S-au scumpit foarte mult maşinile second-hand. Această piaţă a atins cel mai ridicat nivel din istorie. De ce?
Din cauză că că oamenii nu-și permit să mai cumpere o mașină nouă atât de ușor și încă o mai păstrează pe cea veche.
Preţ mediu la maşină veche: 12.800 euro
Prețul mediu de achiziție al unei mașini la mâna a doua a ajuns la 12.800 de euro. Acesta este cu aproximativ 17% mai mare decât în 2022. Creșterea prețului vine pe fondul numărului mai mic de mașini scos la vânzare și a inflației ridicate.
Şi nu doar în România se întâmplă asta, ci şi în restul Europei. Prețurile au crescut puternic în ultimul an. Avansul variază de la 9,6 la sută în Spania, la aproape 28 la sută în Italia.
În Germania, cea mai mare piață auto din Europa, prețurile autoturismelor second hand sunt cu zece la sută mai mari decât în urmă cu un an.
Românii preferă SUV-uri
Tot mai mulți români care optează pentru achiziția unei mașini rulate se îndreaptă către SUV-uri, datorită spațiului de depozitare mai mare și a capacității de a rula pe teren accidentat.
Românii schimbă mașina cel mai frecvent în intervalul 150.000-200.000 de kilometri parcurși, potrivit analizei ce a luat în calcul 645.000 de autoturisme rulate, produse în intervalul 2010 – 2023 și listate cu intenție de vânzare în ultimii 5 ani.
Au fost momente de panică într-un avion care urma să decoleze din București spre Roma. Din cauza căldurii extreme, unui copil i s-a făcut rău.
Pe fundal se pot auzi oameni extrem de nemulțumiți de situația în care se aflau.
Oamenii şi-au „făcut” aer cu pliantele
Instalația de aer condiționat a aeronavei nu a funcționat, iar unui copil i s-a făcut din cauza căldurii. Restul pasagerilor au reuşit să reziste cu greu şi şi-au făcut vânt cu pliantele găsite în avion.
„Doamne, nu imi vine să cred!. Deci plânge (copilul – n.r.). Nu mai avem aer”, exclamă unul dintre pasageri.
Nu pot fi amendaţi
Cu toate acestea, compania nu poate fi amendată de către ANPC, deoarece legislația românească nu permite sancționarea firmelor cu sediul în altă țară.
„Cum să se întâmple așa ceva? Alți oameni sunt cu boli grave de sănătate. Ne omoară aici pe toți. Incredibil! Uitați, copii fără aer, nu mai au aer! Murim aici cu toții! Nu se poate așa ceva, își bat joc de noi”, au tot exclamat pasagerii.
Vești de ultimă oră de la Administrația Națională de Meteorologie. Specialiștii prognozează episoade cu instabilitate atmosferică, motiv pentru care s-au emis avertizări meteo.
Peste 30 de județe ale țării se vor afla, timp de mai multe ore, sub incidența unor avertizări de vreme severă. Meteorologii au emis Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină.
foto: meteoromania.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineață, o avertizare COD GALBEN, ce va intra în vigoare în această după-amiază. Este vizat intervalul 21 iulie, ora 15:00 – 22 iulie, ora 10:00.
În intervalul menționat, anunță meteorologii, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Sunt prognozate ploi torențiale, dar și vijelii și căderi de grindină. Mai exact, ANM anunță „intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp)”.
COD PORTOCALIU pentru aproape jumătate din țară: instabilitate atmosferică accentuată
Totodată, pentru intervalul 21 iulie, ora 18:00 – 22 iulie, ora 06:00 a fost emis un COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii se așteaptă ca în mai multe județe să se producă vijelii puternice, să cadă averse torențiale – însemnate cantitativ – și grindină.
„În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Olteniei, precum și în nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp)”, menționează reprezentanții ANM în textul avertizării COD PORTOCALIU.
Un bărbat din Suceava a vrut să mănânce un sendviş simplu, la un fast-food din oraş. Doar că foamea l-a dus către o experienţă de neuitat. Una neplăcută.
Chiar înainte să muşte, a observat ceva ciudat. A urmat o ceartă cu personalul localului.
A găsit un melc în sendviş
Bărbatul a reclamat faptul că a găsit un melc în sendviş.
„Am intrat să mănânc un sendviș, îmi era foame. Am intrat, am stat la rând, am fost servit cu un sendviș, m-am așezat imediat la masă. Am desfăcut sendvișul, cum am luat prima gură, exact de sub sendviș, un melc viu, care și mișca acolo.
Imediat am luat tava și m-am dus la ghișeu. Am întrebat ce reprezintă melcul ăla acolo, de mi l-ați pus aici. A dispărut tava imediat. Mi-a adus alt meniu.
Le-am spus că nu mai pot să mănânc, că mi s-a întors stomacul pe dos, dați-mi banii înapoi. Nu au vrut să mi-i dea”, a declarat suceveanul pentru intermediatv.ro.
A făcut reclamaţie la ANPC
Nervos, clientul s-a îndreptat către ANPC.
„Am depus plângere la OPC. Nu am nicio pretenție. Vreau să știe lumea, să afle ce se întâmplă acolo, să nu pățească și alții ca mine”, a mai spus bărbatul.
Veşti bune pentru românii care stau la bloc. Legea a fost promulgată. Proprietarii vor putea să își reabiliteze și consolideze mai ușor locuințele în cazul unui cutremur.
Inițiatorii legii spun că până în prezent cadrul birocratic mai mult i-a încurcat pe proprietarii care doreau să-și consolideze locuințele.
Cum este sprijinită populaţia?
Deputata USR Diana Stoica anunță că în lege au fost introduse mai multe mai multe măsuri de sprijin pentru proprietari și asociații.
„A fost eliminată regula absurdă a unanimității. De acum înainte, ca în orice democrație, decizia de a locui într-o clădire protejată – adică, de a începe reabilitarea sau consolidarea unei clădiri — se va lua de către jumătate plus unu dintre proprietari.
Nimeni nu are dreptul să pună în pericol viața altcuiva. A fost scăzută de la 25 de ani la 5 ani perioada de la care poate fi înstrăinată o locuință reabilitată fără a rambursa costurile lucrărilor.
Nu contează cine e proprietar, atâta vreme cât acea locuință este mai rezistentă și mai pregătită de cutremur”, a explicat Diana Stoica.
Credit pentru reabilitare
„Concret, proprietarii sau asociațiile din clădirile încadrate la risc seismic 1 și 2 vor avea posibilitatea să obțină credite de reabilitare seismică garantate de stat pentru lucrările de reabilitare.
Au fost scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauțiuni toate acțiunile în justiție efectuate de autoritățile publice pentru demararea lucrărilor”, a precizat parlamentarul USR.
Eliminarea voucherelor de vacanţă – un scenariu propus de PNL și discutat în coaliția de guvernare pentru a acoperi deficitul bugetar. Tichetele au o valoare totală de 1.450 de lei, iar acestea vin ca un bonus pentru angajaţii de la instituţiile statului, inclusiv pentru fidelizarea lor.
Un salariat beneficiază de tichete într-o singură tură, chiar dacă are activitate la mai mulţi angajatori.
Vouchere de vacanţă, doar în extrasezon?
Un alt scenariu, propus tot de PNL, ar fi acordarea de vouchere de vacanță doar acelor angajați ai statului cu venituri sub 5.000 de lei lunar și, doar în extrasezon, nu în perioada estivală.
Reprezentanții HoReCa mai spun că majorarea TVA-ului în cazul restaurantelor de la 9 la 19% ar însemna falimentul multora și concedierea unui număr important de angajați, ceea ce ar duce la o nouă criză.
Deocamdată nu s-a ajuns la o concluzie, însă acestea au fost, potrivit unor surse din Coaliție, citate de presa centrală, discuțiile.
Nu vin deloc vești prea optimiste din partea meteorologilor pentru cei care suportă cu greu arșița verii. Și pe final de iulie, luna lui Cuptor, cum mai e cunoscută în popor cea de-a șaptea lună a anului, temperaturile vor fi ridicate.
După ce în ultima perioadă un val de căldură și temperaturi caniculare au toropit mai multe zone din țară, în special sudul teritoriului, aducând „la pachet” și un disconfort termic ridicat, cei care vor să afle dacă luna august va mai aduce o îmbunătățire a situației, sub aspect termic, primesc vești de la meteorologi.
Nu sunt puțini cei care încă nu au plecat în concediu, în această vară, și vor să știe cum arată prognoza meteo, pentru a-și definitiva planurile de vacanță.
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au făcut publice, vineri, estimări meteo pentru intervalul 24.07.2023 – 21.08.2023. Așadar, s-a aflat cum arată prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
În prima săptămână din cele patru vizate de prognoză sunt așteptate din nou temperaturi foarte ridicate, în unele regiuni.
Cum vor fi temperaturile, dar și în ce regiuni ale țării va ploua, în următoarele patru săptămâni, aflați în cele ce urmează. Iată ce au anunțat specialiștii ANM:
Săptămâna 24.07.2023 – 31.07.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în nord-vestul țării, dar și deficitar în regiunile sudice și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 31.07.2023 – 07.08.2023
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 07.08.2023 – 14.08.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 14.08.2023 – 21.08.2023
Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Se anunţă „moartea” turismului românesc. De ce? Pentru că statul vrea să crească taxarea în această zonă de activitate, ceea ce s-ar reflecta în preţurile finale pentru client.
Preşedintele de onoare al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a declarat joi că Guvernul vrea să crească taxarea în turism și că oficialii din Executiv le-au spus că au de ales între două rele.
Mai poate suporta consumatorul?
Ile a atras atenţia că o creştere a taxării se va regăsi în preţuri, dar întrebarea este cât mai poate suporta consumatorul, în contextul în care au fost operate deja scumpiri din cauza inflaţiei.
„Putem oare să absorbim încă o creştere de taxe prin preţurile pe care le practicăm? Convingerea noastră este că nu şi că va restrânge consumul o eventuală creştere a tarifelor.
În ce măsură, e greu de precizat. Aceste argumente le-am spus şi în scris şi le-am prezentat şi ministrului de Finanţe. Nu ştim care vor fi consecinţele. Se discută în continuare în Coaliţie.
Toate ţările Europei au un nivel redus de TVA în turism. Şi aici mă refer la Germania, care are 7%, Franţa are 10%, Belgia are 6%, Austria 10%, Bulgaria are 9%.
Cum credeţi că ar putea să figureze România cu 19% în turism, în condiţiile în care ţări cu tradiţie şi cu investiţii şi cu piaţă mare ar rămâne la un nivel scăzut?
E absolut imposibil. Singurele ţări care au mai mult de 19% TVA la cazare sunt Danemarca 25% şi UK, 20%. Ne-ar pune pe poziţia treia în Europa, ceea ce nu se justifică sub nicio formă„, a semnalat Călin Ile.
În plus, eliminarea voucherelor de vacanță pentru sectorul bugetar ar încuraja reapariția turismului ”la negru” și ar diminua numărul investițiilor, se arată într-un comunicat transmis miercuri de hotelierii români.
Grecia se confruntă cu temperaturi foarte ridicate.
Și cum această țară este una dintre destinațiile preferate ale românilor care aleg să petreacă vacanța de vară în străinătate, reprezentanții MAE atrag atenția, prin intermediul unei atenționări de călătorie, asupra faptului că se anunță temperaturi extreme.
Avertizare de caniculă pentru mai multe zile
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă „că Serviciul local de Meteorologie (EMY) a prognozat un cod roșu de caniculă pentru intervalul 20 – 27 iulie 2023, cu temperaturi extreme, de până la 44 grade Celsius, iar pe alocuri mai ridicate” -se precizează în textul atenționării de călătorie postate pe site-ul MAE.
Există și pericol de incendii. „Valul de căldură extremă care va afecta întreg teritoriul elen, însoțit de vântul puternic, va menține gradul de risc în ceea ce privește producerea incendiilor de vegetație, context în care Ministerul pentru Crize Climatice și Protecția Cetățeanului elen a emis un nou avertisment privind nivelul ridicat al pericolului apariției focarelor de incendiu (gradul 4 din 5)”, transmite MAE.
Ministerul Afacerilor Externe le reamintește cetățenilor români că legislația elenă interzice și sancționează drastic „orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc și poate genera astfel apariția unui focar de incendiu.
Cetățenii români aflați în R. Elenă, care observă producerea unui incendiu, pot anunța imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgență) sau 199 (serviciul de pompieri)”.
Telefoane utile
Totodată, MAE anunță telefoanele la care românii pot cere asistență consulară. Și numerele de telefon la care românii care ajung să se confrunte cu o situație dificilă și cu caracter urgent le pot apela în caz de nevoie.
„Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.”, precizează reprezentanții Ministerului de Externe.
Totodată, MAE recomandă consultarea paginilor web http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
Un bărbat din Vrancea a primit suma de 9.200 lei pentru a rezolva un dosar pe caz de boală, astfel încât beneficiarul să primească pensie de handicap. Nu şi-a dus promisiunea la capăt, astfel că a ajuns pe mâna Poliţiei.
Dosarul său a fost trimis în judecată în martie 2021, însă şapte luni mai târziu instanța a admis cerea inculpatului pentru „stingerea litigiului pe cale amiabilă”, condiție pentru care individul trebuia să îi dea părții vătămate suma de 5.200 de lei,reprezentând prejudiciu nerecuperat.
Nu a achitat nici „amiabila”
Termenele de judecată au durat mai bine de un an şi așa vrânceanul a scăpat de „brațul lung al legii”, faptele penale fiind prescrise.
„Termenul a început să curgă de la data de 08.03.2017, iar răspunderea penală pentru faptele reținute în sarcina inculpatului s-au prescris la data de 07.03.2022”, se arată în motivarea instantei publicată pe rejust.ro, preluată de Antena 3.
În cele din urmă, vrânceanul a fost obligat de instanţă la plata de despăgubiri civile-daune materiale în valoare de 5.200 de lei, respectiv 1.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de părți, se mai arată în sentința.
Tragedie pe litoral, în plin sezon estival. Sfârșit cumplit pentru un tânăr care a căzut de la etajul cinci al unei construcții aflate în stațiunea Mamaia.
Din primele informații, totul s-a întâmplat joi seară. La fața locului au ajuns oamenii legii, dar și cadre medicale.
Un bărbat de 34 de ani a murit, după ce s-a aruncat de la etajul cinci al unei clădiri din Mamaia, potrivit news.ro. Conform precizărilor venite de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, oamenii legii din cadrul Poliţiei Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi sinucis, aruncându-se de la etajul cinci al unei clădiri din staţiune.
Pesonalul medical a declarat decesul bărbatului
Ajunși la fața locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 34 de ani. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea tânărului. Personalul medical a declarat decesul acestuia pe loc, conform aceleiași surse.
În cazul de față, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Urmează ca în cadrul cercetărilor să se stabilească exact condițiile în care a sfârșit bărbatul. Și ce l-ar fi putut determina să ajungă să comită un astfel de gest dramatic.
Temperaturile ridicate au adus și vijelii, grindină și instabilitate termică în multe regiuni, în mai multe zone din România. A plouat cu grindină, iar mașinile și culturile oamenilor au fost distruse în câteva minute. Transilvania și Oltenia au fost și ele măturate de furtuni.
În Buzău, o femeie a fost strivită de o salcie pusă la pământ de vântul puternic.
Acoperișurile caselor, luate pe sus
Acoperișurile caselor au fost luate pe sus, iar mașinile oamenilor au fost serios avariate. În grădini, culturile au fost distruse de grindina uriașă, în Maramureş.
O salcie smulsă din rădăcină de vijelie a căzut peste o femeie care mergea pe stradă, la Buzău. Victima a ajuns la spital, după ce localnicii au dat alerta. Nu au lipsit nici mesajele RO-Alert, care îi sfătuiau pe oameni să nu iasă din case.
Meteorologii nu au vești bune nici pentru zilele următoare. Valul de caniculă sufocant va fi însoțit în anumite perioade de furtuni și mai puternice.
Plouă şi vineri
Vineri o să fie foarte cald în jumătatea sudică, pe unde o să avem caniculă și disconfort termic ridicat. Ploile vin după-amiază în zonele de munte, iar pe seară instabilitatea crește în vest, în nord și în centru.
Maximele pleacă de la 26 de grade în Maramureș și ajung la 37 de grade în sudul Olteniei și Muntenia. În Dobrogea și Bărăgan scăpăm de ploi, dar aerul se încălzește foarte tare și se ating 36 de grade în Bărăgan. Din cauza umezelii ridicate, atmosfera devine sufocantă chiar și acolo unde nu este caniculă.
Primăria Sectorului 5 a anunţat, joi seară, că Teatrul de Vară Capitol (Grădina Alhambra) a fost închis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). S-a întâmplat în urma unei acțiuni comune de control, în timpul căreia s-au descoperit mai multe nereguli.
Potrivit unui mesaj postat de pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 5, controlul la Teatrul de Vară Capitol (Grădina Alhambra) a fost făcut în urma sesizărilor venite din partea cetăţenilor privind organizarea unui concert la care urmau să participe mai mulţi minori.
„Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca viceprimarii, alături de Poliția Locală Sector 5 – Direcția de Control, Serviciul Activități Comerciale și Serviciul Protecția Mediului să se alăture controlului efectuat de Poliția Economică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, la Teatrul de Vară Capitol (Grădina Alhambra), în urma sesizărilor venite din partea cetățenilor privind organizarea unui concert la care urmau să participe mai mulți minori”, transmite sursa citată.
Primărie: Băutura era depozitată pe jos, iar tencuiala se desprindea de pe pereți
În cadrul controlului, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au găsit mai multe nereguli – potrivit aceleiași surse. Printre ele, faptul că tencuiala se desprindea de pe pereții incintei.
„Inspectorii ANPC au constatat că locația era improprie organizării unui eveniment de o asemenea anvergură și au găsit mai multe nereguli: băutura era depozitată pe jos, aerul era irespirabil (nu există aparate de aer condiționat), iar tencuiala se desprindea de pe pereți.
În urma celor constatate, evenimentul a fost suspendat și locația a fost închisă de către inspectorii ANPC”, a anunțat Primăria de sector.
Reprezentanţii Primăriei conduse de către Cristian Popescu Piedone au mai anunţat că Direcția Generală de Poliție Locală Sector 5 va face o sesizare la Primăria Capitalei, Disciplina în Construcții și Ministerul Culturii „cu privire la suspiciunea că s-ar fi adus modificări asupra construcției, aceasta fiind poziționată în zona construită protejată “Brezoianu 46””.
Dacă ți-e foame de aventură și entuziasm, ar trebui să faci ceva diferit astăzi. Este o zi bună pentru tot felul de excursii de grup. Trebuie să ieși din rutină, așa că nu ezita să o faci. Când vine vorba de relația dvs., există câteva probleme pe care ar trebui să le abordați.
TAUR
Astăzi veți fi interesați să îi luminați pe alții, poate în chestiuni legate de asigurări, bani, proprietate, moștenire sau ceva legat de banii partenerului dvs. Ai tendința de a juca un rol în viața ta amoroasă, dar nu știi dacă este cu adevărat necesar.
GEMENI
Acesta este un moment minunat pentru a vă bucura de plăcerile oferite fără a vă simți vinovați. Ai un sentiment mai mare de forță interioară și devii din ce în ce mai în formă. Cu toate acestea, problemele legale sau de reglementare vor fi o obligație pentru dvs.
RAC
Starea ta fericită te face să fii mai popular ca niciodată și ar trebui să profiți de ea pentru a-ți crește relațiile. Astăzi, dorința ta de viață te va umple de energie intensă. Din punct de vedere emoțional, aruncă-ți îndoielile imaginare și mergi mai departe.
LEU
Orice legătură cu artele vă va atrage, mai ales dacă aveți ocazia să vă exprimați propria energie creatoare. Vei fi mai receptiv și mai deschis față de alți oameni și aceștia, la rândul lor, vor fi mai înclinați să te asculte. Succesul vă stă la îndemână…
FECIOARA
Dacă ai ocazia astăzi să te refugiezi acasă, te vei simți minunat. Ia-ți ceva timp pentru tine. Folosiți-vă abilitățile organizaționale pentru a vă planifica munca. Abilitatea ta de a face favoruri pentru cei dragi va permite să creați legături emoționale durabile.
BALANTA
Ai tendința să te îndoiești foarte mult pentru că analizezi lucrurile prea mult, găsești încrederea în tine pentru a nu te mai îndoi. Lipsa de securitate emoțională te-ar putea face să fii nervos. Acest lucru nu va rezolva nimic. Cel mai bun lucru pe termen lung ar fi să vorbești calm și deschis cu partenerul tău
SCORPION
Astăzi abordarea dvs. asupra finanțelor și cumpărăturilor va fi mai emoțională decât de obicei. Deci, dacă cumpărați, păstrați chitanțele. Ați lucrat din greu și veți continua să faceți acest lucru, astfel încât s-ar putea să simțiți nevoia de a vă recompensa.
SAGETATOR
Te simți mai confortabil în pielea ta și ești conștient de acest lucru. Nu-ți sufla aura, lasă lucrurile să-și urmeze cursul natural. Alții vă vor diminua vitalitatea. Oamenii îți cer prea mult sau cel puțin așa te simți. Nu te grăbi nimic astăzi, orice ai face.
CAPRICORN
Nu te lăsa oprit de cei care nu cred în tine. Chiar nu aveți nevoie de aprobarea lor. La locul de muncă, vă va fi mai ușor să gestionați graba de activitate. Căutați ajutor util pentru a face acest lucru. O relație stabilă nu merită stricată asupra posibilității unei pase trecătoare de încredere în sine.
VARSATOR
Astăzi, unele date personale despre viața dvs. privată ar putea fi făcute publice, ceea ce ar putea fi deconcertant. Veți avea un drum lung de parcurs pentru a găsi un punct comun de acord cu cei dragi cu privire la planurile dvs. Relaxați-vă și mergeți cu fluxul. Nimic de importanță nu ar putea modifica viața ta amoroasă.
PESTI
O conversație caldă cu un prieten va fi semnificativă pentru amândoi. Aceasta este ziua perfectă pentru a-i asculta pe ceilalți și a vedea ce părere au despre ideile tale și obiectivele viitoare. Nu veți avea nicio problemă în a vă exprima punctul de vedere la locul de muncă.
Medicii consideră că varianta scăpării accidentale din laborator a virusului SARS-Cov-2 nu se susține. Argumentele în favoarea acestei ipoteze sunt legate de contagiozitatea extrem de scăzută a variantei originale a Covid, astfel că acesta nu avea cum să se răspândească atât de repede în toate colțurile lumii. Mai mult decât atât, având în vedere că s-a admis oficial că SARS-Cov-2 este o armă biologică, și presupusul antidot, care a provocat probleme majore de sănătate, ar fi, de fapt, tot o armă biologică.
Când OMS și Comisia Europeană vorbesc despre pregătiri pentru o viitoare pandemie ne întoarcem, involuntar, la momentul zero. Cum a ajuns un virus fabricat în laborator să provoace o pandemie? Prinși în diversiunea pasării responsabilității de la chinezi, la americani și la francezi, am pierdut esențialul. Și anume că SARS-Cov-2 a fost creat ca armă biologică. Medicii spun însă că răspânirea acestui virus fabricat în laborator nu a fost deloc naturală, ci s-a făcut în mod deliberat și repetat, tocmai pentru a crea imaginea unei pandemii globale. ”Am mai spus. SARS-Cov-2 este armă biologică, s-a dovedit că a fost produs în scopul de a face rău populației. Mai mult decât atât, după părerea mea, virusul nu a fost eliberat sau scăpat în Wuhan așa, la un pacient zero, care a transmis la pacientul 1,2,3 și-așa mai departe, așa cum s-a gândit toată lumea la un moment dat, ci el a fost transportat și eliberat în fiecare zonă a globului. Iar în fiecare zonă, și țară, poate chiar la nivel de țară în fiecare regiune, virusul a fost eliberat în mod intenționat și în mod repetat. Este o ipoteză pe care o avansez pe baza comparării vitezei de răspândire a virusului în varianta Alfa, cea originală. S-a văzut foarte clar și noi am avut nenumărate cazuri în care s-au prezentat soț și soție și doar unul dintre ei avea simptomatologie Covid, iar celălalt era testat negativ. Ce înseamnă acest lucru? Că nivelul de contagiozitate era extrem de scăzut, deci mult, mult sub nivelul declarat”, ne-a declarat dr. Oana Mihaela Secară.
A doua armă biologică
Faptul că am asistat la o înmulțire a numărului de cazuri vine să susțină ipoteza introducerii virusului în mod repetat în diferite comunități și pe cât posibil simultan, pe tot mapamondul, astfel încât să se simuleze o viteză de transmitere mult mai mare decât era în realitate, ne mai spune dr. Oana Mihaela Secară. ”Iar antidotul s-a dovedit a fi a doua armă biologică pe care au folosit-o, sub denumirea de vaccin, deși nu are calități nici de prevenție sau de altceva. Iar de efecte adverse nici nu se poate vorbi, pentru că, fiind armă biologică, are efectele unei arme biologice. Faptul că autoritățile europene continuă să nege acest lucru nu ajută deloc, pentru că se pierde din credibilitate. În acest moment chiar și persoanele care nu au pregătire în domeniul medical și observă ce se întâmplă cu cei care au primit ARN mesager, fie că este un atac pe sistemul imunitar, fie că persoana a dezvoltat diferite patologii la scurt timp după vaccinare, fie că au murit membri ai diferitelor familii sau sunt grav bolnavi. Chiar și cei care s-au vaccinat vin și spun că au făcut o mare greșeală, pentru că văd ce probleme de sănătate au”, ne-a precizat dr. Oana Mihaela Secară. Aceasta arată că populația nu este, așa cum cred autoritățile, în totalitate ignorantă, și că oamenii au un discernământ, un bun simț și o intuiție și sesizează contradicțiile între ceea ce se întâmplă în realitate și ceea ce se spune.
Lumea medicală știe
Deși în România nu există nicio raportare a efectelor adverse, nu există nicio statistică, medicii observă direct ceea ce se întâmplă cu personalul din spitale, care a fost obligat, într-o anumită măsură, să accepte acest produs și care s-a vaccinat într-o proporție semnficiativ mai mare față de populația generală. ”Aici se vede că a crescut frecvența neoplasmelor, a crescut frecvența diferitelor afecțiuni cauzate de tulburări de coagulare, cum ar fi infarctul sau accidentul vascular, și a crescut frecvența bolilor autoimune. Deși neoficial, sunt foarte multe departamente în spitalele din țară unde personalul medical discută și face observații foarte clare cu privire la patologiile care se prezintă pe sectorul respectiv, făcând legătura cu vaccinul anti-Covid. Cancere care evoluează rapid, fără a putea fi aproape deloc influențate de terapiile pe care le folosim, ceea ce în trecut nu se întâmpla, pentru că puteam cât de cât să încetinim evoluția bolii sau să creștem rata de supraviețuire la 5 ani, la 10 ani. Acum nu mai avem această posibilitate în multe situații, adică devin cazuri foarte grave de la început și la persoane din ce în ce mai tinere”, a mai afirmat dr. Oana Mihaela Secară.
Finanțarea europeană destinată reducerii sărăciei și dezvoltării din România a mai fost ciuntită cu 400 de milioane de euro. Banii sunt destinați acum întreținerii celor aproape 100 de mii de refugiați ucraineni, care au rămas pe teritoriul țării noastre. Culmea este că, în cele 10 luni ale anului 2022, statul român a cheltuit cu ucrainenii 106 milioane de euro, iar pentru 12 luni din acest an, alocarea este de patru ori mai mare.
Cheltuielile cu cetățenii ucraineni cresc în loc să scadă, deși Guvernul susține că a mai redus, din luna iunie, finanțarea pe cap de refugiat. Astfel, dacă din februarie 2022 până în decembrie 2022, statul român anunța o finanțare de 106 milioane de euro, la o cheltuială zilnică de peste 352.000 de euro, pentru anul 2023, finanțarea va fi de 400 de milioane de euro. Banii pentru ucraineni vor fi luați din așa-zisele economii făcute din programele de finanțare europeană destinate cetățenilor români. Potrivit proiectului de hotărâre de guvern privind stabilirea cuantumului, condițiilor și a mecanismului de acordare a sumei forfetare cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, aflat la prima lectură în ședința Executivului, valoarea contractului de finanțare din alocarea Programului operațional Capital Uman 2014-2020 este de 118.427.000 euro, din care contribuția Uniunii Europene este de 100.000.000 euro. Lansarea apelului s-a făcut abia în luna februarie a acestui an și nu se știe dacă banii au fost recuperați de statul român pentru cheltuielile efectuate anul trecut cu refugiații ucraineni, cheltuieli depășite oricum cu 6 milioane de euro, față de suma stabilită de UE.
Și mai mulți bani
Potrivit informațiior comunicate de către Ministerul Afacerilor Interne privind sumele decontate de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor cu măsurile imediate acordate cetățenilor proveniți din zona conflicutului armat din Ucraina, este necesară suplimentarea alocării financiare care poate fi decontată pe bază de cost unitar din cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 cu 400 milioane de euro contribuție UE, astfel încât impactul bugetar asupra bugetului de stat să fie semnificativ redus, susține Guvernul în expunerea de motiove a proiectului de act normativ. ”Suplimentarea alocării financiare care poate fi decontată pe bază de cost unitar din cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 este efectuată în baza economiilor estimate la nivelul proiectelor finalizate și/sau care se află în derulare la nivelul Programului Operațional capital Uman 2014-2020. În acest sens, se are în vedere modificarea Programului Operațional capital Uman 2014-2020, prin suplimentarea axei prioritare 9 sau prin crearea unei noi axe prioritare la nivelul programului pentru utilizarea resurselor financiare disponibile din alocarea REACT-EU”, arată Executivul.
Cum s-au făcut economiile
Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, la care Guvernul susține că a făcut economii ca să-i ajute pe ucraineni, cuprinde măsuri dedicate tinerilor care implică furnizarea de servicii personalizate de informare, consiliere și orientare, sprijin în găsirea unui loc de muncă/ plasare pe piața muncii etc., în funcție de abilitățile de bază ale persoanelor vizate, îmbunătăţirea nivelului de calificare a tinerilor prin participarea la programe de formare personalizată/ de ucenicie / stagii, precum și facilitarea participării pe piața muncii prin încurajarea angajatorilor pentru a crea noi locuri de muncă și prin evaluarea și certificarea competențelor obținute în context formal, non-formal sau informal. Totodată, prin POCU, se finanțau măsurile pentru creșterea ocupării prin încurajarea antreprenoriatului și înființării de întreprinderi, cu accent pe cele cu profil non-agricol din mediul urban, prin acordarea de sprijin financiar persoanelor fizice pentru deschiderea unei afaceri, dar și prin acordarea de sprijin financiar IMM-urilor deja înființate pentru a crea noi locuri de muncă.
Comisia Europeană a propus recent prima revizuire majoră a politicilor farmaceutice ale Uniunii Europene din ultimele două decenii.
Executivul UE încearcă să se asigure că toți europenii, indiferent de naționalitate, au acces mai rapid la medicamente accesibile și care pot salva vieți. Dar bunele intenții nu se traduc neapărat printr-o politică bună, relatează Politico. Iar propunerea Comisiei se bazează pe o premisă eronată care, în cele din urmă, va bloca – și nu va facilita – accesul la medicamente care salvează vieți.
Concret, se vrea scurtarea duratei exlusivității pe piață pentru noile medicamente, permițând astfel medicamente generice mai ieftine în comerț cu doi ani mai devreme.
Dar nimeni nu garantează că producătorii ar putea să recupereze majoritatea celor doi ani de protecție dacă își introduc noile medicamente în toate cele 27 de țări membre ale UE într-un anumit interval de timp și dacă dezvoltă medicamente care răspund unei „nevoi medicale nesatisfăcute”.
Deși propunerea ar putea oferi o perioadă de protecție reglementară globală chiar mai lungă decât regimul actual, este puțin probabil ca firmele farmaceutice să se alinieze condițiilor stricte legate de obținerea unei protecții depline. Și, în loc să ducă la o lansare mai mare și mai rapidă a medicamentelor, abordarea propusă va avea ca rezultat probabil mai puține lansări și mai puține cercetări pe continent.
În prezent, un medicament aprobat de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) poate fi vândut în toate țările membre ale UE. Cu toate acestea, economiile și bugetele de sănătate ale acestor țări pot varia drastic, iar constrângerile bugetare împiedică adesea statele membre mai mici și mai sărace ale UE să stabilească prețul sau să ramburseze noile medicamente până la ani de zile după ce alte state membre o fac – dacă o fac vreodată.
Ca urmare, aceste țări au mai puține medicamente inovatoare disponibile pe piețele lor. De exemplu, între 2015 și 2017, pacienții din Germania au avut acces la 104 medicamente noi aprobate de EMA, în timp ce omologii lor din Letonia au avut acces la doar 11.Ideea că lansarea unui medicament este cumva în mâinile producătorului său este iluzorie.
Chiar dacă firmele de biotehnologie s-ar lansa în toate cele 27 de țări membre, în cele din urmă, fiecare stat membru – care trebuie să stabilească prețul și rambursarea unui medicament înainte de debutul pe piață – este cel care decide când se lansează un medicament. Iar multe dintre acestea nu reușesc în mod obișnuit să încheie negocierile privind prețurile în timp util, ceea ce înseamnă că reformele Comisiei sunt bune doar pe hârtie.
Cu doar câteva decenii în urmă, Europa reprezenta majoritatea medicamentelor noi inventate la nivel mondial, în timp ce acum acoperă doar 31% din cheltuielile globale pentru cercetare și dezvoltare în domeniul biofarmaceutic, iar Statele Unite reprezintă peste jumătate.
Și, totuși, USR-ul nu se mai află la guvernare… De asemenea, oricât ai frunzări documentele oficiale, nici Dacian Julien Cioloș nu este cel care girează politica externă…Dar, ghinion, cu toată această realitate politică a singurei alianțe aflate la guvernare între Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, ”progresiștii radicalizați” continuă să își vadă netulburați de ”capul de pod” instalat la vârful Ministerului Afacerilor Externe!
Mai mult decât atât, acest ”cap de pod” în care a fost transformată Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid odată cu ”plantarea” în funcția de director general adjunct a ”ofițerului de informații” al lui Dan Barna – cum stă scris negru pe alb chiar în CV-ul oficial al ”puiului de userist” Sandu I. Mihai face prozeliți.
Nu vă mai uitați la NETFLIX!
Și uite cum, în timp ce ”ofițerul de informații” userist Mihai Sandu este intangibil la conducerea Agenției speciale a Ministerului Afacerilor Externe, masochismul deja penibil al alianței pesedisto – liberale face ca un alt legendat ”agent” să reprezinte de asemenea ”interesele” MAE chiar la Bruxelles. ”Detașatul la Comisia Europeană” Badea Cătălin Constantin mai fiind și recompensat cu 8.800 de euro pe lună pentru nu se știe exact ce!
Iar această pasivitate cel puțin complice a structurilor de control intern ale Ministerului Afacerilor Externe nu face decât să întărească intensa legendare useristă că tot Cioloș conduce Externele, chiar și după instalarea în postul de ministru a Luminiței Odobescu. Cea care are astfel obligația de a lămuri tranșant dacă USR se mai află sau nu la guvernare, cel puțin la nivelul MAE! Și dacă are acoperire sau nu ”legendarea” detașatului de la Comisia Europeană despre ”tanti Lumi”…
La fel cum, trebuie precizat de la bun început, Serviciul de Informații Externe are de asemenea obligația de a își spăla rufele în familie și de a clarifica dacă prelungirea detașării până în 2025 a omului plătit de aproape trei ori cât premierul României i se datorează sau nu… Și dacă nu, atunci să ia de îndată măsurile operative contrainformative care se impun! Nu de alta, dar deja de parcă nu mai era de ajuns că nu mai este gabor care să nu se dea ”urecheat de la Doi ș’un sfert” și funcționar să nu facă pe ”pădurarul”, acum s-a umplut orașul și de ”speciali SIE”! De chiar zici că le-a luat NETFLIX-ul mințile cu totul!
Salariile demnitarilor români … și cele ale lui Badea! Mare atenție la ”titlu de indemnizare de delegare, la poziția 11”…
Așa că primul pas pentru ”curățirea ”Ministerului Afacerilor Externe după ejectarea ”micului Aurescu” este simplu? Și constă în răspunsurile la trei întrebări concrete…
Doamnă ministru, USR asigură conducerea RoAid? Detașatul la Comisia Europeană, Badea Constantin Cătălin chiar are ”ascendentul personal” pretins? A intervenit SIE pentru pelungirea detașării sale?
Și, cu toate că răspunsurile firești sunt ”NU,NU,NU”, aceste lucruri trebuie și spuse, pentru că altfel chiar ”nu ne mai facem bine”…
Sandu, Cavalerul Mamei!
Da, într-adevăr, devine deja inexplicabil cum de, cu PSD și PNL la putere de atâta vreme, tot ofițerul de informații al useristului Dan Barna conduce operativ poate cea mai vizibilă și totodată influentă Agenție a Ministerului Afacerilor Externe de peste hotare… Mai ales că acesta a fost pus la butoanele operative ale Agenției MAE cu doar câteva zeci de ore înainte de declanșarea ”nopții cuțitelor lungi” împotriva ultimilor useriști din fosta echipă de guvernare… Atunci când obedientul Cîțu a dat cu bățul pentru ca noul șef operativ și cu acces nelimitat la bugetul aferent al RoAid să fie cel prezentat oficial drept ”ofițerul de informații” al lui… Dan Barna!
Este vorba despre un ”no name” ca Mihai Sandu, născut la 6 septembrie 1990 și care, la doar 24 de ani, primea ”Ordinul Național „Pentru Merit” în Grad de Cavaler – President of Romania – 2014”!!! ”Mihăiță al nostru” fiind făcut, de către Administrația Prezidențială, ”Cavaler” al statului român după ce înainte primise o altă distincție… ”Diploma de participare din partea Cenaclului „Orfeu” din Ploiești”! După care a ajuns ”internacional relations Officer” al USR, la Cabinetul lui Dan Barna!
Însă halucinanta și deja obsedanta sa promovare în rândurile Administrației Prezidențiale și a ”anexei” Ministerului Afacerilor Externe s-ar putea datora nu atât diplomei de la Cenaclul ploieștean ”Orfeu”, cât marelui merit de a fi ”băiatul mamei”! Cu toate că omul care și acum răspunde de destinele ”specialilor” MAE în exterior a fost și…președinte al ONG-ului cultural – ștințific ”Spirala Cunoașterii” din Prahova! Numai că și mama ”cavalerului” este Alexandrina Andronescu, patroana firmei cadastrale SANTOP STAR SRL. Cea care, din 2010 încoace, a încheiat sute de contracte cu statul, indiferent de ce formațiune politică s-a perindat la Putere…
Dar chiar și așa, va fi destul de greu de explicat îngroparea raportului contrainformativ intrat în posesia noastră, intitulat ”Rețeaua Tunisiană” și în care se regăsesc elemente – cheie precum ” mătușa Elena Șerbănescu… Direcția Juridică a MAE… Ovidiu Soare…general acoperit SIE… Riahi Slim… arestare Grecia… Libia… Walid Hajjem… File Nr. 68293/2020… Ofense : Money Lundering, Penalty 10 years imprisonment, FBI…”.
Asta doar așa, să se știe că se știe și că raportul chiar nu a fost pierdut cu totul…
Fritz conduce MAE!
La fel după cum tot în posesia noastră a ajuns și raportul contrainformativ privind plantarea oamenilor de încredere ai primarului userist din Timișoara, Dominic Fritz la vârful RoAid din Ministerul Afacerilor Externe condus, totuși, de propunerea Partidului Național Liberal, Luminița Odobescu. Și din care, astăzi cităm doar paragrafele privindu-l pe ”Teodorescu Emil Adrian, cel care, dintr-un simplu om de încredere al primarului Fritz, a primit sinecura de șef de Serviciu în cadrul RoAid – MAE. Printr-un concurs la care au participat și următorii patru angajați(…) Conform documentării pe care o anexăm, în ziua de (…), chiar înainte de intrarea în sala de concurs, acesta a intrat și a staționat timp de aproximativ 20 de minute în biroul directorului general Mihai Sandu”.
Toate acsete informații regăsindu-se, de altfel, și în posesia Corpului de control al prim-ministrului României.
”Spionul” Badea
Aceasta este ”tinicheaua” legată de ”coada” lui Badea Constantin Cătălin.
Cel care, după ce a ”spălat” toate deconturile fostului său șef Cătălin Harnagea făcute ”pe spinarea” RoAid s-a trezit dat afară, cu scandalul de rigoare, din apartamentul de serviciu ocupat abuziv, ”pe un ONG”…
Dar și trimis la Bruxelles, pentru a se mai stinge acasă din anchetele declanșate de dezvăluirile ”NAȚIONAL”. Iată însă că timpul trece și ”leafa merge” pentru ”spionul” Badea și la Bruxelles… Acolo unde ”timorarea” față de legendările despre ”tanti Lumi”, ”omul SIE” sau ”al Pădurii” este atât de mare, încât acesta continua să încaseze 8.800 de euro pe lună! Sumă ”forfetară” în care, ce este drept, intră și banii de mâncare și transport!
Dar chiar și așa, ce demnitar al statului român nu ar vrea 8.800 de euro pe lună? Ca să nu mai vorbim de adevărații agenți acoperiți ai SIE care își rică viața în teatrele externe de operațiuni, pe sume infinit mai mici?
Dar uite că am intrat în posesia corespondenței oficiale purtate cu chiar Comisia Europeană ”cu referire la CHELTUIELI ILEGALE efectuate de către reprezentanții legali ai MAE din perioada 16.09.2021 – 19.07.2023 dar și de directorul general al agenției RoAid în perioada 16.09.2021 – 19.07.2023.
Ne referim la acele CHELTUIELI ILGALE în cuantum de cca. 8.000 euro/lunar, efectuate cu plata cetățeanului Badea Cătălin Constantin, detașat la Comisia Europeană, pe banii contribuabililor, cetățeni români, astfel cum rezultă din comunicarea Ares (2021) 4720318/22/07/2021, comunicare care este semnată de fostul reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană, cel care a semnat inclusiv notificarea nr.8008/27.09.2018 transmisă în numele statului român Comisiei Europene. Concret, aceste cheltuieli de 8.000 euro pe lună, începând cu 16.09.2021 până în prezent, cu plata cetățeanului Badea Cătălin Constantin sunt ilegale întrucât NU AU APROBAREA Guvernului în categoria cheltuielilor, în planul anual de buget alocat MAE și alocat Agenției, nu există o justificare legală în ceea ce privește pretinsul beneficiu adus statului român în menținerea acestor cheltuieli în cuantum de 8.000 euro cu plata cetățeanului Badea Cătălin Constantin, în condițiile în care cetățeanul Badea Cătălin Constantin este unul dintre cei care a fost implicat prin semnături, în procesul fraudei adus bugetului Agenției și în condițiile în care Agenția RoAid nu a recuperat nici măcar frauda identificată conform Deciziei Curții de Conturi nr. 13/2019”.
Deocamdată doar atât din documentele oficiale, dar doar pentru a nu strica surpriza ”misiunii de follow -up” declanșată la Agenția RoAid.
ULTIMA ORĂ. În luna a șaptea a anului 2023, execuția bugetară la Agenția RoAid condusă de expertul USR-ist Mihai Sandu este de doar 18% în materie de asistență pentru dezvoltare pentru țările beneficiare!!!
Trei întrebări cheie se află în centrul dezbaterilor privind posibilitatea ca crizele globale și escaladarea tensiunilor geopolitice să fi început să anuleze globalizarea.
S-a inversat oare creșterea comerțului transfrontalier, a fluxurilor de capital, de informații și de persoane? Sunt tensiunile geopolitice care fracturează economia mondială în blocuri rivale? Și globalizarea cedează locul regionalizării? Răspunsul la toate cele trei întrebări este încă „nu”.
Regionalizarea – și protecționismul – fără deglobalizare implică faptul că majoritatea firmelor multinaționale ar trebui să răspundă la tensiunile geopolitice ridicate prin ajustări specifice ale strategiilor lor globale și ale gestionării riscurilor.
În timp ce mediul de politici publice a devenit mai puțin favorabil globalizării, rezistența fluxurilor globale ne avertizează împotriva unor schimbări mai dramatice de strategie bazate pe ideea că piețele vor deveni mult mai puțin globalizate.
Prăbușirea fluxurilor comerciale și de capital începutul pandemiei Covid-19 a provocat un val de speculații privind sfârșitul globalizării, iar invazia Rusiei în Ucraina a adus și mai multe predicții privind o retragere către autosuficiența națională. Dar fluxurile internaționale nu prezintă semne de scădere susținută.
Indicele DHL Global Connectedness, utilizat de analiștii de la Harward Business Review măsoară „profunzimea” globalizării prin compararea creșterii fluxurilor internaționale cu creșterea activității economice interne.
Comerțul internațional și-a revenit rapid după ce a scăzut la începutul pandemiei. Volumul comerțului mondial cu bunuri a ajuns la jumătatea anului 2022 la 10% peste nivelurile anterioare pandemiei, iar comerțul cu servicii a revenit, de asemenea, peste nivelurile anterioare pandemiei.
Datele preliminare indică faptul că valoarea exporturilor mondiale ca pondere în PIB a crescut în 2023, egalând nivelul record stabilit în 2008. Cele mai recente estimări ale Fondului Monetar Internațional (FMI) prevăd în continuare o creștere modestă a comerțului cu 2,4% în până la sfârșitul acestui an, înainte de a accelera la o rată mai tipică (3,5%) în 2024.
De asemenea, investițiile internaționale în afaceri și-au revenit rapid după declinul înregistrat la începutul crizei covid. Fluxurile de investiții străine directe (ISD), care reflectă companiile care cumpără, construiesc sau reinvestesc în operațiuni în străinătate, s-au prăbușit în 2020, dar au revenit peste nivelurile anterioare pandemiei.
Alte măsurători ale globalizării corporatiste afirmă că întreprinderile nu se retrag în general de pe piețele externe, chiar dacă fluxurile de investiții străine directe rămân sub nivelurile maxime istorice.
Plățile pentru utilizarea proprietății intelectuale străine continuă să crească, în timp ce ponderea transfrontalieră a tranzacțiilor de fuziuni și achiziții se menține constantă, iar ponderea producției globale generate de operațiunile străine ale firmelor multinaționale tocmai a scăzut modest de la un nivel record stabilit la mijlocul anilor 2000.
Per total, în 2023, datele privind creșterea fluxurilor globale resping puternic noțiunea de retragere în masă de la activitatea internațională la cea internă.Chiar mai important, schimburile comerciale ale țărilor care sunt aliniate geopolitic cu SUA și China nu indică o fragmentare semnificativă a economiei mondiale în blocuri rivale.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat, la finalul ședinței de joi a Executivului, cifre cu privire la controalele făcute de autorități în centrele de asistență socială pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități.
„Aș vrea însă să punctez date centralizate, proaspete, de astăzi, pe care le-am primit de la Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu situația investigațiilor, controalelor, anchetelor din centrele de asistență socială pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități. Aceste verificări sunt încheiate aproape în proporție de 100%, mai precis de peste 97%. În 40 de județe controalele au fost încheiate, au rămas deschise Bucureștiul şi județul Ilfov şi s-au luat mai multe măsuri de suspendare, retragere a autorizației sau de închidere efectivă a acestor centre și există deja 47 de dosare penale deschise de organele de anchetă în aceste cazuri”, a declarat Mihai Constantin în cadrul briefing-ului de presă de după ședința de Guvern.
„Din cele 51 de centre neautorizate găsite, 543 de persoane au fost relocate”
Răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor, referitor la ce s-a întâmplat cu persoanele care se aflau în centrele închise sau suspendate, reprezentantul Guvernului a anunțat că din cele 51 de centre neautorizate găsite, 543 de persoane au fost relocate.
„Am două cifre, sper să fie actuale, la zi. Din 59.071 de persoane rezidente în centrele investigate, 627 au fost relocate, din câte știu. Din cele 51 de centre neautorizate găsite, 543 de persoane au fost relocate, și aici am chiar o detaliere: 125 au avut nevoie de spitalizare, 234 de persoane au fost duse în alte centre pentru continuarea îngrijirilor și 184 de persoane au fost preluate de aparținători, deci au fost luate acasă de cei care le-au internat, pentru că au avut această posibilitate”, a anunțat Mihai Constantin.
„E un proces în plină desfășurare care ne-a luat pe toți prin surprindere și ne-a șocat – cred că nu e un termen prea dur – și se iau toate măsurile care se pot lua în această clipă, fie mutarea în centre care au condiții suficiente pentru a-i trata și găzdui pe acești oameni care au nevoie de asistență, fie chiar internarea lor în spitale pentru intervenții și asistență medicală. Totul este în derulare. Și, de asemenea, așa cum a spus și premierul la începutul ședinței de astăzi, se dorește nu doar corectarea situației de fapt, ci îmbunătățirea întregului sistem. Este un proces care s-a declanșat și care trebuie dus la bun sfârșit”, a mai punctat purtătorul de cuvînt al Guvernului Ciolacu după ședința din 20 iulie a Executivului.
Președintele chinez Xi Jinping l-a primit joi la Beijing pe fostul secretar de stat american Henry Kissinger, salutat în presa de stat drept un „diplomat legendar” pentru apropierea dintre China și Statele Unite în anii 1970.
Întâlnirea a avut loc într-un moment în care relațiile dintre cele două țări sunt la un nivel minim istoric, în ciuda unei serii recente de vizite diplomatice din partea Statelor Unite.
Kissinger, care a împlinit recent 100 de ani, a vizitat în secret Beijingul în iulie 1971, când era consilier naţional pentru securitatea SUA, pentru a stabili legături cu China comunistă, deschizând calea pentru vizita istorică a președintelui Richard Nixon la Beijing în 1972. Această mână întinsă Chinei a pus capăt izolării gigantului asiatic și a contribuit la ascensiunea sa, inițial economică, pe scena mondială.
„Relațiile sino-americane vor fi asociate pentru totdeauna cu numele lui Kissinger, iar poporul chinez își va aminti mereu de dumneavoastră”, i-a spus președintele Xi lui Kissinger, potrivit televiziunii de stat CCTV.Fostul secretar de stat american a fost primit chiar în camera în care a lucrat pentru apropierea de China în urmă cu 50 de ani, la Diaoyutai, vila de protocol a guvernului din Beijing.
Din 1971, Kissinger a vizitat China de peste 100 de ori, a precizat CCTV. De asemenea, ministrul de Externe Wang Li i-a mulțumit lui Kissinger pentru „contribuțiile sale istorice la dezghețarea relațiilor dintre China și Statele Unite”. „Politica americană față de China are nevoie de înțelepciunea diplomatică a lui Kissinger și de curajul politic al lui Nixon”.
New York Times a relatat că vizita lui Kissinger la Beijing poartă un „simbolism puternic”, deoarece a transmis un mesaj despre cât de multă importanță acordă China și președintele Xi Jinping „vechilor prieteni”.
Kissinger a declarat că în lumea de astăzi coexistă provocări și oportunități, iar Statele Unite și China ar trebui să elimine neînțelegerile, să mențină relații în mod pașnic și să evite confruntările.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Henry Kissinger, un favorit de mulți ani al elitei politice de la Wasgington, a făcut avere după ce a părăsit politica, oferind consultanță companiilor care investesc în China. El a avertizat, de asemenea, împotriva unei înăspriri a politicii SUA față de Beijing.
Vizita sa în China a coincis cu cea a emisarului american pentru climă, John Kerry, și după călătoriile altor înalți oficiali ai SUA, precum secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, și secretarul de stat Antony Blinken.
La începutul mandatului, Joe Biden a încercat o punte de legătură cu Vladimir Putin. În timpul campaniei pentru 2020, abia a menționat Rusia ca rival geopolitic al SUA. China a acaparat toată atenția.
La summitul de la Geneva cu omologul său rus din iunie 2021, Biden a făcut eforturi mari pentru a-l îndulci pe Putin, numind chiar Rusia o mare putere. Câteva săptămâni mai târziu, a retras forțele americane rămase din Afganistan, într-o mișcare care amenința să-i facă de râs președinția. Privind retrospectiv, notează Financial Times, este limpede că cele două evenimente aparent fără legătură între ele – atitudinea pozitivă a lui Biden față de Rusia și retragerea din Afganistan – au întărit decizia lui Putin de a invada Ucraina.
În opinia lui Putin, era puțin probabil ca Occidentul să reacționeze mai decisiv la anexarea planificată de el a Ucrainei decât o făcuse la Crimeea în 2014. Astfel de neînțelegeri au caracterizat geopolitica de-a lungul timpului. În acest caz, consecințele atacului Rusiei în Ucraina – și răspunsul neașteptat al Occidentului – vor reverbera probabil ani, dacă nu chiar decenii. După 16 luni de la începerea „operațiunii militare speciale”, lumea se află într-un risc mai mare de conflict între superputeri decât în cele mai periculoase momente ale Războiului Rece.
Provocarile cu care se confruntă SUA și aliații ar putea părea insurmontabile. Prima constă în menținerea unității occidentale împotriva lui Putin. Acest lucru este pus în evidență de alegerile de anul viitor din SUA. Rareori un scrutin prezidențial a conținut rezultate posibile atât de divergente.
Dacă Biden ar fi reales, lumea s-ar putea aștepta la o oarecare continuitate în politica externă a SUA până în 2028. Dacă Donald Trump, probabilul candidat republican, ar reveni la putere în 2025, ar putea distruge unitatea occidentală.
Trump a promis că va pune capăt războiului din Ucraina în termen de 24 de ore de la preluarea mandatului. Această perspectivă, și numai aceasta, este o motivație suficientă pentru ca Putin să își mențină războiul împotriva Ucrainei pentru următoarele 18 luni, în speranța că Trump va veni în ajutorul său.
A doua provocare pentru Occident este de a crea un front comun în ceea ce privește China, fără a se ajunge la o confruntare directă. Spre deosebire de războiul din Ucraina, care trebuie să ajungă în cele din urmă la un fel de concluzie dezordonată, rivalitatea dintre SUA și China este un proiect fără sfârșit. Pentru scopurile planificatorilor strategici, nu oferă nicio concluzie naturală.
Aici, istoria nu oferă prea multe îndrumări. Cu excepția Armaghedonului, nu există niciun scenariu în care SUA sau China să devină singurul hegemon al lumii.
Pentru a-l parafraza pe fostul lider suprem al Chinei, Deng Xiaoping, Occidentul va trebui să traverseze râul pipăind pietrele, doar că malul îndepărtat nu va fi niciodată pe deplin vizibil.
Şefii diplomaţiei celor Douăzeci şi Şapte s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre o posibilă consolidare a relaţiilor lor cu Turcia, nereuşind să îi ofere acesteia o perspectivă credibilă de aderare la UE.
Această dezbatere îndelung așteptată despre un partener esențial a devenit și mai actuală după summitul NATO de săptămâna trecută de la Vilnius, unde președintele turc Recep Tayyip Erdogan a creat o surpriză prin faptul că a condiționat aprobarea integrării Suediei în NATO de reluarea discuțiilor privind aderarea Turciei la UE, care se află în impas de mai mulți ani.Cu toate acestea, a avertizat că ratificarea nu va avea loc decât cel mai devreme în octombrie.
În schimb, europenii au deschis calea pentru legături mai strânse cu Ankara: după întâlnirea cu Erdogan, președintele Consiliului European, Charles Michel, a scris pe Twitter despre dorința lor comună de a „revigora” relațiile dintre Turcia și UE.
Iar Suedia a fost de acord să „susțină în mod activ” eforturile de revitalizare a procesului de aderare a Turciei, contribuind în același timp la modernizarea uniunii vamale și la liberalizarea vizelor, potrivit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
Aceste ultime două aspecte sunt cruciale în ochii Ankarei, subliniază AFP. Pus în aplicare din 1995, acordul de uniune vamală dintre Turcia și UE ar putea fi adaptat pentru a încuraja intensificarea schimburilor comerciale, în timp ce o eventuală liberalizare a vizelor ar ușura condițiile de intrare în UE pentru cetățenii turci.
În general, acesta este un moment bun pentru a „reevalua relațiile UE cu unul dintre cei mai importanți vecini ai săi”, după realegerea președintelui Erdogan pentru un al treilea mandat la sfârșitul lunii mai, a remarcat un oficial european.
La summitul lor din iunie, șefii de stat și de guvern din cele 27 de state membre l-au invitat deja pe șeful diplomației UE, Josep Borrell, să pregătească o evaluare a relațiilor cu Turcia, un raport așteptat până în toamnă.
Deși există o cooperare consolidată în ceea ce privește tarifele vamale și vizele, este dificil de prevăzut un progres pe termen scurt în procesul de aderare a Turciei la UE.
„Turcia rămâne un candidat la aderarea la UE și am primit semnale din partea Ankarei că cel puțin dorește să aibă o discuție deschisă și serioasă cu noi cu privire la dificultățile și punctele de divergență”, a adăugat oficialul european.”Ideea este de a-i lăsa pe miniștri să le discute, pentru a vedea cum percep ei situația și ce căi de lucru au în vedere”.
Dar și Erdogan are cărți în mână: din cauza crizelor geopolitice, Turcia rămâne un partener esențial pentru UE. După criza migratorie din 2015, țările din bloc au încheiat cu Ankara un acord care vizează limitarea afluxului de migranți în Europa, în schimbul unei contribuții financiare importante – o parte din cele 6 miliarde de euro promise la vremea respectivă nu a fost încă furnizată.