Acasă Blog Pagina 248

Dolarul crește: investitorii pariază pe Trump

Dolarul se află pe un curs ascendent, investitorii pariind că Donald Trump se va întoarce la Casa Albă.

Moneda americană a crescut miercuri față de euro, yen și lira sterlină, comercianții revenind la „tranzacțiile Trump”, bazate pe așteptările că planurile fostului președinte de a crește tarifele și de a reduce impozitele vor duce la creșterea inflației și la reducerea ritmului de reducere a ratelor dobânzilor.

De asemenea, Wall Street a înregistrat câștiguri ferme: contractele futures pe indicii S&P 500 și Nasdaq  au crescut cu 1,8%, respectiv 1,7%, conform Financial Times. Investitorii au profitat de victoriile lui Trump asupra Kamalei Harris în statele de luptă Pennsylvania, Georgia și Carolina de Nord.

”Trump Trade a revenit”

”Trump Trade a revenit”, a declarat declarat Francesco Pesole, strateg valutar la ING. „Se pare că piețele estimează o victorie clară sau aproape”, referindu-se la un scenariu în care republicanii ar obține controlul asupra ambelor camere ale Congresului. Un astfel de rezultat ”ar alimenta în continuare întărirea dolarului.”

The Dollar Index a crescut cu 1,5 %, cea mai mare creștere într-o singură zi din septembrie 2022. Lira sterlină a scăzut cu 1,3% față de dolar, la 1,287 dolari, în timp ce euro a scăzut cu 1,7 procente, la 1,074 dolari.

Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani a crescut la 4,40%, atingând peste noapte cel mai ridicat nivel de la începutul lunii iulie. Obligațiunea pe 30 de ani a ajuns la 4,63 %, în creștere cu 0,15%, înregistrând cea mai mare evoluție zilnică din ultimul an.

Acțiunile Tesla, listate la Frankfurt, au crescut cu peste 14 % la deschidere, pe fondul estimărilor că Elon Musk, susținător proeminent al lui Trump, va beneficia de pe urma realegerii  fostului președinte.

Bitcoin a crescut cu peste 7 procente, atingând un nivel record de 75 060 de dolari.Trump s-a poziționat drept candidatul pro-cripto, promițând să facă din SUA „superputerea Bitcoin a lumii”. Coinbase, bursa de criptomonede, a crescut cu 11 procente.

Într-un alt semn că investitorii s-au pregătit pentru victoria lui Trump, peso-ul mexican, care este considerat deosebit de vulnerabil la planurile republicanului de a impune tarife la importurile în SUA, a scăzut cu 2,4%, ajungând la 20,60 pesos pentru un dolar.

Percheziții DNA în 12 locaţii din Bucureşti şi Ilfov/Dosarul vizează eliberarea nelegală de către unele cabinete notariale a unor certificate de moştenitor

2

Procurorii fac, miercuri, 6 noiembrie, percheziţii domiciliare în 12 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, într-un dosar ce vizează „eliberarea nelegală” de către unele cabinete notariale a unor certificate de moştenitor.

DNA anunţă, miercuri, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie.

Citiți și: Prinși cu evaziunea. Notarii publici, mână în mână cu organele fiscale

Percheziții în 12 locații, în Capitală și Ilfov

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție.

Prezenta cauză vizează eliberarea nelegală de către unele cabinete notariale, în perioada 2021-2022, a unor certificate de moștenitor, precum și a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, imobile nerevendicate ori care au aparținut unor persoane fără moștenitori”, se menționează într-un comunicat al DNA.

Conform sursei citate, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, miercuri, 6 noiembrie, se fac „percheziții domiciliare în 12 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, reprezentând domiciliile unor persoane fizice”.

Marcel Ciolacu: Sunt mândru că reușim să facem ceea ce le-am promis românilor, să finalizăm primii kilometri din Autostrada Moldovei!

2
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că este mândru că reușește să facă ceea ce le-au promis românilor, să finalizeze primii kilometri din Autostrada Moldovei!

„Până la finalul anului, românii vor putea circula pe aproape 130 de kilometri din A7. Asta facem noi, cei de la PSD – finalizăm investiții uriașe care schimbă în bine viața românilor. Noi facem kilometri de autostrăzi, iar alții fac postări pe rețelele sociale!

Nu ne oprim aici și vom continua să investim masiv în toate județele Moldovei – fie că vorbim de infrastructura mare, fie că vorbim de dezvoltarea prin reindustrializare!

Cu fiecare kilometru de autostradă, Moldova este mai aproape de recuperarea decalajelor față de celelalte regiuni ale României!

Sunt circa 4 miliarde de euro investiți doar în această autostradă, care se vor multiplica în economie de opt ori prin atragerea de investiții, în economia Moldovei!

Aceasta este calea sigură pentru a dezvolta România!”, spune premierul.
CMF 31240010

Nicușor Dan acuză: „Avocatul Poporului apără mafia imobiliară”

2

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a acuzat miercuri Avocatul Poporului că „apără mafia imobiliară”, reclamând faptul că instituția a solicitat Curţii Constituţionale să interpreteze legea în sensul în care o autorizaţie bazată pe un PUZ (plan urbanistic zonal) constatat nelegal să poată fi executată în continuare.

Edilul general al Capitalei a postat, miercuri, un mesaj pe pagina sa de Facebook în care lansează un atac la adresa Avocatului Poporului. Curtea Constituțională (CCR) ar urma să se pronunțe joi asupra sesizării Avocatului Poporului, instituția condusă de către Renate Weber.

„Avocatul Poporului apără mafia imobiliară. În noiembrie 2023, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu argumente similare cu cele ale speculatorilor imobiliari din dezbaterea pe Codul Urbanismului.

Curtea Constituțională se va pronunța mâine, 7 noiembrie. Am formulat un punct de vedere contrar (un așa-numit amicus curiae)”, a transmis Nicușor Dan, în mesajul postat miercuri, 6 noiembrie, pe pagina sa de Facebook.

Nicușor Dan: „Ar anula deci tot efortul nostru de a anula PUZ-uri flagrant ilegale”

Primarul Capitalei și-a continuat mesajul, scriind că Avocatul Poporului solicită Curții Constituționale „să interpreteze legea în sensul în care o autorizație care se bazează pe un PUZ constatat nelegal să poată să fie executată în continuare”. „Ar anula deci tot efortul nostru de a anula PUZ-uri flagrant ilegale.

Avocatul Poporului spune: „Anularea unei autorizații de construire […] ca urmare a anularii […] documentației de urbanism pentru simplul motiv că […] era pendinte un litigiu […] conduce la afectarea însăși a substanței dreptului de proprietate.””, a conchis Nicușor Dan.

Alooooo, băieții! Putin, Zelenski, vă cheamă șeful!

  1. Trump e o combinație de cârciumar ceaușist libidinos și de taximetrist din anii ’90. Dar e o minune în comparație cu ce a fost din 2020 încoace în America și cu ce putea să fie de azi încolo. Trump nu va suprima democrația. Va aduce o parte din ea înapoi. Vor avea voie să vorbească și majoritățile discriminate, care în ultimii ani au avut doar două drepturi – să se împuțineze și să le fie rușine că sunt cum au fost părinții, bunicii și străbunicii lor.
  2. Din noiembrie 2015 încoace, parțial eclozații au terorizat România. M-am uitat ieri pe paginile lor de pe centurile de socializare și i-am văzut în toată tristețea lor trotinetistă. Nu i-am compătimit pe cei care s-au bucurat de răul altora. Chiar și tristețea are ceva hidos la aceste biluțe din aluat nazal umed, care nici măcar nu-și aparțin. Vorbitorii de giboneză corporatistă nu își dau seama nici acum cine a lătrat în Piața Victoriei cu vocile lor. În următoarele șase luni cu siguranță nu vor mai primi niciun ban. Se schimbă firmele la Washington. Să vedem ce se va întâmpla cu libertatea de exprimare pe centurile de socializare și chiar la televizii. În ultimii zece ani, am avut voie să folosim cuvinte care nu sunt în dicționar (de pildă îndemnul la sex oral din patru litere), dar ni s-a interzis să introducem în fraze vorbite sau scrise cuvinte pe care le-am învățat la școală.
  3. În rândul femeilor din SUA, Kamala a luat cu 2% mai puțin decât obținuse Biden. Pe obraznica asta cred că o bătea și Geoană. Kamala e mult sub Șoșoacă și Clotilde, dar un pic mai miloasă decât Monica Macovei. Ursula, ce faci, Ursula? Ai sunat-o pe Kamala, ca să o consolezi? Nu știu, Ursula, cum te scoți zilele astea dacă nu mai inventezi o pandemie sau ceva de genul. Chiar așa, ce-o mai scorni această femeie al cărei prenume începe fioros ca un scrasnet de împărat al pădurii și sfârșește licențios?
  4. Parcă îl aud pe Trump. „Aloooo, băieții! Cu voi, ăia doi din Uniunea Sovietică, vorbesc! Tovarășu’ Putin, vezi că io nu sunt Biden să mă aburești cum vrei tu! Iar tu, Zele, nu mai cere bani, că s-a închis conducta!”

5. Liniște, se aude pacea!

Nu e răspunsul pe care l-ar fi dorit Wizz Air! Decizia Uniunii Europene la contestarea ajutorului de 2 milioane de euro pentru TAROM

Tribunalul General din cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a dat decizia după ce Wizz Air a constat un ajutor financiar pentru TAROM.

CJUE a respins miercuri acţiunea înaintată de Wizz Air referitoare la un ajutor acordat de România companiei aeriene naţionale TAROM pentru compensarea pagubelor suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi a decis că ajutorul, care se ridică la aproape două milioane de euro, este compatibil cu piaţa internă.

Motivarea Instanţei

Tribunalul a motivat că ajutoarele care compensează pagubele cauzate de evenimente extraordinare, precum pandemia de COVID-19, sunt autorizate şi că măsura în cauză urmărea să compenseze TAROM pentru pagubele pe care le-ar fi suferit între 1 iulie şi 31 decembrie 2020 ca urmare a restricţiilor de călătorie în vigoare în acea perioadă legate de această pandemie.

Tribunalul a considerat în special că forul comunitar a calculat cu precizie şi pe baza unui scenariu contrafactual adecvat pierderile suferite de TAROM cauzate în mod direct de restricţiile de călătorie în vigoare în perioada în cauză şi că a verificat cu acurateţe că TAROM luase măsuri rezonabile pentru a limita pagubele în acea perioadă, se arată în comunicatul CJUE.

Lovitură pentru românii care vor să „zboare” la Londra

TAROM a luat decizia de a nu mai efectua curse către Londra, începând cu data de 27 octombrie. Compania națională de transport aerian a vândut companiei Qatar sloturile orare de pe Aeroportul Heathrow.

De la 27 octombrie, sloturile orare deținute de Tarom pe Aeroportul Heathrow vor fi transferate către Qatar Airways, ca urmare a unei tranzacții înregistrate pe 14 august, al cărei preț nu a fost dezvăluit de compania românească, susţine Antena 3.

Conform ordinului ministrului Transporturilor şi Infrastructurii privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2024 al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române, se prevedea vânzarea sau închirierea sloturilor orare ale Tarom pe Aeroportul Heathrow.

Tarom are creanțe restante de recuperat în valoare de 11 milioane lei, în scădere cu 30,87% față de sfârșitul anului 2023, și estimează plăți restante de 115,02 milioane lei pentru 2024, o reducere de 66,24% comparativ cu anul precedent.

UPDATE. Rezultate alegeri SUA. Trump revendică victoria/Presa americană îl dă câștigător – FOTO

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a ieșit învingător al alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, cu un total de 277 de voturi electorale, după ce a câştigat statul Wisconsin, potrivit proiecţiilor realizate de CNN, New York Times şi AP. Contracandidata sa, democrata Kamala Harris, a câştigat 224 de delegaţi.

UPDATE 5. Și NY Times a venit cu anunțul că Trump a câștigat alegerile.

sursa foto: captură site nytimes.com

„TRUMP WINS” – e mesajul scris postat, miercuri, în deschiderea site-ului CNN. „Donald Trump se va întoarce la Casa Albă”, conform estimărilor sursei citate.

sursa foto: captură site cnn.com

Şi reţelele Fox News, CNN şi NBC l-au declarat pe Trump viitorul preşedinte după ce au estimat că acesta a obţinut suficiente voturi din Colegiul Electoral în urma victoriilor obţinute în faţa lui Harris în state în care s-a dus o luptă grea, între care Pennsylvania şi Wisconsin, notează Agerpres.

UPDATE 4. Președintele Klaus Iohannis s-a trezit de dimineață și a ales să-l felicite pe Donald Trump, pentru victoria în alegeri. „Felicitări, președinte ales Donald Trump, pentru victoria dumneavoastră! România este un aliat strategic puternic și angajat al SUA.

Prin eforturile noastre comune, vom aduce pace și prosperitate pentru ambele noastre țări și dincolo de acestea, apărând interesele noastre comune”, a transmis miercuri dimineață Iohannis, în limba engleză, pe contul său oficial de X.

Nu băgăm însă mâna-n foc că președintele s-a trezit dis de dimineață pentru a scrie acest mesaj. E posibil să ne înșelăm noi, ziariștii. La fel cum e posibil ca șeful statului să fi cerut încă de seara trecută celor de la Administrația Prezidențială să redacteze mesajul, iar textul să fi fost postat în cursul dimineții de miercuri.

UPDATE 3. Trump revendică victoria în alegeri.

UPDATE 2. Fox News preconizează că Donald Trump o învinge pe Kamala Harris pentru a deveni al 47-lea președinte al Statelor Unite.

Fox News l-a declarat câștigător, pe baza estimărilor făcute aproape de finalul numărării voturilor în statele cheie, potrivit stiripesurse.ro.

UPDATE 1. Întreaga lume așteaptă să afle rezultatul alegerilor din SUA. A început numărătoarea voturilor și au apărut primele proiecții.

Donald Trump a câştigat miercuri în statul-cheie Georgia, unul dintre cele mai disputate în cursa pentru Casa Albă, potrivit NBC şi CNN, republicanul obţinând al doilea succes într-un stat-cheie în faţa Kamalei Harris, după cel din Carolina de Nord, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Acest stat îi aduce lui Donald Turmp încă 16 voturi electorale, din cele 270 necesare pentru a câştiga cursa prezidenţială.

Trump câştigă în statul-cheie Carolina de Nord

Anterior se aflase că Donald Trump a obţinut prima sa victorie importantă în cursa pentru Casa Albă câştigând în statul-cheie Carolina de Nord.  Unde a obţinut victoria şi în 2016 şi 2020, dar unde avea mari speranţe de victorie şi rivala sa Kamala Harris, potrivit media americane NBC, ABC şi CNN, relatează AFP.

Republicanul a obţinut astfel 16 mari electori suplimentari datorită victoriei în acest stat-cheie de pe coasta de est a SUA. Până acum, Trump a adunat 227 de mari electori, iar Kamala Harris, 172, potrivit unui bilanţ al AFP plecând de la proiecţiile a cel puţin două media americane pentru fiecare stat, notează Agerpres.

Conform sursei citate, Donald Trump a câştigat în Alabama (9), Arkansas (6), Carolina de Sud (9), Carolina de Nord (16), Dakota de Nord (3), Dakota de Sud (3), Florida (30), Idaho (4), Indiana (11), Iowa (6), Kansas (6), Kentucky (8), Louisiana (8), Missouri (10), Mississippi (6), Montana (4), Ohio (17), Oklahoma (7), Tennessee (11), Texas (40), Utah (6), Virginia de Vest (4) şi Wyoming (3).

La rândul ei, Kamala Harris a câştigat în California (54), Colorado (10), Connecticut (7), Delaware (3), Illinois (19), Maryland (10), Massachusetts (11), New York (28), Oregon (8), Rhode Island (4), Vermont (3), Washington D.C. (3) şi statul Washington (12).

UPDATE

Elon Musk, apropiat al lui Trump, și-a exercitat și el votul

Astronauții americani au votat anticipat pe Stația Spațială Internațională. Afla AICI cum se transmit pe pământ buletinele de vot.

Membrii campaniei Harris au bătut la 100.000 de uși din Pennsylvania

Donald Trump a votat în Florida, alături de soția sa! (citește AICI continuarea)


Şase alegători din Dixville Notch, localitate situată la frontiera nord-estică a SUA în Munţii Appalachi, au lansat alegerile prezidenţiale 2024 din SUA, care au loc pe 5 noiembrie.

Aici, vicepreședintele Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump au obţinut fiecare câte trei voturi.

Harta interactivă a alegerile LIVE AICI.

Trump, creditat cu şanse mai mari

Donald Trump are șanse mai mari decât Kamala Harris să câștige cursa prezidențială, potrivit unei analize a publicației The Hill. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, suporterii fostului președinte au de gând să iasă în stradă, pentru a revendica acolo victoria republicanului.

ABC News a constatat că Trump avansează în zonele rurale și în rândul bărbaților albi care nu au absolvit o facultate. De asemenea, republicanul este foarte competitiv în rândul bărbaților tineri. De altfel, presa din America a estimat că dacă Trump va reuși să îi mobilizeze pe tineri, aceștia ar putea să îl facă pe acesta câștigător în cursa prezidențială din 5 noiembrie.

Trump și-a umplut cea mai mare parte a discursului cu afirmații nefondate privind fraudarea alegerilor din acest an de către democrați și semănând îndoieli cu privire la integritatea acestora și, la un moment dat, a deplâns plecarea sa din funcție după alegerile pierdute în fața lui Joe Biden, acum patru ani.

Ce a promis şi Kamala Harris:

  • Tăiem impozitele pentru oamenii care lucrează.
  • Reducem costurile alimentelor și ale produselor de bază.
  • Reducem costurile pentru asistența medicală.
  • Reducem costurile medicamentelor prescrise.
  • Reducem costurile energiei.
  • Reducem costurile prin protejarea consumatorilor de taxe și fraudă.
  • Ajutăm americanii să cumpere o casă și să își permită chiria.
  • Investim în micile afaceri care stimulează creșterea, inovația și locurile de muncă.
  • Investim în inovația americană și în puterea industrială susținută de muncitorii americani.
  • Creăm siguranță și oportunitate pentru muncitori și construim o economie a îngrijirii.
  • Întărim oportunitățile în comunitățile din întreaga Americă.
  • Protejăm capacitatea americanilor de a se pensiona cu demnitate.
  • Facem codul nostru fiscal mai echitabil și promovăm creșterea.

Cum se alege în SUA

Noul preşedinte SUA este ales prin sufragiu universal indirect într-un singur tur de scrutin. Alegătorii marchează pe buletinul de vot sau pe o maşină de vot căsuţa corespunzătoare candidatului la preşedinţie pe care îl aleg (şi vicepreşedintele său).

Ei pot alege între Donald Trump sau Kamala Harris, dar şi alţi candidaţi marginali, precum candidata Partidului Verde, Jill Stein, sau Robert Kennedy Jr., independent care îl susţine pe Donald Trump.

Americanii de rând votează pentru cei 538 de electori care alcătuiesc ceea ce se numeşte Colegiul Electoral. Ei sunt cei care vor vota în numele electoratului pentru unul dintre cei doi candidaţi. Pentru a fi ales preşedinte, un candidat trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 dintre aceştia.

Cum s-a „pus bine” Volodimir Zelenski imediat cu Donald Trump, după ce omul de afaceri a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA 2024

Donald Trump a câștigat și statul Wisconsin care are 10 electori. Astfel, candidatul republican ajunge la 277 de electori și își asigură un nou mandat la Casa Albă.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat la victoria lui Donald Trump. Ursula Von der Leyen l-a felicitat miercuri „călduros” şi a declarat că aşteaptă „cu nerăbdare” să colaboreze din nou cu noul lider al SUA.

Mesajul lui Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, a postat pe X: „Apreciez angajamentul preşedintelui Trump faţă de abordarea ‘pace prin putere’ în afacerile globale. Acesta este tocmai principiul care poate practic să aducă mai aproape o pace justă în Ucraina”.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, l-a felicitat pe Trump după ce acesta şi-a proclamat victoria în scrutinul prezidenţial din SUA. Charles Michel, citat de Reuters, a afirmat că Uniunea Europeană şi SUA au „o alianţă de durată şi o legătură istorică”, iar UE îşi va continua „direcţia conform agendei strategice, ca partener puternic, unit, competitiv şi suveran, apărând în acelaşi timp sistemul multilateral bazat pe reguli”.

Reacţia lui Emmanuel Macron

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei – „Felicitări, preşedinte Donald Trump. Gata să lucrăm împreună, aşa cum am ştiut să o facem timp de patru ani. Cu convingerile dumneavoastră şi cu ale mele. Cu respect şi ambiţie. Pentru mai multă pace şi prosperitate”, a scris Macron pe reţeaua X.

Olaf Scholz, cancelarul german – „Felicitări @realDonaldTrump pentru alegerea dumneavoastră în calitate de preşedinte al SUA. Germania şi SUA au o istorie lungă şi de succes de a colabora pentru a promova prosperitatea şi libertatea de ambele maluri ale Atlanticului. Vom continua să facem acest lucru în beneficiul cetăţenilor noştri”, a scris politicianul social-democrat pe reţeaua de socializare X.

Rareș Bogdan, despre victoria lui Trump: „Cine disprețuiește electoratul, cu asta se alege”

4
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan face o radiografie a victoriei lui Donald Trump, explicând punctele esențiale ale unei campanii electorale fără precedent. 
„De ce a câștigat Trump?
În primul rând, a știut cum să le spună oamenilor ceea ce doresc să audă, să le redea încrederea și speranța că fac parte din cea mai puternică națiune a lumii!
Mai eficient, sau mai duios, mai cu tupeu în sensul curajului absolut și asumat. Cu un PR mai bun și aproape nesăbuință genială de a aborda teme tabu pe alte tărâmuri – acea corectitudine politică în numele căreia uităm uneori că suntem oameni, nu babuini sau lăcuste, că ne închinăm și credem în mântuire, în nemurirea sufletului.
Pe urmă, a avut știința de a jigni cumplit, de a se coborî la cel mai de jos nivel pentru a obține cea mai strălucitoare jucărie din acest sistem solar. A lovit devastator, însă cu o agresivitate controlată până în cele mai mici nuanțe ale cuvintelor folosite. Chiar dacă pare incredibil în patria libertăților, oamenii doreau să știe că un “PUTERNIC”, un “REGE” – da, ce ciudățenie – se gândește să le aducă aminte de ce au plecat spre America familiile lor, de ce e măreață, de ce e nemiloasă cu ce-i care-i contestă valorile, principiile și misiunea.
Căci de asta e America teribil de frumoasă: iese dimineața cu pieptul în față și zice: sunt cea mai tare! Iar cei care locuiesc și muncesc și trăiesc acolo știu asta, simt asta, se hrănesc și din asta, “Suntem cei mai tari!”
Iar asta s-a transmis generație după generație.
Sigur, nici doamna Harris nu era decuplată complet de la valori, dar a riscat, iar Trump a știut că mesajul trebuie transmis fără prețiozități, fără chestiuni sofisticate, pe limba oamenilor, direct și clar. Nici doamna Harris n-a militat neapărat împotriva economiei americane, firește, dar PR-ul său n-a știut să o pună în fața tuturor situațiilor dificile pe care le-a fi ridicat Trump. A pornit cu stângul de la început, mizând pe dosarele penale ale republicanului. Ce să spun, mare descoperire! O chestiune care deja era contestată și contestabilă și neclară.
Apoi, a încercat, palid, să-l copieze, dar hei, americanii aveau deja originalul!
Iar Trump venea cu o triadă greu de combătut: – economie măreață; – creștinism profund și asumat; – plus corectitudinea politică dusă la extrem, până la absurdități inacceptabile.
Ca să-l învingi pe Trump, care a și jucat la mare artă rolul personajului antisistem care zice tot, nu ocolește nimic, sărind calul intenționat, trebuie să îl scoti din zona de confort. Dar democrații i-au ridicat mingi la fileu. În loc să știe cum gândesc americanii, să-i respecte mai mult, să nu-i facă imbecili sau “gunoieri” pe votanții lui Trump, influencerii au dansat cu grație pe piesa greșită și, vorba cuiva, “om fi noi mulți, dar suntem mult mai mulți ca voi”.
Cine disprețuiește electoratul, cu asta se alege. Nu doar ca a câștigat masiv și peste așteptări votul electorilor este important, vital este ca votul popular l-a luat enFanfare, peste 70 de milioane de americani arătându-i încrederea.
Sigur, sunt extrem de curios cum își va îndeplini promisiunile legate de politică externă, unde a trasat cu grație și claritate câteva soluții prezentate cu toți dinții, unele cel puțin interesante.
Vin vremuri! “Make America Great Again” a câștigat inimile și mințile americanilor, să vedem cine reușește acum să proiecteze mai bine în spațiul Carpato-Danubiano- Pontic, ! “Make România Great Again”! Eu pariez pe General. Unicul General din cursa prezidențială”, a transmis Rareș Bogdan.

Dan Motreanu, reacție tăioasă la adresa premierului Marcel Ciolacu: „Ce are de ascuns?”

2

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de lipsă de transparență, criticând reacția guvernului față de publicarea adresei reședinței oficiale a premierului. El susține că, în majoritatea statelor europene, reședințele oficiale ale liderilor politici sunt bine cunoscute, chiar și atunci când nu sunt finanțate din fonduri publice.

Dan Motreanu subliniază că fostul premier Nicolae Ciucă a optat să locuiască în propria locuință în timpul mandatului său, indiferent de funcția publică deținută, fie că a fost șef al Statului Major General, ministru, prim-ministru sau președinte al Senatului.

„Marcel Ciolacu și purtătorul său de cuvânt sunt foarte supărați că adresa reședinței primului ministru a fost făcută publică de un ziarist. Oare ce are de ascuns premierul României?

În toată Europa se știe unde stau premierii, este un lucru absolut normal, chiar și atunci când reședința nu este plătită din bani publici. Cu atât mai mult, ar fi firesc să fie cunoscută reședința premierului României care este plătită din bani publici.

Reședința premierului britanic din Downing Street 10 este celebră. Reședința oficială a cancelarul german este Cancelaria Federală din Berlin, nu toți cancelarii aleg să locuiască acolo. În timpul mandatului său, Angela Merkel a locuit într-un apartament civil din centrul Berlinului, cu securitate limitată. Reședința prim-ministrului Franței este Hotel Matignon. În Italia, reședința premierului este la Palatul Chigi. Reședința oficiala a premierului Belgiei este pe Rue de la Loi numarul 16, în Bruxelles. Palatul Moncloa este reședința oficială a premierului Spaniei.

Spre deosebire de Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă a stat în locuința personală, indiferent de funcția oficială pe care a deținut-o: șef al Statului Major General, ministru,  prim-ministru, președinte al Senatului.

Marcel Ciolacu, în timp ce pozează în campion al transparenței, de fapt, se consideră mai presus de orice cetățean, încercând să păstreze casele de protocol pentru nomenclatura de partid.

PS: În acest context, poate totuși ne spune Marcel Ciolacu  cât au costat și lucrările pentru renovarea vilei lui, înainte de a se muta acolo …

PS2: Marcel Ciolacu pozează mai nou în admirator al lui Ilie Bolojan. Îi dau o veste proastă: Cât a fost secretar general al Guvernului, Bolojan a început curățenia la RAAPPS. Recent, CJ Bihor a scos la vânzare fosta vilă de protocol a PCR din județ, în ciuda opoziției PSD și UDMR”, a transmis Dan Motreanu.

Rezultate alegeri SUA. Reacția Moscovei: „Trump are o calitate folositoare pentru noi”

2

Continuă să apară reacții la nivel internațional după ce republicanul Donald Trump şi-a revendicat, miercuri, victoria în alegerile prezidențiale din Statele Unite. Ceea ce înseamnă că, practic, se pregătește de o revenire la Casa Albă, pentru un nou mandat prezidențial. Printre aceste reacții se numără și cea a fostului președinte rus Dmitri Medvedev, actualmente vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

Dmitri Medvedev a declarat miercuri că o victorie a republicanului Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA va fi probabil o veste proastă pentru Ucraina, dar că nu este clar cum ar putea Trump să taie finanţarea americană pentru război, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Candidatul republican Donald Trump şi-a revendicat victoria în alegerile prezidențiale din acest an, după ce Fox News a anunţat că el a învins-o pe democrata Kamala Harris, ceea ce ar însemna o revenire politică surprinzătoare a lui Trump la patru ani după ce părăsise Casa Albă.

Medvedev: Trump are o calitate folositoare pentru noi/Îi displace profund să cheltuiască bani pe nişte oportunişti


În contextul discursului lui Trump, au apărut și primele reacții. Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse a reacționat pe contul său oficial de Telegram.

Trump are o calitate folositoare pentru noi: ca om de afaceri până în măduva oaselor, lui îi displace profund să cheltuiască bani pe nişte oportunişti şi aliaţi paraziţi tâmpiţi, pe proiecte de caritate proaste şi pe organizaţii internaţionale lacome”, a afirmat Dmitri Medvedev, pe contul său oficial de Telegram, conform sursei citate.


Nu sunt singurele aspecte pe care a ales să le transmită fostul lider de la Kremlin. Totul, în contextul rezultatelor alegerilor din SUA. Potrivit lui Medvedev, autorităţile ucrainene se încadrează în categoria persoanelor pe care Trump nu ar dori să cheltuiască prea mulţi bani şi că leadershipul ucrainean va face tot ce va putea pentru a se consola dacă se confirmă victoria lui Donald Trump, notează aceeași sursă.

„Problema care se pune acum este cât de mult va fi Trump forţat să dea pentru război. El este încăpăţânat, însă sistemul este mai puternic”, a mai afirmat Medvedev.
Nu este, însă, singura reacție venită din partea lui Medvedev în cursul zilei de miercuri.

„Kamala este terminată… Las-o să continue să râdă infecțios. Obiectivele Operațiunii Militare Speciale rămân neschimbate și vor fi atinse”, este mesajul transmis de vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, postat pe rețeaua de socializare X, la scurt timp după încheierea discursului republicanului.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni: Lucrările de renovare și reabilitare ale clădirii Centrului Mănăstiresc românesc din Elveția continuă în acest an

0

Lucrările de renovare și reabilitare ale clădirii Centrului Mănăstiresc românesc din Elveția continuă în acest an, în cadrul proiectului Mănăstirea Ortodoxă din Elveția, Centru de Spiritualitate și Tradiție românească, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Valoarea finanțării obținute pentru acest proiect este de 1.500.000 LEI.

După ce anul trecut s-a realizat consolidarea părții de clădire care datează de la începutul anilor 1900, înlocuindu-se planșeele pe cele 3 nivele și întărindu-se structura clădirii, în acest an continuăm lucrările după cum urmează:

  1. Lucrări de desfacere și refacere acoperiș – această etapă presupune lucrări de modificare a structurii acoperișului, înlocuire căpriori și șarpantă, suport izolații, izolări termice acoperiș, filme anti-vapori și umiditate.
    2. Înlocuire țigle, montare burlane, scurgeri de pe acoperiș din cupru, montări Veluxuri și îmbrăcăminți izolante, racord la acoperișul care nu se înlocuiește. Montare Velux pentru ieșire de fum în caz de incendiu.
    3. Compartimentarea camerelor și a spațiilor comune, etc; montarea izolației pe pereții interiori.
    4. Lucrări de instalații termice, alimentări și evacuări ape; lucrări la rețele de încălzire, la rețelele de alimentare cu apă caldă și apă rece precum și la rețelele de evacuare a apelor menajere uzate.
    5. Înlocuirea sistemului de încălzire cu o centrală pe peleți, înlocuirea boilerelor de apă caldă.

Lucrările din cadrul proiectului Mănăstirea Ortodoxă din Elveția, Centru de Spiritualitate și Tradiție românească se realizează în perioada 1 septembrie – 20 decembrie 2024.

Mănăstirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din Elveția este singura
mănăstire ortodoxă din Elveția și a fost înființată în anul 2013 la cererea și dorința comunității românești din țara cantoanelor, români din țările învecinate și români din toată lumea trecând pragul mănăstirii. Mănăstirea reprezintă un loc de întâlnire și reculegere pentru românii din diaspora, promovând limba, tradițiile și valorile culturale românești. Prin organizarea de evenimente culturale, religioase și educative, aceasta contribuie la consolidarea comunității românești și la păstrarea legăturilor cu România.

În contextul specific al diasporei, Mănăstirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din Elveția, prin activitățile sale (spirituale, educaționale și culturale) are un rol foarte important în păstrarea și transmiterea credinței ortodoxe și a tradițiilor românești.

Aflată într-un cadru natural deosebit, la poalele Munților Alpi, mănăstirea este în același timp este foarte ușor accesibilă, atât cu trenul (gara aflându-se la 200m de mănăstire) cât și cu mașina.

Încă de la înființare (în anul 2013), în cadrul mănăstirii s-au desfășurat activități cu
caracter religios, educativ, cultural, social și caritabil cum ar fi:
• stagii de învățare a muzicii psaltice,
• ateliere de iconografie adresate tinerilor și copiilor;
• organizarea de activități religioase și de cult ortodox;
• tabere de week-end și de vacanță adresate copiilor și tinerilor;
• conferințe cu teme de cultura și de spiritualitate ;
• organizarea de activități educative pentru copii, tineri și adulți;
• organizarea de sesiuni de formare în pentru limba, cultura și civilizația română,
franceză, germană și italiană;
• organizarea de cateheze în limba română;
• organizarea de activități manuale și artizanale adresate copiilor, tinerilor dar și
adulților din comunitățile din Elveția;
• organizarea de alte tipuri de stagii pentru elevi, studenți și alte persoane
interesate de misiunea Bisericii.

Comunitatea formată în jurul mănăstirii este constituită în principal din românii care locuiesc în Elveția și din românii din țările învecinate, mai ales Nordul Italiei (Piemonte, Lombardia și Trentino-Alto Aldige), în care trăiesc peste 300.000 români. De asemenea și românii din Germania, mai ales cei din partea de sud, sud-est și sud-vest au ca reper duhovnicesc Mănăstirea din Elveția. Comunitatea este completată apoi de români din celelalte țări europene, și nu numai. Cu precădere în ultimii ani ni s-au alăturat elvețieni care trăiesc în împrejurimi, dornici să cunoască atât spiritualitatea ortodoxă cât și patrimoniul cultural, arhitectural și lingvistic al poporului român.

 

Reacţia piețelor financiare după succesul lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale SUA 2024. Cotaţia dolarului

Reacţie rapidă a piețelor financiare după succesul lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale SUA 2024. De exemplu, dolarul s-a întărit cu 1,3% în doar câteva minute.

Un al mare beneficiar a fost Bitcoin, piața intrepretând poziția lui Donald Trump față de piața de criptomonede drept una mai puțin dură decât a democraților.

Bursele din Asia sunt „pe verde”

Bursele din Asia sunt „pe verde” și ele iar bursele de mărfuri pare a lua în calcul un viitor mai calm și cu o creștere economică mai mare pentru SUA dar posibile probleme pentru economia Chinei, amenințată de noul președinte american cu „taxe vamale” protecționiste, conform Pro TV.

Potrivit experților juridici, multe dintre promisiunile făcute de Donald Trump nu intră sub incidența autorității președintelui SUA, însă o creditare mai ieftină înseamnă investiții mai ieftine pentru companii, deci rezultate financiare mai bune, susțin experții.

Reacţia lui Viktor Orban

Premierul maghiar a reacţionat miercuri cu entuziasm la primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale din SUA.

„În drum spre o frumoasă victorie”, a scris Orban pe Facebook, apărând într-o fotografie stând în faţa unui ecran de televizor care afişa numărătoarea voturilor în SUA.

Viktor Orban nu-şi ascunde admiraţia pentru ”prietenul” său Donald Trump, cu care a avut două întrevederi anul acesta şi pe care îl susţine din 2016.

Deocamdată, Donald Trump este în faţă, cu 243 de mari electori, contra 194 pentru Kamala Harris.

Cum a reacţionat Viktor Orban după ce preferatul lui, Donald Trump, se pregăteşte pentru un nou mandat la Casa Albă

Premierul maghiar a reacţionat miercuri cu entuziasm la primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale din SUA.

„În drum spre o frumoasă victorie”, a scris Orban pe Facebook, apărând într-o fotografie stând în faţa unui ecran de televizor care afişa numărătoarea voturilor în SUA.

S-a întâlnit de două ori cu Trump, în 2024

Viktor Orban nu-şi ascunde admiraţia pentru ”prietenul” său Donald Trump, cu care a avut două întrevederi anul acesta şi pe care îl susţine din 2016.

Deocamdată, Donald Trump este în faţă, cu 243 de mari electori, contra 194 pentru Kamala Harris.

Prima decizie a lui Donald Trump

Donald Trump, cel care aproape că a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA 2024, anunță închiderea granițelor țării. Și în mandatul precedent Trump a dus o luptă extrem de dură contra migrației, iar acum promite să reia vechile politici.

„E bine că avem șansa să facem America cea mai tare țară din lume. E deja, însă vom rezolva și problemele pe care le avem. Vom trebui să închidem granițele, vom permite oamenilor să vină în SUA, însă o vor face legal.

Țara noastră trebuie să se vindece, trebuie să apărăm frontierele și să rezolvăm toate problemele cu care se confruntă. Am obținut o victorie incredibilă este o victorie politică cum nu s-a mai inregistrat in țara noastră”, a afirmat Donald Trump.

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis, miercuri, un mesaj în care afirmă că Donald Trump a câştigat alegerile prezidențiale din Statele Unite, vorbind despre o „victorie a patrioţilor în faţa globaliştilor”. Rezultatele finale nu au fost anunțate oficial încă.

Prima decizie pe care o va lua Donald Trump când „va intra în pâine”, din nou, la Casa Albă. Măsura, piesă de bază în campania electorală

Donald Trump, cel care aproape că a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA 2024, anunță închiderea granițelor țării. Și în mandatul precedent Trump a dus o luptă extrem de dură contra migrației, iar acum promite să reia vechile politici.

El le-a făcut o promisiune americanilor, în campania electorală.

Decizia radicală a lui Trump

Omul de afaceri, mesaj dur către migranţi.

„E bine că avem șansa să facem America cea mai tare țară din lume. E deja, însă vom rezolva și problemele pe care le avem. Vom trebui să închidem granițele, vom permite oamenilor să vină în SUA, însă o vor face legal.

Țara noastră trebuie să se vindece, trebuie să apărăm frontierele și să rezolvăm toate problemele cu care se confruntă. Am obținut o victorie incredibilă este o victorie politică cum nu s-a mai inregistrat in țara noastră”, a afirmat Donald Trump.

Simion, despre victoria lui Trump

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis, miercuri, un mesaj în care afirmă că Donald Trump a câştigat alegerile prezidențiale din Statele Unite, vorbind despre o „victorie a patrioţilor în faţa globaliştilor”. Rezultatele finale nu au fost anunțate oficial încă.

„Donald Trump a câștigat! E o victorie a patrioților în fața globaliștilor. (…) Mă aștept ca toată ideologia asta neomarxistă, woke, transumanistă să se oprească acolo și să fim lăsați în pace. (…) Avem alegeri importante în România. Putem și în România”, a declarat Simion, miercuri, 6 noiembrie, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Nu puțini au remarcat faptul că, în clipul postat pe rețeaua de socializare, liderul AUR poartă o șapcă roșie, pe care scrie „TRUMP. Save America. 2024”.

 

VIDEO. George Simion: „Donald Trump a câștigat! E o victorie a patrioților în fața globaliștilor”

1

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis, miercuri, un mesaj în care afirmă că Donald Trump a câştigat alegerile prezidențiale din Statele Unite, vorbind despre o „victorie a patrioţilor în faţa globaliştilor”. Rezultatele finale nu au fost anunțate oficial încă.

„Donald Trump a câștigat! E o victorie a patrioților în fața globaliștilor. (…) Mă aștept ca toată ideologia asta neomarxistă, woke, transumanistă să se oprească acolo și să fim lăsați în pace. (…) Avem alegeri importante în România. Putem și în România”, a declarat Simion, miercuri, 6 noiembrie, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Nu puțini au remarcat faptul că, în clipul postat pe rețeaua de socializare, liderul AUR poartă o șapcă roșie, pe care scrie „TRUMP. Save America. 2024”.

sursa foto: captură video Facebook/George Simion

A făcut apel pentru mobilizare la vot: „Vorbiți cu românii să meargă la vot pe 24 noiembrie”

Acesta a făcut apel pentru mobilizare la vot. „Ca să câștigăm această cursă e nevoie de fiecare dintre voi. (…) Mobilizați-vă fiecare și vorbiți cu românii să meargă la vot pe 24 noiembrie, să nu își irosească votul, pentru că altfel ne putem trezi cu cuplul Ci-Ci (trimitere la Ciolacu, candidatul PSD la prezidențiale, și Ciucă, liderul PNL aflat în cursa pentru Cotroceni -n.red.) în turul 2”, a mai spus candidatul AUR la prezidențiale.

„Sper ca odată cu victoria lui Donald Trump în America, planurile PNL și PSD de a cumpăra voturi și de a da teancuri de bani unor alegători să ia sfârșit, pentru că vor fi pedepsiți”, a mai spus liderul AUR.

Simion: Românii nu trebuie să îngenuncheze în fața nimănui

Simion susține că nu se oprește din cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, declarația sa fiind făcută în contextul în care mai sunt doar câteva săptămâni până la primul tur al alegerilor prezidențiale, programate pentru 24 noiembrie.

„George Simion nu se oprește din cursa pentru Cotroceni. Puteți încerca orice vreți împotriva mea. Rămân în picioare, merg până la capăt și sunt convins de un singur lucru: românii nu trebuie să îngenuncheze în fața nimănui, decât în fața lui Dumnezeu. Potolim sistemul ăsta corupt, sistemul ăsta care stă în poziția ghiocelului, care a persecutat mult prea mult în ăștia patru ani românii. I-a închis în case și le-a furat libertatea, bunăstarea și viitorul. Pe 24 noiembrie mergeți la vot!”, a mai transmis Simion în mesajul video postat miercuri.

Trump și-a revendicat, miercuri, victoria în alegeri, ieșind cu un discurs de câștigător. Potrivit proiecţiilor anunțate de mass-media, Donald Trump ar fi câştigat în trei dintre cele șapte state-cheie: Carolina de Nord, Georgia şi Pennsylvania.

Citiți și: Cum se va schimba relaţia României cu SUA după alegerile prezidenţiale 2024. Pronosticul ambasadorului Andrei Muraru

Umilinţă pentru susţinătorii Kamalei Harris, care veniseră să sărbătorească victoria favoritei lor la alegerile prezidenţiale SUA 2024

Lovitură pentru consumatorii casnici! Facturile la energie electrică vor fi duble. Cum explică PPC

PPC România, fosta ENEL, a început să trimită clienților notificări privind prețul energiei după 1 aprilie 2025, preț care depășește 1,3 lei pe kWh, adică dublu pentru unii consumatori.

Aceste notificări includ atât prețurile contractuale, cât și cele plafonate aplicabile până la data de 31 martie 2025, conform reglementărilor în vigoare, astfel încât clienții să aibă informațiile complete, au adăugat ei.

Motivele dublării tarifului

În prezent, prețul energiei este plafonat încă din 2022 pe trei paliere de consum: pentru cei care au utilizat mai puțin de 100 de kWh pe lună, tariful final, cu toate taxele incluse, este 0,68 lei pe kWh; pentru un consum între 100 și 300 kWh, prețul este 0,8 lei pe kWh, iar pentru cei care consumă peste 300 kWh pe lună, prețul este de 1,3 lei pe kWh.

Dar, după data de 1 aprilie 2025, pentru clienții PPC cu consum de până la 100 kWh, factura se va dubla.

Conform reglementărilor în vigoare, furnizorii de energie trebuie să notifice clienții cu privire la condițiile contractuale, cu 2 luni înainte de expirarea contractului. În prezent este în vigoare un mecanism de plafonare a prețurilor pentru clienții finali și suntem preocupați să oferim predictibilitate clienților noștri și după momentul în care acest mecanism nu se va mai aplica.

Informările transmise recent de către companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia cuprind noile prețuri propuse pentru următoarea perioadă contractuală, prețuri care reflectă condițiile actuale de pe piețele angro de pe care furnizorii cumpără energia livrată clienților finali.

Companiile PPC urmăresc să facă achiziții la cele mai mici costuri și să ofere predictibilitate clienților, astfel încât aceștia să fie protejați, pe durata de valabilitate a condițiilor contractuale, de volatilitatea prețurilor de pe bursa de energie”, au transmis reprezentanții companiei PPC, pentru hotnews.ro.

Furnizorii de energie trimit avertizări

În condițiile în care România are unul dintre cele mai mari prețuri din UE la energia electrică, Guvernul a decis să liberalizeze total piața de la 1 aprilie 2025.

În acest sens, ANRE a emis un proiect de Ordin prin care va obliga furnizorii să pregătească psihic populația pentru șocul prețurilor. Astfel, începând cu 1 noiembrie, facturile vor fi însoțite de avertizări privind încetarea plafonării, iar de la 1 ianuarie 2025, de oferta cu noile prețuri.

În timp ce Sebastian Burduja se laudă că România s-ar afla în mijlocul unei revoluții energetice, cu zeci de mii de MW pe țeavă și miliarde de euro dați mediului privat, realitatea imediată este cruntă.

Cu un deficit de producție și niciun MW intrat în sistem, la care se adaugă și obligativitatea livrării de energie către Republica Moldova și Ucraina, România a ajuns la prețuri record, în contrast cu țările bogate din UE, care se bucură de tarife rezonabile.

Singura măsură care a oprit o explozie în lanț a prețurilor a fost plafonarea, suportată tot din banii contribuabililor, având în vedere că furnizorii primesc diferența de preț din bugetul de stat.

Cum se va schimba relaţia României cu SUA după alegerile prezidenţiale 2024. Pronosticul ambasadorului Andrei Muraru

Donald Trump a ieșit miercuri cu un discurs de învingător. Fostul lider al Americii și-a revendicat victoria în recentele alegeri din SUA și s-a adresat miercuri susţinătorilor, cărora le-a mulţumit.

Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, a vorbit despre cum ar putea rezultatul acestor alegeri să influențeze relația dintre România și Statele Unite.

Parteneriatul strategic, şi mai relevant?

Muraru consideră că relațiile dintre SUA şi România se vor consolida, indiferent de rezultatul alegerilor SUA 2024.

Cred că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite nu va deveni relevant, dimpotrivă, va căpăta și mai multă consistență. În ultimii 27 de ani, de când a fost lansat acest parteneriat, s-au succedat la Casa Albă șapte administrații, patru democrate și trei republicane și fiecare din această administrație și-a arătat cumva nu doar interesul, dar și-a pus o amprentă importantă asupra relației cu România.

În 2005, de exemplu, acest partenerat a fost lansat în timpul democraților, dar în 2005, în timpul președintelui Obama, a fost semnat acordul privind staționarea trupelor americane în România, apoi în 2011, în timpul administrației democrate, de această dată în timpul lui Barack Obama, România a semnat acordul privind instalarea scutului antirachetă.

În timpul lui Donald Trump, România a semnat un memorandum privind securizarea rețelelor 5G, fiind prima țară din lume care face asta, a conturat și a lansat programul nuclear civil împreună cu americanii.

Apoi, în timpul lui Joe Biden, numărul de trupe americane în România a crescut de trei ori. Iată, vom avea un anunț cu ridicarea vizelor în ianuarie în timpul acestei administrații. Deci, aș spune că există foarte multe șanse ca acest parteneriat să crească, indiferent cine ajunge la Casa Albă”, a spus Andrei Muraru la Antena 3.

Trump, discurs de învingător

Discursul lui Trump a venit în contextul în care proiecțiile media îl dau câştigător în trei state-cheie: Carolina de Nord, Georgia și Pennsylvania.

„Vreau să vă mulţumesc tuturor. Avem mii de prieteni care fac parte dintr-o mişcare incredibilă, cum nu s-a mai văzut niciodată. Cred că a fost cea mai mare mişcare politică a tuturor timpurilor în această ţară. Acum, importanţa ei va creşte la un nivel fără precedent. Vom ajuta ţara noastră să se vindece.

Ţara noastră are nevoie de ajutor, trebuie să rezolvăm frontierele şi toate problemele pe care le avem. Nu degeaba am făcut istorie în țara asta, am depăşit obstacole cum nu credea nimeni că se poate și iată că s-a întâmplat, am obţinut o victorie incredibilă”, a afirmat Trump.

Umilinţă pentru susţinătorii Kamalei Harris, care veniseră să sărbătorească victoria favoritei lor la alegerile prezidenţiale SUA 2024

Donald Trump a câștigat Pennsylvania, Carolina de Nord și Georgia și conduce în toate celelalte. Fostul preşedinte american poate fi considerat deja şi noul lider de la Casa Albă.

Ar mai fi o chestiune de ore până când republicanul va fi proclamat oficial drept noul preşedinte al Statelor Unite.

UPDATE 9.30: Donald Trump și Kamala Harris au câştigat câte un elector în Nebraska. Pe republican îl mai despart 4 voturi de Casa Albă.

Susţinătorii Kamalei Harris, descumpăniţi

Veniţi seara pe peluza universităţii Harris, denumită „Black Harvard”, susţinătorii Kamalei Harris şi-au exprimat cu entuziasm speranţele de a vedea o femeie de culoare în fruntea SUA.

Ei nici măcar nu îşi imaginau înfrângerea şi aşteptau cu nerăbdare ca vicepreşedinta democrată să susţină un discurs în faţa lor. În cele din urmă discursul a fost anulat după miezul nopţii, ceea ce a dus la plecare celor care încă mai sperau.

„Sunt încă voturi de numărat”, a explicat unul dintre consilierii lui Harris, anunţând că aceasta nu va face declaraţii decât în cursul zilei de miercuri.

În faţa unui ecran gigantic unde roşul republican este tot mai predominant, Ken Brown, fost student la Howard, este în stare de şoc. „Este un candidat foarte slab, nu are sens”, a spus el.

„Nu ştiu cine votează pentru el. Nu înţeleg”, a mai spus el. Kwame Anderson spune că a venit la Howard pentru a vedea schimbarea.

Discursul lui Donald Trump

Discursul a fost ținut la puțin timp după ce estimările au arătat că Donald Trump s-a impus în cel puțin trei state cheie.

„Țara noastră trebuie să se vindece, trebuie să apărăm frontierele și să rezolvăm toate problemele cu care se confruntă. Am obținut o victorie incredibilă este o victorie politică cum nu s-a mai inregistrat in țara noastră”, a spus Trump în prima parte a discursului.

El le-a făcut o promisiune americanilor. „Va fi epoca de aur a Americii”, a promis Trump.

ALEGERI SUA 2024. Donald Trump, discurs de câștigător. Prima declarație după alegeri: „Va fi epoca de aur a Americii” – VIDEO

1

Lumea întreagă urmărește rezultatele alegerilor din Statele Unite, pentru a afla cine se va instala în fotoliul de lider la Casa Albă. Până să fie anunțate rezultatele oficiale, s-au aflat primele proiecții, după ce a început numărătoarea voturilor. Donald Trump a ieșit miercuri cu un discurs de învingător. Trump și-a revendicat victoria în recentele alegeri din SUA și s-a adresat miercuri susţinătorilor, cărora le-a mulţumit.

Donald Trump s-a adresat miercuri, 6 noiembrie, susţinătorilor, cărora le-a mulţumit că au făcut să devină cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite.

Discursul său a venit în contextul în care proiecțiile media îl dau câştigător în trei state-cheie: Carolina de Nord, Georgia și Pennsylvania.

Trump: Va fi epoca de aur a Americii

El a declarat că „este o victorie incredibilă” și că „va fi epoca de aur a Americii”.

„Vreau să vă mulţumesc tuturor. Avem mii de prieteni care fac parte dintr-o mişcare incredibilă, cum nu s-a mai văzut niciodată. Cred că a fost cea mai mare mişcare politică a tuturor timpurilor în această ţară. Acum, importanţa ei va creşte la un nivel fără precedent. Vom ajuta ţara noastră să se vindece. Ţara noastră are nevoie de ajutor, trebuie să rezolvăm frontierele şi toate problemele pe care le avem. Nu degeaba am făcut istorie în țara asta, am depăşit obstacole cum nu credea nimeni că se poate și iată că s-a întâmplat, am obţinut o victorie incredibilă”, a declarat Trump, potrivit antena3.ro.

„Este o victorie magnifică pentru poporul american”

„E o victorie politică cum nu s-a mai înregistrat în țara noastră niciodată. Vreau să le mulțumesc americanilor pentru onoarea extraordinară de a fi ales al 47-lea președinte, asta după ce am fost cel de-al 45-lea.

Voi lupta pentru fiecare cetățean, pentru familiile voastre, pentru viitorul vostru în fiecare zi, cu fiecare fibră din corpul meu și nu mă voi odihni până nu vom face o Americă puternică, sigură și prosperă, așa cum meritați. Va fi epoca de aur a Americii. Este o victorie magnifică pentru poporul american, care ne va permite să facem ca America să fie măreață din nou”, a mai afirmat Trump.

Discursul prin care Trump și-a revendicat victoria, susținut la West Palm Beach, în Florida, a venit după ce postul de televiziune Fox News l-a creditat cu victoria în alegerile prezidenţiale, relatează Agerpres.

Canalul foarte apreciat de conservatori este singura media americană care l-a creditat până acum pe Trump cu câştigarea alegerilor.

„America ne-a dat un mandat puternic şi fără precedent”, a declarat Trump anterior în cursul zilei de miercuri la centrul de convenţii din comitatul Palm Beach.

Alte media americane nu l-au creditat încă pe Trump cu victoria în alegeri, dar el pare să fie în pragul victoriei după ce a câştigat în statele-cheie Pennsylvania, Carolina de Nord şi Georgia, iar în celelalte patru este în avans, potrivit Edison Research, notează sursa citată.

Pe de altă parte, e de menționat că până acum Kamala Harris nu li s-a adresat susţinătorilor ei, care s-au adunat la Universitatea Howard în seara alegerilor. Un consilier de-ai ei, Cedric Richmond, a anunţat după miezul nopţii că actuala vicepreşedintă a SUA va face declaraţii miercuri.

Alegeri SUA 2024. Republicanii câştigă majoritatea în Senat

1

Lumea întreagă stă cu ochii pe rezultatul alegerilor din Statele Unite. Până să se anunțe oficial cine triumfă în cursa pentru Casa Albă, la prezidențialele din acest an, s-a aflat că republicanii au obținut o victorie importantă în Senat, unde, potrivit unor proiecții, au câștigat majoritatea.

Controlul Senatului, la fel ca şi cel al Camerei Reprezentanţilor, reprezintă o miză majoră a alegerilor legislative organizate în paralel cu scrutinul prezidenţial din Statele Unite.

Republicanii au recâştigat majoritatea în Senatul SUA, după ce au câştigat, în detrimentul contracandidaţilor democraţi, cursele electorale din Ohio şi Virginia de Vest, relatează Associated Press, potrivit news.ro.

Pentru prima dată în ultimii patru ani, republicanii vor controla camera superioară a Congresului. Ei au acum 51 dintre cele 100 de locuri în Senat.

În Ohio, republicanul Bernie Moreno l-a învins pe Sherrod Brown, senator democrat aflat la al treilea mandat. Moreno, un om de afaceri din Cleveland de origine columbiană, a reuşit prin evidenţierea susţinerii sale din partea fostului preşedinte Donald Trump şi prin eforturile de a-l lega pe Brown de politicile administraţiei Biden privind frontierele şi imigraţia, notează sursa citată.

Cine e Bernie Moreno

Brown a fost o figură prezentă în politica din Ohio timp de 50 de ani. Acesta nu a reuşit să depăşească schimbarea puternică spre dreapta şi s-a concentrat pe dreptul la avort şi clasa de mijloc.

Bernie Moreno va fi primul latino-american pe care Ohio îl trimite în Senatul SUA. Moreno s-a născut în Bogota, Columbia. S-a mutat cu familia sa în Statele Unite, pe când avea vârsta de 5 ani, şi a devenit cetăţean american la 18 ani. El şi-a construit averea ca dealer de maşini de lux şi antreprenor blockchain şi va ajunge în Senat drept unul dintre cei mai bogaţi membri ai acestuia.

Nu cu mult timp în urmă, în West Virginia, guvernatorul republican Jim Justice fusese anunţat drept câştigător al cursei pentru Senat. În vârstă de 73 de ani, Justice, un fost democrat care a schimbat partidul în 2017, l-a învins pe democratul Glenn Elliott, fostul primar al oraşului Wheeling. Justice îl va înlocui pe Joe Manchin, un independent care a părăsit recent Partidul Democrat după ce s-a opus multora dintre propunerile economice ale lui Joe Biden. Manchin, mult timp unul dintre cei mai conservatori democraţi de pe Capitoliu, care a devenit independent la începutul acestui an, şi-a anunţat retragerea în toamna anului trecut, notează sursa menționată.

Republicanii obțin controlul Senatului

Totodată, senatorii republicani Ted Cruz din Texas şi Deb Fischer din Nebraska au fost şi ei realeşi, drept urmare nu mai există îndoială că Partidul Republican va controla Senatul.

Având în vedere că mai sunt câteva competiţii care încă nu au rezultatul clar, republicanii ar putea avea ocazia de a-şi mări şi mai mult majoritatea.

În schimb, până acum, niciunul dintre partide nu pare să aibă un avantaj în lupta pentru controlul Camerei Reprezentanţilor, unde republicanii deţin în prezent o majoritate restrânsă.

Preluarea controlului în Senat oferă Partidului Republican un centru de putere major la Washington şi un rol important în confirmarea cabinetului viitorului preşedinte, precum şi a oricărui judecător de la Curtea Supremă, în cazul în care va exista un post vacant.