci soldati acuzati ca au executat trei civili afgani in 2010. Liderul grupului, acuzat ca a elaborat pentru amuzament „scenarii” de executie a civililor din provincia Kandahar (sud), a luat parti din cadavre si a facut poze cu cei ucisi, a fost condamnat in noiembrie la inchisoare pe viata.
Actorul Ion Lucian ramane internat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala. Maestrul a ajuns la spital duminica, medicul sau de familie fiind cel care a chemat salvarea la locuinta directorului Teatrului Excelsior.
(foto: cinemagia.ro)
Ion Lucian va ramane si in urmatoarele ore in ingrijirea medicior de la Floreasca. Medicii de la Spitalul de Urgenta nu le-au putut oferi jurnalistilor mai multe informatii despre starea actorului, la cererea familiei.
„Este in continuare in ingrijirea medicilor. Ramane internat in continuare. Nu pot sa va spun amanunte despre starea lui. Sotia a semnat un act de confidentialitate. Doar familia are acces (la pacient—n.r.), atunci cand li se permite, de catre medici”, a precizat in urma cu scurt timp un reprezentant al Spitalului Floreasca din Bucuresti.
In urma investigatiilor, doctorii au stabilit ca directorul Teatrului Excelsior are o infectie respiratorie. Actorul Ion Lucian a fost transportat, duminica, la Spitalul de Urgenta Floreasca, dupa ce medicul sau de familie a constatat ca starea de sanatate a actorului s-a deteriorat.
Starea lui Cristian Borcea este buna, nu au aparut complicatii postoperatorii si chiar s-a ridicat la marginea patului, a declarat, marti, medicul Serban Bradisteanu.
Cristi Borcea
Seful Clinicii de chirurgie cardiovasculara de la Spitalul de Urgenta Floreasca, medicul Serban Bradisteanu, a spus ca presedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, este bine, a depasit cu bine noaptea si este in continuare sub supraveghere. Cristian Borcea a fost supus, luni, unei interventii chirurgicale de by-pass pe o artera coronara blocata, grefa fiind luata din artera mamara, a precizat medicul Serban Bradisteanu.
Presedintele executiv al FC Dinamo avea o malformatie, probabil congenitala, artera coronara fiind strangulata de o punte musculara, a explicat medicul Serban Bradisteanu, la finalul interventiei chirurgicale. In cadrul interventiei a fost sectionata puntea musculara. De asemenea, a fost recoltata o portiune din artera mamara interna si apoi a fost grefata pe artera bolnava. Artera grefata ocoleste portiunea blocata din artera coronara. Acest nou pasaj va aduce sange bogat in oxigen pentru muschiul cardiac, a explicat doctorul Serban Bradisteanu, cel care l-a operat in august 2011 si pe Cornel Dinu, administratorul delegat al FC Dinamo.
Doctorul Bradisteanu
By-pass-ul coronarian este o interventie de revascularizare folosita pentru a imbunatati fluxul sanguin al inimii la pacientii cu afectiuni severe ale arterelor coronare. Afectiunile arterelor coronare, care aduc sange pentru muschiul cardiac, apar atunci cand acestea sunt blocate din cauza obstructiei cu un material numit placa de aterom ce se formeaza la interiorul vasului de sange sau, in acest caz, de o punte musculara. Daca blocajul este sever, pot aparea dureri toracice (angina), dificultati de respiratie si, in unele cazuri, infarct miocardic.In 20 martie, Tribunalul Bucuresti urmeaza sa anunte sentinta pe care o va da in cazul privind transferurile de judecatori de forbal. Pentru Cristian Borcea, acuzarea a cerut condamnarea cu executare in regim de detentie catre jumatatea maxima a pedepsei, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) i-au trimis in judecata, in 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Netoiu, Cristian Borcea, in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste 10 milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal.
In rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalisti romani efectuate de la cluburile Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Gloria Bistrita si Otelul Galati catre cluburi din strainatate, in perioada 1999 – 2005. Este vorba despre transferurile jucatorilor Cristian Dulca – realizat in ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucuresti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Otelul Galati la Pohang Steelers, realizat in martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat in iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistrita la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo Bucuresti (imprumutat la FC Arges Dacia Pitesti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat in ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sanmartean – din august 2003, de la Gloria Bistrita la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid Bucuresti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo Bucuresti la Guoan Beijing, in Republica Populara Chineza, realizat in luna iunie 2004 si Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo Bucuresti la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.
Premierul Mihai Razvan Ungureanu i-a cerut ministrului Transporturilor, Alexandru Nazare, sa o demita pe sefa CNADNR, Daniela Draghia, motivul invocat fiind proasta gestionare a procesului de deszapezire din aceasta iarna.
Daniela Draghia
Daniela Draghia, sefa Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, va fi demisa in cursul zilei de marti, la cererea expresa a prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu, dupa cum au dezvaluit surse guvernamentale.
Draghia are principala vina pentru modul defectuos in care s-a facut campania de deszapezire a drumurilor de anul acesta, in urma carora au murit zeci de persoane si alte cateva mii au ramas in frig zile in sir.
In plus, se pare ca premierul Ungureanu ar fi luat decizia de a o schimba pe Draghia din functie, dupa ce DNA a inceput anchetarea sa in legatura cu modul in care au fost atribuite contractele de lucrari pentru Coridorul IV Paneuropean. Potrivit unor surse din Guvern, noul director al CNADNR va fi desemnat din partea filialelor PDL Bucuresti, Arad si Bistrita Nasaud, decizia urmand sa fie luata in perioada urmatoare.
Mai multe perchezitii au loc, marti, in Capitala si in patru judete, fiind vizati oameni de afaceri suspectati intr-un dosar de furt de energie electrica, iar surse judiciare spun ca printre suspecti s-ar afla si fostul sef al Politiei de Frontiera Timisoara Constantin Daminescu si Zaher Iskandarani.
Zaher Iskandarani
Actiunea este organizata de procurorii DIICOT Timis si de politistii de la Biroul de Investigatii Criminale Timisoara. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Timis, Madalina Mezdrea, oamenii legii, impreuna cu angajati ai ENEL, au descins, marti dimineata, la mai multe adrese din Timisoara, Blaj, Constanta, Arad, Bucuresti, la hoteluri, restaurante, pensiuni, diferite societati de productie si firme de transport.
Madalina Mezdrea spune ca persoanele suspectate in acest dosar au modificat contoarele de curent electric, astfel incat aparatele sa inregistreze un consum de doar 20-40% din valoarea reala, iar prejudiciul estimat depaseste 100.000 de euro. „Metoda de furt de curent era una extrem de simpla. Se intervenea in contorul de energie electrica al hotelului, clubului sau localului, unde era rupt sigiliul, se taiau niste cabluri si se realizau punti intre diferitele componente, apoi se aplica un sigiliu fals. Astfel, dispozitivele nu mai inregistrau valorile reale de consum, ci unele mult mai mici. Toate aceste modificari in aparate erau executate de aceleasi persoane, intre care un angajat al ENEL”, a declarat Madalina Mezdrea.
Potrivit unor surse judiciare, printre suspecti s-ar afla si Zaher Iskandarani, care detine o fabrica de tigari in Timisoara, si fiul acestuia, Rami Iskandarani. Conform acelorasi surse, in acelasi dosar este cercetat si comisarul Constantin Daminescu, fost sef al Directiei Politiei de Frontiera Timisoara, un fost sef al Centrului in regim de tranzit pentru migranti de la Timisoara, dar si fiul fostului sef al Politiei Timisoara Ilie Bertea, precum si un fost sef de tura in Vama Stamora Moravita.
Suspectii in acest caz au primit citatii, marti dimineata, fiind chemati la audieri. Zaher Iskandarani a fost trimis in judecata in 15 iunie 2006, fiind acuzat de infractiuni privind operatiunile vamale ilicite cu utilaje de productie a tigarilor si alcoolului, in afara antrepozitului fiscal, precum si ascunderea sursei impozabile, prejudiciul adus statului fiind de aproape doua milioane de lei.
Anchetatorii au stabilit ca, incepand din 1990, Iskandarani a avut un rol important in contrafacerea si contrabanda cu tigari, fiind proprietarul unei fabrici din localitatea Jimbolia, judetul Timis. Potrivit acestora, tigarile erau destinate atat pietei din Europa de Vest, cat si Orientului Mijlociu. Tutunul era livrat de la o firma din Liban, care ar fi controlata de familia lui Iskandarani. Probele administrate au aratat implicarea lui Zaher Iskandarani, Iovescu Eugen si Ghannoum Obayda in contrabanda cu utilaje de productie de tigarete importate din Italia.
Totodata, Zaher Iskandarani si-ar fi creat o retea de distributie a tigaretelor contrafacute, produse in fabrica de la Sacalaz. In perioada 2004-2005, Zaher Iskandarani ar fi coordonat si controlat intreaga activitate a firmelor si fabricilor de tigarete, dar si de productia de alcool in fabrica de la Lenanheim, judetul Timis.
La sfarsitul anului 2005, in urma unor perchezitii la fabricile si domiciliile lui Zaher si a celor trei complici, anchetatorii au descoperit matrite, trimbre fiscale romanesti falsificate, cantitati mari de tigari si cartoane pentru pachete. Zaher Iskandarani a fost arestat preventiv in 2005, tot pentru acuzatii legate de contrabanda cu tigari si alcool, ulterior fiind eliberat.
In dosarul in care Iskandarani este acuzat de inselaciune si care se judeca la Tribunalul Bucuresti urmatorul termen este programat pentru 19 martie.
Premierul Mihai Razvan Ungureanu a declarat, marti, ca este dispus sa sesizeze organele de cercetare penala pentru modul defectuos in care a fost gestionata activitatea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
El a aratat, in sedinta de marti a Guvernului, ca exista deja un raport de audit efectuat pe aceasta tema. „Sunt dispus, in cazul acesta, sa mergem pe seama cercetarilor deja facute, a auditului prezentat la nivelul cabinetului primului ministru, pana la sesizarea organelor in drept pentru cercetare penala”, a spus Ungureanu.
La sedinta de guvern participa si seful ANRP, Dorina Danilescu. Dorina Danielescu, fost procuror-sef DIICOT, a fost instalata la conducerea ANRP in octombrie 2011, dupa ce Crinuta Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea institutiei. Demisia lui Dumitrean a survenit arestarii vicepresedintelui ANRP Remus Baciu intr-un dosar de coruptie, acesta fiind acuzat ca ar fi primit peste 400.000 de lei in schimbul urgentarii solutionarii anumitor dosare de despagubire a unor fosti proprietari de imobile nationalizate.
Surse oficiale au declarat, marti dimineata, ca Guvernul intentioneaza sa suspende pentru sase luni emiterea titlurilor de despagubire pentru proprietatile nationalizate de regimul comunist, invocand lipsa de fonduri.
Miscarile palestiniene din Fasia Gaza si Israelul au ajuns la un acord de incetare a focului „complet si reciproc”, dupa patru zile de violente, a declarat pentru AFP un responsabil din serviciul de informatii egiptean in noaptea de luni spre marti.
„Un acord complet si reciproc pentru incetarea ostilitatilor actuale intre cele doua parti, inclusiv o oprire a asasinatelor, a intrat in vigoare la ora 01:00 in dimineata de marti”, a precizat acest responsabil implicat in medierea egipteana pentru reinstaurarea unui armistitiu in Gaza. Acesta din urma a declarat sub anonimat ca Egiptul va supraveghea respectarea acestui acord de incetare a focului. Nici biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, nici armata nu au facut comentarii.
Responsabilul din cadrul serviciului de informatii egiptean a adaugat ca acordul a survenit ca urmare a „discutiilor intensive” ale Egiptului cu cele doua tabere cu scopul de a „opri operatiunile militare impotriva Fasiei Gaza si pentru a pune capat varsarii de sange palestinian”. In total 25 de palestinieni, dintre care majoritatea membri ai ramurii armate a miscarii radicale Jihadul islamic, Brigazile Al-Qods, au fost ucisi de la inceputul confruntarilor vineri si cel putin alti 83 au fost raniti.
In acelasi timp, aproape 150 de proiectile lansate de gruparile armate din Gaza au cazut in Israel si peste 50 au fost distruse in aer. Cel putin cinci persoane au fost ranite in Israel.
Liderul PDL Elena Udrea a declarat, luni seara, la Realitatea TV, ca formatiunea sa nu se simte santajata de catre UDMR in subiectul legat de UMF Targu Mures, precizand ca problema este rezolvabila si ca nu se poate vorbi despre ruperea coalitiei.
Udrea a tinut sa sublinieze ca a avut dreptate coalitia cand a decis ca problema de la Targu Mures trebuie sa fie rezolvata cu respectarea legii. Potrivit lui Udrea, ar fi fost bine ca problema sa fie rezolvata deja, la nivel local. Udrea a precizat insa ca problema este rezolvabila. „Nu as vorbi despre ruperea coalitiei”, a subliniat Udrea.Intrebata daca PDL se simte santajat de catre UDMR, Udrea a raspuns: „Nu. Este o abordare care are argument (…). Dar nu sunt de acord cu gestul colegilor din coalitie, din UDMR, de a nu participa la lucrari in Parlament”.
Intrebata ce transmite gestul UDMR, Udrea a raspuns ca prefera sa mearga pe semnificatia data chiar de cei din Uniune: „Au vrut sa ne arate ca lucrurile in Parlament se bazeaza pe o coalitie (…) Noi, ca parteneri de coalitie, spunem ca loialitatea conteaza”. Ea a tinut sa spuna ca sunt solutii pentru problema UMF Targu Mures, care insa nu pot fi decat conforme cu legea.
Udrea a mai spus, pe de alta parte, ca UNPR este si a fost un partener loial pentru PDL. „Indiferent ce s-ar intampla, UNPR vor sprijini Guvernul in continuare”, a spus Udrea, Intrebata ce inseamna „indiferent ce s-ar intampla”, Udrea a raspuns: „In conditiile putin probabile (…) in care UDMR sa zicem ca ar pleca de la guvernare”.
Ea a spus insa ca PDL nu s-a gandit la aceasta posibilitate. „Categoric nu, pentru ca nu este un motiv serios (cel legat de problema de la UMF Targu Mures, n.r.)”, a explicat Udrea. Premierul Ungureanu si liderii UDMR au convenit, luni seara, ca proiectul hotararii de guvern privind infiintarea unei linii maghiare de invatamant la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures sa fie aprobat marti de Guvern in prima lectura si lansat in dezbatere timp de zece zile.
„A fost luata decizia ca proiectul sa fie aprobat marti in Guvern in prima lectura si sa fie lansat apoi in dezbatere publica timp de zece zile, dupa care va fi dat avizul final”, au declarat surse oficiale.Proiectul a fost deja inclus pe ordinea de zi a sedintei Executivului de marti, completata in premiera cu o categorie denumita „proiecte urgente”, astfel incat sa nu existe o lista suplimentara, conform solicitarii premierului Ungureanu.
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a revenit, luni seara, la Guvern pentru a se asigura ca proiectul hotararii privind infiintarea unei linii maghiare de invatamant la UMF Targu Mures va fi inclus pe ordinea de zi a sedintei de marti a Executivului in forma convenita imediat dupa reuniunea coalitiei. Parlamentarii UDMR nu participa la sedintele de plen ale Camerei Deputatilor si Senatului, asteptand adoptarea hotararii de guvern privind UMF Targu Mures.
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat anterior ca in coalitie s-a decis, luni, elaborarea unei hotarari de Guvern pentru infiintarea unei linii maghiare de invatamant la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) din Targu Mures, aceasta urmand sa intre in sedinta de Guvern de marti. La randul sau, vicepremierul Marko Bela (UDMR) a declarat dupa reuniunea coalitiei, ca hotararea de infiintare a unei noi facultati in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures va fi adoptata marti de Guvern si va asigura predarea in limbile maghiara si engleza in cadrul acestei structuri.
„Am reusit sa ajungem astazi la o intelegere si maine Guvernul va adopta o hotarare privind infiintarea unei noi facultati in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie. Va fi o noua facultate care va functiona in limbile maghiara si engleza si va cuprinde medicina si farmacia in limba maghiara, dar si medicina in limba engleza si alte cateva specialitati, deci va fi o facultate mai ampla”, a afirmat Marko.
Intrebat daca Guvernul nu se teme de faptul ca Senatul Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures ar putea avea o opinie contrara. Marko Bela a precizat ca infiintarea noii facultati reprezinta atributia Executivului.
Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie Targu Mures, Constantin Copotoiu, a declarat, luni, ca nu crede ca va fi emisa o hotarare de Guvern privind infiintarea unei linii maghiare de invatamant, insa, daca va fi cazul, HG respectiva poate fi atacata in justitie.
Presedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni seara, ca i-a precizat premierului Ungureanu ca a fost o „inadvertenta” afirmatia acestuia referitoare la construirea de bazine de inot, aratand ca nu fostul ministrul Elena Udrea a creat acest program, ci este un proiect inceput inaintea guvernarii PDL.
„A fost o inadvertenta. I-am precizat (premierului Ungureanu –n.r.) acest lucru in sedinta coalitei pentru ca nu l-a creat ministrul Udrea acest program, ci este unul care are continuitate mult inaintea guvernarii noastre”, a precizat, la B1Tv, Emil Boc, la intrebarea referitoare la afirmatia premierului Ungureanu care a criticat actiunile Eleni Udrea de a construi piscine. Boc a adaugat ca Elena Udrea a spus foarte clar ca acest program este inceput din 2007 si a fost continuat, in limita resurselor financiare in 2009, 2010 si 2011. „Nu este un program creat de ministrul Udrea”, a mai spus Boc.
Premierul Mihai Razvan Ungureanu a declarat, recent, la postul public de televiziune, ca fondurile ministerelor rezervate diferitelor proiecte, precum constructia de piscine, vor fi reorientate catre alte programe, adaugand ca el nu are o mare „apetenta” pentru piscine sapate in diferite localitati, deoarece Romania nu este „o tara de inotatori”. In replica, Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si actual vicepresedinte PDL, a declarat ca seful Guvernului s-a referit, probabil, la Laszlo Borbely si Vasile Blaga, ministrii in mandatul carora a inceput programul constructiei de bazine de inot, si a precizat ca nici ea nu are „apetente” pentru piscine in toata tara, „nici macar pentru cea de la Lacul 1”, cu atat mai mult cu cat, spre deosebire chiar si de premier, ea nu inoata.
Portalul Yahoo! a depus luni plangere impotriva site-ului de socializare Facebook, pe care-l acuza de uzurparea unora dintre patentele sale, in special cu privire la publicitate, protectia vietii private sau mesagerie.
In total, Yahoo! identifica zece patente pe care Facebook le-ar utiliza fara autorizatie, conform plangerii depuse la un tribunal federal din California, in vestul Statelor Unite, la San Jose, consultata online. „Din nefericire, diferendul cu Facebook ramane nerezolvat, iar noi suntem nevoiti sa cerem sa se faca dreptate in fata unui tribunal federal”, a subliniat grupul californian intr-un comunicat trimis prin e-mail, exprimandu-si increderea in sansele unei victorii.
„Suntem dezamagiti ca Yahoo!, un partener de lunga durata al Facebook si o intreprindere care a obtinut beneficii substantiale din colaborarea sa cu Facebook, a hotarat sa se adreseze justitiei”, a comentat un purtator de cuvant al retelei de socializare. „Inca o data, am aflat despre decizia Yahoo! in acelasi timp cu presa. Ne vom apara ferm impotriva acestei initiative uimitoare”, a adaugat el.
In plangerea sa, Yahoo!, un site creat in 1995, cu noua ani inainte de liderul retelelor de socializare, da asigurari ca „la o mare parte a tehnologiei pe care este fondat Facebook, Yahoo! a ajuns primul si a obtinut, ca atare, patente (…) destinate protejarii acestor inovatii”. Yahoo! afirma mai ales ca „intregul model de retea de socializare Facebook, care permite utilizatorilor sa creeze profiluri si sa se conecteze, intre altele, cu persoane si companii, este bazat pe tehnologia brevetata de reteaua de socializare a Yahoo! Inainte sa adopte tehnologia Yahoo! (in materie), in 2008, Facebook era considerat drept unul dintre site-urile sale cele mai putin performante in domeniul publicitatii”.
In prezent, Yahoo! revendica peste 700 de milioane de vizitatori unici pe luna, in timp ce Facebook numara 845 de milioane de utilizatori activi in lume, dintre care majoritatea se contacteaza cel putin o data pe zi. Pe de alta parte, cabinetul specializat eMarketer nota luni ca veniturile publicitare ale Facebook sunt orientate catre crestere, spre deosebire de cele ale Yahoo!
„In acest an, cota Facebook in veniturile obtinute din mesaje ilustrate in Statele Unite ar urma sa creasca la 16,8% (fata de 14% in 2011), in timp ce cea a Yahoo! ar urma sa scada la 9,1%, fata de 10,8% anul recut”, potrivit eMarketer. Chiar daca in Statele Unite conflictele in domeniul proprietatii intelectuale sunt foarte numeroase, acest contencios survine intr-un moment nepotrivit pentru Facebook, care isi pregateste intrarea la Bursa.
Yahoo! poseda peste 1.000 de brevete si nu scapa nicio ocazie sa le sublinieze valoarea, in timp ce noua sa conducere este angajata intr-un vast proces de reflectie destinat maximizarii valorii companiei. Societatea si-a reinnoit profund conducerea in ultimele luni. Cofondatorul sau Jerry Yang a renuntat la toate functiile, Consiliul de Administratie a fost reinnoit odata cu plecarea fostului presedinte, iar un nou director general recrutat din cadrul societatii de plata online PayPal (grupul eBay), Scott Thompson, depune eforturi in vederea unei redresari.
Click. Ieri, toate site-urile si televiziile l-au operat pe Cristi Borcea. Il cunosc de 15 ani si ii doresc multa sanatate! Frumos e ca reginele chirurgiei de la „Click” l-au bagat in sala de operatie inca de joi. Coafezele de acolo au intrat in inima incercata a lui Borcea inaintea lui Bradisteanu. In ritmul asta, ne vor spune „Traiasca 23 August!” de Sfanta Maria si se vor barbieri pe 8 martie.
Evenimentul zilei. A reaparut Scanteia! Primele 7 pagini ale editiei de luni au fost dedicate lui Basescu. Interviu, poze si mai multe subtitluri mobilizatoare decat cititori. Basescu a zis, Basescu revizuieste, Basescu vegheaza, Basescu ne creste salariile. Intr-o caseta din pagina 5 am fost anuntati ca interviul continua (ce bine, ce bine!) in paginile 6 si 7. In contrapartida, ar trebui sa vina si „Jurnalul National” cu apologia lui Crin Antonescu. Viteazul de sueta ar putea abera pe 14 pagini, dar varianta scurta ar intra intr-un sms. „Jos Basescu, jos Tiranul! Cum? A spus domnul Voiculescu sa-l mai slabim putin? Daca-i ordin, cu placere! Sa ma treziti cand vreti sa va apucati serios de munca!”.
Gazeta Sporturilor. Numaratorii de cornere sunt intepeniti de 10 zile. Inspirata, nemuritoarea gaselnita de peluza „Mitica la brutarie” e Epica Magna pentru ei. Dom’le, ce amuzant! Despre gratarul lui Mircea Sandu — nimic, nimic? Nu bagati ceva si cu Piturca la cazino?
RTV. Am vrut sa trec si la televizii, dar m-am blocat pe Raitaru, unde se organizeaza zilnic petreceri cu crainice nasoale. Laura Chiriac, de la Realitatea TV, e Sophia Loren pe langa strambele de la RTV. Le si machiati sau asa aratau ele cand le-ati luat de la ILF, unde descarcau pepeni din remorca?
Bucurestenii care folosesc transportul in comun nu vor mai putea circula nelimitat pe mijloacele RATB. Din aprilie, abonamentul va permite maximum 200 de calatorii pe luna.
Abonamentul pe o linie RATB va permite maximum 200 de calatorii pe luna
Abonamentul pe o linie va permite maximum 200 de calatorii pe luna, iar cel pe doua linii, cel mult 120 de calatorii. Conducerea RATB a luat exemplu de la Metrorex, care a limitat anul trecut numarul calatoriilor cu abonamentul la 62 pe luna.
Un calcul simplu ne arata ca bucurestenii vor putea efectua zilnic cel mult sapte calatorii cu un abonament lunar RATB, iar cei care folosesc in mod obisnuit un tramvai, un troleibuz si un autobuz in fiecare zi (de acasa la lucru si invers), se incadreaza la limita in cele 200 de calatorii pe luna. Un abonament nominal pe o linie costa 30 de lei/luna, pe doua linii – 35 de lei/luna, iar pe toate liniile – 50 de lei/luna.
Ati fost extrem de „generosi” cand ati repartizat responsabilitatile si v-ati „favorizat”. Sa vedem cum veti reusi acum sa duceti la indeplinire obligatiile, de care o echipa intreaga abia ar putea sa se achite!
TAUR
Lasati-va in grija intuitiei, care va va ghida ca o zana buna prin hatisul relatiilor de munca. Fiti atenti la oportunitatile care vi se par clare la inceput. Mintea va ajuta sa intoarceti orice situatie in favoarea voastra.
GEMENI
Aranjamentul e cuvantul-cheie. Odata ce stabiliti limitele de siguranta profesionala si personala, totul se va desfasura normal. Contractele pe termen lung va dau siguranta si nu va sperie munca, pentru ca va place.
RAC
Nu va puteti decide ce sa faceti in privinta carierei. E ciudat cum vin astfel de ganduri in momente total nepotrivite! Pentru ca cel mai bine este sa nu luati nicio decizie si sa parcurgeti orarul deja stabilit.
LEU
Partenerii devin cam dificili din punctul vostru de vedere! Din al lor, cea mai mare parte de vina o purtati voi. Vedeti, aici e buba! In loc sa va certati cu privire la procentele vinei, mai bine stabiliti niste limite.
FECIOARA
E timpul sa faceti ceva in privinta look-ului. Ce nici voua nu va convine, nici altora nu li se pare acceptabil. Deci, preocupati-va de sanatatea corporala si de obtinerea unui aspect de care sa fiti mandri sau doar impacati.
BALANTA
Persista nemultumirea si stresul. Este ca o invitatie pentru depresie. Daca priviti cariera ca pe ceva negativ, nici poveste sa progresati. Orice nemultumire are o cauza si orice cauza are un remediu.
SCORPION
Grija mare la, atentie!: semnarea contractelor, semnarea aplicatiilor pentru un imprumut, pentru obtinerea unui card de credit, semnarea documentelor pentru o finantare. Sa nu va scape niciun detaliu al obligatiilor!
SAGETATOR
Nimic din prezent nu va satisface. De aceea, intalnirea cu o persoana din trecut, cu care ati avut o relatie sentimentala, ar putea sa va inflameze. Nu ca ati vrea o aventura reala, dar nici gandurile nu fac bine.
CAPRICORN
Vesti foarte bune din planul carierei. Va vine foarte usor sa va faceti observati de persoane influente in domeniul in care lucrati. Nu se recomanda schimbarea locului de munca, ci doar ascensiunea ierarhica.
VARSATOR
Sunteti dati cu incetinitorul. Intelegeti mai greu ce trebuie sa faceti, va ia mai mult timp sa va achitati de obligatii si, in general, totul este mult mai complicat decat parea initial. Nu va stabiliti termene-limita!
PESTI
Sunteti impenetrabili ca Sfinxul de pe Omu, care ramane nemuritor si rece in maretia lui, indiferent la controversele pe care le starneste. Exercitati o atractie eterica, dar nu toata lumea cade in „capcana”!
Cand mai toata lumea credea ca echipa „cainilor rosii” le va bloca vagonetele minerilor oblojiti de Condeescu, reusind prin aceasta isprava sa se se rupa din lesa ceferistilor clujeni, iata ca n-a fost asa, fiindca elevii lui Ciobotariu, schiopatand mai tot timpul partidei, au pierdut doua puncte mari cat roata tractorului.
Dinamovistii s-au bucurat prea repede in meciul cu Pandurii
Balul de sambata seara a fost deschis de „minerul” Viera, care, in minutul 6, i-a pus botnita portarului Balgradean. E drept ca Danciulescu si Marius Niculae au scuturat praful de carbune de pe plasa lui Mingote, numai ca pana la urma aceste doua goluri, de care bucurestenii s-au bucurat presimtind victoria, n-au fost suficiente pentru obtinerea celor trei puncte mult dorite. Si asta fiindca echipa lui Grigoras a jucat cu ambitie si era cat pe-aci sa le bage mortul in cotet „cainilor”. Ramasi, aproape toata repriza a doua, in zece oameni din cauza arbitrului Hategan care l-a dat afara fara temei pe cel mai bun si periculos jucator al gazdelor, Voiculet, urmasii lui Tudor Vladimirescu nu s-au speriat, impingand cu sarg la vagonete. Asa au si obtinut rezultatul de egalitate. Ce-i drept, golul al doilea al oltenilor a fost marcat dintr-o lovitura de la 11 metri, acordata, credem, ca un fel de compensatie pentru eliminarea dictata in minutul 65. Si daca Batin si Nistor n-ar fi ratat ca la circ, dinamovistii ar fi parasit gazonul infranti. Arbitrul intalnirii a comis o multime de greseli, nemultumind, pe rand, ambele echipe. Se pare ca domnul Ion Craciunescu nu reuseste sa-si tina in frau cohorta de fluierasi autohtoni. Proaspat locuitor al orasului de sub Tampa, nelinistitul Marius Sumudica si-a pierdut in Regie un galon din cele procurate cu ocazia meciurilor de pregatire, in care echipa lui, Brasovul, a castigat aproape toate partidele. Se vede treaba ca socoteala din turneele cu pricina nu se potriveste cu cea din timpul campionatului. Vulcanic de felul sau, in timp ce-si producea calvitie prin smulgerea parului de pe cap, antrenorul invins s-a aruncat cu toate armele impotriva arbitrilor, acuzandu-i de protejare a studentilor bucuresteni. Poate ca ar fi fost bine sa se mai uite si prin ograda proprie, unde unii se mai lasa pe tanjala.
Duminica seara, pe stadionul de sub Podul Grant, rapidistii au golit cisternele pline cu ambitie cu care venisera la Bucuresti petrolistii condusi de sondorul Valeriu Rachita. Giulestenii au plimbat mingea in viteza, surprinzand de destule ori apararea ploiesteana. Se poate spune ca oaspetii, chiar daca au incasat doua goluri, n-au stat cu mainile-n san. Dar in duminica asta, asa cum a jucat, oricare i-ar fi fost adversarul, Rapidul nu putea sa nu castige! Cele trei puncte adaugate la zestrea acumulata ii plaseaza pe copiii lui George Copos aproape de Dinamo si CFR Cluj.
La finalul meciului din Giulesti, antrenorul Valeriu Rachita s-a grabit sa anunte formarea unei echipe „de vis” la Ploiesti, care sa atace participarea in cupele europene la anul.
Pompiliu Stoica va disparea, propabil, din viitorul proiect Petrolul
Omul care a cumparat cu 1,9 milioane de euro pachetul majoritar de actiuni la Petrolul este afaceristul Daniel Capra, apropiat al miliardarului Florian Walter, patronul Universitatii Cluj.
De altfel, se speculeaza ca, de fapt, magnatul „Romprest” s-ar afla in spatele tranzactiei de preluare a „lupilor galbeni”, Walter urmand a parasi Clujul pentru Ploiesti la vara, cand se termina campionatul.
Boxeurul roman Viorel Simion are mari sanse sa se bata in curand pentru o centura de campion mondial, dupa ce a urcat pe locul al patrulea in clasamentul WBC al categoriei pana.
Viorel Simion a castigat toate cele 15 meciuri sustinute pana acum la profesionisti
Viorel este deja detinatorul centurii WBC International si a urcat in ierarhia versiunii dupa ce l-a invins, la decizie, pe mexicanul Edgar Riovalle, pe 9 februarie.
Succesul de la Bucuresti l-a facut pe Viorel Simion sa urce in clasamentul WBC in fata mexicanului Robinson Castellanos, detinatorul centurii WBC Silver. Mai mult, boxeurul roman este cel mai bine cotat luptator european intr-o versiune dominata de sportivi din Mexic si Asia. Al doilea european din ierarhia WBC de la categoria pana este Alexander Miskirtchian, un belgian de origine armeana, care ocupa locul 13. Gratie clasarii sale, Viorel ar putea fi implicat, cat de curand, intr-un meci eliminatoriu pentru a deveni challenger la centura de campion mondial detinuta in prezent de Jhonny Gonzalez.
Finantatorul clubului Manchester City este foc si para pe evolutia echipei antrenate de Roberto Mancini in ultimele meciuri.
Mancini a castigat 69 din cele 116 meciuri oficiale jucate cu Manchester City
Rusinea de joi seara, de la Lisabona, 0-1 cu Sporting, putea fi spalata duminica, in deplasarea de la Swansea, dar Manchester City a calcat din nou pe bec si a suferit o noua infrangere, cu 0-1, in fata unui adversar modest.
”Cetatenii” au castigat un singur trofeu, Cupa Angliei, in era Mansour
Cele doua rezultate l-au facut sa tune si fulgere pe seicul Mansour, patronul “cetatenilor”. Acesta a declarat ca este inadmisibil ca echipa sa, care a facut transferuri de 425 de milioane de euro in ultimii trei ani, sa se impiedice de o nou-promovata care a investit, in aceeasi perioada, doar 18 milioane de euro in achizitii. Seicul Mansour il vede principal vinovat pe managerul italian si spune ca “avem un lot bun, jucatori valorosi, dar exista posibilitatea ca mister Mancini sa nu fie in stare sa creeze o echipa redutabila”. De altfel, Mancini a primit obiective clare pentru finalul actualului sezon: castigarea titlului in Anglia si a Europa League. Daca rateaza obiectivele, va fi dat afara! City a fost depasita in Premier League de concitadina United, iar pe “cetateni” ii asteapta doua meciuri de foc: returul cu Sporting de joi, din optimile Europa League si partida cu Chelsea de acasa, din campionat (21 martie).
Hotelierii din marile statiuni din Cipru angajeaza in perioada urmatoare personal pentru unitatile turistice din aceasta tara. Cazarea si masa sunt gratuite, iar salariile ajung chiar si la 1.000 de euro pe luna.
Chelneritele pot castiga peste 700 de euro pe luna, plus inca minimum 300 de euro din bacsisuri
Romanii care vor aplica pentru un job in Cipru ar putea lucra intr-unul dintre hotelurile din Paphos, Kakopetria, Limassol, Protaras si Ayia Napa.
Potrivit portalului Tjobs, angajatorii ofera cazare si trei mese pe zi, toate gratuit, iar salariile incep de la 600 de euro/luna, pentru posturile care necesita calificare redusa, si urca la 1.000 de euro/luna pentru personalul calificat, plus inca minimum 300 de euro/luna din bacsisuri, in functie de job. Contractele pot fi incheiate pe o perioada care variaza de la trei luni la un an.
Posturi oferite
Hotelierii ciprioti au nevoie de urmatoarele categorii de personal:
– bucatarese;
– chelnerite;
– receptionere;
– barmanite;
– personal de intretinere (electricieni, ingrijitori piscine);
– cameriste.
Solicitantii trebuie sa aiba aptitudini clare pentru ocuparea joburilor mentionate si trebuie sa cunoasca limba engleza la nivel conversational. Programul de lucru este de 8-10 ore pe zi, timp de 5-6 zile pe saptamana, iar contractul de munca este intocmit pe baza avizului autoritatilor cipriote.
Rata inflatiei a fost in februarie de 2,59%, cu un procent mai mica decat in Marea Britanie si la jumatate fata de Ungaria.
Ouale s-au scumpit de la 60 de bani la peste un leu bucata
Inflatia de 2,59% pe luna februarie reprezinta un nou minim istoric atins de Romania in ultimii 22 de ani, in conditiile in care ouale s-au scumpit, oficial, cu 13%, si in mod real, cu 100%, iar legumele, cu 6% in scriptele autoritatilor, si cu 20-30% in buzunarele romanilor.
Potrivit Eurostat – institutul de statistica al UE- media inflatiei inregistrate in UE a fost de 2,9%. In ianuarie, cele mai ridicate rate ale inflatiei din UE s-au consemnat in Ungaria – 5,6%, Polonia – 4,1%, Marea Britanie – 3,6%, Cehia – 3,8%, Italia – 3,4%, iar in Austria si Olanda – 2,9%. Cele mai mici niveluri se inregistreaza in Suedia – 0,7% si Bulgaria – 1,9%.