Acasă Blog Pagina 423

Gabriela Firea neagă acuzațiile cum că planurile urbanistice de sector din mandatul său ar fi fost ilegale: „Vorbe în vânt!”

3

Actualul candidat al PSD la postul de Primar General, Gabriela Firea, a negat vineri acuzațiile lui Nicușor Dan potrivit cărora planurile urbanistice de sector din mandatul ei de primar ar fi fost ilegale.

Actualul primar general a afirmat că Gabriela Firea ar fi fost parte a unei „afaceri de corupție”, pe când conducea Primăria Generală.

„Sunt vorbe în vânt, doar vorbe politice”

Primarul general sau oricare primar nu trebuie să se substituie instituţiilor statului. Dacă ar fi fost adevărat ceea ce afirmă primarul general actual, cu siguranţă instituţiile statului care îşi fac datoria ar fi scos la iveală aceste ilegalităţi. Sunt doar vorbe în vânt, sunt doar vorbe politice.

În realitate, dacă într-adevăr şi o singură autorizaţie de construire ar fi fost aprobată în mandatul meu, ilegal, cu siguranţă, la câte plângeri mi-a făcut actualul primar, cu asta s-a ocupat în mandat, cu siguranţă acele dosare ar fi scos la iveală acte de corupţie, aşa cum spune domnia sa.

Dacă partidul care îl susţine în continuare a constatat că regulamentele urbanistice, legea nu este în regulă, ar fi venit în Parlament cu amendamente în care să reglementeze (…), deci nu s-au făcut aceste modificări legislative şi atunci eu ce constat – că există două tipuri de rechini, rechini imobiliari buni, rechini imobiliari răi.

Cei buni sunt prietenii domniilor lor, pentru care a şi acordat în această perioadă – şi am proprietatea cuvintelor şi am informaţii din Primărie – şi autorizaţii de construire şi PUZ-uri etc„, a spus Firea

Firea contraatacă

Fostul primar a adăugat că, potrivit unor informaţii din presă, instituţiile statului au fost sesizate şi se analizează cum unii au obţinut „peste rând” autorizaţii de construire, în această perioadă „de blocaj total şi de izolare”.

Cei care au obţinut în această perioadă de blocaj total şi de izolare a Bucureştiului şi de plecare a capitalurilor de investiţii din Bucureşti către alte oraşe mari din ţară şi către alte capitale europene – şi ştiu ce spun şi este şi dosar la instituţii acum, făcut chiar de oameni care au observat şi au informaţii (…). Sunt plângeri făcute – am citit în presă – sunt plângeri făcute şi se analizează aceste lucruri cum s-a luat peste rând, în mod intenţionat, din interes, şi se analizează în ce măsură este vorba despre abuz în serviciu.

Eu nu am informaţii din instituţiile statului, am informaţii din presă, din surse libere, deschise şi informaţii de la foşti colegi, pentru că s-au făcut aceste plângeri de către persoane care s-au considerat vătămate. În Bucureşti, apartamentele pentru tineri s-au scumpit cu 30%, pentru că acele proiecte imobiliare s-au blocat. (…).

Există Poliţie locală, există Disciplină în Construcţii, în momentul în care ai văzut că nu corespunde ce s-a întâmplat în teren cu autorizaţia primită ai pârghii legale să poţi să acţionezi. Nu poţi să blochezi un oraş, dezvoltarea acestuia, să spui: nu mai dau nicio autorizaţie de construire inventând că tu aperi mediul„, a susţinut Firea.

 

PS4: Procedura de licitație pentru proiectarea și execuția liniei de metrou M4, tronsonul Gara de Nord- Gara Progresul, publică în SICAP

0

Primăria Sectorului 4 a anunţat vineri, 26 aprilie, că procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia liniei de metrou M4, tronsonul dintre Gara de Nord și Gara Progresul, a devenit publică în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP).

„Sectorul 4 al Municipiului București, în calitate de lider de asociere (alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex SA, Consiliul Județean Ilfov și Sectorul 5 al Capitalei), anunță faptul că începând de astăzi, 26 aprilie a.c., procedura de licitație publică în vederea desemnării proiectantului și constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul este publică în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP).

Conform anunțului cu nr. CN1068316/26.04.2024 – „Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, secțiunea Gara de Nord – Gara Progresul”, operatorii economici interesați au posibilitatea de a se înscrie și de a depune ofertele până pe data de 27 iunie a.c., ora 15.00. Ulterior, după atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației vor avea la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru construcția efectivă”, se precizează într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare, astfel încât construcția efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Ulterior, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire.

„Pentru realizarea acestui obiectiv de importanță strategică pentru Capitală, Sectorul 4 a depus deja cererea de finanțare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesați prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027. Această investiție este, probabil, cea mai mare investiție din București din ultimii ani, gradul de finanțare fiind de sută la sută”, se mai menționează în comunicat.

Primarul Băluță: „Astăzi am făcut un pas înainte în proiectul de extindere a magistralei de metrou M4”

Cu această ocazie, edilul de sector a lansat o invitație companiilor din domeniu să se alăture demersului administrației publice locale.

„Astăzi am făcut un pas înainte în proiectul de extindere a magistralei de metrou M4. Anunțul de participare la licitația deschisă în vederea identificării proiectanților și constructorilor care să aducă metroul de la Gara de Nord la Gara Progresul este public în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Cu această ocazie, invit companiile de prestigiu din domeniu să se alăture demersului nostru și să fie parte a celei mai mari investiții publice derulate în ultimii ani în București”, a declarat, vineri, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Traseul noii linii de metrou M4 va avea 14 stații

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov.

Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul.

Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități. Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor, se menționează în același comunicat.

LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT

0

Din nou la treabă, fără pauză în Superligă. Noua etapă vine imediat după runda intermediară din timpul săptămânii.

Dinamo cu un pas în B, FCSB trei sferturi campioană. Acestea sunt extremele clasamentului. Să vedem cum se va termina.

Iată programul etapei

Vineri 26.04

Ora 20:00: Dinamo – Voluntari 1-1


Sâmbătă 27.04

Ora 17:30: U Craiova 1948 – U Cluj 3-2

Ora 20:30: FCSB – Farul Constanța 2-1


Duminică 28.04

Ora 13:30: Oțelul Galați – Hermannstadt 1-0

Ora 18:15: Poli Iași – UTA Arad 0-2

Ora 21:00: CFR Cluj – Sepsi 2-1


Luni 29.04

Ora 17:30: Petrolul Ploiești – Botoșani 1-2

Ora 20:30: Rapid – Universitatea Craiova 1-2

CLASAMENT

PLAYOFF

    1. FCSB                    49   puncte
    2. Univ. Craiova         37
    3. CFR Cluj                37
    4. Farul                     35
    5. Rapid                    29
    6. Sepsi                    28

PLAYOUT

    1. UTA Arad              34
    2. Oțelul Galați          33
    3. Hermannstadt       31
    4. U Cluj                   29
    5. Petrolul                 26
    6. FC Botoșani           24
    7. Voluntari               23
    8. FCU 1948 Craiova  22
    9. Dinamo                 21
    10. Poli Iași                 21

Puteți vedea AICI rezultatele etapei anterioare.

Premierul Ciolacu, despre situația de la Slănic, unde o stradă s-a surpat: „S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreţi să fac?” – VIDEO

Șeful Guvernului și al PSD-ului a fost întrebat, vineri, despre situația de la Slănic, din Prahova. Acolo unde o stradă s-a surpat și s-a format un crater adânc de circa doi metri.

Marcel Ciolacu a spus vineri că drumul care s-a surpat în Slănic Prahova a fost construit peste o mină.

„S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine? Acolo s-au dat nişte autorizaţii când s-au făcut acele drumuri, sunt anumite istorii”, a declarat Ciolacu la Parlament, întrebat despre situaţia de la Slănic Prahova, unde o stradă s-a surpat.

Ciolacu: Am văzut cum a intervenit prefectura, s-au mutat 42 de familii

Premierul a adus în discuție faptul că autoritățile au reacționat rapid și s-a intervenit imediat.

„În schimb, am văzut reacţia statului român şi a situaţiilor de urgenţă care au intervenit imediat. Am văzut cum a intervenit prefectura, s-au mutat 42 de familii, s-au găsit soluţii. Aia am văzut”, a mai declarat Ciolacu, în fața presei.


Stradă din Slănic, surpată subit

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a surpat, joi dimineaţă, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri, astfel că autorităţile au decis evacuarea localnicilor din zonă.


Terenul în zona afectată de surpare din Slănic Prahova s-a tasat cu încă 20 de centimetri, în urma măsurătorilor efectuate vineri dimineaţa, de personalul specializat, contractat de Primăria Slănic, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), potrivit Agerpres.

„Menţionăm că până la acest moment, 42 de persoane au fost evacuate din imobilele aflate în proximitate, iar prin grija administraţiei publice locale, două familii au fost adăpostite la operatorii economici de pe raza localităţii”, precizează sursa citată.

Aaron Drăgoi, la doar 7 ani, va reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah

0

Aaron Drăgoi, la doar 7 ani, va reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah. Tânărul, înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu.

Aaron Drăgoi are doar 7 ani și este multiplu campion național și vicecampion la sportul minții, deținând peste 100 de trofee. Talentul impresionant al lui Aaron Drăgoi strălucește pe tabla de șah, pregătindu-se să reprezinte cu mândrie culorile României la prestigiosul Campionat Mondial de Șah. Micul maestru al șahului este un exemplu strălucitor al pasiunii, dedicării și perseverenței, inspirând o întreagă națiune prin realizările sale remarcabile. Cea mai mare reușită a tânărului este cucerirea titlului de Campion Național la Șah Clasic, în cadrul Concursului Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade” din luna ianuarie a acestui an, unde a terminat turneul fără nicio înfrângere, deși a jucat într-o competiție cu copii mai mari. Acest rezultat l-a calificat să reprezinte România la Campionatul Mondial de Șah de anul acesta.

Recent, Aaron Drăgoi a fost înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, recunoscând talentul său excepțional în domeniul șahului. Înscrierea în campanie reprezintă pentru tânăr o oportunitate de dezvoltare personală și profesională, care îi va deschide noi orizonturi în călătoria sa către excelență.

Pasiunea lui Aaron pentru șah a fost descoperită la o vârstă fragedă, iar de atunci, el și-a dedicat timpul și energia pentru a-și perfecționa abilitățile în acest domeniu fascinant al jocului minții. Cu fiecare mutare calculată și fiecare partidă câștigată, Aaron demonstrează că vârsta nu este un obstacol în calea succesului și că visurile pot deveni realitate prin determinare și perseverență. A descoperit sportul minții la vârsta de 5 ani, iar acum practică șahul de performanță în cadrul Clubului Sportiv Universitar de Șah București (Școala de Șah) de un an. Micul campion la șah învață la o școală privată americană și este pasionat de mai multe sporturi, dintre care șahul este preferatul lui.

Pe lângă șah, Aaron mai practică fotbal, karate, ski, fiind implicat în multe activități și cursuri de dezvoltare personală. Activitățile extrașcolare în care este implicat Aaron sunt: cursurile de educație rutieră, aritmetică mentală prim metoda japoneză „Soroban”, programare și robotică, dar și activități practice pentru dezvoltarea abilităților de lider, de gândire analitică și de luare a deciziilor.

În drumul său către Campionatul Mondial de Șah, Aaron Drăgoi reprezintă o sursă de inspirație pentru tinerii din întreaga țară, dovedind că pasiunea, disciplina și dedicarea pot transforma visurile în realitate. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Româneii sprijină astfel de talente remarcabile și contribuie la dezvoltarea lor.

Șahul dezvoltă gândirea critică, abilitatea de a rezolva probleme, capacitatea de a dezvolta strategii și, evident, abilitățile matematice. Să ai toate aceste abilități deja la o vârstă atât de fragedă este un semn clar al inteligenței peste medie și nu este ceva foarte des întâlnit. Am putea spune că poate fi o abilitate repetată de atât de multe ori până a fost  deprinsă, ca orice abilitate de altfel, dar totuși, la această vârstă să ai răbdarea de exercițiu prelungit, de concentrare și rămânere în sarcină este, din nou, o altă performanță”, susține expertul în educația de excelență, Gabriela Maalouf.

Campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a fost lansată în spiritul sărbătoririi unității și identității naționale și își propune să aducă în prim-plan poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România, care, prin pasiunea, dedicarea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional.

Cei 100 de tineri care ne fac mândri că suntem români și care s-au remarcat prin performanțe deosebite vor fi incluși în primul catalog al excelenței românești, care va fi lansat la finalul acestui an.

S-a stins Nicolae (Nic) Iliescu

6

S-a stins Nicolae Iliescu, cunoscut scriitor al generației ’80, publicist la ziarul Național și în presa literară.

Ne va fi dor de verva și umorul lui, dar mai ales de scornelile lexicale ale lui Nic.

Dumnezeu să-l odihnească!

Firea, încrezătoare în șansele sale în cursa pentru Primărie: „Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani” – VIDEO

Gabriela Firea, fosta șefă de la Primăria Capitalei, candidat al PSD în cursa pentru PMB la scrutinul din vară, a declarat vineri că are încredere în şansele sale la alegeri. Și asta pentru că, din câte a subliniat social-democrata, Bucureştiul „arată mult mai rău decât acum patru ani”.

Aflată la sediul PSD, Firea a fost întrebată de presă, vineri, 26 aprilie, dacă este de părere că Marcel Ciolacu îşi doreşte cu adevărat ca ea să câştige alegerile pentru Primăria Capitalei.

„Sunt convinsă că da, pentru că altfel, în acea zi foarte lungă, de 16 ore, de la Guvern, când a fost şedinţa Coaliţiei, nu mi-ar fi spus că aceasta este varianta cea mai bună pentru Bucureşti, pentru bucureşteni”, a răspuns Firea.

Firea: „Sunt foarte multe gropi, şobolani pe străzi”

„Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani, că este foarte multă mizerie, sunt foarte multe gropi, şobolani pe străzi, parcurile insalubre, nu s-a mai făcut nimic cu transportul public în comun, reţeaua de termoficare este deteriorată, doi ani nu s-au folosit cele 300 de milioane de euro, fonduri europene, obţinute de echipa mea şi atunci este normal, prin comparaţie, bucureştenii să considere că am avut un mandat mai bun şi să mă întorc la primărie pentru a îmi continua proiectele şi pentru a veni cu proiecte noi”, a mai afirmat Firea.

Ea a recunoscut că timpul este „un duşman”, pentru că în cazul său candidatura a fost anunțată târziu. Cel puțin comparat cu ceilalți competitori care și-au anunțat intenția de a intra în cursa pentru fotoliul de primar general al Capitalei.

„Este într-adevăr timpul un duşman, dar consider că nu un impediment, pentru că tot timpul poate să devină şi un prieten dacă mă voi adresa direct bucureştenilor în întâlniri directe, aşa cum am avut şi ca senator de Bucureşti şi voi avea în continuare şi prin intermediul presei”, a declarat Gabriela Firea.

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la închisoare cu executare/Decizia nu e definitivă

Fosta șefă de la Ministerul Sănătății, Sorina Pintea, a aflat vineri decizia instanței în dosarul în care a fost deferită justiției de către procurorii DNA.

Sorina Pintea, fost ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzată de luare de mită în formă continuată. Decizia a fost pronunțată de Tribunalul Cluj. Și nu este una definitivă.

Astfel că avocații Sorinei Pintea au la dispoziție 10 zile pentru a depune apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj.

„Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C.pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 72 alin. (1) C.pen. deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi cea a arestării preventive de la data de 29.02.2020 la data de 06.03.2020. În temeiul art. 289 alin. (3) C.pen. dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de Euro (echivalent în lei la data de 20.12.2019) de la inculpata Pintea Sorina, care se execută potrivit art. 574 lit. c) C.proc.pen. şi art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 253/2013. În baza art. 249 alin. (1) şi (4) şi art. 404 alin. (4) lit. c) C.proc.pen. menţine măsura asigurătorie (sechestrul asigurător) instituită prin ordonanţa din data de 19.03.2020 emisă în dosarul penal nr. 105/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura centrală, asupra imobilelor aparţinând inculpatei S.P., constând în: – cotă 1/1 din terenul extravilan în suprafaţă de ….bun comun cu soţul G.O., – cotă 1/7 din terenul extravilan în suprafaţă de …., bun comun cu soţul G.O.,până la concurenţa sumei de 47.736 lei. În temeiul art. 146 alin. (3) C.proc.pen. dispune conservarea prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii, a suporturilor optice conţinând materialele rezultate din supravegherea tehnică. În temeiul art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 17.407 de lei. Conform art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu, av. Jiman Mara-Roxana, în cuantum de 900 de lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Executorie privind menţinerea măsurii asigurătorii. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea sentinţei penale. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatei şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.04.2024.” – se precizează pe portalul instanței.

Pintea, trimisă în judecată în urmă cu patru ani

Pintea a fost trimisă în judecată de DNA, în aprilie 2020, acuzată fiind de procurori că, în calitate de manager al Spitalului Județean din Baia Mare, ar fi primit 10.000 de euro și 120.000 lei mită, ca procent dintr-un contract de achiziții publice.

Redăm integral comunicatul DNA din 30 aprilie 2020

”În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 98 din 29 februarie 2020, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită, în completare, următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei PINTEA SORINA, la data faptei manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.

În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asiguratoriu asupra a două terenuri ce aparțin inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior sesizării instanței de judecată cu prezentul rechizitoriu, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reținută infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului, respectiv a acordului de recunoaștere a vinovăției, la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Anunț de la Metrorex. Lucrările de la stația Piața Unirii 2 se vor prelungi/Care e motivul

0

Călătorii sunt informați, vineri, că lucrările de la stația de metrou Piața Unirii 2 din București se prelungesc.

Precizări în acest sens au venit de la Metrorex. Iar motivul pentru această prelungire a perioadei în care se fac lucrări l-ar reprezenta vremea nefavorabilă din ultima perioadă.
Care e noul termen

Metrorex informează că lucrările efectuate la stația de metrou Piața Unirii 2, accesul C, ieșirea spre Hanu′ lui Manuc, se vor prelungi până pe data de 10.05.2024 ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă”, anunță compania, într-un scurt comunicat de presă.

Ce lucrări se fac la stația Piața Unirii 2

S-au aflat și detalii despre lucrările ce se fac la stația Piața Unirii 2. „Lucrările de la stația Piața Unirii 2 presupun decopertarea suprafețelor placate și refacerea acestora prin tencuirea pereților, zugrăveli cu vinarom și placare cu travertin.

Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi asigurată corespunzător prin delimitare cu bandă de semnalizare și plasă de protecție. Călătorii sunt rugați să folosească celelalte accesuri al stației. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă prezentăm scuze pentru disconfortul creat”, mai informează Metrorex.

Luna trecută, mai precis în 22 martie, Metrorex anunța că „în perioada 25.03.2024 – 26.04.2024, la stația de metrou Piața Unirii 2, accesurile C și D (ieșirea spre Hanu′ lui Manuc) vor fi restricționate pentru lucrări de reparații”.

Ion Iliescu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei/„Vizitat” de procurori

7

Fostul șef al statului, Ion Iliescu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei din iunie 1990. I-a fost adusă la cunoştinţă calitatea din dosar.

Fostul preşedinte Ion Iliescu (94 de ani) este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, pentru „infracţiuni contra umanităţii”.

Informarea, la domiciliul fostului şef de stat

Iar procurorii i-au adus la cunoştinţă, vineri dimineață, calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înaintată şi starea precară de sănătate, potrivit news.ro.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului

Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, anunţă, vineri, 26 aprilie, Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Ce anunțase joi Parchetul General

Cu o zi în urmă, Parchetul General a anunţat continuarea urmăririi penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorii militari din cadrul Secției parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale, față de:

Roman Petre, la data faptelor, prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
-Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor, viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României,

– Măgureanu Virgil, la data faptelor, director al Serviciului Român de Informații,

– Sârbu Adrian, la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu,
sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (cel puțin 2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (cel puțin 1315 subiecți pasivi secundari ), lit. j) (cel puțin 1214 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

– Cozma Miron, la data faptelor lider de sindicat, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. f) (cel puțin doi subiecți pasivi secundari), lit. g) (cel puțin 800 subiecți pasivi secundari), lit. j) (cel puțin 715 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

– gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (cel puțin 1 subiect pasiv secundar), lit. g (cel puțin 418 subiecți pasivi secundari ), lit. j (cel puțin 418 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

– gl. (r) Peter Petre, la data faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne sub aspectul de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (cel puțin 735 subiecți pasivi secundari), lit. j cel puțin 735 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.”, au anunțat, joi, reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Parchetul General), într-un comunicat.

Fermierii au ieftinit mielul la stână, dar românii tot nu-şi permit carnea tradiţională pentru Paştele 2024. Cât costă kilogramul în pieţe

Carnea de miel este mai scumpă ca anul trecut. Preţul ei ar putea creşte pe măsura de sărbătoarea se apropie. Au crescut și costurile cu forța de muncă, aşadar şi prețul a fost afectat.

Preţul unui kilogram a ajuns până la 70 de lei la raft şi ar mai putea creşte zilele viitoare.

La stână e mai ieftin

La stână însă, după o negociere scurtă cu crescătorii, prețurile ajung să scadă considerabil. Din cauza traiului precar și a lipsei banilor, tot mai mulți români decid să renunțe la anumite alimente specifice sărbătorilor Pascale, cum ar fi carnea de miel.

Ciobanii susţin că vând la stână miei la prețuri mult mai mici decât în magazinele fizice. Chiar și așa, nu sunt cumpărători. Prețul cărnii de miel este de 40 de lei pe kilogram de carne și 25 de lei pe kilogram în viu.

Preţul diferă în funcţie de zona ţării

În județele de lângă Bucureşti și în Capitală se vinde în viu kilogramul de miel cu prețuri cuprinse între 22 și 24 lei per kilogram, iar bucureștenii găsesc la raft kilogramul de miel cu aproximativ 45-50 lei per kilogram.

În județe precum Mehedinți, la raft kilogramul de miel este aproximativ 40 lei per kilogram, iar la polul opus, în județe precum Arad sau Constanța, prețul poate să depășească chiar și 60 lei pe kilogram. Mai exact, 60-70 lei kilogramul la Arad şi 50-60 de lei la Constanţa.

Cât costă carnea de miel în România:

Bucureşti:

  • 45-50 de lei la raft
  • 25 de lei în viu

Mureş:

  • 55 de lei la raft
  • 23 de lei în viu

Timişoara:

  • 50 de lei la raft
  • 25 de lei în viu

Sibiu:

  • 50-55 de lei la raft
  • 23-25 de lei în viu

Craiova:

  • 40-50 de lei la raft
  • 20-25 de lei in viu

Alba:

  • 45-50 de lei raft
  • 23-25 de lei in viu.

Uşor de promis, greu de plătit! Guvernul a rămas fără bani pentru salariile a trei categorii profesionale importante

Ca înaintea fiecărui an electoral, Guvernul a promis, la final de 2023, măriri salariale pentru o serie de categorii profesionale importante.

Doar că acum, se pare, bugetul public, ar fi rămas fără bani suficienţi care să acopere, practic, aceste promisiuni.

Ministerul Finanțelor cere bani pentru Justiţie

Economiştii au făcut o legătură directă între majorarea pensiilor şi lipsa banilor pentru creşterile salariale.

Pe masa Guvernului a ajuns un memorandum prin care Ministerul Finanțelor informează că instituțiile din Justiție nu mai au bani pentru a plăti magistrații până la finalul anului.

Însă sunt și alte instituții, din alte sectoare, în situația de a rămâne fără bani de salarii: în memorandumul elaborat de Ministerul Finanțelor, Guvernul este chemat să găsească Guvernul bani și pentru plata salariilor majorate în cazul medicilor și profesorilor.

Mai mult, Ministerul Muncii și Ministerul Energiei reamintesc că au nevoie de peste 2,6 miliarde de lei pentru a plăti facturile compensate la energie și gaze, compensare de care românii beneficiază până anul viitor, susţine postul TV Antena 3.

Pensiile vin înainte de Paştele 2024

Dacă sunt probleme cu plata salariilor mărite, măcar pensiile să vină la timp, înainte de Paştele 2024.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a arătat că prin hotărârea de guvern adoptată joi se pot declanşa în luna aprilie procedurile, astfel încât să poată fi virate pensiile înainte de Paşte.

Pensiile vor fi virate în avans în luna mai, înainte de Paşte. În conturile pensionarilor banii vor intra în zilele de 2-3 mai iar prin Poşta Română, pensiile vor fi livrate până în ziua de 3 mai, inclusiv.

Ministrul Muncii a menţionat că a discutat atât cu reprezentanţi ai Poştei Române, cât şi ai instituţiilor bancare astfel încât pensiile să fie plătite în avans în luna mai.

După anul electoral 2024, potopul! Cresc taxele şi impozitele la case. Cât va plăti un bucureştean

Doar alegerile ne-au salvat ca taxele şi impozitele la case, de exemplu, să nu fie mărite chiar din 2024. Dar, conform unor surse, în 2025 nu mai scăpăm.

Specialiștii spun că urmează o creștere de taxe și impozite pentru ca autoritățile să poată strânge mai mulți bani la buget.

Majorare de 10% în Bucureşti

Impozitele și taxele din București, pentru anul 2025, vor fi majorate cu 10%, potrivit unui Proiect de Hotărâre a Consiliului General care va fi dezbătut luni, 29 aprilie 2024. Majorarea se va aplica impozitelor pentru locuințe și autoturisme.

Cea mai importantă majorare pentru locurile de parcare de reședință din București a fost în 2022 când de la 60-80 de lei/an bucureștenii au ajuns să plătească între 300 și 600 lei/an.

Se triplează taxa de parcare

În București sunt aproximativ 250.000 de locuri de parcare de reședință, cele mai multe în sectorul 3, circa 80.000 și peste 40.000 în sectorul 4.

De anul viitor, taxa pentru parcarea de reședință poate fi triplă față de impozitul pentru un apartament cu două sau trei camere.

Taxele și impozitele propuse de FMI:

  • impozit progresiv pe venituri
  • impozite locale în funcție de valoarea proprietăților
  • taxă pe mașini
  • eșalonarea recalculării pensiilor

Taxele și măsurile propuse de Banca Mondială

  • 10% impozit pentru salariile până în 4.000 de lei brut
  • 20% pentru ceea ce depășește 4.000 de lei brut
  • o singură cotă TVA
  • creșterea impozitului pe dividende la 10%

Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo până la finalul lunii mai

0

Cu doar câteva zile rămase până la început de mai, luna lui „Florar”, cum mai e cunoscută popular a cincea lună din an, cei care vor avea zile libere în minivacanța de 1 mai și de Paște, dar nu numai ei vor să afle cum mai arată prognoza meteo și ce surprize ar putea rezerva vremea.

Mai ales că, în ultima perioadă vremea a fost destul de rece, iar în zonele montane înalte au mai apărut ninsori, precipitații specifice mai degrabă iernii și mai puțin mijlocului primăverii calendaristice.

Când se va mai încălzi afară și cum arată cele mai recente vești de la meteorologi cu privire la prognoza pentru perioada Sărbătorilor Pascale?

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis vineri, 26 aprilie, estimări meteo pentru intervalul 29 aprilie – 27 mai 2024. Cum arată prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni?

Conform estimărilor meteorologilor, în săptămâna ce vine, intervalul 29 aprilie – 6 mai, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, în întreaga țară, în special în regiunile nordice. Din câte indică prognoza, nu vor lipsi nici precipitațiile, care vor fi, la nivel cantitativ, în general în jurul celor celor specifice intervalului.

Cum arată prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice.

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în majoritate regiunilor, posibil ușor excedentar în zonele montane.

Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

S-a rupt lanţul de iubire între Cristian Popescu Piedone şi Marcel Ciolacu. Replici tăioase între cei doi

După ce Marcel Ciolacu a lăsat de înţeles că va purta o discuţie cu Cristian Popescu Piedone pentru a-l convinge pe edil să renunţe la candidatura la Primăria Capitalei, primarul de la Sectorul 5 a precizat că nici nu se gândeşte la aşa ceva.

„Nu mă retrag şi nu negociez cu nimeni. Nu m-a sunat şi nu sun pe nimeni”, a afirmat Piedone.

Ciolacu s-a supărat pe prietenul lui

Liderul PSD a anunțat că nu mai negociază cu Cristian Popescu Piedone retragerea care să-i lase loc Gabrielei Firea în cursa pentru Capitală.

„Am încheiat orice dialog și orice ofertă pentru domnul Cristian Popescu Piedone. Eu am spus că trebuie să ne gândim la ce avem de construit pentru București, să nu încercăm să rămânem blocați în visele persoanale. Cu asta am încheiat”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă a avut o discuţie personală cu Cristian Popescu Piedone şi dacă îi va face o nouă ofertă, preşedintele PSD a răspuns că i-a transmis prin intermediul presei şi a subliniat că a terminat ce a avut de spus şi de transmis lui Piedone.

„Tot îi transmit sănătate. Eu am terminat ce am avut de spus şi de transmis domnului Cristian Popescu Piedone, am încheiat. Îi urez, din acest moment, sănătate”, a mai zis premierul.

Piedone îl ajută la prezidenţiale?

Întrebat dacă ar accepta o ofertă a lui Cristian Popescu Piedone pentru a ajuta la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a reiterat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone.

„Vedem la prezidenţiale.Vă rog frumos, am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru domnul Cristian Popescu Piedone.

Eu am spus că trebuie să ne gândim la ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale şi cu asta am încheiat”, a precizat el.

„Este anormal ce se întâmplă”. Amenda primită de o pensionară din Braşov pentru că a plantat flori în grădina blocului

3

Uneori, grădinile din jurul blocurilor atrag atenția pentru că nu sunt tocmai îngrijite cum ar trebui. Sunt și situații în care locatarii se implică și fac tot ce pot pentru a mai înfrumuseța spațiile verzi din jurul blocurilor, mai ales că, primăvară fiind, e sezonul florilor colorate și parfumate.

Doar că nu în toate cazurile astfel de gesturi sunt privite cu „ochi buni”. O pensionară din Braşov s-a trezit amendată de Poliţia Locală. Totul, pentru că ar fi plantat câteva flori în zona verde din faţa blocului.

Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei braşovence de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.

Pentru plantarea de flori „fără respectarea prevederilor legale”, ea s-a ales cu amendă de 100 de lei.

Consilier local: „Este anormal ce se întâmplă”

Situaţia a fost semnalată de către consilierul local Constantin Vieriu (PNL), în şedinţa de plen din 25 aprilie. „Un cetăţean mi-a reclamat faptul că a fost amendat de Poliţia Locală pentru faptul că a plantat flori sub geamul lui.

A fost amendat pentru faptul că a amenajat o zonă verde prin plantare de flori, fără a avea acordul Primăriei. Este anormal ce se întâmplă”, a declarat Vieriu, conform sursei citate.

Alesul local a și prezentat în ședință procesul verbal de sancţionare a persoanei respective.

Primar: Voi cere un raport detaliat Poliţiei Locale Braşov

Pe de altă parte, edilul din Brașov spune că sancţiunea a fost aplicată în baza unei hotărâri a Consiliului Local Braşov.

„Este un regulament aprobat de fosta administraţie locală. Voi cere un raport detaliat Poliţiei Locale Braşov referitor la această situaţie”, a anunțat primarul Braşovului, Allen Coliban.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul retragerii trupelor americane din Afganistan. Filmarea CNN ce contrazice raportul Pentagonului (VIDEO)

CNN a prezentat noi dovezi ce contrazic, practic, raportul Pentagonului privind modul în care s-au retras trupele americane din Afganistan, în august 2021.

Se vorbeşte despre atacul sinucigaș al ISIS-K în apropierea aeroportului din Kabul.

În retragere, au murit 13 militari americani și 170 de afgani

Americanii au avut o retragere „sângeroasă” din Afganistan. În timpul acestei acţiuni, au murit 13 militari americani și alți 170 de afgani.

În tot acest răstimp, de 2 ani şi jumătate, Pentagonul a susţinut că incidentul a fost cauzat de o singură explozie și că trupele, care au raportat că s-a tras asupra lor și că au tras la rândul lor, au devenit cel mai probabil confuze din cauza haosului creat de explozie.

Dar videoclipul filmat de o cameră GoPro a unuia dintre soldații de peste Ocean arată că au fost mult mai multe focuri de armă decât recunoscut Pentagonul.

Sub anonimat, soldaţii americani au povestit cum a decurs retragerea trupelor: „Nu au fost una, două împușcături. A fost un volum mare de împușcături”.

Un doctor afgan a spus că a scos personal gloanțe din cei răniți în incident și, împreună cu colegii săi de la spital, au numărat zeci de afgani care au murit împușcați.

Haos după detonarea bombei

Haosul s-a declanşat când un sinucigaș ISIS-K a detonat bomba pe care o avea ascunsă în rucsac deasupra unui canal de beton plin de oameni. Atunci, procesul de evacuare s-a oprit brusc.

Pentagonul a insistat asupra faptului că toate victimele au murit sau au fost rănite în urma exploziei și a schijelor care au sărit în toate direcțiile prin mulțime.

Însă, deşi în filmarea obținută de CNN nu se vede niciun soldat care trage, sunetele rafalelor se pot auzi în 11 episoade diferite, după producerea exploziei – mult mai mult decât cele trei rafale care apar în investigația Pentagonului.

Sursele CNN pretind că pușcașii marinii au lansat o canistră cu gaze lacrimogene din interiorul aeroportului înspre zona unde s-a produs explozia. Canistra ar fi putut ajunge în zona în care civilii afgani răniți sau morți zăceau în canalul de scurgere care traversa zona exploziei.

Soldaţii americani, manipulaţi?

„Am văzut oameni care au fost răniți în explozie încercând să se ridice, dar s-a tras asupra lor”, a spus Shogofa Hamidi, a cărei soră a fost împușcată în față, într-un interviu pentru CNN inclus într-un raport publicat în februarie 2022.

Un alt soldat a descris cum un sergent le-a ordonat trupelor americane să deschidă focul după producerea exploziei. Un militar american ar fi povestit că, după evacuarea din Afganistan, practic, i s-a inoculat ideea că „ceea ce am văzut nu era adevărat”.

Elevii intră de vineri în vacanță, după finalizarea cursurilor/Când se vor întoarce în școli

0

Motiv de bucurie pentru școlari: vacanța bate la ușă!

Au mai rămas doar câteva zile până la 1 mai și până la Sărbătorile Pascale ortodoxe, iar elevii vor intra în vacanță, după ce vor încheia, vineri, orele la școală. Cât durează această vacanță?

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, informează Agerpres.

Când va începe vacanța de vară

După ce se reiau cursurile, în mai, viitoarea vacanță a elevilor va fi cea de vară, la care, cel mai probabil, foarte mulți elevi se gândesc încă de pe acum.

Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor.

Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024. Iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024, potrivit sursei citate.

Ar mai fi de precizat faptul că pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie.

Reguli noi pentru adulţii care pleacă din ţară cu minori care nu le sunt copii. A devenit mai simplu

Guvernul a luat o decizie ce uşurează, pentru adulţi, procedurile de ieşire din ţară cu minori care nu le sunt copii. Totul, cu scopul de a simplifica procedurile pentru călătoriile cu minori, fără a compromite securitatea națională.

Se elimină un anumit pas birocratic.

Certificatul de cazier judiciar, eliminat

Guvernul a adoptat, joi o hotărâre care stabileşte eliminarea obligaţiei persoanei fizice majore alta decât părinte sau tutore, care însoţeşte minorul la ieşirea din ţară, de a prezenta certificatul de cazier judiciar.

Poliţiştii de frontieră pot verifica situaţia judiciară a însoţitorilor adulţi ai minorilor, prin intermediul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar – ROCRIS, iar cazierul judiciar poate fi emis pe loc.

Poliţiştii de frontieră au acces la cele mai recente informaţii cuprinse în certificatul de cazier judiciar al unei persoane.

Aceste modificări au fost deja incluse în Legea nr. 329 din 2023, care modifică Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. În plus, Hotărârea de Guvern adoptată elimină și din normele metodologice de aplicare a legii respective.

Paşaportul electronic, expediat prin poştă

De asemenea, hotărârea reglementează posibilitatea de expediere a pașaportului simplu electronic prin servicii de curierat, la orice adresă din România, costurile fiind suportate de solicitant, expedierea în cauză realizându-se în contul sumei plătite cu titlu de contravaloare a paşaportului.

Implementarea acestui sistem va fi realizată odată cu asigurarea condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2025. Această inițiativă are ca scop facilitarea procesului de obținere a documentelor de călătorie pentru cetățenii români.

Un nou cutremur în România. Ce magnitudine a avut

1

S-a cutremurat din nou pământul în România. Seismul s-a produs la primele ore ale zilei de vineri.

Din datele anunțate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs în 26 aprilie, la ora 02:05, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Și a avut 3,5 grade pe Richter.

Cutremurul s-a produs la adâncimea de 141.9 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 55km V de Focșani, 59km SE de Sfântu-Gheorghe, 61km NV de Buzău, 68km E de Brașov, 84km NE de Ploiești.

A fost cutremur și în dimineața zilei de 24 aprilie

Nu este singurul cutremur ce a avut loc în această săptămână în România. În dimineața zilei de miercuri, 24 aprilie, la ora 03:00 s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, un cutremur slab, de 3,3 grade, la adâncimea de 73.4 kilometri.

Un alt cutremur de peste 3 grade pe Richter s-a produs în 14 aprilie.Mai exact în dimineața zilei de 14 aprilie, la ora 10:02, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Seismul a avut 3,9 grade și s-a produs la adâncimea de 80.7 kilometri.

În ce condiţii poate pleca un şofer de la locul producerii accidentului. Ce stabileşte legea

În funcţie de gravitatea accidentului, legea stabileşte dacă un şofer poate pleca sau nu de la locul producerii evenimentului rutier. Probabil că toți șoferii știu că atunci când sunt implicați într-un accident rutier, trebuie să oprească.

Apoi, în funcție de gravitatea situației, fie trebuie notificate autoritățile, fie încheiată o înțelegere cu celălalt șofer.

Când e interzisă părăsirea locului faptei

Legea stabilește că toți cei implicați într-un accident de circulație sunt obligați să nu părăsească locul faptei.

„Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, stabilește Art. 338 (1) din OUG 195/2002.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi modificarea sau ștergerea urmelor de la locul unui accident soldat cu uciderea sau rănirea unei persoane.

Accidentul rutier soldat cu victime (răniţi sau morţi) este considerat grav. În aceste situații, poliția trebuie să fie chemată pentru a investiga.

Când poţi pleca de la locul accidentului:

Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când:

  • în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
  • conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
  • conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
  • victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Primul sondaj după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Capitală. Cum arată cifrele – FOTO

Un sondaj prezentat de un post de televiziune dezvăluie primele cifre după ce medicul Cătălin Cîrstoiu a fost retras din postura de candidat comun al coaliției, iar PSD și PNL au candidați proprii în cursa pentru Primăria Capitalei.

E vorba de primul sondaj după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei, din partea PSD. Și care a fost prezentat, joi seară, de Antena 3.

Conform sursei menționate, sondajul ARA a fost realizat pe un eșantion de 1.109 persoane din București, iar marja de eroare a fost de +/- 3%.

Cum arată top 3

sursa foto: antena3.ro

Potrivit sondajului, Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenția de vot, urmat de Cristian Popescu Piedone, iar Gabriela Firea se află la doar 5 procente în spatele edilului Sectorului 5.

Conform sondajului cu cifrele privind intenția de vot la Primăria Capitalei, Nicușor Dan ar avea 37%, urmat de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 28%, și de Gabriela Firea (PSD), cu 23%. Celor trei le urmează Sebastian Burduja (PNL), cu 9%, și Mihai Enache (AUR) 3%.

Situația la Consiliul General, scorurile partidelor în intenția de vot

sursa foto: antena3.ro

Conform aceluiași sondaj ARA, la Consiliul General București PSD ar obține 34%.

Pe locul 2 s-ar clasa Alianța Dreapta Unită (USR-PMP-FD) cu 28%, urmată de PNL, cu 15%, PUSL 12%, AUR 7%.

S-a aflat data la care intră pensiile pe card, înainte de Paştele 2024. Tot atunci le aduce şi poştaşul

Guvernul a luat decizia ca, în luna mai, pensiile să fie virate înainte de Paşte 2024. Acum s-a aflat data la care se vor vira banii de pensii.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a arătat că prin hotărârea de guvern adoptată joi se pot declanşa în luna aprilie procedurile, astfel încât să poată fi virate pensiile înainte de Paşte.

Pensiile, în 2-3 mai

Pensiile vor fi virate în avans în luna mai, înainte de Paşte. În conturile pensionarilor banii vor intra în zilele de 2-3 mai iar prin Poşta Română, pensiile vor fi livrate până în ziua de 3 mai, inclusiv.

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor.

Hotărârea de guvern este cea care ne permite să declanşăm procedurile instituţionale în luna aprilie, astfel încât banii să fie viraţi la timp atât Companiei Naţionale Poşta Română, care livrează aproape jumătate din pensiile românilor prin factorii poştali, cât şi de a alimenta conturile băncilor comerciale cu care Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv Casa Naţională de Pensii are convenţii, cele 22 de instituţii bancare, astfel încât acestea, la rândul lor, să poată face viramentele către români înainte de sărbătorile pascale.

Estimările noastre sunt că atât Poşta Română, cât şi instituţiile bancare se vor încadra în graficul pe care l-am agreat, situaţie în care toţi românii vor primi pensiile înainte de Paşti.

Data la care le vor primi pe cont este de 2-3 mai, în loc de 12 mai, data pe care o aveam în convenţie, iar data la care vor livra pensiile factorii poştali, până la 3 mai, inclusiv”, a spus Simona Bucura-Oprescu.

Au discutat cu Poşta şi cu băncile

Ministrul Muncii a menţionat că a discutat atât cu reprezentanţi ai Poştei Române, cât şi ai instituţiilor bancare astfel încât pensiile să fie plătite în avans în luna mai.

Aspectele care ţin de noi sunt procedurile astfel încât să fie viraţi la timp banii către cei cu care noi lucrăm şi de asemenea, ca toate aceste aspecte instituţionale să fie făcute la timp. Mai departe, organizarea internă, atât a băncilor, cât şi a Poştei Române, ţine de dânşii.

Ceea ce pot să vă spun este că atât instituţional, cât şi informal, cu fiecare dintre aceşti parteneri am discutat deja încă de miercuri după-amiaza, de când domnul premier ne-a trasat sarcina, atât nouă, cât şi celorlalţi colegi din Guvern care ţin de declanşarea acestor proceduri, astfel încât pensiile să fie plătite înainte de Paşti”, a precizat ministrul Muncii.

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

1

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi parcurile, muzeele sau casele memoriale ale unor scriitori de renume, fântânile arteziene reprezintă puncte de atracție pentru comunitatea din Sudul Bucureștiului. Una dintre acestea este Fântâna Florilor.

 În inima Sectorului 4 al Bucureștiului, există o bijuterie urbană cunoscută sub numele de Fântâna Florilor. Această fântână arteziană este una dintre cele mai emblematice atracții ale sectorului, captivând privirile și inimile trecătorilor cu frumusețea și eleganța sa. Inspirată de grădinile romantice, fântâna emană o atmosferă de farmec și rafinament, prin noul design, transformând spațiul urban într-o oază de frumusețe și liniște.

În fiecare an, cel puțin în ultimii patru ani, din acest loc, în noaptea de Moș Nicolae, s-a dat startul sărbătorilor de iarnă, moment în care toate luminițele din sectorul 4 au fost aprinse.

Fie că sunt amplasate în parcuri, pe bulevarde sau în zona piețelor, aceste fântâni, întreținute de către angajații Totul Verde. S.A., cu siguranță îi vor răcori pe cei care au nevoie în zilele călduroase de vară.