Acasă Blog Pagina 693

Compensația pentru chirie, o batjocură. Polițiștii stau ca filipinezii: 6 într-o casă

MAI a decis să facă o concesie minimă polițiștilor și să acorde compensația pentru chirie și dacă locuința se află la o distanță de 70 de km de locul de muncă, situație în care se regăseau foarte mulți polițiști. Adevărata problemă însă nu a fost rezolvată, și anume compensația pentru chirie acordată la nivelul lui 2009, ceea ce face că polițiștii să fie obligați să stea claie peste grămadă într-o singură locuință, din cauza sărăciei.

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern emis de MAI, polițiștii vor putea beneficia de dreptul la compensația lunară pentru chirie și atunci când locuința închiriată sau achiziționată se află la o distanță de maximum 70 km față de locul de muncă, așa cum se întâmplă în toată familia ocupațională apărare, securitate și ordine publică. Sindicaliștii din sistem ne spun însă că modificarea nu înseamnă mare lucru pentru polițiști, pentru că adevărata problemă rămâne.

”Sumele acordate în momentul de față pentru chirie sunt derizorii, pentru că ele sunt plafonate de la an la an prin ordonanță de urgență. În lege, avem 40%, respectiv 50% din salariul de funcție, ceea ce ar fi însemnat ca un polițist să primească cel puțin 1.200 de lei bani pentru chirie. În realitate, polițiștii primesc în jur de 400 de lei. Cei care ies din școli, în primele șase luni, primesc 385 de lei. Agenții cu experiență primesc 500 de lei, iar ofițerii, mai ales cei din MAI, ajung și la 1.400 de lei., După o repartiție a polițiștilor la București, pentru că săracii, unii dintre ei, dorm câteva zile prin mașini, am făcut un experiment și am sunat la o agenție imobiliară să vedem ce puteau să ne ofere de 385 de lei și ni s-a răspuns că nici măcar loc de parcare nu își achită cu banii ăia”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol. Acesta arată că la magistrați este stabilit un plafon de 650 de euro pentru chirie, fără discriminarea de la MAI, unde există diferențe la banii pentru chirie între funcțiile de execuție și funcțiile de conducere, și între ofițeri și agenți.

Integritate la înghesuială

Conducerea Sindicatului Europol ne spune că nu poți să mai ceri și integritate unor polițiști care, din lipsa banilor, au ajuns să stea la grămadă, ca filipinezii, câte 6 într-o locuință. ”Nu vă imaginați ce nebunie este în apartamentul ăla, unul pleacă, altul vine, unul se uită la televizor, altul e schimbul III și nu poate dormi de celălalt. Doamne ferește! Și pe urmă mai vrem integritate de la ei”, a afirmat liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica. Schimbarea cu permisiunea găsirii unei locuințe cu chirie în limita a 70 de kilometri îi va ajuta mai ales pe cei care erau repartizați în zona rurală, în localități izolate, unde nu aveau cum să găsească ceva de închiriat. ”Chiar și pentru cei repartizați în Otopeni, unde chiriile sunt exagerat de mari, chiar mai mari decât în București, este, totuși, o ușurare, că își pot căuta o locuință mai departe. În acest moment, dacă nu închiriezi în localitatea în care profesezi ca polițist nu primești compensare pentru chirie, ceea ce este aberant. La polițiștii de penitenciare, în afară de faptul că nivelul compensării nu este plafonat la nivelul lui 2009, nu există nicio condiție de distanță față de locul de muncă”, ne-a precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Compensații și pentru concedii

Proiectul de hotărâre de guvern introduce posibilitatea acordării compensației pentru chirie și în cazul în care polițiștii sunt detaşați/ împuterniciți în altă localitate decât cea în care au închiriat spaţiul de locuit şi nu optează pentru acordarea compensaţiei pentru chirie în localitatea unde au fost detaşați/ împuterniciți. Totodată, banii pentru chirie se vor acorda și dacă polițistul se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau trei ani în cazul copilului cu handicap, precum și în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani ori a copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani ori în concediu pentru acomodare în cazul adopției.

Opriți manipularea! Schimbările climatice, produse de soare, nu de CO2

Cercetătorii au demonstrat, cu dovezi zdrobitoare, că schimbările climatice, indiferent că privesc scăderea sau creșterea temperaturilor, au o legătură directă cu activitatea solară, nicidecum cu nivelul de CO2. Cu toate acestea, narativul oficial, care sfidează atât știința, cât și logica, perpetuează aceeași apocalipsă climatică produsă de oameni, cu o țintă precisă: întoarcerea în Evul Mediu, ca dezvoltare și nivel de trai. 

Puțini sunt în România cei care cred, cu adevărat, în încălzirea globală, mai ales că se observă clar o răcire accentuată a climei, prin creșterea lunilor sezonului rece, care s-a manifestat în 2022-2023. Foarte mulți sunt însă cei care nu își dau seama de consecințele groaznice ale unei asemenea manipulări. Fără noua religie a schimbărilor climatice nu ar fi existat niciun Green Deal în UE, iar Green Deal-ul este motivul pentru care România este obligată să-și închidă termocentrale pe cărbune, importând energie din ce în ce mai scumpă. Green Deal este motivul pentru care energia în Europa a devenit extrem de inaccesibilă pentru marea majoritate a populației și motivul pentru care toate produsele s-au scumpit, cu o inerentă prăbușire a nivelului de trai în UE, și o cădere sub pragul de sărăcie a românilor.

Documentarul ”The Great Global Warming Swindle”, în care oameni grei ai științei mondiale aduc dovezi concrete împotriva manipulării globale, ar trebui adus oficial, alături de alte mărturii și demonstrații științifice, în fața celor care ne condamnă la sărăcie și ar trebui să fie semnalul trezirii din adormirea generală. Pentru că altfel, în scurt timp, vom ajunge o turmă închisă într-un țarc, cu rații stricte de amprente de carbon.

Oamenii de știință o spun clar și răspicat: ”Nu există nicio dovadă, în întreaga istorie a pământului, că CO2 a determinat vreodată temperatura globală! Este povestea distorsionării a unui întreg domeniu al științei. Este povestea Vestului care invocă amenințarea dezastrelor climatice pentru a împiedica dezvoltarea industrială vitală în țările în curs de dezvoltare”.

Corelații zdrobitoare

Autorii documentarului vorbesc despre petele solare, care sunt câmpuri magnetice intense și apar în perioada de activitate solară puternică. Cu multe sute de ani înainte, când acestea nu erau bine înțelese, astronomii de peste tot obișnuiau să monitorizeze numărul petelor solare.

Astfel, mai multe pete solare vesteau vreme caldă. În 1893, astronomul englez Edward Maunder a observat că în timpul micii ere glaciare de-abia erau vizibile câteva pete pe soare, o perioadă de inactivitate solară denumită minimul lui Maunder. În 1991, oamenii de știință danezi de la Institutul Meteorologic au decis să alcătuiască o înregistrare a tuturor petelor solare observate în secolul 20 și să le compare cu înregistrările temperaturilor. Ceea ce au găsit a fost o incredibilă corelație între ceea ce făcea soarele și schimbările în temperatura pe Pământ. Activitatea solară pe care au observat-o a crescut puternic până în 1940, apoi a scăzut pentru 40 de ani, până la sfârșitul anilor ’70 și apoi a crescut din nou după această dată.

”Când au văzut această corelație între temperatură și activitatea solară sau ciclurile petelor solare, oamenii au început să ne spună că poate a fost doar o coincidență, deci cum putem dovedi că nu a fost doar o coincidență. Un lucru evident era de a lua în calcul interval de timp mai lungi sau interval diferite și ne-am întors înapoi în timp și am analizat 400 de ani de înregistrări astronomice, pentru a compara activitatea petelor solare cu variațiile temperaturii ”, a declarat prof. Eigil Friis-Christensen, Director al Danish National Space Center. Astfel, cercetătorii au găsit din nou că variațiile activității solare erau intim legate de variațiile temperaturii pe Pământ. Era soarele, nu CO2 sau orice altceva, cel care conducea schimbările climatice.

Nori și raze cosmice

Soarele ne afectează indirect, de asemenea, prin intermediul norilor. Norii au un efect puternic de răcire, dar cum se formează? La începutul secolului 20 cercetătorii au descoperit că Pământul este constant bombardat de particule subatomice. Aceste particule, denumite raze cosmice, se credea că erau produse de exploziile supernovelor, departe, dincolo de sistemul solar. Când particulele care coborau spre pământ întâlneau vaporii de apă care se ridicau din mare, se transformau în picături de apă, care formau norii.

Dar când soarele este mai activ și vântul solar este puternic, mai puține particule ajung pe pământ și deci mai puțini nori se formează. Cât de puternic este acest efect a devenit clar abia recent, când un astrofizician, prof. Nir Shaviv, s-a decis să compare propriile sale înregistrări asupra formării norilor din raze cosmice cu înregistrările temperaturii obținute de la un geolog, Jan Veizer, mergând înapoi 600 milioane de ani. Ceea ce au găsit a fost că atunci când intensitatea razelor cosmice creștea, temperatura scădea, iar când razele cosmice scădeau, temperatura creștea. ”Doar am comparat graficele, doar le-am pus unul peste altul și a fost uimitor. Jan Veizer s-a uitat la mine și mi-a spus că avem date foarte explozive aici”, a afirmat prof. Nir Shaviv. Deci clima era controlată de nori, norii erau controlați de razele cosmice, iar razele cosmice erau controlate de soare. Cercetări ulterioare ale astrofizicienilor de la Harvard, NASA și Institutul Oceanic American, dar și ale altor oameni de știință au confirmat aceeași corelație între activitatea solară și temperatura Pământului, concluzia fiind una singură: CO2 este irelevant.

Nimic nou în Arctica

Se tot spune că chiar și o mică creștere a temperaturii globale ar putea duce la o catastrofică topire a calotelor glaciare, însă prof. John Christy, de la Departamentul de Știință Atmosferică al Universității din Alabama arată că, potrivit înregistrărilor temperaturilor Groenlandei de mii de ani și că Groenlanda a fost mult mai caldă decât acum și, cu toate astea, nu a avut loc o topire dramatică. Desprinderile de gheață s-au întâmplat tot timpul, doar că acum, datorită sateliților, acestea sunt vizibile. ”Gheața se mișcă mereu. Gheața care se rupe din marginea Arcticii este un eveniment foarte obișnuit, spune prof. Syun-Ichi Akasofu, directorul Centrului Internațional de Cercetare Arctică.

Urmăriți documentarul aici:

Decizie definitivă în procesul torționarilor disidentului Gheorghe Ursu. Cei doi acuzați, achitați/ Reacția IICCMER: „Tristețe, stupoare și…”

20

Instanța i-a achitat, joi, definitiv, pe foştii ofiţeri de Securitate acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu.

Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitați, joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Decizia Instanței Supreme e definitivă.

ÎCCJ a decis, joi, să respingă – ca nefondate – apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile din acest dosar.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de părţile civile Ursu Andrei Horia, Ursu Ştefan Olga şi Ursu Sorana şi de părţile responsabile civilmente Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei penale nr. 196/F din 17 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 2500/2/2017 (1030/2017).

Obligă pe fiecare dintre apelantele părţi civile şi pe apelanta parte responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.

Citiți și: Torționarii disidentului Gheorghe Ursu, achitați

Decizia de joi vine după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti hotărâseră, în octombrie 2019, achitarea celor doi Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, fiindu-le schimbată şi încadrarea juridică a faptelor, de la crime contra umanităţii, la tratamente neomenoase.

Prima reacție de la nivelul IICCMER: tristețe și stupoare  în legătură cu decizia achitării

De la nivelul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a venit o primă reacție, ca urmare a horârârii de joi a Curții Supreme, în cazul celor considerați a fi responsabili moartea disidentului Gheorghe Ursu.

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții IICCMER își exprimă „tristețea, stupoarea și revolta în legătură cu decizia achitării, de către judecătorii Curții Supreme, a foștilor lucrători ai aparatului de represiune al statului comunist, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu, în septembrie 1985” și consideră că „disculparea torționarilor Securității este o palmă dată memoriei tuturor victimelor regimului criminal comunist”.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul IICCMER:

„Achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu este o decizie ce contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept, precum și ideii de justiție în România.

 

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) își exprimă tristețea, stupoarea și revolta în legătură cu decizia achitării, de către judecătorii Curții Supreme, a foștilor lucrători ai aparatului de represiune al statului comunist, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu, în septembrie 1985.

Respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de către Ursu Andrei Horia, Ursu Ștefan Olga și Ursu Sorana este un act cu grave implicații în ceea ce privește eforturile instituțiile statului român de restabilire a adevărului și a dreptății în legătură cu crimele regimului comunist din România, o piedică în calea condamnării sistemice a comunismului.

 

Achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu este o decizie ce contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept, precum și ideii de justiție în România. Disculparea torționarilor Securității este o palmă dată memoriei tuturor victimelor regimului criminal comunist, o jignire adusă suferinței familiilor acestora și cel mai important, o lovitură dată fundamentelor morale ale societății. În pofida eforturilor instituțiilor statului, inclusiv ale IICCMER, care au pus la dispoziția justiției un material probator mai mult decât solid, ceea ce a prevalat au fost mărturiile interesate ale foștilor membri ai aparatului comunist de represiune, care astăzi se declară patrioți și apărători ai intereselor naționale. Singurele interese pe care aceștia le-au apărat cu adevărat au fost cele personale și pe acelea ale clanului Ceaușescu, pe care l-au servit în fiecare dintre orele petrecute în slujba răului și a minciunii.

 

„IICCMER va continua să investigheze crimele comunismului și nu ne vom opri din a arăta, prin dovezi și mărturii, adevărata față a totalitarismului comunist, un regim ce a distrus viețile celor care nu i s-au supus necondiționat, păstrându-și valorile și convingerile”, a declarat Prof.univ.dr. Florin – Daniel Șandru, Președinte executiv IICCMER. „Condamnarea torționarilor Ficior și Vișinescu, a continuat acesta, rezultat al eforturilor conjugate ale IICCMER și ale aparatului de justiție, arată că dreptatea nu este niciodată tardivă și că cei care au comis crime împotriva umanității nu se pot pune decât temporar la adăpostul uitării.””

Munca de la distanță, un „experiment eșuat”?

Unele companii dau înapoi în ceea ce privește munca la distanță, cerându-le angajaților să se întoarcă la birou – deși mulți dintre ei nu doresc acest lucru.

Directorul general al OpenAI, Sam Altman, a declarat că munca la distanță este un „experiment eșuat”, numindu-l una dintre „cele mai grave greșeli din industria tehnologică din ultima vreme” și susținând că această practică dăunează creativității, în special în cazul start-up-urilor.

În același registru, Elon Musk le-a spus angajaților Twitter că biroul „nu este opțional”. Luna trecut,  Google și-a informat angajații că vor trebui să petreacă „cel puțin trei zile pe săptămână la birou”, iar prezența va fi luată în considerare în mod pozitiv în evaluarea performanțelor lor, după cum a relatat în premieră Wall Street Journal.

New York Times a publicat articole de opinie, dar care susțin  punctul de vedere corporatist:  munca la distanță îi dezamăgește pe tinerii angajați și îi privează pe lucrători de “experiența a unui loc de muncă comun”. Dar munca la distanță este într-adevăr un eșec?

„Categoric nu”, a declarat pentru Euronews Mansoor Soomro, un entuziast al viitorului muncii și lector senior în domeniul sustenabilității și afacerilor internaționale la Universitatea Teesside din Marea Britanie.

„Pe baza sondajelor, a întâlnirilor și a interviurilor pe care le realizăm, nu a eșuat. Munca la distanță nu pleacă nicăieri”, spune el.

Experții spun că situația este mult mai complicată decât a spune dacă munca la distanță a eșuat sau a avut succes.

„Ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei a dus la o percepție inițială că se va trece la o intensificare a muncii la distanță și că nu există nicio posibilitate ca valul să se întoarcă”, a precizat Mark Stuart, lector la Leeds University Business School. Acum  există „un proces de renegociere între angajatori și angajați în ceea ce privește modul în care va arăta munca la distanță în viitor”.

Cei care lucrează de la distanță apreciază faptul că nu mai fac naveta, că reduc costurile de deplasare la birou și chiar că au un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată. Cei care preferă să lucreze la birou apreciază sociabilitatea.

Unii cred că renegocierea muncii la distanță va duce la diverse tensiuni între angajați și angajatori. Alții susțin că munca de la distanță este aici pentru a rămâne.

Patronii și managerii ierarhici trebuie să se obișnuiască să aibă echipe și personal care nu sunt tot timpul la birou și care lucrează de la distanță.Mai important, oamenii s-au obișnuit cu avantajele flexibilității și nu vor să renunțe la ele. De asemenea, mulți angajatori susțin munca de la distanță, deoarece reduce cheltuielile fără a afecta rentabilitatea și performanța.Pentru Mark Stuart, „o întoarcere în masă a tuturor lucrătorilor la birouri pare puțin probabilă pentru moment”.

IOHANNIS, ORDIN NEBUN: NE BAGĂ ÎN RĂZBOI!

”Stăpânii Coloniei” tocmai ce forțează implementarea unui nou ”proiect de țară” pentru obedienta Românie. ”Experimentul Stoltenberg”, norvegianul ”împăiat” la conducerea NATO prin nesfârșite prelungiri de mandat sub pretextul agresiunii ruse din Ucraina urmând a fi preluat și pentru țara noastră.

Acolo unde ”elita progresistă” occidentală, temându-se ca nu cumva curentul suveranist să  ”măture” oricum debila clasă politică de la noi, mizează totul pentru ca viitorul președinte al României să fie tot ”vechilul” Klaus Werner Iohannis. Desigur, nu în urma unor alegeri democratice și la timpul lor. Că doar nici măcar strategii globaliști ai acestui ”plan nebun” nu își mai fac de mult iluzii cu privire la popularitatea ”dulapului nemțesc”… Oricâte ”geci roșii” i-ar mai pune pe el și ”valuri emoționale” s-ar crea artificial. Astfel că ultima șansă a sistemului progresist de a păstra România în propria sferă de influență este amânarea sine die a viitoarelor alegeri… Cel puțin cele prezidențiale și parlamentare. Astfel că Iohannis nu doar că a primit chiar zilele trecute ordinul de a declara, cel mai târziu în luna ianuarie a anului viitor, starea de necesitate, dar îl și va îndeplini cu deja tradiționalul său exces de zel!

La doar 700 de metri de Războiul Mondial!

Iar ”fezandarea mentală colectivă” deja a fost declanșată, prin ”rostogolirea isterică” a ”pachetului mediatic” despre ”atacul rusesc cu drone iraniene la 0.7 kilometri de România”.

Pentru că, după ce inițial ”bubuise” public doar informația despre ”atacul de la Giurgiulești, la 22 de kilometri de România”, ulterior ”ruta bombardamentului” a fost recalculată și s-a stabilit – nu se știe de către cine! – că rușii au atacat masiv la Reni, ”la doar 700 de metri de malul românesc al Dunării”! ”Calculul celor 700 de metri” care au despărțit lumea de un nou război Mondial fiind făcut public de jurnaliștii unei oarecare publicații on – line din Washington. Și, stranie coincidență, preluată însă din mers și pe ”neînghițite” de toți giganții media și de chiar cei mai importanți lideri politici. Iar cum, ghinion, până și cele mai performante drone sau rachete se pot ”rătăci”, la o adică, vreo 700 de metri, deja opinia publică a fost astfel avertizată cu privire la ”șocul” efectuării unui ”bombardament asupra teritoriul României, stat membru al NATO”! Ceea ce știm cu toții ce ar însemna… Mai ales că de la Washington s-a dat din nou semnalul ”plăcii” cu ”activarea Articolului 5” și ”vom apăra fiecare centimentru al teritoriului unui stat membru al NATO”, imediat după ”bombardamentul la 700 de metri de România”!

Declarația de la București!

Iar dacă ”noul stat paralel” a avut deja grijă să ”scurgă controlat”, pe facebook, cum îi stă bine oricărei ”trompete mediatice”, ”informația secretă” că ”marele Volodimir Zelenski” urmează să vină la București, aceasta nu înseamnă musai că miza descinderii chiar este ”criza cerealelor”. Mai ales că oricum trec ”modificatele genetic” prin porturile și gările de la frontieră, mai ceva ca produsele autohtone prin interiorul țării.

Numai că Iohannis va avea astfel ocazia să își anunțe intrarea ”în luptă” prin ”Declarația comună de la București”! Cea prin care va solicita nu doar ”reziliență” și ”consolidarea Flancului Estic” – obsesiile sale de după eșuata ”Românie Educată” – dar va anunța că își asumă, cu orice risc, noul statut prevăzut pentru România pe care încă o conduce! Și pe care o va mai și conduce de altfel, vreo doi – trei ani, dacă planul progresist reușește. Iohannis dând asigurări că, pentru a nu implica NATO într-un conflict militar direct cu Federația Rusă, atunci România ”dă-i și luptă” pe cont propriu cu Armata Roșie. Astfel că, orice proiectil va cădea pe teritoriul românesc, va duce nu la activarea Articolului 5, ci la… declararea stării de necesitate în România!

E pe bani!

O primă urmare fiind, bineînțeles, dincolo de panica inevitabilă în rândurile populației, amânarea alegerilor! Și uite cum, pentru a nu se crea chipurile invocatul ”vid de putere” în condițiile ”stării de necesitate” create în urma unui bombardament cu ”700 de metri mai încoace”, – mai ales că nimeni nu va mai aștepta rezultatele anchetei pentru stabilirea exactă a provenienței ”dronelor căzute”- Iohannis își va asuma misiunea de a rămâne comandant suprem al Armatei și șef al statului ”prelungit pe termen nedeterminat”!

În vreme ce liderii politici români vor fi presați de la Washington și Bruxelles pentru ca, vorba BUG Mafia, ”în aceste vremuri grele, să rămână uniți ca degetele de la o singură mână”! În jurul lui Klaus Werner Iohannis și a sistemului său progresist pe deplin loial intereselor ”partenere”, bineînțeles…

Numai că, dincolo de stabilitatea politică invocată… De disperarea lui Iohannis și a altora ca el să tragă cât mai mult de timp de rămânerea la Putere în speranța recompensării cu o funcție europeană aducătoare de imunitate – ceea ce tocmai este pe cale să obțină Bogdan Aurescu ! – toată nebunia stării de necesitate este pe bani! Pe mulți bani! Inclusiv pe miliardele din PNRR! Cele pe care ”generoșii donatori europeni” chiar nu au de gând să le lase companiilor românești…

Astfel că, în plină stare de necesitate și cu o obedientă clasă politică păstrată la Putere fie și prin ”prelungirea mandatelor democratice”, toate, dar absolut toate achizițiile se vor face fără licitație! Direct prin încredințarea contractelor de miliarde de euro! Sau, în cel mai rău caz, printr-o procedură simplificată! Astfel că ”tunurile” date pe vremea stării de necesitate de după declararea pandemiei vor fi banale ”pistoale cu apă” față de cele deja ”bugetate” pentru viitoare ”stare de necesitate” care urmează să fie declarată după ”atacarea teritoriului românesc”! Atac care va surveni exact atunci ”când trebuie”… ”Frații ucraineni” știu de ce!

UPDATE. David Popovici a ratat podiumul și la 100 de metri liber, la CM de natație/Pe ce loc s-a clasat+ prima reacție a sportivului

16

Sportivul în vârstă de 18 ani a ratat șansa de a-și apăra titlul mondial în proba de 100 de metri liber.

UPDATE: După ce a încheiat pe locul 6 finala de la 100 de metri liber de la Fukuoka, sportivul român a avut o primă reacție. El se declară gata să meargă la următoarea competiție, pentru a le arăta adversarilor săi că s-au grăbit să se bucure de faptul că nu a prins podiumul.

În ciuda rezultatului de joi, David Popovici a părut optimist. Tânărul înotător a explicat, pentru gsp.ro, că e nevoie reflecteze asupra celor întâmplate.

„Din fericire, tot ce nu mi-a ieșit poate fi antrenat și va fi antrenat. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce mâine în bazin, dar din păcate sau din fericire, de fapt, trebuie să-mi iau și niște timp liber pentru mine.

Trebuie să reflectez asupra a tot ce s-a întâmplat, asupra anului care a fost cu suișuri și coborâșuri. Un an complicat, ciudat, atipic pentru mine și nu e deloc sfârșitul lumii”, a declarat David Popovici, pentru sursa citată.

Sportivul român spune că abia așteaptă următoare competiție. Nu de alta, dar ca să arate rivalilor competiționali că s-au grăbit să se bucure văzându-l departe de podium.

„De abia aștept să merg la următorul concurs și să le demonstrez adversarilor mei că s-au bucurat prematur, poate, de locurile mele mai îndepărtate de cea mai înaltă treaptă a podiumului. Și da, sunt și un pic bucuros că s-a terminat, pentru că, fie că vreau sau nu să recunosc, a fost un stres”, a mai spus Popovici.


David Popovici, care era deţinătorul titlului şi este recordmanul mondial la 100 metri, s-a clasat, joi, pe locul şase în finala de la Campionatul Mondial de la Fukuoka.

Popovici, locul 6 în finala de la 100 metri liber

Sportivul român David Popovici s-a clasat joi, 27 iulie, pe locul șase în finala probei de 100 metri liber, la Campionatul Mondial de natație de la Fukuoka.

Românul a înotat în finală pe culoarul al doilea și a terminat cele două lungimi de bazin cu timpul de 47.83 secunde.


Elevul antrenorului Adrian Rădulescu s-a calificat, miercuri după-amiază, în finala probei de 100 metri liber, după ce a înotat în prima semifinală și a încheiat parcursul cu timpul de 47.66 secunde.

În urmă cu doar câteva zile, David Popovici s-a clasat pe locul patru în finala de la 200 metri liber, la Campionatul Mondial de natație de la Fukuoka (Japonia).

Taiwanul, țap ispășitor pentru America

Problema Taiwanului este complexă,  cu multiple fațete și a declanșat tensiuni între China și Statele Unite timp de mulți ani.

Taiwanul a devenit punctul nevralgic al tensiunilor dintre China și SUA

China afirmă că Taiwanul face parte din teritoriul său, intenționează să „unifice” insula cu partea continentală și va folosi forța dacă este necesar.În schimb, SUA recunosc Taiwanul ca țară independentă și i-au oferit  ajutor militar și economic.

În ultimii ani, China și-a intensificat pretențiile față de Taiwan, în timp ce SUA și-au consolidat prezența militară în zonă. Această dispută a contribuit la escaladarea tensiunilor dintre cele două superputeri și are potențialul de a declanșa un conflict mai amplu.

Taiwanul are o importanță strategică semnificativă în regiunea Asia-Pacific. Poziția sa în vestul Oceanului Pacific permite Chinei să își proiecteze puterea navală mai departe în est pentru a concura cu SUA.Proximitatea Taiwanului față de China îi oferă potențialul de a acționa ca un tampon sau ca o bază operațională avansată în cazul unui conflict. China vede prezența SUA pe insulă ca pe o amenințare și o provocare la adresa integrității sale teritoriale.

Dacă China va domina Asia de Est, va fi într-o poziție foarte puternică  pentru o influență de control asupra a aproximativ jumătate din economia globală. Spre deosebire de intențiile fățișe ale Chinei, mai puțin cunoscute sunt strategiile de ripostă ale Statelor Unite.

Comerțul este o mare carte de joc în mâna chinezilor, iar o decuplare SUA-China nu mai este un proiect fezabil nici pentru președintele Joe Biden. Ambele puteri caută să-și netezească disputele comerciale. Producătorii de cipuri din China și SUA depind de gigantul taiwanez TSMC.

„În cele din urmă, statutul Taiwanului nu este altceva decât un țap ispășitor pentru America”, notează Modern Diplomacy. „Dacă își modifică interesele cu China, americanii nu va veni niciodată să ajute Taiwanul, deoarece, SUA are o istorie de fugă în astfel de situații”.

China este o putere nucleară care poate riposta împotriva SUA și a bazelor sale din Asia-Pacific. Vizita recentă  a secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, la Beijing ar indica un dezgheț al relațiilor bilaterale.

Cu toate acestea, rămâne întrebarea dacă China ar putea într-o zi să înlocuiască SUA ca hegemon global. Pe de altă parte, dacă izbucnește un război între cele două superputeri pe insula Taiwan, atunci ar putea avea efecte dezastruoase asupra economiei mondiale.În orice caz, este important atât pentru China, cât și pentru SUA să găsească o soluție pașnică la problema Taiwanului pentru a evita riscul unui conflict militar.

Rusia nu mai are vâna unei superputeri. Greșelile strategice ale lui Putin

O parte din populația rusă îl consideră pe Vladimir Putin drept salvatorul după care tânjește de la prăbușirea Uniunii Sovietice. Pe plan extern, Putin este văzut ca un președinte dur, pozând macho la bustul gol, cu pușca în bandulieră:  își  urmărește necruțător dușmanii(și interesele). Dar această imagine a eficienței ascunde, de fapt, un om care s-a afundat pe un drum plin de greșeli strategice.

Prima greșeală este însăși “operațiunea specială” lansată împotriva Ucrainei. Deși s-a transformat într-un război la scară largă, Putin nu recunoaște această realitate. Se poartă de parcă ar fi vorba un conflict în care Rusia este țara invadată și este nevoită să se apere de trupele lui Volodimir Zelenski.

A doua greșeală este percepția că NATO este o amenințare potențială sau existențială la adresa securității și intereselor strategice ale Rusiei. La modul serios, cine ar putea să atace  Rusia? Nimeni. Niciun document formal sau legal nu clasifică faptul că Occidentul a promis Rusiei să nu extindă NATO. Putin știa asta, dar distorsionează realitatea pentru  a ajuta la menținerea unui consens anti-occidental acasă. Mai degrabă destrămarea Uniunii Sovietice a precipitat extinderea alianței nord-atlantice.  Mai știe că Ucraina nu  o să adere la NATO prea curând, deoarece Occidentul este mulțumit să o păstreze ca stat tampon în fața Rusiei.

A treia greșeală a lui Putin este amenințarea nucleară, care nu ar trebui să fie fie folosită ca element de putere în niciun discurs, indiferent de unde provine, pentru că este o afacere mortală. Angajându-se în strategii militare agresive și folosind în mod deschis retorica nucleară, Putin a sporit inutil tensiunile și a creat o atmosferă de instabilitate.

Un astfel de comportament nesăbuit pune în pericol securitatea regională și chiar poporul Rusiei.Războiul nuclear nu lasă pe nimeni în viață, dar Putin crede că ar putea desfășura toate armele  nucleare strategice înainte ca Occidentul să se gândească măcar să le desfășoare pe ale sale. Armata rusă a dovedit că este sub nivelul concurenților săi strategici.

Nu în ultimul rând, a patra greșeală comisă de Putin este ambiția sa nemăsurată de a restabili statutul Rusiei de superputere globală, deși este limpede că a pierdut de mult meciul cu SUA și China. Pur și simplu, nu pricepe că închegarea unei noi URSS este o fantasmă.

Este de înțeles ca un lider să caute să sporească influența țării sale, dar acțiunile lui Putin au făcut mai mult rău decât bine. În loc să atragă respect și admirație, Rusia s-a confruntat cu o condamnare internațională fără precedent, și-a deteriorat reputația și este din ce în ce mai izolată. Nu mai are vâna unei superputeri.

Un club pentru un hegemon în ascensiune: națiunile BRICS devin sateliții Chinei?

Reuniunea de luna viitoare a Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei și Africii de Sud de la Johannesburg se vrea o etalare de putere a grupării BRICS în fața Occidentului.

Cu toate acestea, una dintre temele principale va fi tensiunea abia ascunsă în jurul rolului Chinei. Inventată de economiștii de la Goldman Sachs în 2001 ca instrument de marketing, gruparea BRICS a devenit o entitate politică atunci când cele patru țări (Africa de Sud s-a alăturat ulterior) au organizat primul summit în 2009.

Analiștii de la Centre for International Governance Innovation au descifrat fundamentele economice ale BRICS. În timp ce industria de producție cu costuri reduse din China beneficia de reformele economice ale lui Deng Xiaoping, Rusia și Brazilia ieșeau din haosul economic (Rusia după căderea comunismului, iar Brazilia după stabilizarea monedei după 1994) pentru a profita de boom-ul materiilor prime din anii 2000.India a avut o creștere economică fulminantă după liberalizarea economică care a urmat crizei balanței de plăți din 1990-1991. Africa de Sud a fost stimulată de sfârșitul apartheidului în 1994.

Dar, în anii 2000 și 2010, doar China a reușit să se îndrepte în mod semnificativ spre bogăție, prin adoptarea progreselor tehnologice pentru a deveni o economie solidă. Celelalte patru țări au rămas blocate în modele de creștere redusă, excesiv de dependente de produsele de bază, aparatul lor politic fiind îngreunat de diverse combinații de disfuncționalități și corupție.

Economia chineză rivalizează acum cu cea a SUA – este mai mare în termeni de paritate a puterii de cumpărare – iar mărimea și veniturile sale finanțează o strategie externă și militară agresivă.

Ideea unei noi monede a BRICS, evocată în special de președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, este în esență fantezistă: yuanul este singura dintre cele cinci monede internaționale care are un rol semnificativ în străinătate.

Națiunile BRICS au înființat Noua Bancă de Dezvoltare, relativ mică, care a acordat până în prezent împrumuturi în valoare de 32,8 miliarde de dolari, potrivit Financial Timewss,  în timp ce China a împrumutat  un miliard de dolari în mod bilateral. Inițiativa sa „Belt and Road” nu doar construiește proiecte de infrastructură, ci urmărește comerțul și alinierea politică.Nici sprijinul Chinei pentru ceilalți membri BRICS nu este tocmai necondiționat. De exemplu, cumpără petrol rusesc sub prețul pieței mondiale.

Din punct de vedere geopolitic, China dezechilibrează, de asemenea, clubul. Brazilia dorește să aibă acces la consumatorii europeni prin finalizarea unui acord comercial între UE și blocul sud-american Mercosur; India face parte din alianța de securitate Quad a SUA în Asia-Pacific.

Dacă Beijingul încearcă să forțeze ceilalți membri ai BRICS să renunțe la strategia de nealiniere și să se alăture unei tabere orientate spre China, tensiunile asupra grupării vor deveni intense.

China a evocat anul trecut ideea extinderii BRICS – Africa de Sud susține că peste 40 de țări sunt interesate să adere – dar alți membri existenți, inclusiv Brazilia, păreau net reticenți. În cazul în care vor intra națiuni care sunt îndatorate Chinei prin legături de împrumut sau de investiții, BRICS va arăta tot mai puțin ca un grup de conducere pentru lumea emergentă și mai mult ca un fan club pentru un hegemon aspirant.

Ipocrizia net zero: lumea consumă mai mult petrol ca niciodată

S-a tot vorbit de un vârf al cererii, posibil în jurul anului 2030. Deocamdată, însă, economia globală  funcționează cu petrol.

În iulie, cererea mondială de petrol a depășit vârful  stabilit în 2019, înainte de pandemia Covid-19. Exprimat în barili pe zi, noul record se ridică la aproximativ 102,5 milioane, peste nivelul de 102,3 milioane din august 2019.

Folosim zilnic suficient țiței pentru a umple aproximativ 6.500 de piscine olimpice, conform  Bloomberg. Mai mult de o treime din aceste piscine ar fi necesare pentru a potoli setea a două țări: SUA și China.

Cererea de petrol crește în timpul verii din emisfera nordică, când milioane de familii europene și americane consumă benzină și combustibil pentru avioane în timpul vacanțelor. Costul cu ridicata al produselor rafinate, cum ar fi benzina, crește și el vertiginos. Statisticile privind consumul global de petrol sunt revizuite în mod regulat, iar o cifră finală nu va fi, probabil, stabilită până anul viitor sau chiar până în 2025. Dar experiența indică faptul că, de obicei, cererea este revizuită mai degrabă în sus, decât în jos.

Până în prezent, avem doar cifre parțiale pentru lunile mai și iunie și indicii direcționale pentru iulie. Extrapolând de la începutul acestui an, noile informații, inclusiv congestia traficului în timp real în mai multe țări și călătoriile aeriene globale, sugerează că cererea de petrol a depășit recent vârful de dinaintea pandemiei, chiar și dacă luăm în considerare marja de eroare.

În mod ironic, benzina, combustibilul care este primul care are de suferit de pe urma ascensiunii vehiculelor electrice, joacă un rol principal în stimularea cererii.Chiar și cu boom-ul mașinilor electrice, numărul absolut al mașinilor pe benzină este în continuare în creștere; consumatorii le păstrează mai mult timp, amânând îmbunătățirea care vine odată cu modelele mai noi și mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil; iar în Europa, consumatorii și-au schimbat mașinile diesel cu cele pe benzină.

Agenția Internațională pentru Energie a numit „cântecul lebedei” recenta creștere a consumului de benzină – poate, dar necrologul combustibilului a mai fost scris înainte. Indiferent de ceea ce se va întâmpla în continuare cu automobilele, este clar  că, în conformitate cu tendințele actuale, cererea globală de petrol se va majora cu 4% în următorii cinci ani, înainte de a se stabiliza la un nivel înalt.

Nu există nicio șansă ca lumea să reducă consumul de petrol până în 2030 atât de mult cât este necesar pentru a-și atinge obiectivele de emisii nete zero. Și de aceea multe guverne occidentale, deși predică ecologismul în public, în privat le spun directorilor de companii petroliere să continue să investească în creșterea producției.

De ce se află dolarul american la o răscruce de drumuri

În 2022, dolarul a fost în plină ascensiune, atingând un maxim al ultimilor 20 de ani, deoarece investitorii globali au căutat siguranță, investind în principalul refugiu financiar.

Redresarea post-Covid, războiul din Ucraina și inflația galopantă au făcut ca dolarul să devină un simbol al siguranței într-o lume cu probleme. A ajutat și faptul că Rezerva Federală a SUA creștea ratele dobânzilor mai rapid decât orice altă bancă centrală majoră în lupta sa împotriva inflației, oferind investitorilor randamente decente pentru prima dată în mai mult de un deceniu.

Dar nimic nu durează la nesfârșit, nici măcar puterea dolarului american. Popularitatea sa a atins un vârf în toamna anului trecut și de atunci a început să scadă.La sfârșitul lunii septembrie, euro a ajuns la cel mai ridicat nivel. Acum se tranzacționează la 1,11 dolari, un salt de 15% de la 96 de cenți.Dolarul a fost afectat și mai mult de revenirea lirei sterline. Recent, a depășit 1,30 dolari, o creștere de peste 20% de la vârf la bază.

Acesta ar putea fi începutul a ceea ce ar putea fi un declin abrupt, economiștii de la  Bloomberg avertizând că „explozia de creștere a dolarului a determinat cumpărătorii să declare că este sfârșitul unei ere”. Se pare că dolarul este distrus – și se anunță și mai rău? Dar cine va beneficia? Fed a alimentat forța dolarului de anul trecut prin creșterea ratei de la doar 0,25% în februarie 2022 la 5,25% în prezent, cel mai rapid ciclu de înăsprire din ultimele patru decenii.S-a mișcat mai repede și mai departe decât băncile centrale rivale, spune David Stritch, analist de piață și valutar la Caxton, specialist în transferuri internaționale.“Ratele dobânzilor din SUA erau deja la 4% în noiembrie 2022, când Banca Angliei era deja la 3%, iar Banca Centrală Europeană la doar 2%”, a adăugat el.

Având în vedere că inflația din SUA a scăzut la 3% în iunie, “munca Fed este aproape încheiată”. Piețele se așteaptă la o ultimă majorare în cadrul reuniunii Fed din această săptămână, la 5,5%. Până în primăvară, este posibil ca aceasta să reducă ratele în schimb. Jerome Powell, președintele instituției, a anunțat deja că „nu mai anticipează o recesiune” la sfârşitul anului în Statele Unite.

Cu inflația din zona euro mai mare decât se aștepta, la 5,5% în iunie, rata de referință a Băncii Centrale Europene de 3,5% este de așteptat să ajungă la 4%.Investitorii pot vedea acum randamente mai mari în afara SUA. De asemenea, se simt mai curajoși, deoarece piețele ar trebui să își revină pe măsură ce costurile de împrumut ating un nivel maxim și scad. Ambele sunt vești proaste pentru dolar.

Un dolar mai slab ar fi un avantaj pentru piețele emergente, care sunt încărcate cu datorii denominate în dolari și care vor vedea cum plățile dobânzilor se vor reduce.

Mărfurile cotate în dolari vor deveni mai ieftine pentru cumpărătorii de peste hotare, stimulând cererea pentru orice, de la petrol la aur. Metalul prețios a crescut deja cu 15 procente în ultimul an și ar putea urma și mai mult. Întreprinderile americane ar putea beneficia, de asemenea, deoarece exporturile vor părea mai avantajoase.

Richard Flax, director de investitii la Moneyfarm, susține că monede precum euro și yuanul pot deveni din ce în ce mai relevante pentru comerțul global, dar este posibil ca dolarul să rămână moneda preeminentă pentru ceva timp în viitor.Pentru Stritch, slăbirea dolarului “marcheză mai mult ca sigur o revenire la normalitate”.

Cine întunecă orizontul economiei mondiale

Fondul Monetar Internațional tocmai și-a majorat marginal previziunile privind economia mondială pentru acest an și anul viitor, dar a precizat că „nu a ieșit din impas”.

Previziunile analiștilor nu oferă motive de optimism

Întreruperile din lanțul de aprovizionare revin la nivelurile de dinaintea pandemiei, inflația este încă ridicată, dar în scădere, în timp ce turbulențele bancare din martie din SUA și Elveția sunt date uitării.

Cu toate acestea, în momentul în care FMI abia saltă previziunile de creștere globală cu  0,2% față de 3,5% anul trecut, nu sunt prea multe motive de optimism.Dimpotrivă, „multe provocări încă umbresc orizontul și este prea devreme pentru a sărbători”, a avertizat economistul șef al instituției, Pierre-Olivier Gourinchas.

Ratele de creștere preconizate sunt slabe în raport cu standardele istorice, în condițiile în care țările dezvoltate încetinesc la 1,5% în acest an, de la 2,7% în 2022, și se așteaptă să rămână la un nivel scăzut, cu o expansiune de 1,4% în 2024.

Statele Unite se așteaptă la o creștere de 1,8% în 2023, în loc de 1,6%, cât se preconiza anterior, estimarea fiind mai mică decât expansiunea de 2,1% înregistrată anul trecut. Economia americană va înregistra  un modest 1% în plus în 2024.

Mai rău stă Uniunea Europeană: zona euro, care a fost puternic afectată anul trecut de războiul din Ucraina, de creșterea prețurilor la energie și de inflația record, va înregistra o decelerare bruscă, în condițiile în care Banca Centrală Europeană continuă să majoreze ratele dobânzilor pentru a domoli inflația.

Inflația anuală la nivelul UE a atins un nivel record de 9,2% în 2022, față de 2,9% în 2021.Blocul, cu 20 de țări care utilizează euro ca monedă principală, este prognozat să crească cu 0,9% în 2023, după o expansiune de 3,5% în 2022.Germania, cea mai mare economie a Europei, este acum stabilită pentru o contracție de 0,3% în acest an.

Marea Britanie, care a coborât o treaptă pentru a deveni a șasea economie a lumii din cauza unei crize economice de anul trecut ce-a dus lira sterlină la cel mai scăzut nivel față de dolarul american, se așteaptă acum să înregistreze o creștere de 0,4%.

Rata de creștere a piețelor emergente și a economiilor în curs de dezvoltare se va menține la 4% în acest an și va urca la 4,1% în 2024. Estimarea de creștere pentru China rămâne neschimbată la 5,2%, după o expansiune de 3% în 2022, înainte de a încetini la 4,5% în 2024.De asemenea, economiile din Orientul Mijlociu și Asia vor încetini  la 2,5%, în loc de o expansiune de 2,9%, așa cum se preconiza anterior, după o creștere de 5,4% în 2022. Comerțul mondial scade la 2% în acest an, de la 5,2% în 2022, înainte de a crește la 3,7% în 2024.

“Balanța  rămâne înclinată spre dezavantaj”, a precizat Gourinchas. “Înăsprirea politicii monetare la nivel global duce la o contracție a sectoarelor economice și pune presiune pe companii și consumatori. Băncile centrale ar trebui să rămână concentrate pe restabilirea stabilității prețurilor și pe consolidarea supravegherii financiare și a monitorizării riscurilor”.

Cât de grea este coroana luxului pentru giganții modei?

0

Pentru prima dată, compania spaniolă de marochinărie Loewe este cel mai în vogă brand din lume, potrivit clasamentului întocmit de platforma fashion Lyst.

Dar investitorii trebuie să înțeleagă modelele de cheltuieli din cele mai importante două piețe de lux: China și SUA.LVMH, compania mamă a Loewe, a oferit  câteva indicii. Din păcate, acestea nu au fost cele pe care le căutau investitorii. Acțiunile LVMH au scăzut cu până la 4,5% la începutul ședinței de tranzacționare de miercuri, trăgând în jos întregul sector.

LVMH a raportat o creștere organică a vânzărilor de 17% în cele trei luni până la 30 iunie, depășind cu ușurință consensul analiștilor, care estimau o creștere de 15,1%. Măsura atent monitorizată a vânzărilor de modă și marochinărie a crescut cu 21% în al doilea trimestru, de asemenea, cu puțin peste așteptările unui avans de 20,8%. Însă este departe de performanța masivă pe care LVMH a înregistrat-o în primul trimestru, când atât vânzările organice ale grupului, cât și cele de modă și marochinărie au fost de aproape două ori mai mari decât se anticipase.

Profitul operațional din primul semestru, de 11,6 miliarde de euro, a ratat ușor așteptările, deoarece marja de profit pentru modă și marochinărie a scăzut cu 0,9 puncte procentuale, la 40,5%, după ce a fost frânată de un nivel ridicat de investiții în mărcile grupului, inclusiv în prima defilare pe podium a lui Pharrell Williams pentru Louis Vuitton.

Faptul că LVMH nu reușește să livreze un alt trimestru de succes ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru compania controlată de magnatul  Bernard Arnault – și pentru sectorul high-end în ansamblu.

LVMH este cel mai mare grup de lux din lume. Cu o capitalizare de piață de aproape 500 de miliarde de dolari, are resursele necesare pentru a reinvesti în mărcile sale, în frunte cu Louis Vuitton și Dior, precum și pentru a opera cele mai extravagante magazine și a recruta cei mai buni designeri și celebrități pentru a-i conduce casele.

Pe scurt, poate striga mai tare decât toate celelalte mărci de lux, astfel încât, atunci când un consumator decide să cumpere o geantă de mână, este mai probabil să aleagă Fendi sau Celine decât un rival.Cu toate acestea, cu toată puterea LVMH, există unele tendințe pe care nu le-a putut ocoli.

Prima  este o încetinire a creșterii economice în SUA. Directorul financiar Jean-Jacques Guiony a declarat că vânzările de modă și marochinărie către consumatorii americani au fost negative în al doilea trimestru. Slăbiciunea a fost concentrată pe clienții aspiraționali, cu o reducere a cererii pentru produsele entry-level, vânzările online și în orașele de rang secund.

În schimb, vânzările către clienții mai înstăriți s-au menținut. Dar Cie Financiere Richemont SA, proprietar al Cartier, care operează pe piața bijuteriilor și ceasurilor de lux, a indicat săptămâna trecută o decelerare în SUA.

În al doilea rând, vânzările în China sunt în declin. Gigantul asiatic a preluat ștafeta în aprilie, dar nu în ritmul dorit de LVMH. Iar  economia chineză încetinește, la fel și apetența cumpărătorilor.

Imaginea este și mai îngrijorătoare pentru alte grupuri, inclusiv proprietarul Gucci, Kering, precum și pentru Burberry, care încearcă să-și ridice produsele de la premium la high-luxury.

Despre Mamaia. Nu numai de rău

Când eram mici, mama ne ducea pe mine și pe fratele meu la cofetăria Hotelului București (azi Iaki) din Mamaia. Mâncam prăjitură „Excelent” și ne jucam pe lângă statuia „În Valuri” (o siluetă feminină în poziție senzual-nautică) a lui C. Baraschi. Se află și azi acolo. E cea mai bine întreținută statuie din Mamaia. „Nou născut”, de Oscar Han, din fața Hotelului Rex, a dispărut. Ca și alte lucrări de I.Jalea sau C. Medrea.

Duminica trecută n-a prea fost soare, așa că m-am plimbat de la Rex până spre Cazino (înainte de telegondola caricaturală, dar încă rentabilă), ca să-mi amintesc de copilărie. Centrul Mamaiei a devenit un talcioc estival, un fel de Indie dobrogeană – mai puțin spiritualitatea. Pe post de elefanți înfuriați – valurile Mării. La fel de masive, de sfărâmătoare și având aceeași culoare. Marea albastră din cântec – „Mă întorc la tine iar și iar Mare albastră!” – se îmbrăcase în zdrențe de șobolan.

Mucuri de țigări, pungi de chipsuri, coceni de porumb, oase de pui pe nisip. Ce nisip? Un maidan cenușiu, prăfos, răscolit de alonja amenințătoare a valurilor. Burtoșii se certau cu salvamarii, pentru că domnul turist se urca pe coama valului, după șapte beri, ca David Popovici, bunicuțele aruncau cojile de pepene sub șezlonguri, copilașii purtau pălării, dar n-aveau chiloți. Și pentru că plătește șezlongul, orice jegos care nu-și duce paharul de plastic la gunoi îi amenință pe comercianți cu instituțiile Statului. Centrul Mamaiei a ajuns să arate mai rău decât Sectorul 1.

Nordul stațiunii, însă, e aproape ca pe timpuri, de la Vega până spre „Hanul Piraților”, chiar dacă domnul primar e îndrăgostit de turism ca arborele de un topor. Așa se și explică faptul că există și enclave bazarizate.

Mamaia a fost cel mai deștept proiect început de Regalitate și încheiat de comuniști. Totul era făcut cu multă minte. E suficient să descriu complexurile Savoy – Ambasador – Lido și Amiral – Comandor – Orfeu. Au fost construite ca Belvedere – Amfiteatru – Panoramic din Olimp. Adică trapez cu baza mare spre vitrina cu frunze de nuc cusute cu pleiada valurilor. Terase și piscine la nivelul nisipului, dar plaja este mult mai mare și mai lată decât la Olimp. Hotelurile astea au fost sublim gândite inclusiv din punct de vedere semantic. Amiralul și comandorul sunt șefii navigației, iar atunci când cânta Orfeu se clătinau și stâncile.

În zona descrisă mai sus și cunoscută ca „De la butoaie încolo”, românii nu găseau cazare înainte de 1985, când Aeroportul Kogălniceanu opera în jur de 40 de curse internaționale pe zi. 15 erau numai Lufthansa. Peste doi ani, în fața hotelurilor semicentenare vor apărea blocuri. S-au lărgit plajele și n-ai voie să construiești pe ele nimic timp de cinci ani. Au trecut trei. Nici nu știu dacă e bine sau rău, nici nu-mi pasă, oricum generația mea s-a indignat, s-a tot indignat și a intrat indignându-se în ultima treime a vieții.

Accident pe DN1, în Otopeni. Patru mașini s-au lovit! Au intervenit cadrele medicale

4

Patru mașini au fost implicate într-un accident ce a avut loc, joi, pe DN 1 București-Ploiești. La fața locului au intervenit cadrele medicale.

Din primele informații, patru persoane ar fi avut de suferit de pe urma acestui carambol. Accidentul s-a produs pe sensul către Ploiești al DN1. Traficul rutier este îngreunat în zonă.

Coliziune între patru autovehicule

Din primele informații, venite de la Centrul Infotrafic, accidentul a avut loc sensul către Ploiești al DN 1 București-Ploiești, în localitatea Otopeni, județul Ilfov. Conform sursei citate, a fost vorba despre „o coliziune între patru autovehicule, în urma căreia patru persoane au suferit leziuni, fiind în evaluare medicală la fața locului”.

Nu se cunosc până la acest moment mai multe informații despre starea acestor persoane. Ar mai fi de precizat faptul că, urmare a acestui accident, s-a mai anunțat că traficul rutier pe sensul către Ploiești se desfășoară pe o singură bandă din cele 3, valorile de circulație fiind ridicate.

Cauzele care au dus la producerea coliziunii în care au fost implicate cele patru autovehicule urmează să fie stabilite de către polițiștii care vor face cercetări în acest sens.

Un alt accident – tot cu patru mașini implicate și în urma căruia au existat victime – a avut loc joi dimineață în județul Călărași. Conform Centrului Infotrafic, pe DN 3A Fetești-Lehliu, în zona localității Perișoru, din județul Călărași, a avut loc o coliziune în care au fost implicate patru autoturisme, soldată cu rănirea gravă a două persoane.

Codul rutier 2023 vine cu o modificare uriaşă pentru şoferi. Ce se întâmplă cu amenzile

Codul rutier 2023 le mai uşurează puţin viaţa şoferilor care sunt amendaţi în trafic. Contestarea procesului verbal de constatare va fi ceva mai facilă.

De pe 27 iulie 2023, șoferii vor putea contesta amenzile rutiere și la judecătoria de domiciliu, nu doar la cea pe raza căreia s-a constatat contravenția, așa cum prevede legea în prezent.

Legea 254/2023 se referă la modificarea Codului rutier

Asta după ce Legea 254/2023, ce a fost publicată luni în Monitorul Oficial și ce intră în vigoare pe 27 iulie 2023, vizează, în esență, modificarea Codului rutier. Aceasta stabilește o competență alternativă de soluționare a plângerilor legate de contravențiile rutier.

Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul“, prevede noua lege.

„În epoca tehnologiei și a digitalizării, o asemenea normă nu poate fi decât binevenită, reducând cel puțin poluarea pricinuită de transportul unora dintre contravenienți înapoi la locul faptei pentru dreapta judecată“, se arată în expunerea de motive a proiectului care acum s-a transformat în lege.

Wizz Air SUSPENDĂ o rută din Europa. Guvernul României, plângeri către Comisia Europeană!

Guvernul condus de Marcel Ciolacu se plânge la Comisia Europeană de compania Wizz Air, după ce operatorul de zbor a anulat sute de curse, însă fără a returna banii şi fără a asigura cazare sau noi bilete pentru pasageri.

Problema este că statul român nu poate face nimic împotriva operatorului, deoarece nu există un punct de lucru în România.

Wizz Air suspendă cursa Buccureşti-Malmo, Suedia

Compania aeriană Wizz Air a anunţat că suspendă zborurile regulate între Bucureşti şi aeroportul din Malmo, Suedia. de la finalul lunii octombrie 2023.

Compania low-cost zboară în prezent între cele două orașe cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în fiecare zi de luni și vineri. În prezent sunt efectuate zboruri spre Malmo şi din Cluj-Napoca, însă această rută nu va fi afectată.

Se mai poate pleca de la Cluj

Zborurile Wizz Air dintre Malmo (Suedia) și aeroporturile din Tirana (Albania), Tuzla (Bosnia și Herțegovina), Ohrid, Skopie (Macedonia de Nord), Katowice, Varșovia (Polonia), Niș (Serbia) și Budapesta (Ungaria) vor fi anulate de la sfârşitul lunii octombrie 2023.

După această dată, compania low-cost va mai oepra rute spre Malmo, Suedia, doar din oraşele: Cluj Napoca, Belgrad ( Serbia) şi Gdansk (Polonia).

Reamintim, conform datelor adunate de Ministerul Economiei, 628 de reclamații au fost depuse deja la ANPC, dintre care 196 în țară și 432 în Bucureşti și Ilfov, din cauza curselor anulate sau a întârzierilor.

Ciolacu a făcut anunțul: „Toți bolnavii de cancer sunt incluși acum în noile programe de diagnostic și tratament” – VIDEO

La începutul ședinței de joi a guvernului pe care-l conduce, premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a făcut un anunț menit să ajungă în atenția pacienților care suferă de cancer. Veștile țin de Planul Național de Control al Cancerului. Și de accesul pacienților oncologici la radioterapia de ultimă generație.

„Astăzi, încheiem o etapă extrem de importantă și atât de așteptată de altfel: odată cu elaborare a normelor Planului Național de Control al Cancerului, aprobăm o ordonanță și o hotărâre de Guvern care includ programul de oncologie prin care deblocăm finanțarea serviciilor de diagnostic genetic și tratament personalizat, asigurând astfel acces la radioterapia de ultimă generație pentru toți pacienții oncologici.

Practic, toți bolnavii de cancer sunt incluși acum în noile programe de diagnostic și tratament. Vor urma rapid alte măsuri pentru reorganizarea sistemului de asistență medicală pentru pacienții care au cancer, precum și standarde de calitate a îngrijirii și centre complexe de oncologie pediatrică”, a dat asigurări șeful Executivului, Marcel Ciolacu.
Premierul a mai anunțat că va fi stabilit parcursul pentru realizarea acestor obiective „pe luni și pe ani”.

Ce mai aprobă Guvernul, în domeniul Sănătății

Și nu au fost singurele vești ce au venit de la vârful Executivului, la începutul ședinței de joi, de la Palatul Victoria. Urmează ca Guvernul să dea undă verde unui număr de patru programe naționale privind dotarea cu echipamente a cabinetelor medicilor de familie, dar nu numai.

„Tot în Sănătate aprobăm, astăzi, patru programe naționale prin care dotăm cu echipamente cabinetele medicilor de familie, cabinetele de planificare familială și centrele comunitare integrate. Utilăm unități mobile de terapie intensivă pentru nou-născuți și unități mobile de screening pentru cancer, toate cu fonduri din PNRR”, a mai declarat Ciolacu, joi, 27 iulie.

Joe Biden a comis o nouă gafă de proporţii: ce a zis despre morții de COVID-19 din SUA

Joe Biden a comis o nouă gafă, într-un discurs pe care l-a susţinut la Washington, pe tema sănătăţii mentale a americanilor.

El a declarat că 100 de persoane au murit din cauza Covid-19 în timpul pandemiei, o cifră corectată de Casa Albă în transcrierea oficială a discursului – un milion de morţi.

Au tăiat „100” şi au pus „1 milion”

Încă mai simţim pierderea profundă a pandemiei (covid-19). Aşa cum am spus, peste 100 de persoane au murit. Sunt 100 de scaune goale în jurul mesei în bucătărie. Pentru fiecare pierdere sunt atît de mulţi oameni lăsaţi în urmă cu inima frântă”, a declarat marţi, în acest discurs, Joe Biden.

Această eroare a fost corectată în transcrierea oficială a discursului, disponibil pe site-ul Casei Albe, în care cuvântul ”100” este tăiat şi înlocuit cu cuvântul ”milion”.

A confundat Ucraina cu Irak

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 1.127.152 de oameni au murit în Statele Unite din cauza covid-19.

Această gafă a lui Joe Biden probabil este o eroare de neatenţie.

Reamintim că, în ultima sa gafă, la sfârşitul lui iunie, el a confundat Războiul din Ucraina cu Războiul din Irak.

COD GALBEN pentru mai multe județe – HARTA. Se anunță ploi torențiale și intensificări ale vântului/Cum va fi vremea, joi, în București

9

Vremea s-a răcorit simțitor, după recentele zile cu temperaturi caniculare și disconfort termic ridicat, care au toropit Capitala, dar și alte județe din sudul țării.

Dacă la acest capitol sunt vești cât se poate de bune și mult-așteptate de mai toată lumea, în cursul zilei de joi în unele zone ale țării își vor face apariția în peisaj ploile în aversă. Și vor fi intensificări ale vântului.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o atenționare Cod galben, de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru intervalul 27 iulie, ora 10:00 – 27 iulie, ora 21:00.

foto: meteoromania.ro

Așadar, atenționarea meteo a intrat deja în vigoare și va rămâne valabilă până joi seară târziu.

Conform ANM, „în intervalul menționat, în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei vântul va prezenta intensificări cu rafale în general de 55…65 km/h”.

Totodată, meteorologii atrag atenția, prin intermediul acestui Cod galben, că „în Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (local rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp”.

Specialiștii ANM precizează că intensificări ale vântului vor fi local și temporar și în restul teritoriului, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură rafalele vor depăși 70…80 km/h.

Prognoză specială pentru București – vremea se răcește și vor fi averse

Temperaturile scad simțitor în Capitală, după zilele caniculare. Și nici Bucureștiul nu va fi ocolit de ploi. ANM a emis o prognoză specială pentru zona municipiului București, pentru intervalul 27 iulie, ora 10:00 – 27 iulie, ora 21:00.

Meteorologii anunță că în Capitală „vremea se va răci semnificativ față de zilele precedente, astfel temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade”.

Mai mult, reprezentanții ANM transmit, prin intermediul acestei prognoze speciale, că vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Se scumpeşte benzina peste tot în lume. Ce efect va avea asupra inflaţiei?

Uşor-uşor, benzina se scumpeşte din nou. Nu se întâmplă doar în România, ci în întreaga lume. Asta e o veste ce înseamnă noi presiuni inflaţioniste pentru băncile centrale şi guvernele de peste tot.

Cotaţiile futures la benzină au atins cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni la Bursa de la New York.

Care sunt cauzele scumpirilor?

Pieţele de carburanţi au fost afectate la nivel mondial de o combinaţie între opriri neaşteptate ale rafinăriilor şi un nivel al stocurilor mai redus decât cel normal la importante hub-uri de stocare precum coasta americană a Golfului Mexic şi Singapore.

„Costurile mari la energie ar putea împinge în sus preţurile de consum şi ar putea conduce la o nouă inflaţia a bunurilor de consum – un sector în care majorările de preţuri au încetinit”, spune Andrew Hollenhorst, economist şef la Citigroup Inc.

Acum scumpirea benzinei ar putea să acţioneze ca o frână în calea cheltuielilor, dacă preţurile vor continua să crească semnificativ. Nivelul redus al stocurilor şi cererea mare înregistrată în regiunile importante sunt factorii care duc la creşterea preţurilor în întreaga lume.

Consumul de benzină şi-a revenit

În Europa, consumul de benzină şi-a revenit în condiţiile în care marile pieţe auto (Germania, Franţa, Spania şi Italia) au înregistrat creşteri în ritm anual ale consumului.

În Europa, preţurile la benzină cresc mai rapid decât cele la ţiţei, chiar dacă această tendinţă nu s-a tradus încă în preţuri mai mari la pompă.

Guvernul va da undă verde majorării valorii tichetelor de masă. Ciolacu: „E un gest cât se poate de firesc ținând cont de…” – VIDEO

Guvernul majorează valoarea tichetelor de masă. Măsura urmează să fie aprobată în ședința de guvern de joi. Dacă angajații primesc acum tichete de masă în valoare de 30 de lei, de la 1 august acestea vor ajunge la 35 de lei.

„Tot astăzi, creștem valoarea tichetelor de masă – măsură anunțată deja din prima săptămână de guvernare drept prioritate a acestui mandat – majorăm această valoare de la 30 la 35 de lei lunar, începând cu 1 august și vom ajunge la 40 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2024. E un gest cât se poate de firesc ținând cont de inflația din acest an”, a anunțat premierul Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de joi, 27 iulie.

De altfel, încă din 10 iulie, după ce a avut loc, la Palatul Victoria, prima reuniune a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social coordonată de către premierul Marcel Ciolacu, Executivul a anunțat, într-un comunicat, că „reprezentanții Guvernului, ai sindicatelor și patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii”.

„Guvernarea noastră este despre economie și reforme în beneficiul oamenilor. Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menține liniile stabilite prin bugetul de stat și vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, important instrument de reforme și investiții pentru țara noastră. În același timp, așa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă și predictibilă de susținere a economiei și de creștere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a afirmat la acea dată premierul Ciolacu, citat în comunicatul transmis de Guvern.

Vremea rea a făcut pagube în Giurgiu. Copaci și stâlpi de electricitate doborâți de vânt, mașini avariate – FOTO

0

Pompierii din Giurgiu au avut serios de muncă după ce natura s-a dezlănțuit și a lovit localități din județ, provocând pagube materiale însemnate.

Salvatorii au fost în alertă și au intervenit în mai multe zone ale județului, inclusiv în municipiul Giurgiu. Mai mulți șoferi s-au ales cu autoturismele avariate din cauza manifestărilor de vreme rea. Au fost arbori doborâți de vânt, dar și stâlpi de electricitate. Mai mult, un panou publicitar a căzut pe carosabil.

Cei de la ISU Giurgiu au anunțat, joi dimineață, 27 iulie, bilanțul intervențiilor pompierilor, din ultimele ore.

Emoții pentru un șofer aflat cu mașina în mers

Astfel, pompierii au acționat pe DJ 504, la intersecția dintre localitățile Stănești și Vieru, unde doi copaci, doborâți de vânt, au căzut pe partea carosabilă și pe un autoturism, aflat în mers.

„Din fericire, conducătorul auto nu a fost rănit, însă autovehiculul a fost avariat. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice pentru degajarea copacilor. La caz au intervenit și reprezentanți ai Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor și Control Trafic din cadrul Consiliului Județean Giurgiu, pentru eliberarea părții carosabile”, a anunțat ISU Giurgiu.

O salcie a căzut pe țevile de gaze și pe un autoturism parcat

O altă intervenție a fost necesară pe șoseaua București din municipiul Giurgiu, după ce o salcie a fost ruptă de vânt și a căzut pe țevile de gaze și pe un autoturism parcat lângă o scară de bloc. S-a acționat pentru îndepărtarea salciei. Mașina a fost avariată.

De asemenea, pe DN 5, la sensul giratoriu din localitatea Adunații Copăceni, un panou publicitar a căzut pe sensul de mers către Giurgiu. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice intervențiilor în astfel de cazuri și un buldoexcavator pus la dispoziție de Serviciul Voluntar Pentru Situații de Urgență de la nivelul Primăriei, care a îndepărtat panoul de pe benzile de circulație”, conform ISU.

Și tot pe DN 5, între localitățile Călugăreni și Adunații Copăceni, patru copaci, care fuseseră doborâți de vânt, au căzut pe sensul de mers către Giurgiu. Pompierii au acționat pentru a îndepărta copacii, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță.

Patru stâlpi de electricitate și un brad au fost rupți de vânt și au căzut pe carosabil

„Adunații Copăceni, șos. Giurgiului. Patru stâlpi de electricitate și un brad au fost rupți de vânt și au căzut pe partea carosabilă. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice intervențiilor în astfel de cazuri, primarul din localitate și reprezentanți ai Serviciului Voluntar Pentru Situații de Urgență (SVSU), cu un buldoexcavator. Zona a fost semnalizată și balizată de către SVSU pentru evitarea pericolelor, urmând să se acționeze pentru deblocarea șoselei după intervenția echipajelor de la societatea de furnizare a energiei electrice”, a mai anunțat ISU Giurgiu.

Județul Giurgiu s-a aflat sub incidența unui cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în intervalul 26 iulie, ora 10:00-27 iulie, ora 02:00.

Totodată, între orele 21:50 – 22:30, opt comune ale județului (Comana, Adunații Copăceni, Călugăreni, Vărăști, Colibași, Valea Dragului, Gostinari, Isvoarele) s-au aflat sub incidența unui cod roșu de vijelie puternică, cu rafale de peste 80-90 km/h, grindină de dimensiuni medii și posibil mari, frecvente descărcări electrice, averse care au acumulat peste 25 l/mp – amintește ISU.

Un restaurant din Bucureşti a ARS! Pompierii s-au luptat cu flăcările uriaşe. O suprafaţă de peste 200 mp, DISTRUSĂ!

0

Pompierii s-au luptat să stingă un incendiu, în noaptea de miercuri spre joi, în sectorul 5 din Bucureşti. S-a întâmplat în zona Petre Ispirescu.

Pompierii au intervenit cu numeroase autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

A ars un restaurant dezafectat

Au fost alertate şase autospeciale cu apă şi spumă, una cu autoscară şi ambulanţe. Flăcările s-au aprins în curtea unui un fost restaurant dezafectat.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi, în incinta unui fost restaurant dezafectat. Focul s-a răspândit foarte repede. Martorii au spus că anterior incendiului s-au auzit nişte bubuituri.

Au ars case şi în sectorul 3

Un incendiu de proporţii a avut loc şi în sectorul 3. Focul a cuprins acoperișurile unor case. Oamenii au alertat de urgență pompierii, care au trimis la fața locului 20 de autospeciale de stingere.

Intervenția a fost extrem de dificilă, iar salvatorii s-au luptat în permanență cu riscul propagării vâlvătăii și la casele din jur. Șase persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, iar pagubele materiale au fost însemnate.

Cântăreaţa de muzică populară care a fost admisă la 5 facultăți. Cine este Anamaria Pteancu

O adolescentă din Satu Mare, absolventă a Liceului de Arte „Aurel Popp”, a fost admisă la 5 facultăți din țară. Anamaria Pteancu este şi o interpretă de muzică populară.

Ea a susţinut examen de admitere la aceste instuţii din învăţământul superior.

La ce facultăţi a fost admisă Anamaria Pteancu?

Cele cinci facultăți la care a intrat tânăra sătmăreancă sunt Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, respectiv la Facultatea de Interpretare Muzicală, specializara Artele Spectacolului Muzical(regie) și Facultatea Teoretică, specializarea muzică.

Cea de-a treia facultate la care Anamaria a fost admisă este Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Balyai din Cluj Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, specializarea Etnologie tot din cadrul Universității Babeș Balyai din Cluj Napoca și, de asemenea, a promovat și examentul de admitere a Facultății de Istorie din București.

Unde va învăţa cântăreaţa?

Anamaria Pteancu s-a şi decis, între timp, unde va învăţa. Nu la una, ci la două facultăţi: la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Balyai din Cluj Napoca, dar și la specializarea Artele Spectacolului muzical, din cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca.

Conform presei locale, presasm.ro, cântăreaţa de muzică populară este și foarte talentată, fiind invitată la diverse emisiuni și festivaluri.