Acasă Blog Pagina 351

Judecătoria Mangalia, un nou verdict în cazul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai

Avocaţii lui Vlad Pascu solicitaseră din nou ca tânărul de 20 de ani să fie lăsat în arest la domiciliu. Judecătoria Mangalia a hotărât ca bărbatul să rămână în arest preventiv pentru următoarele 60 de zile.

Astfel, magistraţii au respins pentru a doua oară, cererea lui Vlad Pascu de a fi plasat în arest la domiciliu. Mai mult decât atât, instanța i-a prelungit arestul preventiv cu încă două luni. Decizia poate fi atacată în următoarele 48 de ore.

Părinții victimelor au cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor

A avut loc un nou termen din procesul lui Vlad Pascu, joi, 23 mai, la Judecătoria Mangalia, primul după schimbarea judecătoarei din dosar. Tânărul a fost adus în sala de judecată, aflându-se pentru prima oară față în față cu părinții celor doi studenți, Roberta și Sebastian, care au murit în urma cumplitului accident pe care el l-a produs, vara trecută, la 2 Mai.

La Judecătoria Mangalia a avut loc joi primul termen în procesul lui Vlad Pascu, după schimbarea judecătoarei din această speță. În ciuda dorinței părinților victimelor din accidentul din localitatea 2 Mai, judecătoarea a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor din ucidere din culpă în omor calificat, potrivit stiripesurse.ro.

Prezent la acest termen, Vlad Pascu a refuzat să dea declarații, însă a precizat că va fi prezent la toate termenele.

Procesul nu se reia de la zero

Deși s-a vehiculat în această privință, procesul nu se reia de la zero după schimbarea judecătoarei. După ce judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată, dosarul a fost preluat de Carmen Claudia Berevoescu, care este şi preşedintele Judecătoriei Mangalia.

Reamintim, accidentul cu urmări cumplite, provocat de către Vlad Pascu, și soldat cu moartea a doi studenți – Roberta și Sebastian (Sebi) – a avut loc în august 2023.

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Ce este „opțiunea nucleară” pe care UE vrea s-o aplice în cazul Ungariei. Alarmă la Budapesta!

Viktor Orban este în alertă! A aflat că Belgia, actuala deținătoare a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, face în premieră pasul spre a îndemna guvernele UE să ia în considerare folosirea așa-zisei „opțiuni nucleare” împotriva Ungariei.

Ce înseamnă asta? Suspendarea dreptului de vot a acesteia în instituțiile europene.

De ce vor „opțiunea nucleară”?

Ungaria urmează să preia președinția rotativă începând de luna viitoare.

Avem o Europă care face progrese cu mare dificultate. Din păcate, avem niște state – un stat în particular – care adoptă tot mai des o atitudine tranzacțională, de blocaj și de veto”, a declarat ministra belgiană de externe, Hadja Lahbib, referindu-se la Ungaria lui Viktor Orban.

„Cred că trebuie să avem curajul să luăm decizii – să mergem până la capătul articolului 7, să-l activăm în profunzime pentru a bloca dreptul de veto”, a spus ea.

Probleme pentru Viktor Orban şi în Ungaria

Mii de maghiari au ieşit în stradă la Budapesta, la finalul lunii martie, ca să-i ceară demisia premierului Viktor Orban, în urma difuzării unei înregistrări audio menită să demonstreze implicarea unui membru al Guvernului acestuia într-un dosar de corupţie.

Apelul la manifestaţie a fost lansat după difuzarea în cursul zilei a unei întregistrări realizate de către Peter Magyar, un avocat şi un fost colaborator al puterii naţionaliste ungare, în prezent un critic dur al unui Guvern pe care-l acuză de corupţie.

Câteva mii de oameni s-au adunat mai întâi în faţa sediului Parchetului General, iar apoi manifestaţia s-a îngroşat în timpul unui marş către o piaţă în apropierea sediului Parlamentului.

Peter Magyar, care a fost căsătorit cu fostul ministru al justiţiei Judit Varga, a postat online o înregistrare audio de două minute în care două persoane discută despre o anchetă de corupţie în care este implicat un fost adjunct al doamnei Varga.

Țepe sub nasul ANAF. Accizele, sifonate printr-o schemă nedetectabilă

Cu toată stufoșenia Codului Fiscal și sancțiunile drastice impuse, firmele care manevrează produse accizabile tot au găsit o portiță să fenteze bugetul statului. Acestea mutau produsele dintr-un depozit în altul, pe motiv de înghesuială, fără a se înregistra nicio tranzacție, din care statul să-și ia accizele. Într-un târziu, când ANAF-ul s-a sesizat și a plecat în control la unii depozitari care înregistrau restanțe mari la buget, inspectorii au rămas cu buza umflată, aflându-se în imposibilitatea de a stabili sumele de plată.

Ministerul Finanțelor a anunțat că este obligat să schimbe Codul Fiscal, după ce a depistat o schemă de sifonare a banilor din accize datorați bugetului de stat, pe care ANAF se află în imposibilitatea de a o contracara.

Ordonanța dată în 2023, care completa Codul Fiscal, nu a făcut decât să creeze oportunități pentru și mai multă evaziune fiscală. Prin actul normativ se stabilea că, pe lângă produsele energetice, și în cazul vinurilor spumoase, băuturilor fermentate, altele decât bere și vinuri, livrarea din antrepozite fiscale ori din locaţia în care acestea au fost recepţionate de către destinatarul înregistrat să se efectueze numai în momentul în care furnizorul deţine documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată.

În prezent, potrivit art. 375 din Codul fiscal, destinatarul înregistrat are obligaţia, în cazul în care nu se utilizează opţiunea de livrare directă, să depoziteze produsele recepţionate doar în spaţiile declarate şi autorizate pentru recepţia produselor accizabile, nerespectarea acestei obligații constituind infracţiune și fiind pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 7 ani. În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (3) din Codul Fiscal, doar operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă, în timp ce antrepozitarii autorizaţi pentru locurile autorizate ca antrepozite fiscale şi destinatarii înregistraţi pentru locurile declarate pentru recepţia produselor accizabile sunt exceptați de la această obligație.

Au ”omis” să supravegheze depozitarea

Urmare a acțiunilor de control efectuate de organele fiscale la destinatarii autorizați, ce înregistrează obligații fiscale neachitate foarte mari, eșalonate sau restructurate, privind respectarea prevederilor art. 345 alin. (3) din Codul fiscal, au fost identificate deplasări de produse accizabile din locurile de recepție fără a avea loc o tranzacție, evitându-se astfel plata accizelor datorate bugetului de stat, organele fiscale neavând posibilitatea verificării stocurilor, susține Ministerul Finanțelor.

Mai mult, plasarea acestora a fost motivată de lipsa spațiului de depozitare în spațiile declarate și autorizate pentru recepția de produse accizabile, însă, în fapt, în aceste spații de recepție nu s-a depozitat nicio cantitate din produsele accizabile.

”În vederea stopării acestei practici se impune modificarea Codului fiscal astfel încât destinatarul înregistrat care dorește mutarea produselor accizabile din locul de recepție să plătească anticipat accizele aferente. Totodată, pentru aplicarea unui tratament unitar se propune instituirea aceleiași reguli și pentru antrepozitarii autorizați”, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor.

Plăți anticipate

Potrivit proiectului de act normativ, deplasarea băuturilor alcoolice şi a produselor energetice din antrepozite fiscale ori din locaţia în care acestea au fost recepţionate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare se va efectua numai în momentul în care antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător.

Totodată, livrarea produselor din tutun din locaţia în care acestea au fost recepţionate de către destinatarul înregistrat se va efectua numai în momentul în care furnizorul deţine documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată. În același timp, deplasarea produselor din tutun din locaţia în care acestea au fost recepţionate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare se va face numai în momentul în care destinatarul înregistrat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător.

Mbappe, lovitură de 90 de milioane de euro

0

E gata! Mbappe a semnat cu Real din postura de jucător liber de contract și va evolua pentru galactici începând cu sezonul viitor.

Atacantul francez a fost demult asociat cu Real Madrid, însă niciodată mutarea sa nu s-a concretizat. Cel mai aproape de capitala Spaniei a fost în 2022 când Florentino Perez l-a scăpat printre degete, iar Mbappe a semnat prelungirea înțelegerii cu PSG.

Se zvoneste că spaniolii, proaspăt câștigători ai Champions League, i-au oferit 90 de milioane de euro primă pentru semnătură starului francez. Suma este colosală, deoarece madrilenii nu au fost nevoiți să plătească niciun ban arabilor de la PSG.

Șapte ani l-a urmărit Perez pe Mbappe, dar planetele s-au aliniat perfect, exact când atacantul a rămas fără obligații contractuale. Acest aspect face ca aducerea francezului să nu fie doar un simplu transfer, ci și o lovitură în orgoliul patronilor arabi de la PSG.

Întrebarea care se ridică acum este cum rămâne cu Vinicius. Starul brazilian joacă pe același post cu nou-venitul Mbappe și niciunul dintre ei nu știu să joace altceva. Pesemne că se va naște un conflict serios în vestiar.

Cel mai probabil nu se vor lupta pentru postul de titular, deoarece ar fi o blasfemie să îl ții pe unul dintre ei pe bancă, având în vedere că amândoi sunt jucători de mare clasă.

Dar, totuși, ce va face Ancelotti? Au apărut o groază de scenarii, unul dintre ele fiind acela că Mbappe va juca vârf, iar Vini Jr. va rămâne pe poziția sa, ceea ce poate fi destul de riscant atât pentru Real cât și pentru cariera francezului. Un experiment eșuat poate avea urmări grave pentru viitorul lui.

În același timp, zvonurile care s-au vehiculat în ultimul timp, care spun că Rodrygo ar fi gata să plece la Manchester City, susțin și mai mult teoria cum că Mbappe va veni vârf în formația lui Ancelotti.

Naționala lui Edi Iordănescu, sub lupa presei din Anglia

1

Doar 10 zile ne mai despart de startul Campionatului European. Pe 14 iunie, reprezentativa țării gazdă, Germania, o va înfrunta pe Scoția, de la ora 21:00.

Naționala României va întâlni Ucraina, pe data de 17 iunie la ora 16:00. Echipa antrenată de Edi Iordănescu mai are doar 2 partide amicale la dispoziție pentru pregătirile finale, înainte de European. Acestea sunt pe 4 și 7 iunie, contra Bulgariei, respectiv Liechtenstein-ului.

Presa din UK a luat la rând fiecare echipă de la Euro, analizând câteva caracteristici la fiecare.

Haideți să vedem ce părere au jurnaliștii de la Telegraph de naționala lui Edi Iordănescu. Iată cum ne caracterizează presa britanică:

Vedeta echipei: echipa României este un colectiv care-și împarte responsabilitatea, dar un nume cunoscut de mulți este Radu Drăgușin. Stoperul în vârstă de 22 de ani, care s-a transferat la Tottenham în ianuarie, va încerca să profite de acest turneu pentru a-și convinge clubul să-l folosească titular în următorul sezon.

Stilul de joc: precum majoritatea outsiderilor, echipa României este rigidă, dintr-o bucată, și caută să transforme jocul într-o luptă «care pe care» decât într-un spectacol de balet. Joacă într-o formație 4-1-4-1 pentru a eficientiza la maximum apărarea joasă. Șansele la triumf: să câștige turneul? Mici.

Totuși, șansele de a deveni alternativa acestui turneu la Maroc sau Islanda sunt destul de mari. Să ajungă în fazele eliminatorii ar fi o realizare uriașă”.

Închis-deschis: robinetul OPEC+ tulbură piața petrolului

OPEC+ și-a prelungit reducerile de producție în încercarea de a susține o piață fragilă, dar va începe să repună în funcțiune o parte din petrol în cursul acestui an.

Acordul la care s-a ajuns duminică la Riad depășește în unele privințe așteptările pieței, prelungind așa-numitele reduceri „voluntare” ale membrilor cheie, inclusiv Arabia Saudită și Rusia, până în 2025. Însă va începe să anuleze aceste limitări în octombrie, mai devreme decât au estimat unii observatori.

Luni, prețurile petrolului au reflectat aceste tensiuni, oscilând între câștiguri și pierderi puțin peste 80 de dolari pe baril la Londra.

Potrivit analiștilor de la Bloomberg, acordul sugerează că liderul grupului, Arabia Saudită, care a găzduit miniștrii în capitala sa, după ce planurile inițiale pentru o reuniune la sediul OPEC din Viena au fost anulate, încearcă să găsească un echilibru între interese concurente.

Și urmărește să continue să susțină prețurile țițeiului, reducând în același timp restricțiile de producție împotriva cărora unii membri, cum ar fi Emiratele Arabe Unite, s-au revoltat.

Prelungește reducerile de aproximativ 2 milioane de barili pe zi, care au jucat un rol-cheie în susținerea prețurilor la țiței peste 80 de dolari pe baril în acest an, dar care urmau să expire la sfârșitul lunii iunie. Reducerile vor continua în totalitate în al treilea trimestru, apoi vor fi eliminate treptat în următoarele 12 luni, conform unei declarații a Ministerului saudit al Energiei.

“Acordul menține OPEC+ la conducerea pieței”

Reacțiile la acord au fost mixte. „Elimină o parte semnificativă de petrol din balanțele noastre atât anul acesta, cât și anul viitor”, spune Amrita Sen, director de cercetare și cofondator al Energy Aspects. “Acordul menține OPEC+ la conducerea pieței”.

Alții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea pieței de a absorbi barili suplimentari în octombrie. „Considerăm că întâlnirea este descurajatoare”, au declarat experții de la Goldman Sachs Group. Planul „face mai dificilă menținerea unei producții scăzute dacă piața se dovedește mai slabă decât așteptările optimiste ale OPEC”.

Contractele futures pe țiței au scăzut cu 7,1% luna trecută,  pe fondul unor perspective economice fragile în China, principalul consumator, și a îndoielilor privind ritmul de reducere a ratelor dobânzilor în marile economii industrializate.

Dacă  prețul petrolului ar continua să scadă în acest an, ar putea îmbunătăți perspectivele economice, oferind o oarecare ușurare băncilor centrale care se confruntă cu o inflație persistentă.

Cu toate acestea, ar amenința veniturile unor producători majori, precum Arabia Saudită, care are nevoie de 100 de dolari pe baril pentru a finanța planurile ambițioase de cheltuieli ale prințului moștenitor Mohammed bin Salman, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internațional.

Irakul se împotrivește de ani de zile limitelor OPEC+, deoarece are nevoie de venituri pentru a reconstrui o economie distrusă de conflicte și sancțiuni, în timp ce Rusia caută bani pentru a finanța războiul împotriva Ucrainei.

Beijing vs Bruxelles. Se mai poate evita războiul comercial?

China a acuzat Uniunea Europeană că lucrează pentru a „suprima” companiile chineze și a anunțat că va lua măsuri pentru a-și proteja interesele, în contextul în care blocul comunitar se apropie de impunerea de tarife vamale pentru vehiculele electrice chinezești.

Beijingul dorește să abordeze fricțiunile economice și comerciale prin dialog și să evite o „escaladare necontrolată”, a declarat ministrul Comerțului, Wang Wentao, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții întreprinderilor chineze din Spania.

„Dacă UE continuă să suprime companiile chineze, China va lua toate măsurile necesare pentru a proteja ferm interesele legitime ale companiilor chineze”. Ministrul a adăugat că liderii Franței, Germaniei și UE ar dori  să ocolească un război comercial.

Spirala anchetelor antidumping

Uniunea Europeană a deschis o avalanșă de anchete comerciale împotriva Chinei pe motiv de antidumping și subvenții nedrepte, în special în sectorul tehnologiilor ecologice. În această lună, blocul comunitar trebuie să informeze exportatorii chinezi de vehicule electrice dacă intenționează să impună tarife – și care ar fi nivelul acestora.

China a lansat deja o investigație antidumping privind brandy-ul european – o acțiune care vizează în mod clar producătorii din Franța. Și ar putea lua măsuri de retorsiune împotriva mașinilor europene și a cărnii de porc.

Wang a îndemnat Bruxelles-ul să renunțe la protecționism și a  precizat că UE a folosit supracapacitatea excesivă, concurența neloială și „alte narațiuni false” pentru a lansa investigații privind vehiculele electrice chinezești, căile ferate, energia solară, echipamentele medicale și alte sectoare, sporind riscul de fricțiuni.

Ministrul adjunct al Comerțului, Ling Ji, a acuzat, de asemenea, UE că folosește anchetele antisubvenții pentru a submina concurența loială, perturbând stabilitatea și securitatea lanțurilor de aprovizionare China-Europa. Vorbind duminică la un seminar cu companii chineze din Grecia, Ling a subliniat că măsura UE contravine cooperării dintre cele două părți în domeniul schimbărilor climatice.

„Companiile chineze din Grecia trebuie să fie vigilente față de nocivitatea utilizării de către UE a normelor privind subvențiile străine și a instrumentelor de achiziții publice internaționale”, potrivit unei declarații oficiale. „Partea chineză nu va permite în niciun caz ca UE să joace vechile trucuri și să afecteze în mod negativ cooperarea reciproc avantajoasă dintre China și Grecia.

Stațiunea Bran, în pericol! Aici se construiește următorul reactor nuclear modular mic (SMR) după cel de la Doicești

3

Stațiunea Bran, în pericol! Aici se construiește următorul reactor nuclear modular mic (SMR), după cel de la Doicești.

Al doilea reactor nuclear modular mic va fi construit la Bran, după cel de la Doicești. Vin informații de ultimă oră despre acest subiect care iscă îngrijorare în rândul locuitorilor din cunoscuta stațiune Bran.

sursa foto: mediaflux.ro

Gigantul nuclear NuScale construiește la Bran următorul reactor nuclear modular mic (SMR) după cel de la Doicești, care ar trebui să fie gata până în 2029, dezvăluie MediaFLUX. Astfel, până în anul 2032, România ar urma să fie singura țară din Europa care va folosi astfel de centrale nucleare de putere mai mică, iar cunoscuta stațiune montană va folosi energie nucleară în următorii opt ani. Discuțiile sunt avansate, existând, conform informațiilor sursei citate, inclusiv dialoguri și schimburi de documente între reprezentanții companiei și Primăria Comunei Bran.

RoPower Nuclear SA (RoPower) – compania de proiect pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni înființată de Nuclearelectrica și Nova Power & Ga – va construi SMR-urile de la Doicești, cât și de la Bran, aceasta fiind următoarea localitate aleasă pentru dezvoltarea unui nou proiect, potrivit sursei citate. În urmă cu trei ani, mai precis în 2021, localitatea avea doar 1.596 locuitori, dar se știe faptul că este recunoscută drept una dintre cele mai importante stațiuni de pe Valea Prahovei.

Locuitorii din Bran, îngrijorați

sursa foto: mediaflux.ro

Cel mai probabil, comuna Bran a fost aleasă datorită faptului că este situată destul de aproape de Doicești, aflându-se la doar 100 de kilometri distanță. Mai ales că planul ar viza construirea mai multor module apropiate ca zonă.

Ar mai fi de precizat un aspect semnificativ – și anume că Primăria Bran este încântată de viitoarele investiții ce urmează să aibă loc într-una dintre cele mai cunoscute stațiuni montane din România. Și asta cu toate că, remarcă aceeași sursă, locuitorii din zonă sunt sceptici și se tem că turismul ar putea fi afectat din cauza acest investiții în energie nucleară ce promite a fi revoluționară.

Primarul „de abia așteaptă”

Conform documentelor consultate de MediaFLUX, o prezentare NuScale și un document care prezenta proiectele actuale ale companiei arată o serie de informații și detalii cu privire la proiectul care este pregătit la Bran pentru a fi finalizat la trei ani după cel de la Doicești.

Mai mult, Primăria Bran a transmis deja, conform informațiilor site-ului menționat, o serie de documente necesare companiei constructoare pentru a demara proiectarea viitorului SMR, iar actualul primar, Cosmin Feroiu, de abia așteaptă investițiile în localitatea pe care o conduce.

Citiți mai multe pe acest subiect AICI.

Statul își ia înapoi șantierul naval. Investitorii străinii l-au adus în sapă de lemn

Scandalul cu olandezii de la Damen, care dețin 49% din acțiuni la Șantierul Naval Mangalia, trece la un alt nivel. După ce olandezii au amenințat că ies din asocierea cu statul, pe motiv că nu mai pot deține controlul operațional al societății, Ministerul Economiei a decis să scoată din patrimoniu terenul de 80 ha cu ieșire la mare, unde se fac, efectiv, reparațiile navelor, care fusese cedat în 1997, cu un contract de închiriere dubios. Motivația ministerului este că terenul are caracteristici unice și strategice, fiind singurul de acest gen cu ieșire la apă de mare adâncime.

Statul a decis să-și ia înapoi Șantierul Naval 2 mai din Mangalia, retrăgând din patrimoniul societății mixte româno-olandeze un teren de peste 80 ha cu ieșire la mare, al cărui statut era de închiriere pe perioadă nelimitată. Acesta pare să fie epilogul unei privatizări catastrofale al celui mai important șantier naval din România, pe care investitorii străini l-au adus în sapă de lemn.

Povestea a început în 1997, când între societatea Șantierul Naval 2 Mai S.A. și grupul sud-coreean Daewoo Heavy Industries Ltd. a fost semnat un contract de asociere, prin care s-a format o societate mixtă – Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A.. La data constituirii, societatea Șantierul Naval 2 Mai S.A. a transferat societății mixte dreptul de proprietate deplin asupra clădirilor, docurilor, mașinilor și echipamentelor, producției, macaralelor, dispozitivelor de fixare, uneltelor speciale, drepturile de proprietate intelectuală și orice alte mijloace de producție de pe un teren, acestea fiind evaluate la doar  50.920.000 dolari. Prin contractul de asociere s-a convenit ca partea coreeană să dețină 51% din acțiunile societății mixte și controlul asupra acesteia.

Totodată, în baza unui contract separat de închiriere, încheiat în data de 30.01.1997, societatea Șantierul Naval 2 Mai S.A. a acordat Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A. dreptul exclusiv și nelimitat de folosire a 80,86441 ha de teren situat în strada Portului, nr. 1, Mangalia, județul Constanța, în schimbul unei chirii de 48.000 dolari/an, “fără nicio ipotecă, intervenție, impediment, limitare, sau oricare alte restricții, iar societății i se acordă și beneficiază prin acest contract, de dreptul irevocabil și profitul în utilizarea terenului pentru orice scopuri ale activităților de afaceri ale societății în mod exclusiv și necondiționat, numai cu respectarea legilor și reglementărilor obligatorii ale României”. Controlul Daewoo Mangalia Heavy Industries S.A. a fost exercitat în permanență de partea coreeană care a creditat societatea mixtă în nume propriu, mecanism care a condus la acumularea constantă de pierderi, susține Ministerul Economiei.

Au pus pe butuci societatea și au vândut-o

În 2018, coreenii au vândut societatea devenită falimentară olandezilor de la Damen, care au intrat în asociere cu statul inițial cu 51% din acțiuni, iar, ulterior, cu 49%, condiția pierderii majorității acțiunilor fiind preluarea controlului operațional al societății.

”Terenul situat în strada Portului, nr. 1, Mangalia, județul Constanța, aflat în patrimoniul societății Șantierul Naval 2 Mai S.A., a făcut și face obiectul unor înțelegeri/contracte succesive, care nu au condus la o utilizare eficientă a acestuia raportat la caracteristicile sale unice, cu consecința lezării interesului social și de dezvoltare economică. În contextul amenințărilor și provocărilor în materie de securitate ce marchează spațiul geopolitic actual, respectiv al riscurilor asociate conflictului din vecinătatea țării, se impune adoptarea de către statul român a unor măsuri de securizare a acestui teren, respectiv de consolidare a unei capacități care trebuie să fie în măsură să asigure continuitatea unor activități (ex: de construcție, reparație și mentenanță a vaselor/construcțiilor navale) și configurarea unor alte tipuri de activități utile statului român”, arată Ministerul Economiei.

Caracteristici unice

Terenul prezintă o serie de caracteristici unice (ex: construcție, reparații și mentenanță vase/construcții navale de mari dimensiuni care necesită acces direct la apă de mare adâncime) pe care alte terenuri cu ieșire la Marea Neagră de pe teritoriul României nu le au, sens în care se impune protejarea acestuia prin trecerea în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, se precizează într-un proiect de hotărâre de guvern, elaborat de Ministerul Economiei.

”Această măsură este propusă a fi adoptată în considerarea unor aspecte de ordin  economic și social, respectiv a faptului că datorită caracteristicilor geografice și climatice ale zonei unde se află terenul, comunitatea locală poate desfășura activitatea specifică în domeniul construcției, reparației și mentenanței vaselor/construcțiilor navale. O lipsă a mijloacelor care să permită desfășurarea acestei activității specifice în zonă, dintre care esențial este terenul cu acces la mare, ar afecta comunitățile din regiune prin încetarea acestei activități economice care ar genera o creștere a șomajului și ar afecta nivelul de trai al comunităților din regiune cu consecințe negative în plan economic și social”, consideră Ministerul Economiei.

Protejat de ”șacali”

Guvernul vrea să treacă terenul șantierului naval în proprietatea publică a statului, pe motiv că, astfel, acesta va fi protejat și nu va mai putea face obiectul unor tranzacții prin intermediul cărora ar exista riscul schimbării destinației acestuia ori neutilizarea acestuia astfel încât să servească interesului public.

”În acest sens se impune adoptarea unei măsuri care să asigure menținerea activități de construcție, reparație și mentenanță a vaselor/construcțiilor navale în regiunea Mangalia, prin  trecerea terenului situat în strada Portului, nr.1, Mangalia, jud. Constanța- proprietatea Societății Șantierul Naval 2 Mai S.A, în domeniul public și administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu achitarea contravalorii bunului, în vederea concesionării acestuia pentru activități de construcție, reparații și mentenanță a vaselor/construcțiilor navale”, se mai precizează în proiectul de act normativ. Astfel, Ministerul Economiei va plăti suma de   91.103.668 lei în contul societății Șantierul  Naval Mangalia, reprezentând contravaloarea acestui teren.

Procurorii au anunţat decizia în privinţa criminalilor omului de afaceri Kreiner Adrian

2

Principalii suspecţi din cazul uciderii omului de afaceri Kreiner Adrian au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată și conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a detaliat ce acuze li se aduc suspecţilor.

Procurorii au refăcut „drumul” ucigaşilor

Procurorii arată că în data de 29 şi respectiv 30 octombrie 2023, cei trei inculpaţi au sosit în România cu intenţia de a comite mai multe furturi în judeţele Dolj, Argeş şi Sibiu.

„În cauza având ca obiect uciderea omului de afaceri Kreiner Adrian, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 31.05.2024 s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prev. și ped. de art. 188 alin. 1 C.pen., raportat la art. 189 alin.1 lit. d C.pen. şi respectiv tâlhărie calificată (2 infracţiuni) prev. art.233 alin. 1 C.pen., raportat la art.234 alin. 1 lit. a, c, d și f C.pen.

Procurorul a dispus totodată şi trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prev. de art.228 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 229 alin. 1 lit. b, c, d și e și alin. 2 lit. b C.pen şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. și ped. de art. 334 alin. 2 C.pen., infracţiuni săvârşite pe raza teritorială a judeţului Dolj.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a adoptat şi o soluţie de clasare în ceea ce priveşte eventuala implicare în săvârşirea faptelor a persoanei de sex feminin, care s-a deplasat cu inculpaţii în mun. Sibiu, dar care nu a rămas alături de aceştia”, potrivit unui comunicat de presă, preluat de stiripesurse.ro.

Cum l-au omorât pe Kreiner

În seara de 4.11.2024 inculpaţii s-au deplasat, potrivit procurorilor, pe strada unde se afla imobilul omului de afaceri Kreiner Adrian, unul dintre inculpaţi aflând de la un cunoscut că acesta este un om de afaceri înstărit şi deţine valori importante în locuinţă. Au procedat la supravegherea acestei locuinţe dintr-un imobil nelocuit situat vis-a-vis, iar în noaptea următoare, după ce au constat că senzorii de mişcare amplasați pe gard nu sunt activaţi, au hotărât să pună în aplicare planul infracţional.

În data de 6.11.2024, inculpaţii, purtând cagule, au pătruns în curtea şi locuinţa familiei Kreiner la ora 2,36. Aici l-au găsit pe acesta în camera de la parter şi l-au agresat fizic exercitând multiple acte de violență la nivelul capului, trunchiului, precum si membrelor, acționând conjugat și coordonat, cei trei au procedat la imobilizarea numitului Kreiner Adrian, pe care l-au legat cu mâinile la spate, fiindu-i imobilizate și picioarele cu aceeași sfoară.

Victima a fost apoi așezată pe abdomen, în poziția similară unei bărci, modalitate aptă a crea suferințe extrem de puternice.

Auzind zgomot, fiica omului de afaceri care se afla într-un dormitor de la etaj, a coborât în living unde l-a observat pe unul dintre agresori, fiind la rândul ei observată de acesta. Persoana vătămată s-a reîntors în dormitor de unde a apelat serviciul 112.

Doi dintre inculpaţi au urmat-o şi au pătruns în cameră lovind cu piciorul uşa încuiată de aceasta. Prin utilizarea de amenințări și de violențe fizice, au sustras de la fiica omului de afaceri sumele de aproximativ 40 de euro și 100 de lei, pe care aceasta le avea în portofel, iar de pe un corp de mobilier au sustras 16 ceasuri, de diferite mărci, având o valoare totală de peste 200.000 de euro.

Persoanei vătămate i s-a cerut să indice locul unde ţin banii şi pentru că aceasta nu-l cunoştea, dându-şi seama şi de faptul că fusese alertată poliţia, au hotărât să plece.

Unul dintre inculpaţi a avertizat-o să nu iasă din cameră, altfel o va omorî, afirmând că în acel moment va merge să-i omoare tatăl.

La finalul activității infracționale, acest inculpat s-a reîntors la victima Kreiner Adrian şi a executat o manevră de asfixie mecanică ce a condus la întreruperea fluxului sanguin spre creier și la instalarea comei”, explică procurorii.

Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL.

Național-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota unică și pilonul 2 de pensii, singurii care au sprijinit concret microîntreprinderile și fermierii.

PNL e cel mai puternic reprezentant al României în Partidul Popular European, cel mai mare partid politic din Uniunea Europeană.

De asemenea, PNL e singurul partid care poate învinge PSD în alegerile locale, fiind alternativa la social-democrați în majoritatea competițiilor pentru primării și consilii județene.

„PNL este partidul tradiției și al valorilor românești. PNL înseamnă respect pentru națiune și biserică, înseamnă sprijin pentru familii, înseamnă rezultate economice pentru români. Votul pentru PNL înseamnă un vot pentru valorile dreptei, pentru o Românie puternică într-o Europa puternică. Veniți la vot pe 9 iunie și votați PNL pe toate cele 5 buletine de vot!”, a declarat Nicolae Ciucă, președintele PNL.

PNL bate PSD în Moldova!

PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice.

Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene, în timp ce PSD are 31%, fiind însă în scădere. Liberalii sunt astfel la doar 1% în spatele PSD, dar cu mari șanse să depășească PSD până în ziua votului.

În același timp, Alianța PSD PNL conduce detașat în opțiunile pentru alegerile europarlamentare, înregistrând 46% din intențiile de vot. Ea este urmată la mare distanță de Alianța USR-PMP-FD, cu 17% și de AUR, care are 14%. Pe locul patru se clasează SOS România, cu 6% din intențiile de vot.

Datele ultimului sondaj intern au fost culese în a doua jumătate a lunii mai, pe un eșantion reprezentativ de 1.824 de subiecți din toată țara.

Partidul Național Liberal CMF: 21240015

Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România, de Cristian Socol – conferențiar universitar

Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători.

Datele statistice oficiale arată că România are al doilea cel mai mic salariu minim din UE (exprimat în euro) și cea mai mare pondere a salariaților cu venituri mici, peste 34% fiind plătiți la acest nivel. În plus, 15,3% dintre lucrători sunt sub pragul de sărăcie, iar 6,5 milioane de români sunt în risc de sărăcie și excluziune socială. Creșterea salariului minim ar ajuta la reducerea acestor inegalități și ar reflecta creșterea productivității muncii din ultimii ani, contribuind la justiția economică și socială. De asemenea, datele statistice oficiale infirmă în cazul României mitul conform căruia creșterea salariului minim ar duce la creșterea șomajului (sau al șomajului în rândul tinerilor și al angajaților din HoReCa).

Creșterea salariului minim în România aduce numeroase avantaje care contribuie la bunăstarea socială și economică a populației.

În primul rând, această măsură ajută la reducerea sărăciei în muncă, prezumând că toți lucrătorii primesc un venit suficient pentru a-și acoperi necesitățile de bază și un trai decent. Măsura stimulează consumul intern, deoarece lucrătorii cu venituri crescute vor cheltui mai mult, ceea ce, la rândul său, va stimula economia – un consum mai mare din producția internă conduce la o ofertă internă mai ridicată, ceea ce înseamnă investiții și locuri de muncă. Este esența strategiei numită #productivism.

În al doilea rând, se vor reduce inegalitățile sociale. Creșterea salariului minim contribuie la micșorarea decalajului dintre bogați și săraci, promovând o societate mai echitabilă. Aceasta poate duce și la o creștere a calității vieții și a motivației angajaților, deoarece aceștia se vor simți mai valorizați și mai bine recompensați pentru munca lor.

În al treilea rând, implementarea salariului minim la nivel european ar asigura un standard de viață minim pentru toți lucrătorii din UE, indiferent de țara în care trăiesc. De asemenea, ar preveni concurența neloială între statele membre bazată pe salarii mici (așa-numitul dumping social), promovând condiții de muncă mai bune.

În al patrulea rînd, un salariu minim mai mare poate avea un impact pozitiv asupra sănătății și bunăstării lucrătorilor. Studiile arată că veniturile mai mari sunt asociate cu o stare de sănătate mai bună și cu un nivel de stres mai scăzut, ceea ce conduce la o eficiență mai mare a muncii.

În al cincilea rând, creșterea salariului minim poate contribui la reducerea depopulării și a migrației economice. Oferind salarii mai competitive, România poate reține mai mulți lucrători calificați care, altfel, ar fi tentați să plece în alte țări pentru salarii mai mari.

În al șaselea rând, creșterea salariului minim îmbunătățește bunăstarea lucrătorilor cu venituri reduse, oferindu-le un trai mai decent și reducând riscul de sărăcie și excluziune socială (inclusiv deprivarea materială). Un salariu minim mai mare motivează angajații, îmbunătățindu-le productivitatea și eficiența, conform teoriei salariului de eficiență. Astfel, angajatorii români ar beneficia de forță de muncă mai implicată și mai performantă.

În al șaptelea rând, creșterea salariului minim poate ajuta la spargerea cercului vicios al salariilor mici în România, oferind lucrătorilor o șansă reală de a-și îmbunătăți nivelul de trai și de a contribui la o economie mai robustă și echitabilă. Competitivitatea bazată pe ”avantajul forței de muncă ieftine” nu este sustenabilă.

În al optulea rând, implementarea salariului minim european ar contribui la uniformizarea condițiilor de muncă și a standardelor de viață în întreaga Uniune Europeană. Acest lucru ar putea reduce migrația economică internă și ar stabiliza forța de muncă în statele membre, asigurând o distribuție mai echitabilă a resurselor de muncă.

În al nouălea rând, salariul minim european ar putea stimula creșterea economică prin creșterea puterii de cumpărare a lucrătorilor în toate statele membre UE, conducând la o cerere crescută de bunuri și servicii, impulsionând astfel producția și creând noi locuri de muncă. S-ar încuraja astfel investițiile în formarea profesională și în creșterea productivității, pe măsură ce angajatorii ar fi stimulați să obțină un randament mai mare de la forța de muncă mai bine plătită. Creșterea competențelor transversale este prioritară în noile condiții dominate de Inteligența artificială.

Nu în ultimul rînd, un salariu minim european ar putea contribui și la reducerea sărăciei și a excluziunii sociale, oferind un nivel de trai mai bun pentru toți cetățenii europeni, ar întări coeziunea socială și ar reduce inegalitățile dintre statele membre, promovând astfel solidaritatea și unitatea la nivel european. De asemenea, ar putea îmbunătăți imaginea Uniunii Europene în ochii cetățenilor săi, demonstrând angajamentul său față de valori precum justiția socială și echitatea economică.

Este evident, creșterea salariului minim prin implementarea principiului salariului minim european reflectă fidel valorile modelului social european și conduce la creșterea bunăstării lucrătorilor europeni (inclusiv a celor români), cu efecte de multiplicare economice și sociale însemnate.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002

 

E de rău!

Nu mă așteptam ca după reușita echipei Dinamo de a se menține în prima ligă, în urma celor două meciuri disputate împotriva ciucanilor de la Csikszereda (2-0 și 0-0), să se pornească o ploaie de… critici dure și o droaie de „nedelicatețuri” din partea unor foști fotbaliști și chiar a unor fani, câțiva dintre aceștia fiind ziariști camuflați, de parcă băieții din Ștefan cel Mare furaseră rezultatul și nu se străduiseră din răsputeri să-l obțină.

Mai cu seamă că formația ardeleană s-a prezentat onorabil, jucând, în unele momente, de la egal la egal cu bucureștenii. Mă întreb ce se întâmplă cu trăirile distorsionate din sufletele multor românași deveniți, așa dintr-odată, un fel de Gică Contra?! Tot din zona contestărilor patologice au venit și atacurile „servite” împotriva unora dintre fotbaliștii „Generației de aur” care s-au bucurat de organizarea, întru recunoașterea și cinstirea lor, a unui meci demonstrativ, ce a arătat ca un spectacol încântător!

Nemulțumiții s-au hazardat în a aduce în declarațiile lor, de neînțeles, vorbe grele, fără să țină cont măcar de faptul că acea frumoasă demonstrație a prilejuit venirea unor stele ale fotbalului mondial, nu prea adesea văzute pe gazonul Arenei Naționale, și a unuia dintre cei mai de seamă antrenori, Jose Mourinho! Spectacol de care s-au bucurat peste 55.000 de spectatori aflați în tribune și, probabil, multe sute de mii de telespectatori! Chiar începem s-o luăm razna, să nu mai respectăm strădania și performanțele unor foști valoroși sportivi?! E de rău, aș zice!

*Sau, îmi mai pun întrebarea, de ce atâta tevatură prin mai toată presa pe seama faptului că Miodrag Belodedici a fost depistat de poliție că băuse, la sindrofia din seara meciului „Generației de aur”, două pahare cu vin? Se pare că prinderea lui în „ofsaid” a fost pusă la cale, polițiștii l-au pândit pe după colț așteptându-l să apară și, cu piepturile umflate precum niște curcani aflați în călduri, i-au ars o amendă strașnică și i-au suspendat permisul de conducere pe trei luni. Belo nu era nici pe departe beat, nici amețit, a avut o concentrație mică de alcool în sânge, care nu afectează motricitatea, dar acest lucru nu a contat!

Băieții de la Circulație, spre satisfacția și mândria lor, prinseseră un… crap mare, care trebuia curățat de solzii auriți și făcut de rușine! Amenda și suspendarea permisului trebuiau, după lege, aplicate, însă anunțarea întregii lumi despre fapta fostului mare fotbalist prin trompetele invidiei nu mi s-a părut necesară, ba chiar dăunătoare. Dar nu mă miră cerbicia selectivă a polițiștilor de la Circulație. Să ne amintim ce mare circ au făcut, în urmă cu ani, cu Ilie Năstase! Și nu numai! În schimb, băieților din diverse clanuri li se mai dau permise chiar dacă sunt analfabeți! Păi, nu e de rău?!

*Nu mi-e în obicei să scriu despre meciurile echipelor de peste hotare, dar de data asta, fiind o pauză în Superliga pusă zălog celor de la Superbet, voi comenta un pic fazele petrecute la finala UEFA Champions League, dintre Borussia Dortmund și Real Madrid, partidă ce s-a disputat sâmbătă pe Wembley. Dacă privim rezultatele celor două echipe, fără îndoială că spaniolii păreau favoriți, ei având în palmares 14 titluri în competiția europeană, în timp ce nemții dețin doar unul. Meciul a debutat cu pătrunderea pe terenul de joc a câtorva fani bezmetici, după care mașina germană s-a pornit să „producă” fotbal, astfel că, spre uimirea lor, elevii lui Ancelotti atingeau mingea doar atunci când le-o mai lăsau adversarii.

În prima repriză, alde Hummels au avut câteva mari ocazii, între care și o minge trimisă în bară de Fullkrug (în minutul 23), au dominat copios, au pricinuit disperare în tabăra ibericilor cu cele câteva cornere, dar nu au reușit să înscrie! După pauză, madrilenii au schimbat tactica, s-au avântat de câteva ori cu mai mult aplomb spre poarta lui Kobel și, în minutul 74, la un corner executat magistral de Kroos, Dani Carvajal a introdus, lovindu-l cu capul, balonul în plasa bine apărată până atunci de portarul lui Dortmund. Este 1-0, „galacticii” pun stăpânire pe joc, iar la o gafă a lui Maatsen neastâmpăratul Vinicius Junior înscrie, cu un șut la colțul lung, al doilea gol pentru echipa sa, care, peste câteva minute, exultă pe gazonul englezesc al Londrei, motivul fiind câștigarea celui de al cincisprezecelea titlu european!

Pompierii, în alertă! Incendiu puternic în Capitală. Mai multe autospeciale, trimise la fața locului – VIDEO

0

S-a sunat mobilizarea în rândul pompierilor, luni, după izbucnirea unui incendiu puternic în Capitală.  

Din primele informații, un incendiu de proporții a izbucnit, luni, la fațada unei clădiri de două etaje situate în sectorul 5 al Capitalei. Nu mai puțin de 12 autospeciale de stingere și trei autoscări au fost alertate pentru a interveni la fața locului.

Clădirea care a fost distrusă de incendiu se află pe strada Câmpul Mare din cartierul Rahova, potrivit stirileprotv.ro. Din câte s-a mai aflat, clădirea afectată găzduiește un magazin, o sală fitness și o sală de evenimente.

Suprafața afectată de flăcări este de aproximativ 40-50 de metri pătrați. Pompierii fac verficări în interiorul clădirii. Iar din informațiile disponibile până la acest moment nu au fost înregistrate victime. Sunt, însă, pagube materiale.

Nu se cunosc deocamdată condițiile care au dus la izbucnirea acestui incendiu. Cel mai probabil, aceste aspecte vor fi stabilite de către pompieri, la finalul intervenției de stingere a incendiului, în urma unor cercetări ce se vor face la fața locului.

 

Jocul ascuns al lui Putin într-o regiune “butoi cu pulbere”

La 17 aprilie, o coloană de blindate și camioane rusești a trecut printr-o serie de orașe azere prăfuite, în timp ce se îndepărtau de Nagorno-Karabah, un teritoriu din inima Caucazului de Sud pentru care Azerbaidjanul și Armenia s-au luptat timp de mai bine de trei decenii.

Deși i-a luat pe mulți prin surprindere, plecarea Rusiei a consolidat și mai mult o schimbare de putere care a început la sfârșitul lunii septembrie 2023, când Azerbaidjanul a ocupat teritoriul și, aproape peste noapte, a forțat exodul în masă a aproximativ 100.000 de armeni din Karabah – iar forțele rusești au stat deoparte.

Azerbaidjanul are resurse semnificative de petrol și gaze, o armată puternică și legături profitabile atât cu Rusia, cât și cu Occidentul.

În lunile care au trecut de la preluarea de către Azerbaidjan a Nagorno-Karabah, Armenia, un aliat tradițional al Rusiei, s-a îndreptat tot mai ferm spre Occident, relatează Foreign Afairs. Între timp, partidul de guvernământ din Georgia întrerupe trei decenii de relații strânse cu Europa și Statele Unite și pare să vrea să își imite vecinii autoritari.

În această reorganizare a Caucazului de Sud sunt ascunse motivele complexe ale Rusiei însăși. Regiunea – cunoscută de ruși sub numele de Transcaucazia – a avut o importanță strategică fluctuantă de-a lungul secolelor. Atingerea imperială nu a fost la fel de puternică acolo ca în alte părți ale Imperiului Rus sau ale Uniunii Sovietice. După destrămarea URSS, Moscova a încercat să își mențină influența prin manipularea conflictelor etnoteritoriale locale, menținând cât mai multe trupe pe teren.Dar războiul din Ucraina și regimul de sancțiuni occidentale au schimbat acest calcul.

Cursa cu Occidentul

Prin decizia de a retrage trupele din Azerbaidjan, Kremlinul recunoaște că securitatea economică în Caucazul de Sud – cel puțin pentru moment – este mai importantă decât varianta dură. Rusia are nevoie urgentă de parteneri de afaceri și de rute comerciale care să spargă sancțiunile în sud.

Azerbaidjanul este un actor în politica energetică Est-Vest, furnizând petrol și gaze care sunt transportate prin două conducte prin Georgia și prin aliatul apropiat Turcia către piețele europene și internaționale. Având o graniță comună cu Iranul, servește, de asemenea, drept poartă de acces nord-sud între Rusia și Orientul Mijlociu.

Peședinții Ilham Aliev și Vladimir Putin știu cum să facă afaceri împreună, într-o relație construită mai mult pe baza legăturilor personale și a stilului de conducere decât a legăturilor instituționale.

Pentru Putin, toate acestea fac parte dintr-o cursă cu Occidentul pentru a crea noi rute comerciale care să compenseze ruptura economică provocată de războiul din Ucraina.

Din 2022, guvernele și companiile occidentale au încercat să modernizeze așa-numitul Coridor Mijlociu, ruta care transportă mărfuri din vestul Chinei și Asia Centrală către Europa prin Marea Caspică și Caucazul de Sud – ocolind astfel Rusia. La rândul său, Rusia a încercat să își extindă propriile conexiuni către Orientul Mijlociu și India, atât prin Georgia, cât și prin Azerbaidjan.

Într-un raport publicat în luna martie, Institutul Oxford pentru Studii Energetice a sugerat că Azerbaidjanul, în colaborare cu Turcia, ar putea contribui la crearea unui hub pentru ca gazul rusesc să ajungă pe piețele externe fără sancțiuni.

Legătura cu Iranul

O parte esențială a ambițiilor schimbătoare ale Rusiei în Caucazul de Sud este de a reconstrui rutele de transport către Iran. Cea mai atractivă este cea pe care Azerbaidjanul o numește Coridorul Zangezur, legătură rutieră și feroviară proiectată prin sudul Armeniei, care ar lega Azerbaidjanul de Nakhchivan, o exclavă azeră învecinată atât cu Iranul, cât și cu Turcia.

Moscova ar avea o conexiune feroviară directă cu Teheranul –  care a devenit un furnizor important de arme pentru forțele rusești care luptă în Ucraina.

Prin urmare, deschiderea coridorului ar putea fi esența noii înțelegeri dintre Azerbaidjan și Rusia: în schimbul retragerii forțelor rusești din Karabah – un pas care a oferit conducerii azere o victorie internă majoră – Azerbaidjanul ar putea accepta controlul de securitate rusesc asupra traseului planificat prin sudul Armeniei.

Dacă un astfel de plan este pus în aplicare, Statele Unite și aliații lor occidentali ar vedea cum Rusia  face un mare pas înainte în direcția stabilirii unei râvnite legături cu Iranul.

Trei femei ar avea de câștigat la alegerile europene: Giorgia, Marine și Ursula

În 2022, Le Monde relata despre „ruptura de extremă dreapta dintre Marine Le Pen din Franța și Giorgia Meloni din Italia”. Dar, la începutul acestui an, titlul din aceeași publicație era „Le Pen se apropie de Meloni și se distanțează de AfD din Germania”.

Plăcile tectonice ale UE se deplasează. Săptămâna trecută, Le Pen nu doar că s-a distanțat de AfD, ci însuși AfD a fost exclus din Identitate și Democrație (ID), una dintre cele două grupări populiste din Parlamentul European. Plecarea celui mai extremist  membru al ID deschide calea pentru o fuziune propusă cu cealaltă facțiune populistă, Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR).

Cum se aliniază astrele

Dacă s-ar forma după iminentele alegeri europene, un supergrup populist ar depăși cu ușurință liberalii europeni și ar deveni a treia forță ca mărime în Parlament, subliniază UnHerd. Într-adevăr, dacă va atrage noi membri, atunci există o șansă ca gruparea să îi provoace pe socialiști pentru locul doi. Printre posibilii recruți se numără partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orbán, care și-a exprimat sprijinul pentru fuziune.

Uniunea Europeană creată după chipul și asemănarea Angelei Merkel este amenințată. O dreaptă populistă unită ar putea să se prezinte în curând ca un partener alternativ – cel puțin pe anumite teme – pentru partidele de centru-dreapta. Dacă așa se aliniază astrele după alegeri, Parlamentul European va deveni o forță majoră pentru o linie mult mai dură privind imigrația.

Ar fi o veste foarte bună pentru Meloni. Știe că trebuie să recupereze controlul asupra frontierelor Italiei, iar pentru asta are nevoie cu disperare de sprijinul deplin al UE.

Un bloc de dreapta pare mai puțin bun pentru Ursula von der Leyen. Și-a  obținut postul de președinte al Comisiei Europene doar datorită alianței centriste care controlează în prezent Parlamentul. Având în vedere posibilitatea unei schimbări, nu este de mirare că a încercat să o facă prietenă pe Giorgia Meloni.

Meloni va trebui să aleagă între Von der Leyen la stânga ei și Le Pen la dreapta ei. Cu toate acestea, trebuie să țină cont de mașinațiunile lui Emmanuel Macron care  încearcă să o înlocuiască pe Ursula cu respectatul finanțist Mario Draghi. Dacă Macron o dă în bară, se prezintă un scenariu intrigant, și anume că Meloni face o înțelegere cu potențialele sale aliate.

De fapt, toate cele trei femei ar avea de câștigat: Von der Leyen și-ar păstra locul de muncă; Le Pen ar primi mantia respectabilității; iar Meloni ar ieși ca figură centrală a unei alianțe largi de dreapta la nivel european – la fel ca acasă.

Ne paște o nouă criză a gazelor?

A depășit Europa cu adevărat criza energetică și a obținut independența față de Rusia? La prima vedere, s-ar putea crede că da.

Financial Times a relatat  că piața europeană a gazelor naturale s-a dovedit „mult mai rezistentă” la provocările cu care s-a confruntat de la invazia Ucrainei în 2022. La o privire mai atentă, însă, devine la fel de probabil că acesta este calmul dinaintea următoarei furtuni.

În primul rând, utilizarea combustibililor fosili urmează ciclul economic: în perioadele de expansiune, consumul crește deoarece fabricile produc mai mult, iar birourile sunt utilizate mai intensiv. Toate acestea necesită energie, iar consumul de gaze crește în consecință. Exact opusul este valabil în timpul unei recesiuni. O scădere a producției determină o scădere aproape imediată a nevoilor de combustibili fosili.

Regenerabilele nu asigură ruperea dependenței de Rusia

Energia eoliană și cea solară funcționează independent de ciclul economic. Dacă bate vântul și soarele strălucește, se produce energie electrică indiferent de cererea reală. Însă ponderea surselor regenerabile în mixul energetic european nu asigură nici pe departe ruperea dependenței de Rusia.

De îndată ce economiile UE vor începe să crească din nou, consumul de energie va crește în mod corespunzător, iar întrebarea este de unde va proveni această energie.

De fapt, țările care se așteaptă la o îmbunătățire a perspectivelor economice încă din acest an reacționează în consecință. Statele Unite, de exemplu, prelungesc durata de funcționare a centralelor electrice pe cărbune și iau în considerare posibilitatea de a readuce la viață centralele nucleare, în timp ce India și China continuă să dezvolte toate sursele de energie.

În prezent, planul european de a-și inversa soarta economică trebuie să fie pus în paralel cu planul de a abandona întreaga rețea de conducte care leagă Europa de fostul său furnizor principal – Rusia.

Înlocuirea completă a aprovizionării rusești va crea noi costuri pe mai multe fronturi, ducând la noi poveri pentru companiile și consumatorii europeni. Ungaria și Austria depind încă în mare măsură de gazul rusesc, iar crearea unei noi infrastructuri pentru GNL mai scump din SUA sau Qatar nu va fi atât de ușoară pe cât cred mulți.

Europenii s-au sancționat pe ei înșiși

După cum relatează FT, renunțarea la rețeaua de conducte existentă cu Rusia va avea un preț ridicat: „Așa-numiții operatori de sisteme de transport (OTS) din Cehia, Austria și Slovacia plănuiesc să majoreze tarifele  transportului de gaze pentru a acoperi pierderile de venituri din tranzitul rusesc. Aceste costuri suplimentare de transport vor face mai scumpe livrările de gaze către Europa”.

Un observator realist ar putea afirma că, în timp ce Rusia nu a sancționat Europa, europenii s-au sancționat pe ei înșiși, creând o situație nesustenabilă în care dezindustrializarea a fost cheia pentru scăderea prețurilor la energie. Acum, guvernele își dau seama ce greșeală monumentală au făcut și încearcă să revitalizeze sectoarele de  producție.

Reducerea dobânzilor: UE iese zdruncinată din spirala costurilor de împrumut

Reducerea ratei dobânzilor de săptămâna aceasta reprezintă o piatră de hotar pentru Banca Centrală Europeană.

Pentru prima dată în ultimele două decenii, “gardienii euro” încep un ciclu de relaxare monetară fără a fi forțați de o urgență financiară. Investitorii mențin randamentele sub control.

Dar, în ciuda calmului de la suprafață, economia începe să vadă consecințele unor probleme care au fost create de zeci de ani, notează AP. Din ce în ce mai mult eclipsată de dinamismul Statelor Unite și de ascensiunea Chinei, zona euro lâncezește cu o creștere anemică, o productivitate slabă și finanțe publice umflate în țările cheie.

Piețele favorabile și o economie în redresare oferă Bruxelles-ului și capitalelor naționale o ușurare pentru a încerca să abordeze aceste provocări. Dacă politicienii –  mai mult ocupați cu alegerile europene – nu profită de ocazie pentru a realiza în curând reforme care să stimuleze creșterea economică și pentru a repara finanțele publice, regiunea riscă să alunece și mai mult în irelevanță.

S-a încheiat inflația, dar zona euro nu a scăpat de necazuri

Reducerea dobânzilor vine în condițiile în care cea mai gravă criză de inflație din istoria monedei euro pare să se fi încheiat în mare parte.

În timp ce randamentele au crescut într-o oarecare măsură, deoarece investitorii evaluează cât de mult poate reduce BCE, având în vedere o economie mai rezistentă decât se aștepta, nu există niciun semn al temerilor de fragmentare care au urmărit piața înainte de prima majorare din 2022.

Cu toate acestea, problemele pe termen lung ale regiunii par mai amenințătoare ca niciodată. Decalajul dintre economiile europeană și americană începând cu anul 2000 a ajuns la aproximativ 18% din PIB în 2023 – echivalentul a peste 3.000 de miliarde de euro, potrivit Bloomberg Economics, care estimează că deficitul va ajunge la aproape 40% până în 2050.

„Riscurile sunt în creștere”

Cea mai presantă problemă este deteriorarea finanțelor publice în țările care se luptă deja să impună restricții fiscale. Italia va avea cel mai mare teanc de împrumuturi din Europa în doar trei ani, conform Scope Ratings. Previziunile FMI arată acum că datoria ca procent din produsul intern brut crește în această țară, precum și în Franța și Belgia, cu deficite mult peste plafonul de 3% pe care UE încearcă să îl impună.

„Riscurile sunt în creștere”, a declarat Moritz Kraemer, economist șef la LBBW și fost analist senior de rating la S&P Global Ratings.

Cu toate eforturile pe care guvernele le-ar putea face pentru a ține sub control deficitele datoriei prin reduceri de cheltuieli sau creșteri de taxe, cele mai bune perspective de a repara finanțele publice pe termen lung vor fi prin obținerea unei creșteri economice mai bune.

Fostul președinte al BCE, Mario Draghi, va publica în curând un raport așteptat cu nerăbdare privind viitorul competitivității europene, făcând apel la o „schimbare radicală” care ar putea include subvenții masive.

„Fără acțiuni politice coordonate și concepute strategic, este logic ca unele dintre industriile noastre să își închidă capacitățile sau să se relocheze în afara UE”, a declarat el în aprilie.

Între timp, președintele francez Emmanuel Macron urmărește o agendă proprie, care include promovarea unei mai mari integrări a pieței de capital pentru a imita succesul SUA în crearea unor fonduri uriașe de finanțare.

Salutăm orașele care n-au apă caldă!

1. Pe Nicușor Dan l-aș vota cu ambele mâini. Dacă aș lucra la o firmă care vinde centrale de apartament. Nicușor a reușit. I-a ieșit perfect operațiunea „Marea debranșare”. În 2023, în București s-au debranșat de trei ori mai multe apartamente decât în 2020.

2. A înlocuit Nicușor țevile? Câte a schimbat? În procente. E greu să crezi așa ceva când vezi că, dacă vrei să construiești ceva, Nicușor te blochează, dar nu-i place nici să renoveze. Câte fațade de bloc a renovat Nicușor? Câte școli și grădinițe a construit? Omul știe două lucruri. Să se ascundă și, dacă-l găsești, să zică „nu.”

3. Ce fac eu aici nu e campanie electorală. Nicușor va fi din nou primar pentru că așa vor ostropelul Piedone și useriștii incapabili să recunoască bărbătește că au greșit. Nu-i obligă nimeni să voteze împotriva mizantropului. Dar măcar de-ar sta acasă duminica asta. Nu vor sta. Știu și de ce. În USR, nu se poartă ca niște activiști doar membrii de partid. Și votanții sunt tot activiști. Paradoxul e că singurul userist (mă rog, fost userist) care nu-i fanatic e chiar Nicușor. El a fost dat afară din prăvălia pe care a inventat-o.

4. „Sunt o femeie caldă, care a născut șase copii, Nicușor are abia un copil, n-a dezvoltat partea asta maternă, sigur, îi doresc să fie mai mult patern decât matern. Probabil că pe partea de căldură maternă îl depășesc.” Declarația e din 2021, îi aparține doamnei Clotilde Armand și am luat-o de pe pagina de fb a ziaristului Bogdan Tiberiu Iacob. Mă bucur că doamna Clotilde e mai maternă decât Nicușor, care n-a dezvoltat partea asta maternă și e depășit pe partea de căldură maternă, fiind mai mult patern decât matern, dar noi cu ce am greșit? La întrebarea asta ar fi normal să răspundă Ciolacu, deoarece Clotilde va câștiga mai lejer decât Nicușor. Șobolanii din Sectorul 1 vor fi cel puțin la fel de bine protejați ca păsăretul din Delta Văcărești. Nu vă deranjează, domnule premier, că Sectorul 1 va deveni rezervație de șobolani? Televiziile au arătat și șerpi în parcurile din S1. Aveați video la Buzău, domnule Ciolacu? Vă plăceau filmele cu Rambo în Vietnam?

5. Useriștii sunt în stare de orice pentru că nu sunt în stare de nimc. La următorul congres al lor, de la prezidiu se va spune „salutăm orașele care n-au apă caldă!”

Apa caldă, oprită în sute de blocuri din București. Se fac lucrări la rețeaua de termoficare

1

Termoenergetica anunță, luni, lucrări de înlocuire, modernizare și reparații la rețeaua de termoficare din Capitală.

Lucrări despre care s-a aflat că „impun” sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către un număr semnificativ de blocuri din Capitală. Ca atare, în perioada în care se vor face aceste lucrări la rețeaua de termoficare, locuitorii imobilelor din zonele în care se fac reparații nu vor avea la robinete decât apă rece. Și vor fi nevoiți, cel mai probabil, să apeleze la varianta de a încălzi apa la aragaz.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă luni, 3 iunie, că se vor face lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în zone din toate sectoarele Capitalei.

Ce zone rămân fără apă caldă. Lista

Ce zone ale orașului rămân fără apă caldă pe durata acestor lucrări?

Din câte a anunțat Termoenergetica, prin intermediul unui comunicat, vor fi efectuate următoarele intervenții:

„1. Rețeaua primară CET CPL – conductă preizolată Dn 400mm, în zona străzii Jiului, din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către șase puncte termice până în data de 06 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a acestei porțiuni de rețea din această zonă este 1998, această porțiune de rețea având peste 25 de ani de funcționare.

2. Racordul punctului termic ”202 Mihai Bravu”, în cadrul Lotului 1, Obiectivul 4 din POIM, în zona Șoselei Mihai Bravu din Sectorul 2. Lucrările de înlocuire și modernizare a conductelor ce alimentează punctul termic impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 13 blocuri până în data de 17 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1975, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

3. Magistrala 2 Sud – conductă Dn 900mm si 700mm, în cadrul Lotului 1, Obiectivul 4 din POIM, în zona Mihai Bravu din Sectorul 3. Se vor executa lucrările de blindare a tronsonului de conductă veche în vederea intervențiilor necesare înlocuirii și modernizării acesteia pe o porțiune de aproximativ 300m. Tot în această perioadă vor fi executate și lucrări de reparații a avariilor existente pe conducta Dn 900mm, pe Șoseaua Mihai Bravu, între intersecțiile arterelor Calea Dudești, Baba Novac și Șoseaua Iancului. Lucrările impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 12 puncte termice, 148 blocuri din acest sector până în data de 07 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1975, această porțiune de rețea având aproape 50 ani de funcționare.

4. Rețeaua termică primară – conductă Dn 600mm, în zona Bulevardului Corneliu Coposu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către patru puncte termice până în data de 06 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1996, această porțiune de rețea având aproape 30 de ani de funcționare.

5. Rețeaua termică primară – conductă Dn 800mm /700mm /500mm, pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către șase puncte termice, 71 blocuri, până în data de 07 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987, această porțiune de rețea având peste 35 de ani de funcționare.

6. Rețeaua termică primară – conductă Dn 1200mm, la intersecția Bulevardului Constantin Brâncoveanu cu strada Luică din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor până în data de 07 iunie 2024, ora 23.00, fără afectarea consumatorilor. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987, această porțiune de rețea având peste 35 de ani de funcționare.

7. Rețeaua termică primară – conductă Dn 700mm, pe Calea 13 Septembrie din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către șase puncte termice, 94 blocuri, până în data de 07 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1984, această porțiune de rețea având aproape 40 de ani de funcționare.

8. Rețeaua termică primară – conductă Dn 400mm, în zona Bulevardului Iuliu Maniu din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către cinci puncte termice, 64 blocuri până în data de 04 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1971, această porțiune de rețea având 53 de ani de funcționare.

9. Rețeaua termică primară – conductă preizolată Dn800mm, în zona Bulevardului Iuliu Maniu din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către un punct termic, în perioada cuprinsă între 05 și 07 iunie 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 2002, această porțiune de rețea având peste 22 de ani de funcționare.

10. Rețeaua termică primară – conductă Dn 400mm, în zona Bulevardului 1 Mai din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către trei puncte termice, 65 blocuri, în perioada cuprinsă între 4 și 6 iunie, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1982, această porțiune de rețea având peste 42 de ani de funcționare”.

În același comunicat se menționează că dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție „lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute”. Și se amintește faptul că termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare „sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor”. Astfel că – se precizează în comunicat – „finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”.

„Pe măsură ce lucrările sunt finalizate, în măsura în care ruta de alimentare cu agent termic permite acest lucru, punctele termice sunt repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat” – susțin cei de la Termoenergetica.

Update. Intervenție de urgență la Ambasada Israelului din București! Un bărbat ar fi încercat să dea foc clădirii

1

Autoritățile din Capitală sunt în alertă, a urmare a unui incident grav ce ar fi avut loc la sediul Ambasadei Israelului.

UPDATE: Potrivit unor surse, bărbatul ar fi avut un cocktail Molotov și ar fi încercat să-și dea foc.

Un bărbat cu cetățenie siriană a aruncat, luni, cu un cocktail Molotov la intrarea în ambasada Israelului din București și apoi a încercat să-și dea foc, relatează surse citate de digi24.ro.

Bărbatul a mers la sediul ambasadei „înarmat” cu o sticlă incendiară pe care a aruncat-o în ușa clădirii. Trupele SRI au intervenit de urgență, în urma incidentului.

UPDATE: Primele informații furnizate de Poliția Capitalei indică faptul că e vorba despre un bărbat de 34 de ani, cetățean străin.

„Astăzi, 3 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 14 Poliție au fost sesizați, de către Serviciul Român de Informații, cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să se autoincendieze.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cetățean străin.

Anterior sosirii polițiștilor, acesta a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informații.

De asemenea, lucrători din cadrul Serviciului Român de Informații, care asigurau securitatea instituției, au procedat la stingerea incendiului, fiind provocate distrugeri la un afiș de pe ușa, fără a fi înregistrate alte pagube materiale ori de altă natură.

La acest moment, activitățile sunt în desfășurare.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 14 Poliție, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, precizează Poliția Capitalei.


Odată ce s-a dat alerta în rândul oamenilor legii, s-a intervenit de urgență.

SRI a intervenit, luni, de urgență la Ambasada Israelului din București, acolo unde un bărbat ar fi încercat să dea foc clădirii, potrivit stiripesurse.ro.

Până la acest moment sunt puține informații despre acest caz. Ce se știe e faptul că, pe lângă trupele Serviciului Român de Informații, la fața locului sunt și jandarmi și polițiști.

Din primele informații, suspectul, un cetățean sirian, a fost prins și este în custodia SRI, notează aceeași sursă.

Șocant! Poliţist de la Brigada Rutieră, lovit cu o sticlă în cap, într-o benzinărie din Capitală

1

Scene șocante s-au derulat într-o benzinărie din București. Un polițist de la Rutieră a ajuns în grija medicilor, după ce a fost lovit în cap, în încercarea de a prinde un hoț.

Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Sectorul 3 al Capitalei, când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă, agresorul a fost imobilizat, cu ajutorul angajaților stației peco.

Agresiunea, în zona pompelor de carburant

Incidentul a avut loc în cursul nopții de duminică spre luni. Din câte au precizat reprezentanții Brigăzii Rutiere, polițistul era în uniformă. Iar la un moment dat, aflat în magazinul benzinăriei, acesta a observat cum un bărbat de circa 50 de ani a luat din frigider o sticlă de băutură alcoolică, dar a ieșit din magazin fără să treacă pe la casă, pentru a o și plăti. Ca urmare, omul legii a intervenit. Doar că, individul – în încercarea de a scăpa- l-a lovit pe polițist cu sticla în zona capului.

La data de 03 iunie a.c., în jurul orei 03:50, polițist din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în uniformă, în magazinul unei benzinării din sectorul 3 al Capitalei, a observat o persoană de sex bărbătesc, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a sustras din frigider o sticlă de băutură alcoolică și a ieșit din magazin fără să treacă pe la casa de marcat pentru a o plăti.

Având în vedere situația creată, polițistul a ieșit din magazinul benzinăriei în vederea interceptării făptuitorului, iar în zona pompelor de carburant, pentru a-și asigura scăparea, bărbatul a lovit polițistul cu sticla în zona capului provocându-i vătămări corporale pentru care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate”, anunță Brigada Rutieră.

Individul, prins cu sprijinul angajaților benzinăriei

În cele din urmă, individul a fost prins, chiar de către polițistul rănit, cu ajutorul angajaților benzinăriei respective.

„Facem precizarea că făptuitorul a fost prins și imobilizat de către polițistul lovit cu sprijinul angajaților benzinăriei.

În cauză se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de ultraj și tâlhărie calificată”, a mai transmis Brigada Rutieră.

Aproape toată țara, sub avertizare de ploi torențiale și vijelii. ANM a emis COD PORTOCALIU și GALBEN – HARTA

0

Vin informații de ultimă oră de la meteorologi. Specialiștii ANM anunță că în intervalul următor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte a țării. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis, luni dimineață, atât o avertizare Cod portocaliu, cât și un Cod galben de ploi torențiale și vijelii. După cum se poate observa de pe harta aferentă avertizărilor meteo, aproape toată țara va fi afectată de manifestări de instabilitate atmosferică.

Avertizarea Cod galben a fost emisă pentru intervalul 3 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 3. Interval care, potrivit ANM, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. „Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, precizează meteorologii.

Specialiștii ANM atrag însă atenția că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în extremitatea estică a țării.

foto: meteoromania.ro

Zonele ce se vor afla sub COD PORTOCALIU

De asemenea, ANM a emis o avertizare Cod portocaliu, de instabilitate atmosferică accentuată, pentru intervalul 3 iunie, ora 15 – 4 iunie, ora 3. Meteorologii se așteaptă ca în zonele ce se vor afla sub incidența acestui Cod portocaliu să plouă torențial, să apară vijelii și să cadă grindină de dimensiuni medii, posibil și mari.

„În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei și în nord-vestul Munteniei vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 60…80 km/h), vijelii, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp”, conform ANM.

Conform hărții, județele ce se vor afla sub Codul portocaliu sunt: Bihor, Sălaj, Cluj, Mureș, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Hunedoara, Timiș, Caraș Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Mehedinți, Dolj.

Prognoză specială pentru București

Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, luni, și o prognoză specială pentru București, vizat fiind intervalul 3 iunie, ora 10 – 4 iunie, ora 03.

Astfel, aflăm de la meteorologi că în Capitală vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic în creștere, astfel că după-amiază indicele temperatură-umezeală ITU va atinge pragul critic de 80 de unități.

„Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…60 km/h, vijelii, grindină, averse și descărcări electrice”, conform prognozei speciale.

Luni, în Capitală temperatura maximă va fi de 33…34 de grade.

Anunț devenit viral: Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o casă la munte. Are o singură condiție/ FOTO

2

Un anunț lipit pe mai mulți stâlpi din Cluj-Napoca a devenit viral pe internet. Ideea surprinzătoare a unui clujean, formulată sub forma unei oferte de cazare, a generat numeroase reacții în mediul online.

Mai exact, clujeanul care a venit cu anunțul susține că are o casă la munte și se declară dispus să ofere cazare, masă, băutură uneia sau mai multor persoane. Ar exista o singură condiție.

sursa foto: romaniatv.net

În anunț se menționează că pereții casei sunt „triști” și au nevoie de cineva să-i „înveselească”. „ANUNȚ! Dețin o casă la munte care are pereții triști. Ofer cazare, mâncare, băutură etc unei persoane sau grup talentat să o înveselească. Cumpăr toate materialele necesare!!!”, a scris clujeanul.

Anunțul sugerează că proprietarul casei la munte simte că atmosfera locului este plictisitoare și caută o persoană sau un grup talentat care să aducă viață și bucurie în casă, poate prin pictură, decorațiuni, muzică sau alte forme de artă, potrivit fanatik.ro.

Anunțul a stârnit numeroase reacții

Anunțul a ajuns și pe Facebook, unde s-a viralizat. După cum era de așteptat, reacțiile la o astfel de „ofertă” ieșită din tipare nu au întârziat să apară. Și se poate spune că părerile internauților sunt împărțite.

„Ar merge un film de groază cu premisa asta”, „Sună ca un ultim weekend pe lume bine trăit” – sunt câteva dintre comentariile postate pe Facebook.

O altă persoană a părut să nu fie prea surprinsă de o asemenea idee. Și a dat ca exemplu o situație întâlnită în afara țării, mai exact în Franța. Făcând referire la conceptul primirii unor „artiști în rezidență”. „Se numește – a primi artiști în rezidență. Se întâmplă în Franța. Am un prieten care primește actori, pictori, muzicieni, coregrafi. Eu am avut un mural făcut de doi artiști belgieni, două concerte de cameră și un spectacol de dans”, a scris persoana respectivă.

Un cutremur puternic a lovit centrul Japoniei, luni dimineață

S-a cutremurat pământul, luni dimineață, în Japonia. Un seism puternic a fost urmat de o replică de magnitudine 4,8.

Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă, fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP, preluat de Agerpres.

Seismul a fost resimţit la orele 06.31 (duminică, 21.31 GMT) și a lovit peninsula Noto, deja puternic afectată de un cutremur la 1 ianuarie, care a provocat moartea a peste 230 de persoane.

Din câte a anunțat postul de televiziune NHK, autorităţile locale au afirmat că nu s-au înregistrat pagube deocamdată.

Locuitorilor li s-a cerut să rămână calmi și precauți

O replică, de magnitudine 4,8, a avut loc la 10 minute după prima mişcare telurică, a precizat JMA.

Canalul NHK le-a cerut locuitorilor din zonă să rămână calmi şi precauţi la căderea diverselor obiecte, în timp ce mulţi îşi începeau ziua de lucru, conform sursei menționate.

Japonia este lovită frecvent de cutremure. Iar în încercarea de a limita consecinţele acestora aplică reguli de construcţie extrem de stricte. De asemenea, locuitorii sunt informaţi în mod regulat cu privire la măsurile de urgenţă în faţa dezastrelor naturale.

În 2023, în Japonia au fost resimţite 2.227 de seisme de intensitate 1 sau mai mare pe scara japoneză Shindo (intensitate seismică), potrivit JMA.