Acasă Blog Pagina 376

Industria, pe butuci. Gazele românești au plecat, masiv, în afara țării

Potrivit datelor raportate de Eurostat, România a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri din UE la exporturile de gaze naturale, pe fondul prăbușirii catastrofice a industriei. Totodată, cererea internă în Uniunea Europeană a scăzut modest, cu doar 7,1%, după ce câteva state au înregistrat creșteri semnificative ale consumului, sfidând ordinele Comisiei Europene, de reducere a acestuia. Importurile de gaze au scăzut și ele, pe fondul unor prețuri uriașe la GNL-ul din SUA.

În 2023, cererea internă de gaze naturale în UE a scăzut cu 7,1 % față de 2022, până la 12.719.409 terajouli. Cele mai mari creșteri ale consumului au fost înregistrate în Finlanda (25,6 %), Suedia (11,1 %) și Polonia (5,2 %), în timp ce cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Portugalia (20,2 %), Austria (13,2 %) și Cehia (11,9 %), potrivit datelor publicate de Eurostat.  În 2023, cei mai mari consumatori de gaze naturale din UE și-au redus cererea. Germania a înregistrat o cerere de 2,96 milioane terajouli (-3,8% față de 2022), Italia 2,35 milioane terajouli (-10,0%) și Franța 1,36 milioane terajouli (-11,7%).

La nivelul UE, producția de gaze a scăzut cu 18,59%, cele mai mari reduceri înregistrându-se în Bulgaria, -46,04%, Olanda, -35,54%, Polonia, -29,09%,  Cehia, -26,94 și Spania, -20,24%. Raportat la cantitatea extrasă, România a îregistrat cele mai mari creșteri ale producției de gaze naturale, de 1,39%.

” Producția de gaze naturale din UE și-a continuat tendința de scădere, scăzând, la 1.332.673 terajouli. Cu o producție de gaze naturale de 394.186 terajouli în 2023, Olanda a rămas cel mai mare producător de gaze naturale din UE, urmată de România, a cărei producție primară a echivalat cu 356.572 terajouli și Germania, a cărei producție primară a fost de 143.532 terajouli”, se arată într-un raport al Eurostat.

S-au prăbușit importurile

În ce privește importurile de gaze, acestea au scăzut în Uniunea Europeană cu 19,79%, pe fondul prețurilor enorme ale GNL-ului din SUA și al prăbușirii economice generalizate. Printre țările care au tăiat cel mai mult din importuri se numără Cehia, cu -70,52%, Austria, -50,27%, Slovacia, -40,93%, în timp ce România a avut o reducere la importuri de gaze de 6,24%.

De cealaltă parte, Danemarca și-a majorat importurile în 2023, comparativ cu anul precedent, cu 220,82%, Estonia, cu 102,49%, Finlanda, cu 51,17%, și Suedia, cu 20,97%. Exporturile de gaze în UE au scăzut cu 14,33%, însă și aici diferențele sunt semnificative între țări. Astfel, în timp ce Cehia și-a redus exporturile cu 94,33%, Germania, cu 59,25%, Austria, cu 56,07%, Letonia, cu 46,68%, și Italia, cu 45,75%, Finlanda și le-a majorat cu 356,43%, Danemarca, cu 281,06%, Portugalia, cu 134,10%, și România, cu 132,75%. Astfel, pentru că au fost prea scumpe, gazele României nu au putut fi utilizate în propria industrie și au plecat în afara țării.

Gata cu economiile

Cererea de gaze la nivelul UE a înregistrat o scădere cu doar 7,11%, cele mai importante reduceri raportându-se în Portugalia, -20,16%, Austria, -13,20%, Cehia, -11,92%, Franța, -11,72%, Ungaria -10,78%, Grecia, -10% și Italia, -9.97%. Cele mai mici scăderi ale cererii s-au înregistrat în Slovenia, -2,75%, Lituania, -3,39%, Germania, -3,81%, Belgia, -5,71%, Bulgaria, -6,61%, și România, -6,44%, în timp ce alte țări au înregistrat creșteri ale cererii, din care Finlanda, 25,64%, Suedia, 11,07%, Polonia, 5,26%, Malta, 4,45%, Danemarca, cu 1,12%, și Croația, cu 0,79%. Stocurile de gaze de la nivelul UE au scăzut de la 1,3 milioane de terajouli în 2022, la aproape 120.000 terajouli în 2023.

Românii care se vor alege cu cele mai mari creşteri de pensii după recalcularea de la 1 septembrie 2024

Simona Bucura-Oprescu i-a indicat pe românii care se vor alege cu cele mai mari creşteri de pensii după recalcularea de la 1 septembrie 2024.

Modificarea pragului de 2.000 lei de la care se impozitează pensiile ţine şi de Ministerul Finanţelor, a adăugat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Cei cu stagii mai lungi de cotizare, avantajaţi

Ea a adăugat că cele mai mari creșteri le vor primi pensionarii care au stagii mai lungi de cotizare.

În momentul acesta prioritatea noastră este să facem recalcularea după noua formulă în care se ţine cont de punctele de contributivitate, de punctele de stabilitate şi de perioadele de contributivitate neasimilate.

Dar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, această soluţie ţine nu doar de Ministerul Muncii, ţine şi de Ministerul Finanţelor, iar în momentul acesta prioritatea noastră este creşterea pensiilor de la 1 septembrie, datorită recalculării”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Vor beneficia de creşteri semnificative ale pensiilor persoanele care „au stagii de cotizare mai lungi”, respectiv mai mari de 25 de ani.

Fără măriri pentru românii care au muncit sub 25 ani

Daniel Baciu a declarat că peste 99% din dosarele existente la Casele Naționale de Pensii au fost deja procesate și digitalizate. Urmează ca deciziile de pensii să fie tipărite și trimise beneficiarilor în vară.

Dar pensiile nu cresc la o cotizare mai mică de 25 ani. Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Totodată, vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, introdusă gradual. De asemenea, stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani.

Brrr, Belgia vine la Euro 2024 cu toate vedetele!

0

Ei sunt spaima României la Euro 2024. Domenico Tedesco, selecționerul Belgiei, a anunțat lotul de 25 de jucători pe care se va baza la EURO 2024.

Chiar dacă Belgia este favorită în grupă, Edi Iordănescu mai are un as în mânecă și acela este elementul-surpriză. Iar surpriza vine din partea „vedetelor” naționalei noastre, pe care Tedesco nu are ocazia să-i urmărească jucând. Sunt ba rezerve, ba calcă gazonul câteva minute pe meci, la echipele de club. Lăsând gluma la o parte, haideți să vedem pe cine înfruntăm în grupele Euro 2024!

Pentru postul de portar au fost convocați, în lipsa lui Thibaut Courtois, Koen Casteels (Wolfsburg), Thomas Kaminski (Luton Town) și Matz Sels (Nottingham Forest).

Surpriza din linia de fund este Axel Witsel, fotbalist care își anunțase retragerea din națională în urmă cu un an. Împreună cu el au mai fost chemați la lot și Timothy Castagne (Fulham), Maxim De Cuyper (Bruges), Zeno Debast (Anderlecht), Wout Faes (Leicester), Thomas Meunier (Trabzonspor), Arthur Theate (Stade Rennes și Jan Vertonghen (Anderlecht).

La mijloc, în brigada lui De Bruyne vor fi Yannick Carrasco (Al-Shabab), Orel Mangala (Olympique Lyonnais), Amadou Onana (Everton), Youri Tielemans (Aston Villa), Aster Vranckx (Wolfsburg) și Arthur Vermeeren (Atlético de Madrid)

De atac vor fi responsabili Johan Bakayoko (PSV), Charles De Ketelaere (Atalanta), Jeremy Doku (Manchester City), Leandro Trossard (Arsenal), Dodi Lukébakio (Sevilla), Loïs Openda (RB Leipzig) și bineînțeles Romelu Lukaku (Roma).

Șocant: Dinamo petrece după ce s-a salvat de la retrogradare!

1

Dinamo a reușit cu mare noroc să se salveze de la retrogradare, deși nu a jucat nimic tot sezonul. Returul barajului cu Csikszereda s-a terminat 0-0, la Miercurea Ciuc, iar gruparea bucureșteană a scăpat, grație victoriei de la București, 2-0.

Jucătorii lui Dinamo au dat petrecere cu manele și pizza, în autocar, pe drumul de întoarcere, iar imaginile au fost postate pe social media. Amzăr, Politic, Patriche, dar și ceilalți colegi care nu au jucat pic de fotbal tot anul s-au filmat petrecând ca niște vedete, exact cum au făcut FCSB-iștii după câștigarea campionatului. Oare, să fii citit dinamoviștii clasamentul întors?!

După ce și-au bătut joc de istoria acestui club uriaș, jucătorii de fotbal din Ștefan cel Mare au celebrat pe ritmuri de manele norocul care i-a scăpat de dezastrul retrogradării.

Fanii dinamoviști prezenți la Miercurea Ciuc i-au alungat de la gard pe jucători la finalul meciului, în ideea în care le-a fost rușine să sărbătorească o asemenea reușită rușinoasă, mai ales că Dinamo a fost total invizibilă pe teren. Ultrașii au scandat împotriva jucătorilor, dar și a conducerii, aducând reproșuri grele la adresa acestora.

Unii dintre jucători se gândesc deja la vacanțe

Andrei Nicolescu, șeful lui Dinamo s-a arătat complet dezamăgit față de situația în care a ajuns echipa și a mărturisit că locul lui Dinamo nu este aici.  „Unii dintre jucători se gândesc deja la vacanțe. Nu avem ce să sărbătorim“, a declarat Nicolescu. Azi, pozează în profesionist, iar în iarnă făcea vacanțe prin Cancun, în loc să se concentreze pentru a reforma echipa.

Pe lângă toate avantajele evidente ale rămânerii în Superligă, Dinamo ia o gură de aer și pe plan financiar. Faptul că pe hârtie, anul acesta, au avut un profit de aproape 2 milioane de euro, asta nu înseamnă că situația financiară este prea strălucită. Prin urmare, cei 970.000 de euro din drepturile TV, pe care clubul îi încasează pentru menținerea în Liga 1 sezonul viitor sunt foarte bine veniți.

Speculă imobiliară în bazele NATO. MApN cere dublarea sumelor pentru personalul militar

4

Ministerul Apărării Naționale cere Guvernului să pună în stand-by austeritatea și să majoreze sumele pentru plata chiriei personalului militar aflat în misiune permanentă în baza NATO din Belgia. MApN se plânge că prețurile în spațiile de cazare ale bazei militare SHAPE au explodat, la fel și cele ale închirierilor de mobilă pentru acestea, astfel că cei 2.000 de euro pe lună alocați pe persoană au devenit insuficienți.  O cazare în baza NATO din Belgia, cu mobilă cu tot, ajunge la vreo 2.800 de euro pe lună, la care se mai adaugă și cheltuielile cu utilitățile.

Chiriile percepute de Baza militară NATO din Belgia au ajuns să fie mai scumpe decât cele din centrul Parisului. Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa – SHAPE are sediul în Mons, un orășel din Belgia, unde NATO practică o adevărată speculă imobiliară. Baza militară SHAPE, deservită de Base Support Group SHAPE, asigură, la cererea personalului NATO, spații de cazare în incinta acesteia la prețuri între 1.200 euro și 1.600 de euro, cu aplicabilitate pentru perioada 2022-2023, ceea ce înseamnă că pentru acest an au mai săltat prețurile. Ministerul Apărării Naționale a cerut Guvernului să majoreze limita maximă pentru cazare, care este, în prezent de 2.000 de euro pentru personalul militar român aflat în misiune permanentă la SHAPE.

”Baremul de cazare stabilit la nivelul anului 2009 a devenit necorespunzător. Prețurile pentru cazare sunt comunicate transparent, iar procesul de alocare a locuințelor se desfășoară potrivit unei proceduri certificate la nivelul Bazei militare SHAPE. Imobilele de pe piața locală Mons, existente în baza militară și în afara acesteia, sunt, cu precădere, nemobilate, ceea ce determină necesitatea alocării fondurilor și pentru contracte de chirie mobilă, după caz, cu prețuri între 500 euro și 1.200 euro, ofertă cu valabilitate la nivelul anului 2023. Ofertele de închiriere în baza SHAPE au suportat modificări de la an la an, aspect estimat și pentru perioada următoare”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de MApN.

Au ajuns în sapă de lemn

Ministerul semnalează că, din cauza prețurilor foarte mari la chirii, titularii posturilor misiunii permanente se regăsesc în situația de a utiliza fonduri personale considerabile pentru plăți aflate în responsabilitatea MApN. Totodată, ca urmare a situației economice actuale, prețurile tuturor serviciilor practicate pe piața locală din Belgia au fost majorate pe parcursul ultimilor ani.

”Implementarea cu întârziere a unor măsuri de adaptare a prevederilor legislative în vigoare la specificul indicatorilor economici curenți generează discrepanțe între drepturile personalului militar român trimis în misiune în Baza militară SHAPE versus personalul militar similar NATO, aparținând altor state membre. Astfel, personalul militar român se regăsește în situația în care nu va putea accesa facilitățile de cazare din baza militară SHAPE specifice personalului militar NATO, trimis în misiune în locația Mons, Belgia”, susține ministerul. De asemenea, MApN solicită Executivului și majorarea numărului de autovehicule, dat fiind faptul că a crescut numărul de personal, respectându-se alocarea de un autoturism la 2 diplomați.

Dramă uriașă. Nevoiți să plece din bază

Personalul încadrat la nivelul Reprezentanței Statului Major al Apărării la SHAPE va fi nevoit să identifice spații de cazare pe piața imobiliară civilă, care să corespundă unui barem de cazare stabilit la nivelul anului 2009, arată Ministerul Apărării Naționale. ”Întrucât și piața imobiliară locală civilă din zona Mons, Belgia, este influențată și se adaptează la prețurile de cazare practicate de baza militară SHAPE, identificarea unor condiții de cazare optime devine extrem de greu de realizat, existând riscul ca astfel de situații să se transforme în probleme sociale pentru personalul Armatei Române trimis în misiune permanentă la SHAPE”, mai precizează MApN.

În realitate, chiriile în orășelul minier Mons, din Belgia, sunt chiar rezonabile, comparativ cu speculanții de la NATO. Astfel, pe piața liberă găsești vile și case de închiriat, la nivel de 4 și 5 stele și mobilate, cu prețuri între 850 de euro și 1.000 de euro, dar probabil că România trebuie să cotizeze la NATO și prin această modalitate, prin care se umflă exagerat prețurile chiriilor.

Avertizare cod galben de inundații, în România! 14 județe, în alertă!

0

Specialiştii au emis o avertizare cod galben de inundații valabilă pe râuri din 14 județe. 

Alerta este Avertizarea este în vigoare de marți, ora 16.00, până miercuri, ora 24.00.

Bazinele hidrografice, vizate!

Ca o consecinţă a inundaţiilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor.

Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava (judeţul Suceava), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galați şi Vrancea), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanța şi Tulcea).

Cod galben de ploi în mare parte din ţară

Codul galben de ploi abundente este valabilă în intervalul 28 mai, ora 16 – 29 mai, ora 16. În cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și jumătatea de est a Carpaților Meridionali vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp.

Revin ploile și se răcesc temperaturile. Temperaturile vor fi în jur de 20 de grade Celsius în Dobrogea, iar procesul de răcire a vremii va continua marți, când vremea va fi instabilă în Sudul, Centrul și în Estul țării, unde temperaturile vor fi mai scăzute, până la cel mult 21 de grade Celsius.

„Vremea se schimbă, apar norii și precipitațiile, începând cu partea de Est și Sud-Est a țării noastre. Dinspre bazinul Mării Negre vin formațiuni noroase care vor aduce ploi și temperaturi mai modeste”, a afirmat Mihai Hușiu, meteorolog.

De vineri, temperaturile vor atinge 30 de grade Celsius în partea de Sud-Est, iar la începutul lunii iunie, pe 1 și 2 iunie, vremea va fi chiar deosebit de caldă, cu temperaturi ce vor depăși 31 de grade Celsius în Sud-Estul țării, dar vor fi fenomene de instabilitate atmosferică în partea de Nord-Vest și în zona centrală.

Populația UE se reduce mai repede decât se aștepta!

0

2024 ar putea marca un punct de cotitură în istoria Uniunii Europene, întrucât populația de 448 de milioane de locuitori a început un declin persisten, marcând o scădere fără precedent pe timp de pace, conform previziunilor ONU.

Anul trecut, Eurostat a estimat că populația va atinge un nivel maxim de 453 de milioane de locuitori în 2026.

Însă cifrele din 2023 au fost sub așteptări, relatează FT,  deoarece nașterile din UE au scăzut la niveluri pe care Eurostat nu le prevăzuse pentru încă două decenii, ceea ce sugerează că vârful ar putea fi atins înainte de 2026.

Ceea ce devine clar este faptul că inversiunea demografică a UE, care se anunță de mult timp, pare să vină mai devreme decât au prevăzut experții.

Multe dintre cele 27 de țări membre  se confruntă de zeci de ani cu rate de natalitate extrem de scăzute. Având în vedere că, în prezent, partea cea mai productivă a populației este în scădere, există o presiune suplimentară asupra finanțelor publice, ceea ce are consecințe asupra perspectivelor economice și a poziției geopolitice a blocului comunitar.

În consecință, UE a devenit un teren de testare pentru politicile pro-natale conduse de guverne, dintre care cele mai multe au fost până acum ineficiente pentru a opri declinul natalității.

Un alt remediu – creșterea imigrației – este un subiect cu încărcătură politică în multe capitale. Partidele populiste anti-imigrație vor câștiga probabil în alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc între 6 și 9 iunie.

Scenarii sumbre

„Dacă nu luăm în considerare tendințele demografice și nu le atenuăm pe cât posibil acolo unde este posibil, am putea sfârși prin a deveni somnambuli în scenarii sumbre”, avertizează Dubravka Suica, primul vicepreședinte al Comisiei Europene pentru demografie.

Aceste scenarii includ „amenințări iminente la adresa competitivității noastre, presiuni asupra bugetelor noastre, presiunea asupra serviciilor publice și a pensiilor și posibilitatea ca locurile de muncă din toate sectoarele economiei să rămână neocupate”.

O altă problemă este că efectele demografice se manifestă lent, pe termen lung, ceea ce reduce impulsul guvernelor de a acționa acum.

„Femeile au pierdut obligația de a se reproduce”

După cel de-al Doilea Război Mondial, majoritatea țărilor europene au cunoscut un boom demografic, care a contribuit la o creștere solidă a populației pe întreg continentul.

De atunci, anumiți factori, printre care se numără creșterea rapidă a nivelului de educație, în special în rândul femeilor, îmbunătățirea alimentației și controlul bolilor infecțioase, au dus la scăderea drastică a ratei natalității. În acest timp, ponderea UE în populația mondială s-a redus la mai mult de jumătate, ajungând la mai puțin de 6 %.

Populația aptă de muncă, cea cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, care contribuie la cea mai mare parte a veniturilor fiscale, s-a redus de la un vârf de 270 de milioane în 2011 la aproximativ 261 de milioane în acest an, conform datelor ONU.

Nașterile au atins un minim postbelic în Franța și Spania și un minim al ultimelor nouă decenii în Grecia. În Italia, acestea sunt la cel mai scăzut nivel de la crearea statului modern, în 1861, în timp ce în Finlanda sunt la cel mai scăzut nivel de când a început colectarea datelor comparabile, în 1776. Rata de fertilitate în UE a scăzut la 1,46 în 2022, cu 1,16 în Spania, 1,24 în Italia și 1,29 în Polonia.

„Este puțin probabil ca tendința în ceea ce privește numărul de nașteri să fie inversată”, potrivit lui Sarah Harper, profesor de gerontologie la Universitatea Oxford. O mai bună educație și independența înseamnă că „femeile au pierdut obligația de a se reproduce”.

Dolari în viteză pe Wall Street: cea mai rapidă decontare a tranzacțiilor din ultimul secol

0

Tranzacțiile cu acțiuni la New York vor fi  decontate într-o singură zi, în conformitate cu noile reguli ale Securities and Exchange Commission (SEC). Schimbarea, care înjumătățește timpul necesar pentru finalizarea fiecărei tranzacții, arată că piața bursieră americană este în sfârșit la fel de rapidă ca acum o sută de ani.

Trecerea la sistemul cunoscut sub numele de T+1, abandonat în perioada anterioară, deoarece volumele deveniseră greoaie – are ca scop final reducerea riscului în sistemul financiar, potrivit Bloomberg.

Cu toate acestea, există îngrijorări cu privire la potențialele probleme inițiale, inclusiv faptul că investitorii internaționali ar putea întâmpina dificultăți în procurarea de dolari la timp, că fondurile globale se vor deplasa cu viteze diferite față de activele lor și că toată lumea va avea mai puțin timp pentru a remedia erorile.

Tranziția „cea mai dificilă”

Chiar și SEC a declarat săptămâna trecută că tranziția ar putea duce la o „creștere pe termen scurt a eșecurilor de decontare și a provocărilor pentru un segment mic de participanți pe piață”. Principalul grup industrial din lumea finanțelor, Securities Industry and Financial Markets Association, a inițiat ceea ce numește Centrul de comandă T+1 pentru a identifica problemele și a coordona un răspuns.

Nu este pentru prima dată când Wall Street trece printr-o astfel de tranziție, dar profesioniștii din finanțe spun că va fi cea mai dificilă.

Era T+1 din anii 1920 – un deceniu supranumit „anii 20”, în parte datorită performanțelor uimitoare ale pieței bursiere – s-a încheiat deoarece natura manuală a tranzacțiilor a făcut imposibilă ținerea pasului cu activitatea de tranzacționare în creștere. Termenul de decontare a fost în cele din urmă amânat până la cinci zile.

A fost redus la trei în urma prăbușirii din 1987, în ziua de Lunea Neagră, și apoi la două zile în 2017, pentru a reflecta mai bine piața modernă.

Reducerea la o singură zi este diferită din cauza mărimii și dimensiunii pieței actuale, a complexității investițiilor transfrontaliere și a faptului că SUA lasă în urmă multe alte jurisdicții.

În special, tranzacțiile valutare se decontează în mod tradițional în două zile, ceea ce înseamnă că investitorii internaționali care doresc să finanțeze tranzacțiile cu titluri de valoare din SUA vor trebui să se aprovizioneze mult mai repede.

Două teste pentru sistemul T+1

Două teste mari și imediate se profilează pentru sistemul T+1. În primul rând, așa-numita zi dublă de decontare de miercuri, în care tranzacțiile T+2 de vineri ajung la scadență în același timp cu tranzacțiile T+1 de marți. Apoi, reechilibrarea indicilor MSCI  de la sfârșitul săptămânii, când fondurile din întreaga lume își vor reorganiza în același timp portofoliile.

„Suntem pregătiți pentru aceste valuri așteptate”, a precizat Christos Ekonomidis, directorul programului T+1 la BNY Mellon. „Știm că vor exista unele probleme cu o astfel de tranziție, așa că este vorba de a avea resursele potrivite pentru a le rezolva rapid”.

Tragedie pe o şosea din Ungaria! Doi români au murit, după ce maşina lor s-a răsturnat în şanţ

0

Doi români au murit pe o șosea din Ungaria, după ce maşina în care se aflau a lovit un autobuz. Autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în şanţ, iar impactul a fost atât de puternic încât motorul autoturismului s-a desprins de caroserie.

Tragedia a avut loc pe autostrada 54, în Ungaria. Cei doi români au murit în urma accidentului.

Şoferul a vrut să depăşească

Tinerii români se aflau într-o mașină cu număr de înmatriculare polonez. Mergeau dinspre Bócsa spre Kecskemét când, la un moment dat, şoferul a vrut să depăşească un alt vehicul.

A văzut că nu poate finaliza manevra, a frânat, însă autoturismul a virat în diagonală, a lovit lateralul autobuzului, apoi s-a răsturnat în șanț.

Motorul maşinii a fost practic smuls de forţa coliziunii, scrie vira.hu. Şoferul şi pasagerul au rămas încarceraţi în maşina complet distrusă, fiind eliberaţi dintre fiare de pompieri.

Cei doi tineri din România aveau vârsta de 20 de ani. În autobuzul pe care l-au lovit se aflau şoferul şi 11 pasageri, doi dintre ei fiind răniți ușor.

Accident cumplit pe DN 1

Un accident cu urmări tragice a avut loc marţi dimineaţă, 28 mai, pe DN 1, în județul Bihor. La fața locului au intervenit echipaje de prim-ajutor, însă, din păcate, s-a aflat că mai multe persoane și-au pierdut viața în urma impactului rutier violent.

Un grav accident rutier a avut loc marţi dimineaţă, pe drumul naţional (DN) 1, pe raza judeţului Bihor, unde un autoturism s-a izbit violent de un TIR. În urma impactului, patru persoane au murit, potrivit News.ro.

Accidentul a avut loc marţi dimineaţă, în jurul orei 6:30, pe drumul naţional 1, în localitatea Uileacu de Criş, din judeţul Bihor, fiind implicate un autoturism şi un autotren.

Salvatorii ajunși la fața locului au intervenit pentru descarcerarea victimelor. Care au fost supuse manevrelor de resuscitare.

Copilă în vârstă de 13 ani, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani. Cine a sesizat poliția

1

Un caz cu acuzații înfiorătoare a ajuns în atenția oamenilor legii din județul Olt. S-au făcut cercetări, un bărbat de 50 de ani fiind reținut.

Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de către poliţiştii din Olt, pentru 24 de ore, potrivit news.ro. Acesta este acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. Din câte au comunicat oamenii legii, mama copilei a fost cea care a sesizat polițiștii din Caracal, astfel că s-au început cercetările în acest caz.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt au anunţat că un bărbat de 50 de ani este anchetat pentru viol şi şantaj.

Cine a dat alarma și ce au stabilit polițiștii

Bărbatul din Caracal e acuzat că ar fi chemat-o pe copilă la locuinţa acestuia, în repetate rânduri, unde ar fi constrâns-o să întreţină relaţii sexuale cu el.

„În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o femeie, din municipiul Caracal, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, ar fi fost victima infracţiunii de viol.

Din primele verificări, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Caracal au stabilit faptul că, în perioada august – decembrie 2023, un bărbat de 50 de ani, din municipiul Caracal, ar fi invitat minora la locuinţa acestuia, în repetate rânduri, unde ar fi constrâns-o să întreţină relaţii sexuale cu acesta”, au anunţat poliţiştii.

Fata, șantajată de același individ

Conform sursei citate, aceștia au precizat că bărbatul a şantajat fata pentru a întreţine un nou raport sexual cu el, deoarece ea a refuzat să mai meargă în locuinţa acestuia.

Ce au decis oamenii legii în acest caz cu acuzații grave? Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Olt.

Companiile occidentale nu se dezlipesc de Rusia

0

Companiile occidentale, printre care Avon Products, Air Liquide și Reckitt, au rămas în Rusia, deși au declarat că intenționează să plece după invazia Ucrainei.

Brandul de cosmetice deținut de Natura, producătorul francez de gaze industriale și grupul britanic de consum care produce de la analgezice la prezervative se numără printre sutele de grupuri occidentale care  operează în Rusia din 2022, potrivit Financial Times.

Peste 2.100 de multinaționale au rămas pe piața rusă

În total, peste 2.100 de multinaționale au rămas în Rusia începând cu 2022, a constatat Școala de Economie din Kiev, comparativ cu aproximativ 1.600 de companii internaționale care fie au părăsit piața, fie și-au redus operațiunile.

La scurt timp după invazia Ucrainei, zeci de astfel de grupuri s-au angajat să își reducă prezența în Rusia, în timp ce Occidentul încerca să înfometeze economia țării și cuferele de război ale Kremlinului de bani străini.

Riscurile plecării

Moscova a crescut treptat costul plecării corporațiilor, impunând o reducere obligatorie de 50% pentru activele din țările „neprietenoase” vândute cumpărătorilor ruși și o „taxă de ieșire” de minimum 15%. De asemenea, a fost din ce în ce mai greu să se găsească cumpărători locali acceptați atât de vânzător, cât și de ruși și a căror implicare să nu fie afectată de sancțiunile occidentale.

Air Liquide a anunțat în septembrie 2022 că a semnat un memorandum de înțelegere pentru a vinde activitatea sa din Rusia echipei de manageri locali care o conducea. Cu toate acestea, acordul nu a primit niciodată aprobarea guvernului rus.

Avon a început un proces de vânzare pentru afacerea sa din Rusia și a primit oferte, dar a decis să nu le accepte.

„Timp de peste 135 de ani, Avon a fost alături de femei oriunde s-ar afla în lume, indiferent de etnie, naționalitate, vârstă sau religie”, au precizat reprezentanții companiei. Și alături de profit.

În timp ce Reckitt a anunțat în aprilie 2022 că „a început un proces care vizează transferul de proprietate asupra afacerii sale din Rusia”, noul său director general, Kris Licht, a adoptat o abordare mai măsurată.

Multinaționalele au fost atente la dificultățile companiilor occidentale precum Carlsberg și Danone, ale căror active au fost confiscate după ce și-au anunțat planurile de plecare.

Danone a reușit, în cele din urmă, să ajungă la un acord pentru vânzarea activelor la un preț foarte mic, dar  Carlsberg rămâne blocată într-o bătălie juridică prelungită cu Moscova, iar unul dintre foștii directori de top ai producătorului de bere se află într-o închisoare din Rusia.

Alexandra Prokopenko, analist la Carnegie Russia Eurasia, spune că salariile în creștere și o situație economică mai bună au alimentat un boom al cheltuielilor, făcând Rusia mult mai atractivă pentru multinaționale, în special în sectorul de consum.

Strategii și sateliți. Cum concurează marile puteri pentru dominația în Cosmos

Spațiul devine o parte din ce în ce mai importantă a războiului modern. Puterile majore se pregătesc să dezvolte capacități avansate pentru a depăși și descuraja alte națiuni.

În prezent, 90 de țări operează în spațiu. Potrivit bazei de date a Union of Concerned Scientists(UCS), numărul de sateliți activi pe orbită a ajuns la 7560 în mai 2023 ,cu Statele Unite în frunte (5.184), urmate de China (628) și Rusia (181). Până în 2031, se preconizează că această cifră va crește la aproape 24.500,  sateliții comerciali reprezentând peste 70% din total.

China vrea să detroneze SUA ca putere spațială supremă

China își repornește motoarele pentru a detrona Statele Unite ca  putere spațială supremă, notează Modern Diplomacy. Își dezvoltă propria versiune a star Link, o rețea de internet prin satelit care utilizează orbita joasă a Pământului, cu planuri de a lansa peste 26.000 de sateliți pentru a acoperi întreaga planetă. În acest an, China a realizat 23 de lansări orbitale, cei mai recenți fiind cei patru sateliți Beijing-3, lansați la 19 mai. Vor lucra alături de sateliții lansați anterior pentru a oferi date de teledetecție de înaltă rezoluție.

Pe măsură ce cursa pentru dominația spațială se accelerează, tensiunile globale în creștere exacerbează riscurile la adresa activelor spațiale critice, punându-le în pericol. Analiștii avertizează că protejarea acestor active de pe orbita Pământului a devenit din ce în ce mai dificilă și că un atac major ar putea avea implicații dezastruoase.

Un posibil război spațial?

Țările se pregătesc pentru un posibil război spațial, marile puteri, precum China și Rusia, dezvoltând strategii și tehnologii care să vizeze sistemele spațiale.

Rusia a fost acuzată că plănuiește să plaseze arme nucleare în spațiu, iar SUA și-au exprimat îngrijorări severe cu privire la o nouă rachetă antisatelit în curs de dezvoltare.

În plus, aceste state au efectuat teste distructive cu rachete antisatelit (ASAT), punând în pericol securitatea sateliților de pe orbită. Testele presupun țintirea și distrugerea sateliților SUA și ai aliaților aflați pe orbita joasă a Pământului (LEO), potrivit raportului anual de evaluare a amenințărilor al serviciilor de informații americane.

În 2021, un test ASAT rusesc a amenințat întregul domeniu spațial internațional, inclusiv stația spațială Tiangong a Chinei. O evaluare a Pentagonului din 2020 a avertizat că China dezvoltă rachete și arme electronice capabile să țintească sateliți atât pe orbite joase, cât și pe orbite înalte, cu rachete operaționale cu baza la sol.

Centrul pentru studii strategice și internaționale (CSIS) a subliniat vulnerabilitatea activelor spațiale în raportul său de evaluare a amenințării spațiale pentru 2024, sateliții militari chinezi sau ruși efectuând în mod regulat manevre neașteptate în apropierea sateliților americani sau europeni.

La 24 aprilie, Rusia s-a opus prin veto la o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care îndemna guvernele să împiedice desfășurarea de arme nucleare în spațiu și să se abțină de la dezvoltarea de arme de distrugere în masă pentru a fi utilizate pe orbita Pământului.

Cursa spațială a ajuns la un moment de cotitură, ceea ce a determinat o examinare atentă a consecințelor  asupra securității și stabilității mondiale, în special în absența unor norme și tratate spațiale  care să abordeze atacurile  asupra sateliților.

Pe măsură ce retorica în jurul conflictului spațial crește, devine evident că este nevoie urgentă de încercări diplomatice de a dezvolta un cadru pentru un comportament responsabil în spațiu.

Franța a devenit Vestul Sălbatic al Europei

1

Noua Caledonie nu trebuie să devină „Vestul Sălbatic”, a declarat Emmanuel Macron săptămâna trecută în timpul vizitei sale în insula din Pacific. Timp de două săptămâni, populația indigenă, kanakii, s-a revoltat împotriva unei reforme a sistemului de vot.

Vizita președintelui francez a obținut puține rezultate. La scurt timp după plecarea lui Macron, un insurgent a fost împușcat mortal de poliție. Șapte persoane au fost ucise în timpul tulburărilor, iar pagubele materiale sunt estimate la peste un miliard de euro, potrivit The Spectator. Dar nu numai teritoriul francez de peste mări este în pericol să semene cu Vestul Sălbatic.

Haosul a devenit o caracteristică a Franței lui Macron și rareori trece o săptămână fără un act de barbarie. Duminică după-amiază, la Lyon, un bărbat cu un cuțit a rănit patru pasageri în metrou.

Paris, noul Dodge City

Dar nicăieri nu se simte mai mult ca în Dodge City decât în Paris. În weekendul trecut, un magazin de bijuterii din arondismentul 8 a fost jefuit. A fost un jaf îndrăzneț în mijlocul dimineții, iar în timp ce tâlharii fugeau au tras focuri de armă în aer ca într-o scenă dintr-un western de la Hollywood.

Dacă infracțiunile violente se apropie tot mai mult de centrul Parisului, cele mai grave rămân în „nordul sălbatic” al orașului. Săptămâna trecută, în Aubervilliers, două persoane au fost rănite de o grenadă aruncată dintr-o mașină pe trotuar.

Un martor ocular a declarat că urmările exploziei au fost „genul de scenă pe care o vezi în imaginile de război”. O femeie a suferit răni grave la mână, iar un bărbat și-a pierdut un braț și a avut „jumătate de față smulsă”.

Incidentul a avut loc la câțiva kilometri vest de Sevran, unde, la începutul acestei luni, doi bărbați au fost executați pe o alee. Ambii erau cunoscuți de poliție ca fiind traficanți de droguri.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a fost luată la întrebări de un consilier municipal din opoziție, care a acuzat-o că transformă Parisul în două orașe: „Parisul Jocurilor Olimpice: bine organizat, festiv ; și Parisul suferind, la care nu se uită nimeni“.

Criminalitatea violentă și traficul de droguri sunt amenințări concrete. În 2023 a existat o creștere de 20% a numărului de crime față de anul precedent în regiunea marelui Paris.

Dacă Hidalgo a transformat Parisul în două orașe, Macron a transformat Franța în două regiuni. Una este cea a celor înstăriți, iar cealaltă este Vestul Sălbatic.

Un acord de pace în Ucraina nu a fost niciodată mai departe

Volodimir Zelenski a ținut un discurs din ruinele carbonizate ale unei edituri din Harkov, încurajând  liderii mondiali să participe la „summitul său global pentru pace”, care va avea loc luna viitoare în Elveția și, astfel, „să arate cine din lume dorește cu adevărat să pună capăt războiului”. Rusia nu a fost invitată.

Cu toate acestea, doi președinți au fost desemnați pe nume ca fiind musai de pe lista de invitați: Xi Jinping și Joe Biden, pe care Zelenski i-a îndemnat să vină și „să își arate „leadership-ul lor în promovarea păcii”.

America este mai preocupată de bătălia pentru Casa Albă

Deși Zelenski a afirmat că 80 de țări și-au confirmat deja prezența, acești doi lideri sunt cei mai importanți – și, de fapt, cel mai puțin probabil – să participe, potrivit UnHerd. America poate fi cel mai mare susținător al Ucrainei în războiul său defensiv împotriva Rusiei, dar nu a semnalat cine sau la ce nivel va fi reprezentată.

Iar lui Biden îi pasă atât de puțin de oportunitatea de a fi vizibil alături de Ucraina încât a ales să participe în schimb la un dineu de strângere de fonduri pentru campania de la Hollywood.

Indiferent cât mult se străduiește Zelenski pentru pace, cu cât ne apropiem mai mult de luna noiembrie, cu atât mai mult va constata că bătălia electorală prezidențială din SUA îi eclipsează eforturile, fie în ceea ce privește atenția guvernului american, fie în ceea ce privește interesul presei internaționale.

Jocul Chinei

Xi Jinping este probabil singurul lider care are influență asupra lui Vladimir Putin, dar în mod clar folosește summitul ca pe o oportunitate pentru a-l avantaja pe președintele Rusiei și pentru a obține un loc la orice masă de negocieri.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a refuzat să comenteze rapoartele potrivit cărora Beijingul va trimite doar o delegație de nivel scăzut și a precizat că China va „sprijini o conferință internațională de pace organizată la un moment potrivit, recunoscut atât de Rusia, cât și de Ucraina, cu participarea egală a tuturor părților”.

Acest lucru poate explica de ce Rusia încearcă să dea peste cap viitorul summit. Săptămâna trecută, surse rusești au declarat pentru Reuters că Moscova se pregătește să înghețe conflictul de-a lungul actualelor linii de front, după ce a obținut suficiente câștiguri pentru a le vinde poporului rus ca pe o victorie.

Jocul lui Putin

Între timp, întrebat vineri despre negocierile de pace, Putin a răspuns: „Să le reluăm”. Dar aceste semnale au fost, potrivit ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba,  “false” menite să deraieze summitul din iunie. Ca atare, orice încercări viitoare ale Ucrainei de a unifica opinia globală în jurul unui plan de pace vor fi probabil supuse unor simulacre rusești similare.

Dificultățile în ceea ce privește începerea și desfășurarea negocierilor sunt evidente de mult timp, părțile aflate în conflict rămânând la polul opus în ceea ce privește aspectele cheie. Rusia a susținut că Ucraina trebuie să recunoască „noile realități teritoriale” reprezentate de câștigurile obținute pe câmpul de luptă, respingând formula de pace a lui Zelenski care solicită returnarea teritoriilor anexate.

În timp ce Ucraina se străduiește să împiedice atacurile rusești, guvernul SUA este preocupat de viitoarele alegeri, iar Moscova se pregătește pentru o ofensivă de vară semnificativă, momentul nu a fost niciodată mai puțin propice pentru un acord de pace.

Revoluțiile pe categorii

Revoluția este definită în DEX ca fiind o schimbare fundamentală a valorilor unei societăți. Popular este definită ca o răscoală-revoltă. Și mai avem revoluțiile ca transformări radicale în anumite domenii economice. Dacă analizăm ce ni se întâmplă în ultimii ani se pare că suntem în miezul tuturor revoluțiilor despre care pomenește dicționarul. Dacă avem curiozitatea să vedem care au fost consecințele și costurile sociale  ale  feluritelor revoluții din istorie, cei care se află în categoria acelora care au plătit oalele sparte atunci ar trebui sa aibă coșmaruri.

Ideea acestei analize mi-a venit după scandalul momentului. Când un șef al unei instituții abilitate pentru protecția statului român  o face de ocară. Este instituția de vină sau acele instituții democratic create, local si global, care sunt plătite  foarte bine, să monitorizeze derapajele de la valorile societății momentului? Locală și globală.  Și aceste derapaje pot provoca revoluții de multe feluri.  Sau valorile se schimbă nedemocratic? Adică este o revoluție  în desfășurare, care acum revelează punctele sale critice și pionii cad pe tabla de șah a lumii globale? De ceva vreme suntem confruntați cu un proces de schimbare profundă a valorilor societății occidentale.

În numele diversității se ard cărți și capodopere ale culturii occidentale cad pradă „revoluției” culturale. Alta decât în China dar cu consecințe social-economice asemănătoare. Este un rezultat al revoluției în domeniul economiei. Revoluția industrială intră într-o nouă fază. De la înlocuirea muncii manuale cu mașinile ajungem la înlocuirea monitorizării mașinilor cu roboti. Mișcările sociale de acum un secol erau într-o societate mai puțin populată decât acum. Mijloacele de informare erau mult mai lente. Vă dați seama ce impact social va avea aceasta nouă revoluție tehnologică în pauperizarea populației? Ca să le poți controla, pentru a nu distruge societatea sau, Doamne ferește, pentru a genera conflagrații cu distrugere globală, este nevoie de instituții de forță si o justiție „revoluționate”. Care să coopereze pentru implementarea noilor „valori”.

La care se lucrează de ceva vreme. Și cum se întâmplă la lansarea unor produse noi, ele sunt testate pe grupe de subiecți. Ca la medicamente. Care semnează un contract de testare sau pentru care semnează aleșii grupului social. De la șoareci la oameni testele sunt  necesare pentru vânzarea globală pentru sănătatea Pământului. Cât de benefică pentru civilizația umană  o să aflăm când se implementează soluțiile, când se termină  de „optimizat „ revoluțiile” în toate formele lor pe care le trăim în aste zile? Pierzi, câștigi, participant la revoluție te numești. Depinde de dosarul fără șină făcut de AI? Revoluțiile sunt generate de decizii ale ipocriților care acum vă cer votul. Istoria se repetă la alte dimensiuni devastatoare. Sau poate se schimbă definițiile din DEX. Schimbarea este la modă.

Ați uitat de masturbarea precoce?

1. Totuși, să fiți atenți pe cine votați! Și să recapitulați ce s-a întâmplat din 2020 încoace. În iunie 2021, de pildă, s-a discutat în Parlament despre legiferarea masturbării precoce. Era vorba despre „copii între zero și patru ani”. În urmă cu 10-15 ani erai arestat dacă vorbeai despre așa ceva pe stradă, nu în Camera Deputaților. Dacă s-ar lua după partidul Generației Gadget, o mamă ar trebui să-i transmită micuțului, când îi schimbă pampersul, „macho man, sper că ai tras și pelicanul de gușă, cum te-a învățat tac’tu aseară!”

2. Burduja a aruncat un sondaj cu el pe locul doi. Chitaristul motociclist e mai bun decât Bușoi și atât. Țineți minte când PNL voia să-l pună candidat pentru PMB pe canarul jumulit Bușoi? Dacă aceste alegeri locale sunt pentru bucureșteni, nu pentru SUA și Franța, Burduja și ostropelul Piedone ar avea decența să se retragă. Burduja știe bine sudul Franței, dar mă umflă râsul când mă gândesc la „francezul” Piedone. Domnule Dan Voiculescu, v-am mai întrebat: când îl retrageți pe rafinatul Piedone? L-ați băgat unde nu e locul lui, i-ați înfipt și cuvinte pompoase în discursul de Ferentari. Ne-a anunțat, ieri, că are un plan de „regenerare și revitalizare” urbană. Analfabetul dezlănțuit nici nu știe să pronunțe „regenerare” și „revitalizare”. Nu-i cam târziu să i se explice că sunt sinonime? E jenant, domnule Dan Voiculescu!

3. Știți deja: în Parcul Bazilescu s-a rupt un copac și o creangă s-a prăbușit peste o femeie imobilizată în scaunul cu rotile. Ce să mai zici? Bine că n-au mâncat-o și șobolanii, fiindcă între timp s-a strâns o parte din gunoi. Ce trebuie să (nu) mai facă doamna Armand ca să nu iasă primăreasă pentru a doua oară? Femeia din scaunul cu rotile n-ar fi trecut prin încă o tragedie dacă Sectorul 1 n-ar fi avut un primar care spune mai des „am fost blocată” decât „am făcut”. O blochează consilierii PSD și PNL, ca să vezi! Și atunci noi ce trebuie să facem? Să votăm aproape toți USR, ca să iasă Clotilde cu 80%? Ea va povesti că e blocată și dacă-i dăm 95%. Useriștii sunt ca Vadim. Buni doar în opoziție. Clotilde poate fi deblocată doar dacă pierde alegerile. Dacă mai stă patru ani, putem să mutăm Arcul de Triumf la periferie și cetățenii de acolo să se laude „plecăm cu o treabă în Centru. Am avut lucrări prin curte, am reparat un coteț și mergem să aruncăm gunoiul în Sectorul 1.”

Dezvăluire bombă! Fostul ministru Nelu Tătaru, racolat de Securitate în perioada liceului. Numele conspirativ

1

În plină campanie electorală, apare o dezvăluire șoc ce-l vizează pe fostul ministru al Sănătății din perioada pandemiei COVID, Nelu Tătaru. Ex-ministrul aspiră la șefia Consiliului Județean (CJ) Vaslui, drept urmare candidează la tot mai apropiatele alegeri, din partea PNL.

Apar, așadar, informații cu privire la deputatul PNL Nelu Tătaru (51 de ani), candidat al liberalilor la șefia CJ Vaslui.

Potrivit stiripesurse.ro, Nelu Tătaru a fost racolat de către Securitate, în perioada liceului. Conform unei decizii eliberate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Nelu Tătaru a fost racolat în anul 1988.

Nume conspirativ – „Popa”

Potrivit surse citate, actualul deputat a semnat un Angajament în data de 28.11.1988, în perioada în care Tătaru era elev la liceu.

Nelu Tătaru, actualul politician PNL, ar fi avut și un nume conspirativ – „Popa”. Însă, e de precizat că nu există documente care să ateste că ar fi fost angajat al Ministerului de Interne, în calitate de ofițer sau subofițer la Securitate sau la Miliție.

Reprezentanții CNSAS menționează faptul că, în înțelesul legii, lui Nelu Tătaru nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității.

Numele lui Nelu Tătaru a devenit cunoscut îndeosebi prin prisma faptului că a ocupat funcția de ministru al Sănătății în perioada pandemiei de COVID-19. La momentul de față, acesta este lider al PNL Vaslui și candidat al liberalilor la șefia CJ Vaslui. De profesie este medic chirurg.

Burduja, imn de campanie cu versuri „grăitoare”: „Văd ruine când scot capul pe geam/ Şi Bucureştiul cum se spală în lighean” – VIDEO

Se poate spune că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, la alegerile din iunie, are imn de campanie. E vorba despre o melodie-manifest cu versuri care aduc în atenție principalele probleme cu care se confruntă locuitorii orașului condus, la momentul de față, de către Nicușor Dan.

Politicianul liberal care a intrat în cursa pentru fotoliul de primar general al Bucureștilor a distribuit online o melodie – „Revoluţia turcoaz”. Cu versuri în care apar menționate principalele probleme cu care se confruntă mulți dintre locuitorii Capitalei. Inclusiv lipsa apei calde. „Văd ruine când scot capul pe geam/ Şi Bucureştiul cum se spală în lighean” – sună versurile melodiei respective.

„Străzile sunt pline de capace, gropi adânci, Ai mașină nouă și-n loc să te bucuri, plângi! / Și ferească Domnul să nu ajungi la spital, Vii cu o entorsă și pleci cu serviciul funerar!”, sună primele versuri ale melodiei, aluzie la problemele cu traficul rutier, drumurile și la sistemul sanitar.

Refrenul piesei sună astfel: „Poți să-mi iei haina, banii de chirie, Poți să-mi iei planurile c-am încă o mie! / Îți dau și geaca, chitara și motorul, Îți dau orice vrei, doar nu-mi lua viitorul!”

Piesa ce poate fi văzută drept imnul de campanie a lui Burduja face referire și la situația clădirilor în paragină, la lipsa apei calde, dar și a căldurii – în timpul sezonului de iarnă.

„Hei! Hei! Hei! N-ai ce să ne mai iei! Văd ruine când scot capul pe geam, Și Bucureștiul cum se spală în lighean!/ Hei! Hei! Hei! N-ai ce să ne mai ieeeeiii! Și toată iarna țurțuri în dormitor, Ne pierdem viețile la un semafor.” – sună versurile piesei postate de către Sebastian Burduja.

„Avem atâtea visuri mari ce ajung pân’ la nori, Hai împreună să-mbrăcăm orașul în culori / Îți spun că un vot schimbă tot, dar ține de obraz, Să vii cu noi să facem revoluția turcoaz!”, mai spun versurile, aluzie la faptul că Burduja poată, în această campanie electorală, tricouri în nuanță turcoaz.

Videoclipul melodiei a fost postat pe pagina de Facebook a politicianului, dar și pe canalul de YouTube al lui Sebastian Burduja, iar piesa este interpretată de Visuri în Bagaj.

 

Mutarea cu care Ciolacu a câștigat bătălia pentru creșterea salariului minim

1

Salariul minim se majorează de la 1 iulie cu 400 de lei, așa cum PSD a anunțat în urmă cu câteva luni. Decizia a fost luată în Consiliul Tripartit, împreună cu sindicatele și patronatele care au fost de acord și cu majorarea sumei neimpozitate din salariul minim de la 200 la 300 de lei. Asta în condițiile în care liderii PNL nu susțineau această majorare.

„La nivel guvernamental am avut discuții cu sindicatele și patronatele. Cum era normal, patronatele nu au fost de acord, sindicatele au fost de acord și atunci Guvernul a decis. Una înseamnă funcționarea politică și alta cea administrativă. Nu putem confunda coaliția cu Guvernul României. Se spunea la TV că avem o coaliție de guvernare, noi avem o coaliție la guvernul României. Ne aducem aminte că și funcțiile se trăgeau din fes. Acele momente au fost depășite”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la Realitatea TV.

Majorarea propusă de premierul Marcel Ciolacu și decisă alături de sindicate și patronate este de peste12% și reprezintă o creștere netă de 242 lei. Se menține și scutirea de impozite pentru 300 de lei din salariul minim.

”Rămâne ca ministrul de Finanțe să găsească o soluție pentru deducere pentru 300 de lei. Această scutire vine și la ceea ce au cerut sindicatele. E o reducere a impozitării, nu este o modificare a Codului Fiscal, ci o reducere a salariului minim. Cu alte cuvinte, omul câștigă cu 240 de lei mai mult, reprezintă o sumă”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu, la Realitatea TV.

O astfel de majorare contribuie la creșterea nivelului de trai al românilor, în special al celor cu salarii mici, și reprezintă un pas important spre implementarea salariului minim european. În acest moment salariul minim pe economie este doar 40% din salariul mediu net. O creștere cu 400 de lei ar însemna o echilibrare a decalajului dintre salariul minim și salariul mediu, astfel încât de la 1 ianuarie să se poată aplica salariul minim european.

”Noi avem o directivă acum, salariul minim european, pentru aceeași muncă, cu niște indicative, același salariu. Avem termen până în noiembrie”, a mai completat prim-ministrul Marcel Ciolacu la Realitatea TV.

Cu această majorare, salariul minim net ajunge la aproximativ 450 de euro, deci se echilibrează diferența dintre salariul minim și salariul mediu, care a ajuns în valoare netă la peste 1.000 de euro lunar. Odata cu introducerea salariului minim european, Guvernul Ciolacu va propune și stabilirea unei formule de calcul pe baza căreia se va decide valoarea salariului minim. Acesta va fi calculat în funcție de mai mulți indicatori prognozați pentru a asigura cel puțin 50% din câștigul mediu.

Introducerea unui salariu minim european ar putea avea multiple beneficii pentru economia României. În primul rând, ar duce la reducerea inegalității salariale și creșterea veniturilor românilor, mai ales a celor care sunt plătiți cu salariul minim. În plus, ar putea stimula consumul intern și creșterea puterii de cumpărare.

Această nouă formulă de calcul ar oferi predictibilitate antreprenorilor atunci când vine vorba de majorarea salariilor în companii care, de cele mai multe ori, sunt strâns legate de valoarea salariului minim.

Evoluția salariului minim

 În ultimii 8 ani, salariul minim a crescut de aproape 3 ori. Dacă în 2016 salariul minim era de 1.250 de lei, din 2017, o dată cu instalarea Guvernului PSD,  salariul minim a ajuns la 1.450 de lei și a crescut cu constant, ajungând la 3.300 de lei. Dacă ultima majorare a fost de 10%, acum Guvernul condus de Marcel Ciolacu majorează salariul minim cu 12%.

  • 1 ianuarie 2024 – Guvern Ciolacu – 3.300 lei/ 4.582 lei (construcții)
  • 1 ianuarie 2023 – Guvern PSD-PNL – 3.000 lei/4.000 lei (construcții)
  • 1 ianuarie 2022 – Guvern PSD-PNL – 2.550 lei
  • 1 ianuarie 2021 – Guvern PNL – 2300 lei/ 2350 (studii superioare) /3000 lei (constructii)
  • 1 ianuarie 2020 – Guvern PNL –  2230 lei / 2350 lei studii superioare
  • 1 ianuarie 2019 – Guvern PSD – 2080 lei / 2350 lei (studii superioare)/ 3000 lei ( constructii)
  • 1 ianuarie 2018 – Guvern PSD – 1.900 lei
  • 1 februarie 2017 – Guvern PSD – 450 lei
  • 1 mai 2016 – Guvern tehnocrat – 1.250 lei

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002

Imagini șocante! Familie din Timișoara, terorizată de vecini. „Sunt timișoreni agresați și hărțuiți de clanuri” – VIDEO

6

Apar imagini șocante, filmate într-o curte din Timișoara. Cadrele surprinse de camerele de supraveghere sunt pline de violență. Chiar edilul orașului de pe Bega a făcut publică situația, dar și imaginile.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a publicat, marți dimineață, o înregistrare video. Cu imagini șocante surprinse într-o curte din oraș, edilul anunțând că o familie este hărțuită de două decenii de către vecini. „Trebuie să recunoaștem adevărul: că în anul 2024 încă sunt timișoreni agresați și hărțuiți de clanuri fără ca statul român să-i protejeze”, susține Fritz.

„Coșmarul durează de 20 ani. Așa trăiește familia Dragoș cu vecinii în curtea comună.
De când am primit aceste imagini terifiante, înregistrate acum 10 zile și transmise prin portalul primăriei „stopabuz”, m-am frământat dacă să le public sau nu. Că de scandaluri suntem sătui. Dar dacă nu privim realitatea în ochi, noi toți, mă tem că nu se va schimba nimic.

Trebuie să recunoaștem adevărul: că în anul 2024 încă sunt timișoreni agresați și hărțuiți de clanuri fără ca statul român să-i protejeze”, susține primarul Dominic Fritz în mesajul ce însoțeșe imaginile.

„În ultimii ani, vecinii au defilat cu topoare și cu un pistol prin curte”

Edilul a dezvăluit cu ce probleme s-au confruntat membrii familiei respective, și „calvarul” pe care aceștia l-au îndurat, din cauza vecinilor.

„În ultimii ani, vecinii au defilat cu topoare și cu un pistol prin curte. Au dat muzica tare nopți întregi. Copiii au fost instigați să dea cu mingi în fiica însărcinată.

Am vorbit cu familia și le-am promis că nu voi rămâne pasiv. M-au încurajat să ies public. Deja renunțase să mai spere că cineva se va interesa de calvarul lor. De multe ori, nici n-au mai avut energia să mai cheme poliția, că de prea multe ori strigătele lor au rămas fără ecou”, a mai scris edilul din Timișoara.

Potrivit primarului, în ciuda a ceea ce li s-a întâmplat, aceștia sunt deciși să nu cedeze și să nu-și vândă locuința. „Și totuși sunt hotărâți să nu cedeze. Să nu vândă în urma violenței la care sunt supuși de două decenii”, a adăugat Fritz.

Edilul orașului de pe Bega face apel la toate instituțiile statului să stopeze „acest fenomen”. Și acuză că o astfel de situație a fost posibilă cu complicitatea unor politicieni și funcționari.

„Fac un apel la toate instituțiile statului – la Poliția Națională și la DIICOT, la ANAF și la Oficiul de Combatare a Spălării Banilor, la Inspectorat în Construcții, la Protecția Copilului. Să folosească fiecare pârghie de care dispun pentru a stopa acest fenomen. Includ instituțiile primăriei aici. Alte generații de conducători au fost alături de clanuri. Noi să fim alături de cei care suferă la mâna lor.

Apelez și la toată comunitatea timișoreană. Să fim uniți și să nu mai acceptăm. Nici normalitatea terorii, nici complicitatea tăcută a unor politicieni și funcționari”, a mai transmis Fritz.

Bărbat reținut pentru „distrugere”

În contextul apariției imaginilor, IPJ Timiș a anunțat, marți, prin intermediul unui comunicat, reținerea unui bărbat, acuzat de distrugere.

„La data de 17.05.2024, în jurul orei 18:25, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 28 de ani cu privire la faptul că pe strada Academician Corneliu Micloși din municipiu i-a fost distrus autoturismul de către un alt bărbat.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că la aceeași dată, în jurul orei 18:14, un bărbat în vârstă de 27 de ani, folosindu-se de un obiect contondent, ar fi distrus mai multe elemente de caroserie ale unui autoturism, precum și camerele de supraveghere ale unui imobil, în urma unui conflict spontan cu vecinul său.

În urma probatoriului administrat, la data de 17.05.2024, bărbatul în vârstă de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere” (2 acte materiale), fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș”, a transmis marți, 28 mai, IPJ Timiș, prin intermediul unui comunicat.

Atenție, vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional:

 

Măsurile PSD duc la creșterea veniturilor românilor și în zonele cu salarii mici. VEZI județele care au fost campioane la acest capitol

Prin politicile economice ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu, salariul mediu net în luna aprilie a fost de 5.185 lei, depășind valoarea de 1.000 de euro. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), progresul cel mai important comparativ cu 2023 s-a înregistrat în județele cu salarii mici, reducându-se astfel decalajul față de media națională.

Un număr de 10 judeţe au înregistrat creșterea salariilor cu peste 20% în ultimul an, iar cinci dintre ele au avut un avans de sub 10%. Cele mai mari creşteri salariale de la an la an sunt în judeţe precum Bacău, Mehedinţi şi Călăraşi, cu creşteri ale salariului mediu net de peste 21% în februarie 2024 faţă de februarie 2023.

În aceste judeţe, salariile au depăşit 4.000 de lei. În Bacău, veniturile medii nete ale angajaţilor au crescut de la circa 3.700 de lei în februarie 2023 la aproape 4.500 de lei în aceeaşi lună din 2024. În Mehedinţi, salariul mediu net pe judeţ a ajuns la puţin peste 4.200 de lei, iar în Călăraşi a ajuns la peste 4.100 de lei net în luna februarie a acestui an.

Aceste creșteri sunt un efect direct al angajamentului PSD ca orice efect pozitiv din economie să se reflecte în veniturile salariale ale cetățenilor. Astfel, prin investiții publice fără precedent, România este în topul european al creșterii economice, iar Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns la un nivel fără precedent.

Totodată, avansul salariului mediu de la an la an este rezultatul măsurii luate de Guvernul Ciolacu la inițiativa PSD, în octombrie anul trecut. Astfel, s-a majorat salariul minim pe economie la 3.300 de lei și a dus la o creștere a numărului de angajați și la reducerea șomajului.

Aceste efecte urmează să fie amplificate de la 1 iulie, dată de la care, salariul minim se va majora cu 400 de lei, ajungând la 3.700 de lei, în urma consultărilor pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut cu sindicatele și patronatele. Majorarea cu 12,12% înseamnă un pas important pentru introducerea salariului minim european de la 1 ianuarie, și reflectă eforturile Executivului de a ajusta standardele salariale în conformitate cu nevoile actuale ale forței de muncă pe întreg teritoriul țării.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002

 

Cutremurător! Raisa, fetița de doi ani din Dolj care fusese dată dispărută, găsită moartă

2

Deznodământ cutremurător al căutărilor ample derulate încă din ziua precedentă pentru găsirea unei fetițe de doi ani și cinci luni, din Dolj. Conform unor informații de ultimă oră, copila a fost găsită fără suflare.

Raisa, fetiţa dată dispărută luni, a fost găsită moartă, la câteva sute de metri de casă, potrivit Antena 3. De la momentul anunțării dispariției copilei au fost începute căutările.

S-au făcut eforturi pentru ca micuța să fie găsită cât mai rapid. Toată lumea a sperat că se va reuși să se dea de urma fetiței și că aceasta e în viață. Din păcate, marți s-a aflat deznodământul cutremurător al căutărilor. Și anume că micuța a fost găsită fără suflare.

Fusese dată dispărută luni în jurul prânzului

Copila – care, din primele informații, locuia în comuna doljeană Breasta – a fost dată dispărută luni în jurul prânzului.

Potrivit informațiilor inițiale, fetiţa s-ar fi jucat în faţa curţii cu alţi copii, iar la un moment dat s-ar fi observat lipsa acesteia. Ca urmare, au fost alertate autoritățile.

„La data de 27 mai a.c., ora 12.30, polițiștii Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizați de un bărbat, din comuna Breasta, cu privire la faptul că, vecina sa, STAN RAISA MARIA NICOLETA, de 2 ani și 5 luni a plecat voluntar de la locuința părinților ei, vecinii apelantului și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime 100 cm, greutate 12-14 kg, ochii căprui, părul șaten, scurt, ondulat.

La momentul plecării, minora purta un tricou galben, pantaloni lungi de culoare negru, fiind desculță.

Persoanele care dețin informații utile cu privire la minora dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție”, a transmis IPJ Dolj, prin intermediul unui comunicat.

Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice

Industria este un sector economic cheie și care a fost afectat de multiple transformări de-a lungul anilor. Acum, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri și investiții menite să revitalizeze industria grea românească, având în vedere importanța strategică a acestui sector pentru dezvoltarea economică a țării. Uzina de Mașini de la Reșița sau Combinatul de la Oțelul Roșu sunt doar două exemple de susținere a producției românești, susținută de PSD.

De la începutul mandatului de premier am anunțat că una dintre prioritățile acestui guvern este reindustrializarea României. Știu că, de la Revoluție încoace, românii au văzut cum multe combinate, multe uzine cu tradiție ale industriei grele românești, sunt dezmembrate și vândute la fier vechi. Sau că întră în insolvență, cum s-a întâmplat la Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa, unde suntem astăzi, cea mai veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

 PSD continuă lunga tradiție a industriei de utilaje

Industria reprezintă un pilon fundamental al economiei oricărei țări, cu o contribuție semnificativă la producția națională și la crearea de locuri de muncă.

UCM Reșița, cunoscută pentru activitatea sa neîntreruptă de peste 250 de ani, a fost întotdeauna un simbol al excelenței în producția de utilaje și echipamente industriale. Prin preluarea de către Construcții Mașini Hidroenergetice, această unitate emblematică va continua să își aducă contribuția semnificativă la economia românească. Cu un personal de peste 440 de angajați, UCM Reșița duce mai departe tradiția și expertiza românească în domeniul industrial.

 ”Acum UCM Reșită intră într-o nouă etapă prin preluarea de către Construcţii Maşini Hidroenergetice, societate deținută în proporție de 100% de o altă perlă a economiei românești, Hidroelectrica SA, cel mai mare producator de energie verde din Romania”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Prin această preluare, România face un pas important în direcția consolidării sectorului său energetic. Hidroelectrica, beneficiind acum de expertiza și resursele tehnologice ale UCM Reșița, va putea să dezvolte soluții inovatoare și eficiente pentru producția de energie verde. Acest lucru este esențial în contextul tranziției către surse de energie regenerabilă și a angajamentelor asumate de România în cadrul Uniunii Europene privind reducerea emisiilor de carbon.

 PSD susține revitalizarea industriei siderurgice românești

Industria siderurgică din România este pe cale să primească un impuls major datorită investițiilor anunțate de Grupul UMB în Combinatul Oțelul Roșu. Cu o alocare de peste 300 de milioane de euro, această inițiativă are ca obiectiv relansarea unui sector industrial neglijat în ultimele trei decenii. Investiția vizează atât retehnologizarea activităților de bază, cât și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru activitățile conexe, creând astfel o platformă robustă pentru producția de elemente esențiale în construcția proiectelor de infrastructură.

”O altă societate pe care am vizitat-o puțin mai devreme este Combinatul Oțelul Roșu, unde Grup UMB, condus de dl. Umbrărescu, are în vedere o investiție de peste 300 de milioane de euro și crearea a peste 600 de locuri de muncă noi. Investiția vine să asigure producția materialelor necesare proiectelor de infrastructură din România. Asta înseamnă să ai viziune, să închizi lanțul, să produci aici materialele de care ai nevoie”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

 Principalul obiectiv al acestei investiții este producția de elemente necesare construcției obiectivelor de infrastructură. Acest lucru este esențial pentru dezvoltarea unor proiecte naționale de anvergură și pentru asigurarea unui flux constant de materiale de înaltă calitate.

Investiția de peste 300 de milioane de euro anunțată de Grupul UMB pentru Combinatul Oțelul Roșu reprezintă un pas strategic și necesar pentru revitalizarea industriei siderurgice din România. Această inițiativă nu doar că va relansa o componentă crucială a industriei naționale, dar va și contribui semnificativ la dezvoltarea economică regională și națională.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002

 

Ciucă: „Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor”/Ce prevede proiectul

Un proiect de lege anunțat de către președintele Senatului și totodată liderul PNL, Nicolae Ciucă, prevede creșterea pedepselor pentru agresorii de copii.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă, marți, că printr-un proiect de lege pe care l-a iniţiat agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Politicianul care ocupă la momentul de față a doua funcție în stat a făcut mai multe precizări cu privire la această inițiativă legislativă.

Astfel, din câte reiese din mesajul transmis de către liderul PNL, cu referire la acest proiect, pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este prevăzut în legislaţia actuală.

Ciucă: Această situație devine o circumstanță agravantă

Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Pentru punerea în primejdie gravă a vieții sau a integrității unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, față de 3-7 ani cât este prevăzut în legislația actuală. Prin această majorare, am urmărit eliminarea suspendării pedepsei, permisă de sistemul judiciar dacă sentința este de maxim 3 ani”, a transmis Nicolae Ciucă, marți, 28 mai, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Am scris proiectul de lege gândindu-mă la efectul dezastruos pe care îl are asupra copilului un părinte sau tutore care consumă droguri. Această situație devine o circumstanță agravantă, ce majorează sentința la 7-12 ani închisoare. Obiectivul meu: descurajarea consumului de substanțe psiho-active de către persoanele responsabile de copii”, a mai precizat Ciucă.

Lideul PNL a pus accent pe faptul că e important ca minorii să crească într-un mediu sigur și lipsit de violență. „Creșterea acestor pedepse e pentru o mai bună protecție a celor mici, care pot crește frumos doar într-un mediu sigur, lipsit de violență. Am convingerea că, protejând dezvoltarea armonioasă a copiilor, investim în viitorul României”, a conchis Ciucă.

Simonis: În acest moment, Nicuşor Dan n-are niciun argument pentru a câştiga un nou mandat

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, a făcut mai multe declarații pe tema scorului înregistrat de Gabriela Firea în recentele sondaje.

Simonis a subliniat, luni seară, la un post TV, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, poate recupera procentele care o despart de principalul contracandidat, Nicuşor Dan şi a explicat că „două săptămâni sunt multe în campania electorală”.

„Două săptămâni sunt multe în campania electorală. Am văzut că scorul Nicuşor Dan a scăzut permanent în ultimele săptămâni, scorul doamnei Firea este în creştere.

Diferenţa este de patru procente, dacă nu mă înşel, între Nicuşor Dan şi Gabriela Firea”, a declarat Alfred Simonis, la Antena 3, luni seară, 27 mai.

Simonis: Cred că e timp suficient să trecem pe prima poziţie

Politicianul a dat de înțeles că e suficient timp pentru ca PSD să treacă pe prima poziţie în sondaje. Drept urmare, s-a arătat încrezător în şansele candidatei PSD. Mai mult, social-democratul a adus în discuție situația din urmă cu patru ani, când Gabriela Firea și Nicușor Dan erau candidați în cursa pentru fotoliul de primar general al Capitalei.

„Să aşteptăm aceste două săptămâni, pentru că eu cred că e timp suficient să trecem pe prima poziţie”, a declarat Alfred Simonis. „Dacă ne amintim, în 2020, doamna Firea era pe prima poziţie în sondaje şi Nicuşor Dan la patru-cinci procente în spate şi a fost invers la vot. Prin urmare, cred că în acest moment Nicuşor Dan n-are niciun argument pentru a câştiga un nou mandat în fruntea Primăriei Capitalei. Aşa că sunt încrezător în şansele candidatei noastre”, a adăugat social-democratul.

Firea candidează din partea PSD la alegerile locale de luna viitoare, în timp ce actualul primar general Nicuşor Dan candidează independent, cu susţinerea Alianţei Dreapta Unită.

Accident cumplit pe DN 1, în Bihor: patru oameni au murit

2

Un accident cu urmări tragice a avut loc marţi dimineaţă, 28 mai, pe DN 1, în județul Bihor. La fața locului au intervenit echipaje de prim-ajutor, însă, din păcate, s-a aflat că mai multe persoane și-au pierdut viața în urma impactului rutier violent.

Un grav accident rutier a avut loc marţi dimineaţă, pe drumul naţional (DN) 1, pe raza judeţului Bihor, unde un autoturism s-a izbit violent de un TIR. În urma impactului, patru persoane au murit, potrivit News.ro.

Accidentul a avut loc marţi dimineaţă, în jurul orei 6:30, pe drumul naţional 1, în localitatea Uileacu de Criş, din judeţul Bihor, fiind implicate un autoturism şi un autotren.

S-au făcut manevre de resuscitare

Salvatorii ajunși la fața locului au intervenit pentru descarcerarea victimelor. Care au fost supuse manevrelor de resuscitare.

„Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari au acţionat la evacuarea celor patru victime încarcerate, iar echipajele militare au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare”, au precizat oficialii ISU Bihor.

Din păcate, toate cele patru victime au fost declarate decedate. Oficialii ISU Bihor au declarat pentru sursa citată că este vorba despre trei adulţi, bărbaţi, şi un adolescent.
Circulația rutieră, afectată

Ca urmare a producerii accidentului, traficul rutier este deviat pe DJ 108I, prin localitatea Ţeţchea, dirijat de către poliţiştii rutieri.

Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat, marți dimineață, că pe DN 1, localitatea Uileacu de Criș, județul Bihor, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. „În urma impactului au rezultat 4 victime din autoturism, dintre care 2 persoane au decedat, iar celelalte 2 se află în evaluare medicală. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.

Se estimează reluarea traficului în jurul orei 08:30”, potrivit primelor informații făcute publice de sursa citată.