Acasă Blog Pagina 397

Colegiul Medicilor a început o cercetare în ceea ce priveşte situaţia de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală

4

Colegiul Medicilor din Bucureşti anunţă că a declanşat o cercetare în ceea ce priveşte situaţia de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală.

Totul, în urma acuzaţiilor conform cărora 20 de pacienţi ar fi murit după administrarea necorespunzătoare a unui medicament. Totodată, Colegiul Medicilor va sprijini demersurile Ministerului Sănătăţii în acest caz.

În urma informaţiilor din spaţiul public, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a demarat cercetarea coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională în situaţia semnalată la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti”, a transmis, joi seară, Colegiul Medicilor Bucureşti.

De asemenea, CMMB transmite că va oferi sprijin în demersurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii în acest caz.

MS trimite Corpul de Control la Spitalul „Sf. Pantelimon” București

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, 11 aprilie, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti.

„În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, în cursul zilei de 11.04.2024, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților.

Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate”, a precizat MS, într-un comunicat.

Un bucureştean a dat lovitura vieţii. A câştigat marele premiu la Loto 6/49! Cât a costat biletul norocos

Un român din Bucureşti nu va mai trebui să muncească nicio zi în viaţa lui. A dat lovitura la Loto 6/49. Omul a pus mâna pe 1,94 milioane de euro.

Biletul norocos a fost jucat în Sectorul 2.

A jucat 22 de variante

Potrivit Loteriei Române, biletul cu 22 de variante a costat 154,5 lei. Biletul norocos a fost jucat la agentia 72-003 din Sectorul 2, București și a fost completat cu schema redusă cod 57, în total 22 de variante la Loto 6/49, prețul biletului fiind de 154,50 lei.

Pe lângă premiul de categoria I, pe biletul norocos s-au înregistrat și 20 de câștiguri de categoria a IV-a, în valoare totala de 600 de lei, suma totală câștigată fiind de 9.646.732,64 de lei.

Numerele extrase la Loto 6/49: 31, 13, 15, 23, 25, 42.

Are 90 de zile să revendice banii

Acesta este al doilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 25.02.2024 și a fost în valoare de 36.450.832,24 lei.

Conform regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor de tip loto tradiţional, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica câştigul, precizează reprezentanţii Loteriei Române.

Câştig imens şi în februarie

La tragerea Loto 6/49 de duminică, 25 februarie 2024, a fost câştigat premiul de categoria I în valoare de 36.450.832,24 lei, echivalentul a peste 7,32 milioane euro, anunță Loteria Română.

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 03-029 din Piteşti, judeţul Argeş, şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 24,50 lei.

Bulevardul Alexandru Obregia se transformă în artera teilor!

0

Teiul se plantează primăvara, în perioada martie-mai, înainte de perioadele de creștere activă. Este important să se evite plantarea în timpul iernii, când solul este înghețat. 

Aceștia sunt arbori atrăgători, perfecți pentru peisajele urbane, deoarece tolerează o gamă largă de condiții adverse, inclusiv poluarea. Teii, prin frunzele lor bogate, contribuie la purificarea aerului și la crearea unor spații verzi care îm­bogățesc mediul urban.

Este și motivul pentru care cei de la Totul Verde S.A. au demarat un proiect de plantare a teilor în mai multe zone din sectorul 4, iar primul pas a fost deja făcut pe una dintre cele mai verzi artere din Sector. Este vorba de Bulevardul Alexandru Obregia.

Acest lucru adaugă un plus de frumusețe pe străzile sectorului, având și o importanță vitală pentru sănătatea și calitatea comunității.

Plantarea de tei nu este doar o decizie estetică, ci și una pragmatică. Teii sunt arbori nativi în Bu­curești și sunt recunoscuți pentru capacitatea lor de a oferi umbră generoasă în timpul verii, de a absorbi poluarea din aer și de a contribui la reducerea zgomotului din mediul urban. Prin plantarea acestora pe Bulevardul Alexandru Obregia, se urmărește să se creeze un spațiu mai plăcut pentru locuitorii din zonă, dar și să se ofere un habitat mai prielnic pentru diversele specii de păsări și alte viețuitoare urbane.

Poza Zilei

Delia. Fără rafie, fără machiaj

Horoscop 12 aprilie 2024 – Nu încercați să vorbiți sau să treceți la acțiune prea repede

0

BERBEC

Nu încercați să vorbiți sau să treceți la acțiune prea repede, numai pe impulsuri de moment. Conflictele pot fi depășite cu o oarecare răbdare. Ați avut o presimțire despre problemele inimii și vă dedicați să vă asigurați că purtați o conversație sinceră.

 

TAUR

Puteți alege să clasificați domeniile critice din viața dvs. sau puteți clarifica sau confirma o problemă. Sunt necesare soluții mai rapide. Rețineți că dorințele bruște pot masca rădăcina reală a unei probleme actuale.

 

GEMENI

Astăzi veți găsi o modalitate de a vă îmbunătăți viața familială. Cu toate acestea, confruntările pot apărea… A vorbi despre finanțe cu cineva apropiat vă va ajuta să rămâneți la curent cu orice provocări legate de bani cu care vă confruntați acum.

 

RAC

Astăzi, ceva neobișnuit vă poate afecta munca. Va fi brusc și surprinzător. Pentru mulți, va aduce o mai mare libertate sau eliberare. S-ar putea chiar să te simți mai bine. Intervenția unuia dintre colegii de serviciu vă va fi de mare ajutor.

 

 

LEU

Sunteți dispus să depuneți eforturi pentru ceva care are beneficii pe termen lung. O atmosferă tensionată vă poate face dificilă rezolvarea micilor probleme și provocări. În acest moment, se poate cristaliza sensul vieții pentru tine.

 

FECIOARA

Astăzi veți fi atractiv din toate punctele de vedere și ați putea la fel de bine să obțineți o favoare care să vă bucure inima. Profitați la maximum de aceste auspicii excelente. În plan sentimental, s-ar putea să fie dragostea vieții voastre.

 

 

BALANTA

Este momentul pentru reîmprospătarea și recâștigarea energiei. Cu toate acestea, pe măsură ce ziua progresează, ar putea exista unele nemulțumiri. Adevărul este că disconfortul te motivează să faci îmbunătățiri.

 

 

SCORPION

Veți încerca să vă faceți lumea confortabilă, recreativă și concentrată pe ceilalți și posibilele lor preocupări. Pe alte fronturi, va fi o zi productivă. Activitățile tale vor fi inspirate de intuiția ta, iar relațiile vor implica o înțelegere reciprocă.

 

 

SAGETATOR

Nu încercați să dominați, părerile excesive ale celorlalți nu vor merge bine cu discursurile voastre sincere, care vor fi prea directe în acest climat incomod. Fii răbdător o zi sau două. Va trece și între timp, vei avea grijă de familia ta.

 

 

CAPRICORN

Ziua de azi îți va oferi un farmec discret, care va fi perceptibil tuturor celor pe care îi întâlnești astăzi. Șansele și coincidențele norocoase vă vor oferi o varietate de oportunități în zonele alese. Toate întâlnirile tale vor fi marcate de noroc!

 

VARSATOR

Alegeți locuri de muncă care necesită inspirație sau intuiție în locul celor care necesită precizie sau forță fizică. Plătiți-vă datoriile, recuperați banii pe care alții vi-i datorează sau împrumutați-vă dacă aveți nevoie.

 

PESTI

S-ar putea să descoperi că poți analiza mai bine o idee dacă o vezi explicată. Tânjești după mai multă organizare, structură, direcție și scop. Dacă aveți de-a face cu o problemă tulburătoare în viața dvs. amoroasă, va trebui să abordați situația cu inima deschisă.

Poporul Român va avea un destin cosmic după Marele Potop

Asteroidul ne chifteşte meserie. Ciclonul Gina mătură ruinele Bucureştiului. Tăriceanu îl salvează pe Băse de la înec. Un vârtej electromagnetic scurtcircuitează Forumul Realităţii şi nişte clone digitale ţâşnesc aievea în crunta realitate.

Luna se lichefiază sub presiunea câmpurilor magnetice de la laboratorul din Los Angeles. Femeile de serviciu atacă Parlamentul. Hrebe e arestat de un grup de revoluţionari spanioli care tocmai au şters-o nemţeşte din peninsula iberică vrând să scape de franchişti. Maoiştii portocalii din Anvers dau cu subsemnatul într-o tabără militară din Bengali. La Buzău se vede deja Oceanu’ Indian. Pinalti trece cu bărcuţa spre Cairo.

Un delfin scoate mistria şi răcneşte ca un apucat că loja aia maro e numai a lui aşa că naufragiaţii îşi caută alte locuri de andocare. Trece Olandezu’ Zburător. ONU trimite o misiune de observatori care cad în mrejele fetelor de la Apaca. Secretarul de Partid al Sectorului 5 devine Primarul Primăriei 5. Ceea ce vedem la televizor e numai o aparenţă. Filiera austriacă şi criza italiană sau o altă perspectivă asupra evenimentelor din Europa tuturor timpurilor! Ţineţi minte numele ăsta, Alois Lexa von Aehrenthal, că o să vă zic nişte chestii şi despre asta, staţi prin preajmă. O să dezvolt proiectul ăsta, acuşica. Aehrenthal a pus la cale evenimentele din 1907.

Totul e legat de interesele Imperiului Austro-Ungar. Şi de interesele celorlalte puteri şi ale Rusiei. Austriecii au cumpărat jurnalişti români care au denaturat adevărul despre evenimentele din nordul României din 1907. Nimic nou sub soare. Presa e o pârghie foarte bună pentru intrigile politicii. La fel se întâmplă şi acum. Ce legătură are Aehrenthal cu Cavour şi cu evenimentele de astăzi? Oho! Vă uitaţi ce se întâmplă în sudul Turciei? Şi asta are legătură. De fapt, întreaga istorie este procesualitate. Filiera austriacă funcţionează de ani de zile. Înainte de 1900. Şi chiar mai demult, de dincolo de 1848. Panificaţia ungurilor a luat-o peste bot, de exemplu, de la firmele austriece.

Noi, vai, ce caraghioşi mai suntem. Nu înţelegem nimic. Dacă am înţelege, ne-am mai deştepta şi am fi ceva mai cu moţ. Dacă începem să le legăm unele de altele vom da peste alte adevăruri legate de 1989. Teatrul european actual e mult mai ciudat decât ne imaginăm. Ceea ce vedem la televizor e numai o aparenţă. Sanchi, Marele Potop e acum și aici, chipurile. Chipurile cuantice, ce credeați? Deci, așa cum spune de-o viață scriitorul vălurit, publicat în Brazilia, Israel, Olanda, Danemarca, USA și așa mai departe, Marele Potop începe cu niște cutremure de suprafață.

Apoi când e gata totul, poporul român, cocoțat mult mai aproape de stele, datorită fenomenelor electromagnetice de pe planeta Nibiru are doar o singură șansă, o singură cale! Păi nu e evident, oameni buni?! După Marele Potop, poporul român are astfel un destin cu adevărat cosmic.

 

 

Gușa și căpușa la bugetul Capitalei

Varianta „Cozmin Gușă candidat la Primăria Capitalei” a speriat nu numai electoratul AUR, ci și întreaga Direcție Financiar-Contabilă din PMB, care cu greu și-a revenit din șoc, chiar și după ce s-a lămurit că totul a fost doar un vis urât. Un personaj a cărui ultimă realizare este prăbușirea abisală a unei federații sportive obișnuite cu înalta performanță și-a încercat norocul aruncându-i lui George Simion nada intrării în cursa electorală pentru București. Ce a ieșit din povestea asta demonstrează (cui nu-l știa) caracterul subiectului în cauză și naivitatea politică a liderului principalului partid de opoziție din România.

Cozmin n-a supt mult din AUR, dar câteva procente tot a reușit să le extragă, iar asta se va vedea la alegerile din 9 iunie. Mai mult ca sigur că o parte din electoratul naționalist-suveranist s-a îngrozit la gândul că unul ca Gușă poate fi reprezentativ pentru această categorie, așa că beculețele s-au aprins în ceea ce-l privește pe Simion.

Un recent sondaj de opinie, realizat de cercetători de la un institut străin, ne spune că, asemenea altor țări din Europa, și în România tinerii s-au săturat de politicienii vechi și vor figuri noi, lideri autoritari și, mai presus de toate, buni patrioți! Poate că tinerii bucureșteni nu-l cunosc pe Cozmin Gușă, dar părinții și bunicii lor cu siguranță nu l-au uitat, dovadă primirea de care a avut parte în 2007, în față la „Intercontinental”.

Marionete, dar să știm și noi ale cui!

Doar o zi, cel mult două a ținut vrăjeala cu AUR îl aruncă în luptă pe Gușă. Nu știm, încă, dacă George Simion a fost „sfătuit” să nu se mai asocieze cu Cosmin Gușă, dar se prea poate ca lucrurile să fi stat astfel dacă privim doar la reacția pe care a avut-o ultimul.

Fostul consilier politic spune că el n-a mai vrut să intre în cursă și dă vina pe Simion, care nu ar avea curaj să atace alegerile prezidențiale, din septembrie – „Eu mi-am asumat candidatura la Primăria Capitalei ca să-l ajut pe George Simion, strictamente! Doream să-l ajut să candideze la alegerile prezidențiale și mi-am asumat candidatura la Primăria Capitalei știind că îmi vor răscoli din nou trecutul, că îmi vor ataca familia, că vor exista unii care dau cu flegme în mine”. Dacă s-ar fi oprit aici, poate că povestea nu prezenta niciun interes, dar Gușă s-a apucat să arunce cu zoaie în toată conducerea AUR, vorbind despre „marionete” și „derapaje”. Cu un astfel de om a vrut George Simion să se însoțească în bătălia pentru București!

Așadar, rămas și fără iluzia că putea fi o mică speritoare pentru Cîrstoriu, Piedone și Nicușor Dan, Cozmin Gușă a ieșit la atac, lovind sub centură, procedeu josnic, totuși, pentru un președinte de federație de judo, sport nobil și în care primează fair-play-ul.

„Simion a fost, într-adevăr, umilit. Nu s-a simțit bine. Văd necazul în care se află, îi văd pe șmecherii de lângă el, care cine știe pe unde or fi recrutați, pe la ce unități, pe la ce rezidențe, între ei… Mi-a ascuns aceste lucruri, ar fi trebui să știu. George Simion, prin parteneriatul cu mine, ar fi căpătat multă independență, autonomie, putere în plan public și în plan specific. Și s-ar fi desprins de această dependență, de anumiți oameni. Lulea, Târziu sau alții nu sunt decât niște marionete ale altora. Dacă George Simion nu se trezește repede să ia pentru aceste inadvertențe, derapaje ale colegilor săi, AUR-ul intră pe o pantă descendentă exact când nu trebuie”, a vrut Gușă să sună profetic.

Nu ne mai miră nimic, tupeul său este fără margini și de asta s-a lămurit până și Marius Vizer, șeful Federației Internaționale de Judo și poate singurul român văzut extraordinar de bine azi, în 2024, în ambele părți ale acestei lumi bipolare – și cu relații în Occident, și cu intrare directă la Kremlin.

Ce-i cu debandada asta în AUR?!

Când mai sunt nici două luni până la startul alegerilor locale și europarlamentare, în AUR e o debandadă de neînțeles. Cel puțin așa se văd lucrurile din exterior și, cât timp nimeni nu iese public să explice ultimele evenimente, este clar că situația a cam scăpat de sub control.

Inițial, George Simion a pornit la drum, în cursa pentru Primăria București, cu Mihai Enache, un tânăr capabil, școlit în Occident, despre care mulți au doar cuvinte de laudă. „E ambițios și promite să schimbe modul de a face administrație publică, merită o șansă”, am auzit nu o dată spunându-se despre candidatul AUR la PMB.

Dar, ca într-o rătăcire de moment ce se poate dovedi nefastă, Simion l-a scos în decor pe Enache anunțând că mizează pe Cozmin Gușă, un fost secretar general al PSD de care nici măcar social-democrații nu vor să-și mai amintească. Pentru ce toate astea? Jocul făcut de liderul AUR mai mult ca sigur a cauzat prejudicii mari de imagine partidului, că de câștig nici nu poate fi vorba.

AUR, din cea mai importantă formațiune a Opoziției, riscă să coboare la categoria „și alți șoșoci”, unde ar fi ajuns și USR dacă nu era agățată de proiectul „Dreapta Unită”.

Regimul de sancțiuni al UE, bun de aruncat la gunoi

Sancțiunile impuse miliardarului rus Mihail Fridman și partenerului său de afaceri Petr Aven din cauza războiului din Ucraina au fost anulate într-o victorie previzibilă împotriva Uniunii Europene.

Bruxelles-ul a impus valuri de sancțiuni împotriva unor cetățeni și întreprinderi rusești pentru că au profitat sau au avut un rol în invazia Ucrainei în februarie 2022, dar Fridman și Aven au depus o contestație legală pentru a fi scoși de  pe listă.

O „greșeală contraproductivă”

În prezent, Tribunalul UE a decis că blocul comunitar nu a reușit să furnizeze suficiente dovezi că cei doi afaceriști au sprijinit acțiunile sau politicile Kremlinului în Ucraina. Instanța a dispus anularea măsurilor restrictive pe care le-a impus din februarie 2022 până în martie anul trecut.

Fridman, în vârstă de 59 de ani, care are și cetățenie israeliană, și  Aven, în vârstă de 69 de ani (cetățenie letonă), locuiesc acum în cele două țări. Ambii sunt acționari importanți ai conglomeratului Alfa Group, ce include cea mai mare bancă privată din Rusia, Alfa Bank, și cel mai mare retailer alimentar, X5 Group.

UE nu a reușit să demonstreze că cei doi bărbați „au sprijinit acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei sau că au oferit sprijin material sau financiar factorilor de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeei sau de destabilizarea Ucrainei”, a precizat instanța.

După pronunțarea hotărârii, Fridman a declarat pentru Bloomberg că este „mulțumit de decizie”. Avocații celor doi magnați, Thierry Marembert, Aaron Bass și Roger Gherson, au afirmat că sancționarea lor a fost o “greșeală contraproductivă”.

Vânătoare de vrăjitoare

O serie de ruși sancționați spun că dovezile folosite împotriva lor sunt nefondate, eronate sau înșelătoare – și se sprijină în principal pe informații disponibile public.

Sancțiunile UE care vizează persoane fizice sunt întocmite de Serviciul European de Acțiune Externă pe baza numelor și a informațiilor furnizate de statele membre. Lista trebuie apoi aprobată în unanimitate de către cele 27 de guverne ale blocului.

Dar graba de a acționa rapid și în mod coordonat cu aliații, precum și presiunea internă din partea unor capitale ale UE de a include anumiți magnați s-a transformat într-o vânătoare de vrăjitoare.

În cazul altor doi oameni de afaceri ruși care fac obiectul sancțiunilor, dovezile UE au inclus tweet-urile unui reporter care detaliază o declarație a Kremlinului referitoare la   întâlnirea lor cu  Putin în prima zi după invazia Ucrainei.

Decizia în cazul Fridman și Aven este mai mult decât un precedent. Nu numai că pune sub semnul întrebării un principiu utilizat în multe alte sancțiuni, conform căruia apropierea de președintele Vladimir Putin implică complicitate cu invazia, ci scoate  la iveală deficiențe grave în procesul de cercetare și  colectare de informații al UE atunci când a elaborat restricții împotriva a peste 1 700 de persoane și 400 de entități din 2014.

Rafila închide saloanele de coafură. Noile norme, imposibil de aplicat

Micile unități de coafură și frizerie, dar chiar și cele mai mari, vor fi nevoite să-și închidă porțile. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a emis un ordin cu normele de igienă pentru acestea, care este imposibil de pus în practică. Saloanele de înfrumusețare vor trebui să aibă containere pentru deșeuri periculoase și contract cu firme specializate și să aibă o sală de așteptare încăpătoare, spații de depozitare, zone pentru dezinfecție, zonă pentru sterilizare etc. 

Pentru coafezele și frizerii care au o mică afacere, de regulă pe persoană fizică autorizată, prin închirierea unui apartament la parterul unui bloc sau a unui spațiu comercial redus ca dimensiune, ordinul lui Rafila înseamnă faliment direct. Cu toată înțelegerea pentru normele elementare de igienă, impunerea unor standarde pe care nici în Occident nu le îndeplinește nimeni înseamnă că vrei cu tot dinadinsul să închizi micile afaceri.

În plus, puținii care își vor permite să facă aceste investiții își vor recupera costurile prin majorarea tarifelor, care și-așa au ajuns aproape prohibitive pentru segmente largi de populație. În primul rând, Ordinul cu măsurile de igienă din saloanele de înfrumusețare prevede existența unei zone de așteptare pentru clienți de 0,9 metri pătrați/persoană, spații pentru depozitare și păstrare a echipamentului, instrumentarului și a articolelor curate, dezinfectate și sterile, spații care trebuie să fie curate, uscate, separate și închise, spațiu de depozitare a echipamentelor și materialelor utilizate pentru curățenie, zonă pentru dezinfecția instrumentarului utilizat, zonă pentru sterilizare, în situația în care este necesară sterilizarea și acces la vestiar pentru personal. Acestea în plus față de chiuvetă racordată la apă caldă și rece și grup sanitar.

Totodată, salonul trebuie să fie dotat cu mijloace pentru colectarea deșeurilor periculoase, precum și a celor menajere: recipient cu capac, pubelă, containere și saci colectori de unică folosință, iar colectarea, depozitarea, transportul și neutralizarea deșeurilor se fac conform prevederilor legale în vigoare.

Deratizare și truse de prim-ajutor

Saloanele de înfrumusețare trebuie să facă dezinsecția periodică la 3 luni, iar deratizarea periodică, la intervale de maximum 6 luni sau ori de câte ori este nevoie. Între operațiunile periodice se aplică proceduri de dezinsecție și deratizare curente, de întreținere, în funcție de prezența vectorilor.

”La amenajarea salonului este obligatoriu să se ia măsuri de protecție a locației împotriva insectelor și rozătoarelor. Salonul de înfrumusețare trebuie să fie dotat cu trusă sanitară de prim ajutor, ușor accesibilă, conform prevederilor legale în vigoare. Podeaua acelei părți a zonei de serviciu în care părul este tăiat sau curățat, precum și orice zonă de perete care este probabil să fie umezită sau murdărită trebuie acoperite cu un material durabil, care să fie ușor de curățat. Ventilația trebuie să împiedice condensul sau formarea de umiditate excesivă pe pereți, tavane și să asigure eliminarea mirosurilor și a vaporilor. În absența unei ventilații naturale eficiente, trebuie prevăzută o ventilație mecanică adecvată”, se arată în Ordinul ministrului Sănătății.

Gata cu tatuajele

În saloanele în care se desfășoară proceduri de tatuaje și piercinguri, normele sunt mai severe decât în unitățile sanitare. Mai mult, în vederea prevenirii transmiterii hepatitei B se recomandă vaccinarea operatorului sau cosmeticianului care efectuează activități de piercing, tatuare artistică, tatuare cosmetică și implantare dermală, atât pentru protecția acestuia, cât și a clientului, cât și vaccinarea personalului angajat care este implicat în curățarea instrumentelor care pot penetra pielea, a produselor contaminate cu sânge și a echipamentelor. Vestea bună este că Ordinul interzice efectuarea procedurilor de piercing corporal și implant dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani, cu excepția piercingului din zona urechii pentru care este necesar acordul părintelui/tutorelui. De asemenea, se interzice efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică și artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani.

Guvernul caută avocați internaționali ca să-și recupereze țepele de la companiile străine

Ministerul Finanțelor vrea să modifice de urgență legislația privitoare la reprezentarea României la Curtea de Arbitraj, pentru a angaja case de avocatură specializate în litigii internaționale, fără licitație, dat fiind riscul păgubirii majore a bugetului de stat. Ministerul spune că a preluat 8 litigii arbitrale și judiciare internaționale, număr care se va mări, și că are nevoie de avocați ca să recupereze în termene legale sumele datorate companiilor de stat de ”diverse persoane”.

Statul român trebuie să acționeze urgent pentru a își putea recupera banii din țepele date de companiile străine. Sigur, Ministerul Finanțelor nu le numește țepe și nici companii străine, însă aceste lucruri reies clar din nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență.

Astfel, Finanțele au preluat, din 9 februarie 2024,  8 litigii arbitrale și judiciare internaționale, în care sunt implicate companii de stat aflate în subordinea diferitelor ministere.

”Întrucât informările din partea ministerelor continuă să ajungă la Ministerul Finanțelor, menționăm că situația acestor litigii preluate nu este una finală și se vor mai ivi, în mod invariabil, situații în care Ministerul Finanțelor să fie anunțat despre apariția unor noi litigii arbitrale și judiciare internaționale”, susține Ministerul Finanțelor. În practică, etapele procedurale care trebuie parcurse pentru selectarea avocaților specializați în litigii arbitrale internaționale și/sau în legislația națională specifică litigiilor judiciare internaționale, după caz, în baza Legii privind achizițiile publice, sunt extrem de greoaie și presupun un termen îndelungat de implementare, estimat la o perioadă de minim 3-4 luni (dar este previzibilă și depășirea unui termen de 6 luni), impus de necesitatea îndeplinirii tuturor formalităților de publicitate, analiză oferte și desemnarea ofertantului câștigător, se precizează în proiectul de act normativ.

Interese financiare ale statului

În plus, în urma preluării litigiilor recente, s-a observat o probabilitate crescută a îngreunării sau chiar a blocării încheierii contractului de prestări servicii de reprezentare juridică, în contextul contestării rezultatului selecției sau a procedurii de selecție însăși și a pronunțării de către instanțele judecătorești a unor hotărâri de suspendare a acesteia.

”În această situație, intervalul de timp este greu de estimat, putând depăși un an, având în vedere perioada vacanței judecătorești, termenele acordate de instanțe și evenimente neprevăzute (de ex. proteste ale magistraților). Din acest motiv, există un risc major de depășire a termenelor legale aplicabile pentru introducerea unor acțiuni sau pentru formularea unor apărări, ambele în interesul protejării intereselor financiare ale statului. Tocmai de aceea, se propune modificarea actualei reglementări de la art.2 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.126/2005 privind reprezentarea României sau a instituțiilor publice în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții și în fața altor instanțe judiciare și arbitrale internaționale”, arată Ministerul Finanțelor.

Se pierd banii

Astfel, ministerul cere o intervenție de urgență pentru a fi reglementată modalitatea de atribuire a unor contracte de reprezentare juridică în situații punctuale, care impun o reacție rapidă din partea sa. Măsura este absolut necesară pentru a împiedica prejudicierea bugetului de stat, ”prin imposibilitatea recuperării în termenele legale a unor sume datorate de diverse persoane și prin neformularea unor apărări urgente”.

”În lipsa acestei modificări normative, apreciem că este afectată percepția publică generală, care impune statului intervenții urgente pentru protejarea intereselor sale financiare, și se poate ajunge la lipsirea statului de unul dintre cele mai importante drepturi ale sale, respectiv dreptul la apărare în plan internațional”, se mai precizează în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor.

FMI, propagandistul companiilor străine

Politicile de sprijin industrial care discriminează companiile străine sunt „contraproductive” și dăunează comerțului liber, a avertizat Fondul Monetar Internațional, în condițiile în care națiunile bogate, inclusiv SUA, măresc subvențiile pentru sectoarele de importanță strategică.

Nu e clar  de ce subvențiile industriale subminează schimburile comerciale. Dimpotrivă, sprijină inovarea și tehnologia. Stimularea cheltuielilor pentru cercetare în sectoare cheie  va crește producția și economia.

Spre deosebire de Uniunea Europeană, căzută în mirajul tranziției ecologice, SUA și China se numără printre țările care își intensifică eforturile de a-și consolida bazele industriale la nivel de vârf. Dar cine „discriminează companiile străine”?

Corporațiile domină piața bunurilor de consum

Majoritatea corporațiilor sunt prezente în toate economiile de pe glob și, mai ales în Europa de Est, au fost primite pe covorul roșu. S-au bucurat de toate facilitățile guvernamentale, au cumpărat sau au închis fabrici naționale, dominând după bunul plac piața bunurilor de consum. Cu toate acestea, FMI mai că le plânge de milă, invocând „fragmentarea geoeconomică”. Alarmă falsă, nu e vorba de nicio fragmentare – globalismul se menține la putere.

Culmea, FMI, cu sediul la Washington,  critică America – unde Legea privind cipurile și Legea privind reducerea inflației vor distribui sute de miliarde de dolari sub formă de credite fiscale, subvenții și împrumuturi.

Avertismentele FMI nu au acoperire

Protejarea industriei de concurența străină nu este o  strategie greșită. Ce ar trebui să facă țările dezvoltate, să invite companiile chinezești să le acapareze ce a mai rămas din sectoarele economice care încă nu au fost vândute?

Stimulentele fiscale și subvențiile pentru cercetare industrială au fost instrumentele cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor pe care le pot utiliza guvernele. Un astfel de  sprijin corect direcționat, echivalent cu 0,5 puncte procentuale din produsul intern brut ar putea crește producția cu 2% pentru media economiilor avansate. De asemenea, această politică va reduce raportul dintre datoria publică și PIB pe un orizont de opt ani.

În raportul său anual, Organizația Mondială a Comerțului a prognozat că volumul de mărfuri tranzacționate  va crește cu 2,6% în 2024 și cu 3,3% în 2025, după ce prețurile ridicate la energie și inflația au dus la o scădere de 1,2% anul trecut.

Pin urmare, avertismentele FMI nu au acoperire. Dacă nu cumva creditorul internațional urmărește un alt scop: promovarea și susținerea tacită a unei vaste rețele de corporații, cu fuziuni și noi jucători gata să muște din piețele naționale. E și asta o formă de propagandă.

Record șocant la importurile de energie. Termocentralele pe cărbune, mai mult închise

Deși la medie s-ar putea să nu fie atât de alarmant, importurile de energie sunt, deja, o problemă. Cu toate regenerabilele și vremea bună de afară, România a doborât recorduri după recorduri în cumpărarea de energie din afara țării. Și vorbim despre importurile din timpul serii, între orele 19 și 23, când se ajunge și la peste 1.700 MW minus în sistem. Pe timpul zilei, mai exportăm ceva doar când bate vântul, evident, la prețuri extrem de mici sau chiar negative. Între timp, termocentralele pe cărbune primesc ordin să nu mai producă decât cantități simbolice.

Isteria regenerabilelor, care a cuprins întreaga Europă, se scurtcircuitează în sistem. Politica energetică haotică a guvernanților ne condamnă să devenim dependenți de importuri, cu afectarea securității naționale în acest domeniu. Cu toată căldura din aceste zile, care este optimă pentru fotovoltaice, de exemplu, având în vedere că perioadele de caniculă scad producția, randamentul acestora își arată limitele.

De exemplu, în 9 aprilie, pe o perioadă de 24 de ore, 10,5 ore solarul a fost pe zero sau pe minus 1 MWh și 2 MWh, și doar 4 ore și 20 de minute a produs peste 1.000 de MWh, cu un maximum de 1.177MWh. În cele 13,5 ore din zi, media a fost de circa 700 MWh. În primele ore ale dimineții, când se manifestă un vârf de consum, producția fotovoltaicelor a fost de circa 600 MWh, iar seara, la al doilea și cel mai mare vârf de consum, aceasta tinde spre zero. Datele producției și consumului de energie, publicate de Transelectrica, arată creșteri record ale importurilor, care se înregistrează, de regulă, între orele 19 și 23, atunci când prețurile de pe piață sunt foarte sus. Exporturile sunt absolut imprevizibile, pentru că depind de eoliene. De la începutul lunii aprilie până în prezent, doar în scurte perioade din zi a bătut vântul, astfel că producția a fost extrem de scăzută. Și apare din nou întrebarea, la care autoritățile refuză să răspundă concret. Ce facem când nu este soare și nu bate vântul?

Ordine controversate

Ordinele date de Dispecerul Energetic Național către producătorii de energie sunt cel puțin controversate. Cu toată prioritatea de intrare în sistem pe care o au regenerabilele, o măsură, de altfel, absolut aberantă, când acestea nu produc, termocentralele pe cărbune și chiar și cele pe gaze sunt oprite sau restricționate, apelându-se la importuri. Cărbunele a scăzut la sub 500 MWh producție, după ce a primit și o lovitură grea de la Guvern, care a instituit un preț sub costurile de producție.

”De când este Sebastian Burduja ministru, Complexul Energetic Oltenia nu mai are loc pe piață. Importăm masiv din țări care nu plătesc certificate de CO2. Oamenii sunt îngrijorați, pentru că în ritmul acesta compania este trimisă către faliment. Vom face proteste chiar la ușa ministrului Energiei, care acum este preocupat mai mult de campania electorală, decât de Sistemul Energetic Național. Practic, își bate joc de un județ întreg. Niciun ministru nu s-a comportat așa cu minerii și energeticienii. Ne obligă să vindem sub prețul de producție. Oare unde ajungi când vinzi sub prețul de producție? Nu mai producem nici cât fotovoltaicele. Importăm energie pe cărbune, iar noi nu avem voie să producem energie pe cărbune. E o bătaie de joc!”, a afirmat Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.

Consumul nu-și mai revine

Pe fondul creșterii exorbitante și nesustenabile a prețurilor, consumul de energie s-a prăbușit și nu dă niciun semn că și-ar reveni. Chiar și cu prețurile negative, care au dat peste cap piața, reprezentanții sectorului energie regenerabilă atrag atenția că prețurile nu vor scădea, ci chiar ar putea crește. În plus, fără consum, afacerea regenerabilelor nu are cum să fie profitabilă. În acest sens, Martin Moise, prim-vicepreședinte PATRES, organizația patronală a producătorilor de energie regenerabilă, a atras atenția că problemele urgente care trebuie rezolvate sunt stocarea, extinderea și modernizarea rețelelor și creșterea consumului, prin electrificarea transportului și a încălzirii.

Clasa muncitoare șterge pe jos cu agenda verde a lui Biden

De la  începutul mandatului său la Casa Albă, Joe Biden a pariat că ar putea folosi politica climatică pentru a-și consolida coaliția prezidențială. O agendă economică „verde” ar putea fi, de asemenea, o formă de politică industrială care ar câștiga comunitățile din clasa muncitoare. S-a înșelat în ambele cazuri.

După cum arată un nou raport publicat în Wall Street Journal, Biden cheltuiește un trilion de dolari pentru schimbările climatice, dar „alegătorilor nu le pasă”. În schimb, tensiunile din programul său de politică ecologică ar destrăma coaliția sa.

Un președinte prins în capcană

La fel ca politicienii de centru-stânga din alte democrații occidentale, președintele SUA se află prins  între nevoile economice ale alegătorilor din clasa muncitoare și măsurile de urgență cerute de activiștii pentru climă. Adică într-o capcană.

Una este să subvenționezi fabricile de panouri solare și baterii și alta este să interzici vânzarea de automobile pe benzină, așa cum au promis unele state (precum California și Massachusetts).

Măsurile vor provoca dureri majore atât în comunitățile muncitorești, cât și în infrastructura industrială a Americii. Angajații cu „gulere albastre”  vor munci pentru producătorii din China – și această perspectivă îi revoltă cum nu-și poate închipui Biden.

În plus, nu este clar câți alegători progresiști îl vor răsplăti pentru agenda sa climatică. Același articol din WSJ a constatat că doar 2% dintre alegătorii din statele „swing” au identificat schimbările climatice drept o problemă principală, iar acțiunile președintelui sunt departe de ceea ce cer mulți “salvatori ai planetei”.

Americanii nu mai vor să strângă  cureaua de dragul tranziției ecologice

Acest impas „verde” dezvăluie o ironie a catastrofismului climatic contemporan. Grupurile de activiști folosesc tactici golănești – de la distrugerea operelor de artă la blocarea traficului – pentru a cere o schimbare radicală. Vor fi nemulțumiți de orice altceva decât de cele mai radicale programe politice. Biden i-a atras, Biden să se spele cu ei pe cap.

Clasa muncitoare nu mai vrea strângă cureaua de dragul tranziției ecologice. Americanii se simt mult mai săraci astăzi decât în urmă cu patru ani, în timp ce activiștii climatici sunt finanțați de milionarii afiliați Partidului Democrat.

Dacă alegerile din noiembrie se vor rezuma la un referendum privind economia, Biden ar pierde categoric deoarece nu mai este văzut ca proieten al muncitorului împotriva puterii corporative. Singura sa speranță este să repete o poveste care să-i convingă pe oameni că, deși prezentul este dificil, viitorul sub conducerea sa va deveni mai luminos: este povestea agendei verzi, dar nimeni nu mai vrea să o asculte.

Cel mai vânat fotbalist român în 2024

0

Începe cursa pentru cel mai dorit fotbalist român de anul acesta. Este vorba despre Louis Munteanu, jucătorul Fiorentinei, care a fost împrumutat de două ori la Farul. A avut prestații excelente în  tricoul constănțenilor, alături de care a câștigat și titlul anul trecut.

În urma prestațiilor din acest sezon, atacantul de la malul mării a atras atenția granzilor din Liga 1. Surpriză, însă, chiar Farul Constanța a anunțat că va intra în cursă cu Rapid și FCSB pentru a-l transfera definitiv pe Munteanu.

„Am dezbătut subiectul «Louis Munteanu» cu Gică Hagi și Rivaldo. Ne vom juca cartea! Vom încerca să-l ținem la noi. Vedem ce își dorește și Fiorentina. Noi credem în Munteanu, este jucătorul care ne-a ajutat să câștigăm campionatul anul trecut. Cred că avem atuul nostru. A jucat la Farul, se simte bine aici, știe foarte bine echipa, filosofia, sistemul și suntem un club serios”, a spus Ciprian Marica.

Prima formație interesată de serviciile atacantului român a fost Rapid, prin Dan Șucu. Gigi Becali nu s-a lăsat mai prejos, arătându-și și el dorința de a-l aduce la FCSB pe Munteanu.

Acum, Farul anunță că vrea să-l păstreze, după ce, în decursul celor 2 sezoane petrecute la Constanța, românul s-a descurcat de minune sub conducerea lui Hagi.

Munteanu este cotat la 1,5 milioane de euro pe Transfermarkt, însă are șansa de a juca la Campionatul European din vară, iar o prestație bună în Germania îi poate crește cota semnificativ, fiind un jucător tânăr și de perspectivă. Astfel, dacă Edi Iordănescu îl va convoca în lotul tricolorilor pentru turneul final din vară, datele problemei s-ar putea schimba semnificativ, făcând și mai interesantă lupta dintre rivalele din Liga 1.

A umilit România, iar acum e disputat de Barcelona și PSG

0

Luis Diaz a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Columbiei din meciul amical în care tricolorii au fost învinși cu scorul de 3-2.

Extrema lui Liverpool are prestații bune și la echipa de club, lucru care le-a trezit interesul unora dintre cele mai importante cluburi din lume.

Prelungirea înțelegerii cu formația britanică este incertă, motiv pentru care Diaz poate pleca anul acesta de pe Anfield. Potrivit The Telegraph, Barcelona și PSG sunt cele două nume uriașe interesate de transferul său. Prețul pe care acestea ar trebui să-l plătească pentru a-l aduce pe columbian este de 75 de milioane de lire sterline.

„În mod neobișnuit pentru un transfer care a avut doi ani puternici la club, Díaz nu a ajuns încă la un acord pentru prelungirea contractului cu Liverpool.

El va fi încă sub contractul de trei ani la sfârșitul sezonului, dar la acea vreme, fiind perioadă de transferuri, va fi necesar pentru ambele părți să decidă dacă rămâne sau nu la echipă”, se arată în materialul publicat de The Telegraph.

Duelul dintre Barcelona și PSG este unul dezechilibrat, dat fiind impasul economic în care se află clubul catalan. De partea cealaltă, parizienii beneficiază de fonduri enorme, astfel că pot dezechilibra ușor balanța în favoarea lor.

„Se pare că PSG este unul dintre cluburile interesate, la fel și Barcelona, deși dată fiind situația lor financiară ar putea fi dificil pentru clubul catalan să ofere lui Liverpool suma cerută. Díaz este evaluat la aproximativ 75 de milioane de lire sterline de Liverpool”, a mai scris Telegraph.

Cât plătește Europa pentru a-și supraveghea granițele

Zona de coastă din jurul portului Sfax – la puțin mai puțin de 190 km de insula italiană Lampedusa – a devenit centrul unei represiuni violente din partea autorităților tunisiene, care primesc anual milioane de euro pentru a ajuta Uniunea Europeană să reducă migrația.

Anul trecut, 380.000 de persoane au sosit în UE în mod neregulamentar, fără permisiunea de a intra sau de a rămâne – cea mai mare cifră din 2016 încoace, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație a ONU. Numărul cererilor de azil a ajuns la 1,14 milioane.

Sub presiunea partidelor de extremă-dreapta, care fac campanie pentru alegerile europarlamentare, blocul comunitar  a adoptat măsuri din ce în ce mai draconice pentru a descuraja solicitanții de azil și migranții. Dar pot să rezolve problema – și cu ce costuri?

Compromisuri pe buzunarele contribuabililor

Acordul dintre UE și Tunisia este emblematic pentru compromisuri. Două treimi din cele 105 milioane de euro promise în cadrul acordului sunt dedicate gestionării frontierelor, potrivit cifrelor consultate de FT. În total, se estimează că UE va cheltui 278 de milioane de euro pentru migrația în Tunisia până în 2027.

Sosirea bruscă a peste 2 milioane de bărbați, femei și copii în 2016 a supraîncărcat țările din sud, precum Italia și Grecia. În conformitate cu așa-numitele „reguli de la Dublin”, migranții sunt obligați să se înregistreze pentru azil oriunde intră pentru prima dată în UE. În același timp, țările mai bogate, cum ar fi Germania, s-au plâns că acești migranți călătoresc spre nord fără să se înregistreze, acuzând țările din sud că se uită în altă parte.

Pentru a atenua presiunea, UE a încheiat un acord cu Turcia, care a acceptat să găzduiască refugiații sirieni în schimbul a 6 miliarde de euro pe parcursul mai multor ani. Această sumă a fost suplimentată din 2021 cu încă 3 miliarde. Alte 59 de milioane de euro au fost destinate consolidării pazei de coastă libiene, într-un acord cu Italia.

„Un alt cui în sicriul Uniunii Europene”. Nu mai există frontiere sigure

După ani de negocieri aprige, deputații europeni au adoptat miercuri o reformă profundă a politicii în domeniul migrației, înăsprind controalele asupra sosirilor la frontierele blocului și introducând un sistem de solidaritate între statele membre.

„Acesta este un pas uriaș pentru Europa”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după vot, salutând o „zi cu adevărat istorică”.

Premierul ungar Viktor Orban se numără printre cei nemulțumiți, descriind reforma ca fiind „un alt cui în sicriul Uniunii Europene”. „Unitatea este moartă, frontierele sigure nu mai există. Ungaria nu va ceda niciodată în fața freneziei migrației în masă! Avem nevoie de o schimbare la Bruxelles pentru a opri imigrația”.

Omologul său polonez, Donald Tusk, în ciuda faptului că a fost președinte al Consiliului European, a dat asigurări că guvernul său va „proteja” Polonia de programul de relocare a migranților.

Actuala regulă conform căreia prima țară în care un migrant intră în UE este responsabilă pentru cererea sa de azil va fi completată cu un sistem de solidaritate obligatoriu și, prin urmare, cu alte eforturi financiare.

Pe lângă preluarea solicitanților de azil (relocări),celelalte state membre vor trebui să contribuie cu bani pentru țara aflată sub presiunea migrației.

Anchetă la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală. Val de „morţi suspecte” în secţia ATI/Dezvăluiri înspăimântătoare

8

Sunt suspiciuni foarte grave ce urmează să facă subiectul unei anchete menite să lămurească situația sesizată la un spital din București, fiind vorba, din câte se pare, despre un val de morţi suspecte la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a unității spitalicești situate în Sectorul 2 al Capitalei.

Se face anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au primit, joi, o sesizare cu privire la un val de morţi suspecte la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), potrivit antena3.ro.

Sesizarea ar viza, așadar, moartea suspectă a unor pacienţi internaţi pe secţia ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Ca urmare, se va face o investigație.

Ministrul va trimite Corpul de Control la spital

Potrivit sursei citate, conducerea spitalului a declarat că se va pune la dispoziţia organelor de anchetă. Totodată, reprezentanţii conducerii unității spitalicești au anunţat că vor demara şi o anchetă proprie, pentru a lămuri ce s-a întâmplat exact în secţia de ATI.

Mai mult, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a confirmat pentru postul de televiziune că ştie despre ancheta de la Spitalul Sfântul Pantelimon şi că va trimite Corpul de Control la spital pentru a verifica toate aceste acuzaţii.

Dezvăluirile cu privire la situația șocantă ce s-ar fi petrecut la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon“ au fost publicate joi, 11 aprilie, într-un articol postat de cetateanul.net.
În respectivul articol sunt invocare surse din spital. „Medicii ar fi micșorat deliberat doza de noradrenalină prescrisă, substanță care are rolul de a ține pacienții în viață. Surse din spital spun că, în doar două zile, de joi, 4 aprilie, până sâmbătă dimineață, ar fi murit în acest mod aproape 20 de pacienți”, se scrie în respectivul articol.

„Practic, la toți acești pacienți le-a fost scăzută noradrenalina, serul care îi ținea în viață. De fiecare dată, medicii au fost cei care au făcut asta. Spuneau asistentelor că, la pacienți care aveau prescrisă în foaia de observație administrarea a 15 sau 20 mg de noradrenalină, să le micșoreze doza la doar 1 miligram. Asistentele au refuzat, așa că medicii au micșorat dozele chiar ei”, spune personalul medical din spital, conform cetateanul.net.

Noradrenalina este utilizată în tratamentul de urgență, în situațiile în care este necesară creșterea imediată a tensiunii arteriale până la valori normale.

Unde sunt trupele NATO?

În cea mai mare parte a istoriei sale, NATO a avut o problemă majoră: numărul insuficient de trupe.

Până în 2014, când Kremlinul a ordonat invazia în Peninsula Crimeea, în Europa mai existau doar 30.000 de soldați americani.

„Practic, NATO a uitat de armata sa”, a declarat un diplomat de rang înalt, sub protecția anonimatului. În timp ce alianța își elaborează noile planuri de război în acest an pentru a se apăra împotriva unui potențial atac rusesc pe trei axe – nord, centru și sud – caută să găsească suficiente trupe.

„Trebuie să ne gândim să ne asigurăm că avem destui militari pentru a executa planurile pe care le-am convenit”, a declarat pentru Foreign Policy amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen din februarie.

De ce scade recrutarea

Cea mai mare parte a NATO -condusă de America –  a recrutat forțe formate exclusiv din voluntari în ultima jumătate de secol, deși, în Statele Unite, toți bărbații eligibili trebuie să se înscrie în serviciul selectiv în cazul în care Congresul sau președintele țării autorizează o recrutare.

Dar scăderea ratei șomajului în SUA și Europa a făcut mai dificilă atingerea cifrelor de recrutare. De asemenea, tot mai puține persoane îndeplinesc standardele militare din cauza aptitudinilor fizice. Și tinerii europeni nu sunt dispuși să fie mobilizați într-un posibil conflict cu Rusia.

Experții consideră că cel mai important factor care a dus la scăderea recrutării este lipsa unei amenințări existențiale la adresa securității naționale a SUA. „Suntem victimele propriului nostru succes”, a precizat Kate Kuzminski, director la Center for a New American Security (CNAS).

Armata americană și-a ratat anul trecut obiectivul de recrutare cu peste 41.000 de persoane. Forțele active sunt mai mici decât au fost în ultimii 80 de ani. Armata britanică nu și-a atins obiectivele în fiecare an din 2010 încoace. Iar Bundeswehr-ul german s-a redus cu 1.500 de militari anul trecut, în ciuda unei campanii masive de recrutare.

O mână de țări încearcă să astupe găurile

Estonia, Finlanda, Lituania și Norvegia înrolează deja membri ai serviciilor pentru o anumită perioadă de timp. Letonia reintroduce recrutarea. Iar Suedia – care a recrutat cândva jumătate din populație – a readus vechiul model de mobilizare și încearcă să își dubleze numărul de recruți până în 2030. Polonia încearcă să formeze o armată de 250.000 de soldați în serviciul activ.

Armata Rusiei “s-a reconstituit aproape complet” în ultimele luni

Kremlinul plănuiește să mobilizeze încă 300.000 de soldați până la începutul lunii iunie, a avertizat recent Volodimir Zenenski. Ucraina a fost nevoită să reducă vârsta de recrutare de la 27 la 25 de ani. Ministerul britanic al Apărării crede că Rusia aduce 30.000 de noi recruți în fiecare lună.

„Putin se află într-un maraton împotriva Occidentului și a Ucrainei”, spune Leon Aron, membru senior la American Enterprise Institute. Armata rusă s-a „reconstituit aproape complet” în ultimele luni, a declarat secretarul de stat adjunct al SUA, Kurt Campbell.

Surse de venituri pentru teroriști și dictatori. Orientul Mijlociu, inundat de droguri

2

Captagon, un amestec de amfetamine și cofeină, este un drog extrem de popular în Orientul Mijlociu, mai ieftin și disponibil în regiune decât alcoolul.

Siria, un veritabil „narco-state”,  produce cea mai mare parte a captagonului din lume, ceea ce reprezintă o sursă crucială de venituri pentru țară și pentru dictatorul  Bashar al-Assad. Drogul este apoi introdus ilegal în țările arabe din Golf de către milițiile legate de Iran și traficanții din Liban și Turcia. Totodată, rutele de contrabandă trec prin  Irak și Iordania.

Același nume, joc diferit

Captagon a fost dezvoltat inițial în anii 1960 ca medicament pentru tratarea depresiei și a narcolepsiei. Până în anii 1980, majoritatea țărilor l-au interzis deoarece crea dependență și provoca efecte secundare grave, inclusiv psihoză. Un deceniu mai târziu, grupuri criminale din Bulgaria au început să producă un medicament cu același nume – deși au folosit un compus chimic diferit.

Noul captagon nu a avut succes în Europa, unde heroina, cocaina sau ecstasy erau deja utilizate pe scară largă. Dar a devenit popular în Orientul Mijlociu, unde piața drogurilor ilicite era mai puțin aglomerată. Traficanții libanezi și turci au fabricat captagon în primul deceniu al acestui secol, înainte ca producția să se mute în Siria în 2014. Grupările teroriste, inclusiv Statul Islamic și Jabhat al-Nusra, preluaseră controlul asupra unei mari părți din Siria și vindeau captagon pentru a strânge bani.

În cele din urmă, regimul Assad a învins aceste grupări. Dar, în loc să elimine producția de droguri, guvernul a preluat pur și simplu controlul, câștigând până la 5,7 miliarde de dolari din vânzarea de captagon în 2021, potrivit New Lines Institute, un think tank din Washington.

De asemenea,  milițiile pro-iraniene din Liban și Irak – Hezbollah, Kataib Hezbollah și Asaib Ahl al-Haq – fac contrabandă cu captagon.

Urmează metamfetamina?

Orientul Mijlociu poate să devină rapid  un focar de metamfetamină. Siria ar putea deveni un producător major de droguri. Această țară are o industrie chimică dezvoltată și rețele de trafic stabilite. Și  îi este la fel de ușor să obțină substanțele necesare  metamfetaminei  precum ingredientele pentru captagon.

Afganistanul și Iranul produc deja metamfetamină, deși produsul afgan este de o calitate mai slabă decât metamfetamina din Asia de Est sau din Mexic. Cartelurile mexicane – care au legături cu grupurile criminale turcești – s-ar putea asocia cu regimul Assad, extinzând traficul în țările din Golf prin porturi de intrare – cum ar fi Abu Dhabi și Dubai.

Problemele cu drogurile din Orientul Mijlociu se vor agrava pe măsură ce consumatorii se vor îndrepta către o substanță care este mai mortală și creează mai multă dependență decât captagonul.

Ciolacu și Ciucă sau blatul mediocrilor

1. Domnilor Ciolacu și Ciucă, sunteți blat? Pentru Sectorul 1? Cu superiorii dumneavoastră și ai Clotildei? Dacă nu sunteți blat, de ce n-ați pus un candidat cunoscut pentru Primăria Sectorului 1? Sectorul 1 e mai important decât Primăria Capitalei, Primăria Clujului și Primăria Constanței la un loc.

2. Să candideze pentru S1 Ciolacu însuși! Sau Firea. Sau doctorul Cîrstoiu. Ultimul ar fi mai în elementul lui la S1 decât la PMB. Un indiciu al eventualului blat e că useriștii nu îl atacă pe Tuță, parcă așa îl cheamă. Pentru că le convine să aibă un asemenea adversar. Chiar și Tudorache era cu zece clase peste Tuță, fiindcă nu mă interesează ce au lătrat trotinetarii despre diamante. Ce ați fi vrut să aibă o nevastă de primar? Păduchi? Cu useriștii încă patru ani la S1, în școli vor fi păduchi. Ați uitat când școlile din S1 erau înconjurate de gunoi? Ciucă și Ciolacu sau blatul unor mediocri.

3. O să-l parafrazez pe Papaiani, când îl certa pe Jean Constantin, în „B.D. la munte și la mare”. „Cetățene Tolontan, cine te-a readus în presă ca să dai spectacole în campania electorală? Și iar te ții de sifonării?” Pentru ce i-ai făcut lui Cîrstoiu, cred că o să-l votez pe Cîrstoiu. Știu că îți pasă de chestia asta cum le-a păsat ălora de la Ringier de filmul tău de Oscar, cu Vlad Voiculescu în rolul principal. Bun film, nene! Film documentar, dar și film artistic. Film indian, dar și film de acțiune. Dacă tot facem filme, mi-ar fi plăcut ca Mirela Neag să-l sune pe tatăl meu, când era directorul Policlinicii Drumul Taberei 34, dar lucra și la o instituție de profil cu plată. S-a putut și pe vremea lui Ceaușescu, până prin anii ’80. Aoleu, ce detalii medicale i-ar fi dat tata! Dar nu în limbaj științific. Pe înțelesul ei. Dacă nu mă crede, să-mi dea telefon. Că o lămuresc eu.

4. Sfat pentru chirurgi: plecați TOȚI de la Stat! Să opereze la Stat  Vlad Voiculescu și trotinetarii, Gretardata Thunberg și pacostea globalistă!

5. Vlad Voiculescu se pricepe la medicină ca soția lui Dan Șucu la fotbal. Dar doamna Șucu măcar e dulce când vorbește, la știrile ProTV, despre ce nu știe. Și ușor-ușor va învăța ea și fotbal. Vlad Voiculescu înțelege din medicină doar ce scrie pe prospectele farmaceutice.

Când vine iar frigul în România! Meteorolog ANM: „Temperaturile vor scădea foarte mult”

1

Chiar dacă încă ne putem bucura în aceste zile de o vreme frumoasă și de temperaturi chiar ridicate pentru această perioadă din an, de la mijlocul săptămânii viitoare lucrurile se vor schimba simțitor, atât sub aspect termic, cât și al precipitațiilor. 

Și asta pentru că un val de aer rece, anunțat de meteorologi, se va abate asupra țării noastre, urmând să aducă nu doar frig, ci și ploi și chiar ninsori – în zona montană.

Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat, la un post de televiziune, la ce să ne așteptăm din partea vremii, în perioada următoare.

Astfel, meteorologul a explicat că temperaturile vor fi în creștere până la începutul săptămânii următoare, fiind posibil să ajungă și la valori chiar de peste 30 de grade Celsius, în partea sudică a țării. De la mijlocul săptămânii următoare însă, vremea se va răci puternic.

Posibilă răcire ușoară a vremii, vineri și sâmbătă

„Foarte cald zilele acestea, am avut numeroase recorduri termice și ieri, și alaltăieri, probabil și astăzi vom avea, în condițiile în care vorbim de temperaturi maxime de la 22…23 de grade la 28…29 de grade, cele mai ridicate, atât astăzi cât și mâine, în partea de sud a teritoriului.

Foarte probabil ca mâine să se răcească ușor în nord-est, în zona Moldovei, însă numai ușor. Sâmbătă în toate regiunile, vor mai scădea temperaturile cu 1 grad, 2, cel mult 3, însă de duminică se va încălzi din nou, chiar semnificativ, astfel încât luni, marți, vom vorbi de temperaturi de 30, sau poate chiar peste 30 de grade în partea de sud a țării”, a precizat, joi, Alina Șerban, într-o intervenție la Antena 3.

Când vine frigul/Val de aer rece peste România

Veștile nu mai sunt la fel de bune, însă, când vine vorba de prognoza ce vizează a doua parte a săptămânii viitoare.

Astfel, de la mijlocul săptămânii ce vine, un val de aer rece se va abate asupra României. Și va aduce o răcire semnificativă a vremii. Și, pe lângă asta, și precipitații. Ploi, dar și ninsori – care, conform specialistului ANM, vor apărea în zonele montane.

„De la mijlocul săptămânii următoare, un val de aer rece va acoperi țara noastră și va determina temperaturi semnificativ mai scăzute, dar și precipitații probabil însemnate cantitativ.

Vor fi și fenomene de instabilitate atmosferică, iar în zonele montane vor apărea ninsorile.
Temperaturile vor scădea foarte mult, maximele se vor situa în marea lor majoritate între 8…9 și cel mult 19…20 de grade, iar minimele vor deveni ușor negative în partea de nord și de centru”, a mai anunțat meteorologul Șerban.

Ce riscă Vlad Pascu în urma interviului dat din penitenciar/A fost declanşată o procedură disciplinară

0

Recentul interviu pe care l-a acordat tânărul care a produs accidentul tragic de la 2 Mai, aflat în arest preventiv, a ajuns în atenția mai-marilor Penitenciarului Poarta Albă.

Ce riscă Vlad Pascu în cazul în care va fi găsit vinovat de încălcarea prevederilor legale?

Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a declanşat procedură disciplinară în cazul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, în legătură cu interviul pe care acesta l-a acordat recent, potrivit News.ro. Dacă va fi găsit vinovat de încălcarea prevederilor legale, Vlad Pascu riscă de la avertisment până la interzicerea unor drepturi.

Ce spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă

A fost declanşată o procedură disciplinară în ceea ce îl priveşte pe Vlad Pascu – a precizat pentru sursa citată purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Nicoleta Baraitaru. Urmează, așadar, să se facă anumite verificări în acest caz.

Se fac verificări pentru a stabili dacă faţă de acţiunile acesteia sunt incidente prevederile articolului 82, litera O, din Legea 254/2013 (n.r. – privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal),

În urma acestei cercetări se va stabili dacă persoana va fi sau nu sancţionată disciplinar. În funcţie de rezultatul cercetării se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia şi sancţiunea dacă este cazul.

Articolul 82, litera O se referă la faptul că persoanelor condamnate le este interzis să comunice cu exteriorul penitenciarului în alte condiţii decât cele stabilite de reglementări. În acest sens, arestaţii preventivi pot da interviuri sau comunica cu presa cu acordul procurorului de caz”, a declarat Nicoleta Baraitaru.

Ce riscă

Articolul invocat se referă la interdicţia privind comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare.

Baraitaru – purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă – a mai precizat că abaterile sunt constatate de către Comisia de Disciplină şi sunt uşoare, grave şi foarte grave. Astfel, abaterile pot fi sancţionate de la avertisment până la interzicerea unor drepturi, cum ar fi dreptul la a primi pachet, pe o perioadă de 1-3 luni.

Verificările în acest caz se fac după ce Vlad Pascu a acordat recent un interviu din închisoare pentru pagina de socializare a activistului civic Marian „Ceauşescu”.

Pascu este judecat de Judecătoria Mangalia în cazul accidentului de la 2 Mai, din vara anului trecut, când drogat fiind, a intrat cu maşina într-un grup de tineri, iar doi dintre ei au murit. Cei doi tineri care și-au pierdut viața în urma tragediei de la 2 Mai, Roberta si Sebastian (Sebi), erau studenți.

Socrii lui Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, au aflat decizia instanței! Ce a hotărât Tribunalul Mureș în cazul lor

Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au aflat, joi, decizia Tribunalului Mureș. Cei doi au fost condamnați, în primă instanță, la închisoare cu suspendare. Nefiind definitivă, hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel.

Claudia Gliga și Dorin Petru Gliga, socrii fostului edil din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au aflat decizia instanței.

Mai exact, Tribunalul Mureş i-a condamnat, joi, la 3 ani, respectiv 2 ani şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe socrii fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, trimişi în judecată pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită, fiind menţinută măsura controlului judiciar, potrivit Agerpres.

Citiți și: Ministrul Justiției: Cătălin Cherecheș nu va beneficia de nicio condiție specială

„Condamnă pe inculpatul G.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. (…) Interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani (…). Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. (…)

Scade din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii, arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 08 noiembrie 2023-07 februarie 2024 (…). Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare. În temeiul art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani”, se arată în dispozitivul Hotărârii numărul 59/2024 din 11.04.2024 a Tribunalului Mureş.

Totodată, instanţa a obligat inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte o serie de măsuri de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Muncă în folosul comunității – la spital sau la primărie

De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin sau în cadrul Primăriei Municipiului Reghin, judeţul Mureş, pe o perioadă de 120 zile.

„În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpata G.C.”, a precizat instanţa.

Condamnare cu suspendare pentru complicitate la dare de mită

Tribunalul Mureş l-a condamnat în acest dosar şi pe inculpatul G.D.P., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

„În temeiul art. 72 Cod penal, scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 08 noiembrie 2023-07 februarie 2024., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani”, se precizează pe portalul instanţei.

Ca pedeapsă complementară, Tribunalul Mureş a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte o serie de măsuri, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin sau în cadrul Primăriei Municipiului Reghin, pe o perioadă de 100 zile.

„Atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se mai precizează pe portal.

Instanţa a decis confiscarea sumei de 50.000 euro de la inculpata G.C.

Totodată, instanţa a decis confiscarea sumei de 50.000 euro de la inculpata G.C., „reprezentând suma de bani remisă de inculpată magistratului F.H.G.R. prin intermediului colaboratorului cu identitate reală F.H.R.” şi a respins solicitarea de confiscare prin echivalent a contravalorii produselor de cofetărie remise de inculpata G.C. martorului denunţător F.H.R.

„În temeiul art. 249 alin. (1), (2) şi (4) Cod procedură penală menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa procurorului nr. 113/P/2023 din data de 10 noiembrie 2023 instituită asupra sumei de 50.000 euro, ridicate la data de 08 noiembrie 2023 şi depusă într-un subcont bancar în euro pe numele inculpatei G.C. (…).

Obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 5.400 lei, respectiv obligă pe inculpata G.C. la plata sumei de 4200 lei (4.000 lei din urmărire penală) şi obligă inculpatul G.D.P. la plata sumei de 1200 lei (1000 lei din urmărire penală)”, se precizează în dispozitivul hotărârii.

Decizia poate fi atacată cu apel

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au precizat, în data de 25 noiembrie 2023, că în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, „inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea pe raza judeţului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite”.

Potrivit DNA, această ‘ofertă’ iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.

„Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, dar cel puţin egală cu suma menţionată anterior, restul urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.

În contextul menţionat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis şi alte foloase necuvenite, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul, atât în vederea ‘rezolvării problemei’ la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, au precizat procurorii DNA la momentul respectiv, într-un comunicat de presă.

Detalii de ultimă oră! Percheziții la un suspect în cazul femeii tranșate și aruncate lângă autostrada A1

1

Informații de ultimă oră în cazul anchetei derulate după descoperirea șocantă făcută în urmă cu câteva zile pe un câmp de lângă autostrada A1.

Joi dimineață s-a aflat că anchetatorii fac percheziții în cazul femeii al cărei corp tranșat a fost găsit lângă autostrada A1.

Potrivit unor surse judiciare citate de stiripesurse.ro, se fac primele percheziții la domiciliul unui posibil suspect în acest caz și ar fi vorba despre un bărbat din Rahova.

Acesta i-ar fi fost client femeii, despre care s-a aflat între timp că ar fi practicat prostituția.

Tânără ar fi dispărut de acasă din martie

Ancheta în acest caz se derulează deja de câteva zile. Oamenii legii încearcă să dea de urma ucigașului femeii, pe numele său Mirela, care a fost tranșată și aruncată pe un câmp.
Pare-se că anchetatorii au un cerc de suspecți, dar până la momentul de față nu se știe cine ar fi putut comite oribila crimă.

Sursele judiciare spun că femeia ucisă este aceeaşi tânără care a dispărut de acasă pe 6 martie, în Bucureşti. Atunci, sora femeii a povestit că a primit un apel de la aceasta, în care a anunţat-o că va întârzia, doar că nu s-a mai întors acasă. După 24 de ore, sora tinerei a mers la Poliţie şi a anunţat dispariţia femeii.

Primele detalii anunțate de IPJ

Detalii despre descoperirea șocantă ce a fost făcută în apropierea autostrăzii A1 au venit de la IPJ Dâmbovița în 6 aprilie. Prin intermediul unui comunicat s-a anunțat că după primirea sesizării la fața locului a fost constituită o echipă de cercetare complexă, alcătuită din polițiști și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru efectuarea de investigații. Au fost făcute cercetări la fața locului și s-au ridicat probe. De asemenea, urmau să fie ridicate imagini de pe camerele de supraveghere „amplasate în zonele de interes pentru cauză”, pentru a fi analizate.

„Având în vedere sesizarea efectuată, la data de 5 aprilie a.c., cu privire la descoperirea unui cadavru pe un câmp, în proximitatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

Imediat de la momentul sesizării, la fața locului, a fost constituită o echipă de cercetare complexă, alcătuită din polițiști și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru efectuarea de investigații.

Astfel, pe un teren agricol, în proximitatea bretelei de ieșire de pe autostrada A1, în satul Olteni, comuna Uliești, a fost descoperit cadavrul unei femei, descompus și în stare de degradare.

Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița pentru efectuarea necropsiei.

Precizăm că, în această dimineață, 6 aprilie, pentru administrarea probatoriului în cauză, sub coordonarea procurorului de caz, peste 40 de polițiști, sprijiniți de jandarmi și pompieri, au reluat cercetările în zona respectivă, fiind ridicate noi mijloace de probă.

În continuare, se procedează la ridicarea de imagini de pe camerele de supraveghere video amplasate în zonele de interes pentru cauză.

Activitățile sunt în curs de desfășurare, fiind conduse de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița”, a anunțat, în 6 aprilie, IPJ Dambovița, într-un comunicat.