Vechea relație dintre China și Europa pare dezmembrată: exporturile de mașini de fabricare a cipurilor produse în Olanda către Beijing sunt blocate, Italia este pe cale să iasă din pactul de investiții al Inițiativei Belt and Road (BRI), iar Regatul Unit este prins într-o dispută de spionaj care se intensifică în timp ce deconectează Huawei Technologies de la rețelele 5G.
Iar incapacitatea politicienilor de a defini noi termeni de angajament este evidentă doar ascultându-i vorbind.
După ce Uniunea Europeană a catalogat China drept „partener”, „concurent” și „rival sistemic” în același timp – și după apelul mai recent la „de-risc”, mai degrabă decât la o „decuplare” costisitoare – în această săptămână, Regatul Unit a definit China drept o „provocare” mai degrabă decât un „dușman”. O amețeală!
Între timp, Roma a făcut apel la legături „reciproc avantajoase” cu Beijingul după ce a făcut praf memorandumul de înțelegere din 2019 al BRI ca fiind un acord „ticălos”, urmând apelul regretatului Silvio Berlusconi pentru ca Italia să se îndepărteze de o relație de „subordonare structurală”.
Această incertitudine arată relațiile tensionate ale continentului cu China, marcate de o prăpastie geopolitică tot mai mare după pandemie și invazia Rusiei în Ucraina, dar o relație economică care este încă foarte întrepătrunsă.
Potrivit Bloomberg, țările europene fac mai multe schimburi comerciale cu China în raport cu restul lumii din 2017, dar într-un mod mai dezechilibrat, pe măsură ce deficitele cresc.
Dar zilele de „business as usual” s-au încheiat: investițiile directe chinezești în Europa s-au prăbușit, deoarece guvernele au pus garduri de protecție împotriva transferurilor de tehnologie, a practicilor anticoncurențiale și a hărțuirii economice.
Giorgia Meloni și Rishi Sunak, cazuri de testare pentru Beijing
Italia este singura țară din G7 care a aderat la BRI – un avantaj simbolic pentru Xi Jinping – în timp ce Marea Britanie a fost primul stat occidental important care s-a implicat profund în afacerile cu Huawei.
Inversarea acestor mișcări, încercând totodată să limiteze daunele comerciale, a devenit o prioritate politică. De-risc, nu decuplare, s-ar putea spune.
Pactul încheiat de Italia cu China în 2019 a fost alimentat de speranțele populiste de a avea o contrapondere puternică și cu buzunare adânci la rigorile Bruxelles-ului.
Însă nu a ieșit mare lucru din ambițiile de infrastructură de a transforma porturile italiene într-un nou Drum al Mătăsii. Prioritățile Chinei s-au schimbat, opinia publică italiană s-a înrăutățit, iar oficialii UE au fost impulsionați să acționeze la nivel continental pentru a filtra banii chinezi.
De asemenea, în 2019 și la începutul anului 2020, Regatul Unit a rezistat presiunilor SUA de a bloca accesul Huawei la infrastructura de rețea 5G. A fost nevoie de schimbările politice tectonice pentru a declanșa o întoarcere a lui Boris Johnson, umilind spionii britanici și propulsând o regândire dezordonată în privința Chinei.
Cu toate acestea, în ciuda capitalului politic pierdut, nici Italia și nici Marea Britanie nu au devenit șoimi. Guvernul lui Meloni se teme de represaliile Beijingului, care a făcut recent unele amenințări voalate cu privire la accesul la materii prime esențiale – China reprezintă încă aproximativ 70% din producția minieră mondială.
L
ondra are gânduri similare, judecând după recenta vizită a ministrului de externe James Cleverly la Beijing; a ținut să spună că „Regatul Unit este deschis pentru afaceri”.
În ciuda lipsei de succese evidente din călătoria pe covorul roșu a lui Emmanuel Macron în China la începutul acestui an și, de fapt, a încetinirii creșterii economice a Chinei, niciun lider nu dorește să dezlege prea repede firul comerțului.
Există în mod evident un interes economic la mijloc. „China este prima piață de consum din lume – nicio țară nu poate ignora acest lucru”, spune Lorenzo Codogno, fost economist-șef al Trezoreriei italiene.
Nimeni nu vrea să se îndrepte spre un conflict sau spre o decuplare cu China – există ceva din „distrugerea reciprocă asigurată” a Războiului Rece.
Și totuși, nimeni nu consideră că o relație de coexistență cu China este suficientă. Poate că maxima filosofului francez Raymond Aron din 1948 pentru ordinea postbelică se aplică la situația actuală pentru Europa și China: „Război improbabil, pace imposibilă”.
Dar a existat și un număr remarcabil de sud-americani! Peste 7.000 de venezueleni solicitanți de azil au sosit în Europa, alături de 2.500 de peruani și 6.900 de columbieni.
Nu poate fi o coincidență faptul că a existat o creștere a numărului de solicitanți de azil din America de Sud în același timp în care cartelurile de droguri columbiene și mexicane își extind operațiunile comerciale în Europa.
În februarie 2013, secretarul de presă al Casei Albe, Jay Carney, a justificat astfel loviturile cu drone ca instrument-cheie al politicii externe americane după atentatele din 11 septembrie 2001: „Am recunoscut că uneori folosim aeronave pilotate de la distanță pentru a efectua lovituri țintite împotriva anumitor teroriști al-Qaeda, pentru a preveni atacurile asupra Statelor Unite și pentru a salva vieți americane”.
În cuvintele analistului Saleh Sharief, „natura detașată a războiului cu drone a anonimizat inamicul, diminuând foarte mult barierele psihologice necesare pentru a ucide”.
Cu cât schimbările climatice se accelerează și invazia Rusiei în Ucraina a spulberat vechea ordine mondială, cu atât mai repede Arctica poate deveni teatrul potențial al următorului conflict globa planetar.
Cum era și de așteptat, nici Occidentul nu stă degeaba și își flexează mușchii în regiune. Statele Unite au plusat prin includerea Finlandei în NATO, ducând, astfel, granițele „Aliaților” în zonă. Mai mult, nu mai departe de vara asta secretarul de Stat Anthony Blinken a anunțat că Washingtonul va deschide un consulat în orașul norvegian Tromsing. Blinken a vorbit despre necesitatea de a avea „o amprentă diplomatică” americană deasupra Cercului Arctic.
Directorul executiv Oscar García Maceiras a prezentat noua tehnologie în martie și a promis că o va testa în toate magazinele Zara din lume în timpul verii. Sistemul se bazează pe cipuri, cunoscute sub numele de RFID, eliminând etichetele din plastic dur de pe haine, pe care trebuie să le scoată casierii.
Inditex declarase că va introduce tehnologia în toate magazinele sale pentru testare până în iulie, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. Planul era ca lanțul să testeze sistemul pe parcursul sezonului de toamnă-iarnă. Întârzierile s-ar datorează în parte blocajelor de aprovizionare.
“Consumul celor trei mari combustibili fosili” va începe să scadă în acest deceniu, din cauza creșterii rapide a energiei regenerabile și a răspândirii vehiculelor electrice. Cu regenerabilele este o fantezie – cu mașinile electrice, discutabil.
Cheltuielile pentru tranziția energetică sunt practic imposibil de susținut: după toate rapoartele realiste, ar depăși 300 de trilioane de dolari până în 2050, sau 9,2 trilioane de dolari pe an.
