Acasă Blog Pagina 343

Scandalul marilor magazine vs. producătorii români: PSD pune presiune pe Consiliul Concurenței să verifice abuzurile

1

Senatorul PSD Daniel Zamfir i-a chemat la audieri în Comisia Economică a Senatului pe Dan Virgil Pascu, vicepreședintele Consiliului Concurenței, dar și pe reprezentanții marilor retaileri de pe piața din România.

În ultimele luni, producătorii români, mai ales entreprenorii mici și mijloci, acuză comportamentul  economic dominant al marilor lanțuri de magazine și de dictare a pieței.  Două exemple elocvente sunt cazurile Magiunului de Topoloveni, delistat de la raft de Metro și înghețata Creamola din Teleorman, delistat de la raft de Carrefour.

Daniel Zamfir: „Sentimentul multora este că dvs. sunteți numai de partea marilor retaileri”

Nu este prima dată când conflictul dintre retaileri și producătorii autohtoni ajunge în Parlament, după ce producătorii români au acuzat marile rețete comerciale că îi supun unor practici neconcurențiale și îi scot de la raft. În plus, producătorii români acuză Consiliul Concurenței de pasivitate.

„Am solicitat astăzi prezența dumneavoastră pentru că nemulțumirile pe care le-au avut producătorii români sunt legate într-o proporție covârșitoare de felul în care Consiliul Concurenței răspunde solicitărilor, acelor plângeri cu privire la faptul că anumite chestiuni semnalate cu privire la delistarea produselor, cu privire la anumite clauze abuzive, delistări unilaterale”, a spus în ședință Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice din Senat.

Președintele Comisiei Economice din Senat a semnalat pe un ton dur absența lui Chirițoiu de la ședința din Parlament.

„Eu anunţ pe toată lumea că tipul acesta de atitudine aruncă o lumină proastă asupra instituţiei. Am solicitat prezenţa întregului Consiliu al Concurenţei tocmai pentru că nu sunt convins că membrii Consiliului Concurenţei sunt la curent cu ceea ce reclamă o mare parte dintre producătorii români”, a mai spus Daniel Zamfir.

Reacția Consiliului Concurenței: “din 2019 nu am primit sesizări”. Producătorii neagă

Vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan-Virgil Pascu, a declarat că în 2019 retailerii au fost amendați cu sume de ordinul milioanelor de euro de către instituția pe care o reprezintă, pentru ”fixarea prețului”, Carrefour recunoscând fapta. În același timp, acesta afirmă că din 2022 nu au mai fost primite sesizări ale producătorilor la Consiliului Concurenței. Însă producătorii neagă vehement această afirmație.

Mai mult, producătorul Nicolae Olăneanu, reprezentantul grupului doljean Alia S.A., cu afaceri în producția de carne și preparate din carne, panificație și servețele de masă, susține că mulți dintre producătorii români mici nici măcar nu ajung la aceeași masă cu retailerii pentru a discuta, cu atât mai puțin să aibă vreo șansă de a ajunge la raft.

„Cei mai mulți dintre noi, producătorii, nu ajung la negocieri pentru că nu suntem nici măcar primiți. Cred că retailerii au un comportament discreționar față de firmele românești… Cei care le plătesc toate taxele stau 2-3 ani la raft și apoi sunt delistați. (…) În momentul în care mie, agent economic, mi se cere o taxă de intrare la raft și nu mi se oferă nimic în schimbul acestei taxe, văd că e o taxă care nu există în rețelele din țările occidentale”, a spus Olăneanu.

Prima măsura: Producătorii îi vor putea “denunța” anonimizat pe retaileri la Consiliul Concurenței

În urma ședinței Comisiei Economice și a demersurilor făcute de senatorul PSD Daniel Zamfir, reprezentantul Consiliului Concurenței a anunțat ca o primă măsura faptul că vor fi trimise 300 de solicitări către producătorii de bunuri de larg consum din România pentru a furniza informații despre problemele pe care le întâmpină. Producătorii vor putea răspunde anonimizat, termenul fiind de 30 zile de la trimiterea solicitării, iar analiza Consiliului urmând să fie terminată în maxim 6 luni.

„Colegul meu, Sorin Lungu (director în cadrul Consiliului Concurenţei – n.r.) şi direcţia sa au început şi o să fie până la 300 de solicitări de informaţii anonimizate către producători din România. Complet anonime. Încercăm să sondăm în felul acesta piaţa, să trecem de pasivitatea lor şi de reţinerile lor, încă o dată, legitime. Şi atunci le asigurăm o anonimitate completă şi scoatem până la 300 de informaţii şi mergem pe bunuri de larg consum”, a declarat Dan Pascu, vicepreședintele Consiliului Concurenței.

 

Consumul privat a crescut cu aproape 10% în aprilie 2024, după măsurile Guvernului PSD care au dus la mărirea veniturilor românilor

Consumul privat rămâne un motor al creșterii economice naționale, ca urmare a majorărilor salariale introduse de Guvernul Marcel Ciolacu, cât și măsurile de plafonare a prețurilor la energie și alimentele de bază în ultimele 11 luni, de la preluarea guvernării.

Efectele măsurilor Guvernului PSD se multiplică tot mai puternic în piață, de la scăderea ratei inflației la 5,9% în luna mai, la creșterea economică de 1,8% în primul trimestru, până la actuala creștere a vânzărilor cu amănuntul din retail la 9,5%.

Într-o analiză a Băncii Comerciale Române, vânzările cu amănuntul au înregistrat o creștere de 9,5% în aprilie 2024, comparativ cu aceeași lună a anului precedent. Acest trend economic pozitiv denotă o stabilitate financiară mai mare în rândul consumatorilor și vine ca efect direct al creșterii economice a României.

Conform analiștilor BCR, creșterile defalcate au fost de +5,4% la vânzările de alimente, +14,4% la articole nealimentare și +7,9% la carburanți. Practic, consumul privat a ajuns la nivelul de dinaintea pandemiei în primul trimestru din 2024, față de aceeași perioadă din 2023, conform Institutului Național de Statistică, trendul menținându-se în creștere și în următoarele trimestre din 2024.

Efectele se văd și pe piața de creditare bancară, conform Băncii Naționale a României. Băncile văd o relaxare suplimentară a standardelor de creditare pentru toate creditele de retail în această vară.

Plafonarea prețurilor și majorarea salariului minim au dus la stabilitate economică

Măsurile introduse de Guvernul PSD din ultimele 11 luni în mai multe segmente de consum care afectau direct cetățenii vulnerabili au condus la actuala stabilitate economică. Vorbim aici despre măsurile de plafonare a prețurilor la alimente de bază, plafonarea facturilor la energie și gaze, dar și plafonarea tarifelor la polițele RCA.

Pe lângă limitarea costurilor, Guvernul Ciolacu a venit și cu măsuri de creștere a veniturilor pentru români, precum mărirea salariului minim brut din luna octombrie 2023, la 3.300 lei, iar de la 1 iulie va fi completară de o noua creștere la 3.700 lei brut. Marcel Ciolacu a aprobat miercuri, 5 iunie, în ședință de Guvern, proiectul de ordonanță pentru noua creștere a salariului minim. De asemenea, salariul mediu net din România a depășit în prezent suma de 1.000 de euro.

Guvernul PSD a adus măriri de venituri și pentru cei seniori. Pe lângă creșterea pensiilor din luna ianuarie a acestui an, o nouă creștere este așteptată în septembrie, prin recalcularea tuturor pensiilor din România.

Prin toate aceste măsuri, raportul dintre veniturile și cheltuielile cetățenilor a fost reechilibrat, lucru care adus lună de lună la scăderea inflației, creștere economică și a consumului privat.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002

 

Ce se întâmplă cu Joe Biden? Imaginile cu președintele SUA care au iscat nedumerire pe Internet – VIDEO

6

O serie de imagini care-l surprind pe liderul de la Washington, care pare destul de dezorientat, au iscat numeroase reacții pe rețelele de socializare.

Aflat în vizită în Franța, alături de soția sa, președintele american a participat la o ceremonie comemorativă. Mai multe imagini în care Joe Biden apare în prim-plan s-au răspândit cu repeziciune pe rețelele de socializare, generând reacții în rândul internauților.

Încă de când a coborât din mașină, a părut dezorientat

Președintele SUA, Joe Biden, a participat, joi, alături de alți lideri mondiali, la ceremonia comemorării de 80 de ani de la Debarcarea din Normandia. Încă de când a coborât din mașină, Biden (81 de ani) a părut vizibil dezorientat. Apărut să aștepte ceva, până să aleagă să pornească din loc.

Ulterior, îndreptându-se către scena amplasată pentru desfășurarea ceremoniei, președintele american a părut să aibă un mers „robotic” – din câte au remarcat internauții.

Imagini de pe scenă! Unde a vrut să se așeze?

La un moment dat, Biden a urcat pe scenă, dar părea în continuare dezorientat. Mai mult, la scurt timp după ce a dat mâna cu președintele francez Emmanuel Macron, avându-o în stânga sa pe soția sa, Jill Biden, liderul SUA a mai făcut un gest care a fost surprins în imagini. Acesta din urmă a părut că dă să se așeze pe un „scaun invizibil” – din câte au remarcat internauții, care au comentat cadrele surprinse de camerele de luat vederi.

De asemenea, la plecare, Joe Biden – care purta, între timp, ochelari de soare – părea la fel de confuz. A fost însoțit de către Jill Biden, soția sa, care l-a ținut de mână.

Culoar de zbor liber către SUA! Se decolează din România direct către America, prima dată după 20 de ani. Cât durează călătoria

1

În sfârşit, românii nu trebuie să mai facă escale şi să doarmă prin aeroporturi când vor să „zboare” către SUA.

Compania HiSky operează vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii (SUA), după mai mult de 20 de ani.

Călătoria durează 10 ore

Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota companiei şi singura de acest tip înregistrată în România, a fost programată să decoleze la ora 08:30, pentru un zbor cu durata de 10 ore, cu destinaţia New York – JFK.

Biletele sunt disponibile pentru două clase de servicii, iar preţul unei călătorii porneşte de la 349 euro, pentru clasa economic şi 1.899 euro pentru clasa business.

Ce pedeapsă au primit piloţii care au adormit în timpul zborului

Altfel, compania indoneziană Batik Air a suspendat doi piloţi care au adormit în timpul unui zbor pe o rută internă, în luna ianuarie.

Pilotul a adormit intenţionat în timpul zborului de revenire la Jakarta de la Kendari, după ce a atins altitudinea de croazieră, însă copilotul a adormit involuntar în timp ce se afla la manşă.

Aşadar, compania indoneziană Batik Air i-a suspendat pe cei doi în urma incidentului care a avut loc în timpul unei curse pe o rută internă.

„Batik Air a luat măsuri preventive prin suspendarea temporară a piloţilor zborului cu numărul ID-6723, pe ruta Kendari – Jakarta, care au lucrat la 25 ianuarie”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene, Danang Mandala Prihantoro, citat într-un comunicat emis în weekend.

Această abatere a condus la pierderea comunicării la momentul în care aeronava s-a abătut de la traiectoria prevăzută, iar turnul de control din Jakarta nu a putut să stabilească legătura cu aeronava timp de 28 de minute, a precizat KNKT.

Germania vrea cu orice preț război cu Rusia! Îndemnul către populație care i-a șocat pe nemți: „Doamne!”

Oficialii germani pregătesc scenarii în caz de război. Și îndeamnă populația să își pregătească adăposturi în subsolurile caselor.

Oficialii guvernului federal german au pregătit mai multe scenarii de război. Și recomandă ca, în caz de atac, populația să se adăpostească în încăperi special amenajate în subsolul casei, care ar fi mai eficiente într-un război modern decât buncărele uriașe de tipul celor construite în timpul Războiului Rece, potrivit publicației Der Spiegel, notează digi24.ro.

Ca urmare a îngrijorărilor de securitate tot mai mari generate de invazia Rusiei în Ucraina, consiliile locale din Germania au cerut guvernului federal să reamenajeze vechile buncăre, a raportat presa germană în martie.

Chiar și așa, însă, adăposturile publice de mari dimensiuni pentru mii de oameni „nu sunt o măsură de protecție adecvată împotriva armelor de precizie moderne”, care pot provoca distrugeri masive în doar câteva minute, a scris Der Spiegel. Publicația germană citează un raport ce va fi discutat de către miniștrii de interne în Potsdam în această lună.

Citiți și: RĂZBOI ÎN UCRAINA. Germania își pregătește buncărele / Anunț îngrijorător la Berlin

Care ar fi cel mai mare pericol pentru populația civilă, în caz de atac

În caz de atac, cel mai mare pericol pentru populația civilă ar fi dărâmăturile și schijele care zboară în toate părțile după o explozie, precum și unda de șoc produsă în urma exploziei – au precizat experții citați de ziarul german, care au evitat să numească vreun adversar care ar putea lansa un astfel de atac.

Din câte scrie Newsweek, încăperile construite la subsol sau în interiorul clădirilor oferă deja o anumită protecție. Însă o serie de măsuri simple, precum acoperirea ferestrelor și a altor deschideri, pot să ofere o protecție în plus. Camerele sau buncărele care există deja în clădirile publice, centrele comerciale, parcările subterane și stațiile de metrou ar fi adăposturi potrivite pentru locuitorii marilor orașe care nu se află acasă în timpul unui atac surpriză.

Ar fi nevoie de încă 210.100 de buncăre

Precizia armelor moderne este „atât de mare încât o lovitură directă ar distruge orice fel de adăpost”. Potrivit Der Spiegel, în timpul Războiului Rece, Germania de Vest avea în jur de 2.000 de buncăre, dintre care 579 mai pot fi folosite și azi pentru apărarea civilă, oferind protecție pentru aproximativ 470.000 de oameni. Totuși, potrivit sursei citate, pentru protejarea întregii populații a Germaniei – de 85 de milioane de oameni – ar fi nevoie de încă 210.100 de buncăre. Care ar costa nu mai puțin de 140,2 miliarde de euro.

Care ar fi o soluție pe termen lung? Aceea ca fiecare casă să fie dotată cu propriul ei adăpost – cu intrare, spațiu interior, ventilație și dotări pentru provizii. Însă, pentru a construi destule astfel de adăposturi în toată țara ar fi nevoie de mai multe decenii.

Dezvăluirile cunoscutei publicații vin la doar câteva zile de când s-a aflat că ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat că Germania trebuie să se pregătească pentru cel mai rău scenariu în ceea ce priveşte spectrul războiului în Europa. CITIȚI mai multe AICI: TERIFIANT! Germania cere pregătirea pentru război până în 2029

Scandalul cu Florian Coldea a scos la suprafaţă pensia pe care o primeşte un fost general SRI

Dosarul instrumentat de DNA în care este anchetat şi Florian Coldea a readus pe tapet un subiect sensibil pentru români, şi anume pensiile speciale. Cu cât este plătit un fost general SRI, scos „la vatră”?

Sumele sunt uriaşe, pentru orice român din clasa de mijloc.

Pensie lunară de 3.600 euro

Un fost general SRI, în grad mai mic față de Florian Coldea, are o pensie de zeci de mii de euro pe an. În declarația de avere pe care a completat-o în anul 2023, Cristian Georgică Celea, fost adjunct al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, are o pensie militară de 214.000 lei, adică aproximativ 43.000 de euro pe an.

Asta înseamnă că, lunar, încasează 3.600 de euro. Celea are 68 de ani și încasează pensia de la SRI de aproape 20 de ani, potrivit fanatik.ro. Cristian Georgică Celea, fost general SRI cu o stea, a ales să rămână în sistem și după ce a părăsit serviciul militar.

Florian Coldea, pe de altă parte, a fost trecut în rezervă din gradul de general cu patru stele și, cel puțin teoretic, încasează o pensie mai mare decât a fostului său coleg din SRI. În 2016, când a fost eliberat din funcție, el avea un salariu de 11.000 de lei pe lună, în timp ce soția lui, angajată tot la SRI, încasa 9.000 de lei, mai scrie sursa amintită.

DECAPITAREA lui COLDEA, revolta „SISTEMULUI” împotriva statului-paralel!

Florian Coldea a căzut pentru că, pur și simplu, în România nu mai exista niciun domeniu de activitate și nicio afacere importantă pe care fostul șef al SRI (și preferatul lui Traian Băsescu, să nu uităm acest amănunt!) să nu o controleze, direct sau prin interpuși.

De la Portul Constanța la investițiile corporațiilor străine în țara noastră, de la piața imobiliară și până la fotbal (alegerile de la FRF), orice „business” trebuia să primească avizul său. Însă, ca orice trup bolnav, anticorpii din „Sistem” s-au activat, iar statul-paralel înființat pe teritoriul României, decapitat de la vârful lui.

Textul integral scris de Nicholas Cezar, AICI.

Cine este rivalul lui Klaus Iohannis pentru funcția de comisar pentru Apărare în cadrul Comisiei Europene

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a propus înființarea portofoliul pentru Apărare dacă va câștiga un al doilea mandat la conducerea executivului comunitar. Acest anunţ îl priveşte personal şi pe Klaus Iohannis.

De ce? Pentru că viitorul fost preşedinte al României vizează funcția de comisar pentru Apărare.

Iohannis „se bate” cu polonezul Radoslaw Sikorski

Ideea înființării acestei demnități a stârnit un anumit entuziasm și a generat speculații că postul i-ar putea reveni ministrului polonez de externe, Radoslaw Sikorski.

Alte nume vehiculate în cercurile diplomatice sunt cel al șefei guvernului estonian, Kaja Kallas, din partea Alianței Liberalilor, și cel al președintelui român Klaus Iohannis, din partea Partidului Popular European (PPE).

Pe de altă parte, Iohannis și-a oficializat intenția de a candida pentru postul de secretar general NATO.

Citiţi şi:

Iohannis – unealta lui Orban, marioneta lui Putin

Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis

Traian Băsescu a afirmat că alegerile din septembrie sunt programate strategic pentru a coincide cu eliberarea funcțiilor la Uniunea Europeană și NATO.

Astfel, a făcut trimitere la faptul că Iohannis ar ţinti un post într-una dintre aceste instituţii.

Fostul preşedinte al României a precizat că liderii NATO și europeni se feresc de șantajul politic și a subliniat importanța gesturilor de sprijin pentru Ucraina, cum ar fi furnizarea de echipamente militare, în locul negocierilor diplomatice neclare.

„Socoteala cred că este legată de momentul în care se eliberează funcțiile la Uniunea Europeană și NATO, așa că s-au pus alegerile în septembrie având în vedere că domnul Iohannis încearcă să obțină o funcție la una dintre cele două instituții.

Eu nu pot să îl învăț pe Iohannis să înțeleagă limbajul diplomatic, dar dânsul după zece ani de funcție la Cotroceni ar trebui să îl înțeleagă ca să nu se penibilizeze candidatura, am văzut că încearcă să îl salveze Mark Rutte când a zis că o decizie nu e luată deși el știe foarte bine, dar a vrut să îl menajeze pe Iohannis.

Cred că liderii statelor NATO și liderii europeni, pentru că și aici e o zonă de interes, se feresc să fie șantajați pe subiecte de genul acesta. Mâine se trezește orice șef de stat mai mic, mai mare, mai neimportant și spune dacă nu îmi dați, ce îmi dați la schimb.

Cred că aici a fost din punct de vedere diplomatic o mare greșeală să vedem ce primim în schimb, n-ai ce să primești decât ce primesc toți”, a spus Băsescu la Euronews.

Nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai. Instanța analizează cererea de schimbare a încadrării juridice/Vlad Pascu ar urma să fie prezent în sală

1

Un nou termen în dosarul accidentului cumplit de la 2 Mai, din august anul trecut, în urma căruia doi tineri – Roberta și Sebastian (Sebi) – au murit, este programat să aibă loc vineri, 7 iunie, la Judecătoria Mangalia.

Dosarul lui Vlad Pascu, șoferul care a provocat accidentul de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia. Iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, depusă de familiile victimelor, potrivit news.ro.

Şedinţa de vineri este programată să înceapă la ora 10. Noua judecătoare din dosar urmează ca la acest termen să pună în discuţie probele solicitate de părţile civile şi să analizeze cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, depusă în scris de avocaţii familiilor victimelor.

Vlad Pascu ar urma să fie prezent în sala de şedinţă

Avocaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat. O cerere similară a fost respinsă în 4 aprilie de fosta judecătoare din dosar, Ioana Ancuţa Popoviciu, amintește aceeași sursă.

Din câte a decis instanța, Vlad Pascu va fi prezent în sală la acest termen.

Primul termen din dosar cu noua judecătoare, în urmă cu aproximativ două săptămâni
În urmă cu aproximativ două săptămâni, mai precis în 23 mai a avut primul termen din dosar cu noua judecătoare, Carmen Claudia Berevoescu, care este şi preşedintele Judecătoriei Mangalia. Ioana Ancuţa Popoviciu, cea căreia îi fusese repartizat iniţial dosarul şi care a fost criticată pentru numeroasele gafe făcute în timpul procesului, a fost recuzată. De asemenea, ea a cerut şi obţinut transferul la Judecătoria Constanţa.

Citiți și: Ce a făcut Vlad Pascu înainte de accidentul îngrozitor de la 2 Mai. Dezvăluiri ULUITOARE din dosar!

Tatăl lui Sebi: Știu că se va face dreptate în acest caz

Părinţii victimelor din accidentul de la 2 Mai s-au declarat mulţumiţi de noua judecătoare.

„Am văzut un complet de judecată foarte profesionist, am văzut o doamnă judecător cum nu am văzut niciodată, m-am simţit în siguranţă şi ştiu că se va face dreptate în acest caz. Chiar mi-a venit să plâng. Am avut o emoţie în corp, mi-au trecut tot felul de gânduri în cap”, a spus în fața jurnaliştilor tatăl lui Sebastian, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai.

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost acuzată de comportament nepotrivit de către familile victimelor şi de avocaţii acestora, de la primul termen de judecată şi până la ultimul în care a judecat, amintește sursa citată.

Astfel, la primul termen din dosar, în 22 februarie, ea ar fi intrat în sală mestecând gumă şi a cerut buletinului tânărului mort în accidentul de la 2 Mai despre care n-ar fi ştiut că este decedat.

La al doilea termen de judecată, Ioana Ancuţa Popoviciu l-a întrebat cine este pe tatăl tânărului mort în evenimentul rutier, iar acesta avea un tablou cu chipul fiul său.

De asemenea, şi la ultimul termen, care a fost în 9 mai, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că „gafele din sala de judecată au fost multiple”.

„A întrebat doamna judecător dacă aceşti copii mergeau către punctul unde au fost accidentaţi, ca şi cum acel punct ar fi fost, nu ştiu, un loc de distracţie sau…Nu, pur şi simplu era pe drumul judeţean, în faţa unei baze militare şi atâta tot. Sigur că şi întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a declarat avocatul.

În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

Totodată, e de precizat faptul că avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut şi anterior recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă.
De asemenea, judecătoarea formulase o cerere de abţinere, care fusese respinsă.

Accidentul cumplit, în august anul trecut

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului, fiind găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Tânărul Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Citiți și: Răsturnare de situaţie în dosarul „2 Mai”. Ultima mişcare a lui Vlad Pascu îi aduce acestuia o reducere a pedepsei

S-au ascos armele în campania electorală. La propriu! A tras cu pistolul lângă Bucureşti

Pe măsură ce alegerile de duminică, 9 iunie, se apropie, tensiunea creşte. Atât de mult, încât se trage cu arma.

Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale.

Ce a anunţat Poliţia

Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fost căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri.

”La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22:05 poliţiştii oraşului Buftea au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19:00, pe o stradă din oraşul Buftea, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ar fi fost agresat fizic, prin împuşcare, cu o armă de tip air-soft, de către un alt bărbat, de 29 de ani, care ar locui în zonă.

Din primele informaţii, în momentul în care a fost agresată, victima efectua activităţi electorale”, a transmis, în noaptea de joi spre vineri, IPJ Ilfov.

”Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost căutat şi depistat de poliţişti, iar în prezent a fost condus la sediul poliţiei oraşului Buftea, pentru continuarea cercetărilor. Poliţiştii oraşului Buftea efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, au mai punctat poliţiştii.

Ciolacu vrea candidat PSD la alegerile prezidenţiale

Marcel Ciolacu refuză să spună dacă va candida sau nu la alegerile prezidențiale, dar precizează că „este exclus ca PSD să nu aibă un candidat”.

Ciolacu a fost întrebat, joi seara, dacă intenționează să candideze pentru funcția de președinte al României, în cazul unui vot bun duminică.

Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul are întotdeauna dreptate”.

În acest moment, a precizat Marcel Ciolacu, el este prim-ministru, iar treaba sa este să muncească alături de miniștri.

„E normal să aștept votul românilor”, a spus Ciolacu, întrebat mai departe dacă pe 10 iunie se va cunoaște răspunsul său: „Categoric. Nu știu dacă a doua zi, dar în prima săptămână …”.

„Este o perioadă scurtă de decizii, dar această decizie va veni”, a adăugat prim-ministrul.

Apoi, Ciolacu a afirmat că nu trebuie să își influențeze colegii, dimpotrivă, trebuie să le dea „întreaga informație” astfel încât să fie luată „decizia cea mai bună, împreună să găsim candidatul cel mai bun, dar poate e corect să spun în seara asta că este exclus ca Partidul Social Democrat să nu aibă candidat la funcția de președinte”.

Alertă la o clinică de pediatrie din Cluj-Napoca, în urma izbucnirii unui incendiu. Zeci de copii și părinți, evacuați

0

S-a dat alerta, vineri dimineață, la o clinică de pediatrie din Cluj-Napoca, pompierii fiind chemați să intervină, după ce a fost sesizat faptul că a izbucnit un incendiu. Zeci de persoane – copii, părinții acestora, dar și cadre medicale – au ieșit din incintă.

Pompierii din Cluj au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Focul nu s-a extins, dar s-au evacuat 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre medicale, potrivit news.ro.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost alertaţi în urmă cu puţine momente cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la etajul doi al Clinicii de Pediatrie III. Mai exact, incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid”, a transmis, vineri, ISU Cluj.

Mai multe autospeciale de pompieri, trimise la fața locului

Mai multe autospeciale de pompieri, dar și ambulanțe au fost trimise la fața locului.
Din câte a precizat sursa citată, s-au autoevacuat, preventiv, până la sosirea pompierilor 22 de minori, alături de 21 de părinţi, respectiv 6 cadre medicale.

„Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale suplimentare. La misiune au fost alocate trei autospeciale cu apă şi spumă, autoscara, două echipaje SMURD de terapie intensivă mobilă, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a mai transmis sursa citată.

Conform precizărilor pompierilor, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 4 mp, doar la camera tehnică, fiind lichidat rapid. Și, potrivit sursei citate, cel mai probabil, acesta a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

Emmanuel Macron, hotărât să-l enerveze pe Vladimir Putin! Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage şi îi va instrui piloţii

Emmanuel Macron a anunţat trimiterea de avioane de vânătoare tip Mirage-2000, fabricate de Dassault, în Ucraina, să lupte împotriva Rusiei.

„Vom lansa o nouă cooperare şi vom anunţa cedarea unor (avioane de vânătoare de tip) Mirage-2000, care vor permite Ucrainei să-şi apere cerul”, a spus preşedintele Franţei.

Piloţii ucraineni, instruiţi în Franţa

Macron anunţă că această formare urmează să aibă loc în Franţa. „Dorinţa noastră este să formăm o brigadă. Propunem să formăm 4.500 de militari ucraineni, să-i echipăm şi să-i antrenăm”, a continuat el.

„Vom forma piloţi ucraineni încă din această vară. În mod normal sunt necesare cinci până la şase luni”, a precizat Emmanuel Macron.

Mirage 2000-5, versiune modernizată

Mirage 2000-5 este versiunea modernizată. Acest tip de avion nu se mai află în producţie după ce a fost înlocuit de avionul de nouă generaţie Rafale, conform Antena 3.

În cursul zilei de vineri, președintele francez Emmanuel Macron îl va primi la Palatul Elysée pe Volodimir Zelenski, după festivităţile celei de-a 80-a aniversări a Debarcării în Normandia.

Vrea Emmanuel Macron să preia controlul Uniunii Europene?

Traseul președintelui francez în politica internă și europeană aproape că sfidează orice închipuire. Nu este vorba doar de faptul că a cucerit Palatul Elysee la 39 de ani. Macron este necontestat ca om de stat preeminent al Europei.

Deși Constituția franceză îi cere să se retragă în 2027, președintele joacă încă pe termen lung. Cea mai recentă mișcare a sa este o manevră pentru a-l aduce pe Mario Draghi într-un rol de lider al UE. Draghi a fost președintele Băncii Centrale Europene în perioada 2011-2019 și a jurat să facă „orice este necesar” pentru a salva moneda unică în timpul crizei din zona euro. A reușit, deși cu prețul unei austerități extreme.

Draghi a continuat să fie prim-ministru al Italiei sale natale (2021-2022), dar întoarcerea sa tehnocrată a contribuit, fără îndoială, la accelerarea ascensiunii Giorgiei Meloni și a brandului său de populism de dreapta.

Text integral de Radu Jacotă, AICI.

Poza Zilei

Alexandra Stan. Arată ce vrea ea!

Horoscop 7 iunie 2024 – Uitați de problemele vechi

0

BERBEC

Uitați de problemele vechi și concentrați-vă asupra prezentului. Vei da mai mult decât ai, iar buzunarul tău va deveni cam gol. Nu sacrificați lucrurile importante pentru ambițiile din carieră. Posibilă stare de rău din cauza epuizării.

TAUR

Prin prietenii tăi, astăzi vei întâlni oameni noi, serioși și astfel cercul de persoane de încredere se mărește. Vă bazați pe sosirea unor venituri suplimentare și faceți,  sau continuați, cu un proiect de lucru la care ați depus mult efort.

 

GEMENI

Nu vă descurajați dacă observați tensiuni în familie, aceasta vor trece în curând. Bune perspective pentru o viitoare casă. În plan financiar nu se intrevede nici o modificare. Studiați toate strategiile pentru a vă dezvolta activitatea.

 

RAC

Azi s-ar putea să ai mare succes în dragoste! Reinvestirea finanțelor, conform intereselor dvs., poate fi o afacere bună, dar nu riscați prea mult. La locul de muncă, veți obține rezultate pozitive. Vă gândiți la o vacanță.

 

LEU

Gelozia îți va influența foarte mult relația cu partenerul tău. Din punct de vedere financiar, puteți corecta unele lipsuri deranjante. Când vine vorba de muncă, nu vă asumați riscuri inutile. Este timpul să mergi mai mult pe jos.

 

FECIOARA

Limitați-vă rolul în familie și lăsați partenerul să acționeze în probleme casnice. Încercați să cheltuiți puțin, chiar dacă vă pot acuza că sunteți zgârcit. Oferiți-vă sfaturile bune colegilor de muncă.

 

 

BALANTA

S-ar putea să te simți singur, chiar dacă nu ești. Nu vă angajați în cheltuieli pe care nu vi le puteți permite. La serviciu există un coleg care este gelos pe succesul dv. Nu forțați lucrurile în niciun fel.

 

SCORPION

Astăzi este începutul unei noi etape în dragoste care va ieși bine, dar și un moment excelent pentru a vă îmbunătăți finanțele. Nu vă faceți probleme cu colegii de serviciu, chiar dacă îți va fi bine să te descarci…

 

SAGETATOR

Ai șanse mari să-ți găsești dragostea unde nici nu te aștepți! Cheltuielile pot fi abundente, dar ai și venituri suplimentare. Nu vă fie teamă de responsabilitățile de la locul de muncă, le puteți face față. Canalizați-vă excesul de energie fizică.

 

CAPRICORN

Îți iubești partenerul, dar vor apărea tentații… Ești fericit pentru că te poți adapta la banii pe care îi ai fără sa faci împrumuturi. Este un mare profesionist și astăzi vei demonstra acest lucru, dar mai ales ai posibilitatea de a te elibera de stres.

 

VARSATOR

Azi apar discuții frecvente cu partenerul tău din diverse motive. Reduceți-vă cheltuielile la strictul necesar sau finanțele dvs. vor avea de suferit. Poți prelua inițiativa când vine vorba despre munca ta.

 

PESTI

Petreceți ceva mai mult timp cu familia sau cu prietenii dvs., astăzi. Nu încercați să faceți investiții cu risc major financiar. Încetul cu încetul, vei fi mai apreciat la muncă. Astăzi este o zi bună pentru a face sport.

Pe Ciolacu nu l-au mulțumit nici Băsescu nici Iohannis

2

Marcel Ciolacu spune că nu este mulțumit nici după mandatul lui Traian Băsescu, nici după mandatul lui Klaus Iohannis: „Eu îmi doresc de la președintele României mult mai mult”.

Să nu o ia nimeni în nume de rău: nu sunt mulțumit nici după mandatul domnului Băsescu, nici după mandatul domnului Iohannis. Eu îmi doresc de la președintele României mult mai mult.

Eu îmi doresc o normalitate, eu îmi doresc un președinte care să înțeleagă prin ce trece România acum, să înțeleagă că sunt cei mai importanți ani ai României într-un context complicat, un președinte care să stea umăr la umăr cu prim-ministrul României, indiferent de ce culoare politică are”, a spus Ciolacu.

Întrebat apoi dacă data alegerilor prezidențiale din septembrie se poate schimba, Ciolacu a răspuns negativ.

La întrebarea dacă PSD ar trebui să continue în alianță la alegerile prezidențiale sau separat, în condițiile în care în campanie au fost „simpatizanți și activiști PSD și PNL care se băteau la propriu”, Ciolacu a răspuns că a fost o campanie diferită față de altele, cu excepția „mușcăturii de față”.

În cel privește viitorul candidat la prezidențiale, Marcel Ciolacu a insistat că este nevoie de rezultatul de la europarlamentare pentru a lua o decizie în coaliție.

Află aici ce a spus premierul despre candidatul PSD la prezidențiale

„Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidențiale”, declară Ciolacu

0

Marcel Ciolacu refuză să spună dacă va candida sau nu la alegerile prezidențiale, dar precizează că „este exclus ca PSD să nu aibă un candidat”.

Ciolacu a fost întrebat, joi seara, dacă intenționează să candideze pentru funcția de președinte al României, în cazul unui vot bun duminică.

Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul are întotdeauna dreptate”.

În acest moment, a precizat Marcel Ciolacu, el este prim-ministru, iar treaba sa este să muncească alături de miniștri.

„E normal să aștept votul românilor”, a spus Ciolacu, întrebat mai departe dacă pe 10 iunie se va cunoaște răspunsul său: „Categoric. Nu știu dacă a doua zi, dar în prima săptămână …”.

„Este o perioadă scurtă de decizii, dar această decizie va veni”, a adăugat prim-ministrul.

Apoi, Ciolacu a afirmat că nu trebuie să își influențeze colegii, dimpotrivă, trebuie să le dea „întreaga informație” astfel încât să fie luată „decizia cea mai bună, împreună să găsim candidatul cel mai bun, dar poate e corect să spun în seara asta că este exclus ca Partidul Social Democrat să nu aibă candidat la funcția de președinte”.

Și PNL a anunțat că va avea un canditat pentru funcția de președinte. A spus-o chiar Nicolae Ciuca. CITEȘTE MAI MULTE AICI.

Ciolacu: „România a fost o țară de tranzit pentru droguri. Acum drogurile sunt lăsate și în țară”

3

„Până acum, România era o țară de tranzit pentru droguri. Fiind acum și foarte aproape de un conflict armat, încet încet aceste droguri au început să fie lăsate și pe teritoriul României”, declară premierul Marcel Ciolacu.

Deja am făcut pași foarte mari în combaterea acestui flagel”, spune Ciolacu, joi seara, întrebat despre traficul de droguri din România.

Până acum România era o țară de tranzit. Fiind acum și foarte aproape de un conflict armat, încet încet aceste droguri au început să fie lăsate și pe teritoriul României. Azi de dimineață am vorbit cu șeful de la vamă, au început scannerele să funcționeze și găsiseră deja mașini venite din Republica Moldova și cu bani și cu contrabandă. Nu avem alte soluții la traficul mare de droguri.

Domnul ministru (de interne – n.r.) are deja are un plan, deja acționăm – fiindcă aici e o rețea internațională – avem în acest moment și, nu vreau să intru foarte mult în detalii, o echipă de lucru și cu partenerii strategici, cu Statele Unite și cu toți jucătorii importanți pe anumite trasee, inclusiv din zone mai îndepărtate”, a asigurat premierul.

Este evident că toți copiii sunt expuși la acest fluge. Marea problemă, și aici am stat foarte mult de vorbă cu medicii, este faptul că există și droguri sintetice, sunt foarte ieftine, dar foarte toxice și nocive și aici trebuie depistat imediat, nu ies întotdeauna substanțele, le modifică foarte repede”, a adăugat Ciolacu.

Traficul de droguri nu poate fi „păzit” fără un parteneriat cu autoritățile locale, cu Poliția Locală și este nevoie de un plan transpartinic, spune Ciolacu.

Ciucă: „PNL va avea propriul candidat la prezidențiale”

0

E oficial! PNL va avea propriul candidat la prezidențiale, anunță Nicolae Ciucă.

Întrebat, joi seara, în contextul în care „nu a ieșit cu candidatul comun la București”, dacă rămâne valabilă opțiunea pentru un candidat comun PSD – PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă a răspuns că „Partidul Național Liberal va avea propriu candidat la prezidențiale”.

Întrebat, mai departe dacă dacă acest candidat ar putea veni din afara partidului sau doar din interiorul PNL, Ciucă a spus că PNL are „proprii candidați, are membrii de valoare și va trebui să fie un candidat din rândul membrilor Partidului Național Liberal”.

Biden promite că Ucraina nu va folosi arme americane pentru a ataca Moscova

Președintele Joe Biden a insistat joi că armele americane nu vor fi folosite pentru a ataca Moscova, după ce a autorizat Ucraina să atace ținte din interiorul Rusiei cu arme furnizate de Occident.

Ca răspuns la ofensiva rusă din nord-estul Ucrainei, Statele Unite și alte câteva țări au permis Kievului să folosească arme donate de Occident pentru a ataca în interiorul teritoriului rusesc.

Acestea sunt autorizate să fie folosite în apropierea graniței, atunci când sunt folosite de cealaltă parte a graniței pentru a ataca ținte specifice din Ucraina”, a declarat Biden pentru ABC News, într-un interviu publicat joi, citat de Agenția France Presse.

„Nu autorizăm atacuri la 320 de kilometri în interiorul Rusiei și nu autorizăm atacuri asupra Moscovei, asupra Kremlinului.”

Oficialii americani au declarat săptămâna trecută că Washingtonul a ridicat parțial restricțiile pentru a permite Ucrainei să își apere regiunea estică Harkov, care se învecinează cu Rusia.

Schimbarea poziției SUA a fost atribuită de către oficiali bombardării zilnice de către Rusia a Harkovului, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

De asemenea, Germania a declarat că a acordat Ucrainei permisiunea de a trage cu arme livrate de Germania asupra unor ținte din Rusia.

Biden a declarat că armele furnizate de SUA erau destinate să atace „chiar dincolo de graniță, (de) unde se primesc tiruri semnificative cu arme convenționale folosite de ruși pentru a intra în Ucraina și a ucide ucraineni”.

Președintele a vorbit în Franța, unde participă la evenimentele care marchează cea de-a 80-a aniversare a Zilei Z.

DECAPITAREA lui COLDEA, revolta „SISTEMULUI” împotriva statului-paralel!

Florian Coldea a căzut pentru că, pur și simplu, în România nu mai exista niciun domeniu de activitate și nicio afacere importantă pe care fostul șef al SRI (și preferatul lui Traian Băsescu, să nu uităm acest amănunt!) să nu o controleze, direct sau prin interpuși. De la Portul Constanța la investițiile corporațiilor străine în țara noastră, de la piața imobiliară și până la fotbal (alegerile de la FRF), orice „business” trebuia să primească avizul său. Însă, ca orice trup bolnav, anticorpii din „Sistem” s-au activat, iar statul-paralel înființat pe teritoriul României, decapitat de la vârful lui.

Înainte de a începe zugrăvirea tabloului, trebuie să insistăm asupra unui aspect foarte important, anume acela că dosarul care s-a deschis acum este un mesaj transmis direct lui Florian Coldea – jos labele de pe mediul de afaceri, stai departe de tot ce înseamnă business! Folosind resursele – logistice și nu numai – ale SRI, generalul Coldea a intrat prea adânc și puternic în această lume, deranjând pe mulți, dar în special mediul „Intelligence-ului”.

Iar „Sistemul”, după câteva avertismente pe care i le-a dat, a acționat decisiv, eliminând putregaiul.

Până unde ajungeau „tentaculele” lui Coldea

În cavalcada de generali și alți ofițeri SRI aduși la DNA să vorbească despre ce făceau Florian Coldea și Dumitru Dumbravă a trecut aproape neobservat un nume cu greutate în lumea afacerilor din umbră. Este vorba despre un personaj cu dublă cetățenie româno-chineză, căruia autoritățile de la București i-au ridicat documentele, la un moment dat, dar ulterior au revenit asupra deciziei, oferindu-i un permis de ședere pe cinci ani.

Vorbim despre Wang Yan, om de afaceri chinez, al cărui nume a apărut în celebrul dosar „Shanghai” (de la numele restaurantului de pe strada Ion Minulescu 38 din Sectorul 3), care a investigat o uriașă rețea de trafic de fete din China, multe minore, exploatate sexual și în beneficiul chiar al unor ofițeri SRI, după cum au dezvăluit numeroase surse media la momentul respectiv. Despre Wang Yan s-a spus că era „creierul” care controla această nișă de pe piața prostituției.

Miercuri, el s-a prezentat în fața procurorilor care îl anchetează pe Florian Coldea, dând declarații în acest dosar, după cum au indicat surse juridice.

Întrebarea pe care și-o pun mulți acum este dacă nu cumva protecția de care s-a bucurat Wang Yan i s-ar fi datorat lui Florian Coldea. Mai departe, având în vedere traficul din Portul Constanța, oare este exclus ca fostul șef al SRI să fi controlat și rețeaua chineză care operează acolo, asigurându-și un procent din afacerile derulate? Greu de crezut că mărfurile intrate în țară prin containerele descărcate la Constanța puteau fi distribuite și comercializate în „liniște” fără ca cineva cu putere să nu-și facă parte din această „combinație”.

Cine pe cine a turnat la Ambasada SUA

Și asta nu e tot! Despre Florian Coldea a vorbit inclusiv generalul Dumitru Iliescu, fost la conducerea SPP, care nu s-a ferit să dezvăluie care este nemulțumirea cea mare a americanilor. Cu subiect și predicat, Iliescu afirmă într-un interviu că Florian Coldea a furat din banii dați de Ambasada SUA pentru SRI! Vorbim de fonduri destinate modernizării și dezvoltării Serviciului Român de Informații și pe care fostul șef al instituției i-a deturnat în interes propriu.

Mai mult, pare-se că Florian Coldea a reușit să-i atragă în rețeaua sa și pe câțiva funcționari de la Ambasada SUA la București, fapte despre care, într-un final, s-a aflat la Washington.

„Domnul Coldea a acționat în anumite direcții care i-au deranjat pe americani. Inclusiv sprijinul pe care îl acorda anumitor companii din Europa, franțuzești. De asemenea, americanii au finanțat cu sume foarte mari anumite acțiuni pe care SRI le derula, operațiuni nu prea ortodoxe, ca să spun așa. Și aceste fonduri, o parte din ele, au fost deturnate.  Au deturnat o parte din fondurile respective, au plimbat și prin Bulgaria, iar eu am informat departamentul de disciplină (…) Eu am foarte multe elemente, cum se distribuiau banii, la cine ajungeau, o parte mergeau și în buzunarele celor de la Ambasadă. Adică, se împărțeau. De aceea era apărat (n.r. – Coldea) cu atâta înverșunare. Numai că cei de la unitatea centrală din Statele Unite, dându-și seama, că au făcut verificări, că au deturnat niște fonduri și că are alte obiective decât cele pe care le doreau ei, l-au lăsat din brațe”, afirmă g-ralul Dumitru Iliescu.

Foarte probabil că acesta este și motivul pentru care americanii au cerut urgentarea dosarului „Coldea”, care a luat viteză exact la momentul potrivit, înaintea alegerilor (și cele din România, și cele din SUA), americanii dorind să curețe locul în vederea instalării noii puteri.

Fără discriminări: protecție pentru cine plătește!

Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre hinghereala mediului de afaceri românesc și s-au prezentat și dovezi în acest sens, despre cum „ai noștri” au pățit atâtea, iar „celorlalți”, adică firmele străine, nu li s-a întâmplat nimic.

În același timp, însă, văzând dezvăluirile oamenilor din interior și cum avansează dosarul, nu știm dacă nu cumva Florian Coldea a călcat pe coadă și interesele Occidentului. Tot ce se poate, mai cu seamă că, dintre cei în fața cărora a greșit grav, SUA sunt pe locul 1.

Iată de ce nu trebuie să mergem după fenta care spune că doar firmele .ro au fost „călcate” de DNA, la ordinul binomului Coldea-Kovesi! Am văzut că Nokia a plecat din țară, dar știm de ce a făcut-o? Care a fost motivul care a stat în spatele acestei decizii total neașteptate luată de finlandezi? Mai departe, hai să vedem ce se întâmplă cu piața de real estate, acolo unde miza este una uriașă – banii mulți sunt în complexurile rezidențiale cu mii de apartamente, dezvoltate de mari jucători. Aici vor „bubui” nume grele în curând, se aude.

Concluzia nu poate fi decât una singură: Coldea a făcut jocurile pentru toată lumea, român sau străin, la el n-a contat, a protejat pe cine a plătit mai mult și mai rapid!

La ce să ne așteptăm după toate aceste dezvăluiri? O curățenie în „Sistem”, acolo unde încă mai avem ofițeri de informații care dau dovadă de integritate și profesionalism și pentru care deviza „protejarea intereselor naționale” trece înaintea oricăror alte aspecte. În ceea ce-l privește pe Florian Coldea, ne vine greu a crede că va fi „încălțat”, ținând cont de forța personajului, informațiile „sensibile” pe care le cunoaște, numele și mai ales renumele construit.

Cel mai probabil, Cazul „Coldea” va „naște” o lege în Parlament prin care „rezerviștii” vor fi scoși din joc definitiv, în sensul că li se va interzice să facă afaceri și să se implice în piață.

Primarul Mihai Chirica, scandal cu violență fizică: „M-a lovit de pereți până mi-a crăpat capul”. Primar: „Vacă proastă ce ești!” / ÎNREGISTRĂRI AUDIO

0

Primarul Mihai Chirica este acuzat frontal, de una dintre fostele sale soții, de violență fizică. „M-a bătut, m-a dat cu capul de pereți până mi-a crăpat capul. Am și acuma semn, că-s cusută la cap”, este mărturisirea absolut șocantă a Anei Maria Fodoreanu, cea de-a doua soție a lui Chirica.

Potrivit jurnaliștilor de la reporteris.ro, despre agresiunile la care ar fi fost supusă de Chirica, femeia a făcut relatări și în 2014 și anul acesta, în 2024. Într-o înregistrare făcută de DNA în 2015, Chirica a jignit-o în mod repetat, adresându-i invectivele: „proasta dracului”, „vaco”, „proasto”, ești nebună?”, „dracu’ să te ia”.

Subiectul violenței asupra Anei Maria Fodoreanu a făcut și obiectul unor întrebări pe care Denise Rifai de la Kanal D i le-a adresat lui Chirica în cadrul unei ediții a emisiunii acesteia, difuzată în 2022. Primarul a negat atunci bătăile.

„M-a bătut, m-a dat cu capul de pereți”
Cuvintele Anei Maria Fodoreanu, întocmai cum a povestit, într-o înregistrare audio din 2014: „Și-atunci când i-am zis «ești băut», a înnebunit. Fetele dormeau în cameră, m-am trezit la spital după două săptămâni. Nu știam unde sunt și ce s-a întâmplat. Și mi-a povestit mama că s-a trezit Thea (fiica cea mare – n.r.), seara, noaptea, să meargă la toaletă, eu eram pe hol căzută și-mi curgea sânge.

A sunat-o pe mama de pe telefonul ei și a spus: «bunica, vino, că-ți deschid ușa, tati nu e și mama este, nu știu ce este, dar e plină de sânge, jos». Mama stând la Viorel atunci și fiind în cartier lucrând la el, a luat-o Viorel Cozma cu mașina, s-a speriat că i s-a făcut rău și a venit acasă cu Viorel, a intrat în casă, bineînțeles au chemat Salvarea și m-am trezit după două săptămâni la spital, la Neurochirurgie. (…)

M-a bătut, m-a dat cu capul de pereți până mi-a crăpat capul. Am și acuma semn, că-s cusută la cap”.

Citiți mai multe AICI.

Moldovenii nu mai pupă cetățenie. Cunoașterea limbii române devine obligatorie

Guvernul a decis să schimbe radical Legea Cetățeniei române, principalii vizați fiind moldovenii de peste Prut. Autoritățile au constatat, de-a lungul timpului, că eliminarea probei de interviu pentru cei care solicitau redobândirea cetățeniei a fost o greșeală majoră, dat fiind faptul că cei mai mulți dintre cei peste 800.000 de solicitanți nu știau o boabă românește. Totodată, Autoritatea pentru Cetățenie a fost târâtă în instanță de moldoveni în mii de procese, pe motiv că depășea termenul de 5 luni în care trebuia să le acorde cetățenia română cu domiciliul în străinătate.

pasaportÎn entuziasmul cu ”Basarabia e România”, statul român a presupus că moldovenii de peste Prut care cereau redobândirea cetățeniei române, permisă prin lege, cunoșteau limba română. În realitate, autoritățile s-au trezit că solicitanții de cetățenie română nu știau o boabă românește, motivele pentru care doreau acest act fiind mai mult decât evidente. Deși legea a apărut în 1991, apetitul moldovenilor de peste Prut pentru cetățenia română a apărut abia din 2007, când România a intrat în UE. Din 2007 până în 25.03.2024, se înregistrase un total de 995.552 de cereri de redobândire, din care au fost rezolvate 860.849, 134.703 fiind în curs de soluționare.

”Printre măsurile adoptate de natură să permită accelerarea procedurii de redobândire cetățeniei române a fost şi cea privind eliminarea interviului prin care se verifica cunoașterea limbii române de către solicitantul de cetățenie, în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 36/2009 arătându-se că este vorba de foști cetățeni români care, în mod evident, cunosc deja limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială, așa cum prevede legislația în vigoare.

În fapt, însă, s-a dovedit că există o incongruenţă între ipoteza de la care s-a plecat pentru adoptarea acestei măsuri, respectiv prezumarea cunoașterii limbii române, şi realitatea concretă, dovedindu-se, de regulă cu ocazia depunerii jurământului, că un număr semnificativ de solicitanţi de cetăţenie, ai căror ascendenți au fost cetățeni români, nu cunosc la nivel minimal limba română”, precizează Guvernul. În acest sens, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată în ultima ședință, cei care doresc să redobândească cetățenia română vor fi obligați să cunoască limba română.

Termene nerealiste

Tot în contextul simplificării procedurii şi a soluționării cu celeritate a cererilor, era prevăzut ca verificarea de către Comisia pentru cetățenie a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru redobândirea cetățeniei în temeiul dispozițiilor art. 11 din lege să se realizeze în termen de cel mult 5 luni de la data înregistrării cererii. Potrivit Executivului, instituirea acestui termen a fost de natură să exercite o mare presiune asupra activității Autorității Naționale pentru Cetățenie, în condiţiile gestionării unui volum ridicat al cererilor de redobândire a cetățeniei române, şi a creat aşteptări nerealiste în ceea ce priveşte obţinerea imediată a cetăţeniei române.

”Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul că dobândirea cetățeniei române prin acordarea la cerere, inclusiv în ipoteza redobândirii acesteia, reprezintă o vocație, iar nu un drept al solicitantului, iar în realizarea scopului fundamental al Autorității Naționale pentru Cetățenie, respectiv aplicarea procedurii legale de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române, deoarece procedura de natură administrativă necesită, în mod imperativ, verificarea îndeplinirii de către solicitantul de cetățenie a tuturor condițiilor cerute de lege”, arată Guvernul.

Și cu banii luați

Profitând de termenul de 5 luni stipulat în lege, mii de moldoveni au acționat în instanță Autoritatea pentru Cetățenie, care a fost nevoită să plătească bani grei pentru cheltuielile de judecată ale reclamanților și să soluționeze la urgență cererile. Astfel, în perioada 2018-2023, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost chemată în judecată în 6.126 de cauze. În anul de referinţă 2023, obiectul cererilor de chemare în judecată este următorul: – 2.029 (față de 1.042 de cereri de chemare în judecată în anul 2022) – cereri prin care se reclamă nesoluționarea în termen legal a cererilor de cetățenie;- 155 – contestații împotriva ordinelor de respingere a cererilor de cetățenie; – 49 – acțiuni având alt obiect precum: plata unor drepturi salariale, pretinsa neexecutare a hotărârilor judecătorești etc. ”Este de remarcat şi faptul că multe dintre acțiunile în justiție sunt formulate tocmai de titularii unor cereri de cetățenie în legătură cu care există suspiciuni de fals al actelor din dosarul de cetățenie, aceștia fiind tot mai frecvent cetățeni ai unor state din spațiul ex-sovietic în componența cărora nu se regăsesc teritorii care au aparținut în trecut statului român”, mai semnalează Guvernul.

Guvernul, în extaz. Crește salariul minim, cresc taxele la buget și amenzile

În pofida declarațiilor sforăitoare ale politicienilor aflați la putere, creșterea salariului minim avantajează, în principal, veniturile bugetare. Pe lângă majorarea încasărilor din taxe și impozite, un element foarte important, remarcat și de Executiv, este creșterea valorii punctului amendă, de la 165 lei, la 185 lei, ceea ce va însemna și mai mulți bani luați din buzunarele românilor. În afară de veniturile umflate care vor proveni din amenzi, Guvernul a bugetat o creștere a veniturilor cu aproximativ 2 miliarde de lei, din iulie, până la sfârșitul acestui an.

La efectuarea testului IMM în perioada 28.05.2024-02.06.2024, măsura creșterii salariului minim afectează sectoare cum ar fi comerțul, transporturile și întreprinderile mici și mijlocii, unde nivelul salariilor este mai mic față de medie, cu influențe asupra creșterii cheltuielilor cu forța de muncă, potrivit Guvernului.

Și, într-adevăr, lovitura cea mai grea a fost încasată de societățile românești, aduse și-așa în sapă de lemn din cauza taxelor împovărătoare. Executivul susține că va reduce munca la negru, dar, în fapt, măsura este o încurajare a acestui fenomen, având în vedere că nu foarte mulți vor putea suporta creșterea de la 3.300 lei, la 3.700 lei, costul cu forța de muncă pentru un sigur angajat. Fenomenul generalizat este însă munca la gri, pe care nimeni nu îl poate controla.

Din cauza taxelor excesive impuse pe muncă de Guvern, ca să supraviețuiască, firmele sunt nevoite să achite doar salariul minim în acte, compensând cu sume adiționale, care scapă de impozitarea statului. Efectul majorării salariului minim, neurmată de o redresare economică și relaxări fiscale, nu va fi cel scontat. Astfel multe firme vor fi nevoite să reducă numărul de salariați, iar altele, mai mici, chiar să își închidă porțile. În cazul celor care vor rezista, veștile sunt proaste pentru angajați, pentru că va trece foarte mult timp până când și dacă vor mai beneficia de vreo majorare salarială, pe care angajatorul să o poată suporta.

Aproape 2 milioane

În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 760.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de 13,9 % din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia un număr de 1.871.266 salariați, se arată în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență adoptată de Guvern.

Pe net, majorarea este de 242 de lei, ceea ce înseamnă că, așa cum au atras atenția și sindicatele, circa 2 milioane de români sunt plătiți în acte cu salariul minim sau foarte aproape de salariul minim. Cei 242 de lei în plus, susține Executivul, vor avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor și reducerii muncii la negru.

Totodată, majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ar avea impact și asupra creșterii consumului, cu o influență și asupra importului bunurilor de consum. ”Creșterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariați(femei, tineri,etc.)”, se mai precizează în actul normativ.

Adevărata miză, amenzile

Modificarea salariului de baza minim brut pe țară determină creșterea punctului de amendă întrucât acesta se raportează la salariul minim, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.98, mai arată Guvernul. Și, într-adevăr, punctul amendă, care a fost stabilit recent la 5% din salariul minim brut pe țară, crește de la 165 de lei, la 185 de lei, aproape cât majorarea netă a salariului minim. În previziunile bugetare, Executivul și-a programat deja o creștere a încasărilor în următoarele 6 luni cu aproape 2 miliarde de lei. La acestea se vor adăuga sumele în plus provenite din amenzi, care vor depăși încasările suplimentare din taxe și impozite.

Ucraina și Slovacia și-au ales jucătorii pentru Euro

0

„Naționala” Belgiei o știm, lotul cu care Domenico Tedesco va sosi în Germania a fost, deja, analizat în Național. Haideți să vedem și cum arată loturile celorlalte două adversare ale României din grupa E.

Să începem, în ordinea calificării, cu Slovacia, aflată la al treilea „european” la rând. În 2016, a reușit să ajungă până în faza 16-imilor, însă, acum 4 ani a fost trimisă acasă încă din grupe.

Cel mai probabil, selecționerul Calzona este de așteptat să-și organizeze echipa într-un sistem 4-3-3 bazat pe posesie, cu accent pe dirijarea jocului de către mijlocași.

Dubravka va fi favorit în poartă, în locul lui Rodak, în spatele unei linii defensive formate din Gyomber, Vavro, Skriniar și Hancko. Kucka, Lobotka și Duda vor încerca să mențină controlul în mijlocul terenului, ultimul fiind cunoscut și pentru abilitatea sa de a marca goluri, ajungând deseori în careul advers. Suslov sau Haraslin vor juca pe partea stângă, în timp ce Dusic va începe cel mai probabil pe dreapta. Atacul slovacilor va fi condus de Bozenik. El va trebui să poarte cea mai mare parte a responsabilității marcării golurilor pentru reprezentativa Slovaciei.

Echipa probabilă a Slovaciei (4-3-3): Dubravka – Gyomber, Vavro, Skriniar, Hancko – Kucka, Lobotka, Duda – Dusic, Bozenik, Suslov.

Hai să-i vedem și pe vecinii din Ucraina, calificați în urma playoff-ului. Așezarea preferată de selecționerul Rebrov a fost 4-2-3-1, care i-a adus succes prin găsirea combinației perfecte de constanță defensivă și pericol pe contraatac, ceea ce i-a dus în Germania vara aceasta.

Fără dubii, Lunin va fi preferat în poartă în locul lui Trubin, în spatele unei linii defensive formate din Konoplya, Zabarnyi, Matviyenko și Mykolenko. Zinchenko și Malinovskyi vor încerca să mențină controlul în mijlocul terenului în sistemul dublu pivot.  Mudryk va juca pe partea stângă, în timp ce Tsyhankov își va păstra probabil locul pe partea dreaptă, cu Sudakov servind ca mijlocaș la creație. În atac va fi colegul lui Tsyhankov de la Girona, Dovbyk, care se va ocupa de golurile Ucrainei.

Echipa probabilă a Ucrainei (4-2-3-1): Lunin – Konoplya, Zabarnyi, Matviyenko, Mykolenko – Zinchenko, Malinovskyi, Tsyhankov, Sudakov, Mudryk – Dovbyk.