La sfârșitul săptămânii trecute, Israel Defence Forces a confirmat că l-a ucis pe teroristul Hamas care a comandat atacul asupra Israelului cu o săptămână mai devreme. Ulterior s-a aflat că teroristul a fost arestat de Israel în 2005. El a fost eliberat în 2011 de guvernul lui Netanyahu în schimbul unui soldat israelian răpit în 2006, în cadrul unui schimb de prizonieri.
Acordul a inclus eliberarea a peste 1.000 de prizonieri, mulți dintre ei teroriști periculoși care s-au întors în Gaza și au avansat în rândurile Hamas. Acest acord controversat, notează The Spectator, exemplifică politica eșuată a lui Netanyahu de reținere și de împăcare față de Hamas. Gruparea islamistă a câștigat alegerile legislative palestiniene din 2006, ceea ce a dus la un conflict sângeros cu Autoritatea Palestiniană (AP), care a condus Gaza din 1994.
S-a provocat o scindare în politica palestiniană. Din 2007, Gaza se află sub controlul Hamas, în timp ce AP conduce Cisiordania.
Deși niciunul dintre cele două grupuri nu are o viziune pentru o soluție pașnică cu Israelul, guvernele israeliene au reușit să formeze o relație rezonabil de productivă cu mai moderata AP.
Relația a cunoscut suișuri și coborâșuri, dar în ultimii ani a existat o coordonare în materie de securitate și relații economice pozitive, care includ comerț și permise de muncă pentru palestinieni. A contribuit la o economie mai stabilă în Cisiordania și la o rată a șomajului semnificativ mai mică în comparație cu Gaza. Salariul mediu în Cisiordania este de aproape trei ori mai mare decât cel din Gaza.
Netanyahu a fost prim-ministru al Israelului între 2009 și 2021, iar din nou din decembrie 2022. În această perioadă, Hamas s-a catapultat de la statutul de grup terorist minor la cel de organizație puternică și sofisticată, cu capacități ofensive considerabile. În ciuda acestui pericol, a existat o concepție greșită larg răspândită conform căreia Hamas poate fi stăpânită și chiar poate servi interesele dreptei israeliene.
Politica Hamas a lui Netanyahu a avut două obiective principale. Primul era menținerea unui calm relativ pentru a evita un conflict pe scară largă. Al doilea era slăbirea Autorității Palestiniene, cu care șansele de a ajunge la un acord erau considerate mai realiste, și în schimb întărirea Hamas și adâncirea diviziunilor care vor face imposibil un acord de pace.
Un acord de pace care să includă înființarea unui stat palestinian independent este cel mai mare coșmar al bazei de susținere a lui Netanyahu.Dacă președintele AP, Mahmoud Abbas, ar putea conduce Gaza, s-ar putea crea un stat palestinian.
Israelul a desfășurat o singură operațiune terestră în Gaza de când Netanyahu a devenit prim-ministru; Operațiunea Protective Edge din 2014, care a durat 19 zile. Obiectivul mai restrâns a fost acela de a distruge tunelurile transfrontaliere ale Hamas care îi permiteau să se infiltreze în Israel.
Guvernul israelian nu a fost interesat să aplice o lovitură decisivă asupra Hamas
Ar fi necesitat forțe mai mari și ar fi implicat multe victime civile israeliene și palestiniene – ceea ce ar fi atras critici împotriva lui Netanyahu în țară și în străinătate și ar fi creat un vid de putere în Gaza.
Netanyahu a permis, de asemenea, ca sute de milioane de dolari din Qatar să intre în Gaza din 2012 și chiar mai mult din 2018. Banii au fost folosiți în parte pentru a cumpăra combustibil din Israel, ca acte de caritate pentru civili și pentru a plăti salariile oficialilor Hamas.
Această finanțare a fost criticată de mult timp de israelieni. În 2019, Netanyahu a recunoscut că știa că banii de ajutor ajungeau la Hamas pentru a fi folosiți în scopuri teroriste.
Netanyahu știa că Hamas a primit arme și pregătire din partea Iranului. Știa că pacificarea Hamas a creat doar o liniște superficială, pe care teroriștii au exploatat-o. Să devină organizația puternică care a condus un atac de succes împotriva Israelului.
Netanyahu și-a petrecut ultimul an preocupat de opoziția publică în masă față de guvernul său. A fost mai preocupat de problemele sale juridice, inclusiv de un proces pentru acuzații de corupție, decât de securitatea israeliană. Proprii săi miniștri au contribuit la tulburările din Cisiordania, care au necesitat deplasarea unor forțe militare substanțiale în zonă.
Deși Hamas este singurul vinovat pentru atac, mulți israelieni sunt furioși pe Netanyahu pentru politicile care au contribuit la crearea monstrului de peste graniță.
Dimpotrivă, Statele Unite și-au declarat imediat sprijinul pentru israelieni, însuși Joe Biden merge în Israel – un gest de solidaritate, ajutor și un turneu de forță al diplomației americane în regiune.
Uniunea Europeană, aparent amortizată cu un stoc complet de gaze naturale, nu este atât de izolată pe cât pare. Odată cu escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, stabilitatea acestor rezerve este compromisă, notează Modern Diplomacy. Istoria recentă a dinamicii energetice a UE aruncă o lumină asupra situației sale actuale.
