Klaus Iohannis a dat-o rău de gard când și-a anunțat intenția de a ajunge secretar general al NATO. Nu știm cine i-a băgat în cap prostia asta, dar deranjul provocat a fost foarte mare, iar efectele încă nu sunt trecute. Pentru prima dată în istoria de 75 de ani a organizației, poziția hegemonică a Americii a fost contestată de cineva din interior. Casa Albă s-a văzut nevoită să intervină categoric, astfel că ambasadorul Washingtonului la NATO, Julianne Smith, a ieșit public numaidecât cu un mesaj ferm: alesul SUA este Mark Rutte, „cred că sunteți conștienți”!

Klaus, ia-ți șapca și fugi, până nu te ridică în fața clasei Unchiul Sam și te ia la întrebări despre cine te-a împins să semeni discordie între aliați.

Dacă a fost de capul lui, atunci va trage singur ponoasele. La cum îl cunosc românii, aceasta pare cea mai plauzibilă variantă, anume că Iohannis s-a trezit vorbind despre Liga Campionilor când el are echipament de Divizia Județeană. Vrea să fie șef peste cea mai tare alianță militară din istoria omenirii unul care seara, când se duce la culcare, își pune telefonul mobil pe silențios și-i transmite ordonanței să-l deranjeze doar dacă „arde”.

În schimb, dacă a fost băgat la înaintare și a acceptat să facă jocurile altora, atunci este foarte grav, căci inclusiv imaginea României va avea de suferit. La nivel european, un singur politician încearcă de ani buni să extragă Uniunea Europeană de sub umbrela Americii. Este vorba despre Emmanuel Macron, ale cărui ambiții personale de încoronare drept noul „Napoleon” al politicii UE sunt arhicunoscute, de la Londra la Atena se știe că liderul de la Elysee urmărește să joace un rol mai important pe scena internațională. Macron nu este mulțumit cu faptul că securitatea Europei rămâne și „azi”, în 2024, dependentă de armele SUA, de aceea tot flutură steagul independenței militare a UE și caută să atragă de partea sa adepți – „Și noi avem rachete nucleare”, au spus diplomații Parisului zilele trecute, o afirmație care, inițial, s-a crezut a fi un mesaj adresat Moscovei; în realitate, Franța a țintit spre acele țări de la marginea Europei cărora a vrut să le arate că și Hexagonul are forța să le apere, în caz de ceva.

Nu-i pentru prima dată când Macron provoacă SUA. A încercat-o și pe vremea lui Donald Trump, dar s-a potolit imediat după ce liderul de la Casa Albă a amenințat că se retrage din organizație. Mai mult, a și acceptat fără crâcnire majorarea procentului din PIB alocat de fiecare stat membru pentru bugetul „Apărării” (contracte de achiziții militare în valoare de miliarde, asta a urmărit să obțină America).

„Cred că sunteţi conştienţi de faptul că poziţia SUA este că îl susţinem pe deplin pe Mark Rutte ca viitor secretar general! Dar, avem cel mai mare respect şi pentru prietenul nostru, preşedintele Iohannis, şi apreciem că a intrat în competiţie şi îi dorim toate cele bune”, a transmis Julianne Smith, ambasadorul SUA la NATO.

A fost pentru prima dată când SUA s-au văzut nevoite să ridice tonul ca să-și facă auzită vocea. Și asta numai pentru că Iohannis și-a astupat urechile și, deși știa că 28 dintre cele 32 de state membre NATO îl susțin pe Rutte, s-a încăpțânat să anunțe public faptul că vrea să fie el secretar general. De ce? Cine l-a impins să bage dihonia in NATO? Ce promisiune i s-a făcut, poate ceva legat de obținerea vreunui post călduț la Bruxelles? Președintele are obligația să aducă lămuriri, mai ales că, vedem, situația se complică de la o zi la alta, iar America a fost pusă în situația de a ieși public cu un mesaj în același timp categoric, dar și subtil – Acel „Cred că sunteţi conştienţi…” se traduce prin „Aveți grijă ce faceti, ăsta e un joc periculos!”.

Nu numai noi vedem lucrurile astfel, și mari publicații din Vest scriu că anunțul lui Klaus Iohannis a iritat pe multă lume. Diplomați de top de la NATO și din cadrul UE sunt adunați zilele acestea la Bruxelles, iar subiectul central al discuțiilor este răzvrătirea liderului român. Da, răzvrătire, pentru că Iohannis persistă în a comite gafe pe bandă rulantă – deși a avut șansa să revină, într-un mod elegant, asupra anunțului, el a insistat: „Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO”.

De la București, acolo unde i-a primit pe Charles Michel și Viktor Orban, Klaus Iohannis s-a arătat mai preocupat de soarta Ucrainei decât de deranjul pricinuit Americii – „România este angajată pe deplin în această prioritate”. Dar, când va fi România angajată pe deplin în rezolvarea problemelor interne cu care se confruntă? Când va deveni o prioritate combaterea criminalității și a traficului de stupefiante? Portul Constanța a devenit port ucrainean, hai s-o spunem pe-a dreaptă, însă tot dinspre Ucraina există temeri că vine și marfa albă, adusă de rakeții lui Zelenski. Când se va apleca președintele Iohannis și asupra nevoilor stringente ale românilor, cărora de 2 ani le cere să se sacrifice pentru ajutorarea vecinilor ucraineni?!

La fel ca Iohannis este și Jens Stoltenberg, disperat să obțină bani pentru Ucraina. De fapt, știm că fondul de 100 de miliarde de euro cerut nu este destinat Kievului, Zelenski va fi doar liantul spre uriașul complex industrial militar, care acum s-a mufat la bugetele tuturor statelor lumii.

Ambițiile politice și de imagine pe care le are Klaus Iohannis după 10 ani de hibernare la Cotroceni s-ar putea să pericliteze chiar viitorul și securitatea României. În ritmul în care dă cu bâta-n baltă, nu-i exclus ca americanii să-și regândească strategia referitoare la dezvoltarea bazei de la Kogălniceanu. Se vorbește chiar de mai multe, toate opțiunile de pedepsire a trufiei iohanniste sunt pe masă.