Franța are un nou prim-ministru. La o lună și jumătate după ce președintele Emmanuel Macron a acceptat demisia lui Gabriel Attal, privit nu cu mult timp în urmă ca o vedetă politică în ascensiune, Macron l-a numit pe Michel Barnier din partidul de centru-dreapta Les Republicains (LS). Ce înseamnă pentru Franța? După mizeria electorală din această vară, în care niciun partid sau coaliție – nici centriștii lui Macron, nici stânga, nici extrema dreaptă – nu și-a asigurat o majoritate totală în legislatura Franței, politica franceză este încă în evoluție.

Cotidianul de dreapta Le Figaro raportează, în special, că Barnier intenționează să redeschidă dezbaterea foarte presurizată privind reformele guvernamentale în domeniul pensiilor, o controversă politică de referință în timpul mandatului lui Macron. Numirea miniștrilor nu va urma un calendar definit și pare a fi o sarcină delicată, având în vedere o mulțime de facțiuni concurente din Assemblee Nationale. Numirea lui Barnier nu pune capăt crizei politice însă pregătește calea pentru noi întrebări, într-o situație care rămâne extrem de incertă. Să nu uităm ca Barnier a petrecut cea mai mare parte a ultimelor două decenii la Bruxelles, lucrând în diferite funcții în UE, permițându-i să beneficieze de imaginea unui tehnocrat dezinteresat și apolitic, ca să nu mai vorbim de cea a unui om de stat în vârstă – este cel mai bătrân PM din Franța modernă – un contrast față de predecesorul său, care era cel mai tânăr.

Pe de altă parte, el este un politician de o viață și nu este străin de politica franceză, un politician care a candidat pentru nominalizarea la președinția partidului său, Republicanii sau LR, în 2022. O combinație care-i va permite să navigheze într-un peisaj politic francez controversat pe măsură ce Franța intră în negocierile bugetare la UE. Ieșirea din impasul post-electoral pentru Barnier nu rezolvă criza politică mai largă a lui Macron și a Franței. Macron a mizat totul pe a ține extrema dreaptă departe de putere. În schimb, stânga s-a dovedit a fi o forță mai eficientă decât coaliția centristă a lui Macron în prevenirea unui guvern de extremă dreapta.

Cu toate acestea, Macron a ales să ocolească NFP (Noul Front Popular este o largă alianță electorală a partidelor politice de stânga din Franța lansat pe 10 iunie 2024 ca răspuns la alegerile legislative anticipate) datorită prezenței în rândurile sale a partidului de extremă stânga Franța Nesupusă a lui Jean-Luc Melenchon, alegând în schimb un premier care ar putea calma extrema dreaptă, făcându-se în esență dator față de antagonistul său șef și subminând promisiuni fundamentale pe care le-a făcut susținătorilor săi. Acest lucru nu numai că îi slăbește și mai mult propria poziție politică, dar va face, de asemenea, incredibil de dificil pentru membrii de centru-dreapta ai coaliției sale centriste – dintre care unii se pregătesc deja pentru alegerile prezidențiale din 2027 – să facă un argument credibil pentru a se diferenția de extrema dreapta. Între timp, deși RN (partidul de extremă dreapta Reuniunea Națională –RN-condus de Marine Le Pen) și-a semnalat deschiderea față de Barnier, și-a condiționat sprijinul pentru acesta de o modificare a legilor electorale pentru a permite o reprezentare proporțională, precum și noi alegeri legislative cât mai curând posibil, adică în iulie anul viitor. În schimb NPF a chemat la demonstrații pentru a protesta împotriva refuzului lui Macron de a numi un prim-ministru din rândurile sale.

Tangoul dintre Emmanuel Macron și dreapta început în 2017 a luat o nouă întorsătură odată cu numirea lui Michel Barnier în funcția de prim-ministru. Ani de zile, președintele francez a lucrat în mod constant pentru a slăbi partidul conservator Les Republicains (LR), urmărind să-i absoarbă baza de alegători, având, de asemenea, nevoie de parlamentarii săi ca să adopte legislația trecută prin Parlament după pierderea majorității sale în 2022. În ciuda acestui fapt, el a nu a fost niciodată în favoarea unei coaliții cu dreapta, nedorind să-și împartă puterea cu un partid care a obținut 4% la alegerile prezidențiale. Dizolvarea Assemblee Nationale declanșată la 9 iunie a forțat în cele din urmă ambele părți să încheie o „înțelegere”.

Cunoscut în LR ca un „macronist dezamăgit”, Barnier fusese deja luat în considerare pentru rolul de prim-ministru în 2020. De atunci, fostul negociator pentru Brexit a ținut legătura cu șeful de cabinet al președintelui, Alexis Kohler, împingându-și interesele cu acest puternic aliat, care a pledat cu fermitate pentru numirea lui Barnier, văzându-l drept o alegere sigură și ortodoxă. Numindu-l pe calmul și politicos Barnier, care nu a fost niciodată o figură extravagantă în dreapta, Macron speră să păstreze stăpânirea fermă asupra lucrurilor. La preluare funcției Barnier a precizat încă de la început că nu are intenția de a fi redus la rolul de executor sau asistent și că își va aduce „valoarea adăugată”, dând un nou ton politici cabinetului francez. Drept consecință nu i-a mulțumit lui Macron în primul său discurs. Astfel a semnalat că nu va fi subordonat omului care l-a numit. Și totuși Barnier va continua ”macronismul” sau va marca sfârșitul său? „Lumea nouă” a lui Macron a dispărut. Sub presiunea din toate părțile pentru a numi un prim-ministru și pentru a pune capăt crizei politice începute de decizia sa de a dizolva Assemblee Nationale, Emmanuel Macron i-a pus următoarea parte a celui de-al doilea mandat în mâinile lui Michel Barnier, membru din partidul conservator Les Republicains (LR), joi, 5 septembrie.

Până târziu dimineața, Macron încă ezita între Barnier și fostul premier socialist Bernard Cazeneuve, două întruchipări ale „lumii vechi” și ale „partidelor vechi” criticate de susținătorii lui Macron. Miercuri dimineață, 4 septembrie 2024, șeful de cabinet al lui Macron, Alexis Kohler, un prieten al lui Barnier, l-a contactat. În acea după-amiază, Barnier a mers cu bicicleta la Palatul Elysee pentru prima sa întâlnire unu-la-unu cu Macron. Gaullistul a beneficiat de bunăvoința extremei-dreapta Rassemblement National (RN), care a decis să-i dea o șansă ca noul premier.  „Se pare că îndeplinește cel puțin primul criteriu pe care l-am cerut, și anume cineva care este respectuos față de diferitele forțe politice”, a declarat pentru media Marine Le Pen după numirea lui Barnier. Ce ne spune istoria recentă despre relația Barnier-Macron? În timpul alegerilor primare prezidențial din noiembrie 2021, în timp ce s-a prezentat drept „Biden-ul francez”, Barnier a denunțat conducerea „solitară și arogantă” a lui Macron și a numit politicile sale „un eșec”.

Cu toate acestea, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2022, Barnier l-a susținut în cele din urmă pe Macron „fără scrupule” împotriva lui Le Pen. Macron mizează, de asemenea, pe presupusa lipsă de ambiție prezidențială a lui Barnier, acum în vârstă de 73 de ani, și speră că bărbatul poreclit cândva „domnul 110 volți” din dreapta va readuce „respectul” în dezbaterea publică și va promova o guvernare „calmă”. Urmează aprobarea Parlamentului unde se așteaptă să obțină 235 de locuri în coaliția sa, combinând sprijinul coaliției lui Macron (166 de locuri), LR (47) și grupului centrist LIOT (Libertes, independants, outre-mer et territoires, 22), dar încă departe de 289 necesare pentru o majoritate totală. Aici intervine partidul lui Le Pen RN care are 142 de locuri.

Le Pen devine ”judecătorul” mandatului lui Barnier. Pur și simplu, Franța este încă înfundată în tulburări politice. Și odată cu încheierea Jocurilor Paraolimpice în acest weekend, febra olimpică care i-a distras pe francezi de la acest fapt va fi în curând o amintire îndepărtată.