Acasă Blog Pagina 702

UPDATE. Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero au depus jurământul la Cotroceni/Ceremonie extrem de scurtă

4

Șeful statului a semnat, miercuri, decretele de numire a noilor miniștri ai Muncii și Familiei, după demisia lui Marius Budăi și, respectiv, a Gabrielei Firea din fruntea acestor instituții.

UPDATE – Cele două noi reprezentante ale Guvernului Ciolacu au ajuns față în față cu președintele Iohannis. Bucura-Oprescu și Intotero au depus jurământul, la Cotroceni.

Atât ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, cât şi ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Natalia Intotero, au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Ceremonia, care a început cu intonarea imnului României, a durat doar câteva minute.

Iar preşedintele nu a făcut declaraţii după scurtul eveniment de la Cotroceni.


Știre inițială:

sursa foto: monitorulcj.ro

Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero vor depune, miercuri, jurământul de învestitură la Cotroceni.

De la nivelul Administrației Prezidențiale s-a anunțat, în cursul dimineții zilei de 19 iulie, într-un scurt comunicat, că președintele Klaus Iohannis a semnat două decrete în acest sens.

Și anume:

„Decret prin care se numește în funcția de membru al Guvernului doamna Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii și solidarității sociale;

Decret prin care se numește în funcția de membru al Guvernului doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse”.

Ceremonie la Cotroceni, la ora 14

Atât Bucura-Oprescu, cât și Intotero sunt așteptate, peste doar câteva ore, la Cotroceni, pentru a parcurge procedura jurământului de învestitură.

Ceremonia va avea loc la ora 14:00, la Palatul Cotroceni.

Nominalizările pentru portofoliile de la Ministerele Muncii și Familiei au ajuns pe mața șefului statului după ce propunerile pentru cele două funcții au fost votate, luni, 17 iulie, în cadrul Consiliului Politic Naţional al PSD.

La finalul ședinței CPN-ului social-democraților, premierul Ciolacu, liderul partidului, a anunțat că pentru funcţia de ministru al Muncii a fost propusă Simona Bucura-Oprescu, iar pentru funcţia de ministru al Familiei Natalia Intotero.

„Doamna Bucura-Oprescu este preşedintele Comisiei de administraţie din Parlamentul României şi cu o experienţă clară în această zonă şi doamna Natalia Intotero a mai fost ministru o perioadă de timp, a fost şi secretar de stat la Ministerul de Externe, este şi preşedinta, în acest moment, a Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, deci două doamne atât cu activitate şi politică, dar şi cu activitate în Parlament”, a declarat Marcel Ciolacu în fața presei.

Marius Budăi a demisionat din Guvern – unde ocupa funcția de ministru al Muncii – joia trecută, o zi mai târziu un demers similar fiind anunțat de către Gabriela Firea, la finele unei discuții avute cu premierul Ciolacu, la Palatul Victoria.

Ambele demisii au venit în contextul scandalului privind centrele pentru îngrijirea vârstnicilor.

Citiți și: BREAKING NEWS: Marius Budăi a cedat! Ministrul Muncii a demisionat din funcție! Ciolacu a confirmat plecarea

PSD a votat noii miniștri ai Muncii și Familiei. „Mingea” e la Iohannis. Surpriză! Apare şi numele lui Paul Stănescu

Femeie găsită moartă într-un hotel din Constanța. Cine a făcut cumplita descoperire

1

O tânără a fost găsită fără suflare într-un hotel din Constanța. Cazul tragic a ajuns și în atenția poliției.

S-a aflat că femeia găsită fără viață avea doar 33 de ani. Din păcate, personalul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic decât să declare decesul acesteia. Cumplita descoperire a fost sesizată marți poliției.

Tânăra a fost găsită spânzurată în mansarda unui hotel, de către o cameristă, potrivit antena3.ro. Din primele informații, tânăra se cazase cu o seară înainte. Nu se știe exact ce ar fi putut-o împinge către un astfel de gest cumplit, mai ales că se pare că femeia nu ar fi lăsat vreun bilet de adio, în care să fi scris ce problemă ar fi măcinat-o.

Polițiștii au mers la fața locului

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor constănțeni, care fac cercetări pentru a lămuri exact ce s-a întâmplat.

„La data de 18 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța- Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din municipiul Constanța, a fost găsită o femeie decedată prin spânzurare.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie, de 33 de ani. Personalul medical a declarat decesul acesteia.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Constanța.

Definitivat 2023. Astăzi are loc proba scrisă a examenului. Când începe și cât durează

0

Zi importantă pentru profesorii debutanți înscriși la examenul de definitivat din acest an.

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023) se va desfășura miercuri, 19 iulie, în 42 de centre de examen.

Peste 8.400 de candidați, admiși pentru susținerea probei

Peste 8.400 de candidați au fost admiși pentru susținerea probei scrise – a anunțat Ministerul Educației.

„Au fost admiși pentru susținerea acestei probe peste 8.400 de candidați (dintr-un total de peste 8.900 de candidați înscriși), aflați în situația de a îndeplini cumulativ următoarele condiții:

au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;

dețin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;

au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective”, a transmis Ministerul Educației, într-un comunicat.

Conform sursei citate, disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învăţământ preşcolar în limba română (2.668 de candidați), învăţământ primar în limba română (1.408 candidați), educaţie fizică şi sport (730 de candidați) și psihopedagogie specială (400 de candidați).

Proba scrisă începe la ora 9 și durează patru ore

Candidații vor începe proba scrisă la ora 9, urmând să aibă la dispoziție patru ore pentru a rezolva subiectele.

Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate).

„Proba scrisă începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (de exemplu, pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).

Elaborarea subiectelor pentru cele 105 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație”, anunță Ministerul.

După ce se va încheia proba scrisă, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa pe site-ul dedicat – AICI  și la avizierele centrelor de examen.

Când se vor afișa primele rezultate

Conform calendarului anunțat de Ministerul Educației, primele rezultate vor fi afișate în data de 25 iulie, în centrele de examen și pe pagina examenului: definitivat.edu.ro.

Candidații nemulțumiți de note vor avea posibilitatea să formuleze contestații, pentru a cere recorectarea lucărilor.

„Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 iulie (până la ora 20:00) și 26 iulie (până la ora 12:00)”, potrivit precizărilor din comunicatul Ministerului.

Rezultatele finale se afișează în data de 1 august.

„Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare”, precizează Ministerul Educației, cu mențiunea importantă: candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult trei ori.

Cutremur de peste 4 grade în Gorj, urmat de replici/Seism și în Muntenia

1

Un cutremur de peste 4 grade s-a produs marţi seară târziu, cu o jumătate de oră înainte de de miezul nopții, în Oltenia – judeţul Gorj. Seismul a fost urmat de replici.

Cutremurul – unul mediu – a avut 4,2 grade și a avut loc în Oltenia – Gorj în 18 iulie, la ora 23:30. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs la adâncimea de 8.6 kilometri.

Acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 16km NV de Târgu Jiu, 67km NE de Drobeta-Turnu Severin, 70km S de Hunedoara, 84km S de Deva, 97km V de Râmnicu Vâlcea, 98km E de Reșita.

Cutremur și în Muntenia – Călărași

De asemenea, alte două cutremure, slabe de această dată, au avut loc tot în Oltenia, Gorj, la scurt timp după cel de peste 4 grade. Primul dintre ele la ora 23:33, care a avut 2,7 grade, și s-a produs la 13.8 kilometri adâncime, iar celălalt la ora 23:55 – ce a avut 2,3 grade și s-a înregistrat la adâncimea de 10 kilometri.

Totodată, un cutremur s-a produs și în Muntenia, în cursul nopții de marți spre miercuri. Mai exact, infp.ro anunță că în 19 iulie, la ora 01:47 s-a produs un cutremur de 2,6 grade, în Muntenia – județul Călărași. Seismul s-a produs la adâncimea de 13.3 kilometri.

Cel mai recent cutremur ce a avut loc în România s-a produs miercuri dimineață, 19 iulie, la ora 05:31:20, în Oltenia, județul Gorj. A fost un cutremur slab, cu magnitudinea 2, ce s-a produs la adâncimea de 10.6 kilometri.

Poza Zilei

Bianca Drăgușanu. Nu vă lăsați păcăliți…

Horoscop 19 iulie 2023 – Veți obține ceea ce doriți

0

BERBEC

Dacă alții vor să pătrundă în relația ta, nu este indicat să îi ignori. Din păcate este ziua unei mari frământări în plan financiar. Ai toate avantajele și abilitățile necesare pentru a face față oricărei slujbe.

 

TAUR

Știi ce vrei și dacă ești hotărât, spune-i partenerului tău. Poate exista un dezechilibru între cheltuieli și venituri dar este o zi potrivită pentru a vă intensifica contactele profesionale. Sănătatea ta este pe primul loc.

 

GEMENI

În partenerul tău, vei găsi multă înțelegere și pregătiți un plan pentru investițiile viitoare. La locul de muncă sunteți foarte abili. Bucurați-vă mai mult de timpul liber.

 

 

RAC

Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția. Problemele de natură economică sunt un lucru din trecut. Nu lăsa lucrurile pe jumătate făcute la locul de muncă. Dacă începeți o călătorie, luați medicamente de bază.

 

LEU

Capacitatea ta de afecțiune este foarte mare. Situația economică proastă prin care treci nu este gravă, chiar dacă ar putea apărea mici conflicte în zona de lucru. Prea mult tutun și alcool vă subminează sănătatea.

 

FECIOARA

 

Lasă această gelozie nefondată, altfel vei regreta… Inițiativele dvs. financiare vor avea mare succes dar amintiți-vă că nu sunteți singuri în munca voastră. Dormiți mai mult pentru ca  să aveți un tonus ridicat.

 

 

 

BALANTA
Dialogul cu partenerul dvs. va crea o atmosferă foarte bună. Acordați un împrumut unui prieten care v-a solicitat și cu alte ocazii. Ai încredere în colegii tăi și astfel vei putea face față proiectelor tale.

 

SCORPION

În ceea ce privește dragostea, astăzi veți vedea totul în roz. Ai nevoie de venituri noi și de mai puține cheltuieli. Propunerile dvs. de locuri de muncă vor fi bine primite. Stresul este cauza disconfortului tău;

 

 

SAGETATOR

Fii atent la partenerul tău, ai nevoie de el. Cineva apropiat te va ajuta cu un împrumut care se va dovedi foarte util. La serviciu, concentrați-vă pentru a face treaba bine. Starea de sănătate este bună.

 

 

 

CAPRICORN

Starea proastă de spirit de zilele trecute va dispărea total. Nu cheltuiți banii aiurea, dar nici nu fiți atât de zgârciți. Folosiți-vă abilitățile de conducere la locul de muncă. Datorită voinței tale, ești mult mai puternic decât crezi.

 

VARSATOR


Azi ai dorința de a trăi intens noi experiențe de dragoste. Trebuie să fii mai prudent dacă nu vrei să se epuizeze toți banii. Oricare ar fi profesia ta, vei străluci pentru creativitatea ta.

PESTI

Iubește-te mai mult pe tine însuți și recâștigă-ți stima de sine. Azi se poate să ai o surpriză financiară plăcută. La serviciu, continuați cu proiectele de lucru deja începute. Nu abuzați de restaurantele fast-food.

Legea parcurilor eoliene offshore desființează dreptul de proprietate al românilor

Concepută de Ministerul Energiei cu asistența tehnică a Băncii Mondiale și a unor entități din SUA, Legea privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore, desființează efectiv dreptul de proprietate al românilor. Astfel, companiile străine care care construiesc centralele electrice pentru energia eoliană au dreptul de a efectua construcții, reparații și lucrări de întreținere pe orice teren din România, indiferent de forma de proprietate, doar pe baza unei simple notificări.

Proiectul de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei, conferă drepturi absolute companiilor care explorează și exploatează energia eoliană offshore.

Pe lângă concesionarea pe termen nelimitat a perimetrelor din Marea Neagră, companiile străine primesc și drepturi de folosință a terenurilor de pe uscat, în vederea realizării de operațiuni pentru exploatarea energiei eoliene offshore sau construirea centralei electrice eoliene offshore. Dacă aceste terenuri sunt în proprietatea persoanelor fizice sau juridice din România, companiile străine le pot dobândi prin cumpărarea lor, prin schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului, prin închirierea terenurilor pe durată determinată, prin exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii, prin concesionarea terenurilor, prin asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de acord sau prin alte proceduri prevăzute de lege, se precizează în proiectul de act normativ. În cazul imobilelor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, afectate de exploatarea energiei eoliene offshore sau de construirea, întreținerea, repararea centralei electrice eoliene offshore, proiectul de lege prevede instituirea unui drept de uz și de servitute pentru realizarea acestor operațiuni

Despăgubiri și atât

În vederea exercitării drepturilor de uz și servitute asupra imobilelor, dezvoltatorul centralei electrice eoliene offshore va plăti indemnizații pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosință ca urmare a efectuării lucrărilor, despăgubiri penfru pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activități afectați de exercitarea dreptului de servitute, iar în cazul instalațiilor de suprafață, pentru exercitarea dreptului de uz, inițiatorul proiectului achită proprietarilor, începând cu data finalizării lucrărilor, o indemnizație anuală. ”Pentru toate operațiunile de exploatare a energiei eoliene offshore sau de construire, întreținere, reparare a centralei electrice eoliene offshore, exercitarea dreptului de servitute asupra imobilelor afectate de lucrări se realizează de drept, fără a necesita obținerea unui acord prealabil al proprietarilor sau al altor titulari de drepturi sau activități desfășurate în legătură cu imobilele ce ar urma să fie afectate de lucrări, cu condiția îndeplinirii procedurii de notificare. Accesul la imobilele afectate de executarea lucrărilor de construire nu este condiționat de plata în prealabil a despăgubirilor și indemnizațiilor”, se arată în proiectul legislativ al Ministerului Energiei.

Românii, alungați din case

În exercitarea drepturilor de uz și de servitute pentru realizarea operațiunilor de exploatare a energiei eoliene offshore sau de construire, întreținere sau reparare a centralei electrice eoliene offshore, dezvoltatorul acesteia poate folosi imobilul pentru executarea lucrărilor, precum și pentru asigurarea funcționării normale a capacității, inclusiv prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare. Totodată, compania străină va avea dreptul de trecere în subteran și la suprafață pentru lucrările efectuate pe durata de existență a rețelelor, inclusiv pentru lucrările de organizare de șantier, depozitare de materiale și echipamente și pentru accesul la locul de amplasare a acestuia, și va obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri și ar afecta construirea sau operarea rețelelor, perioadă pentru care asigură despăgubirea în condițiile legii. ”Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau afectarea activităților desfășurate în culoarul de lucru, dezvoltatorul centralei electrice eoliene offshore are dreptul de a obține restrângerea sau sistarea, în măsura necesară și pe durata lucrărilor, a activităților desfășurate în vecinătatea zonelor respective”, potrivit proiectului de lege inițiat de Ministerul Energiei, în colaborare cu Banca Mondială și entități din SUA.

Americanii ne-au anunţat ce planuri au cu scutul de la Deveselu, care stă în „coasta” lui Vladimir Putin

Americanii vor să întărească scutul antirachetă de la Deveselu. Pentagonul are planuri mari pentru arma care stă în „coasta” lui Vladimir Putin.

Se are în vedere mai ales îmbunătățirea senzorilor, dar și dotarea cu interceptori antiaerieni diversificați.

Vor să înlocuiască rachetele cu uenele mai moderne

Oficialii din SUA discută de câțiva ani ca rachetele actuale să fie înlocuite cu rachete de generație mai nouă, cu rază de acțiune mult mai mare.

Americanii spun însă că scutul are nevoie de îmbunătățiri. În primul rând, rachetele vor fi înlocuite cu unele de ultimă generație, capabile să neutralizeze mai multe tipuri de muniție, comparativ cu cele de acum.

În al doilea rând, senzorii de detecție vor fi îmbunătățiți și, de asemenea, instalațiile fizice vor fi și ele întărite.

Ce dotări are scutul de la Deveselu?

Sistemul de la Deveselu are un radar antibalistic și este dotat cu 24 de rachete interceptoare Standard Missile 3. Acestea nu au focoase și își distrug țintele prin impact, pe seama energiei cinetice foarte mari.

Practic, radarul este cel care depistează muniția inamicului și în momentul în care le este identificată traiectoria sunt lansate rachetele care au o viteză uriașă și pot le distruge în aer înainte ca ele să își atingă ținta. În plus, are și un sistem de comunicații.

Guvernul pandemic, făcut K.O. de justiție. Prelungirea stării de alertă, ilegală

Guvernul Ciucă, cel care a continuat la indigo politica Guvernului Cîțu, a fost făcut K.O. de justiție, care a decis că prelungirea stării de alertă decisă în data de 8 decembrie 2021 a fost absolut ilegală. Consecințele unei asemenea hotărâri a instanței este că toate amenzile aplicate cetățenilor și agenților economici în perioada 9 decembrie 2021-8 ianuarie 2022 pot fi anulate, iar banii, restituiți. Mai mult, reprezentanții HORECA, cei mai afectați de restricțiile din pandemie, pot cere despăgubiri Guvernului pentru pierderile financiare suferite.

Activistul civic Aurelian Popa și avocata Elena Ciuchi au reușit, într-un final, să învingă sistemul, obținând o victorie uriașă în instanță împotriva Guvernului. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, după mai multe termene și amânări, a emis o hotărâre definitivă, care confirmă decizia Curții de Apel București, de anulare a prelungirii stării de alertă.

Este vorba despre sentința Curții de Apel București, care a anulat integral Hotărârea Guvernului de prelungire a stării de alertă cu 30 de zile în decembrie 2021. Motivele invocate de avocata Elena Ciuchi și activistul civic Aurelian Popa au fost legate de discriminare, de încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului – libertatea întrunirilor, dreptul la viață privată, dreptul la sănătate, dreptul la muncă. Pe de altă parte, au fost invocate motive de nelegalitate, pentru că au fost foarte multe încălcări ale legii, printre care și faptul că în România nu a fost declarată, oficial, starea de pandemie.

”Noi am considerat că nu se pot restrânge drepturi și libertăți printr-o hotărâre a Guvernului, pentru că aceasta se putea face doar prin lege. Legea 55/2020 permitea, într-adevăr, restrângerea drepturilor și libertăților, dar nu prin hotărâre de guvern. Mai mult, în Legea 55/2020 se precizează că prelungirea stării de alertă se face la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, dar toate documentele au fost înaintate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, inclusiv proiectul final de hotărâre”, ne-a declarat avocata Elena Ciuchi.

Bătălia în instanță, prelungită doi ani

La Curtea de Apel București s-au anulat Hotărârea Guvernului și hotărârea CNSU și s-a suspendat obligativitatea certificatului verde și restricțiile impuse, pe durata Hotărârii Guvernului, ne spune avocata Elena Ciuchi.

”După aceea, Guvernul și CNSU au formulat recurs și au solicitat casarea hotărârii Curții de Apel București, cu motive care, din punctul meu de vedere, și nu numai, nu erau pertinente. După mai multe termene, în 13 iulie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat verdictul: Hotărârea Guvernului nr. 1242 din 8 decembrie, prin care se prelungea starea de alertă cu 30 de zile, este anulată. Această hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție se va publica în Monitorul Oficial, iar cei care aveau plângeri contravenționale împotriva amenzilor primite în perioada de valabilitate a Hotărârii Guvernului 1242 din 8 decembrie 2021 vor avea câștig de cauză în instanță”, ne-a precizat avocata Elena Ciuchi.  Există mai multe discuții în practica judiciară, astfel că, dacă una dintre hotărârile guvernului este anulată și celelalte hotărâri ar trebui să fie anulate. O prelungire a stării de alertă înseamnă să aibă continuitate și, odată ce una dintre hotărâri nu mai este în vigoare, dispare continuitatea, dar aici trebuie să se vină cu argumente juridice în fața instanței de judecată, susțin avocații.

Să curgă despăgubirile!

Cert este că, pentru amenzile și restricțiile din 9 decembrie 2021 până pe 8 ianuarie 2022, se pot obține anulări în instanță, pe baza hotărârii Curții de Apel București, care a desființat Hotărârea de Guvern 1242/2021. ”Aici însă nu este vorba doar despre amenzi date celor care au protestat, de exemplu, ci este vorba și despre persoanele juridice, pentru că restricțiile au fost pentru toată lumea. De exemplu, în HORECA, cei care au fost amendați de autorități pentru că au depășit ora de funcționare impusă. Mai mult, cei din sectorul HORECA, dar și ceilalți operatori economici afectați, pot cere și despăgubiri, pentru că acolo pierderile sunt mai ușor de cuantificat, dat fiind că se poate face comparație cu perioada echivalentă din anul anterior”, a mai afirmat avocata Elena Ciuchi.

Educatoare din România, condamnată la închisoare din cauză că a abuzat fizic şi verbal mai mulţi copii

O educatoare din Argeș a fost condamnată pentru purtare abuzivă cu copiii. Trei micuţi, de câte 3 ani, au fost agresați la creșă de cea care trebuia să-i îngrijească.

Totul a ieşit la iveală după ce un părinte a observat răni pe corpul copilului.

Condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare

Pe 14 iulie 2023, Judecătoria Pitești a condamnat un educator-puericultor la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare. I s-a interzis și dreptul de a exercita profesia de educator. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Petruța I., educatoare la Creșa nr. 6 Trivale din municipiul Pitești, este acuzată că, între aprilie – mai 2022, a strâns de gât o fetiță pe care a trântit-o și cu fundul de oliță, pe un băiețel l-a lovit cu palma în zona feței, iar pe alt băiat l-a făcut nesimțit.

Este vorba de trei copilași care nu împliniseră în momentul producerii evenimentului vârsta de patru ani.

A primit şi alte sancţiuni

Femeia a fost de asemenea obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Piteşti sau Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Argeş, pe o perioadă de 100 de zile.

Nu mai are voie nici să lucreze cu persoane minore cu vârste mai fragede de 15 ani, interdicţii valabile pe o perioadă de 4 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii.

„Monstrul” de la Bran, condamnat la 23 ani de închisoare! Criminalul şi-a ucis vărul şi pe soţia acestuia

Autorul dublei crime de la Șimon, Bran, a fost condamnat în primă instanță la 23 de ani și 6 luni de închisoare. Anchetatorii spun că l-au capturat după ce l-au pus să recite din Psalmi.

Daniel Ioan Pepine a fost găsit vinovat de omor calificat și violare de domiciliu de către Tribunalul Brașov. Motivul pentru care bărbatul și-a ucis vărul și pe soția acestuia este o neînțelegere legată de terenurile pe care le dețineau cei doi.

Cum şi-a premeditat crima?

Pepine a descris actele sale înfiorătoare ca pe un coșmar în care el era atacat, în timp ce lupta cu un cuțit. Cu toate acestea, criminaliștii au prezentat adevărul sinistru: în noaptea crimei, Pepine a intrat în casa victimelor sale, forțând o ușă laterală, și a folosit un cuțit și un topor pentru a-și omorî rudele.

Hainele lui pline de sânge au fost descoperite în casa sa, alături de un topor murdar de sânge.

Criminalul de la Bran, Pepine, s-a ascuns în casă, înarmat cu un cuțit, după comiterea faptelor. Odată alertați, anchetatorii au descoperit că Pepine suferă de probleme psihice și, din cauza pericolului considerabil, au solicitat ajutorul unui psiholog criminalist de la INC București.

Întrucât Pepine este foarte religios, psihologul a folosit Psalmii ca mijloc de a-l captura.

Va trebui să plătească şi daune morale

Raportul psihologilor a stabilit că nu se recomandă aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter medical, iar „inculpatul simulează simptome de amnezie lacunară”, și are discernământ.

Pe lângă pedeapsa de închisoare de 23 de ani, Pepine va trebui să plătească rudelor victimelor daune morale în valoare de 1.844.969,87 lei.

Bugetarii „tremură” pe caniculă: coaliţia PSD-PNL se ceartă dacă ar trebui să concedieze angajaţi de la stat sau nu

Discuțiile din coaliția PSD-PNL pentru pachetul de austeritate compus din creșteri de impozite și scăderi de cheltuieli au fost amânate pentru săptămâna viitoare.

În primul rând, pentru că președintele PNL, Nicolae Ciucă, este în vacanță, dar şi pentru că liderii nu se înţeleg dacă ar trebui sau nu să concedieze angajaţi de la stat.

Care ar fi măsurile de austeritate?

Liberalii cer ca deficitul de bani la buget, cifrat la circa 30 de miliarde de lei pentru anul, să fie acoperit și prin scăderi de cheltuieli. Printre acestea s-ar număra tăierea voucherelor și tichetelor de masă pentru bugetarii cu venituri mari.

Printre acestea s-ar număra tăierea voucherelor și tichetelor de masă pentru bugetarii cu venituri mari, dar şi reducerea „schemei de personal a statului”. Pe scurt, asta însemnă concedieri în rândul bugetarilor.

O altă propunere din interiorul PNL e ca eliminarea facilităților fiscale pentru anumite categorii de angajați să se facă în etape, pentru a nu bulversa industriile respective.

E vorba despre facilitățile pentru IT-iști, scutiți de impozitul pe venit, și facilitățile pentru angajații din agricultură și construcții – scutiți de impozit pe venit, de contribuția la sănătate și cu contribuții reduse la pensii și muncă. Aceste facilități ar urma să fie eliminate treptat, în doi ani.

România riscă tăierea fondurilor europene

Guvernul trebuie să facă rost de bani la buget pentru a se încadra în deficitul bugetar negociat cu Comisia Europeană, care nu trebuie să depășească 4, 4% din Produsul Intern Brut (PIB).

Pe primele cinci luni, deficiul raportat de Ministerul Finanțelor a fost 2, 32% din PIB. Dacă nu se încaderează în deficit, România riscă tăierea fondurilor europene.

Cred că în ultimă instanță va trebui, fiind un Guvern puternic, un Guvern cu o majoritate stabilă în Parlament, să ne uităm puțin și pe schema de personal a statului român, care trebuie să recunoaștem, indiferent din ce parte vedem lucrurile, este ușor cam stufoasă„, a spus liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

Prăbușirea imunității generale, confirmată. Europa ia măsuri pentru contracararea crizei de antibiotice

Autoritățile europene au început să ia măsuri pentru contracararea unei crize a antibioticelor, preconizată în viitorul sezon rece, pe fondul unei așteptate explozii a infecțiilor respiratorii la cetățenii UE. Anticiparea crizei este o confirmare indirectă a prăbușirii imunității generale în rândul cetățenilor Uniunii Europene, care au avut cele mai mari rate de vaccinare anti-Covid din lume.

În mod absolut nejustificat, în aparență, șefii agențiilor pentru medicamente din UE și Agenția Europeană a Medicamentului au lansat o alertă privind o viitoare criză a antibioticelor în următorul sezon de iarnă. De altfel, criza de antibiotice a început să se manifeste încă din sezonul rece trecut, când producătorii de medicamente nu au anticipat explozia cererii în UE, având în vedere cantitățile uzuale livrate statelor membre, relativ constante de-a lungul timpului.

Criza care se preconizează pentru iarna care va veni este însă una mult mai gravă, ceea ce înseamnă că autoritățile medicale dețin date despre o creștere exacerbată a infecțiilor, pe fondul unei prăbușiri a imunității generale, după vaccinarea în masă a populației UE. ”Comisia Europeană, șefii agențiilor pentru medicamente (HMA) și Agenția Europeană pentru Medicamente emit astăzi recomandări pentru acțiuni în scopul evitării penuriei de antibiotice cheie utilizate pentru tratarea infecțiilor respiratorii pentru pacienții europeni în următorul sezon de iarnă. Aceste recomandări, care au fost elaborate prin intermediul Grupului de coordonare executiv privind penuria și siguranța produselor medicamentoase (MSSG), completează procesul de elaborare a unei liste UE de medicamente esențiale. În strânsă cooperare cu statele membre ale UE, Comisia Europeană va întreprinde acțiuni operaționale de urmărire, inclusiv, dacă este necesar, posibile achiziții comune”, se arată într-un comunicat al Agenției Europene a Medicamentului (EMA). Totodată, EMA și Autoritatea Europeană de Pregătire și Răspuns în Situații de Urgență (HERA) vor continua să lucreze cu deținătorii de autorizații de introducere pe piață, pentru a consolida măsurile de creștere a aprovizionării cu unele antibiotice intravenoase.

Se cere creșterea producției

Pentru a fi mai bine pregătit pentru sezonul de iarnă, Grupul de coordonare executiv al EMA pentru penuria și siguranța produselor medicamentoase (MSSG) a solicitat creșterea producției de antibiotice cheie pentru a evita penuria în sezonul de toamnă și iarnă care urmează. Acțiunea timpurie înainte de sezonul de toamnă și iarnă ar trebui să ofere producătorilor suficient timp pentru a se asigura că au o capacitate de producție suficientă pentru a satisface cerințele, susțin autoritățile europene.

În același timp, EMA și Comisia Europeană, împreună cu statele membre, vor continua să monitorizeze cererea și ofertele, în cooperare cu companiile. ”Având în vedere că măsurile luate sunt menite să asigure o aprovizionare suficientă, tuturor părților interesate li se reamintește să comande medicamente în mod normal, fără a fi nevoie să depoziteze medicamente. Stocarea de medicamente poate pune o presiune suplimentară asupra proviziilor și poate cauza sau agrava penuria. Antibioticele trebuie utilizate cu prudență pentru a-și menține eficacitatea și pentru a evita rezistența la antimicrobiene. Medicii au un rol esențial de jucat, iar antibioticele ar trebui prescrise doar pentru tratarea infecțiilor bacteriene. Nu sunt potrivite pentru tratarea infecțiilor virale precum răceala și gripa, acolo unde nu sunt eficiente. De asemenea, sunt recomandate inițiative de sensibilizare a cetățenilor”, se mai precizează în comunicatul EMA.

Medicamente cheie

Recomandările Comisiei Europene se bazează pe datele culese de EMA și Autoritatea de Pregătire și Răspuns în Situații de Urgență a Comisiei Europene (HERA) privind cererea și oferta, estimate pentru un număr de antibiotice cheie utilizate pentru tratarea infecțiilor respiratorii. Acestea sunt amoxicilina, amoxicilina/acid clavulanic, penicilina V, azitromicina, claritromicina, ceftriaxona, cefotaxima și piperacilina-tazobactam. Antibioticele selectate sunt incluse în grupurile de antibiotice Access și Watch ale OMS, fiind subliniată importanța utilizării și disponibilității lor adecvate.

La concurență cu dolarul american: moneda BRICS poate transforma economia mondială?

Crearea unei monede BRICS a devenit una dintre temele principale legate nu doar de țările membre – Brazilia, Rusia, China și Africa de Sud, ci și de piețele financiare globale.

Există, de asemenea, un număr enorm de concepții greșite și de afirmații nefondate privind „dispariția rapidă a dolarului american” ca urmare a creării unei monede comune a BRICS.

În realitate, scenariul real și modalitățile de introducere a unei astfel de monede nu au fost încă stabilite și s-ar putea ca în primele etape ale lansării să ia mai degrabă forma unei unități contabile decât un instrument de tranzacționare internațională cu drepturi depline.Dar ar putea avea un efect semnificativ asupra sistemului financiar internațional și ar putea aduce beneficii importante economiilor din țările în curs de dezvoltare.

Crearea unei unități de contabilitate pentru BRICS ar putea fi realizată în mod realist cu resurse minime și ar putea fi implementată într-o perioadă de timp relativ scurtă.   În plus, ruta „unității contabile” are avantajul de a fi flexibilă, una sau mai multe țări BRICS având capacitatea de a lansa singure un astfel de format de monedă, fără a fi nevoie de participarea tuturor membrilor.

În ceea ce privește impactul global,  poate cel mai important aspect în care moneda BRICS schimbă economia mondială este schimbarea mentalității agenților comerciali și mediului de afaceri   care este în prezent centrată foarte mult pe dolar.

Până în prezent, principalele realizări ale BRICS au fost în mare parte asociate cu crearea Noii Bănci de Dezvoltare – un lucru care nu reprezintă o transformare semnificativă a guvernanței globale sau a sistemului financiar internațional.

Și apoi există, desigur, reacția piețelor financiare globale la introducerea monedei BRICS. Pe măsură ce proiectul  avansează la stadiul de monedă de rezervă și/sau unitate fizică de schimb, dolarul ar putea începe probabil să piardă teren pe termen scurt din cauza așteptărilor privind cotele mai scăzute în tranzacțiile globale cu valută și mărfuri.

Poate că BRICS va contribui la un sistem monetar global mai echilibrat și va concura pentru o mai mare importanță alături de dolarul american și de alte monede de rezervă importante.

La urma urmei, după cum spune gândirea economică occidentală, concurența loială este una dintre pietrele de temelie ale piețelor eficiente și care sporesc bogăția.

Superbogații și servitorii lor

4

Bucătarul Liam Nichols a lucrat la Momofuku Ko din New York și la restaurantul lui Tom Kerridge de la Corinthia Hotel din Londra – pedigree-uri excelente. Apoi, într-o zi, a dispărut de pe scenă.

Piața muncii se va rezuma la stăpâni și slujitori

Potrivit Bloomberg, Liam fusese angajat să gătească pentru magnatul Richard Branson, fondatorul grupului Virgin, tocmai pe insula Necker, pe care acesta o deține în întregime, în Insulele Virgine Britanice. De asemenea, pregătea mese pentru vecinul lui Branson aflat în vizită, Larry Page, co-fondatorul Google și proprietarul Eustatia, insula vecină – precum și pentru alți oaspeți bogați din complexul Necker (unde costul este de peste 3.700 de dolari pe noapte pe cameră).

Renunțarea la o existență publică devine din ce în ce mai mult o opțiune în zilele noastre. Piața serviciilor privatizate este în creștere, deoarece există mult mai multe buzunare adânci peste tot.

Forbes spune că milionarii controlează aproximativ un sfert din averea totală de 431 trilioane de dolari din lume. Asta înseamnă aproximativ 105 trilioane de dolari, mai mult decât produsul național brut(PNB) combinat al SUA, Chinei, Japoniei, Germaniei și Indiei.

Populația totală a acestor țări: aproximativ 3,3 miliarde de oameni. Numărul de milionari din lume: 62,5 milioane, potrivit unui raport al Credit Suisse din 2022. Se așteaptă ca această statistică să crească cu 40% până în 2027. Numai cele mai bogate 25 de familii din lume controlează peste 1,5 trilioane de dolari.

Pentru oamenii obișnuiți – și obosiți – să lucreze împotriva straturilor de birocrație pentru a obține un rezultat final nemilos al unei corporații, este eliberator să aibă o singură sarcină reală: să facă un proprietar bogat (și familia și prietenii acestuia) fericit.

Chiar dacă 85% din populația lumii trăiește cu 30 de dolari pe zi, bogații se înmulțesc peste tot – la fel ca și birourile lor de familie. Acest tip de gestionare a averii nu înseamnă doar a face mai mulți bani, ci și a-i cheltui – de la investiții în cauze filantropice și de mediu, la atenuarea consumului ostentativ al unui clan, la plata salariilor furnizorilor de servicii – bineînțeles, a servitorilor.

Membrii noii clase de servitori pot beneficia enorm de pe urma licitațiilor făcute de cei bogați pentru cei mai buni din clasă. De exemplu, bucătarii care au condus restaurante aclamate de critici pot alege casele private în care ar prefera să lucreze. La fel pot face și bonele – și șoferii și majordomii, medicii veterinari și asistentele, croitorii și cei care se ocupă de contabilitate.
Aceste considerații pot fi depășite de un singur lucru: toanele stăpânilor superbogați. Singura modalitate de a vă proteja de furia lor este un contract bine scris. Nu vă puteți baza pe reglementările care îi protejează pe majoritatea lucrătorilor dintr-o companie. Și uitați de garanțiile sindicatelor.

Liam nu l-a făcut nefericit pe angajatorul său miliardar. Dar prepararea “shepherd’s pie” (felul de mâncare preferat al lui Branson) nu avea să îi aducă faimă culinară. În cele din urmă a părăsit lumea superbogaților după șase luni și s-a întors la rădăcinile sale din Norfolk, unde a deschis un mic restaurant numit Store in Stoke Mill. Dar este fericit. Tocmai a câștigat o stea Michelin.

Tribunalul Bucureşti, decizie de ultimă oră în cazul fraţilor Tate. Verdictul nu este definitiv

Frații Andrew și Tristan Tate au mers, luni, la Tribunalul București, unde ceruseră să fie judecați sub control judiciar. După ce a încheiat dezbaterea solicitărilor DIICOT și a fraților Tate, instanța a anunțat că va pronunța decizia marți, la ora 12.00.

Iar decizia a venit: un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a decis marţi ca fraţii Andrew şi Tristan Tate să rămână în arest la domiciliu. Tot în arest la domiciliu rămân şi cele două tinere din România, puse sub acuzare în acelaşi dosar.

Acuzaţi că au racolat fete pentru prostituţie

Fraţii Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil.

Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.

Sechestru pe bunurile lor

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda ‘loverboy’).

Procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; 2 lingouri şi o medalie, acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.

SUA și China, blocate într-o confruntare paranoică

Recenta deplasare a secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, la Beijing a fost copia fidelă a misiunii diplomatice anterioare a lui Antony Blinken – multe discuții, dar nicio rezolvare semnificativă a tensiunilor dintre cele două superputeri.

Cele două superputeri se încăpățânează să mențină dușmănia

Același lucru poate fi așteptat și de la vizita trimisului pentru climă John Kerry în China. Ambele părți au o țintă joasă, mai mult intenționate să restabilească conexiuni decât să regândească o relație SUA-China profund tulburată, susține politologul Stephen Roach, autorul cărții “Accidental Conflict: America, China, and the Clash of False Narratives”.

Problema nu este cu mesagerii. Diplomații nu fac decât să urmeze ordinele, în conformitate cu angajamentul de la lider la lider pe care președinții Joe Biden și Xi Jinping și l-au asumat la reuniunea G20 din noiembrie 2022 de la Bali de a pune „un etaj” în relația lor. Da, un nivel minim este o îmbunătățire față de o spirală descendentă, dar prezintă riscul foarte real de a pregăti terenul pentru o nouă fază de escaladare a conflictului.

Eforturile actuale sunt o reluare a unei formule vechi și obosite a angajamentului dintre Washington și Beijing. Aceasta a cuprins summituri periodice între 2006 și 2017, în special dialogurile economice strategice bianuale ale administrației George W. Bush, urmate de dialogurile strategice și economice anuale mai ample din epoca Obama. Au fost exerciții grandioase și glorioase de planificare a evenimentelor, dar nu au reușit să prevină războiul comercial, războiul tehnologic și primele încăierări ale unui nou Război Rece.

Acum se pare că atât Yellen, cât și Blinken nu și-ar dori nimic mai mult decât să revină la această abordare eșuată. Valabil și în cazul Chinei. Noul premier Li Qiang a împrumutat o pagină eliptică de la unul dintre predecesorii săi, Wen Jiabao, și a vorbit cu nostalgie, după întâlnirea cu Yellen, despre faptul că a văzut „curcubee” după o rundă de „vânt și ploaie”.

Dezamăgitor, accentul pus de mult timp pe economie și comerț a fost înlocuit de preocupările legate de apărare și securitate –  judecate mai degrabă pe baza unor prezumții nefondate de comportament advers.

Statele Unite presupun că China va transforma inteligența artificială în armă, la fel cum consideră de la sine înțeles că Huawei reprezintă o amenințare de tip „backdoor” pentru infrastructura 5G sau că TikTok va utiliza în scopuri nefaste datele de proprietate personală colectate de la tinerii utilizatori americani.

China operează cu aceeași mentalitate paranoică, presupunând că sancțiunile comerciale și tehnologice ale Washingtonului au ca scop „reținerea, încercuirea și suprimarea tuturor”, pentru a cita cuvintele lui Xi la Conferința consultativă politică a poporului chinez din acest an. În condițiile în care ambele națiuni operează pe baza unor prezumții fără dovezi, pericolele unei escaladări suplimentare, în special în fața riscurilor iminente pentru investițiile în tehnologie și exporturile de materiale strategice, nu pot fi ignorate.

Angajamentul de tip vechi este prost echipat pentru a face față acestor riscuri. Încremeniți în trecut, diplomații vorbesc în prezent de  un așa zis dezgheț după un mare îngheț. În timp ce, pentru moment, escaladarea tensiunilor se află pe un palier nesigur, este urgent ca ambele superputeri să profite de moment și să facă presiuni pentru o abordare complet nouă a rezolvării conflictului – înainte de a fi prea târziu.

Împrumuturi de miliarde. Noua strategie a Băncii Mondiale

Președintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, a dezvăluit noi planuri de extindere a bilanțului băncii și de ajutorare a țărilor pentru a face față schimbărilor climatice și altor provocări, avertizând că, în cele din urmă, va fi necesară o majorare de capital.

Creditorul mondial visează la “o lume fără sărăcie”

Aceste  măsuri, care sunt încă în curs de discuție cu țările acționar, se adaugă altor propuneri aprobate în aprilie, care vor crește cu 50 de miliarde de dolari volumele pe care Banca Mondială le poate împrumuta în următorii zece ani.

Statele Unite ale Americii, cel mai mare acționar al BM, au dat startul reformelor în octombrie, numindu-l pe Ajay Banga, fostul CEO al Mastercard, ca succesor al lui David Malpass, cu misiunea specifică de a accelera evoluția instituției.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a făcut apel la continuarea reformei Băncii Mondiale și a altor bănci multilaterale de dezvoltare, afirmând că majorările de capital vor fi posibile numai dacă aceste instituții vor pune în aplicare măsuri pentru a-și spori capacitatea de a ajuta țările cu venituri mici și medii.

Banca Mondială a susținut timp de decenii că deținerea unui rating de credit AAA din partea tuturor celor trei agenții principale de rating este esențială pentru a avea acces la finanțare la costuri reduse de pe piețele de obligațiuni. Însă un raport comandat de G20, publicat vara trecută, a constatat că băncile multilaterale de dezvoltare, inclusiv Banca Mondială, ar putea să-și asume mai multe riscuri financiare, menținându-și în același timp ratingurile de top.”Este nevoie de o nouă viziune care să fie demnă de aspirațiile noastre comune.

În opinia mea, viziunea pentru Banca Mondială este simplă: Crearea unei lumi fără sărăcie – pe o planetă locuibilă”, a declarat Banga. Într-o fișă informativă care prezintă noile inițiative, imstituția a precizat că lucrează pentru „a stimula o dezvoltare cu impact și pentru a-și asuma mai multe riscuri – contribuind la crearea unei lumi care să includă pe toată lumea, inclusiv femeile și tinerii, să reziste la șocuri și să fie durabilă”.

Propunerile, dacă vor fi urmate, ar putea crește volumul creditelor cu zeci de miliarde de dolari, permițând țărilor acționari să garanteze împrumuturile în cazul în care acestea nu pot fi rambursate de către țările împrumutate, o măsură care, potrivit Băncii Mondiale, ar genera șase dolari de noi împrumuturi pentru fiecare dolar de garanție pe o perioadă de 10 ani, sau 30 de miliarde de dolari pentru fiecare tranșă de 5 miliarde de dolari.

Banca ar putea, de asemenea, să emită un nou instrument de capital hibrid care ar permite acționarilor să investească în obligațiuni, ceea ce i-ar permite să își majoreze împrumuturile cu până la 6 miliarde de dolari.

Instituția își propune să absoarbă mai multe riscuri și să sporească creditarea prin extinderea condițiilor aplicabile capitalului rambursabil, adică banii promiși de guverne, dar care nu sunt împrumutați în prezent. Și își va extinde creditarea la rate ale dobânzii foarte scăzute sau zero, în special prin intermediul unui nou mecanism de criză de 6 miliarde de dolari pentru țările cele mai sărace, prin intermediul Asociației Internaționale pentru Dezvoltare.

Fabricile virtuale: noua revoluție industrială

2

O fabrică care produce aparate de ras electrice în orașul Drachten din nordul Olandei se pregătește pentru un test menit să ajute industria europeană să se dezvolte pe piețele internaționale din ce în ce mai competitive.

“Gemenii digitali” în era automatizării și conectivității

Fabrica administrată de compania de electronice de consum Philips face parte dintr-un proiect de cercetare care a primit finanțare din partea UE pentru a stimula producătorii să utilizeze „gemeni digitali” – fabrici virtuale create prin intermediul unor tehnologii care promit să eficientizeze producția reală.

Potrivit Horizon Magazine, ideea este de a utiliza tehnici precum cloud computing, inteligența artificială, robotica și tehnologia blockchain pentru a crea modele ale proceselor de producție întregi și a identifica domeniile în care pot fi aduse îmbunătățiri.

Cu ajutorul gemenilor digitali, datele în timp real pot arăta în lumea virtuală cum funcționează mașinile în cea reală, a declarat Cecile Girardot, coordonatorul inițiativei DIMOFAC, care se desfășoară până în martie 2024.

Sectorul de producție european, în valoare de 5 miliarde de euro, care include nume grele la nivel mondial în domenii care variază de la aviație și oțel la automobile și produse chimice, se confruntă cu rivalii din străinătate care doresc să exporte și cu reguli de mediu mai stricte la nivel național. La aceste două provocări de bază s-au adăugat vârfurile prețurilor la energie în urma invaziei Rusiei în Ucraina în februarie 2022 și întreruperile lanțului de aprovizionare cauzate de pandemia Covid-19 care a lovit cu doi ani mai devreme.

UE a creat un parteneriat public-privat în valoare de 1,15 miliarde de euro, denumit Fabricile viitorului, pentru a avansa cercetarea și inovarea în domeniul producției, ceea ce semnalează cât de mult se află această problemă pe agenda politică europeană.

„Plug and Produce”

Miza este capacitatea companiilor europene de a naviga prin ceea ce se numește pe scară largă a patra revoluție industrială sau „Industria 4.0”, o eră marcată de automatizare și conectivitate.Ideea fabricii virtuale câștigă teren. Companii,  de la Airbus la Schneider Electric, explorează concepte de tip digital-twin și înființează facilități de producție virtuale.
DIMOFAC, care a început la sfârșitul anului 2019, a dezvoltat un sistem denumit Plug and Produce –  face ca reconfigurarea liniilor de producție să fie mai ușoară prin conectarea mașinilor reale cu gemeni digitali. Astfel, un producător ar putea simula o nouă configurație în mod virtual și ar putea remedia orice probleme online înainte de a instala echipamentul într-o fabrică reală. Tehnologia este în curs de implementare în Spania, Elveția, Olanda și Irlanda, iar rezultatele sunt așteptate în primul trimestru al anului viitor.

Un alt proiect finanțat de UE pentru a avansa perspectiva fabricilor digitale, FIRST, a analizat modul în care acestea ar putea fi utilizate pentru a crește eficiența în unitățile de producție răspândite în diferite locații.De exemplu, cu ajutorul unui model digital al întregului proces de producție, o companie de modă ar putea concepe o pereche de pantofi la Paris sau la Milano, coordonând în același timp producția și vânzările la nivel mondial.

O rețea de tehnologie a informației ar conecta toți partenerii – magazine, designeri, logistică și producători – și ar trimite informații despre ceea ce este necesar, unde și când se utilizează tehnologia blockchain.Partenerii FIRST au fost în număr de șapte și au inclus producători, companii de software și universități din țări precum Germania, Italia, Olanda și China.

Tehnologiile de fabricare virtuală nu sunt totul sau nimic. Producătorii pot adopta părți pentru a îmbunătăți procesele fără a se angaja în totalitate.Acesta ar putea fi un aspect important pentru numeroasele întreprinderi mici și mijlocii care fac parte din sectorul de producție din Europa și care ar putea să nu aibă resursele necesare pentru a-și moderniza sistemele de la A la Z.

De ce inflația ar putea scădea mai repede decât se credea. Pe ce se bazează gardienii euro

Ignazio Visco, membru al Consiliului de Guvernare al Băncii Centrale Europene, a declarat că inflația ar putea scădea mai repede decât a estimat instituția luna trecută, deoarece scăderea costurilor energiei continuă să afecteze o gamă mai largă de prețuri. 

În timp ce măsurile inflaționiste care elimină articolele volatile sunt „încăpățânate”, prețurile mai scăzute la mărfuri, inclusiv gazele naturale, sunt de așteptat să aibă un impact din ce în ce mai mare, a declarat Visco pentru Bloomberg Television.

„Deoarece am observat și o reducere substanțială a prețurilor la energie, trebuie să ne așteptăm ca acest lucru să fie observat și în inflația de bază în lunile următoare, cu siguranță până la sfârșitul anului. BCE preconizează că până la sfârșitul anului 2025 va fi de 2% – impresia mea este că s-ar putea să fie mai rapid.”

“Gardienii euro” intenționează să majoreze ratele dobânzilor cu încă 25 de puncte de bază în cadrul unei reuniuni care va avea loc săptămâna viitoare. Nu este clar dacă acest lucru va marca sfârșitul creșterii costului de împrumut sau dacă cea mai dură campanie de înăsprire monetară din istoria băncii centrale va continua la următoarea reuniune programată în septembrie.

Economiștii susțin ultima variantă, ceea ce ar însemna aducerea ratei de depozit la 4%, de la 3,5% în prezent. În timp ce oficialii mai fermi au sugerat că majorările ar trebui să se extindă până în toamnă, alții se tem de daunele aduse expansiunii economice după ce zona euro a intrat în recesiune în timpul iernii.

„Există riscul de a face prea multe și cred că trebuie să fim atenți la acest lucru”, a precizat Visco, care conduce și Banca Italiei. „Există, de asemenea, riscul de a face prea puțin, așa că trebuie să fim echilibrați și trebuie să decidem pe baza informațiilor primite.”

Președintele Bundesbank, Joachim Nagel, a declarat luni că se așteaptă la o nouă majorare în această lună și că orice mișcare în septembrie va depinde de date.

Factorii de decizie politică sunt îngrijorați în special de inflația de bază, care a fost mai rigidă decât cifra principală. Luna trecută a crescut la 5,4%, deși BCE a prognozat că va încetini la 2,2% în trimestrul al patrulea din 2025.

Cu un război la granița UE, marea Franță are o „armată de bonsai”

Președintele Emmanuel Macron a numit bugetul de apărare pe șapte ani al guvernului său ca fiind unul „proactiv” care va menține Franța ca o putere influentă.

Slăbiciunile bugetului de apărare aprobat de Emmanuel Macron

Roadele cheltuielilor au fost afișate odată cu parada militară din 14 iulie – Ziua națională a Franței – un grup de elicoptere Guepard (parte a unei comenzi de 10 miliarde de euro de la Airbus) a zburat deasupra Parisului, iar noile vehicule blindate Serval au străbătut Champs-Elysees.

Cu toate acestea, în spatele fastului și a cifrelor mari se ascund câteva adevăruri incomode, subliniază Financial Times.Forțele armate ale Franței nu și-au revenit după decenii de reduceri după Războiul Rece, făcute în numele „dividendelor păcii”. Bugetul 2024-2030 adoptat de legislatori în această lună este în valoare de 413 miliarde de euro, o creștere considerabilă de 40 % (în termeni nominali) față de cele 295 de miliarde de euro alocate anterior.

Dar inflația va amputa aproximativ 30 de miliarde de euro, adică aproximativ 30% din creșterea cheltuielilor, potrivit lui Julien Malizard, analist  la institutul de apărare IHEDN. O mare parte din restul va fi absorbită de costurile de întreținere, precum și de prețurile în creștere ale echipamentelor din ce în ce mai sofisticate – de exemplu, un avion de luptă Rafale costă aproximativ 80 de milioane de euro, mai mult decât dublul vechiului model Mirage pe care l-a înlocuit.

Rezultatul este că Franța nu se va alege cu o schimbare treptată a capacităților datorită noilor bani. Va continua să aibă ceea ce criticii numesc „o armată de bonsai” – o referire la arta japoneză de a cultiva copaci în miniatură. Va avea o gamă de capacități de bază a armatei americane mai puternice, dar la o scară mai mică.

Macron merită credit pentru că a început să abordeze problema, chiar înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Sub conducerea sa, cheltuielile anuale pentru apărare vor ajunge la 68 de miliarde de euro în 2030, dublu față de nivelul din 2018.Chiar și cu acest efort, Franța abia va reuși să atingă obiectivul NATO de a cheltui cel puțin 2% din PIB pentru apărare, precizează Malizard, după ce timp de aproape un deceniu nu l-a atins.

Christian Cambon, șeful Comisiei pentru afaceri externe și apărare din Senatul francez, a recunoscut că a existat un nefericit „efect optic”, în care Franța cheltuia mult fără să vadă o creștere semnificativă a programelor reale.

Fostul colonel Michel Goya a fost mai dur în comentariile făcute la radio RMC: „Armatele noastre duc lipsă de orice! Cele 413 miliarde de euro din noul buget nu vor face decât să atenueze dezastrul”.

Goya se numără printre cei care susțin că acest buget arată că Franța nu a învățat lecțiile războiului din Ucraina (un război terestru de mare intensitate) și a amânat deciziile strategice dificile cu privire la tipul de armată de care are cu adevărat nevoie și ce își poate permite.

Democrația și scurtăturile ei

Ce am avut astă săptămână? Demisii și comiții. S-au aruncat mingi de responsabilitate între autorități și partide, mai ceva ca-n finala de la Wimbledon. S-au creionat temele de campanie pentru 2024: corupție, torționari, asistență socială, salarii, pensii, taxe și conexiuni „imorale” în grupurile politice combatante. În țara cu cele mai mari venituri din videochat, campaniile din 2024 promit să furnizeze multă promiscuitate care să genereze audiență. Cu voturile o să fie altă problemă, că din februarie avem legea securității cibernetice.

Cel mai important eveniment al săptămânii a fost summitul NATO de la Vilnius. Unde președintele Zelenski aștepta o invitație la nuntă. N-a fost o invitație la nuntă. A fost o invitație la logodnă. Niște „aranjamente formale” pentru a proteja Ucraina, spunea premierul britanic  Rishi Sunak. Acordul nu include și clauza privind ajutorul imediat în cazul unui atac. Și după cum știm, logodnele pot să fie rupte atunci când nașii, socrii mari sau mici nu cad la învoială pe  contractul prenupțial. Presa străină scrie pe larg despre tensiunile dintre țările din UE și SUA privind extinderea NATO spre est. Când  premierul Viktor Orban a spus pe bună dreptate că acceptarea Ucrainei implică declanșarea unui al treilea război mondial prin activarea articolului 5, presa l-a acuzat de promovarea mesajelor de la Kremlin. Despre logica argumentelor, mucles. Turcia s-a înduplecat și promite votul pentru aderarea Suediei. Avioanele F16, pe care și le dorește Kievul se duc la Ankara. Totul se negociază. Și noi am negociat. Piloții ucraineni se vor antrena pe F16  la o bază din România. Probabil prin vest, că în est n-au spațiu aerian și pot nimeri în zone fierbinți. Kievul primește arme cu dispersie. Alt subiect de dezbinare în NATO.123 de țări au semnat acordul care interzice folosirea lor. SUA și Rusia nu sunt printre semnatare. Ele reprezintă un risc pentru civili. Dar scopul scuză mijloacele când interesele o cer. O scurtătură la democrație.

Scurtăturile la democrație s-au bătătorit și în spațiul mioritic. În scandalul relelor tratamente aplicate bătrânilor în centrele de asistență socială, „instituțiile abilitate” au ieșit din adormire. Mai ales DSP-ul adormit la recuperare după lupta crâncenă cu pandemia. Tribunalele poporului activate pe rețelele de socializare au dus la demisia de onoare a Gabrielei Firea, ghimpele din coasta președintelui PSD. Chiar pe 14 iulie de ziua Franței. Un partener strategic mai important decât Germania, vizitată de Marcel Ciolacu în speranța dezvoltării unui cap de pod alternativ la lipsa de iubire, încă, cu partenerul de peste gârla Atlanticului. Nici un liberal nu pare sa plătească oalele sparte. A spus-o și președintele. Gata cu demisiile. Curios este că nimeni nu controlează, pe lângă oale, frigidere și așternuturi cine sunt doctorii care aveau în grijă acești pacienți, doctorii de familie, rețetele prescrise, farmaciile, cine avea controlul cardurilor de asigurați și de câte ori au fost activate aceste carduri.  Nici despre notarii care au semnat schimbări de tutelă nici o știre. Noroc că vin alegerile.

În timp ce economia „duduie”, gaura la buget se lărgește. Nopțile caniculare stârnesc  creativitatea legiuitorilor și pe masa guvernului aterizează schimbări de noaptea minții în fiscalitate. Cresc accizele la țigări și alcool pentru că statul are grijă de sănătatea noastră. S-a văzut în politicile de asistență socială. Căile ferate sunt generatoare de accidente, aeroporturile duduie de reclamații. Toate în ograda super-managerului Grindeanu. Noroc că s-a deschis podul de la Brăila. Ziua, că noaptea, dintre două ploi, mai cad meteoriți.

Vorba unui moș din generația mea: Baboo, ce bine că ne cărăm. Spre ceruri unde cântă de săptămâna trecută Jane Birkin. Gențile Birkin au rămas să fie impozitate de guvernul mondial pentru acoperirea deficitului.

Ofensiva țărilor emergente. India poate depăși SUA!

În timp ce Goldman Sachs preconizează că China va depăși SUA în jurul anului 2035 pentru a deveni cea mai mare economie din lume, India va depăși SUA până în 2075  – și  ar putea atinge acest obiectiv chiar mai repede dacă reușește să rezolve unele dintre obstacolele care o împiedică să își atingă potențialul maxim de creștere.

„Având în vedere rata actuală de creștere a Indiei și mai multe provocări cu care se confruntă SUA – inclusiv îmbătrânirea populației și lipsa forței de muncă calificate din țară – cred că India are șanse reale de a depăși SUA mai repede dacă tendințele sale pozitive persistă, iar provocările din SUA continuă să se intensifice”, spune Anirudh Damani, managing partner al Artha Venture Fund. “India ar putea foarte bine să devină cel mai mare producător și consumator de bunuri și servicii din lume.”

În prezent, India este a cincea cea mai mare economie la nivel mondial. Cu toate acestea, notează The National,  se dezvoltă într-un ritm rapid și, deși Banca Mondială a redus prognoza de creștere a țării pentru anul financiar curent, estimează că va fi cea mai rapidă economie majoră cu o creștere de 6,3%.

Privind mai departe, cu o populație de peste 1,4 miliarde de persoane, dintre care 66% au sub 35 de ani, Santanu Sengupta, economistul pentru India al Goldman Sachs research, spune că acest dividend demografic va fi un motor important al creșterii țării în următoarele decenii, într-o economie care este în mare parte determinată de consumul intern. Alți factori care, potrivit acestuia, vor contribui la accelerarea creșterii sunt investițiile de capital,  digitalizarea, bunurile de larg consum, infrastructura și serviciile financiare.

Totuși, India trebuie să facă față mai multor provocări care i-ar putea împiedica potențialul de creștere economică: inegalitatea socială, slăbirea pieței muncii,  corupția pe scară largă, abordarea tranziției energetice, educația și deficitiul de competențe.