Acasă Blog Pagina 333

Nicușor Dan anunță: Bucureștiul va avea la sfârșitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente

4

Bucureștiul va avea, la sfârșitul acestui an, „cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România ” – anunță, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. „Spunem astfel stop risipei alimentare” – susține edilul.

Veștile despre construirea complexului de servicii sociale, în zona Lira-Sebastian, au venit miercuri dimineață, 12 iunie. Iar din câte reiese din anunțul edilului, planul ar fi ca până la finalul lui 2024 complexul să fie gata.

sursa foto: Facebook/Nicușor Dan

„Bucureștiul va avea la sfârșitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România.

Primăria Capitalei, prin Direcția de Asistență Socială, construiește în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale care va avea mai multe funcțiuni: o Bancă de Alimente, o cantină socială, un Centru de formare profesională în domeniul Horeca pentru persoane vulnerabile, un centru de informare și consiliere pentru femei și centre de zi pentru copii și adulți cu dizabilități”, a scris primarul Nicușor Dan pe pagina sa Facebook.

Din câte a mai precizat Nicușor Dan, complexul este format din 4 clădiri, una fiind deja finalizată, două în curs de finalizare, iar la cea de-a patra lucrările au ajuns la 60%.

Nicușor Dan: Spunem astfel stop risipei alimentare

Edilul spune că, prin acest demers, se urmărește stoparea risipei alimentare și sprijinirea celor care, din motive financiare, „se află în situații de risc”.

„Aici, colegii de la Asistență Socială vor colecta, depozita și distribui către persoanele aflate în nevoie alimentele donate de producători din industria alimentară și retaileri, alimente care nu mai pot fi vândute, dar sunt potrivite pentru consum.

Spunem astfel stop risipei alimentare, îi ajutăm pe cei care din motive financiare se află în situații de risc și intrăm în rândul orașelor europene unde acest concept funcționează cu succes de mulți ani.

Acest complex va fi și un etalon de eficiență energetică pentru ca s-a optat pentru un sistem inteligent de utilizare a resurselor naturale, inclusiv prin acoperișuri verzi”, a mai precizat primarul Nicușor Dan.

Edilul Capitalei a postat, totodată, câteva imagini cu acest proiect.

Noi imagini surprinzătoare cu Joe Biden! Președintele american, „stană de piatră” în timpul unui eveniment la Casa Albă – VIDEO

Au apărut noi imagini cu președintele american, de această dată surprins în timp ce stă nemișcat, preț de câteva zeci de secunde, în timpul unui eveniment, la Casa Albă, într-un moment în care toată lumea părea să se bucure de un moment muzical, și să danseze.

Starea lui Joe Biden a stârnit comentarii – unele ironice, altele de îngrijorare. Și asta după ce, la un eveniment desfășurat la Casa Albă, a părut să rămână stană de piatră. În timp ce lumea din jurul său dansa ori aplauda.

Citiți și: După ce a vorbit cu morții, Biden s-a pierdut în grădina Casei Albe. „Unde mergem?” / Noi temeri privind luciditatea președintelui – VIDEO

Joe Biden a comis o nouă gafă de proporţii: ce a zis despre morții de COVID-19 din SUA

Ce se întâmplă cu memoria lui Joe Biden? Preşedintele american, o nouă gafă: a uitat ce vrea să zică!

Filmat stând nemişcat, în timp ce restul lumii dansa

Filmarea din timpul unui concert de la Casa Albă le dă apă la moară contestatarilor lui Biden. Imaginile s-au răspândit rapid atât pe rețelele de socializare, cât și în presa americană.

Preşedintele Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a fost filmat stând nemişcat, întocmai ca o stană de piatră şi parcă rupt de realitate. Zâmbitor, însă. În timp ce toţi cei din jurul său, inclusiv vicepreședintele Kamala Harris, aplaudau și dansau la un concert susținut de cântărețul de gospel Kirk Franklin, relatează FoxNews.

Înregistrarea video îl arată pe preşedintele Biden cu privirea pierdută și fără să se miște un centimetru timp de aproximativ 30 de secunde. Înainte ca Philonise Floyd – fratele lui George Floyd, a cărui ucidere a declanșat revolte la nivel național în 2020 – să-l observe pe președinte. Și să pună brațul pe umărul lui. Biden zâmbește, apoi Floyd se apleacă pentru a-i spune ceva, iar la final ei își ating pumnii, după ce au schimbat câteva vorbe.

„Cine a spus că Biden nu are ritm?”

Republicanii, care au încercat să facă din vârsta înaintată a președintelui o problemă în cazul alegerilor din 2024, s-au grăbit să îl ironizeze pe președinte.
„De ce nu se mișcă Biden?”, a sunat o întrebare postată pe platforma X.

„Luminile sunt aprinse, dar nu este nimeni acasă”, a postat şi un membru din echipa de campanie a fostului președinte Trump.

„Cine a spus că Biden nu are ritm?”, a glumit senatorul Mike Lee, republican din Utah.

Dosarul Crevedia, trimis în instanță. Ce acuzații li se aduc patronilor stației GPL

1

Dosarul Crevedia, trimis în instanță. Patronii stației GPL de la Crevedia sunt acuzați de trei infracțiuni.

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, patronii firmei Flagas SRL – care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-au produs explozii în luna august 2023 – au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, potrivit Antena3.

Cei doi sunt acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Trimiterea în judecată a dosarului Crevedia a fost anunțată, miercuri dimineață, de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul unui comunicat. Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Răcari.

Tragedia de la Crevedia, din august anul trecut, a provocat decesul a cinci oameni și vătămarea corporală a 54 de persoane. Dar și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile (8 case distruse total și 80 distruse partial) și mobile precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, din câte au anunțat reprezentanții PÎCCJ.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul de presă al PÎCCJ cu privire la dosarul Crevedia:

„Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus trimiterea în judecată, sub controlul judiciar, a doi inculpați, persoane fizice, asociați și administratori în drept și în fapt ai unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

1. Distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, faptă prev. de art. 255 alin.1 și 2 Cod penal, cu referire la art. 254 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în calitate de asociați și administratori în drept și în fapt ai unei societăți comerciale, în mod sistematic, au promovat în cadrul societății o politică de funcționare a acesteia grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale în materia securității și sănătății în muncă, precum și a celor privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, la punctul de lucru neautorizat amplasat în comuna Crevedia, Șoseaua București-Târgoviște nr. 231, județul Dâmbovița.

Astfel, a fost autorizată și impulsionată desfășurarea de activități de descărcare a produsului GPL din cisterne auto, autorizate ADR, în rezervoare cisternă, neautorizate ADR, precum și utilizarea unei pompe mobile improvizate, neautorizate, în condițiile inexistenței unor proceduri de lucru autorizate pentru realizarea activităților de descărcare/ încărcare GPL. Toate acestea s-au desfășurat într-o locație neautorizată situată într-o zonă puternic populată, fapte ce au creat premisele producerii la data de 26 august 2023, în intervalul orar 18:48-21:46, a unei prime explozii urmată de un incendiu, în contextul apariției unui defect de etanșare pe unul dintre furtunurile de transvazare/alt reper, ce a condus la crearea unor nori de GPL în amestec cu aerul, în diverse concentrații, inclusiv în domeniul de explozivitate – în conjuncție cu o sursă eficientă de aprindere, precum și premisele propagării incendiului și producerii unei succesiuni de alte 8 explozii a unor nori de vapori. Astfel, a fost cauzat decesul a 5 persoane și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradărea unor bunuri imobile (8 case distruse total și 80 distruse partial) și mobile precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora.

2. Neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin.1 Cod penal, constând în aceea că, în perioada 30 septembrie 2020 – 26 august 2023, în calitate de angajatori, nu au luat măsurile legale de sănătate și securitate în muncă – prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate pentru utilizare în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă, în Hotărârea de Guvern nr. 1218/2006 privind stabilirea cerințelor minime de securitate și sănătate în

muncă pentru asigurarea protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici și în Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă – deși aveau îndatorirea de a lua aceste măsuri, generând prin conduita urmată un pericol iminent de producere a unui accident de muncă, aspecte care au determinat producerea, la data de 26 august 2023, a unui accident colectiv soldat cu decesul și vătămarea corporală a mai multor persoane, aflate în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau în afara muncii.

3. Nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prev. de art. 350 alin. 1 și 2 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de angajatori, nu au respectat obligațiile și măsurile stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, prevăzute de H.G. nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă și de Legea nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, deși aveau îndatorirea de a respecta aceste măsuri și obligații.

În condițiile în care, în prealabil, împreună cu ceilalți factori de decizie din cadrul societății elaborase în mod formal un set de măsuri care vizau activitatea acesteia în ansamblu, menit să ateste în mod artificial îndeplinirea obligației de a asigura respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă privind componenta de utilizare a unor echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, în perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, au pus la dispoziția angajaților societății, care desfășurau activități lucrative clandestine la punctul de lucru neautorizat și nedeclarat, o pompă mobilă improvizată, neautorizată și afectată de vicii de funcționare, determinându-i în mod activ pe angajații societății să o utilizeze în procesul de transvazare. S-a intervenit astfel efectiv

în procesul muncii și s-a alterat în mod iremediabil modalitatea sa de derulare, generând prin acțiunile întreprinse o stare de pericol iminent de declanșare a unui accident de muncă, care s-a și concretizat prin producerea, în data de 26 august 2023, pe raza comunei Crevedia din județul Dâmbovița, a unui accident colectiv soldat cu decesul și vătămarea corporală a mai multor persoane, aflate atât în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, cât și în afara muncii.

Totodată, prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată și a unei inculpate, persoana juridică, la care cei doi inculpați aveau calitatea de asociați și administratori în drept și în fapt, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni.

Prin actul de sesizare a instanței, s-a solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Răcari menținerea măsurilor asigurătorii instituite și menținute, având în vedere că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestor măsuri.

Astfel, prin ordonanța din data de 6 septembrie 2023 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a 63 imobile aparținând inculpatei persoană juridică, asupra unui imobil aparținând unui inculpat și asupra a 7 imobile aparținând celui de al doilea inculpat. De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra a 15 conturi bancare deținute de către cei doi inculpați persoane fizice în vederea asigurării resurselor necesare pentru despăgubirea părților civile. Prin ordonanța nr. 462/P/2023 din data de 28 decembrie 2023 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului cu privire la bunuri mobile aparţinând persoanei jurdice, respectiv părți sociale la mai multe societăți.

Activitățile de cercetare penală au fost efectuate împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale – Inspectoratul General al Poliției Române.

Menţionăm că dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Răcari.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie”.

S-a aflat pe surse! Clotilde Armand, la Ambasada SUA, în miez de noapte

Au trecut deja mai multe zile de la alegerile locale, din 9 iunie, iar situația de la Sectorul 1 continuă să fie în prim-plan, dat fiind faptul că, din câte se știe deja, rezultatul scrutinului a fost unul foarte strâns.

În tot acest context, despre actualul primar al Sectorului 1 s-a aflat, pe surse, că ar fi „vizitat” o ambasadă importantă. Nu oricând, ci târziu în noapte.

Clotilde Armand pare să încerce să întoarcă rezultatele recentelor alegeri. Astfel că, în jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, potrivit unor surse politice, dezvăluie stiripesurse.ro.

Conform acelorași surse, Clotilde Armand ar fi denunțat o fraudare masivă a alegerilor la Sectorul 1 și nu numai. Și ar fi stat mai mult de trei ore în interiorul ambasadei americane. Căutând, foarte probabil, sprijin extern.

Pe lângă acest aspect, se mai aflase deja că primărița a cerut renumărarea voturilor la Sectorul 1. Și că a anunțat că face plângere penală împotriva șefului AEP (Autoritatea Electorală Permanentă), Toni Greblă. „Voi depune plângere penală împotriva președintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare al alegerilor locale și europarlamentare și instigare la fals. (…) Președintele AEP, Toni Greblă, trebuie să-și asume că nu a fost în stare să organizeze aceste alegeri și să-și depună demisia”, a transmis Clotilde Armand, marți, pe Facebook.

 

La Sectorul 1 și Sectorul 2 din Capitală rezultatul alegerilor a fost unul foarte de strâns.

Rareș Bogdan: O invit să lase presiunile

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a făcut referiri la situația lui Armand, reprezentanta USR, după recentele alegeri. „O invit să lase presiunile, că nu ne lăsăm impresionați nici în fața unei ambasade”, a spus acesta.

„România este o ţară europeană, este o ţară respectată, este o ţară care trebuie să fie respectată, nu suntem o ţară care suntem colonia nimănui, suntem o ţară cu stat de drept funcţional, cu Jandarmerie funcţională, cu poliţie funcţională şi unde, dacă în 18.984 de secţii din România a funcţionat statul, nu înţeleg de ce într-un singur loc din România statul român nu funcţionează sau cineva încearcă să împiedice autoritatea statului de a-şi exercita treaba.

Doamna Armand, pur și simplu, încearcă să ne explice că suntem un fel de Bantustan din Africa. Nu suntem Bantustan din Africa. Suntem o țară europeană de multe ori mult mai civilizată decât zone întregi din Franța. Așa că o invit să lase presiunile, că nu ne lăsăm impresionați nici în fața unei ambasade, nici în fața unor personaje și vom păzi fiecare vot”, a spus Rareș Bogdan, conform sursei citate.

Cine este Rareș Hopincă, asul din mâneca PSD pentru Sectorul 2

Cursa electorală 2024 pentru primăria Sectorului 2 al Capitalei a fost câștigată de Rareș Hopincă, după ce candidatul din partea Partidului Social Democrat a primit votul de încredere al locuitorilor. Printr-un limbaj echilibrat, pozitiv și orientat pe oferirea de soluții constructive pentru dezvoltarea și modernizarea Sectorului 2, datele preliminare de la Autoritatea Electorală Permanentă arată că Rareș Hopincă a primit mai multe voturi decât candidatul ADU, Radu Mihaiu. Social-democratul a prezentat cea mai atractivă platformă-program pentru cei peste 290.000 de locuitori ai sectorului.

Rareș Hopincă, cel mai nou exponent al “noului val” din PSD

„Viziunea mea este simplă și clară: orașul înseamnă în primul rând oameni. Cred într-un oraș construit împreună, unde fiecare dintre noi are un rol activ în modelarea prezentului și a viitorului. Am fost și voi fi mereu alături de oameni, pe străzi, în mijlocul problemelor reale, ascultând și punând umărul la soluții care aduc progresul în viețile noastre. Vremea experimentelor a trecut!”, declara Rareș Hopincă în mesajul său electoral.

Însă cine este Rareș Hopincă, propunerea câștigătoare a PSD pentru Sectorul 2?

Originar din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, Rareș Hopincă a absolvit Facultatea de Filozofie și Jurnalism din cadrul Universității „Spiru Haret” din București în 2011. Perioada universitară este și momentul în care a început să cocheteze cu politica, iar în 2009 a decis să devină membru al Partidului Social Democrat.

Până în 2017, Rareș Hopincă a activat în cadrul unor companii private, deținând funcții de management și consultanță. Ulterior, s-a alăturat primăriei Sectorului 5, unde a ocupat, pe rând, funcția de Director General al Primăriei Sectorului 5 din București și, mai apoi, pe cea de Administrator Public al Sectorului 5. Din această poziție, a asigurat implementarea și administrarea proiectelor de dezvoltare a sectorului în perioada 2021–2023.

Un profesionist specializat în proiecte europene pentru dezvoltare locală

Rareș Hopincă a fost coordonatorul programului de asistență tehnică derulat de Sectorul 5 cu Banca Mondială. El s-a remarcat prin lansarea unui amplu program de regenerare urbană a cartierului Rahova, reabilitarea termică a 100 de blocuri de locuințe, investiții în educație și depunerea de proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile de peste 800 de milioane de lei.

Totodată, în calitate de administrator public al Sectorului 5, Rareș Hopincă a asigurat implementarea și administrarea proiectelor de dezvoltare a sectorului în perioada 2021–2023.

Cu o experiență de peste 15 ani în managementul instituțiilor publice, Hopincă a fost numit în iulie 2023 în funcția de Prefect al Capitalei. Acesta a înțeles principala nemulțumire a locuitorilor capitalei. Astfel că a semnat, în 2023, Asocierea cu Ministerul Transporturilor, Sectorul 4 și CJ Ilfov, pentru construirea liniei de metrou Gara de Nord – Gara Progresul și a realizat primii pași pentru realizarea liniei de metrou Piața Unirii – Bragadiru (magistrala M7).

Traficul intens din Capitală și, implicit din Sectorul 2, mă determină să acord o atenție deosebită oferirii unor variante viabile de deplasare a conducătorilor auto, ceea ce înseamnă atât investiții în infrastructură, pasaje și poduri rutiere, cât și o bună colaborare cu alte instituții publice. Cu atât mai importante sunt aceste amenajări, cu cât zona centrală a Capitalei nu beneficiază de artere mari, largi, pe care circulația autovehiculelor să se desfășoare cu ușurință, ci dimpotrivă, este un labirint de străduțe înguste, dar pitorești, printre case vechi, multe de patrimoniu, o zonă care definește cultura orașului și care trebuie permanent protejată”, consideră Rareș Hopincă.

Noul primar al Sectorului 2 vede ca soluție pentru reducerea aglomerației rutiere extinderea metroului cu M2, M5 și M7, dar și reconfigurarea traficului prin construirea unor pasaje subterane sau supraterane, în funcție de cartier, astfel încât să nu fie perturbată viața locuitorilor din zonele vechi ale Capitalei.

Poza Zilei

Dani Oțil. Mai scund, dar relaxat

Tramvaiele opresc din nou în stația „Piața Eroii Revoluției”

1

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a anunțat că începând din 10 iunie, tramvaiele opresc din nou în stația „Piața Eroii Revoluției”, pe ambele sensuri.

Pasajul subteran pietonal de la Eroii Revoluției a fost inaugurat miercuri, 5 iunie, fiind deschis luni dimineață, când și tramvaiele de pe liniile 1, 7, 10, 19 și 25 au putut opri, din nou, în stația „Piața Eroii Revoluției”.

TPBI anunțase zilele trecute: „Având în vedere comunicarea operativă a Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Sectorului 4 privind finalizarea lucrărilor de regenerare urbană efectuate în zona Pieței Eroii Revoluției, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov a dispus introducerea în programul de transport al stației «Piața Eroii Revoluției», în ambele sensuri, pentru liniile 1, 7, 10, 19 și 25, începând cu data 10.06.2024”.

Primăria Sectorului 4 a precizat că lucrările de la Eroii Revoluției au însemnat refacerea și amenajarea de noi spații verzi, pe ambele trotuare, precum și montarea gazonului pe linia de tramvai în zona noii stații STB. Totul, prin grija celor de la Totul Verde. S.A. Aceasta este acoperită de o structură metalică inspirată din lucrările arhitectului spaniol Santiago Calatrava.  De asemenea, s-au efectuat lucrări de amenajare peisagistică a spațiilor publice, s-au modernizat și reabilitat arterele de circulație, inclusiv unele adiacente zonei (Mitropolit Dosoftei, Mitropolit Iosif, Mitropolit Grigore), precum și relocarea și înlocuirea anumitor rețele de utilități. Călătorii pot ajunge în sta­ția de tramvai prin pasajul pietonal subteran care este monitorizat video în permanență. Astfel, sta­ția de metrou Eroii Revoluției va putea fi autorizată ISU. În total, costurile tuturor lucrărilor din zonă s-au ridicat la 25,2 milioane de euro.

Horoscop 12 iunie 2024 – Relațiile tale cu ceilalți vor fi bune

0

BERBEC

Va trebui să găsiți un echilibru între interesele dvs. și cele ale altora. La locul de muncă, situația dvs. nu este foarte stabilă, dar se va îmbunătăți foarte curând. Relațiile tale cu ceilalți vor fi bune și vei avea întâlniri pozitive.

TAUR

Acum puteți obține un loc de muncă cu un salariu mai mare decât actualul. Te poți certa cu un șef, încearcă să fii atent în aceste zile. În dragoste, acordă mai multă atenție relației tale sau vei ajunge să te plictisești foarte mult.

 

GEMENI

Mediul de lucru nu este așa de încărcat pentru dvs. Încercați să nu ieșiți din buget, nu cheltuiți prea mult sau veți regreta. Faceți o listă cu tot ce aveți nevoie și nu vă lăsați purtați de consumerism. Veți avea întâlniri foarte multe, nu toate agreabile.

 

RAC

Veți avea schimbări la locul de muncă care vă vor elibera puțin sau ați putea avea schimbări importante la nivel profesional. În relația de cuplu, pentru a fi fericit trebuie să te bucuri de ceea ce ai în prezent.

 

 

LEU

Îți este greu să îți impui ideile și să fii ascultat la locul de muncă sau într-o adunare. Cineva poate că va face lucrurile dificile dar nu le lăsa. Încerci să-ți organizezi viața așa cum îți place, continuă!

 

 

FECIOARA

Nu trebuie să faci cheltuieli inutile în acest moment, se pare că banii zboară, încearcă să-l controlezi mai mult. Fii realist, astfel încât să nu ai probleme din cauza lipsei de previziune. În dragoste, ai putea avea probleme cu cineva din familia ta…

 

 

BALANTA

Astăzi veți avea o zi bună la locul de muncă, puteți chiar să vă distrați puțin. Vei fi foarte norocos pentru bani datorită poziției stelelor. Veți avea noi inițiative și veți încerca să le realizați, trebuie. Profitați din plin de timpul liber.

 

SCORPION

Vei dori să mergi la muncă acum, pentru că acolo te vei simți confortabil. Veți scăpa de unele datorii dacă vă gestionați bine banii. Deși s-ar putea să nu pară așa, dragostea va face astăzi o zi bună pentru începutul fericit al unei relații.

 

 

SAGETATOR

Este posibil să aveți senzația că munca ta este de rutină, dar se va îmbunătăți mult. Este un moment minunat pentru a face afaceri noi care pot fi interesante. Simți că planul emoțional este singurul care nu te dă greș!

 

 

CAPRICORN

La locul de muncă vă veți putea simți foarte bine făcându-vă sarcinile zilnice, confortabil și fără probleme. Împrejurările vă vor fi favorabile pentru a face ceea ce doriți. În dragoste, vei avea mai multă apropiere ca niciodată.

 

 

VARSATOR

Controlează-ți cheltuielile, nu te lăsa purtat de impulsuri sau de ceea ce spun alții. Veți obține ceea ce doriți la locul de muncă și din acest motiv, trebuie să vă consolidați poziția la locul de muncă și să vă afirmați.

 

PESTI

Acum, că te descurci din punct de vedere economic, nu înceta să salvezi economiile, va fi bine pentru tine! Toate eforturile tale în domeniul muncii vor începe să dea roade. Astăzi veți petrece o zi foarte plăcută cu cineva pe care tocmai l-ați cunoscut.

Ministrul francez al economiei, scenariu tragic pentru guvernarea de extremă dreapta

Franţa riscă să se confrunte cu o criză a datoriilor dacă extrema dreaptă ajunge la putere şi îşi aplică programul de guvernare, a declarat ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire.

Potrivit AFP, Partidul de extremă dreapta „Adunarea Naţională” (Rassemblement national-RN) este favorit în sondaje în perspectiva alegerilor legislative anticipate din 30 iunie şi 7 iulie, convocate de preşedintele Emmanuel Macron după ce partidul liberal al acestuia, „Renaşterea” (Renaissance-RE), a suferit o înfrângere usturătoare la alegerile europarlamentare câştigate în Franţa de respectiva formaţiune de extremă dreapta.

Deşi aceasta din urmă, conform aceloraşi sondaje, nu are perspectiva de a forma o majoritate în care să conducă o coaliţie de guvernare, pieţele financiare au reacţionat deja cu nervozitate în faţa posibilităţii ca partidul lui Marine Le Pen şi Jordan Bardella să ajungă la putere.

Evoluţiile politice din Franţa la începutul acestei săptămâni au condus la creşterea ratelor dobânzilor la care se împrumută statul francez. „Creditorii noştri sunt îngrijoraţi, încep să se mişte, să ridice din sprâncene”, a remarcat ministrul Bruno Le Maire.

„Programul economic al RN, care ar creşte puternic deficitul public, ar putea declanşa o criză a datoriei publice dacă va ajunge să fie pus în aplicare”, explică un economist al cabinetului Asteres, Sylvain Bersinger.

„Dacă RN îşi aplică programul, o criză a datoriei este posibilă în Franţa”, confirmă şi ministrul economiei, vorbind în timpul unei acţiuni electorale pentru alegerile anticipate.

UPDATE| Alegeri europarlamentare Franța. Macron, spulberat! Marine Le Pen a cucerit Hexagonul!

Stare de alertă în Brăila, din cauza gunoaielor

1

Prefectura Brăila a anunţat, marţi seară, că a fost declarată starea de alertă în judeţ pe o perioadă de 30 de zile din cauză că operatorul de salubritate nu a mai colectat deşeurile.

„Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă declară starea de alertă la nivelul judeţului Brăila, începând de astăzi, 11 iunie 2024, pe o perioadă de 30 de zile, în baza acordului viceprim-ministrului, ministru al afacerilor interne şi a Hotărârii nr. 12/11.06.2024 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Această situaţie a fost generată de întreruperea de către operatorul de salubritate a activităţii de colectare şi transport deşeuri, ceea ce duce la afectarea sănătăţii populaţiei şi poluarea excesivă a mediului”, informează un comunicat de presă al Prefecturii.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO Dunărea Brăila a luat act de situaţia de urgenţă constatată şi, împreună cu unităţile administrativ-teritoriale membre, va dispune măsurile legale în regim de urgenţă pentru asigurarea continuităţii activităţii de colectare şi transport al deşeurilor pe raza judeţului Brăila, se precizează în comunicat.

Suspendarea procesului electoral nu este prevăzută de lege, conform BEC și AEP.

0

Suspendarea activității de predare a materialelor rezultate în urma procesului electoral și a activității de centralizare a rezultatelor constituie o procedură excepțională, neprevăzută de legislația electorală, susțin reprezentanții BEC și AEP.

Președintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, și președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis marți o circulară către Birourile Electorale de Circumscripție Județeană și Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 – Municipiul Bucureşti.

Luând în considerare unele aspecte supuse atenției Biroului Electoral Central, precizăm că suspendarea activității de predare a materialelor rezultate în urma procesului electoral și a activității de centralizare a rezultatelor constituie o procedură excepțională, neprevăzută de legislația electorală”, se arată în document.

Acesta precizează că, dacă aceste activități au fost deja suspendate la nivelul unor circumscripții în cursul zilei de luni, „vă rugăm ca, la reluarea operațiunilor, activitatea să o desfășurați neîntrerupt până la încheierea procedurilor de centralizare a rezultatelor”.

Fiul lui Biden, găsit vinovat pentru trei capete de acuzare

Hunter Biden, fiul președintelui SUA, a fost găsit vinovat marți de toate cele trei capete de acuzare în legătură cu cumpărarea unei arme de foc în timp ce era consumator de droguri.

Conform The Guardian, Biden a primit verdictul în instanță, în timp ce prietenii și familia sa, inclusiv prima doamnă, Jill Biden, au fost alături de el.

Juriul a ajuns la verdict după aproximativ trei ore de deliberare pe parcursul a două zile. Acesta a urmat unui proces care a durat o săptămână în orașul natal al familiei Biden, Wilmington, Delaware, în care au fost prezentate mărturii din partea unora dintre cele mai apropiate rude ale sale.

Nu a fost stabilită încă o dată pentru pronunțarea sentinței pentru fiul lui Joe Biden.

Hunter Biden a fost acuzat că a făcut două declarații false atunci când a completat un formular pentru a cumpăra un revolver în octombrie 2018. Într-una dintre ele, el ar fi spus că nu era dependent sau nu folosea droguri. O a treia acuzație susținea că a deținut apoi ilegal arma.

USR, voi faceți politică sau afaceri? 1 milion de euro pentru 8%

Știrea zilei nu este că a demisionat Drulă; oricum, nu-i pasă nimănui, prea puțini cunosc personajul! Altceva este interesant și la această întrebare se aude că răspunsul va veni după o anchetă – unde s-a dus milionul de euro aruncat în campania USR?! Uniunea Salvați România a cheltuit cei mai mulți bani, iar rezultatul este dezastruos – 1 milion de euro pentru 8%! Și asta, în condițiile în care scorul este pentru toată Alianța Dreptei Unite, că altfel USR n-ar depăși cu mult 5% voturi primite.

Nu este de mirare că în piață se vorbește despre dispariția USR. De ce nu?! Dacă a căzut Florian Coldea, patronul – nu doar spiritual! – al formațiunii, nu mai are nimeni interesul să apere partidul-balama al intereselor străine în România. Ba, se aude că și Unchiul Sam s-a cam săturat de circul pe care-l fac USR-iștii, iar pedepsirea unei Clotilde Armand, de exemplu, este și o palmă dată Franței, cam prea independentă în ultima vreme și ușor îndepărtată de linia Americii.

USR a fost marea dezamăgire a scrutinului din 9 iunie, undeva la bătaie cu AUR; nici Drulă, nici Simion nu au fost capabili să se ridice la așteptările electoratului, deși în cazul ultimului au fost extrem de ridicate.

În ceea ce privește Uniunea Salvați România, atunci când te însoțești cu pierzători, e clar că nu poți decât să mergi din rău în mai rău. La ce se așteptau progresiștii neomarxiști când au mers în campanie cu „Mandolina” pe străzi? A fost o decizie complet „tolomacă” și care duminică a adus decontul – USR abia a trecut de 5%, noroc că pragul la „europarlamentare” a fost fixat mai sus, la 8%. E jale, totuși, că vin „parlamentarele” la toamnă și încep marile emoții!

Unde-s banii din campanie?

Unde-s banii din campania electorală, asta întreabă acum toți membrii din țară. Pe grupurile de Whatsapp ale formațiunii deja s-a pus în discuție această problemă, cineva vrând să afle cum este posibil să ai cel mai mare buget și să termini pe ultimul loc. Cu mare parte din mass-media favorabilă și o capitală împânzită de afișe și bannere uriașe, USR a reușit contraperformanța să scoată un amărât de 8%, cu tot cu apendicele Forța Dreptei agățat într-o alianță – ADU – care n-a convins decât în două orașe și trei sate și comune.

Și, atunci, pe ce s-a dus milionul din campanie, se întreabă, pe bună dreptate, „useriștii”?  Răspunde cineva pentru tot sau Drulă și-a pus coada pe spinare și nu-l interesează prăpădul din urma sa?!

Momentul adevărului a lovit puternic – evaluarea muncii depuse în ultimii ani s-a făcut la urne, acolo unde, după numărul de mandate pentru funcția de primar, USR n-a scos mai mult de 3,2%.

Sunt date publice, iar în dreptul USR apare un buget de 5,1 milioane de lei, cei mai mulți bani investiți în campania electorală de la locale dintre toate partidele. Prin comparație, AUR a contribuit cu puțin peste 10% din această sumă și, chiar dacă nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, tot a luat un scor mai mare decât USR.

Iese Drulă, intră Lasconi

Lucrurile sunt clare în ceea ce privește cariera politică a lui Cătălin Drulă – a luat sfârșit după KO-ul din 9 iunie. În mai puțin de trei săptămâni, „useriștii” vor organiza alegeri pentru funcția de președinte al partidului, dar cum ei sunt mai …„speciali”, nu va fi niciun congres fizic, ci un scrutin online, în trend cu vremurile; tot online îi vor vota și românii la „parlamentare”, când va ajunge wi-fi-ul pe la sate și comune!

„Mișcarea reformistă, modernizatoare din România trebuie să continue”, a scris Drulă pe Facebook, luându-și la revedere de la clasa politică. Elena Lasconi, singurul primar USR care și-a câștigat prin forțe proprii mandatul, fără proptele din afară, i-a transmis că trebuia să-i ia cu el și pe ceilalți șefi din partid, la fel de vinovați pentru rezultatul umilitor – „Această mișcare, demisia lui Drulă: cu o floare, nu se face primăvară! Ca noi să schimbăm ceva (…), Biroul Național trebuie dizolvat. Nu știu de ce nu și-au dat toți demisia (…) E foarte important să schimbăm totul și putem să facem lucrul acesta. Important este să-și dorească și colegii mei”.

„Bomba” ar fi că Elena Lasconi urmează să candideze, iar în teritoriu deja se face lobby pentru ca primarul reales din Câmpulung Muscel să ajungă președintele USR. „O să mă gândesc, dar este o opțiune, dacă e să salvăm această formațiune politică”, a lăsat ușa deschisă fosta prezentatoare de la Pro TV.

Altfel, se aude că USR va ieși din alianța cu Forța Dreptei și PMP. ADU se va destrăma cât de curând, spun chiar cei care au „nășit” mariajul cu Ludovic Orban și Eugen Tomac.

Alarmă în Europa. „Abuzul de polisubstanțe” și “cocaina roz”

3

Consumatorii europeni de droguri iau cocktailuri din ce în ce mai diverse de stimulente, analgezice și tranchilizante, în timp ce „abuzul de polisubstanțe” devine o amenințare tot mai mare pentru sănătatea publică, a avertizat EMCDDA, agenția UE  de monitorizare a drogurilor.

Tendința cuprinde atât persoanele care amestecă în mod deliberat opioidele cu tranchilizante precum Valium, cât și cele care consumă fără să vrea amestecuri periculoase precum așa-numita „cocaină roz” și alte produse noi oferite de bandele de traficanți de droguri, relatează Financial Times.

Alexis Goosdeel, directorul agenției cu sediul la Lisabona, a declarat că utilizarea tot mai frecventă a două sau mai multe substanțe în același timp sau în succesiune face parte dintr-o problemă de proliferare a drogurilor care se răspândește „peste tot”.

„Niciodată nu am avut atât de multe droguri disponibile în Europa”

„Niciodată nu am avut atât de multe droguri disponibile în Europa”, avertizează Goosdeel. “Avem cea mai mare cantitate de droguri care a sosit vreodată și, în același timp, avem o cantitate foarte mare de droguri care sunt produse în Europa.”

Canabisul este pe primul loc. Se estimează că aproximativ 22,8 milioane de persoane din UE – 8% – dintre cei cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani au consumat acest drog în ultimul an.

Cocaina este pe locul al doilea, fiind consumată de aproximativ 4 milioane de adulți. Cel mai frecvent utilizat opioid ilicit este heroina.

Dar Goosdeel a precizat că această creștere a „abuzului de polisubstanțe” a fost marcată de prevalența opioidelor sintetice, inclusiv fentanilul – cauza a sute de mii de decese și a unei crize fără precedent în SUA – și a tranchilizantelor precum Valium și Xanax. Agenția a declarat că opioidele au fost găsite în 74% dintre supradozele fatale. Goosdeel a adăugat că autopsiile au dezvăluit adesea și prezența tranchilizantelor.

Luna viitoare, EMCDDA, activă de 30 de ani, va fi redenumită Agenția Antidrog a Uniunii Europene și va obține un mandat mai larg, pentru a monitoriza consumul de droguri, a anticipa noi amenințări și a dezvolta măsuri de prevenire și tratament.

Pink cocaine – ketamină și ecstasy

Abuzul de polisubstanțe are o istorie îndelungată, inclusiv consumul de cocaină cu alcool. În anii 1990, unii consumatori de droguri care au luat MDMA, sau ecstasy, au folosit heroină pentru a atenua senzația de depresie ulterioară.

De asemenea, unele persoane consumau, fără să știe, substanțe care conțineau un amestec de droguri pe care producătorii și traficanții le denaturau în mod deliberat.

În Europa, “Pink cocaine”  ar conține ketamină și ecstasy. Agenția urmărește, de asemenea, „tranq-dope”, care amestecă opioide sintetice și un sedativ pentru animale numit xilazină, găsit pe piața ilicită a drogurilor din Regatul Unit.

Pe lângă fentanil, un alt grup de opioide sintetice periculoase, cunoscute sub numele de nitazine – uneori vândute sub denumirea de „heroină sintetică” – au o prezență tot mai mare pe continentul european.

Ei sunt marii absenți de la Euro 2024!

0

Majoritatea naționalelor calificate au ajuns deja în Germania și așteaptă începutul Campionatului European. Haideți să vedem care sunt vedetele care au rămas acasă și de ce.

Italia va începe „europeanul” fără două dintre cele mai importante nume ale sale. Este vorba despre Francesco Acerbi, care este nevoit să-și urmărească coechipierii la televizor din cauza unei accidentări în zona inghinală (necesită operație), și Sandro Tonali, care are o suspendare de 10 luni, începând cu 27 octombrie 2023, din cauză că a fost implicat într-un scandal de pariuri.

Belgia, coșmarul României din grupa E, va avea la rândul său o absență importantă. Deși Thibaut Courtois și-a revenit după o accidentare grea, el nu va participa la Euro 2024 din cauza unui conflict cu selecționerul Belgiei, Domenico Tedesco. Totul a început de la nemulțumirea lui Courtois că nu i-a fost încredințată banderola de căpitan.

Anglia lasă acasă 3 staruri. Jack Grealish nu a fost convocat din simplu fapt că nu se află într-o formă bună, iar cifrele vorbesc: trei goluri și trei pase decisive în 36 de apariții pentru Manchester City. La fel și Marcus Rashford care a înscris doar de 8 ori în 43 de partide jucate pentru United.

Și Raheem Sterling a avut parte de un sezon slab la Chelsea, iar critica constantă a fanilor se pare că l-a influențat pe selecționerul Angliei.

Franța, fără o emblemă

Paul Pogba va rata și el Campionatul European din Germania, după ce a fost suspendat patru ani pentru utilizarea unei substanțe interzise.

Nici Gavi (Spania) și Gnabry (Germania) nu-și pot ajuta naționalele la European, amândoi fiind accidentați.

Am ajuns în ultimul stadiu. Se fac eforturi ca sistemul energetic să nu intre în colaps

Oficialii din sistemul energetic au acum o singură preocupare: să evite întreruperea alimentării cu energie a consumatorilor. Și asta pentru că s-a permanentizat un dezechilibru major între cerere și ofertă, România producând mult mai puțin decât consumă. Peste toate acestea, în contextul închiderii capacităților și a politicii energiei verzi, Guvernul și-a mai asumat și alimentarea cu energie a Moldovei și Ucrainei. 

1.100 MWh produceau marți, la orele 17, regenerabilele din eoliene și fotovoltaice, la un consum de aproape 7.000 MWh. Chiar și cu o dublare de capacitate, cu încă 3.000 MW din eolian și alți 1.600 MW din fotovoltaic, abia se va asigura, pe timpul zilei și în sezonul cald, doar circa 30% din consum.

La ora actuală, dezechilibrul între cerere și ofertă a atins niveluri alarmante. Nuclearelectrica a vândut pachete de energie, pentru 2025, cu 520 lei MWh, cu o majorare de 20%, fapt care dă un semnal de preț pentru dezastrul care va urma după re-liberalizarea pieței de energie de anul viitor.

”Chiar dacă nu s-a vândut o cantitate foarte mare de energie la prețul de 520 lei/ MWh, este un semnal de preț pentru 2025. Părerea mea este că prețul a fost influențat și de ceea ce s-a întâmplat pe PZU, unde, din luna mai, prețurile au început să crească. Pe de altă parte, veștile din Europa nu sunt tocmai bune. S-a terminat, în mare măsură, dependența de Rusia, dar a început dependența de SUA și Norvegia. Cu puțin timp în urmă, nu știu ce probleme au fost cu gazele în Norvegia și iar au crescut prețurile la gaze. Nu s-a conturat ceva foarte clar pe plan extern care să arate că s-a depășit criza energetică. Și atunci oamenii sunt suspicioși. Așteaptă, așteaptă și, dacă văd că au început să crească prețurile, încearcă să cumpere în avans. Și așa am văzut că Nuclearelectrica a vândut cu un preț mai mare cu 20%. În marea majoritate a timpului, consumăm mai mult decât producem, deci avem nevoie de capacități noi”, ne-a declarat Ion Lungu, fostul președinte al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

Doar fotovoltaice

Din păcate, toate proiectele care sunt anunțate merg pe fotovoltaice, deși factorul de utilizare la fotovoltaice este în jur de 12% din puterea instalată, ne spune fostul președinte al AFEER.

”Am avut și o discuție cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care mă întreba ce ar fi de făcut ca primă chestiune. Și i-am spus că primul lucru este să avem grijă de siguranța în alimentarea consumatorilor. Și a fost de acord cu acest lucru, spunând și el că întâi este siguranța alimentării și apoi energia verde. România trebuie să fie preocupată de siguranța în alimentarea cu energie, chiar dacă este la un preț mai mare. Nu trebuie să ajungem să avem probleme cu alimentarea, pentru că va fi jale. Pentru că, din păcate, așa am ajuns, să ne punem problema siguranței în alimentarea cu energie. Pe de altă parte, prețurile mari la energie au distrus competitivitatea Europei”, ne-a precizat fostul președinte al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România, Ion Lungu.

Criza evoluează

Fără capacități noi de producție, cererea este mai mare decât oferta, iar prețurile vor exploda, susține fostul președinte al AFEER, care și-a exprimat convingerea că România va avea probleme, mai ales că nu există semnale de stabilizare în zona energiei electrice. ”Noi ne bucurăm acum că prețurile la energie și la gaze sunt duble față de dinainte de criză. Sunt necesare investiții mai substanțiale în zona de stocare, pentru a prelua energia intermitentă a regenerabilă. Tehnologii mai ieftine le găsim în China, dar acolo avem interdicție, așa că noi căutăm soluțiile mai scumpe”, a afirmat Ion Lungu, fostul președinte al AFEER. În ce privește energia produsă în centralele pe gaze, aceasta va fi cea mai scumpă, având în vedere că nici criza gazelor nu s-a finalizat ci, dimpotrivă, se anunță o escaladare a acesteia.

Cristiano Ronaldo, cerut selecționer al Portugaliei!

0

Nu există niciun semn cum că CR7, câștigător a 5 Baloane de Aur ar avea în plan să-și agațe ghetele în cui. Ba, din contră, la cei 39 de ani ai săi continuă să bată recorduri! Ce-i drept, în Arabia Saudită, dar, cifrele sunt cifre! Ronaldo a marcat de 50 de ori pentru Al-Nassr în sezonul proaspăt încheiat.

Deși se pregătește să facă o surpriză frumoasă pe teren, în tricoul Portugaliei, a apărut deja scenariul cum că CR7 ar putea deveni selecționer al naționalei sale.

Ideea îi aparține irlandezului O’Shea, fostul său coleg de la United, care la momentul actual își antrenează naționala.

Înainte de a disputa un meci amical împotriva lui Cristiano Ronaldo, O’Shea a delcarat: „Cunoscând ce fel de persoană este, dedicația și profesionalismul său, sunt sigur că are planuri să continue în cadrul Portugaliei și în viitor. Cred că are ambiții pe termen lung, să își antreneze țara în turneele viitoare.”

Toată lumea se întreabă cât va mai putea Ronaldo să conteze în competiții importante, având în vedere că, deși are rezultate bune, este în faza de final a carierei sale.

O’Shea crede că „Ronaldo va fi o parte-cheie a performanțelor Portugaliei, cu siguranță” și are încredere în fostul său coechipier.

CR7 a marcat de 128 de ori în cele 206 de meciuri jucate pentru țara sa.

Bani de la buget pentru instruirea piloților ucraineni. Milioanele de euro ajung tot la americani

Președintele Klaus Iohannis nu numai că ne-a pus ținta pe spate prin crearea centrului european de instruire a piloților ucraineni pe F-16, ci a obligat România să suporte și toate costurile în acest sens. Astfel, milioanele de euro vor ajunge, în principal, tot la americani, având în vedere că Lockheed Martin, producătorul avioane de luptă din SUA, a pus la dispoziție instructori și personal tehnic pentru Baza Aeriană de la Fetești. Mai mult, MApN a cerut schimbarea legislației naționale, care nu permite finanțarea din bugetul de stat a unei armate străine.

De dragul lui Zelenski, austeritatea a fost suspendată, temporar, în România, pentru a permite cheltuieli uriașe necesare instruirii piloților ucraineni. Sumele, de ordinul milioanelor de euro, ținute la secret de Guvern, vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Cheltuielile sunt destinate plății contractelor necesare instruirii personalului ucrainean, precum și pentru cartiruire, hrănire, transport, combustibil consumat în procesul de instruire, asigurarea echipamentului special și alte bunuri și servicii conexe. Cum Lockheed Martin, producătorul avioanelor de luptă din SUA, a pus la dispoziție instructori și personal tehnic pentru Centrul European de Instruire F-16 din România, care va funcționa în Baza Aeriană 86 Fetești, este de la sine înțeles unde vor ajunge banii din bugetul țării. Mai mult, proiectul de ordonanță de urgență, elaborat de MApN, prevede și abilitarea ministerului de a încheia aceste contracte, fără licitații.

Motivele sunt legate de ”caracterul sensibil al lucrărilor și serviciilor ce necesită a fi contractate și de natura confidențială a activităților ce au ca scop instruirea personalului ucrainean, precum și de caracterul urgent al acestei activități, aplicarea legislației care reglementează achizițiile publice conducând la imposibilitatea realizării instruirii personalului ucrainean din cauza termenelor reglementate de legislație și a posibilității contestării procedurilor de achiziție”.

Finanțare ilegală

Deși centrul de la Fetești a fost inaugurat în noiembrie anul trecut, iar instruirea piloților a demarat la începutul acestui an, MApN abia acum s-a trezit că legea românească nu-i permite să finanțeze o armată străină. Astfel, Ministerul Apărării justifică elaborarea unei ordonanțe de urgență prin caracterul de noutate și lipsa cadrului legal al părții române pentru suportarea cheltuielilor determinate de instruirea personalului ucrainean.

”În lipsa unei intervenții legislative imediate privind stabilirea unor norme naționale aplicabile, se va crea o stare de incertitudine juridică și vor apărea dificultăți de ordin tehnic, care ar putea conduce la imposibilitatea concretizării angajamentului asumat. Potrivit prevederilor art.14 alin (2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, nicio chletuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din buget, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială. Totodată, este necesară asigurarea fundamentului organizării și funcționării facilității de instruire pentru personalul care operează aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană – Fetești, în conformitate cu prevederile art.XXIV din OUG nr.90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin programul de convergență”, se precizează în motivarea proiectului de act normativ.

Ne crește profilul strategic

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, activitatea de instruire a personalului ucrainean are potențial de transmitere a unui mesaj de coeziune în interiorul UE, NATO și al statelor partenere, conducând astfel la consolidarea sistemelor democratice și a normelor statului de drept, atât în plan național, cât și aliat. ”Instruirea personalului ucrainean, cu finanțare de la bugetul de stat, va contribui la creșterea profilului strategic al României la nivelul NATO și UE, cu impact asupra intereselor proprii de securitate”, susține MApN. Totodată, ministerul invocă și declarația comună a președinților României și Ucrainei, cu prilejul vizitei oficialului ucrainean la București în octombrie 2023, prin care țara noastră și-a asumat, la cel mai înalt nivel, implicarea în procesul de instruire a personalului ucrainean.

Mai mare înseamnă mai bine: startup-urile europene pot să învețe lecții din America

0

Ideea că mai mare este întotdeauna mai bine a pătruns în mediul de afaceri de zeci de ani, iar mulți cred cu tărie că acesta este motivul pentru care SUA au devenit cea mai puternică economie. În schimb, Europa rămâne în urmă.

Capitaliștii preferă America din cauza dimensiunii masive a pieței și a reglementărilor de afaceri în general laxe, spune Patricia Pastor, fondatoarea Next Tier Ventures.

Unul dintre cele mai importante motive pentru care Europa ar putea primi mai puține investiții de capital de risc este strategia sa de finanțare nepractică.

Startup-urile americane, obligate să demonstreze cât de profitabil este conceptul lor

În comparație cu startup-urile americane care supraviețuiesc cu un buget foarte mic până la sosirea finanțării, cele europene sunt pline  de bani încă de la început. Startup-urile americane sunt obligate să demonstreze cât de profitabil este conceptul lor. Acest lucru umflă evaluarea pe termen lung și se asigură că o companie poate porni la drum înainte ca investitorii să verse dolari în ea.

Finanțarea este un obstacol major pentru firmele europene nou înființate, în special pentru capitalul de creștere. În comparație cu cele 271 de miliarde de dolari de care dispun capitaliștii de risc americani, cei din Europa au doar 44 de miliarde de dolari. Nu ar trebui să fie așa, deoarece numărul de startup-uri active este relativ apropiat, iar mai multe țări europene au un PIB comparabil cu cel al Americii.

Europa nu poate concura cu Silicon Valley

Mulți investitori și fondatori văd Europa ca pe un loc bun pentru a începe o afacere, dar nepotrivit pentru a promova unicorni, iar această linie de gândire ține Europa pe loc. Cea mai bună modalitate de a elimina problema este adoptarea unui model de finanțare de tip american și crearea mai multor incubatoare pentru a sprijini inovarea.

Cu toate că această abordare va reduce numărul de startup-uri care apar în Europa, amânarea strângerii de fonduri până când se demonstrează că există tracțiune va ajuta în cele din urmă compania, investitorii și comunitatea.

Noile centre tehnologice vor fi vitale pentru a oferi resurse și pentru a îmbunătăți șansele de succes ale unei companii. Cercetările arată că 31% dintre startup-urile americane care primesc finanțare de tip Seed(prima rundă care acoperă prețul unei propuneri) progresează.

Doar 19% dintre startup-urile europene ajung la aceleași realizări.Se poate datora faptului că startup-urile americane au realizat deja vânzări, în timp ce cele europene nu și-au dovedit pe deplin profitabilitatea.

Europa nu ar putea concura în prezent cu giganții din Silicon Valley. Și-a vândut companiile fanion și se confruntă cu fragmentarea și birocrația. Ar trebui să-și modifice modelele de finanțare a startup-urilor și să cultive hub-uri tehnologice esențiale pentru extinderea pe scena mondială. Va fi nevoie de timp pentru ca Europa să ajungă din urmă America, dar poate să învețe lecții din America.

Bancherii centrali joacă din nou pe nervii împrumutaților

Săptămâna trecută, Banca Centrală  Europeană a început să reducă costurile de împrumut pentru prima dată în aproape cinci ani. Acum, președinta instituției din Frankfurt,  Christine  Lagarde, spune că “ratele dobânzilor nu se află pe o traiectorie liniară descendentă”, iar factorii de decizie  ar putea aștepta mai mult de o ședință înainte de a le reduce din nou.

Parcă eliminând ideea că un șir de mișcări ar putea urma în curând reducerii cu un sfert de punct procentual a ratei de depozit la 3,75%, Lagarde a declarat într-un interviu acordat Expansion, Handelsblatt, Il Sole 24 Ore şi Les Echos că „am adoptat decizia adecvată, dar asta nu înseamnă că ratele dobânzilor sunt pe o traiectorie liniară descendentă. Ar putea exista perioade în care nu modificăm nivelul dobânzilor”.

Întrebată dacă asta înseamnă că ar putea lăsa ratele neschimbate pentru mai mult de o ședință a consiliului de guvernare al băncii, ea a răspuns: „Este posibil. Trebuie să așteptăm și să vedem cum evoluează costurile forței de muncă. Și trebuie să vedem că veniturile continuă să absoarbă creșterile de până acum”.

„Nu am încheiat ciclul de înăsprire a politicii monetare”

Piețele se așteaptă acum la puțin peste o reducere a ratei dobânzii în cele patru ședințe rămase ale BCE în acest an și între 3 și 4 reduceri până la sfârșitul anului 2025, potrivit Reuters.

Comentariile lui Lagarde se adaugă la indicațiile conform cărora este puțin probabil ca BCE să fie pregătită să reducă din nou ratele la următoarea ședință din 18 iulie, deoarece noile date trimestriale privind salariile din zona euro nu vor fi disponibile decât după această dată, notează Financial Times.

BCE a ridicat semne de întrebare în rândul unor analiști prin reducerea ratelor înaintea omologilor săi din SUA și Marea Britanie, într-un moment în care economia zonei euro se redresează, inflația a crescut recent, iar salariile continuă să crească într-un ritm aproape record.

Se așteaptă ca Fed să mențină ratele dobânzilor la un nivel scăzut în fața unei inflații persistente la reuniunea din această săptămână, iar Banca Angliei ar putea face același lucru la reuniunea de săptămâna viitoare.

De la reuniunea BCE de săptămâna trecută, alți câțiva membri ai consiliului de stabilire a ratelor au declarat că, în opinia lor, ar trebui să adopte o abordare prudentă și graduală a politicii monetare în lunile următoare.

„Nu am încheiat ciclul de înăsprire a politicii monetare”, a conchis Lagarde. „Suntem încă în teritoriu de înăsprire și trebuie să continuăm atât timp cât este nevoie pentru a readuce inflația la 2%.”

Ea a descris creșterea costurilor cu forța de muncă, profiturile mai mari ale companiilor și scăderea productivității lucrătorilor – toate acestea împingând în sus presiunile asupra prețurilor – ca fiind puncte „slabe” și a declarat că BCE trebuie să vadă că datele se  îndreaptă în direcția corectă. Prin urmare, împrumutații  trebuie să se înarmeze cu răbdare –  și cu nervi tari.

Afaceri europene. Companiile străine luau toți banii. Subcontractorii români, lăsați cu buza umflată

Ministerul Transporturilor a cerut modificarea Legii achizițiilor publice, după ce a constatat că banii din ajustările de valori din contracte, necesare din cauza majorării generale a prețurilor, ajungeau doar la marile companii străine. Acestea refuzau pur și simplu să ajusteze prețurile subcontractoilor români, care duceau greul, pe motiv că nu era prevăzut, ad litteram, în lege, împingându-i, astfel, spre faliment.

Proiectele mari, din fonduri europene, au fost și sunt adjudecate, în marea lor majoritate, de companiile străine, în special din UE, care îndeplinesc cerințele complexe din caietele de sarcini, trecând, imoral și neconcurențial, activele firmei mamă, și nu ale subsidiarei din România. În acest fel, firmele românești erau excluse din start de la licitații, singurele poziții pe care le mai puteau ocupa fiind acelea de subcontractori. Pe principiul noi câștigăm contractul și voi munciți.

În ultimii 3 ani, prețurile din sectorul construcții au explodat, astfel că Guvernul a fost obligat să reglementeze prin act normativ ajustarea prețurilor din contractele publice, cu adaptare la noile realități. Pe acest fond, după nenumărate plângeri ale societăților românești, care subcontractaseră lucrările, Ministerul Transporturilor a solicitat, într-un proiect de ordonanță de urgență, schimbarea Legii achizițiilor publice, pe motiv că firmele străine care figurau ca și contractori păstrau toți banii din ajustări.

”Mai multe companii naționale cu capital integral de stat, subordonate Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, au raportat că, pe parcursul implementării contractelor de achiziție publică/ sectoriale/ acordurilor-cadru, subcontractanții au notificat anumite conduite ale contractanților care ar intra în contradicție cu voința generală și specială a legiuitorului în materia ajustărilor, prin care s-a urmărit o distribuire echitabilă a impactului crizelor și fluctuațiilor economice, respectiv pe lanțul obligațional extins și în raport cu totalitatea actorilor implicați în realizarea unui proiect de investiție public”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Au profitat de portițele legislative

La aplicarea ordonaței privind ajustarea prețurilor, au apărut numeroase problematici practice, incluzând dificultăți în implementarea ajustărilor proporționale în raport cu activitățile subcontractate. Aceste inechități emană din constatările înregistrate în practica de achiziții publice, care reflectă discrepanțe semnificative între valorile ajustărilor de prețuri decontate contractanților și cele transmise de către aceștia din urmă, la rândul lor, subcontractanților, pe lanțul obligațional, susține Ministerul Transporturilor.

Notificările transmise de către subcontractanți au evidențiat că, deși contractele de subcontractare prevăd clauze „back-to-back”, acest mecanism contractual nu a fost reflectat integral în cadrul contractelor de subcontractare sub aspectul includerii unor clauze exprese de ajustare a prețului. Totodată, în contractele de subcontractare care prevăd atât clauze „back-to-back”, cât și clauze de ajustare a prețului, acestea din urmă au un procent de ajustare diminuat față de procentul de ajustare aplicat în cazul contractelor de achiziție publică și sectorială. ”Subcontractanții au solicitat contractanților renegocierea clauzelor de ajustare, pentru a reflecta procentul aplicat în cazul contractelor de achiziție publică, coroborat cu obligația de a da eficiență principiului<<back-to-back>>, însă aceste solicitări au fost respinse de către contractanți, invocând lipsa temeiului legal de nivel primar”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență.

Consecințe dezastruoase

Menținerea acestei situații ar duce la creșterea costurilor, întrucât, subcontractanții, neprimind ajustări proporționale cu contribuția lor, pot fi nevoiți să își mărească prețurile în contractele viitoare pentru a compensa pierderile, ceea ce ar putea duce la creșterea generală a costurilor pentru proiectele de infrastructură, consider Ministerul Transporturilor. Printre consecințele semnalate de minister se mai numără scăderea calității lucrărilor executate, din cauza subfinanțării,  instabilitatea în sectorul construcțiilor, întrucât discrepanța în compensații poate duce la instabilitate financiară pentru subcontractanți, precum și diferendele și litigiile care apar, dat fiind că inechitatea în decontările financiare poate genera un număr crescut de dispute legale între contractanți și subcontractanți, care pot afecta derularea și finalizarea proiectelor.

Reacție târzie

Deși târziu pentru multe dintre firmele românești aduse în faliment, Ministerul Transporturilor a decis să instituie un mecanism clar și echitabil de aplicare a ajustărilor de prețuri, care să garanteze că acest remediu legal este distribuit proporțional între contractanți și subcontractanți, în funcție de valoarea și ponderea lucrărilor efectuate sau serviciilor prestate. Cea mai importantă modificare legislativă instituită este stabilirea unei obligații de natură legală cu privire la ajustarea/actualizarea din contractul de subcontractare, care va permite o reglementare mai suplă a raporturilor de pe lanțul de subcontractare, în cazul contractelor viitoare și ale efectelor viitoare ale contractelor aflate în derulare, dar și o regularizare/reglare istorică a sumelor cuvenite și neachitate de contractant subcontractantului din contractele încheiate anterior și aflate în derulare.

Nu pariați împotriva dolarului!

Au trecut opt decenii de la Conferința de la Bretton Woods, când dolarul american a devenit pilonul central al economiei mondiale și al politicii economice americane. Și, timp de 80 de ani, am asistat, de asemenea, la previziuni privind apropiata dispariție a dolarului.

Când președintele american Richard Nixon a dezlegat dolarul de aur în 1971, un jurnalist britanic proeminent a declarat că a fost „momentul detronării oficiale a dolarului atotputernic”, notează Foreign Policy. Unii au văzut introducerea euro în anii 1990 ca fiind momentul dispariției dolarului.

Criza financiară globală și ascensiunea Chinei în anii 2010 au determinat mulți economiști să prezică faptul că yuanul ar putea deveni moneda de rezervă a lumii. În cele din urmă, invazia Rusiei în Ucraina în 2022 și sancțiunile conduse de Occident împotriva Moscovei au ridicat întrebări cu privire la o viitoare „lume post-dolar”.

E adevărat, țările depun eforturi pentru a deveni mai puțin dependente de dolar în ceea ce privește comerțul și pentru a se distanța de sistemele de plată americane. Dar viitorul nu este o alegere binară între dominația dolarului și așa-numita de-dolarizare.

„Singura monedă care a jucat vreodată un rol atât de important în comerțul internațional”

Economia americană este cea mai mare din lume, cu cele mai profunde piețe de capital și cele mai de încredere instituții financiare. Dolarul rămâne un refugiu financiar sigur și cel mai fiabil mijloc de schimb și rezervă de valoare, nu doar pentru Statele Unite, ci la nivel global.

Ceea ce s-a schimbat: concurenții Americii – și unii parteneri – își forțează limitele autonomiei financiare în cadrul sistemului bazat pe dolar, încurajați de progresele tehnologice și de revizionismul geoeconomic. Dar suntem departe de un punct de inflexiune în care să vedem vreun efort concertat pentru a-l schimba cu adevărat.

Dacă poziția dolarului ar trebui să se schimbe, ar fi rezultatul unei evoluții, nu al unei revoluții. Tot mai multe țări vor testa și vor implementa măsuri pentru a limita raza de acțiune a dolarului. Tehnologiile financiare emergente vor cataliza noi teorii ale schimbării și o serie de acorduri financiare multilaterale.

Între timp, factorii de decizie occidentali și liderii de afaceri vor trebui să protejeze poziția istorică a dolarului, chiar dacă economia americană își asumă datorii mai mari într-o lume mai puțin stabilă. Dolarul va continua să susțină economia globală în viitorul apropiat.

După cum subliniază economistul Michael Pettis, dolarul este „singura monedă care a jucat vreodată un rol atât de important în comerțul internațional”.

Dolarul reprezintă 58% din rezervele valutare din întreaga lume. Este implicat în 88% din toate tranzacțiile valutare. Internaționalizarea unei alte monede decât dolarul este încă la distanță.

Mișcarea către de-dolarizare rămâne marginală. Pentru ca dolarul să își piardă coroana, ar fi nevoie de o serie de eșecuri politice la Washington și detractorii dolarului să creeze alternative care să fie atractive nu numai în economiile autoritare, ci și la nivel global. Sistemul financiar este în schimbare și nimic nu este sigur. Dar ar fi totuși greșit să pariați împotriva dolarului.

Aroganța, adevărata miză a lui Macron?

Decizia președintelui francez Emmanuel Macron de a convoca alegeri anticipate –  după ce partidul de extremă-dreapta Rassemblement National (RN) a obținut mai mult decât dublul voturilor alianței sale centriste Renaissance(RE) –  a fost întâmpinată cu surpriză și consternare.

De asemenea, a reapărut o critică de lungă durată la adresa lui Macron, potrivit CNBC,  în special din partea comentatorilor și adversarilor politici, care îl consideră arogant, egoist și, poate mai îngrijorător în ochii lor, un lider dispus să pună în pericol stabilitatea Franței în ceea ce este văzut ca un „joc politic uriaș”.

Bun de gură

În timp ce își anunța decizia de a dizolva parlamentul, Macron, bun de gură, le-a spus alegătorilor că le-a „auzit” preocupările și că „nu le va lăsa fără răspuns”. Primul tur de scrutin va avea loc pe 30 iunie, iar al doilea pe 7 iulie.

Analiștii au declarat că decizia lui Macron a fost probabil un pariu tactic, președintele sperând că 1) înfrângerea din alegerile europarlamentare a fost rezultatul unui vot de protest și nu al unei nemulțumiri mai profunde față de conducerea sa și 2) că perspectiva unei preluări a puterii de către extrema dreaptă va mobiliza electoratul centrist să voteze pentru partidul său în a  împiedica RN să obțină o majoritate absolută în Adunarea Națională, camera inferioară a parlamentului.

Decizia lui Macron îl face să pară agorant, spun criticii săi, o acuzație care i-a fost adusă și în anii precedenți – un politician dispus să joace la zaruri viitorul țării.

Liberation a descris convocarea alegerilor anticipate drept un „risc extrem”, Les Echos „un joc de poker”, în timp ce Le Figaro a titrat „Șocul”.

În 2017, un Macron îmbrăcat într-un costum scump a stârnit controverse prin faptul că i-a descris pe opozanții reformelor sale în domeniul muncii drept „leneși” (a devenit un strigăt de raliere pentru protestatari) și a fost văzut ca fiind departe de preocupările alegătorilor cu privire la locuințe și costul vieții.

El a fost acuzat frecvent că este un apărător al celor bogați și un „președinte al bogaților”, o acuzație care a alimentat protestele „vestelor galbene” din 2018 și 2019.

De două ori aroganță

Fie că este meritată sau nu, reputația de arogant a lui Macron este greu de înlăturat. Robert Ladrech, profesor emerit de politică europeană la Universitatea Keele, a declarat că ultimul apel electoral al lui Macron „ar putea fi considerat arogant din două motive – atât personal, cât și instituțional”.

„În primul rând, el a interpretat votul pentru Parlamentul European ca pe o insultă personală, ca pe o respingere a direcției sale de politică internă.(…). În al doilea rând, un  alt președinte francez, Laques Chirac,  a mai dizolvat parlamentul după doar câțiva ani de mandat pentru a convoca noi alegeri, în speranța de a-și mări majoritatea. A ratat-o în stil mare, fiind forțat să coabiteze cu un prim-ministru de stânga, Jospin. În orice caz, este un pariu din partea lui Macron – aroganță dacă el crede că poate câștiga și aroganță dacă crede că o victorie a RN ar putea să-i ia vântul din pânze până la alegerile prezidențiale din 2027.”

Captură de proporții. 17 pistoale ascunse într-un camion, descoperite la Vama Calafat – FOTO

1

Captură de proporții, la intrarea în țară. Mai multe arme au fost descoperite ascunse într-un camion.

O persoană a fost prinsă în flagrant, la Vama Calafat, în timp ce transporta ascunse, într-un camion, nu mai puțin de 17 pistoale calibru 9 mm, fără serie și fără muniția aferentă. Ce a urmat?

Din câte au anunțat, marți, autoritățile, persoana în cauză – cetățean străin – nu ar fi putut prezenta documentele de proveniență pentru acestea. Armele au fost ridicate pentru cercetări.

Unde erau ascunse armele

sursa foto: politiaromana.ro

„La data de 10 iunie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au documentat activitatea infracțională a unei persoane (cetățean străin), cercetată pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Astfel, aceasta a fost prinsă în flagrant delict de către polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat la intrarea în țară, în timp ce ar fi transportat într-un camion, ascunse în interiorul și în paravantul cabinei, 17 pistoale, calibrul 9 mm, fară serie și fără muniția aferentă, pentru care persoana în cauză nu ar fi putut prezenta documentele de proveniență”, anunță, marți, IGPR, într-un comunicat.

sursa foto: politiaromana.ro

Potrivit sursei citate, cele 17 arme au fost ridicate pentru cercetări, fiind dispusă o constatare criminalistică. „Astfel, conform raportului de constatare, arma pusă la dispoziţie este o armă de foc scurtă, tip pistol, ce corespunde categoriei armelor de foc letale”, comunică IGPR.

Reținut pentru 24 de ore

Cetățeanul intrat în vizorul autorităților române a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți, 11 iunie, urmează să fie dus în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă.

„În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, persoana în cauză a fost reţinută de către poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

În cursul zilei de 11 iunie a.c., aceasta urmează să fie prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă”, mai anunță IGPR.

Sacu, bacu și babacu

Cam așa arată rezultatele primului scrutin din acest an. Saci cu voturi plimbate la 50 de grade pe asfalt. Polițiști care păzesc mai abitir decât pliculețele ucigașe. Urlete, țipete, scandal cu melodia stabilității în fundal. 

Bacalaureatul care începe în iunie nu prea mai are importanță în condițiile în care cei fără bac la timpul lui taie și spânzură în majoritatea comunităților țării. Liderii guralivi și imberbi din toate zonele sistemului politic se felicită pentru marea victorie. Au trimis oile la vot și s-au ales. Babacii jubilează. Majoritatea odraslelor s-au ales și ele. Cei cărora nu le-au ieșit pasențele fac calcule de investiții pentru toamnă. După asta oile se bagă în staul și poate începe marea resetare. Ciobanii nu au nevoie de bac ca să le mâne. Cu inteligența lor proverbială oile se duc singure. Mai bine la muls sau tăiere decât să le sfârtece dureros ursul protejat de activiștii de mediu.

Cea mai mare bulă care a plesnit deasupra dragii noastre patrii este că doi falnici reprezentanți ai nației vor cădea peste centrul UE precum baloanele cu îngrășăminte bio  exportate din Coreea de Nord către Coreea de Sud. Diaspora noastră muncitoare cu palmele,  îi trimite pe Șosoacă și Lazarus în Parlamentul European. Ca să arate Occidentului ce națiune educată și respectabilă este România în Europa. Sau poate ne salvăm onoarea invocând atacurile cibernetice ale Rusiei.

Altă Bulă a speranței spartă cu același sunet sinistru este USR, partidul anti corupție. Poate și din cauză că în această construcție politică care ne-a dat speranțe acum vreo 8 ani,  babacul are probleme la el acasă și unchii în colonii.  Știu în USR niște tineri minunați, cu mai mult decât bacul la zi, idealiști și muncitori. A căror muncă a fost confiscată de niște fripturiști. Vina este a liderului care nu a vrut să spună NU acelor interese care au distrus nucleul de valori al partidului. Voiculescu  și Barna vor sta într-un fotoliu călduț la PE, babacii lor vor închina o cupă de șampanie,  bacul primului va deveni document secret, iar cei care și-au investit visurile în lupta care să îi ducă pe fripturiști la UE, se vor alege cu praful de pe tobă. Toba care va bate pentru trecerea trupelor de sub conducere franceză sub conducere germană după demisia lui Drulă cel care a condus partidul spre culmi de corectitudine și progres. Alături de Clotilde & comp. Așa spun ciorile din Cișmigiu. Ele zboară liber pentru că suntem în Schengen aerian.

Bula numărul 3 (PeSeDe) a împrăștiat vopsea roșie de miei peste toate câmpurile țării. La Constanța s-a blocat, că deh, bacul neluat corect  lasă urme. Citite informațiile din satelit de partenerii strategici care au mare nevoie de militari în zonă. Se pare că au nevoie și mai „acote” la Bucale. Vin prezidențialele și pentru stabilitate, zic ciorile din Cișmigiu, că avem nevoie de un oștean credincios în slujba țării. Chiar așa, ăstora de se ocupă cu pictura politică nu le-a spus nimeni ca din roșu cu verde iese ….maro. Minunată culoare pentru un produs dacă miroase frumos.

 

Urmează prezidențialele și nu aș vrea sa fiu în locul lui Ciolacu după această victorie de etapă. Roșul și cu galbenul dau portocaliu. Prea multă văpaie în augustul încălzirii globale. Victoriile de etapă sunt precum câștigul la prima instanță și condamnarea la apel. Sacul nu salvează lipsa bacului când se schimbă babacul.