Marea Britanie a încheiat luni cel mai semnificativ acord cu Uniunea Europeană de la Brexit încoace, vizând eliminarea unor bariere comerciale și extinderea cooperării în domeniul apărării, într-un efort de a impulsiona economia și de a spori securitatea pe continent.

Premierul Keir Starmer, un susținător al rămânerii în UE, mizează pe faptul că apropierea de Bruxelles va reduce tensiunile interne și va contracara retorica pro-Brexit, în special din partea activistului Nigel Farage. În cadrul unui summit desfășurat la Londra, Starmer a acceptat o aliniere mai strânsă la normele europene, în schimbul unor avantaje economice și de mobilitate.

Însă, acordul nu este lipsit de riscuri politice. Printre subiectele sensibile se numără drepturile de pescuit, iar multe dintre prevederi vor necesita negocieri suplimentare în perioada următoare.

Resetarea relației cu UE are loc într-un context geopolitic în schimbare, influențat de politicile lui Donald Trump, care au determinat mai multe state să-și reevalueze parteneriatele strategice. Starmer s-a apropiat astfel de lideri europeni precum Emmanuel Macron, într-o tentativă de reașezare a poziției internaționale a Marii Britanii.

Scena este pregătită pentru o apropiere între Marea Britanie și Uniunea Europeană, în timp ce tensiunile moștenite din anii Brexit se transformă într-o cursă pentru consolidarea alianțelor într-un climat geopolitic dominat de Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping. Totuși, discuțiile despre o „resetare” profundă par exagerate, având în vedere cicatricile politice nevindecate și liniile roșii trasate de ambele părți.

Este clar că direcția este una a reconectării – în parte pentru că relația nu mai poate degenera prea mult. Atmosfera s-a schimbat: s-au dus vremurile în care un premier britanic, încurajat de tabloide, cerea concesii de la lideri europeni sceptici. Acum, accentul este pus pe valori comune, stat de drept și cooperare în materie de securitate, mai ales în contextul în care Trump atacă NATO și reduce sprijinul militar pentru Ucraina.

Este o încercare de a da consistență unei coaliții europene care sprijină Kievul, condusă de puteri nucleare precum Franța și Marea Britanie, alături de Germania și Polonia. În paralel, se deschid discuții privind o colaborare economică mai strânsă. Chiar înainte de o eventuală nouă rundă de protecționism condusă de Trump, economia britanică fusese deja afectată de impactul Brexitului asupra investițiilor și productivității. Potrivit Bloomberg Economics, economia Regatului Unit ar putea fi cu 3% mai mică în 2030. Astfel, presiunea pentru relansarea comerțului cu UE este în creștere – iar Parisul și Berlinul sunt dornice să vadă Marea Britanie mai degrabă ca partener decât rival, în ciuda competiției pentru locuri de muncă în tehnologie și servicii financiare.

Cu toate acestea, deși tonul dialogului s-a îmbunătățit, un „nou început” e încă departe. Marea Britanie rămâne fermă în refuzul de a reveni la uniunea vamală, piața unică sau libera circulație – evitând o redeschidere a dezbaterii interne polarizante despre Brexit, dar și limitând beneficiile economice. Starmer este testat și pe plan intern, mai ales în chestiuni precum mobilitatea tinerilor. Între timp, Nigel Farage – una dintre figurile cheie ale referendumului din 2016 – conduce în sondaje, menținând presiunea asupra guvernului cu teme legate de imigrație și comerț.

La Bruxelles, amintirea durabilă a „cakeismului” britanic (ideea de a păstra avantajele fără obligații) determină diplomații să ceară garanții clare, în special privind accesul la resurse energetice și la apele de pescuit, ale căror termeni actuali expiră anul viitor. În schimbul participării la fondul de apărare al UE, estimat la 150 de miliarde de euro, oficialii europeni vor concesii britanice.

Este o problemă de încredere, dar și un semnal că UE, între timp, s-a transformat: mai mercantilistă, mai axată pe întărirea propriei baze industriale. Resetarea nu mai este o simplă reconciliere, ci o renegociere de pe alte baze – în care lideri precum Macron sau Friedrich Merz au propriile planuri naționale.

Chiar și așa, aceste constrângeri nu trebuie să devină obstacole de netrecut. Cu voință politică și presiunea crescută pentru investiții în apărare, ambele părți pot găsi spațiu de manevră între propriile linii roșii.

Un alt aspect pozitiv al post-Brexitului este că Marea Britanie a încetat, treptat, să mai considere Bruxelles-ul responsabil pentru toate neajunsurile interne – o schimbare de atitudine care ar putea facilita convergența reglementărilor și reduce birocrația.

Pentru ca firme britanice precum BAE Systems, Rolls-Royce și Babcock să poată participa la programul european de reînarmare, evaluat la 150 de miliarde de euro, vor fi necesare acorduri suplimentare.

În paralel, navele britanice și europene vor avea acces reciproc la apele teritoriale timp de 12 ani, în schimbul reducerii birocrației și a controalelor la frontieră – o măsură menită să sprijine exporturile pentru micii producători britanici.

Marea Britanie va beneficia și de acces la porți electronice rapide pe aeroporturile din UE, în timp ce discuțiile privind mobilitatea tinerilor și o eventuală revenire în programul Erasmus+ continuă.

Acordul urmează să fie semnat de premierul Starmer și de liderii instituțiilor europene – Ursula von der Leyen și Antonio Costa – după ce ultimele detalii au fost stabilite în cursul nopții.

Un Brexit care nu s-a încheiat

Referendumul din 2016 privind ieșirea Marii Britanii din UE a declanșat una dintre cele mai tumultuoase perioade din politica britanică modernă, marcând un lung șir de crize politice și cinci prim-miniștri în decurs de opt ani. Relațiile cu Bruxelles-ul au fost tensionate, dar acordul actual marchează un pas important spre normalizare – chiar dacă nu este încă începutul unei noi ere.

Tot mai multe țări europene limitează accesul prin reguli mai dure și prin eliminarea vizelor privilegiate.

Americanii se gândesc din ce în ce mai mult să plece din SUA, pe fondul tensiunilor politice și sociale, iar Europa devine o destinație tot mai căutată – deși accesul este tot mai restrictiv. Țări precum Italia, Irlanda și Marea Britanie au înăsprit regulile privind cetățenia, vizele de muncă și programele pentru investitori.

Potrivit companiei de resurse umane Deel, din San Francisco, numărul americanilor angajați de companii europene a crescut cu 16% între ianuarie și aprilie. În același timp, a crescut și interesul pentru locuri de muncă în Irlanda și Portugalia, conform datelor Glassdoor. „Este cu siguranță diferit față de ceea ce am văzut până acum”, spune Kelly Cordes, fondator al Irish Citizenship Consultants. El procesează săptămânal între 20 și 25 de cereri de cetățenie irlandeză – față de 10 pe săptămână anul trecut, când 32.000 de americani au aplicat pentru cetățenie. Cei eligibili trebuie să aibă părinți sau bunici născuți în Irlanda. „Tot mai mulți nu mai văd pașaportul ca un plan de rezervă, ci ca o necesitate”, adaugă Cordes.

Italia, care are o diasporă numeroasă în SUA, a eliminat în martie programele care permiteau aplicarea pe baza descendenței până la anul 1861. Acum, doar cei cu părinți sau bunici italieni mai pot solicita cetățenie. Și Marea Britanie a impus condiții mai dure pentru vizele de muncă și reunificarea familiei.

Între timp, alte tipuri de vize – pentru nomazi digitali, pensionari sau investitori – au devenit soluții tot mai căutate. Samantha Wilson, fondatoarea companiei Smart Move Italy, afirmă că cererea pentru aceste vize s-a triplat în 2025. Vizele pentru nomazi oferă scutiri fiscale și rezidență pentru angajații de la distanță, în timp ce vizele pentru pensionari sunt destinate celor cu venituri lunare constante.

Heather McLean, fost ofițer de poliție din Minnesota, ia în calcul o mutare în Franța sau Spania. Deși nu avea intenția să plece până la alegerile din noiembrie, acum strânge deja documentele necesare. „Este o schimbare radicală pentru noi, dar ne simțim tot mai presați să acționăm.”