Acasă Blog Pagina 527

La 38 ani, a mers cu uratul la bunic, pe 31 decembrie. Când a văzut câţi bani i-a dat bătrânul, a sărit cu pumnii şi picioarele pe el

2

Un bărbat de 71 de ani din județul Vaslui a ajuns la spital, după ce nepotul lui, în vârstă de 38 de ani, l-a bătut crunt. Iar motivul este halucinant.

Agresiunea a avut loc la locuința victimei, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan.

Dezamăgit de banii pe care i-a primit pentru urat

Deși are aproape 40 de ani, bărbatul s-a dus să-și ureze bunicul, dar când a ajuns la bătrân era deja băut bine. Bunicul i-a dat doar câțiva lei, pentru că atât avea, dar asta l-a revoltat la culme pe nepot, care a sărit pe loc la bătaie.

Și-a bătut bunicul cu pumnii și picioarele, iar bătrânul a ajuns în cele din urmă la spital.

„Victima a suferit leziuni ce necesitã 5 – 6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform concluziilor preliminare emise de către medicii legiști”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

I-au dat doar control judiciar

Agresorul a fost reținut sâmbătă, însă Judecătoria Bârlad a decis cercetarea sa sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Fapta a fost reclamată poliției abia pe 3 ianuarie, iar nepotul bătăuș a fost reținut pe 5 ianuarie pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad dispunând ulterior cercetarea acestuia în stare de libertate, sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

Ce este neuromarketingul, tehnica prin care retailerii te conving să cumperi produse de care nici nu ai nevoie

Retailerii şi-au diversificat tehnicile de marketing, iar neuromarketingul este una dintre cele mai subtile. Pleacă de la reclamele pe care le vezi la TV şi ajunge până la poziţionarea-cheie a produselor în supermarket.

Ceea ce puțini oameni cunosc, însă, este cât de profund este studiat psihicul nostru pentru a înțelege tiparele care prezic alegerile clienților cu mult înainte ca aceștia să fie conștienți de ele. Această metodă se numește neuromarketing.

Cum funcţionează neuromarketingul?

Neuromarketingul este cunoscut și sub numele de neuroștiința consumatorului. Acesta studiază în principal creierul consumatorilor și încearcă să modifice comportamentul și procesul decizional al acestora în favoarea produselor sau serviciilor întreprinderii.

Neuroștiința și știința cognitivă sunt folosite pentru marketing. Aceasta aplică neuropsihologia în cercetarea de piață și, într-un fel sau altul, a dus la schimbarea comportamentului unui consumator, scrie ziare.com.

Tehnica se concentrează asupra privirii și asupra locului în care clienții o direcționează. Cu ajutorul ei, companiile își pot da seama ce culori, fonturi, reclame, designuri reușesc să capteze atenția consumatorilor.

În plus, eye-tracking poate indica și obiectele care evocă confuzie în rândul acestor persoane.

Electroencefalograma

Această tehnică măsoară activitatea electrică din creier cu ajutorul semnalelor electrice care provin de la neuronii din interiorul creierului și poate fi folosită pentru a înțelege ce părți ale creierului se activează atunci când oamenii iau decizii.

Românii care au centrale termice pe gaz în apartamente, obligaţi să renunţe la ele! Care este termenul-limită?

Uniunea Europeană intenționează să renunțe treptat la centralele de apartament pe bază de gaze. Motivul? Aproximativ jumătate din întreaga energie consumată în UE este destinată încălzirii și răcirii, iar peste 70% provine încă din surse de combustibili fosili, cu preponderență gaze naturale.

În sectorul rezidențial, circa 80% din consumul de energie este alocat încălzirii spațiilor și a apei.

Termenul-limită: anul 2040

Inclusiv cei care au în momentul de față astfel de centrale vor fi obligați să renunțe la ele până cel târziu în 2040. Noua directivă reformată privind eficiența energetică (UE) 2023/1791 tocmai a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De acum înainte trebuie să instalați pompe de căldură, dacă doriți să obțineți certificate energetice pentru casele dvs. Noua directivă privind eficiența energetică care tocmai a fost publicată miercuri, 20 septembrie, va intra în vigoare peste exact 20 de zile.

Pompe de căldură, în locul centralelor

Uniunea Europeană are ca obiectiv accelerarea instalării pompelor de căldură ca alternativă la centralele termice, având în vedere că acestea contribuie la eficiență și permit utilizarea mai extinsă a energiei regenerabile, inclusiv a celei solare.

„Cheia acestei directive este să existe o ambiție sporită față de Directiva existentă și chiar față de propunerea Comisiei Europene înainte de aprobarea finală.

Noua directivă reprezintă noi oportunități de electrificare. Pe lângă pompa de căldură, vehiculul electric este promovat ca măsură de eficiență energetică, întrucât deciziile politice care implică arderea directă a combustibililor fosili nu vor fi permise din 2024”, subliniază surse din sectorul energiei electrice.

Noua directivă privind eficiența energetică vizează și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050.

ANM, prognoză specială pentru București. Frig și ninsori

2

Vremea se răcește simțitor și în București. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, 8 ianuarie, o prognoză specială pentru Capitală.

Prognoza specială transmisă de ANM vizează perioada 08.01.2024 ora 09:00 – 09.01.2024 ora 10:00. Conform meteorologilor, vremea va fi închisă și se va răci accentuat în Capitală. Și sunt șanse să apară ninsoarea în peisaj.

„Trecător va ninge slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 2 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade”, conform ANM. Așadar, luni maxima nu va mai trece de 2 grade, temperatura simțitor mai mică în comparație cu ziua precedentă.

Ce județe se află sub COD GALBEN de vreme rea – HARTA

foto: meteoromania.ro

Vă amintim că, încă de duminică, 7 ianuarie, ANM a emis o atenționare meteorologică COD GALBEN, pentru intervalul 7 ianuarie, ora 18 – 9 ianuarie, ora 10 anunțând intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol în mai multe zone din țară.

„În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…15 cm.

În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile.

Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă”, au transmis meteorologii prin intermediul atenționării COD GALBEN.

De altfel, încă din ziua precedentă specialiștii ANM au anunțat că la începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți – 9 ianuarie – vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade.

Românii, prea săraci ca să-şi mai permită să devină datornici la bănci. Cauzele? Noul TVA la locuinţe şi „explozia” dobânzilor

Criza economică este atât de adâncă, încât românii au devenit prea săraci ca să-şi mai permită să se îndatoreze la bănci.

Aşa că oamenii în căutare de locuinţe prin programul Noua casă au tot mai puţine variante.

„Noua casă”, un program inaccesibil

Românii în căutare de locuinţe prin programul Noua casă au tot mai puţine variante. Preţurile din ce în ce mai mari au redus tot mai mult oferta.

Programul noua casă pune la dispoziție finanțare în lei pentru cumpărarea unei singure locuințe, iar sumele de care se pot bucura beneficiari ajung până la 119.000 euro.

Suma maximă a creditului disponibilă este de 66.500 euro pentru locuințele cu prețuri sub 70.000 euro, cu o cerință de avans de 5%.

În cazul locuințelor cu prețuri cuprinse între 70.000 și 140.000 euro, se poate accesa un credit de până la 119.000 euro, asta cu o contribuție inițială de 15%. Așadar, cu un avans minim, cei mai mulți dintre români își cumpără garsoniere sau garsoniere duble, potrivit Antena 3.

Cu 70.000 euro îţi mai cumperi o garsonieră

În Capitală, de exemplu, bugetul de 70.000 euro îți permite achiziționare a unei garsoniere în zona de nord sau un apartament de două camere, însă cu o suprafață mai mică.

Dobânzile ridicate pe care le percep băncile, precum şi creşterea TVA-ului de la 5% la 9% pentru locuinţele noi sunt factori care îi împovărează şi mai mult pe români.

Ce cumperi prin programul „Noua casă”

  • locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL;
  • locuinţe consolidate, destinate achiziţionării;
  • alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.
  • procentul de garantare se aplică în funcţie de categoria de locuinţă.

Alertă pe lacul Siutghiol: doi pescari au dispărut! Ce au găsit pompierii plecaţi în căutarea bărbaţilor (VIDEO)

0

S-a dat alarma în judeţul Constanţa. Două persoane care ar fi dispărut în lacul Siutghiol sunt căutate de pompieri şi de scafandri, iar până în prezent au fost găsite o barcă şi mai multe plase de pescuit.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică, în jurul orei 23, pentru căutarea a două persoane, probabil dispărute, în lacul Siutghiol, între Ovidiu şi Palazu Mare.

Vremea împiedică salvatorii

Deocamdată, nu sunt veşti foarte bune în privinţa pescarilor dispăruţi.

„Căutările au fost sistate în jurul orei 2.10 din cauza condiţiilor hidrometeorologice. În zona indicată de martori a fost găsită barca şi mai multe plase. În această dimineaţă, la ora 8, au fost reluate căutările”, a declarat purtătorul de cuvânt la ISU Dobrogea.

În zonă intervin un echipaj de prim-ajutor, o autospecială de stingere, o ambarcaţiune şi trei scafandri.

Cine sunt tinerii care au dispărut

Cei doi pescari dați dispăruți în Lacul Siutghiol sunt doi tineri de 21, respectiv 30 de ani din Ovidiu, județul Constanța. Unul dintre tineri este tatăl a doi copii.

Bărbații ar fi plecat pe lac după lăsarea serii să scoată plasele de pescuit și nu s-au mai întors, conform ziuaconstanta.ro.

„Îi cunoșteam, pescuiam împreună. Au plecat după ce s-a întunecat. I-am căutat câteva ore după care am sunat la 112“, a spus unul dintre prietenii tinerilor dispăruți.

Inițial se știa că s-ar afla pe lacul Siutghiol între Ovidiu și Palazu Mare, zona Boreal. Ulterior, căutările au fost mutate în zona Mamaia, unde ar fi fost găsită barca și haine.

Incendiu într-un bloc din Capitală! Doi oameni, duși la spital – VIDEO

0

Au fost momente de spaimă pentru locatarii unui bloc din Capitală, ca urmare a izbucnirii unui incendiu într-o locuință din imobilul situat în cartierul Ferentari. Doi oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. Zeci de persoane au ieșit din bloc, speriați de focul și de fumul degajat de incendiu.

Zeci de oameni au ieșit speriați în stradă, după ce s-a dat alerta. S-a întâmplat în jurul orei 23.

Zeci de oameni au ieșit din locuințe

Două persoane au ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, 7 spre 8 ianuarie. Totul, ca urmare a unui incendiu ce a izbucnit la o garsonieră din cartierul Ferentari din Capitală, potrivit stirileprotv.ro, în urma incidentului 80 de oameni au ieșit singuri din clădire, în timp ce alte 15 persoane au fost scoase de salvatori din case.

S-a sunat mobilizarea în rândul pompierilor. Astfel că la fața locului au intervenit cinci autospeciale de pompieri și patru ambulanțe SMURD. În timp ce mulți locatari au reușit să iasă singuri din locuințe, alții au fost scoși din case cu ajutorul pompierilor.

 

Două persoane au ajuns la spital

Din cauza fumului inhalat, doi locatari au avut nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care au fost transportați la spital. E important de menționat faptul că flăcările nu au apucat să se extindă și la alte apartamente.

Deocamdată nu se știe exact cauza izbucnirii incendiului. Cel mai probabil, specialiștii vor stabili în perioada următoare, în urma unor verificări, condițiile care au dus la producerea incidentului.

Din câte a anunțat recent ISU București-Ilfov, într-un comunicat, în 4 ianuarie, pompierii din cadrul ISU B-IF au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă tip parter, situată pe strada Cetinei, orașul Pantelimon din județul Ilfov. „La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta cu flacără deschisă în exteriorul locuinței pe o suprafață de aproximativ 20 de mp și la nivelul acoperișului pe o suprafață redusă. Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat rapid în limitele găsite, astfel evitându-se propagarea acestuia la proprietățile învecinate. În urma intervenției nu au rezultat victime.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD”, conform sursei citate.

Românii care se îmbogăţesc după recalcularea pensiei. Le cresc veniturile chiar şi cu 112%

De la 1 ianuarie 2024, a intrat în vigoare noua Lege a Pensiilor. Astfel, se implementează ajustări semnificative referitoare la vârsta de pensionare a femeilor.

De exemplu, conform unor calcule, un român care în prezent are o pensie de 1.125 de lei şi un stagiu de cotizare de 36 de ani, va primi după majorarea din septembrie 112%.

În septembrie, ajunge la 2.340 lei

Prof. Anton Hadăr, șeful sindicatului care se ocupă de învățământul universitar, a explicat cum se dublează, ba chiar mai mult decît atât, pensia unui român.

De la pensia de 1.125 de lei în prezent, pensionarul va primi în ianuarie, după indexarea cu 13,8%, suma de 1.281 de lei.

Apoi, după majorarea din septembrie, pensionarul român din exemplul de mai sus va avea o pensie de 2.340 de lei, ceea ce înseamnă o majorare de 112,14%. Astfel, în acest caz, vorbim de o dublare a pensiei.

După cei 36 de ani de cotizare, pensionarul are 21,62745 puncte realizate.

„În plus, el a mai primit 580 de lei puncte-bonus, pe lângă noua formulă de pensii. Probabil s-a pensionat într-un moment nefavorabil”, a explicat prof. Anton Hadăr.

Două milioane de pensionari nu iau nimic în plus

Aproape 2 milioane de pensionari nu vor lua niciun ban în plus după recalcularea pensiei, în septembrie. Iar acest lucru ține de vechimea în muncă

„Punctele de stabilitate se dau pentru ani mulți petrecuți în câmpul muncii. Cine a muncit între 15 și 25 de ani, primește zero puncte, pentru că așa prevede legea”, a explicat profesorul, la Antena 3.

Prin urmare, românii care au muncit între 15 și 25 de ani nu vor beneficia de majorarea pensiei în baza noii legi.

Elevii se întorc de luni, 8 ianuarie 2024, la cursuri. Când vor avea următoarea vacanță

3

S-a încheiat vacanța de iarnă, reîncep cursurile în sălile de clasă! Elevii se întorc, luni, la cursuri, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Astfel, în prima zi a acestei săptămâni, elevii revin în bănci, pentru a relua cursurile școlare. Mulți dintre ei se gândesc deja la următoarea vacanță. Până la care nu mai e foarte mult timp.

Când sunt programate următoarele vacanțe

Conform Agerpres, următoarele vacanţe sunt programate astfel:

  •  o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie – 3 martie;
  • de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi, 7 mai;
  • de sâmbătă, 22 iunie, până duminică, 8 septembrie.

Când se încheie anul școlar 2023-2024

E de menționat faptul că programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până pe 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Anul şcolar 2023-2024 se încheie pe 31 august 2024. Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

– pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024,

– iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie 2024.

Premiile Globurile de Aur 2024 şi-a aflat câştigătorii. „Oppenheimer”, desemnat cel mai bun film

În noaptea de duminică spre luni, s-a desfăşurat cea de-a 81-a ediţie a Globurilor de Aur.

Drama Oppenheimer a obținut patru premii, în timp de Barbie a luat două trofee, unul fiind premiul la o nouă categorie: pentru succes de box-office.

„Succession” a cucerit patru premii

Serialul HBO „Succession” a cucerit patru premii, iar „Poor Things”, o reimaginare feministă a poveştii lui Frankenstein, a fost ales la categoria cel mai bun film musical sau comedie.

Iată lista câştigătorilor la premiile Globurile de Aur 2024!

  • Cel mai bun film – dramă: „Oppenheimer”
  • Cel mai bun film – comedie/musical: „Poor Things”
  • Cel mai bun regizor: Christopher Nolan („Oppenheimer”)
  • Cel mai bun actor într-un film-dramă: Cillian Murphy, („Oppenheimer”)
  • Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Paul Giamatti, („The Holdovers”)
  • Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Lily Gladstone, („Killers of the Flower Moon”)
  • Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Emma Stone, („Poor Things”)
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Robert Downey Jr. („Oppenheimer”)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Da’Vine Joy Randolph, („The Holdovers”)
  • Cel mai bun scenariu: Justine Triet şi Arthur Harari („Anatomy of a Fall”)
  • Coloană sonoră: „Oppenheimer”
  • Cel mai bun cântec original: „What Was I Made For?” („Barbie”)
  • Cel mai bun film străin: „Anatomy of a Fall” (Franţa)
  • Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „The Boy and the Heron”
  • Performanţă în domeniul Cinematografiei şi în box office: „Barbie”
  • Cel mai bun serial-dramă: „Succession”
  • Cel mai bun serial – comedie/musical: „The Bear”
  • Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Kieran Culkin („Succession”)
  • Cel mai bun actor într-un serial – comedie/musical: Jeremy Allen White („The Bear”)
  • Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Sarah Snook („Succession”)
  • Cea mai bună actriţă într-un serial-comedie/musical: Ayo Edebiri („The Bear”)
  • Cea mai bună miniserie/lungmetraj TV: „Beef”
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Matthew Macfadyen, („Succession”)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Elizabeth Debicki, („The Crown”)
  • Cel mai bun actor într-o miniserie/lungmetraj TV: Steven Yeun, („Beef”)
  • Cea mai bună actriţă într-o miniserie/lungmetraj TV: Ali Wong, („„Beef”)
  • Cel mai bun număr de stand-up comedy în televiziune: Ricky Gervais, („Armageddon”)

Poza Zilei

Loredana. Nu uitați să vă luați perlele și paietele pe pârtie

Horoscop 8 ianuarie 2024 – Astăzi vei dori foarte mult să vorbești cu alții

0

BERBEC

Astăzi vei dori foarte mult să vorbești cu alții și vei fi fermecător cu toată lumea. De fapt, să vorbești cu cei dragi îți va aduce pace. Simțiți-vă liber să delegați unele responsabilități. Dorința ta de stabilitate în dragoste te face mai puțin receptiv la oportunități.

 

TAUR

Relațiile tale ar putea ajunge să fie puțin superficiale, deoarece, de fapt, ești mai interesat de afaceri decât să cunoști oameni. Cauți perfecțiunea, într-o asemenea măsură, și cu atât de mult succes încât ai putea ajunge să ratezi simplele plăceri…

 

GEMENI

Astăzi îți va fi frică să nu fii singur și orice lucru emoțional te va afecta direct. Ai adesea îndoieli cu privire la cei apropiați, dar o conversație sinceră cu un prieten ar putea fi importantă. Bunăstarea ta ține de un pic mai multă concentrare de a-ți îmbunătăți viața de zi cu zi.

 

RAC

Ar fi bine să iei o pauză din viața de zi cu zi. Cel mai bun lucru ar fi să-ți iei câteva zile libere. Treci printr-o gamă largă de emoții și atitudinea ta deschisă față de sensibilitatea partenerului tău dă roade. Când vine vorba de dragoste, vei vedea imaginea de ansamblu.

 

LEU

Implinirea ta personală va necesita numeroși pași, măsuri și contacte. S-ar putea să fii nevoit să te miști puțin mai mult pentru a-ți îndeplini planurile. Uită-te bine la ceea ce spui și ce vrei să spui, confuzia și neînțelegerile sunt foarte probabile.

 

 

FECIOARA

Astăzi vei ști să detectezi cine sunt dușmanii tăi și situațiile dificile se vor schimba în favoarea ta. Chiar nu ai de ce să-ți faci griji, contractele pe care plănuiești să le semnezi se vor dovedi a fi destul de profitabile. Este, de asemenea, o zi bună pentru a face afaceri.

 

BALANTA

Ești exagerat de îngrijorat de tine și ai putea rata complet un strigăt de ajutor al unei persoane dragi. Din fericire, vă va aduce la curent cu ceea ce se întâmplă exact la timp. Poate doriți să vă protejați acasă, pentru că vă face să vă simțiți bine.

 

SCORPION

Astăzi vi se vor deschide porțile pentru noi experiențe și abia așteptați să profitați de această oportunitate. Totuși, fii atent și încearcă să știi cât de departe poți merge. Gustul tău pentru exotic și nou te-ar putea duce dincolo de limitele pe care nu trebuie să le parcurgi… deoparte.

 

SAGETATOR

Viața ta socială și prieteniile pot fi decisive în eforturile tale. Prietenii tăi, care te apreciază și te iubesc, te vor ajuta să mergi mai departe. Îndrăzneala ta te poate duce prin momente emoționale intense. Nu-ți diminua entuziasmul!

 

CAPRICORN

Astăzi te bucuri de mici momente prietenoase în care poti face schimb de idei în deplină intimitate cu prietenii și știi sa îți aperi pozitiile cu sinceritate. Cunoștințele tale extinse și abilitățile analitice creează un public dornic să te asculte.

 

VARSATOR

Dacă lucrați în arte, în industria ospitalității sau în lumea divertismentului, luați-vă ideile în serios și scrieți-le. Mâine vă puteți revizui visele și puteți vedea dacă vreunul dintre ele vi se pare fezabil. Oscilezi între melancolie si pofta de viață.

 

PESTI

Ai idei clare, mai ales pentru proiectele grupului tău. Puneți o bază solidă care vă va servi bine pe termen lung. Determinarea ta de a te afirma pe plan profesional este neclintită. De cele mai multe ori ești mai interesat de romantismul în sine decât de cât durează.

MILIARDARII ROLLS-ROYCE PHANTOM IAU TOATĂ BĂNEASA!

”Băieții deștepți” din așa-numita zonă gri a serviciilor secrete numără cu o febrilitate crescândă ”AMR”-ul până la ”măritișul” anului… 

Miliardarii din spatele ”puciului” pentru preluarea mascată a Romaero au în comun nu doar gusturile pentru limuzinele Rolls – Royce Phantom

Pentru că mai sunt doar câteva zile și instanța de judecată se va pronunța nu atât pe cererea de insolvență a ROMAERO BĂNEASA, cât mai ales pe încuviințarea alegerii administratorului judiciar.

Șampania e la rece!

Și ”Au Mai Rămas” doar câteva zile până când atotinfluenta frăție a miliardarilor posesori de limuzine Rolls-Royce Phantom speră să deschidă șampania deja pusă la rece! Mai ales dacă judecătorii vor ceda ”strângerii șurubului” și vor încuviința ca un consorțiu format dintr-o firmă clujeană și una bucureșteană nou înființată parcă special în acest scop în 2023 – cu experiență zero și fără să aibă măcar cel mai minimalist site de prezentare va primi gestionarea ”reorganizării” ROMAERO Băneasa.

Presiune uriașă pe judecători! Este vorba, totuși, de o companie strategică în domeniul apărării naționale!

Ceea ce, după cum avertizează raportul contrainformativ intrat în posesia noastră ar putea crea vulnerabilitatea  ”cedării” terenurilor ROMAERO din exclusivista Băneasa! În cea mai râvnită și implicit scumpă zonă rezidențială din România! Una pentru care rechinii imobiliari sunt gata oricând să plătească ”prețul corect”, mai ales dacă acesta nu va fi cel de pe piața liberă! Ci doar cel stabilit de către viitorul administrator judiciar!

Au eșuat de șapte ori!

Atât de mare este dorința unora de a pune mâna pe ROMAERO – de fapt pe terenurile din Băneasa, să fim sinceri! – încât, până acum, s-a încercat de nu mai puțin de șapte ori ”măritișul” companiei împinsă spre prăpastia falimentului. De șapte ori doar oficial, încercările de ”preluare forțată” a uneia dintre ultimele companii strategice de stat fiind mai multe. Numai că, de fiecare dată, cele șapte încercări au eșuat! Nu neapărat pentru că instituțiile statului român, fie ele financiare, informative sau judiciare s-au ținut ”țepene” în fața tăvălugului marilor dezvoltatori imobiliari. Ci doar pentru că aceștia din urmă nu s-au putut înțelege pe împărțirea ”hălcilor de terenuri”!

De la expoziții de armament, la cele militare și festivaluri de muzică electronică

Tradiționala calicie mioritică – pentru că toți cei interesați de terenurile Romaero sunt miliardari români! –  făcând ca să se anuleze unii pe alții…

Și tu, Țiriac…?

”Datul la gioale” pentru terenurile ROMAERO din Băneasa fiind unul atât de grosolan, încât nici măcar un miliardar precum Ion Țiriac nu a reușit să pună mâna pe această ultimă ”felie” care îi mai lipsește din imperiul imobiliar deținut în zona Băneasa! Până și Ion Țiriac fiind nevoit să se replieze de câteva ori! Ceea ce nu înseamnă însă musai că magnatul a renunțat automat la planul de a prelua terenurile ROMAERO și de a putea vinde astfel la un preț cu adevărat astronomic ”toată Băneasa”!

A renunțat sau nu Ion Țiriac la ”perla coroanei” imobiliare din Băneasa…?

Așa că este destul de dificil de pronunțat dacă noul interes clujean de preluare a ”reorganizării” și ”falimentării controlate” a companiei de stat ROMAERO Băneasa are sau nu legătură cu vechiul interes al ”vecinului” de peste drumul DN 1…

Astfel că, la fel cum a mai făcut-o de nu mai puțin de șapte ori în ultimii doi ani și jumătate, Consiliul de Administrație al Romaero, compania la care principalii acționari sunt Ministerul Economiei (56,71%), SIF Muntenia (23,24%) și Fondul Proprietatea cu 18,8 % a convocat iarăși AGA! La sfârșit de decembrie 2023! Pentru a se pronunța asupra unei propuneri de majorare a capitalului social al Romaero.

Din ”hârtii” reieșind că ” propunerea vizează majorarea capitalului Romaero cu până la 34,426 milioane lei, din care 19,525 milioane lei reprezintă conversia în acțiuni a finanțărilor bugetare pentru investiții acordate companiei de către Ministerul Economiei între anii 2019 – 2020.

(…) Pentru conservarea actualelor cote procentuale de deținere, acționarii minoritari trebuind să contribuie, cumulat, cu 15.000.000 lei.

Numai că, pe data de 27 decembrie 2023, la Tribunalul București, compania  depunea solicitarea de intrare în insolvență! Unul dintre principalii creditori ai companiei de stat din domeniul strategic al apărării naționale fiind… banca tot de stat, CEC BANK!

Tot oficial, printr-un comunicat transmis deja Bursei de Valori București, compania de stat anunțând că ” se va proceda la restructurarea societății în baza unui Plan de reorganizare, în conformitate cu prevederile art.67 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în cadrul căruia se vor regăsi următoarele direcții de acțiune și măsuri:

  • Restructurarea operațională cu obiectiv prioritar eficientizarea activităților și achitarea datoriilor;
  • Obținerea de resurse financiare pentru susținerea și finalizarea planului de reorganizare;
  • Renegocierea contractelor cu furnizorii pentru obținerea unor oferte mai bune pentru materialele și materiile prime necesare derulării programelor de producție;
  • Creșterea competitivității pe piață pentru a asigura o dezvoltare și profitabilitate durabilă, precum și o activitate sporită a societății;
  • Analizarea contractelor în derulare și menținerea celor care sunt profitabile și denunțarea celor care nu sunt rentabile pentru societate” și tot așa…

Avem raportul!

Numai că, ghinion, Romaero este totuși o companie de stat declarată STRATEGICĂ ÎN DOMENIUL APĂRĂRII NAȚIONALE! Ceea ce și explică de ce este imperios necesar ca ”măritarea” acesteia, fie și sub forma administrării judiciare într-o primă fază, să fie judecată cu adevărat pe toate părțile! Și corect! Mai ales că structurile contrainformative ale statului român uite că încă există! Și vor sta cu ochii ”ca pe butelie” pe Romaero!

Terenurile Romaero fac câteva miliarde bune!

Mai ales că, într-un raport contrainformativ care poate fi oricând consultat de către beneficiarii cu adevărat legali este identificată o adevărată încrengătură de interese în jurul ”viitorului proiect imobiliar din Băneasa”.

Grup transpartinic în care apar numele unor judecători, avocați, prefecți, ofițeri de Poliție și ai structurilor de informații! Cu toții documentați cu nume, prenume și relațiile de rudenie dintre ei…

Cum ar fi, ca să dăm un singur fragment , documentarea grupării în care se regăsesc inclusiv mai mulți judecători:

”(…) – judecător,

rudă de gradul (…) cu (…), consilier juridic

rudă de gradul (…) cu (…), avocat în Baroul (…)

(…) – judecător

cu (…), ofițer de poliție în cadrul Serviciului (…) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române

(…) – judecător

(…) rudă de gradul (…) cu (…) consilier juridic la(…)

(…) – judecător

(…) rudă de gradul (…) cu (…) avocat în Baroul(…)

(…) – judecător

(…) rudă de gradul (…) cu (…), avocat

(…) – judecător

(…) rudă de gradul (…) cu (…), Prefectura (…)”.

Dar, deocamdată, doar atât. Să se știe că se știe… Veți vedea mult mai curând decât se așteaptă unii de ce!

Cristiano Ronaldo, 27 de milioane de dolari pentru o vilă pe „Insula miliardarilor”

0

Cristiano Ronaldo a investit o sumă semnificativă pentru noua sa casă din Dubai. Atacantul lui Al-Nassr a atras atenția cu cea mai recentă achiziție imobiliară, în valoare de aproximativ 27 de milioane de dolari.

Fotbalistul portughez deține deja mai multe proprietăți în întreaga Europă, inclusiv în Manchester, Torino, Marbella și Madrid, dar bijuteria coroanei pare a fi vila din Dubai.

Pe lângă acestea, el deține acasă, în Portugalia, două locuințe impresionante. Un super-conac pe Insula Madeira și o vilă de lux cumpărată în 2022 în Quinta da Marinha, la aproximativ 30 de kilometri de Lisabona. Aceasta a fost descrisă ca fiind „cea mai scumpă casă din Portugalia”, de ordinul zecilor de milioane.

În ceea ce privește averea lui C.Ronaldo, Forbes a estimat că, la începutul lui 2023 aceasta ajungea la aproape 500 de milioane de dolari.

La 38 de ani, Cristiano Ronaldo s-a transferat la Al-Nassr în iarna anului 2023, devenind cel mai bine plătit fotbalist din lume, cu un salariu uriaș de 400 de milioane de dolari, dintre care 200 de milioane de dolari reprezintă salariul pe doi ani de contract ca jucător. Înțelegerea actuală va expira în 2025.

Restul sumei reprezintă banii pe care portughezul îi va primi până în 2030 pentru a fi ambasador al candidaturii comune a Arabiei Saudite, împreună cu Egipt și Grecia, pentru găzduirea Cupei Mondiale de Fotbal din 2030.

În plus, CR7 va beneficia de o sumă semnificativă din contracte publicitare și sponsorizări.

De-a lungul carierei sale, Cristiano Ronaldo a câștigat peste un miliard de dolari.

CITEȘTE ȘI

Cristiano Ronaldo …al 11-lea. Reacția de milioane a portughezului

Mircea Lucescu, negocieri de 5 ore, la București, cu bașkanii lui Beșiktaș

0

Mircea Lucescu este, la 78 de ani, unul dintre cei mai râvniți antrenori liberi de contract din lume. Acum, ține capul de afiș al presei de la Istanbul negociind revenirea sa pe banca grupării Beșiktaș.

Tehnicianul român a decis să se despartă de Dinamo Kiev, dar a lăsat loc de întoarcere în lumea fotbalului, în cazul unei oferte atractive. S-a spus că vrea să se retragă, dar iată că „Il Luce” încă rămâne un nume tentant pentru cluburi importante din Europa.

Iar oportunitatea de a antrena din nou pare că a și apărut: turcii sunt foarte interesați să-l aducă la echipa lor și-l vor imediat.

Lucescu ar trebui să readucă Beșiktaș în elita fotbalului. În prezent, „vulturii” ocupă locul 6 în prima ligă din Turcia, la o distanță de 15 puncte față de liderul Fenerbahce.

Conducerea clubului dorește o schimbare urgentă pe banca tehnică pentru îmbunătățirea rezultatelor, iar „Il Luce” pare soluția cea mai bună. La momentul actual, echipa este în criză, fiind pregătită doar de antrenorul cu portarii.

Acesta e motivul pentru care românul e curtat intens. O delegație oficială, având în frunte șefii clubului, a fost în weekend la București pentru discuții față în față cu Mircea Lucescu. I s-a propus un proiect tentant, dar răspunsul a fost „Nu acum, la vară”.

„Il Luce” a părăsit Dinamo Kiev în noiembrie 2023, după ce a obținut titlul în Ucraina și a gestionat dificultățile sportive ale clubului, în contextul războiului.

Plecarea de la Kiev a părut, initial, ca o retragere din fotbal, dar se pare că Lucescu senior nu poate sta departe de sportul rege.

În primele zile ale anului,însă, el a oferit informații cum că și-ar dori să mai amâne pensionarea, exprimându-și dorința de a semna cu un club la începutul sezonului 2024-2025.

Nu doar granzi ai Europei, precum Lyon, l-au contactat pe Lucescu de când a părăsit Ucraina. Antrenorul este dorit și în țară. Acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu, a recunoscut că a inițiat discuții pentru a-l convinge pe Mircea Lucescu să se alăture clubului din Giulești.

CITEȘTE ȘI

Mircea Lucescu spune ADIO fotbalului? La 78 ani, a plecat din tranşeele de la Kiev. Ce are de gând să facă în continuare

Cum ar putea conflictul din Gaza să modeleze politica globală în 2024

Acest conflict a crescut semnificativ tensiunile în Orientul Mijlociu, câmpul de luptă extinzându-se deja în Liban, Irak, Siria și Marea Roșie.

Dincolo de Orientul Mijlociu, efectele  au fost resimțite în întreaga lume, ducând la lupte diplomatice intense în cadrul  Națiunilor Unite și la o creștere a numărului de infracțiuni motivate de ură împotriva evreilor, musulmanilor și arabilor.

Toate acestea se întâmplă în condițiile în care aproximativ 40% din populația lumii va merge la vot în acest an în peste 40 de țări. Iar în mai multe, războiul dintre Israel și Hamas creează sau exacerbează fracturi politice care ar putea avea consecințe electorale reale.

SUA

Repercusiunile politice ale războiului vor fi probabil resimțite cel mai puternic în Statele Unite, unde conflictul israeliano-palestinian este o problemă de politică externă de o importanță deosebită pentru alegători.

De la atacul din 7 octombrie, președintele Joe Biden a susținut cu hotărâre Israelul, grăbind acordarea de ajutor militar suplimentar din partea SUA pentru a consolida sistemul de apărare antirachetă Iron Dome și exercitând dreptul de veto al SUA pentru a bloca o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o încetare imediată a focului în Gaza.

Biden a adoptat o poziție mai dură față de ceea ce el a descris ca fiind bombardamentele „nediscriminatorii” ale Israelului în Gaza, dar a refuzat cu fermitate să condiționeze ajutorul militar american acordat țării ca mijloc de modificare a tacticilor sale.

Cu toate acestea, sprijinul de odinioară neclintit al Partidului Democrat pentru Israel este pus din ce în ce mai mult sub semnul întrebării.

În rândul electoratului în general, imaginea este la fel de complicată. Un sondaj New York Times/Siena College publicat în decembrie a constatat că 57% dintre respondenți au dezaprobat modul în care Biden a gestionat conflictul. Această cifră urcă la 72% în rândul alegătorilor tineri, un electorat-cheie care stă la baza victoriei sale din 2020 asupra lui Trump.

Într-o cursă prezidențială care ar putea ajunge la limită, sprijinul ferm al lui Biden pentru Israel l-ar putea costa voturi prețioase în state oscilante precum Michigan, care are o populație arabă și musulmană numeroasă.

India

După ce a evitat relațiile diplomatice cu Israelul timp de decenii și le-a stabilit în mod oficial abia în anii 1990, India și-a aprofundat legăturile cu statul ebraic în ultimii ani – în special de când Narendra Modi a devenit prim-ministru în 2014. Acest lucru a fost determinat în mare măsură de pragmatism, notează Foreign Policy, deoarece India a căutat o gamă mai largă de parteneri în Orientul Mijlociu.

Partidul lui Modi, Bharatiya Janata Party (BJP), care a fost acuzat de mult timp că alimentează flacăra islamofobiei în India, a postat pe Twitter, la câteva ore după atacurile Hamas, o înregistrare video care compară aceste atacuri cu propria luptă a Indiei cu terorismul islamist.

„Comparațiile cu situația din Gaza și difuzarea presupuselor acreditări antiteroriste ale BJP au fost văzute ca o forță mobilizatoare puternică în perspectiva viitoarelor alegeri”, a declarat Nicolas Blarel, profesor asociat la Universitatea din Leiden.

Germania

În 2008, atunci când cancelarul Angela Merkel a vizitat Israelul, a declarat că securitatea țării este Staatsräson, sau „rațiunea de stat” a Germaniei, ceea ce înseamnă că este o prioritate fundamentală a statului german, parte a angajamentului profund de a se confrunta cu istoria sa nazistă.

Însă, în ultimii ani, a izbucnit o dezbatere discretă cu privire la faptul că sprijinul ferm al Germaniei pentru Israel a început să calce în picioare libertatea de exprimare atunci când vine vorba de critici legitime la adresa guvernului Netanyahu.

Landul Saxonia-Anhalt va cere noilor solicitanți ai cetățeniei germane să confirme în scris că afirmă dreptul Israelului de a exista și că „condamnă orice eforturi îndreptate împotriva existenței statului Israel”.

Antisemitismul și negarea dreptului la existență al Israelului sunt interzise în mod explicit de Legea fundamentală a Germaniei, pe care toți cetățenii trebuie să o respecte.

Accentul asupra culturii memoriei germane ar putea avea un cost, jucând în favoarea discursului „Germania pe primul loc” al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania, care se preconizează că va obține o victorie importantă în alegerile regionale de la sfârșitul acestui an, alături de un nou partid populist de stânga.

Capcana digitalizării: viteza plăților internaționale va slăbi sancțiunile impuse Rusiei

Experții din industrie au avertizat că un efort condus de G20 pentru a accelera plățile internaționale riscă să favorizeze infracțiunile financiare și să împiedice aplicarea sancțiunilor împotriva Rusiei.

Planurile de eficientizare a sistemelor de plată digitale până în 2027 nu iau în considerare vulnerabilitatea tot mai mare a acestora în fața rețelelor criminale și riscurile sporite de spălare a banilor generate de o creștere a sancțiunilor legate de război, potrivit Future of Financial Intelligence Sharing, un program de cercetare din Marea Britanie.

„Un eșec instituțional cheie la nivelul G20 este lipsa de responsabilitate în rândul factorilor de decizie în materie de reformă a plăților de a lua în considerare prevenirea fraudei și securitatea în materie de infracțiuni financiare”, a declarat Nick Maxwell, șeful FFIS, care a publicat duminică un raport pe această temă.

Raportul a îndemnat la o mai mare colaborare între sectorul public și cel privat pentru a „conecta” sistemele de prevenire a criminalității financiare la infrastructura de plăți transfrontaliere și pentru a exploata datele naționale în vederea depistării rețelelor de spălare a banilor.

Nerezolvarea acestor probleme ar putea avea „un impact negativ de amploare asupra] siguranței financiare a consumatorilor, a eficacității aplicării legii împotriva criminalității organizate și a securității naționale în ceea ce privește punerea în aplicare a sancțiunilor”.

Banca Amgliei estimează că valoarea tranzacțiilor transfrontaliere, inclusiv a plăților cu ridicata între instituțiile financiare, a transferurilor cu amănuntul și a remiterilor, va ajunge la 250 de miliarde de dolari până în 2027, de la 150 de miliarde de dolari în urmă cu zece ani.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară, un organism internațional care monitorizează și face recomandări cu privire la sistemul financiar global, a elaborat o foaie de parcurs pentru îmbunătățirea plăților transfrontaliere. Inițiativa condusă de G20 este susținută de Banca Mondială, FMI și de aproximativ 40 de bănci centrale.

Dar, plățile transfrontaliere, care sunt procesate de obicei în câteva ore sau zile, ar putea fi decontate în câteva secunde, lăsând mai puțin timp contrapartidelor să aplice verificări de conformitate și să blocheze plățile suspecte.

Alaina Gimbert, vicepreședinte la operatorul american de plăți Clearing House, a precizat că planul G20 nu a abordat în mod substanțial necesitatea de a aplica sancțiunile prin blocarea tranzacțiilor în timp real, o cerință obligatorie a majorității programelor de sancțiuni ale SUA.

Trump chiar va „salva America”?

Aflat în campanie electorală, Donald Trump tocmai a declarat că va „salva America” câștigând alegerile prezidențiale din noiembrie în fața „coruptului” Joe Biden, într-o țară „falimentară” aflată în pragul „celui de-al treilea război mondial”.

La trei ani de la asaltul asupra Capitoliului, fostul președinte republican a ținut o întâlnire după alta în micul stat din Midwest, Iowa, care își organizează la 15 ianuarie adunările electorale (caucus) și lansează astfel alegerile primare republicane din 2024, ceea ce îi conferă un rol de prim rang în campania prezidențială de o jumătate de secol.

Miliardarul, care visează să fie reales în noiembrie și să revină la Casa Albă la 20 ianuarie 2025, în pofida celor patru inculpări penale, se va confrunta peste opt zile cu alegătorii pentru prima dată de la plecarea sa răsunătoare de la președinție, la 20 ianuarie 2021.

La trei ani de la atacul fără precedent comis de susținătorii săi la 6 ianuarie 2021 asupra sediului Congresului de la Washington, Trump a afirmat în două discursuri zgomotoase de peste două ore fiecare, în orașele Newton și Clinton, că va „câștiga pentru a treia oară” alegerile prezidențiale.

Trump l-a numit pe Biden „incompetent”, „corupt” și „cel mai rău” președinte din istoria Statelor Unite.

Referindu-se la războaiele din Ucraina și Gaza, precum și la tensiunile cu Iranul și China, el și-a avertizat sutele de susținători entuziaști MAGA („Make America Great Again”) din Newton că, dacă Biden este reales, țara riscă „al treilea război mondial” și „depresiunea” din anii 1930. Se laudă că  este „singurul candidat care poate salva America de fiecare dezastru al lui Biden”.

În mod ironic, ca răspuns la avertismentele democraților și ale presei cu privire la riscul unei „dictaturi” a lui Trump în cazul unui al doilea mandat, omul de afaceri a proclamat în râsete și aplauze: „Eu sunt un dictator”.

Vineri, într-un discurs în Pennsylvania axat pe democrația în pericol, Joe Biden comparase retorica rivalului său cu cea a „Germaniei naziste”.

În pofida problemelor sale judiciare și a riscului de închisoare pentru tentativele sale de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020, sondajele îi dau lui Donald Trump 60% din voturile republicanilor în fața principalilor săi adversari, Nikki Haley și Ron DeSantis, pe care nu s-a ferit să îi ironizeze.

Atacul asupra Capitoliului, templul democrației americane, rămâne un subiect care divizează profund țara: un sfert dintre americani și 44% dintre votanții lui Trump cred, fără dovezi, că poliția federală (FBI) se află în spatele acestuia, potrivit unui sondaj realizat de Washington Post și Universitatea din Maryland.

Sâmbătă, FBI a anunțat arestarea a trei persoane în Florida pentru implicarea lor în atacurile din 6 ianuarie. În cele 35 de luni ale unei anchete vaste, care este încă în desfășurare, autoritățile au inculpat peste 1.200 de persoane în aproape toate cele 50 de state americane. Mai mult de jumătate au fost condamnate.

Pentru  Trump, aceștia sunt „ostatici”, relatează AFP. În ultimii trei ani, el a negat că și-a incitat susținătorii la insurecție – noi imagini ale violențelor au fost difuzate la televiziuni – și la atacarea Congresului, unde victoria lui Joe Biden a fost certificată la 6 ianuarie 2021.

Trăim într-o lume în război

Când i s-a cerut, în 2020, să imagineze lumea de după Covid, scriitorul francez Michel Houellebecq a proclamat, destul de exact, că „va fi la fel, doar că va fi puțin mai rău”. Nu este nevoie de un ghicitor pentru a prevedea că același lucru va fi valabil și în 2024.

Anul 2023 a fost marcat de cea mai mare recrudescență a conflictelor armate la nivel mondial din 1945 încoace: 2024 va fi și mai rău. Trăim, dacă nu un război mondial, atunci o lume în război, marea postglobalizare care se luptă pentru a împărți prada a ceea ce a fost odată imperiul unipolar al Americii.

Unii analiști susțin că aceasta va fi o perioadă care va marca o epocă la fel de mult ca sfârșitul anilor ’40 pentru Marea Britanie sau 1991 pentru Rusia.

Spre deosebire de cele două războaie mondiale, marile puteri rivale nu provoacă direct superputerea – cel puțin nu încă. În schimb, relatează UnHerd, hegemonia americană este contestată în mod indirect, pe măsură ce rivalii săi ciugulesc la marginile imperiului, vizând statele-client mai slabe, convinși fiind că Statele Unite nu posedă acum nici capacitatea logistică, nici stabilitatea politică internă necesară pentru a-și impune ordinea în lume.

În anii ’90 și 2000, la apogeul momentului său unipolar, SUA au făcut din aproape toată lumea statul lor client, scriind cecuri pentru securitatea acestora pe care acum se chinuie să le încaseze: la fel ca falimentul, declinul vine la început încet, apoi deodată.

Tema principală a anului 2024, ca și cea a anului 2023, va fi aceea a unei supraîntinderi imperiale care va precipita retragerea din dominația globală. De la Marea Roșie la Donbas, din jungla Americii de Sud până în Orientul Îndepărtat, instituția americană de securitate se află în situația de a se lupta pentru a stăpâni incendii locale care amenință să devină o mare conflagrație.

În urmă cu doar șase luni, Rusia a fost angajată într-o discuție publică și viguroasă cu privire la necesitatea de a efectua un atac nuclear fie în Ucraina, ca avertisment împotriva Occidentului, fie împotriva Occidentului însuși.

Sentimentul de criză a devenit atât de endemic, atât la nivel global, cât și intern, încât cea mai periculoasă escaladare nucleară de la Războiul Rece încoace a trecut în mare parte neobservată.

Ar trebui să fim recunoscători că acest moment a trecut, dar faptul că a trecut este în sine o dovadă a slăbiciunii poziției globale a Americii.

Ca într-un joc de șah de nepătruns, liniile de luptă din Ucraina abia dacă s-au mișcat în acest an, dar așteptările privind rezultatul războiului au fost total inversate. Rusia are potențial ofensiv reînnoit și resurse pentru a-l plăti.

Până în 2023, Ucraina și susținătorii săi occidentali au pariat o încheiere cu succes a războiului pe un singur atac în sud-estul țării, care să străpungă liniile de apărare ale Rusiei și să amenințe poziția acesteia în Crimeea și pe coasta Mării Negre, forțându-l pe Putin, umilit, să negocieze pacea. Acest pariu a eșuat, iar acum nu mai există nicio cale viabilă către definiția expansivă a victoriei adoptată de Zelenski.

De-a lungul graniței de nord și în spatele liniilor actuale din est, forțele ucrainene sapă în grabă linii defensive, sperând să atenueze puterea ofensivă resurgentă a Rusiei. Putin nu manifestă nicio înclinație spre negocieri de pace fără ca Ucraina să facă concesii teritoriale și politice care nu se pot distinge de capitulare.

Dar, în timp ce Kievul se luptă, hegemonul își pierde deja interesul față de Ucraina, distras din nou de încurcăturile sale de zeci de ani din Orientul Mijlociu.

Atunci când trimișii SUA imploră Israelul să reducă atacurile în Gaza, premierul Netanyahu promite imediat că le va intensifica. Chiar și în timp ce planificatorii americani se îngrijorează de erodarea prețioaselor lor stocuri de muniții de către războiul din Ucraina, Israelul consumă proviziile donate de SUA într-un ritm alarmant.

Până când SUA își va putea crește producția de muniții și își va reface arsenalul, ceea ce ar putea dura ani de zile, fiecare obuz tras în Gaza sau în estul Ucrainei slăbește puterea de descurajare a Americii.

SUA va avea dificultăți în a purta războaie de mare intensitate și de durată. De asemenea, nu doar soarta Ucrainei, ci și a alianței NATO va fi determinată de lupta pentru putere de la Washington.

Lumea trăiește cel mai periculos moment din ultimele decenii, iar logica evenimentelor, în toate teatrele de operațiuni, conduce la o escaladare și mai mare în acest an.

Violență și mizerie umană. Orientul Mijlociu, în spirala urgiei

În Orientul Mijlociu, războaiele nu rămân în interiorul granițelor statelor.  Se combină cu emoțiile și nemulțumirile, interferența străină, absența unui proces de securitate regională și slăbiciunea persistentă a diplomației locale.

În urmă cu douăzeci de ani, invazia occidentală a Irakului a răsturnat echilibrul regional în beneficiul Iranului, catalizând o nouă eră a jihadismului transnațional. În urmă cu un deceniu, Siria a intrat într-un război civil devastator care a atras marile puteri și luptătorii extremiști.

În ultimele luni, dincolo de numărul masiv de victime palestiniene, repercusiunile regionale ale actualului război din Gaza au fost de același ordin și de aceeași putere.

Promovarea Palestinei pe agenda regională a fost, în mod evident, unul dintre numeroasele obiective ale Hamas atunci când și-a început măcelul în Israel la 7 octombrie. La doar câteva zile mai târziu, un atac israelian de amploare împotriva Hezbollah în Liban a fost evitat datorită presiunii SUA.

De atunci, Siria, Liban și Yemen au devenit atât ținte, cât și rampe de lansare. Cea mai surprinzătoare evoluție geopolitică este succesul rebelilor Houthi în perturbarea traficului maritim în strâmtoarea Bab-el-Mandeb.

Ultimele 10 zile arată cât de aproape de marginea prăpastiei se află Orientul Mijlociu. Au existat suspiciuni de ucidere de către Israel a comandantului iranian de top din Siria și a adjunctului liderului politic al Hamas din Liban, iar de către SUA a unui comandant irakian de rang înalt susținut de Iran. Aparenta alunecare spre o intervenție condusă de SUA împotriva Houthis în Yemen ar putea fi, de asemenea, un semn de accelerare.

Se poate găsi o ușurare în faptul că războiul din 2006 dintre Israel și Hezbollah și asasinatele anterioare ale SUA și Israelului asupra unor lideri și mai importanți ai Hamas, Hezbollah și Iranului nu au declanșat un conflict mai amplu.

Dar diferența acum este dată de context, amploare, ritm și percepție. Mai mulți lideri de rang înalt sunt uciși și mai multe atacuri semnificative sunt efectuate în mai multe teatre într-o perioadă comprimată.

Iranul și Israelul vor decide dacă conflictul va deveni un război total sau va rămâne o competiție pentru influența regională. În timp ce Teheranul se teme că i se erodează credibilitatea și descurajarea,  consideră în continuare că obiectivele sale finale sunt mai bine atinse prin provocări repetate, decât printr-o confruntare frontală costisitoare.

Hezbollah, partenerul său cel mai formidabil, a ajuns o forță bine pregătită, cu capacități avansate de rachete și profunzime strategică. Este constrânsă doar de doi factori: frica și epuizarea din cadrul societății libaneze și preferința Iranului de a o păstra în rezervă pentru a descuraja Israelul și SUA în cazul unei lupte existențiale în viitor.

În schimb, partenerii regionali ai Iranului profită de acest conflict pentru a-și consolida pozițiile interne și a-și afirma rezistența împotriva imperialismului facilitat de Occident. Numărătoarea inversă până la sfârșitul prezenței SUA în Siria și Irak a început.

Un guvern libanez neputincios este incapabil să modeleze, cu atât mai puțin să limiteze, comportamentul Hezbollah. Iar Bashar al-Assad din Siria nu poate decât să privească cum țara sa devine o arenă pentru războiul altora.

Mai presus de toate, un Israel traumatizat a demonstrat o toleranță la risc și o cruzime mult mai mare decât se așteptau oficialii occidentali. Înfrângerea militară a Hamas a fost un obiectiv realizabil. IDF a articulat obiective mai expansive și a adoptat practici militare discutabile, creând o tragedie umanitară în Gaza.

La trei luni de la 7 octombrie, tabloul diplomatic este unul dezordonat. Ideile bine intenționate pentru așa-numita zi de după sunt lipsite de sens dacă Israelul consideră Gaza ca fiind o zonă activă de operațiuni militare, indiferent cine o guvernează și refuză să se alăture unui proces care să conducă la crearea unui stat palestinian.

Guvernele locale nu reușesc să se implice, dar o face SUA – ceea ce va exacerba în mod inevitabil sentimentul anti-american în regiune.

Poate că cel mai iminent dezastru pentru Orientul Mijlociu este normalizarea și desensibilizarea față de ceea ce ar trebui să fie un nivel inacceptabil de ridicat de violență și mizerie umană. O spirală a urgiei.

O româncă a câștigat premiul Emmy. Cine este Bianca Boeroiu. Un serial de mare succes a consacrat-o

Bianca Boeroiu, make-up artist, a câștigat un premiu Emmy pentru machajele realizate în serialul Wednesday. Bianca a ieșit triumfătoare la Creative Arts Emmy la categoria “Outstanding Contemporary Makeup”.

Românca este și artist vizual specializat în ceramică.

Premiată pentru serialul Wednesday

Bianca Boeroiu, make-up artist, a primit premiul Emmy pentru cel mai bun machiaj, alături de cele patru femei care au făcut machiajul actorilor din serialul lui Tim Burton.

În industria cinematografica românească este unul dintre cei mai apreciați make-up artiști, fiind deja recompensată cu mai multe premii Gopo pentru munca ei. Bianca Boeroiu a lucrat în producții renumite precum „Eu când vreau să fluier, fluier”, „Loverboy”, „Un pas în urma serafimilor”, „Funeralii Fericite” sau „Aferim”.

Românca a fost strălucitoare și la propriu, și la figurat atât pe covorul roșu, cât și pe scena Premiilor Emmy. Cea care a realizat look-ul de Hollywood al Biancăi Boeroiu a fost stilista Mădălina Drăgoi. Mădălina a avut grijă ca Bianca să arate ca un adevărat star la ceremonie.

Şi Ed Sheeran a luat un premiu Emmy

Ed Sheeran a câştigat primul Emmy, pentru melodia „A Beautiful Game” din „Ted Lasso”, la categoria muzică originală şi versuri. Cântăreţul şi compozitorul, care nu a fost prezent, se află acum la jumătatea drumului spre EGOT, după ce a câştigat anterior patru Grammy.

Amintim că sezonul 2023 al premiilor Emmy a fost amânat cu trei luni din cauza conflictelor de muncă de anul trecut de la Hollywood.

„Daisy Jones & the Six” de la Amazon Prime Video şi „The Marvelous Mrs. Maisel” au obţinut câte două premii. „Daisy Jones” s-a impus pentru costume de epocă.

Vorbind în culise, designerul de costume Denise Wingate a numit serialul „un cadou” şi a precizat că a crescut în Los Angeles în anii 1970, aşa că a cunoscut foarte bine lumea din serial.

Mă strecuram în cluburi cu un act de identitate fals de la o vârstă foarte fragedă. Aşa că am simţit că acesta este primul proiect căruia am ştiut că îi pot da autenticitate”, a spus ea.

Două vagoane au ars ca torţele în gara din Cluj-Napoca. Pompierii au aflat rapid cine a aprins focul

0

Un incendiu a avut loc, duminică dimineață, în Gara din Cluj Napoca. Focul a cuprins două vagoane dintr-o garnitură de tren care era garată.

Pompierii au intervenit la un incendiu produs la două vagoane dintr-o garnitură dezafectată, garată pe o linie adiacentă din Gara Cluj-Napoca, informează ISU Cluj.

Oamenii străzii au vrut să se încălzească

Primele verificări făcute de către pompieri arată că, cel mai probabil, focul a fost aprins de persoane fără adăpost, care voiau să se încălzească în unul dintre vagoane.

Prin dispeceratul comun din cadrul ISU Cluj, a fost anunţată compania naţională de căi ferate pentru a se opri alimentarea cu energie electrică a liniilor de înaltă tensiune situate deasupra garniturii de tren”, a anunţat ISU.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care a suferit răni minore, a fost transportat la spital. Conform primei evaluări, acesta prezenta arsuri superficiale la nivelul feţei şi suspiciuni de intoxicaţie cu fum.

Poliţiştii au deschis dosar penal

Conform primei evaluări, acesta prezenta arsuri superficiale la nivelul feței și suspiciuni de intoxicație cu fum”, anunță ISU Cluj.

„Cercetările preliminare arată că incendiul a pornit de la focul aprins de persoane fără adăpost, într-unul dintre vagoane, pentru a se încălzi”, precizează reprezentanţii pompierilor.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și vătămare corporală din culpă, a transmis IPJ Cluj.

Legea prin care le cresc salariilor acestor angajaţi duce, de fapt, la lefuri mai mici. Cum e posibil?

Guvernul României îşi bate din nou joc de angajaţii români plătiţi cu minimum pe economie. Legea spune că, de la 1 ianuarie 2024, angajaţii plătiţi cu salariul minim trebuie să beneficieze de lefuri mărite. Numai că aici există o „chichiţă”.

Dacă îți crește salariul cu 140 de lei, primești mai puțini bani decât înainte de majorare.

Logica politicienilor se bate cap în cap cu matematica

Legea spune în felul următor: “Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut garantat în plată”.

Problema este că mulți români riscă să aibă salarii mai mici în urma măsurilor luate de Guvern. Cum s-a ajuns aici? Pe 1 ianuarie 2022, a intrat în vigoare legea care le interzice angajatorilor să țină lucrătorii mai mult de doi ani pe salariul minim pe economie.

Așadar, în 2024 a expirat termenul, deci tuturor angajaților în această situație trebuie să le crească salariul. Atenție! Anul trecut, Guvernul a decis ca 200 de lei din salariul minim pe economie să fie scutiți de anumite impozite. Deci, odată ce salariul acestor angajați va depăși minimul pe economie, ei nu vor mai beneficia de această scutire. Cu alte cuvinte, mai mulți bani la stat, mai puțini bani în mâna angajatului.

Exemplu de calcul

Pornim de la salariul brut pe economie – 3.300 de lei brut. Vedem că în mână angajatul primește în mână 2.079 de lei. Dacă vorbim de o persoană care lucrează deja de doi ani pe acest salariu, atunci patronul este obligat să-i crească leafa. Să spunem că adaugă 10 lei.

Ce se întâmplă? Nu mai beneficiază de scutirea de impozit pentru 200 de lei și, deși i-a crescut salariul, va primi de fapt mai puțini bani cu aproximativ 80 de lei, pentru că statul încasează mai mult, conform digi24.ro.

Cât trebuie patronul să dea în plus pentru ca angajatului să nu-i scadă salariul? 150 de lei la salariul brut, dar toți acești bani se duc la stat. Mai clar, angajatorul este nevoit să dea statului 150 de lei pentru fiecare astfel de lucrător pe lună, ca să nu scadă salariile nete.

Românii, „ţepuiţi” în Slovenia! Cum au fost taxaţi cu 650 euro pentru un martor aprins în bord

Mai mulţi români şi-au povestit experienţa de turişti prin Slovenia. Ei au susţinut că au fost „ţepuiţi” de mai multe ori.

O româncă, Paula, a ținut să împărtășească în urmă cu o zi experiența ei și a familiei sale în Slovenia pe un grup de pe Facebook. Paula a început prin a povesti o întâmplare petrecută în urmă cu doi ani, când a tranzitat această țară cu familia ei.

650 de euro ca să le şteargă eroarea

O eroare apărută la bordul mașinii lor i-a forțat să apeleze la o firmă specializată, care le-a rezolvat rapid problema, dar când le-au arătat nota de plată, nu le-a venit să creadă: 650 de euro.

„EVITAȚI SLOVENIA!!! Experiența mea cu Slovenia e una groaznică: acum doi ani, în drum spre România, mașina a avut o eroare la bord.

Ne-am oprit într-un peco în Slovenia, au apărut cu o mașină de tractări (ei asta fac, se plimbă pe autostradă) și ne-au zis că o pot face. Ne-au dus la mama naibii într-un sat, au băgat calculatorul și au șters eroarea, preț: 650 euro!!!“, și-a început relatarea Paula.

Au pus benzină în loc de motorină

La întoarcerea în această țară, au alimentat din greșeală cu motorină în loc de benzină, iar la peco era un „binevoitor” care dorea să îi ajute pentru modesta sumă de 400 de euro.

„La întoarcere ne-am oprit să alimentăm, unde credeți: SLOVENIA! Pe pompă GAS ,logica noastră-motorină! Când am plătit scria că am pus benzină! Am împins mașina în parcare, am sunat mecanicul nostru și ne-a explicat cum putem goli rezervorul.

Am căutat peste tot un furtun, nimeni de acolo nu avea nimic! Dar ce aveau?! Ați ghicit, o mașină cu un tip care aștepta proști ca noi ca să „îi ajute” pentru 400 de euro!

Am înțeles că e intenționată toată treaba și am refuzat, am fost în sat și am bătut din poartă în poartă până am găsit un furtun la cineva care ni l-a dat, cam cu frică! Proști ca noi erau mulți în parcare, ba chiar mai proști, pentru că ei au plătit!”, a mai relatat femeia.

Le-au luat bani şi cash, şi de pe card

Și soțul Paulei a fost recent protagonistul unei întâmplări nefericite în Slovenia. După ce a alimentat cu motorină și a plătit 50 de euro în numerar, bărbatul a cerut un cartuș de țigări și a specificat că pentru ele va plăti cu cardul, numai că…surpriză.

Acum, soțul meu se întoarce din România și s-a oprit, unde credeți…SLOVENIA! A pus motorină, a dat 50 de euro cash, l-a întrebat ce mai vrea, a zis un cartuș de țigări și că plătește cu cardul!

Ce credeți că s-a întâmplat?! I-au luat de pe card motorina și țigările, ca și cum 50 de euro nu au existat! Mi i-a dat la telefon, am încercat să vorbesc în italiană, engleză, franceză, nu au recunoscut!

Știu că postarea mea e una lungă, dar vreau să fiți conștienți că ei asta fac, poate ziceți mie nu mi se poate întâmpla! Greșiți, ei găsesc tot timpul o modalitate să te fure! Fiți atenți, oriunde vă aflați și drumuri bune!“, scrie Paula.

Românii care au comentat la postarea femeii le-au sugerat celor doi soți să fie mai atenți când alimentează, iar dacă consideră că au fost furați sau înșelați, să anunțe Poliția.