Acasă Blog Pagina 7073

Alexandra Stan, internata de urgenta in Turcia

4

In weekend, cantareata a ajuns la spital, dupa concertul sustinut in Turcia. Se pare ca turul ei de forta pe mai multe continente a extenuat-o.

LUX Alman Hastanesi (Spitalul German) face parte dintr-un lant urias de clinici private

Zborurile dese, oboseala si stresul turneului sau mondial i-au pus capac Alexandrei Stan. Aflata in Turcia, ei i s-a facut rau si a fost transportata de urgenta la spital. Medicii nu i-au pus inca un diagnostic, dar au hotarat ca trebuie sa ramana sub supraveghere. De aceea, ea a fost nevoita sa-si anuleze obligatiile din Italia. „Ne pare rau pentru fanii Alexandrei din Italia, dar nu va ajunge la petrecerea din Frosinone. In prezent, este in camera de garda cu un diagonistic inca necunoscut”, au declarat reprezentantii Alexandrei Stan. Ea a fost internata intr-o rezerva a Spitalului German din Istanbul, una dintre cele mai mari clinici private din Turcia.

BOLNAVA Mereu pe drumuri, Alexandra Stan a fost invinsa de oboseala

Alexandra Stan n-a avut o saptamana usoara. Pe 13 martie, a sustinut un concert in Japonia, care s-a transmis live in intreaga lume, apoi a luat drumul Turciei, urmand sa ajunga si in Italia. Concertele au debutat pe 1 martie, cand Alexandra si-a inceput turneul de promovare a albumului „Saxobeats”, dar si a celui mai recent single, „One million”.

Ponta o da la-ntors cu PDL

Liderul PSD revine si anunta ca partidele din USL nu isi vor baga in statut interdictia de a colabora cu PDL si Traian Basescu.

Victor Ponta renunta sa mai interzica, prin statut, colaborarea PSD cu PDL si Traian Basescu

La drept vorbind si tinand cont de soarta aliantelor politice dambovitene, o astfel de interdictie nu valoreaza nici cat o ceapa degerata, fapt demonstrat cu prisosinta de tradarile comise si aliantele destramate doar in ultimii sapte ani. Cand PC(PUR) a tradat de doua ori PSD-ul, iar PNL-ul ajuns la guvernare sub egida Aliantei DA a guvernat jumatate de mandat sprijinit de PSD. Concluzia: orice statut se incalca si toate partidele mioritice sunt, in functie de recompensa, pasibile de tradare. In plus, cu Traian Basescu la Cotroceni si cu o Constitutie facuta in dorul lelii, special pentru a lasa loc interpretarilor, alegerile din 2012 dau frisoane tuturor partidelor. Oficial, Ponta sustine ca amicul Crin “avea dreptate, pentru ca nu poti sa pui un nume propriu in statut”. Neoficial, se stie ca USL va supravietui doar daca ajunge la putere. In caz contrar, este clar de pe acum ca PSD si PNL vor incerca, pe cont propriu, sa se faca frate cu orice drac, in schimbul accederii la guvernare.

Andreea Paul Vass isi schimba numele, dar ramane blonda

In prag de campanie electorala mai tot politicianul este in cautarea acelui artificiu care sa-i aduca o mana de voturi in plus.

DECIZIE Andreea s-a transformat din Vass in Maria

De departea cea mai  neobisnuita strategie este cea a Andreei Paul Vass, care, incercand sa-si asigure succesul la localele din iunie, a decis sa-si schimbe numele. „Este o chestiune personala, m-am casatorit acum doi ani si jumatate, am o fetita minunata si am ales sa am un nume identic cu al ei si al sotului meu. Mi-a creat o dificultate de brand in spatiul public, dar acum ma numesc Andreea Maria Paul. Purtam de trei generatii in familie numele de mijloc Maria”, a declarat prim-vicepresedintele Organizatiei de Femei a PDL, precizand ca pregateste o surpriza electorala de proportii, posibil o candidatura la sefia unui consiliu judetean. In ciuda explicatiilor, audienta nu a priceput exact ce legatura are canditatura cu traditia de familie  si numele de Maria.[poll id=”221″]

Mihaela Borcea a uitat de griji la concertul Larei Fabian

3

Dupa o saptamana grea, cu mari emotii pentru operatia la inima a fostului sot, Mihaela Borcea si-a rezervat o seara doar pentru ea.

SIC Mihaela Borcea si-a asortat jacheta mov cu rochita

Mihaela Borcea a incercat sa uite, sambata seara, de grijile care au coplesit-o in ultimele zile, dupa operatia pe cord deschis a actionarului dinamovist. Imbracata elegant, doamna Borcea a profitat de concertul Larei Fabian pentru a mai sta de vorba cu prietenele. Astfel, timpul a trecut mai repede, iar intarzierea de o ora pe care a suferit-o spectacolul nu a afectat-o prea tare.

SUCCES Lara Fabian a umplut Sala Palatului

Fosta sotie a lui Cristi Borcea a ocupat unul dintre cele mai bune locuri din sala, in fata scenei. Lara Fabian a impresionat-o pe femeia de afaceri cu piese celebre precum „Jet’aime”, „Adagio” sau „Je suis malade”.

EXCLUSIVIST Mihaela Borcea a ocupat unul dintre cele mai bune locuri din sala

Cum vede noul presedinte al Republicii Moldova unirea cu Romania

1

Republica Moldova are, dupa 917 zile de criza politica, un presedinte: Nicolae Timofti. Acesta vrea sa transforme tara intr-un cap de pod intre est si vest.

Prieten Timofti plaseaza din start Moldova pe rol de mediator

Pentru a realiza un asemenea scop, este nevoie de integrarea europeana, motiv pentru care Timofti s-a declarat dispus sa impuna legea si ordinea in republica.

Prieten cu toata lumea

Nicolaie Timofti si-a inceput mandatul intinzand mana in semn de prietenie catre Ucraina, Rusia, SUA si, oarecum, si catre separatistii transnistreni, cu care vrea sa se impace „numai pe cale pasnica”. Mesajul pentru titanii Rusia si SUA este: „Veti avea un partener sincer si de nadejde. Voi incerca sa fiu un bun mediator!”. Pentru un om care declara ca nu a facut niciodata politica si nici nu se pricepe – intreaga lui cariera s-a desfasurat in justitie – Timofti se dovedeste a fi cel putin un foarte bun diplomat.

Moldova se uneste cu Romania in UE

Despre politica externa, Timofti are o viziune foarte interesanta: „Politica mare o fac tarile mari, iar tarile mici, cum este Republica Moldova, trebuie sa faca o politica desteapta”. Just! In privinta Romaniei, Timofti crede ca nu e posibila o unire, din cauza ca Republica Moldova e prea saraca si ar fi o povara. Odata cu integrarea in UE si cu ajutorul financiar pe care-l implica aderarea, Moldova ar putea prospera si ar fi un prieten de nadejde in cadrul Uniunii. Alegerea lui Timofti – de altfel, singurul candidat – a starnit vii controverse din partea unor oameni la fel de controversati. Fostul consilier prezidential al lui Voronin, Sergiu Mocanu, l-a trecut pe Timofti direct pe lista mafiotilor. ”Nicolae Timofti este cea mai docila sluga a mafiei si un acoperis pentru toate atacurile de tip raider”, a spus Mocanu.

Romania, in valtoarea pregatirilor celui de-al treilea razboi mondial

1

Expertii in finante si strategii militari, altii decat cei „inregimentati”, dau ca sigur un al treilea razboi mondial, denumit de ei „Razboiul celor trei steaguri false”.

Ziarul „National” prezinta etapele strategiei celui de-al treilea razboi mondial si pozitia Romaniei, prinsa in conflictul de interese ale titanilor.

Schema Ponzi si-a atins plafonul

Al treilea razboi mondial se va desfasura sub trei „steaguri false”: economic, al informatiei  si militar. „Steag fals” are, de regula, o conotatie militara si este acea operatiune care face ca un atac sa para executat de alte forte decat cele care l-au efectuat. In contextul actual, este vorba in primul rand de alt motiv decat cel invocat! „Razboaiele pentru o ideologie se duc doar la periferiile lumii civilizate; motivele celorlalte sunt acapararea resurselor si a finantelor”, scria in jurnalul sau Anatoli  Cerniaev, consilierul principal al lui Gorbaciov. Motivul celui de-al treilea razboi mondial este schimbarea intregului sistem bancar. Ecuatia e simpla: sistemele bancare sunt scheme Ponzi, iar prin relationarea lor la nivel mondial ajung la plafonul peste care nu pot trece. Practic, in aceasta schema, banii sunt creati cand exista datorii, iar daca acestea ar fi platite, nu s-ar mai crea bani. In acest caz, elitele bancare ar trebui sa-si insuseasca noi active ca sa creeze capital. Iar active la nivelul cerintelor sistemului bancar mondial nu exista de buna voie. Este necesar un razboi mondial, a carui legitimitate e asigurata de al treilea „steag fals”, cel al informatiei.

Sistemul bancar mondial cere sange

Greii celui de-al treilea razboi mondial sunt aliatii, condusi de elita bancara anglo-americana, cu elementul evreiesc inevitabil. De partea cealalta sunt China, Rusia, Iran, in principal, si cine s-o mai alia. Acestea vor sa-si impuna propriul sistem bancar sau macar sa aiba loc de frunte la masa. Tarile mici, prinse la mijloc pe terenul de lupta al titanilor, sufera cele mai mari presiuni, din partea ambelor blocuri. Romania este o astfel de tara, aflata si la interesectie geostrategica, dar si la intersectie de interese financiare, pentru ca are resurse si de aur, si energetice, doua elemente vitale in strategia celui de-al treilea razboi mondial. Nu-si poate permite sa fie neutra!

 

Rusii vor sa cumpere Oltchim

0

Statul va transforma in actiuni datoriile companiei Oltchim, care devine astfel mult mai atractiva pentru privatizare. Printre cei patru investitori interesati de combinatul chimic se numara concernul rusesc TISE.

Estimare. Oltchim are o valoare de piata de 300 de milioane de euro

Ceilalti trei potentiali investitori sunt Forte (Emiratele Arabe Unite), Rompet Rogas (Romania) si PCC (Germania). Statul vrea sa transforme datoriile la buget ale Oltchim (circa 135 milioane de euro) in actiuni, dar fara consultarea actionarilor minoritari, printre care se numara si PCC. Conversia va micsora simtitor valoarea titlurilor actionarilor minoritari, care, in urma deciziei statului, nu vor putea participa la majorarea capitalului social de 34 de milioane de lei. Valoarea de piata a Oltchim este estimata la circa 300 de milioane de euro.

Ce sfaturi are Irinel Columbeanu pentru Mr. Pink

5

Omul de afaceri riposteaza cu ironie la replicile dure ale lui Mr. Pink, iubitul Monicai Gabor de peste Ocean.

PARINTE Irinel se bucura de clipele petrecute alaturi de fetita sa

Dupa ce chinezul a declarat despre afaceristul de la Izvorani ca nu este un tata bun pentru Irina, Irinel Columbeanu a reactionat cu ironii fine. „Eu nu dau replici persoanelor care nu se identifica prin numele complet. Daca Mister Pink este, paradoxal, numele adevarat al acestei persoane, accentul ar trebui sa fie pe litera «e», Mistér Pink!”, a declarat Irinel Columbeanu pentru „National”.

Sase chinezi mititei

Sprijinita de Mr. Pink, Monica solicita reincredintarea Irinucai

El nu este sigur de existenta milionarului chinez care, dupa spusele Monicai, le face cinste prietenilor cu sticle de vin de 25.000 de dolari bucata. „Probabil ca la urmatoarea infatisare, la proces, se va constata ca si el a semnat, in solidar cu Monica, cererea de incredintare a Irinei, care ar urma sa fie crescuta alaturi de cei sase copii ai presupusei familii”, ne-a mai spus omul de afaceri. Declaratia sa vine in urma laudelor fostei sale sotii, care a spus ca vrea sa populeze lumea cu inca sase chinezi mititei. „Pana pe 2 mai, Mistér Pink mai are timp sa depuna la dosar promisiunea ferma de a nu mai desface sase sticle de vin de 25.000 de dolari fiecare, cumparandu-i in schimb o locuinta Monicai”, ne-a mai declarat Irinel.

De curand, Mr. Pink a sarit in apararea iubitei, atacandu-l pe fostul sot al acesteia. „Eu nu sunt tatal Irinei, dar pare ca-mi pasa mai mult de ea decat propriului ei tata. Domnul Columbeanu nu stie sa fie parinte pentru Irina. Sa-i fie rusine pentru tot ceea ce face!”, a comentat chinezul.

David Bisbal n-are noroc in dragoste

Cantaretul spaniol David Bisbal a marturisit recent ca nici nu isi mai aduce aminte de cand n-a mai avut parte sa priveasca rasaritul alaturi de femeia iubita.

FAMILIA David Bisbal, alaturi de fosta lui iubita, Elena, si fiica lui, Ella

Aflat in turneu mondial, cantaretul David Bisbal, care va concerta si la Bucuresti, pe 22 aprilie, la Sala Palatului, a gasit ragazul de a face cateva marturisiri despre viata personala. Artistul, care s-a despartit de Elena Tablada, mama fetitei sale, Ella, in urma cu opt luni, a povestit ca e inca singur, dar ca tanjeste dupa o noapte romantica in compania unei femei pe care sa o iubeasca la nebunie si care sa il iubeasca aidoma. “Pentru mine, o noapte romantica inseamna cam asa: sa ma prinda zorii alaturi de femeia iubita si sa privim impreuna rasaritul”, a povestit artistul, care are o singura pretentie de la viitoarea sa iubita, si anume sa fie discreta.

Jo Jo Dan s-a casatorit

2

Boxeurul roman Ion Ionut “Jo Jo” Dan si-a pus pirostriile in Canada, acesta casatorindu-se cu Anca, femeia care i-a fost alaturi inca de la inceputul carierei.

Anca si Ionut sunt amandoi giurgiuveni

Jo Jo Dan si Anca si-au unit destinele sambata, intr-o ceremonie care a avut loc la sediul primariei din Laval, Quebec. Sotia boxeurului este gravida in sapte luni si urmeaza sa nasca un baiat in mai. Desi inca nu stie ce nume va primi micutul, Jo Jo Dan deja planuieste sa-l transforme intr-un mare campion sportiv. Totusi, pugilistul ar prefera ca baietelul sa nu-i calce pe urme “pentru ca am luat eu destui pumni in cap la box”. Detinator in acest moment al centurilor de campion WBC CABOFE si UBO Inter-Continental la categoria semimijlocie, sportivul roman va reveni in ring in iunie sau iulie. Boxeurul de 30 de ani spune ca si-a indeplinit toate dorintele personale si ca de acum inainte va lupta doar pentru a asigura viitorul familiei, visul suprem fiind ca baiatul sau sa se poata lauda ca este urmasul unui campion mondial.

Ciobotariu, ultimele zile in Stefan cel Mare?

Cristi Borcea vrea sa renunte la colaborarea cu antrenorul Liviu Ciobotariu, dar acesta din urma se bucura de sustinerea presedintelui Nicolae Badea, al carui ultim cuvant este litera de lege in club.

Din Spitalul de Urgenta, acolo unde se afla internat dupa operatia pe inima suferita saptamana trecuta, Cristi Borcea a pecetluit soarta antrenorului Liviu Ciobotariu. „Nu-l prinde Pastele pe banca!”, este promisiunea pe care si-a facut-o „Americanu'”. Nemultumit ca echipa sa a castigat doar patru puncte din noua posibile si a pierdut fotoliul fruntas in Liga 1, Borcea asteapta urmatoarele jocuri pentru a-si pune planul in aplicare; daca Dinamo nu castiga, miercuri, in deplasarea de la Galati, este foarte probabil ca derby-urile cu FC Vaslui si Rapid (etapele 23, respectiv 24) sa fie pregatite de un alt staff tehnic! Salvarea lui „Ciobi” sta in presedintele Consiliului de Administratie, dar nu se stie pentru cat timp tabara Badea – Savulescu – Dinu il va sustine in lipsa rezultatelor. Dovada a faptului ca Borcea nici nu vrea sa mai auda de Ciobotariu sta reactia acestuia de ieri, cand actionarul dinamovist a vorbit despre orice altceva numai despre sustinerea staff-ului tehnic nu!. „Jucatori ca Niculae, Danciulescu, Munteanu stiu ce inseamna traditia si performanta in Stefan cel Mare si vor aduna tot lotul in jurul lor pentru a da dovada de atitudine si mentalitate de dinamovist”, a precizat Cristi Borcea. Omul de afaceri s-a luat si de arbitrii meciurilor cu Pandurii si Sportul Studentesc: „Am observat ca se trece foarte repede la alte subiecte atunci cand este vorba de greseli decisive comise impotriva noastra. Dinamo a fost egalata la Tg.Jiu de asistentul Sovre, dar nimeni nu spune nimic! La 1-1 cu Sportul, Dinamo a avut un penalty neacordat de Balaj”.

Basescu: „Inainte de Ungureanu, i-am propus lui Ponta sa fie prim-ministru!”

0

Traian Basescu a dezvaluit ca, dupa demisia lui Emil Boc, i-a propus lui Victor Ponta sa fie prim-ministru, dar acesta nu a spus nimic, refuzul venind din partea lui Crin Antonescu si a lui Daniel Constantin.

Traian Basescu

„Eu am avut supriza refuzului mandatului de premier de catre Victor Ponta, in negocierile din 6 februarie anul acesta. Victor Ponta n-a raspuns nimic, a raspuns Crin Antonescu si ala micu, Daniel Constantin. A fost o oferta pe care i-am facut-o la consultarile de la Cotroceni. Nu a spus publicului pentru ca-i era greu sa o spuna in conditiile in care cerea anticipate. S-ar putea ca Victor Ponta sa aiba ceva pe constiinta, care inca nu poate fi spus public si din cauza asta nu a putut sa spuna <<da>>”, a dezvaluit Basescu.

Traian Basescu a facut aceasta declaratie, duminica seara, in emisiunea „La Taifas” moderata de Ion Cristoiu si difuzata de B1TV.

Liderii PDL stiau ca-l propun pe Ponta

„Liderii PDL care trebuiau sa stie au aflat ca-i voi propune lui Victor Ponta functia de prim- ministru. Psihologic erau pregatiti de plecarea de la guvernare cu 24 de ore inainte. Am facut propunerea cu destula diplomatie. Ministrii PDL erau pregatiti pentru varianta in care Victor Ponta ar spune ”da” propunerii mele”, a mai explicat presedintele.

Numere LOTO, extragerea de duminica, 18 martie (18.03): Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc

    0

    Numerele extrase la LOTO, duminica, 18 martie (18.03) la jocurile Loto 6/49, Noroc Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc va sunt prezentate mai jos.

    Duminica, 18martie (18.03), in cadrul emisiunii “Lozul cel Mare”, de la TVR 1, au avut loc noi trageri LOTO – Loto 6/49, Noroc Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc.Numerele extrase sunt: Loto 6 din 49: 3, 39, 33, 40, 2, 17. Joker: 17/ 36, 26, 27, 30, 5. Loto 5 din 40: 24, 10, 9, 18, 11, 12. Noroc: 6689209. Noroc Plus: 265771. Super Noroc: 382864

    Premiul de categoria I la Loto 6/49 depaseste 2,1 milioane euro

    In urma tragerii de joi, 15 martie, la categoria I a jocului Loto 6/49 se inregistreaza un report in valoare de 9.292.809,27 lei (peste 2.100.000 de euro). La jocul Noroc se inregistreaza un report cumulat in valoare de 2.855.413,24 ( peste 650.000 de euro). La jocul Joker la categoria I, reportul este in valoare de 4.994.365,19 lei (peste 1.100.000 de euro). Un report in valoare de 5.852,22 lei se inregistreaza si la categoria I a jocului Noroc Plus. La jocul Loto 5/40 la categoria I se inregistreaza un report in valoare de 155.559,36 lei, iar la jocul Super Noroc la categoria I se inregistreaza un report in valoare de 26.571,46 lei.

    Duminica 18 martie va avea loc cea de-a II-a etapa a jocului “Bila de 100.000”, unde vor fi prezenti in direct cei trei castigatori desemnati duminica trecuta in cadrul emisiunii “Lozul cel Mare”. Tot duminica se vor extrage alti trei castigatori la jocul “Bila de 100.000”.

    SANSE DUBLE DE CASTIG LA “LOTERIA SARBATORILOR DE PASTI” !

    Loteria Romana pune la bataie 2.128 de premii in valoare totala de 373.000 la jocul de loterie pasiva intitulat “Loteria Sarbatorilor de Pasti”. Participarea se face pe baza biletelor “Loteria Sarbatorilor de Pasti” care pot fi achizitionate din orice agentie loto, pretul unui astfel de bilet fiind de doar 2,5 lei. Biletul de loterie pasiva “Loteria Sarbatorilor de Pasti” este format din doua parti principale: biletul de joc (partea care ramane la participant) si talonul care este format la randul lui din 2 parti: talonul ROSU si talonul MOV.

    Cu talonul ROSU se va participa la prima etapa a extragerilor, in care vor fi atribuite castigurile in valoare de 1.000 si 100 de lei, pentru fiecare judet in parte si fiecare sector al Municipiului Bucuresti. Cu talonul MOV se va participa la a doua etapa a extragerilor in care vor fi atribuite cele 12 castiguri cu valoare unitara de 10.000 lei. Participantii vor depune cele doua taloane completate cu toate datele personale de identitate solicitate, in mod corect, lizibil si fara stersaturi (cel ROSU si cel MOV), separat, in cele doua urne din cadrul agentiilor loto pana la data de 15.04.2012.

    Extragerile pentru desemnarea castigatorilor vor avea loc concomitent, in data de 19.04.2012, in patru orase, dupa cum urmeaza: Baia Mare, Suceava, Craiova si Constanta. Detalii suplimentare cu privire la acest nou joc sunt disponibile pe site-ul Loteriei Romane www.loto.ro, in revista “Loto Prono” precum si in agentiile loto.

    In primele doua luni ale anului Loteria Romana a acordat la jocurile automatizate pe care le organizeaza 1.244.398 de premii in valoare totala de peste 24,4 milioane euro.

    Horoscop – 19 martie 2012 – Nativii Pesti ne compun muzica, prin Soare si Luna

    1

    BERBEC

    Daca aveti norocul sa cititi horoscopul de cum va sculati, n-o sa va opariti cu cafeaua. Daca nu, asta e! Sunteti repeziti, vreti sa faceti mai multe deodata, si sunt posibile accidente casnice, in special cu foc!

     

    TAUR

    Faceti niste chestii pe care nu credeati ca o sa le faceti vreodata si nu e vorba de ceva pozitiv neaparat. Daca voi sunteti surprinsi, daramite cei din jur. In privinta „chestiilor” negative, sa nu le faceti acasa!

     

    GEMENI

    Sunteti plini de pasiune. Mai corect spus, aruncati cu pasiunea in dreapta si-n stanga, la intamplare. Asta ar putea sa-i supere pe partenerii de viata, care credeau ca anumite gesturi erau doar pentru ei.

     

    RAC

    Linistea va streseaza. Va credem, dar credeti-i si voi pe cei din jur. O data sunteti si voi mai rapizi si gata!, credeti ca restul lumii sta pe loc. Urmati-va ritmul si nu va uitati in urma, ca va apuca nervii!

     

    LEU

    Sunteti inca sub influenta impulsurilor si emotiilor, gata sa rasturnati scara valorilor. Inclusiv pe cea financiara. Va inghesuie cheful de a cheltui mult pe nimic. Noroc ca nu va tine mult, ca v-ati fi secatuit resursele.

     

    FECIOARA

    Nimic din ceea ce e nou nu va ridica probleme, dar vechiul…! Rutina va da peste cap. Din cauza mintii foarte ascutite, sunteti si mai sarcastici decat de obicei. Nu va luati peste picior si sefii, ca ati sfeclit-o!

     

    BALANTA

    Schimbul de informatii, idei, opinii, joaca un rol foarte important in viata voastra. Mai ales o discutie cu o persoana influenta. Chiar daca nu aveti aceeasi opinie, ascultati si invatati, nu faceti pe desteptii!

     

    SCORPION

    Daca asteptati un mesaj important, aveti grija sa aveti telefoanele cu bateriile incarcate, deschise si cu sonorul pus pe sunet, nu pe vibratii. Si pregatiti-va sufleteste si pentru stiri pe care n-ati vrea sa le auziti!

     

    SAGETATOR

    Vreti un nou inceput, dar de data asta dupa regulile voastre. Cei trecuti de 30 de ani vor vrea sa debuteze in afaceri pe cont propriu, sa n-aiba sefi mai mari care sa le comande. Pai, daca vreti, dati-i drumul!

     

    CAPRICORN

    Buna dispozitie pe care o „exportati” cu usurinta s-ar putea sa va faciliteze niste afaceri. Va descurcati bine cu cei de varsta voastra, dar cei varstinici va creeaza probleme. Sariti-i o zi, ca n-o fi foc!

     

    VARSATOR

    Foarte creativi, incepeti saptamana cu succese in cariera. Incepeti chiar sa prindeti aripi intr-un proiect personal, care necesita investitii. Renuntati la implicarea familiei, ca nu va va sprijini financiar.

     

    PESTI

    Parca v-a pompat cineva energie in corp. N-aveti astampar si ii necajiti pe cei din jur cu vorba sau cu fapta. In a doua parte a zilei, va mai trece, din cauza unui prieten vechi si a unei datorii la fel de veche.

    Uioreanu: „PDL face presiuni asupra primarilor USL”

    0

    Deputatul PNL Horea Uioreanu a acuzat PDL ca face presiuni asupra primarilor USL din judet pentru a trece inainte de alegerile locale din luna iunie in randul democrat-liberalilor, incercand „sa ii mituiasca cu bani din Fondul de rezerva al Guvernului”.

    Horea Uioreanu a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca, in urma acestor presiuni, primarul liberal din comuna Margau ar putea trece la PDL, iar viceprimarul PNL din comuna Ciucea a anuntat ca a trecut deja la PDL.

    „Vreau sa avertizez asupra presiunilor majore facute de PDL asupra alesilor USL din judetul Cluj, pentru a trece la PDL, incercand sa ii mituiasca cu bani din Fondul de rezerva al Guvernului. Se va da in curand o hotarare de Guvern si vor fi alocati bani celor care promit ca trec la PDL, iar o alta hotarare de Guvern cu alocari de fonduri va fi aprobata in campania electorala. Criteriile de alocare a banilor sunt discretionare si strict politice. Nu pot sa garantez care primar va ceda si cand. In comuna Margau vom avea o posibila trecere a primarului PNL la PDL, iar viceprimarul PNL din comuna Ciucea a trecut deja la PDL”, a spus Uioreanu.

    La randul sau, senatorul PSD Alexandru Cordos a declarat in aceeasi conferinta de presa ca presiuni similare au fost exercitate si asupra primarilor social-democrati din judetul Cluj.

    Andi Moisescu este din nou prezentatorul Galei Premiilor Gopo

    1

    Andi Moisescu este din nou prezentatorul Galei Premiilor Gopo, in timp ce Amalia Enache si Mircea Solcanu vor fi gazdele covorului rosi, la evenimentul de pe 26 martie, informeaza un comunicat al organizatorilor, Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc.

    Andi Moisescu va fi pentru al doilea an consecutiv gazda Galei Premiilor Gopo, desfasurata la Platinum Business&Convention Center si transmisa in direct si in exclusivitate pe TV de ProCinema pe 26 martie 2012, de la ora 19:00. Unul dintre cele mai savuroase momente ale galei, cel al sosirii invitatilor pe covorul rosu va fi relatat si in acest an de Amalia Enache si Mircea Solcanu. Acestia vor avea misiunea de a le oferi telespectatorilor informatii despre peliculele aflate in cursa, dar si detalii despre starea de spirit a nominalizatilor si a celor care vor inmana premii pe scena celei de-a sasea editii a galei.

    Andi Moisescu este unul dintre cei mai cunoscuti si mai apreciati oameni de televiziune din Romania. Nascut pe 26 octombrie 1972, Andi Moisescu are o cariera impresionanta in radio si TV. In prezent, este realizatorul emisiunii „Apropo TV” si jurat al show-ului „Romanii au talent”, ambele – productii de succes difuzate de ProTV.Andi Moisescu este primul om din istoria Galei Premiilor Gopo care va prezenta show-ul de doua ori. De asemenea, el este al doilea realizator de televiziune care a gazduit Gala Premiilor Gopo, dupa Catalin ªtefanescu, cel care a prezentat prima editie, in 2007.

    Pe lista prezentatorilor din istoria Galei Premiilor Gopo, eveniment ajuns la cea de-a sasea editie, se mai afla trei actori romani consacrati: Marius Florea-Vizante (2008), Maria Dinulescu (2009) si Mihai Calin (2010). Inainte ca Andi Moisescu sa isi intre in rol pe scena galei, alti doi oameni de televiziune consacrati vor gazdui transmisiunea in direct de pe covorul rosu: Amalia Enache si Mircea Solcanu, si ei aflati la a doua prezenta in echipa de gazde a galei. Nascut pe 27 mai 1976, in Constanta, Mircea Solcanu este absolvent al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA Bucuresti. Are o cariera de 20 de ani in jurnalism, dintre care 12 petrecuti in radio. De 5 ani este prezentatorul „Povestirilor de noapte” de la Acasa TV, una dintre cele mai urmarite emisiuni de divertisment autohtone.

    Amalia Enache are o experienta de 14 ani ca jurnalist. De 10 ani face parte din echipa Pro TV; in calitate de reporter, corespondent si prezentator al „Stirilor de Noapte”. In ultimii sase ani, a prezentat, alaturi de Cristian Leonte galele de business pentru Ziarul Financiar si Business Magazin. Este unul dintre jurnalistii de televiziune cei mai apropiati de filmul romanesc.

    Gala Premiilor Gopo este organizata de Asociatia Pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR), cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC), Ministerului Culturii si Patrimoniului National si al Babel Communications.\

    Al-Qaida revendica asasinarea unui american in Yemen

    0

    Al-Qaida a revendicat duminica uciderea unui american in Yemen, impuscat in Taez, la sud-vest de Sanaa, el fiind acuzat ca este un „misionar”, conform unui comunicat primit de AFP.

    „Mujahedinii l-au ucis in aceasta dimineata (duminica) pe unul dintre misionarii americani” in Taez, „ca raspuns fata de campania de evanghelizare a musulmanilor desfasurata de Occident”, conform comunicatului venit de la „Sustinatorii Sharia”, o grupare asociata cu Al-Qaida. Gruparea „Sustinatorii Sharia” activeaza in sudul si sud-estul Yemenului, controland orasul Zinjibar, capitala provinciei Abyane, si alte cateva localitati din aceasa provincie, precum si provincia vecina Shabwa.

    Americanul, a carui identitate nu a fost dezvaluita, este adjunctul directorului unui institut de limbi straine din Taez, conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate. Unul dintre cei doi barbati care se aflau pe o motocicleta a deschis focul asupra americanului in timp ce acesta se afla intr-o masina in zona Sena, pe o strada periferica din Taez, au precizat aceste surse.

    Ambasada americana din Sanaa, contactata de AFP, a declarat ca nu dispune de informatii despre atac si ca va verifica veridicitatea lor. Acest atac care a vizat un strain survine la doua zile dupa anuntul rapirii unei elvetiene in vestul Yemenului si transferul acesteia in provincia Shabwa, in sud-est.

     

     

    Anastase: „Ponta conduce un partid care lucreaza impreuna cu interlopii”

    1

    Roberta Anastase a declarat, duminica, la Ploiesti, ca liderul PSD, Victor Ponta, conduce un partid, ”care lucreaza impreuna cu interlopii”, acesta fiind unul dintre motivele pentru care acesta nu a votat Legea camatariei.

    ”Am spus acum cateva luni, cand s-a votat Legea camatariei, ca nu este o intamplare ca Victor Ponta nu a votat acea lege. Am spus acest lucru pentru ca stim cu totii ca Victor Ponta conduce un partid care lucreaza impreuna cu interlopii. Noi, din Prahova, stim lucrul asta foarte clar si foarte bine. Ne apropiem de campania electorala si toate cosmarurile pe care le-am trait acum patru ani de zile revin”, a spus Anastase, intr-o conferinta de presa.

    Afirmatia Robertei Anastase, care este si presedinte al PDL Prahova, a fost facuta in contextul unor incidente care au avut loc, vineri, in localitatea prahoveana Puchenii Mari, mai multe persoane fiind depistate in timp ce distribuiau fluturasi denigratori la adresa primarului democrat-liberal Constantin Negoi.

    ”E adevarat ca socant pentru noi toti este ca revin atat de devreme. De obicei, incepeau sa functioneze in preajma datei inceperii campaniei electorale. Suntem cu o luna si jumatate inaintea inceperii campaniei electorale si dumnealor deja isi fac simtita prezenta pe teren cu o ferocitate extraordinara, cu o violenta extraordinara. (…) Asa fac aceste personaje care, intre timp, inteleg in ierarhia PSD-ului ca au crescut. De aici si revolta unei parti din PSD si unui numar important de primari ai PSD-ului. Faptul ca acesti oameni deja decid, ca au responsabilitati, ca vorbesc de zone, sunt responsabili de zone, indica faptul ca acest partid a devenit un partid de interlopi in ansamblul lor”, a mai declarat Anastase.

    La randul sau, deputatul PDL George Ionescu a afirmat, intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de Roberta Anastase, ca mai multe persoane au impartit, vineri, flyere denigratoare la adresa primarului din localitatea Puchenii Mari, doua dintre acestea fiind angajate ale Directiei de Paza din cadrul Consiliului Judetean (CJ) Prahova.

    Potrivit deputatului democrat-liberal, seful acestei directii, Emil Draganescu, si un alt angajat, Gheorghe Florea, au folosit, in timpul programului de lucru, masinile CJ Prahova pentru a distribui la Puchenii Mari aceste flyere. Conform Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, politistii care, in urma unei sesizari, s-au deplasat la fata locului au identificat doua dintre autoturismele semnalate si patru persoane, iar o patrula de jandarmi aflata in zona a depistat o alta masina, cei doi ocupanti ai acesteia fiind sanctionati contraventional intrucat au refuzat sa ofere date pentru stabilirea identitatii lor.

    Primarul de la Puchenii Mari a depus plangere impotriva persoanelor depistate, cercetarile fiind continuate in vederea stabilirii imprejurarilor in care s-au desfasurat evenimentele si luarii masurilor legale. Afisele denigratoare – in care primarul Constantin Negoi este numit ”ciocoi hot” si este acuzat ca si-a improprietarit socrul cu 3 ha de teren de la CFR sau ca a luat mita 50.000 de euro pentru asfaltarea unui drum comunal – au sigla PP-DD si poza lui Dan Diaconescu.

    Presedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, a afirmat ca l-a contactat pe liderul PP-DD Prahova, Radu Socoleanu, el afirmand ca partidul nu are nicio legatura cu aceasta actiune. Intrebat daca acuzatiile care i se aduc prin intermediul acelor flyere au vreo legatura cu realitatea, primarul Constantin Negoi a negat. ”Nu are nici cea mai mica legatura (n.r. cu realitatea)”, a spus acesta.

    Presedintele Consiliului Judetean Prahova, care este si lider al organizatiei judetene a PSD, Mircea Cosma, a declarat, ca cei doi angajati ai Directiei de Paza vor intra in Comisia de Disciplina, care va analiza aceasta situatie. ”Intr-o campanie, mergi pe principalul adversar, adica USL. Astfel de atacuri sunt normale. Am spus deja ca nu voi participa la asemenea tipuri de campanie pe galagie, ci pe proiecte”, a spus Cosma.

    Voiculescu: „Restantele la credite, o bomba cu ceas care ameninta economia nationala”

    7

    Senatorul PC Dan Voiculescu avertizeaza, duminica, intr-o postare pe blogul personal, ca restantele la creditele contractate de la banci de persoanele fizice si juridice au ajuns la 5 miliarde de euro si reprezinta ”o bomba cu ceas pentru populatie, economia nationala si sistemul bancar”.

    Dan Voiculescu

    ”Restantele la creditele contractate de persoanele fizice si juridice de la bancile comerciale din Romania au ajuns la 5 miliarde de euro. Acesta este efectul direct al masurilor antisociale impuse de Traian Basescu in anul 2010. Taierea salariilor, impozitarea pensiilor mici, concedierile colective si falimentarea a 200.000 de IMM-uri prin impozitul forfetar au redus semnificativ capacitatea romanilor de a-si returna imprumuturile. Ramase fara loc de munca sau cu salariile mult diminuate, confruntate cu majorarile constante ale preturilor la alimente si utilitati, foarte multe persoane de buna credinta ajung in imposibilitatea de a-si mai achita datoriile catre banci.

    Iar fiecare rata neplatita aduce noi dobanzi si penalitati, astfel incat povara financiara devine tot mai acuta. Cine nu a putut plati astazi 100 de lei, cu siguranta nu va putea plati maine 200 de lei”, sustine Dan Voiculescu. Potrivit acestuia, in anul 2011, sumele restante la creditele acordate de banci au crescut cu peste 33%.

    ”In acest ritm, la finele lui 2012, volumul datoriilor neachitate va ajunge la 7 miliarde de euro. Acumularea constanta a datoriilor pericliteaza atat echilibrul societatii romanesti, cat si stabilitatea sistemului bancar. In aceste conditii, consider ca este necesara interventia rapida a Guvernului care, in colaborare cu bancile si persoanele cu intarzieri la plata, trebuie sa reglementeze o solutie pentru restructurarea datoriilor romanilor catre banci, inclusiv prin impunerea unor termene de gratie si eliminarea penalitatilor si dobanzilor, in cazul datornicilor de buna credinta”, mai scrie acesta pe blog.

    In opinia sa, ”acumularea restantelor este o bomba cu ceas pentru populatie, economia nationala, sistemul bancar si chiar pentru Guvern”.

    ”Pentru a preveni o explozie, trebuie actionat cat mai rapid. De altfel, pe baza unui Protocol pe care l-am negociat, Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) se ofera sa reprezinte persoanele cu intarzieri la plata creditelor generate din cauze obiective (concedieri colective sau reducerea semnificativa a salariilor bugetarilor) in dezbateri cu Guvernul, bancile si societatea civila”, mai arata Dan Voiculescu.

    Cristian Diaconescu: „Schengen se decide pana la sfarsitul anului”

    0

    Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, s-a declarat „prudent optimist” in privinta luarii in luna septembrie a deciziei privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, adaugand ca „este aproape exclus” ca aceasta sa nu fie luata pana la sfarsitul lui 2012.

    Cristian Diaconescu

    „Promisiunea Olandei este ca, dupa evaluarile simultane din iunie a acestui an, atat in ceea ce priveste progresele de etapa, pe Mecanismul de Control si Verificare (MCV), cat si in ceea ce priveste evaluarea generala in legatura cu soarta MCV dupa cinci ani de aplicare, sa ia o decizie pana in luna septembrie.
    Presedintele Comisiei Europene i-a spus premierului (Ungureanu – n.r.), ne-a spus tuturor faptul ca va insista ca pana in septembrie acest deziderat sa fie realizat. Sunt prudent optimist, ca sa spun asa”, a afirmat Diaconescu, in emisiunea Dupa 20 de ani”, difuzata duminica la PRO TV.

    Intrebat daca exista „un plan B” referitor la situatia in care aderarea la Schengen sa fie amanata si dupa septembrie, Diaconescu a spus ca, in opinia sa, este „aproape exclus ca pana la sfarsitul anului sa nu se ia o decizie”.

    De asemenea, Diaconescu a subliniat ca nu au existat solicitari de avantaje economice din partea Olandei pentru a nu se mai opune aderarii Romaniei la Schengen. „Categoric nu, nu au cerut nici mai voalat, nici mai putin voalat, ei fac doar o legatura cu MCV”, plecand de la argumente de politica interna olandeza, a adaugat Diaconescu.

    El a amintit ca Olanda este al treilea partener economic al Romaniei si nu are o atitudine negativa din acest punct de vedere. „Vreau sa va spun ca a lua o decizie intr-un sens sau altul nu este numai obligatia Romaniei. Este obligatia statelor membre ale Acordului Schengen, care, cum va spuneam, au depasit cu un an acest termen. Este obligatia UE pentru ca o atitudine este obligatorie fata de un partener. Deci, acordul in sine a presupus o serie de criterii, iar aceste criterii au fost indeplinite. Romania a facut eforturi si cheltuieli care au reprezentat economii pentru alte state aflate in interiorul UE. Nu vreau sa fiu resentimentar, dar asta e situatia”, a explicat Diaconescu.

    Comisia Europeana va respinge orice incercare de a lega Mecanismul de Cooperare si Verificare de procesul de aderare a Romaniei la spatiul Schengen si va insista ca decizia finala sa fie luata cel mai tarziu in luna septembrie, a declarat, joi, presedintele CE, Jose Manuel Barroso. Declaratia a fost sustinuta la sfarsitul intalnirii cu premierul Mihai Razvan Ungureanu, aflat in vizita la Bruxelles.

    Cel putin 15 morti in Brazilia, intr-o coliziune intre un autobuz si un camion

    0

    Cel putin 15 persoane au murit, iar numeroase alte persoane au fost ranite sambata intr-o coliziune intre un autobuz si un camion, in statul Minas Gerais din sud-estul Braziliei.

    Accidentul, ale carui cauze sunt inca necunoscute, s-a produs pe un drum, in apropiere de orasul Felixandia. „Putem confirma ca sunt cel putin 15 morti. Alte persoane sunt grav ranite, dintre care unele au ramas blocate” in fiarele contorsionate ale vehiculelor implicate in accident, au precizat pompierii intr-un comunicat.

    Un numar neprecizat de raniti au fost transportati cu elicoptere catre spitale din orasele vecine., au adaugat salvatorii.

    Autobuzul, care transporta muncitori, a intrat in coliziune frontala cu camionul. In momentul accidentului, in regiune ploua, potrivit presei locale.

    Christine Lagarde vede „semne de stabilizare” a economiei mondiale

    0

    Directoarea generala a Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, a afirmat duminica la Beijing ca economia mondiala da „semne de stabilizare”, chiar daca mai are de infruntat anumite „deficiente”, transmite AFP.

    Cristine Lagarde

    „Ultimii ani au fost deosebit de dificili in multe locuri ale lumii. Iar in ultimele luni, situatia devenise chiar sinistra”, a declarat ea. „Totusi, astazi vedem semne de stabilizare, semne ca politicile aplicate dau roade. Conditiile de pe piete s-au relaxat, iar ultimii indicatori economici incep sa se amelioreze, inclusiv in Statele Unite”, a adaugat ea.

    Christine Lagarde a salutat „progresele importante obtinute odata cu reafirmarea sprijinului pentru Grecia din partea FMI si a partenerilor europeni”. „Ca urmare a acestui efort colectiv, economia lumii nu se mai afla pe marginea prapastiei si avem motive sa fim mai optimisti”, a subliniat sefa FMI.

    Ea a atras atentia, insa, ca mai exista „deficiente economice si financiare majore de infruntat”, cum ar fi fragilitatea continua a sistemelor financiare, o datorie publica si privata prea puternica in numeroase economii dezvoltate sau pretul foarte ridicat al petrolului. Pe de alta parte, ea a apreciat ca, pe viitor, China trebuie „sa continue reorientarea motoarelor cresterii sale economice dinspre investitii si exporturi spre consumul intern”, indeosebi pentru a repartiza mai corect roadele cresterii economice.

    Lara Fabian, surpriza emotionanta de la publicul roman VIDEO

      2

      Lara Fabian a avut parte de o mare surpriza la concertul de sambata, la Sala Palatului, cand, la primele acorduri ale piesei „Je t’aime” toata sala s-a ridicat in picioare tinand foi cu inimioare si cu mesajul „Ne-ai lipsit”, artista, uluita, lasand publicul sa cante prima strofa si refrenul piesei.

      Aceasta uriasa declaratie de dragoste pentru Lara Fabian, care a sustinut primul ei concert in Romania, sambata seara, pe scena Salii Palatului din Capitala, a fost pregatita de fan clubul autohton al artistei. Toti spectatorii, care au umplut sala, fiind oameni care au asistat la concert si in picioare, de-o parte si de alta, au gasit pe scaune foile respective, care aveau pe o parte imprimate inimioare cu textul „Tu nous a manqué” (Ne-ai lipsit), iar pe cealalta indrumarea sa ridice aceste foi la piesa „Je t’aime” si versurile cantecului, pentru a putea canta impreuna cu artista.

      Efectul a fost spectaculos, cantareata vazand dintr-o data marea de inimioare, de la buza scenei pana la loje, si publicul in picioare aclamand-o si fiind vizibil uluita. Spectatorii au inceput sa cante piesa – peste 4.000 de voci inganand versurile primei strofe si celebrul refren, pentru ca vocea Larei sa rasune apoi pana la final, cand cantareata a exclamat „Va iubesc, Bucuresti!”, in engleza si franceza.

      [youtube]OAusy_260P0#![/youtube]

      A fost momentul culminant al unui concert in care publicul a aclamat-o neincetat pe cantareata, bucurandu-se de fiecare piesa si oferindu-i flori intruna. O fetita a fost lasata la un moment dat sa urce pe scena cu un buchet, iar cantareata a imbratisat-o si a intrebat publicul in engleza cum se zice „Cum te cheama?”. „My name is Bianaca”, a spus micuta la microfon si toata sala a izbucnit in aplauze.

      Emotia spectatorilor s-a simtit pe parcursul intregului show de aproape doua ore. Lara Fabian a vrajit pur si simplu publicul, cu interpretari pline de pasiune si sensibilitate ale melodiilor sale „J’y crois”, „La difference”, „Immortelle”, „Le secret”, care da si titlul albumului la care lucreaza in prezent, „Adagio”, „Always”, „Je suis malade”, la care a cantat fara microfon, la primul bis, si „Pas sans toi”, un cantec despre care a spus ca l-a compus in urma cu 22 de ani si pe care l-a interpretat la cel de-al doilea bis. „Sensul acestui cantec este sensul vietii mele, iar sensul vietii mele este legatura pe care o am cu voi. Insemnati atat de mult pentru mine si cred ca si eu insemn ceva pentru voi. Fara voi, nimic din toate acestea nu ar fi posibil. Voi canta acest cantec pentru voi si pentru fetita mea”, a spus inainte cantareata.

      De altfel, ea a vorbit inainte de fiecare piesa, despre lucrurile care au inspirat-o si in care crede, despre prietenie, reincarnare si ingeri, la un moment dat glumind: „Sa stiti ca am apa pe pian”.

      Lara Fabian nu a omis sa aminteasca de artiste care au inspirat-o, interpretand in concert piese ca „Soleil, Soleil”, a Nanei Mouskouri, de pe albumul „Toutes les femmes en moi”, conceput ca un omagiu pentru 12 cantarete francofone, si „Do You Know Where You’re Going To (Theme From Mahogany)”, a Dianei Ross, de pe varianta engleza a albumului, intitulata „Every Woman in Me”, in care abordeaza piese ale unor artiste anglofone.

      Totodata, a avut grija sa isi pun in valoare instrumentistii, un moment special fiind un solo al percutionistului care a facut muzica folosindu-se de doua vase cu apa. Scena a fost amenajata ca un salon, cu pian, o canapea rosie, trandafiri albi si lampadare vechi, iar Lara a purtat un fel de caftan, negru cu un model auriu, o tinuta obisnuita in concertele sale.

      Lara Fabian mai are programat un concert duminica, la Sala Palatului, biletele pentru ambele sale spectacole la Bucuresti fiind de altfel suplimentate la cererea publicului.

      Lara Fabian are un fan club in Romania ai carui membri si-au dat intalnire la Bucuresti pentru aceste concerte. Aproximativ 30 de tineri din fan club au asteptat-o pe Lara Fabian, sambata, in fata hotelului unde este cazata la Bucuresti, iar cand artista a iesit, dupa o conferinta de presa, acestia au izbucnit in strigate de bucurie si i-au cantat in cor „On t’aime, Lara”.

      Fotbal: Sportul schimba liderul din Liga I

      0

      CFR Cluj a devenit noul lider al Ligii I la fotbal, dupa ce Sportul Studentesc a produs bomba primaverii impunandu-se, cu 3-1, pe terenul lui Dinamo, formatie care a dominat competitia in toamna.

      Desi victoria dinamovistilor era data ca sigura, mai ales in conditiile in care studentii au renuntat la o multime de jucatori in iarna, „trupa nebuna” din Regie a demonstrat, inca o data, ca poate scoate talente pe banda rulanta.

      Marius Niculae a deschis scorul inca din minutul 3, iar partida parea sa fie la discretia „cainilor”, dar studentii au dat o adevarata lectie de fotbal in „Stefan cel Mare”.

      Nistor (’16), Ferfelea (’33) si Lazar (’81) au punctat pentru o victorie de zile mari, insa oaspetii puteau sa mai puncteze in alte trei-patru randuri fara probleme.

      CFR Cluj a preluat fotoliul de lider in Liga I, ardelenii avand doua puncte avans in fata lui Dinamo, dupa ce s-au impus, cu 2-0, in disputa cu Pandurii Targu Jiu.

      Cu trei victorii din trei in sezonul de primavara, Sportul arata ca o formatie care merita si are toate sansele sa evolueze in Liga I si in sezonul viitor.

      Fotbal: Tottenham – Bolton, intrerupt dupa ce Muamba a suferit un atac de cord pe teren

      0

      Meciul dintre Tottenham Hotspur si Bolton Wanderers, din sferturile de finala ale Cupei Angliei, a fost intrerupt in minutul 41, dupa ce Fabrice Muamba, mijlocasul oaspetilor, s-a prabusit ca secerat pe gazon.

      Cu cateva minute inainte de pauza, la scorul de 1-1, fotbalistul englez de origine congoleza a suferit un atac de cord si s-a prabusit din senin pe gazon. Staff-urile medicale ale celor doua echipe au intervenit prompt, iar medicii de pe ambulanta i-au acordat primul ajutor inainte ca Muamba sa fie transporat la spital in stare grava.

      Medicii au incercat aproximativ un sfert de ora sa-l resusciteze pe jucator, Muamba cazand pe teren intr-o zona in care nu se afla niciun alt adversar sau coechipier. Jucatorul de 23 de ani, crescut de Arsenal si care are selectii la mai toate nationalele Angliei, a fost insotit in ambulanta care l-a transportat la spital de managerul Owen Coyle si capitanul Kevin Davies.

      Wayne Rooney, Jack Wilshere, Justin Hoyte si Gordon Taylor, presedintele Federatiei Engleze, sunt doar cativa dintre cei care au trimis mesaje de incurajare pentru tanarul fotbalist.

      Dinamo Bucureşti – FC Sportul Studenţesc – Vezi scorul final!

      UPDATE :Dinamo Bucuresti – Sportul Studentesc scor final 1 – 3. După această înfrângere, Dinamo a coborât pe locul doi, fiind depăşită de CFR Cluj, care a învins cu 2-0 pe Pandurii şi are două puncte avans. Steaua va juca duminică cu Astra şi, dacă va învinge, se va apropia la trei puncte de Dinamo. Dinamo a fost condusă la pauză de Sportul, 1-2. „Cîinii” au început în forţă, şutul lui Dănciulescu de la marginea careului a fost deviat de Niculae în poartă(2). Sportul a revenit spectaculos. Nistor a egalat cu capul în minutul 15, iar mingea trimisă de Ferfelea din lovitură liberă a fost scăpată în poartă de Bălgrădean(32).

      Sambata 17 matrie 2012 se disputa meciul dintre liderul Dinamo Bucuresti si  Sportul Studentesc, cu incepere de la ora 21:30. Inaintea acestei intalniri, “Cainii rosii” (Dinamo) – antrenati de Liviu Ciobotariu – se afla pe primul loc in clasament, cu 44 de puncte (golaveraj 36-12), in timp ce “studentii” Sportul Studentesc – sub comanda lui Daniel Isaila – ocupa pozitia a 14-a, cu 20 de puncte (golaveraj 21-33).

      Dinamo revine in “Stefan cel Mare”! Sambata, la ora 21.30, echipa antrenata de Liviu Ciobotariu va juca impotriva Sportului Studentesc, intr-un meci contand pentru etapa a XXI-a in Liga I. Biletele pentru primul meci oficial in 2012, in “Groapa”, au fost puse in vanzare la casele stadionului din Soseaua Stefan cel Mare. Sportul Studentesc este una dintre cele mai tinere echipe din campionat. Politica noastra este sa promovam tinerii jucatori talentati din Romania. Suntem cea mai frumoasa echipa din Romania, singura „Gasca Nebuna”.