Acasă Blog Pagina 404

Cine sunt românii care pot primi 750 lei de la stat ca să-şi instaleze repartitoare. Vezi dacă eşti pe lista lor!

2

Statul ajută românii cu suma de 750 de lei ca să-şi instaleze repartitoare la calorifere, însă nu toată lumea primeşte aceşti bani. Trebuie îndeplinite anumite condiţii.

Acest ajutor oferit de către stat poate ajunge la o valoare maximă de 750 de lei, fiind oferit locuințelor (ori gospodăriilor) vulnerabile.

Cine primeşte bani pentru repartitoare

Vorbim de familiile vulnerabile cu un venit de până în 2.000 de lei pe membru al familiei, dar şi persoanele care au boli ce le afectează capacitatea de muncă sau persoanele cu dizabilități.

De asemenea, aceste persoane trebuie să îndeplinească condițiile ce țin de vârstă, capacitatea de muncă, ori să se află în pericol de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice, din cauza unei dizabilități, ori a unei boli.

Pragul de vârstă relevant pentru evaluare este de 60 de ani, iar suma maximă la care poate ajunge ajutorul din partea statului este de 750 de lei. Cei care vor refuza să își pună repartitoare riscă amenzi de chiar și 1.000 de lei.

Banii se pot obţine de la 31 august 2024

Avem un nou termen pentru montarea repartitoarelor de căldură cu bani de la stat, respectiv 31 august 2024. De la această dată se pot obține cei 750 de lei pentru achiziția şi montarea de repartitoare.

Costul unui repartitor pornește de la 70 şi poate ajunge la 100 de lei dacă are şi termostat, iar cu tot cu manoperă aferentă montării costul poate ajunge la 200 de lei pentru un singur calorifer.

Un alt detaliu important este faptul că acești bani nu pot fi folosiți decât până la data de 27 decembrie 2024.

După acel moment, autoritățile pot începe să aplice amenzi celor care nu au montat repartitoare în locuințele racordate la rețeaua de termoficare, în ciuda faptului că acest lucru trebuie făcut până la 31 decembrie 2024.

Horoscop – sâmbătă, 6 aprilie 2024. Pot apărea momente dificile. Aveţi răbdare, se vor rezolva!

Conform horoscopului de sâmbătă, 6 aprilie 2024, Scorpionii acordă atenție vieții personale, Săgetătorii fac schimbări, Capricornii scriu, Vărsătorii se ocupă de unele documente, iar Peștii sunt atrași de un subiect interesant.

Astrologii trag şi un semnal de alarmă. Recomandă multă răbdare şi înţelegere anumitor zodii, mai ales în sfera profesională. Pot apărea momente dificile.

Horoscop pentru zodia Berbec

Berbecii sunt foarte binevoitori astăzi cu cei din jur. Pe lânga asta, încercaţi să nu mai fiţi aşa severi cu voi şi să vă bucuraţi mai mult de micile placeri ale vieţii.

Horoscop pentru zodia Taur

Anumite probleme apasă greu pe umerii tăi, însă este necesar să-ți acorzi timp pentru relaxare, astfel încât să nu te confrunți cu o cădere serioasă. Soluțiile vor veni către tine când te aștepți mai puțin.

Horoscop pentru zodia Gemeni

O persoană publică, poate un scriitor, ți-ar putea capta interesul într-un fel astăzi. Aceasta ar putea avea multe de spus și te atrage la mai multe niveluri diferite.

Horoscop pentru zodia Rac

Relația de cuplu este mai armonioasă ca oricând. Iubești din tot sufletul, iar asta se vede prin orice gest pe care îl faci pentru persoana iubită. Este posibil să vă confruntați cu o problemă care vă va tulbura puțin echilibrul.

Horoscop pentru zodia Leu

Pentru Lei, este momentul să lămurească anumite neînţelegeri cu prietenii. Seara vă relaxaţi împreună cu partenerul vostru şi vă faceţi planuri de vacanţă. Ziua de azi va fi destul de agitată.

Horoscop pentru zodia Fecioară

Un eveniment social te-ar putea aduce în contact cu o persoană foarte intensă, fascinantă cu o profesie intrigantă.O poți găsi foarte fermecătoare și sexy. Dacă ești singur în acest moment, ar putea exista potențial!

Horoscop pentru zodia Balanță

S-ar putea să primești mici atenționări legate de sănătate. Nu ignora semnalul și nu ezita să ceri părerea unui specialist. De asemenea, pentru un timp, evită să te implici în multe proiecte la locul de muncă.

Horoscop pentru zodia Scorpion

Scorpionii au parte de o reuniune de familie în care discută despre problemele de sănătate, dar şi despre cele financiare. În același timp, se anunță oferte de nerefuzat la muncă.

Horoscop pentru zodia Săgetător

Astăzi tu și ceilalți membri ai gospodăriei tale ați putea discuta despre posibilitatea de a face unele schimbări. Acest lucru ar putea implica unele redecorări sau remodelări sau chiar ceva la fel de banal ca o curățare amănunțită.

Horoscop pentru zodia Capricorn

Cineva încearcă să te convingă să te implici într-o afacere. Nu te lăsa păcălit de scenariile optimiste, mai ales dacă nu există nimic concret. Sfatul este să nu renunți la proiectele tale pentru vorbe mari și promisiuni.

Horoscop pentru zodia Vărsător

Este important să-ți urmezi pasiunea, chiar dacă cei din jur te descurajează. Totul se poate transforma într-un mare succes când te aștepți mai puțin. Doriţi să avansaţi şi sunteţi dispuşi să faceţi orice, chiar şi cursuri de dezvoltare personală şi profesională.

Horoscop pentru zodia Peşti

Mintea ta ar trebui să fie deosebit de rapidă și pătrunzătoare. Ai putea decide să abordezi niște cercetări aprofundate pe care te gândești să le faci de ceva vreme pe un subiect care te fascinează.

Cum e „şantajată” Ucraina de către NATO să accepte un plan de pace cu Rusia. Se aplică modelul Germaniei de Est și de Vest

NATO vine cu noi condiţii pentru Ucraina. „Dacă vrei să intri în Alianţă, trebuie să cedezi teritorii către Rusia” – e practic mesajul organizaţiei.

Deși această opțiune nu este o poziție oficială, ea este discutată informal și devine din ce în ce mai realistă, mai ales în lumina alegerilor viitoare din SUA.

Ce i se oferă Rusiei?

Conform zvonurilor, Rusiei i se va oferi să rețină Crimeea și toate teritoriile care au fost capturate în ultimii doi ani. Apoi granițele vor fi fixate și Ucraina o să fie acceptată în NATO.

Acest scenariu, potrivit jurnaliștilor, amintește de situația de după cel de-al Doilea Război Mondial, când Germania era împărțită în părți de Est și Vest.

Între timp, Ucraina va fi ajutată cu noi sisteme aeriene de protecţie. „Aliaţii înţeleg urgenţa”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după ce ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, s-a întâlnit cu omologii din NATO şi a cerut sisteme suplimentare de apărare aeriană, în special rachete Patriot fabricate în SUA.

Lavrov preferă planul Chinei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, preferă planul de pace al Chinei. Beijingul a prezentat în urmă cu un an un document cu 12 puncte pentru rezolvarea conflictului ucrainean, oferind principii generale pentru încheierea războiului, dar fără a intra în detalii.

Lavrov a afirmat acum că „cel mai important lucru pentru noi este că documentul chinez se bazează pe o analiză a motivelor pentru ceea ce se întâmplă şi pe nevoia de eliminare a acestor cauze fundamentale.

Este structurat ca logică de la general la particular. Acest plan a fost criticat pentru că este vag. Însă este un plan rezonabil pe care marea civilizaţie chineză l-a propus pentru discuţii”.

Rusia susţine că este dispusă să se angajeze într-un dialog despre Ucraina, însă acesta trebuie să reflecte ceea ce Moscova numeşte „noile realităţi” de pe teren, unde revendică până acum patru regiuni ucrainene, iar forţele ruse controlează aproape o cincime din teritoriul ţării vecine.

Cerul României, înţesat de avioane NATO! Anunțul oficial al MApN

8

Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii încep misiunea de poliţie aeriană în România, săptămâna viitoare.

Anunţul a fost făcut de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Ceremonia de certificare, la baza Kogălniceanu

Potrivit MApN, ceremonia de certificare a detaşamentului dislocat în România pentru a executa misiuni de poliţie aeriană întărită va avea loc marţi, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Detaşamentul britanic, format din aproximativ 220 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi şase aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, în următoarele patru luni, împreună cu militari ai Forţelor Aeriene Române, misiuni de poliţie aeriană întărită (enhanced air policing) sub comandă NATO.

Scut de protecţie anti-Rusia

România are în plan construirea celei mai mari baze militare NATO din Europa. Costurile proiectului se cifrează la 2,5 miliarde euro şi este de aşteptat ca baza să poată găzdui peste 10.000 de soldaţi, la baza Kogălniceanu.

Există posibilitatea ca România să înlocuiască baza militară cea mai importantă din Germania. Până acum Ramstein constituie cea mai importantă bază a SUA în Europa, fiind un punct de plecare pentru misiuni ale SUA în Africa, Orientul Apropiat sau Europa de Est.

Noua bază militară urmează să întărească în primul rând capacitatea de intervenţie şi siguranţă împotriva Rusiei.

„Baza Mihail Kogălniceanu va deveni cea mai importantă structură militară permanentă NATO în imediata apropiere a Ucrainei.

Este improbabil ca acest conflict să se încheie în acest an, în 2025 sau 2026. Va fi vorba probabil de un război de lungă durată”, conform unor analişti militari.

Cristi Danileț a fost dat în judecată de propria fiică dintr-un motiv incredibil!

Cristi Danileț a fost dat în judecată de fiica sa. Suma pe care fostul magistrat trebuie să o achite. În debut de 2024, judecătorul Cristi Danileț a devenit, oficial, pensionar la 48 de ani.

Fostul magistrat a fost dat în judecată de fiica lui, Gabriela Cristina, pentru că nu i-a plătit pensia de întreținere pe perioada studiilor, între anii 2020-2024.

Fiica îi cere 96.000 lei

Suma pe care judecătorul Cristi Danileț o are de plătit fiicei sale se ridică la 96.000 de lei.

Cristina Gabriela Danileț a absolvit, în 2023, Facultatea de Relații Internaționale și Studii Economice din Cluj-Napoca. Acum, aceasta l-a dat în judecată pe tatăl ei, pentru neplata pensiei de întreținere.

Potrivit articolului 499 din Codul Civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Fostul judecător nu este la prima ”ciocnire” în justiție cu membri ai familiei sale. În anul 2007, acesta a fost acționat în instanță de soție. Apoi, în 2017 a fost dat în judecată de fiica sa cea mare, Ana Maria Danileț. Aceasta din urmă a renunțat la proces.

S-a pensionat la 48 de ani

Cristian Dănileț s-a pensionat de curând din magistratură, la vârsta de 48 de ani, având o pensie evaluată la 25.000 de lei pe lună, aceasta fiind suma vehiculată în presă.

Vine un moment când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură”, scria Danileţ pe Facebook, după decizia de pensionare. Acesta încasează, în prezent, o pensie de circa 25.000 de lei.

De ce tot mai mulţi oameni sub 50 de ani se îmbolnăvesc de cancer. Ancheta alarmantă a plecat de la Kate Middleton

Diagnosticul șocant primit de Kate Middleton (42 ani), făcut public recent, a scos la lumină un fenomen îngrijorător în rândul persoanelor de până în 50 de ani: tot mai mulţi oameni sunt afectaţi de cancer.

Cercetătorii caută cauzele înmulțirii numărului de bolnavi.

„Epidemie” de cancer, la oameni sub 50 ani

O veritabilă „epidemie” de cancer afectează persoanele sub 50 de ani. Boala se răspândește tot mai mult, inclusiv în rândul celebrităților, iar cercetătorii se confruntă cu dificultăți în identificarea cauzelor acestei probleme.

Celebritățile au fost, de asemenea, afectate de creșterea cazurilor de cancer. Actorul principal din „Pantera Neagră”, Chadwick Boseman, a pierit din cauza acestei boli la vârsta de 43 de ani.

Kate Middleton, cancer uterin sa ovarian?

Un cunoscut medic specialist a analizat cazul lui Kate Middleton. Prinţesa de Wales nu a dezvăluit clar care este tipul cancerului cu care a fost diagnosticată.

Dr. George Crawford este un chirurg renumit, cu o vastă experiență în operațiile de colon, bariatrice și intervenții chirurgicale minim invazive. Specialistul presupune că problema ar putea fi legată de cancerul uterin sau ovarian.

Palatul Buckingham a dat publicității o declarație în care se spune că regele a fost în contact strâns cu prințesa de Wales în ultimele săptămâni, după ce au fost împreună în spital.

Regele este „atât de mândru de Catherine pentru curajul ei de a vorbi așa cum a făcut-o”, a declarat palatul, descriind-o pe prințesă ca fiind „nora iubită a monarhului”.

La fel de îngrijorător şi alarmant este că o serie de cazuri de limfom, cancer tiroidian și cancer de sân au fost raportate în rândul studenților de la Universitatea Raleigh din Carolina de Nord.

Cum a reacţionat Teo Trandafir când a auzit că CRBL divorţează

CRBL și soția lui au anunțat că divorțează, după 15 ani de căsnicie. Vestea tristă a fost dată chiar de artist.

CRBL şi Elena nu au dat detalii despre motivele pentru care au recurs la separare, însă au menționat că alegerea nu a fost una deloc ușoară.

Teo Trandafir, tristă când a uzit că CRBL divorţează

Teo Trandafir a reacționat după ce artistul CRBL și Elena, soția lui, au anunțat că divorțează după o căsnicie de 16 ani.

Mare surpriză mare și pentru noi, personal, pentru că CRBL făcea parte dintr-un cuplu extrem de stabil. El și soția lui Elena și fetița lor, Alessia, erau împreună tot timpul, se afișau împreună, erau fericiți.

S-au hotărât ca după 16 ani să spună stop joc.Ei au trecut prin multe. Prin ce au trecut, gândește-te că ei au plecat în Spania împreună și au vândut tot ca să nu se mai întoarcă, fetița a fost dată la școală în Spania, hotărăsc apoi să se întoarcă de dor de țară și de drag de ce e aici, dar totul împreună.

Ce mi-au auzit mie urechile, atât de frumos, despre Elena, din gura lui CRBL, nu vă dați seama. La vremea respectivă era o relație splendidă între el și Elena și presupun că și acum e din moment ce totul s-a petrecut amiabil”, a spus Teo Trandafir, preluază de ziare.com.

Cum a anunţat CRBL divorţul

Cu discreție și, în același timp, cu sinceritate, cei doi au anunțat că au ajuns la concluzia că ar fi mai bine pentru ei să urmeze drumuri separate în viață. Și că prioritar pentru ei e binele fetiței lor.

Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună.

După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață.

Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alesiei.

Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună.

În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru.

Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț.

Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile.Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena” – sună mesajul pe care au ales să-l transmită cei doi.

Ce tragedie! A fost Miss, de o frumuseşte rară. A murit subit la 35 de ani! (VIDEO)

Fata a fost de o frumuseţe rară. A câştigat şi titlul de Miss în 2012. Din păcate, a murit la numai 35 de ani. Familia şi apropiaţii nu-şi pot explica tragedia.

Tânăra a decedat subit.

Fanii au contribuit la costurile înmormântării

Jade Leigh Hunt, în vârstă de 35 de ani, care a câștigat concursul de frumusețe Miss West Lothian în 2012, a decedat subit pe 30 martie, lăsându-i pe cei dragi devastați. Jade a câștigat, de asemenea, și Miss Galaxy Scotland.

Familia a creat o pagină Just Giving, unde fanii au putut contribui la costurile înmormântării sale.

Într-o postare emoționantă pe pagină, familia ei a scris: „Sâmbătă, 30 martie 2024, familia noastră a fost distrusă de vestea sfâșietoare a morții subite a lui Jade. Jade a avut cel mai pur dintre suflete, a iubit profund și a fost iubită nespus de mult.

Râsul ei era molipsitor și zâmbetul ei era mare și frumos, și lumina orice cameră, o fată frumoasă, frumoasă. Jade și-a pus o amprentă în inimile tuturor în momentul în care a intrat în viața lor.

Lui Jade îi plăcea distracția, râsul, era curajoasă, făcea năzbâtii, și avea un simț al umorului grozav și ingenios, și era mereu dispusă să facă ceva aventuros”.

Avea o firmă

Jade și-a înființat propria firmă de albire a dinților după ce a participat la mai multe concursuri de modeling și fusese, de asemenea, asistentă pentru adulții cu dizabilități.

Iniţial, familia a sperat să strângă 700 de lire sterline, care a fost deja depășit, totalul fiind de peste 1.100 de lire sterline.

Răsturnare de situaţie. După ce i-a ameninţat pe români că vor rămâne fără apă caldă şi căldură, acum Comisia Europeană o dă la întors

Un anunţ ce „bântuie” apartamentele românilor a făcut vâlvă în ultimul an, şi anume că centralele de apartament vor fi interzise. S-a vehiculat ideea că aceste aparate vor fi desfiinţate până în anul 2040.

După intrarea în vigoare a directivei europene, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire pe baza emisiilor acestora, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime a energiei din surse regenerabile folosite.

Uniunea Europeană precizeazî că nu se referă la centralele de apartament

Uniunea Europeană NU interzice cazanele sau sistemele de încălzire, cum ar fi centrale, boilere, încălzitoare, etc., pe bază de combustibili fosili, a transmis Comisia Europeană.

Măsurile vor diferi de la țară la țară pentru că guvernele naționale au flexibilitate în a alege măsurile necesare pentru a se ajunge la țintele stabilite.

UE ia masuri de reducere a emisiilor de carbon ale clădirilor, ceea ce se traduce în facturi mai mici pentru consumatori și o calitate a vieții îmbunătățită.

Uniunea Europeană NU interzice cazanele/sistemele de încălzire (de exemplu centrale, boilere, încălzitoare, etc.) pe bază de combustibili fosili.

În 2020, Comisia a prezentat Strategia privind valul de renovări ale clădirilor ca parte a Pactului verde european, iar revizuirea Directivei privind performanța energetică a clădirilor este o inițiativă-cheie. Recent Parlamentul European a adoptat prevederile convenite cu Consiliul care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor.

Dispozițiile Directivei privind performanța energetică a clădirilor vor sprijini astfel eforturile UE de a scădea emisiile de carbon în Uniune.

Acesta aduce beneficii concrete cetățenilor în contextul Pactului Verde European prin:

  • îmbunătățirea calității vieții oamenilor, acasă și la locul de muncă
  • creșterea confortului locuințelor si reducerea facturilor la energie.

Guvernele trebuie să aducă soluţii

Concret, Directiva privind performanța energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European și statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili. Prin urmare, nu se interzic sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.

După intrarea în vigoare a directivei, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire pe baza emisiilor acestora, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime a energiei din surse regenerabile folosite.

În plus, guvernele vor trebui să stabilească măsuri specifice pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire până în 2040.

Directivele UE lasă guvernelor naționale flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea de către acestea a aspirațiilor și a obiectivelor generale agreate.

Legislația este concepută astfel încât să țină seama de toate particularitățile naționale ale parcului imobiliar și ale mixului energetic din fiecare țară”, scriu reprezentanții Comisiei Europene în România”.

Cutremur mare, vineri după-amiază! Magnitudinea a fost de 6,8 grade pe scara Richter. Unde s-a resimţit

Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter s-a produs vineri după-amiază. Epicentrul seismului a avut loc la o adâncime de 215 kilometri.

Autorităţile au plecat în căutarea victimelor. Având în vedere severitatea cutremurului, salvatorii îşi fac griji mari.

Seismul s-a produs în Insulele Mariane de Nord

Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 a zguduit vineri regiunea Maug Islands din Insulele Mariane de Nord, a dezvăluit Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC).

Epicentrul cutremurului a avut loc la o adâncime de 215 kilometri, lovind la 434 de kilometri de Saipan, cea mai mare insulă din Insulele Mariane de Nord, cu o populație de aproximativ 43.400 de persoane.

Din fericire, n-au fost raportate victime.

Un alt cutremur devastator, după anul 2040

Directorul Bibliotecii Academiei Române, Nicolae Noica, a oferit o declarație fermă privind riscul seismic în România.

Noica spune că țara nu va fi afectată de un cutremur de aceeași magnitudine cu cel din 1977 până în anul 2040. În ciuda acestei proiecții aparent liniștitoare, Noica a subliniat că administraţiile trebuie să ia măsuri privind consolidarea clădirilor cu risc seismic.

Am făcut o istorie a cutremurelor de-a lungul timpului. Primul cutremur, în 1599, în timpul lui Mihai Viteazul, culmea, a avut loc în ziua de 4 martie şi, după aceea, o serie întreagă de date. Ce am constatat?

Noi vorbim că la 40 de ani se va produce cutremur. Se vede că au fost cutremure în 1940 şi în 1977. Deci, s-au produs aceste două cutremure. Întorcându-ne în timp avem 1802 – 1838, marele cutremur care a dărâmat Spitalul Colţea, tot aşa, la 37 de ani.

Între aceste grupe, la 70 de ani, 80 de ani, se produc aceste cutremure. De aceea, afirm că un astfel de cutremur, de tăria celui din 1977, nu va fi înainte de 2040.

Dar, încerc să spun cât mai puţin acest lucru, pentru ca administraţiile să înţeleagă că trebuie să facem ceva”, a explicat Noica.

LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT

0

Avem parte de o nouă etapă interesantă în Supeligă! Meciuri importante și în playoff și în playou weekendul acesta.

FCSB are ocazia să își asigure titlul dacă o va învinge pe Universitatea Craiova, singura echipă care îi mai poate pune probleme formației lui Gigi Becali.

În cealaltă extremă a competiției, Dinamo are o deplasare grea la Galați. Dacă Oțelul lui Dorinel Munteanu va lua cele 3 puncte, câinii sunt ca și retrogradați.

Iată și programul etapei

Vineri 05.04

Ora 17:30: UTA Arad – Botoșani 1-0

Ora 20:30: Sepsi – Farul Constanța 1-1


Sâmbătă 06.04

Ora 17:30: Petrolul Ploiești –  Voluntari 0-4

Ora 20:30: Rapid – CFR Cluj 1-4


Duminică 07.04

Ora 14:30: Hermannstadt – U Cluj 1-1

Ora 20:30: FCSB – Universitatea Craiova 2-0


Luni 08.04

Ora 17:30: Iași U Craiova 1948 0-0

Ora 20:30: Oțelul Galați – Dinamo 1-0

CLASAMENT

PLAYOFF

    1. FCSB                    41   puncte
    2. CFR Cluj                31
    3. Univ. Craiova         31
    4. Rapid                    28
    5. Farul                     26
    6. Sepsi                    24

PLAYOUT

    1. UTA Arad.             27
    2. U Cluj                   26
    3. Oțelul Galați          26
    4. Hermannstadt       24
    5. Petrolul                 22
    6. Voluntari               20
    7. Poli Iași                 18
    8. FCU 1948 Craiova  17
    9. Dinamo                 16
    10. FC Botoșani           14

Puteți vedea AICI rezultatele etapei anterioare.

Caz înfiorător în Capitală! Bărbat arestat după ce și-ar fi omorât mama. Femeia era imobilizată la pat

2

Caz cumplit în Capitală! Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi omorât mama. Femeia în vârstă de 88 de ani se afla în grija sa, fiind imobilizată la pat.

Biata femeie a sfârșit în urmă cu două săptămâni, între timp anchetatorii aflând și rezultatele autopsiei care, potrivit procurorilor, au scos la iveală faptul că moartea bătrânei a fost una violentă.

Bărbatul de 55 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului. A fost în primă fază reținut pentru 24 de ore, iar apoi arestat.

Chiar bărbatul a sunat la 112 să anunțe decesul mamei sale

Din câte reiese dintr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, transmis vineri, femeia de 88 de ani, imobilizată la pat, se afla în grija fiul său, de 55 de ani, aceștia locuind în sectorul 6 al Capitalei. Iar sesizarea la 112, prin care se anunța decesul femeii, a venit în 20 martie, bărbatul fiind cel care a anunțat că mama sa a murit.

La data de 04.04.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 55 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului.

În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 20.03.2024, în timp ce se afla în locuința comună din mun. București, sector 6, inculpatul și-a sufocat și strangulat mama în vârstă de 88 de ani, care era în grija sa, fiind imobilizată la pat. Ulterior, inculpatul a apelat serviciul de urgență 112, sesizând faptul că mama sa era decedată.

Echipajele de urgență sosite la fața locului au constatat decesul victimei, iar autopsia medico-legală a relevat că moartea a fost violentă și a fost produsă printr-un mecanism complex de sufocare/strangulare, care nu poate fi autoprovocat în nicio situație”, se precizează în comunicatul transmis vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Reținut, iar apoi arestat

Bărbatul a fost în primă fază reținut, iar apoi instanța a dispus arestarea sa preventivă.

„Față de inculpat a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. În cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai trabsmis aceeași sursă.

În acest caz, cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

Jaf-fulger la o sală de jocuri din Pitești/Ce au surprins camerele de supraveghere – VIDEO

0

O angajată a unui local de jocuri de noroc din Pitești a trecut prin momente de spaimă pe care, cel mai probabil, nu le va uita prea curând, după ce un individ a intrat în incintă pus pe furat. Și nu oricum, ci având la el un cuțit.

Sunt imagini surprinse de camere de supraveghere, pe care, cel mai probabil, anchetatorii le vor folosi în încercarea a-l identifica pe individ.

Potrivit Știrile ProTV, a fost vorba despre un jaf în mai puțin de un minut, la o sală de jocuri de noroc din Pitești.

Imaginile de pe camerele de supraveghere l-au surprins pe individul înarmat cu un cuțit, pe care oamenii legii îl caută. Rămâne de văzut când vor reuși polițiștii să dea de urma „vizitatorului” nepoftit.

Incidentul a avut loc pe timp de noapte, în jurul orei două și jumătate, când în cazino se mai afla o singură angajată. Cel mai probabil chiar pe acest aspect ar fi și mizat individul respectiv – care, din câte se poate vedea din imagini – purta o glugă pe cap, cel mai probabil în încercarea de a fi cât mai greu de identificat. La vederea bărbatului, care avea și un cuțit, femeia s-a refugiat și încuiat într-o altă încăpere.

În imagini se vede cum agresorul zgâlțâie ușa, apoi renunță și caută ceva de furat. Ia o geantă lăsată la vedere, care, din fericire, potrivit sursei citate, nu conținea valori, apoi părăsește sala de jocuri. Ulterior, femeia a ieșit din camera în care se „pitise” și a apăsat butonul de panică, sunând și la 112.

 

Bărbat reținut pentru tâlhărie, luna trecută, în Alba

Nu este singurul astfel de incident ce a ajuns în atenția polițiștilor, în ultima perioadă. Luna trecută, pe 8 martie, IPJ Alba anunța că un bărbat bănuit de tâlhărie calificată a fost reținut, după ce ar fi sustras, prin amenințări și violență, o sumă de bani, dintr-o sală de jocuri din Alba Iulia.

„Un bărbat bănuit de tâlhărie calificată, a fost identificat și reținut, cu operativitate, de polițiștii din Alba Iulia. Noaptea trecută ar fi sustras, prin amenințări și violență, 20.000 de lei, dintr-o sală de jocuri din Alba Iulia.

La data de 8 martie 2024, în jurul orei 03.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către angajata unei săli de jocuri de noroc din municipiu, cu privire la faptul că, un bărbat ar fi determinat-o, prin amenințări și violență, să îi pună la dispoziție suma de 20.000 de lei, provenită din încasări.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii de ordine publică împreună cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în mai puțin de o oră de la sesizarea faptei, a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea acesteia.

Bărbatul de 45 de ani, din Alba Iulia, a fost depistat într-un hotel din municipiul Alba Iulia, asupra sa fiind găsită suma de bani sustrasă.

Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia unde a fost audiat, iar în urma probatoriului administrat, a fost luată măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate”, a transmis IPJ Alba, în 8 martie, într-un comunicat.

Tudose, întrebare-cheie despre Rareș Bogdan: „Noi nu ne-am jignit până la urmă. Era o figură de stil cu Superman” – VIDEO

După depunerea listei de candidați a Alianţei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, la Biroul Electoral Central (BEC), reprezentanții celor două partide au făcut, vineri, declarații în fața presei.

Pe lista electorală pentru europarlamentare se regăsesc, între altele, numele lui Mihai Tudose și Rareș Bogdan.

La un moment dat în cadrul declarațiilor de presă, europarlamentarul PSD Mihai Tudose a fost întrebat cum este să fie pe acelaşi afiş electoral cu Rareş Bogdan – europarlamentar PNL – despre care afirmase că poartă „chiloţii peste pantaloni”. Social-democratul a replicat că nu a fost vorba despre vreo jignire, ci despre o „figură de stil cu Superman”.

„După cum vedeţi, nu îi mai are”, a răspuns în primă fază Mihai Tudose.

Europarlamentarul PSD a completat ulterior răspunsul. Spunând că „figura de stil”, respectiv acea comparație cu Superman, ar fi fost apreciată de către europarlamentarul liberal.

Tudose: Suntem şi prieteni, am lucrat împreună

„Vom lucra împreună, fiindcă eu sunt convins că nici domnul Rareş Bogdan nu va rata nicio ocazie, dar cu umor, că noi nu ne-am jignit până la urmă. Era o figură de stil cu Superman. A apreciat-o chiar şi domnul Rareş Bogdan, m-a sunat după aia şi a zis: „bă, genială, să văd cum scap de ea acum”.

E apanajul nostru, suntem şi prieteni, am lucrat împreună, ne-am şi taxat când am avut impresia că am greşit, fiindcă, nu-i aşa, uniunea s-a făcut astăzi, practic, s-a oficializat, ne-am armonizat. Dacă unul dintre noi o să creadă că celălalt hai să spunem că nu respectă drumul drept indicat de partide, de lideri, îl va taxa pe celălalt. Eu sunt convins de asta şi face parte din farmecul vieţii. Dar e o critică constructivă. Dar, după cum vedeţi, e îmbrăcat în costum regulamentar”, a mai spus Tudose vineri, 5 aprilie, aflat alături de Rareş Bogdan, precum și de liderii PSD și PNL la sediul BEC.

Afirmațiile lui Tudose – la care s-a făcut referire vineri – au fost făcute în noiembrie anul trecut. „Poate dimineaţă s-a trezit şi sub impulsul unui film, sau al unei benzi de desene animate, şi-a pus chiloţii peste pantaloni, pelerina şi a început să zboare printre blocuri”, susţinea el, referitor la Rareş Bogdan.

Liderii PSD și PNL au depus la BEC lista candidaților la europarlamentare. „Intrăm într-o altă logică electorală” – VIDEO

Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au fost, vineri, alături de Gabriela Firea, Mihai Tudose, Rareș Bogdan, dar și de alte nume cunoscute din cele două partide, la sediul Biroului Electoral Central. A fost depusă lista comună a candidaților pentru alegerile europarlamentare din iunie.

După depunerea listei cu candidații la alegerile europarlamentare, la Biroul Electoral Central, Ciucă și Ciolacu au făcut declarații în fața presei.

Ciucă, despre lista de la europarlamentare: Sunt și oameni noi

Primul care a vorbit a fost președintele PNL, Nicolae Ciucă, cel care a afirmat că echipa de candidați „are misiunea” de a merge la Bruxelles „nu pentru PNL, nu pentru PSD”, ci pentru România.

Am formalizat depunerea listei comune a alianței electorale PNL-PSD. Este o listă care cuprinde o parte dintre europarlamentarii care au experiență și care și-au desfășurat activitatea în Parlamentul UE. De asemenea, sunt și oameni noi.

Practic este o echipă pe care am asumat-o împreună astfel încât să ne ducem la capăt angajamentul pentru a continua cu aceeași responsabilitate să asigurăm stabilitatea guvernării și dezvoltarea României.

Această echipă are misiunea de a merge la Bruxelles nu pentru un partid, nu pentru PNL, nu pentru PSD. Are misiunea să meargă la Bruxelles pentru România, pentru cetățenii României, pentru a face tot ceea ce le stă în putință să continuăm acest proces de dezvoltare cu fonduri europene cum s-a realizat în ultimii 17 ani și putem cu toții să vedem acest lucru, bani cu care vom continua să dezvoltăm comunitățile locale, să putem să realizăm infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, să putem să îmbunătățim cele două obiective pe care fiecare dintre partide și toate partidele politice au promis că le vor avea pe lista de priorități – domeniul educației și domeniul sănătății”, a declarat liderul PNL, la sediul BEC.

Ciolacu: Am depășit momentul în care România trebuie să trăiască în circ, scandal

La rândul său, Marcel Ciolacu, premierul și totodată liderul PSD, a anunțat că cele două partide au constituit o alianță electorală. Și că vin „cu o ofertă europeană pentru alegerile europarlamentare”.

În acest moment este oficial, cele două partide au constituit o alianță electorală. Am făcut o alianță electorală la fel cum am construit și o coaliție de guvernare.

Nu am făcut-o nici pentru PSD, nici pentru PNL, am reușit împreună să depășim toate discuțiile interne și să arătăm și în interiorul partidelor, dar mai ales să arătăm românilor că avem maturitatea politică de a lua o decizie nu pentru noi, pentru stabilitate, pentru dezvoltare, într-un moment în care România nu își permite să piardă vreo investiție, vreun ban european, vreo coerență când vorbim de aderarea integrală la Spațiul Schengen, și terestru, când vorbim de eliminarea vizelor pentru SUA și nu în ultimul rând când vorbim de aderarea la OECD. Acestea sunt proiectele mari pentru care de fapt am creat această alianță electorală.

După ce românii vor decide prin vot (…) vom vedea după data de 10 iunie deciziile ulterioare politice. Din punctul meu de vedere, atât eu, cât și domnul președinte Nicolae Ciucă am făcut ceea ce este corect pentru România și pentru români. Am dat dovadă de maturitate politică. Cred că am depășit momentul în care România trebuie să trăiască mai ales în timpul campaniilor electorale în circ, scandal și întotdeauna să folosim și să împingem românii de a vota contra. Noi venim cu o ofertă, venim cu o ofertă administrativă pentru capitala României, o capitală europeană, venim cu o ofertă europeană pentru alegerile europarlamentare, cu o ofertă de stabilitate, de construcție și nu mai îndemnăm românii să voteze contra unui partid sau altui partid. Intrăm în cu totul și cu totul altă logică electorală”, a afirmat Ciolacu.

Cum va fi vremea de Florii și de Paște. Prognoza meteo pentru perioada 8 aprilie- 6 mai

0

Cu doar o lună rămasă până la Sărbătoarea Paștelui ortodox, perioadă în care mulți români se vor bucura de o minivacanță, aflăm cum arată prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Așadar, ce vești vin de la meteorologi cu privire la vremea din perioada următoare, inclusiv pentru ziua în care se sărbătoresc Floriile (28 aprilie), dar și pentru prima zi de Paște (5 mai).

Nu de alta, dar mulți își fac de pe acum planuri pentru perioada Sărbătorilor Pascale, în care vor să se bucure de timp liber alături de cei dragi și de plimbări – dacă nu la munte sau la mare, măcar de o ieșire în parc.

Sunt estimări anunțate vineri, 5 aprilie, de la nivelul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 8 aprilie- 6 mai 2024.

Astfel, meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă şi în prima săptămână a lunii mai, de Paşte.

Nu vor lipsi, însă, nici ploile. Dacă pentru prima săptămână din prognoză meteorologii estimează, referitor la cantitățile de precipitații, că vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice, pentru săptămâna 15-22 aprilie specialiștii anunță că regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Ce au anunțat reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie:

Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice.

Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar.

Cutremur în România, vineri dimineață. Ce magnitudine a avut seismul din 5 aprilie

2

Un cutremur slab a avut loc vineri dimineață, 5 aprilie, în România. Seismul s-a produs în Oltenia. Și, potrivit primelor informații, a fost unul de suprafață.

Cutremurul s-a produs vineri, 5 aprilie, în Oltenia, județul Mehedinți, la ora 06:29, la adâncimea de 13.6 kilometri, potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut 2,4 grade pe Richter.

Conform infp.ro, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42km N de Drobeta-Turnu Severin, 54km V de Târgu Jiu, 63km SE de Reșița, 85km S de Hunedoara, 99km S de Deva.

Cutremur de 3,9 grade, luna trecută

De la începutul acestei luni, alte două cutremure – ambele slabe – au fost înregistrate în România. Unul pe 3 aprilie, la ora 01:41, ce s-a produs în zona seismică Vrancea, și a avut 2,6 grade, iar celălalt pe 1 aprilie, la ora 23:51, fiind vorba de un cutremur cu magnitudinea 2,7 înregistrat în Muntenia, Buzău.

În decursul lunii martie, în țară au avut loc mai multe cutremure. Unul dintre ele, de 3,3 grade pe Richter, a fost înregistrat în dimineața zilei de 28 martie, la ora 08:36, și s-a produs în Moldova- județul Neamț.

În 10 martie, s-au produs două cutremure de peste 3 grade – unul dintre ele seara, la ora 22:42, în Moldova, județul Bacău, seismul având 3,4 grade pe Richter, iar celălalt în cursul dimineții acelei zile, mai precis la ora 10:37, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.

Totodată, în după-amiaza zilei de 5 martie, un cutremur de 3,9 grade a avut loc în județul Vrancea, la ora 15:12, la adâncimea de 128.8 kilometri.

Guvernatorul regiunii ruse Murmansk, înjunghiat de un bărbat. Oficialul, dus în sala de operație/Ce s-a întâmplat cu atacatorul

Guvernatorul regiunii ruse Murmansk a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de un bărbat.

Un atacator a cărui identitate nu este cunoscută l-a înjunghiat pe guvernatorul regiunii arctice ruse Murmansk, rănindu-l la stomac. Totul s-a întâmplat după ce acesta avusese joi o întâlnire cu locuitorii unui oraş al regiunii, au anunţat agenţiile de presă ruse, care citează serviciul de presă al guvernatorului.


Atacatorul, reţinut

Din câte s-a mai aflat în acest caz, bărbatul l-a acostat pe guvernatorul Andrei Cibis în timp ce acesta ieşea de la o întâlnire. Care avusese loc în casa de cultură din Apatiti, la sud de portul nordic Murmansk.

„A avut loc un atac armat şi a suferit o rană de cuţit în stomac. Atacatorul a fost reţinut”, a anunţat serviciul de presă al guvernatorului, potrivit Reuters.

„Guvernatorul se află în prezent în operaţie. El este conştient şi s-a îndreptat singur spre maşina sa. În drum spre spital, el vorbea şi răspundea la întrebări. Era curajos, vesel”, conform aceleiași surse.

Agenţiile de presă ruse nu au comunicat nimic despre posibilul motiv al agresiunii.
Un atac armat asupra unui funcţionar public este un eveniment relativ rar în Rusia, în special într-o regiune arctică precum Murmansk, situată la aproximativ 1.500 km nord de Moscova.

Anchetă. Polițistă din Dâmboviţa, cercetată după ce soţul a difuzat înregistrări cu ea lovindu-şi copiii/„S-a dispus retragerea dreptului de port armă”

0

E în plină derulare o anchetă la nivelul IPJ Dâmboviţa.

O polițistă a intrat în atenția superiorilor săi, după apariția unor imagini deloc ușor de privit.

O polițistă este cercetată după ce soțul ei a difuzat înregistrări cu ea în timp ce îşi lovea copiii, potrivit Antena 3. Filmările respective au ajuns şi în atenția superiorilor poliţistei. Femeia este acum în vizorul mai-marilor săi ierarhici, care au decis să-i retragă dreptul de port armă.

Oficial DGASPC: „La acest moment, situaţia minorelor este în curs de reevaluare”

În ianuarie, după solicitarea ordinului de protecţie venit din partea tatălui, copiii au fost evaluaţi și nu a fost necesară vreo măsură, dar s-a dispus o consiliere psihologică, transmite aceeași sursă. Fetiţele vor fi acum consiliate din nou.

Un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC) a precizat că specialiştii din cadrul DGASPC trebuie să evalueze situaţia.

„La acest moment, situaţia minorelor este în curs de reevaluare, în urma unei noi sesizări de posibil abuz asupra acestora. Prima informare a fost făcută de către instanţa de judecată, momentul în care s-a emis un ordin de protecţie.

Noua sesizare priveşte fapte de abuz asupra minorelor, iar specialiştii din cadrul DGASPC trebuie să evalueze situaţia pentru a constata dacă aceste fapte se confirmă sau nu şi dacă este nevoie de instituirea unei măsuri de protecţie specială”, a precizat Mihaela Ciobănoiu, purtător de cuvânt DGASPC Dâmboviţa.

 

Ce a anunțat IPJ Dâmbovița: „S-a dispus retragerea dreptului de port armă”

Joi, 4 aprilie, IPJ Dâmbovița a transmis faptul că în acest caz conducerea instituției a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern. Și că s-a dispus s-a dispus retragerea dreptului de port armă în cazul polițistei.

„Având în vedere informațiile apărute pe o rețea de socializare cu privire la o polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele:
Imediat cum a luat cunoștință, conducerea instituției a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern.

Precizăm ca aceste activități sunt în curs de desfășurare, urmând ca în funcție de aspectele constatate să se dispusă măsurile prevăzute de lege.

De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privirea la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Totodată, s-a dispus retragerea dreptului de port armă, pentru prevenirea oricăror evenimente, precum și informarea reprezentanților Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului în vederea dispunerii măsurilor din competență”, au transmis reprezentanții IPJ în comunicatul din 4 aprilie.

Lucrările de la Eroii Revoluției au intrat în faza finală

2

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a oferit noi informații privind progresul lucrărilor desfășurate la intersecția Eroii Revoluției, una dintre cele mai aglomerate intersecții din
Capitală.

 În cursul nopții de 1 spre 2 aprilie, echipele de muncitori au lucrat la turnarea unui nou strat de asfalt. Din cauza restricțiilor de circulație, au fost probleme în trafic de dimineață. Daniel Băluță a comunicat pe pagina sa de Facebook că, în timpul nopții, constructorii au finalizat așternerea unui nou strat de asfalt la intersecția Eroii Revoluției. De asemenea, edilul Sectorului 4 a menționat că lucrările sunt în faza finală, o veste îmbucurătoare pentru șoferii care tranzitează zona.

„Constructorii au făcut o noapte albă în intersecția de la Eroii Revoluției, acolo unde s-a așternut un nou covor de asfalt. Odată cu finalizarea lucrărilor, care sunt pe ultima sută de metri, întreaga zonă va avea o nouă înfățișare”.

Intersecția începe să prindă, astfel, contur de nou, la acest lucru contribuind și echipele celor de la Totul Verde. S.A., care lucrează la regenerarea zonei prin amenajarea și întreținerea spațiilor verzi.

”Vom beneficia de străzi mai sigure, de o intersecție mult mai aerisită și fără aglomerații, trotuare mai bine întreținute, spații verzi, pentru că avem nevoie de un mediu urban mai plăcut, de parcări și, cel mai important, interconectarea între stațiile STB și metrou”, a precizat edilul sectorului 4.

Poza Zilei

Ileana Lazariuc. Tot prin vacanțe…

Horoscop 5 aprilie 2024 – Ai încredere în ideile tale

0

BERBEC

Astăzi abilitățile dvs. de comunicare vor fi excelente, deci este o zi fantastică pentru cei care se ocupă de vânzări, marketing, scriere, predare sau actorie. Ceea ce spui va fi convingător și energic și totuși vei fi și diplomatic și fermecător.

 

TAUR

Aruncați o privire la notele dvs. și vedeți ce ați avut în vedere. De atunci, v-ați răzgândit de trei sau patru ori. Faceți un efort pentru a conecta punctele. Intervenția unui coleg vă va ajuta să terminați un proiect actual care se dovedește obositor.

 

GEMENI

Gândurile tale se îndreaptă automat către aspectele mai grave ale vieții. Astăzi vei fi atras de singurătate într-un mediu frumos. Cu toate acestea, pentru unii dintre voi, singurătatea nu este descrierea corectă, deoarece mediul tău ascuns și frumos ar putea include un iubit secret.

 

RAC

Astăzi este o zi minunată pentru a ieși și a socializa pentru că simți că vrei cu adevărat să vorbești cu ceilalți. Vei radia căldură și entuziasm oriunde ai merge. Iubirea și onoarea merg împreună. A merge cu fluxul este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla.

 

 

LEU

Astăzi este o zi plină de ambiție, care îți va oferi capacitatea de a lucra și de a realiza multe. Veți primi vești bune de la cineva pe care îl cunoașteți. Partenerul tău va fi mai direct decât de obicei. Fă la fel și relația ta va fi și mai bună.

 

FECIOARA

Se pare că ziua ar putea curge bine și ar putea implica călătorii ce se vor dovedi satisfăcătoare. Vei continua așa cum ai început. Păstrează-ți entuziasmul de ieri, viziunea ta practică și vei reuși. Ideile tale sunt pozitive și pot fi adaptate destul de util.

 

 

BALANTA

De data aceasta vei refuza cu un zâmbet. Abordarea ta calmă îi va dezarma pe ceilalți. Simți nevoia să ieși în evidență și să arăți ce poți face. Nimic nu te poate descuraja de la gândirea ta logică. Dacă ești singur, o întâlnire ar putea schimba cursul vieții tale.

 

 

SCORPION

Simțiți-vă liber să vă impuneți condițiile dacă trebuie să negociați. Aveți grijă și citiți cu atenție detaliile din contract. Folosiți-vă abilitățile de negociere și apărați-vă interesele. Nu ezitați să primiți consiliere juridică. Evitați să vă gândiți la trecut și totul va fi bine.

 

 

SAGETATOR

Dacă nu faci ceea ce te pasionează cu adevărat, ai putea ajunge ursuz și iritabil. Echilibrul dvs. depinde de cât de mult vă puteți exprima și cu cât vă veți simți mai bine. Gândește-te la asta înainte de a-ți alege calea. Trebuie să vă sincronizați sarcinile zilnice. Acest lucru va oferi proiectelor dvs. o bază mai bună pentru a începe.

 

 

CAPRICORN

Mergi la căldura casei tale, a prietenilor tăi adevărați și a rădăcinilor tale. Vă va îmbunătăți starea de spirit. Farmecul tău este în creștere și este timpul să vorbești despre planurile tale și să aplici o convingere blândă. Noile cuceriri vor fi mai mult decât satisfăcătoare.

 

VARSATOR

Acum este un moment bun pentru a vă planifica vacanța, dacă nu ați luat-o deja. Adori schimbările și descoperirile. Cel mai greu lucru acum este luarea unei decizii. Veți avea nevoie de un mediu liniștit, dar va depinde de dvs. să creați unul.

 

PESTI

Ai încredere în ideile tale. Veți fi un expert în negocieri financiare. Ești surprins de îndrăzneala unuia dintre colegii tăi de muncă … Nu-i judeca greșit intențiile, ci doar caută să-ți atragă atenția. Nu aveți suficiente elemente pentru a lua decizii radicale în relațiile voastre.

Klaus, ia-ți șapca și fugi!

Klaus Iohannis a dat-o rău de gard când și-a anunțat intenția de a ajunge secretar general al NATO. Nu știm cine i-a băgat în cap prostia asta, dar deranjul provocat a fost foarte mare, iar efectele încă nu sunt trecute. Pentru prima dată în istoria de 75 de ani a organizației, poziția hegemonică a Americii a fost contestată de cineva din interior. Casa Albă s-a văzut nevoită să intervină categoric, astfel că ambasadorul Washingtonului la NATO, Julianne Smith, a ieșit public numaidecât cu un mesaj ferm: alesul SUA este Mark Rutte, „cred că sunteți conștienți”!

Klaus, ia-ți șapca și fugi, până nu te ridică în fața clasei Unchiul Sam și te ia la întrebări despre cine te-a împins să semeni discordie între aliați.

Dacă a fost de capul lui, atunci va trage singur ponoasele. La cum îl cunosc românii, aceasta pare cea mai plauzibilă variantă, anume că Iohannis s-a trezit vorbind despre Liga Campionilor când el are echipament de Divizia Județeană. Vrea să fie șef peste cea mai tare alianță militară din istoria omenirii unul care seara, când se duce la culcare, își pune telefonul mobil pe silențios și-i transmite ordonanței să-l deranjeze doar dacă „arde”.

În schimb, dacă a fost băgat la înaintare și a acceptat să facă jocurile altora, atunci este foarte grav, căci inclusiv imaginea României va avea de suferit. La nivel european, un singur politician încearcă de ani buni să extragă Uniunea Europeană de sub umbrela Americii. Este vorba despre Emmanuel Macron, ale cărui ambiții personale de încoronare drept noul „Napoleon” al politicii UE sunt arhicunoscute, de la Londra la Atena se știe că liderul de la Elysee urmărește să joace un rol mai important pe scena internațională. Macron nu este mulțumit cu faptul că securitatea Europei rămâne și „azi”, în 2024, dependentă de armele SUA, de aceea tot flutură steagul independenței militare a UE și caută să atragă de partea sa adepți – „Și noi avem rachete nucleare”, au spus diplomații Parisului zilele trecute, o afirmație care, inițial, s-a crezut a fi un mesaj adresat Moscovei; în realitate, Franța a țintit spre acele țări de la marginea Europei cărora a vrut să le arate că și Hexagonul are forța să le apere, în caz de ceva.

Nu-i pentru prima dată când Macron provoacă SUA. A încercat-o și pe vremea lui Donald Trump, dar s-a potolit imediat după ce liderul de la Casa Albă a amenințat că se retrage din organizație. Mai mult, a și acceptat fără crâcnire majorarea procentului din PIB alocat de fiecare stat membru pentru bugetul „Apărării” (contracte de achiziții militare în valoare de miliarde, asta a urmărit să obțină America).

„Cred că sunteţi conştienţi de faptul că poziţia SUA este că îl susţinem pe deplin pe Mark Rutte ca viitor secretar general! Dar, avem cel mai mare respect şi pentru prietenul nostru, preşedintele Iohannis, şi apreciem că a intrat în competiţie şi îi dorim toate cele bune”, a transmis Julianne Smith, ambasadorul SUA la NATO.

A fost pentru prima dată când SUA s-au văzut nevoite să ridice tonul ca să-și facă auzită vocea. Și asta numai pentru că Iohannis și-a astupat urechile și, deși știa că 28 dintre cele 32 de state membre NATO îl susțin pe Rutte, s-a încăpțânat să anunțe public faptul că vrea să fie el secretar general. De ce? Cine l-a impins să bage dihonia in NATO? Ce promisiune i s-a făcut, poate ceva legat de obținerea vreunui post călduț la Bruxelles? Președintele are obligația să aducă lămuriri, mai ales că, vedem, situația se complică de la o zi la alta, iar America a fost pusă în situația de a ieși public cu un mesaj în același timp categoric, dar și subtil – Acel „Cred că sunteţi conştienţi…” se traduce prin „Aveți grijă ce faceti, ăsta e un joc periculos!”.

Nu numai noi vedem lucrurile astfel, și mari publicații din Vest scriu că anunțul lui Klaus Iohannis a iritat pe multă lume. Diplomați de top de la NATO și din cadrul UE sunt adunați zilele acestea la Bruxelles, iar subiectul central al discuțiilor este răzvrătirea liderului român. Da, răzvrătire, pentru că Iohannis persistă în a comite gafe pe bandă rulantă – deși a avut șansa să revină, într-un mod elegant, asupra anunțului, el a insistat: „Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO”.

De la București, acolo unde i-a primit pe Charles Michel și Viktor Orban, Klaus Iohannis s-a arătat mai preocupat de soarta Ucrainei decât de deranjul pricinuit Americii – „România este angajată pe deplin în această prioritate”. Dar, când va fi România angajată pe deplin în rezolvarea problemelor interne cu care se confruntă? Când va deveni o prioritate combaterea criminalității și a traficului de stupefiante? Portul Constanța a devenit port ucrainean, hai s-o spunem pe-a dreaptă, însă tot dinspre Ucraina există temeri că vine și marfa albă, adusă de rakeții lui Zelenski. Când se va apleca președintele Iohannis și asupra nevoilor stringente ale românilor, cărora de 2 ani le cere să se sacrifice pentru ajutorarea vecinilor ucraineni?!

La fel ca Iohannis este și Jens Stoltenberg, disperat să obțină bani pentru Ucraina. De fapt, știm că fondul de 100 de miliarde de euro cerut nu este destinat Kievului, Zelenski va fi doar liantul spre uriașul complex industrial militar, care acum s-a mufat la bugetele tuturor statelor lumii.

Ambițiile politice și de imagine pe care le are Klaus Iohannis după 10 ani de hibernare la Cotroceni s-ar putea să pericliteze chiar viitorul și securitatea României. În ritmul în care dă cu bâta-n baltă, nu-i exclus ca americanii să-și regândească strategia referitoare la dezvoltarea bazei de la Kogălniceanu. Se vorbește chiar de mai multe, toate opțiunile de pedepsire a trufiei iohanniste sunt pe masă.

Ritm catastrofal la regenerabile. În 3 luni s-au instalat 19 MW

Noile capacități de producție a energiei rămân doar pe hârtie și la nivel declarativ. În realitate, în trei luni de urgență maximă pentru sistemul energetic deficitar, au intrat în funcțiune 39 MW, din care doar 19 MW solar, la capitolul regenerabile. La factorul de capacitate pentru fotovoltaice, asta înseamnă circa 1,9 MW.  Joi, România a importat energie de dimineață până seară, dat fiind că eolienele au produs, în medie, circa 100 MW, din 3.000 MW instalați, iar solarul, circa 500 MW pe timpul zilei. 

După ce duminică, 31 martie, consumul s-a prăbușit până la alerta în sistemul energetic, ministrul Sebastian Burduja a reiterat nevoia de capacități de stocare.

”Dacă nu avem capacități de stocare, punem în dificultate și producătorii de energie din regenerabilă, dar și stabilitatea sistemului energetic”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. În ce privește singura șansă a României de a obține un echilibru al sistemului energetic, prin construcția hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița, Burduja a confirmat moartea proiectului, invocând faptul că nu s-au depus oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate. În schimb, acesta a pus pe masă fondurile europene pentru instalarea de baterii.

”Avem pregătită o schemă pentru stocare prin Fondul de Modernizare, cu o sumă generoasă, de 500 de milioane de euro, la care pot aplica și cei care au deja capacități instalate și vor să atașeze stocare la ele”, a spus ministrul. În fapt, stocarea în baterii este cea mai costisitoare metodă. Comitetul Economic și Social European (CESE) atrăgea atenția recent că stocarea unui kWh de energie fotovoltaică îi dublează sau chiar îi triplează costul, fără a mai lua în calcul costurile de mediu ale tehnologiei dominante pe bază de baterii litiu-ion. Astfel, potrivit CESE, vorbim despre costuri între 50 și 80 miliarde euro pentru un singur TWh stocat, în cazul stocării intraanuale sau sezoniere, pentru a răspunde necesității de egalizare, fără a pierde din vedere că bateriile ar trebui reînnoite la un interval de 15, maximum 20 de ani.

Nimic nu se mișcă

Joi, România a importat energie pe tot parcursul zilei. La ora 11.30, se importau 817 MWh, în condițiile în care eolienele, cu o capacitate instalată 3.026 MW, produceau doar 29 MWh, iar fotovoltaicele, 647 MWh. La ora 17.08, importurile erau de 911 MWh, cu o producție la eoliene de 127 MWh și la fotovoltaice, de 354 MWh.  Sincopele de producție arată clar instabilitatea producției din regenerabile. Deși se tot anunță megainvestiții în acestea, în ultimele trei luni au fost puse în funcțiune capacități fotovoltaice de doar 19 MW. În plus, au mai fost instalați 29 MW pe gaze și 1 MW pe hidro. Acum se tot bate moneda pe contractele pentru diferență, care, spun autoritățile, ar aduce investiții de 3,1 miliarde de dolari pentru proiecte solare și eoliene în România. Problema majoră, abordată doar în treacăt de Ministerul Energiei, este blocajul la racordările în sistem, având în vedere că rețelele sunt total nepregătite să preia o cantitate mai mare de energie intermitentă, iar lucrurile acestea nu se rezolvă peste noapte.

Taxe pe stocare

Reprezentanții productorilor de energie din sectorul regenerabilelor au cerut schimbarea legislației cu privire la stocare, deoarece unitățile de stocare sunt privite ca un consumator final, acestea fiind supuse unor serii de taxe, precum certificate verzi, cogenerare, accize și taxe de transport.

”Dacă aceste taxe nu vor fi eliminate, business-ul nu va sta în picioare. O să fie multă energie și nu o să avem ce face cu ea, în unele ore și zile centralele vor trebui oprite”, a precizat Martin Moise, prim-vicepreședinte PATRES, asociația producătorilor din regenerabile.

Brandul „Hagi” face mai mult decât FCSB și Rapid la un loc

3

Echipele din Superligă și-au prezentat situația fincnciară pe 2023. Farul Constanța, campioana en-titre a României, a avut un profit de 1,55 milioane de euro sezonul trecut. Dar detaliul care a atras atenția este suma pe care echipa „Regelui” a încasat-o de la sponsori.

Nu au o masă uriașă de fani, iar stadionul de la Ovidiu este unul mic, de doar 4500 de locuri, astfel că Farul nu poate atrage prea mulți bani din bilete. Cu toate astea, suma pe care au încasat-o de la sponsori este enormă, comparativ cu celelalte echipe ale Ligii 1.

FCSB și Rapid, de pildă, au cu mult mai mulți fani față de constănțeni. Cu toate acestea, sumele din contractele lor cu sponsorii sunt mărunțiș față de înțelegerile pe care le-a încheiat Farul.

Echipa lui Gigi Becali a încasat 2,54 milioane de euro din sponsorizări și publicitate, în anul 2023, după cum se arată în documentele făcute publice de conducerea clubului.

Rapidul stă puțin mai bine. Giuleștenii au încasat 3,33 milioane de euro din publicitate.

După un calcul simplu, totalul încasărilor celor două echipe (Rapid și FCSB) este de 5,87 milioane de euro. Asta înseamnă doar cu 200.000 de euro mai mult decât suma strânsă de Farul Constanța, ceea ce denotă un real dezechilibru.

Echipa lui Hagi a înregistrat o creștere de peste 2 milioane de euro a veniturilor obținute din sponsorizări, în 2023, față de 2022. Este limpede că acest câștig se datorează titlului de campioană pe care Farul l-a obținut la finalul sezonului 2021-2022.

După această reușită uriașă, Superbet a devenit sponsorul principal al clubului, cu un contract pe baza căruia “marinarii” încasează un million de euro pe an, doar de la compania de pariuri.

Barcelona vinde și ce încă nu are

0

Conform presei spaniole, FC Barcelona a mai găsit o metodă de a încasa bani. Catalanii ar putea primi peste 160 de milioane de euro dacă planurile vor fi duse la capăt. Cu toate că lucrările de renovare de pe Camp Nou nu vor fi gata mai devreme de finalul anului 2025, conducerea Barcelonei a scos deja la vânzare 62 de locuri din lojele VIP ale stadionului.

Președintele Joan Laporta ar fi declarat că are deja mai multe entități care așteaptă să plătească pentru unul dintre locurile exclusiviste scoase la vânzare. Această afacere ar putea fi “un levier economic”, așa cum îi place lui Laporta să numească astfel de metode de a atrage fonduri.

Șeful Barcelonei a inventat această denumire în 2022, când Barcelona a vândut procente din viitoarele sale drepturi TV și cote în divizia sa media Barca Studios, pentru a finanța achizițiile de jucători precum Robert Lewandowski, Raphinha și Jules Kounde.

Din punct de vedere sportiv, managementul a dat roade. Cu ajutorul jucătorilor aduși în urma acestor inginerii financiare făcute de conducere, Barcelona a reușit să câștige titlul în 2022, după 4 ani de așteptare.

Prin vânzarea lojelor VIP, Barcelona ar putea primi o plată anticipată de 100 de milioane de euro la 1 iulie, iar restul de 60 de milioane de euro în aceeași dată în 2025.

Competiția pe piața transferurilor a fost complicată pentru Barca, în ultimul deceniu. Banii pe care i-ar primi acum, însă, ar putea face posibilă achiziționarea unui mijlocaș defensiv pentru a-l înlocui pe Sergio Busquets. Cea mai probabilă variant pentru acest post este Joshua Kimmich.