Acasă Blog Pagina 396

Rareș Bogdan: „PNL nu mai are niciun sondaj sub 25%”

4

„Cu cei peste 2 milioane de votanți liberali mai aducem încă 4 milioane pentru ca omul de aici, din dreapta mea, să ajungă la Palatul Cotroceni, actualul președinte al PNL, Nicolae Ciucă”, spune Rareș Bogdan.

El afirmă că „PNL nu mai are niciun sondaj de opinie sub 25%”.

Eu știu că veți da tot ce e mai bun pentru ca noi să câștigăm. Creștem, pentrui că atuni când ești important și oferi stabilitate, crești. Să nu vă opriți din a-i convinvge păe români că noi suntem soluția.

Arătați-le că merităm că conducem în continuare România, iar după ziua de 9 vă aștept la lupta cea mare, de pe 15 septembrie și de pe 29 septembrie, când împreună cu dvs, cu întreaga suflare liberală, cu cei peste 2 milioane de votanți liberali mai aducem încă 4 milioane pentru ca omul de aici, din dreapta mea, să ajungă la Palatul Cotroceni, actualul președinte al PNL, Nicolae Ciucă”, spune Rareș Bogdan.

Dacă dvs faceți ce trebuie, scorul PNL se va îndrepta acolo unde nici cei mai optimiști dintre dvs nu credeau în urmă cu doi ani de zile”, încheie fostul realizator TV.

Clinica de Stomatologie din Sectorul 4 se deschide din 17 iunie

Cel mai important obiectiv de infrastructură medicală, cu profil de stomatologie, realizat în ultimii 50 de ani de către o administrație locală, urmează să fie deschis din 17 iunie. Anunțul a fost făcut de către primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Clinica de Stomatologie, din Șoseaua Olteniței nr. 9. 

Unitatea medicală care va fi operaționalizată de către Spitalul Universitar de Urgență București șu UMF „Carol Davila” va oferi tratamente stomatologice pacienților de toate vârstele din tot Bucureștiul, dar și locuri de muncă bine plătite pentru personalul medical din sistemul public de sănătate, care are astfel toate motivele să rămână aici în România.

„Deschidem Clinica de Stomatologie pe 17 iunie, iar aceasta va fi locul în care comunitatea noastră atinge două obiective importante. În primul rând, oamenii din Sectorul 4 vor avea acces la un centru de tratament amenajat la standarde occidentale, iar apoi, discutăm despre o evoluție importantă la nivelul învățământului medical românesc. Pentru acest lucru, a fost nevoie de un efort conjugat, de oameni inimoși, de o echipă guvernamentală, dar și de ajutor substanțial de la Parlament. Așa am reușit să avem rezultate și mă gândesc, în primul rând, la UPU Bagdasar-Arseni, la Centrul de Arși de la același spital, dar și la viitoarea maternitate de la Spitalul Sf. Ioan, la clădirea Zerlendi a Institutului Marius Nasta, dar și la modulul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială pe care urmează să îl construim. Aici, la Spitalul de Stomatologie vor veni, într-o primă etapă, angajații UMF Carol Davila, iar în a doua etapă, vom angaja personal medical. Vom crea locuri de muncă în condiții occidentale, pentru un număr mare de profesioniști. De la 1 septembrie, vom derula mai multe programe sociale, prin care vom putea sa acordăm o serie de tratamente gratuite, prin intermediul unei comisii medicale, astfel că ne vom adresa atât persoanelor active, cât și seniorilor. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile, fapt pentru care le mulțumesc tuturor partenerilor noștri, tuturor celor care au muncit pentru ca acest obiectiv să fie realizat”, a declarat Daniel Băluță.  

Cel mai nou și mai modern spital de stomatologie din România este situat pe Șoseaua Olteniței nr. 9 și dispune de 65 de cabinete medicale, săli de așteptare, sală de operație, toate dotate cu aparatură ultramodernă. Valoarea acestei investiții este de 60 de milioane de lei, 40 de milioane a costat construcția, iar alte 20 de milioane dotările acesteia. 

„Ceea ce vedem aici înseamnă eficiență în administrație, înseamnă o viziune complexă. Înseamnă un primar aplicat, care nu are războaie cu nimeni, dar care caută tot timpul parteneriate în toate instituțiile statului român. Știu de primarul Daniel Băluță că e implicat la spitalul Marius Nasta, investiția prin PNRR, știu că are și la Sf. Ioan prima maternitate care se construiește în București după Revoluție, practic el închide un cerc. Un cerc din care nu face parte și Primăria Capitalei. Daniel Băluță are capacitatea de a găsi peste tot parteneri și de a construi pentru oamenii din Sectorul 4 și nu numai”, a declarat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu.

Investițiile în domeniul medical derulate de către comunitatea Sectorului 4 au fost evidențiate și de către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Îl felicit pe doctorul Băluță pentru reușita acestui proiect. Este un prim pas dintr-o zonă de asistență stomatologică, pentru că o să urmeze și un spital, și este un lucru foarte important pentru că Stomatologia nu a beneficiat de investiții din zona publică. Este foarte important pentru că avem acum un centru de pregătire de cel mai înalt nivel, în care studenții, rezidenții pot să învețe direct la pacient, împreună cu cadrele didactice care îi îndrumă. E clar că e o gândire, o viziune de dezvoltare a Sectorului 4 pe segmentul de sănătate. În Sectorul 4 discutăm și de o nouă maternitate, care să înlocuiască actuala maternitate Bucur, care este complet nefuncțională, iar Institutul Marius Nasta va beneficia de o nouă secție, care nu este departe de aici”, a declarat Alexandru Rafila.

Prezentă la eveniment, senatoarea Gabriela Firea a rememorat eforturile depuse în trecut de primarul Daniel Băluță pentru a identifica surse de finanțare care să asigure continuarea construcției spitalului. 

„Am răspuns prezent atunci când colegul meu, Daniel Băluță, m-a contactat și mi-a spus că mai este nevoie de finanțare în continuare pentru finalizarea amenajării acestui Spital de Stomatologie și împreună cu ai mei colegi parlamentari am scris, noaptea târziu, un amendament la bugetul de stat, ne-am prezentat a doua zi în comisii, l-am susținut, am convins și alți colegi din Parlament să voteze și am reușit să contribuim, așadar, cu o sumă consistentă la finalizarea acestei investiții în sănătate.”, a declarat Gabriela Firea.

O altă personalitate care a contribuit decisiv la ridicarea edificiului medical ce se va deschide pe 17 iunie și care a fost prezentă la eveniment este prof. univ. dr. Ecaterina Ionescu, care a apreciat eforturile depuse de fostul său student.

„Îi mulțumesc lui Daniel că nu a uitat că este stomatolog și că are datoria morală să facă ceva pentru Stomatologie. Astăzi, mi se pare că Dumnezeu a lucrat prin oameni și vă rog să-mi permiteți să pot nominaliza niște oameni. În primul rând, astăzi și întotdeauna, o să îi mulțumesc domnului primar Daniel Băluță, pentru că a făcut pentru noi această bijuterie, unicat în România. Ceea ce a făcut pentru noi, pentru comunitatea stomatologică, pentru învățământul stomatologic românesc este cu totul și cu totul special”, a declarat prof. univ. dr. Ecaterina Ionescu, care a fost completată și de rectorul UMF „Carol Davila”, prof. univ. dr. Viorel Jinga: Cu toții am avut speranțe mari că domnul primar Daniel Băluță, absolvent al UMF Carol Davila, va termina acest spital și iată că lucrul acesta s-a întâmplat. Alături de amfiteatrul pe care l-am deschis anul trecut și în care se vor desfășura activități didactice, avem aici un centru integrat în care se vor face tratamente. Acesta este un câștig pentru pacienți, dar și pentru rezidenți și Universitate”.

Semnal de alarmă ciudat privind preţurile produselor de la raft. Consiliul Concurenţei, verificări la comercianţi

Consiliul Concurenţei a luat în calcul o eventuală practică neconformă a comercianţilor. Autoritatea suspectează că unii comercianţi au crescut preţurile nelegitim.

Consiliul Concurenţei monitorizează constant preţurile produselor de bază şi verifică dacă unii comercianţi au crescut preţurile nelegitim, a declarat preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu.

Fenomentul „waterbed effect”

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat marţi că autoritatea de concurenţă va efectua o anchetă în legătură cu scumpirea detergenţilor cu 25%.

„La ora actuală, procesăm datele primite de la comercianţi pentru a verifica dacă aceste creşteri de preţuri sunt justificate. Noi monitorizăm constant preţurile produselor de bază, atât alimentare cât şi nealimentare.

Aşa cum am mai spus, am observat aşa numitul „waterbed effect”, adică o reducere a preţurilor produselor cu adaos comercial plafonat şi o majorare a preţurilor celorlalte produse.

Ca urmare, verificăm dacă unii comercianţi nu cumva au profitat de această conjunctură şi au crescut preţurile nelegitim”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.

Topul scumpirilor

Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

În aprilie 2024, preţul serviciilor poştale a urcat cu 26,25%, comparativ cu aprilie 2023, cel al detergenţilor cu 25,64%, iar cel al medicamentelor cu 23,86%.

„Shrinkflaţia”, fenomenul periculos

„Shrinkflaţia” este o problemă reală, şi nu un moft al clienţilor. Acest fenomen apare în cazul produselor pentru care dimensiunea, volumul sau cantitatea a fost reduă cu scopul de a fi păstrat preţul. În realitate, oamenii plătesc aceeaşi bani, dar pentru mai puţină marfă.

În Franța, guvernanții au luat măsuri deja. Astfel, începând cu luna iulie, comercianţii francezi vor trebui să afişeze timp de două luni când cantitatea produselor alimentare şi altor bunuri de consum obişnuite, cum ar fi detergentul, a fost redusă într-un mod care duce la creşterea preţului unitar, a spus ministerul.

Cum arată documentul aşteptat de 5.000.000 pensionari. Vine în poştă la finalul lunii mai 2024

Casa de Pensii a prezentat modul în care arată înștiințările cu noile pensii pe care pensionarii le vor încasa din septembrie.

Distribuirea documentului va începe la finalul lunii mai, iar majoritatea deciziilor de recalculare vor ajunge la pensionari în lunile iunie – august.

Trei milioane de oameni, pensii mărite

Documentul este așteptat de către cei 5.000.000 de pensionari care există în momentul de față în România. Cum arată documentul AICI. Din declarațiile reprezentanților Casei Naționale de Pensii, de majorare se vor bucura doar 3.000.000 de persoane.

Restul pensiilor vor rămâne la valoarea actuală. Chiar dacă pe baza recalculării ar trebui să ia o pensie mai mică, legea pensiilor spune că nicio pensie nu va scădea, conform newsweek.ro.

România, ţara pensiilor speciale

Un număr de 422.790 de persoane beneficiau, în luna aprilie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.

Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 187.108. Indemnizaţia medie era de 1.541 lei.

Cine mai primeşte pensie specială, AICI.

Vine URGIA în România! Un nou ciclon peste ţara noastră. ANM anunţă zonele afectate

2

S-a răcit vremea în România. În unele zone temperaturile au ajuns la limita înghețului. Temperaturile se prăbușesc, iar la munte vor fi lapoviță și ninsori.

Valul de aer polar îşi face de cap.

Se manifestă fenomene extreme

Elena Mateescu, directorul ANM, spune că în zilele următoare vom avea parte de o vreme răcoroasă, iar unele zone ale țării chiar lapoviță și ninsoare.

Pe parcursul acestei săptămâni, din punct de vedere termic, contăm pe o vreme mai răcoroasă față de perioada din calendar, în cea mai mare parte a țării, chiar o vreme în care temperaturile maxime pe parcursul zilelor următoare se vor situa ușor sub mediile specifice datei din calendar în partea de sud, sud-est, est a țării, acolo unde nici astăzi nu am depășit 18-19 grade în timp ce în nord, nord-vest ne apropiem de mediile datei din calendar, așa cum s-a întâmplat și astăzi, cu 22-23 de grade.

Din punct de vedere al regimului de precipitații, o vreme în general instabilă. Este posibil să consemnăm, începând de mâine, în zona montană dar și submontană, precipitații, iar la altitudini mai mari de 1800 m, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În zonele mai joase de relief, în majoritatea regiunilor, precipitații sub formă de ploaie. Aversele vor fi și însoțite de intensificări ale vântului care pot depăși la rafală viteze de 50-55 km/h”, a declarat Elena Mateescu la Romania TV.

Maxime între 14 și 22 de grade Celsius

Cât mai durează vremea rea?

„Rămânem cu o vreme mai rece decât normalul și în zilele viitoare, maxime între 14 și 22 de grade la nivelul întregii țări. Cele mai ridicate valori în regiunile vestice și sud-vestice. 

Situația aceasta așteptăm să se schimbe spre sfârșitul săptămânii, iar săptămâna viitoare să aducă temperaturi apropiate de normalul perioadei.

Sperăm ca la sfârșitul săptămânii în general să înregistrăm maxime între 20 și 26 de grade. Precipitațiile vor fi puține în zilele viitoare”, a declarat Florinela Georgescu, director general ANM.

România pune piciorul în prag: Patriot pentru Visa Waiver!

În sfârșit, au înțeles și ai noștri cum trebuie discutat cu un partener ce se laudă a fi strategic – de pe picior de egalitate, fără nicio jenă, ba chiar încercând să obții maximum din această relație. La o săptămână după vizita la Washington a șefului statului a venit și răspunsul Bucureștiului la solicitarea Casei Albe, care a cerut livrarea de sisteme Patriot pentru Ucraina. „Vă dăm, dar ridicați vizele de intrare în SUA!”, s-a auzit de la Palatul Victoria, că la Cotroceni încă se lustruiește premiul decernat „celui mai obedient președinte din istorie”, parcă așa suna anunțul Atlantic Council.

Într-adevăr, Klaus Iohannis a mers în America, dar când l-a întâlnit pe Joe Biden a luat poziția ghiocelului, bătând recordul mondial de aprobări pe minut – „Yes, sir, yes, yes!”. Interesele României au fost puse în plan secund, ca să nu spunem terț, după sesiunea de shopping a Primei Doamne, că nu s-a mai pomenit vizită în State fără o amintire, două.

Democrații de la Casa Albă și-au jucat cartea și nu sunt de condamnat. Trebuiau să-i scoată din cap lui Iohannis ideea că poate fi o alternativă la alesul lor pentru șefia NATO (olandezul Mark Rutte) și, în același timp, aveau nevoie să insiste pe trimiterea unui sistem antiaerian Patriot în Ucraina; în Europa, doar Germania și Polonia mai dețin astfel de arme, iar nemții s-au conformat încă din aprilie. Cum polonezii au graniță comună cu Belarusul și o belea și mai mare pe cap – exclava Kaliningrad, deci nu se pune problema să poată livra un sistem „Patriot”, mai rămâne ca România să înarmeze puternic Ucraina.

La întâlnirea cu Biden, Iohannis n-a stat prea mult pe gânduri și a aprobat tot, doar că lucrurile s-au schimbat după întoarcerea în țară. PSD mai dă un semnal Americii și arată că, de la București, lucrurile se văd diferit. Astfel, s-a ajuns ca Marcel Ciolacu să pună sub semnul întrebării disponibilitatea României de a trimite chiar și un sistem „Patriot” în Ucraina.

„Că o fi, că o păți…”, cam așa se traduce mesajul premierului: „Suntem trei state cu sistemul Patriot – Polonia, România şi Germania. Ştim poziţia Germaniei, iar domnul Tusk este prim-ministru al Poloniei (…)  Eu nu am avut o discuţie, încă, după vizita preşedintelui în Statele Unite. Am avut discuţii cu ministrul Apărării. Domnul ministru al Apărării are reţineri mari să dăm acest sistem… unul dintre sisteme să-l dăm în Ucraina (…) Sunt ferm convins că vom lua decizia cea mai înţeleaptă în ceea ce priveşte România”.

Cu alte cuvinte, Palatul Victoria ezită să bage România în război cu Rusia. Dar, dacă tot trebuie, măcar să ne iasă și nouă ceva, o primire neîngrădită în SUA. Când spune că ministrul Apărării are reţineri mari în a aproba cererea americanilor, Ciolacu vrea să spună, de fapt, că votează „pentru” dacă partenerul nostru strategic sare și el la cap și primește România în Programul „Visa Waiver”.

Cât a stat la Washington, bucurându-se că l-a mângâiat pe cap Joe Biden și a primit un premiu (lipsit de însemnătate și recunoaștere internațională), Klaus Iohannis n-a deschis subiectul despre ridicarea interdicțiilor pentru români de intrare în America. A profitat, însă, de greșeala lui Marcel Ciolacu, semn că premierul are, iată, un consilier cu greutate, care-i prezintă oportunitățile ivite – „Anul fiscal în SUA se termină în septembrie. Eu sunt ferm convins că în octombie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA. E adevărat că trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, să meargă să îşi reînnoiască vizele care mai au o perioadă scurtă până expiră. Să înţelegem că acum este un moment istoric în care trebuie să ne implicăm”.

N-am intrat bine nici în campania electorală pentru „locale”, dar cum Mircea Geoană a furat startul și vorbește cu fiecare ocazie ivită despre „prezidențiale”, firmele care se ocupă cu sondarea opiniei publice au prezentat cifrele pentru cel mai așteptat scrutin din 2024.

Astfel, datele din prezent arată că, dacă mâine ar avea loc alegeri prezidențiale, liderul PSD s-a impune detașat; Marcel Ciolacu este preferat de 28% dintre români, în timp ce Geoană, autointitulatul „omul americanilor”, ar strânge aproape jumătate, 15%. Între cei doi stă Nicolae Ciucă (PNL) – 20%.

Sesizând că jocul pe care a început să-l facă Marcel Ciolacu este al unui politician care își pregătește terenul pentru a candida, președintele PNL a început să-i dea „calde” partenerului din coaliția de guvernare – „Este firesc să avem abordarea aceasta, prin care fiecare dintre partide să îşi gândească o strategie privind abordarea campaniei prezidenţiale cu propriul candidat. Am fi competitori, adversari, nu!”.

Competitori sau adversari, nici nu mai contează, atât timp cât e tot mai clar că PSD își va arunca în luptă, pentru „prezidențiale”, tot ce are mai bun. Inclusiv arma legislativă – vezi planurile cu impozitarea, despre care tot vorbește Marcel Ciolacu.

Evadare ca-n filme în Franţa! Doi ofițeri de închisoare au murit în timpul atacului (VIDEO)

Atac şi evadare ca-n filme în Franţa! Doi gardieni au murit, marţi dimineaţă, după ce furgoneta cu care transportau un deţinut a fost atacată cu focuri de armă.

Alţi trei agenţi au fost răniţi, dintre care unul foarte grav.

Deţinutul a fugit

Atacul a fost efectuat de un comando format din 4 infractori înarmaţi, care au folosit două vehicule. Unul din aceste vehicule a fost găsit ”carbonizat”, la scurt timp după atac.

Președintele francez Emmanuel Macron a scris pe X că „se face totul pentru găsirea vinovaților”, în timp ce ministrul de Interne Gérald Darmanin a spus că „câteva sute de polițiști și jandarmi” au fost mobilizați.

Ambuscada a dus la evadarea deţinutului

Deținutul era transportat înapoi la închisoarea din orașul Évreux, după ce a participat la o ședință de judecată în această dimineață la Rouen. Ambuscada a avut loc în jurul orei 11:00 în apropierea unei case de taxare de pe autostrada A154, care acum este închisă în ambele sensuri.

Deținutul evadat este un bărbat pe nume Mohamed care a fost condamnat pentru „furt prin efracție” și este supranumit „Musca”, potrivit Le Parisien.

„Agenţii ucişi în atac, un ofițer și un gardian, erau născuți în 1972, respectiv 1989 „Unul dintre ei lasă în urmă o soție și doi copii, celălalt lasă o soţie însărcinată în cinci luni”, a declarat ministrul Justiției, Éric Dupond-Moretti.

Vine apocalipsa prețurilor. Statul cedează în fața companiilor străine

Profitând de momentul alegerilor din vară, dar și din toamnă, companiile străine care se ocupă de distribuția energiei și a gazelor fac presiuni uriașe asupra Guvernului pentru a obține o majorare extrem de mare a tarifelor, susțin reprezentanții Asociației Producătorilor de Energie HENRO. Tarifele de distribuție sunt deja mai mari decât energia produsă, iar o nouă mărire, la nivelul cerut de companii, va produce o explozie a facturilor.

Companiile străine care dețin sectorul de distribuție a energiei și gazelor fac presiuni uriașe asupra autorităților din România pentru a obține majorări extrem de mari ale tarifelor, pe motiv că trebuie să facă investiții în rețele. Aceștia profită de momentul alegerilor și negociază cu ANRE reglementarea a 5-a, plus că mai au de recuperat, treptat, pe 5 ani, în tarife, niște venituri amânate, ne spun reprezentanții Asociației Producătorilor de Energie HENRO.

”Companiile de distribuție vor ca, de la 1 ianuarie 2025, rata de recuperare a investițiilor să fie de peste 7%, deși ANRE a propus sub 7%, în condițiile în care acum este 6,39%. Companiile motivează că este nevoie de investiții în rețele, dar întotdeauna a fost nevoie de investiții în rețele. Partea proastă este că nu poți să verifici unde au făcut investițiile, că pe hârtie arată bine. Au fost făcute interpelări și în Parlament în legătură cu planul de investiții. Cifrele sunt corecte, dar în investiții sunt băgate și softuri, transformatoare second-hand aduse din Italia. A fost un întreg scandal la început, că ne-au pus pe butuci industria de transformatoare, că italienii au zis că nu corespundeau, chipurile, cu standardul lor. Deja în factură, și este doar începutul, tariful de distribuție este mai mare decât al energiei produse, ceea ce este inacceptabil. Iar după 1 ianuarie 2025, vor fi și mai mari. Pe distribuție o să fie nenorocire”, ne-a declarat Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al HENRO.

Șoc pentru prosumatori

Conducerea HENRO susține că prosumatorii vor avea un șoc când vor primi facturile, că tot spun ei că nu primesc facturi. ”Când o să înceapă să primească facturile, mulți o să se ia cu mâinile de cap. Ei au senzația că, dacă și-au pus panouri, își produc energie și mai dau și în rețea, vor primi bani sau factura va fi pe zero. Dar ce consumă din rețea, cu tarifele de distribuție foarte mari, o să vadă atunci în cât timp se amortizează, cu adevărat, investiția în panourile solare. Și asta în condițiile în care tariful de distribuție tot crește”, ne-a precizat directorul executiv al HENRO, Silvia Vlăsceanu.

În ce privește regenerabilele, reprezentanții HENRO arată că eolianul este cea mai impredictibilă sursă de energie, chiar și cu toate prognozele lor. ”Poate să-ți bată vântul acum și să zici că ai 1.000 de MW și în următoarele 10 minute să scadă la zero. Eolienele și fotovoltaicele aparțin investitorilor privați. Pentru ei este o afacere ce au făcut, au și certificate, că 99% dintre ei sunt cu certificate verzi, cel puțin pe eolian nu știu să fi pus ceva în funcțiune după 2017, când nu s-au mai dat certificate. Și atunci investiția a fost amortizată de mult timp și acum este doar profit”, ne spune Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al HENRO.

Vom deveni importatori

Reprezentanții producătorilor de energie cu capital de stat avertizează că, în ritmul în care se desfășoară investițiile în capacități de producție în bandă, România va deveni importator de energie, mai ales că, din 2027, unitatea 1 de la Cernavodă intră în reparații capitale și nu se va pune nimic în loc. În ce privește capacitatea de producție pe gaze, care se preconizează a fi pusă în funcțiune la Mintia, totul depinde de prețul gazelor, pentru că nu poți să vinzi energie în pierdere. De exemplu, principala capacitate pe gaze este OMV Petrom și compania preferă să vândă gazele, decât să producă energie din gaze ca să vândă la prețurile de acum.

”Nici nu poți să forțezi OMV să producă, pentru că sunt privați. Chiar dacă Dispecerul Energetic Național (DEN) îi cere energie, OMV poate invoca faptul că are probleme tehnice, de exemplu, și nu produce. Teoretic, DEN pune o capacitate în funcțiune atunci când este nevoie, dar practic, doar companiile de stat răspund. Statul trebuie să-și securizeze capacitățile de producție. Atunci când energia este scumpă, toată lumea țipă că statul are capacități și de ce nu este energia ieftină. Energia produsă de companiile de stat va fi aceeași, în condițiile în care nu se mai extinde nimic. Măcar să le lase atâtea câte sunt și așa cum sunt, că statul ia cu două mâini de la companiile la care este acționar majoritar. Mai mult, ordonanța austerității a lovit și în companiile din energie, îngrădindu-le activitatea”, a mai afirmat Silvia Vlăsceanu, director executiv al HENRO.

Accident groaznic în România. Un preot a murit după ce un tânăr de 18 ani, fără permis, care cumpărase maşina chiar azi, a făcut o manevră periculoasă

3

Un accident îngrozitor a avut loc, marţi, între două maşini, în Costeşti, judeţul Argeş. O persoană a murit, alte două au fost rănite, după ce autoturismele s-au ciocnit.

Bărbatul care a decedat era preot.

Accidentul, provocat de un tânăr de 18 ani

Accidentul grav ar fi fost provocat de un tânăr de doar 18 ani, care nu avea permis de conducere. Potrivit ISU Argeș, accidentul a avut loc în orașul Costești, cartierul Zorile, fiind implicate două autoturisme, unul dintre acestea tractând o remorcă.

Un bărbat de 44 de ani a fost găsit încarcerat și inconștient și s-a acționat pentru extragere. Din păcate, victima a decedat. O altă victimă de 46 de ani a fost preluată în stare gravă de elicopterul SMURD şi transportată la Bucureşti.

Cum s-a întâmplat accidentul?

Tânărul ar fi intrat în depășire, moment în care, cel mai probabil a observat că îi vine o altă mașină din față.

Acesta a încercat să intre înapoi pe bandă, însă acolo a lovit mașina în care se aflau preoții și care a lovit violent, la rândul ei, un cap de pod. Șoferul fără permis s-a răsturnat în șanț, la doar câțiva metri distanță de locul în care a avut loc impactul.

Mașina preoților avea atașată și o remorcă, cu care aceștia transportau lucrurile de la apartamentul unuia dintre ei, la o casă.

Partidul Politic Oficial a fost dronat de poporanul enervat monstruos

Pregătindu-se să-l aresteze pe poporanul, enervat monstruos, care umbla cu drona prin față, pe la Partidul Politic Oficial, șeful Serviciilor Secrete Ficționale a auzit-o pe Eufrosina.

Eufrosina era aproape convinsă că prezentul, trecutul și viitorul au ajuns cumva în același plan cosmic prin jocul câmpurilor magnetice așa că Churchill era normal să știe toate lucrurile astea pentru că era prieten cu H.G. Wells. Churchill era pe Calea Victoriei, nu s-a dus nicăieri în altă parte când a venit din vâltoarea Timpului, că nu avea unde să se ducă, serviciile lui secrete ficționale îl puseseră binișor în temă, ecologiștii erau un fel de remorcă, popularii se dădeau după cum bătea vântul, nimic nou în spațiul virtual răsăritean, șopti Eufrosina sorbind din cafea.

Soro, lasă-l pe Churchill, uite colo, colo pe trotuar, nu e cumva chiar Kogălniceanu?! Adevărul e că în 3996, în Amzei, fix în piață, a fost zărit Elvis în timp ce la Hunedoara a fost zărit Marquez. Prin 3017 a fost zărit Alexandru cel Mare la Tulcea iar Mata Hari și-a făcut apariția într-un club de noapte din Botoșani în anul 3354. Nici Parisul și nici Londra nu s-au lăsat mai prejos, iar Roma și Berlinul au raportat tot felul de apariții stranii.

Taxi Time făcând pană, șoferul îi invită pe cei trei să facă o plimbare prin București cât schimbă el roata la Ciclop Service, pe Magheru. Eufrosina, casieriță la Patria, iubițica mecanicului Bebe, a povestit toată tărășenia unei prietene, la o cafea, fix peste drum de restaurantul La Mama, acum vreun ceas. Și Bebe ce-a zis când a auzit că Stalin, Churchill și cu Roosevelt sunt în București, într-o călătorie temporală, prin gaura noastră de vierme, dragă, că mor de curiozitate?! Și ce-a zis Churchill când Stalin s-a dus în vizită la socialiști și Roosevelt s-a dus în vizită la liberali, că mor de curiozitate domnule ofițer acoperit Bebe, vru să știe șeful Serviciilor Secrete Ficționale, dând ochii peste cap, pregătindu-se să-l aresteze pe poporanul care umbla cu drona prin față, pe la Partidul Politic Oficial. Bebe, sub acoperire, răspunde la numele de Eufrosina, se înțelege. Cam așa se petrece totul sub ochii noștri. Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Comunicării Politice. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Comunicării fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei.

Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în esenţa ei sau cu o parte din ea. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi Comunicarea Politică? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?!

Lovitură pentru service-urile auto: situaţiile în care se plafonează tarifele maxime de manoperă pe oră!

Potrivit unui amendament care merge în Parlament și este susținut de Consiliul Concurenței, tarifele maxime de manoperă pe oră ale oricărui service auto care face reparații pe RCA ar putea fi plafonate.

Autorităţile ar căuta, astfel, soluţii prin care să scadă tarifele la poliţele RCA.

E mai ieftin să-ţi faci CASCO

Românii sub 30 de ani se pot trezi cu dublarea sumei RCA în cazul situațiilor de daună unde nu a fost identificat vinovatul. Astfel, daunele făcute unei mașini în parcare de către un șofer care a părăsit locul pot fi reparate mai ieftin prin CASCO, deoarece întregirea acestei polițe costă mai puțin decât pierderea unei clase bonus pe asigurarea RCA.

„Avem propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei pe RCA. Cea mai importantă dintre propuneri este de a introduce o referenţiere şi pe zona de costuri. Noi acum avem o referenţiere, deci un preţ orientativ, dacă vreţi, recomandat, asta înseamnă o referinţă cam cât ar trebui să fie preţul.

Nu e o obligaţie legală, nu te sancţionează nimeni dacă nu aplici preţul ăla, dar orientează piaţa în momentul când vine autoritatea statului şi spune: preţul ar fi cam atât”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, citat de Gândul.

Reparaţiile auto s-au scumpit cu 12%

Ne costă cu aproximativ 12% mai mult să ne reparăm mașina față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Institutului de Statistică.

Printre amendamentele propuse de social-democrați se numără și stabilirea cuantumului despăgubirii „numai prin convenție între asigurătorul RCA și persoana prejudiciată pe baza prețurilor/costurilor de piață ale bunurilor, pieselor componente, subansamblelor, materialelor cât și ale manoperei necesare reparației/recondiționării bunului”.

Se schimbă legea pentru şoferi. În ce condiţii rămân conducătorii auto 10 ani fără permis sau fac închisoare 15-25 ani

1

Legea devine mai dură pentru şoferii care se urcă băuţi la volan. Camera Deputaților a votat marți un proiect de lege care permite instanțelor să suspende pentru zece ani permisul șoferilor care sunt prinși băuți sau drogați la volan, chiar dacă nu au provocat un accident.

Camera Deputaților e decizională, și proiectul merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Ce pedepse riscă şoferii

Astfel, șoferii care conduc băuți sau drogați riscă să rămână fără permis de conducere până la 10 ani, dacă sunt prinşi la volan cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie.

De asemenea, dacă șoferii drogați sau băuți produc un accident rutier, iar victimele decedează, pedeapsa este condamnarea la închisoare între 15 și 25 de ani.

Acest proiect de lege, adoptat în Parlament, intră în vigoare după ce va fi promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Sancţiuni înăsprite

Legea prevede pedepse înăsprite pentru mai multe categorii de infracțiuni legate de traficul de droguri, precum şi circumstanţe agravante pentru cei care folosesc minori. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată pentru anumite infracțiuni legate de traficul de droguri.

”Un alt aspect al legii este că majorează pedepsele privind finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de droguri”, a mai declarat Robert Cazanciuc.

Proiectul de lege a fost promovat după accidentul de la 2 Mai, în care un șofer drogat a accidentat mortal doi adolescenți.

Planul premierului Ciolacu pentru salariați: deduceri din impozit pentru angajații cu copii și introducerea salariului minim european

0

Premierul Marcel Ciolacu atrage atenția asupra necesității unei reforme urgente în sistemul de impozitare a veniturilor salariale pentru a reduce povara fiscală asupra muncii, mai ales pentru cei cu venituri mici sau copii.

Până atunci însă, salariul minim va crește din nou de la 1 iulie, o măsură necesară deoarece, potrivit prim-ministrului, o treime din angajații din România sunt plătiți cu minimum pe economie. Pentru a asigura predictibilitate antreprenorilor cu privire la  viitoarele majorări ale salariului minim, PSD susține introducerea salariului minim european de la 1 ianuarie.

 ”Toată lumea știe că impozitarea muncii e cea mai mare în România. Mai ales impozitarea muncii la veniturile mici. Asta face diferența, de fapt, între noi și Europa. O treime dintre români în acest moment sunt plătiți cu salariul minim pe economie. O reducere a impozitării pentru salariul minim pe economie, așa cum e în Germania și în toate țările civilizate, restul au o impozitare progresivă după anumite praguri, ar duce, de fapt, să mărim de la o treime, să ajungem la jumătate”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la Antena 3 CNN.

Cu toate acestea, premierul  Marcel Ciolacu subliniază că reforma trebuie să fie echilibrată și să țină cont de nevoile diferite ale categoriilor de venituri. În schimb, introducerea de deduceri la impozitarea muncii ar fi un sprijin real pentru dezvoltarea serviciilor cum ar fi sănătatea sau educația, la fel ca în alte state europene.

 ”Din punctul meu de vedere, trebuie făcute deduceri la impozitarea muncii pentru a dezvolta servicii. Pentru că în acest moment, România, de exemplu, pilonul 2 de pensii, se mută o sumă din ce colectează statul în pilonul 2 de pensii, un lucru care duce o sustenabilitate a sistemului de pensii pe o perioadă medie și lungă. E un efort bugetar de peste 1% din PIB. Dar ai sănătatea. Ai educația. În toate statele, aici dezvolți serviciile private la sănătate, educație și pensii private. Faci deduceri din impozitarea muncii, astfel încât omul să-și facă asigurare privată de sănătate, să contribuie la pensii private și pentru școală, grădiniță, afterschool. Toate aceste lucruri trebuie deduse din impozitarea muncii”, a mai punctat premierul Marcel Ciolacu.

Totuși, este important ca aceste deduceri să fie aplicate în mod just și echitabil, astfel încât să nu creeze noi disparități între diferitele categorii de venituri. În acest sens, prim-ministrul Marcel Ciolacu subliniază importanța unei abordări progresive în ceea ce privește impozitarea, care să țină cont de capacitățile financiare ale fiecărui individ.

”Dacă scazi în acest moment paușal la toată lumea, e total incorect. Pentru că una e să ai venituri de 20 000 de lei și una e să ai venituri de 3500 de lei. De fapt creezi o discrepanță și mai mare între cei cu venituri mici și cei cu venituri mari și nu dezvolți, se stă pe servicii”, a mai spus premierul.

PSD susține introducerea salariului minim european

Partidul Social Democrat susține introducerea salariului minim european de la 1 ianuarie. Asta ar însemna o schimbare majoră în privința majorării salariului minim, iar măsura este una predictibilă pentru antreprenori, care vor putea stabili din timp politicile salariale pentru angajați. Totodată, stabilirea unui mecanism de creștere anuală a salariului minim din România, în funcție de parametri economici obiectivi, va permite antreprenorilor să facă estimări mult mai exacte, cu privire la resursele financiare ce trebuie alocate, pe termen mediu și lung, pentru forța de muncă și pentru dezvoltarea afacerii.

Introducerea salariului minim european va echilibra raportul dintre muncă și capital, va contribui la reducerea decalajelor sociale prin creșterea salariilor mici și medii și va asigura creșterea sustenabilă a pensiilor pe termen mediu și lung.

Totodată, măsura este esențială pentru determinarea tinerilor să își construiască un viitor în România, având în vedere că principalul motiv al plecării acestora din țară este legat de diferența dintre salariile din România și cele din alte state europene.

Introducerea salariului minim european va asigura și reducerea treptată a decalajelor geografice, printr-o creștere predictibilă și automată a salariilor, odată cu dezvoltarea economiei naționale.

Pentru a implementa însă acest mecanism, un prim pas va fi făcut la 1 iulie, atunci când salariul minim va crește cu 400 de lei și va ajunge la 3.700 de lei, urmând ca salariul minim din ianuarie să se calculeze în funcție de salariu mediu în plată.

Recuperatorii Comisiei Europene, neputincioși în fața țepelor trase de ONG-uri

Banii Uniunii Europene, la care cotizează și România, sunt tocați pe proiecte din Africa și din Asia, care, de regulă, nu se implementează. Când vine vorba să-și pună în priză recuperatorii, Comisia Europeană este pusă în situația de a nu primi înapoi niciun euro, dat fiind că sistemele de justiție din statele respective resping acțiunile pe bandă rulantă. Nici în UE lucrurile nu stau foarte bine, având în vedere că sunt câteva state campioane în anularea și nerecuperarea datoriilor.

Un raport de audit al Curții de Conturi Europene a scos la iveală că banii din fondurile UE cheltuite ilegal nu prea pot fi recuperați, în special dacă proiectele sunt derulate de ONG-uri care operează în Africa și Asia sau de agenții ale Organizației Națiunilor Unite.

Pentru perioada 2014-2022,  Comisia Europeană a raportat cheltuieli neconforme în valoare de 14 miliarde de euro, iar concluzia Curții de Conturi a fost că sistemele utilizate pentru gestionarea și monitorizarea cheltuielilor neconforme efectuate de beneficiarii fondurilor UE sunt parțial eficace.

”În cadrul gestiunii directe și al celei indirecte, Comisia asigură înregistrarea exactă și promptă a cheltuielilor neconforme, dar recuperarea lor durează prea mult. Comisia nu monitorizează cheltuielile neconforme cu posibil caracter sistemic din domeniul acțiunilor externe în același mod ca în cazul politicilor interne. Datoriile care au fost anulate implică, de obicei, debitori care aveau probleme financiare sau care erau situați în țări în care Comisia nu putea executa silit datoriile prin intermediul instanțelor locale”, susține Curtea de Conturi Europeană. Mai mult, utilitatea informațiilor furnizate de Comisie cu privire la cheltuielile neconforme și la măsurile corective ulterioare este limitată, deoarece acestea nu sunt întotdeauna complete și coerente.

ONU și-a legalizat ilegalitățile

Curtea de Conturi Europeană a observat că, atunci când sunt detectate cheltuieli neconforme cu posibil caracter sistemic în cadrul acțiunilor externe, auditorii angajați nu sunt obligați să extindă eșantioanele de operațiuni verificate.

De asemenea, Comisia Europeană nu efectuează din proprie inițiativă verificări suplimentare cu privire la cheltuielile auditate sau la alte cheltuieli finanțate de UE care implică aceleași organizații de punere în aplicare. Comisia și Organizația Națiunilor Unite au convenit asupra un acord-cadru financiar și administrativ (FAFA) ca bază pentru colaborare. Înțelegerea comună privind utilizarea termenilor de referință pentru verificările cheltuielilor limitează dimensiunile eșantioanelor pe care verificatorii le pot selecta pentru a verifica eligibilitatea unei operațiuni gestionate de o agenție a ONU cu fonduri UE.

Astfel, auditorul a verificat cheltuielile declarate de o agenție a ONU pentru un acord de contribuție cu UE. Acesta a raportat că 19,2 % din eșantionul selectat în conformitate cu FAFA era neeligibil și a concluzionat că erorile erau generalizate. Auditorul nu a putut efectua verificări suplimentare pentru a confirma caracterul sistemic al cheltuielilor neconforme, iar Comisia a recuperat doar cheltuielile neconforme constatate în eșantionul limitat care a fost verificat.

Costuri prea mari

Auditorul unui proiect gestionat de un ONG local în Africa a raportat că cheltuielile declarate conțineau cheltuieli neconforme, pentru care nu existau documente justificative. ONG-ul respectiv și alte ONG-uri locale mici care finalizaseră activitățile proiectului cu patru ani mai devreme nu au mai putut găsi documentația lipsă, în pofida legislației care impune tuturor beneficiarilor să păstreze documentația pentru o perioadă de cinci ani. Unele ONG-uri nu mai existau, iar celelalte nu au putut rambursa suma solicitată de Comisie.

La momentul auditului Curții, Comisia intenționa să renunțe la datorie, deoarece evaluarea sa a arătat că activitățile fuseseră desfășurate integral, iar costul procedurilor judiciare risca să depășească suma preconizată care putea fi recuperată. Comisia Europeană a recunoscut că procedurile sale actuale de recuperare sunt mai lungi și mai costisitoare atunci când debitorii își schimbă domiciliul fără a informa Comisia sau registrul oficial, Comisia trebuie să plătească avocați și executori locali pentru a urmări un caz care presupune diferite etape procedurale în instanțele naționale și debitorii sunt insolvabili, iar Comisia trebuie să colecteze informații pentru a renunța la o creanță.

Campioane la cheltuieli neconforme

În ceea ce privește Fondul european de garantare agricolă, cuantumul total al cheltuielilor neconforme detectate în perioada 2007-2022 a fost de 2,4 miliarde de euro. 52 % din această sumă a fost recuperată până la sfârșitul anului 2022. Restul de 48 % a fost fie anulat (9 %), fie reprezenta datorii restante (39 %). Campioanele acestor cheltuieli au fost Franța, cu 383 milioane de euro, Italia, cu 378 milioane euro, Estonia, 300 milioane euro și Polonia, cu 288 milioane euro. În ce privește rata de anulare a datoriilor, cele mai mari procente au fost înregistrate în Olanda (48%), Danemarca (45%), și Ungaria (34%).

Cum s-a revenit la “soluția Firea” pentru termoficarea Capitalei după datoria de 1 miliard de lei acumulată în 4 ani cu Nicușor Dan

6

Problema apei calde și a căldurii din București rămâne una constantă, de ani de zile, la fel ca și propunerea de fuziune dintre Termoenergetica și ELCEN. Gabriela Firea, fost primar al Capitalei și candidat din partea PSD la Primăria Generală, spune că această unificare ar trebui făcută și ar rezolva problemele tehnice, dar și pe cele financiare dintre cele două companii. Termoenergetica are datorii de un miliard de lei către ELCEN, datorii cumulate în ultimii patru ani.

”Îmi pare foarte rău pentru că, din păcate, din motive birocratice, nu s-a reușit realizarea SACET, unificarea RADET cu ELCEN, astfel încât și dumneavoastră să beneficiați și de toate sporurile, și de condiții mai bune de lucru, și de condiții financiare, și de contract colectiv de muncă net superior. Dar poate că de data aceasta reușim. Important este să nu renunțăm. Îmi doresc, îmi doresc, pentru că această fuziune ar rezolva foarte multe probleme, atât de ordin tehnic, financiar, dar uman, pentru că la muncă egală și salarizarea trebuie să fie pe măsură și la anii de muncă în sistem, statul, prin reprezentanții săi, trebuie să răspundă cu aceeași monedă către dumneavoastră”, a spus Gabriela Firea, în cadrul unei întâlniri cu angajații Termoenergetica.

În absența unor măsuri decisive și a unor investiții semnificative în infrastructură, Bucureștiul riscă să se confrunte cu consecințe severe în ceea ce privește furnizarea de apă caldă și căldură. Acest avertisment își propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la necesitatea unei acțiuni imediate și coordonate pentru a evita o potențială criză energetică și confortul negativ al locuitorilor orașului.

”Acest sistem de termoficare este cel mai ecologic, în primul rând, cel mai sănătos, apropo de noxe și de ceea ce degajă în aer și ce pericole pot să fie, apropo de toate centralele care sunt instalate improvizat. Și s-au produs atâtea accidente și le știm, pentru că le-am văzut cu toții. Deci acesta este sistemul cel mai bun, el doar trebuie să fie îmbunătățit. Îmbunătățit cum? Cu oameni, cu fonduri, cu investiții, cu dorință, cu voință”, a mai spus Firea.

În continuare există datorii ale Termoenergetica către ELCEN de un miliard de lei, în condițiile în care în 2020 suma era de doar 250 de milioane de lei.

 ”Miliardul ăsta înseamnă aproximativ 500 de milioane pierderi din anii precedenţi, iar 555 de milioane ca datorie curentă, subvenţie a Primăriei Capitalei pentru Termoenergetica. Acum trei luni situaţia subvenţiei Primăriei era la zero şi, când am fost întrebat care este situaţia cu privire la subvenţie, am spus clar că este zero în acel moment. În ultimele trei luni, Primăria nu a mai plătit subvenţie. Sunt 555 de milioane de lei datoria Primăriei Capitalei către Termoenergetica, pentru subvenţie”, a declarat Claudiu Crețu, director general ELCEN.

Fuziunea, greu de realizat

 La începutul lunii martie Consiliul General a votat, din nou, de principiu, fuziunea dintre ELCEN și Termoenergetica. În ultimii 11 ani au fost aprobate mai multe formule de fuziune între cele două campanii, fie de către Primăria Generală, fie de către Guvern, însă niciuna nu a fost finalizată din diverse motive. După două încercări de unificare, în 2013 și 2014, în anul 2016, imediat după ce Gabriela Firea a preluat mandat de primar general, aceasta a propus fuziunea dintre RADET și ELCEN și ștergerea datoriilor. Pentru că fuziunea nu s-a realizat, Gabriela Firea a propus, un an mai târziu cumpărarea acțiunilor de la ELCEN. Nici acest lucru nu a fost posibil.

Până când această fuziune va fi făcută, Gabriela Firea susține că Termoenergetica trebuie să continue cu planul de investiții.

”În continuare, salariile trebuie să crească, condițiile de muncă trebuie să fie mai bune, investițiile aprobate, de asemenea, să fie superioare. E foarte bine că există în gestiune un program pe fonduri europene, dar în continuare investiția trebuie să continue de la Primăria Capitalei, de la Consiliul General și, de ce nu?, de la nivel guvernamental, pentru că dacă toate aceste bugete s-ar întrepătrunde, automat și lucrările ar fi mai avansate și mai ample”,  a declarat Gabriela Firea, la întâlnirea cu angajații Termoenergetica.

Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002

 

Selly, vlogger-ul care a făcut avere din zona virtuală, se revoltă împotriva Inteligenţei Artificiale. Discurs halucinant la summitul NATO

Andrei Șelaru, cunoscut drept Selly pe YouTube, vorbeşte foarte detaşat de pericolele din mediul online şi despre ameninţările Inteligenţei Artificiale, în condiţiile în care a făcut avere tocmai din activităţi apropiate acestei zone.

El a ţinut un discurs la NATO Youth Summit.

Spune că face parte dintr-o armată mai mare decât NATO

În cadrul evenimentului tinerii au vorbit cu reprezentanții NATO despre probleme de securitate, schimbările climatice, dar și influența în creștere a inteligenței artificiale.

Trebuie să vă fac încă de la început o mărturisire. Eu fac parte dintr-o armată care este mai mare și mai influentă decât NATO. Am intrat în această armată atunci când eram un tânăr de 11 ani, ca simplu soldat.

Nu am primit uniformă, nu am urmat instructaj. Dar pentru că am petrecut atât de mult timp online, am beneficiat de arme foarte puternice la dispoziția mea. Acestea îmi permiteau să schimb opiniile, să manipulez masele, să manifest interferente în procesul democratic și să împărtășesc ideologii toxice folosind aceste arme.

Este vorba despre informații despre epoca informației, nu este vorba de un serviciu militar obligatoriu și cu toții am început să facem asta voluntar. Această armată are astăzi mai mult de 5 miliarde de soldați în întreaga lume, adică toți cei cu acces la internet.

Atunci când cei care au acces la internet, actorii răi folosesc aceste arme ca să manipuleze, să dezinformeze, să-și ascundă adevăratele acțiuni și intenții, democrația, drepturile omului și pacea mondială sunt în mare pericol.

Conflictele militare din întreaga lume care se întâmplă și pe care le vedem ajung să fie și mai periculoase datorită războiului informațional în care putem ajunge să luptăm cu toții„, a spus Selly.

Se teme de „o lume distopică”

„Nu vreau să trăiesc într-o lume distopică, în care inteligența artificială decide ce este adevărat și ce nu. Nu e vorba doar de zero și unu. Există un teren foarte amplu legat de lucrurile pe care nu le știm, pentru că nu se potrivește totul în categoriile de adevărat sau fals.

Altfel, pierdem multe lucruri legate de libertatea de exprimare. Datorită acestui proces al cenzurii, extremismul înflorește și încrederea oamenilor în guverne este diminuată. Pentru că cenzura amplifică paranoia. Oamenii trebuie să vadă cu proprii ochi și să decidă dacă cred ceva.

Și tocmai de aceea trebuie să fie educat ca atare ca să nu cedeze unei campanii de manipulare. În țara mea, în România, extremismul este mai puțin răspândit decât în restul Europei și am cunoscut implicațiile pozitive, efectele pozitive ale calității de membru NATO în ultimii 20 de ani”, mai afirmat vlogger-ul român.

Sfaturi de la Jens Stoltenberg

Jens Stoltenberg, secretar general NATO, a dezvăluit şi lucruri mai puţin ştiute despre el şi a împărtăşit publicului adevărata profesie pe care voia să o urmeze.

„Am fost politician când eram adolescent, pe la vârsta de 20 de ani, apoi am făcut parte din Partidul Social Democrat al Norvegiei şi apoi m-am decis să ies din politică şi să devin economist”, a zis Stoltenberg, care a oferit şi sfaturi:

„În primul rând, este important să fii devotat, indiferent de ce faci şi să nu te gândeşti prea mult la următorul loc de muncă, ci la cel pe care îl ai deja şi să nu-ţi fie foarte frică de autorităţi şi şefi”.

Droguri și violență în Europa: Autostrada Cocainei

1

Într-o noapte rece de martie, poliția din portul belgian Anvers  a prins cinci adolescenți – trei dintre ei minori – care căutau un singur lucru: un transport de cocaină.

 Frecvența crescută a unor astfel de incidente este un semn revelator al modului în care bandele criminale, ce folosesc adesea minori deoarece ei beneficiază de pedepse mai ușoare, au transformat al doilea port ca mărime din Europa într-un punct de intrare cheie a ceea ce a devenit o autostradă a cocainei.

Confiscările de cocaină prin Anvers au crescut de peste 20 de ori în ultimul deceniu, potrivit Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate. Conform propriei recunoașteri a serviciului vamal belgian, acesta reușește să captureze doar între 10% și 40% din cocaina care trece prin port, relatează Bloomberg.

Agenția antidrog a Uniunii Europene estimează valoarea minimă de vânzare cu amănuntul a pieței de substanțe ilicite din blocul comunitar la 31 de miliarde de euro.

În condițiile în care drogurile inundă cartierele orașelor din Europa, aducând violență armată și războaie între bande, problema devine una pe care politicienii nu o mai pot ignora. Guvernul belgian, care deține în prezent președinția rotativă a UE, a făcut din lupta împotriva drogurilor o prioritate de top și încearcă să obțină sprijinul altor state membre.

Calul Troian

Traficul în creștere în port a transformat Anvers în capitala europeană a cocainei, conform datelor Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Toxicomaniei. Cinci orașe din Olanda au intrat, de asemenea, în top 10.

Dimensiunea portului Anvers și amploarea masivă a produselor pe care le manipulează au făcut din acesta un punct de atracție pentru dealeri și un centru de tranzit.

În cadrul unui eveniment organizat săptămâna trecută, poliția maritimă din Anvers a descris o tactică frecventă: utilizarea containerelor „Calul Troian”, în care tineri se ascund în containere goale care sunt mutate în port pentru a se strecura afară și a prelua cocaină dintr-un alt container care intră în port. Aceștia se întorc în containerul lor inițial, care este apoi recuperat din port. Întreaga operațiune durează adesea câteva zile.

Conducta olandeză

Odată ce cocaina ajunge la Anvers, aproximativ 90% trece granița în Olanda  pentru a fi tratată și împachetată înainte de a fi trimisă în întreaga Europă printr-o rețea labirintică de traficanți și infractori.

Autoritățile din portul Rotterdam au confiscat anul trecut o cantitate record de 8.064 de kilograme de cocaină care fusese ascunsă într-un container cu banane, cu o valoare de piață record de 600 de milioane de euro. Violențele din Olanda au înregistrat un vârf dramatic în ultimii ani, cu peste 250 de explozii de locuințe  numai în 2024 legate de războaiele dintre bande și traficanți.

Călătoria în China: lui Putin nu-i pasă de sancțiunile americanilor

Președintele rus Vladimir Putin este pe cale să se deplaseze în China în prima sa călătorie în străinătate de când și-a asigurat încă șase ani la Kremlin. Unul dintre obiectivele sale principale va fi găsirea unor noi modalități de ajutor economic. Noul  ministru al apărării, Andrei Belousov, este un economist apreciat de elitele Beijingului.

Din februarie 2022, China  a devenit cea mai mare piață pentru petrolul și gazele rusești, precum și o sursă cheie de importuri, notează Financial Times. Având în vedere că furnizarea de bunuri chinezești cu dublă utilizare ajută Kremlinul să depășească Ucraina și Occidentul, Washingtonul încearcă acum să întrerupă acest flux.

Amenințarea cu represiuni nu are efect

În decembrie, Casa Albă a amenințat că va impune sancțiuni oricărei bănci care achită plăți pentru mașina de război rusă. Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, și secretarul de stat Antony Blinken au vizitat China și și-au prezentat punctul de vedere liderilor și instituțiilor financiare chineze. Dar amenințarea cu represiuni nu are efect. În ultimii doi ani, guvernele rus și chinez au demonstrat o capacitate remarcabilă de a se adapta la sancțiunile SUA.

Vizita lui Putin reprezintă o nouă oportunitate de a reflecta asupra opțiunilor în privat înainte de a le pune în aplicare în liniște. Se așteaptă ca el să fie însoțit de o echipă experimentată de la banca centrală și de la ministerul de finanțe, care este responsabilă pentru eforturile Kremlinului de a de-dolariza sistemul financiar rusesc începând cu 2014 și trecerea la schimburi în yuanii Chinei.

Depozitele în yuani în Rusia se ridicau la 68,7 miliarde de dolari în 2023, depășind deținerile în dolari. Potrivit datelor băncii centrale ruse, împrumuturile denominate în yuani au crescut de aproape patru ori, ajungând la 46,1 miliarde de dolari, în mare parte datorită conversiei datoriilor din dolari și euro în moneda chineză.

O infrastructură financiară departe de sancțiunile administrației Biden

În urma sancțiunilor din 2014, Rusia a creat un analog intern al Swift, cunoscut sub numele de sistemul de mesagerie financiară al Băncii Rusiei (SPFS), a cărui utilizare este în prezent obligatorie.

China operează propriul său sistem de plăți interbancare transfrontaliere (Cips), care include în prezent aproximativ 30 de bănci rusești. Deși Cips nu poate rivaliza cu Swift în ceea ce privește volumul, războiul din Ucraina îi alimentează expansiunea.

Se pare că tranzacțiile zilnice au crescut cu 50% în 2022, iar apoi cu încă 25% în primele trei trimestre din 2023.  Prin urmare, următorul pas pentru Moscova și Beijing va fi crearea unei infrastructuri sofisticate pentru compensarea celor mai sensibile plăți. China are 4500 de bănci regionale și multe dintre ele au deja relații cu băncile rusești. Astfel de tranzacții vor fi mai costisitoare și vor dura mai mult timp, dar vor fi mult mai greu de găsit și de reprimat de către SUA.

Putin și autoritățile chineze pot pune la punct acum o infrastructură financiară departe de sancțiunile administrației Biden. Și o rețea de acest fel ar repretenta o atracție și pentru alte națiuni care caută un antidot pentru dominația dolarului.

Lecție pentru Rapid: Mourinho, la un pas de Turcia!

0

Turcii pregătesc bomba anului. Aziz Yildirim candidează la postul de președinte al clubului Fenerbahce și promite că, dacă va fi ales, vine de mână cu Jose Mourinho, pe care vrea să-l pună antrenor. El susține că are deja o înțelegere cu celebrul tehnician portughez.

Fenerbahce este din nou pe punctul de a pierde în fața rivalilor de la Galatasaray și sunt gata să facă schimbări majore pe toate planurile.

La vârful conducerii sunt alegeri pentru ocuparea postului de președinte, iar Aziz Yildirim a devenit brusc favorit, după ce a aruncat bomba cum că l-ar aduce pe Mourinho. Asta da campanie.

Aziz Yidirim: „Am ajuns deja la un acord cu José Mourinho”

Mourinho a rămas fără club de când a părăsit Roma în luna ianuarie a acestui an. Dorința sa era să o preia pe Bayern, însă, deși au fost refuzați de mai mulți antrenori, Mourinho nu se află pe lista bavarezilor.

Aziz Yildirim a fost președinte al clubului timp de douăzeci de ani, începând din 1998, și acum are un plan fantastic în încercarea de a-l învinge pe Ali Koç, cel care i-a succedat și este în funcție din 2018.

„Am ajuns deja la un acord cu José Mourinho. Dacă vom fi aleși, va veni în Turcia”, a declarat Yildirim.

El are un plan bine pus la punct și pe parte sportivă. „Vom recruta jucători conform solicitărilor lui José Mourinho. A urmărit în direct meciul nostru împotriva lui Konyaspor”, a adăugat Yildirim.

Dacă, într-adevăr, vrea să sperie Liga 1, Dan Șucu, patronul Rapidului, trebuie să privească la bașkanii din Turcia. Așa se face legea când vrei să te impui – ieși la atac cu un gigant al fotbalului, ca Mourinho, nu pui ochii pe o praștie stricată de IRA!

„Legea Mbappe” aruncă în aer fotbalul!

0

FC Barcelona critică planul celor de la Real Madrid de a lansa o nouă lege fiscală, menită a facilita transferul lui Mbappe la clubul „blanco” în vara acestui an.

Săptămâna trecută, internaționalul francez a anunțat că va părăsi PSG pe 30 iunie, la expirarea înțelegerii pe care o are cu clubul din Paris. Atacantul nu a specificat care va fi următoarea sa destinație, însă, dacă nu se întâmplă lucruri neprevăzute, cel mai probabil noua sa casă va fi Santiago Bernabeu.

Astfel, el ar putea deveni cel mai important transfer din ultimii ani, al galacticilor. Este bine cunoscut faptul că Florentino Perez, șeful de la Real Madrid, îl urmărește de ani buni pe francez și este gata să facă orice pentru a-l avea, mai ales că va fi liber de contract.

Pentru a facilita transferul, Comunitatea Madridului elaborează ceea ce a fost numită „legea Mbappe”. Aceasta prevede ca rezidenții străini care investesc în comunitate să plătească cu până la 20% mai puțin impozit pe câștigurile din capitala spaniolă, ceea ce înseamnă că Mbappe va plăti taxe de doar 24.5% din salariul său, în loc de 45%, cât trebuie să plătească în prezent cei cu venituri mari.

Acest lucru i-a scos din minți pe cei de la FC Barcelona, care consideră că planul madrilenilor este total înafara fairplay-ului. Este de înțeles frustrarea catalanilor, având în vedere rivalitatea de moarte dintre cele două cluburi, ba chiar mai mult, problemele economice grave prin care Barcelona trece în ultimii ani.

Prăbușire masivă. UE, tot mai dependentă de importuri

Deficitul balanței comerciale al Uniunii Europene a fost, anul trecut, doar la materii prime, de 29 miliarde de euro, din cauza importurilor masive în special din SUA. Ucraina s-a situat și ea în topul primelor 6 țări din afara UE de la care se importă materii prime de aproape toate tipurile. Cel mai mult s-au importat cauciuc, metale, minerale și materii prime animale și vegetale, care au cumulat o valoare de 48 miliarde de euro.

Importurile de materii prime au depășit cu mult exporturile UE, fapt care a condus la un deficit semnificativ al balanței comerciale. În datele publicate de Eurostat nu intră și materiile prime critice, necesare construcției de vehicule electrice, precum și produselor utilizate pentru tranziția energetică. În 2023, valoarea comerțului total (import plus exporturi) de materii prime între UE și restul lumii a fost de 165 de miliarde de euro.

Deoarece exporturile (68 miliarde euro) au fost mai mici decât importurile (97 miliarde euro), a existat un deficit comercial de 29 miliarde euro. În ceea ce privește valoarea exporturilor în 2023, cel mai mare grup a fost cauciucul, metalele și mineralele (26 miliarde euro, 38% din totalul exporturilor), urmat de materii prime animale și vegetale (22 miliarde euro, 32%) și lemn, hârtie și textile (21 miliarde euro, 30%). Cauciucul, metalele și mineralele au reprezentat aproape jumătate din importuri (48 miliarde euro, 49%), urmate de materii prime animale și vegetale (35 miliarde euro, 37%) și lemn, hârtie și textile (14 miliarde euro, 14%). La lemn, plută, hârtie și textile, cea mai mare subgrupă a fost plută și lemn, cu 48 % din exporturi. La importuri, acest grup a ocupat primul loc cu celuloza și deșeurile de hârtie, ambele având o pondere de 36 %.

Minereurile metalice și resturi de metal au reprezentat mai mult de trei sferturi din comerțul cu metale, minerale și cauciuc. Ponderea sa în exporturi (79 %) a fost mai mică decât în ​​importuri (81 %). Potrivit Eurostat, anul trecut, ponderea materiilor prime în comerțul total a fost de 3,3 %. În 2023, volumul comerțului total (import plus exporturi) de materii prime între UE și restul lumii a fost de 358 de milioane de tone. Exporturile (134 milioane tone) au fost mai mici decât importurile (224 milioane tone).

SUA domină topul

China a fost principala destinație de export de materii prime, cu 15 % din totalul exporturilor în 2023, urmată de Regatul Unit (12 %), Turcia și Statele Unite (9 %), India (6%) și Norvegia (5%). Statele Unite ale Americii (13 %) și Brazilia (11 %) au fost cei mai mari parteneri pentru importuri, urmați de Ucraina (7%), Indonezia și Canada (5%) și China (4%). În materie de materii prime animale și vegetale, primii doi parteneri de export în 2023 au fost Regatul Unit (17 %) și Statele Unite ale Americii (14 %), urmați de China (6%), Elveția (5%), Norvegia și Rusia (4%).

Totalul primilor șase parteneri de export a fost de 50 %. Statele Unite ale Americii (12 %) și Ucraina (11 %) au fost principalii parteneri de import, urmați de Brazilia (9%), Indonezia (8%) și Malaezia și China (6%).  În exporturile de lemn, plută, hârtie și textile (Figura 11), China (26 %) și Regatul Unit (14 %) au fost cei mai mari parteneri de export. Primele 6 au reprezentat 62 % din totalul exporturilor. În ceea ce privește importurile, Brazilia (20 %) și Statele Unite (18 %) au fost principalii parteneri. Ucraina a avut și aici un procent de 5%.  O treime din toate exporturile de metale, minerale și cauciuc au fost destinate Turciei (18 %) și Chinei (15 %), iar pe primele locuri la importuri s-au situat Statele Unite (9 %) și Brazilia (8 %).

România, deficit de 6,7 miliarde de euro

Datele Institutului Național de Statistică arată că în luna martie 2024, exporturile din România au însumat 7.904,1 milioane euro, iar importurile, 10.452,5 milioane euro, rezultând un deficit de 2.548,4 milioane euro. Faţă de luna martie 2023, exporturile din luna martie 2024 au scăzut cu 9,8%, iar importurile au scăzut cu 6,7%. În perioada 1.I-31.III 2024, exporturile au scăzut cu 3,7%, iar importurile au scăzut cu 3,2%, comparativ cu perioada 1.I-31.III 2023. Deficitul balanţei comerciale a României în perioada 1.I-31.III 2024 a fost de 6.699,0 milioane euro, mai mic cu 103,3 milioane euro (-1,5%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-31.III 2023.

Schimbarea generalului Gerasimov (!?)

Pe măsură ce timpul trece Rusia se pregătește pentru un război de lungă durată. Veți spune că războiul se va duce în Ucraina. Cred că vă înșelați. Vă aduceți aminte ce spunea Pistorius, ministru apărării din Germania? El a declarat că un atac rusesc asupra alianței NATO este „posibil” în „cinci până la opt ani”. Mutările de la Kremlin ne dau ca valabil acest scenariu. El depinde și de alte variabile dar în principiu ne îndreptăm spre acest moment.

Încă avem timp de pregătire. În orice caz, nimic din toate acestea nu semnalează o schimbare în direcția politică. Putin a pus ”operațiunea militară specială”, adică războiul din Ucraina, în centrul organizării guvernului său. Țarul de la Kremlin are nevoie de  tehnocrați pentru a-și menține mașina de război în funcțiune pe termen lung. Remanierea guvernului de la Kremlin, aș zice mai bine a echipei de securitate națională, înlocuindu-l pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu, cu consilierul economic Andrei Belousov, într-o mișcare surpriză a devoalat intențiile lui Putin pe termen lung: un război cu NATO.

Șoigu a condus ministerul rus al apărării din 2012 și acum va deveni șeful Consiliului de securitate al Rusiei. Fostul lider al Consiliului de securitate, Nikolai Patrushev, este de așteptat să ocupe un nou post nespecificat, care va fi anunțat în zilele următoare. Este o retrogradare mare a lui Patrushev. Unde va ajunge Patrushev din rolul de a fi cel care a modelat viziunea lui Putin asupra lumii? Are șaptezeci și doi de ani, așa că pensionarea se poate face în Duma Rusie (parlamentul). Alte poziții, cum ar fi șef al Administrației Prezidențiale sau înlocuirea lui Iuri Ushakov, în vârstă de șaptezeci și șapte de ani, ca consilier prezidențial pentru politică externă, ar părea a fi prea administrative, respectiv marginale dar nu imposibile.

Este posibil ca Putin să creeze de fapt ceva nou doar pentru el, cum ar fi pozițiile menționate mai sus de consilier pentru securitate națională sau director de informații naționale. Sistemul rus nu prevede nici un consilier de securitate națională, nici un director de informații naționale. De fapt, Patrushev devenise ambele, ceea ce a fost dezastruos pentru el. Patrushev a crezut în toate ”conspirațiile” occidentale despre Rusia inclusiv în divizarea acesteia ceea ce a creat un efect negativ asupra politicii Kremlinului. Patrushev a fost ”șoimul” din cabinetul Putin. Shoigu nu este un ”porumbel”, dar nici un șoim: este doar un politician. Rămâne de văzut dacă păstrează aceeași stăpânire asupra politicii de securitate a Rusiei, deși este un operator politic viclean și un prieten personal al lui Putin.

Nu există niciun motiv să credem că, în circumstanțele actuale, el va fi o voce pentru pace, dar cel puțin putem spera că nu va argumenta pentru o escaladare ulterioară. Într-un regim opac precum cel al lui Putin, orice zdruncinare a cercului interior este supusă speculațiilor. Așa că ar fi prematur să citim prea multe despre înlocuirea lui Șoigu și să tragem concluzii cuprinzătoare despre starea politicii ruse pe baza remanierii. Aceste schimbări ar putea fi legate de orice, de la corupția din ministerul apărării sub Shoigu despre care se știe (arestarea  bruscă a unui aliat al lui Șoigu a declanșat speculații cu privire la o luptă internă în cadrul elitei de la Kremlin, declanșată de corupția care a pus stăpânire pe forțele armate post-sovietice ale Rusiei), până la începutul noului mandat a lui Putin, făcând din acesta un moment oportun pentru a face schimbări pe care le ia în considerare de mult.

După toate probabilitățile, ambii factori au contribuit cel puțin parțial la decizie. Numirea lui Belousov, cunoscut ca un tehnocrat, pledează de mult timp  pentru un mai mare control de stat asupra economiei ruse. Instalarea unui consilier economic de încredere în acest rol subliniază, de asemenea, gradul în care efortul de război al Rusiei în Ucraina a ajuns să-i domine economia, necesitând un administrator capabil la conducerea ministerului care o gestionează. Momentul acestei mișcări este demn de remarcat, deoarece Rusia se bucură în prezent de un anumit impuls pe câmpul de luptă din Ucraina. Până în acest an, Rusia a profitat de întârzierea asistenței militare acordate de SUA Ucrainei pentru a obține câștiguri de-a lungul liniei de front în regiunea de est a Donețk.

Și chiar în acest weekend, forțele ruse au început un nou asalt în regiunea de nord-est Harkiv, ceea ce a determinat Moscova să acapareze mai mulți kmp pe zi decât în orice alt moment al războiului, în afară de început. Am văzut discuții despre faptul că Belousov este mai degrabă un economist decât un soldat. Să nu uităm că nici Șoigu și nici predecesorul său Anatoli Serdiukov (fostul șef al Serviciului Fiscal Federal) nu erau soldați (și nici majoritatea omologilor lor occidentali-vezi Chuck Hagel-US- sau Tinca Gheorghe-RO), aceasta înseamnă a înțelege greșit rolul ministrului apărării. Șeful Statului Major General, în prezent generalul Valeri Gerasimov, este soldatul de top al Rusiei, responsabil de planificarea și operațiunile militare și raportează direct comandantului șef, președintele. Ministrul apărării, mai ales în timp de război, este în esență un administrator, care se asigura că armata are oamenii și materialul de care are nevoie. O întrebare cheie va fi legată de viitorul lui Gerasimov. A performat Gerasimov în Ucraina? Nu.

Criticii occidentali au numit armata rusă naivă, prost echipată, lentă în reacție și condusă de structuri de comandă nefuncționale. În calitate de tânăr student la școala militară, el depășise lipsa de intuiție naturală „devorând teancuri de cărți militare ale teoreticienilor militari ruși”, potrivit Seth Jones, un fost analist al serviciilor de informații americane care a inclus o biografie a lui Gerasimov într-o carte ”Trei bărbați periculoși”. În cele din urmă a devenit un student de top. A fost comandant al unei unități de tancuri în Polonia anilor 1977 și apoi între ofițerii de top din Estonia anilor 1990. Gerasimov a ajutat la anexarea Crimeei de la Ucraina în 2014. El avea să supravegheze „omuleții verzi” – purtând uniforme rusești verzi și purtând arme rusești – care urmau să preia controlul, mai târziu, în același, an unor zone din regiunile Lugansk și Donețk din estul Ucrainei.

Cu toate succesele domnului Gerasimov, cariera sa este acum una caracterizată prin respect orb față de Putin, nu prin ingeniozitate militară. În orice caz un nou ministru aduce de obicei propriul său șef al Statului Major General (așa este cutuma). Odată ce va fi stabilit în noua sa funcție, Belousov o să caute, de asemenea, o schimbare. Aceasta ar putea fi o veste proastă pentru Ucraina, deoarece există un număr de potențiali candidați în pole-position care probabil ar face o treabă mai bună. Cine sunt eventuali candidați? Generalul colonel Mikhail Teplinski, comandantul Forțelor Aeropurtate, sau chiar „Generalul Armaghedon” însuși, Serghei Surovikin (căzut în dizgrație din cauza sprijinului său pentru revolta Evgheni Prigozhin și a mercenarilor săi Wagner). Surovikin nu a fost retras și este ținut pe bancă. Vom vedea!

 

Incident la un liceu din Ploiești. Elevă dusă la spital. I-a fost rău după ce pe hol ar fi fost pulverizat spray lacrimogen

0

Un incident ce a avut loc marți la un liceu din Ploiești a intrat în atenția polițiștilor. O elevă a ajuns în grija medicilor, după ce s-a simțit rău.

O elevă de liceu a fost preluată de ambulanță și dusă marţi, la spital, după ce pe holul instituţiei de învăţământ ar fi fost pulverizat spray lacrimogen, potrivit stirileprotv.ro.

Fata s-a simțit rău. Și, din câte au anunțat polițiștii, ar fi mers în primă fază la cabinetul medical. De altfel, asistentul medical al unităţii de învăţământ a și sesizat poliția, anunțând că aceasta s-a prezentat la cabinet ca urmare a intrării în contact cu o substanţă dintr-un spray iritant lacrimogen.

Cine a sesizat poliția

Polițiștii au mers la fața locului, pentru a face primele verificări. Așa au stabilit că eleva în vârstă de 16 ani a ieșit din clasă pentru a merge la baie, moment în care ar fi simţit, pe hol, un miros intens-înţepător care i-a provocat o stare de rău.

„La data de 14 mai a.c., în jurul orei 11,30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi de către un bărbat, în calitate de asistent medical al unei unităţi de învăţământ din municipiu, că o persoană s-a prezentat la sediul cabinetului ca urmare a intrării în contact cu o substanţă dintr-un spray iritant lacrimogen. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din primele verificări stabilindu-se faptul că, în jurul orei 11,15, o elevă de 16 ani, ieşind din clasă pentru a merge la grupul sanitar, ar fi simţit, pe hol, un miros intens-înţepător care i-a provocat o stare de rău, la faţa locului ajungând un echipaj medical care a preluat-o pe tânără”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit Agerpres.

Surse au precizat că incidentul s-a petrecut la Liceul Tehnologic „1 Mai” şi că au fost evacuate clasele de pe holul respectiv.

Se continuă cercetările

În cazul de față se continuă cercetările pentru stabilirea întregii situaţii şi identificarea persoanei care ar fi folosit spray-ul iritant lacrimogen.

Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase, potrivit sursei citate.

Artificiul prin care s-ar scădea taxele pe muncă, fără a „umbla” la legea impozitării pe salariu. Ce se întâmplă cu lefurile bugetarilor

Marcel Ciolacu vorbit din nou despre intenţia Executivului de a majora salariul minim în România. Cu toate că nu a indicat momentul exact al implementării acestei măsuri, a premierul subliniat că obiectivul este clar definit.

Premierul a adăugat că va trebui să discute cu partenerii sociali, inclusiv sindicatele și patronatele, despre facilitatea de 200 de lei din salariul minim scutiți de taxe, facilitate ce expiră la 1 iulie.

Deduceri pentru cei cu venituri mici

Ciolacu a precizat că, pentru a nu avea discuții cu liberalii, „nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, în schimb se vor da deduceri pentru cei cu veniturile mai mici, paleta va fi mai mare”.

Premierul a amintit despre o „abordare greșită”, pentru că „neputința în colectare, neputința de a avea în sfârșit digitalizare la ANAF a dus la o decizie total greșită: aceea de a mări fiscalitatea unde se colectează cel mai bine”.

„S-a ajuns ca munca să fie impozitată cel mai mult. Total incorect, pentru că impozitarea este uniformă indiferent de venituri. De aceea sunt ferm convins că în perioada următoare și de săptămâna aceasta voi începe discuțiile cu partenerii sociali pentru a reașeza lucrurile.

Dar acest lucru eu nu doresc să îl fac cum au făcut alții, respectiv să luăm niște decizii pe colțul mesei pe care pe urmă le vom plăti prin creșterea inflației. Și pe urmă să reașezăm lucrurile într-o normalitate.

Nu poți să plătești aceeași impozitare când ai salariul minim pe economie și când ai peste 20.000 de lei„, a adăugat Ciolacu.

Ciolacu vrea salariu minim de 3.700 lei

Premierul a menționat suma de 3.700 de lei ca valoare la care ar trebui să ajungă salariul minim în România. Cu toate că nu a dat detalii cu privire la momentul exact al implementării acestei măsuri, Marce Ciolacu a subliniat că acesta este obiectivul clar al Guvernului în prezent:

„În acest moment, intenția clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700”.

Un nou teren de recrutare pentru ISIS. Unde prosperă jihadismul

În martie, teroriștii afiliați la Statul Islamic Khorasan, cunoscut și sub numele de ISIS-K, au atacat Crocus City Hall din Moscova, omorând 145 de persoane și rănind câteva sute. Autoritățile au arestat rapid doisprezece tineri, toți din Tadjikistan, cea mai sudică și mai săracă republică din fosta Uniune Sovietică.

Tadjikistanul a suferit un război civil distrugător la începutul anilor 1990. Conflictul, care a opus guvernul central (sprijinit de Rusia) rebelilor din provincie, s-a soldat cu 50.000 de morți și jumătate de milion de persoane strămutate.

A declanșat o migrație masivă a forței de muncă din Asia Centrală către Rusia, care a continuat în primele două decenii ale acestui secol și  nu a fost oprită de războiul actual din Ucraina. Factori sociali, economici și politici s-au combinat pentru a-i face pe tinerii tadjici deosebit de susceptibili la radicalizare.

Aflat la putere din 1994, președintele tadjic Emomali Rahmon conduce un regim extrem de represiv, relatează Foreign Affairs. Din cauza lipsei de resurse a țării, economia se confruntă cu dificultăți, depinzând de remitențele trimise de migranți și de traficul de heroină din Afganistan.

De la încheierea războiului civil în 1997, regimul Rahmon a tratat islamul ca pe o amenințare la adresa legitimității sale și a supus această religie unor controale stricte.

Prin urmare, mulți tadjici se simt asupriți și marginalizați social, iar această marginalizare alăturată cu sărăcia și lipsa oportunităților este mai probabil să îi împingă spre violență decât fervoarea religioasă. Aici intervine recrutarea în diferite grupuri teroriste.

ISIS-K, marele recrutor

ISIS-K  a fost lansată în 2015 ca ramură regională a Statului Islamic într-o perioadă în care gruparea militantă deținea controlul în multe părți din Irak și Siria. Misiunea sa este de a uni luptătorii din Khorasan – o regiune istorică ce acoperă nordul Afganistanului și o mare parte din zonele din Asia Centrală. La fel ca grupul său mamă, ISIS-K se consideră custodele ideologiei jihadiste, dedicată creării unui califat mondial. Și este împotriva Rusiei, din cauza cooperării Moscovei cu Iranul, Siria și talibanii.

ISIS-K a găsit în Asia Centrală – și în special în Tadjikistan – un teren fertil de recrutare. Folosește cu succes rețelele de socializare care oferă știri despre activitățile ISIS, actualizări privind afacerile regionale și internaționale și instrucțiuni pentru jihadiștii aspiranți. Recrutează cetățeni tadjici radicalizați în țară, dar apelează și la comunitățile tadjice din diaspora: Franța, Germania, Rusia și Turcia.

Moscova a exercitat presiuni asupra serviciilor de securitate din Tadjikistan și a vecinilor săi din Asia Centrală pentru a combate islamismul intern. Dar această strategie are puține șanse de succes, deoarece nu abordează originile sistemice ale recrutării jihadiștilor.

Represaliile și deportările nu vor pune capăt sărăciei.  vieții umilitoare pe care o duc migranții, lipsei de oportunități economice, nemulțumirii sau dificultăților cu care se confruntă aceștia pentru a se integra în societățile gazdă.

Fiind grupul militant cu cea mai rapidă creștere din Rusia, ISIS-K domină acum scena jihadistă locală. În ianuarie, a anunțat o nouă campanie globală „împotriva evreilor, creștinilor și șiiților” și urmărește să recruteze tineri disperați pentru a lupta pentru mișcare.

Tadjikistanul va continua să fie un leagăn pentru recrutarea de jihadiști – iar militantismul islamist care emană din Asia Centrală va continua să amenințe Rusia, Turcia și Occidentul – până când guvernele vor găsi o modalitate de a aborda cauzele sale profunde.