Piața unică se află chiar în centrul Uniunii Europene. Dar când vine vorba de un tip de produs – medicamentele care salvează vieți – fiecare țară este pe cont propriu.
Pacienții din întregul bloc nu au la dispoziție aceleași medicamente atunci când se luptă cu bolile. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă generație ca și omologul său din Germania, notează Politico. Dacă cineva suferă de o boală care îi pune viața în pericol, cum ar fi cancerul, aceasta este diferența dintre viață și moarte.
„Pacienții din statele occidentale și din statele membre mai mari au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, această cifră este de până la 10%”, a declarat comisarul pentru sănătate Stella Kyriakides într-un discurs din aprilie. „Este cu adevărat inacceptabil”. Dar real.
Comisia de reformare a pieței farmaceutice europene caută să pedepsească companiile care nu-și lansează produsele pe toate cele 27 de piețe ale UE în termen de doi ani.
Cu toate acestea, nu e clar cum va funcționa acest mecanism. Și există mari obstacole în calea unei piețe mai echitabile a medicamentelor.
Banii
Primul motiv este simplu: unele medicamente sunt foarte scumpe. În cele 27 de țări ale UE există diferențe economice mari – de exemplu, PIB-ul pe cap de locuitor al Bulgariei este de aproape cinci ori mai mic decât cel al Olandei. Acest lucru înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pe sănătate – și pe medicamente – decât altele.
O analiză a pieței europene a medicamentelor împotriva cancerului, finanțată de industria farmaceutică și realizată de Institutul suedez pentru economie în domeniul sănătății (IHE), arată că Austria, Germania și Elveția au cheltuit între 92 și 108 euro pe persoană pentru medicamente, față de 13-16 euro în Republica Cehă, Letonia și Polonia.
Scăderea cheltuielilor se traduce prin mai puține medicamente prescrise. În cazul medicamentelor imuno-oncologice, utilizarea în țările mai sărace a fost între o zecime și o cincime din cea observată în țările mai bogate.
„O mare parte a pacienților europeni cu cancer, în special în Europa de Est, nu pot avea acces la medicamente eficiente din motive legate de accesibilitate”.
Negocierea secretă
Un motiv mai complicat constă în modul opac în care sunt stabilite prețurile medicamentelor. De departe, cel mai frecvent mod de negociere a prețurilor în Europa este că firmele farmaceutice negociază prețurile cu guvernele în mod direct și în secret, astfel încât nicio țară nu știe cu adevărat cât plătește alta pentru un medicament.
Aceste firme și companii “aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei, țările cu venituri mai mari care pot plăti mai mult”, a declarat Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului Național de Sănătate Publică din Austria. În țările din sudul și estul Europei, „medicamentele sunt propuse într-o etapă ulterioară, în doi sau trei ani.”
Rezultatul este că negocierile sunt eșalonate în timp, iar țările cu cele mai puțin atractive piețe sunt ultimele la rând.
Birocrația
„Cererea de negociere a medicamentelor este un proces care necesită mult timp”, se arată într-un raport publicat de lobby-ul farmaceutic EFPIA privind cauzele principale ale întârzierilor în ceea ce privește introducerea medicamentelor. „Fiecare țară necesită elaborarea unui dosar personalizat în limba locală și respectarea normelor locale”.
În teorie, Directiva UE privind transparența limitează la 180 de zile perioada de timp pe care o au la dispoziție țările pentru a ajunge la o decizie cu privire la cât vor plăti pentru un medicament.
În practică, însă, permite oprirea numărătorii inverse atunci când autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale solicită companiilor mai multe date.
Primele măsuri ale așa-numitei Evaluări Comune a Tehnologiei Sănătății la nivelul UE sunt așteptate abia în 2025. Și, având în vedere că pachetul a fost deja supus unui lobby puternic din partea industriei împotriva inițiativei de a forța lansări la nivel de bloc, legislațiile europene vor avea mult de lucru.
Uraganul este alimentat de ascensiunea neîncetată a randamentelor Trezoreriei SUA și de puterea dolarului. US Dollar Index a crescut cu 6% față de un coș de valute mondiale de la jumătatea lunii iulie, iar randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani a crescut cu 75 de puncte de bază în aceeași perioadă.
Șase noi membri s-au alăturat BRICS – Arabia Saudită, Iran, Etiopia, Egipt, Argentina și Emiratele Arabe Unite – în efortul de a reduce dominația de zeci de ani a dolarului și de a pune capăt utilizării acestuia ca mijloc de plată preferat pentru singura marfă care încă domină comerțul mondial: petrolul.
Alianța anti-occidentală are acum șase dintre cei mai mari producători de petrol din lume – Arabia Saudită, Rusia, China, Brazilia, Iran și Emiratele Arabe Unite.
Potrivit Modern Diplomacy, această listă include companii pentru care agenția nu poate verifica informațiile privind tranzacțiile lor și ale căror exporturi din SUA sunt restricționate într-un fel sau altul.
Acolo a fost inventat și produs primul circuit integrat funcțional. Până la jumătatea anilor 1980, Silicon Valley și-a păstrat poziția de lider mondial incontestabil: ponderea în producția mondială de semiconductori a depășit 50%.
Limita de 30 de zile propusă de Comisia Europeană în această lună ar determina companiile să majoreze prețurile: trebuie să adune suficienți bani pentru a putea plăti furnizorii la timp.