Impresionat la culme de declarația premierului Marcel Ciolacu, precum că dânsul și domnul general în retragere Nicolae Ciucă sunt condamnați să rămână de strajă patriei, în funcțiile lor înalte, probabil pân’ la ultima suflare, am urmărit cu aceeași stare sufletească meciul amical de fotbal dintre reprezentativa României și cea a Irlandei de Nord, gândind că și băieții lui Edi Iordănescu sunt supuși aceleiași osânde, aceea de a-și da sufletul pe gazon pentru izbânda sub culorile naționale. Desigur, la figurat, căci nu le cere nimeni cine știe ce sacrificiu, ci doar o vizibilă implicare, adică un pic de ambiție!

Și cum fotbaliștii noștri au izbutit vinerea trecută să nu fie bătuți pe propriul teren de arțăgoșii supuși ai regelui Charles al III-lea, obținând un rezultat de egalitate (1-1) deși oaspeții înscriseseră încă din minutul șase și douăzeci de secunde, la o fază în timpul căreia întreaga apărare mioritică era plecată la cules ciuperci, mă pot declara, în parte, mulțumit. Şi asta pentru că elevii lui Edi au alergat, au realizat câteva incursiuni periculoase la poarta irlandezilor, au dominat jocul, au reușit să egaleze (gol superb, în forță, al lui Man) și ne-au iscat speranțele că se află pe o cale bună. Sigur că au mai fost și bâlbe, și driblinguri nereușite, și mingi rătăcite, dar cumva sunt la începutul drumului, și ceva semne de coeziune au existat.

Nu mă declar entuziasmat de jocul „tricolorilor”, dar nu pot să le dau dreptate lui Florin Răducioiu și Viorel Moldovan, care au „îngropat” cu totul prestația echipei. Cam prea multă patimă! O ușoară urecheală, se putea; o critică punctuală pe anumite aspecte venită de la niște oameni cu experiența lor ar fi fost chiar folositoare, dar nu mai mult! Eu, chiar dacă nu sunt profesor, atribui, din postura de microbist, totuși, nota 7 trupei adunate la iuțeală de fiul lui Tata Puiu! Dar o imagine mai clară asupra formei în care se află „tricolorii” la acest moment se va contura astă-seară, când ei vor întâlni echipa Columbiei. Îmi doresc, ca tot românul, un rezultat care să nu „întineze” în vreun fel acel 3-1 de poveste al generației Hagi and company de la World Cup 1994!

*Condamnată și ea, pe motiv că ar fi ingurgitat substanțe interzise ‒ cam pe nedrept, după cum a arătat decizia TAS ‒, Simona Halep a revenit pe terenul de tenis marțea trecută, în Turneul WTA Miami, într-un meci cu spaniola Paula Badosa. Bucuria reîntoarcerii nu a putut suplini absența din competiții de mai bine de un an, astfel că a cedat în fața ibericei cu scorul de 6-1, 4-6, 3-6. Simona nu a produs surpriza atât de așteptată de fanii ei. Ea a părut lipsită de vlagă, deseori în imposibilitate de a contracara loviturile puternice venite de la adversară, a comis multe duble greșeli, mai ales din pricina unui al doilea serviciu foarte slab. Per total, a trimis de prea multe ori mingile în fileu ori afară! Sigur că nu este un capăt de țară înfrângerea ei, dar va avea nevoie de mult efort pentru a ajunge la forma care a consacrat-o.

Prietenul și vecinul meu inginerul Șomârlie, având viză de lungă durată pentru America, s-a urcat într-un aeroplan și, țuști, a trecut „balta”, pentru a asista la jocul Simonei. Puțin decepționat de spectacolul oferit de cele două tenismene, mi-a zis cu voce gravă: „Vărule, nu mi-a plăcut ce am văzut acolo, dar ce m-a scos din sărite la culme a fost faptul că cele două fete au tot izbit cu mingea în plasa aia de separă terenul. Eu am bănuiala că băieții ăia care au montat-o au fixat-o cam prea sus, că altfel cum să-mi explic atâtea… rateuri?! Nu de alta, dar mă cuprinsese grija că cele două jucătoare or s-o rupă și, dacă n-or fi având organizatorii alta la îndemână, se suspendă partida, iar eu rămân de fraier, ofticat că am bătut drumul degeaba pân’ la Miami!”. Să fiu sincer, am fost bântuit, recunosc, de oleacă de invidie că norocosul meu amic a reușit să se plimbe tocmai pe malul Oceanului Atlantic, iar eu, „sărăcan di mini”, vorba moldovenilor, neavând viză din aia pe zece ani, n-am putut merge cu el să asistăm împreună la revenirea Simonei. Şi n-am putut ajunge acolo fiindcă, în ciuda faptului că am încercat să-mi fac rost de o viză pentru „Lumea nouă”, nu am reușit din pricina funcționarismului sau a unor rațiuni pe care nu reușesc să le dibui, ele aparținând, probabil, ambasadei iubitei noastre partenere întru toate!

Adică, m-am interesat la o agenție de turism cam ce-mi trebuie spre a primi… liber acces pe pământul american, așadar în țara care este, repet, ne asigură Iohannis, Ciucă și Ciolacu, cea mai de soi parteneră a noastră, a românilor, la de toate (gazolină, minicentrale electrice, atomice, avioane, trupe ș.a.m.d.). Păi, fraților, când am auzit că trebuie să merg la un interviu cu o raniță plină cu acte, să declar tot ce am făcut de când am supt la sânul mamei și până acușica, în anul cu patru alegeri, ba, mai mult, să destăinui telefoanele unor cunoștințe și ale unor instituții pe unde mi-am făcut veleatul ca om al muncii, și multe alte dandanale, spre ciuda și disperarea mea m-am enervat și m-am lăsat păgubaș! Dar, până la urmă, oleacă m-am ostoit, mulțumită ălora de la Digi TV care au transmis partida. E drept că am cam fost derutat de cei doi crainici care, din motive, probabil, de patriotism exagerat, o lăudau pe jucătoarea noastră și atunci când trimitea mingea în tribunele ocupate pe alocuri de suporteri de-ai ei! Ei, asta e! Sper ca Simona să redevină ce-a fost, iar eu să am norocul să mă aleg cu o viză, fără o droaie de hărțuieli, pentru țara despre care se spune că minunile se împletesc mai lesne decât lianele! Dar fără să îmi mai rod unghiile de necaz că nu sunt luat în seamă ca partener al Unchiului Sam!