Acasă Blog Pagina 6

Uniunea Europeană, pe urmele SUA. Criza locuințelor a dus la o explozie a numărului de persoane fără adăpost

0

Trufașa și, cândva, prospera Uniune Europeană a ajuns într-o sărăcie de neimaginat, producând, deja, peste 1,2 milioane de persoane fără adăpost, prin importul politicii fabricării de ”homeless” din Statele Unite. Criza locuințelor și prețul din ce în ce mai ridicat al chiriilor riscă să arunce în corturi tot mai mulți cetățeni europeni, care, efectiv, au fost lăsați fără niciun sprijin din partea statelor UE. Descurajarea, de-a lungul timpului, a deținerii de locuințe în proprietate personală în statele europene dezvoltate se dovedește, acum, fatidică.

Comitetului European al Regiunilor (CoR) a lansat un apel disperat către Comisia Europeană, cerându-i să se implice urgent în rezolvarea crizei locuințelor din UE, care s-a suprapus peste o sărăcire tot mai accentuată a populației din toate statele Uniunii. Astfel, în Avizul ”Rolul orașelor și regiunilor în planul european pentru locuințe la prețuri accesibile”, CoR a reiterat necesitatea urgentă de a aborda criza gravă a locuințelor, cu care se confruntă multe orașe din întreaga Europă, observând că peste 10,6 % dintre europenii care locuiesc în orașe și 6,6 % dintre cei care locuiesc în zone rurale se confruntă cu costuri excesive pentru locuințe, în timp ce peste 1,2 milioane de persoane din UE sunt fără adăpost și dorm zilnic în stradă sau în locuințe de urgență.

”Aceste cifre demonstrează nevoia urgentă de locuințe de calitate la prețuri accesibile și de o plasă de siguranță bine dezvoltată pentru cei care nu pot avea acces la piața locuințelor în întreaga Europă, pentru a consolida încrederea cetățenilor în proiectul european”, susține CoR. Potrivit acestuia, deficitul de investiții în locuințe accesibile este estimat la 270 de miliarde euro pe an, conform analizei economice efectuate pentru Raportul de investiții din 2024-2025 al Băncii Europene de Investiții (BEI). În plus, proporția locuințelor publice, a cooperativelor de locuințe și a locuințelor sociale a scăzut constant, exacerbată de vânzarea de locuințe finanțate din fonduri publice, parțial ca urmare a constrângerilor fiscale, în general, și a limitelor fiscale impuse de Pactul de stabilitate și de creștere, în particular.

Profiturile, în prim plan

Comitetul a cerut Comisiei Europene să asigure monitorizarea și dezvoltarea echilibrată a piețelor locuințelor, inclusiv financiarizarea pieței locuințelor de către investitorii instituționali și tendința de a trece de la locuințe închiriate pe termen lung la închirieri pe termen scurt, situație care a agravat penuria de locuințe accesibile și de calitate, a dus la prețuri la niveluri nesustenabile și a redus siguranța inerentă relației contractuale de închiriere. În acest sens, este esențial să se pună la dispoziția autorităților locale și regionale instrumente de reglementare a chiriilor, de combatere a speculațiilor și de asigurare a accesului la locuințe la prețuri abordabile pentru rezidenții locali, consideră CoR. Pe de altă parte, Comitetul a semnalat că aprobarea Directivei privind performanța energetică a clădirilor, care urmărește să accelereze renovările eficiente din punct de vedere energetic și să promoveze utilizarea energiei din surse regenerabile în clădiri, a contribuit la creșterea costurilor cu locuințele.

”Este important să se asigure abordarea barierelor legate de costurile inițiale și accesibilitatea prețurilor după renovare, protejându-i pe chiriași de renovacuare, ținând seama de cadrul național respectiv”, se arată în Avizul CoR.

Cooperative și construcții în regie proprie colectivă

Comitetul a propus să se acorde prioritate finanțării și sprijinului tehnic din partea UE pentru cooperative de locuințe cu cesiune a dreptului de utilizare, formule locative colaborative și construcții în regie proprie colectivă, ca instrumente eficiente de garantare a accesului la locuințe în zone cu acces redus la terenuri sau în care există o presiune locativă ridicată. Totodată, CoR solictă Comisiei Europene să pună în aplicare dreptul la locuință ca drept fundamental al omului, pe baza principiului 19 al Pilonului european al drepturilor sociale și a articolului 34 din Carta drepturilor fundamentale a UE. ”Planul european pentru locuințe la prețuri accesibile ar trebui să vizeze sprijinirea statelor membre în eforturile lor de a furniza locuințe decente și la prețuri accesibile pentru toți, prevenind și eradicând, între altele, lipsa de adăpost prin abordarea prioritară a nevoilor celor mai vulnerabile persoane și cu cele mai mici venituri. Lipsa de adăpost rezultă dintr-o interacțiune complexă a unor factori și depășește simpla absență a unui adăpost sau a unor resurse esențiale. Pentru a eradica această problemă, administrația publică și serviciile sociale trebuie să adopte un demers cuprinzător, care să abordeze toate dimensiunile problemei”, a mai precizat CoR.

”Prima locuință”

În același timp, Comitetului European al Regiunilor  a cerut ca Planul european pentru locuințe la prețuri accesibile să sprijine abordarea „Prima locuință”, care combină serviciile de sprijin social de înaltă calitate cu relocarea, pentru a determina o schimbare sistemică în abordarea problemei persoanelor fără adăpost. În contrast, CoR a condamnat existența unui număr tot mai mare de proprietăți private și publice ocupate ilegal în întreaga Europă, ceea ce încalcă dreptul fundamental la proprietate privată, și a solicitat protejarea acestui drept fundamental și asigurarea unor mecanisme juridice rapide și eficace pentru a restabili posesia legală. De asemenea, Comitetul și-a exprimat  îngrijorarea cu privire la numărul mare de locuințe vacante, estimate la 36,5 de milioane de unități în 2021, reprezentând peste 19% din totalul fondului locativ. Prin urmare, acesta a transmis Comisiei Europene să includă stimulente eficace, cum ar fi taxele pe locuințele vacante, în setul său de instrumente, pentru a ajuta autoritățile locale și regionale să abordeze această provocare prin încurajarea întoarcerii pe piață a proprietăților vacante.

”Gardienii euro” ignoră războiul comercial al lui Trump?

Se pare că Banca Centrală Europeană va ignora pericolul economic reprezentat de tarifele impuse de președintele american Donald Trump, alegând să amâne o posibilă reducere a costurilor de împrumut.

Joi, în ultima lor decizie înainte de o pauză de vară de șapte săptămâni, factorii de decizie  vor menține probabil rata dobânzii neschimbată la 2%, amânând un răspuns la tarifele SUA de 30% până când acestea se materializează și impactul lor poate fi mai bine evaluat, potrivit Bloomberg.

Având în vedere că mulți oficiali vor folosi interludiul pentru o vacanță lungă, tentația de a reafirma că inflația este la țintă și de a amâna îngrijorarea cu privire la perspectivele economice până la elaborarea noilor previziuni trimestriale pentru reuniunea din 10-11 septembrie pare  adecvată.

Cu toate acestea, bancherii  știu că se prefigurează probleme. În afară de preocupările legate de tarife, euro s-a întărit, ceea ce a diminuat perspectivele prețurilor și amenință să comprime și mai mult exporturile. Între timp, în Franța ar putea izbucni o nouă criză politică din cauza finanțelor publice umflate.

Având în vedere acest context, Consiliul guvernatorilor BCE ar putea recunoaște că șansele unei noi reduceri a ratei dobânzii în septembrie sunt în creștere, chiar dacă rămâne la abordarea „ședință cu ședință” a luării deciziilor.

Rapoartele din această săptămână le vor influența deliberările: sondajul BCE privind creditarea bancară, care va fi publicat marți, încrederea consumatorilor, miercuri, și, joi, indicii managerilor de achiziții din regiune și din alte economii majore. Vineri vor urma alți indicatori-cheie, cum ar fi încrederea afacerilor din Germania și previziunile economiei italiene.

Zona euro rămâne afectată de deficiențe structurale: fragmentare financiară cronică, creștere lentă și instituții lipsite de transparență. În ciuda anilor de integrare, UE a rămas în urma altor economii avansate, în special în ceea ce privește inovarea și productivitatea.

Goldman Sachs a avertizat că, la nivel global,  „incertitudinea politică ridicată, combinată cu înrăutățirea contextului macroeconomic, este de natură să susțină o volatilitate mai mare a acțiunilor în următoarele luni”.

„Ne așteptăm ca limbajul Consiliului guvernatorilor BCE după reuniunea din 24 iulie să fie similar cu formularea din iunie, lăsând deschisă posibilitatea unor reduceri suplimentare”, susține David Powell, analist la Bloomberg Economics.

Însă evoluția prețurilor va depinde de posibilele represalii tarifare din partea Bruxelles-ului și de cum se va desfășura relația SUA-China. Pe termen lung, cheltuielile europene pentru apărare și infrastructură, lanțurile de aprovizionare fracturate și o forță de muncă îmbătrânită ar putea alimenta presiunile inflaționiste.

 

Va deschide Rusia un nou front în Belarus?

Decizia președintelui american Donald Trump de a intensifica livrările de arme către Ucraina este oare un semnal pentru Kiev să abandoneze eforturile de pace așa cum a declarat Rusia joi, 17 iulie, promițând că nu va accepta „șantajul” noului ultimatum de sancțiuni al Washingtonului? Nu. În viziunea lui Trump, reluarea livrărilor, înseamnă sprijinul pentru Kievul să oprească atacurile ruse cauzatoare de moarte în rândul civililor ucraineni.

Deci Trump a anunțat luni 14 iulie o poziție mai dură față de războiul Rusiei din Ucraina, stabilind un termen limită de 50 de zile pentru ca Moscova să ajungă la un armistițiu sau să se confrunte cu sancțiuni. SUA au promis, de asemenea, mai multe rachete și alte arme pentru Kiev. Maria Zakharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a condamnat această mișcare. La rândul lor membrii Consiliul European al Uniunii Europene (UE) au aprobat pe 19 iulie cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni, vizând în principal veniturile din petrolul rusesc și schemele de eludare a sancțiunilor. UE a impus o interdicție totală asupra oricăror tranzacții legate de conductele Nord Stream 1 și 2, ceea ce va împiedica finalizarea, întreținerea și exploatarea conductelor.

De asemenea, UE a pus capăt scutirilor acordate Cehiei pentru importurile de petrol rusesc. UE a sancționat încă 105 nave din flota umbră rusă, crescând numărul total de petroliere sancționate la 444. UE a sancționat companii rusești și internaționale care gestionează flota umbră, o rafinărie de petrol din India în care compania petrolieră de stat rusă Rosneft este acționar principal, căpitanul unei nave din flotă umbră, un operator privat al unui registru internațional de pavilion și o entitate din sectorul rusesc al gazelor naturale lichefiate (GNL). UE a impus o interdicție de import pentru produsele petroliere rafinate fabricate din țiței rusesc și importate din orice țară terță, cu excepția Canadei, Norvegiei, Elveției, Regatului Unit și Statelor Unite. Măsurile UE vizează atât capacitatea actuală a Rusiei de a vinde petrol la prețuri avantajoase, cât și subminează capacitatea pe termen lung a Rusiei de a vinde petrol către Europa. UE a menționat că veniturile din petrol constituie o treime din veniturile totale ale Rusiei și că scăderile recente ale veniturilor din petrol ale Rusiei, combinate cu o scădere a potențialului de câștig de pe piață, reprezintă un risc pentru bugetul federal rus.

Războiul total al Rusiei împotriva Ucrainei din februarie 2022 a dus la cel mai sângeros conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial, Statele Unite estimând că 1,2 milioane de oameni au fost răniți sau uciși. Moscova spune că a fost forțată să lanseze războiul pentru a se proteja de un NATO în expansiune.

Ucraina și majoritatea guvernelor occidentale numesc războiul Rusiei o acaparare de teritorii în stil colonial. Forțele rusești controlează acum aproximativ o cincime din teritoriul ucrainean și avansează lent, dar constant, pe o vastă linie de front, suferind ceea ce SUA consideră a fi pierderi mari pe parcurs. Trump, care a făcut din încheierea conflictului o prioritate a administrației sale, amenință cu „tarife de 100% pentru Rusia” și sancțiuni secundare asupra țărilor care cumpără petrol rusesc dacă Moscova nu acceptă un acord de încetare a focului până la termenul limită de 50 de zile. Rusia spune că este gata să poarte discuții suplimentare, dar a precizat clar că dorește tot teritoriul a patru regiuni ucrainene pe care le-a revendicat ca fiind ale sale – termeni pe care Ucraina îi consideră inacceptabili și care ar echivala cu o capitulare. Moscova este, de asemenea, dornică să-și reînvie relația bilaterală deteriorată cu Statele Unite, dacă este posibil, deși ultimele mișcări ale lui Trump privind Ucraina au înrăutățit atmosfera. Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat că Rusia nu are planuri de a ataca NATO sau Europa. Dar a spus că ar trebui să răspundă și, dacă este necesar, să lanseze atacuri preventive dacă consideră că Occidentul escaladează ceea ce el a numit a fi războiul său la scară largă împotriva Rusiei. Remarcile lui Medvedev, relatate integral de agenția de știri de stat TASS, indică faptul că Moscova vede confruntarea cu Occidentul privind Ucraina escaladându-se după ultimele decizii ale lui Trump.

Dialogul Moscovei cu Washingtonul părea să se fi îmbunătățit după ce Trump a preluat din nou funcția în ianuarie, însă Trump este din ce în ce mai frustrat de președintele Vladimir Putin din cauza condițiilor pe care șeful Kremlinului le-a atașat oricărui potențial armistițiu. Rusia și Ucraina au purtat două runde de discuții de pace în Turcia la începutul acestui an, care au dus la un acord de schimb de prizonieri și rămășițe ale soldaților. Rusia menține pretențiile sale cu privire la încheierea unui acord de pace cu Ucraina. Printre condițiile puse de președintele Vladimir Putin pentru încheierea războiului din Ucraina se numără și solicitarea ca liderii occidentali să se angajeze în scris să înceteze extinderea NATO spre est (Ucraina, Georgia și Moldova) și să ridice o parte din sancțiunile impuse Rusiei (problema activelor suverane rusești înghețate în Occident și ca vorbitorii de limbă rusă din Ucraina să fie protejați).

Pentru Ucraina, reluarea transporturilor de arme sunt vitale, oferind un impuls imediat eforturilor defensive ale țării asediate. Transporturile Patriot și GMLRS, în special, vor consolida capacitățile critice de apărare aeriană și de atac la distanță, într-un moment în care Rusia a continuat să inițieze bombardamente intensive. Reluarea semnalează, de asemenea, o reasigurare morală și diplomatică: America este încă de partea Ucrainei, motiv pentru care Ucraina a reușit să se mențină pe linia de plutire de la invazia Rusiei. Ideea că Statele Unite și-ar putea pierde interesul pentru război – o idee pe care unii oficiali din administrația Trump, în special vicepreședintele JD Vance, au făcut multe pentru a o încuraja – a zdruncinat guvernul lui Zelenski, sugerând că ar putea avansa singuri spre un viitor mult mai periculos. Rușii au intensificat recent țintirea centrelor civile, iar sistemele de apărare aeriană furnizate de SUA le oferă ucrainenilor instrumentele necesare pentru a contracara aceste atacuri rusești, salvând astfel vieți civile.

Moscova produce 2700 drone Shahed și 2500 drone ”decoy/momeală” pe lună (momentul permite lansarea a 300-400 de drone pe noapte). Numărul tot mai mare de drone lansate în fiecare noapte copleșește apărarea aeriană a Ucrainei, mai ales de când Rusia a început să se concentreze asupra câtorva locații simultan. Ucraina, la rândul său, și-a continuat strategia de a ataca în profunzime teritoriul deținut de Rusia. În weekendul de 4 iulie, dronele ucrainene au vizat depozite de petrol și infrastructură militară critică din Crimeea și regiunea Belgorod din Rusia. Un raport neconfirmat a sugerat că un atac cu drone ucrainene a dezactivat cu succes un sistem de apărare aeriană S-400 în Crimeea. Dacă acest lucru este adevărat, atacul ar reprezenta o lovitură tactică semnificativă pentru apărarea aeriană a Rusiei în regiune.

Dacă ne uităm pe hartă ne întrebăm ce se întâmplă cu Belarusul? Multă liniște în zonă. În timp ce dictatorul belarus Alexander Lukașenko adâncește dependența țării sale de Rusia, disidenții luptă alături de Ucraina în Regimentul Kalinouski. Regimentul Kalinouski a fost înființat oficial în 2022 și a fost numit după Kastus Kalinouski, eroul național belarus și polonez care a condus Revolta din ianuarie 1863 împotriva Imperiului Rus în Belarus și Lituania. Unitatea a devenit de atunci un simbol puternic al rezistenței belaruse în exil. Mulți dintre luptătorii săi sunt veterani ai bătăliilor anterioare ale Ucrainei din Donbas, servind în formațiuni precum Detașamentul Pahonia și Grupul Tactic „Belarus”, care au apărut în 2014 și, respectiv, 2015. Alții s-au alăturat în urma protestelor de masă din Belarus din 2020, când Lukașenko a declanșat o represiune violentă împotriva disidenței. Până în martie 2022, peste o mie de belaruși au solicitat să se alăture Regimentului Kalinouski, mulți dintre ei disidenți care au fost închiși sau vizați pentru activismul lor. Creșterea numărului de voluntari a dus la întârzieri în verificare și dotare cu echipamente, încetinind desfășurarea lor. În urma alegerilor frauduloase din 2020 și a reprimării brutale a protestelor, Belarus a devenit din ce în ce mai izolat pe scena globală, câștigându-și reputația de „Coreea de Nord a Europei”.

Regimul încă operează sub autoritarism de tip sovietic, serviciul său de securitate rămânând numit KGB, o mare parte din conducerea sa fiind formată din vechea gardă. Pe măsură ce sancțiunile occidentale s-au înăsprit și relațiile diplomatice s-au prăbușit, Alexandr Lukașenko a devenit complet dependent de Rusia pentru sprijin economic și de securitate. Belarus este un stat marionetă rusesc. În timp ce Lukașenko face tot posibilul să se agațe de puterea pe plan intern, Rusia l-a susținut, dar cu ce preț: fiecare concesie apropie Belarusul de absorbția strategică completă de către Moscova. Acum, anexarea de facto a Belarusului de către Rusia ajunge în etapa finală, marcând punctul culminant al unui efort strategic de decenii al Kremlinului de a-și absorbi vecinul, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului. Lukașenko continuă să joace rolul unei marionete loiale. La Forumul Economic Eurasiatic din iunie 2025 de la Minsk, el a propus o „Uniune 2.0” pentru a consolida integrarea financiară și tehnologică cu Rusia și alți aliați autoritari. Încadrând Uniunea Economică Eurasiatică ca o platformă pentru suveranitate și prosperitate, Lukașenko a arătat în schimb cum Belarusul este integrat în orbita Moscovei sub pretextul cooperării economice. Pentru factorii de decizie occidentali, acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă: Belarus nu mai este un stat tampon, ci o fortăreață militară rusească. Această transformare reprezintă o amenințare directă pentru flancul estic al NATO, în principal pentru Polonia, statele baltice și Ucraina. Dacă nu este controlată, anexarea progresivă a Belarusului de către Rusia va deveni permanentă, asigurând Moscovei o poziție și mai puternică în Europa de Est. Întrebarea cu care închei acest material este: ar putea fi Belarus un nou front în războiul din Ucraina?

Legea Genius, un atac la adresa băncii centrale a SUA

Odată cu adoptarea de către Congres a Legii Genius pentru reglementarea monedelor stabile, s-a deschis ușa pentru investitorii instituționali care se grăbesc să intre în spațiul cripto. În consecință, Bitcoin și alte criptomonede sunt în creștere. Povestea s-ar putea să nu se termine cu bine.

De la începutul mileniului, dimensiunea economiei mondiale s-a triplat. Dar masa monetară și capitalizarea bursieră au crescut fiecare de cinci ori, relatează UnHerd. Nu a fost  întâmplător: după prăbușirea dotcom și apoi criza financiară din 2008, băncile centrale au adoptat poziții monetare extrem de relaxate și au injectat în economie mult mai mulți bani decât era necesar pentru creșterea acesteia.

Unii analiști susțin că manevra nu a fost altceva decât o încercare subtil mascată de a ajuta la salvarea bancherilor care au provocat prăbușirea prin umflarea valorii activelor cu un truc vechi: deprecierea monedei.

Ca un fel de atac de gherilă asupra sistemului, s-a născut atunci Bitcoin, creat pentru a deturna această politică cu o nouă formă de monedă care, spre deosebire de cea gestionată de băncile centrale, avea o ofertă fixă. Asta însemna că nu putea decât să crească în valoare.

Bitcoin valorează astăzi aproape 120.000 de dolari. S-a dovedit a fi cea mai bună investiție pe care cei care au adoptat-o timpuriu ar fi putut-o face vreodată.

Donald Trump îi răsplătește generos, cu politici favorabile și patronaj guvernamental. De asemenea, administrația sa își îndreaptă atenția către monedele stabile – criptomonede susținute de active precum dolarul american, concepute pentru a fi mai fiabile decât jetoanele pur digitale.

Legea Genius (Guiding and Establishing National Innovation for US Stablecoins Act) aduce aceste monede sub supraveghere reglementară, permițând instituțiilor din sectorul formal să le tranzacționeze în mod legal și sigur.

Totuși, mai mult decât o simplă răsplată, Trump pare să vadă o oportunitate de a-și promova propriul program. Mai exact, el urmărește să submineze Rezerva Federală, a cărei politică monetară dorește să o inverseze.

Deoarece monedele stabile sunt susținute de titluri de trezorerie americane, oficializarea utilizării lor va încuraja cererea de obligațiuni, ceea ce va contribui la menținerea ratelor dobânzilor la un nivel scăzut. În sens mai larg, reglementările care permit utilizarea criptomonedelor drept garanții pentru împrumuturile bancare ar trebui să stimuleze oferta de credite, crescând masa monetară chiar dacă Fed încearcă să o reducă.

Această creștere a masei monetare s-ar putea transforma într-o bulă care, în cele din urmă, ar putea duce la o prăbușire.

Românii, campioni la cel mai mic număr de ani petrecuți în câmpul muncii

0

Pensionările la vârste de sub 50 de ani, din sistemul judiciar, dar și din sistemul de ordine publică și apărare, au făcut ca România să fie campioană în UE la cea mai mică durată medie a vieții active. Dacă media în Uniunea Europeană era de 37,2 ani petrecuți în câmpul muncii, în țara noastră media a fost de 32,7 ani, potrivit datelor publicate de Eurostat. Comparativ, olandezii muncesc, în medie, 43,8 ani, suedezii, 43 ani, iar danezii, 42,5 ani.

pensieRomânia a ajuns țara cu cei mai mulți tineri pensionari, fenomenul propulsându-ne în vârful clasamentului cu cei mai puțini ani vechime în muncă dintre toate statele UE. Astfel, potrivit Eurostat, în 2024, durata medie așteptată a vieții active pentru persoanele de 15 ani și peste în UE a fost de 37,2 ani.

Cu toate acestea, durata medie așteptată a vieții active a variat considerabil între țările UE. În 6 țări ale UE, durata medie a vieții active a fost de 40 de ani sau mai mult: Olanda (43,8 ani), Suedia (43,0 ani), Danemarca (42,5 ani), Estonia (41,4 ani), Irlanda (40,4 ani) și Germania (40,0 ani). În schimb, cele mai mici durate ale vieții active au fost înregistrate în România (32,7 ani), Italia (32,8 ani) și Croația, Grecia și Bulgaria (fiecare cu câte 34,8 ani). Pentru bărbați, durata medie așteptată a vieții active în UE a fost de 39,2 ani, cele mai lungi durate fiind înregistrate în Olanda (45,7 ani), Danemarca (44,2) și Suedia (40,0 ani), iar cea mai scurtă în România (35,9), Croația și Bulgaria (fiecare cu câte 36,0 ani). În ceea ce privește femeile, durata medie a vieții active în UE a fost de 35,0 ani, cele mai lungi durate fiind înregistrate în Estonia (42,2), urmată de Suedia (42,0) și Olanda (41,8). Cele mai scurte durate au fost înregistrate în Italia (28,2), România (29,2) și Grecia (31,1). În ultimii 10 ani, durata medie așteptată a vieții active în UE a crescut cu 2,4 ani, de la 34,8 la 37,2 ani în prezent, a precizat Eurostat.

A scăzut decalajul de gen

Durata așteptată a vieții active a fost în medie de 37,2 ani în UE în 2024, 39,2 ani pentru bărbați și 35,0 ani pentru femei. Din 2015, durata așteptată a vieții active în UE a crescut constant, de la 34,9 ani în 2015 la 35,9 ani în 2019. În 2020, din cauza crizei sanitare Covid-19, durata așteptată a vieții active a scăzut la 35,6 ani. În ciuda scăderii ușoare din 2020, în ultimii 10 ani, indicatorul a înregistrat o creștere continuă a numărului de ani de viață activă pentru ambele sexe. Deși se așteaptă ca bărbații să lucreze mai mult decât femeile, decalajul de gen a scăzut odată cu creșterea participării femeilor pe piața muncii.

Într-adevăr, durata așteptată a vieții active pentru bărbați a fost de 37,4 ani în 2015, în timp ce pentru femei a fost de 32,3 ani. Prin urmare, diferența de gen în ceea ce privește durata așteptată a vieții active a fost mai mică în 2024 decât în 2015 (adică 4,2 ani față de 5,1 ani). În 2024, s-au observat diferențe în numărul mediu de ani de viață activă între bărbați și femei în toate țările, țările nordice din Europa înregistrând un decalaj de gen sub media UE de 4,2 ani. Estonia, Lituania și Letonia au fost singurele țări ale UE în care decalajul de gen a fost negativ, deoarece se așteaptă ca femeile să lucreze acolo cu 1,6 ani, respectiv cu 0,3 ani și 0,2 ani mai mult decât bărbații. Printre celelalte țări, cel mai mic decalaj de gen a fost înregistrat în Finlanda, cu doar 0,6 ani. La polul opus, țările cu cel mai mare decalaj de gen în 2024 au fost Italia (9,0 ani), Grecia (7,1 ani), Malta (6,9 ani) și România (6,7 ani).

Singura excepție din UE

Între 2015 și 2024, durata așteptată a vieții active a crescut în toate țările UE, cu excepția României. Patru țări, în special, au înregistrat o creștere semnificativă de 4 sau mai mulți ani: Malta (5,2 ani), Ungaria (4,8 ani), Estonia și Irlanda (ambele cu 4,4 ani). Malta și Ungaria, care au avut o durată așteptată a vieții active sub medie în 2015, au înregistrat creșteri bruște care le-au adus peste media UE în 2024. Principalul motiv al creșterii excepționale a Maltei a fost creșterea semnificativă a duratei așteptate a vieții active în rândul femeilor (8,3 ani), cel mai mare câștig din orice țară a UE.

În schimb, Spania, Suedia, Letonia și Austria au înregistrat o durată așteptată a vieții active relativ stabilă, cu creșteri egale sau mai mici de 2 ani. România a fost singura țară care a înregistrat un declin (0,1 ani), în principal din cauza unei scăderi în rândul femeilor. O tendință notabilă în majoritatea țărilor UE a fost aceea că durata vieții active a femeilor a crescut mai mult decât cea a bărbaților, excepțiile fiind Grecia, Cipru, Lituania și România. În Malta, Estonia, Irlanda, Slovacia, Ungaria și Luxemburg, creșterea a fost într-adevăr semnificativ mai mare pentru femei decât pentru bărbați. În Bulgaria, Suedia, Slovenia și Danemarca, creșterile pentru bărbați și femei au fost aproximativ aceleași, a mai arătat Eurostat.

Useriștii bagă în faliment chiar și expresia ”n-am citit aceleași cărți”

1. A ieșit din pușcărie paratrăsnetul unui regim în care s-a vorbit despre independența justiției. E vorba despre Elena Udrea. Și a dat vina pe judecători. Nu sunt în măsură să comentez, dumneaei a cunoscut mai bine sistemul. În 2015, a zis că mulți magistrați se roagă la Dumnezeu înainte de a da verdicte, fiindcă le e frică. Un lucru știu sigur. De pe urma Galei Bute, Elenei Udrea nu i-a intrat nimic în poșetă. Acum m-ar interesa ca Udrea să vorbească despre lichelele care-i pupau inelele când ea a avut la degetul mic România, dar când a fost arestată n-au scos măcar o silabă ca să o apere. Despre ”intelectualii lui Băsescu” aveți ceva de spus, doamna Udrea? Ați cunoscut la închisoare oameni cu mai mult caracter decât snobii ăștia superficiali și sinecuriști?

   2. Reformele lui Bolojan și descentralizarea sunt PR (piar) și atât. Singurul lucru bun – reducerea numărului de angajați din poliția locală. Da, acolo sunt foștii gardieni publici și tot ce știu ăștia e să dea amenzi pentru parcare. Bolojan vorbește mult și despre digitalizare. În afară de tupeul aitiștilor, digitalizarea nu există. După ce că actele se fac mai greu ca înainte, a apărut și buletinul fără adresă pe el. Pentru mizeria asta birocratică trebuie să mulțumim USR. În Germania, când vrei să vinzi sau să cumperi ceva, ai un avocat care îți cunoaște ”istoricul familiei” (așa e expresia, n-am inventat-o eu) și acel avocat negociază termenii afacerii cu avocatul celeilalte familii. La noi nu se mișcă nimic fără notar. Nu generalizez, dar câte fete de securiști și-au făcut notariate? La orice tranzacție, cumpărătorul sau vânzătorul are o problemă, ”e în găleată, cum se spune. Oare aș exagera dacă aș cita un român din Germania care mi-a zis că ”orice drum la notar e parazitar și costisitor”?

   3. Ce alegeri ați câștigat dumneavostră, domnule Bolojan? Poate la Oradea, cândva. A câștigat alegerile Nicușor. Pentru că ne iubesc Franța și Moldova. Pentru că PSD și Ciolacu și-au abandonat alegătorii de la țară și din orașele mici. Pentru că mișcarea suveranistă a venit cu stegarul dac și alți caraghioși mai lucizi decât Georgescu. Pentru că Simion n-are lipici la alegători. Nici Nicușor n-are. Georgescu avea, dar epoca lipicioșilor Iliescu – Vadim – Băsescu s-a dus. Și după ce că n-avea lipici, Simion s-a și predat. Domnule Bolojan, sunteți premier al unui guvern condus de USR. Care a avut 12% și mai are maximum 8%. Poza aia cu useriștii din avionul lui Nicușor e o oroare.

   4. Useriștii bagă în faliment chiar și expresia ”n-am citit aceleași cărți.” Ce cărți să citească pasagerii de partid și de Stat din avionul prezidențial? Nicușor a citit destule. Așa că avea nevoie ca el și piloții să fie singurii inteligenți din avion. A neglijat, însă, potențialul intelectual al stewardeselor. Cunosc foarte multe stewardese deștepte și niciun userist capabil să ajungă steward pe bune.

Uraganul Mucușor

6

Ieri Capitala României al cărui fost primar este actualul președinte al țării, a fost spulberată de o furtună teribilă care a distrus case și mașini, a inundat metroul și a smuls și rupt copaci nenumărați provocând pierderi materiale importante locuitorilor.

Există, după cum știm, o modă a denumirii fiecărui uragan sau fiecărei furtuni după un nume de femeie sau bărbat dar de când cu LGBT peste tot și în toate parcă văd ca vom avea ceva revendicări specifice și aici, reglementările “ocrotind” identitatea de gen nu-i asa? Deși un uragan două uragane sau o furtună două furtuni sigur nu sună turcanian precum succesuri!

Copacul fericirii

Răposatul și celebrul cântăreț de muzica ușoară Aurelian Andreescu avea un șlagăr, fredonat și astăzi evident în cazul de față pe alte tonuri, intitulat “Copacul Fericirii”.

Doar ca grație muncii asidue, permanente și total inexistente a numitului Nicușor Dan, în perioada sa de primar al Bucureștiului, acesta nu a mai aprobat “irosirea” banilor publici pe lucrările obligatorii de toaletare a fondului arboricol chestiune copiată ad literam și de colega de partid primar al Sectorului 2, deosebitaaaa și uluitoarrrrea Clothilde Armând.

Și uite asa a ajuns Centrul Capitalei în special, un fel de junglă urbană și la propriu și la figurat întrucât copacii netoaletați pun permanent integritatea fizică a trecătorilor în pericol dar și traficul rutier, mașinile și casele oamenilor în special în perioadele de furtuni și ploi puternice

Astea toate în timp ce întreaga mass medie națională este inundată cu “verde” de la toți și toate!

Pădurarul Mucusor

Toată lumea știe cu ce se ocupă un pădurar asa ca nimeni nu înțelege de ce primarul Nicușor Dan nu a introdus în schema atribuțiilor sale și pe cea de pădurar al Capitalei. Măcar asa se toaletau pomii, se verifica fiecare copac în parte, se scoteau copacii uscați, se mai și tratau copacii bolnavi etc în mod științific și matematic organizat. Și apoi conform obiceiurilor paduraresti naționale se și vindea ceva cuiva anume nu-i asa?

Bun deci pădurar al Capitalei nu avem, copaci buni, uscați, bolnavi, crescuți aiurea, cu crăcile gata sa îți scoată ochii pe stradă sau sa cada pe masini avem, un matematician primar am avut și furtuni vin mereu ca asa e Natura.

Mai mult lucrările haotice de introducere, modificare sau reparații la rețelele de utilități au afectat și afectează permanent rădăcinile acestor copaci care la rândul lor se răzbună și avariază rețelele respective.

Primăria Capitalei sau coșmarul bucureștenilor

Toți primarii Capitalei avuți până acum, au mințit, pardon promis, respectarea legii și rezolvarea gravelor probleme generate de instalațiile de utilități generale. TOȚI!

Pe strada Popa Tatu la numărul 66 există chiar ceea ce toți specialiștii au denumit “coșmarul instalațiilor” deoarece normele obligatorii prevăzute de legile Energiei, Apelor și normele obligatorii ale ANRE cu privire la rețelele de utilități sunt încălcate cras și într-o frăție continuă de către Primăria Capitalei, APANOVA, DISTRIGAZ și PPC sub oblăduirea directă a Prefecturii Capitalei, ANRE, Direcția Generală de Poliție Locala – Disciplina în Construcții, ISU, Inspectoratul de Stat în Construcții, Secția 3 Poliție și mai ales … Primăria Capitalei!

Incredibil nu-i asa? Dar ADEVĂRAT!

Mașinăria corupției din Primaria Capitalei care aproba proiecte ilegale, eliberează autorizații de construire pe baza unor dosare pline de falsuri, refuză amendarea societăților vinovate, certifică în fals situații ilegale șamd funcționează și azi nestingherită de matematicianul impus nouă de moldovenii de dincolo de Prut ca și Președinte al României foste eșuate acum în curs de scufundare totală!

Dar ce se întâmplă când doi tineri merg cu mașina pe str Popa Tatu și furtuna smulge un ditamai copacul, ușor uscat și netoaletat bineînțeles, și acesta aterizează fix pe masina lor?

Ceva interesant evident! Pentru ca dupa sperietura de rigoare cei doi au rămas ușor sechestrați in masina pana au putut fi scoși. Apoi a trebuit sa fie tăiat copacul pentru a se elibera strada blocată.

După care începe adevaratul calvar! Pentru ca proprietarul mașinii avariate va trebui să cheme o firmă să îi ridice mașina și să o ducă la un service. Acolo agentul constatator de daune îi spune clar ca asigurarea RCA nu acoperă dauna provocată mașinii și pentru a recupera pierderea și achita costurile reparației trebuie să dea în judecată Primăria. Proprietarul uimit va consulta și un avocat care îi va confirma spusele agentului de asigurări și îi va spune ca astfel de procese durează între 2 și 4 ani plus plata taxelor aferente și fără siguranța câștigării la final!

Dar pentru ca Primăria Capitalei nu are nici o îndrumare, indicație etc pe site-ul ei referitoare la aceste situații nimeni nu știe ce să facă. Și votanții lui Nicușor exultă iarăși pentru ca uite asa acesta a făcut economie din banii publici!

Cineva a propus ca din copacii rupți de furtună să se facă niște ciomege fermecate care când politicienii Capitalei ne mint să se rupă pe spinările lor dar pentru asta Primăria trebuie să dea o aprobare specială, iar președintele trebuie să nu mai mărească TVA-ul tatuat de Ciolacu pe mâna!

Gala Profesorilor Excepționali 2025: Trei profesori din Rădăuți, Iași și Râmnicu Vâlcea, câștigătorii campaniei organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

0

Într-o sală plină de emoție, luni, 17 iulie, Teatrul Metropolis din București a fost scena recunoașterii adevăratelor valori ale educației românești, în cadrul Galei Profesorilor Excepționali, eveniment unic organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Finala campaniei naționale Liga Profesorilor Excepționali a adus împreună poveștile impresionante a 20 de profesori din toată țara, iar publicul a decis câștigătoarele ediției 2025.

Marele premiu, o bursă în valoare de 30.000 de lei, i-a revenit profesoarei Nicoleta Adriana Schipor, de la Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți. În aplauzele audienței, profesoara care de 16 ani își îndrumă elevii spre rezultate excepționale în industria alimentară a mărturisit: „Educația nu se face doar la catedră, ci în fiecare zi, cu sufletul deschis și cu încredere în puterea elevilor de a schimba lumea.” Performanțele elevilor săi, premiile obținute i-au convins pe cei care au votat-o că merită primul loc în această competiție.

Pe locul al doilea, distinsă cu o bursă de 20.000 de lei, s-a clasat Ana Elena Ungureanu, profesoară de matematică și director adjunct al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului, Iași. Ana Elena este cunoscută în întreaga țară pentru inițierea platformei educaționale ASQ.ro, utilizată de mii de cadre didactice, prin care susține o educație modernă și adaptată nevoilor elevilor. „Cred că viitorul educației românești este digital, dar întotdeauna cu suflet. Este nevoie să adaptăm metodele de predare și evaluare la timpurile actuale și să fim mereu atenți la emoțiile copiilor,” a declarat profesoara din Iași.

Locul al treilea și o bursă de 10.000 de lei au fost acordate Marinei Sacerdoțeanu, profesoară de limba engleză la Școala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea. Cu o carieră dedicată educației internaționale și proiectelor Erasmus+, Marina Sacerdoțeanu a adus prestigiu României prin inițiative precum „Teach4Future” și „Becoming Global Citizens”. „Educația nu are granițe și nici limite. Este un privilegiu să pot deschide elevilor mei uși către întreaga lume,” a spus Marina în momentul decernării premiului.

Gala Profesorilor Excepționali a beneficiat și de prezența unor invitați de marcă, printre care Alexandru-Mihai Ghigiu, Președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, Mariana Dogaru, Președintele ARACIP, și Pr. lect. dr. Cosmin Pricop, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă București, care au subliniat importanța susținerii cadrelor didactice pentru dezvoltarea unei societăți educate și responsabile.

Spectacolul a fost completat de momente artistice emoționante susținute de doi dintre tinerii excepționali din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”: soprana Olivia Oprea și violonistul Antonio Piculeață, care au încântat audiența cu interpretări pline de sensibilitate și talent.

Liga Profesorilor Excepționali este o inițiativă anuală a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și își propune să aducă în prim-plan poveștile reale ale profesorilor care schimbă viețile elevilor și modelează viitorul țării. Gala de anul acesta a fost nu doar o celebrare a succesului și dedicării profesionale, ci și o inspirație pentru întreaga comunitate educațională din România.

 

 

 

 

Dilema măgarului (statului) lui Buridan 

1

Statul român este astăzi precum măgarul lui Buridan. De ce? Păi d-aia! 

Dar mai întâi să rememorăm un pic povestea devenită celebră grație filozofului medieval Buridan.

Practic povestea are ca personaj central un măgar ( orice asemănare cu statul român și reprezentanții și mai ales conducătorii lui fiind pur reală) căruia îi este, în mod concomitent, si sete şi foame. In faţa măgarului (statului român) și la o distanţă egală faţă de gura lui și flamandă dar și însetată, se află puse de stăpânul său, un vas cu apă şi altul cu ovăz.

Fiindu-i, concomitent și cu aceeaşi intensitate, sete şi foame, măgarul lui Buridan de data asta, nu a putut să se decidă cu ce să înceapă, cu apa sau cu ovăzul, astfel că după ce şi-a tot mişcat capul stânga-dreapta, fără să se hotărască, a leşinat.

Statul român un măgar?

În România termenul de măgar este atât de divers și plin de sensuri de la sublim la absolut, astfel încât nu greșim deloc comparând statul nostru cu bietul animal și relele lui apucături. De ce ? Păi tot d-aia!

Adică statul, adică măgarul, este deopotrivă însetat și flamand dar nu pentru ca și-ar fi rupt spatele cărându-ne pe noi, poverile lui, ci pentru ca stăpânii lui, interni și externi, i-au luat și vândut mâncarea și apa agonisite de-a lungul anilor de după 1990 și până astăzi. Culmea ca au făcut-o și în numele lui și al bunăstării lui deopotrivă și au promis ca pe baza acestor vânzări strategice măgarul nostru va deveni calul înaripat al lui Făt Frumos sau măcar ca cel de pe sigla Ferrari.

Ca viața bate povestea lui Buridan e clar pentru toți, pentru ca măgarul, pardon statu român, ni se arăta înainte de alegeri prin toate canalele de propagandă anti Georgescu și anti Simion, ca ar fi defapt măcar un El Zorab pe care noi boborul nu vrem să îl vedem ca atare de rai ce suntem!

Și pentru asta unul din stăpânii lui și-a tatuat pe mâna iar altul a dat și în scris ca nu îl va face să moară de prea multă mâncare, a se citi ca nu îi va crește TVA!

Încăpățânat și prost ca un măgar!

Cele două calități atribuite prin excelență statului român, pardon măgarului, ne-am convins cu toții cat de reale sunt și mai ales cat de mult ne costă ele.

Pentru ca încăpățânarea de a fura a conducătorilor statului român este un atribut caracteristic acestui animal legendar.

Deasemenea prostia acelorași conducători este la fel de legendară precum încăpățânarea măgărească de care au dat dovadă .

Cum am putea să catalogăm oare pachetul de măsuri asumate de către statul român, altfel decât prin prisma celor două calități măgărești .

Păi spunem ca nu mărim TVA înainte de alegeri și după îl mărim!

Introducem CAS suplimentar la pensii fără nici o bază legală!

Un alt măgar explică ca CAS-ul este precum RCA-ul la mașina, adică plătești chiar dacă nu o pățești!

Păi bine măi mogarule, vorba lui Caragiale, o mașină nu e OM !

Și pentru ca tot veni vorba ia sa vedem cum CAS-ul se ia procentual, deci diferit, și cu cât ai un venit mai mare, deci muncești mai mult, ai învățat mai mult, ai responsabilități mai mari etc cu atât mai mult stăpânii măgarului te jupoaie mai mult!

O să dau exemplul pilotului român angajat în România, nu prin paradisuri fiscale precum Malta sau altele, pentru ca este cel mai reprezentativ.

Constatăm astfel ca legal unui pilot față de restul angajaților din România, i se fură magareste efectiv, 32% din start față de cei 25% ai celorlalți. În termeni reali un venit mediu minim lunar în România pentru profesia de pilot profesionist este de 4.500 euro, așa ca va rog să faceți dumneavoastră calculele cât fură statul!

Tot în medie un pilot român ajunge de maxim 2 ori să fie internat în spital si are maxim 10 concedii medicale în toți cei 32 de ani de viață și 20 de ani de carieră minimă până la vârsta minimă de pensionare de 52 de ani.

După o viață de muncă grea și cu o astfel de cotizație la CAS, vin stăpânii măgarului și în numele statului, adică al măgarului, aplică o taxare suplimentară a pensiei pilotului dar fără ca măsura sa fie măcar una generală!

Aici unii ar spune ca e de domeniul veterinar iara pentru ca ar fi vorba de sa moara și capra vecinului.

Păi vecinul acela scutit a învățat, dat examene, muncit, etc ca și pilotul român? Evident ca nu! A cotizat în valoare reala ca și pilotul român ? Evident că nu!

Este tratat la spitalul de stat vecinul neplătitor sau plătitor net inferior, la fel ca și pilotul român? Evident ca da!

Are pilotul român un tratament și condiții conforme cu valoarea cotizației sale ? NUUUU! Și atunci ?

Vasul cu apă și cel cu mâncare

Pentru a readuce la viață cat de cat mârțoaga care trage din greu să moară azi, stăpânii lui (interni și externi), iau decizii mai măgărești decât bietul măgar muribund .

În vasul cu hrană s-a adăugat TVA-ul mărit ce va ajunge de la 21% prima mărire, la 24% următoarea mărire !

Pe lângă asta a pus și CAS-ul suplimentar la pensiile de peste 3.000 Ron . Asta în loc să pună banii legal cuveniți din exportul de capital mascat prin împrumuturi ale filialelor băncilor străine din România nu la BNR cu dobândă mică ci la propriile bănci mamă cu dobânzi uriașe care să permită scoaterea banilor din țară ! Adică să îngrașe măgarul, nu să îl facă să moară de foame în continuare.

În vasul cu apă a pus impozitarea suplimentară a pensiilor scoțând indexarea pensiile cu inflația și întârziind recalculările pensiilor în speranța ca vor mai muri niscaiva pensionari și astfel vor rămâne banii lor în continuare statului.

Ciomagul corector

Conducătorul/ stăpânul de măgar are la îndemână pentru convingerea animalului cele două variante supreme vocea și talentul vorba celebrei replici de film! Când vorbim de talent în cazul nostru este evident ca ne referim la talentul mânuirii ciomagului convingător, ocrotitor și mai ales provocator!

Doar ca ce sa vezi, ciomagul lui contra celor asupriți merge până la un punct, când asupriții și măgarul se coalizează și primii (asupriții cei prosti da’ mulți deh) se vor trezi cu parul în mână alergând intru convingere pe stăpânul/ii măgarului iar măgarul o să dea cu copitele în toți și în toate.

Asta dacă nu face vreun AVC sau nu vine vreun veterinar francez să îl facă iarăși bine! Sau poate vine Maia Sandu să îi propună realizarea împreună a unui a(sa)sin ? Și dacă vine și Zelenski să vezi ce catar interesant iese ! Cunoscătorii știu de ce! 😂

Insula Iubirii se scufundă definitiv: casting de TikTok și povești din Ibiza, nu de pe „insula tentației”

„Insula Iubirii” revine cu un nou sezon. De parcă n-ar fi fost suficientă jena editiilor anterioare, acum avem parte de un casting care pare regizat în întregime pe TikTok, printre filtre, steluțe și filtre de realitate.

Ediția 2025 se anunță a fi vârful absolut al prostului gust ambalat în poleială tropicală și promovat cu afișe kitsch prin tot orașul. Ce ne arată aceste reclame? Cupluri care par că abia așteaptă să se înșele. Cum altfel să explici entuziasmul cu care se înscriu la o emisiune care glorifică adulterul cu muzică? De la studii de drept la videochat metaforic și aventuri în trei o nouă ediție a „rușinii naționale”

TikTok, joburi fictive și masterat în aventură doar la Insula Iubirii

Noile „ispite” sunt, în majoritate, femei care fie „nu mai lucrează”, fie „se apucă de TikTok” pentru că „se fac bani”. România a devenit țara în care notorietatea pe rețelele sociale e mai valoroasă decât un CV. De la fosta corporatistă care acum face dansuri în baie pentru urmăritori, la „consultanta financiară” care a fost „hackeriță de succes” până a intrat în belele; avem o colecție de povești care mai de care mai trase de păr.

Unele au „locuit în București” și „au învățat în Italia” simultan; teleportarea e clar în grilă la Antena 1. Altele și-au pierdut visul de a fi judecătoare, dar s-au regăsit printre shake-uri proteice și castinguri în bikini, îmbrăcate ca-n filmele de tribunal.

Fără pic de rușine, cu tone de aroganță la Insula Iubirii

Cast-ul pare selectat pe bază de număr de urmăritori, nu de valori morale. Dacă până acum emisiunea mima că vrea să exploreze limitele relațiilor, acum a renunțat la orice mască. Vorbim despre fete care se autointitulează „nebune”, care „vor să stea o lună cu cinci bărbați în casă” ca într-un scenariu de OnlyFans, și despre idealuri care se opresc la „vreau să ajung în Bali și Thailanda”  dar cu ce bani, dacă tu ești unemployed.

Insula Iubirii
insula-iubirii

Se mai miră cineva că România are probleme cu natalitatea, cu educația și cu decăderea valorilor? Când „modelele” generației sunt femei care consideră că a cuceri pe cineva e mai important decât să te respecți pe tine sau pe ceilalți?!

Insula Iubirii: zero iubire, maximă impostură

Așa-zisa „testare a relației” s-a transformat în reality-show porno cu fundal exotic. Fetele se prezintă ca „emancipate”, dar de-abia își găsesc cuvintele la testimoniale. Joburile sunt vagi sau inexistente, aspirațiile se reduc la escapade sexuale, iar relațiile… un moft de Loft.

Întrebarea nu este „dacă o să înșele”, ci cu câți. Atât de mult s-a degradat „Insula Iubirii” încât nici nu mai putem spune că e o emisiune despre relații. E despre orice altceva: expunere low cost, validare online, exhibiționism, și mai nou… și puțină ruletă etică.

Testul eșecului educațional în direct

Dacă la începutul emisiunii cineva mai mima rușinea sau bunul-simț, acum totul se livrează pe față, fără perdea. Insula Iubirii a devenit un documentar despre cum arată superficialitatea românească pusă pe ecran, sub reflectoare, cu sponsori și bani grei.

Și da, poate că sună dur, dar ăsta este adevărul: dacă „ispitele” sunt formate pe TikTok, fără principii, fără scopuri, și cu experiențe amoroase demne de un film cu rating 18+, atunci viitorul relațiilor în România e doar o glumă.

Regenerarea urbană în sectorul 4 reprezintă un proces continuu, în plină ascensiune

0

Sute de blocuri au fost reabilitate termic! Mii de locuri de parcare au fost create și au fost puse în ordine! Iar acum se desfășoară ample acțiuni de plantare de arbori tineri și de însămânțare flori de sezon!

 După toate acestea, sigur era nevoie și de iarbă verde! Iar în multe dintre zonele sectorului, cum ar fi cea de la Izvorul Oltului – Reșița, acolo unde se derulează lucrări de regenerare a spațiului urban, cei de la Totul Verde au trecut deja la treabă! În plus, s-au redeschis circa 80 la sută dintre locurile de joacă, amenajate ca părculețe între blocuri, ce au fost închise pentru modernizare. Este vorba de aparate de joacă noi, de piese înlocuite la complexurile de joacă, precum și de bănci pentru odihna însoțitorilor celor mici. Parte dintre aceste locuri au trecut prin procesul de reconversie, devenind terenuri de sport – de fotbal, de baschet sau au fost amenajate cu mese de ping-pong, foarte bune pentru copilașii cu vârste mai mari de 12 ani!

BREAKING NEWS: Iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, mort într-un accident de parapantă/VIDEO și FOTO de la fața locului

0

Felix Baumgartner s-a stins din viață la 56 de ani. Austriacul a suferit un accident de parapantă în Italia.

Iubitul Mihaelei Rădulescu, originar din Salzburg, zbura cu parapanta în satul italian Porto Sant’Elpidio de pe coasta Adriaticii în momentul producerii incidentului.

Potrivit presei italiene, sportivul se lansase din Fermo cu o parapantă, dar, în timpul zborului, i s-a făcut rău, a pierdut controlul aparatului, s-a prăbușit în interiorul campingului Le Mimose, într-o piscină, și a murit. În accident a fost implicată și o tânără femeie, care a fost lovită de aparat în timp ce se afla în piscină. Tânăra a fost internată la spitalul Murri din Fermo, dar starea sa nu este gravă. La fața locului, alertate de un turist care a asistat la scenă, au intervenit serviciile sanitare 118. După accident, bărbatul și-a pierdut imediat cunoștința și a intrat în stop cardiac. Salvatorii au solicitat o ambulanță aeriană pentru transportul de urgență la spitalul „Torrette” din Ancona, însă inima bărbatului a încetat să mai bată înainte de îmbarcarea în aeronavă.

 

Muzica generată de inteligența artificială devine un fenomen?

S-a confirmat recent că „trupa” de rock psihedelic The Velvet Sundown, cu mai mult de un million de fani pe Spotify, este opera inteligenței artificiale.

Mai precis, un „proiect muzical sintetic ghidat de direcția creativă umană și compus, exprimat și vizualizat cu sprijinul inteligenței artificiale”.

În timp ce instrumentele de inteligență artificială au fost integrate de mult timp în software-uri muzicale precum Logic, platformele mai noi, precum Suno și Udio, au facilitat mai mult ca niciodată generarea de melodii întregi pe baza a doar câteva indicații, notează CNBC.

De asemenea, muzicianul „dark country” Aventhis – cu peste 600 000 de ascultători lunari pe Spotify – ar fi un produs al vocilor și instrumentelor IA.

Între timp, serviciul de streaming muzical Deezer, cu sediul în Franța, a dezvăluit în aprilie că aproximativ 18% din toate piesele încărcate în prezent pe platforma sa sunt generate integral de inteligența artificială.

Calitatea și originalitatea muzicii IA au fost adesea criticate, dar experții spun că devine din ce în ce mai greu pentru ascultătorul obișnuit să facă distincția între om și mașină.

Jason Palamara, profesor asistent de tehnologie muzicală la Herron School of Art and Design, susține că The Velvet Sundown este probabil doar „vârful icebergului”. Suno și Udio nu au bariere la intrare, permițând oricui să creeze sute de piese pe baza inteligenței artificiale într-o singură ședință. Ambele platforme oferă acces gratuit, precum și abonamente premium la prețuri de aproximativ 30 de dolari pe lună.

The Velvet Sundown a câștigat 34 235 de dolari pe o perioadă de 30 de zile pe toate platformele de streaming audio, conform estimărilor Chart Masters.

Din acest motiv, este ușor de înțeles de ce creatorii de IA ar putea dori să inunde platformele cu cât mai multă muzică generată posibil, în speranța de a deveni virali.

Sony Music, Universal Music Group și Warner Records au intentat procese împotriva Suno și Udio, acuzându-le de încălcarea drepturilor de autor. Mii de muzicieni și compozitori au cerut interzicerea utilizării ”artei umane” pentru antrenarea inteligenței artificiale fără permisiune.

Pentru Keith Mullin, profesor la Liverpool Institute for Performing Arts, ”inteligența artificială în domeniul muzicii este aici pentru a rămâne”.

Luna trecută, artistul și producătorul Timbaland, câștigător al premiului Grammy, a lansat un proiect de divertisment axat pe inteligența artificială, numit Stage Zero, care va include o vedetă pop generată de IA.

Bursa creşte cu 1,5% şi atinge al patrulea maxim la rând. Plus 5,4% pe Transgaz, 4% la Banca Transilvania şi 2,5% pe Romgaz

0

Indicele BET – de referinţă pentru Bursa de Valori Bucureşti şi întreaga piaţă locală de capital – a urcat joi, 17 iulie cu 1,5% şi a marcat la un nou record absolut de 19.687 de puncte, în urcare cu 17,7% de la începutul anului.

Cu un plus de 4,2% în ultima săptămână, BET este la al patrulea maxim istoric consecutiv şi mai are nevoie de un avans de 1,6% pentru a depăşi pragul psihologic de 20.000 de puncte.

Cele mai bune dinamici din componența BET erau înregistrate de Transgaz (6,1%), TeraPlast (3,8%), Banca Transilvania (3,4%), Romgaz (2,1%) și Transport Trade Services (1,8%). La Polul opus, erau scăderi doar pe acțiunile Sphera Franchise Group (-0,3%) și Hidroelectrica (-0,2%).

„Am trecut prin frica alegerilor politice, a intrării în incapacitate de plată, lipsa unui guvern, inflație, downgrade la junk etc. Pe fondul atenuării tensiunilor geopolitice și economice ale lumii, în particular a problemelor economice ale României prin pachetele fiscale adoptate (atenție și la implementarea acestora), BVB a primit un green card din partea investitorilor, deoarece aceste creșteri ale cotațiilor se realizează cu bani noi, cu bani care intră în piața de capital românească”, spune Laurențiu Felea, broker în cadrul Goldring Iași.

Declinul zonelor rurale în Europa. „Acum nu mai există nimic”

0

Spaniolul Nicolas de la Fuente, 92 de ani,  își amintește de bunăstarea satului  Molezuelas de la Carballeda, o comunitate agricolă prosperă: ”aveam de toate”.

Dar era abundenței pastorale a apus de mult. Activitatea comercială a dispărut practic. Acest sat a devenit un deșert economic, relatează Financial Times. Vârsta medie a celor 47 de locuitori ai săi a ajuns la 70 de ani. „Acum nu mai există nimic”, spune de la Fuente. „Totul s-a terminat”.

Depopularea rurală a fost mult timp o problemă în unele părți din sudul și estul Europei. Dar tendința devine o amenințare existențială și se răspândește pe continent, fără a lăsa nicio țară neafectată.

În deceniul până în 2024, numărul estimat de persoane care trăiesc în regiuni predominant rurale ale UE a scăzut cu aproape 8 milioane, o scădere de 8,3%, în timp ce populația urbană a crescut cu peste 10 milioane, sau 6%.

Regiunile care reprezintă aproximativ 40% din suprafața UE și conțin o treime din populația acesteia se confruntă cu o scădere susținută a numărului de locuitori. Magazinele și restaurentele sunt forțate să se închidă, transportul se reduce, medicii sunt mai greu de găsit, iar sălile de clasă devin mai goale.

„Cetățenii ar trebui să fie egali, dar cei din zonele rurale plătesc prețul unor servicii mai proaste, al unor costuri mai mari și al unor oportunități mai puține”, a declarat Raffaella Mariani, primarul unei comune din Garfagnana(Toscana).

”Depopularea amenință patrimoniul cultural al Europei, limbile locale, meșteșugurile, terenurile agricole, tradițiile și chiar securitatea națională”, avertizează Lamia Kamal-Chaoui, director la Centrul pentru regiuni și orașe al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

OCDE îndeamnă zonele rurale să „se restrângă inteligent”: consolidarea serviciilor, stimularea conectivității, utilizarea tehnologiei pentru a îmbunătăți accesul la asistență medicală și educație.

Însă problemele de fond din zonele izolate – îmbătrânirea populației, scăderea natalității și lipsa locurilor de muncă – vor fi mai greu de abordat.

În Europa de Est,  deceniile de industrializare centralizată sub influență sovietică au dus la deplasarea oamenilor către centrele urbane.

De asemenea, emigrația prelungită și ratele scăzute ale natalității și-au pus amprenta: multe sate sunt pur și simplu părăsite. Se preconizează că populația rurală a UE va scădea cu 18% până în 2100.

Bugetul UE, confiscat de Ursula! România, cu mâna la chipiu

Europa nu mai este o societate în tranziție, ci un continent aflat în criză profundă. De la o construcție bazată pe solidaritate și consultare se vrea trecerea la o conducere aproape monolitică, cu epicentrul la Bruxelles. Sau, mai precis, în biroul Ursulei von der Leyen. Sub pretextul necesității unui buget adaptat „noilor realități”, șefa Comisiei Europene încearcă să transforme o dezbatere financiară într-un test de loialitate politică. Cine ridică întrebări, devine „frână în calea progresului”. Cine nu e cu ea, e împotrivă.

Întrebarea care se impune este „Împotriva cui?”. A Europei, în niciun caz, mai degrabă a găștii care îi ține spatele Ursulei și o apără în fața tuturor atacurilor, cu un scut indestructibil – presă, echipe de lobby și europarlamentari obedienți.

Progresul propus de C.E. nu e pentru toți, să fim clar înțeleși! În fond, ce înseamnă „viitorul UE” în viziunea Ursulei? Un megabuget de 2.000 de miliarde de euro, din care se taie masiv de la fermieri, se ciuntește de la coeziune regională și se pompează sume record în apărare (131 miliarde), industrie (410 miliarde) și – cireașa de pe tort – un fond de 100 de miliarde destinat Ucrainei.

Cu alte cuvinte, UE e gata să mute sacii dintr-o căruță în alta, atâta timp cât hățurile sunt în mâinile Ursulei von der Leyen. „Regina” de la Bruxelles e pe cale să transforme Comisia într-un guvern de facto. Unul care nu răspunde în fața cetățenilor, ci doar în fața agendei elitei globaliste.

Pe fondul acestor manevre, șase comisari s-au răzvrătit, briefingurile oficiale de săptămâna aceasta au fost anulate, iar eurodeputații acuză Comisia de netransparență și aroganță instituțională. Se vorbește despre dictat, nu despre consens, despre impunere, nu despre negociere.

Franța, Italia, Ungaria – vocale și pragmatice

Statele importante își văd de interesul propriu. Franța refuză să participe la „Planul Trump”, de achiziții de armament american pentru Ucraina. Nu din lipsă de solidaritate, ci dintr-un calcul clar: banii francezilor trebuie să susțină industria franceză, nu uriașul complex militar industrial din Statele Unite. Parisul, condus de Emmanuel Macron, alege să-și protejeze autonomia strategică și economică, chiar cu riscul de a ieși din tonul dominant impus de Berlin și Bruxelles.

Italia, sub Giorgia Meloni, face același lucru, dar în stil diplomatic: nu intră în conflicte frontale, ci refuză elegant să cheltuiască ce nu are. Roma anunță că nu va cumpăra arme americane, ci numai va contribui logistic la transportul ajutoarelor, invocând constrângeri bugetare și o politică externă echilibrată. Este, de fapt, o formă de realism politic, pe care, o să vedem, România l-a uitat complet.

Ungaria, bine ancorată în tradiția sa de a deranja Bruxellesul, merge și mai departe: blochează fonduri, se opune public propunerilor Comisiei și își exercită fără inhibiții dreptul de veto. Spre deosebire de București, Budapesta nu se teme să spună „nu” atunci când simte că interesele naționale sunt puse în pericol.

La Cotroceni și Victoria se aplaudă frenetic

Ce face România în toată această poveste? Tace, aprobă, execută! Ca de obicei, fără să ceară nimic în schimb și fără să deranjeze pe nimeni. În timp ce Parisul își apără industria militară și Roma spune clar că nu plătește ce nu-și permite, Bucureștiul stă la coadă cu mâna la chipiu.

E prezentă la Bruxelles ca decor instituțional: o capitală politicoasă, conformistă, fără reacții și pretenții.

Premierul Ilie Bolojan, prea ocupat cu imaginea de „manager eficient”, evită orice poziționare incomodă pe teme europene. Președintele Nicușor Dan, cunoscut pentru tăcerile strategice, continuă tradiția predecesorilor săi: lasă politica externă pe mâna funcționarilor. Niciunul nu a ieșit public să ceară clarificări privind tăierile bugetare din fondurile de coeziune sau agricultură – capitole esențiale pentru dezvoltarea regională a României. Niciunul nu a obiectat la noile taxe europene pe tutun, emisii și companii mari, care riscă să afecteze competitivitatea economică a unei țări deja aflate la marginea pieței comune.

Nici Guvernul, nici Parlamentul nu au inițiat vreo analiză serioasă de impact. Nicio întrebare, nicio reținere. Doar o tăcere obedientă, împachetată în loialitate europeană. În realitate, România se comportă ca un stat captiv, incapabil să-și exprime interesele, dar prompt în a le susține pe ale altora.

În timp ce alți lideri europeni își joacă atent fiecare mutare, Bucureștiul pare mulțumit cu rolul de figurant docil. Nicio strategie de negociere, nicio linie roșie, nicio intenție de a contesta status quo-ul. De la Ministerul de Finanțe până la Palatul Cotroceni, singurul reflex politic e executarea ordinului, nu apărarea interesului național.

România nu mai e invizibilă. E previzibilă. Și asta e mai grav.

Totul pentru Ucraina, nimic pentru noi

În timp ce bugetul UE este sfâșiat în numele solidarității cu poporul din Ucraina și al unei reconstrucții geopolitice nedorite de nimeni, România alege, în tăcere, să suporte povara. Guvernul Bolojan impune austeritate, taie investiții, îngheață salarii și predică responsabilitatea fiscală. Dar, în același timp, direcționează sprijin necondiționat către Ucraina – financiar, logistic și, nu în ultimul rând, prin tăcere complice la Bruxelles.

Aproape 100 de miliarde de euro sunt pregătite de Comisie pentru Kiev. Iar România, în loc să-și apere prioritățile interne, își oferă resursele – bani, infrastructură, bunăvoință – fără măcar să clipească. Pentru cetățeanul român, mesajul e clar: strânge cureaua, că trebuie să trăiască bine alții!

Și trăiesc. Nu e nevoie de statistici: îi vezi la mall-uri, pe terasele din Mamaia, în restaurantele scumpe din București. Îi găsești până și prin satele din Apuseni, plimbându-se cu SUV-uri de lux, în timp ce localnicii își cară lemnele în spate. Sunt prezenți peste tot – bine instalați, bine întreținuți, fără grija facturilor sau a impozitelor. Răstimp, românul muncește pentru doi și primește cât pentru o jumătate.

Solidaritatea nu mai e demult o valoare europeană, ci o obligație pentru fraierii de la periferie. România susține, tolerează și plătește. În această Europă construită după chipul Ursulei, fiecare își apără ce-i al lui. Mai puțin noi. Românii sunt ocupați să aplaude.

PSD nu are niciun cuvânt de spus în coaliție. ”Suntem minoritari”, zice Grindeanu

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, sugerează că nu ar avea niciun cuvânt de spus în coaliție, pe motiv că ar fi minoritari. Aceasta este cauza pentru care restul coaliției a decis majorarea TVA, în timp ce PSD nu a reușit să impună varianta impozitului progresiv, mai puțin împovărător pentru cei cu venituri mici și medii. Pe de altă parte, același Grindeanu amenință că PSD este decis să forțeze, în pachetul 2, și măsuri care să taxeze și profiturile multinaționalelor, din aceeași poziție de minoritar.

În prezent, toți cei din coaliție se comportă ca și cum ar fi aterizat de pe Marte sau, în orice caz, ca și cum nu s-ar fi perindat pe la guvernare și au aflat, cu stupefacție, ce dezmăț bugetar, ce evaziune fiscală și ce transferuri de profit ale multinaționalelor în afara țării se petrec în România. Pentru reducerea deficitului bugetar, primele și cele mai importante măsuri s-au luat împotriva celor cu venituri mici și medii, care se vor confrunta cu un nivel de sărăcie fără precedent.

Despre majorarea TVA, Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, ne spune că social-democrații nu au fost de acord, așa cum ne-a spus și Nicușor Dan, că nici el nu a fost de acord. Mai mult, Grindeanu susține că PSD a încercat să impună, în locul majorării de TVA, impozitarea progresivă, dar că nu a reușit, pentru că PSD este minoritar în coaliție. Adică PNL, USR, UDMR și minoritățile sunt cei care au insistat pentru majorarea TVA și s-au împotrivit impozitării progresive, aruncând PSD într-o opoziție în interiorul coaliției. Neputința PSD, partidul care a obținut, totuși, cel mai mare număr de parlamentari, expusă public de Grindeanu, este, de fapt, o ipocrizie, atâta vreme cât și-a asumat guvernarea, prin coaliție, și a acceptat, cu ușurință, asumarea răspunderii Executivului pentru pachetul de măsuri.

Impozitarea progresivă, fără orizont de timp

Susținerea impozitării progresive de către PSD pare un act mai mult formal, în condițiile în care chiar Sorin Grindeanu afirmă că, deși va insista pentru introducerea acesteia în pachetul 2 de măsuri, ea nu se va putea aplica decât după finalizarea digitalizării ANAF. Adică într-un orizont de timp nedefinit. Pe de altă parte, Grindeanu a vorbit despre datoriile de 85 de miliarde de lei la bugetul de stat, susținând că, dacă am fi încasat jumătate din acestea, am fi fost pe excedent bugetar. Așa, și? Mai departe? Mai departe, nimic. Pentru că aceste datorii nu se pot recupera, în marea lor majoritate, tot din cauza politicilor guvernamentale și legislative, care au permis, cu larghețe, evaziunea fiscală la vedere. Tot Grindeanu ne spune că se lucrează acum la o nouă lege a insolvenței, care va veni de la PSD, se pare, și nu de la Guvernul Bolojan, care nu manifestă nicio grabă în a stopa marea evaziune fiscală. Mai mult, Grindeanu chiar s-a lăudat cu faptul că atunci când guvernările celorlalte partide au aruncat bugetul în aer, fără să se știe ce s-a făcut cu banii, PSD nu a căutat vinovați și ”a încercat să repare”. Deci nu contează ce s-a făcut cu banii țării, pentru care acum populația este pusă să plătească, și nu trebuie să căutăm responsabili.

Profiturile multinaționalelor, în siguranță

Președintele interimar al PSD a abordat și problema optimizărilor fiscale, ”amenințând” că, în perioada următoare, se va ocupa de ceea ce înseamnă transferul de capital din România. Cum se va ocupa? Nimeni nu știe. Și asta pentru că nici Guvernul Bolojan, nici PSD nu au propus măsuri concrete pentru împiedicarea exportului de profit, un sport practicat în masă de companiile străine. În fapt, Sorin Grindeanu a vorbit, de la tribuna Parlamentului, despre taxarea externalizării profiturilor de către multinaționale, o noțiune ambiguă, atâta vreme cât externalizarea profiturilor se face prin metode pe care ANAF nu a reușit să le documenteze și să le sancționeze.

E oficial. Encefalita, efect secundar al vaccinului anti-varicelă

Producătorii de vaccinuri anti-varicelă, inlusiv al celor combinate, vor fi obligați să treacă în prospect, pe lista efectelor adverse, encefalita, a transmis Agenția Europeană pentru Medicamente. Decizia a fost luată după o reevaluare a vaccinului declanșată în urma raportării unui caz cu finalitate fatală. Deja vaccinul avea, ca efecte adverse, infecţia creierului, măduvei spinării şi nervilor periferici, precum și atacul vascular cerebral. 

Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență (PRAC), din cadrul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), a decis că treacă encefalita pe lista efectelor adverse ale vaccinurilor anti-varicelă. Astfel, PRAC a încheiat reevaluarea referitoare la riscul cunoscut de apariție a encefalitei (inflamație a creierului), asociat cu utilizarea a două vaccinuri împotriva varicelei (vărsatului de vânt), Varilrix și Varivax. Reevaluarea a fost declanșată în urma raportării unui caz cu finalitate fatală, după administrarea vaccinului Varilrix.

După evaluarea atentă a dovezilor disponibile provenite din studiile clinice, literatura științifică și expunerea după punerea pe piață, comitetul a recomandat o actualizare a informațiilor despre produs pentru vaccinurile Varilrix și Varivax, pentru a descrie mai detaliat severitatea riscului apariției encefalitei. Cele două vaccinuri rămân contraindicate la persoanele imunocompromise și nu sunt necesare măsuri suplimentare de reducere la minimum a riscurilor, susține EMA. Vaccinurile împotriva varicelei sunt autorizate și ca parte a vaccinurilor împotriva rujeolei, oreionului, rubeolei și varicelei (RORV), și anume Priorix Tetra și Proquad. PRAC a considerat că informațiile despre produs pentru vaccinurile RORV ar trebui, de asemenea, actualizate în conformitate cu cele pentru vaccinurile împotriva varicelei. Informațiile despre produs actualizate vor oferi detalii suplimentare referitoare la reacția adversă cunoscută, encefalita, care a fost observată în cazul vaccinurilor împotriva varicelei cu virusuri vii atenuate, inclusiv în câteva cazuri cu finalitate fatală. Persoanele vaccinate trebuie să solicite imediat asistență medicală, dacă dezvoltă semne de infecție sau inflamație a creierului.

Reacții adverse, fără număr

În prospectul vaccinurilor anti-varicelă sunt trecute foarte multe efecte adverse. Printre acestea se numără și infecţia creierului, măduvei spinării şi nervilor periferici, precum și accidentul vascular cerebral. Totodată, efecte adverse post-vaccinare mai sunt herpes (herpes zoster), sângerare sub formă de pete mici pe piele sau apariția de vânătăi mai uşor decât în mod normal, din cauza scăderii numărului unui tip de celule din sânge numite trombocite, crize sau convulsii, inflamare, îngustare sau blocare a vaselor de sânge, aceasta din urmă putând include sângerare neobişnuită sau formare de vânătăi sub piele (purpură Henoch Schonlein) sau febră care durează mai mult de cinci zile, asociată cu o erupţie pe trunchi, uneori însoţită de descuamare a pielii de pe palme şi degete, înroșire a ochilor, buzelor, gâtului şi limbii (boala Kawasaki).

În același timp, vaccinul anti-varicelă poate provoca infecții la nivelul tractului respirator superior, durere în gât şi disconfort la înghiţire (faringită), umflare a ganglionilor limfatici, iritabilitate, durere de cap, senzaţie de somnolenţă, tuse, greață, vărsături, erupţie de tip varicelic, mâncărimi, durere la nivelul articulațiilor, dureri muscular,  febră mai mare de 39,5°C, lipsă a energiei, stare generală de rău, inflamaţie a ochilor (conjunctivită), durere de stomac, diaree, dar și erupţie sub formă de pete în relief pe piele, însoţită de mâncărimi (urticarie).

Boală mortală

Encefalita sau inflamația creierului este o boală severă care poate provoca chiar decesul pacientului. Simptomele bolii sunt confuzie, agitație sau halucinații, leșin, pierderea simțurilor sau paralizie în anumite zone ale feței sau corpului, slăbiciune musculară, probleme de vorbire sau de auz, modificări de comportament și pierderea conștienței. La sugari si copii mici, semnele și simptomele pot fi spații în zonele moi (fontanele) la nivelul craniului, greață și vărsături, înțepenirea corpului, lipsa poftei de mancare, dar și iritabilitate.

Urmează restructurări și închideri ale companiilor de stat. S-a pregătit lista neagră

Companiile de stat aflate pe pierderi nu vor mai primi bani de la buget, a anunțat vicepremierul Dragoş Anastasiu, ceea ce înseamnă că acestea vor fi obligate să facă, din nou, restructurări sau vor fi închise. Ca o coincidență, în aceeași zi a anunțului făcut de Executiv, cei de la Consiliul Fiscal au și publicat analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din România, apărând, astfel, și lista neagră a acestora.

Guvernul a început deja analiza situației financiare a companiilor de stat și a decis să nu mai finanțeze societățile aflate pe pierderi în ultimii 3 ani, potrivit vicepremierului Dragoș Anastasiu. Problema este că cele mai multe dintre aceste companii s-au tot restructurat, astfel că o nouă restructurare ar însemna incapacitatea de a mai funcționa. Multe sunt de utilitate publică, iar altele țin de interesul strategic al României, și nu toate pot deveni profitabile, așa cum cere Guvernul Bolojan.

Ca să vină în sprijinul deciziei de închidere a acestor companii ne-profitabile, Consiliul Fiscal a publicat Analiza performanței economico-financiare a companiilor de stat din România în anul 2023, cu o întârziere de aproape 3 luni față de data obișnuită a raportului. Potrivit analizei, în anul 2023, companiile de stat, excluzând Top 5, au înregistrat o pierdere netă de 190,3 mil. lei, față de un profit net de 1,96 mld. de lei, în anul precedent. Procentul companiilor publice care au înregistrat un rezultat pozitiv a scăzut ușor, de la 67,5% la 65,5%. În anul 2023, arieratele companiilor de stat au crescut, în termeni nominali, cu 12,6% față de anul anterior, până la nivelul de 21,5 mld. lei (reprezentând 24,5% din totalul plăților restante la nivelul întregii economii).

”Analizând topul companiilor de stat cu cele mai mari arierate, se constată că majorarea în termeni nominali a acestora este cauzată în principal de SC Complexul Energetic Hunedoara SA, care a înregistrat arierate de circa 2,3 mld. lei și care se află în insolvență încă de la finalul anului 2019”, arată Consiliul Fiscal.

74% din datorii, acumulate de 10 companii

În anul 2023, 39,6% din arieratele companiilor de stat au fost față de furnizori, 25,6% față de alți creditori, iar 34,8% au reprezentat plăți restante față de bugetul general consolidat. Asta în timp ce la nivelul companiilor private, ponderea cea mai ridicată a revenit arieratelor față de furnizori (60,9% din total), urmate de plățile restante față de bugetul general consolidat (22,5%) și față de alți creditori (16,6% din total). Arieratele companiilor de stat sunt concentrate într-un număr redus de companii care activează preponderent în sectorul minier, distribuția de energie termică și industria chimică. Astfel, primele 10 companii ierarhizate din punct de vedere al volumului plăților restante (Top 10) au acumulat peste 74% din totalul arieratelor companiilor de stat. Un alt aspect notabil este acela că numeroase companii se regăsesc an de an în Top 10, fapt ce indică o cronicizare a problemei arieratelor în anumite sectoare, mai precizează Consiliul Fiscal.

Termoenergetica, în top

Pe lista celor 10 companii de stat cu cele mai multe datorii, programate, cel mai probabil, pentru închidere, se află CFR Marfă, cu debite de 4,4 miliarde de lei (după decizia Comisiei Europene de returnare a unui ajutor de stat), Radet București, cu debite de 4 miliarde de lei, SC Complexul Energetic Hunedoara, cu 2,3 miliarde de lei, Compania Națională Unifarm, cu 1,3 miliarde de lei (căreia, între timp, Guvernul i-a șters datoriile, pentru a nu intra pe lista celor care vor fi închise), Regia Autonomă de Transport București, cu datorii de 927 milioane de lei, precum și Compania Municipală Termoenergetica SA, cu debite de 769 milioane de lei. Totodată, pe listă se mai află Radet Constanța, cu datorii de 599 milioane de lei, Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase Remin SA, cu debite de 591 milioane de lei, Societatea Națională a Cărbunelui, cu debite de 503 milioane de lei, și Oltchim SA, cu datorii de 497 milioane de lei.

FIFA face schimbări majore pentru CM 2026. Finala se va juca la matineu?

0

Temperaturile sufocante și umiditatea ridicată din SUA, resimțite acut la Campionatul Mondial al Cluburilor, au declanșat îngrijorări serioase legate de condițiile climatice în care se va desfășura Campionatul Mondial din 2026.

Competiția, programată între 11 iunie și 19 iulie 2026, va avea loc în SUA, Canada și Mexic și va reuni, în premieră, 48 de echipe naționale.

Jucători afectați de căldură extremă

Reacțiile jucătorilor de la Mondialul Cluburilor au tras un semnal de alarmă: Enzo Fernandez, căpitanul lui Chelsea, a declarat că era la un pas de leșin în timpul meciului cu Fluminense. Igor Tudor, antrenorul lui Juventus, a spus că „zece jucători au cerut să fie schimbați” din cauza disconfortului termic.

Asociația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști (FIFPro) a avertizat că cel puțin trei meciuri din Club World Cup ar fi trebuit amânate sau reprogramate.

Stadioane acoperite și aer condiționat, dar nu suficiente

Gianni Infantino, președintele FIFA, a admis că problema temperaturii este serioasă și a anunțat că meciurile de după-amiază vor avea loc doar pe arene climatizate. Doar 5 din cele 16 stadioane desemnate au acoperiș retractabil și aer condiționat: Los Angeles, Dallas, Houston, Atlanta și Vancouver.

Propunere șoc: finala la ora 9 dimineața!

Profesorul Mike Tipton, expert britanic în fiziologia stresului termic, a lansat o variantă neașteptată: meciurile – inclusiv finala – să fie programate la ora 9 dimineața, când condițiile climatice sunt mai suportabile. Soluția ar putea proteja sănătatea jucătorilor, dar vine cu dezavantaje majore în ceea ce privește audiențele TV din Europa și Asia.

Modificări majore de regulament propuse pentru CM 2026

Pe lângă adaptarea programului la climă, FIFA analizează și modificări istorice în regulament:

  • La penalty, dacă mingea este respinsă de portar sau lovește bara, faza se încheie automat – adversarii vor repune mingea cu aut de poartă.
  • VAR-ul ar putea interveni inclusiv la corner și cartonașe galbene – premiere absolute în fotbalul internațional.
  • Posibilitatea de 4 pauze de hidratare pe meci, câte două pe repriză.

Toate aceste propuneri sunt discutate de Comitetul Executiv al FIFA și ar putea fi aprobate până în februarie 2026, pentru a fi implementate la cel mai mare Mondial din istorie.

Gata transferul! Horațiu Moldovan, împrumutat „aproape de casă”

0

După ce s-a vorbit intens despre un posibil transfer la Levante, Horațiu Moldovan (27 de ani) va continua totuși în La Liga, la Real Oviedo, nou-promovată în primul eșalon spaniol. Potrivit presei iberice, transferul este ca și finalizat, iar goalkeeperul român va fi împrumutat pentru un sezon de către Atletico Madrid, cu opțiune de cumpărare definitivă.

Concurență serioasă pe postul de titular

Moldovan îl va avea ca rival direct pe Aarón Escandell (29 de ani), portarul care a fost om de bază în sezonul trecut, când Oviedo a reușit promovarea istorică după o pauză de 24 de ani. Potrivit Eldesmarque, Atletico Madrid va acoperi o parte semnificativă a salariului portarului român, astfel că mutarea este una avantajoasă financiar pentru nou-promovată.

A fost dorit de mai multe cluburi

În căutarea unui portar pentru noul sezon din La Liga, Oviedo i-a avut pe listă pe Conan Ledesma, Rafael Cabral și Leo Román, însă în cele din urmă „alesul” a fost Horațiu Moldovan. Internaționalul român vine după o stagiune bună în Italia, unde a contribuit la promovarea lui Sassuolo, dar clubul din Serie B a ales să nu activeze clauza de cumpărare.

Cota sa de piață este de 2,2 milioane de euro, conform Transfermarkt.

Al doilea român la Oviedo

La Real Oviedo evoluează deja Daniel Paraschiv, iar odată cu venirea lui Moldovan, formația din nordul Spaniei va avea doi români în lot pentru sezonul de revenire în La Liga.

Rămâne de văzut dacă fostul portar de la Rapid își va câștiga locul de titular, însă cert este că va avea șansa să joace la cel mai înalt nivel în Spania.