Acasă Blog Pagina 292

Dezbaterea ”America Last”

Donald Trump și Kamala Harris nu numai că au dovedit că le lipsesc propriile viziuni în materie de politică externă, dar se simt cel mai confortabil să se comporte ca atare.

Au folosit un limbaj caricatural unul despre celălalt, jucându-se istoria, cu faptele și cu cifrele, încât întreaga dezbatere despre ce să facă în Gaza și Ucraina a devenit absolut incoerentă.

Un răspuns de tipul „America First” la întrebarea adresată lui Harris cu privire la ce poziție are în legătură cu cei peste 40 000 de morți palestinieni din Gaza ar  fi să spună că premierul israelian Benjamin Netanyahu își reprezintă poporul, dar nu și poporul american, relatează Responsible Statecraft. În schimb, ea a tocit același scenariu improbabil: o soluție cu două state, un acord de încetare a focului, eliberarea ostaticilor.

Și a asigurat că “Vom continua să lucrăm 24 de ore din 24 la acest lucru”. Războiul dintre Israel și palestinieni nu se va încheia așa – poate niciodată. Vicepreședintele SUA bate din picior de pomană.

Trump, care declara în 2016 că nu este în interesul Statelor Unite să fie implicate în războaiele și conflictele altor țări, a ales acum să o acuze pe Kamala că „urăște Israelul”. “Dacă va fi președinte, cred că Israelul nu va mai exista în doi ani de acum încolo”, a precizat candidatul republican, menționând că “am fost destul de bun la predicții”. Numai că geopolitica nu ține seama de oracole.

Cu privire la Ucraina, Trump intră în rolul porumbelului păcii, cu soluții rapide. Dorește să pună capăt războiului  și va face acest lucru prin aducerea președintelui ucrainean Zelenski și a președintelui rus Putin împreună într-o cameră, în scopul de a evita mai multe victime și „al treilea război mondial”.

Ar fi ca o ședință-fulger pe model corporatist, după care cei implicați și-ar strânge mâinile și ar pleca fiecare la treaba lui.

Cum vor reacționa liderii mondialii la un astfel de circ? Posibil, se vor întreba dacă Trump și Harris chiar reprezintă interesele Statelor Unite. Sau dacă mai există vreun politician zdravăn la cap în echipele republicanilor și democraților.  Kremlinul s-ar prăpădi de râs.

Alegătorul american ar trebui să se simtă trădat

Miliardarul republican a repetat apoi afirmații inexplicabile cu privire la „milioane” de morți (fără a clarifica cine, de către cine sau unde) și a bifat câteva puncte din obișnuitul său discurs despre membrii NATO care nu plătesc suficient în sistem.

Dar înțelegerea sa cu privire la motivul pentru care a avut loc războiul din Ucraina și la modul în care acesta s-ar „încheia” brusc a început și s-a încheiat cu ideea că Biden a fost „slab” și că Harris este „slabă”.

Harris, la rândul ei, a acționat ca și cum ar fi fost încă 2022, atâta timp cât America continuă să finanțeze războiul. Din nou, nicio explicație despre reacția slabă a SUA și UE în fața agresiunii Rusiei. Din nou, nicio soluție care să întărească flancul estic al NATO. Ca să nu mai vorbim de amenințarea Chinei.

După această dezbatere, alegătorul american – poporul american –  ar trebui să se simtă trădat și speriat. Prestația celor doi candidați arată că America First este pur și simplu o minciună. În ceea ce privește politica externă, a ajuns pe ultimul loc: America Last.

Uniunea Europeană se destramă sub ochii noștri

În urmă cu două săptămâni, prim-ministrul britanic Keir Starmer, un prieten al liberei circulații europene, a vizitat Berlinul și printre problemele pe care le-a discutat cu cancelarul german Olaf Scholz au fost comerțul, apărarea și imigrația.

Cu câteva zile înainte de vizita lui Starmer, trei persoane au fost ucise la un festival de un presupus refugiat sirian. Potrivit Un Herd, decizia Germaniei de a introduce controale la frontieră (inițial pentru șase luni, dar măsura ar putea fi prelungită) este parțial o reacție la această atrocitate, precum și la atacul eșuat de săptămâna trecută asupra consulatului israelian din München.

Este, de asemenea, un răspuns al lui Scholz la victoria de săptămâna trecută a Alternative für Deutschland (AfD) în alegerile din landul Turingia. Succesul său a fost cel mai recent triumf în Europa al partidelor descrise ca fiind populiste sau de extremă dreapta.

Dar acest succes a venit din cauza alegătorilor dezamăgiți: ei nu văd în UE decât un proiect eșuat care i-a sărăcit.

Un viitor sumbru spre lumea a treia

Pe întreg continentul, imigrația în masă a dus la deteriorarea coeziunii sociale, la „ghetoizarea” orașelor, de la Malmo la Marsilia și Mannheim, și la reapariția unui antisemitism pe care Europa spera să-l fi eradicat de mult.

Această deziluzie s-a extins acum la elite. Luni, Mario Draghi, fostul premier italian și fostul președinte al Băncii Centrale Europene, un reprezentant de vârf pentru clasa tehnocrată, a publicat un raport privind economia, comandat de Comisia Europeană în 2023.

Pe parcursul a 400 de pagini, Draghi a dezvăluit cât de sclerotică și necompetitivă a devenit UE în acest secol. Situația este atât de gravă încât el a recunoscut că are „coșmaruri” cu privire la viitorul Europei dacă nu se face nimic pentru a opri ceea ce  a descris drept „agonia lentă” a declinului economic.

Europa are nevoie de investiții anuale suplimentare de cel puțin 750 de miliarde de euro – aproximativ 5% din produsul intern brut al UE – dacă dorește să ajungă din urmă America și să nu fie depășită de China.

Dacă cele 27 de state vor ignora raportul său, Draghi a prezis un viitor sumbru: „Vom fi obligați să alegem. Nu vom putea deveni, în același timp, un lider în domeniul noilor tehnologii și  un actor independent pe scena mondială. Nu vom putea să ne finanțăm modelul social”. Cu alte cuvinte, Europa își va continua transformarea dintr-un continent din prima lume într-unul din lumea a treia.

Acesta este motivul pentru care atât de mulți alegători s-au îndepărtat de partidele tradiționale principale, fie în Franța, Olanda, Italia sau Germania. Consideră că nivelul lor de trai este în scădere iar sărăcia și violența cresc.

În timp ce fermierii europeni au descins la Bruxelles pentru a-și vărsa furia împotriva unei UE hotărâte să le impună dogma ecologică ruinătoare, europenii s-au săturat de proasta gestionare cronică care a fost marca Bruxelles-ului de zeci de ani.

Clasamentul rușinii

Dacă Franța ar fi un stat american, PIB-ul său pe cap de locuitor ar situa-o între Idaho și Arkansas, respectiv pe locurile 48 și 49 în topul celor mai prospere state. Germania ar fi pe locul 39, imediat după Oklahoma. Dintre cele mai importante 50 de companii de tehnologie din lume, doar patru sunt europene.

Planul lui Draghi pentru schimbare conține o serie de propuneri pentru revigorarea blocului. „Europa trebuie să devină un loc în care inovația înflorește”, a proclamat el.

Mai ușor de spus decât de făcut. Cele două mari puteri ale Europei, Germania și Franța, au probleme economice grave, cea din urmă fiind paralizată de datorii uriașe. Odată începută, probabil că dezintegrarea Uniunii Europene nu mai poate fi oprită.

Marcel Ciolacu promite dispariția birocrației și a cozilor de la ghișee: „Digitalizarea va interzice instituţiilor să pună românii pe drumuri” – VIDEO

4

Șeful Guvernului promite dispariția birocrației și a cozilor de la ghișee. Premierul spune că digitalizarea „va interzice instituţiilor să pună românii pe drumuri” sau să-i „transforme în curieri”.

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, la evenimentul de semnare a contractului pentru componenta de Cloud Dedicat a Cloud-ului Privat Guvernamental, proiect care face parte din investiţia „Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental” din cadrul Componentei 7 – Transformare digitală, din cadrul PNRR, că digitalizarea administraţiei este printre cele mai importante lucruri. Cel puțin raportat la dezideratul de a avea „o ţară ca afară”.

De 30 de ani, birocraţia ne impune să stăm la cozi, să depunem o cerere on-line la ghişeul de la etajul 2 sau, mai rău, să ne luăm concediu pentru a obţine o hârtie pe care statul este obligat să ne-o dea. Din punctul meu de vedere, nu doar ca prim-ministru, ci ca simplu cetăţean, digitalizarea administraţiei este printre cele mai importante lucruri, atunci când spunem că vrem o ţară ca afară.

O ţară în care statul este în slujba cetăţeanului, nu invers. Pentru că digitalizarea va interzice instituţiilor să pună românii pe drumuri sau să-i transforme în curieri, cum face acum”, a afirmat șeful Guvernului, prezent la evenimentul de la Palatul Victoria.

Ciolacu: „Facem economii la buget”

Şeful Executivului a arătat că, prin semnarea acestui contract astăzi, toate serviciile publice oferite de instituţii „vor fi într-un singur loc, iar românii vor putea accesa toate serviciile publice digitale printr-un click pe telefon sau pe calculator”, şi, „cel mai important, toate instituţiile vor vorbi aceeaşi limbă” şi vor funcţiona în acelaşi sistem informatic, „într-un mod securizat, la cele mai înalte standarde globale”.

„În acelaşi timp, unind într-un singur sistem informatic toate instituţiile, facem economii la buget şi aducem eficienţă pentru fiecare român şi pentru fiecare companie din România”, a mai adăugat Ciolacu.

Premierul a mai menționat că astăzi, fiecare dintre noi îşi gestionează „aproape toate aspectele vieţii moderne” prin intermediul telefonului. „În 2025, odată cu finalizarea celor două contracte – cel semnat astăzi şi cel semnat în martie, vom putea interacţiona digital cu instituţiile publice, fiecare român putând solicita şi primi documentele necesare, de oriunde, oricând, în deplină siguranţă. Asta înseamnă dispariţia birocraţiei, a cozilor de la ghişee, a inutilului pus pe drumuri cu care suntem obişnuiţi! Asta însemnă o reformă autentică a administraţiei statului, transformarea digitală a României”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul și-a încheiat discursul cu un mesaj- rugăminte. „Închei cu o rugăminte… având în vedere experienţa de la Registrul Comerţului, vă solicit un singur lucru: faceţi toate verificările necesare înainte de a trece sistemul din off-line în on-line! Digitalizarea trebuie să le simplifice oamenilor viaţa, nu să le-o îngreuneze! Spor la muncă!”, a transmis Ciolacu.

Pe Geoană îl va vota și Băsescu

1. România e șmecheră, a devenit o țară care dă linia. În 2024, America s-a apucat să ne imite. În SUA candidează – și are ceva șanse să câștige – o muiere insuportabilă, care vrea să prelungească războiul din Ucraina cu încă vreo cinci ani. Cucoana e rigidă ca Monica Macovei și are cultura Ralucăi Turcan, dacă ați uitat prin ce am trecut. Și farsa a durat mai mult de cinci ani.

2. Kamala are fani și în România. Sunt ăia care se bucură că rezistă Zelenski, în timp ce cad drone în Tulcea și, în curând, și în alte județe. Sunt ăia care i-au dat like-uri lui Vlad Voiculescu, în ziua în care eroul pozitiv din filmul „Colectiv” a împlinit 41 de ani. Sunt ăia care de abia așteaptă să se vaccineze pentru variola maimuței. Sunt ăia care spun că luptă pentru democrație. Și chiar luptă. Adică te acuză de Teoria Conspirației dacă vrei să spui și tu ce gândești. Cum dracu’ să-i dai like lui Vlad Voiculescu? Și a luat peste 5000. Să presupunem că 1000 au fost prieteni, obligații și oportuniști. Dar 4000? 4000 sunt ăia. Sunt ăia cu trotineta în suflet. Sunt ăia care vor să tragă pe nas tabelul lui Mendeleev. Sunt ăia care se bucură că sunt vandalizate muzeele. Sunt ăia care acuză toate partidele de obscenitate, dar ei strigau „m…” în Piața Victoriei. Ce le doresc? Să facă propagandă pentru o nouă vaccinare. Mai ales că, în România, au devenit antivacciniști și vaccinații.

3. Pe primul loc pe lista USR pentru Senat este Clotilde. Are merite deosebite. A transformat sectorul 1 în Dinamo de acum vreo doi ani. Adică în marea campioană care a retrogradat. Când mergeau la școală, copiii din Sectorul 1 slalomau pe munți de gunoaie. Dacă mai stătea un mandat, cred că doamna Armand făcea și telegondolă peste acest Chamonix userist din Sectorul 1. Clotilde are și un dosar, dar lozinca „Fără penali în funcții publice” nu e valabilă pentru trotinetari.

4. Am mai scris-o: Iohannis e mediocru chiar și în zilele în care e genial. Și dacă ar mai candida o dată, ar câștiga lejer, pentru că avem cei mai inconsistenți candidați din 1990 încoace. Nu sunt nici măcar caraghioși, deși Lasconi și Simion fac eforturi. Vă dați seama ce țară suntem dacă Geoană e de departe cel mai bun candidat la 15 ani după  episodul „Mihaela, dragostea mea”? Lasconi, Ciucă, Simion și Ciolacu sunt atât de buni încât ei îi poftesc și pe oamenii din partidele lor să-l voteze pe Geoană. În 2024, pe Geoană cred că îl va vota și Băsescu.

Lovitură în cazul tragediei de la 2 Mai. Un judecător anulează probele strânse de procurori împotriva părinţilor lui Vlad Pascu

3

Accidentul cu urmări tragice din august trecut, de la 2 Mai – soldat cu decesul a doi tineri și rănirea altor trei – revine în atenție. De această dată cu privire la o decizie ce vizează rechizitoriul întocmit de către procurori în dosarul în care părinții lui Vlad Pascu au fost trimiși în judecată.

Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a dispus anularea rechizitoriului întocmit de DIICOT prin care au fost trimişi în judecată părinţii lui Vlad Pascu, şoferul drogat de 19 ani care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai.

În octombrie anul trecut, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de DIICOT pentru consum şi trafic de droguri, mama sa, Miruna Pascu, pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, iar Claudiu Pascu, tatăl tânărului, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

După aproape un an de dezbateri în cameră preliminară, un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a anulat partea din rechizitoriu care se referă la părinţii lui Vlad Pascu, fiind excluse de la dosar probe care îi incriminau de Miruna şi Claudiu Pascu, informează Agerpres.

sursa foto: aktual24.ro

Potrivit sursei citate, în decizia postată pe site-ul tribunalului, judecătorul invocă hotărâri ale Instanţei supreme şi Curţii Constituţionale:

* În baza art.281 alin. (1) lit.b1) din Cpp, raportat la art.148 alin.(3) din Codul de procedură penală şi la HP 64/2023 al ICCJ – completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, admite excepţia nulităţii absolute a mijloacelor de probă cu privire la supravegherea video, audio sau prin fotografiere a inculpatei Pascu Miruna, constând în înregistrarea ambientală a discuţiei purtată de aceasta la data de 07.09.2023 cu colaboratoarea, efectuată cu dispozitivele tehnice purtate de colaboratoare.

* În temeiul art.102 alin.(3) din Cpp cu referire la decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, dispune excluderea următoarelor mijloace de probă: înregistrarea ambientală din data de 07.09.2023, efectuată cu dispozitivele tehnice purtate de colaboratoare, şi procesul verbal de redare a acesteia din data de 11.09.2023, procesul-verbal din data de 08.09.2023, inclusiv fotografiile anexate, eliminarea referirilor la acestea şi eliminarea redării conţinutului acestora din cuprinsul tuturor actelor procedurale (inclusiv din rechizitoriul întocmit în cauză) existente la dosarul de urmărire penală, precum şi înlăturarea lor fizică de la dosar.

* Constată nulitatea absolută a rechizitoriului emis la data de 05.10.2023, în dosarul nr. 4479/D/P/2023, de DIICOT – Structura Centrală, a actelor de urmărire penală, a probelor şi a mijloacelor de probă (ordonanţa de extindere a urmăririi penale din data de 14.09.2023), ordonanţa din data de 14.09.2023, prin care s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice balistice, procesul-verbal de investigaţii din data de 14.09.2023, ordonanţa din data de 14.09.2023, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Pascu Mihail, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 14.09.2023, declaraţia dată în calitate de suspect de Pascu Claudiu Mihail, ordonanţa de punere în mişcare acţiunii penale din data de 14.09.2023 – nulitate absolută parţială, doar cu privire la Pascu Claudiu Mihail, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat din data de 14.09.2023, declaraţiile date în calitate de inculpat de Pascu Claudiu Mihail la datele de 14.09.2023 şi 02.10.2023, raportul de constatare balistică nr.638/II-6/2023 din data de 25.09.2023, privind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din Cpp, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Pascu Claudiu Mihail, determinată de necompetenţa materială şi după calitatea persoanei a DIICOT.

* Dispune excluderea şi eliminarea de la dosar a tuturor probelor şi mijloacelor de probă privind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Pascu Claudiu Mihail.

Totodată, judecătorul a constatat că Vlad Pascu nu a formulat cereri şi excepţii în procedura de cameră preliminară.

Ce pot face procurorii în termen de 5 zile

În tot acest context, s-a mai aflat că DIICOT are la dispoziţie cinci zile pentru a comunica dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, fără probele anulate de instanţă, sau solicită restituirea cauzei pentru refacerea anchetei.

Miruna Pascu – mama lui Vlad Pascu – este acuzată că ar fi şantajat o fată, martoră în dosarul în care este cercetat fiul ei. Ea ar fi ameninţat-o pe prietena lui Vlad Pascu că va face publice informaţii şi imagini compromiţătoare despre aceasta, dacă va colabora cu procurorii.

Prietena tânărului Vlad Pascu le-ar fi povestit procurorilor că la petrecerile organizate în casa acestuia se consuma o cantitate mare de droguri şi medicamente.

„În fapt, la data de 06.09.2023, a fost înregistrat la DIICOT, Structura Centrală, denunţul formulat de numitele (…), prin care sesizau faptul că în urmă cu trei luni, numitul Vlad Pascu, cu domiciliul în Bucureşti, str. Tipografilor, organiza la domiciliul său petreceri unde punea la dispoziţia participanţilor diferite droguri de risc (canabis şi xanax) şi de mare risc (de exemplu cocaină), iar o parte din aceste droguri erau furnizate de mama numitului Vlad Pascu”, se arăta într-un document al procurorilor, conform sursei menționate.

Mai mult, fata a relatat că Vlad Pascu „fuma canabis, trăgea pe nas cocaină”, după care se urca pe acoperiş şi plângea.

Comunicatul DIICOT, din octombrie anul trecut

Redăm în continuare, integral, comunicatul de presă transmis de DIICOT, în 7 octombrie 2023:

„Urmare comunicatelor nr.2 din 15.09.2023 și nr.1 din data de 14.09.2023, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 05.10.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 3 inculpați:
– unul ( arestat în altă cauză) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, în formă continuată ( două acte materiale) , trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri,
– o inculpată (în stare de arest preventiv) pentru săvârșirea infracțiunilor de influențarea declarațiilor și amenințare,

și un inculpat (aflat sub măsura controlului judiciar) pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cu privire la primul inculpat (arestat preventiv în altă cauză), s-a reținut că ,în noaptea de 13/14.04.2023 ,în baza unei rezoluții infracționale unice, a deținut la domiciliul său din municipiul București, pentru consum propriu, mai multe comprimate de oxycodonă ( drog de mare risc) și xanax (substanță activă-alprazolam -drog de risc)), iar în noaptea de 18/19.08.2023, a fost depistat de organele de poliție pe raza localității Vama Veche , jud. Constanța deținând în autoturism pentru consum propriu droguri de risc (canabis și bromazepam).
În noaptea de 13/14.04.2023, inculpatul a pus la dispoziția mai multor persoane locuința sa din municipiul București pentru consumul ilicit de droguri,oferind la discreție persoanelor prezente oxycodonă (drog de mare risc), xanax ( drog de risc) și metamfetamină ( drog de mare risc) .

Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe fondul unor probleme emoționale survenite într-un context familial, în perioada de minorat (13 ani), inculpatul a început să consume inițial droguri de risc, apoi droguri de mare risc, înconjurându-se de un anturaj compus din persoane de vârsta sa cu preocupări similare, dar și din persoane care îi furnizau o gamă variată de droguri (cannabis, cocaină,amfetamină,fentanyl și oxycodone).

Consumul constant de droguri a marcat evoluția personală a inculpatului, care a dezvoltat un comportament de tip histrionic, favorizat și de accesul la o serie de resurse materiale peste media socială.

Acest cumul de factori a condus în final la comiterea infracțiunilor cercetate în prezenta cauză dar și a celor care formează obiectul dosarului instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia , constând în aceea că în noaptea de 18/19.08.2023 inculpatul aflat sub influența drogurilor de risc și mare risc consumate anterior, a condus un autoturism pe raza localității 2 Mai, județul Constanța și a produs un accident rutier soldat cu moartea a două persoane.

Cu privire la inculpată, s-a reținut că prin intermediul unor mesaje (transmise prin telefon) a amenințat o persoana vătămată cu posibilitatea generării în mass-media a unei campanii de denigrare -cu referire directă la dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru participare la săvârșirea unei infracțiuni – amenințare care i-a creat persoanei vătămate o stare de temere profundă, scopul fiind acela de a o determina să poarte o discuție cu privire la aspectele cunoscute despre istoricul de consumator și distribuitor de droguri al fiului inculpatei.

Ulterior a exercitat, în mod explicit, asupra persoanei vătămate acte de constrângere morală și intimidare, speculând vârsta acesteia (minoră) și starea de vulnerabilitate în care se afla , pentru a o determina să nu dea declarație de martor în cauza în care fiul său avea calitatea de inculpat sau să facă declarații mincinoase în eventualitatea în care acceptă să fie audiată în calitate de martor .

Referitor la cel de al treilea inculpat, aflat sub măsura controlului judiciar, s-a reținut faptul că, la data de 14.09.2023, a deținut fără drept un număr de 73 cartușe de vânătoare, muniție letală ,de proveniență industrială și supusă autorizării potrivit Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurilor preventive adoptate în cauză, precum și obligarea inculpaților la plata sumei de 45.000 lei cu titlul de cheltuielile judiciare avansate de stat.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Produsele pe care le cumperi din supermarket „cu ochii închişi”, dar care îţi pun sănătatea în pericol. Duc la diabet de tip 2 și obezitate

Nutriţioniştii avertizează să fim atenţi la produsele congelate pe care le cumpărăm din supermarket, întrucât consumul frecvent ne poate pune sănătatea în pericol.

Din ce în ce mai mulți oameni mănâncă alimente congelate disponibile în supermarketuri. Acest lucru a atras atenția nutriționiștilor, care avertizează consumatorii că unele dintre aceste produse pot duce la boli grave.

Au un conținut nutrițional scăzut

Un specialist spune că există câteva opțiuni benefice, dar foarte multe produse congelate au un conținut nutrițional scăzut, dar sunt bogate în sodiu, grăsimi saturate și zahăr adăugat.

“Există o mulțime de opțiuni grozave, pline cu nutrienți și fibre alimentare, inclusiv pâine congelată din cereale integrale, legume, fructe și fructe de pădure. Cu toate acestea, există și unele alimente congelate care au un conținut destul de scăzut de nutrienți, în timp ce sunt bogate în sodiu, grăsimi saturate și zahăr adăugat.

Ar trebui să ne propunem să le mâncăm în cantități mai mici, deoarece s-a demonstrat că un aport ridicat din aceste alimente crește riscul de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și obezitate”, a explicat Signe Svanfeldt, nutriţionist.

Mâncarea, cea mai mare cheltuială din bugetul românilor

Toamna vine cu scumpirea coșului zilnic. Seceta a pârjolit peste 2 milioane de hectare anul acesta, iar cele mai afectate culturi au fost cele de porumb și floarea soarelui, acolo unde producțiile au scăzut cu 30%.

Producția de legume a fost afectată, în special la roșii, ardei și cartofi, iar efectele secetei se vor vedea și la raft, conform realitatea.net.

Se anunță o toamnă destul de dificilă, ca urmare a caniculei și secetei care au afectat, pe timpul verii, culturile agricole.

Deja există temeri că mai multe produse de bază s-ar putea scumpi, în această toamnă. E vorba de produse ce se regăsesc pe rafturile magazinelor, și care apar pe listele de cumpărături ale multor români. Alimente al căror prețuri ar putea crește considerabil.

Val de reacții în online, după dezbaterea din SUA. Harris, acuzată că ar fi primit răspunsuri în cască/Fotografia cu cerceii purtați de candidata democrată

Recenta dezbatere dintre Hamala Harris și Donald Trump, candidații aflați în cursa pentru fotoliul de lider de la Casa Albă, la alegerile prezidențiale ce vor avea loc peste doar câteva luni, continuă să iște reacții îndeosebi în mediul online.

O controversă a apărut pe rețelele de socializare, în privința cerceilor pe care i-a purtat candidata democrată, la dezbaterea electorală de la ABC News. O dezbatere televizată urmărită de milioane de americani și care a generat o mulțime de reacții pe rețelele de socializare.

Mulți dintre cei care au urmărit dezbaterea dintre candidaţii la preşedinţia SUA, democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump, au ascultat atent ce au avut de spus cei doi. Însă nu au fost puțini cei care au părut să remarce în mod deosebit cerceii purtați de către Harris. O pereche de cercei cu perlă, la prima vedere.

Controversa cerceilor

Însă se zvonește că Harris ar fi folosit o pereche de cercei cu sistem de cască, iar în acest fel ar fi primit răspunsurile de la echipa ei de campanie, răspunsuri care să îl „închidă” pe Trump, potrivit stiripesurse.ro.

„NOVA H1 Audio Earrings – primele și singurele căști fără fir încorporate într-o pereche de cercei cu perle pe un clip placat cu aur sau argint”, se menționează în descrierea de la producător, notează aceeași sursă.

De altfel, pe platforma X (fostă Twitter) sunt mai multe postări ale unor utilizatori care fac referire la cerceii purtați de către Harris la recenta dezbatere televizată.

Reacții pe rețelele sociale

Harris și Trump au avut prima dezbatere prezidențială. La începutul confruntării televizate, vicepreşedinta SUA s-a îndreptat către fostul preşedinte cu mâna întinsă şi s-a recomandat: „Kamala Harris”. Trump a dat mâna cu ea, ceea ce nu făcuse la dezbaterea cu Joe Biden.

Prima întrebare, pentru Kamala Harris, a fost: „Credeţi că situaţia americanilor este mai bună decât acum patru ani?”. „Am fost crescută ca un copil din clasa de mijloc şi sunt de fapt singura persoană de pe această scenă care are un plan care vizează ridicarea clasei de mijloc şi a oamenilor muncii din America.

Cred în ambiţia, aspiraţiile şi visele poporului american şi de aceea îmi imaginez şi am de fapt un plan pentru a construi ceea ce eu numesc o economie a oportunităţilor”, a răspuns Harris.

Citiți mai multe AICI: Dezbaterea Kamala Harris – Donald Trump. Numele României, rostit în confruntare. Ce planuri au candidaţii americani cu războiul din Ucraina (VIDEO)

Pacienţii, nevoiţi să dea în judecată statul român, de pe patul de spital, ca să aibă acces la medicamente

Zeci de pacienți sunt nevoiți să ducă o luptă juridică continuă împotriva statului pentru a obține acces gratuit la medicamente vitale.

Această situație afectează în mod direct pacienții cu boli grave, cum sunt cei diagnosticați cu afecțiuni oncologice sau boli rare.

Tratament extrem de costisitor pentru cancer

Un exemplu relevant este cazul Larisei, o pacientă care suferă de o formă avansată de cancer. Mama ei a fost forțată să acționeze în instanță pentru a obține decontarea unui tratament extrem de costisitor, în valoare de 13.000 de lei pe lună.

„Pe noi ne costă 13.000 lei pe lună, am reușit să-l plătim doar 6 luni, ne-am dat seama că nu vom putea face față prea mult timp și am hotărât să dăm statul în judecată. Undeva la două luni de la deschiderea procesului, Curtea de Apel Pitești a obligat statul în a-i plăti tratamentul mamei pe perioada procesului, un proces care este încă în desfășurare”, a declarat Chenda Larisa, pacientă, conform rtv.net.

Anual, zeci de bolnavi dau în judecată Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru a obține dreptul la tratamente vitale. În peste 90% din cazuri, pacienții câștigă procesele.

Manevrele Big Pharma de a ține prețurile sus

Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) acuză producătorii că împiedică distribuitorii angro să se aprovizioneze din alte state UE, prin așa-zisele importuri paralele, tocmai pentru a ține prețurile sus în România. Potrivit ADEM, producătorii multinaționali limitează cantitățile disponibile pentru vânzare și practică diferențieri la gamele de produse și la prețuri între statele membre.

Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM), reprezentativă pentru sectorul distribuției paralele de medicamente din România, acuză faptul că aceste importurile paralele sunt suprimate de interesele comerciale ale industriei farmaceutice.

Importul paralel este operația prin care un medicament pentru care a fost eliberată o autorizație de punere pe piață de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale(ANMDM) este introdus în România prin alte canale de distribuție decât cele agreate de deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului respectiv.

Părți din structura Planșeului Unirii se pot prăbuși oricând. Începerea lucrărilor de consolidare așteaptă semnătura primarului general

1

Planșeul Unirii s-a degradat accentuat în cei doi ani de la ultima expertiză tehnică – ce stă la baza proiectului de consolidare – încât părți de structură se pot prăbuși în orice moment, relevă o analiză realizată de către presă.

Totodată, cedarea sub trafic a unei infrastructuri, fenomen care este deja amorsat, poate atrage colapsul general al structurii, se arată într-un punct de vedere oficial, semnat recent de un expert tehnic ce a verificat în 6 august starea infrastructurii de sub Piața Unirii.

De aceea, consolidarea trebuie să înceapă de urgență, în caz contrar, dacă se întârzie, vor fi necesare măsuri de limitare a traficului din Piața Unirii.

Documentul studiat de G4Media și care conține multe fotografii, despre care expertul ține să accentueze că „nu reprezintă nici pe departe totalitatea defectelor întâlnite în cadrul vizitei, ci doar o exemplificare a acestora pentru a se întelege gravitatea situatiei”, a fost pus la dispoziția Primăriei Sectorului 4, autoritatea locală care și-a asumat proiectul de înlocuire a Planșeului Unirii, un proces laborios într-o zonă intens circulată. Autoritatea locală l-a trimis tuturor instituțiilor de stat spre informare despre pericol.

Vizita expertului tehnic în subteran a prefigurat pregătirea de șantier pentru consolidarea Planșeului Unirii, care deși are ca dată de debut luna octombrie, lucrările nu pot începe fără autorizația de construire, ce nu a fost eliberată deocamdată de primarul general Nicușor Dan.

Ce a observat expertul tehnic în luna august 2024 după ce a vizitat planșeul Unirii și ce propune:

  • unele degradări s-au accentuat astfel încât este necesară începerea cât mai repede posibil a lucrărilor de reabilitare/consolidare/înlocuire ale podului (planșeului).
  • degradările sunt de așa natură (inclusiv cedări ale reazemelor grinzilor…) încât un colaps al structurii, nu neapărat general, dar foarte probabil local, este posibil să se producă în orice moment.
  • Fotografiile nu reprezintă nici pe departe totalitatea defectelor întâlnite în cadrul vizitei, ci doar o exemplificare a acestora pentru a se înțelege gravitatea situației într-o zonă circulată intens, inclusiv de mijloace de transport în comun.
  • Cedarea sub trafic a unor antretoaze (grinzi transversale ale unui pod) poate atrage după sine flexibilizarea până la rupere a plăcii de beton care susține traficul cu consecințe incalculabile asupra siguranței circulației.
  • De asemenea, si cu consecințe chiar mai mari, cedarea sub trafic a unor infrastructuri, fenomen care este deja amorsat, poate atrage colapsul general al structurii pe zonele în care infrastructurile au cedat.

În consecință, părerea expertului tehnic este ca lucrările de reabilitare/consolidare/înlocuire trebuie începute de urgență, existând pericolul de cedare (prăbușire) al unor părți din structură. În cazul în care, din motive obiective nu este posibil acest lucru, este necesară cel puțin o limitare a greutății vehiculelor care să circule pe pod la maxim 10 tone.

De asemenea, viteza vehiculelor va trebui redusă la maxim 30km/h iar distanța între acestea să nu fie mai mică de 5 metri. În cazul în care în zonă există limitatoare de viteză denivelate, acestea vor trebui să fie eliminate până la finalizarea lucrărilor întrucât există riscul inducerii de vibrații suplimentare în structură.

Concluzia este fundamentată de o serie de fotografii care ilustrează „gravitatea situației din subteran, într-o zonă circulată intens inclusiv de mijloace de transport în comun: „betoane distruse, elemente metalice expuse umidității”, „antretoază ruptă”, zonă de rezemare a antretoazei complet distrusă”, etc.

Planșeul Unirii urmează să fie schimbat în cadrul unui proiect amplu de infrastructură pe care și l-a asumat Primăria Sectorului 4. După 2 ani în care a fost realizată toată documentația – DALI, procedura de achiziție pentru proiectare și execuție și proiectarea – planșeul Unirii urmează să intre în șantier începând din această toamnă.

Începerea lucrărilor de înlocuire din toamna 2024 depinde de semnarea de către primarul general Nicușor Dan a autorizației de construire. Din declarațiile publice, acesta nu s-a împotrivit execuției proiectului, ci doar a sugerat că are o diferență de opinie cu primarul Daniel Băluță legată de pasajul Unirii, care conform proiectului este cuprins în planul de consolidare a întregii zone, având același grad IV de degradare, respectiv nesatisfăcător, ca și planșeul Unirii.

Planșeul Unirii are o vechime de aproape 100 de ani, în care nu s-au realizat lucrări de mentenanță. Expertiza tehnică realizată acum 2 ani a constatat că degradarea planșeului are clasă tehnică IV din V, respectiv nesatisfăcător, din V posibile.

Proiectanții și constructorii au la dispoziție 33 de luni pentru reconstrucția totală a Planșeului. Mai exact, nouă luni de zile pentru realizarea Proiectului Tehnic, iar restul, de 24 de luni pentru execuția efectivă a lucrărilor de refacere, care vor începe în 2025, cât de curând posibil, în prima parte a anului. Lucrările se vor realiza pe porțiuni, în etape, tocmai pentru a menține circulația auto și pietonală în zona Unirii și pentru a nu bloca centrul orașului, potrivit Primăriei Sectorului 4.

Mascaţii au năvălit peste unii dintre cei mai temuţi interlopi. Cămătarii își sponsorizau victimele cu bani pentru droguri!

Mascaţii au dat năvală, miercuri, peste interlopii din județele Ilfov şi Giurgiu, fiind vizate patru persoane suspectate de santaj.

Reţeaua a oferit împrumuturi unor persoane dependente de jocuri de noroc sau droguri şi a şantajat victimele pentru recuperarea banilor.

Descinderile au loc la Gruparea Luptătorilor și Gruparea Țîru, conform stiripesurse.ro.

Ce a anunţat Parchetul General

În contextul nerestituirii sumelor de bani, folosindu-se de notorietatea lor de persoane violente, cei vizaţi au exercitat acte de şantaj în vederea recuperării atât a împrumuturilor cât şi a dobânzilor aferente acestora.

”Procurorii Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat, în cursul zilei de astăzi, 13 percheziţii domiciliare în Bucureşti în satele Dragomireşti Deal, Roşu, Dârvari, Domneşti din judeţul Ilfov şi în satul Cosoba din judeţul Giurgiu.

Investigaţiile vizează săvârşirea mai multor infracţiuni de şantaj de către patru persoane fizice, cunoscute ca aparţinând sau fiind apropiate ale unor clanuri interlope. Acestea au identificat, exploatat şi întreţinut anumite vulnerabilităţi (jocuri de noroc, consum de droguri) ale persoanelor vătămate, cărora le-au oferit diverse sume de bani cu titlu de împrumut”, a transmis, miercuri, Parchetul General.

Cine sunt cămătarii vizaţi de anchetatori:

Conform unor surse judiciare citate de Agerpres, sunt vizaţi membri ai clanurilor interlope Luptătorii, Cămătarii, Giuleştenii şi Vasiloi:

  • Ion -Valentin Constantin zis „Vali Nebunu” face parte atât din anturajul restrâns al lui Marian Sîrbu zis „Box”, membru marcant al clanului „Cămătarii”, cât şi din anturajul lui Andrei-Cristian Bădulă zis „Moş Ene”, individ extrem de violent, fost membru al clanului „Luptătorilor”;
  • Ionuţ-Laurenţiu Mihai a avut până în anul 2018 preocupări pe linia comercializării de ţigări netimbrate pe raza sectorului 6 Bucureşti, activitate din care a obţinut sume importante de bani. Acesta este cunoscut pe raza municipiului Bucureşti ca „Laur al lui Expres”, dată fiind apropierea acestuia de Marian Gheorghe zis „Expres Negru”, personaj cu o reputaţie deosebită în lumea interlopă şi membru al temutei grupări infracţionale Clanul „Giuleştenilor”, grupare specializată în tâlhării şi furturi cu mod cu operare deosebit.
  • Ionuţ-Laurenţiu Mihai zis „Laur al lui Expres” face parte din cercul intim de prieteni al lui Vasile-Mitică Dincă zis „Miki al lui Vasiloi”, personaj deosebit de influent, unul din liderii grupării „Vasiloi”, dar şi din anturajul lui Marius Costea zis „Ţâru”, fost membru al grupării „Luptătorilor”;
  • Marius Costea zis „Ţâru”, fost membru al grupării „Luptătorilor”;
  • Vasile Adrian este de profesie agent de pază, figurând ca angajat al BGS Monitorizare şi Intervenţie SRL şi al BGS Divizia de Securitate SRL.

Cum a arătat dezbaterea Harris-Trump pe rețelele sociale. Subiectul devenit viral pe platforma X – VIDEO

Cu doar două luni rămase până la alegerile prezidențiale din SUA, a avut loc prima dezbatere prezidențială dintre democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump.

Mult-așteptata confruntare electorală televizată dintre cei doi politicieni aflați în cursa pentru Casa Albă a avut loc marţi seara la ABC News.

Iar în contextul în care un număr mare de americani au urmărit dezbaterea televizată, pe rețelele de socializare au apărut reacții la dezbaterea dintre cei doi candidați la președinția SUA.

În timp ce zeci de milioane de americani s-au aşezat marţi seară în faţa televizoarelor pentru a urmări la ABC News dezbaterea dintre candidaţii la preşedinţia SUA, democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump, o altă bătălie a avut loc în paralel pe reţelele de socializare, prin intermediul clipurilor şi editărilor video ale momentelor memorabile ale dezbaterii, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Încă din startul dezbaterii, utilizatorii reţelelor de socializare au început să posteze, democraţii profitând de momentul în care Harris a păşit pe scenă pentru a-i strânge mâna lui Trump şi a se prezenta.

„Kamala şi-a spus: ‘o să dai mâna cu mine, la naiba!”” – a scris pe platforma X utilizatorul Adam James Smith, postarea sa fiind apreciată de 40.000 de oameni.


Imagini cu expresiile faciale ale lui Harris

O parte a planului de dezbatere al vicepreşedintei Harris a fost să-l incite pe Trump să spună lucruri care ar putea deveni clipuri virale pe reţelele sociale, potrivit unor declaraţii ale consilierilor săi, iar dezbaterea a sugerat că strategia a dat roade, notează sursa citată.

Totodată, susţinătorii lui Harris au difuzat imagini cu expresiile faciale uneori nedumerite, alteori sceptice ale lui Harris, în timp ce Trump trecea în revistă o serie de neadevăruri familiare şi repeta o teorie a conspiraţiei falsă conform căreia, menționează sursa citată, migranţii haitieni din Springfield, statul Ohio, au mâncat animale de companie, cum ar fi câini şi pisici.

„Au mâncat câinii” – subiect în tendințe pe platforma X

„AU MÂNCAT CÂINII” a devenit rapid ‘„trending topic” (subiect popular, în tendinţe – n.r.) pe platforma de socializare X, susţinut de mii de postări – inclusiv ale multor utilizatori nedumeriţi de relevanţa citatului într-o dezbatere prezidenţială, după ce Trump a spus: „În Springfield, ei au mâncat câinii, oamenii care au venit, mănâncă pisicile”.


„Fugi, Spot, fugi”

Pe de altă parte, susţinătorii lui Trump au profitat de răspunsul republicanului din cadrul dezbaterii atunci când se discuta despre planul economic al lui Harris. Trump a susținut că planul lui Harris este simplist şi copiază agenda şefului ei, preşedintele Joe Biden.

„Fugi, Spot, fugi”, a replicat Trump, referindu-se la o serie populară de cărţi pentru copii folosită decenii la rând pentru a-i învăţa pe cei mici să citească.

Social media joacă un rol şi mai important în ciclul electoral din acest an decât au făcut-o în trecut, apreciază strategii politici. Atât Partidul Democrat, cât şi Partidul Republican au pregătit creatori de conţinut, sau influenceri, pentru a transmite informaţii despre politicile partidului şi candidaţii acestora.

În general, notează sursa citată, Trump o depăşeşte pe Harris şi pe echipa ei de campanie pe X şi TikTok, în ceea ce priveşte numărul de urmăritori (followers). Contul oficial Kamala HQ al campaniei lui Harris are 1,3 milioane de urmăritori pe X, comparativ cu cei 2,4 milioane de urmăritori ai lui Trump. Cu toate acestea, campania ei a primit peste 100 de milioane de aprecieri pentru videoclipurile sale de pe TikTok, faţă de cele 44 de milioane de ”like-uri” pentru Trump.

Nu în ultimul rând, ar mai fi de menționat faptul că Trump a apelat miercuri la reţelele sociale pentru a da asigurări că nu a dezbătut niciodată atât de bine, imediat după confruntarea cu Harris, acuzând totodată moderatorii de părtinire.

„Cred că a fost cea mai bună Dezbatere a mea, VREODATĂ, mai ales că au fost TREI ÎMPOTRIVA UNUIA SINGUR!’”, a scris Trump pe platforma sa, Truth Social.

Ţara des vizitată de români şi în care sute de mii de conaţionali merg să muncească va impune o taxă de intrare. Şi bebeluşii trebuie să plătească

Cetățenii din Uniunea Europeană vor fi obligați să plătească o taxă de circa 12 euro pentru a putea călători într-o țară în care, în prezent, intră gratuit, fără viză.

Regatul Unit al Marii Britanii va impune o astfel de taxă.

Taxă de 10 lire

Conform planurilor anunțate de ministrul de Interne, Yvette Cooper, taxa nerambursabilă de circa 10 lire (circa 12 euro sau 13 dolari) se va aplica tuturor vizitatorilor în Regatul Unit, inclusiv bebelușilor și copiilor, care nu dispun de viză sau de permis de ședere, de muncă sau de studii în Marea Britanie, conform Antena 3.

Programul va fi implementat în două etape: într-o primă etapă, planificată pentru luna noiembrie, vor fi incluși majoritatea cetățenilor care în prezent intră fără viză în Regat, inclusiv cei ai SUA. Ulterior, programul va fi extins din nou până în primăvara anului viitor pentru a-i include și pe cetățenii Uniunii Europene.

Germania se întoarce la controalele la frontiere

Ministrul de Interne al Germaniei a dat dispoziţie să fie reluat controlul paşapoartelor la toate frontierele terestre, în tentativa de reducere drastică a numărului de persoane care intră în ţară fără viză.

Faeser a informat Comisia Europeană despre această măsură.

Controalele la frontiere au ca scop atât să limiteze migraţia ilegală, cât şi să combată ameninţările reprezentate de grupări teroriste islamiste şi organizaţii de criminalitate transfrontalieră.

Toţi vecinii Germaniei fac parte, ca şi aceasta, din spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor. Aceste controale la graniţe au fost introduse, în mod oficial, doar temporar, însă au fost prelungite în mod repetat de Berlin.

Ce note mici a avut Elena Lasconi la o facultate pe care doar cine nu voia n-o făcea! Mediile finale ai celor 4 ani de studii, ruşinoase!

În toiul discuţiilor privind diploma de BAC a lui Marcel Ciolacu, au apărut detalii şi despre studiile superioare ale Elenei Lasconi, şi ea candidat la alegerile prezidenţiale 2024.

Lasconi a terminat Universitatea privată Ecologică, la Deva. La vremea respectivă, facultățile private erau adevărate fabrici de diplome și numai cine nu voia, nu putea să facă o facultate.

Medii generale, sub 7

În ciuda îngăduinței profesorilor, Elena Lasconi abia a terminat și această facultate. Notele sale erau unele extrem de mici, iar în 3 ani de studiu a avut media generală sub 7. La foarte multe materii a trecut cu media 5, informează Newsweek.

Universitatea Ecologică nici măcar nu primise dreptul de a organiza examene de licență de la Ministerul Educației. Din acest motiv, Elena Lasconi doar și-a dat examenul de licență la Academia de Studii Economice.

Lasconi a explicat, potrivit stiripesurse.ro, lipsa facultății din CV: „în CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate. Acestea se consideră finalizate doar dacă ai obținut licența”.

Mediile finale ai celor 4 ani de facultate:

  • Anul I – 6,92
  • Anul II – 6.40
  • Anul III – 6,53
  • Anul IV – 6,92

Ciucă lasă loc de negocieri cu „Lasconi&Co”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că a lăsat cale deschisă dialogului cu liderul USR, Elena Lasconi, dar nu crede că se mai poate întâmpla ceva.

„Este o poză la un moment dat, aşa s-a întâmplat de fiecare dată. Am discutat cu doamna Elena Lasconi, am lăsat în continuare cale deschisă dialogului.

Până în momentul de faţă nu am primit niciun semnal, nici nu cred că se mai poate întâmpla ceva, pentru că am văzut deja de cu mult timp în urmă afişele de candidat la alegerile prezidenţiale.

Ca atare, dacă nu reuşim să punem laolaltă efortul comun pentru un proiect comun… De fiecare dată situaţia este volatilă şi, sigur, în politică orice aproape orice se poate întâmpla”, a declarat Ciucă.

Armata rusă a intervenit puternic în regiunea Kursk. Ucrainenii bat în retragere! De ce era important acest front pentru Volodimir Zelenski

Trupele ruse au început acţiuni de asalt în regiunea Kursk. Au trimis acolo vehicule blindate, întâi peste râul Seim și, apoi, traversând râuri mai mici.

Comandantul forțelor speciale Ahmat, Aptî Alaudinov, a anunţat că forțele armate ruse au distrus mai multă tehnică militară inamică.

Regiunea Kursk, importantă la negocieri

Şeful adjunct al Direcției Generale Militar-Politice a Forțelor Armate ale Federației Ruse, comandantul forțelor speciale Ahmat, general-maiorul Aptî Alaudinov, a adăugat că:

Cea de-a 155-a Brigadă a Infanteriei Marine a intervenit. În general, ţin să remarc că sunt nişte băieți foarte curajoşi. Inamicul a suferit pierderi foarte mari. Din câte ştiu băieții au recuperat deja câteva localităţi ocupate anterior de inamic”.

Ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur, a declarat pe 4 septembrie că operațiunea Ucrainei în regiunea Kursk i-ar putea consolida poziția în viitoarele negocieri cu Rusia.

Cu cât forțele de apărare ucrainene dețin mai mult poziții în regiunea Kursk, cu atât liderul Kremlinului Vladimir Putin devine mai slab, consideră secretarul britanic al Apărării, John Healey.

Ucraina a atacat Rusia cu 144 de drone

Ucraina a accentuat atacurile sale de pe teritoriul rus. Au lansat, în total, 144 de drone asupra mai multor regiuni ale Rusiei, în noaptea de luni spre marți.

Au fost vizate Bryansk, Moscova, Tula, Kaluga, Belgorod, Kursk, Oryol, Voronezh, precum și regiunea Krasnodar Krai.

O femeie, ucisă. Alţi civili, răniţi!

Guvernatorul regiunii Moscova, Andrey Vorobyov, a declarat că o femeie de 46 de ani a fost ucisă, iar alți trei civili au fost răniți în atacul cu dronă din orașul Ramenskoye. Orașul este situat la 46 de kilometri sud-est de Moscova.

În timpul nopții, primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a susținut că drone care se îndreptau spre Moscova au fost doborâte deasupra regiunii.

Peste 30 de zboruri internaționale și interne, programate inițial pentru plecare între orele 12:00 și 7:00, ora locală, au fost întârziate pe aeroportul Vnukovo din cauza atacului. Aeroportul Domodedovo din regiunea Moscovei a fost închis la primele ore ale zilei de 10 septembrie, conform Antena 3.

Incendiu de proporții la o hală din Dâmboviţa. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza fumului – VIDEO

0

Pompierii din Dâmboviţa au intrat în alertă și intervin, miercuri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o hală din localitatea Butimanu. Din cauza degajărilor mari de fum, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

La fața locului au intervenit mai multe autospeciale ale pompierilor. „În jurul orei 04:14 am fost solicitaţi să intervenim în cazul unui incendiu produs la o hală situată în localitatea Butimanu.

Garda de Intervenţie Corneşti intervine cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, Detaşamentul de Pompieri Târgovişte cu o autospecială de stingere şi o autospecială cu hidroperforare, Detaşamentul de Pompieri Titu cu o autospecială de stingere, Detaşamentul de Pompieri Pucioasa cu o autospecială de stingere, iar Garda de Intervenţie Răcari cu un echipaj SMURD”, a transmis, miercuri, ISU Dâmboviţa, potrivit news.ro.

Fum puternic

Conform precizărilor ISU, din cauza degajărilor mari de fum, precum şi pentru prevenirea populaţiei, a fost transmis mesaj RO-Alert. Din câte se știe până la acest moment, nu au fost identificate victime în urma izbucnirii incendiului.

„Incendiul se manifestă generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp. Până la acest moment nu au fost identificate victime”, a mai menționat sursa citată.

Pompierii fac eforturi pentru localizarea și stingerea incendiului.

Din imaginile surprinse la fața locului se pot vedea flăcările puternice care au afectat incinta, dar și fumul puternic degajat de incendiu.

Deocamdată nu se știe de la ce au izbucnit flăcările. Cel mai probabil, condițiile care au dus la izbucnirea incendiului puternic ce a afectat hala din localitatea dâmbovițeană vor fi stabilite la finalul intervenției pompierilor care acționează la fața locului.

Pe cine va numi Marcel Ciolacu dacă va ajunge preşedintele României: „Mi-aș dori o schimbare neapărat”

Marcel Ciolacu a explicat de ce a decis să candideze pentru cea mai înaltă funcție din stat și ce crede că îl recomandă pentru acest post, dincolo de experiența politică.

Actualul premier nu crede că va pierde alegerile din 2024, nici pe cele pentru Palatul Cotroceni, dar nici pe cele parlamentare.

Va numi un premier de la alt partid

El a promis că, dacă va ajunge președinte al României, va numi un premier de la alt partid, nu de la Partidul Social Democrat, în intervenia de la Pro TV.

Explicația lui pentru această decizie: ”S-a dus vremea ca un singur om să aibă toată puterea”.

”Mi-aș dori o schimbare neapărat. Oricum o să fie o schimbare, o să fie un nou președinte la Cotroceni. Oricum o să fie o schimbare. Aș dori să depășim o dată să împărțim români.

I-am împărțit prea mult, timp de 20 de ani. Erau politicieni care spuneau sunt două Românii, una urbană, una rurală, sunt români de stânga, sunt români de dreapta.

Vedem că contextul actual e total schimbat, dinamica e mult mai mare. Este nevoie să luăm decizii rapide, să avem o stabilitate politică și chiar dacă atribuțiile președintelui, cum știm, nu sunt atât de mari în zona executivă, sunt în primul rând în ceea ce privește … e comandantul suprem al armatei și siguranța națională și politica externă.

Aș dori un președinte care să fie solidar cu guvernul, nu neapărat cu guvernul său. Cu orice guvern politic, indiferent de culoarea politică”.

Ciolacu supără comunitatea LGBTQ+

Premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat ferm sprijinul pentru conceptul de familie tradițională, dar a subliniat că rămâne deschis la opiniile tuturor și că are prieteni din comunitatea LGBT.

„Sunt convins că familia înseamnă un bărbat și o femeie, așa ne-a lăsat Dumnezeu”, a declarat Ciolacu săptămâna trecută.

Declarația sa a apărut în contextul unei discuții despre includerea Victoriei Stoiciu în echipa de conducere a PSD, alături de Ciolacu.

Stoiciu este cunoscută de mult timp ca o susținătoare a căsătoriilor între persoane de același sex, participând la evenimentele LGBT și criticând frecvent Biserica Ortodoxă.

Dezbaterea Kamala Harris – Donald Trump. Numele României, rostit în confruntare. Ce planuri au candidaţii americani cu războiul din Ucraina (VIDEO)

Azi-noapte, a avut loc prima dezbatere prezidențială dintre democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump.

La începutul confruntării, vicepreşedinta SUA s-a îndreptat către fostul preşedinte cu mâna întinsă şi s-a recomandat: „Kamala Harris”. Trump a dat mâna cu ea, ceea ce nu făcuse la dezbaterea cu Joe Biden.

Prima întrebare a lui Harris către Trump

Prima întrebare, pentru Kamala Harris, a fost: „Credeţi că situaţia americanilor este mai bună decât acum patru ani?”.

„Am fost crescută ca un copil din clasa de mijloc şi sunt de fapt singura persoană de pe această scenă care are un plan care vizează ridicarea clasei de mijloc şi a oamenilor muncii din America.

Cred în ambiţia, aspiraţiile şi visele poporului american şi de aceea îmi imaginez şi am de fapt un plan pentru a construi ceea ce eu numesc o economie a oportunităţilor”, a răspuns Harris.

Trump, acuze privind tentativa de asasinat

Donald Trump a declarat că Harris şi alţi democraţi care l-au numit o „ameninţare la adresa democraţiei” au declanşat atacul.

„Am primit probabil un glonţ în cap din cauza lucrurilor pe care le spun despre mine. Ei vorbesc despre democraţie, că eu sunt o ameninţare la adresa democraţiei.

Ei sunt ameninţarea la adresa democraţiei”, a spus Trump, înainte de a aduce în discuţie ancheta privind influenţa rusă care l-a chinuit în timpul primului său mandat.

Kamala Harris a pomenit de România

Kamala Harris, fără surprize, a apărat ferm sprijinul Washingtonului pentru Ucraina, apoi l-a atacat din nou pe Trump. Ea a amintit că s-a întâlnit cu Zelenski cu doar trei zile înainte de izbucnirea războiului (la Conferinţa de Securitate de la Munchen – n.r.), iar apoi a venit personal în România şi Polonia.

„În primul rând e important să-i reamintesc fostului președinte că nu se luptă cu Biden, se luptă cu mine. Eu m-am întâlnit cu Zelenski cu câteva zile înainte de invazie.

Apoi am fost în România și Polonia și am adus 50 de țări împreună să susțină Ucraina pentru lupta ei dreaptă de apărare. Grație ajutoarelor noastre, Ucraina rămâne o țară liberă și independentă.

Dacă Trump era președinte, Putin era la Kiev acum. Agenda lui Putin nu e doar despre Ucraina, de aceea aliații noștri europeni sunt atât de bucuroși că Trump nu e mai președinte. El nu înțelege de ce e NATO cea mai importantă alianță din lume. Putin te-ar mânca la prânz„, a zis Harris.

Trump spune că Israel va dispărea

Fostul preşedinte american a menţionat că Israel va „dispărea în 2 ani” dacă Harris ajunge la casa Albă.

„Israelul nu va mai exista în doi ani dacă Harris va fi aleasă. Știu că urăște Israelul și urăște și populația arabă pentru că tot locul ăla este aruncat în aer. Voi rezolva toate problemele astea repede”, a spus Trump.

Kamala Harris a replicat: „Toți dictatorii abia așteaptă să fie ales Donald Trump pentru că știu că îl pot manipula și folosi”.

Horoscop 11 septembrie 2024 – Ai parte de momente minunate alături de cei dragi

0

BERBEC

Este o zi favorabilă în general, în care aveți șanse să realizați tot ce v-ați propus. Sunt favorizate în special relațiile cu colegii de muncă și cu partenerii de afaceri, precum și demararea unor proiecte sau activități noi.

 

TAUR

Chiar dacă sunteți foarte mulțumit de forma fizică și psihică, excelentă, este recomandată și puțină relaxare  care vă va ajuta să depășiți mai ușor stresul și grijile de zi cu zi. În a doua parte a zilei este posibil să faceți planuri pentru o călătorie în interesul familiei.

GEMENI

 

Contextul astral al zilei este favorabil studiului, călătoriilor în interes personal și comunicării. Este posibil să suferiți o deziluzie în plan sentimental, dar sunteți capabil să o depășiți destul de ușor. Sunteți activ în societate.

RAC

Este o zi favorabilă în toate domeniile și aveți șanse mari să depășiți ușor eventualele dificultăți și să realizați tot ce v-ați propus. Sunt favorizate mai ales studiile aprofundate, examenele și susținerea unor lucrări sau proiecte.

 

LEU

Este o zi favorabilă în plan financiar. La locul de muncă și în afaceri aveți posibilitatea să obțineți cu ușurință mici câștiguri. Este posibil să faceți planuri în ceea ce privește o investiție pe termen lung sau studiile unui membru al familiei.

 

FECIOARA

Este posibil să survină evenimente neprevăzute care vă împiedică să vă respectați programul stabilit pentru azi. Nu este cazul să vă îngrijorați, fiindcă schimbările survenite par să vă fie favorabile. Faceți cunoștință cu o persoană mai în vârstă.

 

 

BALANTA

S-ar putea ivi posibilitatea de a demara o afacere nouă pe cont propriu. Nu vă grăbiți să luați o decizie azi, fiindcă există riscul să nu fie cea mai bună. Este de așteptat ca relația cu persoana iubită să decurgă fără probleme deosebite.

 

SCORPION

Aveți de făcut câteva drumuri scurte în interes profesional, pentru a rezolva o chestiune birocratică. Aveți șanse să obțineți ceea ce doriți. În privința unei investiții pe termen scurt, apelați la sprijinul financiar și sfaturile unei persoane apropiate.

 

SAGETATOR

S-ar putea să aflați că în curând va trebui să faceți o deplasare în interes profesional. Contextul astral al zilei este favorabil pentru susținerea unui examen sau prezentarea unui proiect. Este o zi bună pentru a face planuri de viitor pe termen lung.

 

CAPRICORN

La locul de muncă sau în afaceri pot avea loc schimbări care vă favorizează. Aveți posibilitatea să vă asumați noi responsabilități și să vă faceți remarcat prin inițiative inspirate.Primiți vești bune de la o rudă despre care nu mai știați nimic.

 

VARSATOR

Contextul astral al zilei de azi vă este favorabil în plan profesional și în afaceri. Aveți posibilitatea să finalizați lucrări începute mai demult. Este de așteptat să vă simțiți în formă și bine dispus. Aveți capacitatea să luați decizii corecte.

PESTI

Refuzați propunerea unei persoane apropiate de a face o mică afacere împreună. Analizați propunerea cu atenție, pentru că sunt șanse ca afacerea să fie mai avantajoasă decât pare. Ar fi bine să acordați mai multă atenție chestiunilor profesionale urgente.

Scad despăgubirile RCA, în timp ce noi plătim mai mult

4

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) semnalează faptul că în timp ce despăgubirile RCA au scăzut cu 9%, România plătește cel mai ridicat preț al poliței de asigurări obligatorii auto RCA din regiune – cca 220 de euro, prețul mediu fiind în Bulgaria 100 de euro, în Ungaria 98 de euro și în Polonia 120 de euro.

Numit politic, vicepreședintele ASF Sorin Mititelu este cel care a făcut posibil acest decalaj între prețul RCA din România și cel din țările învecinate, performanță înregistrată în condițiile plafonarii prețului RCA. Această plafonare a existat doar pe hârtie, iar în prezent, prețul RCA are un așa-zis „capac legislative” pe care companiile de asigurări care vând RCA l-au ignorat, chiar ASF recunoscând faptul că prețul RCA a crescut în mod miraculous, chiar și în perioada plafonării decisă prin Hotărâre de Guvern.

40% din prețul RCA achitat de fiecare șofer român “se evaporă” în alte țări, prin intermediul unor contracte de reasigurare ale firmelor de asigurări. City Insurance avea un contract de reasigurare prin care ceda 90% din prețul RCA către firme din Insulele Cayman, iar acestea nu au achitat niciodată sumele de despăgubire.

„Ne întrebăm cum se explică faptul că majoritatea firmelor de asigurări din UE cedează 15-20% din prețul RCA către un reasigurator, iar firmele din România cedează peste 40% și cu toate astea intră în faliment? Reamintim faptul că niciun ban nu a fost recuperat de autoritățile române în urma contractelor de reasigurare ale firmelor City Insurance și Euroins!

Românii cu drept de vot au văzut deja că în România achită un tarif RCA mediu dublu față de prețul din țările din jur. Mai mult, companiile de asigurări au raportat plăți ale despăgubirilor mai reduse cu 9% în primul semestru al anului 2024, comparativ cu semestrul 1 al anului 2023.

Decidenții de la nivel politic ar trebui să se gândească mai bine la consecințele pe care le-ar avea susținerea acestei situații și a vicepreședintelui ASF Sorin Mititelu în funcție, ajuns la conducerea ASF după ce a fost director al companiei de asigurări BCR (firmă cu capital austriac). Printre performanțele acestuia din piața asigurărilor, de la preluarea mandatului, pot fi amintite următoarele:

  1. Firmele de asigurări din România au raportat în ultimele 12 luni profituri istorice.
  2. Poliță RCA a crescut cu până la 42% chiar și în perioada plafonării prețurilor la RCA, companiile de asigurări, cu complicitatea ASF sfidând Guvernul Românei.
  3. În primele 6 luni ale anului 2024, ASF a sancționat 18 companii de brokeraj. 99% dintre companiile de brokeraj din România sunt cu capital majoritar românesc.
  4. În primele 6 luni ale anului 2024, ASF a amendat ZERO companii de asigurări din România. 99% dintre companiile de asigurări din România sunt cu capital majoritar străin.
  5. În primul trimestru al anului 2024, companiile de asigurări au achitat despăgubiri mai reduse cu 9% față de aceeași perioadă a anului 2023”, se arată într-un comunicat de presă al COTAR.

„Public adresăm următoarele întrebări celor care l-au numit în conducerea ASF pe Sorin Mititelu, direct responsabil de sectorul asigurări:

  1. Ce se va întâmpla cu prețul RCA după finalizarea campaniei electorale, când perioada de plafonare va înceta, în luna decembrie? O veți plafona din nou sau numiți altă conducere la ASF?
  2. De ce prețul RCA crește, când despăgubirile au scăzut cu 9%?
  3. Faptul că prețul RCA a crescut în perioada plafonării, fără a exista nicio sancțiune pentru încălcarea Hotărârii de Guvern, reprezintă un plus de încredere pentru ASF și politicienii care au numit conducerea Autorității, din perspectiva alegrilor care bat la ușă?
  4. Politicienii care au numit conducerea ASF sunt mulțumiți de performanțele obținute de Sorin Mititelu?
  5. Care a fost miza reală a numirii lui Sorin Mititelu la șefia ASF? ”.

„Domnilor decidenți politici, COTAR v-a atras atenția, cu cel puțin 2 ani înainte ca Euroins și City Insurance să intre în faliment, despre aceste bombe din asigurări, dospite de către “gulerele albe” din ASF. Românii trebuie să știe că astăzi plătesc în plus 10% din prețul RCA din cauza celor 2 falimente pentru care absolut nimeni nu a răspuns. Vă atragem din nou atenția că actuala conducere a ASF este compromisă și trebuie schimbată urgent. Ați numit în conducerea instituției oameni cu grave probleme de integritate, iar COTAR v-a atras atenția public, chiar înainte de numirea acestora. Dacă nu vă interesează nici de transportatori și nici de cei 10 milioane de șoferi, această aroganță o veți deconta la urne, în luna decembrie!” – a declarat Vasile Stefănescu, președinte COTAR.

 

Tricolorii lui Lucescu, în ascensiune

0

România a obținut a doua victorie consecutivă în Liga Națiunilor, învingând Lituania cu 3-1 într-un meci disputat pe teren propriu, sub comanda noului selecționer, Mircea Lucescu.

Această victorie vine la scurt timp după debutul reușit al lui Lucescu, în care „tricolorii” au învins Kosovo cu 3-0.

Cu șase puncte din primele două partide, România se află într-o poziție excelentă pentru a câștiga grupa din Liga Națiunilor și a-și asigura un loc la barajul pentru Campionatul Mondial din 2026.

Mircea Lucescu mută naționala în provincie

Meciul cu Lituania a fost însă mult mai dificil decât o arată scorul final. În ciuda deschiderii rapide de scor prin golul lui Valentin Mihăilă din minutul 4, România s-a confruntat cu probleme legate de gazonul execrabil pe care l-a lăsat în urmă Fotbal Club Fcsb, după ce a închiriat în repetate rânduri arena Stelei.

Selecționerul României s-a declarat și el nemulțumit de starea gazonului din Ghencea și a anunțat că intenționează să mute echipa națională din București pentru următoarele meciuri. Printre opțiunile avansate de „Il Luce” se numără stadioanele „Ion Oblemenco” din Craiova și „Cluj Arena”, ambele fiind arene moderne, cu suprafețe de joc mai bune.

„Terenul a fost execrabil, iar echipa noastră, bazată pe tehnica pasei, a avut mult de suferit. Ne-a dezavantajat teribil, iar jucătorii s-au enervat din cauza greșelilor apărute. Sper să nu mai jucăm pe asemenea terenuri dacă nu se îmbunătățesc condițiile”, a declarat Lucescu la finalul meciului cu Lituania.

Liga Națiunilor ne trimite la Mondiale

După primele două meciuri din grupă, România conduce cu șase puncte și un golaveraj impresionant de 6-1. Celelalte echipe din grupă, Kosovo și Cipru, au câte trei puncte fiecare, în timp ce Lituania nu a acumulat niciun punct. Următoarele două meciuri ale „tricolorilor” sunt programate în deplasare, pe 12 octombrie cu Cipru și pe 15 octombrie cu Lituania.

Aceste partide vor fi cruciale pentru a asigura prima poziție în grupă și implicit o șansă importantă la calificarea în barajul pentru Campionatul Mondial din 2026.

Liga Națiunilor oferă României o oportunitate excelentă de a ajunge la barajul pentru Mondial. Într-un scenariu favorabil, România ar putea prinde unul dintre cele patru locuri disponibile pentru baraj, pe baza clasamentului din această competiție.

De asemenea, punctele și golaverajul acumulate în Liga Națiunilor vor influența poziția echipei în urnele tragerii la sorți pentru preliminariile Mondialului.

Campionatul Mondial din 2026, care se va desfășura în SUA, Canada și Mexic, va fi primul cu 48 de echipe la start, iar Europa va trimite 16 reprezentative. Acest nou format oferă României o șansă reală de a reveni la turneul final după o pauză de aproape trei decenii, ultima participare având loc în 1998.

Cu o strategie solidă în Liga Națiunilor și un parcurs bun în preliminarii, „tricolorii” ar putea atinge visul calificării. Pentru a ajunge acolo, România trebuie să continue seria victoriilor și să acumuleze cât mai multe puncte.

În plus, menținerea unei poziții în urna a doua la tragerea la sorți pentru preliminariile Mondialului ar putea fi crucială, evitând adversari de top și oferind o grupă mai accesibilă.

Ianis Hagi le-a dat peste nas scoțienilor

Unul dintre jucătorii care au impresionat în meciul cu Lituania a fost Ianis Hagi. Deși marginalizat la echipa sa de club, Rangers, Hagi a demonstrat din nou calitatea sa, obținând un penalty crucial într-un moment dificil pentru națională. Presa scoțiană a remarcat prestația sa, subliniind că Hagi le-a arătat celor de la Rangers ce pierd prin decizia de a-l exclude din echipa de bază.

Naționala României a început cu dreptul parcursul în Liga Națiunilor și este pe drumul cel bun pentru a-și îndeplini obiectivele.

Cu Mircea Lucescu la cârmă, o generație promițătoare de jucători și o strategie bine pusă la punct, „tricolorii” au toate motivele să spere la o calificare istorică la Mondialul din 2026.

România, în fundul gol în fața lui Putin!

România stă în fundul gol în fața lui Putin, dar chiar și așa ridică pretenții care, cel mai probabil, stârnesc hohote de râs în marile cancelarii. Avem politicieni habarniști și tot felul de specialiști pe zona militară, însă nu știm de capul nostru – nici ce spune legea în privința folosirii muniției letale din dotarea armatei, nici ce presupun cutumele diplomației.

Avem un război la granița de nord și, ca în orice încleștare militară, există pericolul ca fragmente din rachetele doborâte ori dronele de atac să cadă pe teritoriul nostru. Nu-i prima dată când ne confruntăm cu acest risc, dar parcă acum s-au repezit, ca la un semnal, toți deștepții să ceară Guvernului și Armatei Române să facă ceva, să acționeze.

Ăștia suntem – o să vadă el ce-o să pățim noi!

Nu contează că în niciun moment securitatea națională nu ne-a fost amenințată, alde Lasconi și alți apologeți ai războiului vor insistă să doborâm dronele Rusiei, să-i arătăm noi lui Putin cine suntem.

Ce ne spune un asemenea tip de comportament? Că avem politicieni prea mulți, iar majoritatea habar nu au ce-i prin țară. Nu știe unul să spună 1. Dacă avem voie sau nu să doborâm dronele rusești; 2. Dacă avem cu ce să le doborâm. Există muniție, da, dar nu poate fi folosită! De ce? Întrebați-l pe Tîlvăr, că doarme de când a început scandalul cu dronele, n-a dat o declarație. Stă ascuns în spatele biroului de la MApN și lasă comunicatele seci și mesajele Ro-Alert să vorbească pentru el; în caz de război, ăsta va conduce armata pitit după fotoliu!

 Guvernul a deschis ședința de marți cu întrebări despre ce să facem în privința dronelor. Premierul s-a uitat la miniștri, miniștrii au început să butoneze telefoanele, căutând cu disperare răspuns pe la vreun consilier sau consultând Inteligența Artificială (pe ăștia îi crezi în stare să întrebe chatGPT cum se trage cu pușca!). Cert e că nimeni nu știe ce este de făcut într-o asemenea situație și asta pentru că povestea cu dronele căzute în Deltă i-a prins pe toți cu pantalonii în vine; politicienii noștri au altele pe cap – vin alegerile, trebuie alianțe și, mai important de atât, trebuie urgentate ultimele combinații/tunuri, că nu se știe cine iese din urne!

„Cum adică nu am legislație?”, ar fi întrebat șeful Executivului în timpul ședinței, comentând subiectul. „Voi acționa dacă e ținta pe teritoriul României. Cum să las drona să lovească o fabrică și eu să nu acționez?!”, s-ar fi arătat contrariat Ciolacu, dovedind aceeași pricepere și înțelegere a situației ca Elena Lasconi.

Și, totuși, discuțiile din ultimele zile par să dea roade, întrucât sunt informații potrivit cărora Parlamentul pregătește modificarea Legii Apărării Naționale astfel încât armata să primească undă verde în doborârea dronelor sau a altor obiecte neidentificate care violează spațiul aerian românesc chiar și pe timp de pace. Proiectul a fost pe masa Comisiei de Apărare din Senat, care s-a întrunit marți dimineață și a analizat propunerile.

Explicații sunt, rațiunea lipsește

Explicații pentru care nu se pot doborî, acum, dronele rusești sunt destule, doar rațiunea lipsește pentru a înțelege cât de complexă este situația. Să le luăm pe rând și să le analizăm pe scurt, totuși.

În primul rând, trebuie avut în vedere că acțiunile imediate, așa cum cere USR, de exemplu, sunt blocate de o serie de provocări operaționale și de ordin tehnic cu care se confruntă armata română. Apoi, vin barierele diplomatice și, în final, cele legate de securitatea țării. Practic, avem un mixt între diplomație și legislație care împiedică, pentru moment, o ripostă de ordin militar.

Revenind la doborârea dronelor. Ca să le dai jos, mai întâi trebuie să le detectezi. România dispune de sisteme radar moderne, însă acestea văd rachetele și avioanele de vânătoare ale Federației Ruse, nu dronele de atac care zboară la altitudini joase. Dronele pot fi detectate doar de radare mobile, tip Gap Filler/TPS-79, de care și MApN dispune. Acest radar descoperă orice mișcă pe o rază de aproape 200 de km, având capacitate de monitorizare 360 de grade. Se asamblează extrem de repede, sub o oră, fapt ce-l face util pentru orice armată din lume.

Dar, vorbeam mai sus și de provocări operaționale și aici avem în vedere analiza tipului de dronă detectată de radar. Dronele militare pot avea diverse meniri, inclusiv de recunoaștere și monitorizare a unei zone anume. Cum îți dai seama ce tip de dronă a pătruns în spațiul tău aerian? Dacă nu este o dronă de atac, ci una de cercetare (dronă-spion)? În plus, un astfel de aparat poate pătrunde pe cerul României și în urma unei greșeli a navigației GPS, aspect care complică evaluarea corectă a situației. Puși în fața unui asemenea scenariu, ofițerii care răspund de securitatea spațiului aerian românesc au la dispoziție un timp redus în care trebuie să decidă/să stabilească în mod clar dacă drona respectivă reprezintă sau nu o amenințare directă.

Despre legislație am vorbit și nu mai revenim, oricum pare-se că va fi schimbată.

Rămâne chestiunea diplomației, ultima barieră care împiedică un răspuns dintre cele cerute, seară de seară, de Radu Tudor și generalii de fotoliu capitonat de la Antena 3. România face totul pentru a evita o escaladare a conflictului cu Federația Rusă, căci un asemenea act va fi interpretat de Kremlin ca un gest ostil și, mai mult ca sigur, o declarație de război din partea noastră. Ca stat membru NATO, avem obligația de a acționa sub mandatul recomandărilor făcute de aliați și, deocamdată, Unchiul Sam întârzie să dea ordinul „Foc de voie!”.

Până atunci, să nu uităm că „Articolul 5” nu te apără, la o adică, de rachetele Iskander. Și nici n-ar fi bine să verificăm tocmai noi dacă rușii mai au sau nu stocuri suficiente.

Tranziția la mașinile electrice, furtuna perfectă pentru producătorii europeni

Electrificarea completă aduce multe probleme companiilor din Europa: lipsa de modele accesibile, o lansare mai lentă decât se anticipa a punctelor de încărcare și impactul potențial al tarifelor asupra vehiculelor electrice fabricate în China.

Volvo Cars a anunțat miercuri că a renunțat la planul său puternic promovat de a vinde numai vehicule electrice până în 2030, invocând necesitatea de a fi „pragmatic și flexibil” în condițiile de piață în schimbare.

Volkswagen, aflat în criză, și mai mulți alți producători auto, printre care Ford și Mercedes-Benz, au anunțat planuri de amânare a obiectivelor anterioare de eliminare treptată a vânzărilor de mașini cu motoare cu combustie internă în Europa.

“O mulțime de producători trec în mod evident prin acest proces de amânare a obiectivelor de electrificare în acest moment. Se observă în întreaga industrie”, a declarat Tim Urquhart, analist principal în domeniul automobilelor la S&P Global Mobility, în cadrul emisiunii «Squawk Box Europe» de la CNBC.

„Mulți producători care au încetat să mai investească în tehnologia motoarelor cu combustie internă au început să realizeze că nu vor fi competitivi și nu vor avea în showroom-uri mașinile pe care oamenii vor să le cumpere”, a adăugat el.

Guvernele din piețele cheie au implementat măsuri pentru a încuraja oamenii să cumpere vehicule 100% electrice, cu obiective obligatorii – o tendință pe care Urquhart a descris-o ca fiind „din ce în ce mai problematică”.

Consecințele politicii ecologice

Într-adevăr, consumatorii se îndepărtează de modelele electrice din cauza prețului și autonomiei limitate. Pentru mulți dintre ei, electrificarea nu înseamnă altceva decât o presiune inutilă de a-și schimba complet obiceiurile și paradigma mobilității.

Valabil și pentru producătorii auto, dar aceștia înregistrează pierderi mari pentru că au investit într-un sector care nu le mai aduce profitul scontat.

De mai bine de un secol, motoarele pe benzină și motorină au reprezentat adevărata creștere a industriei. De fapt, tranziția la mașinile electrice nu înseamnă viitorul, ci o abordare incertă și, mai ales, păguboasă.

Producătorii europeni trag acum ponoasele unei politici ecologice care, așa cum au avertizat mulți analiști, ar putea să-i arunce în faliment. Dacă și giganți precum Volkswagen și Mercedes se confruntă cu dificultăți, atunci direcția acestei tranziții se îndreaptă spre catastrofă.

Reducerea ratelor dobânzilor va slăbi euro

Morgan Stanley estimează că euro va aluneca spre paritatea cu dolarul în câteva luni, pe măsură ce Banca Centrală Europeană va intensifica politica de relaxare monetară pentru a face față unei economii șubrede.

Banca americană se așteaptă ca moneda unică să scadă la 1,02 dolari până la sfârșitul anului, ceea ce reprezintă o depreciere de aproximativ 7% față de nivelurile actuale, a declarat într-un interviu șeful strategiei de schimb valutar a Grupului celor 10( (Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Suedia, SUA), David Adams.

Potrivit Bloomberg, acest  scenariu de bază se bazează pe faptul că BCE va continua reducerile ratelor dobânzilor la următoarele trei reuniuni, împreună cu potențialul unei mișcări de jumătate de punct.

„Există o mulțime de posibilități pentru ca piața să se concentreze din nou asupra faptului că BCE ar putea reduce mai mult și mai rapid decât se estimează în prezent”, precizează Adams, care a lucrat anterior la Federal Reserve Bank din New York.

Analiștii pariază în prezent pe o relaxare de 60 de puncte de bază în Europa în acest an, comparativ cu aproximativ 110 puncte de bază în SUA.

Traderii devin deja mai puțin optimiști cu privire la perspectivele monedei euro înainte de reuniunea BCE, iar prima pentru a obține o expunere crescătoare pe parcursul săptămânii viitoare a scăzut luni.

Adams a recomandat o poziție scurtă euro-dolar în opțiuni încă din februarie, considerând că alegerile din SUA din noiembrie ar putea stimula dolarul. Incertitudinea politică crescândă din Europa îi întărește acum convingerea privind o tendință descendentă a euro.

Risc politic și incertitudine

Deși, în ultimele luni, politica franceză a fost în centrul atenției, și evoluțiile alegerilor din Germania sunt la fel de îngrijorătoare pentru stabilitatea pe termen lung a Uniunii Europene.

„Primele de risc politic și incertitudinea sunt în creștere într-un moment în care economia încetinește”, a adăugat Adams. „Ambii factori sugerează că investitorii ar fi mai puțin dispuși să plaseze capital în regiune.”

Se preconizează că Banca Centrală Europeană va reduce dobânzile sale cheie la reuniunea din 12 septembrie. Goldman Sachs se așteaptă la o pauză în octombrie, urmată de o a treia reducere în decembrie.

Inflația din zona euro a coborât la 2,2% în august 2024, cel mai scăzut nivel din iulie 2021. Inflația de bază, excluzând componentele volatile precum energia și alimentele, a scăzut ușor de la 2,9% la 2,8%. Cu toate acestea, presiunile asupra prețurilor legate de servicii au rămas în continuare ridicate, la 4,2%.

Educație pentru futilitate

Da, educația așa cum este garantată și finanțată de stat în România nu are nimic comun cu obiectivele fundamentale de formare și integrare a tinerilor în societate și pe piața muncii. Este lipsită de valoare, inutilă, lipsită de seriozitate, adică futilă. Statul se face că educă, cheltuie bani aiurea pe forme fără fond, elevii se fac că se lasă educați. Piața meditațiilor crește pe măsura eforturilor părinților, iar societatea se luptă cu lipsa forței calificate de muncă, cu violența juvenilă, cu drogurile și exodul creierelor. Management futil.

Începe anul școlar la fel ca în alți ani. Școli fără autorizație ISU, clasele supraaglomerate în zonele cu dezvoltări imobiliare haotice, învățare în 2-3 schimburi, lipsă de cadre didactice titulare la discipline esențiale, lipsă de pedagogi, laboratoare, biblioteci. Despre manuale aceeași poveste. Haos controlat cu futilitate. Câți km de autostrăzi am construit în ultimii 30 de ani, cam tot atâtea școli și grădinițe.

Cea mai mare problemă în educație, la această oră, o reprezintă supradimensionarea curriculei cu discipline ce se pretind de emancipare pe fondul unei lipse de competențe minime în discipline esențiale pentru integrarea socială. Competența de a citi un text și a-i înțelege mesajul și aritmetica. Numărul de zile de școală a scăzut constant, sâmbătă liberă și tot mai multe zile de vacanță sau școală altfel. Informația futilă nu produce gândire critică. Informația nu este cunoaștere așa cum nici legumele dintr-o oală nu înseamnă ciorbă.

Dacă analizăm conținutul ghiozdanului și greutatea lui, pentru un elev în ciclul primar și corelăm rezultatul cu competențele evaluate la testele internaționale, unde suntem în coada listei, înțelegem de ce educația este futilă.

A doua mare problemă în educația din România o reprezintă discriminarea evidentă dintre educația în mediul rural  sau din orașele mici și centrele universitare. Șansa unui elev născut într-un sat izolat de a ajunge profesor universitar nu mai este cea din anii comunismului. Chiar dacă are o inteligență peste medie, din lipsă de formatori ea va să fie folosită  de grupările infracționale din zonă pentru a face bani negri utili în campaniile electorale odată la 4 ani.

Ultima modernizare din educație cu care vine managerul educației futile Deca, jinduitoare la un loc în parlament, este „zona de izolare”. După modelul micii recalculări a pensiilor, când responsabilitatea rezolvării impotenței statului a fost pasată pensionarilor trimiși pe drumuri închise, tot așa marele pedagog de școală nouă deleagă responsabilitatea rezolvării indisciplinei în școli fiecărei unități în parte. Să îmi spună mie „specialista în educație” unde vor fi izolați elevii dintr-o școală dintr-un sat unde 3 clase învață în același spațiu, lângă birt. Îi trimit la birt să îi supravegheze birtașul? În loc să existe un pedagog-psiholog care să înțeleagă cum să le managerieze furia justificată.

Copilul și adolescentul sunt precum izvorul și râul care au nevoie de o matcă  prin care să ajungă fără să se risipească în marele fluviu al omenirii, care alimentează civilizația. Educația futilă risipește resursa umană și deșertifică cunoașterea.