Acasă Blog Pagina 686

Va mai candida Firea la Primăria Capitalei din partea PSD? „Domnul președinte mi-a spus că…” – VIDEO

În prima sa ieșire publică, la TV, după demisia din Guvernul Ciolacu, unde ocupase funcția de ministru al Familiei, ca urmare a scandalului cunoscut în presă drept „azilele groazei”, Gabriela Firea a vorbit și despre eventualitatea unei candidaturi pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, din partea PSD.

Fosta șefă de la Primăria Capitalei a lăsat să se înțeleagă, marți seară, că liderul PSD, Marcel Ciolacu, o susține în cursa pentru fotoliul de edil general. Mai exact, că Marcel Ciolacu i-a spus că ea rămâne candidatul PSD la Primăria Capitalei. Chiar și așa, Firea a admis că decizia politică aparține partidului și că situația s-ar putea schimba. Caz în care, dacă nu va fi Firea candidatul PSD în competiția electorală pentru Primăria București, la viitoarele alegeri, o posibilă variantă ar fi Daniel Băluță, primarul sectorului 4 – din câte a mai declarat social-democrata.

Firea dezvăluie ce i-a spus Ciolacu

Domnul președinte mi-a spus că eu sunt candidatul, că nu vede o altă persoană din cadrul PSD București. Mi-a spus foarte clar că are informații, ca prim-ministru știe că sunt nevinovată, că vina mea a fost că am avut încredere în oameni.

Vina mea este faptul că consiliera mea a avut legătură cu acea persoană implicată în cămine, nu eu direct, nici consiliera direct. Știe că sunt nevinovată și că în momentul acesta este dificil, dar că din punctul domniei sale de vedere, rămân candidatul PSD la Primăria Capitalei”, a declarat Gabriela Firea, marți seară, la Antena3.

 

Firea: „Decizia politică aparține partidului și conducerii”

Social-democrata a spus că discuția cu Ciolacu a fost purtată la momentul la care și-a dat demisia din postura de ministru al Familiei. Știut fiind faptul că, înainte ca Firea să anunțe că pleacă din Guvern, aceasta a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Ciolacu, președinte al PSD-ului.

„Decizia politică aparține partidului și conducerii. Nu cred că ar fi un motiv foarte mare de supărare din partea mea dacă se va lua o altă decizie. Eu am răspuns cu informațiile pe care le dețin și cu discuțiile concrete cu domnul președinte. De aici înainte, ce sondaje se vor realiza, ce analize se vor efectua de consultanți, ce sfaturi vom primi, dacă să menținem această candidatură sau nu și anul viitor, e prematur să răspund acum”, a completat Gabriela Firea, în cadrul interviului televizat.

În 14 iulie, când și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Familiei, Firea a precizat că se suspendă „o perioadă limitată” din funcția de președinte al Organizației PSD București.

Avarie la centrala nucleară de la Cernavodă. Unitatea 1 s-a deconectat de la rețea

4

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național.

S-a întâmplat marţi după-amiază, cauza fiind o disfuncționalitate – din câte s-a anunțat oficial. Reprezentanții Nuclearelectrica au făcut precizări cu privire la situația apărută la Unitatea 1 a CNE Cernavodă.

Citiți și: Uite cine a pus mâna pe Centrala de la Cernavodă!

Nuclearelectrica: Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță

 

Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în după-amiaza zilei de 8 august 2023 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.

Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații”, a transmis compania, potrivit antena3.ro.

Urmează să se facă lucrări pentru rezolvarea situației apărute. „În perioada următoare se vor efectua lucrări de remediere în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații.

Deconectarea automată a Unității 1 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, s-a mai precizat din direcția Nuclearelectrica.

Conform graficului actual asumat de companie, Unitatea 1 va fi repornită pe 10 august, la ora 12.00, menționează aceeași sursă.

Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României

Din informațiile disponibile pe site-ul Nuclearelectrica, Centrala nuclearoelectrică Cernavodă „asigură funcționarea în siguranță a Unitătilor nucleare 1 si 2, fiecare cu o putere instalată de producție de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României”.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 în 28 septembrie 2007 – conform aceleiași surse.

Au apărut imagini! Fata acuzată că și-a ucis prietena, filmată în parcul din Mangalia după ce a abandonat cadavrul tinerei – VIDEO

2

Cazul care a șocat Mangalia, după ce s-a aflat că o tânără ar fi fost ucisă chiar de către prietena ei, o fată de 18 ani, continuă să fie în atenția opiniei publice. Pe măsură ce ancheta în această speță continuă, au apărut imagini surprinse de camerele de supraveghere, în parcul din Mangalia, unde a fost găsit trupul fără viață al Alinei.

Loredana, fata suspectată că și-ar fi ucis prietena, a fost filmată în parcul din Mangalia, la scurt timp după ce ar fi abandonat cadavrul Alinei. Fata a fost surprinsă în timp ce a plecat cu valiza în care a transportat trupul fără viață al Alinei.

Ce surprins imaginile de pe camerele de supraveghere

Din imaginile difuzate marți seară de Antena 3 se poate observa cum la un moment dat tânăra cară valiza ce pare a fi ușoară, semn că era goală. Ea se oprește pe o alee și se uită în valiza cu care a transportat cadavrul, vrând, parcă, să verifice ceva.

Tânăra de 18 ani a fost arestată. Trupul fără viață al Alinei a fost găsit, duminică dimineață, într-un parc din Mangalia, în apropierea unei bănci.

Un pescar a fost cel care a dat alarma, fiind chemate de urgență autoritățile. S-a deschis o anchetă, ulterior atât victima, cât și principala suspectă fiind identificate. Cele două fete, despre care s-a aflat că fuseseră prietene, lucrau pe timpul verii la un hotel din Saturn.

Poza Zilei

Corina, cântăreață…cam o dată la 2-3 ani.

Horoscop 9 august 2023 – Se anunță o zi foarte bună pe plan profesional

0

BERBEC

Ești în măsură să oferi partenerului tău ceea ce are nevoie. Ușurința de a câștiga bani îți va permite un capriciu și chiar un cadou. Vă veți remarca la locul de muncă pentru ideile dvs. inovatoare.

 

 

TAUR

Nu începe această aventură, nu te interesează! Fii precaut cu banii, renunță la ideile noi de amenajare și participă la rutina zilnică de lucru. Puteți fi complet vindecat de o afecțiune veche.

 

 

GEMENI

Astăzi vei pune capăt acelei iubiri care nu-ți aduce nimic pozitiv. În ceea ce privește economia, cheltuielile… vei face și mai multe cheltuieli. Fii diplomatic în relațiile tale de muncă. Nu vă lăsați implicați în certuri.

 

 

RAC

Azi vei avea o cină romantică cu partenerul tău! Ajutorul primit va fi util pentru a-ți acoperi cheltuielile. Rezolvați neașteptatul la locul de muncă cu răbdare. Deși ai o stare bună de sănătate, vei observa o oarecare oboseală la sfârșitul zilei

 

 

LEU

Respectați angajamentele financiare pe care le-ați luat față de partenerii de afaceri. Rezultatele muncii tale sunt bune. Dacă practici sporturi extreme, fii atent la genunchi.

 

FECIOARA

 

Scoateți-i din anturaj pe cei care vă creează probleme cu partenerul. Dacă vi se datorează bani, strângeții de la debitori. Nu treceți la un alt job fără să-l terminați pe cel curent și fără să va informați.

 

 

BALANTA
În iubire vă veți descurca foarte bine. Nu vă gândiți de două ori și răsfățați-vă! Eficacitatea ta la locul de muncă este incontestabilă. Debordați de sănătate, și se observa în tonusul dv.

 

 

SCORPION

Deschide-ți inima către o nouă relație. Situația ta economică nu este tocmai bună, fii atent la investiții. La locul de muncă ai inițiative bune și o mare viteză mentală în a elabora o nouă strategie.

 

 

SAGETATOR

Acordați-i persoanei dragi mai multă atenție. Cheltuie mai puțin pe capricii dacă vrei sa nu ai surprize neplăcute. Neprevăzutul de la locul de muncă te va face să ieși din rutină.

 

 

CAPRICORN

Azi veți avea sentimente împartășite și clipe de bucurie petrecute cu cei dragi. Starea de vitalitate mărită a acestei zile vă va oferi clipe de euforie. Deși doriți să obțineți un profit, nu trebuie să vă riscați banii.

 

VARSATOR


Ai grijă de familia ta și ascultă sfaturile partenerului. Problemele financiare vor fi soluționate în favoarea dvs. dar trebuie să vă apărați pozițiile la locul de muncă, fără să fiți agresiv. Nu există nimic asemănător exercițiului pentru ameliorarea stresului.

PESTI

Dialogul și înțelegerea sunt esențiale în relații. Deși unele discuții pot apărea din cauza banilor, se pot rezolva. Acordați mai multă atenție partenerilor sau colegilor dvs. de muncă. Disconfortul organic care vă preocupă nu va fi grav.

Atac la multinaționalele din asigurări: ”Și-au mărit profitul de 12 ori în doar 2 ani”

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România atrage atenția Guvernului că multinaționalele din asigurări și-au majorat profitul de 12 ori în doar doi ani, în condițiile în care doar 35% din încasări au fost cheltuiți pentru despăgubiri. Organizația arată că, pe lângă profiturile uriașe, multinaționalele din  acest sector beneficiază și de facilități fiscale.

În 2022 prima medie la RCA a crescut cu 44% față de 2021 și cu 82% față de 2020, în timp ce dauna medie a crescut în 2022 cu doar 8,36% față de 2021 și cu 10,4% față de anul 2020, se arată într-o analiză a primelor subscrise în România vs plăți RCA.

”Multinaționalele din asigurări au ajuns, anul trecut, la un vârf istoric al profitului total, dublu față de anul 2021 și de peste 12 ori mai mare față de anul 2020, potrivit raportului privind evoluția pieței asigurărilor la trimestrul I al anului 2023, publicat de ASF. Românii trebuie să cunoască adevărul, acela că, în România reală, există companii favorizate de 33 de ani de către statul român, cum sunt cele din domeniului asigurărilor, companii care sunt scutite de plata TVA, ale căror profituri sunt aproape integral externalizate prin diverse artificii și optimizări financiar/fiscale, iar statul încasează mai nimic în ceea ce privește impozitul pe profit, pierzând, de-a lungul anilor, miliarde de euro, în timp ce pensionarii noștri mor de foame în casă”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR). Acesta a transmis Guvernului că organizația a identificat o modalitate sigură și eficientă de a face rost de bani la bugetul statului, fără să fie nevoie de suprataxarea românilor care muncesc și a IMM-urilor care încă mai au capital românesc, cu referire la facilitățile fiscale acordate multinaționalelor din asigurări și la optimizările fiscale din acest domeniu.

Dispare plafonarea

COTAR avertizează că, din toamnă, când plafonarea polițelor RCA va înceta, prețurile vor crește la un nivel insuportabil pentru marea majoritate a celor 10 milioane de plătitori de polițe obligatorii. Deja prețul polițelor RCA este la nivelul prețurilor practicate în Germania, în contextul în care nivelul veniturilor românilor sunt de 5 ori mai mici, susțin reprezentanții COTAR. ”În timp ce multinaționalele din asigurări așteaptă toamna, pentru a aplica din nou noi majorări ale prețului RCA, aflăm, tot din rapoartele transmise de ASF, informații interesante. Astfel, totalul primelor brute subscrise pe toate clasele de asigurări în 2022 au fost de 16,5 miliarde de lei, din care totalul primei brute subscrise pe polițele RCA (clasa A10) în anul 2022 a fost de 7,59 miliarde lei (1.518.987.344 euro). Și asta în timp ce totalul despăgubirilor plătite de societățile de asigurări pentru daune materiale în baza polițelor RCA (Clasa A10) a fost în cuantum de doar 2,71 miliarde lei (543.619.790 euro), reprezentând 35,80% din totalul primelor brute subscrise pe polițele RCA în 2022”, a afirmat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.

Evaziune fiscală

Din totalul despăgubirilor plătite de societățile de asigurări pentru daune materiale în baza polițelor RCA (Clasa A10), 1,53 miliarde lei reprezintă plăți în regie proprie, fără prezentarea unor facturi fiscale de reparații (practică ce încurajează evaziunea fiscală și munca la negru), se precizează într-un comunicat al COTAR. Totodată, doar 1,18 miliarde de lei reprezintă plăți directe către unitățile reparatoare autorizate RAR, efectuate în baza facturilor fiscale de reparație emise de către acestea. ”Manopera plătită de către societățile de asigurări către unitățile reparatoare în baza unor polițe RCA este de doar 0,11 miliarde lei (echivalentul a 22.000.000 Euro) – 9,14% din 1,18 miliarde lei.

Este foarte important de reținut că, periodic, asigurătorii (UNSAR) emit comunicate de presă, mințind cu nerușinare de fiecare dată cei 10 milioane de cetățenii ai României plătitori de polițe RCA că motivul creșterii periodice a tarifelor la polițele RCA ar fi creșterea despăgubirilor plătite service-urilor auto din România. Putem demonstra că acest lucru este total neadevărat și e contrazis chiar de cifrele raportate de ASF, conform cărora despăgubirile plătite service-urilor auto din România reprezintă mai puțin de 15-20% din încasările totale ale asiguratorilor, iar plata pentru serviciile de reparație (manoperă) reprezintă un procent extrem de mic”, se mai precizează în comunicatul COTAR.

Experimente pe bolnavii din România. Medicamente neautorizate, introduse în programele naționale

Posibilitatea ca Agenția Națională a Medicamentului să introducă în programele naționale medicamente neautorizate se regăsește într-un proiect de modificare a Legii 95/2006, elaborat de Ministerul Sănătății. Este vorba despre medicamente furnizate de Global Drug Facility, pe care ministerul le-a tot aprobat prin ordine, pentru tratarea tuberculozei. Organizația oferă ajutoare în medicamente celor mai sărace țări din Africa și din Asia.

De câte ori a emis ordine pentru administrarea unor medicamente neautorizate pentru TBC, Ministerul Sănătății nu a precizat denumirea acestora, ci doar că ar proveni de la organizația Global Drug Facility (GDF). Acum însă, ministrul Sănătății vrea să introducă în lege administrarea de medicamente neautorizate de la această organizație. ”Agenția Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România poate autoriza temporar distribuţia unui medicament neautorizat, achiziţionat de Ministerul Sănătăţii de la Global Drug Facility (GDF) cu finanţare de la Fondul Global, în vederea utilizării acestuia în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii”, se arată într-un proiect de act normativ care modifică Legea 95/2006.

Medicamentele neautorizate sunt produsele netestate suficient, care nu dețin studii clinice. Prin acceptarea administrării în programe naționale a unor asemenea medicamente, Ministerul Sănătății efectuează, de fapt, studii clinice pe bolnavii din România, fără ca aceștia să fie informați. Într-un raport de monitorizare a disponibilității și accesul la tratament a bolnavilor de tuberculoză, din 2020, se semnala faptul că cinci medicamente importante pentru tratamentul bolnavilor de tuberculoză nu sunt înregistrate pe piața din România, deși acestea erau prezente în lista medicamentelor incluse în subprogramul național de tratament al bolnavilor cu tuberculoză. Raportul arăta că nu există producători care să fi depus solicitări de autorizare a acestor medicamente și că ele pot fi aduse în România doar prin emiterea unei autorizații de nevoi speciale, care este foarte anevoioasă dacă medicamentele sunt din afara UE, ”din cauza cerințelor birocratice laborioase solicitate de Agenția Națională a Medicamentului”. În proiectul de lege al Ministerului Sănătății este prevăzut acum că se poate aduce orice medicament neautorizat.

Gata cu dispozitivele medicale second hand

O altă modificare adusă Legii 95/2006 este interzicerea vânzării sau donării de dispozitive medicale second-hand fără o evaluare a performanțelor acestora de către Agenția Națională a Medicamentelor. ”Dispozitivele medicale second-hand, furnizate gratuit sau contra cost, se pun în funcţiune şi sunt utilizate numai în urma evaluării performanţelor acestora de către ANMDMR şi în baza avizului eliberat de către aceasta. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, aplicabilă unităţii sanitare, precum şi cu interzicerea utilizării dispozitivului medical până la data obţinerii avizului prevăzut”, se arată în proiectul de act normativ. Chiar dacă vorbim doar despre unitățile sanitare, măsura este o lovitură cruntă pentru acestea, în condițiile unei subfinanțări cronice a sistemului. Din categoria dispozitivelor medicale fac parte scaunele cu rotile, dispozitive de monitorizare continuă a diabetului, dispozitive de ridicare și transport a pacientului, butelii de oxigen portabile, dispozitiv cadru susținere, dispozitive de recuperare kinetoterapie și multe altele. Pentru toate acestea, cabinetele și unitățile medicale trebuie să obțină aprobări de la Agenția Națională a Medicamentului, după testarea prealabilă  a dispozitivelor, o birocrație inutilă, care va limita accesul la aceste produse.

Colegiul Medicilor, supravegheat de Ministerul Sănătății

Potrivit proiectului de act normativ, Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate de stat, va urmări ca activitatea CMR să se desfăşoare în condiţiile legii. Totodată, Ministerul Sănătății poate desemna observatori la procesul electoral din cadrul CMR. ”Condiţiile şi metodologia de desemnare a observatorilor se aprobă prin ordin al ministrului sănătății”, se mai precizează în proiectul de ordonanță elaborat de Ministerul Sănătății. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru Colegiul Medicilor Stomatologi și Colegiul Farmaciștilor din România, precum și pentru Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali.

Șoc pe piața bancară. Italia impune băncilor o „taxă excepțională” de 40% pe profit

Cabinetul condus de premierul italian Giorgia Meloni a aprobat o taxă surprinzătoare pe „profiturile suplimentare” ale băncilor în acest an. Imediat valoarea de piaţă a băncilor italiene a scăzut cu 10 miliarde de euro. Guvernul de la Roma susține că banii vor fi folosiți pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de creșterea dobânzilor la împrumuturi.

Taxa a fost inclusă într-un pachet mai amplu de măsuri care variază de la noi autorizaţii pentru taxiuri şi până la investiţiile în străinătate. Potrivit agenţiei Ansa, taxa pe profiturile suplimentare ale băncilor ar urma să aducă peste două miliarde de euro la bugetul statului. Italia a convenit o „retragere de 40% din profiturile suplimentare în valoare de mai multe miliarde de euro ale băncilor” pentru 2023, care ar urma să finanţeze reducerile de taxe şi sprijin pentru creditele ipotecare pentru cei care îşi cumpără prima casă, a declarat vicepremierul Matteo Salvini la o conferinţă de presă organizată la Roma.

Acțiunile s-au prăbușit

Taxa surprinzătoare a fost adoptată la ultima şedinţă de Guvern a cabinetului condus de Giorgia Meloni înainte de vacanţa de vară. Anunţul măsurilor a fost lăsat în sarcina vicepremierului Matteo Salvini, liderul partidului Ligii şi cel mai vocal membru al coaliţiei la putere pe subiecte populiste. Acţiunile băncilor italiene au scăzut imediat după anunţarea taxei pe profiturile suplimentare. Indicele bursier de referinţă FTSE MIB a scăzut cu 1,3% în timp ce cotaţia acţiunilor UniCredit SpA a scăzut cu 3,6%. Profiturile înregistrate de băncile italiene au crescut foarte mult în prima jumătate a anului, în condiţiile în care dobânzile mai mari au generat venituri mai mari din credite. Luna trecută, Intesa Sanpaolo SpA şi UniCredit şi-au îmbunătăţit estimările pentru întregul an 2023, pe fondul înăspririi rapide a politicii monetare a BCE. Premierul Giorgia Meloni a profitat de ultima şedinţă de Guvern înainte de vacanţa de vară pentru a ratifica diferite măsuri. Una dintre ele are legătură cu transferul de tehnologie peste hotare. Conform noilor prevederi legislative, Guvernul de la Roma va dobândi puteri suplimentare pentru a controla ce poate fi transferat peste hotare în domeniul inteligenţei artificiale, semiconductorilor, securităţii cibernetice, aerospaţial şi energiei.

Și chiar așa, domnule Ciolacu. Unde s-au dus împrumuturile de 200 de miliarde de lei?

Este a treia oară când aud de împrumuturi ale statului de 200 miliarde de lei făcute între 2020 și 2022, bani despre care nu se știe nimic. Prima oară a pomenit Mihai Tudose, care îmi spunea că abia așteaptă să vadă execuția bugetară, că nu se justificau împrumuturile. Execuția a trecut și omul a intrat în silenzio stampa. Ceva mai recent, ministrul Sorin Grindeanu a vorbit despre aceleași 200 de miliarde de lei, iar ultimul care a aruncat suma a fost premierul Marcel Ciolacu.

Statul român nu știe ce s-a întâmplat cu cele 200 de miliarde de lei împrumutate de Guvernul PNL-USR între 2020 și 2022. Aceasta este concluzia șocantă după declarațiile reprezentanților PSD. Cum să nu știi așa ceva? Execuția bugetară, luată la bani mărunți, ar arăta clar prin ce conturi au fost distribuiți banii împrumutați. Și, mai ales, cum au fost cheltuiți. Vreo 50 de miliarde de lei s-au dus pe vaccinurile Covid luate de Cîțu, iar alte zeci de miliarde de lei pe achizițiile directe din pandemie, inutile, cu valori supraevaluate, cu bani grei dați în avans și produse nelivrate, cu izolete și spitale mobile nefolosite și cu măști cumpărate cât pentru toată planeta și de către instituții care nu aveau nimic de-a face cu sectorul medical. Iar în treacăt fie spus, după raportul Curții de Conturi despre achizițiile din starea de urgență, cu sesizări penale cu tot, nimic nu s-a întâmplat. Vigilenta DNA ne spune că are zeci de dosare în lucru, dar că treaba merge greu, pe motiv că nu primește răspunsuri de la firmele din străinătate. Inculpat a fost unul singur, șeful de la Unifarm, dar am înțeles că acum e și ăla bine-mersi. Bun. Cu anticorupția știm cum stăm, de la Kovesi încoace, așa că nu ne punem nicio speranță că băieții ăia vor face vreun dosar greu pentru instanță. Dar, totuși, mai sunt cam 100 de miliarde de lei care lipsesc cu desăvârșire. Și nu pot să nu întreb unde sunt banii României, pentru care plătim acum dobânzi uriașe, cu efecte directe în nivelul de trai al populației. Întreb și eu așa, cum l-au întrebat pe ministrul de finanțe din Niger.

Le-a bătut obrazul

Interviul cu Marcel Ciolacu, luat de Ion Cristoiu, a fost, fără doar și poate, unul exploziv, în care premierul a punctat, a atacat și a amenințat voalat în mai multe direcții. Însă cea mai importantă ”zicere” a fost legată de absența celor 200 de miliarde de lei. ”Suntem singurul stat din UE care are acord cu deficitul, deși nu doar noi am depășit deficitul. De ce? Pentru că un Guvern a avut de 9,2 deficit! Mai clar, au fost împrumuturi de 200 de miliarde de lei făcute în doi ani. Trebuie să avem o proporție, toate pensiile sunt 100 de miliarde, deci de două ori pensiile au fost împrumutate. Au împrumutat și alte state, dar au întors în economie sau în măriri de pensii. În doi ani nu s-a mărit nicio pensie și s-a întors în economie 2%. Vreau să aflu unde s-au dus acești 200 de miliarde împrumutați, că nu au fost nici în salarii, care au fost înghețate, nu au mărit pensii. Nu mă deranjează critica, cu asta ne ocupăm, dar ipocrizia mă scoate din minți! Știi foarte bine că acum România se împrumută să acopere dobânzile și ratele făcute de tine și ai tupeul să fii ipocrit să comentezi la TV?! Sunt lucruri care depășesc bunul-simț”, a declarat premierul Marcel Ciolacu. Asta a fost tot? Le-a bătut obrazul și atât? Păi, așa cum spuneam, dacă cineva vrea să afle, are toate pârghiile necesare să o facă. Iar anul trecut, ministru de finanțe a fost Adrian Câciu, de la PSD. Și atunci, ori nu vor să știe, ori știu și nu sunt pregătiți să dinamiteze coaliția.

Tăiați de la achizițiile militare!

Vorbind despre problema deficitului bugetar și măsurile dure pe care este obligat să le ia, Marcel Ciolacu nici nu a pomenit despre presiunea pusă în aceste momente critice de achizițiile de armament. Miliardele de euro cheltuite în sectorul militar sunt sfinte și nimeni nu se poate atinge de ele. Miliarde care se duc pe importuri și care dezechilibrează grav balanța comercială. Dar probabil că acesta este prețul plătit pentru a fi partener strategic (denumire dată aproape tuturor statelor din UE) și membru NATO, să cumperi cu nemiluita, din bani împrumutați, tehnică militară second-hand, care nu îți va folosi la nimic, niciodată.

Peste 10 000 de participanți la Festivalul „SculptFest”/ Comuna Căbești, gazda celui mai mare eveniment cultural al sezonului în județul Bihor – FOTO

5

Primăria comunei Căbești și Asociația „Dăruiește vise”, în parteneriat cu Centrul Cultural Subcarpați și Ministerul Culturii, au găzduit, pe Valea Dâlbii, o adevărată desfășurare de evenimente culturale sub tutela celei de-a doua ediții a SculptFEST.

Peste 10 000 de participanți s-au bucurat de oferta largă a celui mai așteptat festival al sezonului din județul Bihor. Un festival plin de originalitate prin concept şi locaţia aleasă.

Perioada 23-30 iulie a fost dedicată unei varietăți de acțiuni culturale, menite să cumuleze localnicii și mulți alți participanți interesați în jurul unor proiecte creative dintre cele mai diverse. În primă fază, sculptorii participanți au creat, alături de meșteri și cetățeni dornici, o poartă de lemn pentru cimitirul comunei.

Ideea porţii de lemn ca operă de artă nu a reprezentat altceva decât dorinţa de celebrare a primei ediţii a SculptFEST – Între teluric şi celest 2022, într-o formă la fel de autentică şi originală ca întreg proiectul cultural în sine. Practic Poarta Cimitirului reprezintă în mod simbolic, punctul de trecere între teluric şi celest al omului, conectarea cu înaintaşii noştri, conectarea cu spiritualitatea locului prezentă perpetuu în celest.

În acelaşi spaţiu spiritual, sculptorul Eugen Petri, alături de colegul său de breaslă Şerban Alexiu au săpat cu dalta în marmură timp de o lună, o operă de artă dedicată eroilor oferiţi jertfă ţării, de comuna noastră, în cele Două Războaie Mondiale. Monumentul întruchipează în mod stilizat doi soldaţi ce se sprijină unul pe altul, îmbrăţişarea lor în formă de X duce de asemenea cu gândul la unitatea de credinţă oferită poporului nostru de către cel întâi chemat dintre Apostoli, Andrei, care a fost martirizat în numele credinţei creştine pe o cruce în formă de X.

Tabără de caval

Totodată, în perioada 23-28 iulie comuna a găzduit o tabără de caval la care au participat un număr de peste 30 de participanţi din ţară. Membrii trupei Subcarpați alături de meşteri populari au iniţiat în tainele suflatului şi făuririi cavalului participanţii din tabără.
Tabăra de caval s-a încheiat cu un atelier practic, respectiv un concert de caval în Peștera Meziad unde noii învăţăcei şi-au etalat talentul în faţa unui auditoriu select.

Celebrând întreaga desfășurare de forțe a zilelor precedente, în decursul perioadei 28-30 iulie, comuna Căbești a redevenit capitala rurală a muzicii de bună calitate printr-un festival deja devenit tradiție la nivel local.

Anul acesta, dincolo de oferta gastronomică și de oferte specifice festivalurilor de profil, asigurate de către vendori și antreprenori locali într-o măsură majoritară, participanții de toate vârstele au avut ocazia de a se înrola în activități vaste, în funcție de preferințele fiecăruia. Pentru copii, atelierele de olărit și creație au reprezentat punctul central de interes, în timp ce tinerii participanți au optat pentru traseele de cicloturism și drumeție cu tematica „racul bihorean”, Via Ferrata construită la Șura Ușorilor sau camping în zona limitrofă locației festivalului.

„Fuziune unică între trei tradiții folclorice autentice”

„Alături de mulți alți artiști locali, inclusiv corul școlii noastre, am avut privilegiul de a crea o fuziune unică între trei tradiții folclorice autentice: folclorul românesc, reprezentat de către Subcarpați, folclorul moldovenesc, reprezentat de către Zdob și Zdub și folclorul lăutăresc, reprezentat de către Damian Drăghici & Brothers. Prin simbioza dintre cele trei trupe arhicunoscute la nivel naţional, dar şi european am dorit totodată să unim trecutul cu prezentul, tradiţionalul cu modernul, dar mai ales oamenii de vârste, culturi şi etnii diferite, pentru că unitatea este sinonimă cu orice proiect sănătos şi de durată.

Pentru o comună mică, un astfel de eveniment devine o sursă de vitalitate care ne motivează nu numai să ne păstrăm tradițiile cu maximă dedicare, ci și să le potențăm și să le reactualizăm în permanență.

Dincolo de entuziasmul nostru şi conceptul festivalului, succesul acestui eveniment se datorează în mare măsură sponsorilor, cărora le mulţumesc în numele comunităţii pe care o reprezint. Aceştia au înţeles nevoia unor astfel de evenimente în zona rurală, unde ca regulă oamenii au acces rar la un asemenea proiect, caracterizat prin concept şi calitatea artiştilor, ca un proiect cultural prin excelenţă.”, a declarat primarul comunei Căbești, Corina Ene.

Ospitalitatea locală, punct de referință al evenimentului

Ediția de anul acesta a festivalului a depășit așteptările participanților, precum și standardele propuse în cadrul ediției precedente. Ospitalitatea locală a reprezentat, totodată, un punct de referință al evenimentului, iar, în ciuda condițiilor meteo potrivnice, miile de participanți s-au bucurat de oferta bogată a SculptFEST, celebrând atmosfera unică pe care acest festival a creat-o.

Mai multe informații se găsesc pe paginile de social media ale evenimentului: Facebook: Sculptfest și Instagram: sculptfest_festival

MASTANE, s-a trimis Dosarul! NU-ȚI MAI LUA MEDICAL!

10 August: 5 ani de Ruptură Inghinală la MAI” titram ”lovitura” din 6 august. Cea în care dezvăluiam că pe lista șefilor Jandarmeriei care urmează să fie din nou trimiși în judecată ”zilele următoare” nu se regăsește și numele actualului inspector general, Alin Mastan. Deși acesta se afla în acea noapte fatidică la Unitatea Mobilă de Comandă.

Dosarul 10 August trimis în judecată fără ”cine trebuie”…

Doar 16…

Iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a și grăbit să confirme informația noastră, furnizând comunicatul oficial al trimiterii în judecată a 16 inculpați. Printre care nu se află și numele celui care în noaptea de 10 august 2018 se afla și în concediu medical, dar și în autoturismul de serviciu, lângă Unitatea de Comandă. Așa că, Mastane, nu te mai da din nou lovit și întoarce-te săptămâna viitoare la lucru. Mai ales că ai fost convocat… Așa că nu îți mai lua un nou medical, că oricum nu scapi doar cu ”săritul la castane”, la care de altfel excelezi! Atunci când nu ”îți fac ochi dulci fetele prin lojele de pe Arena Național”, cum jalnic ai de gând să susții în fața conducerii superioare!

Mai ales că până și ”turnătorul” tău favorit îți poate confirma că sunt camere de filmat la Loja 104…

Astfel că, deocamdată cel puțin, ”au fost trimiși în judecată în Dosarul 10 August, în stare de libertate, următorii :col. Cazan Laurențiu Valentin, col.(r) Cucoș Gheorghe Sebastian, col.(r) Sindile Ionuț Cătălin, col.(r) Ciobanu Laurențiu Cristian, col. Popescu Cătălin Răzvan, col. Zăvoianu Marian Ion, lt.col. Dumitru Adrian Costel, mr. Moldoveanu Luca Florin, cpt. Mihai Marius Daniel, plt.adj.(r) Belecciu Alin, plt.maj. Bîrsan Marian Cristian, plt.adj. Bolat Cristian, plt.adj.șef Buzatu George, plt.adj. Carmocanu Florea, plt.adj.șef Custrin Bardahan Pavel, plt.maj.(r) Zamfir George Constantin”…

Începe măcelul: Europa pregătește eutanasierea clasei muncitoare!

Se spune că „blocul comunitar își propune recalificarea forței de muncă drept răspuns la inovațiile tehnologice și industriale”. O asemenea porcărie trebuie tradusă într-un singur fel – avem 10 muncitori și o mașinărie care face toată munca lor; ghici cine va fi „scos” din priză, omul sau mașina?! În epoca acestei molime numite „evoluție IA”, omul va fi sacrificat, nu e nicio îndoială!

Se spune că, dacă Europa vrea să aibă o forță de muncă competitivă, capabilă să concureze cu restul lumii, trebuie să-și învețe cetățenii o lecție simplă – școala nu se termină niciodată. Așa e, dar dacă noi, înapoiații de europeni trebuie să învățăm această lecție, că așa spune Politico, supracalificații de migranți din Asia care abia acum descoperă bicicleta, când au prins un loc ca livrator de mâncare, ce concurență reprezintă și a cui?!

În fine! Societatea actuală este în schimbare și se pare că viitorul nu mai aparține celor care au urmat o cale educațională pe model clasic – au învățat la școală sub supravegherea profesorilor, au obținut o diplomă și apoi au profesat, folosind abilitățile deprinse în anii de studiu, până la pensionare.

Recalificarea profesională a fost dintotdeauna – și încă mai este – o raritate. Azi, însă, progresele tehnologice și nevoile (o industrie în continuă schimbare) riscă să expună Europa în fața unei crize inevitabile. Se vorbește despre lipsă de competențe relevante și oportune pentru „noua piață a muncii”. Cu alte cuvinte, știi să produci nimic la calculator, ești bun, supraviețuiești, nu știi, dricul te așteaptă, că tot are Bruxellesul planuri verzi și digitale îndrăznețe.

Ursula von der Leyen afirmă că „viitoarea competitivitate europeană depinde de o forță de muncă cu competențele potrivite”. Și dacă nu avem „competențele potrivite”? Că vreo trei sferturi dintre europeni încă sunt „străini” de Inteligența Artificială și tot ce presupune viitorul scris de mințile (i)luminate din Silicon Valley.

Recenta lansare pe piață a instrumentelor (de)generative de Inteligență Artificială, precum ChatGPT, care pot genera „conținut nou pe baza unui simplu prompt” (dar sunt incapabile să aducă plusvaloare reală, palpabilă!), pune presiune pe clasa muncitoare. CEO al ChatGPT, Sam Altman a vorbit în fața Congresului SUA despre cum chatbot-ul său „va automatiza în întregime unele locuri de muncă, creând în același timp noi locuri de muncă care vor fi mult mai bune”.

Și cu oamenii „trași pe dreapta” de o „mașinărie” ce vom face? Ce-i soartă îi așteaptă pe cei eliminați din joc de un chatbot d-ăsta de care s-a îndrăgostit „elita planetei”?

Nimeni nu o spune pe șleau, dar răspunsul e unul singur, cum îl sugerează și Politico – cine nu se adaptează noii realități, moare! Atât de simplu, fără complicații!

„Trebuie să avem un sistem foarte deschis de calificare și recalificare. Nu putem spune «Ei bine, asta este!». Trebuie să spunem «Ei bine, abilitățile fac parte, acum, din viața normală de lucru». Trebuie să ne adaptăm permanent capacitățile de lucru, abilitățile”, transmite Nicolas Schmit, un luxemburghez în vârstă de 69 de ani ajuns comisar pentru Locuri de muncă la Bruxelles.

Planul UE de eutanasiere a clasei muncitoare arată astfel – până în 2030, adică în doar câțiva ani, trebuie să avem peste 20 de milioane de profesioniști în domeniul TIC (în prezent sunt doar 9 milioane)! Dar una dintre cele mai mari provocări în acest program de „recalificare profesională” a lucrătorilor din Europa este tocmai dorința/disponibilitatea oamenilor de a învăța să facă altceva. Cum vede UE situația? Iată chiar declarația „ministrului” Locurilor de muncă, Nicolas Schmit: „Nu schimbi oamenii cu ușurință dacă există o mentalitate ostilă sau negativă”. Și, atunci, ce faci, ce pregătești?

Angajatorii, aflați în prima linie a provocării pe care o lansează „lumea nouă”, vor fi obligați să aleagă – ori taie în carne vie, ca să supraviețuiască pe piață, ori dispar în negura falimentului.

MANECHINUL cu ROLLS-ROYCE A CERUT AZIL POLITIC!

O ști el ce știe de a îmbrățișat, ”de bună voie și nesilit de nimeni”, idea retragerii în brațele încă imune ale Președinției Camerei Deputaților…

Mai ales că, orice s-ar spune despre maleabilitatea sa deja proverbială, Sorin Grindeanu este totuși un ”dulău politic” care altfel nu s-ar da dus din ”măcelăria guvernării”. Numai că, ghinion, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, în recente documente oficiale, încă ministrul Transporturilor  figurează drept ”Grindeanu Mihai Sorin”… Cu identificarea completă specifică rechizitoriilor…

O fi de la Pistol…? De la Mîndrescu…? De la Vizan…?

Acum, aproape că nici nu mai contează, din punct de vedere al tot mai firavei construcții politice guvernamentale, de unde i se trage ”Manechinului” Sorin Grindeanu… Poate de la peripețiile lui Pistol de la CNAIR… Sau de le boroboațele lui Mândrescu ”Vuitton” – fiul, nu tatăl! – pe ”culoarele” aeriene… Mai ales că în ambele cazuri ițele duc și la ”camaradul” liberal Thuma Hubert… Stenogramele din Dosarul ”Duty Free” de la Aeroportul Otopeni putând strânge și ele ”lațul anchetelor” în jurul lui Grindeanu mai ceva decât în jurul lui Paul Stănescu…

Ca să nu mai vorbim că, totuși, nu chiar toți procurorii patriei sunt procurori… Astfel că unii dintre ei cel puțin l-au identificat în planșele foto din documentarea ”nababului” Vizan  pe chiar Grindeanu Mihai Sorin la volanul autoturismului Rolls – Royce acumulat de cel dintâi ”în numele” cui l-a uns șef la Portul Constanța!

Fredi, asta a fost tot…

Și uite cum, Sorin Grindeanu este gata să abandoneze un atât de bănos minister pe care tocmai îl punea pe roate, pentru a se îngropa în birocrația specifică activității cotidiene a Camerei Deputaților. Pentru că, în numele lui Sorin Grindeanu s-a negociat deja predarea portofoliului Transporturilor în schimbul Președinției Camerei Deputaților. Astfel că Grindeanu tot îi va lua locul lui Ciolacu! Dar nu la Palatul Victoria, așa cum și-a dorit, ci la Parlament! Cu toate că această mișcare prin care Grindeanu a solicitat și a primit ”azil politic” înseamnă automat retragerea bunului său prieten ”Fredi” Simonis din fruntea Camerei Deputaților…

Predoiu ia PNL… Neacșu, PSD…

Acum, cu toate că Mihai Tudose este dat mare favorit pentru a îl înlocui pe Sorin Grindeanu în fruntea Ministerului Transporturilor, rămâne de clarificat și dacă fostul premier a fost întrebat dacă vrea să renunțe sau nu, înainte de termen, la postul de europarlamentar…

Indiferent însă de micile ”amănunte” care au rămas să fie puse la punct, ”new deal” privind păstrarea actualei coaliții prinsă în ”pionezele” guvernării prevede ca, la Partidul Național Liberal, ministrul Afacerilor Interne și totodată vicepremierul Cătălin Predoiu să preia președinția după ”decaparea” fostei echipe câștigătoare din jurul de acum renegatului Lucian Bode. În timp ce la Partidul Social Democrat, deja inițiații calculează ”AMR”- ul iminentei înlocuiri a lui ”nea Paul” Stănescu cu Marian Neacșu…

Avem Bucegi cu gust de Litoral

   În anii ’80, Litoralul românesc era mai bine organizat, turiștii erau tratați cu mai multă eleganță, calitatea produselor era mai proastă, șefii de unități erau mai hoți decât patronii de azi, dar erau mai inventivi. Poveștile despre trecutul îndepărtat au farmec.  

1. Pe plajă. Berea Bucegi 15 lei, berea Litoral 6 lei. Veneau 10 navete de bere Bucegi și 50 sau 100 de bere Litoral. Berea era dată jos din camion și pusă în lăzi argintii (și ușor ruginite), pline cu calupuri de gheață. Când gheața începea să se topească, etichetele se dezlipeau. Pe geamul cașcarabetei de pe nisip apărea o etichetă de bere Bucegi. Toți bărbații săreau de pe cearceafuri. Se forma  coadă. „Hai repede, că a venit berea Bucegi!” Și li se dădea bere „Litoral”. Profit – 9 lei la o bere. Gestionarul îi atenționa pe domnii turiști: „sticlele se deschid în geamul unității și să le aduceți înapoi, ca să primiți garanția! „Ingeniosul lucrător în alimentația publică  desfăcea berile pe tejghea ca să palmeze capsa pe care scria „Litoral”.

2. La restaurant. Ospătarul îl întreba pe bucătar cât cântărește cel mai mare pui. „Un kilogram și 400 de grame.” „Bun. Fă-mi un bon pe el și lasă bonul pe tejghea. Puiul îl prepari mai încolo.” Și după aia se apuca să servească la mese. La sfârșit, nota. Turistul întreba de ce a fost așa scump. „Ia uitați-vă și la gramaje! Doar puiul a avut un kilogram și 400.” „Cum așa, dom’le? Am avut un piept și o aripioară, maximum 500 de grame.” „Dom’le, ai oasele în farfurie! Ai mâncat, plătești!” Dacă ăla amenința – foarte rar – cu miliția sau chiar o chema, ospătarul îi cerea bucătarului „bonul ăla de un kilogram 400.” După ora închiderii, același ospătar îi zicea bucătarului „acum fă puiul de un kil 400, să-l mâncăm noi!”

3. La discotecă. După 1985 încolo nu mai vedeai coniac, whiskey, vodka. Primeai doar coniac-cola, whiskey-cola, vodka-cola. Și începeau figurile la masă: „io vreau whiskey-cola. Mie îmi place mai mult vodka-cola.” Barmanul punea pe o tavă 20 sau 25 de pahare, le umplea cu pepsi și deasupra adaugă 20-30 de grame de rachiu-extra, o porcărie fără miros, așa că vodka-cola, whiskey-cola și coniac-cola aveau același gust. Dar era și un avantaj. Chelnerul nu încurca niciodată comenzile.

Mama fetiței care s-a curentat într-un parc din Capitală, detalii de groază: „Se uita prin mine, avea gura încleştată”

5

Mama copilei de 11 ani care a ajuns la spital, luni seară, după ce s-a curentat într-un părculeț din sectorul 6 al Capitalei a povestit prin ce momente de groază au trecut ea și fetița sa, la scurtă vreme după incident.

Din câte s-a aflat, fetița se juca, iar la un moment dat s-a urcat pe gardul unui părculeț. E vorba de un gard ce împrejmuiește acel loc de joacă. Copila s-a curentat, iar apoi a căzut inconștientă. A fost chemată o ambulanță, iar fetița a fost preluată și dusă la Spitalul Grigore Alexandrescu.

A trecut curentul prin ea. De acolo de pe gard a căzut în picioare. În momentul în care a curentat-o, probabil s-a speriat şi s-a aruncat în picioare şi din picioare a căzut jos, leşinată, inconştientă”, a declarat mama fetiței, într-o intervenție la Antena3.

Mama copilei: „Era inconştientă, se uita prin mine”

Femeia a povestit că a cerut ajutorul martorilor, astfel încât oamenii să sune cât mai rapid la ambulanță și să vină cadrele medicale. „Am dat telefonul oamenilor din jur, că în starea în care era, am zis: Sunaţi la Salvare că nu am ce să îi fac! Era inconştientă, se uita prin mine, avea gura încleştată”, a mai mărturisit mama fetiţei.

Fata a fost transportată la „Grigore Alexandrescu”, fiind internată în spital. Din fericire, starea ei e stabilă. Potrivit mamei sale, „fetiţa este bine. Este în afara oricărui pericol”.

Între timp, părculețul unde a avut loc incidentul a fost închis. Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili exact cum de s-a putut produce o astfel de situație. Rămâne de văzut ce vor stabili polițiștii la finalul anchetei.

De la fapte la vorbe

Trăim tot mai bine. Pe datorie. Săptămâna care a trecut a fost despre cum să mai facem rost de bani de la fraieri. Peticind pe ici pe colo, în părțile neesențiale. Nu în sănătate și în justiție. În sănătate moartea bântuie pe culoarele incompetenței ca la ea acasă, iar în justiție nu se găsește coasa dreptății.

Materialul de studiu a fost spitalul din Urziceni. Unde o tânără a născut pe trotuar, în fața secției de primiri urgențe. Care avea un medic și asistentă de gardă. Pe motiv că medicul nu era obstetrician a fost chemată o salvare la 112. În timp ce femeia era deja în travaliu. Spitalul este în subordinea primăriei, dar actul medical se decontează tot de la Casa Națională de Sănătate. Culmea este că femeia a născut sub supravegherea unui paramedic, care nu era nici moașă nici ginecolog. În fața unui spital cu 20 de paturi pentru obstetrica ginecologie, un medic și două asistente, dar fără linie de gardă. Management performant.Tot în același spital s-a descoperit că un pacient a decedat după ce a fost consultat, tratat cu o injecție și trimis acasă. În schimb, în Spitalul Județean Oradea, unul din 10 medici nu își acoperă salariul din decontările de la Casa de Sănătate. Adică au prea puțini pacienți și desfășoară acte medicale fără mare responsabilitate. Așa se întâmplă într-o țară în care prea mulți se cocoață pe spinarea unora care muncesc unde este mai greu.  Pe de altă parte, în multe spitale din orașe mici nu se ocupă locurile. Așa că Ministrul Sănătății, după ce a plătit cu bani grei  consultanță la OMS pentru sănătatea noastră, ne spune că vom importa personal medical din Africa și Asia ca să lucreze la țară. Îmi imaginez cum va decurge o investigație medicală la Cuca Măcăii. Până la o amputare de mână sănătoasă sau o rană cusută cu resturile de șpan în ea, nu-i decât un pas. Tot ministrul ne spune că trebuie stimulente financiare mai mari. Dar nu sunt bani.

Tocmai ce bate vânt de austeritate. Auzim că se vor face reduceri de cheltuieli de 6 miliarde. S-a publicat și o ordonanță cu criteriile de închidere până la 1 ianuarie a anumitor Institute Naționale și de Cercetare din subordinea Guvernului, Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului și Autorităților Locale. Problema este că acolo unde nu sunt performante sunt angajate exact pilele din instituțiile care le patronează. Așa că este doar praf în ochi, ca să ne poată cocoșa cu noi taxe și impozite pe prostia de a mai munci cu capital adus de acasă. Au nevoie de bani repede. De unde? Păi din TVA. Măsuri de creștere a colectării? Nu. Ăia care nu au plătit un TVA mic nu-l vor plăti nici pe ăla mare. Iar cei care plătesc acum se vor împuțina. Net nu vor crește încasările. S-a văzut câtă expertiză în economie are noul nostru tătuc Ciolacu. Când s-a apucat să calculeze cât au scăzut prețurile la alimentele de bază i-a dat un procent de 30-50%. Cred că a scăzut și vaca dusă la tăiere la calcul. Noroc cu pupătorii de clanțe de la Consiliul Concurenței că a mai ieșit la struguri o scădere de 30%… Si pentru că „espertul nu-i espert destul” a predicat  Ciolacu că acum sigur o să scadă inflația la o cifră. Fudulie foarte corectă! Inflația o să „scadă” serios după ce la ambalajele de plastic, sticlă și metal se introduce garanția de 50 de bani. Returnată când o face plopul pere. Se vede cât se pricep politicienii  ăștia la economie, după câte datorii la buget au companiile de stat conduse de oamenii lor. 6 dintre ele au datorii de 10 miliarde. Mai mult decât vor sa scoată cocoșând mediul privat. Cu  producătorii de bani le merge prosteala, cu magistrații nu. CCR a declarat parțial neconstituțională legea pensiilor speciale. Partea care se referă la încălcarea independenței justiției. Aia împărțită de judecătoarea Burlan, care lua mită de la clanurile de interlopi și a scăpat cu ajutorul prescripției. Și s-a pensionat cu….pensie specială! De la fapte la vorbe, dragi tovarăși de cumetrii. Până băgați România în gard.

Situație incredibilă! Femeie acuzată că a păcălit un tânăr cu medicamente de 60.000 euro! Polițiștii din Neamț au intrat pe fir

2

O femeie în vârstă de 44 de ani este cercetată sub acuzația de înșelăciune. Un bărbat ar fi fost „țepuit” cu o sumă uriașă, de circa 60.000 euro, bani pe care i-ar fi dat, timp de aproape doi ani, pe medicamente presupus a fi fost cumpărate din afara țării.

Cazul investigat de către oamenii legii a fost sesizat la poliția municipiului Roman în 6 iunie, anunță, marți, IPJ Neamț. La acea dată, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Roman, s-a plâns la poliție că a fost victima infracțiunii de înșelăciune.

Păgubit cu aproximativ 60.000 euro

„Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în perioada 2021-2023, o femeie în vârstă de 44 de ani, din Gâdinți, i-ar fi furnizat bărbatului de 33 de ani mai multe medicamente, despre care i-ar fi spus că au fost procurate din afara țării, pentru care bărbatul ar fi achitat suma de aproximativ 60.000 euro”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Neamț în 8 august.

În cursul zilei de luni, 7 august, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare, la imobilele persoanei bănuite de comiterea faptei. Ocazie cu care oamenii legii au găsit mai multe comprimate. Mai exact, IPJ Neamț a precizat că „au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri și comprimate farmaceutice asemănătoare cu cele procurate victimei, comprimate ce ar face parte din grupa suplimentelor alimentare”.

Femeia de 44 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru înșelăciune.

Accident cumplit pe DN2, în Ialomița: doi morți și patru răniți – FOTO

10

Un grav accident de circulație a avut loc marți, pe DN2, în județul Ialomița. La fața locului au intervenit în număr mare cadrele medicale și pompierii, însă din păcate două victime nu au putut fi salvate. Alte patru persoane au fost duse la spital, fiind rănite.

Din primele informații furnizate de Centrul Infotrafic al Poliției Române, a fost vorba despre o coliziune frontală în care au fost implicate două autoturisme, accidentul având loc pe DN 2, între localitățile Movilița și Sinești, din județul Ialomița. „În urma impactului au rezultat 6 victime, dintre care 2 persoane au decedat, iar celelalte 4 urmează a fi transportate la spital, pentru evaluări medicale”, conform aceleiași surse.

Ca urmare a producerii acestui grav accident, circulația rutieră a fost restricționată pe sensul de mers București – Urziceni, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.

Primele detalii anunțate de ISU

sursa foto: Facebook/Info Trafic 24

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje de salvatori și s-a acționat cu echipamentele de descarcerare, pentru a scoate două victime rămase prinse între fiarele contorsionate ale unuia dintre autoturisme. Din câte s-a aflat de la ISU Ialomița, printre persoanele rănite se numără și un copil. Toți cei patru răniți au fost transportați la spital.

„Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Movilița, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora au acționat: două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov și elicopterul SMURD.

În urma impactului au rezultat 6 victime: 2 victime inconștiente și încarcerate și 4 victime( 3 persoane adulte și un minor cu vârsta de aproximativ 11 ani), conștiente, cooperante și neîncarcerate. Persoanele încarcerate au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din nefericire prezentau leziuni incompatibile cu viața, fiind declarate decedate. Celelalte patru persoane au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la diferite unități spitalicești din municipiul București”, au precizat reprezentanții ISU, conform realitatea.net.

Din câte se poate vedea din imaginile surprinse la locul accidentului, autoturismele au fost puternic avariate în urma impactului violent.

Tensiuni în Coaliție! Tudose iese la atac și îi dă o replică-fulger unui lider PNL: „Stimate aliat galben, situația e următoarea…”

Tensiunile par să atingă din nou cote înalte la nivelul Coaliției de guvernare. Mărul discordiei îl reprezintă măsurile fiscale.

Fostul premier PSD Mihai Tudose, actualmente europarlamentar, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan. Totul, după ce liberalul l-a atacat pe șeful Guvernului și al formațiunii social-democrate, după ce Ciolacu a amenințat că-și va depune demisia dacă PNL nu va accepta pachetul fiscal propus de PSD.

Social-democratul le transmite liberalilor că în cazul în care nu vor susține măsurile fiscale propuse de PSD, Coaliția se va rupe și se va ajunge la alegeri anticipate în România.

Aflând de reacția lui Rareș Bogdan la adresa lui Marcel Ciolacu, Mihai Tudose n-a stat prea mult pe gânduri și i-a dat replica liberalului. Prin intermediul Facebook-ului. Și a unui mesaj adresat nu doar prim-vicepreședintelui PNL – căruia nu-i menționează negru pe alb numele, ci doar inițialele – RB, dar și colegilor săi din Partidul Național Liberal.

Tudose: „Cine vinde potcoave? Unde-i calu’?”

Social-democratul scoate la înaintare un șir de ironii și adresează mai multe întrebări.

„Cine vinde potcoave? Unde-i calu’?
Aflăm prin vocea (autorizată?) a prim-vicepreședintelui PNL RB (Rareș Bogdan-n.red.) o mulțime de lucruri…
1 . Se simte amenințat de anunțul prim-ministrului că ne întoarcem la popor (anticipate)

dacă PNL va continua să boicoteze orice reformă a statului!
De ce vă e frică?!?

2. Aflăm, de asemenea, că PSD “amenință proprietatea”…
Impozitul pe piscină e o mare amenințare…!!!!

3. De asemenea, ne spune că Ciolacu e trecător la conducerea PSD.
Probabil că da, Ciolacu nu va fi veșnic pe acest post.
Doar că, de când e Ciolacu președinte la PSD… voi la PNL sunteți la al 3-lea și vă pregătiți intens de următorul…

4. Că la ultimele alegeri populația a votat dreapta.
Ați ieșit pe locul doi. O performanță pe care nu prea o veți mai repeta.
Dar, da, din 2019 dreapta a guvernat singurică o luuungă perioadă de timp. Preț de sute de miliarde de euro. Preț de cel mai mare indice de mortalitate indirectă pe timpul Cov19. Preț de cele mai mari prețuri la energie.

Fără să amintim de închiderea piețelor în aer liber sau haosul din educație.”, scrie Mihai Tudose, marți, 8 august, pe pagina sa de Facebook.

Tudose: Ori faceți rost de o poziție constructivă și împreună redresăm țara… ori ne întoarcem la popor

Fostul premier PSD îi întreabă pe liberali dacă au soluții mai bune, dacă tot nu le convin cele propuse de social-democrați.

„A venit scadența! Nu vă plac soluțiile PSD? Aveți Dvs altele mai bune? Vă ascultăm!
Stimate aliat galben, situația e următoarea: ori faceți rost de o poziție constructivă și împreună redresăm țara… ori ne întoarcem la popor și vedem cum faceți atunci când zăngăniți potcoavele și lumea vă va întreba ce ați făcut cu calu’!”, a conchis Mihai Tudose.

Rareș Bogdan: „Marcele, nu ești nici Mihai Viteazu, nici Ștefan cel Mare și nici Alexandru Ioan Cuza”

Reacția social-democratului Tudose a venit la scurtă vreme după ce liberalul Rareș Bogdan a trimis mai multe săgeți în direcția lui Ciolacu, după ce acesta din urmă a amenințat că își va depune mandatul dacă liberalii, partenerii de coaliție ai PSD, nu acceptă pachetul fiscal propus de social-democrați.

„Există oameni politici și oameni de stat, îl citez pe Marcel Ciolacu de anul trecut. Încet, încet, domnul Ciolacu dorește să rămână doar om politic. Declarațiile sale din ultima vreme îmi întăresc tot mai mult această părere. Condiționarea aceasta indusă voluntar, în mod evident repetat, mie îmi sună că o amenințare sau mai clar, un șantaj direct! Dacă poporul român nu acceptă să facă ce vreau eu, dacă Partidul Național Liberal îmi contestă măsurile economico-fiscale, voi declanșa alegeri anticipate în România!

Marcele, nu ești nici Mihai Viteazu, nici Ștefan cel Mare și nici Alexandru Ioan Cuza, adică niște oameni de stat care au intrat în conștiința și istoria românilor și a României, ci ești doar președintele trecător al PSD”, a transmis Rareș Bogdan, într-o reacție pentru Digi24.

Incident șocant la metrou, în Capitală! Un bărbat s-a legat cu cătușe de șina de metrou, la Piața Unirii!

2

O situație greu de imaginat a pus în alertă atât salvatorii, cât și oamenii legii.

UPDATE: Bărbatul a fost îndepărtat de pe șinele de metrou, iar circulația garniturilor s-a reluat. „Persoana imobilizată a fost scoasă din cale, iar circulația trenurilor de metrou a fost reluată cu ora 11.47”, a transmis Metrorex.


Din primele informații, totul s-a întâmplat în stația de metrou Piața Unirii 2. Acolo unde un bărbat – a cărui vârstă și identitate nu sunt cunoscute deocamdată – s-a legat cu cătușe de șina de metrou.

Nu se știe până la momentul de față ce l-ar fi putut determina pe bărbat să recurgă la un asemenea gest bizar. Ar putea fi vorba despre un gest de protest.

Ce se știe este faptul că circulația trenurilor a fost reorganizată, ca urmare a acestui incident produs marți, 8 august.

Au intervenit polițiștii

Poliția si pompierii au intervenit de urgență la fața locului.

„Metrorex informează că astăzi, 08.08.2023, în jurul orei 11:20, în stația de metrou Piața Unirii 2, pe linia 2, direcția Berceni, un călător a pătruns în calea de rulare, imobilizându-se de șină cu un dispozitiv metalic de prindere (cătușe).

Personalul Metrorex a luat măsuri imediate de întrerupere a curentului din șina a 3-a și a anunțat organele abilitate pentru intervenție. La acest moment, personalul Metrorex și personalul Brigăzii de Poliție și ISU intervin pentru a extrage călătorul din calea de rulare în condiții de siguranță.

Circulația trenurilor a fost reorganizată și se circulă în sistem pendulă între stațiile Eroii Revoluției – Universitate, linia 1.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a transmis în primă fază Metrorex.

Reîntors la Parchet, dosarul falsurilor poștașilor din Timișoara se scaldă în tergiversarea procurorului Lidia Cercega

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara tergiversează într-un mod nepermis soluționarea dosarului penal privindu-i pe poștașii ce au falsificat citațiile și dovezile de comunicare într-un dosar penal. De luni bune de zile, noul procuror de caz, Lidia Claudia Cercega, nu a efectuat niciun act de urmărire penală în dosar. Iar conducerea refuză să ofere informații publice.

Scandalul falsurilor funcționarilor Poștei Române din Timișoara a debutat în 2019, când Râpa Onița, angajată al Poștei, a ridicat de la un coleg de-al ei, la data de 1 februarie, o primă citație emisă de Curtea de Apel București pe numele cetățeanului N.V.. În mod ilegal, poștărița a semnat în subsolul dovezii de primire a citației și și-a înscris seria și numărul cărții sale de identitate. Însă Curtea de Apel București, neavând de unde ști că poștărița a semnat și completat în numele celui citat, a primit dovada că însuși cetățeanul N.V., persoana vizată, a luat la cunoștință de procedură, ceea ce era, evident, fals.   

Inițial, după o serie de audieri ilegale făcute la domiciliul fătuitorilor, procurorul Flavius Fraiu a decis să închidă dosarul pe motiv că fapta nu există. O soluție controversată aplicată de magistrat, căci angajații Poștei au recunoscut de bună voie că nu au înmânat citațiile persoanelor vizate și că au semnat în locul lor pe confirmările de primire. Atacată la Judecătoria Timișoara, ordonanța de clasare a fost desființată pe bună dreptate de judecătoarea Laura Maria Tomici. Din luna martie s-a dispus, așadar, reîntoarcerea dosarului penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru refacerea cercetărilor. „Desfiinţează în parte ordonanţa de clasare dată în data de 02.11.2022 în dosarul nr. 1048/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Trimite cauza procurorului în vederea completării urmăririi penale în dosarul sus menţionat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. 1 C. Pen”, a decis Judecătoria Timișoara. 

În ciuda dispozițiilor judecătorului, noul procuror de caz, Lidia Claudia Cercega, nu a întreprins nici un act de cercetare, cel mai probabil dorind să împingă cauza spre prescriere. Absolventă a onorabilei fabrici de licențiați numită Universitatea Româno-Americană și fostă patroană de firmă de transport prin Remetea Mare, cvasi-semnatară de proteste și scrisori petiționare, procurorul Cercega își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara de la finalul anului 2022. Absolventă, așa cum am menționat, a Universității Româno-Americane, unde s-a evidențiat cu rezultate strălucite la concursul „Simularea de Negocieri Comerciale”, Lidia Cercega a fost admisă la INM în 2017. Moment în care a renunțat la afacerile de transport rutier derulate prin firma Trans-Stiv LC S.R.L. prin cesionarea părților sociale tatălui, dar și la activitatea de avocat stagiar. Anterior detașării la Timișoara, ea a funcționat din 2021 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sînnicolau Mare și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, experiența în magistratură fiind, în mod firesc, modestă. În ciuda faptului că face parte din corpul magistraților proaspăt școliți, ifosele procurului Cercega au mers în dosarul falsurilor poștașilor până într-acolo încât a cerut avocatei părții intimate, cetățeanul N.V., să i se adreseze doar în scris. Aberația, scoasă parcă din manualul comportamentului de procuror sovietic, nu a fost confirmată de avocata intimatului, însă alte surse au garantat că acesta este modul de abordare al procurorului Lidia Cercega.

Culmea este că, la solicitarea redacției noastre de a ni se comunica numele procurorului ce instrumentează dosarul falsurilor poștașilor, noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, Alexandru Derlean, a considerat că această informație nu este una publică.  

Breaking News. Dan Diaconescu scapă de controlul judiciar în dosarul cu acuzații șoc/Decizia instanței

18

Fostul patron al OTV-ului a aflat, marți, decizia instanței. Dan Diaconescu scapă de măsura controlului judiciar, ce fusese dispusă de Tribunalul Constanța, în aprilie acest an.

Dan Diaconescu scapă de controlul judiciar. Hotărârea a fost dată, marți, de Judecătoria Constanța.

Decizia nu e definitivă

Dar e important de precizat că decizia în cazul fostului realizator TV, acuzat de act sexual cu un minor, nu este definitivă. Și poate fi contestată de procurori în termen de 48 de ore.

În baza art. 207 alin. (2) C.proc.pen, rap. la art. 207 alin. (5) C.proc.pen. şi art. 242 alin. (1) C.proc.pen., revocă măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă prin nr. 235 din data de 13.04.2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 9546/212/2023, faţă de inculpatul DCD, (…). Măsura privind pe inculpat se comunică instituţiilor prev. la art. 215 alin. (5) din C.proc.pen. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat și pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.08.2023” – se menționează pe portalul Judecătoriei Constanța.

Citiți și: Prima reacţie a lui Dan Diaconescu după ce a fost plasat în arest la domiciliu: „Toată ţara să vadă că sunt absolut nevinovat”

Dan Diaconescu și-a petrecut noaptea în arestul Poliției! Fostul patron OTV, reținut după 8 ore de audieri

Fostul om de televiziune, trimis recent în judecată pentru act sexual cu un minor

Dan Diaconescu a fost trimis recent în judecată în acest dosar. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a anunțat în 2 august, prin intermediul unui comunicat, următoarele aspecte:

„La data de 31.07.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. C.-D. cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen, a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., a infracțiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 216¹ C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen. și a infracțiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 216¹ C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 C.pen.

În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:

În jurul datei de 19.11.2020 și în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul București.

În jurul datei de 19.11.2020 și în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul București.

În jurul datei de 20.09.2020 și în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 și 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în stațiunea Olimp din judeţul Constanța.

În jurul datei de 15.08.2021 și în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 și 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța”.

Accident cu trei autoturisme, pe DN 1, în Otopeni

1

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident, marți dimineață, 8 august, pe DN1, în Otopeni. Din primele informații, o persoană a fost rănită.

Din câte a anunțat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN 1, la kilometrul 16+670 metri, în localitatea Otopeni, județul Ilfov, s-a produs o coliziune față-spate între trei autoturisme.

Circulația în zonă, restricționată

Conform sursei citate, în urma accidentului o persoană a fost rănită. Iar circulația în zonă a fost restricționată. „Circulația rutieră este restricționată pe banda 2 a sensului de mers către Ploiești. Valorile de trafic sunt ușor ridicate”, s-a mai anunțat din direcția Centrului Infotrafic.

Nu se cunosc, deocamdată, condițiile în care s-a produs accidentul de circulație. Cel mai probabil, toate aceste detalii vor fi lămurite în curând, în urma unor cercetări pe care le vor face polițiștii.

Caz terifiant în Arad. Un bărbat a încercat să o omoare pe soția șefului său, apoi s-a sinucis. Care ar fi fost motivul atacului

2

Un caz de o violență extremă a avut loc recent într-o localitate din județul Arad. O femeie a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut victimă furiei unui individ care fusese concediat de către soțul său. Se pare că motivul atacului l-ar fi reprezentat răzbunarea. Până să fie identificat de către oamenii legii, agresorul și-a pus capăt zilelor.

Un bărbat care lucra la o societate comercială a Consiliului Local Sântana, din judeţul Arad, a atacat o femeie cu cuţitul şi un topor, potrivit agerpres.ro. Victima este soţia şefului său, care îl concediase. Câteva ore mai târziu, agresorul s-a sinucis, aruncându-se sub un tren.

Atacul a avut loc luni, au declarat, marți, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Agresorul, în vârstă de 55 de ani, a mers acasă la şeful său pentru a se răzbuna. Individul a sărit gardul şi a găsit-o doar pe soţia şefului – o femeie în vârstă de 59 de ani, pe care a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit în zona toracelui şi a lovit-o cu un topor în zona capului.

Agresorul și-a pus capăt zilelor

Conform procurorilor, un vecin a auzit ţipetele femeii şi a încercat să o ajute, dar agresorul a fugit.

La câteva ore după atac, luni seara, în timp ce era căutat de poliţişti şi procurori, agresorul a fost găsit mort pe calea ferată, lângă Gara Sântana. Potrivit reprezentanţilor Parchetului, nu există suspiciuni cu privire la decesul agresorului, stabilindu-se că acesta s-a sinucis aruncându-se sub tren.

Femeia, în stare gravă la ATI

În tot acest timp, femeia înjunghiată se află internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, la Terapie Intensivă, în stare gravă.

Viceprimarul oraşului Sântana, Dinorel Musca, a declarat, pentru sursa citată, că în ultimele luni agresorul avea probleme cu alcoolul. „Lucrase la o firmă de construcţii a Consiliului Local Sântana, era muncitor. În ultimele luni venea cu băutură la lucru tot timpul, iar şeful său l-a concediat de câteva zile”, a precizat viceprimarul.

În cazul de față, cercetările sunt continuate în cadru unui dosar penal întocmit pentru tentativă de omor şi violare de domiciliu.