Acasă Blog Pagina 650

Mihai Pascu, tatăl drogatului de la 2 Mai, aroganţă maximă: „Știți ce am fost înainte să fiu milionar? Miliardar!”

Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a omorât 2 tineri la 2 Mai şi a băgat în spital alţi 3 oameni, a vorbit, în premieră, despre situaţia în care se află familia sa.

Toată familia Pascu s-a ales cu dosare. Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a provocat accidentul din stațiunea 2 Mai, și părinții săi, Miruna și Mihai Pascu, au fost trimiși în judecată pentru trafic de droguri, influențarea martorilor și muniție deținută ilegal.

Se plânge că e un „dezastru”

Mihai Pascu a declarat, luni, că este „un dezastru pentru noi toți”, iar fiul său „a greșit foarte mult”. El a susținut că Vlad Pascu nu avea sume mari de bani la dispoziție și a adăugat că face o glumă: „Știți ce am fost înainte să fiu milionar? Miliardar!”.

„Acest copil (Vlad Pascu, n.red.) a greșit, a greșit foarte mult. Eu când am venit în România am venit pentru o lucrare stomatologică la Constanța, fix pentru două zile am avut bilete de avion. Presiunea față de mine, de familia mea a fost foarte mare”, a mai afirmat Mihai Pascu.

I-a dat bani fiului pentru droguri?

Mihai Pascu a răspuns şi la întrebarea dacă fiul său a avut mulţi bani pe mână.

„Nu a avut bani la dispoziție. Toată lumea vehiculează niște lucruri care nu sunt adevărate. Deși o să sune foarte prost, toată lumea se așteaptă să dau răspunsuri de multimilionar și o să fac o glumă: știți ce am fost înainte să fiu milionar? Miliardar! E o glumă.

Nu pot să spun că nu am avut afaceri, că nu am avut niște firme. Sunt zece firme, șase sunt nefuncționale, iar celelalte vreo două au venituri, pentru că n-aș putea să trăiesc fără venituri”, a mai spus Mihai Pascu.

A „uitat” să declare armele

Mihai Pascu este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. La percheziţiile DIICOT, acestea au fost descoperite.

”În legătură cu acuzațiile la adresa mea privitor la muniția deținută ilegal. Acea muniție este ținută într-un seif și am uitat de ea, nici cheia nu o mai am.

Este adevărat că am greșit când nu m-am dus să declar armele, la expirarea termenului de 5 ani, dar mulți români sunt în această situație, se întâmplă multor oameni”, a mai spus Mihai Pascu.

A fost cutremur, luni dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul

1

A fost cutremur în România. Seismul a avut loc luni dimineață, 9 octombrie.

Cutremurul a fost unul slab. Din primele informații făcute publice de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul din 9 octombrie s-a produs la ora 10:01, la adâncimea de 121.6 kilometri. A avut 3,1 grade pe Richter și s-a produs în zona seismică Vrancea – Buzău.

Conform infp.ro, cutremurul din dimineața zilei de luni s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 57km V de Focșani, 57km SE de Sfântu-Gheorghe, 62km NV de Buzău, 65km E de Brașov, 83km NE de Ploiești.

Cutremur de 3,5 grade, în 5 octombrie

De la începutul lunii octombrie, în țară s-au produs mai multe cutremure, slabe ca intensitate – cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 3,5 pe Richter. În dimineața zilei de 5 octombrie, la ora 03:50, în zona seismică Vrancea – Buzău avusese loc un cutremur de 3,5 grade, la adâncimea de 128 kilometri.

Iar în urmă cu doar câteva săptămâni, respectiv în dimineața zilei de 16 septembrie, la ora 09:16, tot în zona seismică Vrancea – Buzău s-a produs un cutremur mediu, de 4,2 grade pe Richter.

Lista companiilor aeriene care şi-au suspendat zborurile către şi dinspre Tel Aviv. Ce decizie a luat şi Wizz Air

În urma declanşării războiului din Israel, nici nu mai poate fi vorba despre zboruri normale, de linie, către şi dinspre Tel Aviv.

Aeroporturile sunt folosite acum pentru curse de recuperări/repatrieri de cetăţeni străini blocaţi în Israel.

Ce companii aeriene şi-au suspendat zborurile?

Duminică, United Airlines, Delta Air Lines și American Airlines au anunțat că au suspendat zborurile directe, la fel ca și Air France și Finnair din Finlanda.

Companiile aeriene americane oferă în mod normal servicii directe din orașe mari precum New York, Chicago, Washington DC și Miami. Compania britanică Easyjet a declarat că a întrerupt zborurile şi ea.

Ce alte companii au procedat la fel?

  • Hainan Airlines
  • Cathay Pacific
  • Korean Air

Wizz Air a anulat zborurile către şi dinspre Tel Aviv

Compania Wizz Air a anunţat că „am anulat zborurile către şi dinspre Tel Aviv până la o notificare ulterioară”.

Wizz Air îi contactează direct pe pasagerii afectaţi, prin e-mail sau SMS, şi le oferă opţiuni pentru reprogramare sau rambursare, precum şi pentru cazare”, au anunţat reprezentanţii companiei aeriene.

Reamintim că Israelul şi Fâşia Gaza au intrat din nou în război sâmbătă, după ce aripa militară a mişcării islamiste palestiniene Hamas a lansat o ofensivă surpriză, lansând mii de rachete şi infiltrând luptători pe teritoriul israelian pe uscat, pe mare şi pe calea aerului.

Cum au reuşit teroriştii Hamas să intre în Israel „pe furiş”. De ce a fost posibilă lovitura de Sabatul evreiesc (VIDEO)

Atacul pe care trupele Hamas l-au dat în Israel este unul fără precedent. Dar cum a fost posibil aşa ceva, având în vedere că israelienii dispun de servicii de infotmaţii considerate foarte bune?

Prăpădul sugerează că atacul a fost planificat, iar rachetele stocate luni de zile. Hamas susține că a tras 5.000 de rachete în prima rundă (Israelul spune că a fost vorba de jumătate din acest număr).

Cum au pătruns teroriştii în Israel?

Unii luptători Hamas au încercat să ocolească complet bariera, inclusiv zburând deasupra ei cu parapante (imagini neverificate arată cel puțin șapte zboruri în derivă deasupra Israelului, notează BBC) și cu barca. Forțele de apărare israeliene au declarat că au respins două încercări ale Hamas de a trece în Israel prin debarcarea navelor pe plajă.

O altă imagine a arătat cel puțin cinci motociclete, fiecare transportând doi militanți înarmați cu puști, trecând printr-o gaură care fusese tăiată în secțiunea de gard de sârmă a barierei.

Într-o secțiune mai puțin păzită, un buldozera fost filmat demolând o porțiune de gard de sârmă ghimpată. Zeci de oameni aparent neînarmați s-au adunat acolo, iar unii au început să alerge prin deschizătura de sârmă.

Gaza are șapte puncte de trecere oficiale – șase sunt controlate de Israel, iar unul spre Egipt este controlat de Cairo. Dar, în decurs de câteva ore, Hamas a găsit modalități de a intra pe teritoriul israelian pe toată lungimea barierei.

260 de morţi la un festival de muzică

Cel puţin 260 de cadavre au fost găsite la locul unui festival de muzică israelian în urma atacului de sâmbătă al Hamas. Bărbaţii înarmaţi din Hamas au tras sâmbătă în participanţii care fugeau şi i-au luat pe alţii ostatici la festivalul ce avea loc într-o zonă rurală agricolă din apropierea graniţei dintre Gaza şi Israel, potrivit videoclipurilor de pe reţelele sociale şi relatărilor participanţilor la festival.

Evenimentul Nova Festival, desfăşurat în aer liber, trebuia să fie o petrecere cu dans care să dureze toată noaptea şi să celebreze sărbătoarea evreiască Sukkot.

ULTIMA ORĂ / Israel nu şi-a securizat total graniţele – Hamas lovește și luni!

Israel n-a reuşit nici până acum să-şi securizeze total graniţa cu Fâşia Gaza. Luni dimineaţă, armata israeliană a spus că luptele continuă în şapte-opt zone şi există în desfăşurare o luare de ostatici la un kibbutz.

„Încă îi vânăm pe ultimii terorişti din interiorul teritoriului israelian„, a declarat la CNN locotenent-colonelul Jonathan Conricus.

Teroriştii ucid civili

Armata israeliană îi caută pe terorişti din uşă în uşă. „Trupele noastre merg din uşă în uşă şi din casă în casă, căutând şi, în multe cazuri, angajându-se în luptă cu ultimii terorişti din interiorul Israelului”, a mai zis Conricus.

Islamiştii radicalizaţi au vrut să fugă înapoi în Gaza, dar n-au mai putut. Au rămas blocaţi la graniţa cu Israel, iar acum fac prăpăd printre civili şi se luptă cu soldaţii israelieni.

Obiectivul forţelor de apărare israeliene este acum de a lăsa Hamas fără capacităţile sale militare de luptă şi de a-i împiedica pe militanţi să facă rău civililor israelieni şi, de asemenea, de a ajunge la situaţia în care Hamas nu mai are capacitatea de a controla Fâşia Gaza, a explicat el.

Celule Hamas, scurte incursiuni

Celulele Hamas continuă să intre în Israel sau să facă scurte incursiuni. Nu toate breşele de la frontieră au fost securizate încă. Mai există varianta unui tunel în zona Be’eri, unde 70 de militanţi Hamas au luptat acolo peste noapte.

Ultimele informații arată că militanții Hamas au luat ostatici peste 100 de israelieni, inclusiv ofițeri de rang înalt din armată, după cum a afirmat, duminică, un purtător de cuvânt al grupării.

Care au fost ultimele cuvinte ale dr. Cornel Petreanu, mort în accidentul bizar pe DN 1, către soţia lui însărcinată (VIDEO)

Medicul Cornel Petreanu, care fusese plasat sub control judiciar după ancheta privind mita de la Institutul „Marius Nasta”, a murit, duminică, într-un accident bizar, pe DN 1.

De ce bizar? Pentru că şoseaua era uscată, traficul nu era unul aglomerat, iar, după cum se poate vedea pe camerele de supraveghere, medicul circula cu viteză foarte mare.

S-a sinucis?

În acest caz, medicii iau în calcul inclusiv varianta unei sinucideri. Potrivit imaginilor, chirurgul nu a încercat să redreseze mașina sau să pună frână.

„A venit dinspre București, a luat bordura și apoi capul de pod. Nicio frână, nimic, direct bubuitură și a rămas acul la 120. Când a venit ambulanța, l-au scos din mașină mort, nu mai aveau ce face„, povestește un martor, preluat de Antena 3.

Ce i-a spus soţiei?

Medicul ar fi mers, dimineață, la biserica din Otopeni, alături de soția lui însărcinată. Ultimele cuvinte ale doctorului către soţia sa au fost că lipsește 15 minute.

„Eu cred că a fost un gest disperat, așa mă gândesc, că era o persoană extrem de echilibrată, iar faptul că dimineață intră, nu pare deloc… mda. Toată lumea, colegi de-ai lui, cu toții am rămas efectiv șocați de o astfel de veste”, a mărturisit și o colegă a medicului.

În urmă aproximativ două săptămâni, doi medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – Cornel Petreanu şi Cristian Paleru – au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia că luau mită de la pacienţi.

Alţi şase medici de la „Marius Nasta” au fost plasaţi sub control judiciar, urmând să fie cercetaţi în stare de libertate.

„O axă malefică”. Israel acuză OFICIAL Iranul! Începe războiul?

Preşedintele israelian a ieșit, orele trecute, cu un mesaj adresat națiunii. Înaltul oficial a acuzat Iranul, despre care a spus că ar fi parțial responsabil pentru atacul Hamas asupra Israelului. Mai mult, a menționat că „un asemenea război nu se termină într-o clipă”.

Preşedintele israelian Isaac Herzog a declarat că Iranul este parţial responsabil pentru atacul pe scară largă al Hamas, adăugând că războiul nu se va încheia rapid, informează dpa, preluat de agerpres.ro.

„O axă malefică a cărei bază se află în Iran”

„Păcatul de neiertat” nu doar că a fost „condus de o organizaţie teroristă criminală”, „ci şi de o axă malefică a cărei bază se află în Iran”, a spus şeful statului israelian, duminică seara, într-o cuvântare adresată naţiunii, conform sursei citate.

Reprezentanţii Iranului, a mai afirmat președintele israelian, lucrează neobosit pentru a dezmembra Israelul.


Totodată, Herzog le-a mai spus israelienilor că luptele vor dura mult timp. „Un asemenea război nu se termină într-o clipă” şi urmează zile grele, a spus președintele. „Suntem în război pentru căminele noastre”. „Statul Israel va câştiga şi de această dată. Nu avem altă opţiune”.

Sursa citată amintește că Hezbollah, grupare militantă şiită care are relaţii apropiate cu Iranul, şi-a exprimat anterior solidaritatea cu Hamas.

Duminică, Hezbollah a revendicat responsabilitatea pentru un tir de rachete din sud-estul Libanului în teritoriile ocupate de Israel.

Decăderea lui Irinel Columbeanu. Cum a ajuns de la milioanele de euro la o viaţă în azil, c-o pensie de 2.000 lei

Irinel Columbeanu s-a internat la azil. El îşi va continua viaţa în locaţia unde și tatăl său și-a petrecut ultimii ani. Problemele de sănătate şi cele financiare l-au împins pe fostul om de afaceri către această decizie.

Irinel Columbeanu (66 de ani) se află internat de mai bine de o săptămână în azilul de la Ghermănești, acolo unde, în urmă cu 7 ani, a murit tatăl său, Ion Columbeanu.

Cheltuielile cu azilul – 4.000 lei/lună

Un apropiat al celui care odată era milionar în euro a dezvăluit de ce a ajuns Columbeanu în această situaţie.

„Au fost câteva episoade în care și-a pierdut memoria. A fost la supermarket sau la doctor și nu a știut să mai ajungă acasă. Mai mult, nici nu mai știa cine este. Prietenii l-au sfătuit să se ducă la un azil, pentru a fi supravegheat non stop”, a povestit apropiatul lui Columbeanu.

„El acum trăiește dintr-o pensie de nici 20 de milioane, de unde să aibă bani să plătească?! Speră să-l ajute prietenii, cei de la televiziune (că el niciodată nu a cerut bani ca să vină în emisiuni), și domnul Becali, în ultimă instanță.

Tot Gigi Becali a dat bani și pentru Zina, vreo 10.000 de euro, pentru că nici la ea nu avea cine să plătească azilul. Acum eu sunt într-o situație ingrată, pentru că nici nu pot să dau un om afară în așa stare, nu mă lasă inima, dar nici să-l țin la infinit fără bani nu am cum.

Mi-e imposibil. Îl țin și eu gratis o lună-două!”, a declarat Ion Cassian, proprietarul căminului de bătrâni din Ghermănești, pentru click.

A suferit două atacuri cerebrale

Irinel Columbeanu a avut numeroase probleme în ultima vreme care i-ar fi putut aduce sfârșitul. A suferit două atacuri cerebrale, ultimul din ele fiind chiar recent, însă a reușit să le treacă cu bine.

„Nu mi-a fost niciodată teamă de moarte. Eu am niște credințe ale mele, pe care am încercat să le expun în volumele pe care le-am scris, concepțiile pe care le am eu despre viața de dincolo de moarte și despre alte lucruri convergente acestei noțiuni”, a spus Irinel Columbeanu, care aşteaptă prima pensie:

„Nu am pensie acum, până la sfârșitul anului am să primesc și prima pensie. Eu sper că în luna octombrie cumva, sau noiembrie. Dau o bere la prima pensie și sper să o bem împreună”.

Wizz Air anulează toate zborurile către şi dinspre Tel Aviv. Ce trebuie să știe pasagerii

0

Pe fondul escaladării conflictului din Israel, compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat că anulează toate zborurile către și dinspre Tel Aviv, până la o notificare ulterioară.

Ca urmare a escaladării conflictului din Israel, am anulat zborurile către şi dinspre Tel Aviv până la o notificare ulterioară. Wizz Air îi contactează direct pe pasagerii afectaţi, prin e-mail sau SMS, şi le oferă opţiuni pentru reprogramare sau rambursare, precum şi pentru cazare”, a transmis, duminică seară, compania, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Wizz Air: Continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape

În acest context, compania le recomandă pasagerilor care şi-au rezervat biletele prin agenţii de turism sau platforme online să apeleze la acestea pentru modificări ale rezervărilor. Totodată, reprezentanții operatorului de zbor au transmis că monitorizează situația și sunt în legătură cu autoritățile.

Continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape şi suntem în legătură cu autorităţile relevante. Wizz Air îşi cere scuze pentru orice inconvenient, subliniind că siguranţa şi securitatea pasagerilor, echipajelor şi aeronavelor rămân prioritatea sa numărul unu”, au mai menționat oficialii companiei.

Pe de altă parte, amintim că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, duminică seară, că „un număr de 115 cetățeni români aflați în atenția Celulei de Criză sau în evidențele Ambasadei României la Tel Aviv au revenit în țară, în cursul zilei de 8 octombrie 2023, cu o cursă operată de o companie aeriană privată”.

Anterior, MAE anunțase că 346 cetățeni români și străini au fost repatriați din Israel, în noaptea de sâmbătă spre duminică. „În continuarea informațiilor transmise în contextul deteriorării situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor efectuate de Celula de Criză a MAE, în noaptea zilei de 7/8 octombrie 2023, 346 cetățeni români și străini au fost repatriați din Statul Israel, prin intermediul a două curse operate de compania TAROM (189 prin intermediul primei curse, respectiv 157 prin intermediul celui de-al doilea zbor)”, a transmis, recent, MAE.

Cum se răzbună Israel: au lovit 800 de ţinte Hamas în Gaza! (VIDEO)

Israel a contraatacat fără milă! Au lovit 800 de ţinte Hamas în Gaza. Sute de luptători au fost ucişi. Alte zeci de persoane au fost capturate.

Peste 600 de persoane au fost ucise în Israel de când Hamas a lansat sâmbătă ofensiva militară din Fâşia Gaza.

370 de morţi de partea palestiniană

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, controlat de Hamas, a anunţat un bilanţ de 370 de morţi de partea palestiniană. Forțele israeliene s-au confruntat la sol cu luptătorii Hamas în sate, baze militare și puncte de trecere a frontierei.

Au fost lansate atacuri aeriene asupra a ceea Israelul a declarat a fi ținte Hamas din Gaza, în timp ce forțele sale s-au confruntat la sol cu luptătorii Hamas în sate, baze militare și puncte de trecere a frontierei.

Au lovit 3 sedii militare

Avioanele de război israeliene au continuat să bombardeze Gaza duminică dimineața, iar după-amiază (ora locală), avioane de luptă au lovit trei sedii militare aparținând unor organizații teroriste din Fâșia Gaza, potrivit Forțelor de Apărare israeliene.

Liderul israelian a declarat că „prima fază” a operațiunii s-a încheiat cu „distrugerea majorității forțelor inamice care au pătruns pe teritoriul nostru”.

Nivelul la care se va ridica răspunsuli israelian rămâne neclar, dar un purtător de cuvânt militar a lăsat să se înțeleagă că țara ar putea încerca să preia controlul total asupra Fâșiei Gaza pentru prima dată din 2005.

Steagul Israelului, proiectat pe Vortexul pasajului Pallady – GALERIE FOTO

3

Demers în sectorul 3, în semn de solidaritate cu statul Israel.

Duminică seară, de la ora 19:30, pe Vortexul pasajului Pallady a fost proiectat steagul statului Israel, în semn de pace si solidaritate pentru victimele atacului recent – a anunțat Primăria Sectorului 3.

Americanii se implică puternic în războiul din Israel. Au trimis cel mai mare portavion al lumii (VIDEO)

Joe Biden a sărit în apărarea Israelului. Ajutorul include mutarea navelor marinei americane şi a avioanelor militare mai aproape de Israel, în semn de sprijin, precum şi elaborarea unor planuri pentru evacuarea necombatanţilor cetăţeni americani.

Printre alte măsuri posibil luate în considerare se numără eliberarea stocului de muniţie americană depozitat în Israel, la care Israelul are voie să aibă acces în caz de urgenţă.

Portavionul USS Gerald R. Ford, în Marea Mediterană

Pentagonul a descris, în detalii, ce anume implică ajutorul militar al SUA către Israel. Pe lângă portavionul USS Gerald R. Ford, în Marea Mediterană, în ajutorul Israelului, vor ajunge şi un crucişător, distrugătoare cu rachete ghidate, dar şi escadrile de avioane de luptă F-35, F-15, F-16 şi A-10.

Am ordonat deplasarea Grupului de atac al portavioanelor USS Gerald R. Ford în Mediterana de Est.

Acesta include portavionul USS Gerald R. Ford (CVN-78), crucișătorul cu rachete ghidate din clasa Ticonderoga USS Normandy (CG 60), precum și distrugătoarele cu rachete ghidate din clasa Arleigh-Burke USS Thomas Hudner (DDG 116), USS Ramage (DDG 61), USS Carney (DDG 64) și USS Roosevelt (DDG 80).

De asemenea, am luat măsuri pentru a spori escadrilele de avioane de luptă F-35, F-15, F-16 și A-10 ale Forțelor Aeriene ale SUA din regiune. Statele Unite mențin forțe pregătite la nivel global pentru a consolida și mai mult această postură de descurajare, dacă este necesar”, a spus Lloyd Austin, secretarul american al Apărării.

Peste 700 morţi în Israel

Numărul morților a trecut de 700. Printre aceștia se află și zeci de soldați. Încă e neclară situația persoanelor răpite și duse în Gaza.

Forţele de Apărare ale Israelului au publicat duminică numele a 57 de soldaţi ucişi în timpul luptelor cu teroriştii Hamas la graniţa cu Fâşia Gaza în cursul zilei trecute.

Anunțul autorităților: 115 români din Israel au revenit în ţară, cu un zbor operat de o companie privată

0

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, duminică seară, că 115 cetăţeni români din Israel au revenit în ţară. Cu un zbor operat de o companie privată.

Cei peste 100 de români s-au întors în țară cu o cursă aeriană operată de o companie aeriană privată.

În continuarea precizărilor de presă referitoare la deteriorarea situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, MAE informează că Celula de Criză, care își desfășoară activitatea în Centrala MAE, în coordonare cu Ambasada României de la Tel Aviv și Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, a continuat demersurile pentru identificarea și a altor posibilități de repatriere a cetățenilor români și a grupurilor de pelerinilor români din zonă.

În acest context, MAE precizează că un număr de 115 cetățeni români aflați în atenția Celulei de Criză sau în evidențele Ambasadei României la Tel Aviv au revenit în țară, în cursul zilei de 8 octombrie 2023, cu o cursă operată de o companie aeriană privată”, a anunțat MAE, duminică seară, într-un comunicat.

Instituția condusă de către Luminița Odobescu reiterează recomandarea adresată cetățenilor români care intenționează să călătorească în Israel să își reprogrameze călătoria și să urmărească rubrica „Alerte de călătorie” de pe pagina de internet a MAE (https://www.mae.ro/travel-alerts/2938).

Telefoane utile

Totodată, în comunicatul MAE se mai precizează următoarele: cetățenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi își pot anunța prezența în regiune, comunicând astfel datele de identificare și propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro și la numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum și cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactați.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://telaviv.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en și www.mae.ro – rubrica „Sfaturi de călătorie” și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Recent, se anunțase – tot de la nivelul MAE – că în noaptea de sâmbătă spre duminică – 7/8 octombrie, 346 cetățeni români și străini au fost repatriați din Israel, prin intermediul a două curse operate de compania Tarom – 189 prin intermediul primei curse și 157 prin intermediul celui de-al doilea zbor.

Citiți și: Românii din Israel au fost aduşi în ţară. Două curse TAROM au repatriat 346 de conaţionali (VIDEO)

Românii blocaţi în Israel, strigăt de ajutor. Alţi conaţionali au fugit în Iordania (VIDEO)

Blitzkrieg-ul palestinian a umilit orgoliosul Israel. Două popoare vor să moară luptând?

Horoscop 9 octombrie 2023 – Rezolvați o problemă sentimentală mai veche

0

BERBEC

Este posibil să resimțiți o stare de confuzie dată de ultimele evenimente. Nu este exclus ca relațiile cu cei din jur să se tensioneze din cauza unor neînțelegeri. Amânați deciziile importante, care pot avea implicații serioase în activitatea profesională.

 

TAUR

S-ar putea să deveniți irascibil din cauză că nu reușiți să terminați la timp o lucrare importantă. Ținând cont că vă lipsește simțul practic, amânați activitățile dificile și limitați-vă la chestiuni de rutină.

GEMENI

S-ar putea să fiți nevoit să cumpărați un obiect de valoare pentru cămin. Ar fi bine să vă consultați cu familia și să nu vă grăbiți să luați o decizie azi. Amânați rezolvarea problemelor dificile, fiindcă există riscul să faceți greșeli de neatenție.

 

 

RAC

S-ar putea să fiți deosebit de sensibil și să nu vă puteți concentra, riscând să nu luați cele mai bune decizii. Evitați activitățile dificile, care necesită putere de concentrare, precum și deciziile privind investițiile.

 

 

LEU

Este posibil să fiți indispus din cauza unor dificultăți financiare. Puteți să căutați soluții, dar nu este recomandabil să luați azi o decizie. Amânați discuțiile importante în plan profesional sau în afaceri, fiindcă există riscul unor neînțelegeri.

 

 

FECIOARA

Sunteți indispus sau resimțiți o stare de confuzie și riscați să tensionați relațiile cu colegii de muncă sau cu partenerii de afaceri. Nu este o zi bună pentru a începe un proiect nou sau pentru a negocia condițiile unui parteneriat.

 

 

 

BALANTA

Dacă începeți ziua cu o stare de indispoziție și cu dificultăți de concentrare, nu este cazul să vă îngrijorați: este efectul configurației astrale de azi. La locul de muncă sau în afaceri, o persoană ar putea încerca să își impună punctul de vedere.

 

 

SCORPION

La locul de muncă sau în afaceri, s-ar putea să aveți de finalizat o activitate importantă la care lucrați de mai mult timp. Ar fi bine să nu vă grăbiți și să evitați o ceartă cu un coleg sau cu un asociat. Este posibil să primiți o veste despre o persoană apropiată.

 

 

SAGETATOR

Nu sunteți în apele dvs. și nu vă simțiți în stare de efort intelectual. Cauza ar putea fi oboseala acumulată în ultima vreme, dar și contextul astral destul de dificil. Limitați-vă la activități simple, de rutină, și odihniți-vă mai mult.

 

 

 

CAPRICORN

Contextul astral al zilei v-ar putea induce o stare de nervozitate din cauza căreia există riscul să provocati o ceartă cu un coleg de muncă sau un partener de afaceri. Sunt șanse să vă regăsiți calmul dvs. obișnuit și rezolvați câteva chestiuni de rutină.

 

VARSATOR

Este posibil ca simțul practic și capacitatea de concentrare să fie diminuate. Ar fi bine să amânați activitățile dificile și deciziile importante. Cel mai bun mod de a vă relaxa mental ar fi o activitate care presupune efort fizic moderat.

 

 

PESTI

Înainte de amiază s-ar putea ca un eveniment neprevăzut să vă oblige să vă schimbați programul stabilit pentru azi. Este posibil să faceți cunoștință cu o persoană care are experiență în domeniul dvs. de activitate și ar putea să vă fie de ajutor în viitor.

Poza Zilei

Iulia Albu, barabule style!

Șerban Copoț, Hienă, face valuri în sailing. Tocmai ce-a luat al patrulea aur național

0

Dacă ești pasionat al emisiunii iUmor, atunci sigur știi că lucrurile s-au schimbat în echipa emisiunii. Și nu vorbim doar despre apariția unui alt jurat, ci de faptul că, după 7 ani, a dispărut cuplul de prezentatori format din Dan  Badea și Șerban Copoț. Și da, are legătură și cu faptul că ultimul, pe care-l știți ca Hienă, din Animal X, are de gând să readucă la viață proiectul muzical, oprit, brusc, în 2015. Dar nu numai.

De ziua sa, pe 2 iulie, atunci când a împlinit 42 de ani, mărturisea că are nevoie de timp și pentru familie. Plus că vrea să-și continue studiile, pentru a obține o a doua diplomă universitară în Protecția Mediului. În plus, filmările la show nu-i permiteau să se ocupe așa cum își dorește de unul dintre proiectele sale de suflet, început în 2019. Și anume taberele pentru copii, de la Izvoru Mureșului, în care îi ajută pe copii să-și descopere vocația.

Și mai era ceva. Legat de pasiune. De data aceasta, a sa. Născut și crescut la Constanța, are marea în sânge, și de mic și-a dorit  să-i calce pe urme tatălui şi să devină marinar. Așa că s-a înscris la liceul militar, specializarea marină. Asta după ce simțise deja senzația de libertate pe care ți-o oferă sailingul, alături de părinte și cei doi frați ai săi, navigatori. S-a îndrăgostit iremediabil de yachting, iar legătura cu acest sport are deja trei decenii. Și este una de succes.

Patru titluri naționale la rând

În start de octombrie, Campionatul Național ORC a ajuns la final. Au fost, în 2023, 9 curse, la care au participat 35 de ambarcațiuni împărțite pe mai multe clase, între care și A2, cea la care concurează Hope Sailing Team. O echipă care-l are, ca strateg, chiar pe Hienă. Și care a bifat cu acest prilej al patrulea titlu național la rând cu Copoț în componență.

Un succes cu o importanță aparte pentru Șerban. „Anul acesta este mai deosebit pentru că se împlinesc 30 de ani de când m-am îndrăgostit de yachting. Faptul că i-am sărbătorit în acest fel mă emoționează. Tata și doi frați de-ai mei sunt navigatori, deci se poate înţelege de ce am fost atras de sporturile de apă. Este un sport minunat care mi-a însorit copilăria și mi-a creat oportunitatea să cunosc mulți oameni deosebiți. Nu vă gândiți ca vin dintr-o familie de milionari, nici pe departe. Pe vremea aia, cluburile erau accesibile oricui își dorea să facă performanță și avea talent”, spune el.

Pentru ca, mai apoi, să dezvăluie că, acolo, pe mare, oamenii din echipă sunt familia sa. ”Echipajul cu care merg la curse este alcătuit din 8 persoane și se numește, la fel ca barca, HOPE. Teddy Dumitrescu (owner, team manager și pit), Ramona Dumitrescu (co-owner și mus), Mihnea Sandu (skipper), Daniel Voicu (mainsail trimmer), Mihai Radu (jib-trimmer), Marian Strachinescu (bowman) și Danny-Luca Dumitrescu (mastman). Eu am postul de gennaker-trimmer și ajut skipperul la tactică și strategie. V-am amețit? Ei sunt practic familia mea pe apă. Îi iubesc și îi respect pe fiecare în parte. Sunt alături de ei din 2019”, dezvăluie Șerban. Care, desigur, privește deja către 2024. An în care, dacă tot va avea mai mult timp la dispoziție, speră să participe la mai multe curse. Și să bifeze din nou aurul.

Mașinile cu 7 locuri supraviețuiesc și în era electrificării

3

S-a spus că, odată cu electrificarea mașinilor, modelele cu 7 locuri nu ar mai găsi adepți, deoarece SUV-urile compacte vor domina piața.

Cu toate acestea, Automobile Magazine a selectat trei automobile cu șapte locuri – și susține că sunt cele mai bune oferte din 2023.

Dacia Jogger

Pentru familiile numeroase, găsirea unui vehicul care să poată transporta cu adevărat 7 persoane este o provocare, deoarece al treilea rând de scaune este adesea foarte înghesuit. Nu este cazul lui Jogger, care poate lua la bord 7 adulți în doar 4,55 metri  lungime. Și totul de la 19.100 de euro, un preț considerat low cost acum.

Pe scurt, un set de avantaje pragmatice care justifică succesul său pe piață. În ceea ce privește motorizările, deși această Dacia nu propune  diesel, versiunea de bază este un 1.0 turbo cu 3 cilindri de 100 CP care acceptă GPL, oferind astfel autonomie mărită. Se adaugă varianta de 110 CP propusă la același preț, și un propulsor hibrid E-Tech 140, care oferă un consum și performanțe excelente în oraș, dar costă peste 20.000 de euro.

Nissan X-Trail

Singurul vehicul cu 7 locuri din gama Nissan, X-Trail este de fapt un Qashqai alungit la 4,68 m pentru a oferi două scaune suplimentare în al treilea rând. Totuși, ar trebui rezervate pentru copii sau, la limită, pentru călătorii scurte.

Al doilea rând, în schimb, este spațios, cu o banchetă glisantă de 22 cm și spătare înclinate. În ciuda masei sale ridicate (aproape 2 tone în configurația 4 x 4), X-Trail este destul de dinamic, alimentat de un motor foarte sofisticat de 1,5 cu 3 cilindri care acționează un generator. Acest motor este foarte lin în oraș și pe șosea, dar consumă destul de  mult combustibil pe autostradă.

Tarifele sunt ridicate(de la 40.000 de euro), însă  modelul inspiră calitate, siguranță și confort.

Peugeot 5008

Lungit cu 19 cm față de actualul 3008 (4,64 m față de 4,45 m), 5008, care va fi și el înlocuit în curând, beneficiază în primul rând de un ampatament mai lung cu 16,5 cm pentru a oferi o mare modularitate în rândul 2 (scaune independente și glisante), precum și două locuri suplimentare în portbagaj.

Aproape la fel de eficient ca și fratele său mai mic, 5008 va fi pe placul celor cărora le place să conducă mult, chiar dacă motorul 1.2 PureTech 130 se poate dovedi puțin cam anemic. BlueHDi 130, singurul alt motor rămas în catalog, are un cuplu mai mare, dar este și mai zgomotos, în special la accelerare. Prețurile sunt destul de ridicate, începând de la 38.000 euro.

Pe de altă parte, Auto Express enumeră cele mai bune mașini electrice cu 7 locuri din acest an: Mercedes EQB/EQS/EQV,  Citroen e-Space Tourer/Peugeot e-Traveller, Tesla Model X și Nissan e-NV2000 Combi.

Lecții pentru China din deceniul pierdut al Japoniei

Recenta încetinire economică a Chinei a stârnit comparații cu Japonia din anii 1990 și cu lunga stagnare care a urmat. Dar există însă paralele reale între cele două țări?

Asemănările sunt numeroase, subliniază Financial Times. China are probleme în sectorul imobiliar. Prețurile activelor au scăzut. Pe măsură ce rata șomajului crește, în special în rândul tinerilor, țara pare aproape de deflație.

Unele îngrijorări sunt în mod clar exagerate. Indicele principal al prețurilor de consum din China este încă în creștere, astfel încât este prematur să se declare o deflație asemănătoare celei din Japonia.

Ceea ce experimentează China în acest moment nu este doar prăbușirea prețurilor activelor supraevaluate, ci sfârșitul unui model de creștere care a fost motorul economiei sale în ultimii 30 de ani.

În acest sens, este mai bine să comparăm China de astăzi cu Japonia din anii 1970, când rata sa de creștere reală s-a înjumătățit pe măsură ce era migrației interne către orașele sale se încheia. China poate atinge în continuare o creștere de patru sau cinci procente, amintind de Japonia anilor 1970, nu de anii 1990 dezastruoși.

Așadar, ce ar trebui să facă autoritățile chineze pentru a relansa creșterea economică? Există  pași esențiali. Prioritatea principală ar trebui să fie restructurarea datoriilor. Momentul crucial pentru Japonia, după spargerea bulei, a fost inițiativa de a identifica și de a aborda problema creditelor neperformante de către ministrul de atunci al afacerilor financiare, Heizo Takenaka.

Autoritățile chineze trebuie să calculeze datoria netă reală în sectoarele corporativ, financiar și al administrației locale. Aceasta este o sarcină dificilă, având în vedere lipsa de informații transparente cu privire la bilanțurile corporative și dependența mare a administrației de veniturile din sectorul imobiliar. China are nevoie de propriul său Takenaka pentru a prelua această problemă.

În al doilea rând, China are nevoie de un stimulent economic. Sarcina de a identifica valoarea datoriei nete devine din ce în ce mai dificilă atunci când condițiile macroeconomice continuă să se deterioreze și prețurile activelor continuă să scadă. Guvernul ar putea reduce impozitele sau ar putea sprijini gospodăriile, în timp ce Banca Populară Chineză ar putea urmări o relaxare monetară.

În al treilea rând, China ar trebui să își reorienteze orientarea generală a politicii economice către creștere. Într-adevăr, transformarea economică către IT, educație și servicii era deja în curs de desfășurare înainte ca guvernul chinez să înăsprească reglementările privind aceste potențiale motoare de creștere. Este timpul să corecteze cursul și să se relaxeze restricțiile.

În cele din urmă, dar cel mai important, redresarea Chinei are nevoie de voință politică. Liderii japonezi au fost lenți în abordarea problemelor lor. Au pus la cale spargerea bulei prețurilor activelor în 1989-1990 și au salutat prețurile activelor și deflația generală chiar și la începutul anilor 2000.

Economia și-a revenit într-o oarecare măsură între 2004 și 2007, în timpul mandatului de premier al lui Junichiro Koizumi și al primei administrații Shinzo Abe, când problema creditelor neperformante din Japonia a fost în sfârșit rezolvată cu ajutorul unor condiții macroeconomice îmbunătățite.

Dar a fost nevoie de determinarea lui Abe în 2012, la aproximativ două decenii de la debutul stagnării japoneze, pentru a oferi un pachet coordonat și susținut de politici de stimulare. În acest sens, China are nevoie nu doar de propriul Takenaka, ci și de un Koizumi și de un Abe.

Gardienii euro promit că vor îmblânzi inflația. Cu ce preț?

Christine Lagarde susține că politica monetară a Băncii Centrale Europene va ajuta la îmblânzirea inflației. Reversul medaliei înseamnă stagnare economică și chiar recesiune.

„Vrem să aduce inflaţia la 2% şi vom reuşi să facem acest lucru”, a subliniat Lagarde, într-un interviu publicat de La Tribune Dimanche, adăugând că o spirală inflaţionistă „trebuie evitată cu orice preţ”.

Gardienii euro au majorat luna trecută costurile îndatorării pentru a 10-a oară la rând, ducând dobânda la depozite la nivelul record de 4%, cel mai ridicat nivel înregistrat de la înfiinţarea BCE.

Unii bancheri au sugerat că o menţinere a dobânzilor la acest nivel, pentru o anumită perioadă, ar trebui să fie suficientă pentru a readuce inflaţia la ţinta de 2%, chiar dacă alți membri ai consiliului guvernatorilor, care sunt favorabili unor politici monetare mai restrictive, au indicat că ar putea fi nevoie de noi majorări.

„Dobânda de referinţă a BCE a ajuns la un nivel care, dacă va fi menţinut pentru o perioadă de timp suficientă de lungă, va contribui în mod decisiv la readucerea inflaţiei înapoi la ţinta noastră în cel mai scurt timp posibil”, a precizat Christine Lagarde, repetând practic cea mai recentă poziție oficială a BCE privind politica monetară.

Problema este că toată campania de majorarea a ratelor se resimte acut în  întreaga economie europeană, cu posibiliatea unei recesiuni în zona euro.

Lagarde  a adăugat că „nu este pesimistă” cu privire la perspectivele de creştere pe termen scurt, dar președinta BCE a recunoscut că situaţia Germaniei este un factor care afectează perspectivele pentru Europa. “Inflaţia este persistentă, dar încetineşte, şi în acelaşi timp creşterea economică este una modestă. Acesta este motivul pentru care FMI şi-a revizuit în jos estimările pentru întreaga lume, cu excepţia SUA”.

Europenii suportă greul inflației și sunt din ce în ce mai îndatorați. Guvernele se împrumută iar costurile vor rămâne ridicate.

Inflația anuală de 5,3% în cele 20 de țări care utilizează moneda euro este cu mult peste ținta de 2% stabilită de BCE, ceea ce privează consumatorii de puterea de cumpărare și contribuie la stagnarea economică.

Principalele economii ale Europei au înregistrat o scădere în ultimele luni, în special în sectoarele serviciilor și producției.

Economia zonei euro se află în pragul recesiunii încă din 2022 și abia dacă a crescut în fiecare dintre primele două trimestre ale acestui an.

Cu toate acestea, imaginea economică nu seamănă cu o recesiune tipică, deoarece șomajul se află la un nivel minim record de 6,4%. Lipsa forței de muncă a dus la creșterea salariilor angajaților – un factor care complică lupta BCE cu inflația.

De asemenea, asupra perspectivelor cântărește și un euro mai slab față de întărirea dolarului american, deoarece investitorii consideră că slăbiciunea economică va lovi Europa și China.

Dolarul puternic lovește aurul

Aurul s-a apropiat de minimul ultimelor șapte luni, sub impulsul întăririi dolarului și al creșterii randamentelor obligațiunilor.

Metalul prețios se tranzacționa miercuri la 1.818,35 dolari.Prețul lingourilor a scăzut marți pentru a șaptea ședință consecutivă, ajungând la cel mai scăzut nivel din martie, la 1.813,90 dolari, în condițiile în care dolarul s-a întărit în urma datelor care arată că locurile de muncă vacante în SUA au crescut în mod neașteptat în august.

„Având în vedere că piețele de obligațiuni continuă să se vândă, ceea ce duce la creșterea randamentelor și a dolarului, ar trebui să diminueze și mai mult atractivitatea activelor care plătesc dobânzi și/sau dividende mici sau zero. Din acest motiv, aurul ar putea rămâne subminat”, a declarat  Fawad Razaqzada, analist de piață la City Index și Forex, citat de The National.

Prețul aurului este influențat de puterea dolarului american, de randamentul obligațiunilor și de riscurile politice și economice.

În august 2020, aurul a atins ceea ce este încă recordul său, de 2 067,15 dolari, în timpul incertitudinii Covid-19. A crescut din nou după ce Rusia a invadat Ucraina la începutul anului trecut, pentru ca apoi să se prăbușească pe măsură ce panica timpurie s-a atenuat.

De când a depășit nivelul de 2.000 de dolari pe uncie în luna mai a acestui an, prețul aurului a scăzut cu peste 11 %, sub presiunea unei creșteri puternice a randamentelor de referință ale Trezoreriei SUA, ceea ce face ca aurul fără randament să fie mai puțin atractiv pentru investitori.

SPDR Gold Trust, cel mai mare fond tranzacționat la bursă din lume garantat cu aur, a declarat că deținerile sale au scăzut marți cu 0,2 procente.

Randamentele obligațiunilor de referință pe 10 ani din SUA au atins maximele ultimilor 16 ani, ceea ce a diminuat cererea de lingouri care nu plătesc dobânzi.

Perspectivele de creștere a ratelor dobânzilor din SUA au făcut ca aurul să nu mai fie atât de atractiv pentru investitori. Traderii estimează la 55% șansele ca Rezerva Federală să lase ratele dobânzilor în intervalul actual de 5,25% până la 5,50% la următoarea ședință din 31 octombrie și 1 noiembrie.

Guvernatorul Rezervei Federale, Michelle Bowman, a spus că rămâne dispusă să susțină o nouă creștere a ratelor dacă datele primite arată că progresul în ceea ce privește inflația stagnează sau avansează prea lent.

Blitzkrieg-ul palestinian a umilit orgoliosul Israel. Două popoare vor să moară luptând?

La câteva zile după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a ținut un discurs lăudăros la Națiunile Unite, anunțând crearea unui nou Orient Mijlociu centrat în jurul Israelului și a noilor săi parteneri arabi, palestinienii, pe care i-a omis complet de pe harta sa regională fantastică, i-au dat o lovitură fatală, atât din punct de vedere politic, cât și strategic.

Obiectivele Hamas nu sunt un secret: să se răzbune și să pedepsească Israelul pentru ocupație și colonizare, să vizeze normalizarea arabă cu Israelul, și, în cele din urmă, să obțină eliberarea cât mai multor prizonieri palestinieni din închisorile israeliene.

Al Jazeera amintește că liderul Hamas din Fâșia Gaza, Yahya al-Sinwar, care a petrecut mai mult de două decenii în închisoarea israeliană, a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri.

Mohammed Deif, șeful brațului militar al Hamas, la fel ca mulți alți palestinieni, a pierdut persoane dragi în urma violențelor israeliene – doi copii și soția sa. Prin urmare, există un aspect clar punitiv și răzbunător al operațiunii.În acest sens, atacul poate că a fost incredibil de șocant, dar nu a fost deloc surprinzător.

Orgoliul a ajuns din urmă Israelul și liderii săi, care s-au crezut mult timp invincibili și și-au subestimat în mod repetat inamicii.

Au fost luați pe nepregătite de rezistența libaneză după invazia israeliană din Liban din 1982, de Intifada palestiniană din anii 1980 și 2000 și de rezistența palestiniană după mai mult de cinci decenii de ocupație israeliană și patru războaie succesive în Gaza.

În mod clar, conducerea militară și civilă israeliană nu s-a așteptat nici ea la operațiunea masivă a Hamas. În ciuda rețelei sofisticate de spioni, drone și tehnologie de supraveghere, Israelul nu a putut detecta și anticipa atacul.

Dar pagubele aduse Israelului înseamnă o catastrofă politică și psihologică. Statul invincibil s-a arătat vulnerabil, slab și teribil de neputincios, ceea ce nu va fi de bun augur pentru planurile sale de a fi un lider regional al unui nou Orient Mijlociu.

Imaginile israelienilor care își părăsesc casele și orașele de frică vor rămâne întipărite în memoria colectivă pentru mulți ani de acum încolo.

Israelul ar putea lua în considerare redistribuirea armatei sale în orașele, localitățile și taberele de refugiați palestinieni din Fâșia Gaza și Cisiordania sub pretextul de a termina cu Hamas și alte facțiuni palestiniene.

Dar o preluare a întregii Palestine istorice ar fi o greșeală pentru Netanyahu și ar duce la un război asimetric în toată regula. Premierul israelian va reacționa cu siguranță dur și își va înstrăina și mai mulți dintre noii și potențialii săi parteneri regionali.

De asemenea, omologul său palestinian, octogenarul Mahmoud Abbas, eșuează din punct de vedere politic, încercând să se situeze între a condamna ocupația israeliană și a coordona securitatea cu aceasta. Un astfel de act de echilibru nu mai este sustenabil.

Dar schimbarea care se apropie nu se referă doar la personalități; este vorba despre cele două popoare în ansamblu și dacă vor să trăiască în pace sau să moară luptând.

Pacienţii oncologici din România au ajuns la disperare: „Şi ce facem, murim?”. Se mai decontează medicamentele?

Pacienţii oncologici din România aproape că au ajuns la disperare. În farmacii, sunt mari probleme legate de decontarea medicamentelor pentru pacienţii cronici.

În această perioadă, medicamentele eliberate de farmacii sunt plătite chiar de către acestea. Sunt afectaţi în mod deosebit pacienţii oncologici, dar şi cei care au fibroză pulmonară.

Fonduri insuficiente pentru pacienţii din ţară

Zilele trecute pacienţii nu şi-au primit tratamentul de care au mare nevoie, fiind vorba şi despre copii. Aproape toţi pacienţii din ţară au fost refuzaţi din cauza fondurilor insuficente.

„Noi momentan tot aşteptăm banii pentru care au fost făcute sesizări către CNAS, singurele plăţi făcute au fost închiderea facturilor din luna mai, promisiunile că vom fi la timp, la zi nu au fost făcute, am înţeles că anumite spitale de stat au fost plătite, dar insuficient, pentru că toată săptămâna trecută au fost pacienţi, inclusiv de la spitale private, care cumpărau tot felul de medicamente citostatice perfuzabile şi ne spuneau Spitalele nu au bani”, a declarat Beatrice Speteanu, preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor.

Farmaciile dau bani de la ele

Beatrice Speteanu a mai precizat că, practic, farmaciile dau bani de la ele.

În ceea ce priveşte farmaciile, să ştiţi că tot ceea ce se eliberează zilele acestea să ştiţi că sunt plătite de către farmacii. Farmaciile creditează statul român, cât mai pot, dar acest lucru chiar nu mai poate continua o lună, două, pentru că toată lumea va intra în blocaj.

Am avut săptămâna trecută foarte multe reţete din ţară, din toate judeţele, e vorba de medicamente pentru bolile rare, pentru mucoviscidoză, fibroză pulmonară, reţete care costă în jur de 70-80.000 de lei, ne-au spus că nici lanţurile mari de farmacii nu-l pot aduce.

Noi, dacă luăm acest medicament de la un depozit ne-am blocat. În loc de 70.000 de lei pentru un pacient, mai multe farmacii încearcă să ia mai multe medicamente ieftine tot pentru reţete compensate, dar aşa vor fi serviţi mai mulţi pacienţi în detrimentul unuia singur.

Dar acel unul singur depinde cu viaţa! Aici vorbim de tratamente pentru copii, mucoviscidoza şi fibroza pulmonară săptămâna trecută cam toţi pacienţii din ţară au fost refuzaţi din motive de fonduri insuficiente”, a declarat Beatrice Speteanu.

Pacienţii se întreabă dacă vor muri

Pacienţii din România au ajuns să trăiască o frustrare imensă.

„Auzim la unul din trei apeluri, e o frustare imensă pe care o simţim dacă nu putem să-i ajutăm, blocajul o să survină, un blocaj la nivel local şi naţional, dacă şi marile lanţuri nu mai pot susţine anumite medicamente, din păcate acolo se va ajunge, trebuie să se poată debloca un fond de urgenţă pentru că banii care au fost promişi, din deblocarea din trimestrul patru, adică oricum banii care trebuiau să ne revină în trimestrul patru nu au venit peste tot, vorbim de farmaciile independente, nu au fost plătite, datoriile nu au fost plătite la zi”, a explicat Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte AFTAP.

Într-un comunicat trimis presei pe data de 28 august 2023 CNAS anunţa că situaţia plăţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate a fost soluţionată.

Procurorii DIICOT au descins în cluburile de noapte. Reţea de prostituţie, destructurată!

0

„Mascaţii” de la DIICOT participă, duminică, la 17 percheziţii efectuate în Bucureşti, Ilfov şi Constanţa, respectiv într-un dosar de proxenetism.

Oamenii legii au luat cu asalt mai multe locaţii din judeţele amintite. Sunt vizate inclusiv sediul şi punctele de lucru ale unor persoane juridice.

Stripteuzele prestau şi ca dame de companie

Anchetatorii susţin că, încă din 2017, liderul grupării vizate şi alte trei persoane au convins mai multe tinere, angajate ca dansatoare la bară în diferite cluburi de noapte din Bucureşti şi Constanţa, să practice prostituţia.

Liderii grupării asigurau condiţiile necesare ca tinerele să practice prostituţia. Le puneau la dispoziţie camere în cadrul cluburilor respective şi le asigura protecţia prin intermediul agenţilor de pază angajaţi la cluburile respective.

Suspecţii colectau în folos propriu sumele de bani obținute din activitatea infracțională în baza înțelegerilor prealabile cu tinerele determinate să practice prostituția și oferă comisioane în bani persoanelor ( în special taximetriști) care aduc clienți în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu fetele angajate în cadrul cluburilor.

20 de persoane, audiate

Cel puţin 20 de persoane urmează să fie audiate în acest dosar, la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, mai precizează DIICOT.