De când a intrat George Simion în turul 2, România nu mai este o țară, a devenit avertisment. Panica a fost scoasă din debara, fardată gros și aruncată pe televizoare și la radio, pe site-uri, pe rețelele de socializare. Apocalipsa financiară vine, dar nu de la FMI, ci din redacțiile conectate la „centrul de comandă”. De ce vedem acest film? Pentru că Nicușor Dan nu are despre ce să vorbească, iar singura lui șansă e să tacă și să-i panicheze pe ceilalți.

Zbiară titlurile: „Ce riscă România dacă Simion câștigă? Specialiștii spun că leul s-ar putea deprecia, iar Occidentul și-ar putea retrage investițiile”, „Bursa reacționează negativ după victoria lui Simion”, „Dezastru pe piața financiară din România. Primul efect după turul întâi al alegerilor”. Nu lipsesc decât broaștele și lăcustele din această apocalipsă financiară de serviciu, atent pregătită în laboratoarele de propagandă și manipulare ale „Sistemului”. Evident, totul din cauză că Simion a prins vânt electoral. Și, hopa, „specialiștii” se înghesuie pe bandă rulantă să confirme ce trebuie confirmat – că vine sfârșitul lumii dacă nu iese candidatul „corect”!

Cifrele panicii

Hai să vedem, însă, care este realitatea și cum arată cifrele panicii!

După victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale, piețele financiare au reacționat negativ, nimic nou sub Soare, doar vorbim despre rechini (sau asasini, după preferințe) economici. Astfel, leul s-a depreciat cu peste 2%, depășind pragul de 5 lei pentru un euro, ceea ce evident că generează o undă de instabilitate pe piața valutară.  Pentru a stabiliza cursul, Banca Națională a României a intervenit vânzând o parte din rezervele valutare.  În același timp, randamentele obligațiunilor guvernamentale au crescut – România nu a reușit să vândă obligațiuni interne din cauza cererii scăzute, pe fondul incertitudinii politice. Dar, asta se întâmpla încă din ultima săptămână a lui aprilie, așadar nu are legătură cu rezultatul alegerilor din 4 mai.

Iar instabilitatea politică din țară și incertitudinea pe care o fluieră trompetele „Sistemului” au fost aduse în România de cei care au dat „Diktatul de Moș Nicolae” – anularea rezultatelor înregistrate în turul 1.

Ce rol joacă Macron în tot ce se întâmplă

În mijlocul acestei furtuni financiare pe care până și ANM a ratat-o, un alt actor pare că își face simțită prezența: Franța, prin vocea și implicarea președintelui Emmanuel Macron.

În mai multe rânduri, Macron a avut întâlniri cu lideri politici români, dar mai ales cu Ilie Bolojan, președintele interimar, care a fost primit la Palatul Élysée pentru discuții privind „securitatea europeană” și „situația din Ucraina”. Hai să fim serioși! Când se activează franțujii la București în prag de alegeri, ei nu vin să vorbească despre vreme și poezie simbolistă. În spatele ușilor închise, alta a fost tema: alegerile din România și cum poate fi blocată ascensiunea curentului suveranist, care scapă de sub controlul rețelei soroșiste Bruxelles-Paris-Berlin.

De ce se bagă Macron în povestea de la noi? Simplu. Franța joacă tare în estul Europei și în special în România, pe fondul retragerii pas cu pas a SUA din poziția de „jandarm mondial”. Macron vrea să umple acest vid cu „modelul francez”. Care este acesta? O combinație de birocrație sufocantă, afaceri de stat sub masca pieței libere și diplomație duplicitară ambalată în vorbe mari despre „valori europene”.

Iar Bolojan este calul troian perfect. Omul care tace și face, se spune despre el. Da, dar pentru cine face? Din poziția sa de interimar și „tehnocrat” cu față de contabil marginalizat de colegii de muncă, el este ideal ca paravan. Împinge discret axa Bruxelles-Paris în inima administrației românești. Iar lângă el stă Nicușor Dan, mai tăcut ca niciodată, dar perfect sincronizat.

Coincidență? Nicidecum. Surse care cunosc bine subiectul vorbesc despre un pact de sprijin reciproc între Macron și echipa Ilie Bolojan – Nicușor Dan, în care România se obligă să continue „reformele” dictate de Comisia Europeană (a se citi: austeritate, privatizări, plafonări de salarii), iar Franța garantează „stabilitate regională”, adică exact panica de care avem parte acum.

Așadar, panica nu vine doar de la BNR sau din redacțiile de partid. Are și un accent franțuzesc. Iar când în spatele agitației de pe bursă se aud șoaptele de pe Quai d’Orsay, e clar: cineva, acolo sus, a decis că România trebuie „aliniată” – rapid, discret și, dacă se poate, fără prea mult scandal.

România, „pleașca perfectă” pentru asasinii economii

Privind tabloul zugrăvit cu bidineaua reșapată a „Sistemului”, nu putem să nu ne întrebăm ceva – de când marile instituții internaționale refuză „pleașca perfectă”: o țară cu datorii uriașe, vulnerabilă politic și social, dar disperată după bani?! Exact ținta preferată a FMI, BM și BCE – state în care se dau, cu zâmbetul pe buze și cătușele în buzunar, împrumuturi la dobânzi uriașe. Cine refuză o astfel de ocazie? Nimeni!

Aici nu e vorba de economie și, cine are ochi să vadă, vede ce se întâmplă cu adevărat. E vorba de control. Iar panica e mai eficientă decât orice campanie electorală. Când omul crede că-i fuge pământul de sub picioare, nu mai votează. Sau votează „responsabil”. Adică, exact cum vrea „Sistemul”.

Pe scurt: dacă Simion crește în sondaje, bursa scade. Dacă deschide gura, euro se clatină. Dacă respiră, FMI își strânge servieta. Cam asta e logica servită poporului. Realitatea? „Sistemul” se teme că nu mai poate să controleze totul, iar asta, pentru el, este ceva intolerabil.

Jocul periculos făcut de George Simion

Pe partea cealaltă a baricadei, George Simion joacă la intimidare. Dar, într-un meci cu miză uriașă, intimidarea nu ține dacă nu este dublată de acțiune concretă. „Dizolv Parlamentul!”, replica-șoc la manevrele „Sistemului” pe care liderul AUR o aruncă pe masă. Un gest de forță? Mai degrabă o ultimă carte. Simion știe că nu mai are timp de rătăciri. Două luni, atât are la dispoziție să demonstreze simpatizanților că nu e doar gura mare din piață, ci omul care poate dinamita cu adevărat „Statul paralel”.

Dacă nu livrează, dacă nu pune pe masă măsuri clare, concrete, cum ar fi epurarea reală a administrației de sinecuri și „servanți ai Sistemului”, tot ce a construit se va nărui ca un castel de cărți. Întreg viitorul politic al lui George Simion și al AUR se joacă acum. Cine promite revoluție și ajunge să livreze tăcere, moare politic mai repede decât a făcut-o Dan Barna după povestea cu fondurile europene.

Pe hârtie, Simion vrea AUR la Palatul Victoria. În realitate, însă, vine gol. Nu are Guvern. Nu are specialiști. Pe cine să trimită în fruntea ministerelor? Pe scandalagiii de serviciu, pe gălăgioșii din live-uri, pe rudele împinse în Parlament de Ana Maria Gavrilă, din trena intereselor obscure care mișună prin POT? Aici e slăbiciunea fatală a liderului AUR. Vrea să ia cu asalt fortăreața, dar nu are cu cine să o administreze după ce sparge porțile. Și dacă în două luni nu vine cu un guvern din umbră, cu un program coerent și cu oameni curați și credibili, atunci toată narațiunea de „luptător antisistem” devine o glumă amară.

Două Românii, un singur buton de panică

Avem două Românii și un singur buton de panică.

Pe de-o parte, Nicușor Dan – tăcut, slab, absent, dar girat de Franța lui Emmanuel Macron și susținut puternic de rețeaua soroșistă, de care este legat ombilical. Nu spune nimic pentru că nu trebuie să deschidă gura; pentru el vor vorbi „piețele”, „instituțiile” și „experții independenți” care anunță prăpădul dacă nu se respectă linia trasată în cancelariile vestice.

Pe de altă parte, George Simion – vocal, impulsiv, imprevizibil. Vrea dizolvarea Parlamentului, vrea guvernul său, vrea resetarea. Dar între dorință și putință e o prăpastie: lipsa oamenilor, a planului, a structurii. Dacă nu construiește repede, totul se va prăbuși peste el. Iar molozul va îngropa și AUR, și ideea de alternativă reală în România.

Românii sunt puși să aleagă între tăcerea obedienței și gălăgia vidului. Iar în fundal, ca o orchestră care cântă în surdină, Macron dictează tonul.