Acasă Blog Pagina 457

ULTIMA ORĂ. A murit soția ambasadorului Rusiei la București

4

Vin informații de ultimă oră cu privire la o dramă ce a lovit familia ambasadorului Rusiei în România, Valeri Kuzmin.

Deces în familia reprezentantului diplomatic al Rusiei la București.

Soția ambasadorului Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, a murit marți dimineață, pe fondul unor probleme medicale, la reședința oficială din București, potrivit stiripesurse.ro.

Conform unor surse oficiale, echipaje de prim-ajutor au fost solicitate să intervină marți dimineață la reședința ambasadorului Rusiei la București.

Ar fi avut probleme de sănătate

Se pare că soția lui Kuzmin acuza o stare de rău. Femeia ar fi fost găsită în șoc cardio-respirator, ulterior fiind pronunțat decesul acesteia, în jur de ora 5.

Nu se cunosc, momentan, mai multe detalii despre acest caz. Însă, potrivit sursei citate, soția ambasadorului Kuzmin avea probleme de sănătate.

Până la această oră, reprezentanții Ambasadei Rusiei la București nu au reacționat public pe acest subiect.

Ce spune Cătălin Cîrstoiu despre pozele cu el la metrou, inclusiv „aia în care spuneau că stau ca o sărăcie” – VIDEO

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, a reacționat pe marginea comentariilor iscate în urma pozelor în care a apărut la metrou.

„M-am distrat și eu. (…) Să știți că și eu m-am distrat de poze. Inclusiv aia care spunea că stau ca o sărăcie…”, a afirmat medicul candidat.

„Deci m-am distrat. Sunt glume frumoase”, a spus Cîrstoiu, luni seară, 8 aprilie, la Antena 3.

Întrebat dacă aceste reacţii la pozele sale din metrou îi afectează campania electorală, candidatul la Primăria Capitalei a explicat că nu este afectat. Cîrstoiu şi a spus că toate acestea i-au stimulat şi mai mult „ambiţia de a merge mai departe”.

„În toate capitalele, metroul e la primărie”

Și spune că metroul ar trebui administrat de Primărie. „Să știți că mie mi-a stimulat și mai mult ambiția de a merge mai departe, în sensul ăsta, al transportului public. Pentru că, da, probabil am fost subiect de glumă. Nu mă afectează asta. Însă, repet.

Metroul trebuie integrat în transportul rutier al Capitalei. În toate țările din lumea asta, în toate capitalele, metroul e la primărie. Nu e în altă parte”, a adăugat Cătălin Cîrstoiu.

Medicul candidat la Primăria Generală a Capitalei a mers în două rânduri cu metroul, în cursul săptămânii trecute. „M-am dus și azi cu metroul. Și la ora prânzului, când vagoanele sunt goale. Și seara, când trenurile sunt pline și toată circulația din zona de nord a orașului era blocată de un trafic infernal.

Așa că, Nicușor, eu #suntlametrou. În fiecare zi. Ți-am păstrat un loc. Hai să vorbim despre metrou! Să îți explic de ce metroul trebuie sa treacă la Primăria Capitalei!”, a transmis Cîrstoiu, joi seară, 4 aprilie.

Vlad Pascu vorbește pentru prima dată despre tragedia de la 2 Mai: „Am o grămadă de remușcări”

2

Apar declarații ale tânărului care a provocat accidentul tragic de la 2 Mai, în urma căruia doi studenți și-au pierdut viața.

Vlad Pascu a vorbit după tragedia care a îndoliat familiile celor două victime și a cutremurat o țară întreagă. Tânărul șofer care a provocat accidentul dramatic de august anul trecut susține că ar vrea să dea timpul înapoi, dar și că „își asumă” fapta și că încearcă să meargă mai departe.

A rupt tăcerea

Vlad Pascu a vorbit, de asemenea, şi despre cei doi tineri care și-au pierdut viața, dar şi despre tatăl unui dintre aceştia care a declarat că îşi va face dreptate singur dacă șoferul care a produs tragedia va primi pedeapsa minimă.

Pe de altă parte, în doar câteva ore întreaga familie Pascu este citată la tribunal. Miruna Pascu este acuzată că ar fi încercat să şantajeze martorii din dosarul fiului său, iar Mihai Pascu este judecat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, amintește Antena 3, postul care a prezentat declarațiile lui Vlad Pascu.

 

CITIȚI ȘI: Răsturnare de situaţie în dosarul „2 Mai”. Ultima mişcare a lui Vlad Pascu îi aduce acestuia o reducere a pedepsei

Ce a făcut Vlad Pascu înainte de accidentul îngrozitor de la 2 Mai. Dezvăluiri ULUITOARE din dosar!

VIDEO| Strigător la cer! Judecătoarea lui Vlad Pascu a întrebat dacă tânărul decedat în accidentul de la 2 mai se află în sală

„Aş da orice să pot să dau timpul înapoi”

„Am o grămadă de remușcări. Aş porni pe o altă cale cu totul şi mi-aş face o altă viaţă, în sensul în care ce am făcut până acum, pentru că ştiu că am făcut greşit şi am pierdut nişte timp, s-a întâmplat şi tragedia aceasta cu acei doi oameni care nu au cum să se mai întoarcă în momentul de faţă, aş da orice să pot să dau timpul înapoi, să pot să fac lucrurile cu totul diferit”, a afirmat Vlad Pascu în aceste declarații.

Tânărul – aflat în arest – pare să dea vina pe televiziuni, susținând că arată doar partea negativă a sa. Nu și din lucrurile pe care le-ar fi „făcut bune”.

„Sunt şi nişte imagini care s-au creat pe baza unor informaţii. Eu ştiu cine sunt eu şi ştiu că tot ce se televizează îmi arată decât partea neagră a mea, nu arată nimic şi din lucrurile pe care eu le-am făcut bune în viaţa aceasta.

Îmi asum fapta respectivă şi încerc să merg mai departe şi sper să pot să aduc plus valoare la un moment dat şi să reuşesc măcar 10% să fac înapoi ceea ce am stricat.

Este într-o suferinţă de care eu nu am cum să-mi dau seama, nu am cum să mă pun în locul lui, dar clar, suferă foarte mult şi pot să înţeleg şi să-mi asum”, a mai spus Vlad Pascu.

Ciolacu: „România nu are timp de instabilitate politică”

8

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, consideră că liberalii și social-democrații fac parteneriat politic și în acest an electoral fiindcă România nu are timp de instabilitate politică.

Premierul Ciolacu a declarat, luni seara, la Antena 3 CNN: ”Noi aveam, în primul rând, datoria de a stabiliza o coaliție de guvernare în timp real. România are nevoie de decizie, nu are timp de instabilitate politică, când negociem Schengen-ul, când negociem vizele din America, când negociem părți din PNRR”.

Legat de ideea de a evita parteneriatul politic PSD-PNL, Ciolacu a spus: ”Am fi mers la un război total, cum s-a-ntâmplat în România întotdeauna, cu acel vot negativ, fiindcă de 30 de ani se forțează votul negativ, votez contra cuiva, nu pentru ceva. Și am venit cu această alianță electorală. Românii vor decide pe urmă ce fac cele două partide”.

Dacă cele două partide vin în fața electoratului și explică ce vor să facă și își arată și realizările, înseamnă că avem o țară stabilă macroeconomic”, a mai spus președintele PSD.

Cifrele care ar putea crea o alianță politică PSD-PNL, conform premierului Marcel Ciolacu

2

Dacă PSD și PNL vor depăși un scor de 45% la europarlamentare, „se poate construi o alianță politică”, declară Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a fost întrebat, luni seara când se va știi care este planul coaliției în privința unei eventuale liste comune la alegerile prezidențiale.

Vor decide românii, a spus Ciolacu, adăugând că nu are „nicio problemă să fie după alegeri un simplu parlamentar de Buzău”.

Întrebat, mai departe, ce se va întâmpla dacă PSD și PNL vor depăși împreună un scor de 45% la eruoparlamentare, Ciolacu a răspuns că „se poate construi o alianță politică dacă avem un astfel de procent”.

Ciolacu dă de pământ cu Nicușor Dan: „Mandat de eșec total”

3

Mandatul primarului Capitalei, Nicușor Dan, e un mandat de eșec total: „sunt 4 ani pierduți de capitala României. Capitala României a rămas în urma celorlalte capitale”, declară Marcel Ciolacu.

Liderul social-democrat adaugă că cel mai mare atuu al lui Cătălin Cîrstoiu este că nu e om politic.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, luni seară despre candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu, care a intrat în competiție mult mai târziu decât alții.

Haideți să plecăm de la un adevăr: de la mandatul actualului primar, domnul Nicușor Dan. E un mandat de eșec. Sunt 4 ani pierduți de capitala României. Capitala României a rămas în urma celorlalte capitale. După patru ani, actualul primar vine și ne explică cum a făcut 10 locuri de joacă la 3 milioane de cetățeni”, a răspuns Ciolacu.

Potrivit liderului PSD, bucureștenii sunt nevoiți să revină la nevoile primare: „Vorbim iarăși de curățenie, de apă caldă, de căldură, în anul 2024. Este un eșec total acest mandat. Din punctul meu de vedere, nici n-ar mai fi trebuit să candideze”.

Despre Cristian Popescu Piedone, adversar în cursa pentru șefia PMB, Ciolacu a spus că „nu are anvergură” și îi lipsește „deschiderea externă”.

Am venit cu un candidat independent în adevăratul sens al cuvântului. Nu a fost niciodată în politică, e medic de profesie, un manager foarte bun la Spitalul Universitar”, a declarat Ciolacu, adăugând că la început era pe locul 3 într-un sondaj, apoi „celebra poză cu metroul” l-a ajutat să devină viral.

Potrivit președintelui PSD, Cătălin Cîrstoiu este „un om determinat care vrea să câștige, un om care s-a realizat”.

La remarca jurnalistului, potrivit căreia nu este vorba despre calitatea lui Cîrstoiu de medic, ci dacă reprezentanții coaliției cred suficient de mult în el și dacă este adecvat, Ciolacu a răspuns că „ar trebui să fie și liantul celor două partide”:

E un lucru bun această umanizare între cele două partide. Va câștiga alegerile fiindcă va avea capacitatea să prezinte și programul administrativ și echipa și va intra într-o coerență cum eram cu toții obișnuiți de la un om politic. Nu este un om politic și cred că acesta este cel mai mare atuu al domniei sale”.

VIDEO| Iranul acuză SUA că ar fi aprobat atacul din Damasc

Ministrul de externe al Iranului, Hossein Amir-Abdollahian, a acuzat luni Statele Unite că au aprobat o lovitură mortală atribuită Israelului care a distrus recent consulatul Iranului la Damasc, la scurt timp după inaugurarea unui nou consulat în capitala Siriei.

Raidul a distrus consulatul iranian pe 1 aprilie şi a ucis 16 persoane, printre care şapte membri ai corpului Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, inclusiv doi responsabili cu rang înalt.

Iranul promite răzbunare

Iranul a promis că va riposta la atacul care a exacerbat tensiunile regionale, pe fondul războiului din Fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas. Teheranul şi Damascul au imputat atacul Israelului, care nu a confirmat responsabilitatea sa.

America este responsabilă pentru acest incident şi trebuie trasă la răspundere„, a declarat luni Hossein Amir-Abdollahian într-o conferinţă de presă la Damasc.

Opoziţia Statelor Unite şi a două ţări europene faţă de o rezoluţie condamnând atacului împotriva ambasadei Iranului este un semn de undă verde dată de Statelor Unite regimului sionist” (Israel) pentru a efectua acest atac, a estimat el.

Întrebată despre afirmaţiile ministrului iranian, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Pentagonului, Sabrina Singh, a negat orice legătură a Washingtonului cu atacul. „Pot să infirm asta categoric şi să spun (…) că armata americană nu a avut nicio implicare în atacul de la Damasc„, le-a declarat ea jurnaliştilor.

La o zi după atac, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Statelor Unite, John Kirby, a respins deja ca „absurde” comentariile făcute de Amir-Abdollahian potrivit cărora Statele Unite trebuie „să îşi asume responsabilitatea” în atac, „în calitate de susţinători ai regimului sionist”.

Şeful diplomaţiei iraniene a sosit luni la Damasc din Sultanatul Oman, ţară care joacă un rol de mediator între Iran şi Occident.

Jurnalul al-Watan, apropiat autorităţilor siriene, a indicat că discuţiile se vor „axa în principal” pe repercusiunile atacului de la 1 aprilie.

Ministrul iranian a inaugurat un nou consulat iranian la Damasc, potrivit unui fotoreporter al AFP aflat la faţa locului.

Noul consulat, inaugurat în prezenţa omologul său sirian, Faisal Mekdad, se află la câteva zeci de metri de clădirea diplomatică distrusă, în districtul Mazzeh care găzduieşte ambasade şi birouri ale ONU.

Ministrul iranian discuții cu preşedintele sirian, Bashar al-Assad

Israelul, care spune că nu va permite Iranului să se implanteze la frontiera sa, a lansat sute de lovituri în Siria vecină împotriva unor poziţii ale puterii siriene, grupărilor pro-iraniene şi a ţintelor militare iraniene de la începutul războiului în această ţară în 2011.

Poza Zilei

Ramona Olaru. Nu toată lumea poate să fie așa degajată…

Horoscop – 9 aprilie 2024 – Treceți printr-o etapă excelentă

0

BERBEC

Treceți printr-o etapă excelentă și în această perioadă veți descoperi că puteți face tot ce vă propuneți, trebuie doar să aveți încrederea necesară pentru a o realiza. O persoană vă va oferi o foarte bună oportunitate de a lucra alături de ea.

 

 

TAUR

Este timpul să aveți un plan de acțiune pentru a realiza ceea ce v-ați angajat să faceți pentru ceilalți și, de asemenea, pentru viața voastră.

 

 

GEMENI

Există mai mulți oameni pe lume, tu nu ești centrul universului și trebuie să începi să-l înțelegi, trebuie să accepți că fiecare are spațiul său și că de multe ori nu reușești să dai importanța necesară ideilor, sfaturilor, și comentariile altora.

 

RAC

Este timpul să începeți să luptați mai mult pentru ceea ce doriți să realizați, nu lăsați o altă persoană să vă împiedice dorințele și ceea ce doriți să realizați, aveți posibilitatea de a realiza lucruri grozave și trebuie să conștientizați acest lucru.

 

 

LEU

O posibilă revenire la o relație care avea probleme și s-a încheiat brusc ar putea avea loc astăzi. Dacă credeți că condițiile de viață s-au schimbat și că ceea ce v-a separat într-un moment a fost reparat, atunci trebuie să faceți opțiunea de a vă întoarce.

 

 

FECIOARA

Contemplarea spațiului este întotdeauna o modalitate bună de a găsi o soluție la problemele tale, într-o relație dificilă poate fi un moment singur care îți oferă o nouă viziune asupra problemei și îți oferă o soluție la un conflict pe care îl ai.

 

 

BALANTA

Începutul și noile aventuri încep să apară în viața Balanței, este timpul să preia controlul și să dai spațiu noilor învățări din viața ta. Aveți posibilitatea să depășiți orice obstacol care apare în viața voastră

 

 

SCORPION

Ai lăsat deoparte sentimentele de vinovăție pe care le trăiai cu puțin timp în urmă, ți-ai dat seama că nu ai nicio responsabilitate pentru acțiunile altora, nu lași trecutul să te afecteze și nici ce s-a întâmplat cu cineva care aparține acelei perioade a vieții tale.

 

 

SAGETATOR

Nu este încă timpul să vă oferiți atâtea spații pentru relaxare sau pentru a ieși cu prietenii, trebuie să vă concentrați mult mai mult pe teme. Dacă studiați, trebuie să vă luați în serios cariera și viitorul.

 

 

CAPRICORN

Aveți proiecții minunate de lucru și astăzi veți primi vești minunate în această privință, nu încetați să vă bucurați și continuați să căutați împlinirea profesională pe care o doriți atât de mult, trebuie întotdeauna să fiți conștienți de obiectivele pe care le doriți.

 

 

VARSATOR

Trebuie să luați mai în serios posibilitatea de a crea o relație sănătoasă cu persoana pe care o întâlniți. Nu înceta să-i oferi sprijin, dacă are nevoie de bani și ai cum să o sprijini, fă-o fără să te gândești de două ori.

 

 

PESTI

Nu tinde să te compari cu oameni care nu au prea mult de-a face cu stilul tău de viață și nici cu capacitățile pe care le ai, trebuie să te înconjori de oameni mai pozitivi și care să aibă legătură cu personalitatea ta.

Un senator s-a procopsit cu brățară electronică pentru că a izbit portiera cu piciorul

Guvernarea? Un senator s-a procopsit cu o brățară electronică pentru că a izbit portiera automobilului său electric cu piciorul. Cu alte cuvinte, a adus atingere Entității Electrice ceea ce nu e deloc în spiritul Corectitudinii Politice Galactice.

În Nulome, în Adamville şi Kamol Pator, în Doga Noga şi în Takla Makan, augusta oficială polemizează cu detractorii guvernării punând la cale spectacole de stradă ieftine. Literatura vine să sprijine retorica găunoasă înlocuind spiritul critic şi preschimbând constructul filozofic într-o nesfârşită logoree. Fiinţele se revendică a fi ale autorităţii fără de margini şi emit sentinţe pline de dezinvoltură şi perversitate. Din această perspectivă, limbajul sentenţios, dincolo de autoironia pură, nu se vrea cuprins confuziei el nefiind predicţie şi nici măcar profeţie. Limbajul sentenţios pare mai mult o prăbuşire a semnului sprijinind eretica interpretare a simultaneităţii.

Nesfârşitele polemici dintre centru şi periferie ne pun de multe ori în pericol în mişcarea noastră aparentă prin universul plin de universuri. Ne orizontalizăm însă în cascadă. Trecem razant pe lângă o groapă de potenţial ivită în urma unor furtuni magnetice. Punem capcane informaţionale pentru serviciile secrete inamice. Formele enciclopediei se răzvrătesc. Împăratul Ogawa vrea să se preschimbe într-un albatros imperial. Obin Oba vrea să se metamorfozeze într-un apus de soare. Femeile de serviciu din Takla Makan vor să ajungă preotese în Mandhala. Pitoşkin ia legătura cu spionii din Mudra Dramu şi le promite un diamant de lumină veche cerându-le în schimb să-l transforme în sunetul primordial pentru a gâdila urechiuşele domnişoarei Margareta.

Corpurile sunt în derivă. Celulele se hârjonesc chemându-se unele pe altele. Infinite sunt mişcările corpului urmând credinţa. Cercul magic al mişcării conţine o infinitate de coduri. Dacă axa longitudinală se sfârşeste la mijlocul bolţii cereşti, imaginarul e asemenea unui turbion. Ne vom lupta pe potrivă cu nimicnicia şi ipocrizia. Dacă axa transversală e prea rigidă, atunci vom fi sortiţi slugărniciei şi doar revelaţia ne-ar putea sustrage violent nemerniciei şi compromisului. Poate că momentul naşterii nu e guvernabil şi imaginarul, conţinându-se, are o târzie descoperire a sa. Axele imaginii sunt conţinute în numerele fiinţei şi în van am încerca să le schimbăm. Pitoşkin ar plăti bani grei la oracolul din Bulbona ca să afle că numerele îi anunţă un destin implacabil. Împăratul Ogawa are o numărătoare magică adusă din Bankusai iar Bobolina vorbeşte uneori despre numerele satanice care guvernează corporalitatea în artele privirii.

Mişcările corpului sunt pecetluite de axe determinate. Iar codurile sunt definiţia şi, avându-le, putem reinterpreta imperfecţiunea. Insurgenţa este explicitarea forţei imaginarului. Iar forţa imaginarului este împotriva dictatutului şi autorităţii colectiviste. Comunităţile şi nu colectivităţile sunt ţinta spionilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil. Se pare că furtunile magnetice sunt provocate de serviciile secrete inamice prin tehnici subtile.

Bobolinele se multiplică sub presiunea câmpurilor şi pornesc pline de elan să înfăptuiască. Fiinţe tragice ale colectivităţii par a se deosebi prin maniere şi exerciţiu monden de bobolinele comunităţilor aflate întreţesute în structurile narative de profunzime ale enciclopediei. Dar nu mondenitatea le diferenţiază ci insurgenţa. Bănuim că reţelele noastre au fost deja virusate şi că spionii încearcă să pulverizeze orizontalitatea noastră prin centre şi periferii virtuale.

 

Salariul minim va fi calculat altfel, în România. Leafa, determinată individual. Ce criterii vor fi luate în seamă

Guvernul plănuieşte ca salariul minim să fie calculat altfel pentru angajaţi, ba chiar individual, în funcţie de mai multe criterii.

PSD a informat, luni, că va propune un parcurs „predictibil” pentru introducerea salariului minim european în legislaţia românească.

Vor veni cu o formulă folosită anual

Salariul minim nu va mai fi stabilit doar printr-o negociere, ci va exista o formulă care se va folosi anual şi îmi doresc să finalizăm acest mecanism anul acest, a declarat, luni, la Sibiu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.

„Îmi doresc să finalizăm acest mecanism de stabilire a salariului minim anul acesta. În acest moment sunt analizate diverse formule, indicatorii luaţi în calcul fiind productivitatea, inflaţia şi corelarea cu nivelul salarial mediu.

Partea bună este că odată cu stabilirea acestui mecanism, salariul minim nu va mai fi stabilit doar printr-o negociere, ci va exista o formulă care se va folosi anual, ceea ce va asigura predictibilitate atât pentru angajator, cât şi pentru angajat”, a explicat ministrul Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.

Salariul minim european va ajuta mediul de afaceri?

PSD susţine acum că introducerea salariului minim european vine în ajutorul antreprenorilor.

„Introducerea salariului minim european va oferi mai multă predictibilitate mediului de afaceri, contrar dezinformărilor anti-europene ale USR.

PSD va propune un parcurs predictibil pentru introducerea salariului minim european în legislaţia românească, astfel încât antreprenorii să îşi poată stabili din timp politicile salariale pentru propriii angajaţi.

Totodată, stabilirea unui mecanism de creştere anuală a salariului minim din România, în funcţie de parametri economici obiectivi, va permite antreprenorilor să facă estimări mult mai exacte cu privire la resursele financiare ce trebuie alocate, pe termen mediu şi lung, pentru forţa de muncă şi pentru dezvoltarea afacerii”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Rezerviştii din România, chemaţi „sub arme”. Bărbaţii care sunt obligaţi să se prezinte la unităţile militare

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că mai mulţi bărbaţi sunt chemaţi „sub arme”. Astfel, rezerviştii din Brăila şi Galaţi sunt chemaţi, în această săptămână, la unităţile de militare pentru desfăşurarea unor activităţi de pregătire.

Exerciţiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare se desfăşoară, în perioada 8-12 aprilie.

Ce a anunţat Prefectura Galaţi

„În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război şi ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în perioada 08-12 aprilie 2024, în judeţul Galaţi va avea loc ‘Exerciţiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare – MOBEX BR-GL-24’, condus de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Exerciţiul se desfăşoară simultan în judeţele Brăila şi Galaţi”, se arată într-un comunicat de presă remis luni de Prefectura Galaţi.

Potrivit sursei citate, exerciţiile de acest tip se planifică şi se organizează periodic în toate judeţele ţării.

Exerciţii în Poligonul de tragere Smârdan

Se vor efectua exerciţii de tragere la Poligonul de tragere Smârdan.

„Pe timpul antrenamentului, o parte din militarii rezervişti cu domiciliul în judeţul Galaţi, cuprinşi în planurile de mobilizare, vor fi chemaţi la unităţi militare în vederea efectuării unor activităţi specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În programul militarilor rezervişti este planificată o secvenţă de antrenament în Poligonul de tragere Smârdan, judeţul Galaţi, care va avea loc miercuri, 10 aprilie”, se mai arată în comunicatul remis de Prefectura Galaţi.

Mircea Geoană, garantat Vanghelie!

7

Mircea Geoană vrea să fie președintele României, dar, aidoma lui Klaus Iohannis, îl macină rău de tot o durere în cot de problemele reale ale țării – inflație și economie pe butuci, penii și salarii mici, forță de muncă îmbătrânită și tot mai slab calificată, politicieni corupți și dezinteresați de moștenirea lăsată generațiilor viitoare. Cu fiecare ocazie ivită, Geoană are grijă să ne spună că ar fi o onoare pentru noi daca am avea un conducător de talia lui – „Sunt foarte bun la ceea ce fac şi lumea mă apreciează”. Nu, zău, de aia te ține Jens Stoltenberg numai în scatoalce?!

Actualul secretar genera-adjunct al NATO a intrat, deja, în campanie electorală. Și a făcut-o în cel mai pur stil românesc, semn că poți scoate politicianul dâmbovițean în lumea bună, dar obieciurile și le păstrează, nu renunță la infatuare, șmecherie, ipocrizie. Și minciună, putem adăuga, fiindcă Geoană fix așa și-a început campania, cu o gogoriță despre cum autoritățile de la București au anulat evenimentul NATO propus de el a fi organizat în România la vară.

NATO nu este trambulină politică!

Nu, România n-a anulat niciun summit NATO dedicat tinerilor, a făcut-o direct Stoltenberg, sătul să-i tot transmită subalternului său că Alianța Nord-Atlantică nu este trambulină politică!

În vară, Mircea Geoană își propusese să țină aici o prelegere despre rolul NATO în lume, cu participarea mai multor delegații, inclusiv din SUA, însă întreg evenimentul a fost anulat după ce Jens Stoltenberg a înțeles că, de fapt, adjunctul său se folosește de acest prilej pentru a-și proiecta imaginea de viitor candidat la alegerile prezidențiale.

Sau, te-ai gândit vreun moment, Mircea Geoană, că poate chiar de la Washington s-a dat semnalul și anume că încă nu este momentul să furi startul? America are trei nume pe listă, așa cum Național a dezvăluit în exclusivitate, dar niciunul dintre Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Eduard Hellvig nu se bucură de sprijinul tuturor factorilor decizionali. Deși, la cum se derulează evenimentele, pare-se că șeful PNL, fost ministru al Apărării, ar fi favorit să primească binecuvântarea Unchiului Sam.

„Noi nu l-am anulat”, a spus Geoană într-o intervenție la Digi 24, singurul post tv care continuă să-i cânte-n strună „Prostănacului”, cum îl alintă Ion Iliescu.

„Cineva de la Bucureşti, probabil speriat de umbra lui Mircea la Cozia, altă explicaţie nu văd, cel puţin din presă aşa a reieşit, că le este teamă că eu folosesc NATO pentru a face nu ştiu ce la Bucureşti. Ar fi fost o ocazie extraordinară pentru liderii români, pentru că pentru ei era această platformă. Dacă au decis să n-o facă, e problema dânşilor. E mare păcat, e o ocazie ratată”, s-a plâns Geoană, aruncând vina în cârca politicienilor inventați care se tem de el.

În primul rând, să spunem că nimeni nu se teme de un candidat veșnic favorit la locul 2. Dacă vrei să ai garanția victoriei într-un scrutin, fă bine și candidează împotriva lui Mircea Geoană, spun românii! Apoi, când vreodată ar fi avut Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă sau chiar Klaus Iohannis curajul să anuleze un eveniment NATO, în condițiile în care, știm cu toții, obediența este cuvântul de ordine la București?!

Geoană spune despre el că este un om care toată viața și-a făcut job-ul „cu profesionalism şi competenţă”, dar uită să vorbească despre gafele monumentale, pentru care a plătit prețul excluderii din viața politică. A fost prins în „ofsaid” (în vizită acasă la Sorin Ovidiu Vîntu) chiar înaintea bătăliei decisive cu Traian Băsescu, a mers la Moscova de capul lui, deși era șeful Senatului. Despre petrecerile date în pandemie, când peste tot se impusese un lockdown, nici nu mai pomenim. La fel de competent s-a dovedit și anul trecut, când a decontat zeci de drumuri în „interes de serviciu” în România și Moldova, până s-a prins Stoltenberg că el vine în țară ca să-și pregătească terenul pentru „prezidențiale”.

„Şi apropo, eu sunt primul din Est care ocupă un job de conducere la vârful NATO”, s-a mai lăudat Mircea Geoană. La vârful NATO nu este decât un singur lider și nici măcar Jens Stoltenberg nu conduce organizația, el e numit în funcție și în orice moment poziția îi poate fi contestată de oricare dintre membrii!

Luat de valul admirației de sine, Mircea Geoană s-a trezit zicând că „A venit clipa să spunem că România are nevoie de afirmare euroatlantică”. Păi, România își tot afirmă poziția euroatlantică de 20 de ani, de când a intrat în NATO!

„Se poate și fără PSD și PNL”

Deși Partidul Social Democrat a transmis în mod repetat și de o manieră cât se poate de clară faptul că Mircea Geoană nu va fi susținut în alegerile prezidențiale, secretarul-adjunct al NATO continuă să vorbească despre participarea sa la scrutin cu sprijinul PSD.

Eu am fost preşedintele acestui partid. Am muncit zi şi noapte (…) Eu am în continuare o afecţiune puternică pentru electoratul PSD. Am foarte mulţi prieteni în PSD şi în alte partide politice. Modul în care dânşii se organizează sau modul în care operează acum în politică este problema dânşilor şi este problema PSD-ului şi a electoratului să decidă dacă ei fac o treabă bună sau nu. Eu nu mă dezic de ce am făcut în viaţa mea. Am fost acolo, cred în valorile acelea, n-am niciun fel de problemă de amintiri răzbunătoare din trecut, efectiv consider că a fost o perioadă de maturizare politica a mea (…)

Simt că ei parcă încearcă să blocheze jocul, să spună: «Suntem noi şi doar noi şi numai noi şi fără noi nu se poate». Se poate şi fără dânşii. Niciodată în istoria post-decembristă nu am avut o situaţie în care cu cinci luni înainte de prezidenţiale să nu ştii candidaţii marilor partide din România”.

Disperarea cu care Geoană se agață de PSD nu trădează decât un singur lucru, anume că dinspre SUA nu vin vești bune pentru el. Departamentul de Stat așteaptă noile cadre, cu republicanii lui Donald Trump deciși să facă ordine și în linia de politică externă adoptată. Dacă așa stau lucrurile, pe Mircea Geoană (65 de ani la momentul alegerilor) nu-l așteaptă Klaus Iohannis să-i dea cheile de la „Cotroceni”, ci poștașul, cu talonul de pensie și ieșire (definitivă, să sperăm!) din viața politică.

Iar pentru cine mai are dubii în ceea ce privește acest personaj duplicitar, să nu uităm că Mircea Geoană de azi este unul și același cu Mircea Geoană care mai ieri pleca din PSD la braț cu Marian Vanghelie. Și, ulterior, după „priponirea” edilului de la „5”, s-a prezentat de bunăvoie și nesilit decât de teama că îl agață DNA și pe el cu două ceasuri pe care abia ce le primise de la Vanghelie. Povestea poate a trecut, dar în niciun caz nu s-a uitat, așa că nu strică să ne amintim ce hram poartă „imaculatul” secretar adjunct NATO, căruia îi pute politica românească, nu și obieciurile locului.

 

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată şi i-a dus la o unitate de învăţământ de stat

Daniel Buzdugan are doi copii care îl moștenesc în multe privințe, pe Maria, care are 16 ani, și pe Luca, de 14 ani, și o soție, de profesie medic, lângă care a depășit multe momente dificile, pentru că, după cum spune, “faptul că am fost împreună m-a făcut să nu le simt ca pe niște greutăți”.

În urmă cu trei ani, Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată şi i-a înscris la o unitate de învăţământ de stat.

Buzdugan a tăiat o cheltuială nejustificată

Ca să le ofere un viitor sigur, omul de radio şi soţia au decis să-i înscrie pe copii la o școală privată, cu ani în urmă.

„Am făcut asta acum vreo trei ani (n.r i-a mutat de la sistemul privat, la cel de stat). I-am dus în sistemul de învățământ de stat, pentru că un copil oriunde ar fi trebuie să facă pregătire și de ce să dai bani de două ori, când el poate învăța la o școală de stat.

Decât să dai bani de două ori, și pentru pregătiri, și pentru școală, a fost o economie a familiei noastre și am zis să ducem copiii la școlile de stat”, a declarat Daniel Buzdugan, pentru Spectacola.ro.

Așadar, Daniel Buzdugan spune că, în final, este extrem de mulțumit de decizia sa, care a fost una cât se poate de bună.

„Încurajez și învățământul privat, este bun, dar trebuie încurajat și învățământul de stat, cunosc mulți profesori care erau la școlile private, iar în acest moment au venit la cele de stat. Da, suntem mulțumiți”, a continuat acesta.

Daniel Buzdugan îi plânge pe tineri

Omul de radio plânge tânăra generaţie.

„Tinerii de astăzi au prea multe tentații: când ai 5000 de jucarii, nu știi pe care să o alegi și trece timpul, iar timpul este care este cel mai important lucru pe care îl avem.

Dacă mâine m-aș face cerșetor, aș cere “timp” , “donați-mi câteva minute din viața voastră”, și aș fi cel bogat om din lume.

Îmi câștig banii de la 15 ani, pentru că ai mei aveau o situație financiară mai dificilă – doar tata lucra, mama a rămas acasă să mă crească, fiind copil născut prematur, la 1,100 kg.

Am ales să merg să muncesc, pentru că îmi era rușine să le cer alor mei, știind cât de greu își câștigă banii”, a mai povestit Buzdugan.

ANAF doarme în front. Direcțiile din teritoriu, făcute praf de Curtea de Conturi

Controalele Curții de Conturi la direcțiile teritoriale ale ANAF și neregulile majore descoperite arată clar că deficiențele din interiorul agenției au atins un nivel fără precedent. Una dintre principalele cauze este deficitul de personal, plus nivelul scăzut de competențe, din cauza salariilor demotivante, și absența informatizării sistemului. Prejudiciile aduse bugetului de stat sunt însemnate și asta în timp ce Guvernul se împrumută de zor de pe piețele externe.

O concluzie generală a controalelor multiple la direcțiile ANAF, realizate de Curtea de Conturi, este aceea că inspectorii fiscali nu-și fac treaba. Cauzele sunt multiple, de la deficitul de personal, competențele scăzute și până la absența informatizării sistemului. Problema este că, dacă inspectorii ANAF nu sunt în stare să descopere conexiuni evazioniste la vedere, cum ar putea să depisteze optimizările fiscale ale multinaționalelor, mult mai fine și mai dificil de urmărit?!

Verificările Curții de Conturi la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara au relevat neconcordanțe între veniturile brute aferente anului 2021 declarate de către persoanele fizice autorizate, din activități independente-profesii liberale, și veniturile brute realizate de către aceștia prin DSVSA Hunedoara. Astfel, din compararea veniturilor declarate de medicii veterinari prin Declarația unică cu sumele încasate de aceștia în baza contractelor încheiate cu Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, s-a constatat faptul că doi medici nu au depus Declarația unică pentru suma totală de 134.880 lei încasată de la DSVSA Hunedoara, rezultând un impozit pe venit nedeclarat în sumă de 13.488 lei și contribuții de asigurări aferente în sumă de 16.560 lei. Vinovate de diminuarea veniturilor la bugetul de stat se fac chiar organele fiscale, care nu au luat măsuri de obținere și utilizare a tuturor informațiilor și documentelor necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabililor.

Exploatarea resurselor naturale, neimpozitată

Totodată, inspectorii Curții de Conturi au depistat că veniturile din activitățile de exploatare a resurselor naturale nu au fost declarate în totalitate și că impozitele nu au fost plătite. Este vorba despre un operator economic care a deținut permis de exploatare a resurselor naturale și alți 15 operatori economici care au exploatat masă lemnoasă și care nu au declarat și plătit impozitul pe veniturile din exploatarea acestor resurse, contrar prevederilor legale, evident, tot din cauza neîndeplinirii atribuțiilor de către organele fiscale.

”Directorul general al DGRGP Timișoara va dispune structurilor subordonate din cadrul AJFP Hunedoara efectuarea unei analize, vor fi dispuse măsuri concrete care să asigure notificarea operatorilor economici care desfășoară activități de exploatarea a resurselor naturale și va fi transmisă lista contribuabililor care nu și-au clarificat situația inspecției fiscale, în vederea efectuării analizei de risc și cuprinderea în programul de control. Se vor stabili obligațiile fiscale principale datorate și vor fi transmise deciziile de impunere organelor fiscale teritoriale, în vederea înregistrării debitelor suplimentare, calculării și înregistrării accesoriilor aferente”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Nereguli peste nereguli

Un număr de 7 agenți economici au declarat un impozit de dividende diminuat, de data aceasta pentru că au completat eronat declarațiile, însă nici în aceste cazuri organele fiscale nu au luat măsuri pentru verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale. Inspectorii Curții de Conturi au mai semnalat și prejudicierea bugetului FNUASS, prin faptul că mai multe persoane fizice care au realizat venituri nete din dividende nu au plătit contribuția la sănătate.

De asemenea, din compararea veniturilor din exploatare declarate de contribuabilii plătitori de impozit pe profit pe toată durata anului 2022 cu valoarea livrărilor de bunuri și prestări de servicii taxabile s-au constatat diferențe, diminuându-se profitul impozabil cu aproape 19 milioane de lei. O altă deficiență găsită de Curtea de Conturi a fost neincluderea în programul de control a unor contribuabili care au declarat achiziții de la parteneri inactivi sau radiați, constatându-se faptul că organele fiscale nu și-au îndeplinit în totalitate atribuțiile în vederea identificării unor potențiale vulnerabilități fiscale și a contribuabililor care reprezintă risc fiscal.

Capitala se întoarce în „epoca de piatră”. Aproape 1000 de blocuri, fără apă caldă! Unde sunt cele mai mari probleme

Termoenergetica anunţă că aproape 1000 de blocuri din București sunt afectate luni, 8 aprilie 2024, de avariile ce îi lasă pe oameni fără apă caldă. Cele mai multe probleme sunt imobile afectate sunt în Sectorul 4, însă există probleme în tot orașul.

Sistemul de termoficare din Capitală funcționează normal în proporție de 90%, conform aplicației TermoAlert.

959 de imobile, afectate

Astfel că, un total de 959 de imobile din oraș sunt afectate de avarii. Există probleme în toate sectoarele capitalei, însă cele mai multe sunt înregistrate în Sectorul 4.

Promisiunea ar fi că problemele vor fi remediate în data de 9 aprilie 2024, însă există și avarii ce au ca termen de remediere zilele de 10, 11 sau 12 aprilie 2024.

Lista adreselor afecatate, AICI.

Au fost probleme şi în februarie

Sute de blocuri din Bucureşti au rămas fără căldură şi apă caldă şi în luna februarie 2024. Termoenergetica a făcut un anunț important pentru românii „legaţi” la sistemul centralizat.

Societatea a anunțat că aproximativ 300 de blocuri din București au fost afectate de lipsa apei calde și a căldurii. Compania a furnizat și o listă a blocurilor afectate și avariate.

Acord CFR Cluj – Dan Petrescu!

1

Dan Petrescu revine să antreneze în România, după eșecul din Coreea de Sud. „Bursucul” și-a dat demisia de la Jeonbuk după opt partide fără victorie. A lăsat echipa pe ultimul loc în clasament, cu doar 3 puncte obținute în 5 etape.

CFR Cluj„A fost o perioadă extraordinară alături de cei mai buni jucători şi fani la cea mai bună echipă din Asia. Voi prețui experienţa, timpul şi dragostea pentru echipă şi voi continua să o susţin pe Jeonbuk Hyundai când mă voi întoarce în ţara mea natală. Vă mulţumesc din nou”, a declarat antrenorul român la plecarea din Coreea.

Dan Petrescu se va întoarce pe banca celor de la CFR Cluj, după ultimele informații venite din Gruia. Patronul Ioan Varga ar fi bătut, deja, palma cu el și îl așteaptă să revină în țară pentru a prelua echipa. Acest lucru nu poate decât să îi bucure pe suporterii clujeni, care îl așteaptă cu disperare înapoi pe Dan Petrescu, antrenor sub conducerea căruia CFR Cluj a reușit să cucerească de 4 ori titlul Ligii 1.

Fanii au lansat în spațiul public mesaje precum „Petrescu, iartă-ne!”, sau „singurul care poate resuscita CFR e Petrescu”.

Deși au fost umiliți în cupă de Corvinul Hunedoara, scor 4-0, CFR-ul și-a revenit foarte repede. În duelul cu Rapid, de pe Giulești, “feroviarii” au reușit să demonstreze că eșecul din cupă a fost doar o scăpare și că încă sunt o echipă puternică, învingând Rapidul cu scorul de 4-1.

Dan Petrescu va fi responsabil de următorul duel al Clujenilor, care este cu liderul campionatului, FCSB. Obiectivul rămâne locul 2, poziție de pe care pot ataca grupele Conference League. Ultima dată când au ajuns în faza grupelor a fost în sezonul 2022-2023, tot cu Dan Petrescu antrenor.

Parcursul echipei a fost unul bun atunci, fiind eliminați de Lazio din play-off-ul pentru optimile de finală, după o dublă în care scorul la general a fost de doar 1-0 pentru italieni.

FCSB aprinde lupta pentru …locul 2

0

FCSB este din ce în ce mai aproape de câștigarea titlului de campioană a Superligii, dar asta o știam, deja, așa că victoria de duminică, în fața singurei contracandidate, CSU Craiova, a venit, oarecum, ca o confirmare a acestui fapt. „Roș-albaștrii” au trecut cu 2-0, pe Arena Națională, mărindu-și avantajul în clasament la 10 puncte.

Astfel, indiferent dacă vor câștiga tot până la final, craiovenii nu mai au aproape nicio șansă să acceadă la locul 1. În schimb, succesul FCSB-ului a reaprins lupta pentru locul 2 în Liga 1.

Dincolode rezultat, însă, rămâne jocul solid făcut de vedetele lui Gigi Becali, care nu s-au întrebuințat aproape deloc la meciurile naționale, de săptămâna trecută, dar, iată, în campionat trag tare. Pesemne că s-au menajat special pentru lupta din Liga 1, acolo unde obiectivul este câștigarea titlului. Florinel Coman, de pildă, inexistent în amicalul contra Irlandei de Nord, a fost decisiv în partida cu CSU. El a și deschis scorul cu un gol din lovitură liberă, iar apoi a forțat autogolul lui Ștefan Vlădoiu.

În repriza secundă, Gigi Becali spune că a ordonat să se tragă de timp, cerându-le jucătorilor săi să nu mai tureze motoarele – „Nu doar că am fost în control, ci am avut și multe ocazii. Nu e vorba că am suferit, la pauză am avut un mesaj. I-am zis lui Mihai Stoica să se ducă la vestiare și să spună așa «Bă, 2-0 înseamnă că e câștigat meciul. Avem 2-0 și avem 3 puncte». Nu iau tot 3 puncte și la 2-0? De ce am nevoie de al treilea gol? Pentru ce am nevoie de pase decisive? Pentru ce am nevoie să joc decisiv, să pierd mingea și să iau gol? Nu am nevoie!”, a declarat patronul-antrenor al FCSB.

Bașcana Găgăuziei avertizează Moldova, dacă se apropie de România: „Va fi moartea”

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, nu vede deloc cu ochi buni posibila unire a Moldovei cu România. Ea consideră că unificarea ar însemna moartea Moldovei.

Știrea este prezentată de agenția de stat rusă TASS, care acuză România de ”conspirație” pentru unirea cu Moldova.

Kremlinul ne acuză de „conspiraţie”

Kremlinul a lansat un nou atac la adresa României, pe care o acuză de ”conspirație” pentru unirea cu Moldova, potrivit unui material postat luni de oficiosul TASS.

Guțul a spus că în Moldova există partide politice care promovează idei care duc la „lichidarea statului moldovenesc” și a acuzat forțele pro-România.

De 30 de ani, forțele pro-românești desfășoară o propagandă acerbă în țara noastră. Și, din păcate, în primul rând, această propagandă este anti-moldovenească.

Ei neagă moldovenilor dreptul de a fi numiți moldoveni, dreptul la propria lor cultură, obiceiuri, tradiții, dreptul la propria lor limbă”, a spus ea.

Propaganda rusă atacă Bucureştiul

Propaganda Kremlinului lansează un nou atac evident la adresa României.

„După dispariția Uniunii Sovietice, Moldova și-a proclamat independența, dar politicienii din România vecină o consideră parte a țării lor, în timp ce fac eforturi pentru reunificare.

Bucureștiul sprijină partidele politice de la Chișinău care conspiră cu guvernul Republicii Moldova pe această agendă de unificare.

În același timp, parlamentarii de opoziție din Moldova fac apel la scoaterea în afara legii a tuturor organizațiilor care doresc să răstoarne actualul guvern”, scrie TASS.

Evghenia Guţul, „trezită” de Marcel Ciolacu

Ea a reacţionat la un mesaj al prim-ministrului român Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România (27 martie).

Dacă actualele autorităţi moldoveneşti optează pentru unificare (cu România), regiunea autonomă Găgăuzia nu va rămâne tăcută.

Orice iniţiativă de unificare va presupune demararea imediată a procedurii de separare a Găgăuziei şi revenirea la republica independentă Găgăuzia”, a scris Guţul pe Telegram.

Beneficii pentru familiile ce includ de la doi copii în sus. Ce pretinde premierul că s-ar pregăti pentru a creşte natalitatea

Marcel Ciolacu a declarat că va veni cu o reformă şi cu un sistem de deduceri la venituri, „ceva sustenabil şi ceva exact cum este în ţările dezvoltate”, el precizând că România a depăşit „momentul amatorismului”.

Se pregătesc deduceri din impozitul pe venit.

Munca, taxată mai puţin în cazul familiilor?

Premierul a fost întrebat după vizita la Institutul Clinic Fundeni despre hotărârea de Guvern care prevede scăderea taxării muncii pentru familiile care au cel puţin doi copii, când va fi adoptată şi dacă un astfel de sistem urmează să fie extins.

Este evident că anul următor va fi, e trecut în PNRR, o reformă fiscală, dar sunt identificate anumite măsuri pe care putem să le luăm mult mai rapid. Avem o problemă cu demografia, trebuie să luăm anumite măsuri, nu putem doar să constatăm, am constatat şi nu am făcut nimic.

Trebuie să vii cu soluţii, chiar dacă sunt soluţii parţiale. V-am spus că prin reforma fiscală eu văd, în primul şi în primul rând, faptul că din impozitul pe venit, în viitor, trebuie să fie deduceri.

Astfel, vei dezvolta serviciile, şi serviciile de învăţământ, şi învăţământ privat, şi after-school, şi grădiniţe, şi creşe şi instituţii spitaliceşti private, prin deduceri şi printr-un sistem de asigurări naţional”, a spus premierul Ciolacu.

O nouă revoluţie fiscală?

Premierul Ciolacu a punctat că deciziile în acest domeniu nu pot fi unele luate „după ureche”.

Eu nu pot să scad în acest moment la venitul minim, pentru că o treime dintre români, în sistemul privat, sunt plătiţi pe venitul minim, ştim cu toţii acest lucru, da.

Dacă scad la venitul minim o să ne trezim că sunt două treimi cu venitul minim. Cu alte cuvinte, aceste soluţii empirice, luate după ureche şi doar că dau bine la televizor, eu n-o să le iau.

O să vin cu o reformă şi cu un sistem de deduceri la venituri, ceva sustenabil şi ceva exact cum este în ţările dezvoltate. România a depăşit momentul amatorismului”, a explicat Ciolacu.

Val de cutremure în România! Seismologii sunt în alertă

2

Val de cutremure într-o zonă neobişnuită cu acest fenomen, în România. Locuitorii din judeţul Brăila se plâng că au auzit și bubuituri puternice în timpul seismelor.

Cutremurele resimțite în zonă ar putea avea legătură cu exercițiile militare.

Cum s-au resimţit seismele?

Localnicii din judeţul Brăila, dar şi din Galaţi, au crezut că se extrag gaze de şist.

În Galați s-a simțit ca o detunătură, de două ori la intervale scurte. Cred că autoritățile ar trebui să ne informeze ce experimente militare fac și să nu ne mai prostească aiurea”,

„Era vorba de exerciții militare de la începutul lunii aprilie, eu nu cred că se produc cutremure în regiunea noastră. Dumnezeu să ne apere de ce este mai rău…”, „Acum prea bate la ochi.

Cutremure am tot simțit, dar ca astea de ieri și de astăzi nu prea. Tind să cred că da, e altceva și nu cutremur”,

„Au fost explozii și aseară și astăzi!”, „Se extrag gaze de șist în zonă, știe cineva ceva? Că sunt foarte dubioase cutremurele astea în două zile, de aceeași intensitate și durată”, sunt doar câteva dintre reacțiile locuitorilor din zonă.

Explicaţiile specialistului

Este foarte posibil, pentru că, în apropiere de Galați, este un poligon militar unde se pot efectua trageri. Deci zgomotul poate proveni de acolo.

Un alt motiv din cauza căruia se poate auzi un zgomot, dacă este însoțit și de un cutremur, se datorează faptului că la interfața sol-aer pământul își schimbă contrastul de impedanță, o parte din energia cutremurului se transformă în energie acustică cu degajare de zgomot”, a spus Mihai Diaconescu, seismolog în cadrul Institutului Național de Fizică a Pământului, la Antena 3.

Oamenii trebuie să rămână calmi

Seismologul susține că localnicii nu ar trebuie să își facă griji, pentru că seismele produse în zone nu reprezintă nimic neobișnuit.

”Înainte de a fi date publicității, cutremurele sunt verificate. Deci există o primă evaluare în momentul în care se produc, după care intervine seismologul de serviciu care se uită pe forma de undă.

Exploziile sau cutremurele antropice au o formă specifică, nu precum cutremurele naturale cu undă P și undă S.

Cutremurele antropice au ori un S foarte mic, ori lipsește cu desăvârșire”, a explicat seismologul.

Ordin de la OCDE. Se dă startul la privatizarea Sănătății

4

Pe motiv că degeaba avem legislația, că nu știm să o implementăm, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a insistat să ne consilieze în parteneriatul public-privat, contra-cost, desigur, pregătind ditamai proiectul fix în domeniul Sănătății. Experții OCDE au decis ca exercițiul să se facă pentru realizarea unui spital printr-un parteneriat public-privat, iar Olanda chiar s-a oferit să achite jumătate din tariful organizației, pentru a grăbi procesul.

asigurat medicalParteneriatul public-privat, cu care tot insistă și face presiuni Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la care, probabil, nu vom adera mulți ani de acum încolo, în schimb cotizăm la greu, este, de fapt, o privatizare pe față. Un astfel de parteneriat urmărește, clar, doar profitul, dispărând, astfel, interesul public.

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de hotărâre de guvern prin care alocă suma pentru plata experților OCDE, care ne vor consilia și ne vor îndruma pentru realizarea unui proiect de parteneriat public privat chiar în cel mai sensibil domeniu, Sănătatea. În cadrul procesului de evaluare a României pentru aderarea la OCDE, unul din instrumentele juridice ale acestei organizații este Recomandarea Consiliului privind principiile guvernanței publice în cadrul parteneriatelor public-private, susține Ministerul Finanțelor.

”Ținând seama că la acest moment nu există proiecte derulate/implementate pe actuala legislație a parteneriatului public-privat, relativ recent intrată în vigoare, și în considerarea faptului că, pentru alinierea Statului român la principiile pentru Guvernarea publică a parteneriatelor public-privat, este nevoie de asigurarea unui cadru legal și instituțional clar, previzibil, legitim susținut de autoritățile competente bine pregătite, care să asigure realizarea selecției parteneriatelor public-private pe principii de eficiență economică (Value for Money), este necesară asigurarea integrității procesului de achiziție și utilizarea procesului bugetar în mod transparent pentru minimalizarea riscurilor fiscale asociate unor astfel de proiecte”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Au plătit, dar nu l-au testat

Potrivit Ministerului Finanțelor, în perioada decembrie 2021 – decembrie 2023 structura de specialitate pentru parteneriatul public-privat a beneficiat de asistență tehnică printr-un contract derulat prin intermediul DG REFORM, iar în contextul derulării acestei asistențe au fost elaborate Ghiduri și Metodologii de pregătire a proiectelor care se implementează prin intermediul parteneriatului public-privat (PPP) raportate la bunele practici internaționale/ europene.

Însă, actualul cadru legal și instituțional nu ar fost testat din perspectiva derulării de demersuri pentru implementarea de proiecte în parteneriat public-privat și în acest context ar fi dificilă evaluarea/testarea viabilității cadrului legal și instituțional în ceea ce privește pregătirea, atribuirea și monitorizarea contractelor PPP. Culmea este că proiectele de centrale pe gaze și parcuri fotovoltaice de pe terenurile Complexului Energetic Oltenia sunt exact parteneriate tip public-privat, în care statul vine cu terenurile și cu fondurile europene, iar firmele private vin cu parteneriatul.

Se începe cu spitalele

În contextul necesității evaluării cadrului legal și instituțional în domeniul PPP- ului, în vederea aderării la OCDE, a fost identificată necesitatea realizării unei analize care să urmărească principalele etape în pregătirea unui proiect de parteneriat public-privat, sub forma unui exercițiu care să evidențieze principalele aspecte ce sunt urmărite pentru dezvoltarea de proiecte de parteneriat public-privat, precizează Ministerul Finanțelor. ”Astfel, experții OCDE au propus ca exercițiul să se facă pe un proiect de investiții în sănătate pentru realizarea unui spital printr-un parteneriat public-privat, domeniul sănătății fiind considerat o prioritate la nivel de politici publice în România. OCDE propune organizarea a două ateliere de lucru tehnice a căror pregătire și desfășurare va dura aproximativ 6 luni pentru a împărtăși din practicile țărilor membre ale OCDE, pentru a analiza accesibilitatea, evaluarea fezabilității, raportul calitate-preț, alocarea riscurilor, independența în procesul decizional, dezvoltarea capacităților personalului de experți, prezentare de experiențe de implementare a unor proiecte”, se mai arată în proiectul de hotărâre de guvern.

Un nou indicator rutier pentru şoferii din România. Cum arată semnul „Păstrează Distanţa” şi ce înseamnă

Poliţia Rutieră încearcă să reducă numărul accidentelor rutiere ce se produc pe drumurile patriei, România fiind fruntaşă din acest punct de vedere în Uniunea Europeană.

MAI a lansat în dezbatere publică un proiect ce propune introducerea unui nou semn de circulație și a unor noi marcaje rutiere.

Ce este „Păstrează Distanţa”

Printre propuneri se află introducerea unui nou semn de circulație. Semnul rutier propus este un indicator de informare de culoare verde, pe care sunt reprezentate două săgeți albe și o mașină. Acesta are rolul de a informa șoferii să păstreze o distanță minimă de două săgeți față de vehiculul din față.

Împreună cu semnul de circulație, proiectul propune totodată, și introducerea unui nou tip de marcaje rutiere, sub forma unor vârfuri de săgeată desenate pe fiecare bandă de circulație, ce indică distanța recomandată între autovehicule.

Aceste inovații sunt concepute pentru a spori siguranța pe autostrăzi și drumuri expres, oferind șoferilor informații clare despre distanța de siguranță la viteza admisă, conform MAI.

Lista completă a bolilor pentru care se suspendă permisul

Apariția unor boli după intrarea în posesie a permisului de conducere poate suspenda dreptul de a conduce legal o mașină.

Afecţiunile pentru care se suspendă permisul:

  • epilepsia
  • boala Parkinson
  • Afecțiuni oftalmologice severe
  • boala cardiacă
  • diabet zaharat
  • probleme de sănătate mentală

Autoritățile europene pregătesc terenul. Vine pandemia de gripă aviară

Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) a reîncălzit ciorba gripei aviare, de data aceasta venind cu elemente în plus care ar accentua gravitatea, de genul încălzirii globale sau al pericolului de modificare a virusului. Problema este că alerta declanșată de autoritate anunță chiar o viitoare pandemie, din care nimeni nu ar scăpa, având în vedere că sistemul imunitar uman nu ar putea face față unui asemenea virus.

gripa

Prin 2009, prof. dr. Geza Molnar, pe atunci președinte al Societății Române de Epidemiologie, spunea, mai în glumă mai în serios, că este nevoie de un sărut prelung între om și găină cu gripă aviară, ca să ai o mică șansă de a lua virusul. Ce s-a schimbat de atunci? Nimic, evident.

Tocmai de aceea alerta declanșată la nivelul Autorității Europene pentru Siguranţă Alimentară (EFSA), referitoare la o pandemie de gripă aviară care ar afecta oamenii, este cel puțin suspectă. Într-un document lăbărțat pe 24 de pagini, EFSA pornește de la transmiterea gripei aviare la anumite specii de mamifere, referindu-se la cazurile de infectări de la nurci, și extrapolează cu atâta larghețe, încât ajunge la animalele de companie, în special pisici, și la porci, aducând argumente subțiri despre o posibilă mutație a virusului.

”Acești viruși continuă să evolueze la nivel global și, odată cu migrarea păsărilor sălbatice, ar putea fi selectate noi tulpini purtătoare de potențiale mutații care să se transmită la mamifere. Apariția virusului gripei aviare capabil să infecteze mamiferele, inclusiv oamenii, poate fi facilitată de diverși vectori. Unii vectori intrinseci sunt legați de caracterul virusului sau de susceptibilitatea gazdei, iar alții, extrinseci, legați de creșterea expunerii mamiferelor și oamenilor la virus, stimulând astfel mutația și adaptarea la mamifere. Factorii extrinseci includ ecologia speciilor gazdă, cum ar fi includerea faunei sălbatice, activități umane, precum practicile agricole și utilizarea resurselor naturale, factorii climatici și de mediu”, se arată în documentul EFSA.

Vin agenții patogeni

În termeni generali și la nivel global, nu numai legat de pandemiile de gripă, factorii recunoscuți ca având un rol major în apariția noilor agenți patogeni sunt creșterea cererii umane pentru proteine ​​animale, intensificarea agriculturii și a creșterii animalelor, creșterea utilizării, comerțului și exploatării faunei sălbatice, utilizarea nesustenabilă a resurselor naturale accelerată de urbanizare, defrișări, schimbarea utilizării terenurilor și industriile extractive, creșterea călătoriilor și transportului, modificări ale aprovizionării cu alimente și schimbările climatic, susține EFSA.

Potrivit autorității europene, presiunea de selecție asupra evoluției virusului gripei aviare crește cu diferite specii de păsări de curte, animale de blană sau păsări de curte și porci, care ar putea crește și mai mult riscul. ”Probabilitatea unei evoluții continue a virusului ca urmare a răspândirii între ferme crește odată cu densitatea fermelor regionale, mai ales cele cu biosecuritate scăzută. Animalele de companie susceptibile, cum ar fi pisicile care trăiesc în gospodării cu acces în aer liber, pot avea șansa de a fi expuse păsărilor infectate moarte. Prin urmare, ele reprezintă un posibil vehicul de transmitere, în special dacă trăiesc în zone cu densitate mare de păsări sau păsări sălbatice”, se mai precizează în documentul EFSA.

Soluția? Bineînțeles, vaccinarea

Persoanele expuse la animale infectate trebuie monitorizate (activ sau pasiv) timp de 10-14 zile de la ultima expunere, cu testare și autoizolare (carantină) inițiate imediat în cazul în care aceștia dezvoltă simptome (respiratorii, gastrointestinale). Testarea ar trebui să includă gripa sezonieră. Totodată, consideră EFSA, persoanelor care sunt expuse la animale infectate cu gripă aviară li se poate oferi imunizare împotriva gripei sezoniere pentru a minimiza riscul. Recomandările specifice de vaccinare sunt responsabilitatea a autorităților naționale.

”Ar putea fi luată în considerare imunizarea împotriva H5 a persoanelor care sunt expuse profesional la animalele infectate cu AIV pentru protecția personală și pentru a minimiza potențial riscul de îmbolnăvire la om, reasortarea virusului și apariția mutațiilor adaptate la om”, recomandă EFSA.

Unde va avea loc Războiul Civil din America?

În ultimii ani, analiștii și politologii au început să concureze cu scenariștii pentru a produce narațiuni despre un al doilea război civil american. „S-ar putea ca Statele Unite să se îndrepte spre un divorț național?”, se întreabă o publicație de la Chatham House. „Următorul război civil american este deja aici”, a răspuns The Guardian.

Regizorii propriu-ziși nu au fost niciodată prea departe. Săptămâna aceasta se va lansa filmul Civil War, care va arăta Washington D.C. atacat de o alianță rebelă formată din… California de stânga și Texasul de dreapta!

Alarma fabricată cu privire la un nou război civil continuă să fie alimentată de sondaje speculative, relatează UnHerd. Un sfert dintre americani se pare că susțin o formă de secesiune sau de divizare națională de-a lungul granițelor de stat, a raportat Washington Post la sfârșitul anului trecut.

Recent, reprezentanta republicană Marjorie Taylor Greene a sugerat că statele care se opun politicilor de imigrație ale lui Biden ar putea să se despartă de Uniune. Cât de serios trebuie luate în seamă aceste narațiuni? Nu prea mult.

Backround istoric

Războiul civil american din 1861-1865 a avut loc într-o epocă atât de radical diferită de cea de astăzi, încât ar fi putut la fel de bine să fie în Evul Mediu. Și a făcut parte dintr-o agitație mai amplă din secolul al XIX-lea din emisfera vestică, care a implicat state instabile post-coloniale care își câștigaseră independența față de imperiile britanic, spaniol și portughez. Chiar și în momentele cele mai frământate ale Americii, șansele unei schisme autentice au fost reduse.

Contestarea autorității federale

Este adevărat că autoritatea federală este contestată astăzi, în unele cazuri de către guvernele statelor de diferite culori politice. Așa-numitele „orașe sanctuar”, districte conduse de mașinării democrate care consideră că creșterea populației determinată de imigrația ilegală le ajută la dominația politică, au ordonat adesea forțelor lor de poliție să refuze să colaboreze cu autoritățile federale de aplicare a legii imigrației.

Între timp, instanțele federale s-au implicat în chestiunea dacă statul Texas poate ajuta la aplicarea legislației federale privind imigrația de-a lungul frontierei dintre Texas și Mexic. Dar acestea sunt dispute jurisdicționale. Pericolul vine din altă parte.

Diviziunea de clasă

De fapt, adevărata diviziune din SUA se află în interiorul zonelor metropolitane – între suburbiile ieftine, unde locuiesc acum majoritatea americanilor din clasa muncitoare,  și cele scumpe, dominate de  elitele cu studii superioare.

Diviziunea de clasă se manifestă ca o diviziune teritorială doar pentru că sistemul politic se bazează pe guverne locale, districte ale Congresului și alegeri la nivel de stat pentru Senat.

Aceasta este cea mai importantă luptă politică din Statele Unite contemporane. Un nou război civil american ar fi purtat în fiecare zonă metropolitană între cartiere – de exemplu, între Manhattanul democrat de stânga, cu extremele sale de bogați și săraci, și cartierele din clasa muncitoare și clasa de mijloc din New York, care tind să voteze pentru republicani, cum ar fi Staten Island și părți din Queens și Brooklyn.

Dar un astfel de  război nu ar dura prea mult dintr-un motiv evident: clasele sociale sunt legate și dependente unele de altele, chiar dacă se dușmănesc. Polițiștii din clasa muncitoare, asistentele medicale și personalul de întreținere a clădirilor  nu vor abandona Manhattanul în favoarea anarhiei. La rândul lor, milionarii au nevoie de lucrători care să le țină în picioare afacerile și servitori pentru apartamentele de lux. Și toată lumea are nevoie de bani.