Ceva foarte neobișnuit se întâmplă în Israel. Înalți oficiali militari au început să critice modul în care prim-ministrul Benjamin Netanyahu conduce războiul din Gaza. Presa israeliană a raportat despre o întâlnire de securitate în weekendul trecut la care șeful de stat major al Forțelor de Apărare ale Israelului, generalul Herzi Halevi, a criticat lipsa unei strategii clare a lui Netanyahu. Subliniind că armata israeliană a reintrat în nordul Gazei – o zonă pe care pretindea că a curățat-o în ianuarie – Halevi a avertizat că, dacă nu există un plan de a înființa un fel de guvern non-Hamas în aceste zone, IDF va trebui să realizeze astfel de operațiuni, la nesfârșit.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a mers mai departe, criticându-l public pe Netanyahu referitor la cine va conduce după eliminare Hamas. Ceea ce a început miercuri 15 mai ca o conferință de presă convocată de ministrul israelian al apărării Yoav Gallant s-a transformat până la urmă într-o declarație de război – nu împotriva Hamas sau a Hezbollah – ci a premierului Benjamin Netanyahu, trimițând unde de șoc în instituțiile politice și militare ale Israelului. Afrontul lui Gallant ar putea semnala că ministrul apărării ia în considerare în prezent să părăsească guvernul. Ciocnirea lui Netanyahu cu Gallant nu reprezintă o amenințare directă pentru actualul guvern. Prim-ministrul are o majoritate confortabilă de 64 de membri ai Knesset-ului, din 120, fără a-i lua în calcul pe Gantz și Eisenkot din cabinetul de război.

Acestea fiind spuse, demiterea sau demisia lui Gallant, împreună cu retragerea așteptată a lui Gantz și Eisenkot într-un astfel de scenariu, ar putea reaprinde protestele publice împotriva lui Netanyahu. Revenirea la astfel de demonstrații în masă ar putea determina câțiva membri Likud ai Knesset-ului să concluzioneze că a sosit timpul pentru alegeri anticipate. După cum scrie Anshel Pfeffer în Haaretz, aceste briefing-uri către mass-media au fost sincronizate „ca parte a ceea ce poate fi doar un briefing coordonat împotriva primului ministru”. Motivul acestor disidențe extraordinare într-un moment de război este că oficialii israelieni au început să realizeze despre ce i-au avertizat oficialii americani de luni de zile: că, fără o strategie de creare a unei guvernări stabile în Gaza, se vor confrunta cu o  insurgență continuă, așa cum Statele Unite au făcut-o în Afganistan și Irak.

Există dovezi că deja se întâmplă forțele israeliene au fost forțate să se întoarcă înapoi în Jabalya de două ori și s-au întors de trei ori la Zeitoun. Raidul recent și controversat al IDF asupra Spitalului al-Shifa a fost al doilea efort, arătând că succesul lor inițial nu a fost de durată. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a remarcat duminica trecută că: „Am văzut că în zonele pe care Israelul le-a curățat în nord, chiar și în Khan Younis, Hamas se întoarce”. Netanyahu argumentează că războiul nu s-a încheiat.  Premierul a spus în repetate rânduri că va continua războiul până când va obține victoria totală, prin care se presupune fie o capitulare a Hamas, fie eradicarea totală a acestuia. Casa Albă este convinsă că nu exista nicio modalitate de a învinge Hamas din punct de vedere militar fără o strategie politică care s-o izoleze și să-i ofere o alternativă care ar avea o anumită credibilitate și legitimitate.

Deja Casa Albă a început discuții cu Autoritatea Palestiniană și un grup de state arabe, inclusiv Egipt și Arabia Saudită, pentru a face planuri de reconstrucție și guvernare într-o Gaza non-Hamas. Netanyahu nu ia în considerare niciun astfel de plan. A fost sfătuit de generalul Petraeus, ca Forțele de Apărarea ale Israelului să separe populația civilă din Gaza de militanții Hamas cu care Israelul luptă. Reconstrucția și câștigarea încrederii civile au fost cheia strategiei lui Petraeus în Irak în timpul așa-zisei „suplimentării/surge” a trupelor americane de acolo. La un summit dominat de războiul din Fâșia Gaza, la Manama, Bahrain, joi, 16 mai, cele 22 de țări ale Ligii Arabe au adoptat o poziție unificată privind soluționarea politică a conflictului. Ei au făcut ca stabilirea imediată a încetării focului, retragerea forțelor israeliene și ridicarea asediului asupra enclavei palestiniene să fie o condiție prealabilă. Toate acestea s-au întâmplat în același timp în care Israelul își declara intenția de a-și „intensifica” operațiunile din Rafah.

„Declarația de la Bahrein” solicită organizarea unei conferințe internaționale de pace sub egida Națiunilor Unite, recunoașterea internațională a unui stat palestinian și desfășurarea forțelor internaționale de protecție și menținere a păcii sub mandatul ONU în zona ocupată. Consensul la care au ajuns șefii de stat arabi reia liniile principale ale planului întocmit de Grupul Arab de Contact (Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania și Qatar). Aici intrăm în contradicție cu Acordul de la Oslo și ne întoarcem la recunoașterea unui stat palestinian în cadrul granițelor din 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală, o condiție prealabilă pentru negocierile de pace. O conferință internațională de pace ar putea fi gestul de bunăvoință pe care Riad îl așteptă. Ideea are sprijinul țărilor arabe și musulmane, precum și al celor europene. Spania, care a găzduit anterior Conferința de la Madrid din 1991, și care a dus la Acordurile de la Oslo din 1993, se spune că este pregătită să o organizeze, la fel ca și Bahrain, care se poate lăuda că a stabilit normalizarea relațiilor cu Israelul în 2020.

Americani vor soluția cu două state dar prin negocieri cu Israelul. În ochii americanilor, o astfel de conferință trebuie să aibă loc sub egida lor, deoarece aceasta este singura garanție pentru a-i face pe israelieni să vină la masa discuțiilor. În acest timp consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, se afla în Orientului Mijlociu pentru a continua un set de negocieri, și anume un pact care ar prevedea ca SUA să ofere sprijin defensiv Arabiei Saudite în schimbul oficializării legăturilor diplomatice cu Israelul. Ministerul saudit de Externe a declarat că Sullivan și prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman au discutat „versiunea aproape finală a proiectelor de acorduri strategice” și „au revizuit activitatea celor două părți în problema palestiniană”. Cu toate acestea un punct major de conflict este că guvernul de extremă-dreapta al Israelului este rezistent la apariția unui stat palestinian, ceea ce face ca orice înțelegere dintre SUA și Arabia Saudită să fie mai greu de încheiat. Pe lângă situația internă a apărut amenințarea cu mandatele de arestare ale Curții penale Internaționale.

Procurorul  șef al Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, a solicitat emiterea de mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru ministrul israelian al apărării Yoav Gallant. El a solicitat încă trei mandate pentru liderii Hamas Yahya Sinwar, Mohammed Deif și Ismail Haniya. Imediat senatorii Repubilicani au avertizeze CPI că vor exista „repercusiuni” dacă instanța emite mandate de arestare împotriva oficialilor israelieni. Cererea lui Khan de mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și Gallant ar putea să nu reușească.

Acest lucru va depinde de puterea probelor prezentate de Khan și dacă completul de trei judecători  care le evaluează (cererea procurorului va fi înaintată unei camere preliminare, din care fac parte trei magistrați, respectiv preşedinta completului, Iulia Motoc din România, Maria del Socorro Flores Liera din Mexic şi Reine Alapini-Gansou din Benin) va determina că există o bază rezonabilă pentru a crede că crimele au fost comise. Părțile acuzate nu pot să se apere în această etapă. Am ajuns să punem semnul egal între teroriști și politicieni aleși democratic!