Am o veste proastă pentru toți cei care mai cred că alegerile vor aduce o schimbare fundamentală în România: nu o să se schimbe nimic! S-a schimbat omul care semnează decrete la Cotroceni și, poate, culoarea cravatei prezidențiale. Însă independența și suveranitatea țării au fost amanetate de ani buni și nimic nu se mai poate face în privința asta. Iar criza în care ne zbatem de ceva timp nu o să plece nicăieri. Pentru că nu e despre o singură funcție, e despre un sistem putred, anesteziat, condus pe pilot automat direct în zid.
Moneda națională se prăbușește sub ochii noștri, dar guvernanții ne servesc aceleași lozinci uzate despre „stabilitate macroeconomică”. De fapt, leul e reflexia unei economii în moarte clinică. Ne costă tot mai mult să importăm… și importăm aproape tot.
Producem din ce în ce mai puțin, dar consumăm ca și cum am fi Germania.
Inflația, cel mai mare hoț
Trist este că ăla care are curajul să spună adevărul este etichetat drept „alarmist”. Hai, totuși, să ne uităm onest în oglindă: România nu mai produce nimic semnificativ! Am devenit o economie de mall, de rate; și mai bine spus, o economie de Black Friday în rate fără dobândă. Singura industrie reală este cea a împrumuturilor. Statul român trăiește din credite, împrumutând miliarde ca să plătească pensii, salarii …și promisiuni care nici măcar nu mai păcălesc pe nimeni.
Dobânzile ne cocoșează, băncile zâmbesc, iar românii strâng cureaua până la sufocare.
Știți cine e cel mai eficient hoț din România? Inflația. Îți ia banii fără să-ți bage mâna în buzunar. Nu mai avem nici măcar luxul de a ne revolta în stradă și asta fiindcă suntem prea ocupați să calculăm cât ne mai permitem din salariu. O pâine? O rată?! Poate și o sticlă de ulei… Atât a mai rămas din demnitatea economică a țării numite România.
Puterea nu este împărțită, e sfâșiată!
Coaliția actuală guvernează ca o familie disfuncțională care stă împreună doar pentru aparențe și fiindcă nu își permite divorțul. În loc de viziune și strategie, avem rotații negociate la sânge și calcule cinice făcute nu în interesul cetățeanului, ci în interesul păstrării controlului asupra butoanelor decizionale. PSD și PNL mimează armonia politică – se țin de mână la conferințe și își zâmbesc în ședințele transmise la tv, dar în culise cele două partide își sapă gropi reciproc, în speranța că, la următorul scrutin, vor putea scăpa unul de celălalt.
E o coabitare forțată, toxică, unde loialitatea e o glumă proastă, iar prioritățile sunt dictate de sondaje și frici, nu de bunul mers al țării.
PSD-ul a înțeles un lucru simplu: dacă nu schimbă jocul, iese din el. Așa că toate calculele lor electorale actuale gravitează în jurul unei idei periculoase, dar pragmatice: un parteneriat cu AUR se întrevede la orizont! De ce? Pentru că, în realitate, o coaliție largă care va include și USR înseamnă sfârșitul dominației social-democrate asupra guvernării României. Iar Ciolacu, Grindeanu&gașca știu asta.
De aceea se vorbește – pe șoptite, corect, dar tot mai ferm – despre o alianță roș-galbenă, una care, deși pare de neconceput pe hârtie, devine inevitabilă în logica păstrării puterii. PSD nu vrea guvernare împărțită, vrea control. Și dacă pentru asta trebuie să îmbrățișeze retorica AUR – antisistem, antimigrație, anti-Bruxelles, dar pro-România și pro-SUA, o va face fără să clipească.
Mai departe, toate calculele duc spre alegeri anticipate. Nu este exclus ca, după alegerile prezidențiale, Parlamentul să fie imposibil de coagulat în jurul unui guvern funcțional. Atunci, criza politică va deveni inevitabilă. Alegeri anticipate la „parlamentare”? Absolut posibil! Mai ales dacă noul președinte (indiferent cine va fi) nu va reuși să construiască o majoritate coerentă în jurul Palatului Cotroceni.
Și, dacă tot vorbim de previziuni: în cazul în care Nicușor Dan iese președinte (articolul a fost scris înainte de aflarea rezultatelor), va fi haos total și la Primăria Capitalei. Nu are un succesor clar, iar luptele pentru PMB vor fi sângeroase. Se vor lansa toți – de la „reziștii” USR la cine știe ce „independenți” cu sprijin de culise. Pregătiți-vă pentru un nou sezon de instabilitate și ambiții personale pe spinarea bucureștenilor!
Concluzia e una singură: schimbăm fețele, dar nu schimbăm direcția. România nu se va redresa cu un nou președinte, țara are nevoie de un moment de trezire națională, de un restart profund. Până atunci, criza rămâne adevăratul lider de la București. Și, din păcate, singurul care nu pleacă niciodată de aici.