Acasă Blog Pagina 697

Pompierii români au ajuns pe insula Rodos, grav afectată de incendii – VIDEO/Mii de evacuări în Corfu

2

Peste 50 de pompieri români aflați în Grecia au ajuns, luni dimineață, pe insula Rodos, puternic afectată de incendii. Pompierii români se alătură astfel colegilor lor greci, în încercarea de a stăvili propagarea flăcărilor.

UPDATE: Probleme sunt și în Corfu, o altă insulă populară printre turiști, unde s-a trecut la evacuări, ca măsuri preventive.

Theofanis Skembris, oficial din Corfu, a declarat pentru BBC că majoritatea incendiilor sunt ținute sub control. Și și-a exprimat părerea că „totul se va termina în curând”.
„Au fost patru incendii care au început simultan”, a spus el. „Situația de pe insulă este mai bună acum. Majoritatea incendiilor sunt sub control. Sunt avioane care ajută la stingerea incendiilor. Cred că totul se va termina în curând”.

UPDATE: Aproape 2.500 de persoane evacuate preventiv de pe insula Corfu, anunţă pompierii

Aproape 2.500 de persoane au fost evacuate, ca măsură de precauţie, în noaptea de duminică spre luni, de pe Insula turistică Corfu, în Grecia, din cauza unui incendiu care făcea ravagii în partea de nord a insulei, anunţă luni un purtător de cuvânt al pompierilor, Yannis Artopios, relatează AFP, preluat de news.ro.

Potrivit acestuia, până în prezent incendiul nu a distrus case sau hoteluri.


Insula Rodos – una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Grecia – înfruntă o situație grea, ca urmare a incendiilor de vegetație care au afectat zona.

Citiți și: COŞMAR pentru românii care au mers în vacanţă în Insula Rodos. Peste 2.000 de persoane, evacuate din cauza incendiilor!

“Vara iadului”: de la căldură extremă la furtuni mortale

Pompierii români au ajuns pe insula Rodos

Luni dimineață, pompierii români au ajuns pe insula Rodos. „În această dimineață, pompierii români, componenți ai modulului național de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au ajuns pe insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii.

Astfel, modulul României, format din 52 de militari, se îndreaptă către baza militară, loc unde vor fi cazați și unde vor alimenta cu apă autospecialele care vor acționa în zonele afectate de incendii”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Aceeași sursă a precizat că – sub directa coordonare a ofițerului de legătură elen – pompierii români vor începe misiunea de limitare a propagării incendiilor în zonele afectate din Rodos. Pompierii români se vor afla, astfel, alături de pompierii greci și slovaci.

De altfel, încă din cursul zilei precedente s-a aflat că pompierii români ce fac parte din modulul național de stingere dislocat în Grecia au fost anunțați că e nevoie de ei pe insula Rodos. Ca urmare, s-a început îmbarcarea tehnicii de intervenție a modulului format din 52 de români, deplasarea realizându-se pe cale maritimă.

 

Dezastru după prăbușirea acoperișului unei săli de sport, în China: 11 persoane și-au pierdut viața

Salvatorii au fost mobilizați și au intervenit de urgență, în număr mare, la locul dezastrului.

Unsprezece persoane au murit după ce acoperişul unei săli de sport de la o școală gimnazială s-a prăbuşit în nord-estul Chinei, relatează bbc.com. Nenorocirea a avut loc în timp ce sala era folosită de o echipă de volei feminin, potrivit presei de stat.

Martorii oculari spun presei locale că multe dintre victime sunt copii, dar acest lucru nu a fost confirmat oficial, scrie BBC.

Îngrijorați, mai mulți părinți au mers într-un suflet la un spital din apropierea locului nenorocirii, pentru a afla informații despre starea copiilor lor.

Din primele informații, incidentul a avut loc duminică la ora locală 15.00 (07.00 GMT) la Qiqihar, în provincia Heilongjiang.

Salvatorii au intervenit la fața locului

În imaginile apărute pe rețelele de socializare se pot observa salvatorii aflați în număr mare la fața locului, care caută printre dărâmături. Potrivit aceleiași surse, doar opt dintre cei 19 oameni care se aflau în sala de sport din provincia industrială Heilongjiang au supraviețuit.

S-a declanșat o anchetă în acest caz. Potrivit unei investigații preliminarii, muncitorii din construcții au plasat perlit pe acoperișul sălii de gimnastică, în timpul construcției unei clădiri adiacente, potrivit chinadaily.com.cn. Sub influența precipitațiilor, perlitul – o formă de sticlă vulcanică – a absorbit apă și a devenit mai greu, ceea ce ar fi dus la prăbușirea acoperișului.

Șofer prins gonind cu 204 km/h pe autostradă. Cu ce sancțiuni s-a ales bărbatul de 47 de ani

4

Un conducător auto surprins după ce a călcat prea mult pedala de accelerație a mașinii la volanul căreia se afla a fost sancționat de către polițiști. S-a aflat că șoferul a gonit pe autostrada A7 cu peste 200 km/h.

Bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost depistat de poliţişti conducând pe autostrada A7 cu viteza de 204 km/h, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru. Șoferul vitezoman s-a ales cu amendă și cu permisul de conducere reținut pentru o perioadă de 120 de zile.

Care a fost amenda primită de șofer

„Un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat, pe DN 2-E 85, în afara localităţii Dumbrava, un conducător auto de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe autostrada A7 cu viteza de 204 km/h. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie”, a precizat Cătălina Păduraru, citată de agerpres.ro.

De altfel, IGPR a anunțat, duminică, 23 iulie, că în ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la peste 3.600 de sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 9.300 de sancțiuni contravenționale.

„Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 154 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 671 de permise de conducere, dintre care 115 pentru alcool, 227 pentru viteză și 26 pentru droguri, fiind retrase 311 de certificate de înmatriculare”, s-a mai precizat de la nivelul IGPR, în 23 iulie.

Sondaj CURS. Cu ce partide ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. Pe ce loc se situează AUR

S-au aflat datele din cel mai recent sondaj CURS, realizat în perioada 8-20 iulie 2023.

Sondajul indică preferințele romanilor, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare. Topul e condus de PSD, iar pe locul 2 figurează AUR, urmat de PNL.

sursa foto: curs.ro

La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, dumneavoastră cu ce partid ați vota?”, răspunsurile participanților la sondaj au arătat astfel:

Partidul Social Democrat (PSD) 31%
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) 20%
Partidul Național Liberal (PNL) 18%
Uniunea Salvați România (USR) 12%
Uniunea Democrata a Maghiarilor din România (UDMR) 4%
Partidul Umanist social-liberal (PU-SL) 4%
SOS România (Diana Șoșoacă) 4%
Partidul Mișcarea Populară (PMP) 4%
Pro România 2%

sursa foto: curs.ro

Potrivit sondajului, 24% dintre respondenți consideră că AUR este liderul opoziției, în timp ce față de 14% în cazul USR.

Sondajul CURS a fost realizat în perioada 8-20 iulie 2023, universul de eșantionare fiind populaţia adultă rezidentă din România. Au participat 1064 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%, iar metoda de culegere a datelor a fost față-în-față, la domiciliul respondenților.

Poza Zilei

Doamna Andreea Marin, în vacanță.

Horoscop 24 iulie 2023 – Începi negocieri financiare

0

BERBEC

În multe ocazii, crezi că nu îi înțelegi pe ceilalți și este adevărat că ideile și credințele tale nu au nimic de-a face cu cele ale altora. Dar asta nu înseamnă nimic negativ. Ai doar propria ta perspectivă asupra lucrurilor.

 

TAUR

Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă pentru că acest lucru nu este adecvat și, de asemenea, vă pot contrazice și vor avea dreptate. Prudența din toate punctele de vedere este ceea ce ți se potrivește cel mai bine în acest moment.

 

GEMENI

Veți afla un lucru ciudat pe care nimeni nu vi l-a explicat încă și despre care aveți multe suspiciuni… Nu ar trebui să te intereseze de alții și nici nu ar trebui să te implici. Timpul va fi cel care va pune lucrurile la locul lor.

 

RAC

Speri că ceva sau cineva îți va da o mână de ajutor într-o problemă în care ai mari speranțe. Va fi într-adevăr oarecum complicat, dar nu ar trebui să renunți în niciun fel. Trebuie să ai încredere în posibilitățile tale. Nimic nu vă va împiedica să priviți înainte!

 

LEU

Toată munca restantă trebuie să se termine cât mai curând posibil dacă doriți să recâștigați un anumit grad de liniște și armonie în interiorul vostru. Nu vă mai plângeți și începeți imediat să terminați treaba. A vedea doar partea negativă nu te va ajuta.

 

 

FECIOARA

Trebuie să impui anumite reguli, astfel încât totul să funcționeze mai bine când vezi că lucrurile nu curg așa cum ți-ai dori. Nu este vorba să o faci brusc, ci să ai empatie pentru a organiza ceea ce trebuie să ai sub control.

 

 

BALANTA

Astăzi, așteptați o soluție la o chestiune juridică  care nu este ușoară și care este, de asemenea, foarte costisitoare și vă provoacă furie și frustrare. Dar faceți un pas înainte și oricât de mic ar fi, veți vedea o lumină la capătul tunelului.

 

 

SCORPION

Nu este cea mai bună zi pentru a lua partea oricărei persoane … Există un anumit joc pe care nu l-ai prins prea mult, deoarece interesele sunt pe mai multe fronturi. Uită-te la toate cu atenție și nu opta pentru nimic sau pentru nimeni.

 

 

SAGETATOR

Veți avea vești minunate despre un subiect la care vă așteptați despre vacanțe, întrucât, în final, veți putea face ceea ce v-ați propus și fără nicio problemă. Acest lucru vă va oferi un real impuls de energie și bunăstare.

 

CAPRICORN

Veți sărbători cumva, ceva foarte bun care se întâmplă cu o persoană foarte dragă ce face parte din cercul dvs. cel mai apropiat. Este ceva pe care l-ați așteptat mult timp și care, în sfârșit, vine acum!

 

VARSATOR

Nu vă risipiți  energia astăzi deoarece veți avea nevoie de ea în scurt timp, pentru a rezolva anumite probleme în așteptare care vă vor cere toată puterea.  Renunțarea nu este o opțiune și o știi.proiectul tău de suflet.

 

PESTI

Faceți un pas înainte și decideți să vorbiți despre o problemă despre care ați tăcut de mult timp și care vă afectează în profunzime. Acest progres va fi esențial pentru a vă găsi starea de bine.

Sistemul de avertizare a bolilor infecțioase, în colaps financiar?

Un sistem influent de avertizare timpurie pentru identificarea bolilor infecțioase emergente este în pericol de colaps financiar, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la capacitatea experților de a urmări viitoarele pandemii, în ciuda promisiunilor făcute de factorii de decizie politică de a învăța lecțiile Covid-19.

Programul de monitorizare a bolilor emergente (ProMED) a fost printre primii care au detectat focare virale, inclusiv Sars, Mers și Covid-19, pe care le-a semnalat la sfârșitul anului 2019. Însă operatorii sistemului iau în considerare vânzarea biroului său din Brookline, Massachusetts, deoarece se luptă să găsească noi surse de finanțare pentru a acoperi costurile.

Serviciul gratuit de notificare pe internet și prin e-mail, care folosește specialiști pentru a semnala, interpreta și împărtăși rapoarte privind bolile infecțioase umane, animale și vegetale a strâns doar 20.000 de dolari la aproape un an de la lansarea unei campanii de strângere de fonduri de un milion de dolari.

„Pur și simplu nu putem continua așa. Avem nevoie de o finanțare durabilă. În momentul de față, este vorba doar de a menține lumina aprinsă”, Linda MacKinnon, director executiv al Societății Internaționale pentru Boli Infecțioase, la rândul ei o mică organizație non-profit care administrează ProMED din 1999.

Serviciul gratuit, care a fost lansat în 1994 și care trimite 4 milioane de e-mailuri pe lună la peste 20 000 de destinatari, este consultat pe scară largă de către cercetătorii din domeniul medical, oficialii din domeniul sănătății publice și alte persoane din cadrul guvernelor și agențiilor internaționale, precum și de numeroase organizații comerciale, inclusiv grupuri farmaceutice, asigurători, bănci și companii de turism.

ProMED continuă să fie respectat pentru analizele sale de specialitate, dar au apărut concurenți precum Bluedot și EpiTech Consultants, în timp ce schimbul de date între țări a crescut.

De asemenea, există și alte sisteme de supraveghere care integrează adesea rapoartele ProMED, inclusiv Epidemic Intelligence from Open Sources al Organizației Mondiale a Sănătății.

ProMED s-a plâns de faptul că societățile comerciale reutilizează datele sale în interes propriu sau pentru a le vinde dincolo de termenii licențelor.

Unde sunt banii din PNRR? Statul mai face un împrumut de 600 de milioane de euro

În așteptarea celei de-a doua tranșe din PNRR, de 3,2 miliarde de euro, aprobată, dar cu termen de livrare necunoscut, România se împrumută pe bandă rulantă de la băncile străine. Cel mai recent este un împrumut de 600 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru a finanța Autostrada A7, ale cărei costuri sunt doar în mică parte suportate din banii PNRR.

Investițiile din banii PNRR sunt o necunoscută pentru populație. Guvernul nu a catadicsit să facă niciun raport public al proiectelor care vor primi bani din aceste fonduri, cu numele beneficiarilor și sumele alocate. Tot ceea ce se vehiculează este obligativitatea îndeplinirii jaloanelor, care înseamnă reforme dure, cu implicații social-economice dezastruoase. Până acum, banii aceia mulți din PNRR nu au ajuns decât într-o parte infimă, nu se știe unde, iar vreo schimbare în bine din punctul de vedere al dezvoltării sau măcar al reducerii sărăciei nu se întrevede.

De la Ministerul Finanțelor aflăm acum că România se împrumută din nou, de data aceasta cu 600 milioane de euro, pentru sprijinirea proiectului de investiții Autostrada A7. Culmea este că proiectul ar fi finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C 4. Transport sustenabil, Reforma R1 – Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră, Investiția I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră. Ce înseamnă această finanțare? Că, din peste 30 de miliarde de lei necesari, din PNRR vin doar 9 miliarde de lei pentru această autostradă. Restul sunt bani de la buget și din împrumuturi. Chiar și pentru această finanțare parțială, România trebuie să îndeplinească însă niște jaloane.

Condiții peste condiții

În cadrul acestei reforme din Componenta C4, PNRR are drept jaloane semnarea contractelor pentru 100 % din lucrări, în urma licitațiilor deschise și concurențiale și a permiselor relevante obținute, cu avizele din evaluarea impactului asupra mediului și evaluarea corespunzătoare (parte din Directiva privind habitatele) emise și încorporate încă din faza de proiectare a investițiilor, construcția de drumuri noi, 50 % din lucrări finalizate, precum și construcția de drumuri noi finalizate (standarde TENT).

Totodată, un alt jalon este eliminarea punctelor negre/hotspoturilor în materie de siguranță rutieră. ”Proiectul autostrăzii va contribui la îndeplinirea jaloanelor impuse prin PNRR, având ca obiectiv construcția unei noi secțiuni de drum, la standarde TEN-T. De asemenea, investiția va conduce la îndeplinirea obiectivelor asumate prin Regulamentul 1315/2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și prin realizarea unei infrastructuri noi, necesară pentru asigurarea protecției mediului, reducerii emisiilor de carbon, siguranței și eficienței serviciilor de transport. În plus, proiectul va contribui la călătorii rapide si fiabile pe distanțe lungi, precum și pe relații de navetă, prin reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare, la îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului rutier și reducerea costurilor de operare a vehiculelor și la reducerea la minimum a impactului negativ asupra mediului”, arată Ministerul Finanțelor.

Crește datoria publică

Conform prevederilor Contractului de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, împrumutul de 600 de milioane de euro poate fi tras în maxim 20 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 30 milioane euro, cheltuielile cu TVA și cele privind exproprierile nefiind eligibile. Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului se asigură, conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanţărilor rambursabile contractate de Guvernul României, prin  Ministerul Finanţelor.

Săptămână de foc pentru prețul aurului. Totul depinde de bancherii Americii

Săptămâna aceasta  are un potențial puternic de a repara impulsul actual al prețului aurului, sau ar putea să îi ia și mai mult din avânt, ceea ce înseamnă că am putea asista la o prăbușire a cotațiilor.

Prețurile au atins vârful în aprilie, când au atins maximul de 2.079 de dolari și, în mod interesant, acest lucru s-a întâmplat într-un moment în care sistemul bancar american s-a confruntat cu o altă amenințare majoră.

În acel moment, amenințarea venea mai degrabă din partea politicii monetare a Rezervei Federale a SUA decât din cea anterioară, când băncile au început să vândă clienților active garantate cu ipoteci care aveau o valoare mică sau deloc.

Traderii au fost foarte optimiști cu privire la creșterea prețului aurului – considerat activ sigur –  la niveluri record atunci când a început războiul dintre Rusia și Ucraina. Nu s-a întâmplat așa.

De asemenea, prăbușirea unor băncile regionale din SUA a tras un semnal de alarmă în întreaga lume și a oferit un impuls masiv pentru prețul aurului. La acea vreme, Fed avea o poziție de “șoim”,  deoarece inflația era în creștere și existau șanse de a continua cu majorarea ratelor.

Situația s-a schimbat semnificativ de atunci, iar inflația nu numai că a scăzut de la nivelul său record, dar săptămâna trecută s-a apropiat de nivelul de 3%, care este acum la doar un punct procentual distanță de ținta dorită de Fed.

Miercuri, banca centrală a SUA va anunța decizia sa de politică monetară – și va avea o influență masivă asupra prețului aurului.Înaintea ședinței, anticiparea generală în rândul traderilor este că Fed va majora rata dobânzii de încă două ori în acest an, și de fiecare dată o va crește cu 25 de puncte de bază, ceea ce înseamnă că prețul aurului este posibil să se deplaseze mai jos, poate chiar spre 1800 de dolari.

În cazul în care Rezerva Federală optează pentru domolirea înăspririi monetare, aurul ar putea să urce la 2000 de dolari.Dar câștigurile s-ar putea să nu se oprească aici. Analiștii de la Goldman Sachs au estimat un preț mediu pentru uncie la 2175 de dolari pentru acest an și începutul lui 2024.

Aurul este denominat în dolari americani, ceea ce înseamnă că metalul prețios are o relație inversă cu bancnota verde. Forța dolarului față de alte monede afectează prețul aurului, deoarece acesta devine mai scump și, prin urmare, mai puțin atractiv pentru cumpărătorii din străinătate. În schimb, atunci când valoarea dolarului scade alimentează cererea de aur.

Cererea băncilor centrale pentru aur a rămas nesecată, contribuind cu un număr impresionant de 228 de tone la rezervele globale în primul trimestru din 2023, potrivit World Gold Council.

Diplomația banului: China cucerește Africa

China a dezvoltat o infrastructură puternică pe tot continentul african pentru a forma o coaliție solidă care să se confrunte cu Statele Unite și cu orice adversar care ar putea împiedica acest efort.

O astfel de coaliție are puțin sau deloc de-a face cu războaie prezente sau viitoare, ci mai degrabă va asigura suveranitatea chineză asupra mai multor teritorii și ape disputate.

Chinezii au cele mai bune informații despre aproape toți liderii din Africa și guvernele acestora: nu au nevoie să negocieze cu ei, deoarece știu ce vor. Acordă împrumuturi țărilor în curs de dezvoltare, adesea pentru proiecte de infrastructură, iar aceste țări se trezesc ulterior împovărate de datorii mari pe care se străduiesc să le ramburseze. Aceste împrumuturi sunt adesea însoțite de rate ridicate ale dobânzii și de perioade scurte de plată.

În cazurile în care statele africane nu își pot rambursa datoriile, există riscul ca China să preia controlul asupra activelor strategice sau a proiectelor de infrastructură drept garanție. Cele mai multe dintre aceste țări vor intra în incapacitate de plată din cauza creșterii raportului datorie/PIB.

Influența economică a Chinei poate afecta alegerile politice, modelele de vot în forurile internaționale și alinierea la interesele geopolitice ale Chinei.De asemenea, gigantul asiatic se folosește de prezența în Africa pentru a influența voturile în  Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în privința teritoriilor disputate și a Mării Chinei de Sud.

Pe de altă parte, abordarea Statelor Unite față de Africa a evoluat puțin de-a lungul timpului, concentrându-se  mai mult pe securitate și pe eforturile de combatere a terorismului. Cu toate acestea, în ultimii ani s-a pus un accent mai mare pe angajamentul economic, comerț, investiții și dezvoltare durabilă.

De asemenea, companiile americane sunt încurajate să investească în Africa, în special în sectoarele energiei, infrastructurii și tehnologiei. Dar condițiile și costurile pe care le stabilesc sunt uneori prea scumpe în comparație cu oferta chineză. Problema este că Washingtonul nu are politici clare privind Africa, ci mai degrabă încercări nereușite să țină departe China(și Rusia) de continent.

În general, națiunile africane consideră strategiile economice ale Occidentului ca pe o altă pârghie de „neo-colonizare” și nu văd beneficii din asocieri cu giganții corporativi.

Chiar dacă și China deține astfel de giganți, folosește diplomația împrumuturilor pe termen lung pentru a-și consolida poziția în majoritatea Africii. Diplomația banului este cea mai eficientă formă de colonialism.

Ce pregătește cel mai puternic euro din istorie

După unele măsurători, euro se află la cel mai scump nivel înregistrat vreodată, ceea ce ar putea duce la o cădere în cazul în care începe să submineze economia zonei euro și forțează Banca Centrală Europeană să devină mai prudentă.

Așa-numitul curs de schimb nominal efectiv al monedei comune, care o compară cu monedele partenerilor comerciali ai zonei euro, nu a fost niciodată mai puternic. De asemenea, este aproape de cel mai ridicat nivel față de yuan din ultimii trei ani, ceea ce ar putea diminua atractivitatea exporturilor din regiune într-un moment în care o serie de date arată că atât economia europeană, cât și cea chineză se află în declin.

Forța euro este „absolut” un motiv de îngrijorare pentru BCE, a declarat Mark Dragten, șeful departamentului discreționar FX de la Insight Investment. „Europa vinde o bună parte din produse în China.Trebuie să vă puneți întrebări cu privire la cerere atunci când economia chineză încetinește”.Deși BCE analizează o serie de măsuri valutare pe lângă rata efectivă nominală, câștigurile monedei comune încep să pară precare.

Euro se tranzacționează aproape de un maxim al ultimelor 17 luni față de dolar, în creștere cu peste 18% de când a scăzut sub paritate cu dolarul în septembrie, în timp ce BCE a aplicat cel mai agresiv ciclu de înăsprire monetară din istoria sa. De asemenea, euro a crescut în raport cu yenul și a urcat recent față de lira sterlină.

Semnalele tehnice sugerează că moneda este supracumpărată. A avut loc o inversare descendentă a indicelui de rezistență relativă a euro pe nouă săptămâni, în timp ce indicele Commodity Channel Index – care măsoară prețurile actuale în raport cu nivelurile istorice – a început să scadă, indicând pierderi viitoare.

În cazul în care președintele BCE, Christine Lagarde, își va atenua retorica agresivă de combatere a inflației, euro ar putea lua calea lirei sterline. Cursa câștigătoare a lirei sterline s-a lovit de un zid atunci când datele privind creșterea prețurilor în Marea Britanie au fost surprinzător de lente săptămâna trecută.

Analiștii intervievați de Bloomberg estimează că euro va coborî la 1,10 dolari până în septembrie, înainte de a crește la 1,12 dolari până la sfârșitul anului.

Potrivit lui John Hardy, șeful departamentului de strategie valutară de la Saxo Bank, este posibil ca puterea monedei să figureze în mesajele BCE din această săptămână. Banca centrală „este probabil îngrijorată pe frontul valutar și recunoaște că este un risc pe partea de creștere a economiei”, a spus el.

Este de așteptat ca BCE să majoreze joi ratele cu un sfert de punct, la 3,75%, iar investitorii vor analiza cu atenție comentariile lui Lagarde pentru a afla dacă este probabilă o nouă majorare în septembrie.

Ce conține „cutia neagră” a celei de-a doua economii globale?

Mai degrabă incertitudini: pentru investitorii și factorii de decizie politică din întreaga lume, datele economice trimestriale ale Chinei reprezintă un punct de plecare în decodarea stării celei de-a doua mari economii mondiale, însă ultimele cifre conțineau un puzzle de sine stătător.

În al doilea trimestru, produsul intern brut al țării a crescut cu 0,8% în termeni trimestriali și cu 6,3% în ritm anual. Cu toate acestea, creșterea combinată de la trimestru la trimestru din cele patru trimestre anterioare a presupus o creștere de 6,8%.

Neconcordanța a apărut din cauza revizuirilor oficiale de „ajustare sezonieră” efectuate de Biroul Național de Statistică  la datele privind creșterea trimestrială din 2022. Deși astfel de revizuiri sunt efectuate în mod obișnuit, economiștii spun că efectul lor a devenit mai mare în ultimii ani.

Potrivit Finanial Times, lipsa oricărei explicații detaliate privind procesul ilustrează dificultatea analizării statisticilor Chinei într-un moment în care traiectoria economiei sale este considerată crucială pentru creșterea globală.

„Acesta este punctul în care ne aflăm în acest moment. Cât de mult a crescut economia în al doilea trimestru, sau nu a crescut? Este o întrebare foarte importantă atât pentru piețe, cât și pentru factorii de decizie politică”, a declarat Louis Kuijs, economist șef pentru Asia la S&P Global. „Toată lumea se întreabă: „Este economia chineză în impas?”. Nu este ușor să dai un răspuns”.

Întrebările de lungă durată cu privire la modul de interpretare a indicatorilor economici ai Chinei au un nou sentiment de urgență în acest an, când datele oficiale au indicat o pierdere de avânt după ridicarea restricțiilor Covid-19. Factorii de decizie politică se luptă cu un declin al comerțului, cu consumul slab și cu o criză de lichidități imobiliare care se prelungește de aproape doi ani.

La fel ca în multe alte țări, datele oficiale ale Chinei sunt privite de obicei ca o „referință” care poate fi completată cu alți indicatori, de la producția de oțel la consumul de energie. Dar, în timp ce au fost adăugate unele serii de date noi, o gamă largă de alte surse au fost eliminate, adesea fără un motiv clar. De asemenea, a devenit mai dificil de accesat informații suplimentare și detaliate.

Beijingul a înăsprit controlul asupra informațiilor, inclusiv o nouă lege a datelor care, în multe cazuri, obligă multinaționalele să separe datele interne de cele externe.

Senzația de încetinire a dinamicii economice în China s-a bazat în mare parte pe datele oficiale în sine. Guvernul a stabilit un obiectiv de creștere prudent de 5%, pe care premierul Li Qiang a declarat într-un discurs luna trecută că țara este pe cale să îl atingă.

Cu toate acestea, pe măsură ce economia Chinei a procedat pentru a ocupa o poziție mai semnificativă în contextul global, nu a existat o dezvoltare corespunzătoare în ceea ce privește comunicațiile sale, au declarat analiștii.

SĂRACUL HELLVIG… A PLECAT MILIARDAR!

Curg lacrimile de crocodil după ”bietul Hellvig”… Cel care ar fi părăsit cu fruntea sus conducerea Serviciului Român de Informații… Și care ar fi gata să se sacrifice pe altarul politic, prin acceptarea funcției de secretar general al Partidului Național Liberal… Omul pentru care însuși noul Rege Charles ar fi venit special la București pentru a interveni personal la președintele Klaus Werner Iohannis, doar pentru ca ”dulapul nemțesc” să îi mulțumească în numele său! 

Pentru ce? Nu se știe exact… În schimb, se știe al naibii de exact despre vila din buza Pădurii Balotești, construită pe un  teren achiziționat pe un preț ridicol de la un inculpat DNA… Care pe urmă a scăpat… După cum la fel de exact se știu și utilajele grele care au fost închiriate, la prețuri pur și simplu exorbitante, doar pentru a zace pe ”partea cealaltă” a Podului Brăila – Galați! Luni de zile… Ceea ce a dus și la întârzierea din motive chipurile ”pur tehnice” a recepției ”Golden Gate”-ului de România… Luni de zile… În care utilajele grele închiriate ”de la cine trebuie” erau în schimb plătite cu ziua…

Nu s-a bătut pe burtă cu Operativul!

La fel cum se știu și contractele de consultanță încheiate de europarlamentarul de casă Cristian Bușoi cu giganții Big Pharma… Și care acum vor fi predate ”la cheie”…Dar și de faptul că, totuși, același Eduard Hellvig a fost angajatul primei bănci de celule stem din România… Daniel Tudor știe! Dar și soția! Așa că ”bietul” Eduard Hellvig a plecat pur și simplu miliardar din fruntea Serviciului Român de Informații! Un serviciu în care, oricât a încercat deja în prea mulții ani petrecuți la conducerea sa politică, nu a reușit niciodată ”să se bată pe burtă” cu Operativul, așa cum a lăsat să se înțeleagă…

Daniel și Doina Tudor! Doare…?

De asemenea, ce este drept, Eduard Hellvig a fost ”plantat” în fruntea Serviciului Român de Informații având deja inima cât un purice… Mai ales după comunicatul oficial al Direcției Naționale Anticorupție prin care se informa că, ”în perioada martie – mai(…), în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, inculpatul Tudor George Daniel, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiare, a primit de la administratorul firmei respective (denunțător în cauză), prin intermediul inculpatului Marian Ovidiu, suma de 300.000 de euro pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri (…) Suma de bani amintită mai sus a fost remisă lui Tudor în trei tranșe de câte 100.000 euro. O primă tranșă în mod direct, iar următoarele două tranșe, în mod indirect, prin intermediul soției sale Tudor Doina Anca, persoana care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența, cât și scopul pentru care erau remise aceste sume de bani. De precizat este faptul că, initial, inculpatul Tudor George Daniel a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3(trei) milioane de dolari”…

S-a căsătorit cu fina

”Lumea bună” a sistemului cunoaște foarte bine ”zona gri” în care s-a învârtit dintotdeauna Daniel Tudor. Cel cunoscut nu doar pentru cu adevărat impresionanta sa avere… Dar mai ales pentru afacerile cu cântec derulate, de fapt mai mult intermediate, pe piața asigurărilor. Și asta pentru că același Daniel Tudor a înființat companii de asigurări, le-a vândut, a cumpărat și a răscumpărat active și s-a implicat activ în deciziile statului din acest domeniu extrem de bănos și controversat. Cu toate că, o bună vreme acesta a fost chiar un jucător destul de nesemnificativ pe piața asigurărilor din România, conducând compania RAI Asigurări. Cea pe care a înființat-o în 1992, după ce inițial a lucrat în Belgia ca broker de asigurări. RAI Asigurări era o companie minusculă, în comparație cu marii jucători de pe piață. După un timp însă, Daniel Tudor îl cunoaște pe Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării, care alături de alți prieteni, precum încă un influent europarlamentar liberal, i-a netezit lui Daniel Tudor conexiunile la vârful Puterii Politice. Și mai ales al sistemului…

Mai mult decât atât, prietenia dintre Tudor  Atanasiu și Daniel Tudor s-a consfințit chiar în fața altarului, ”Tase” avându-l naș de cununie chiar pe cel din urmă, la căsătoria cu Laura Bijboacă.

În plus, viața personală a lui Daniel Tudor se aseamănă mult și cu cea profesională: la fel de controversată! Astfel, acesta s-a separat de senatoarea Anca Doina Tudor – colegă de lot în Dosarul ASIGURĂRILOR – pentru a se cupla în secret cu amanta de vârstă apropiată cu fiica ”nababului Asigurărilor”. Nimeni alta decât fina lui, femeia al cărui copil chiar cuplul Tudor îl nășise cu mult timp înainte ca aceștia să înceapă o poveste de amor ascunsă de ochii lumii! Vorbim despre o relație cu cea care i-a fost inclusiv consilieră pe parcursul mandatului la ASF, Ramona Gunata. Fosta Miss care a trecut și ea printr-un divorț paralel de soțul turc, ”de dragul” lui Daniel Tudor… Cel care astfel i-a devenit tată finuțului său! Și care, dacă ”strănută” o dată, Eduard Hellvig ”răcește” instant! Același Eduard Hellvig care a mâncat o pâine de la el, la ”banca de celule stem”! Știe el care! Dar și noi…

Nu s-a lepădat de Bușoi!

Degeaba am întrebat, cu subiect și predicat, ”Hellvig,  este sau nu Bușoi paravanul SRI ?”… Că Hellvig nu a răspuns… Și, drept urmare, nici nu s-a lepădat de el… Moștenitorul unui halucinant imperiu de consultanță în domeniul medical, vegheat din umbra sistemului de către chiar ”Don Nic” Voiculescu, rămânând să pozeze în ”ultima lacrimă de curățenie” a politicii românești… Adică exact ceea ce încearcă să facă acum și camaradul de la ”Stejarii”, Eduard Hellvig… Pe propria răspundere, ce este drept… Pentru că frustrarea structurii contrainformative care a reușit documentarea rețelei crește cu fiecare nouă ”cărămidă” mediatică așezată la ”soclul” statuii ”omului integru” Eduard Hellvig…

Soclu pentru a cărui destructurare ar fi suficientă publicarea ”fișei foto” cu ”vila din buza pădurii”… Nu de alta, dar dacă la conturi va fi ceva mai greu de făcut lumină, imaginile și documentele imobiliare intrate în posesia noastră vorbesc de la sine…

Nu de alta dar, totuși, este vorba despre o viloaică făcută în timpul mandatului de director al Serviciului Român de Informații!

„Cobra”, răpusă! Adrian Ilie ar fi fost prins băut la volan. S-ar fi ales cu dosar penal. Alcoolemie alarmantă

3

Adrian Ilie ar fi fost prins băut la volan în București. „Cobra”, așa cum a fost poreclit de antrenorul Claudio Ranieri pe când evolua pentru Valencia, avea o alcoolemie de 0.85mg/l în aerul expirat, conform gandul.ro.

Aceeaşi sursă adaugă că Adrian Ilie a fost transportat de polițiști la Institutul de Medicinilă Legală în vederea prelevării de probe biologice, dar a refuzat testele la sânge și i-a fost întocmit un dosar penal, riscând și închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Alcoolemia de peste 0,80g/l te duce după gratii

Polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a fost de 0,85 la mie. În cazul în care va fi găsit vinovat, fostul vârf al Stelei ar putea să ajungă în spatele gratiilor.

Șoferii cu o alcoolemie de peste 0,80g/l în sânge (echivalentul unei concentrații de 0,40mg/l în aerul expirat), aflați la volan, riscă „închisoare de la unu la 5 ani sau amendă penală”.

Şi Lupu are astfel de probleme

Şi Dănuț Lupu a fost prins nenumărate rânduri conducând fără permis pe drumurile publice și a fost condamnat, în consecință, la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare.

Reamintim, „Cobra” Adi Ilie a evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Extensiv Craiova, Steaua București, Galatasaray, Valencia, Alaves, Besiktas, FC Zurich, iar în martie 2009 s-a retras la Terek Grozny.

Droguri la Electric Castle! 400 de oameni au cerut ajutorul medical. Amenzi de 16.000 lei

Peste 50 de persoane care aveau asupra lor substanţe interzise au fost oprite să participe în a patra zi a festivalului Electri Castle, care se desfăşoară la Bonţida, din judeţul Cluj.

Echipajele medicale au intervenit în peste 400 de cazuri, de la traumatisme, până la lipotimii şi hipertensiune.

57 oameni, blocaţi la intrare

Oameni asupra cărora s-au găsit droguri la intrare nici n-au mai ajuns la festivalul Electric Castle.

”În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 57 de persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere.

Acţiunile de prevenire şi combatere nu au avut loc doar în zona de desfăşurare, atenţia forţelor de ordine fiind concentrată şi pe parcările, restaurantele şi barurile, respectiv campingul din zona apropiată locului de desfăşurare a festivalului.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne acţionează proactiv, desfăşurând activităţi pe mai multe paliere, la nivel naţional, inclusiv în gări şi autogări care au legături directe cu municipiul Cluj – Napoca”, conform poliţiştilor.

Ce amenzi au dat oamenii legii?

Festivalierii de la Electric Castle le-au dat mari bătăi de cap poliţiştilor şi jandarmilor. Oamenii legii s-au „răzbunat” cu amenzi colosale.

Au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale (20 de amenzi în valoare totală de 16.483 lei şi 14 de avertismente scrise):

  • 14 sancţiuni la regimul rutier, constând în 3 avertismente scrise şi 11 amenzi în valoare totală de 10.783 lei;
  • 6 sancţiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (6 avertismente scrise);
  • 5 sancţiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, constând în 4 amenzi în valoare totală de 900 lei şi 1 avertisment scris;
  • 3 sancţiuni privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, constând în 2 avertismente scrise şi o amendă în valoare de 2.000 lei;
  • 3 sancţiuni privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanei, constând în 2 avertismente scrise şi 1 amendă în valoare de 300 lei;
  • o sancţiune pentru încălcarea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, constând în o amendă în valoare de 500 lei;
  • 2 sancţiuni privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, constând în 2 amenzi în valoare totală de 2.000 lei.

“Vara iadului”: de la căldură extremă la furtuni mortale

2

Temperaturile au depășit în mod constant 40 de grade Celsius în această săptămână în țările din sudul și estul Europei, iar pentru unele zone, cum ar fi Sicilia, nu există nici un răgaz.

Italia s-a copt sâmbătă la 46 de grade Celsius, potrivit Met Office, iar temperaturile nocturne de 29 de grade nu oferă prea mult confort. Mii de oameni au fost evacuați până din case și din hotelurile de pe insula grecească Rodos după  incendii de vegetație. Iar focurile continuă să ardă în zonele din jurul Atenei, notează Politico. Pe insula Kefalonia și pe coasta de vest a continentului se înregistrau în continuare 40 de grade Celsius.

În Malta, locuitorii au fost nevoiți să doarmă afară și în mașini cu aerul condiționat pornit, după ce a șasea zi de întreruperi de curent i-a lăsat fără frigidere, ventilatoare sau sisteme de răcire. Locuitorii au descris această situație ca fiind o „vară a iadului”, a relatat Times of Malta.

Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgențe (ERCC) al Comisiei Europene a anunțat că alerte roșii de temperaturi ridicate sunt în continuare în vigoare în sudul Italiei, sud-vestul Croației și vestul Serbiei.

Europa nu este singura. Anul acesta s-a înregistrat atât cea mai călduroasă lună iunie înregistrată la nivel global, cât și cea mai călduroasă zi din istorie, înregistrată pe 6 iulie. În acea zi, temperatura medie globală a fost de 17,08 grade Celsius, potrivit serviciului de monitorizare a climei din UE, Copernicus.

Profesioniștii din domeniul sănătății îi îndeamnă pe oameni să ia măsuri pentru a evita supraîncălzirea, să stea în zone răcoroase în orele de vârf ale zilei, să bea multă apă și să verifice vecinii vulnerabili.

Unii turiști își schimbă deja obiceiurile de vară pentru a evita căldura. Conform datelor Comisiei Europene, destinațiile mediteraneene au înregistrat o scădere cu 10 % a numărului de vizitatori care doresc să călătorească acolo față de anul trecut.

Pe lângă căldura extremă, alte fenomene meteorologice extreme au afectat Europa.La doar câteva zile după ce unele părți ale Croației au primit o alertă roșie de căldură și după ce țara s-a confruntat cu una dintre cele mai grave furtuni din istoria recentă, vânturi puternice și ploi torențiale au lovit o mare parte din regiuni, provocând moartea a patru persoane, două dintre ele în zona Zagrebului, precum și pagube la infrastructura critică și la locuințe din 14 județe. Peste 100 de persoane au fost rănite și 2.000 de clădiri au fost avariate.

Unele părți din nordul Italiei s-au confruntat, de asemenea, cu ploi torențiale, grindină de mărimea unei mingi de tenis și inundații.Furtunile puternice au provocat moartea unei persoane în orașul Bled din Slovenia. Peste 300 de persoane au fost evacuate și 1.000 de clădiri au fost avariate. O altă persoană a murit în Bosnia, iar peste 20 de persoane au fost rănite.

Se alege praful de contraofensiva ucraineană?

Contraofensiva Ucrainei a fost mai lentă decât se așteptau mulți, iar analiștii militari avertizează că fereastra de oportunitate pentru a sparge apărarea rusă – și pentru a obține câștiguri teritoriale – s-ar putea închide în curând.

Kievului a lansat operațiunea în iunie, după luni de pregătiri –  și a așteptat mai mult echipament militar din partea aliaților săi occidentali.

Dar forțele rusești și-au fortificat puternic pozițiile de-a lungul unei linii de front de 900 de kilometri, care se întinde de la granița Harkov-Luhansk, în nord-estul Ucrainei, spre Herson, în sud-vest:câmpuri minate, obstacole antitanc și rețele extinse de tranșee și buncăre, protejate de drone, artilerie și elicoptere.

Una dintre cele mai mari probleme ale Ucrainei este că intervalul de timp pentru a străpunge apărarea Rusiei este limitat, rămânând doar câteva luni de vară în care se pot face progrese serioase.

„Urainenii au dorit o contraofensivă în două etape, cu un fel de primă etapă de sondare pentru a încerca să identifice punctele slabe din linia frontului rusesc, urmată de o a doua etapă în care își pun în joc forțele mari. Și suntem încă în prima etapă, care a durat mai mult decât se așteptau”, a declarat Michael Clarke, analist în domeniul apărării și fost director general al think tank-ului Royal United Services Institute (RUSI).

Alți experți militari intervievați de CNBC spun că începerea sezonului rece va face va mobilizarea blindatelor ucrainene să fie mult mai dificilă și uneori – cu drumuri și câmpuri impracticabile – practic imposibilă.

Konrad Muzyka, specialist în informații militare și președinte al Rochan Consulting, a declarat că „vremea a fost întotdeauna un factor” pentru Kiev.”Cred că ucrainenii se așteptau ca această contraofensivă să capete un impuls suficient pentru a le permite să continue să împingă spre sud într-un ritm mult mai rapid. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat”.

Ministerul ucrainean al Apărării susține că forțele sale au eliberat aproximativ 210 kilometri pătrați de teritoriu ocupat din iunie. Între timp, natura de uzură a contraofensivei devine din ce în ce mai evidentă.

„Ucrainenii au tendința de a spune că “am capturat o tranșee” sau „am avansat 500 de metri” și așa mai departe, dar în esență ceea ce vedem este o bătălie foarte dură pentru ei. Orice avans va fi probabil foarte lent”, a adăugat Muzyka.

Ucraina este prima care recunoaște că trupele sale operează în ceea ce un oficial al apărării a descris drept „condiții extrem de dificile”. Contraofensiva se desfășoară mai lent  și nu are rezultatele rapide ale unor acțiuni similare de anul trecut.

Iuri Sak, un consilier al Ministerului ucrainean al Apărării, a apărat progresele armatei și a repetat apelurile pentru avioane de luptă din partea aliaților săi – a căror aprovizionare continuă să ocolească Kievul.

Întrebat săptămâna trecută  dacă a considerat contraofensiva un eșec până în prezent, generalul american Mark Milley, președintele Statului Major Întrunit, a declarat: “Cred că este mult prea devreme pentru a lua o astfel de decizie. Mai sunt multe lupte de dus și voi rămâne la ceea ce am spus înainte: va fi o perioadă lungă. Va fi sângeroasă”.

Dispariția numerarului. Băncile centrale nu trebuie să fie oarbe la riscurile monedelor digitale

În contextul în care banii lichizi sunt pe cale de dispariție, multe bănci centrale din întreaga lume experimentează – sau, în unele cazuri, lansează – propriile monede digitale. Poate că a sosit vremea lor și au multe avantaje față de numerar, dar CBDC-urile reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru instituțiile care le emit.

Partea întunecată a inovațiilor din domeniul monetar

Plățile digitale private funcționează bine în multe țări, ceea ce limitează cererea de CBDC-uri. Băncile centrale se confruntă cu provocarea de a face ca acestea din urmă să fie viabile în ceea ce privește plățile cu amănuntul și plățile peer-to-peer, dar să nu aibă un succes atât de mare încât să înlocuiască complet plățile private.

În lipsa numerarului, intră în joc și alte opțiuni: impunerea unor rate nominale negative ale dobânzii pentru a descuraja economisirea și a stimula cererea în perioade de dificultate economică extremă. Aspectele programabile ale banilor ar putea facilita înțelegerile contractuale, cu fonduri eliberate automat doar atunci când sunt îndeplinite condițiile de către toate părțile contractante.

Astfel de inovații deschid noi perspective privind modul în care banii ar putea îmbunătăți funcționarea economiilor și a societăților, notează Financial Times. Dar merită să reflectăm asupra laturilor întunecate ale oricărei noi tehnologii.

Numerarul poate fi utilizat în mod anonim și are o valoare stabilă (în termeni nominali, nu în termeni ajustați la inflație) în raport cu unitatea de cont a unei economii, care este, de obicei, moneda fiduciară emisă de o bancă centrală.

Dacă ar fi puse în circulație unități de monedă de bancă centrală cu caracteristici diferite, ar deveni imaginabile piețe secundare pentru tranzacționarea acestora. Persoanele care preferă să economisească mai degrabă decât să cheltuiască ar putea tranzacționa de bunăvoie banii lor „programabili” la un preț redus.

Banii deținuți în portofelele digitale CBDC pot fi considerați mai siguri decât cei din depozitele băncilor comerciale. La urma urmei, băncile centrale nu dau niciodată faliment. Dar o fugă de bani în portofelele CBDC ar putea decima depozitele bancare și ar pune băncile centrale în poziția nedorită de a lua decizii de alocare a creditelor.

Inovațiile în domeniul monetar prezintă riscuri subtile. Băncile centrale ar putea fi privite ca agenți politici dacă vizibilitatea lor asupra operațiunilor de plată este folosită în scopuri de aplicare a legii sau de supraveghere.

„Aruncarea de bani din elicopter” de către guvern în portofelele digitale ale CBDC sunt operațiuni fiscale, dar în mintea publicului ar putea fi asociate cu băncile centrale, ceea ce ar face ca aceste instituții să fie văzute ca instrumente de politică fiscală. În perioade de panică financiară, plafonarea soldurilor din portofelele digitale ale CBDC s-ar putea dovedi dificil de susținut, determinând băncile centrale să le înlocuiască pe cele comerciale drept principal depozitar al economiilor.

Băncile centrale se confruntă deja cu amenințări la adresa independenței, credibilității și legitimității lor. Cu cât funcționalitatea banilor pe care îi emit este mai extinsă, cu atât mai mari vor fi presiunile politice la care vor fi expuse.

Ar fi o ironie tristă dacă digitalizarea banilor băncilor centrale pentru a-și menține relevanța ar submina chiar caracteristicile care îi fac demni de încredere. Deși nu prea au de ales, bancherii ar putea ajunge să regrete ziua în care s-au angajat în “modernizarea” banilor.

Caniculă, război, interdicții la export: amenințările alimentare globale sunt în creștere

Pe măsură ce temperaturile caniculare fac ravagii în fermele din SUA până în China, recoltele, producția de fructe și lactate este sub presiune. Vremea extremă este doar una dintre amenințările la adresa aprovizionării cu alimente care se intensifică din nou în întreaga lume.

India, principalul exportator de orez, a interzis unele exporturi pentru a menține prețurile interne sub control. Orezul este un aliment de bază pentru aproximativ jumătate din populația mondială.Rusia a renunțat la un acord care permitea ca grânele ucrainene să circule în siguranță prin Marea Neagră.

Toate acestea reaprind îngrijorările legate de securitatea alimentară și de prețuri, creând riscul ca inflația galopantă de pe rafturile supermarketurilor să se mențină pentru mai mult timp. Ar fi o nouă lovitură pentru consumatori, care abia începeau să primească vești mai bune după o lungă perioadă de criză a bugetelor casnice.

„Cu toții încă ne luptăm sub un regim inflaționist”, a declarat Tim Benton, expert în securitate alimentară la Chatham House din Londra, citat de Bloomberg. „Și, deși inflația este în scădere, asta nu înseamnă, desigur, că prețurile scad. Înseamnă doar că acestea cresc mai încet”.

Căldura extremă care a cuprins zone întinse din Asia, Europa și America de Nord este doar cea mai recentă provocare în ceea ce a fost un an dificil pentru agricultori. Aceștia au trebuit să se confrunte cu secete prelungite, ploi abundente și inundații.

În acest moment, este atât de cald în sudul Europei încât vacile produc mai puțin lapte, iar roșiile sunt distruse. Recoltele de cereale vor fi și ele mult mai mici.În Asia, câmpurile de orez din China sunt în pericol, iar în SUA, condițiile de cultivare a culturilor în iunie au fost cele mai proaste din ultimele trei decenii.

În întreaga Italie, pagubele cauzate de vreme în agricultură vor depăși pierderile de anul trecut de 6 miliarde de euro,  potrivit sindicatului Coldiretti. Temperaturile au accelerat coacerea sau au provocat arsuri la toate produsele, de la struguri la pepeni, caise și vinete.

Prețul grâului a coborât de la maximul său, dar este încă peste media de dinaintea războiului din Ucraina.  Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite estimează că producția de grâu dur va scădea cu 16% în acest an.

În Europa, din cauza secetei, producția de cereale din Italia, Spania și Portugalia va fi cu până la 60% mai mică decât anul trecut, ceea ce va contribui la cea mai slabă recoltă  din ultimii 15 ani în UE, potrivit lobby-urilor agricole Copa și Cogeca.

„Să veniți doar cu lingura! Produsul vi-l dăm noi!”

Nu e ușor să fii politician sau om de afaceri și să te abții în fața ziaricilor. Adică să nu le spui ce crezi despre ei. Vă prezint un stil de știre. Să presupunem că la o cârciumă din Jupiter sau din Venus s-ar găsi un pește stricat. Dacă am transfera întâmplarea asta în Italia sau în Franța, autoritățile ar închide taverna. La noi, autoritățile  sifonează presei și la televizii apar burtiere din categoria „Turiști otrăviți la Jupiter cu pește stricat.” Bineînțeles. Era un pește care a înotat și prin e-coli.

Autoritățile lucrează cu deontologii după regula „să veniți doar cu lingura! Produsul vi-l dăm noi.” Am căutat și eu pe net „Lista instituțiilor cu drept de control, sancțiune și colectare de taxe și impozite pentru instituții juridice.” Știți câte sunt? 57. Încă mai sper că n-am găsit site-ul bun. În România, oamenii de afaceri sunt hoți. Domni sunt ăia care îi controlează. S-a ajuns în situația în care bietul inspector e prieten cu cârciumarul și îi spune „vezi că trebuie să te amendez, asta-i situația! Nu bați nimic pe casă trei zile și ți-ai scos paguba.” Apar și situații comice – „vă rog să-mi prezentați casa!” „Scuze, dar casa mea e în Drumul Taberei, locuiesc la socri!”

În 1990, șmecheria era să-ți deschizi o firmă. De vreo 15 ani încoace, marea afacere e să te angajezi la Stat. Uitați-vă la Ciolacu! A dat faliment cu niște societăți, a rămas dator Statului și e premier într-o țară bolnavă economic. A fost și Berlusconi prim-ministru. Dar avea afaceri de miliarde. Eu ce să înțeleg de aici? Că Berlusconi nu putea să ajungă premier în România. O secundă. Italia e cea mai frumoasă țară din Europa, dar nu și cea mai cinstită. Iar Berlusconi rata, la bunga-bunga, cu opt gagici ce nu reușea cu una singură. „Pe parte economică”, însă, Berlusconi chiar a fost un magnat. Lui Ciolacu i-a mers cel mai bine când a vândut gogoși. Da, a avut o patiserie de uriaș succes la Buzău. Ce lua pe gogoși dădea pe covrigi. Noroc că se scotea cu plăcintele.

E loc și de mai rău. Ciolacu e profesor de management în comparație cu parțial eclozații din USR. Trotinetarii ar trebui să aibă ca logo „Nu suntem în stare de nimic, dar suntem în stare de orice!”

Urşii se apropie de Bucureşti! Alertă la Ploiești după ce un astfel de animal a fost văzut pe străzi

Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noapte pe o stradă din Ploieşti, anunţă autorităţile locale, care precizează că ultima dată animalul a fost văzut în zona de nord a oraşului.

Duminică noapte, autoritățile au emis mesaj RO-Alert privind prezenţa unui urs pe strada Găgeni din Ploieşti.

Un urs, pe strada Găgeni

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, prezenţa animalului a fost semnalată pe strada Găgeni, iar la faţa locului a fost alocat un echipaj SMURD.

Astfel, locuitorii oraşului sunt sfătuiţi să evite zona, să păstreze distanţa faţă de animal şi să nu încerce să-l fotografieze sau să-l hrănească. În urmă cu mai mulţi ani, un urs a fost capturat pe străzile din Ploieşti.

Ce a anunţat Primăria Ploieşti?

Conform Primăriei Ploiești, a fost convocat un grup de lucru pentru a fi luate „de urgenţă măsurile care se impun în acest caz”, în zonă mergând reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahovaai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi ai Poliţiei Ploieşti.

La acţiune participă reprezentanţii Parcului Memorial “Constantin Stere”, precum şi ai Asociaţiei Vânătorilor, „care au venit, astfel, în sprijinul autorităţilor locale cu logistică de profil, necesară în prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun”.

N-au prins, încă, ursul

În ciuda eforturilor autorităților de a prinde ursul, acestea nu au condus la niciun rezultat.Ultima oară, arată datele, în jurul orei 4.30, ursul a fost văzut în zona unei ferme de vaci din apropierea Rafinăriei Vega.

Pe de altă parte, la câțiva kilometrii de Ploiești, oamenii din orașul Predeal primesc câteva avertizări RO-ALERT, pe zi, în care sunt avertizați că ursul este prezent pe străzi.

Alarmă cu BOMBĂ pe aeroportul din Cluj! Panică la bordul aeronavei care pleca spre Luton

2

O cursă WizzAir cu 149 de pasageri la bord, care trebuia să plece, duminică dimineaţă, de pe aeroportul „Avram Iancu” din Cluj cu destinaţia Luton, Marea Britanie, a decolat cu trei ore şi jumătate întârziere, duminică, în urma unei alarme cu bombă.

Pasagerii au fost debarcaţi în siguranţă şi s-au aplicat procedurile de verificare a aeronavei şi a pasagerilor, constatându-se că a fost vorba despre o alarmă falsă.

Ameninţare prin telefon

Conform datelor furnizate de reperezentanţii Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, un apel telefonic primit, duminică dimineaţă, anunţa o ameninţare privind siguranţa şi securitatea pasagerilor pentru zborul companiei aeriene Wizz Air, care urma să efectueze o cursă pe ruta Cluj – Napoca – Luton.

„În această dimineață, o persoană a semnalat telefonic la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj o amenințare privind siguranța și securitatea pasagerilor pentru zborul companiei aeriene Wizz Air, care urma să efectueze o cursă pe ruta Cluj-Napoca – Luton”, au anunțat reprezentanții aeroportului din Cluj.

Emoţii pentru 149 de pasageri

Conform acestora, la bordul avionului care urma să decoleze la ora 6:15 se aflau 149 de pasageri și echipajul de cabină. Pasagerii au fost debarcați în siguranță și s-a trecut la aplicarea procedurilor de verificare a aeronavei și a pasagerilor.

La bordul avionului care urma să decoleze la ora 6:15 se aflau 149 de pasageri şi echipajul de cabină. A fost activat imediat planul de urgenţă şi au fost puse în aplicare procedurile specifice în cazul unei ameninţări de securitate, fiind alertate toate instituţiile competente.

Pasagerii au fost debarcaţi în siguranţă şi s-a trecut la aplicarea procedurilor de verificare a aeronavei şi a pasagerilor. În urma verificărilor, nu au fost descoperite indicii care să constituie o ameninţare la securitatea şi siguranţa pasagerilor”, transmit reprezentanţii aeroportului.

Pasagerii au fost reîmbarcaţi, iar aeronava a decolat în siguranţă, la ora 9:54, spre Luton, cu o întârziere de aproximativ trei ore şi jumătate.

Fermierii acuză: ”Iohannis este președintele ucrainenilor, nu al românilor!”

Fermierii din țara noastră îl acuză pe Klaus Iohannis că este președintele ucrainenilor, nu al românilor, după ce acesta a declarat că va face totul pentru a salva agricultura ucraineană. Încetarea acordului cu Rusia în privința cerealelor va pune o presiunea uriașă pe producătorii români, care, în proporție de 70%, vor intra în faliment, ne spune Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

În timp ce premierul Poloniei a anunțat că nu va permite importul de cereale din Ucraina, chiar dacă UE va decide contrariul, pentru a-i proteja pe agricultorii polonezi, președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că va face totul pentru a sprijini exporturile ucrainenilor. Fermierii români s-au arătat extrem de indignați față de poziția președintelui Iohannis, arătând că acesta este președintele ucrainenilor, nu al românilor.

”Președintele Klaus Iohannis a spus că nu-l interesează decizia lui Putin și că va face totul ca poporul ucrainean să nu sufere. Misiunea președintelui României este să salveze agricultura ucraineană, că e președintele ucrainenilor, nu al românilor”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele LAPAR. Acesta s-a plâns de faptul că Portul Constanța este plin de camioane ucrainene, iar depozitele și mijloacele de transport sunt ocupate tot cu cerealele din Ucraina. O altă lovitură pe care au primit-o fermierii, în plină campanie agricolă, a fost modificarea Codului Rutier, prin care se interzice manevrarea tractoarelor agricole pe câmp fără permis de conducere, deși, potrivit unei decizii a Curții Supreme, tractorul nu este considerat autovehicul și poate fi condus fără permis. ”Și asta în timp ce utilajele și autocamioanele din Ucraina nu se supun Codului Rutier. Ucrainenii circulă supraîncărcați, circulă fără ITP, fără rovinietă, poate și fără permis și încalcă toate regulile, pentru că nimeni nu-i controlează”, susține Laurențiu Baciu.

Bate vântul falimentului

Indiferent de deciziile de la UE, în România nu s-a respectat interdicția importurilor, pentru că au venit cu șmecheria aia cu contractul încheiat înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului european, ne spune președintele LAPAR, Laurențiu Baciu. ”La toamnă sau cel târziu în primăvara viitoare, 60-70% din fermieri vor intra în faliment. Producția de grâu anul acesta este mică, deși se preconiza o producție foarte mare. Când s-a trecut la recoltat, fermierii au constatat că producția este cu 30-40% mai mică decât au sperat. Una din cauze a fost că, în timpul acumulării producției, nu au fost precipitații, dar cea mai importantă cauză a fost frigul din primăvară, care a dus la îmbătrânirea plantelor. Apoi prețurile au fost la jumătate față de anul trecut și ele continuă să scadă. Acum se vinde cu 80 de bani-90 de bani și, cu cât merge recoltatul mai spre nord, mai scade, din cauza distanței dintre locul unde se încarcă marfa și port. Se acoperă, astfel, în jur de 60-70% din cheltuieli. La prețul actual al grâului, ar trebui să ai o producție, pe care să o și vinzi, de cel puțin 7 tone de grâu la hectar, dar media pe țară se va închide undeva în jurul a 4 tone la hectar”, ne-a precizat Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

Se încearcă prelungirea interdicției importurilor

Miniștrii agriculturii din Polonia, Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia s-au întâlnit la Varșovia pentru a discuta despre  măsurile posibile pentru a asigura reguli corecte pentru fermierii din statele membre UE și țările candidate. La finalul reuniunii, oficialii au semnat o declarație comună privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declarație, miniștrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă, pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele și semințele oleaginoase.

10.000 de lei pe lună. Prețul pentru a caza un bătrân la azil

Scandalul și indignarea colectivă referitoare la condițiile din azilurile de bătrâni a scos la iveală o problemă cronică, pe care statul a ignorat-o în ultimii 30 de ani. Pentru că nimic nu s-a mai construit cu bani de la buget, s-a ales varianta debarasării de probleme prin externalizarea acestor servicii. Rezultatul s-a văzut, dar ceea ce încă nu se vede este criza acută de locuri în astfel de cămine. Costul pe cap de senior este de 10.000 de lei, ne spun sindicaliștii din asistența socială, pe care puțini și-l pot permite.

Fenomenul tot mai acut al îmbătrânirii populației nu va face decât să agraveze problema crizei locurilor în căminele de bătrâni. În acest moment, cu tot ce mai are statul, la care se adaugă azilurile private, se acoperă doar 50% din necesar. Măcinați de Alzheimer, demență și alte boli care necesită îngrijire medicală permanentă, bătrânii au ajuns o adevărată povară pentru familiile lor. Care mai au familii, pentru că mulți sunt singuri pe lume, iar și mai mulți au copiii plecați, pentru totdeauna, în alte țări.

Cum a gestionat statul această problemă? În niciun fel. S-a mers pe externalizarea serviciilor, adică a permis ONG-urilor și privaților să deschidă, de-a valma, azile de bătrâni, fără a elabora și normative de personal și condiții pentru aceste instituții. A făcut doar autorizarea la Ministerul Muncii și a lăsat în sarcina a 200 de oameni în toată țara, cu multe alte atribuții, de a controla căminele private. Conducerea Federației Columna ne spune că, pentru ONG-uri și pentru firmele private, bătrânii au fost o adevărată afacere, pe fondul unei crize extreme a locurilor în azile. Cu cât statul și comunitățile locale nu s-au implicat pentru construirea unor stabilimente noi, cu atât prețurile și disperarea oamenilor au crescut. ”Niciunul dintre aparținători nu s-a plâns de condițiile din azilurile private, pentru că alternativa era să-și ia rudele acasă, lucru pe care nu și-l puteau permite. Fără normative emise de către guvernanți, patronii acestora au mers pe profit maxim și cheltuieli minime”, ne-a declarat Sorin Cristian Stan, președintele Federației Columna.

Comunitatea nu i-a mai suportat

Locurile la stat sunt foarte puține, pentru că este o politică ”de grup infracțional”, care spune statului să nu mai facă astfel de cămine și să externalizeze aceste servicii, ne spune președintele Federației Columna, Sorin Cristian Stan.

”De ce nu există cămine de copii? Pentru că aceștia nu au pensie și nici apartamente. În condițiile care sunt astăzi la căminele de stat, fără 10.000 de lei pe lună nu poți întreține un bătrân. Astfel, bătrânii dau la privați toată pensia sau dau casa, așa cum se întâmplă și în străinătate”, susțin sindicaliștii din sector. Aceștia arată că nebunia cu azilele de bătrâni a plecat de la vecini, de la comunitatea care nu-i suportă. Nicio comunitate nu vrea ca pe strada ei să fie un azil de bătrâni cu dizabilități, că ce să caute acolo, că dacă dau foc și le ia și lor foc casa. Scandalul a ieșit de la toți vecinii de pe stradă din Voluntari, care timp de doi ani și jumătate au reclamat de dimineață până seara.

”Păi și ce facem? Îi punem în câmp?Ați văzut vreo reclamație de la vreun aparținător că nu a fost părintele îngrijit?  Nu. De ce? Pentru că nu mai au unde să-i ducă. Și, dacă se ceartă cu patronul ăla de acolo, nu-i mai primește. Pentru că e criză de locuri și la privat, tocmai de aceea este o afacere. Dacă vrei să faci bani, faci un azil, dar cu un normativ de personal care nu are nicio legătură cu realitatea, adică fără asistent medical, fără psiholog, care la stat există. La un azil de stat cu 30 de bătrâni sunt 5 asistenți medicali care lucrează în tură, psiholog, trei bucătari, dietetician și 12 infirmiere. La privat nu, că ei vor să facă bani. Pentru azilele private nu există normative și nici până în acest moment nu s-au elaborat, pentru că nu au avut timp ONG-urile să vină la consultări. În plus, mai există și foarte multe aziluri fantomă, neautorizate, care nu plătesc niciun fel de taxe”, ne-a precizat președintele Federației Columna, Sorin Cristian Stan.

Care este soluția?

Sindicaliștii din sistemul de asistență socială susțin că au atras atenția în nenumărate rânduri că, dacă se vor externaliza aceste servicii la privați, se va ajunge la nerespectarea regulilor și la exploatare. Soluția este ca statul să înceapă să construiască mai multe cămine, proiecte în care să se implice și comunitățile locale. ”Fiecare primărie a unui oraș cu cel puțin 20.000 de locuitori ar trebui să facă cel puțin un azil cu 20 de locuri. Sunt convins că și comunitatea ar contribui financiar la astfel de proiecte, în cazul în care s-ar face o chetă publică. Și ar trebui ca, prin legislație, să se permită și în căminele de stat folosirea măcar a pensiilor acestor bătrâni, tocmai pentru a le asigura condiții. Dacă nu se face nimic, fenomenul se va agrava, pentru că, să nu uităm, urmează să îmbătrânească <<decrețeii>>, care sunt foarte mulți și vor dezechilibra sistemul de asistență socială”, a mai afirmat Sorin Cristian Stan, președintele Federației Columna.

Consumatorii români își adaptează strategiile de cumpărare în lupta cu inflația și se orientează către mărcile proprii ale magazinelor

0

Potrivit unei analize efectuate de NielsenIQ, industria bunurilor de larg consum a înregistrat o creștere valorică de 18,4% în primele 4 luni din 2023, în timp ce consumatorii cheltuiesc cam aceeași sumă într-o vizită la magazin ca și în anul anterior.

În fața presiunii inflaționiste și a creșterii economice lente, consumatorii români adoptă noi strategii pentru a-și menține bugetele sub control. Renunțarea la categoriile considerate non-esențiale, respectarea strictă a listei de cumpărături și utilizarea informațiilor despre promoțiile disponibile și a unor coduri de reducere sunt printre cele mai întâlnite metode. De asemenea, consumatorii se îndreaptă către magazine de tip discount, care au înregistrat o creștere semnificativă în acest prim trimestru al anului.

Comerțul online înregistrează o ascensiune semnificativă, cu o creștere valorică de 15,1%

În primul trimestru al anului 2023, comerțul online a înregistrat o creștere valorică de 15,1%, confirmând trendul ascendent al achizițiilor online. Cu toate acestea, această creștere se situează sub nivelul inflației prețurilor, reflectând o anumită ajustare a comportamentului de consum în contextul economic actual. Printre categoriile de produse care domină comerțul online, reprezentând 40% din totalul bunurilor de larg consum vândute online se numără:

  • produsele de îngrijire personală;
  • produsele pentru casă și grădină.

În concluzie, în contextul inflației ridicate, consumatorii români se adaptează prin reducerea consumului, orientarea către mărcile private și magazinele de tip discount. Industria bunurilor de larg consum înregistrează creșteri valorice, iar comerțul online continuă să crească. Companiile din industrie vor trebui să se adapteze și să găsească strategii pentru a rămâne competitive pe piață.