Acasă Blog Pagina 419

Bătăliile electorale, între ciomege și drone

Când cavalerii Stabilității au mutat alegerile locale în 9 iunie, nu s-au gândit doar la diminuarea cheltuielilor din taxele românilor. Am suspiciuni rezonabile că s-au gândit la săptămâna de vacanță care adoarme vigilența votanților. Instituțiile se golesc, la fel și orașele până în 7 mai. După care începe campania electorală. Cu cei de pe listele aranjate cinic în această săptămână. Unii benchetuiesc, alții tricotează plase de pescuit voturi. Zgomotul de fundal al injuriilor fac deliciul petrecăreților de 1 Mai și de Paște. 

Strategiile, programele și analizele financiare nu merg cu micii, berea, mielul și șprițul. S-au gândit bine. Pe termen scurt. În septembrie chiar că nu va mai merge. De asta se vorbește în târg că iar se schimbă schimbarea. Ne-am obișnuit.

„Lung prilej de vorbe și de ipoteze”. Cu asta suntem bombardați în aste zile de mare festivitate. Nimic despre patimile Domnului  pentru salvarea noastră de noi înșine și nimic despre suferințele ce vin pentru clasa muncitoare în bătălia pentru profitul global. Clasa politică domină scena. Afectată emoțional de pestilențialul miros al gunoiului de sub preș, scuturat vârtos de combatanții pentru voturile noastre. Văicăreli, amenințări, victimizări într-un limbaj corelat cu cel folosit de nucleul fiecărui combatant. An Tan Tichi Tan Muțunache căpitan. Asta jucam noi când nu era Tik Tok. Acum cei din acea generație continuă să se joace. Ghinion. Nu cred că tinerii care merg la vot înțeleg asta. Ei se joacă cu drone. În jocuri în care mori și apoi o iei de la capăt. În lumea lor totul este posibil cu tehnica promovată de site-urile pe care le citesc după ce au renunțat la cablul TV. Pentru ei lumea este în alb și negru. Pentru noi, cei acuzați de eșecul lor,  încă mai contează culorile și nuanțele lor. Diferența de curriculum la școală.

Ce ne așteaptă după această minivacanță?  Două războaie într-un spațiu închis. Unii cu drone, alții cu bâte și ciomege. La ce strâmt este câmpul de bătaie se va putea ca vreo dronă să se rătăcească (după un bruiaj în spațiul aerian) printre ciomege și niște ciomege cu traiectorie nedefinită să lovească vreun specialist în manipularea dronelor. Nouă nu ne rămâne decât să ne ferim atenți de ploaia de pietre rezultate din dezastru.

Să aveți un Paște cu lumină și înțelepciune în a vă feri de ploaia de ….bolovani!

Mizantropii n-au ce căuta la primărie

1. România e în pauza comasată 1 Mai – Paști și prețurile înaintează cu 50 – 60% la sută față de cât ar fi normal, zici că sunt Piedone și bacalaureatul. Apropo de Piedone. Nu va câștiga, dar procentul lui vorbește despre capitala cea mai subdezvoltată intelectual din U.E. Bineînțeles că una dintre cauze e digitalizarea, care n-a deșteptat pe nimeni, dar a iuțit debranșarea culturală.

2. Pe Piedone nu-l votează doar bătrânii fără studii din mahalale. Îl votează și mulți din Generația Tik-Tok. Și, până la urmă, e normal să o facă. Din punctul meu de vedere, intelectualii  mizantropi sunt admirabili, dar n-au ce căuta la primărie. Piedone cred că se descurcă dacă îl duci să le vorbească unor elevi de clasa a douăsprezecea de la un liceu aflat la periferie. Va avea și admiratori – „dom’le, omu’ a luat bacu’, noi nici nu vrem să-l dăm!” Nicușor nu știu ce șanse ar avea acolo. Și nu discutăm despre matematică, el a fost olimpic pe bune și e prevăzut cu mai multă minte decât candidații din toată țara la un loc. Aici e vorba despre pedagogie. Dacă se crispează ca în fața reporterilor, la revedere!

3. Să numărăm reușitele lui Nicușor Dan. N-are niciuna notabilă. Aia cu „a început să schimbe țevile” e greu de demonstrat, mai ales că apa caldă tot nu vine. Îl vor vota cu greață și cei pe care i-a inventat, iar ei l-au făcut să plece din USR. Întrebarea e simplă. Dacă nu are niște interese materiale, și nu mă gândesc la salariu, de ce mai candidează Nicușor? Ce satisfacții intelectuale a adunat după patru ani la PMB? Nu-mi spuneți că mai vrea un mandat ca să-i ajute pe oameni, fiindcă el nici nu vrea să-i vadă. E primarul care a avut cele mai puține interacțiuni cu cetățeanul. Detest „interacțiunea” și semantic, și dacă e să o am cu mitocanii, dar eu nu candidez. Până și Clotilde e pe plus față de Nicușor. Doamna n-a construit nimic, dar în fiecare săptămână e în mijlocul unui scandal. O văd votanții, dumneai poate folosi subterfugiul „io vreau să fac, dar consilierii de sector sunt ostili.” Nicușor îi evită și pe consilieri, nu le răspunde la telefon nici miniștrilor, iar de constructori și arhitecți se ascunde ca pesediștii de răspunderea penală. Nicușor nu vorbește nici cu useriștii (o includ aici pe Clotilde – el ne-a adus-o), nici cu vechii susținători din PNL. Alături de cine vrea să conducă Nicușor Bucureștiul?

Curtea de Conturi Europeană spulberă fantezia zero emisii. Bateria costă cât o mașină normală

Atâta timp cât bacteria unei mașini electrice costă cam cât o mașină normală, obiectivul zero emisii va fi imposibil de atins, a semnalat Curtea de Conturi Europeană, în contextul în care reducerea emisiilor din transporturi este esențială pentru UE. Instituția avertizează asupra faptului că în ultimii 12 ani emisiile nu au scăzut, dat fiind că autovehiculele au devenit mai grele, cu montarea implicită a unor motoare mai puternice.

Obiectivele Green Deal sau zero emisii până în 2050 sunt imposibil de atins în contextul actual, consideră Curtea de Conturi Europeană. Reducerea sau eliminarea emisiilor provenite de la autoturisme este un element esențial al strategiei Europei privind clima, iar în acest scop trebuie reduse emisiile de dioxid de carbon generate de autoturismele tradiționale cu motor cu ardere internă, să se exploreze opțiuni de combustibili alternativi și să se asigure adoptarea pe scară largă a vehiculelor electrice.

În ultimii ani, Curtea de Conturi Europeană a publicat mai multe rapoarte conexe, în care a concluzionat că prima sarcină nu a fost încă dusă la îndeplinire, cea de-a doua nu pare viabilă pe scară largă (așa cum indică situația în materie de biocombustibili), iar cea de a treia riscă să fie costisitoare atât pentru industria, cât și pentru consumatorii din UE.

”Statele Uniunii Europene au înregistrat progrese în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar nu în sectorul transporturilor, care este responsabil pentru aproximativ un sfert din totalul emisiilor de astfel de gaze din Europa, din care jumătate provin doar de la autoturisme. Deși standardele de testare au devenit mai stricte începând cu anii 2010, auditorii Curții au constatat că emisiile generate în condiții reale de conducere de autoturismele convenționale, care în continuare reprezintă aproape trei sferturi din înmatriculările de vehicule noi, nu au scăzut semnificativ în 12 ani. Deși eficiența motoarelor s-a îmbunătățit, greutatea autoturismelor a crescut cu aproximativ 10 % în medie, iar motoarele trebuie să fie cu circa 25 % mai puternice pentru a putea face față greutății respective”, se arată într-un document publicat de Curtea de Conturi Europeană.

Emisii scăzute, doar în laborator

În plus, auditorii Curții de Conturi Europene au constatat că autoturismele hibride reîncărcabile, despre care se considera că vor facilita o tranziție lină de la vehiculele tradiționale la cele electrice, sunt în continuare clasificate drept vehicule cu emisii scăzute, deși decalajul dintre emisiile măsurate în condiții de laborator și cele generate în condiții reale de conducere este, în medie, de 250 %. În ce privește combustibilii alternativi, cum ar fi biocombustibilii, e-combustibilii sau hidrogenul, aceștia sunt adesea menționați drept potențiali înlocuitori ai benzinei și ai motorinei, însă, în raportul lor privind biocombustibilii, auditorii Curții au evidențiat că nu există o foaie de parcurs clară și stabilă care să abordeze problemele pe termen lung ale sectorului: cantitatea de combustibil disponibilă, costurile și sustenabilitatea biocombustibililor.

”În primul rând, UE nu produce suficientă biomasă pentru ca biocombustibilii să constituie o alternativă serioasă la combustibilii fosili tradiționali. Totodată, importul biomasei din țări terțe contravine obiectivului autonomiei strategice în domeniul energiei. În al doilea rând, auditorii au concluzionat că biocombustibilii încă nu sunt competitivi din punct de vedere economic, parțial din cauza problemelor legate de cerere. Nu în ultimul rând, auditorii au constatat că sustenabilitatea biocombustibililor este supraestimată. Materiile prime din care se obțin biocombustibili pot afecta ecosistemele și pot dăuna biodiversității, solului și apei, ceea ce ridică întrebări de natură etică cu privire la prioritatea relativă a combustibililor și a alimentelor”, se precizează în documentul Curții de Conturi Europene.

Europa, importator net

Întrucât emisiile de CO2 generate de motoarele cu ardere internă nu au fost sau nu pot fi reduse, vehiculele electrice cu baterie par a fi singura alternativă viabilă, susține Curtea de Conturi Europeană. Auditorii au constatat însă că industria europeană a bateriilor a rămas în urma concurenților săi mondiali, ceea ce ar putea scurtcircuita capacitatea internă a Europei înainte ca aceasta să fie încărcată complet. În Europa se realizează mai puțin de 10 % din producția mondială de baterii, în cea mai mare parte de către întreprinderi din afara Europei. China deține o pondere impresionantă de 76 % din capacitatea de producție din întreaga lume. Un element important care frânează avântul industriei europene a bateriilor este dependența covârșitoare a acesteia de importuri de materii prime din țări terțe cu care nu are încheiate acorduri comerciale adecvate. O astfel de situație prezintă riscuri pentru autonomia strategică a UE, fără a mai aduce în discuție și condițiile sociale și de mediu în care se realizează extracția acestor materii prime.

Costuri prea mari

Auditorii Curții au subliniat, de asemenea, că, în pofida unui sprijin public semnificativ, costul bateriilor fabricate în UE rămâne mult mai mare decât se preconizase. Acest lucru le afectează în mod inevitabil competitivitatea în raport cu alți actori mondiali și poate însemna, de asemenea, că un segment mare al populației nu își poate permite vehicule electrice europene. De la publicarea raportului, vânzările de autoturisme electrice noi par să fi crescut substanțial în Europa (1,5 milioane de înmatriculări anul trecut sau 1 autoturism electric la 7 înmatriculări noi). Studii recente au arătat însă că aceste vânzări erau subvenționate din fonduri publice și vizau în principal autoturisme de peste 30 000 de euro. Prețul reflectă în mare parte costul bateriei, care se poate ridica, în medie, la 15 000 de euro în Europa.  ”Electromobilitatea necesită și o infrastructură de încărcare disponibilă în măsură suficientă, iar pe teritoriul Europei nu există suficiente puncte de încărcare. Mai mult, în lipsa unor informații în timp real și a unui sistem de plată armonizat, călătoriile în Europa cu un autoturism electric sunt încă departe de a fi simple”, susține Curtea de Conturi Europeană.

Accidentarea lui Mykolenko, avantaj pentru România

0

Ucraina este ce-a de-a treia adversară a României în grupa e a campionatului European din vară. Ucrainienii ar putea pierde un jucător cheie din lotul pentru european, în urma unei accidentări.

Accidentarea lui Mykolenko este mai gravă decât părea și e foarte posibil ca acesta să lipsească de la Euro, dacă medicii confirmă zvonurile presei cum că ar avea probleme grave la ligamente.

Mykolenko a jucat în toate meciurile Ucrainei din preliminariile Euro 2024, fiind un jucător care poate face diferența. Cu toate acestea, Serhii Rebrov se pare că nu se va putea baza pe el și în Germania.

Conform presei din Insulă, Mykolenko va afla în cursul acestei săptămâni dacă accidentarea necesită o intervenție chirurgicală. Dacă va fi operat, Mykolenko ar fi indisponbil până la finele sezonului și ar rata și turneul final din Germania.

Mykolenko a debutat în naționala Ucrainei la doar 19 ani, sub comanda lui Andriy Schevchenko: fundașul are 39 de partide în tricoul primei reprezentative, pentru care a înscris și un gol.

Duelul dintre România și Ucraina se va disputa la Munchen, pe 17 iunie, de la ora 16:00.

Ciolacu, anunț de ultimă oră pentru pensionari, înainte de Paște. „Suntem în grafic”

Premierul Marcel Ciolacu a făcut, marți, 30 aprilie, un anunț important pentru pensionarii din România, care își așteaptă pensiile, înainte de Sărbătorile Pascale.

În cadrul declarațiilor pe care le-a făcut, la începutul ședinței de Guvern, prim-ministrul a dat asigurări că Executivul este „în grafic”, astfel încât „toate pensiile” să fie achitate înainte de Paște.

„Încep cu anunțul că suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, cum am promis, înainte de Paște”, a afirmat Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, în startul ședinței de marți a Executivului.

Totodată, premierul a mai făcut un anunț de interes pentru seniorii României, de această dată în privința recalculării pensiilor.

„Îi asigur pe români că rămânem la fel de de hotărâți și cu privire la plata pensiilor recalculate în septembrie. Știu și sunt ferm convins că vor mai fi până atunci zeci de știri că nu sunt banii necesari. Însă datele din primul trimestru arată clar: avem o majorare a încasărilor din contribuțiile sociale cu peste 22%! Acesta este efectul creșterii numărului de locuri de muncă și a salariilor. Vom asigura plata integrală a pensiilor recalculate, banii, de altfel, sunt deja prinși în buget pentru întreg capitolul de pensii”, a susținut Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

 

De altfel, Ministerul Muncii a anunțat luni, 29 aprilie, că „banii pentru plata pensiilor înaintea sărbătorilor pascale au fost transferați integral Companiei Naționale Poșta Română”.

„Sumele necesare pentru plata pensiilor înaintea sărbătorilor pascale au fost transferate, de către Casa Națională de Pensii Publice, Poștei Române, astfel:
▪️ tranșa I, reprezentând 50% din suma totală, au fost virați joi, 25 aprilie;
▪️ tranșele II și III au fost transferate vineri, 26 aprilie”, conform sursei citate.

Plângere penală la DNA, împotriva lui Nicușor Dan. Cine a depus sesizarea

Se „ascute” tot mai mult lupta electorală pentru Primăria Capitalei. Cu doar câteva săptămâni rămase, practic, până la alegerile locale din iunie, unul dintre candidații intrați în cursa pentru scaunul de primar general al Bucureștilor a mers la DNA să depună o plângere. Vizat, actualul primar general al Capitalei.

Concret, Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, s-a prezentat, marţi, 30 aprilie, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Nu singur, ci alături de liderul formațiunii politice, George Simion. Totul, pentru a depune o plângere penală împotriva lui Nicuşor Dan. Actualul edil al Capitalei, despre care se știe deja că vrea să participe în cursa electorală din iunie, cu gândul la un al doilea mandat de primar general.

Enache: „Am depus plângere penală împotriva lui Nicușor Dan”

Enache îl acuză pe edilul Capitalei de finanţare netransparentă a publicităţii electorale.

„Am depus plângere penală împotriva lui Nicușor Dan. Bucureștenii au dreptul să afle sursele reale de finanțare pentru publicitatea electorală deșănțată cu care a împânzit orașul”, a transmis Mihai Enache, prin intermediul unui scurt mesaj postat pe pagina sa de Facebook, marți, 30 aprilie.

Mihai Enache şi-a depus, luni, candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti din partea AUR, ocazie cu care a afirmat că Bucureştiul are nevoie de „administraţie şi de competenţă” şi trebuie să devină o „o capitală frumoasă, sigură”.

„Bucureştiul are nevoie de administraţie şi de competenţă. (…) Bucureştiul trebuie să devină capitala noastră, o capitală predictibilă, o capitală frumoasă, sigură, o capitală a familiei.

Este ceea ce punctez în programul meu, pe care l-am prezentat încă de acum şapte luni şi este ceea ce voi face eu după alegerile din 9 iunie”, a declarat Enache.

Piedone, „demolat” în direct de Vanghelie: „A fost angajatul meu. Mințea din 3 în 3 minute” – VIDEO

Marian Vanghelie a intrat, recent, în cursa pentru Primăria Sectorului 5. Semn că vrea să revină în fotoliul de primar al Sectorului 5 al Capitalei. Scaun pe care se află, la momentul de față, Cristian Popescu Piedone. Și la care aspiră, la alegerile din vară, fiul actualului edil, Vlad.

Candidat independent la Primăria Sectorului 5, Marian Vanghelie a profitat de ocazia de a se afla într-un studio de televiziune pentru a lansa săgeți în direcția lui Popescu Piedone, candidatul PUSL la alegerile din iunie, pentru Primăria Capitalei.

Nici fiul acestuia, Vlad Popescu, n-a scăpat de „analiza” lui Vanghelie, care consideră că juniorul „n-are nicio legătură” cu politica.

Vanghelie: Domnul Piedone a fost angajatul meu/Mințea din 3 în 3 minute

Un fel de familie. Mie mi-e milă de acest copil, că-l cunosc de când era mic. Mi-e milă și o respect pe nevasta lui Piedone, că e o doamnă foarte serioasă. Îi respect familia. Dl. Piedone a fost angajatul meu, frații lui au fost angajații mei, tatăl lui a fost angajatul meu. Oameni deosebiți, oameni deosebiți! Și acum vorbesc cu frații lui la telefon, ca să știți. Nu vorbesc de mult timp (cu Piedone), pentru că n-avem ce să vorbim.

El a fost așa într-o formulă ironică toată viața lui, mințea din 3 în 3 minute. Îl cunosc de pe vremuri, îl cunosc și când a băgat capul în sobă, îl cunosc în toate felurile. Părerea mea, sunt sigur că singur a luat decizia asta să-l bage pe băiatul ăsta, care n-are nicio legătură nici cu politica. Nici cu altceva”, a spus Vanghelie, luni seară, 29 aprilie, la postul B1 TV.

Susține că edilul ascultă manele în Primărie: „Fac șprițuri și cheamă lăutarii sus”

Mai mult, nici campania de PR a lui Popescu Piedone n-a fost trecută cu vederea de Vanghelie. În opinia fostului edil, e vorba despre „un circ”. Totodată, Vanghelie a mai dezvăluit un aspect – și anume că în primărie s-ar asculta, seara, „manelele la acordeon”.

Acum, dacă mă întrebați, nici Piedone n-are legătură cu nimica. Mi se pare un circ pentru capitala României în 2024 să pui usturoi aici, pe Sfântul Gheorghe în partea astalaltă, să pui Biblia nu știu unde, să pui gogoșile acolo și nu mai știu ce să mai faci.

Și manelele la acordeon. Fac o paranteză mică: da, pentru că le ascultă și în Primărie seara. Fac șprițuri și cheamă lăutarii sus. Vă pot spune cei de la Poliția Locală. El, primarul!

Se dau bani la muzică, bagă, bagă, bagă, bagă! Cu asta ne confruntăm”, a mai spus Marian Vanghelie.

Casting pentru postul de antrenor la Rapid?! Între ce variante se zbat giuleștenii

0

Rapidul este în căutare disperată de antrenor după demiterea lui Cristiano Bergodi. Giuleștenii au pe masă nume mari, dar trebuie să se hotărască pe cine se bazează pentru sezonul viitor.

Situația Rapidului este una neagră. Deși au intrat în playoff la doar 4 puncte de liderul FCSB, sperând chiar la titlu, nu au mai câștigat niciun meci de atunci. Un egal și șase înfrângeri are Rapidul de la finalul sezonului regulat.

Varianta fanilor

Din punctul de vedere al suporterilor Rapidiști, cel mai potrivit antrenor care ar putea să o scoată pe Rapid din groapa în care a intrat recent, ar fi Marius Șumudică.

Șumi a mai antrenat Rapidul, ba mai mult, s-a declarat întotdeauna ca fiind rapidist convins, iar acum este liber de contract și poate veni oricând la echipă, dacă cele două părți ajung la un consens.

Până una alta, însă, mai sunt nume pe listă care ar putea să-i ia fața, având în vedere că Șumi nu este pe placul lui Dan Șucu, acționarul majopritar din Giulești.

Constantin Zotta are două propuneri: Marius Măldărășanu și Laurențiu Reghecampf

Eu am două variante şi chiar nu ştiu care să zic că e mai bună. Ambele îmi plac. Zic de Măldărăşanu, care are un fotbal care face fanii să se bucure de ceea ce văd. E rapidist, a fost chiar căpitanul Rapidului.

Ce clauză poate să aibă la Sibiu? 300.000 – 400.000 de euro? Tu, Rapid, îi plăteşti clauza şi îl iei. Dacă eşti club mare, asta faci. Iar a doua variantă pentru Rapid, pentru că am văzut comportamentul jucătorilor…

Papeau se crede primadonă și trebuie să vină cineva cu autoritate. Eu m-am gândit la Reghecampf. Pentru că pe Răzvan Lucescu nu poţi să-l convingi. Eu vorbesc aici de soluţii realiste” , a declarat Constantin Zotta.

Giuleștenii l-au sunat și pe Conceicao

“Șefii Rapidului l-au contactat pe antrenorul portughez Toni Conceicao să încerce să îl convingă să vină în Giulești. Deocamdată a fost vorba de o luare de poziție vis a vis de portughez.

Bineînțeles, dacă părțile vor ajunge la un acord. Se va discuta cu Toni Conceicao, vom vedea ce se va întâmpla și cu Marius Șumudică”, a spus Cristi Coste.

Un vis frumos

Printre toate numele vehiculate care ar putea să-i ia locul lui Lobonț, apare și un gigant. Conducerea Rapidului încearcă imposibilul, și anume de a-l aduce pe banca tehnică pe Mircea Lucescu.

Negocierile cu Şumudică sunt pe ”hold”, antrenorul nefiind pe placul lui Şucu, în timp ce, cu Lucescu se încearcă tot posibilul. Giuleştenii trag de el să nu mai plece din România, să vină la Rapid. Lucescu amână raspunsul, motivul fiind interesul de la Besiktas. Mingea e la el”, au declarat surse din apropierea clubului.

Ingredientul secret pentru o friptură de miel fragedă și gustoasă/Se găsește în mai toate bucătăriile

3

Paștele se apropie tot mai mult, iar pregătirile au început deja, pentru mulți dintre români, cel puțin la nivel de aprovizionare pentru masa de Sărbători.

De la sarmale, la cozonaci și pască, mai toată lumea vrea să aibă pe masa de Paște preparate gustoase și cât mai variate. Multe gospodine se gândesc de pe acum la ce vor prepara pentru Paște.

Ingredientul secret care ajută la frăgezirea cărnii

Și cum friptura de miel nu lipsește, tradițional, de pe masa de Paște, în multe familii, apare în discuție un aspect important când vine vorba despre marinarea cărnii. Un pas cu un rol esențial în rezultatul preparatului.

Pentru frăgezirea într-un timp cât mai scurt a cărnii de miel, gospodinele experimentate, pentru care bucătăria nu prea mai are taine, se folosește un ingredient banal. Ce se găsește în majoritatea bucătăriilor. Despre ce ingredient e vorba? Ei bine, despre sarea grunjoasă!

În cazul în care vă gândiți să preparați acasă o friptură de miel cu care să vă surprindeți plăcut familia și apropiații alături de care veți sta la masa de Paște și sunteți în căutarea unei rețete, iată o variantă de preparat!

Aflați în cele ce urmează cum puteți prepara o pulpă de miel, cu cartofi noi, pentru masa de Paște.

Ingredientele pentru friptura de miel:

o pulpă de miel;

2 kg cartofi noi;

5 căței mari usturoi;

1 pahar mare vin alb;

o cană de apă;

50 ml ulei de măsline;

2-3 crenguțe rozmarin;

2-3 crenguțe maghiran proaspăt;

sare;

piper.

Cum se prepară friptura:

Carnea de miel se curăţă de grăsime şi se spală cu atenție. După ce se curăţă foarte bine de grăsime, aceasta se șterge excesul de apă şi se pune într-o tavă pentru cuptor.

Se presară sare şi piper deasupra. Se mai pot pune şi nişte felii de portocală, pentru un plus de aromă. Totodată, se mai poate prepara şi o pastă de condimente compusă din zahăr, coajă de portocală, ghimbir, cuişoare, mentă şi unt topit.

Gospodinele „cu state vechi” în bucătărie au un ingredient secret pe care îl folosesc în pregătirea fripturii de miel pentru masa de Paşte. E vorba despre sarea grunjoasă, rezultatul fiind unul remarcabil: carnea este fragedă şi se desprinde de pe os. Carnea se lasă în apă cu sare grunjoasă pentru 24 de ore, potrivit antena3.ro.

După ce bucățile de carne au fost puse în tavă, aceasta se introduce în cuptorul încins la 225 de grade şi se lasă aproximativ 40 de minute.

E de menționat că, după ce se scurge jumătate din timpul de preparare, se verifică friptura din cuptor. Aceasta nu trebuie să fie foarte rumenă, dat fiind faptul că procesul de coacere este abia la jumătate.

Odată ce trec cele 40 de minute, friptura se poate scoate din cuptor, nu înainte de a se verifica dacă se desprinde carnea de pe os. Semn că preparatul este gata. Iar cuptorul poate fi oprit.

Pentru mulți, friptura de miel se va regăsi pe masa de Paşte, alături de ouăle vopsite, drobul, cozonacul și pasca. În cazul în care nu mănâncă – din diferite motive – carne de miel, românii obișnuiesc să pună pe masă friptură de porc sau de curcan.

Scene înspăimântătoare în SUA. Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi, într-un schimb de focuri – VIDEO

Scene cutremurătoare în sud-estul Statelor Unite. Mai mulți oamenii ai legii au căzut victime unui incident armat. 

Bilanțul este unul cumplit – patru morți și tot atâția răniți în rândul oamenilor legii.

Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi, anunţă autorităţile locale, relatează AFP, preluat de News.ro. Totul s-a întâmplat într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în Carolina de Nord, în sud-estul Statelor Unite.

Aproape trei ore de coșmar

Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina proprietăţii, după ce poliţiştii au ripostat, anunţă pe platforma X (fostă Twitter) Poliţia din Charlotte-Mecklenburg, în urma unei înfruntări care durat aproape trei ore.

Potrivit sursei citate, moartea celor patru membri ai forţelor de ordine a fost confirmată de către Departamentul Justiţiei.

Polițiștii interveneau în baza unui mandat

Apar detalii cutremurătoare din acest caz. Din câte a anunțat în faţa presei şeful poliţiei locale, Johnny Jennings, poliţiştii au fost întâmpinați cu focuri de armă în timp ce interveneau în baza unui mandat pe numele unui bărbat condamnat şi căutat cu privire la deţinere ilegală de arme de foc.

Forţele de ordine au ripostat. Și au rănit mortal un suspect, după care au fost vizate de focuri de armă provenind din interiorul casei, a anunţat Johnny Jennings.

Un tânăr în vârstă de 17 ani şi o femeie au fost arestaţi, a precizat acesta.

Şeful poliţiei locale a făcut referire la „o zi absolut tragică pentru oraşul Charlotte şi pentru meseria de polițist”.

 

 

VIDEO cu momentul arestării. Cum a reacționat Prințul Paul de România când l-au săltat polițiștii

5

Au apărut primele imagini cu Paul Lambrino, cunoscut și drept prinţul Paul Phillipe al României, din momentul în care a fost depistat, recent, de către poliţişti într-un resort din Malta.

Sunt imagini publicate pe Youtube cu momentul în care Prințul Paul a fost săltat de către polițiști. Din câte s-a aflat, la momentul la care au descins oamenii legii în respectivul resort, Prințul Paul de România se afla împreună cu soția sa, Lia.

Ulterior, a fost reținut. Între timp, instanța din Malta a decis arestarea preventivă a acestuia, până pe 9 mai. Aspect confirmat și de către ministrul Justiției din România.

CITIȚI ȘI: Prinţul Paul de România, arestat preventiv! Judecătorii din Malta nu au avut milă de el (VIDEO)

„Instanța din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România până pe data de 9 mai.

Din informațiile pe care le avem, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauțiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată”, a transmis luni, 29 aprilie, Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

Șefa de la MJ amintește că acesta a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul Ferma Băneasa.

„Ministerul Justiției va continua demersurile și va depune eforturi pentru ca prințul Paul să-și execute pedeapsa în România, așa cum procedează cu orice fugar al statului român.
Vom informa cu privire la etapele procedurale ulterioare. Vom furniza toate documentele și informațiile necesare pentru ca instanța din Malta să accepte predarea fugarului”, a mai anunțat ministrul Gorghiu.

Șeful Poliției Române: A avut loc un schimb de informaţii cu Poliţia din Malta

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a detaliat, luni, într-o conferinţă de presă modul în care a fost prins prințul Paul, subliniind colaborarea strânsă cu autoritățile din Malta. După ce a fost localizat într-un resort, acesta a fost reținut fără incidente și va fi prezentat instanței malteze.

„A avut loc un schimb de informaţii cu Poliţia din Malta. În urma informaţiilor transmise de poliţişti români, persoana de care aţi menţionat a fost localizată într-un resort. Ulterior a fost reţinut şi urmează să fie sesizată instanţa din Malta. Poliţia Română l-a localizat şi a transmis în timp real informaţii colegiilor din Malta”, a afirmat Benone-Marian Matei.

Matei a precizat că prințul Paul Phillipe nu a opus rezistență.

Dezvăluiri incredibile despre trecutul judecătoarei lui Vlad Pascu/„A avut concedii medicale repetate și prelungite”

5

Apar dezvăluiri semnificative – și neștiute până acum, cel puțin nu public- despre judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, produs de către Vlad Pascu, tragedie soldată cu moartea a doi tineri studenți – Roberta și Sebastian (Sebi).

E vorba despre judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, intrată în vizorul Inspecției Judiciare.

Magistrata care, zilele trecute, a luat prin surprindere presa, dar nu numai, când a stat aproape un minut în fața reporterilor care-i adresau întrebări, dar nici nu a răspuns la ele și nici nu a plecat din fața ziariștilor.

Citiți și: VIDEO| Strigător la cer! Judecătoarea lui Vlad Pascu a întrebat dacă tânărul decedat în accidentul de la 2 mai se află în sală

 

În urmă cu mai mulți ani, magistratul a făcut obiectul mai multor sesizări către Inspecția Judiciară, fiind acuzată, conform Antena3, atât de atitudini nepotrivite în sala de judecată, cât și de faptul că întârzia enorm soluționarea dosarelor.

Concedii medicale repetate

Când s-a întâlnit cu inspectorii judiciari, Popoviciu s-a apărat invocând probleme medicale psihice, potrivit Antena3, și a și prezentat documente în acest sens. Fosta președintă a Judecătoriei Ineu, Mariana Nicoleta Luciu – care i-a fost, practic, șefă – a fost una dintre primele persoane care și-au pus întrebări cu privire la activitatea de atunci a judecătoarei Popoviciu.

Întrebată, într-un interviu acordat postului TV, despre faptul că, potrivit unor surse, judecătoarea ar suferi de niște afecțiuni medicale de natură psihiatrică și dacă are cunoștință despre acest lucru, Mariana Nicoleta Luciu a dat următorul răspuns: „În calitatea mea de președinte de instanță de la acel moment, da, a fost colega mea și dânsa s-a prevalat, undeva în 2016-2017 de concedii medicale repetate, în care a depus unele documente medicale din care rezulta că dânsa are unele afecțiuni medicale certificate de medici, ca să spunem așa, și mă rog, ar fi lipsit pe motive medicale foarte multe luni de la serviciu. Sunt undeva pe la opt-nouă luni de concediu medical într-o perioadă de 12 luni, să spunem așa”.

„S-a întocmit un referat care spunea că dumneaei este aptă din punct de vedere medical”

Luciu a fost întrebată, de asemenea, dacă știe să fi fost judecătoarea internată în secții de psihiatrie. „Eu nu cunosc dacă a fost internată sau unde a fost internată cel puțin în perioada în care, mă rog, a fost colega mea directă și practic răspundeam cumva de activitatea dânsei. Doar faptul că cu certitudine a avut concedii medicale repetate și prelungite”, a precizat Mariana Nicoleta Luciu.

„La un moment dat, eu am solicitat inițierea unei cercetări disciplinare pentru activitatea dumneaei și în urma acelei cercetări disciplinare nu s-a aplicat nicio sancțiune disciplinară”, a mai menționat Mariana Nicoleta Luciu.

Aceasta a mai precizat că în calitatea sa de președinte a solicitat efectuarea unei evaluări medicale în cazul judecătoarei.

Întrebată ce au spus medicii, care a fost rezultatul, Mariana Nicoleta Luciu a răspuns:

„Dânsa și-a continuat activitatea pentru că s-a întocmit un referat care spunea că dumneaei este aptă din punct de vedere medical și, practic, dumneaei și-a continuat activitatea și și-a reluat, practic, activitatea, adică a venit la serviciu, nemaisolicitând alte concedii medicale”.

Mariana Luciu: S-a făcut o astfel de cercetare disciplinară, dar nu s-a aplicat nicio măsură

Reprezentantul presei a vrut să afle de la fosta președintă a Judecătoriei Ineu dacă a primit reclamații sau sesizări cu privire la atitudinea judectătoarei în instanță. Pe scurt, dacă s-a plâns cineva de activitateaa dumneaei.

„Eu, personal, nu am primit astfel de sesizare. Însă cunosc că dânsa a făcut obiectul mai multor cercetări disciplinare la sesizarea unor domni avocați, mă rog.

Prin urmare, ar fi fost sancționată, la un moment dat, disciplinar, după o astfel de sesizare. Practic, procedura este: atunci când un justițiabil, altcineva, face o sesizare la capacitatea, la comportament, la conduita unui anumit magistrat, noi suntem obligați să înaintăm toate acele sesizări către Inspecția Judiciară, singura abilitată să dispună începerea cercetării disciplinare și, mă rog, să ajungă la o concluzie într-un fel sau altul.

Singurul fapt pe care îl cunosc este că da, au fost una sau două astfel de cercetări disciplinare, în afară de cea inițiată chiar de către mine, în calitatea de conducător, de către instanță, tot raportat la unele abateri disciplinare prevăzute de lege, care existau și-n forma de la acel moment și se regăsesc și în forma legii actuale.

Și s-a făcut o astfel de cercetare disciplinară, dar nu s-a aplicat nicio măsură, cum v-am spus, pentru că doamna judecător s-a prevalat de faptul că ar avea o problemă medicală și, practic, cumva, înțeleg că s-a concluzionat”, a spus, între altele, Mariana Nicoleta Luciu.

Avocat: „Am reclamat faptul că avea un comportament neadecvat”

Postul TV dezvăluie că nu este singura persoană care s-a îndoit de capacitate în muncă magistratei Popoviciu. Și că mai mulți avocați care au trecut prin instanța din Ineu s-ar fi lovit de atitudini cel puțin nepotrivite, similare cu cele manifestate la Mangalia recent.

„Am reclamat faptul că avea un comportament neadecvat, execrabil, pot să spun, față de toate persoanele, atât de părțile din dosare, cât și față de avocații care pledau în sala de judecată, la Ineu, orașul din județul Arad.

Și pentru acest motiv, la un moment dat, am luat decizia de a-i face o sesizare. Practic, am făcut trei sesizări: una la președintele judecătoriei care, la momentul respectiv, era doamna Mariana Luciu, una la Tribunalul Arad și una la Inspecția Judiciară.

În urma sesizărilor pe care le-am făcut, Inspecția Judiciară ne-a comunicat pe 32 de pagini răspunsul față de sesizarea mea. S-a concluzionat că deși avea o atitudine foarte urâtă față de noi în sala de judecată, râdea, ei au considerat că nu sunt chestii care să aducă atingere actului de justiție sub nicio formă”, a afirmat Nicolae Căscătău, avocat din Ineu.

Decizia CSM

Amintim că Inspecția Judiciară a propus CSM suspendarea din funcție a judecătoarei, care la primul termen al procesului a întrebat dacă este în sală Sebastian Olariu, unul dintre tinerii uciși în tragedia de la 2 Mai.

Respinge propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind suspendarea din funcție a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa – judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, a decis CSM, în ședința din 24 aprilie a Secției pentru judecători în materie disciplinară.

Florin Piersic, operat de urgență. Ce a pățit marele actor

2

Emoții pentru apropiații și fanii lui Florin Piersic. S-a aflat că marele actor, în vârstă de 88 de ani, a ajuns de urgență pe mâna medicilor.

Veștile despre starea de sănătate a lui Florin Piersic s-au aflat luni, 29 aprilie. Îndrăgitul artist a avut nevoie de operație, după ce nu s-ar fi simțit bine, după un spectacol. Potrivit surselor foaiatransilvana.ro, actorul a fost operat de urgență la un spital de elită din Cluj Napoca.

După ce a fost dus de urgență la spital, medicii au ajuns la concluzia că este vorba despre o infecție, care s-ar fi localizat la nivelul unui genunchi.

Internat la ortopedie

Florin Piersic a fost internat de urgență la Spitalul Militar din Cluj Napoca.

Conform sursei citate, operația la genunchi a fost făcută de către cunoscutul medic ortoped Claudiu Chitea.

Reputatul actor a fost internat într-o rezervă de la Secția de Ortopedie.

Potrivit tvrinfo.ro, în 2019, actorul a mai fost operat la genunchi, însă la o clinică din Capitală. Iar weekendul trecut, ar fi trebuit să participe la un eveniment la cinematograful din Cluj care îi poartă numele, însă nu a mai ajuns, cel mai probabil din cauza problemelor de sănătate.

Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) în anul 2023

0

SNTGN Transgaz SA prin sistemul de guvernanță corporativă implementat, permite gestionarea cu eficacitate a tuturor resurselor angajate și maximizarea condițiilor extrem de avantajoase pentru investiții pe termen lung, prin parteneriate competitive cu instituții financiar-bancare internaționale. 

Respectând principiile bunei guvernanțe corporative, Transgaz urmărește cu maximă responsabilitate  obiectivele propuse privind eficientizarea operațională, optimizarea proceselor tehnologice și dezvoltarea durabilă a societății.

Transgaz este un actor cheie în sistemul energetic românesc asigurând accesul cetățenilor și companiilor din România la energie sigură, accesibilă și curată. Transgaz își propune să stimuleze tranziția energetică curată a României, contribuind astfel la atingerea ambițiilor climatice ale țării.

Evoluția acțiunii TGN în anul 2023

Acțiunea TGN este o acțiune de portofoliu atractivă, datorită obiectului de activitate al companiei, statutului de monopol deținut de Transgaz în transportul gazelor naturale, poziției companiei pe piața energetică națională și internațională, profilului financiar robust și capacității societății de a genera performanțe, veniturilor stabile și predictibile, politicii de dividende atractive, calității actului de management al companiei.

În anul 2023, prețul de închidere al acțiunii TGN a urmat un trend ascendent, înregistrând valori superioare celor din perioada similară a anului 2022, creșterile încadrându-se în intervalul de 3% – 57%, cu un maxim al perioadei de 23,50 lei/acțiune înregistrat în data de 02.05.2023, pe fondul ex-datei pentru majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor și un minim de 15,40 lei/acțiune înregistrat în data de 02.06.2023, scădere influențată în principal de vânzarea de către investitori a deținerilor obținute gratuit în cadrul operațiunii de majorare a capitalului social prin încorporarea rezervelor, precum și de contextul așteptării de către investitori a listării Hidroelectrica la BVB.

Astfel, în luna ianuarie, ca urmare a informării investitorilor cu privire la emiterea de către ASF a Certificatului de Înregistrare a Instrumentelor Financiare aferent majorării capitalului social al societății, prețul de închidere al acțiunii TGN a înregistrat valoarea de 289,50 lei/acțiune (respectiv 18,09 lei/acțiune preț ajustat 1:16), cu 30% mai mare decât în luna ianuarie 2022.

Mai apoi, pe fondul operațiunii de majorare a capitalului social prin încorporarea rezervelor, aflată în desfășurare, precum și a așteptării investitorilor privind publicarea rezultatelor financiare preliminate pentru anul 2022, prețul de închidere al acțiunii TGN a continuat trendul ascendent, depășind cu 57% valorile înregistrate în luna februarie 2022 și atingând în data de 28.02.2023 valoarea de 314,50 lei/acțiune (19,66 lei/acțiune – preț ajustat 1:16).

În luna martie, ulterior publicării materialelor pentru Adunarea Generală a Acționarilor privind aprobarea rezultatelor financiare anuale finale precum și a demersurilor întreprinse de managementul companiei pentru semnarea de către SNTGN Transgaz SA, OMV Petrom SA și SNGN Romgaz SA a Declarației privind încheierea contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma procedurii de rezervare de capacitate pentru punctul de  intrare/ieșire în/din SNT-Tuzla – al gazelor naturale din Marea Neagră, prețul acțiunii TGN atinge maximul lunii martie, respectiv 325,00 lei/acțiune în 08-09.03.2023 (20,31 lei/acțiune preț ajustat 1:16). Comparativ cu finalul lunii martie 2022, prețul de închidere al acțiunii TGN a înregistrat la data de 31.03.2023 o creștere de 46%, până la valoarea de 312,00 lei/acțiune (19,50 lei/acțiune preț ajustat 1:16).

Pe parcursul lunii aprilie, prețul de închidere al acțiunii TGN s-a aflat în continuă creștere, atingând în data de 28.04.2023 valoarea de 21,03 lei/acțiune, cu 40% mai mult decât la finalul lunii aprilie 2022, preț influențat de aprobarea de către AGA a valorii dividendului aferent anului financiar 2022 precum și de contextul încheierii parteneriatului de colaborare dintre Transgaz și E.ON prin care își propun să colaboreze pentru consolidarea securității energetice a României, prin alinierea și corelarea strategiilor de dezvoltare a infrastructurii de gaze naturale în direcția prevederilor Pactului Verde European și a celorlalte prevederi legislative europene din domeniu.

Ulterior, în data de 02.05.2023, ex data aferentă operațiunii de majorare a capitalului social al SNTGN Transgaz SA prin încorporarea rezervelor, prețul acțiunii TGN a atins maximul perioadei analizate, respectiv 23,50 lei/acțiune, înregistrând o creștere de 11,64%.

Pe parcursul lunii mai, pe fondul publicării rezultatelor financiare pentru trimestrul I 2023 dar și a corecției suferite ca urmare a majorării capitalului social al SNTGN Transgaz SA prin încorporarea rezervelor, s-au înregistrat fluctuații ale prețului de închidere al acțiunii TGN în intervalul 15,40 lei/acțiune și 22,35 lei/acțiune, acestea fiind valori superioare celor din perioada similară a anului 2022.

În luna iunie, în contextul confirmării de către Fitch a ratingului BBB- cu perspectivă stabilă a societății, acțiunea TGN înregistrează valoarea de 15,40 lei/acțiune în data de 02.06.2023 și urmare a semnării de către managementul societății a ordinului de începere a lucrărilor de construire a gazoductului Tuzla – Podișor, acțiunea TGN crește până la valoarea de 17,40 lei/acțiune în data de 16.06.2023. Mai apoi, în ton cu dinamica piețelor europene, la sfârșitul lunii iunie s-au înregistrat ședințe de tranzacționare cu evoluții pozitive pentru indicii BVB, astfel că, la data de 29.06.2023 TGN a avut cea mai bună evoluție din compoziția indicelui BET, înregistrând o creștere de 3,88%.

Pe parcursul lunii iulie, acțiunea TGN a continuat trendul ascendent, atingând în data de 31.07.2023 valoarea de 18,32 lei/acțiune, cu 23% mai mare decât valoarea înregistrată în perioada similară a anului 2022.

Ulterior, în luna august, prețul de închidere al acțiunii TGN a oscilat în jurul valorii de 17,00 lei/acțiune, depășind valorile din aceeași lună a anului 2022. De asemenea, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori București din luna august, în urma revizuirii trimestriale a indicilor, realizată de furnizorului global de indici MSCI, prezența României în acești indici crește începând cu data de 1 septembrie 2023, de la 12 la 22 de companii, cele șase companii românești promovate de la Small Cap la Mid Cap / Large Cap (făcând parte din indicii MSCI Frontier și MSCI Romania) fiind: Electrica (EL), MedLife (M), One United Properties (ONE), Teraplast (TRP), Transelectrica (TEL) și Transgaz (TGN).

Începând cu luna septembrie, SNTGN Transgaz SA, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL (VMTG), a preluat de la Moldovatransgaz SRL, activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale din Republica Moldova.

În ceea ce privește evoluția bursieră în luna septembrie, acțiunea Transgaz a continuat trendul de creștere, atingând la sfârșitul lunii valoarea de 19,16 lei/acțiune, cu 31% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2022. De asemenea, conform Buletinului Lunar emis de BVB în luna septembrie 2023, Transgaz se situează pe locul 5 în Top 15 companii listate în funcție de variația prețului de referință, înregistrând o creștere de 15,42% a prețului, de la începutul lunii septembrie și până la data de 30.09.2023.

În lunile octombrie – noiembrie 2023 acțiunea TGN a înregistrat un trend ușor descendent dar cu valori superioare celor din perioada similară a anului 2022.

Ulterior, în luna decembrie 2023, acțiunea TGN a reluat trendul ascendent, depășind cu 10% valorile atinse în anul 2022 și înregistrând în data de 11.12.2023 un maxim al lunii decembrie de 19,28 lei/acțiune.

Prețul de închidere al acțiunii TGN în perioada 01.01.2023 – 31.12.2023 vs. 01.01.2022 – 31.12.2022

* Pentru a asigura o reflectare cât mai fidelă a evoluției valorii acțiunilor TGN, prețul afișat în grafic este ajustat după raportul 1:16 pentru perioada 03.01-31.12.2022 și 03.01-28.04.2023, ținându-se cont de operațiunea de majorare a capitalului social al SNTGN Transgaz SA prin încorporarea rezervelor.

Capitalizarea bursieră

Capitalizarea bursieră a Transgaz la data de 29.12.2023 a fost de 3.553 milioane lei (~714 milioane euro), respectiv cu 309 milioane lei (~59 milioane euro) peste nivelul înregistrat la 30.12.2022.

 

Evoluția capitalizării bursiere a Transgaz la data de 29.12.2023 vs. 30.12.2022

Capitalizarea bursieră a Transgaz a crescut de la sfârșitul anului 2022 și până la data de 29 decembrie 2023 cu 9,53%, respectiv cu 309.181.143 lei (58.567.089 euro), de la valoarea de 3.243.694.022 lei (655.636.096 euro) înregistrată în data de 30.12.2022 la valoarea de 3.552.875.165 lei (714.203.185 euro) înregistrată în data de 29.12.2023, Transgaz ocupând locul 12 în topul companiilor listate la BVB, în funcție de capitalizarea bursieră, potrivit raportului întocmit de BVB pentru luna decembrie 2023.

Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)

1

Un incendiu de proporţii a izbucnit, luni seară, în Bucureşti. O hală dezafectată de pe strada Spicului, din Sectorul 1 al Capitalei, a luat foc! Au avut loc şi cel puţin 3 explozii!

La sosirea primelor echipaje de intervenţie ardea acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 650 metri pătraţi.

Mesaj Ro-Alert pentru evitarea zonei

Autoritățile au transmis un mesaj de atenționare RO-Alert prin care cer populației să evite zona și să lase căile de acces libere pentru echipajele de intervenție. Nu au fost raportate victime, după primele verificări.

Traficul este restricționat în zonă pentru a facilita accesul autospecialelor de pompieri. Salvatorii au intervenit cu 15 autospeciale.

Degajări de fum dens

Echipajele de Poliție dirijează traficul în zonă, iar agenții poartă măști de protecție pe față din cauza fumului dens.

La ora intervenţiei pompierilor, în Bucureşti, vântul sufla cu rafale de pânã la 35 – 40 km/h.

Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse

Ringo Star, un binecunscut scietist, s-a plâns zilele trecute că noile generații stau toată ziua gură-cască pe jocurile războinice de pe telefoanele mobile, în toată lumea. El a mai declarat ziarului New York Time că politicienii de pe planeta noastră nu iau seama la văluririle oceanice siderale care ne vor lovi în curând.

Toată povestea asta a trecut neobservată mai ales că, în mai toate cancelariile ochioase ale lumii, nu vorbește nimeni despre pace ci doar despre înarmare și bombardeală fățișă, de la mare distanță. Un joc războinic în care un submarin sovietic se ciocnește cu unul american din motive politice absconse pare să fie în vogă el fiind jucat de toate categoriile sociale șim de toate vârstele posibile. Dar războiala de timp vechi va fi în curând o tragică amintire, concluzionează un crainic de la TV 5. El spune că Noua Realitate Virtuală Vălurită va înghiți tot ce mișcă în doi timpi și trei mișcări. Generalul Kuropatkin şi-a ucis singur o mulţime de soldaţi folosind greşit nişte laterne într-un atac pe timp de noapte. În Războiul de Secesiune nordiştii aveau lipsă 40.000 de bocanci.

Aaaa, soldaţii îşi cumpărau singuri carabine cu 16 focuri pentru că armele venite din Europa erau proaste. Teutonii foloseau berbecele cu cap de fier să dărâme porţile cetăţilor sarazine. Americanii au pârjolit Dresda, au ras Hiroşima şi au aruncat napalm la greu ca să-i scoată pe ochi-oblici din papuci. Ruşii în Afganistan s-au confruntat cu o aberaţie de război de stâncă. Vestitul Che Guevarra a înţeles greşit relaţia lui cu ţăranii şi a fost ucis iar Troţky n-a mai reuşit o a doua Revoluţie din Octombrie pentru că n-a analizat la rece noua situaţie de luptă. De ce au greşit toţi aceşti militari? Pentru că au gândit greşit, în mod euclidian. Au dat fie cu capul în zidul cetăţii, fie au utilizat geometric euclidian SPAŢIUL DE LUPTĂ irosind astfel timp, resurse, energie creatoare. În Era Complexităţii, războiul s-a schimbat dintr-odată. ULM-urile vălurite şi văluritoare construiesc câmpurile de luptă care cuprind în vălurirea lor tot ce mişcă.

Adversarii sunt prinşi într-un Univers Lichid şi făcuţi harcea-parcea fără prea multă vorbărie. Codurile Secrete sunt atât de secrete încât tehnicile de decriptare tradiţionale sunt inutile. Nu merge NIMIC! Nici Codul Navajo, nici Cifrul ADFGVX, nici transpoziţiile banale, nici Cifrul prin decalare, bla, bla, bla. Acum nu mai sunt valabile nici teoriile savante despre atacul frontal, nici despre atacul pe flancuri, nici despre ambuscadele copilăreşti, nici despre desantul din ziua H. O ULM acţionează într-un mod halucinant, simultant, instantaneu construind PROCESE. Toată filozofia Meduzei vorbeşte despre RELAŢII şi PROCESE. ULM-urile se vor răspândi ca ciupercile după ploaie şi vor schimba întreaga filozofie şi întreaga natură a războaielor tradiţionale. Armata de un MILION DE SOLDAŢI i-a fascinat pe Generalii din First World War. Ce fiinţă fabuloasă era MILIONUL! Dar gata, e de domeniul trecutului.

PS: ce spun aici e valabil pentru multe alte domenii militare sau militarizate, sau, de exemplu, pentru războaiele comerciale, spionajul economic, noi beligeranţe specifice din Era Complexităţii.

WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil

WhatsApp, cea mai celebră aplicaţie pentru mesagerie din lume, vine cu o nouă funcţie pentru utilizatorii săi.

Softul introduce o nouă caracteristică pentru utilizatorii săi de Android, oferind un meniu de apelare integrat direct în aplicația de mesagerie.

Cum funcţionează noua funcţie

Noua caracteristică, implementată în versiunea WhatsApp beta 2.24.9.28 pentru Android, le permite utilizatorilor să apeleze direct contactele, folosind rețeaua de date mobile sau Wi-Fi, fără a recurge la serviciul de telefonie mobilă tradițională.

Acest lucru este util pentru cei care dispun de un număr limitat de minute sau se află în străinătate, unde tarifele de roaming sunt semnificativ mai ridicate.

Prin această actualizare, WhatsApp încearcă să elimine nevoia de a folosi meniul de apelare al sistemului Android, facilitând astfel găsirea și apelarea contactelor direct din aplicație.

Meta, implementată în funcţiile telefonului

Meta, compania-mamă a WhatsApp-ului, încearcă să consolideze rolul aplicației de mesagerie ca o alternativă viabilă la funcțiile standard de apelare ale telefonului.

Prin urmare, utilizatorilor le va fi mai uşor să sune la numerele pe care nu le au salvate în telefon. Momentan, ele trebuie memorate în agendă, urmând ca abia apoi contactele să fie sunate din WhatsApp.

Utilizatorii ar trebui să fie conștienți, totuşi, de necesitatea unei conexiuni la internet pentru a putea folosi această funcție, care este încă în teste și nu este clar când va fi disponibilă pentru toți utilizatorii sau dacă va fi implementată pe scară largă.

TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii

TAROM primeşte un ajutor de 95,3 milioane euro de la Comisia Europeană. Aceşti bani fac parte din planul de restructurare, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Bruxelles-ul a ajuns la concluzia că măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei.

România a cerut ajutor pentru TAROM

La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei Europene un plan de restructurare a companiei TAROM care stabilea un pachet de măsuri de raţionalizare a operaţiunilor operatorului aerian, de reînnoire a flotei sale învechite şi de reducere a costurilor. Iar ajutorul a venit acum.

„Ajutorul de restructurare acordat de România care a fost aprobat astăzi (luni, n.r.) va contribui la menţinerea conectivităţii regionale a cetăţenilor şi a întreprinderilor din România.

În urma investigaţiei noastre aprofundate, am concluzionat că planul de restructurare al TAROM va asigura viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene.

Pentru a limita eventualele denaturări ale concurenţei generate de sprijinul public, TAROM îşi va reduce semnificativ numărul de rute şi de aeronave”, a declarat vicepreşedinta CE Margrethe Vestager.

Se anulează o datorie de aproape 50 milioane euro

În prezent, măsurile de restructurare notificate includ anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane euro (246,19 milioane lei), corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei).

Măsurile de restructurare abordează problemele care au cauzat dificultăţile financiare ale TAROM, mai ales prin reînnoirea flotei sale învechite şi prin reducerea costurilor.

Alea iacta est, America!

Ieșirea la atac a lui Marcel Ciolacu transmite mai mult decât un semnal că vrea să candideze la președinție. Este un mesaj clar pentru America din partea PSD, care își arată, astfel, nemulțumirile cu privire la jocurile făcute la București. Puși la colț 10 ani de un Klaus Iohannis ostil, preocupat să rupă România în două, social-democrații ies acum la atac și anunță pe toată lumea că au ținta setată pe Cotroceni. Alea iacta est, America, e rândul tău să muți!

Reafirmând (pentru a câta oară?) că nu există nici cea mai mică șansă ca Mircea Geoană să fie sprijinit în vreun fel, PSD dă de înțeles că nu va dansa după melodia pusă de Unchiul Sam.

E ori Ciolacu, ori nimic!

„Național” a scris luni că Marcel Ciolacu este împins să-și asume candidatura la președinția România, iar semnalul dat în weekend a fost clar. În acest moment, mingea este în terenul americanilor.

Social-democrații știu ce au de făcut, dar mai important de atât, știu ce-și doresc. Și asta este guvernarea României, plus președinția. Cine a sperat că PSD se va retrage și va accepta un candidat impus din afară și-a făcut calcule greșite. În Kiseleff 10 se ascut săbiile, iar noul consilier de taină pe care Ciolacu și l-a luat pare că începe să limpezească apele.

Retragerea din alianța cu PNL la București, pentru Primăria Capitalei, a fost semnalul clar că PSD are voința de a tranșa lucrurile. Și, mai mult de atât, este pisica arătată Americii – la o adică, Partidul Social Democrat va găsi cum să-i dea jos pe liberali din căruța guvernării, dacă se impune asta, lăsând Casa Albă fără capul de pod vital pentru interesele sale în România.

Niciodată în ultimii ani America nu a fost atât de bine ancorată în tot ce înseamnă „factor decizional” la București ca acum. Practic, prezența SUA aici a reglementat (ca să folosim un termen diplomat) „piața”, punând stop hăcuirii României de către Germania și Franța, cărora Cotrocenii le deschiseseră larg porțile. Între timp, de vreo doi ani, lucrurile s-au mai așezat, în această privință, și, oricât de multe nu-i place lui Joe Biden să audă, Ambasada SUA de la București a înțeles ce înseamnă MAGA (Make America Great Again) în politica externă – mai întâi interesul Unchiului Sam, apoi europenii se pot bate pe firimiturile rămase la masă.

Liberalii au fost capul de pod al intereselor SUA în spațiul carpato-danubiano-pontic la fel cum, umblă vorba prin oraș, un mare concern din regiunea Olteniei este folosit ca poartă de intrare în UE de „lumea neagră” a Turciei, dar despre afacerea asta vom dezvălui în numerele viitoare aspecte absolut șocante.

Sub Nicolae Ciucă, despre care noi am scris că este preferatul Pentagonului pentru Cotroceni, America a dat cele mai tari „tunuri” în România, contracte de milioane de dolari fiind semnate în mandatul său de ministru al Apărării și, ulterior, premier. Totul, evident, în numele apărării statului, căci nimic nu se face fără a avea în vedere mai întâi „interesul național” (vorba lui Gabi Oprea) și abia apoi …cifrele unei afaceri profitabile.

Ținând cont de toate aceste aspecte, rolul PSD pe scena politică și poziția din prezent a partidului capătă alte valori. Social-democrații cu ștate vechi sunt conștienți de faptul că hățurile sunt în mâinile lor, iar atacul din ultimele zile ne arată că și „lupii tineri” au început să priceapă cum stau lucrurile – PSD este într-o poziție în care își permite să pună piciorul în prag: ori America îl scapă din brațe pe Mirciulică „Prostănacul”, ori acceptă că la București se deschide un nou front (politic, evident)!

Geoană și pacienții în comă

Cu fiecare ocazie ivită, Mircea Geoană nu știe cum să le mai spună interlocutorilor săi că este puternic sprijinit de SUA, care-l vrea președintele României. Aproape că au început cei care-l cunosc să se îndoiască de seriozitatea lui, dar, într-un final, toți își revin, căci personajul este știut ca un fabulist de primă mână.

Oricât ar vrea el să transmită altceva, realitatea ne spune că, din punct de vedere al influenței, Departamentul de Stat de la Washington nu mai face doi bani în momentul de față și asta fiindcă în DC se schimbă liniile. Cine i-a promis lui Geoană că-l ajută să ajungă la Cotroceni ori l-a luat de… naiv, ori este vreun consilier de rang inferior, fără nicio importanță în ecuația de față.

La Washington, o lege nescrisă spune că nu se fac promisiuni în politica externă când este an electoral; Departamentul de Stat se pregătește să schimbe liniile, iar „protectorul” lui Mircea Geoană mai mult ca sigur va degaja terenul peste câteva luni. În 2024, Europa nu va primi nimic din partea SUA – cu atât mai puțin România! -, tot ce depășește granițele Americii trece în plan secund, este totul local, bătălie pe viață și pe moarte în DC!

Ținându-se ferm pe poziție în ceea ce-l privește pe Mircea Geoană, Marcel Ciolacu arată că este mult mai puternic decât credea viitorul fost secretar-adjunct al NATO. Dacă PSD nu se lasă „îndoit”, deși Geoană spune peste tot că are în spate toată America, atunci devine limpede ce preț pune clasa politică din România pe spusele eternului perdant al alegerilor.

Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!

Gerard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la sediul poliției judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală.

El a fost arestat preventiv!

Depardieu, vizat de două noi plângeri

Marele actor francez (75 ani), care a fost deja acuzat de viol și agresiune sexuală într-un alt caz, este vizat de două plângeri din partea a două femei care îl acuză de agresiune sexuală.

O scenografă care a lucrat în echipa filmului „Les Volets Verts”, regizat de Jean Becker, l-a acuzat pe acesta că a agresat-o sexual în 2021. Cealaltă plângere a fost făcută de o fostă asistentă de pe platoul de filmare, care l-a acuzat pe Gérard Depardieu de agresiune sexuală în 2014.

Este inculpat din 2020

Celebrul actor este inculpat din 2020 pentru viol şi agresiune sexuală asupra unei tinere actriţe, Charlotte Arnould. Actriţa Helene Darras a depus şi ea o plângere împotriva lui pentru agresiune sexuală în timpul unor filmări din 2007, dar acele fapte sau prescris.

Gerard Depardieu are probleme şi în Spania: Ruth Baza, jurnalistă şi scriitoare, îl acuză că a violat-o în 1995.

„Niciodată, niciodată, nu am abuzat de o femeie”, a declarat actorul într-o scrisoare deschisă publicată în Le Figaro în octombrie 2023, referindu-se la acuzațiile lui Charlotte Arnould.

S-a gândit să fugă în Rusia?

Gerard Depardieu, posesor al unui paşaport rusesc şi un admirator al lui Vladimir Putin, a denunţat „excesele nebuneşti inacceptabile” ale preşedintelui rus.

Depardieu a obţinut un paşaport rusesc în ianuarie 2013, pe fondul dezacordului cu politica fiscală a fostului preşedinte francez François Hollande.

„Mi se pare normal să plătesc, dar nu idioţilor care cred că ei fac bine”, declara el în 2014 pentru săptămânalul Le Point.

De atunci, Gerard Depardieu nu a încetat să laude noua sa patrie, Rusia, o „mare democraţie”, şi să-l elogieze pe Vladimir Putin, pe care l-a comparat cu Papa Ioan Paul al II-lea.

Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a făcut o precizare importantă pentru românii care iau pensie în funcţie şi de condiţiile speciale şi deosebite de muncă.

Ea a spus că un astfel de punct în Legea Pensiilor va fi menţinut până în 2035.

Beneficii la pensii

Ministra Muncii a mai precizat că cei care lucrează în condiţii speciale vor avea în continuare beneficii la pensie.

„Noua lege a pensiilor reprezintă o reuşită a Guvernului Inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile speciale şi deosebite de muncă, fiindcă România prin PNRR s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată, că nu vom mai încuraja pensionarea anticipată, care ducea la o medie foarte scăzută a vârstei de pensionare în sistemul public de pensii în România.

Şi în noua lege menţinem condiţiile speciale şi deosebite de muncă până în 2035, dând posibilitatea angajatorilor să normalizeze aceste condiţii, adică prin retehnologizare locul de muncă respectiv condiţiile de muncă de la acel loc de muncă să nu mai reprezinte pericol pentru sănătatea şi securitatea angajatului şi angajatorii au la dispoziţie 12 ani până în 2035 astfel încât să aibă timpul necesar pentru normalizare”, a declarat Simona Bucura-Oprescu la România TV.

Când se pensionează minerii

În ceea ce priveşte minerii de subteran, reducerea vârstei de pensionare a rămas aceeaşi, cu 20 de ani, ca şi acum.

În ceea ce priveşte reducerile la condiţii generale, avem acelaşi spor de grupă pe care le aveam şi înainte, de şase luni, pentru condiţii speciale, cât şi de patru luni pentru condiţii deosebite, acestea au rămas.

Avem un punctaj suplimentar la mineri de un punct pe an, la condiţii speciale de 0,5 puncte pe an, la acestea avem o reducere a vârstei de pensionare cu 10 ani.

Este drept că în vechea lege, 263/2010 reducerea era de 13 ani, acum a scăzut de la 13 la 10 ani, la condiţii deosebite reducerea era de 10 ani, acum a scăzut de la 10 ani la 7 ani”, a mai explicat ea.

Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos

În căutarea unor modalități durabile de a menține sănătatea și a prelungi viața, oamenii își îndreaptă adesea atenția către practici și tradiții care au rezistat testului timpului.

Un astfel de exemplu remarcabil este reprezentat de preoții de pe Muntele Athos, o comunitate monastică din Grecia, care au practicat de-a lungul secolelor postul intermitent ca parte a vieții lor spirituale și au fost recunoscuți pentru longevitatea lor remarcabilă și sănătatea solidă. Postul intermitent se numără și printre practicile dezvoltate de cercetătorul de la Harvard, David Sinclair: și acea perioadă de post a avut, de asemenea, beneficii mari asupra vârstei biologice estimate.

Cercetările sugerează că postul intermitent ar putea ajuta la creșterea longevității datorită modului în care pare să afecteze îmbătrânirea celulară și să reducă riscul anumitor boli. Practica postului intermitent a fost enunțată și de către participanții la concursul „Tinerețe vs. Bătrânețe”, organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, fiind inspirați de ideile revoluționare expuse în cartea „Lifespan. De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem”, semnată de distinsul profesor David Sinclair.

Postul intermitent, un stil alimentar care presupune alternarea perioadelor în care mănânci cu perioade în care te abții voluntar de la mâncare, a fost asociat cu numeroase beneficii pentru sănătate, inclusiv scăderea în greutate, îmbunătățirea sensibilității la insulină, reducerea riscului de boli cardiovasculare și chiar încetinirea procesului de îmbătrânire.

Pe Muntele Athos, preoții practică postul intermitent în diferite forme, uneori lipsa totală de la alimente timp de 24 de ore sau mai mult, alteori limitându-se la o dietă simplă și săracă în calorii. Această practică nu doar că le fortifică voința și disciplina spirituală, dar îi ajută și să-și mențină sănătatea fizică și mentală într-o stare optimă.

Ceea ce este remarcabil în dieta preoților de pe Muntele Athos este simplitatea și naturalețea alimentelor consumate. Aceștia se hrănesc în principal cu produse locale și de sezon, cum ar fi legumele, fructele, nucile și semințele. Carnea și produsele lactate sunt consumate rar și în cantități moderate, iar pâinea și alte alimente procesate sunt evitate în mare măsură.

Această abordare a alimentației, bazată pe ingrediente naturale și neprocesate, este considerată esențială pentru menținerea sănătății și a longevității de către preoții de pe Muntele Athos și poate oferi o lecție valoroasă și pentru contemporani. Adoptarea unei diete simple, echilibrate și bazate pe alimente reale poate fi cheia pentru o viață lungă și sănătoasă, iar postul intermitent poate reprezenta un instrument suplimentar eficient în această călătorie spre o sănătate optimă.

Astfel, exemplele și învățăturile preoților de pe Muntele Athos ne inspiră să ne reconsiderăm obiceiurile alimentare și să adoptăm practici care să ne sprijine atât sănătatea fizică, cât și cea spirituală, în căutarea unei vieți îndelungate și pline de împliniri.