Avem parte de o nouă etapă interesantă în Supeligă! Meciuri importante și în playoff și în playou weekendul acesta.
FCSB are ocazia să își asigure titlul dacă o va învinge pe Universitatea Craiova, singura echipă care îi mai poate pune probleme formației lui Gigi Becali.
În cealaltă extremă a competiției, Dinamo are o deplasare grea la Galați. Dacă Oțelul lui Dorinel Munteanu va lua cele 3 puncte, câinii sunt ca și retrogradați.
Caz cumplit în Capitală! Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi omorât mama. Femeia în vârstă de 88 de ani se afla în grija sa, fiind imobilizată la pat.
Biata femeie a sfârșit în urmă cu două săptămâni, între timp anchetatorii aflând și rezultatele autopsiei care, potrivit procurorilor, au scos la iveală faptul că moartea bătrânei a fost una violentă.
Bărbatul de 55 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului. A fost în primă fază reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat.
Chiar bărbatul a sunat la 112 să anunțe decesul mamei sale
Din câte reiese dintr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, transmis vineri, femeia de 88 de ani, imobilizată la pat, se afla în grija fiul său, de 55 de ani, aceștia locuind în sectorul 6 al Capitalei. Iar sesizarea la 112, prin care se anunța decesul femeii, a venit în 20 martie, bărbatul fiind cel care a anunțat că mama sa a murit.
„La data de 04.04.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 55 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului.
În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 20.03.2024, în timp ce se afla în locuința comună din mun. București, sector 6, inculpatul și-a sufocat și strangulat mama în vârstă de 88 de ani, care era în grija sa, fiind imobilizată la pat. Ulterior, inculpatul a apelat serviciul de urgență 112, sesizând faptul că mama sa era decedată.
Echipajele de urgență sosite la fața locului au constatat decesul victimei, iar autopsia medico-legală a relevat că moartea a fost violentă și a fost produsă printr-un mecanism complex de sufocare/strangulare, care nu poate fi autoprovocat în nicio situație”, se precizează în comunicatul transmis vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Reținut, iar apoi arestat
Bărbatul a fost în primă fază reținut, iar apoi instanța a dispus arestarea sa preventivă.
„Față de inculpat a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. În cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai trabsmis aceeași sursă.
În acest caz, cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
O angajată a unui local de jocuri de noroc din Pitești a trecut prin momente de spaimă pe care, cel mai probabil, nu le va uita prea curând, după ce un individ a intrat în incintă pus pe furat. Și nu oricum, ci având la el un cuțit.
Sunt imagini surprinse de camere de supraveghere, pe care, cel mai probabil, anchetatorii le vor folosi în încercarea a-l identifica pe individ.
Imaginile de pe camerele de supraveghere l-au surprins pe individul înarmat cu un cuțit, pe care oamenii legii îl caută. Rămâne de văzut când vor reuși polițiștii să dea de urma „vizitatorului” nepoftit.
Incidentul a avut loc pe timp de noapte, în jurul orei două și jumătate, când în cazino se mai afla o singură angajată. Cel mai probabil chiar pe acest aspect ar fi și mizat individul respectiv – care, din câte se poate vedea din imagini – purta o glugă pe cap, cel mai probabil în încercarea de a fi cât mai greu de identificat. La vederea bărbatului, care avea și un cuțit, femeia s-a refugiat și încuiat într-o altă încăpere.
În imagini se vede cum agresorul zgâlțâie ușa, apoi renunță și caută ceva de furat. Ia o geantă lăsată la vedere, care, din fericire, potrivit sursei citate, nu conținea valori, apoi părăsește sala de jocuri. Ulterior, femeia a ieșit din camera în care se „pitise” și a apăsat butonul de panică, sunând și la 112.
Bărbat reținut pentru tâlhărie, luna trecută, în Alba
Nu este singurul astfel de incident ce a ajuns în atenția polițiștilor, în ultima perioadă. Luna trecută, pe 8 martie, IPJ Alba anunța că un bărbat bănuit de tâlhărie calificată a fost reținut, după ce ar fi sustras, prin amenințări și violență, o sumă de bani, dintr-o sală de jocuri din Alba Iulia.
„Un bărbat bănuit de tâlhărie calificată, a fost identificat și reținut, cu operativitate, de polițiștii din Alba Iulia. Noaptea trecută ar fi sustras, prin amenințări și violență, 20.000 de lei, dintr-o sală de jocuri din Alba Iulia.
La data de 8 martie 2024, în jurul orei 03.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către angajata unei săli de jocuri de noroc din municipiu, cu privire la faptul că, un bărbat ar fi determinat-o, prin amenințări și violență, să îi pună la dispoziție suma de 20.000 de lei, provenită din încasări.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii de ordine publică împreună cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în mai puțin de o oră de la sesizarea faptei, a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea acesteia.
Bărbatul de 45 de ani, din Alba Iulia, a fost depistat într-un hotel din municipiul Alba Iulia, asupra sa fiind găsită suma de bani sustrasă.
Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia unde a fost audiat, iar în urma probatoriului administrat, a fost luată măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate”, a transmis IPJ Alba, în 8 martie, într-un comunicat.
După depunerea listei de candidați a Alianţei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, la Biroul Electoral Central (BEC), reprezentanții celor două partide au făcut, vineri, declarații în fața presei.
Pe lista electorală pentru europarlamentare se regăsesc, între altele, numele lui Mihai Tudose și Rareș Bogdan.
La un moment dat în cadrul declarațiilor de presă, europarlamentarul PSD Mihai Tudose a fost întrebat cum este să fie pe acelaşi afiş electoral cu Rareş Bogdan – europarlamentar PNL – despre care afirmase că poartă „chiloţii peste pantaloni”. Social-democratul a replicat că nu a fost vorba despre vreo jignire, ci despre o „figură de stil cu Superman”.
„După cum vedeţi, nu îi mai are”, a răspuns în primă fază Mihai Tudose.
Europarlamentarul PSD a completat ulterior răspunsul. Spunând că „figura de stil”, respectiv acea comparație cu Superman, ar fi fost apreciată de către europarlamentarul liberal.
Tudose: Suntem şi prieteni, am lucrat împreună
„Vom lucra împreună, fiindcă eu sunt convins că nici domnul Rareş Bogdan nu va rata nicio ocazie, dar cu umor, că noi nu ne-am jignit până la urmă. Era o figură de stil cu Superman. A apreciat-o chiar şi domnul Rareş Bogdan, m-a sunat după aia şi a zis: „bă, genială, să văd cum scap de ea acum”.
E apanajul nostru, suntem şi prieteni, am lucrat împreună, ne-am şi taxat când am avut impresia că am greşit, fiindcă, nu-i aşa, uniunea s-a făcut astăzi, practic, s-a oficializat, ne-am armonizat. Dacă unul dintre noi o să creadă că celălalt hai să spunem că nu respectă drumul drept indicat de partide, de lideri, îl va taxa pe celălalt. Eu sunt convins de asta şi face parte din farmecul vieţii. Dar e o critică constructivă. Dar, după cum vedeţi, e îmbrăcat în costum regulamentar”, a mai spus Tudose vineri, 5 aprilie, aflat alături de Rareş Bogdan, precum și de liderii PSD și PNL la sediul BEC.
Afirmațiile lui Tudose – la care s-a făcut referire vineri – au fost făcute în noiembrie anul trecut. „Poate dimineaţă s-a trezit şi sub impulsul unui film, sau al unei benzi de desene animate, şi-a pus chiloţii peste pantaloni, pelerina şi a început să zboare printre blocuri”, susţinea el, referitor la Rareş Bogdan.
Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au fost, vineri, alături de Gabriela Firea, Mihai Tudose, Rareș Bogdan, dar și de alte nume cunoscute din cele două partide, la sediul Biroului Electoral Central. A fost depusă lista comună a candidaților pentru alegerile europarlamentare din iunie.
După depunerea listei cu candidații la alegerile europarlamentare, la Biroul Electoral Central, Ciucă și Ciolacu au făcut declarații în fața presei.
Ciucă, despre lista de la europarlamentare: Sunt și oameni noi
Primul care a vorbit a fost președintele PNL, Nicolae Ciucă, cel care a afirmat că echipa de candidați „are misiunea” de a merge la Bruxelles „nu pentru PNL, nu pentru PSD”, ci pentru România.
„Am formalizat depunerea listei comune a alianței electorale PNL-PSD. Este o listă care cuprinde o parte dintre europarlamentarii care au experiență și care și-au desfășurat activitatea în Parlamentul UE. De asemenea, sunt și oameni noi.
Practic este o echipă pe care am asumat-o împreună astfel încât să ne ducem la capăt angajamentul pentru a continua cu aceeași responsabilitate să asigurăm stabilitatea guvernării și dezvoltarea României.
Această echipă are misiunea de a merge la Bruxelles nu pentru un partid, nu pentru PNL, nu pentru PSD. Are misiunea să meargă la Bruxelles pentru România, pentru cetățenii României, pentru a face tot ceea ce le stă în putință să continuăm acest proces de dezvoltare cu fonduri europene cum s-a realizat în ultimii 17 ani și putem cu toții să vedem acest lucru, bani cu care vom continua să dezvoltăm comunitățile locale, să putem să realizăm infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, să putem să îmbunătățim cele două obiective pe care fiecare dintre partide și toate partidele politice au promis că le vor avea pe lista de priorități – domeniul educației și domeniul sănătății”, a declarat liderul PNL, la sediul BEC.
Ciolacu: Am depășit momentul în care România trebuie să trăiască în circ, scandal
La rândul său, Marcel Ciolacu, premierul și totodată liderul PSD, a anunțat că cele două partide au constituit o alianță electorală. Și că vin „cu o ofertă europeană pentru alegerile europarlamentare”.
„În acest moment este oficial, cele două partide au constituit o alianță electorală. Am făcut o alianță electorală la fel cum am construit și o coaliție de guvernare.
Nu am făcut-o nici pentru PSD, nici pentru PNL, am reușit împreună să depășim toate discuțiile interne și să arătăm și în interiorul partidelor, dar mai ales să arătăm românilor că avem maturitatea politică de a lua o decizie nu pentru noi, pentru stabilitate, pentru dezvoltare, într-un moment în care România nu își permite să piardă vreo investiție, vreun ban european, vreo coerență când vorbim de aderarea integrală la Spațiul Schengen, și terestru, când vorbim de eliminarea vizelor pentru SUA și nu în ultimul rând când vorbim de aderarea la OECD. Acestea sunt proiectele mari pentru care de fapt am creat această alianță electorală.
După ce românii vor decide prin vot (…) vom vedea după data de 10 iunie deciziile ulterioare politice. Din punctul meu de vedere, atât eu, cât și domnul președinte Nicolae Ciucă am făcut ceea ce este corect pentru România și pentru români. Am dat dovadă de maturitate politică. Cred că am depășit momentul în care România trebuie să trăiască mai ales în timpul campaniilor electorale în circ, scandal și întotdeauna să folosim și să împingem românii de a vota contra. Noi venim cu o ofertă, venim cu o ofertă administrativă pentru capitala României, o capitală europeană, venim cu o ofertă europeană pentru alegerile europarlamentare, cu o ofertă de stabilitate, de construcție și nu mai îndemnăm românii să voteze contra unui partid sau altui partid. Intrăm în cu totul și cu totul altă logică electorală”, a afirmat Ciolacu.
Cu doar o lună rămasă până la Sărbătoarea Paștelui ortodox, perioadă în care mulți români se vor bucura de o minivacanță, aflăm cum arată prognoza pentru următoarele patru săptămâni.
Așadar, ce vești vin de la meteorologi cu privire la vremea din perioada următoare, inclusiv pentru ziua în care se sărbătoresc Floriile (28 aprilie), dar și pentru prima zi de Paște (5 mai).
Nu de alta, dar mulți își fac de pe acum planuri pentru perioada Sărbătorilor Pascale, în care vor să se bucure de timp liber alături de cei dragi și de plimbări – dacă nu la munte sau la mare, măcar de o ieșire în parc.
Sunt estimări anunțate vineri, 5 aprilie, de la nivelul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 8 aprilie- 6 mai 2024.
Astfel, meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă şi în prima săptămână a lunii mai, de Paşte.
Nu vor lipsi, însă, nici ploile. Dacă pentru prima săptămână din prognoză meteorologii estimează, referitor la cantitățile de precipitații, că vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice, pentru săptămâna 15-22 aprilie specialiștii anunță că regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Ce au anunțat reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie:
Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice.
Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar.
Un cutremur slab a avut loc vineri dimineață, 5 aprilie, în România. Seismul s-a produs în Oltenia. Și, potrivit primelor informații, a fost unul de suprafață.
Cutremurul s-a produs vineri, 5 aprilie, în Oltenia, județul Mehedinți, la ora 06:29, la adâncimea de 13.6 kilometri, potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut 2,4 grade pe Richter.
Conform infp.ro, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42km N de Drobeta-Turnu Severin, 54km V de Târgu Jiu, 63km SE de Reșița, 85km S de Hunedoara, 99km S de Deva.
Cutremur de 3,9 grade, luna trecută
De la începutul acestei luni, alte două cutremure – ambele slabe – au fost înregistrate în România. Unul pe 3 aprilie, la ora 01:41, ce s-a produs în zona seismică Vrancea, și a avut 2,6 grade, iar celălalt pe 1 aprilie, la ora 23:51, fiind vorba de un cutremur cu magnitudinea 2,7 înregistrat în Muntenia, Buzău.
În decursul lunii martie, în țară au avut loc mai multe cutremure. Unul dintre ele, de 3,3 grade pe Richter, a fost înregistrat în dimineața zilei de 28 martie, la ora 08:36, și s-a produs în Moldova- județul Neamț.
În 10 martie, s-au produs două cutremure de peste 3 grade – unul dintre ele seara, la ora 22:42, în Moldova, județul Bacău, seismul având 3,4 grade pe Richter, iar celălalt în cursul dimineții acelei zile, mai precis la ora 10:37, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.
Totodată, în după-amiaza zilei de 5 martie, un cutremur de 3,9 grade a avut loc în județul Vrancea, la ora 15:12, la adâncimea de 128.8 kilometri.
Guvernatorul regiunii ruse Murmansk a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de un bărbat.
Un atacator a cărui identitate nu este cunoscută l-a înjunghiat pe guvernatorul regiunii arctice ruse Murmansk, rănindu-l la stomac. Totul s-a întâmplat după ce acesta avusese joi o întâlnire cu locuitorii unui oraş al regiunii, au anunţat agenţiile de presă ruse, care citează serviciul de presă al guvernatorului.
BREAKING:
The Governor of the Murmansk region in Russia has been stabbed and is now in surgery pic.twitter.com/UTvtr02JgX
Din câte s-a mai aflat în acest caz, bărbatul l-a acostat pe guvernatorul Andrei Cibis în timp ce acesta ieşea de la o întâlnire. Care avusese loc în casa de cultură din Apatiti, la sud de portul nordic Murmansk.
„A avut loc un atac armat şi a suferit o rană de cuţit în stomac. Atacatorul a fost reţinut”, a anunţat serviciul de presă al guvernatorului, potrivit Reuters.
„Guvernatorul se află în prezent în operaţie. El este conştient şi s-a îndreptat singur spre maşina sa. În drum spre spital, el vorbea şi răspundea la întrebări. Era curajos, vesel”, conform aceleiași surse.
Agenţiile de presă ruse nu au comunicat nimic despre posibilul motiv al agresiunii.
Un atac armat asupra unui funcţionar public este un eveniment relativ rar în Rusia, în special într-o regiune arctică precum Murmansk, situată la aproximativ 1.500 km nord de Moscova.
🚨#BREAKING: Governor of Murmansk region has been stabbed in Apatity, Russia.
The governor of the Murmansk region Andrey Chibis was stabbed in the stomach on Thursday evening, after a meeting with local residents in Apatity, Russia, according to… pic.twitter.com/8RzaBPLF8c
E în plină derulare o anchetă la nivelul IPJ Dâmboviţa.
O polițistă a intrat în atenția superiorilor săi, după apariția unor imagini deloc ușor de privit.
O polițistă este cercetată după ce soțul ei a difuzat înregistrări cu ea în timp ce îşi lovea copiii, potrivit Antena 3. Filmările respective au ajuns şi în atenția superiorilor poliţistei. Femeia este acum în vizorul mai-marilor săi ierarhici, care au decis să-i retragă dreptul de port armă.
Oficial DGASPC: „La acest moment, situaţia minorelor este în curs de reevaluare”
În ianuarie, după solicitarea ordinului de protecţie venit din partea tatălui, copiii au fost evaluaţi și nu a fost necesară vreo măsură, dar s-a dispus o consiliere psihologică, transmite aceeași sursă. Fetiţele vor fi acum consiliate din nou.
Un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC) a precizat că specialiştii din cadrul DGASPC trebuie să evalueze situaţia.
„La acest moment, situaţia minorelor este în curs de reevaluare, în urma unei noi sesizări de posibil abuz asupra acestora. Prima informare a fost făcută de către instanţa de judecată, momentul în care s-a emis un ordin de protecţie.
Noua sesizare priveşte fapte de abuz asupra minorelor, iar specialiştii din cadrul DGASPC trebuie să evalueze situaţia pentru a constata dacă aceste fapte se confirmă sau nu şi dacă este nevoie de instituirea unei măsuri de protecţie specială”, a precizat Mihaela Ciobănoiu, purtător de cuvânt DGASPC Dâmboviţa.
Ce a anunțat IPJ Dâmbovița: „S-a dispus retragerea dreptului de port armă”
Joi, 4 aprilie, IPJ Dâmbovița a transmis faptul că în acest caz conducerea instituției a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern. Și că s-a dispus s-a dispus retragerea dreptului de port armă în cazul polițistei.
„Având în vedere informațiile apărute pe o rețea de socializare cu privire la o polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele:
Imediat cum a luat cunoștință, conducerea instituției a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern.
Precizăm ca aceste activități sunt în curs de desfășurare, urmând ca în funcție de aspectele constatate să se dispusă măsurile prevăzute de lege.
De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privirea la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Totodată, s-a dispus retragerea dreptului de port armă, pentru prevenirea oricăror evenimente, precum și informarea reprezentanților Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului în vederea dispunerii măsurilor din competență”, au transmis reprezentanții IPJ în comunicatul din 4 aprilie.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a oferit noi informații privind progresul lucrărilor desfășurate la intersecția Eroii Revoluției, una dintre cele mai aglomerate intersecții din
Capitală.
În cursul nopții de 1 spre 2 aprilie, echipele de muncitori au lucrat la turnarea unui nou strat de asfalt. Din cauza restricțiilor de circulație, au fost probleme în trafic de dimineață. Daniel Băluță a comunicat pe pagina sa de Facebook că, în timpul nopții, constructorii au finalizat așternerea unui nou strat de asfalt la intersecția Eroii Revoluției. De asemenea, edilul Sectorului 4 a menționat că lucrările sunt în faza finală, o veste îmbucurătoare pentru șoferii care tranzitează zona.
„Constructorii au făcut o noapte albă în intersecția de la Eroii Revoluției, acolo unde s-a așternut un nou covor de asfalt. Odată cu finalizarea lucrărilor, care sunt pe ultima sută de metri, întreaga zonă va avea o nouă înfățișare”.
Intersecția începe să prindă, astfel, contur de nou, la acest lucru contribuind și echipele celor de la Totul Verde. S.A., care lucrează la regenerarea zonei prin amenajarea și întreținerea spațiilor verzi.
”Vom beneficia de străzi mai sigure, de o intersecție mult mai aerisită și fără aglomerații, trotuare mai bine întreținute, spații verzi, pentru că avem nevoie de un mediu urban mai plăcut, de parcări și, cel mai important, interconectarea între stațiile STB și metrou”, a precizat edilul sectorului 4.
Astăzi abilitățile dvs. de comunicare vor fi excelente, deci este o zi fantastică pentru cei care se ocupă de vânzări, marketing, scriere, predare sau actorie. Ceea ce spui va fi convingător și energic și totuși vei fi și diplomatic și fermecător.
TAUR
Aruncați o privire la notele dvs. și vedeți ce ați avut în vedere. De atunci, v-ați răzgândit de trei sau patru ori. Faceți un efort pentru a conecta punctele. Intervenția unui coleg vă va ajuta să terminați un proiect actual care se dovedește obositor.
GEMENI
Gândurile tale se îndreaptă automat către aspectele mai grave ale vieții. Astăzi vei fi atras de singurătate într-un mediu frumos. Cu toate acestea, pentru unii dintre voi, singurătatea nu este descrierea corectă, deoarece mediul tău ascuns și frumos ar putea include un iubit secret.
RAC
Astăzi este o zi minunată pentru a ieși și a socializa pentru că simți că vrei cu adevărat să vorbești cu ceilalți. Vei radia căldură și entuziasm oriunde ai merge. Iubirea și onoarea merg împreună. A merge cu fluxul este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla.
LEU
Astăzi este o zi plină de ambiție, care îți va oferi capacitatea de a lucra și de a realiza multe. Veți primi vești bune de la cineva pe care îl cunoașteți. Partenerul tău va fi mai direct decât de obicei. Fă la fel și relația ta va fi și mai bună.
FECIOARA
Se pare că ziua ar putea curge bine și ar putea implica călătorii ce se vor dovedi satisfăcătoare. Vei continua așa cum ai început. Păstrează-ți entuziasmul de ieri, viziunea ta practică și vei reuși. Ideile tale sunt pozitive și pot fi adaptate destul de util.
BALANTA
De data aceasta vei refuza cu un zâmbet. Abordarea ta calmă îi va dezarma pe ceilalți. Simți nevoia să ieși în evidență și să arăți ce poți face. Nimic nu te poate descuraja de la gândirea ta logică. Dacă ești singur, o întâlnire ar putea schimba cursul vieții tale.
SCORPION
Simțiți-vă liber să vă impuneți condițiile dacă trebuie să negociați. Aveți grijă și citiți cu atenție detaliile din contract. Folosiți-vă abilitățile de negociere și apărați-vă interesele. Nu ezitați să primiți consiliere juridică. Evitați să vă gândiți la trecut și totul va fi bine.
SAGETATOR
Dacă nu faci ceea ce te pasionează cu adevărat, ai putea ajunge ursuz și iritabil. Echilibrul dvs. depinde de cât de mult vă puteți exprima și cu cât vă veți simți mai bine. Gândește-te la asta înainte de a-ți alege calea. Trebuie să vă sincronizați sarcinile zilnice. Acest lucru va oferi proiectelor dvs. o bază mai bună pentru a începe.
CAPRICORN
Mergi la căldura casei tale, a prietenilor tăi adevărați și a rădăcinilor tale. Vă va îmbunătăți starea de spirit. Farmecul tău este în creștere și este timpul să vorbești despre planurile tale și să aplici o convingere blândă. Noile cuceriri vor fi mai mult decât satisfăcătoare.
VARSATOR
Acum este un moment bun pentru a vă planifica vacanța, dacă nu ați luat-o deja. Adori schimbările și descoperirile. Cel mai greu lucru acum este luarea unei decizii. Veți avea nevoie de un mediu liniștit, dar va depinde de dvs. să creați unul.
PESTI
Ai încredere în ideile tale. Veți fi un expert în negocieri financiare. Ești surprins de îndrăzneala unuia dintre colegii tăi de muncă … Nu-i judeca greșit intențiile, ci doar caută să-ți atragă atenția. Nu aveți suficiente elemente pentru a lua decizii radicale în relațiile voastre.
Klaus Iohannis a dat-o rău de gard când și-a anunțat intenția de a ajunge secretar general al NATO. Nu știm cine i-a băgat în cap prostia asta, dar deranjul provocat a fost foarte mare, iar efectele încă nu sunt trecute. Pentru prima dată în istoria de 75 de ani a organizației, poziția hegemonică a Americii a fost contestată de cineva din interior. Casa Albă s-a văzut nevoită să intervină categoric, astfel că ambasadorul Washingtonului la NATO, Julianne Smith, a ieșit public numaidecât cu un mesaj ferm: alesul SUA este Mark Rutte, „cred că sunteți conștienți”!
Klaus, ia-ți șapca și fugi, până nu te ridică în fața clasei Unchiul Sam și te ia la întrebări despre cine te-a împins să semeni discordie între aliați.
Dacă a fost de capul lui, atunci va trage singur ponoasele. La cum îl cunosc românii, aceasta pare cea mai plauzibilă variantă, anume că Iohannis s-a trezit vorbind despre Liga Campionilor când el are echipament de Divizia Județeană. Vrea să fie șef peste cea mai tare alianță militară din istoria omenirii unul care seara, când se duce la culcare, își pune telefonul mobil pe silențios și-i transmite ordonanței să-l deranjeze doar dacă „arde”.
În schimb, dacă a fost băgat la înaintare și a acceptat să facă jocurile altora, atunci este foarte grav, căci inclusiv imaginea României va avea de suferit. La nivel european, un singur politician încearcă de ani buni să extragă Uniunea Europeană de sub umbrela Americii. Este vorba despre Emmanuel Macron, ale cărui ambiții personale de încoronare drept noul „Napoleon” al politicii UE sunt arhicunoscute, de la Londra la Atena se știe că liderul de la Elysee urmărește să joace un rol mai important pe scena internațională. Macron nu este mulțumit cu faptul că securitatea Europei rămâne și „azi”, în 2024, dependentă de armele SUA, de aceea tot flutură steagul independenței militare a UE și caută să atragă de partea sa adepți – „Și noi avem rachete nucleare”, au spus diplomații Parisului zilele trecute, o afirmație care, inițial, s-a crezut a fi un mesaj adresat Moscovei; în realitate, Franța a țintit spre acele țări de la marginea Europei cărora a vrut să le arate că și Hexagonul are forța să le apere, în caz de ceva.
Nu-i pentru prima dată când Macron provoacă SUA. A încercat-o și pe vremea lui Donald Trump, dar s-a potolit imediat după ce liderul de la Casa Albă a amenințat că se retrage din organizație. Mai mult, a și acceptat fără crâcnire majorarea procentului din PIB alocat de fiecare stat membru pentru bugetul „Apărării” (contracte de achiziții militare în valoare de miliarde, asta a urmărit să obțină America).
„Cred că sunteţi conştienţi de faptul că poziţia SUA este că îl susţinem pe deplin pe Mark Rutte ca viitor secretar general! Dar, avem cel mai mare respect şi pentru prietenul nostru, preşedintele Iohannis, şi apreciem că a intrat în competiţie şi îi dorim toate cele bune”, a transmis Julianne Smith, ambasadorul SUA la NATO.
A fost pentru prima dată când SUA s-au văzut nevoite să ridice tonul ca să-și facă auzită vocea. Și asta numai pentru că Iohannis și-a astupat urechile și, deși știa că 28 dintre cele 32 de state membre NATO îl susțin pe Rutte, s-a încăpțânat să anunțe public faptul că vrea să fie el secretar general. De ce? Cine l-a impins să bage dihonia in NATO? Ce promisiune i s-a făcut, poate ceva legat de obținerea vreunui post călduț la Bruxelles? Președintele are obligația să aducă lămuriri, mai ales că, vedem, situația se complică de la o zi la alta, iar America a fost pusă în situația de a ieși public cu un mesaj în același timp categoric, dar și subtil – Acel „Cred că sunteţi conştienţi…” se traduce prin „Aveți grijă ce faceti, ăsta e un joc periculos!”.
Nu numai noi vedem lucrurile astfel, și mari publicații din Vest scriu că anunțul lui Klaus Iohannis a iritat pe multă lume. Diplomați de top de la NATO și din cadrul UE sunt adunați zilele acestea la Bruxelles, iar subiectul central al discuțiilor este răzvrătirea liderului român. Da, răzvrătire, pentru că Iohannis persistă în a comite gafe pe bandă rulantă – deși a avut șansa să revină, într-un mod elegant, asupra anunțului, el a insistat: „Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO”.
De la București, acolo unde i-a primit pe Charles Michel și Viktor Orban, Klaus Iohannis s-a arătat mai preocupat de soarta Ucrainei decât de deranjul pricinuit Americii – „România este angajată pe deplin în această prioritate”. Dar, când va fi România angajată pe deplin în rezolvarea problemelor interne cu care se confruntă? Când va deveni o prioritate combaterea criminalității și a traficului de stupefiante? Portul Constanța a devenit port ucrainean, hai s-o spunem pe-a dreaptă, însă tot dinspre Ucraina există temeri că vine și marfa albă, adusă de rakeții lui Zelenski. Când se va apleca președintele Iohannis și asupra nevoilor stringente ale românilor, cărora de 2 ani le cere să se sacrifice pentru ajutorarea vecinilor ucraineni?!
La fel ca Iohannis este și Jens Stoltenberg, disperat să obțină bani pentru Ucraina. De fapt, știm că fondul de 100 de miliarde de euro cerut nu este destinat Kievului, Zelenski va fi doar liantul spre uriașul complex industrial militar, care acum s-a mufat la bugetele tuturor statelor lumii.
Ambițiile politice și de imagine pe care le are Klaus Iohannis după 10 ani de hibernare la Cotroceni s-ar putea să pericliteze chiar viitorul și securitatea României. În ritmul în care dă cu bâta-n baltă, nu-i exclus ca americanii să-și regândească strategia referitoare la dezvoltarea bazei de la Kogălniceanu. Se vorbește chiar de mai multe, toate opțiunile de pedepsire a trufiei iohanniste sunt pe masă.
Noile capacități de producție a energiei rămân doar pe hârtie și la nivel declarativ. În realitate, în trei luni de urgență maximă pentru sistemul energetic deficitar, au intrat în funcțiune 39 MW, din care doar 19 MW solar, la capitolul regenerabile. La factorul de capacitate pentru fotovoltaice, asta înseamnă circa 1,9 MW. Joi, România a importat energie de dimineață până seară, dat fiind că eolienele au produs, în medie, circa 100 MW, din 3.000 MW instalați, iar solarul, circa 500 MW pe timpul zilei.
După ce duminică, 31 martie, consumul s-a prăbușit până la alerta în sistemul energetic, ministrul Sebastian Burduja a reiterat nevoia de capacități de stocare.
”Dacă nu avem capacități de stocare, punem în dificultate și producătorii de energie din regenerabilă, dar și stabilitatea sistemului energetic”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. În ce privește singura șansă a României de a obține un echilibru al sistemului energetic, prin construcția hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița, Burduja a confirmat moartea proiectului, invocând faptul că nu s-au depus oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate. În schimb, acesta a pus pe masă fondurile europene pentru instalarea de baterii.
”Avem pregătită o schemă pentru stocare prin Fondul de Modernizare, cu o sumă generoasă, de 500 de milioane de euro, la care pot aplica și cei care au deja capacități instalate și vor să atașeze stocare la ele”, a spus ministrul. În fapt, stocarea în baterii este cea mai costisitoare metodă. Comitetul Economic și Social European (CESE) atrăgea atenția recent că stocarea unui kWh de energie fotovoltaică îi dublează sau chiar îi triplează costul, fără a mai lua în calcul costurile de mediu ale tehnologiei dominante pe bază de baterii litiu-ion. Astfel, potrivit CESE, vorbim despre costuri între 50 și 80 miliarde euro pentru un singur TWh stocat, în cazul stocării intraanuale sau sezoniere, pentru a răspunde necesității de egalizare, fără a pierde din vedere că bateriile ar trebui reînnoite la un interval de 15, maximum 20 de ani.
Nimic nu se mișcă
Joi, România a importat energie pe tot parcursul zilei. La ora 11.30, se importau 817 MWh, în condițiile în care eolienele, cu o capacitate instalată 3.026 MW, produceau doar 29 MWh, iar fotovoltaicele, 647 MWh. La ora 17.08, importurile erau de 911 MWh, cu o producție la eoliene de 127 MWh și la fotovoltaice, de 354 MWh. Sincopele de producție arată clar instabilitatea producției din regenerabile. Deși se tot anunță megainvestiții în acestea, în ultimele trei luni au fost puse în funcțiune capacități fotovoltaice de doar 19 MW. În plus, au mai fost instalați 29 MW pe gaze și 1 MW pe hidro. Acum se tot bate moneda pe contractele pentru diferență, care, spun autoritățile, ar aduce investiții de 3,1 miliarde de dolari pentru proiecte solare și eoliene în România. Problema majoră, abordată doar în treacăt de Ministerul Energiei, este blocajul la racordările în sistem, având în vedere că rețelele sunt total nepregătite să preia o cantitate mai mare de energie intermitentă, iar lucrurile acestea nu se rezolvă peste noapte.
Taxe pe stocare
Reprezentanții productorilor de energie din sectorul regenerabilelor au cerut schimbarea legislației cu privire la stocare, deoarece unitățile de stocare sunt privite ca un consumator final, acestea fiind supuse unor serii de taxe, precum certificate verzi, cogenerare, accize și taxe de transport.
”Dacă aceste taxe nu vor fi eliminate, business-ul nu va sta în picioare. O să fie multă energie și nu o să avem ce face cu ea, în unele ore și zile centralele vor trebui oprite”, a precizat Martin Moise, prim-vicepreședinte PATRES, asociația producătorilor din regenerabile.
Echipele din Superligă și-au prezentat situația fincnciară pe 2023. Farul Constanța, campioana en-titre a României, a avut un profit de 1,55 milioane de euro sezonul trecut. Dar detaliul care a atras atenția este suma pe care echipa „Regelui” a încasat-o de la sponsori.
Nu au o masă uriașă de fani, iar stadionul de la Ovidiu este unul mic, de doar 4500 de locuri, astfel că Farul nu poate atrage prea mulți bani din bilete. Cu toate astea, suma pe care au încasat-o de la sponsori este enormă, comparativ cu celelalte echipe ale Ligii 1.
FCSB și Rapid, de pildă, au cu mult mai mulți fani față de constănțeni. Cu toate acestea, sumele din contractele lor cu sponsorii sunt mărunțiș față de înțelegerile pe care le-a încheiat Farul.
Echipa lui Gigi Becali a încasat 2,54 milioane de euro din sponsorizări și publicitate, în anul 2023, după cum se arată în documentele făcute publice de conducerea clubului.
Rapidul stă puțin mai bine. Giuleștenii au încasat 3,33 milioane de euro din publicitate.
După un calcul simplu, totalul încasărilor celor două echipe (Rapid și FCSB) este de 5,87 milioane de euro. Asta înseamnă doar cu 200.000 de euro mai mult decât suma strânsă de Farul Constanța, ceea ce denotă un real dezechilibru.
Echipa lui Hagi a înregistrat o creștere de peste 2 milioane de euro a veniturilor obținute din sponsorizări, în 2023, față de 2022. Este limpede că acest câștig se datorează titlului de campioană pe care Farul l-a obținut la finalul sezonului 2021-2022.
După această reușită uriașă, Superbet a devenit sponsorul principal al clubului, cu un contract pe baza căruia “marinarii” încasează un million de euro pe an, doar de la compania de pariuri.
Conform presei spaniole, FC Barcelona a mai găsit o metodă de a încasa bani. Catalanii ar putea primi peste 160 de milioane de euro dacă planurile vor fi duse la capăt. Cu toate că lucrările de renovare de pe Camp Nou nu vor fi gata mai devreme de finalul anului 2025, conducerea Barcelonei a scos deja la vânzare 62 de locuri din lojele VIP ale stadionului.
Președintele Joan Laporta ar fi declarat că are deja mai multe entități care așteaptă să plătească pentru unul dintre locurile exclusiviste scoase la vânzare. Această afacere ar putea fi “un levier economic”, așa cum îi place lui Laporta să numească astfel de metode de a atrage fonduri.
Șeful Barcelonei a inventat această denumire în 2022, când Barcelona a vândut procente din viitoarele sale drepturi TV și cote în divizia sa media Barca Studios, pentru a finanța achizițiile de jucători precum Robert Lewandowski, Raphinha și Jules Kounde.
Din punct de vedere sportiv, managementul a dat roade. Cu ajutorul jucătorilor aduși în urma acestor inginerii financiare făcute de conducere, Barcelona a reușit să câștige titlul în 2022, după 4 ani de așteptare.
Prin vânzarea lojelor VIP, Barcelona ar putea primi o plată anticipată de 100 de milioane de euro la 1 iulie, iar restul de 60 de milioane de euro în aceeași dată în 2025.
Competiția pe piața transferurilor a fost complicată pentru Barca, în ultimul deceniu. Banii pe care i-ar primi acum, însă, ar putea face posibilă achiziționarea unui mijlocaș defensiv pentru a-l înlocui pe Sergio Busquets. Cea mai probabilă variant pentru acest post este Joshua Kimmich.
Piața petrolului are modelul roller coaster: prețul urcă și coboară în funcție de interesele marilor producători și de geopolitică.
Cotațiile s-au apropiat joi de pragul de 90 de dolari pe baril, după ce OPEC a decis să mențină reducerile de aprovizionare pentru prima jumătate a anului.
Brent, referința pentru două treimi din petrolul mondial, se tranzacționa cu 0,73% mai sus, la 89,57 dolari pe baril. Texas Intermediate, indicatorul care urmărește țițeiul american, a crescut cu 0,66%, la 85,71 dolari pe baril.
Reducere de producție până la sfârșitul lunii iunie
Grupul de producători nu a făcut nicio modificare de politică în urma unei reuniuni online de miercuri, lăsând să se înțeleagă că reducerile voluntare ale producției de 2,2 milioane de barili pe zi vor rămâne în vigoare până la sfârșitul lunii iunie.
OPEC a reiterat necesitatea ca țările care produc peste cotele lor să reducă producția și să compenseze surplusul.”Țările participante cu volume de supraproducție restante pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2024 își vor prezenta planurile detaliate de compensare Secretariatului Opec până la 30 aprilie”.
Prețul petrolului a crescut cu peste 16% de la începutul anului, susținut de o ofertă mai restrânsă, de o economie globală rezistentă și de incertitudinea geopolitică continuă.
Brent a atins marți, în timpul tranzacțiilor, maxim de 89,08 dolari pe baril, din cauza atacurilor ucrainene asupra rafinăriei rusești Taneco, precum și a unei potențiale escaladări în Orientul Mijlociu, Iranul promițând răzbunare pentru un atac aerian israelian asupra unui complex al ambasadei iraniene din Damasc.
Tensiunile din Orientul Mijlociu se combină cu cererea mare
„Credem că cea mai recentă creștere a prețurilor a fost determinată de reluarea tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, dar au ajutat și factori fundamentali precum o cerere mai bună decât se aștepta și o producție mai mică”, a declarat Giovanni Staunovo, strateg la UBS.
„Cazul nostru de bază rămâne acela că, în iunie, țările OPEC vor derula o parte din reducerile de producție. Dar orice manevră va fi graduală și va fi nevoie de o scădere continuă a stocurilor de petrol”.
În primele trei luni ale acestui an, producția combinată a celor 12 membri de bază ai OPEC a fost în medie de 26,47 milioane de barili pe zi, ceea ce a fost considerabil mai mică decât cele 26,92 milioane bpd estimate de Agenția Internațională pentru Energie ca fiind necesare pentru a stabiliza piața.
Unii analiști spun că OPEC ar putea fi nevoită să readucă pe piață o parte din barili în a doua jumătate a anului pentru a satisface cererea mai mare. Grupul și-a menținut prognoza de majorare a cererii de țiței pentru anul în curs și și-a majorat estimarea privind creșterea economică globală cu 0,1%.
Anul trecut, în Suedia au avut loc 149 de atacuri cu bombă. Au murit 28 de oameni nevinovați. Țara a trecut de pe ultimul loc în clasamentul european al infracțiunilor comise cu arme de foc pe primul loc.
Unul dintre cele mai sumbre elemente ale epidemiei de violență este cât de des sunt implicați copiii. Gunnar Strommer, ministrul justiției, a explicat: „Rețelele criminale recrutează copii de 10, 11 ani. Armele și explozibilii sunt manevrate de copii de 12 și 13 ani, iar copii de 14 și 15 folosesc armele de foc”. Aceștia sunt cunoscuți de unii drept copii gangster sau copii soldați.
În afară de ușurința relativă cu care bandele recrutează și radicalizează tinerii, există un alt motiv pentru care copiii sunt adesea implicați, potrivit The Spectator. În Suedia, orice persoană sub 15 ani nu este supusă urmăririi penale și nu poate fi reținută de poliție, chiar dacă este prinsă cu o armă.
“În ultimii ani, am văzut că rețelele de bande conduc violența – dar condiția care stă la baza acestor conflicte este implicarea tinerilor.Suedia nu a mai văzut niciodată așa ceva”, a declarat premierul Ulf Kristersson. “Nicio altă țară din Europa nu vede așa ceva”.
Timp de decenii Suedia a fost cunoscută pentru cultura sa de neagresiune și de evitare a conflictelor. În afară de cazuri izolate, cel mai mare val de violențe a avut loc atunci când s-au înființat bandele de motocicliști criminali în anii 1990. Disputa dintre Hells Angels și Bandidos s-a soldat cu 12 victime. Comparați această situație cu cea din Suedia în 2023: 363 de împușcături, 53 de morți.
“Ești respectat pe stradă dacă ești gangster”.
În Stockholm se poartă acum lupte între bandele rivale Death Patrol și Shottaz. Toate cu implicarea copiilor. Instanțele au audiat cazul unui tânăr de 15 ani care a ucis în schimbul a 85.000 de coroane(7300 euro) în numerar.
Pedeapsa pentru adulți ar fi fost închisoarea pe viață; dar un criminal de 15 ani va petrece patru ani într-un penitenciar de minori.
În Uppsala, un sondaj al poliției locale a identificat că un sfert dintre infractorii care fac parte din bande au sub 18 ani. Atât victimele, cât și autorii împușcăturilor sunt aproape întotdeauna copii și tineri cu origini străine. Au fost fost crescuți sau trăiesc în zone marginalizate cu o cultură a gangsterilor.
Imigranții și descendenții acestora reprezintă aproximativ o treime din populația actuală a Suediei, iar această schimbare s-a produs într-un interval de timp foarte scurt.
“A devenit la modă să ucizi”, a declarat un fost membru de bandă unui reporter de la SVT, postul public național de televiziune. “Ești respectat pe stradă dacă ești gangster”.
Ca să se afle în treabă, oficiali din 194 de țări s-au reunit în martie pentru a conveni asupra unui plan global de a face față unei amenințări sub numele de „Boala X”.
Numele de cod amenințător se referă la o boală încă necunoscută care se așteaptă ca într-o zi să facă ravagii în lume, într-o repetare a Covid-19 sau chiar mai rău. Aici vorbim de o nouă isterie globală, depășind pandemia. Cine certifică apariția unei noi maladii? Nimeni, dar „X” sună a ceva sumbru și implică măsuri urgente. Aiureli!
Ca de obicei, Organizația Mondială a Sănătății este prima care se află în treabă, deși nici nu a terminat textul primului tratat/acord internațional privind pandemia, cu scadență în mai.
Boala X este, de fapt, un motiv de a toca bani. Se merge pe clasica amenințare: “Urmează următoarea pandemie – vom fi gata?”. Este o ciorbă reîncălzită. Un zgomot răgușit de difuzor stricat.
De la boala lui Calache la boala la cap – noi profituri pentru Big Pharma
Poate să vină boala Z după X, boala lui Calache, nebunia lui Salam, boala vacii normale, boala jocului de șotron, boala drobului de sare, boala la cap – și câte mai câte. Tratatul final de pandemie le poate menționa ca posibile pericole.
Dar OMS poate declanșa noi profituri pentru Big Pharma – musai alte vaccinuri, medicamente și măști de protecție. Nu te pui cu necunoscuta Boală X.
Ca să vezi, tocmai acest proiect de tratat a stârnit acuzații potrivit cărora ar fi vorba de o acaparare de putere din partea OMS. Nici nu e de mirare după jalnica prestație în timpul pandemiei, cum ar fi bălmăjeala pentru a accepta că virusul Covid-19 se răspândește prin transmitere pe cale aeriană. Ca să nu mai vorbim de originile acestui virus.
Vaccinul cu panică
Cum se transmite Boala X? De unde vine? Care ar fi agentul patogen și simptomele? De ce este o urgență, dacă nu a fost detectată? Mister total, isterie totală.
Cu toate acestea, Big Pharma adulmecă din nou câștiguri. Companiile sunt pregătite pentru asalt. Nu este exclus ca producția de vaccinuri să se extindă din centrele tradiționale – SUA și Europa – în alte regiuni ale lumii.
Astfel, la întrebarea de unde vor veni bani pentru următoare pandemie(X), răspunsul este simplu: din buzunarele contribuabililor.
Dacă vorbește despre următoare calamitate mondială a sănătății, atunci OMS trebuie să vină cu dovezi. A îngrozi populația pentru o necunoscută este un semn că oficialii organizației nu au renunțat la obiceiurile proaste: propagarea unor narațiuni bazate de presupuneri eronate, cu bună știință.
Poate că asta se și urmărește: ținerea oamenilor în alertă și frică, pentru că frica este cea mai eficientă pârghie pentru controlul total.
Prin urmare, Boala X este o isterie indusă, ca o injecție mai sofisticată și mult mai periculoasă – vaccinul cu panică.
Ministerul Mediului a emis un proiect de ordin privind lista zonelor de protecție strictă din parcurile naționale și naturale, care cuprinde aproape 150.000 de hectare de pe teritoriul țării noastre. Protecția strictă înseamnă nu numai interzicerea exploatării comerciale a lemnului și a celorlalte bunuri din aceste zone, ci și interdicția accesului românilor, pe motiv că ar deranja ecosistemul. Măsura ar fi fost prevăzută în același păgubos PNRR și corespunde ordinului dat de UE de refacere a biodiversității.
România va avea 418 zone de protecție strictă care acoperă un procent de circa 0,61% (147.771.19 ha) din suprafața terestră a țării, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Mediului. Acestea cuprind zonele de protecție strictă din parcurile naționale, naturale și din Rezervația Biosferei Delta Dunării, care au planuri de management aprobate, precum și zonele incluse în Catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine, care, conform regimului silvic, sunt zone aflate în T1, regim de non-intervenție.
Lista din proiectul de act normativ cuprinde 384 de zone cu păduri virgine și cvasivirgine în care se aplică măsurile specifice pădurilor cu funcții speciale de protecție și în care este interzisă exploatarea lemnului sau a altor produse, 13 zone de protecție strictă din parcuri naționale și naturale și 11 zone cu ”Păduri de fag primare și seculare din Carpați și alte regiuni ale Europei” din Situl Patrimoniului Mondial UNESCO.
Potrivit legislației în vigoare, zonele cu protecţie strictă sunt zonele din ariile naturale protejate, de mare importanţă ştiinţifică, ce cuprind zone sălbatice în care nu au existat intervenţii antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus. În aceste zone se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi ecoturism, cu limitările descrise în planurile de management. În mai toate planurile de management, accesul turiștilor este aproape în totalitate interzis, existând, doar în unele parcuri naționale, câteva poteci pe care este permis mersul pe jos fără abatere și sub supravegherea administratorilor.
30% din pământ, sub protecție
Potrivit Ministerului Mediului, România are obligația implementării legislației comunitare în domeniul protecției naturii, respectiv a Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, a Directivei 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice, precum și a Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030.
”Pentru refacerea biodiversității până în 2030, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să îmbunătățească și să extindă rețeaua de zone protejate, prin protejarea în mod legal a cel puțin 30 % din suprafața terestră a UE și 30 % din zona maritimă a UE și să integreze coridoare ecologice în cadrul unei veritabile rețele transeuropene pentru natură, să asigure o protecție strictă pentru cel puțin o treime din zonele protejate (cel puțin 10 % din suprafața terestră, respectiv marină a UE), inclusiv toate pădurile primare și seculare care mai există în UE, și să gestioneze în mod eficient toate zonele protejate, prin definirea unor obiective și măsuri de conservare clare și prin monitorizarea adecvată a acestora”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordin.
Păduri primare și seculare
În plus, mai arată Ministerul Mediului, ca parte a acestui accent pus pe protecția strictă, va fi esențial să se definească, să se cartografieze, să se monitorizeze și să se protejeze cu strictețe toate pădurile primare și seculare ale UE care încă mai există.
”Zone semnificative constând din alte ecosisteme bogate în carbon, cum ar fi turbăriile, pășunile, zonele umede și câmpurile algale marine, ar trebui, de asemenea, să fie protejate în mod strict, ținând seama de schimbările anticipate în zonele de vegetație. Pădurile primare și seculare nu numai că se numără printre cele mai bogate ecosisteme forestiere din UE, dar înmagazinează stocuri semnificative de carbon, fiind în același timp de o importanță capitală pentru biodiversitate și pentru furnizarea de servicii ecosistemice esențiale”, se precizează în proiectul de act normativ.
Banca Centrală Europeană insistă asupra faptului că nu va lua exemplu de la Rezerva Federală în ceea ce privește momentul în care va începe să reducă ratele dobânzilor, dar este foarte posibil ca traiectoria ulterioară a politicii sale să fie influențată de ceea ce se întâmplă în SUA.
Tendințele care determină cea mai mare economie a lumii nu întârzie de obicei să se extindă în alte regiuni, având un impact aproape imediat asupra condițiilor de finanțare și a cursurilor de schimb, precum și asupra inflației, a comerțului și a altor indicatori, relatează Bloomberg. Astfel, factorii de decizie din alte părți nu pot scăpa cu adevărat de atracția gravitațională a Fed atunci când evaluează soarta propriilor economii.
Pentru oficialii BCE, care se vor reuni săptămâna viitoare pentru a discuta când, cât de repede și cât de mult trebuie să reducă ritmul agresiv de înăsprire monetară, acest lucru înseamnă să urmărească îndeaproape SUA – chiar dacă subliniază că își vor trasa propria cale.
BCE vs Fed?
„BCE ar acționa înaintea Fed”, a declarat Piet Christiansen, strateg șef la Danske Bank. „Să ne imaginăm politici divergente pentru mai mult timp – să spunem nouă luni și mai mult – este mai dificil, deoarece, în cele din urmă, ceea ce determină deciziile de la Fed se va răsfrânge asupra Europei și va afecta și zona euro.”
Factorii de decizie monetară conduși de Christine Lagarde au început să pregătească piețele pentru o primă reducere la 6 iunie, pe măsură ce presiunile asupra prețurilor vor scădea. Deși au respins cu tărie ideea că vor dori să se mențină în linie cu președintele Fed, Jerome Powell, nu s-au angajat cu privire la ceea ce se va întâmpla după prima etapă, susținând că datele economice vor decide.
Traderii pariază că BCE va oferi cel mai probabil patru reduceri în acest an, în timp ce sunt împărțiți în privința faptului dacă Fed va reduce ratele de două sau trei ori, după ce Powell a reiterat miercuri că nu se grăbește să înceapă să reducă costurile de împrumut.
La mai bine de doi ani de la începutul ciclului de majorări al lui Powell, economia americană s-a dovedit remarcabil de rezistentă, angajatorii continuând să angajeze lucrători într-un ritm susținut. Dacă se menține, o astfel de forță ar putea susține și economia europeană, care a evitat la limită o recesiune în iarnă.
Rapoartele recente au arătat semne ale unei redresări incipiente în Europa, managerii de achiziții văzând o creștere la tot pasul, iar încrederea mediului de afaceri a crescut și ea. Între timp, inflația în regiunea euro, formată din 20 de țări, a încetinit mai mult decât se aștepta în martie, iar la 2,4% se apropie de obiectivul BCE.
Analiștii estimează că creșterile prețurilor vor încetini sub 2% încă din august și vor avea o medie de doar 1,4% în 2025. Prognoza proprie a BCE este pentru o rată de 2% anul viitor.
Economiștii nu sunt de acord cu privire la care ar fi efectul global al unei divergențe între BCE și Fed. Unii susțin că o relaxare mai agresivă pentru zona euro ar putea aduce presiuni inflaționiste mai mari – costurile mai mici ale împrumuturilor în raport cu SUA ar putea slăbi moneda unică și ar reprezenta un risc suplimentar prin intermediul unor prețuri mai mari la importuri.
Fostul economist-șef al BCE, Peter Praet, avertizează însă că efectul de antrenare al politicii mai stricte din partea Fed ar putea duce la un efect mai puternic de atenuare a economiei europene și ar putea determina factorii de decizie de la Frankfurt să reducă mai mult decât ar fi făcut-o în alte condiții.
În 1944, Leslie Groves, generalul armatei americane care conducea Proiectul Manhattan, l-a întrebat pe J. Robert Oppenheimer cât de puternică ar putea fi noua lor bombă. Ar fi de 10 ori mai puternică decât cea mai mare bombă din acea vreme – Tallboy a RAF? Sau de 50 de ori, sau chiar de 100 de ori?
Oppenheimer a răspuns că nu putea fi sigur – la acea vreme, existau chiar temeri că reacția explozivă în lanț s-ar putea să nu se oprească niciodată – dar se aștepta la o bombă mult mai puternică decât 100 de Tallboy. Groves a replicat imediat că o armă atât de puternică nu ar fi de mare folos nimănui, deoarece „politicienii” nu ar îndrăzni niciodată să o folosească.
Pe termen scurt, Groves s-a înșelat, scrie analistul militar Edward Luttwark în presa britanică, în timp ce presupunerea lui Oppenheimer a fost corectă. Bomba cu uraniu de la Hiroshima a fost, de fapt, mai puternică decât 1.000 de Tallboys, iar bomba cu plutoniu de la Nagasaki a depășit chiar și această cifră.
Dar numai cinci ani mai târziu, predicția lui Groves s-a adeverit. Mai întâi SUA, apoi Uniunea Sovietică și apoi fiecare putere nucleară succesivă a realizat că armele lor nucleare erau prea puternice pentru a fi folosite în luptă. Acest lucru a rămas valabil în deceniile care au urmat – până la invazia Ucrainei.
De la abstinența nucleară la armele nucleare tactice
Primul test al erei nucleare a avut loc în timpul Războiului din Coreea. În decembrie 1950, sute de mii de soldați chinezi au traversat râul Yalu pentru a-și susține aliații nord-coreeni împotriva SUA. Cu America în pericol imediat de a pierde zeci de mii de oameni, generalul Douglas MacArthur a decis că trebuie să folosească arme nucleare pentru a-i opri pe chinezi. I-a cerut acordul președintelui Truman, dar răspunsul a fost un refuz categoric. MacArthur a insistat și a fost demis.
12 ani mai târziu, abstinența nucleară a devenit singura alegere posibilă atât pentru americani, cât și pentru ruși, așa cum a arătat în mod precar, dar definitiv, Criza rachetelor din Cuba.
Cu toate acestea, după înființarea NATO, acum 75 de ani, și mai ales în anii ’60 și ’70, s-au depus eforturi pentru a extrage un avantaj suplimentar din armele nucleare pentru noua alianță occidentală. Așa-numitele arme nucleare „tactice” au fost făcute nu mai puternice, ci mult mai puțin puternice, pentru a permite, se presupune, utilizarea lor pe câmpul de luptă.
Însă această iluzie nu a putut fi menținută. Planificatorii militari au ajuns să înțeleagă că, dacă comandanții americani ar fi încercat să apere teritoriul NATO atacând forțele sovietice invadatoare cu arme nucleare „tactice” de mici dimensiuni, rușii și-ar fi folosit propriul arsenal pentru a distruge forțele occidentale.
Puterea militară rusă se întoarce victorioasă în Europa Centrală?
În 2022, Dmitri Medvedev a amenințat cu utilizarea armelor nucleare „tactice” după eșecul invaziei inițiale în Ucraina. Ulterior, Vladimir Putin a declarat că Rusia va folosi armele nucleare doar „atunci când însăși existența statului este pusă în pericol”, adică de o amenințare nucleară corespunzătoare.
Chiar dacă situația din Ucraina s-a schimbat din nou, aceeași narațiune este valabilă. În locul rușilor frustrați și împotmoliți în tranșee, acum poziția Kievului este precară. Armata rusă este deja mai numeroasă decât cea ucraineană, iar diferența se mărește pe zi ce trece.
Această aritmetică este inevitabilă. Luttwark susține că țările NATO vor trebui în curând să trimită soldați în Ucraina, altfel vor accepta o înfrângere catastrofală.
Britanicii și francezii, împreună cu țările nordice, se pregătesc deja să trimită trupe – atât mici unități de elită, cât și personal logistic și de sprijin – care pot rămâne departe de front.
În mod crucial, având în vedere că China se apropie tot mai mult de un atac asupra Taiwanului, SUA nu pot furniza mai multe trupe decât cele aproximativ 40.000 care se află deja în Europa.
Prin urmare, o decizie capitală este în vedere pentru ceilalți membri NATO, în special pentru cei mai populari: Germania, Franța, Italia și Spania. Dacă Europa nu poate furniza suficiente trupe, Rusia se va impune pe câmpul de luptă și, chiar dacă diplomația va interveni pentru a evita o debandadă totală, puterea militară rusă va fi revenit victorioasă în Europa Centrală.
Poate că, în aceste circumstanțe, am putea asista chiar la o izbucnire a nostalgiei nucleare, întorcându-ne în mod nebunesc la iluzia că un armament apocaliptic ar putea fi suficient pentru a menține pacea.
La doar două luni până la alegerile europarlamentare, rezultatul final pare să fie decis. „O preluare a puterii de către extrema dreaptă este în curs de desfășurare”, avertizează Foreign Policy. „De data aceasta, amenințarea extremei-drepte este reală”, adaugă Politico.
Și, potrivit UnHerd, cu sau fără a lua în considerare utilizarea hiperbolică a termenului „extrema dreaptă”, aceste avertismente sunt justificate. Chiar dacă Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, va rămâne cel mai mare grup din Parlament, se așteaptă ca cei mai mari câștigători să fie cele două grupuri de la dreapta PPE: Identitate și Democrație (ID) și Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR).
Conform ultimelor sondaje, aceste două grupuri ar putea reprezenta singure peste 20% din deputații europeni și ar putea avea aproape la fel de multe locuri ca și PPE.
Dacă adăugăm acei eurodeputați din partidele de dreapta care în prezent nu sunt afiliați la niciun grup, cum ar fi cei din Fidesz al lui Viktor Orban, ar putea apărea o coaliție populistă de dreapta, pentru prima dată în istoria Parlamentului European, care ar putea detrona „super marea coaliție” a celor trei grupuri centriste (PPE, S&D și Renew Europe). Totuși, acest lucru este mai ușor de spus decât de făcut.
Dreapta nu este un front unit
În afară de imposibilitatea aproape totală a unei alianțe între PPE și ID, partidele populiste de dreapta din Europa sunt departe de a fi un front unit.
De fapt, în condițiile în care sondajele arată o cursă foarte strânsă între ECR și ID pentru poziția de al treilea partid ca mărime din Parlamentul European, cele două grupuri – și liderii lor neoficiali respectivi, Giorgia Meloni și Marine Le Pen – sunt angajate în prezent într-o luptă acerbă pentru conducerea dreptei europene.
Săptămâna trecută, grupul ID – care include Liga lui Matteo Salvini în Italia, Rassemblement National al lui Marine Le Pen în Franța, AfD în Germania și Partidul Libertății din Austria – s-a reunit la Roma pentru o convenție. Salvini și Le Pen și-au reafirmat refuzul de a susține un al doilea mandat Ursula von der Leyen și au criticat-o pe Meloni pentru că nu a exclus o înțelegere cu PPE în privința realegerii președintei Comisiei Europene.
“Coaliția Ursula”
Meloni consideră că perspectiva menținerii unui aliat puternic la Bruxelles este vitală pentru supraviețuirea guvernului său, chiar și cu prețul dezamăgirii alegătorilor și a propriului său aliat din coaliție. Preocupările lui Le Pen, pe de altă parte, sunt foarte diferite: în timp ce se pregătește pentru o confruntare cu Macron, are nevoie de fiecare vot al nemulțumirilor pe care îl poate obține.
Chestiunea realegerii lui von der Leyen scoate la iveală falii profunde în cadrul dreptei europene. Faptul că Meloni, cu unul dintre cele mai mari și mai puternice partide populiste de dreapta din Europa ar susține o nouă „coaliție Ursula”, alături de Macron și de socialiști, ar fi o lovitură simbolică uriașă pentru orice pretenție că populismul de dreapta reprezintă o alternativă viabilă la curentul politic principal european.
Bruxelles dictează și șantajează – populiștii se supun
Totuși, cel mai mare obstacol în calea apariției unui front unitar al dreptei europene-populiste nu are prea mult de-a face cu diferențele ideologice ale partidelor, ci este legat de natura însăși a Uniunii Europene. Datorită gradului de control economic și financiar pe care Bruxelles-ul îl exercită asupra statelor membre, în special asupra celor care fac parte din zona euro, chiar și guvernele „populiste” nu prea au de ales decât să se supună UE.
La urma urmei, UE nu a avut niciun fel de scrupule în a recurge la șantaj financiar și monetar în trecut, inclusiv împotriva țărilor care nu fac parte din zona euro, așa cum a făcut recent cu Ungaria după ce Orbán a declarat că se va opune prin veto ultimului pachet de sprijin al blocului pentru Ucraina.
Amenințarea Bruxelles-ului de a sabota economia Ungariei a fost revelatoare pentru mentalitatea neocolonială care domină instituția UE – și pentru cât de departe va merge pentru a pune la respect guvernele recalcitrante.
Rezultatul este că partidele populiste, în special în zona euro, își pot permite să fie radicale doar în măsura în care se află în opoziție, dar sunt forțate să își trădeze promisiunile electorale odată ce ajung la putere.
Curtea de Conturi a șters din nou pe jos cu ANAF, după ce a descoperit ilegalități flagrante în teritoriu. Cea mai șocantă dintre acestea este implicarea notarilor publici din Dolj la o schemă de evaziune la vânzarea proprietăților, cu aprobarea tacită a organelor fiscale din zonă, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de ordinul milioanelor de lei. Controalele Curții de Conturi au scos în evidență că angajații ANAF nu și-au îndeplinit atribuțiile în mod corespunzător.
Inspectorii Curții de Conturi au descoperit un număr record de nereguli la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, subordonată ANAF. Astfel, angajații instituției nu au aplicat corespunzător legislația fiscală incidentă, nu au analizat informațiile existente în bazele de date, radiind contribuabili care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, și au efectuat analize necorespunzătoare cu privire la respectarea obligațiilor declarative a contribuabililor persoane juridice și la riscul asociat operațiunilor desfășurate de contribuabili.
Totodată, angajații ANAF nu au respectat sistemul de proceduri pentru activitatea de inspecție fiscală, iar controalele instituite cu privire la calitatea constatărilor înscrise în rapoartele de inspecție fiscală nu au funcționat corespunzător. Cea mai stupefiantă descoperire a Curții de Conturi a fost o schemă de evaziune practicată la nivelul notarilor publici din zonă, cu aprobarea tacită a inspectorilor fiscali.
Din verificarea efectuată au fost identificate neconcordanțe cu privire la modul de declarare a impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, respectiv între informațiile prezentate în Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat aferent anului 2022 și informațiile privind impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal declarat de notarii publici, în cazul unui număr de 18 notari publici, valoarea totală a acestor diferențe fiind de 1.515.325 lei. Cauza acestei nereguli flagrante a fost nerespectarea prevederilor legale privind declararea și plata către bugetul de stat a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal reținut de notarii publici la autentificarea actelor, iar consecința, nerealizarea unor sume cuvenite bugetului centralizat al statului.
Tunurile pe ei
Curtea de Conturi a cerut directorului general al DGRFP Craiova să dispună structurilor subordonate din cadrul AJFP Dolj efectuarea unei analize interne în vederea evaluării activității de Registru contribuabili, declarații fiscale și bilanțuri, cazier fiscal. În baza concluziilor acestei analize, vor fi dispuse măsuri concrete care să asigure clarificarea și stabilirea situației reale a impozitului reținut și datorat de notari pentru tranzacțiile imobiliare încheiate, se va proceda la înregistrarea în evidența fiscală și contabilă a veniturilor suplimentare constatate și se vor iniția măsurile pentru încasarea acestora (inclusiv creanțele fiscale accesorii), a solicitat Curtea de Conturi.
”Din analiza situației fiscale a birourilor notariale care au obligația de a reține și vira la bugetul de stat impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal s-a constatat faptul că, Societatea Profesională Notarială G.I, G.I.M. ”LEXUS”, pe parcursul perioadei octombrie 2017 – mai 2023 (cu excepția lunilor iunie și septembrie 2018), nu a depus formularul D100 Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat, nedeclarând impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal reținut pentru tranzacțiile autentificate. Subliniem faptul că, deși nu a fost declarat impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal prin formularul D100, Societatea Profesională Notarială G.I, G.I.M. ”LEXUS” a depus totuși formularul 208 Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, prin care a declarat un impozit reținut, pentru actele autentificate în perioada 2018-2023, în valoare de 374.114 lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.
S-a pierdut urma
O situație similară s-a constatat și la taxa pe valoarea adăugată, la data radierii, valoarea TVA de rambursat fiind în sumă de 345.628 lei reprezentând soldul sumei negative de TVA declarat prin deconturile depuse pentru care nu a fost exercitată opțiunea de rambursare. Societatea Profesională Notarială G.I, G.I.M. ”LEXUS” a fost radiată fără a fi depus formularul D100 Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat prin care se declară impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal reținut și care reprezintă titlu de creanță și fără ca organul fiscal să îl includă în programul de inspecție fiscală în vederea stabilirii situației fiscale, mai semnalează Curtea de Conturi.
Urmare analizei de risc efectuate de organul fiscal în timpul controlului, au fost prezumate obligații fiscale nedeclarate în cuantum de 1.028.878 lei, din cauza faptului că nu au fost analizate informațiile existente în bazele de date ANAF, fiind radiați contribuabili care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative. Măsurile impuse de Curtea de Conturi au fost stabilirea situației fiscale reale a contribuabilului Societatea Profesională Notarială G.I, G.I.M. ”LEXUS”, înregistrarea în evidența fiscală și contabilă a obligațiilor bugetare suplimentare stabilite și luarea de măsuri pentru recuperarea acestora. Totodată, organele fiscale au fost obligate să extindă verificările în vederea stabilirii contribuabililor radiați care au exercitat profesiuni liberale, sub aspectul îndeplinirii obligațiilor declarative și al veridicității informațiilor existente în bazele de date ANAF, stabilirea situației situației fiscale a acestora și înregistrarea în evidențe a creanțelor fiscale constatate cu această ocazie.
Primăria Sectorului 4 anunță, joi, 4 aprilie, că înlocuiește postul de transformare, vechi de 37 de ani, care alimenta Pasajul Unirii cu energie electrică.
Ca urmare, joi și vineri se fac lucrări în acest sens.
Mai precis, se anunță, într-un comunicat de presă, că „Sectorul 4 al Municipiului București derulează, astăzi și mâine, lucrări specifice de înlocuire a postului de transformare care alimenta Pasajul Unirii cu energia electrică necesară corpurilor de iluminat și accesoriilor tunelului rutier din centrul Capitalei”.
În perioada lucrărilor, furnizarea energiei electrice nu va fi sistată
sursa foto: Primăria Sectorului 4
Acest post de transformare, instalat acolo încă din anul 1987, „este deja depășit tehnologic”, drept urmare decizia de înlocuire a sa cu unul nou și performant „vine pentru a limita disfuncționalitățile pe care le-a creat frecvent în ultimii ani și care, nu de puține ori, au pus în dificultate alimentarea cu energie electrică a obiectivului rutier”.
„Operatorii economici de specialitate, cărora le mulțumim pentru promptitudinea intervenției, se află deja la lucru în Pasajul Unirii, fapt pentru care rugăm conducătorii auto ce traversează zona să circule cu prudență și să respecte întocmai indicațiile polițiștilor rutieri”, transmite Primăria de sector.
Mai mult, reprezentanții Primăriei Sectorului 4 menționează că, în perioada lucrărilor, furnizarea energiei electrice nu va fi sistată, ci va fi asigurată de generatorul de mare capacitate „pe care Sectorul 4 l-a montat în locație, ca soluție alternativă încă de la momentul debutului lucrărilor de punere în siguranță a Pasajului Unirii, derulate în anul 2022”.
O înregistrare bombă a apărut recent în presă. Sunt dezvăluiri – sub forma unor stenograme – ce conțin discuții pe care le-a purtat primărița Sectorului 1, Clotilde Armand.
În cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus, a fost prezentată o înregistrare în care primarul Sectorului 1 ar fi exercitat presiuni asupra unor angajați ai instituției – așadar subalterni – pentru a semna contracte considerate ilegale.
Pe scurt, primărița poartă discuții cu o angajată a instituției și cu un reprezentant al companiei Green Point, căruia îi comunică faptul că se bazează pe el pentru a obține trei oferte. În finalul discuției, angajata primăriei ridică problema ilegalității contractelor. Ce replică i-a dat primărița Armand? Aflați în cele ce urmează!
Iată conținutul înregistrării:
Clotilde Armand: Care este situația acum?
Angajată: Situația este așa, noi ne-am făcut toată treaba, este a doua săptămână de când așteptăm de la ei.
Clotilde Armand: Dumneavoastră sunteți pe achiziții?
Angajată: Nu ne-au dat nicio ofertă. Sunt obligat să consult trei operatori economici. Dacă primesc o ofertă care îmi satisface specificațiile o iau.
Clotilde Armand: Nu avem trei oferte?
Angajată: Nu avem. Nu și le-am zis lor. Au zis că da, săptămâna trecută au zis că luni ne trimit.
Clotilde Armand: Cine? Cei de la…
Angajată: Ăștia cu care am vorbit noi.
Clotilde Armand: Cine sunt? Green Point.
Clotilde Armand: Aveți un număr de telefon? Da. Putem să îi sunăm? Sigur că da.
Clotilde Armand: Bună ziua, domnule director! Să știți că nu sunt singură, sunteți pe speaker. Sunt cu doamna … și echipa ei. Ne-am întâlnit acum mult timp și între timp, să știți că nu reușim chiar dacă avem cea mai bună voință din lume. Cum sună lucrurile de pe partea voastră? Ca să clarificăm totul. Aici, a fost foarte greu să obținem specificații.
Ne trebuie trei oferte, așa cum spune legea, și noi ne bazăm pe dumneavoastră să ne ajutați să existe trei oferte.
Director: Ok, ok, bun.
Clotilde Armand: Domnule Georgescu, și cu cei de la Coca Cola sunt motivați să facem? Trebuie mai întâi să facem achiziția și apoi cu ei, dar ce am discutat.
Director: Sigur că da! Discuțiile sunt pentru anul următor să va ia în calcul și pe dumneavoastră cu Sectorul 1.
Clotilde Armand: Da, pentru noi este foarte important acum să semnăm achiziția și de aceea avem nevoie de sprijinul vostru. Noi ne-am bazat că ne dați acest sprijin, vă rog foarte mult!
Director: Găsim o soluție, da.
Clotilde Armand: Puteți să mă sunați astăzi, mâine cel târziu și să îmi spuneți cum vedeți problema dumneavoastră? Noi așteptăm să avem aceste oferte. Aici e toată echipa, am trei persoane în fața mea care se ocupă de asta. Este obiectivul lor principal și colegii dumneavoastră au spus că ne vor ajuta cu acele oferte și după două săptămâni au zis că, de fapt, nu pot să ne ajute și suntem un pic nedumeriți. Vrem neapărat sprijinul dumneavoastră.
Director: Haideți că vedem. În principiu, o rezolvăm. Vă pot suna astăzi după-amiază sau mâine dimineață.
Clotilde Armand: Așa facem! Aștept apelul dumneavoastră! Bine, mulțumim mult, la revedere.
Angajată: Știți de ce mi-e frică? Eu mă trezesc la serviciu că am un singur om la Achiziții și care îmi spune că nu poate să facă.
Numai Andrei semnează, este singurul om care semnează de la Achiziții, doamna nu vrea să semneze.
Clotilde Armand: Sunteți plătite pentru a vă face munca, adică cum?! Munca înseamnă și să vă asumați. Faceți greșeli acolo sau care e problema?
Angajată: Nu.
Clotilde Armand: Atunci?!
Angajată: Explicația este că doamna este convinsă că noi facem lucruri ilegale.
Clotilde Armand: Ce lucruri ilegale?
Spuneți că eu m-am săturat de vorbe la colțuri. Haideți să stabilim odată cum le facem!
Clotilde Armand: Ăsta, cadrul care este pe milioane trebuie făcut, asta semnați!