Se anunță o nouă zi cu temperaturi mai mari decât cele normale la această dată, în unele zone din țară. Disconfortul termic se va menține ridicat.
Valul de căldură va persista și miercuri, în unele zone ale țării. Temperaturile vor ajunge la 34-35 de grade.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis încă de marți o atenționare Cod galben, ce va fi valabilă pe parcursul zilei de miercuri, 26 iunie.

Potrivit avertizării meteorologilor, valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și Munteniei și se va extinde în Banat. „Disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă.
Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34…35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade”, au anunțat specialiștii ANM.
Cod galben nowcasting de vânt puternic
Pe de altă parte, Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineață, 26 iunie, o atenționare nowcasting Cod galben de vânt puternic, pentru mai multe localități din județul Caraș- Severin. Atenționarea va fi valabilă până miercuri la ora 12.
Potrivit ANM, sunt vizate localitățile Moldova Nouă, Oravița, Bozovici, Pojejena, Berzasca, Prigor, Sichevița, Răcășdia, Sasca Montană, Lăpușnicu Mare, Bănia, Dalboșeț, Coronini, Eftimie Murgu, Ciclova Română, Gârnic, Șopotu Nou, Socol, Berliște, Cărbunari, Naidăș, Vrani, Ciuchici, din județul Caraş-Severin.
Acolo unde, conform meteorologilor, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50-70 km/h.