A fost un început de nou mileniu turbulent, datorită prăbușirii dotcom, 11 septembrie 2001, crizei financiare, crizei euro, Brexit, pandemiei Covid-19 și conflictelor din Ucraina și Gaza. Dar prin toate acestea, o constantă rămâne: statutul dolarului american ca monedă globală dominantă.
Dolarul rămâne moneda de rezervă a lumii, un refugiu sigur și un port în orice furtună economică, subliniază The National. Este clasa de active la care se apelează ori de câte ori investitorii își pierd cumpătul (ceea ce au făcut de multe ori în ultima vreme).
Dominația dolarului pare de nezdruncinat. Acesta reprezintă aproximativ 60% din rezervele valutare mondiale, cu mult înaintea euro, care se situează pe locul al doilea, cu doar 20%.
Aproximativ 88% din toate tranzacțiile în valută au dolarul pe o parte, în timp ce jumătate din comerțul internațional se desfășoară în dolari.
Oamenii cunosc dolarul. Au încredere în el. În ultimul deceniu nu a făcut decât să se întărească, urcând cu 25% față de euro, 30% față de lira sterlină și 50% față de yenul japonez. Doar francul elvețian a rezistat în fața dolarului atotcuprinzător.
Cu toate acestea, puterea dolarului a declanșat reacții politice, deoarece SUA se folosește de dominația sa monetară pentru a impune sancțiuni Rusiei pentru invazia sa în Ucraina.
Rezistența dolarului se confruntă acum cu o serie de provocări
Țările producătoare de materii prime resimt faptul că prețul petrolului și al altor resurse naturale este la mila mișcărilor valorii dolarului. China dorește să de-dolarizeze sistemul financiar global, împreună cu alianța BRICS.
Tony Hallside, directorul executiv al companiei de brokeraj STP Partners din Dubai, spune că rezistența dolarului se confruntă acum cu o serie de provocări, pe măsură ce se intensifică competiția marilor puteri – SUA, China și Rusia.
„Viitorul dolarului ca monedă de rezervă globală rămâne incert, cu potențiale implicații asupra comerțului internațional, finanțelor și ordinii geopolitice mai largi”.
Cea mai mare amenințare, o Americă divizată politic
Rezerva Federală a SUA reprezintă una din amenințări. Se aștepta să reducă ratele dobânzilor de șase ori în acest an, pe măsură ce inflația a scăzut. Acest lucru va afecta randamentele titlurilor de stat americane și, în cele din urmă, ar duce la scăderea dolarului.
În ianuarie, consultanța financiară Charles Scwab a estimat că „dolarul ar putea devia în general în jos” pe măsură ce reducerile de rate intră în vigoare, în timp ce, în februarie, Scotiabank a declarat că de-dolarizarea ar amenința statutul de rezervă al monedei SUA.
În martie, Bank of America a mers mai departe și a avertizat asupra unui posibil colaps al dolarului american, în condițiile în care datoria națională a țării crește cu 1.000 de miliarde de dolari la fiecare 100 de zile.
În aprilie, dolarul a scăzut în raport cu euro, cu dolarii neozeelandez și australian, cu lira sterlină și cu francul elvețian.
Ceea ce analistul JP Morgan, Meera Chandan, numește „excepționalismul dolarului”, păre să fie amenințat.
Dar cea mai mare amenințare la adresa King Dollar este internă, cu o Americă divizată politic, în timp ce datoria trece de 34.000 de miliarde de dolari și nici președintele Joe Biden, nici contracandidatul republican Donald Trump nu par înclinați să facă mare lucru în această privință.
Săptămâna aceasta, când 
“Beijingul prevede o competiție și o confruntare pe termen lung cu Occidentul și investește în relațiile sale economice cu țările non-occidentale din întreaga lume”, precizează Philipp Ivanov, fondatorul programului China-Rusia din cadrul Asia Society Policy Institute. Pentru Richard McGregor, cercetător senior la Institutul Lowy din Sydney, “ordinea chineză prinde acum contur”.
Anunțul făcut marți de Biden, potrivit căruia va aplica 
Biden a criticat abordarea lui Trump în ceea ce privește comerțul cu China înainte de alegerile din 2020, criticând tarifele radicale pe care predecesorul său le-a impus pentru importuri în valoare de 300 de miliarde de dolari din națiunea asiatică, spunând că acestea echivalează cu o penalizare a consumatorilor americani.
Dar liderii europeni încă privesc cu suspiciune Beijingul din două motive majore. Sprijinul lui Xi pentru bunuri cu dublă utilizare în războiul Rusiei împotriva Ucrainei și supracapacitatea industrială a Chinei – în special în ceea ce privește vehiculele electrice – și exporturile sale ieftine de produse energetice, o amenințare pentru economiile și industriile europene.
Posibila revenire a lui Trump riscă mai mult decât un nou război comercial între Statele Unite și Europa; ar putea, de asemenea, să pârjolească primele semințe ale unei politici transatlantice coordonate privind China. În cel mai pesimist scenariu, Trump își va folosi influența asupra Ucrainei și a rolului SUA în securitatea Europei pentru a impune Europei o politică mai antagonistă față de China.
Pe lângă obstacolele juridice pe care această cerere ar trebui să le depășească, ea are o problemă fundamentală: pentru o înțelegere comună a lumii, trebuie să ne punem de acord asupra unor criterii obiective pentru categorii. Cele binare sunt masculin și feminin. Corect, aici e vorba de sex și nu de numita identitate de gen. Sexul este atribuit biologic, nu după bunul plac.
Ce alte grupuri de persoane ar trebui să primească dreptul de a vedea împlinite revendicări ce decurg din închipuirea lor? O femeie albă care se simte de culoare? Un tânăr de 20 de ani care se simte de 70? Cum se va introduce categoria „non-binară” dacă definiția biologică a femeilor și bărbaților(încă) se aplică?
