Acasă Blog Pagina 653

Suntem la coada civilizaţiei: de ce România a ajuns o ţară second-hand, deşi UE tot promovează egalitatea

Uniunea Europeană încearcă să tot promoveze piaţa unică, susţinând că ăsta e unul dintre pistoanele economiei de pe continent. În teorie, pentru că, în practică, România e lăsată la coada civilizaţiei.

Când vine vorba despre medicamente, fiecare țara comunitară trebuie să se lupte pentru sine, potrivit Politico.

România, ţară second-hand la medicamente

Pacienții de pe tot cuprinsul blocului nu au la dispoziție aceleași medicamente pentru a lupta cu o boală anume. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă generație pe care-l prescrie deja un omolog al lui din Germania.

„Pacienții din statele membre occidentale și mai mari au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, aceeași cifră coboară chiar și la 10%”, declara în aprilie comisarul sănătății, Stella Kyriakides.

De ce se fac diferenţieri?

De ce apar aceste prăpăstii între ţările din Occident şi cele mai sărace, din blocul comunitar. Din raţiuni ce ţin de bani.

Unele medicamente chiar sunt scumpe. Iar între cei 27 de membri există diferențe economice mari – de pildă PIB-ul per capita al Bulgariei e aproape de cinci ori mai mic decât al Olandei. Ceea ce înseamnă că unele țări își permit să cheltuiască mai mult pe sănătate – și medicamente – decât altele.

„Ei (n.r. companiile farmaceutice) aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei, țările cu venituri mai mari care pot plăti mai mult”, a spus Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului Național de Sănătate Publică din Austria, care a adăugat:

„În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia și țările din Europa de Est , acestea sunt lansate în etapa ulterioară … în doi sau trei ani.”

În teorie, Directiva UE privind transparența limitează la 180 de zile perioada de timp în care țările trebuie să ajungă la o decizie cu privire la cât vor plăti pentru un medicament.

Dar, în practică, legislația permite „înghețarea” deliberărilor în cazul în care autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale solicită companiilor mai multe date.

Convenția de la Istanbul schimbă Codul Penal în România. Cum va fi pedepsită violenţa domestică

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul), a intrat în vigoare în UE duminică, 1 octombrie.

Aderarea UE ca bloc la Convenţia de la Istanbul va permite aplicarea de politici globale şi coordonate la nivel comunitar, iar statele membre vor trebui să aplice norme obligatorii pentru combaterea violenţei de gen.

Infracţiunea de „viol”, redenumită

Comisia Europeană a prezentat anul trecut un proiect de directivă prin care urmăreşte să unifice definiţia delictului de viol în toate cele 27 de state membre ale UE, în sensul ca orice raport sexual ”neconsimţit” să fie considerat viol, fără a mai fi nevoie de dovedirea ameninţării sau a folosirii forţei, aşa cum au procedat Spania şi înaintea ei Suedia.

„Una din trei femei a suferit violenţă fizică sau sexuală în ultimii 15 ani. Foarte multe nu o denunţă. Foarte mulţi agresori rămân nepedepsiţi.

Trebuie să acţionăm, iar Convenţia de la Istanbul este instrumentul nostru legal pentru a consolida drepturile femeilor”, a arătat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova.

Violenţa domestică, în creştere în România

Cifrele violenței domestice sunt în creștere, în ţara noastră. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, „în primele opt luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 3,6%, faţă de primele opt luni ale anului 2022, de la 36.921, la 38.243 de fapte”.

Doar în primele opt luni ale acestui an, numărul cazurilor de violență domestică înregistrate în România a sărit de 38.000, cu aproape patru procente mai mult față de anul trecut. Iar de acestea se știe pentru că au fost raportate poliției.

Familia tânărului mort în Sectorul 5 acuză poliţiştii: „A ajuns în comă de gradul 5”. Reacţia demnă de miliţie a autorităţilor

7

Familia tânărului mort în Sectorul 5 vine cu acuze grave la adresa poliţiştilor. Ei susţin că Eduard Giosu ar fi decedat după ce băiatul ar fi fost bătut de agenţi.

Tatăl victimei susține că Eduard se afla într-o stare bună, până în momentul în care polițiștii i-ar fi aplicat lovituri.

A ajuns în comă la spital?

Familia și apropiații susțin în continuare faptul că tânărul a fost omorât în bătaie de polițiști. „A ajuns la spital în comă de gradul 5”, a spus Ion Giosu la Antena 3.

Incidentul a avut loc pe data de 22 septembrie, pe o stradă din Sectorul 5, după ce bărbatul de 30 de ani ar fi ieșit să fumeze dintr-un bloc unde avea loc o petrecere.

Polițiștii au ajuns la fața locului, iar agenţii spun că tânărul era incoerent în vorbire și părea să fie băut sau drogat.

Întrebat cum a ajuns la spital fiul său, Ion Giosu spune că în fișa completată de SMURD Eduard figurează ca fiind conștient și cooperant, „lucru contrazis de prietena lui care l-a găsit întins pe burtă, cu capul plin de sânge, încătușat și inert”.

Poliţiiştii aveau camerele închise

Se mai ridică o discuţie. De ce poliţiştii care au intervenit la caz aveau acele body-cam-uri închise, evitând astfel să filmeze acţiunea.

În comunicatele oficiale inițiale ale Poliției, nu se menționa că polițiștii ar fi făcut uz de forță în încercarea de a-l imobiliza pe tânăr.

Din cele două echipaje care s-au deplasat la faţa locului au fost două body cam-uri, câte unul pentru fiecare echipaj. Din ce înțeleg unul ar fi fost pornit în momentul încătușării.

Ca procedură de funcționalitate a acestor camere trebuie să explic faptul că la momentul pornirii acestea înregistrează cu 30 de secunde înainte de a fi pornite şi după oprire.

Cu privire la utilizarea body cam-urilor de către colegii mei este dispusă o anchetă internă care va stabili dacă s-au utilizat corect.

Cu siguranţă aceştia ar fi trebuit să filmeze pe parcursul intervenţiei. Tocmai de aceea este o anchetă disciplinară în curs„, a spus Crina Eşanu, inspector şi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Salvatorii, în alertă! O mașină s-a răsturnat pe DN2. În autoturism se aflau și doi copii 

1

Cadrele medicale s-au mobilizat și au intervenit de urgență la locul unui accident ce s-a produs marți dimineață, în județul Suceava. O mașină s-a răsturnat.

Un autoturism în care se aflau patru persoane, dintre care doi copii, s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe DN 2 în localitatea suceveană Buneşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit Agepres.

Victimele, transportate la spital

Conform sursei citate, toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale salvatorilor, cu mai multe ambulanțe. Persoanele afectate în urma producerii accidentului au primit primele îngrijiri înainte de a fi duse la spital.

„Intervin pompierii militari ai Detaşamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În autoturism se aflau un adult şi doi minori, care sunt preluaţi de către echipajele medicale şi paramedicale şi vor fi transportaţi la UPU Suceava”, au informat oficialii ISU.

Traficul pe DN2 s-a desfăşurat alternativ pe un singur sens, pe durata cercetărilor la fața locului. Rămâne așadar ca polițiștii să stabilească, în urma cercetărilor, condițiile în care s-a produs acest incident rutier.

Codul rutier 2023 se înăspreşte. Teste anti-drog şi pentru biciclişti + ce acte trebuie să aibă la ei

Codul Rutier 2023 se înăspreşte şi pentru românii care se deplasează cu bicicleta sau cu mopedul.

Conform regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cei care se deplasează cu o bicicletă sau un moped pe drumurile publice trebuie să țină cont de anumite reguli.

Cum depăşeşti o bicicletă

Cei care doresc să depășească o bicicletă sau o trotinetă electrică trebuie să țină cont de următoarele aspecte ce țin de viteza de rulare a vehiculului care depășește.

Dacă vă deplasați cu o viteză mai mică de 50 km/h, trebuie să încălcați marcajul ce desparte benzile sau sensurile de mers în timpul depășirii, iar dacă rulați cu o viteză mai mare de 50 km/h, trebuie să depășiți marcajul rutier cu o jumătate de mașină. De asemenea, se stipulează că bicicliștii trebuie să circule cu precădere pe pistele special amenajate sau pe acostamentul drumului.

Ce reguli trebuie să respecte bicicliştii:

  • să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia „Accesul interzis bicicletelor”;
  • să înveţe să conducă biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
  • să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
  • să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
  • să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;
  • să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
  • să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
  • să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;

Ce acte trebuie să aibă la ei?

Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, „conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate, iar conducătorii de mopede sunt obligaţi să aibă, în plus, certificatul de absolvire a cursurilor de legislaţie rutieră şi certificatul de înregistrare a vehiculului, se arată în lege.

Circulația trotinetelor electrice este obligatorie pe pistele de biciclete de pe carosabil sau trotuar, iar în lipsa pistelor speciale utilizatorii trotinetelor trebuie să le folosească doar pe prima bandă, cât mai aproape de bordură și nu pe trotuar. Vârsta minimă este de 14 ani, iar casca obligatorie până la 16 ani, dar polițiștii rutieri o recomandă indiferent de vârstă.

Cum vor escrocii să mai „stoarcă” bani: email-uri în care Poliţia ar cere bani ca să nu te mai ancheteze

A apărut o nouă metodă de fraudă online, asupra căreia Poliţia atrage atenţia. Culmea, escrocii se folosesc chiar de numele Poliţiei Române.

Autoritățile sunt în alertă după sesizarea unui nou tip de escrocii online care încearcă să păcălească și să fure de la români informații personale și bani.

Cer bani ca să nu te ancheteze

Această schemă vicleană implică trimiterea de e-mailuri false în care se pretinde că destinatarii sunt sub anchetă de către Interpol sau Poliția Română pentru presupuse infracțiuni grave.

„Este un nou mod de a încerca să păcălească oamenii și să obțină bani de la persoanele bine intenționate. În ultima perioadă, Poliția Română a primit mai multe sesizări cu privire la această schemă. Cu toate acestea, oamenii au înțeles să țină cont de recomandările noastre și să nu cadă în capcana acestor cereri.

Escrocii trimit e-mailuri în numele unor instituții publice respectabile, cum ar fi Interpol sau Poliția Română, și încearcă să îi convingă pe oameni că sunt subiectul unor investigații penale grave, cum ar fi pornografia infantilă, contrabanda cu țigări și alte infracțiuni grave.

Scopul lor este să-i determine pe oameni să trimită sume de bani pentru a evita aceste așa-zise investigații”, a spus Georgian Dragan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.

Cum îţi dai seama dacă eşti păcălit?

Autorităţile au indicat şi semnele care ar releva că ai putea fi victima unei înşelătorii.

Dacă oamenii examinează cu atenție aceste e-mailuri, vor observa erori flagrante, cum ar fi afirmația că Interpol face parte din Poliția Română sau menționarea unor adrese care nu există”, a mai zis Drăgan.

Aşadar, cei care primesc email-uri frauduloase sau, după caz, SMS-uri, sunt sfătuiți să le ignore și sub nicio formă să nu deschidă link-urile sau atașamentele acestora.

Ministrul Transporturilor anunță manageri corporatiști la TAROM: „Trebuie să salvăm acest brand național, chiar dacă anumite măsuri…” – VIDEO

2

Ministrul Transporturilor din Cabinetul Ciolacu a vorbit despre situația de la compania aeriană, care de mulți ani merge pe pierdere. Și a anunțat că vor fi aduși manageri corporatiști la TAROM. „Trebuie să salvăm acest brand național, chiar dacă anumite măsuri nu vor fi foarte populare” – a spus ministrul.

Compania aeriană are de două ori mai mulți angajați decât ar fi normal, a declarat Grindeanu la Digi24.

Orice ministru al Transporturilor dorește să salveze un brand național cum e TAROM. Dar ca să faci acest lucru, în acest moment, pot exista anumite măsuri – lucrurile stau prost din punct de vedere economic. Trebuie să iei anumite măsuri care câteodată nu sunt foarte populare. O companie de acest tip ar trebui să fie undeva la 500-600 de angajați și 90% dintre ei să fie personal de bord. Noi suntem undeva la dublu”, a precizat Sorin Grindeanu, luni seară, la postul TV menționat.

Grindeanu: „În câteva zile lucrurile vor fi probabil clarificate”

Conform oficialului, dacă până acum – în ultimii ani – au fost găsite soluții care erau „din interior”, noua strategie ar fi să se aducă manageri corporatiști, cu o carieră la nivel european. Cu care vor fi semnate contracte, care să conțină și obiective. „Voi încerca o soluție, în câteva zile lucrurile vor fi probabil clarificate, cu manageri în adevăratul sens al cuvântului, corporatiști, care și-au făcut cariera nivel european”, a anunțat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai subliniat că principalul obiectiv îl reprezintă salvarea companiei aeriene, chiar dacă anumite măsuri nu vor fi tocmai populare. Și a dat de înțeles că e greu de crezut că poate fi salvată prin păstrarea numărului supradimensionat de angajați.

Principalul este salvarea TAROM. Dacă TAROM supraviețuiește cu 2000 de angajați, eu nu am nimic împotrivă, dar astăzi, pe tot ce ține de indicatori economici, lucrurile nu stau în picioare. Iar eu nu îmi doresc să închid TAROM și nu își dorește, cred, niciun Guvern. Trebuie să salvăm acest brand național, chiar dacă anumite măsuri nu vor fi foarte populare”, a subliniat ministrul Grindeanu.

Guvernul, presat de CCR. Impozitarea cu 20% ce planează asupra pensiilor speciale

Marcel Ciolacu a anunţat că reprezentanţii Comisiei Europene au transmis un punct de vedere cu privire la pensiile speciale și urmează ca Ministerul Justiţiei să înainteze modificările, în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale.

Depunerea următoarei cereri de plată din PNRR fără închiderea jalonului privind pensiile speciale ar presupune o pierdere de 1,4 milioane de euro.

Pensiile speciale, impozitate cu 20%?

E posibil ca una dintre modificări să prevadă introducerea unui impozit de 20%, după cum a dat de înțeles premierul Marcel Ciolacu. Șeful Guvernului a precizat, însă, că va exista și un plafon.

Întrebat dacă va exista o impozitare de 20% a pensiilor speciale, şeful Executivului a explicat că acum există o impozitare de 10%, iar Ministerul Muncii a convenit cu reprezentanţii CE introducerea a încă 10%.

Guvernul e presat

Guvernul e presat de timp și trebuie să vină cu o formă finală, pentru a nu pierde 1,4 miliarde de euro din următoarea tranșă PNRR.

Noi până la 1 noiembrie trebuie să avem tot procesul parlamentar închis, cu tot cu decizia CCR. Suntem un pic presaţi de timp. Dacă nu închidem acest jalon, vom depune fără închiderea acestui jalon, iar România va pierde 1,4 miliarde de euro.

Poți să rezolvi și după 1 noiembrie, că ai șase luni. Oricum, plățile se fac în lunile februarie, martie”, a mai afirmat premieurl.

Poza Zilei

Botezatu și ce se mai poartă…

Horoscop 3 octombrie 2023 – O schimbare de carieră va avea rezultate pe termen lung

0

BERBEC

Datorită modului dvs. de a vă explica, veți putea rezolva câteva probleme care vă preocupă în acest moment. Și de aceea trebuie să vă concentrați și să fiți într-o mare armonie, pentru a preveni pierderea a tot ceea ce ați pregătit cu timp și grijă.

 

TAUR

Trebuie să fiți fideli ideilor voastre și să vă creați scara de valori. Și, deși viața te pune în poziția de a trebui să accepți cu umilință și sensibilitate unele fapte sau situații, nu trebuie să le lași să te monopolizeze și să nu-ți poți apăra ideile.

 

GEMENI

Astăzi trebuie să simțiți rădăcinile și să nu mergeți în jurul tufișului. Gândurile și lumea ta emoțională trebuie să se combine și trebuie să meargă mână în mână, altfel va fi ca balaurul cu două capete. Este important să vă urmați instinctele.

 

 

RAC

Este timpul să puneți bazele vieții voastre și să puneți rădăcinile, mai adânc ca oricând. Poate că trebuie să schimbați planurile și modul de a vedea viața. Aceasta va fi singura modalitate de a te bucura și de a simți satisfacție în tot ceea ce faci.

 

 

LEU

Astăzi trebuie să fiți ferm în condițiile și convingerile voastre… Aceasta înseamnă că puteți părea prea serios, dar în același timp va fi și ca zicala: „Mână de fier într-o mănușă de catifea”. Cu aceasta, totul este spus și înțeles.

 

FECIOARA

Este recomandat să puneți picioarele ferm pe pământ și să nu mergeți într-o călătorie către alte dimensiuni sau să „fiți pe orbită”… Trebuie să fii sigur că ceea ce încerci este funcțional și, în același timp servește multor oameni.

 

 

BALANTA

Este important să vă mențineți umorul și modul plăcut de a fi, deoarece acest lucru va influența tot ceea ce faceți astăzi. Sensibilitatea ta va fi foarte impregnată de ceea ce se întâmplă cu ceilalți, dar și să îi ajutați în cel mai bun mod posibil.

 

SCORPION

Veți avea chef să vă deschideți și să comunicați și, mai ales, să vă simțiți aproape de unele persoane din cercul de prieteni. Este important, deoarece modul tău de a ajuta implică multă dăruire, dar nu uita că ai nevoie și de timp pentru tine.

 

SAGETATOR

Astăzi este cazul să vă simțiți bine, pe măsură ce fundamentele voastre stabile și economice încep să prindă contur. Aveți, de asemenea, un mare echilibru emoțional și idei grozave de realizat. Bucurați-vă de această zi!

 

CAPRICORN

Felul tău de a gândi va fi total diferit și de aceea trebuie să te lași purtat de instinct în ceea ce presupune creativitatea și modul tău de a lua decizii și de a simți siguranța dreptății. Este timpul să faci un pas înainte.

 

VARSATOR

Astăzi  aveți nevoie de aprobarea unei persoane cu aceeași idee pentru a verifica ce veți face. Poate că cel mai important lucru este să-ți fii fidel ție și ideilor tale. Bucurați-vă de această zi atât de sugestivă și atât de diferită.

 

PESTI

Astăzi va trebui să acordați o atenție deosebită ofertelor și întâlnirilor pe care le aveți în mediul dvs., deoarece acestea vor fi intense și importante. Și în cazul familiei, ele vor fi, de asemenea, foarte speciale, deoarece trebuie să oferiți anumite sfaturi.

România, obligată de UE să-i întrețină pe ucraineni și în 2025

Consiliul Uniunii Europene a decis să prelungească protecția temporară pentru refugiații ucraineni până în 2025, semn că războiul din țara vecină este programat să dureze ani de zile.Vestea proastă este că România va fi obligată să întrețină până atunci cel puțin 135.000 de ucraineni, cărora, deocamdată, le asigură plata chiriei de 2.000 de lei pe familie, asistență medicală și școlarizare gratuită. Până în prezent, țara noastră a cheltuit pentru ucraineni peste 10 miliarde de lei.

După ce a cheltuit 3,5% din PIB pentru Ucraina, adică peste 10 miliarde de lei, România este obligată acum să prelungească ajutoarele date acestei țări până în 2025. Decizia a fost luată la sfârșitul lunii septembrie de Consiliul Uniunii Europene, în care Klaus Iohannis reprezintă România.

Astfel, pentru a le oferi certitudine celor peste 4 milioane de refugiați ucraineni care trăiesc în prezent în UE, Consiliul a convenit să prelungească protecția temporară pentru persoanele care fug din calea războiului, de la 4 martie 2024 până la 4 martie 2025, se arată într-un comunicat de pe site-ul Consiliului UE. ”Uniunea Europeană va sprijini poporul ucrainean atât timp cât va fi nevoie. Prelungirea statutului de protecție le oferă certitudine celor peste 4 milioane de refugiați care și-au găsit un adăpost sigur în UE”, a declarat Fernando Grande-Marlaska Gómez, ministrul interimar spaniol al Internelor. Mecanismul de protecție temporară a fost activat la 4 martie 2022 și a fost prelungit automat cu un an. Protecția temporară este o protecție imediată și colectivă (adică fără a fi necesară examinarea cererilor individuale) a persoanelor strămutate care nu sunt în măsură să se întoarcă în țara lor de origine. Obiectivul este de a atenua presiunea asupra sistemelor naționale de azil și de a le permite persoanelor strămutate să se bucure de drepturi armonizate în întreaga UE. Printre aceste drepturi se numără dreptul de ședere, accesul la piața forței de muncă și la locuințe, asistența medical, asistența social și    accesul la educație pentru copii.

135.000 de ucraineni în România

Deși autoritățile au afirmat de fiecare data că ajutoarele oferite ucrainenilor din țara noastră nu pot fi cuantificate, ascunzând, astfel, efortul bugetar făcut, în raportările către UE, România susține că găzduiește 135.000 de refugiați. Cei mai mulți ucraineni s-au stabilit în Germania – peste 1,1 milioane, Polonia -971.000, Cehia – 357.000, Spania – 182.000, Bulgaria – 162.000 și Italia – 160.000. România se află pe locul 7 în UE la numărul de refugiați ucraineni. Cei mai puțini ucraineni s-au raportat în Luxemburg – 4.105 și în Slovenia – 8.750. Potrivit Consiliului UE, de la începutul războiului, UE și statele sale membre au oferit Ucrainei și poporului ucrainean un sprijin de peste 77 de miliarde euro, din care 38,3 miliarde euro sub formă de asistență economică, 17 miliarde euro sub formă de sprijin pentru refugiații din interiorul UE, 21,16 miliarde euro sub formă de sprijin military și 670 de milioane euro asistență prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. Totodată, până la sfârșitul lunii iunie 2023, UE a alocat 733 de milioane euro sub formă de asistență umanitară pentru a ajuta civilii afectați de războiul din Ucraina. Aceasta include 685 de milioane euro pentru Ucraina și 48 de milioane euro pentru refugiații și familiile gazdă din Moldova. Statele membre, inclusiv România, au alocat, de asemenea, 1,89 milioane EUR sub formă de ajutor umanitar pentru Ucraina.

Agricultura, în pericol

Prelungirea măsurilor de protecție până în 2025 înseamnă, implicit, și prelungirea facilităților la exporturi pentru Ucraina. Consiliul UE a adoptat un regulament care permite liberalizarea temporară a comerțului, precum și alte concesii comerciale cu privire la anumite produse ucrainene. Decizia a suspendat toate tarifele prevăzute în Acordul de asociere dintre UE și Ucraina, taxelor antidumping la importurile originare din Ucraina și aplicarea regimului comun aplicabil importurilor în ceea ce privește importurile originare din Ucraina. Importurile de cereale din Ucraina, produse cu costuri extrem de mici în absența restricțiilor impuse pe teritoriul UE, au falimentat fermierii din țara noastră. O continuare a acestor importuri va însemna o adevărată catastrofă pentru agricultura românească.

Sectorul 4 al Municipiului București a devenit Centru Universitar de Excelență A fost deschis Amfiteatrul UMF „Carol Davila”, cea mai nouă facilitate educațională de profil, destinată studenților Facultății de Stomatologie

2

Sectorul 4 al Municipiului București a finalizat lucrările în ceea ce privește cea mai nouă facilitate educațională de profil medical, destinată studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila”. Clădirea, care plasează Sectorul 4 pe harta comunităților locale ce dețin centre universitare de excelență, a fost deschisă astăzi, cu ocazia debutului noului an universitar, în prezența a zeci de studenți, profesori și medici, dar și a Prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila și a primarului Sectorului 4, Daniel Băluță. 

Participăm, astăzi, cu toții la altă ”pățanie” a primarului Daniel Băluță, după ce a avut o colaborare extraordinară cu Departamentul pentru Situații de Urgență. Asta înseamnă un primar cu viziune, care face investiții în primul rând pentru locuitorii Sectorului 4, dar și pentru restul sectoarelor și într-o colaborare cu instituțiile statului. Astăzi, domnul primar Daniel Băluță a venit cu un proiect și s-a și ținut de cuvânt să termine la termen astfel de investiții, a avut o colaborare de această dată și cu Universitatea de Medicină și Farmacie, și cu Spitalul Universitar și, nu în ultimul rând, va avea din acest moment cu Ministerul Sănătății. Trebuie să întoarcem serviciile publice nu numai pentru cei din Sectorul 4, ci pentru români în general. Sunt ferm convins că domnul ministru Rafila se va implica împreună cu domnul primar și vor găsi acele pachete sociale de prevenție, de intervenții în zona stomatologică. 

Daniel Băluță ne-a obișnuit să nu fie un simplu primar, este un primar cu viziune. Mai găsesc acest lucru și la sectorul 3, văd că a început și sectorul 5, ceea ce mă bucură foarte mult. Dacă am fi avut și primar general cu viziune și să poată colabora cu toți primarii de sector, indiferent de culorile politice, atunci lucrurile s-ar fi grăbit și ar fi intrat într-o altă dinamică. 

Nu vor rămâne copiii noștri, nu vor rămâne românii în țară, dacă nu le creăm o bază și nu au servicii publice de nivelul celor din Uniunea Europeană. Aici este de fapt toată miza: ca plusvaloarea pe care o reprezintă românii să rămână în România. Cred că s-a plecat suficient din România și trebuie să venim, nu cu alocații în mod special, au și ele rostul lor, trebuie să venim cu servicii publice. Și acest lucru nu se poate face decât prin parteneriat între aleșii locali, reprezentanții guvernului, învățământul, managerii spitalelor. Cum am insistat imens de mult, și o să insist în continuare, ca Spitalul Universitar să fie o prioritate a PNRR-ului, pentru că acolo se creează de fapt baza viitorilor medici. Felicitări, încă o dată, Daniel, felicitări întregii echipe!”, a declarat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu.

Noua clădire este situată pe Șoseaua Olteniței, la jumătatea distanței dintre stațiile de metrou Constantin Brâncoveanu și Eroii Revoluției și are o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați, dispusă în regim de parter și două etaje, fiind configurată special pentru pregătirea adecvată a studenților Facultății de Stomatologie.

„Îl felicit din tot sufletul meu pe domnul primar Băluță. Aș spune, fără să politizez în niciun fel dezbaterea, că domnul primar Băluță nu este întâmplător la Partidul Social Democrat, pentru că așa cum spuneam, în urmă cu câteva zile, PSD are vocația construcției. Lucrul pe care trebuie să-l înțelegem este că nu se pot realiza astfel de lucruri fără parteneriate, iar faptul că suntem aici împreună, administrație locală, Spitalul Universitar, Ministerul Sănătății, este extrem de semnificativ, că atunci când este bună credință, reușim în toate proiectele noastre. Chestiunea cu „România educată” trebuie să se combine cu „România sănătoasă”, iar dacă reușim să ducem cele două concepte înainte, cel puțin la un nivel de dezvoltare similar cu cel al Uniunii Europene, atunci și țara noastră va avea un viitor așa cum merită”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Pentru o Românie sănătoasă, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat demararea și a altor proiecte de investiții în domeniul medical.

„Am început mandatul de primar cu obiectivul esențial de a transforma substanțial Sectorul 4. Această transformare nu poate însă să însemne doar investiții în infrastructură sau în facilități sociale. Societatea noastră trebuie să oprească exodul de creiere, de capacități intelectuale, iar acest lucru îl putem face doar prin a le oferi acestora condiții bune, poate mai bune decât în alte țări europene. Acesta a fost dezideratul de la care am plecat construind acest amfiteatru, precum și clinica de stomatologie. Acela ca studenții să își dorească și să poată rămâne aici, la noi acasă. Și nu ne vom opri aici, ci vom continua să dezvoltăm și alte facilități medicale. Împreună cu UMF „Carol Davila” și cu Spitalul Universitar, vom construi în 2024 un modul de chirurgie atașat clinicii de stomatologie, iar împreună cu Ministerul Sănătății vom edifica la Spitalul Sf. Ioan o nouă maternitate. Avem, de asemenea, și un parteneriat cu Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” pentru reabilitarea corpului de clădire din Sectorul 4. Toate aceste lucruri se adaugă Unității de Primiri Urgențe, pe care am construit-o la Bagdasar, precum și Secției de tratare a Marilor Arși de la același spital”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

În noua clădire a UMF „Carol Davila”  sunt amenajate amfiteatre, săli de curs și bibliotecă, o sală pentru simulatoare, laboratoare, precum și spații tehnico-administrative. Lucrările au durat 12 luni și au costat aproximativ 27,7 milioane de lei, bani proveniți din bugetul local al Sectorului 4.

Scriem acum, la 45 de ani de existență a Spitalului Universitar, o nouă pagină de istorie a învățământului medical. Este incredibil pentru mine și nu credeam că vom avea vreodată un sediu în Sectorul 4, este un lucru minunat. Este evident că puterea constructivă a domnului primar, el însuși medic, este fantastică. Este de ajuns să ne uităm în jurul nostru și să vedem câte lucruri frumoase a realizat. Ceea ce vedem astăzi aici este preambulul a ceea ce urmează. Spitalul Universitar va construi împreună cu Primăria Sectorului 4 un model de bune practici. Un model de organizare, inexistent până acum, în care stomatologia și serviciile stomatologice vor fi legate direct de un spital public. Este pentru prima dată în România când se întâmplă așa ceva și sper că și celelalte spitale vor prelua modelul, că vom reuși să-l propagăm la nivel național”, a declarat prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” și manager al Spitalului Universitar de Urgență București.

Prezent la deschiderea noului Amfiteatru UMF „Carol Davila”, rectorul universității, prof.dr. Viorel Jinga, a apreciat munca medicului și primarului Daniel Băluță.

„Astăzi, 2 octombrie, am două motive de bucurie. În primul rând pentru că este deschiderea anului universitar și cel de-al doilea, această frumoasă clădire, Facultatea de Stomatologie îmbracă o haină nouă și este meritul domnului fost student la Stomatologie, devenit între timp primar, pentru că a creat acest edificiu nou. Avem o mare lipsă de spații pentru învățământul medical. Sunt 2050 de studenți, dintre care 246 studenți internaționali. De anul trecut, a început și un modul în limba engleză. Avem 300 de boboci, dintre care 120 de boboci internaționali care vor intra în această frumoasă clădire. Pe lângă spațiile didactice, avem laboratoare de tehnici moleculare, un centru de simulare, centru de informatică, o bibliotecă, deci avem toate condițiile ca Facultatea de Stomatologie să fie pe primul loc în țară în clasamentul URAP. Toate acestea se datorează domnului primar, stomatologia va deveni aici o artă!”, a declarat rectorul Viorel Jinga.

 

America, la răscruce de alegeri

Au trecut aproape 75 de ani de la fondarea NATO, iar Marea Britanie alunecă ușor, ușor de la masa marilor puteri politico-militar. Dintr-un aliat aproape egal al SUA a ajuns cel mult un vasal care are dreptul să pună întrebări. Cine nu crede asta, să privească spre discuțiile care au loc la Londra în aceste zile, referitoare la ce trebuie făcut pentru ca Royal Army să se reformeze – și se vorbește despre remodelarea trupelor în unități elită, așa-zise „forțe speciale”, plasate la dispoziția Pentagonului. Mândria de a fi vârful ascuțit al suliței americane, asta au ajuns britanicii.

Însă, pare-se că Regatul Unit și-a acceptat, cu sinceritate, poziția și adevăratul loc pe care îl mai ocupă în lume.

Dar, în interiorul NATO se dau și alte bătălii, iar statele-satelit încep facă tot felul de jocuri, în funcție de ordinele primite și interesele de moment.

În ultimii ani, valoarea Alianței a scăzut semnificativ și mai ales în ochii elitei de la Washington, care în mod fățiș se declară nemulțumită de faptul că SUA plătesc un preț prea mare pentru apărarea „europenilor bogați și infatuați”, după cum nota, nu cu mult timp în urmă, un ziar american. Tocmai subvenționarea securității Europei este tema campaniei declanșate de Donald Trump în primul său mandat și pe care este de așteptat să o reia, dacă va reveni la Casa Albă, în 2024.

Dar, nu numai peste Ocean se văd „bubele” NATO, ci și la Paris. Să ne amintim că, înainte de invadarea Ucrainei, Macron a numit această relicvă a Războiului Rece „o organizație în moarte cerebrală”. Poate că eșecurile intervențiilor în Afganistan și Libia l-au determinat să afirme asta, iar reacția sa a fost generată de efectele celor două operațiuni militare – când statele europene s-au trezit brusc „inundate” de valuri de migranți. Norocul industriei de armament care deja controlează NATO s-a numit Vladimir Putin, care parcă le-a făcut jocurile firmelor din domeniu, permițând Casei Albe să fluture pe sub nasul Europei cartea – America vă apără de o Rusie agresivă și periculoasă.

În practică, fix asta este NATO, un aranjament politic care garantează primatul SUA în determinarea răspunsurilor la toate întrebările europene. Strategia Washingtonului e simplă, de convingere a potențialilor concurenți, cum ar fi UE (Franța, mai ales), că nu trebuie să aspire la un rol mai mare. În același timp, subtil, li se arată tuturor că nu trebuie să conteste conducerea americană. Și, după cum arată lucrurile pe la Bruxelles, SUA au făcut o treabă bună, planul lor având succes total. De fapt, ceea ce în 1990 părea a fi un artefact al Războiului Rece azi este adesea confundat cu o caracteristică naturală a peisajului geopolitic global.

Decizia de a extinde NATO spre Est, acaparând statele baltice și, mai nou, dând târcoale și vânzând speranțe Ucrainei și Georgiei, a fost doar un act de orgoliu monumental al Americii. Chiar șeful CIA a recunoscut că s-a trecut „cea mai strălucitoare linie roșie a Rusiei” și bine au procedat strategii de la Casa Albă, zice William Burns.

Însă, se observă și altceva. Tocmai aceste state europene primite în NATO și împinse de SUA într-o poziție de ostilitate radicală față de Moscova au împins în mod constant Administrația Biden să livreze Kievului sisteme de arme din ce în ce mai mortale și mai sofisticate. Fix alde Polonia, Letonia, Lituania și Estonia insistă ca stăpânul de peste Ocean să intervină și mai puternic în Ucraina, escaladând, parcă inconștient, situația în regiune. În locul diplomației, tocmai micile, dar extrem de ambițioase state europene folosesc Alianța Nord-Atlantică pentru a-și promova propriile scopuri de politică externă.

Nu e de mirare că unele think-tank-uri din State susțin teza aruncării din brațe a balastului baltic, ca și cum ar fi o povară strategică pe care America nu și-o mai poate permite.

În cele din urmă, viitoarea strategie de apărare a Europei va fi scrisă după alegerile din 2024. Fie SUA vor fi forțate să se concentreze asupra amenințării din partea Chinei, obligând Europa să-și asigure propria apărare, fie Washingtonul își va abandona rolul de hegemon global și atunci va strânge și mai tare lațul Europei, un teritoriu bogat și ușor de controlat.

Pe culoarele Congresului din Capitol Hill, mulți politicieni (chiar și democrați) se declară obosiți de ceea ce se prefigurează a fi un război lung și anevoios (scump) în Ucraina.

Șeful DNA recunoaște. Procurorii au anchetat doar ”găinării”

În sfârșit, cineva de la vârful DNA, mai exact noul șef al instituției, a observat că procurorii se fac că lucrează și produc doar dosare cu ”găinării” făcute de funcționari mărunți. De marea corupție nu se mai ocupă nimeni și nici de dosarele alea multe cu jaful din pandemie, care a produs o gaură în buget de 200 de miliarde de lei. Chiar dacă doar la nivel declarativ, șeful DNA a anunțat chiar că va pune normă de dosare grele pentru procurori.

Marius Voineag, noul șef al DNA din martie 2023, a ieșit public să se plângă de faptul că procurorii instituției nu se mai ocupă de marea corupție, deviind de la obiectul muncii și anchetând doar de ”găinării”. ”DNA s-a abătut în ultima perioadă de la combaterea corupției de nivel înalt, iar instituția trebuie să se întoarcă la investigarea cazurilor de mare corupție, componenta esențială a activității Direcției Naționale Antirocorupție. Dacă noi vrem de la DNA să se ocupe de cauze de corupție cu 9 kile de pălincă sau 10 kile de cârnați și să ne specializăm în zona asta, atunci asta vom avea”, a spus Marius Voineag, într-un interviu difuzat de Pro TV.

Faptul că a criticat activitatea DNA, despre care spune că este supusă unui audit în prezent, poate fi o campanie de imagine, însă lucrurile chiar așa stau, sau poate chiar mai grav. Ceea ce am observat este că Marius Voineag nici măcar nu a pomenit despre restanțele inacceptabile cu dosarele jafului din pandemie. Și nu vorbim de întreaga perioadă de doi ani de achiziții păguboase, care au făcut o gaură în buget de 200 de miliarde de lei, ci doar despre cele două luni din starea de urgență, pentru care Curtea de Conturi a făcut jumătate din anchetă, cu indicarea unor fapte de corupție la vârful Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență. Reamintim că fostul șef al DNA spunea că are zeci de dosare penale în lucru și că durează atât de mult pentru că, fiind vorba de firme străine implicate în sifonarea banilor publici, îi este greu să obțină informații.

Rezultatele anchetelor: condamnări cu suspendare

În orice perioadă te-ai uita, inclusiv la cea din vremea marei luptătoare anticorupție, Laura Codruța Kovesi, finalitatea dosarelor este, în cea mai mare măsură, condamnarea cu suspendare. Și asta ca să nu mai vorbim de zecile și chiar sutele de dosare în care instanța a decis că fapta nu există. În ultimii ani, procurorii DNA s-au ultraspecializat în acorduri de recunoașteri a vinovăției, prin care făptașii scapă, practic, fără nicio zi de închisoare, indiferent de infracțiunea de corupție comisă. Sigur, uneori, pentru aceleași fapte, chiar mai puțin grave, dar în care sunt implicați politicieni incomozi sau de sacrificiu, se mai obțin și ceva condamnări. Pentru a lăsa impresia opiniei publice că la DNA chiar se lucrează. În rest, de pe la sfârșitul anului trecut până la jumătatea acestui an, cele mai mari anchete ale procurorilor au vizat ”infracțiunile” vaccinărilor anti-Covid fictive, unde au curs condamnările cu suspendare. Și asta nu datorită acordurilor de recunoaștere a vinovățiilor, ci de teamă că, odată ajunse dosarele în instanță, ar fi atras oprobiul public.

Doar cheltuieli judiciare

Printre cele mai recente victorii răsunătoare pentru DNA se numără cea a condamnării, cu suspendare, bineînțeles, a unui funcționar mărunt, tot prin acord de recunoaștere a vinovăției. Acesta a săvârșit infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și dare de mită. De remarcat însă că omului nu i-a fost confiscată nicio sumă, ceea ce înseamnă că vorbim de o faptă măruntă. Singura plată obligatorie a fost cea a cheltuielilor de judecată, în valoare de 3.800 de lei.  O altă sentință penală definitivă obținută de DNA a fost, tot prin recunoașterea vinovăției, o condamnare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată. În acest caz, cheltuielile judiciare au fost mai mari, de 5.500 de lei, probabil pentru că s-au înghesuit mai mulți procurori pe același dosar.

VINE 13, VINEREA NEAGRĂ!

”Noaptea cuțitelor lungi” din sistem se apropie vertiginos! Urmând a fi declanșată mult mai curând decât se așteaptă unii… Existând deja ”indicii temeinice” că aceasta ar putea avea loc chiar în noaptea de 12 spre 13 octombrie… Imediat după o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării care se anunță una de o importanță decisivă pentru stabilirea cursului istoriei României pentru următorii ani…

Pentru că mai ales Iohannis știe foarte bine că ”AMR”-ul influenței de care încă se mai bucură nu neapărat în clasa politică, dar strict în serviciile secrete și instituțiile de forță scade dramatic. Astfel că, sub presiunea publică a ”descoperirii” fenomenului consumului de droguri în rândurile tinerilor – pentru care a fost nevoie să moară oameni, la 2 Mai – șeful statului forțează o convocare ”de îndată” a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Numai că, ghinion, nu doar ”zombificarea” tinerei generații îi preocupă pe ”marii bărbați de stat” implicați în ”pregătirea subterană” a agendei ședinței CSAT… Cea care urma să aibă loc pe 10 octombrie… Numai că, una dintre taberele rivale prinzând de veste ce demitere i se pregătea, chiar pentru ziua de 9 octombrie… Sau poate că atacul dezlănțuit de tip ”blitzkrieg” a fost amânat pentru a putea avea cât mai multe șanse de reușită… Astfel că s-ar fi recurs la împingerea  acestei ședințe cruciale pentru data de 12 octombrie…Fiecare tabără implicată având grijă să își lipească pe frunte eticheta de ”oamenii americanilor”!

Nu este de la droguri!

Pe 11 septembrie, președintele Klaus Werner Iohannis anunța public: ”Consumul de droguri în rândul tinerilor a devenit un subiect de Securitate națională”! Șeful statului intrându-și astfel în rolul de ”jandarm al țării”, prin informarea că această temă va fi discutată la viitoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. CSAT format din șeful statului, cel care este și comandantul forțelor armate, șefii serviciilor secrete, prim – ministrul și miniștrii Apărării, Afacerilor Interne și Justiției.

Astfel că, într-adevăr, ”de la droguri” i se trage lui Iohannis cu convocarea CSAT pentru desemnarea consumului de droguri drept ”amenințare la adresa securității naționale”. Cu tot ceea ce presupune această formulare la prima vedere una strict birocratică… De la alocarea cu prioritate a tuturor resurselor logistice, financiare și umane necesare…

Numai că, uite că mai există și inițiați ai sistemului care nu uită că, ultima oară când CSAT-ul a fost convocat pentru identificarea unei ”amenințări la adresa securității naționale” de natură civilă, ci nu militară, a fost în … 2006!

Atunci când în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării s-a stabilit ca să fie desemnată corupția drept ”amenințare la adresa securității naționale”!

Și ce a urmat, se știe! Cu toate că și după 17 ani, în 2023, actualul procuror – șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag tocmai ce a recunoscut public că până și ”structura de elită” pe care o conduce acum s-a ”abătut” de la ”foaia de parcurs” primită prin decizia CSAT de declanșare a luptei anticorupție.

Și mai ales că, în 2023, la 17 ani după ședința CSAT, ”impactul corupției este colosal. Avem un studiu la nivelul Parlamentului European, ne ducem undeva la 15 la sută din PIB. Este vorba de zeci de miliarde de euro anual, pe care noi îi pierdem”!

Începe ”Jihadul”!

Și acum, după ce ”statul eșuat” oricum a pierdut lupta cu corupția, CSAT va fi convocat pentru a declanșa ”Jihad”-ul antidrog!

Reacție a statului român care, oricât de târziu ar veni, normal că este una binevenită! Numai că și de această dată, declararea drept prioritară pentru toate structurile statului român a luptei antidrog se anunță o nouă ”fumigenă” cu un imens potențial emoțional la nivel național… Și uite cum astfel se poate crea – profitând de dramele familiilor sutelor de mii de copii care devin anual victime pe viață  ale traficanților de droguri! – ”valul emoțional național” care să permită schimbarea liniilor” în sistem!

Cu tot cu serviciile secrete și prea multele instituții de forță unde ”butoiul de pulbere” al luptei fratricide pentru preluarea puterii poate fi oricând aruncat în aer. Mai ales că, totuși, Klaus Werner Iohannis intră în ultimul an de mandat!

Astfel că, la nivelul sistemului cel puțin întâlnim și iohanniști loiali care o țin ”langa” cu ”garda moare, dar nu se predă”… Dar și primii ”șobolani” care părăsesc ”corabia” prezidențială…

Astfel că, indiferent că va fi pe 10,12 sau când ”dinamica  operativă” o va impune, următoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării va fi oricum una crucială. Mai ales că, dincolo de ”măcelul” pe funcții dintre structurile rivale autohtone, se așteaptă ca să se primească și ”plicul” cu numele ”alesului” americanilor… Deschiderea acestuia fiind așteptată cu reală înfrigurare de către absolut toate taberele implicate în crâncena luptă pentru putere care se anunță la București…

Cea care, odată tranșată, va da ”ora exacta” și pentru calendarul electoral al anului 2024… Unul care, cu atâtea alegeri de organizat, pare a se anunța ”nebun”! Dar care poate fi mult mai ”liniștit” decât se așteaptă mulți… Mai ales dacă, până atunci, se vor decide câștigătorii adevăratei lupte care contează pentru viitorul României. Cea din CSAT…

Astfel că, stranie ironie a sorții, dacă ”vinerea neagră” va veni chiar pe 13, atunci ”partea plină” a paharului este că și ”circul” se va termina mai repede…

Legea eolienelor. Drepturile companiilor străine, mai presus de drepturile proprietarilor români

Forma consolidată a proiectului de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore nu a făcut decât să întărească drepturile concesionarilor. Astfel, companiile străine vor avea mai multe drepturi decât proprietarii români, aceștia din urmă având obligația de a se supune oricăror măsuri care vizează ocuparea terenurilor, desființarea culturilor sau strămutarea imobilelor, deoarece investițiile în centralele eoliene offshore au fost considerate de Guvern de utilitate publică. 

Când am semnalat prima oară neregulile proiectului de lege privind centralele eoliene offshore, în ce privește limitarea drepturilor de proprietate pentru cetățenii români, băieții de la factual.ro, ăia de au introdus cenzura oficială pe facebook, au sărit ca arși, blocând distribuirea materialului. Argumentele lor au fost cel puțin puerile, de genul că legea este încă în fază de proiect și că da, își pierd românii proprietățile în fața companiilor străine, dar așa se întâmplă și cu exproprierile la construcția de autostrăzi.

Doar o observație am, chiar pentru Guvern. Utilitatea publică nu are cum să vină dintr-o investiție privată și, în acest caz, chiar din afara țării. Faptul că se va produce, cândva, energie electrică din eolienele montate în Marea Neagră, va aduce beneficii doar investitorilor, care ne-o vor vinde la prețurile de piață, în cazul României, printre cele mai mari din UE. Tocmai de aceea exproprierile și strămutările forțate pe motiv de utilitate publică sunt un abuz în acest caz.

Mai mult de atât, Guvernul va acorda și ajutoare de stat companiilor străine care vor primi concesiunea perimetrelor pe o perioadă de 40 de ani.  Impactul imediat, însă, va fi la construcția centralelor eoliene de pe uscat, unde proprietarii români de terenuri și imobile nu vor avea niciun cuvânt de spus. ”În favoarea concesionarilor, care desfășoară operațiuni pentru exploatarea energiei eoliene offshore sau construirea centralei electrice eoliene offshore pot fi instituie limitări ale dreptului de proprietate asupra terenurilor şi bunurilor proprietate privată a statului sau a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţii energetice, pe toată durata realizării operațiunilor pentru exploatarea energiei eoliene offshore sau construirea centralei electrice eoliene offshore care implică imobilele menționate”, se arată în varianta finală a proiectului legislativ elaborat de Ministerul Energiei.

Doar 40 de ani

Limitările dreptului de proprietate constau în dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, relocării, retehnologizării sau desființării capacităţii energetice, pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, pentru reviziile, reparaţiile şi intervenţiile necesare, servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea/desfiinţarea de reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condiţiile legii, dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri, precum și dreptul de acces la utilităţile publice. Limitările nu sunt temporare, așa cum insinuau cei de la factual.ro, pentru că proiectul de lege prevede că acestea au caracter legal, sunt de utilitate publică şi se exercită pe toată durata existenței capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie.

Totodată, dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare construirii/desfiinţării sau retehnologizării centralei eoliene offshore se întinde pe durata necesară executării lucrărilor și operării centralei și oricare dintre aceste situaţii trebuie notificată de îndată proprietarului. Iar operarea centralei se face pe o perioadă de 40 de ani, cât este prevăzută durata maximă a concesiunii.

Se defrișează pădurile

Mai mult de atât, în exercitarea dreptului de uz, companiile străine au voie să desfiinţeze culturi sau plantaţii, vegetaţie forestieră, construcţii sau alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată, în condiţiile legii. De asemenea, acestea pot depozita pe terenurile necesare executării lucrărilor, materiale, echipamente, utilaje, instalaţii, pot îndepărta materiale, pot capta apă și pot opri sau restrânge activităţi ale proprietarului, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată.

”Dreptul de uz și servitutea se exercită cu condiția plății în prealabil a justei despăgubiri și a indemnizațiilor corespunzătoare, stabilite prin acordul părților. Existența unui litigiu nu are ca efect suspendarea, invalidarea sau amânarea exercitării valabile a limitărilor. În ipoteza lipsei acordului părților cu privire la justa și prealabila despăgubire, ori cu privire la indemnizație, acestea se plătesc în cuantumul stabilit prin hotărâre judecătorească persoanei îndreptățite”, se precizează în proiectul de lege.

Se anunță o nouă schimbare a vremii. Șefa ANM, detalii de ultimă oră/Ce vești sunt despre temperaturile MINIME

0

După ce luni temperaturile au scăzut simțitor, față de ziua precedentă, inclusiv în Capitală, iar în unele zone și-au făcut apariția și ploile, sunt mulți cei care se întreabă cum va arăta vremea în zilele următoare. Și dacă vor mai fi precipitații, dar și ce se va întâmpla cu regimul termic – se vor menține temperaturile mai „tomnatice” sau vremea se va încălzi din nou.

În tot acest context, vin răspunsuri de ultim moment chiar de la vârful Administrației Naționale de Meteorologie. Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat, luni, într-o intervenție la un post TV de știri – ce se întâmplă cu vremea în perioada imediat următoare.

Și unde își vor mai face apariția în peisaj ploile. „Au fost ceva ploi, nu în cantități însemnate, dar ploi slabe. Acestea cu siguranță vor continua, mai ales mâine în zona montană, dar și în partea de nord-vest, nord și nord-est a teritoriului”, a explicat Mateescu, conform antena3.ro.

Ce se întâmplă cu temperaturile în zilele următoare

Șefa ANM a dat detalii și cu privire la regimul termic, pentru perioada următoare. Așa aflăm că se anunță o nouă schimbare, la acest capitol.

„Elementul meteorologic de interes rămâne regimul de temperaturi, pentru că dacă astăzi vom vorbi despre valori de temperaturi care în sud pot atinge 23…24 de grade, iată o diferență semnificativă față de ziua de ieri, care a adus valori de 30…31 de grade”, a precizat în primă fază Elena Mateescu.

Mateescu: „Minimele vor fi mai coborâte, în special în zonele depresionare din estul Transilvaniei”

Cum vor arăta lucrurile sub aspectul termic, în zilele următoare? Șefa ANM a anunțat și în ce zonele unde temperaturile minime vor fi de 3-4 grade Celsius, dar și unde se vor înregistra minime de 7-8 grade.

(sursa foto: realitatea.net)

De mâine, temperaturile vor fi în creștere, deja contăm pe valori de până la 26…27 de grade, în mijlocul săptămânii 27… 28 de grade, inclusiv în Capitală.

Cu siguranță, până la mijlocul acestei săptămâni vom vorbi de acest ecart de temperaturi, 20…27 de grade Celsius, fără variații serioase de la o zi la alta.

Minimele vor fi mai coborâte, în special în zonele depresionare din estul Transilvaniei, spre 3…4 grade Celsius, iar în jumătatea nordică a țării, mai ales în Maramureș sau nordul Moldovei, vom vorbi de minime de cel mult până la 7…8 grade, în timp ce în sud 10…13 grade, inclusiv în Capitală”, a mai detaliat șefa ANM.

Zilele trecute, de la nivelul ANM se anunțaseră estimări meteorologice pentru intervalul 2-30 octombrie. Pentru prima săptămână din cele patru vizate de prognoză, respectiv intervalul 02.10.2023 – 09.10.2023, meteorologii estimaseră următoarele: „Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, îndeosebi în regiunile vestice”.

Pentru săptămâna 09.10.2023 – 16.10.2023, veștile anunțate de la nivelul ANM arătau astfel: „Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice și la munte”.

La muncă, ProTV!

1. Au luat foc un club și niște teatre la Murcia, au murit oameni. Alții sunt dați dispăruți. Pe cât facem pariu că premierul spaniol va demisiona, iar primarul din Murcia va fi arestat? Am întrebat și eu așa, fiindcă vreau să pierd un pariu. E momentul ca Europa să învețe de la noi. În 1990 l-am transferat pe Hagi la Real Madrid. Acum e cazul să transferăm la Madrid Guvernul Cioloș. Și vedeta noului guvern spaniol să fie Vlad Voiculescu. Turnul Catedralei Santa Maria din Murcia are aproape 100 de metri. Spania vrea spitale, nu catedrale! 

2. Va fi nasol la Murcia. Vor apărea conspirationiștii. Unul dintre ei a zis că „organizația Soros lasă senzația că vrea să distrugă civilizația occidentală.” Un primitiv. Îl cheamă Elon Musk și e plătit de Dragnea. Oengeurile neomarxiste îl vor termina pe Musk, iar el nu se poate apăra, fiindcă nu le are cu digitalizarea. Cred că e și plagiator. Îl prinde Emilia Șercan, îl prinde. Parcă văd și titlurile din categoria „Jos masca, domnule Musk!” Sau se pot adapta versurile proletculiste „imperialist american, cădea-ți-ar bomba în ocean!” Le răsucim așa: Elon, ești un bufon, sper să intri-n ciclon cu racheta Falcon!

3. M-am uitat duminică (pe sărite) la emisiunea „România, te stârpesc!” de pe ProTV. De la ora 18 la 19, tovarășii ziarici au înfierat prescripția. Subțire. Un subiect bun ar fi reintroducerea spânzurătorilor în piețele publice. De ce să te mai chinui cu Girafa de la Antipa când poți să pui spânzurători în Piața Victoriei? Băsescu a fost gingaș când a promovat niște femei. Trebuia să reabiliteze o meserie nobilă. Meseria de călău. Și să se facă tocșoaie materialist dialectice, care să retușeze imaginea călăului. „Credeți că nu e și el om? Are și călăul sensibilitățile lui. Nu numai fotbaliștii au superstiții când intră pe teren. Călăul folosește doar un anumit fel de săpun. Când unge frânghia.” Așa se realizează o emisiune de propagandă, ca să plângă useriștii de mila călăului și să spună „nu îi e nici lui ușor, săracu’! Nici călău nu mai merită să fii în ziua de azi!” Pe urmă, pauză publicitară, să ne revenim pentru a putea trece la lucruri practice. Câte masterate și câte burse peste hotare are domnul călău? Lenin a bătut toată Europa până să-și desăvârșească opera în Rusia. Enver Hodja a studiat la Paris înainte să-i dedice encomioane lui Stalin chiar și în perioada în care pe mustăcios începuseră să-l înjure și rușii. La muncă, ProTV, neomarxismul se face cu sacrificii!

Uniunea Europeană, între sarabanda datoriilor și spirala scumpirilor

Zona euro nu arată bine: randamentele obligațiunilor, costul datoriilor și al  creditelor ipotecare sunt în creștere. Guvernele se împrumută la greu.

În ultimele două zile, randamentul obligațiunilor italiene pe zece ani a crescut la 4,89%, cel mai ridicat nivel din 2013 încoace, în timp ce spread-ul față de datoria germană, mult mai sigură, a atins cel mai ridicat nivel de la criza bancară din martie anul trecut. Piața a reacționat la previziunile guvernului potrivit cărora anul viitor se va împrumuta cu încă 5 % din PIB.

Planul măreț al UE de a relansa economia italiană cu sute de miliarde de euro împrumutați pe cont propriu este în zdrențe. Cea mai mare parte a banilor a fost cheltuită pe subvenții ecologice care nu au contribuit deloc la îmbunătățirea competitivității și au lăsat Italia cu mai multe datorii ca niciodată.

Și mai îngrijorătoare sunt îndoielile tot mai mari cu privire la datoria franceză. Randamentul obligațiunilor sale pe zece ani a urcat la 3,5%, cel mai ridicat nivel din 2011, după ce țara a fost criticată de propriul organism de supraveghere fiscală pentru planurile iremediabil inadecvate de reducere a cheltuielilor anul viitor.

Sub conducerea lui Emmanuel Macron, datoriile Franței au crescut până la a treia cea mai mare datorie din lume în termeni absoluți, după SUA și Japonia.

Piețele s-au obișnuit cu ideea că Italia este un coșmar și au învățat să ridice din umeri. Dacă traderii încep să aibă îndoieli cu privire la Franța, acest lucru va fi mult mai grav: datorează mai mulți bani, iar datoria este mult mai răspândită la nivel mondial.

Ajutoarele de trilioane de euro  n-au învins inflația

În fundal, Banca Centrală Europeană a ridicat ratele dobânzilor la cel mai înalt nivel de dinainte de criza financiară din 2008/2009 și a început să încheie măsurile de relaxare cantitativă care au acoperit fisurile din zona euro în ultimul deceniu.

Creșterea ratelor începe să trezească îngrijorări cu privire la sustenabilitatea datoriei în mai multe țări. Cu toate acestea, nu va fi posibilă o reluare a măsurilor dure de austeritate aplicate în Grecia și în alte câteva țări UE în timpul crizei financiare și a crizei datoriilor suverane din deceniul precedent, având în vedere eșecul incontestabil al acestor politici.

Ceea ce rămâne posibil este o abordare „hibridă” care ar putea combina continuarea înăspririi monetare. Dar această tactică pare să închidă un cerc vicios, cu stagnarea economică și înăbușirea cererii.

La sarabanda datoriilor muncește un dușman perfid – spirala scumpirilor.  În ciuda trilioanelor de euro pompate de-a lungul timpului în zona euro, ținta de inflație de 2 % a Băncii Centrale Europene a rămas inaccesibilă.

Multe guverne și-au lăsat datoriile și deficitele să crească până la niveluri nemaiîntâlnite – substanțial mai mari decât cele observate în anii 2010, când o criză sistemică a datoriilor suverane a amenințat să distrugă moneda euro.

Până la sfârșitul anului 2021, în zona euro se putea observa o tendință de creștere a inflației. Câteva luni mai târziu, aceasta urma să atingă valori de două cifre. De asemenea, s-a dovedit a fi persistentă, nu tranzitorie (adică legată de pandemie), așa cum pretindea BCE de peste un an. Și apoi, la 24 februarie 2022, războiul din Ucraina a luat lumea prin surprindere.

Războiul a exacerbat problema emergentă a inflației în Europa prin crearea unui șoc energetic fără precedent. Recuperarea timidă de după pandemie a fost ștearsă în câteva săptămâni, iar o nouă recesiune se profila. Globalizarea era în retragere.

Europa se afla într-o furtună perfectă de factori geopolitici și macroeconomici nefavorabili, profund încâlciți. În acest context excepțional, guvernele din zona euro au continuat pe calea activismului fiscal, de data aceasta pentru a ajuta gospodăriile (și, într-o măsură mai mică, firmele) să treacă peste criza energetică.

Însă amenințarea de stagflație a forțat BCE să schimbe cursul și să își înăsprească politica monetară. Între iulie 2022 și februarie 2023, a procedat la șase majorări ale ratelor dobânzii, împingând costurile de împrumut la cele mai ridicate niveluri de la sfârșitul anului 2008.

Momentul pare a fi potrivit pentru a acorda o atenție mai mare datoriei publice și deficitelor. Într-un context de perspective de creștere scăzută (posibil negativă), creșterea ratelor dobânzilor generează temeri cu privire la sustenabilitatea datoriei în mai multe națiuni din zona euro.

Îndepărtarea acestor țări de la traiectoria dezastruoasă a datoriei ar putea deveni în curând următoarea mare provocare a UE.

Pregătiți-vă pentru impact. Intră SUA în recesiune?

Când toată lumea se așteaptă la o aterizare ușoară, pregătiți-vă pentru impact. Aceasta este lecția istoriei economice recente – și este o lecție incomodă pentru America în acest moment.

O vară în care inflația a avut o tendință de scădere, locurile de muncă au rămas numeroase, iar consumatorii au continuat să cheltuiască a întărit încrederea – nu în ultimul rând la Rezerva Federală – că cea mai mare economie a lumii va evita recesiunea.

Un acord de ultim moment pentru a evita un  shutdown guvernamental a îndepărtat un risc imediat în viitor.Dar o grevă majoră în sectorul auto, reluarea rambursării împrumuturilor studențești și o închidere care ar putea să revină după expirarea acordului de întrerupere a cheltuielilor ar putea reduce cu ușurință un punct procentual din creșterea PIB-ului în trimestrul al patrulea.

„Rezultatul cel mai probabil este că economia SUA va avansa spre o aterizare ușoară.” Așa spunea președintele de atunci al Fed din San Francisco, Janet Yellen, în octombrie 2007, cu doar două luni înainte de începerea Marii Recesiuni. Yellen nu a fost singura optimistă. Cu o regularitate alarmantă, apelurile privind aterizarea ușoară ating cote maxime înainte de aterizările dure.

De ce le este atât de greu economiștilor să anticipeze recesiunile? Unul dintre motive este pur și simplu modul în care funcționează previziunile, relatează Bloomberg. De obicei, se presupune că ceea ce se va întâmpla în continuare în economie va fi un fel de prelungire a ceea ce s-a întâmplat deja – un proces liniar. Dar recesiunile sunt evenimente neliniare.

Iată un exemplu care se concentrează asupra șomajului, un indicator cheie al sănătății economiei. Cea mai recentă previziune a Fed este că rata șomajului va crește de la 3,8% în 2023 la 4,1% în 2024, ceea ce reprezintă o continuare a tendinței actuale, care ar face ca SUA să se apropie de o recesiune.

Optimiștii subliniază faptul că acțiunile au avut un an bun, industria manufacturieră își revine și  sectorul imobiliar se reaccelerează. Problema este că acestea sunt domeniile în care se înregistrează cel mai scurt decalaj între majorările de rate și impactul real.

Pentru părțile economiei care contează pentru a decide recesiunea – în primul rând piața muncii – decalajele sunt mai mari, de obicei de 18 până la 24 de luni.

Aceasta înseamnă că forța deplină a creșterilor Fed – 525 de puncte de bază de la începutul anului 2022 – nu va fi resimțită până la sfârșitul acestui an sau începutul lui 2024. Când se va întâmpla acest lucru, va oferi un nou impuls pentru ca acțiunile să se întoarcă în jos.

Și s-ar putea ca Rezerva Federală să nu fi terminat încă cu majorările. În cele mai recente proiecții, bancherii centrali au prevăzut încă o creștere a ratei dobânzii.

În centrul argumentului privind aterizarea lină se află puterea cheltuielilor gospodăriilor. Din nefericire, istoria sugerează că acest lucru nu este un bun indicator pentru a determina dacă o recesiune este iminentă sau nu – de obicei, consumatorul american continuă să cumpere până la limită.

Mai mult, economiile suplimentare pe care americanii le-au acumulat în timpul pandemiei – datorită cecurilor de stimulare și a blocajelor – se epuizează.

Pe scurt: dacă ne uităm la indicatorii care contează cel mai mult pentru cei care decid asupra recesiunii din America – și unde se îndreaptă majoritatea analiștilor – o recesiune este deja în cărți.

Perspective economice sumbre: se prăbușește „miracolul asiatic”

Asia se confruntă cu una dintre cele mai proaste perspective economice din ultima jumătate de secol, avertizează Banca Mondială.

Creditorul global și-a redus previziunile privind creșterea economică a Chinei anul viitor și a avertizat că economiile în curs de dezvoltare din Asia de Est vor înregistra una dintre cele mai scăzute rate de expansiune din ultimele cinci decenii, în condițiile în care protecționismul american și creșterea nivelului de îndatorare reprezintă o piedică economică.

Previziunile mai sumbre ale băncii pentru 2024 subliniază îngrijorarea tot mai mare cu privire la încetinirea creșterii economice din China și la modul în care aceasta se va răsfrânge asupra Asiei, subliniază Financial Times. Factorii de decizie politică de la Beijing au stabilit deja pentru 2023 una dintre cele mai scăzute ținte de creștere din ultimele decenii, de aproximativ 5%.

Invocând o serie de indicatori slabi pentru a doua cea mai mare economie a lumii, Banca Mondială a declarat că se așteaptă acum ca producția Chinei să crească cu 4,4% în 2024, în scădere față de 4,8% cât estima în aprilie.

De asemenea, a retrogradat prognoza sa privind creșterea produsului intern brut pentru economiile în curs de dezvoltare din Asia de Est și Pacific, care include China, la 4,5%, de la o previziune de 4,8% în aprilie și în urma ratei de 5% așteptate în acest an.

Regiunea, unul dintre principalele motoare economice la  nivel mondial, va înregistra cel mai lent ritm de creștere de la sfârșitul anilor 1960, excluzând evenimente extraordinare precum pandemia de coronavirus, criza financiară asiatică și șocul petrolier global din anii 1970.

Vânzările cu amănuntul din China au scăzut sub nivelul de dinaintea pandemiei,  prețurile locuințelor au stagnat,  datoriile gospodăriilor au crescut, iar investițiile din sectorul privat au rămas în urmă.

Cererea globală mai slabă își pune amprenta. Exporturile de bunuri au scăzut cu peste 20% în Indonezia și Malaezia și cu peste 10% în China și Vietnam, comparativ cu al doilea trimestru din 2022. Creșterea datoriei gospodăriilor, a datoriilor corporative și guvernamentale a afectat și mai mult perspectivele de creștere.

Înrăutățirea previziunilor reflectă, de asemenea, faptul că o mare parte din regiune – nu doar China – începe să fie afectată de noile politici industriale și comerciale ale SUA în cadrul Legii privind reducerea inflației și al Legii privind cipurile.

Timp de ani de zile, tensiunile comerciale dintre SUA și China și tarifele vamale impuse Beijingului de către Washington au fost în beneficiul Asiei de Sud-Est, stimulând cererea de importuri către alte țări din regiune, în special către Vietnam.

Dar introducerea legilor IRA și Chips în 2022 – menite să stimuleze producția americană și să reducă dependența de China – a afectat țările din Asia de Sud-Est.

Exporturile de electronice și utilaje din China și din țările asiatice, inclusiv Indonezia, Vietnam, Filipine, Malaezia și Thailanda, au scăzut după intrarea în vigoare a politicilor protecționiste ale președintelui Joe Biden.