Acasă Blog Pagina 24

George Simion s-a întâlnit cu președintele Poloniei, Andrzej Duda – FOTO

George Simion a avut, miercuri, 14 mai, o întrevedere cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, la Palatul Prezidențial din Varșovia.

Liderul AUR, candidat la alegerile prezidențiale, George Simion, a fost primit miercuri de către președintele Poloniei, Andrzej Duda, la Palatul Prezidențial din Varșovia.

sursa foto: X/George Simion

Cancelaria Prezidențială de la Varșovia a făcut un anunț cu privire la întrevederea dintre Duda și Simion. Și referitor la principalul aspect abordat în cadrul discuțiilor.

„Președintele Andrzej Duda l-a primit pe vicepreședintele Grupului Conservatorilor și Reformatorilor Europeni George Simion la Palatul Prezidențial.

Principalul subiect al conversației a fost relațiile bilaterale dintre Polonia și România. La întâlnire au participat șeful KPRP Ma łgorzata Paprocka, șeful BPM Wojciech Kolarski și șeful grupului EKR Mateusz Morawiecki”, a precizat sursa citată.

Și AUR a transmis un comunicat de presă, cu privire la această întrevedere ce a avut loc la Varșovia. „Întâlnirea a avut ca teme centrale reinstaurarea democrației, într-un context dificil pentru România, colaborarea economică bilaterală, Inițiativa celor Trei Mări, precum și potențialul strategic și economic al României în regiune. Această vizită subliniază angajamentul lui George Simion pentru promovarea relațiilor internaționale solide și pentru valorificarea poziției României ca partener activ în Europa Centrală și de Est”, a transmis AUR în comunicat.

Potrivit realitatea.net, după ce a fost în Polonia, liderul AUR se îndreaptă spre Italia, iar acesta ar urma să aibă întâlniri „la nivel înalt” la Roma și Bruxelles. Totodată, Simon ar urma să aibă întâlniri cu românii de acolo, înainte ca liderul AUR, candidat calificat în turul al doilea al prezidențialelor, să revină în țară.

@georgesimionoficial Official meeting with the President of Poland Andrzej Duda #georgesimion #cg #gs #romania #unitate #RESPECT #fyp #fy #viral ♬ Powerful songs like action movie music – Tansa

Citiți și:

Piesa „Marioneta”, pe scena de la București. Macron trage sforile, Bolojan și Nicușor dansează

Sistemul a declanșat Apocalipsa financiară de serviciu

Ciolacu pleacă, Sistemul rămâne: Predoiu la Palat, Bolojan la butoane!

De la urne la abis: un mandat sub semnul haosului

Bogătașii caută administratori de avere. „Dacă ai 500 de milioane de dolari, în cine te încrezi?”

0

Birourile de familie sunt pe cale să crească într-un ritm rapid, pe măsură ce ultra-bogații se  luptă să găsească oameni care să le gestioneze averile.

În 2024 existau 8030 de birouri de familie la nivel global, care gestionau active în valoare de 3,1 trilioane de dolari, conform statisticilor recente ale Deloitte.

Până în 2030, se preconizează că numărul acestor birouri va crește la 10720, cu active în administrare în valoare de 5,4 trilioane de dolari, relatează CNBC.

Potricit raportului North America Family Office al RBC și Campden Wealth, publicat în septembrie anul trecut, un număr semnificativ de birouri de familie au raportat că angajarea personalului reprezintă o „mare provocare”. Același lucru este valabil și în Europa.

Între timp, birourile de familie din centrele patrimoniale asiatice, cum ar fi Singapore, se orientează către automatizarea fluxurilor de lucru și externalizare din cauza lipsei de angajați calificați.

Mai presus de toate, încrederea este criteriul în alegerea unui administrator potrivit. ”De multe ori nu cel mai bun candidat este angajat, ci persoana în care se are îndredere”, a precizat  Tobias Prestel, director general al Prestel and Partner Family Office Conferences. „Dacă deții 500 de milioane de dolari, în cine te încrezi? Cui îi dai cheia la tot? Nu este o decizie ușoară”

”Unele birouri de familie au tendința de a pune un accent foarte mare pe factorul încredere în detrimentul altor criterii”, subliniază Reto Jauch, partener la SZ&J.

Iris Xu, fondatoarea firmei de contabilitate și servicii corporative Jenga, susține că puțini candidați sunt dispuși să combine roluri precum cel de director de investiții cu cel de director financiar. Tinerii nu sunt atrași deoarece percep contabilitatea drept o „slujbă de pensionare”.

Birourile de familie pot părea „riscante” pentru potențialii angajați, având în vedere structura lor relativ informală, liniile de raportare neclare și progresul în carieră nedefinit.

Dar cei bogați își intensifică eforturile pentru a găsi talentele pe care le doresc. Și, uneori, plătesc o primă salarială  „trust delta” de 190 000 de dolari pe an pentru asistenți executivi.

Birourile de familie europene măresc pachetele de compensare, oferind bonusuri și alte stimulente, cum ar fi o parte din profiturile din gestionarea investițiilor, se arată într-un raport separat realizat de Campden Wealth și HSBC.

Pariurile pe deprecierea dolarului cresc, după semnalele venite din discuțiile SUA–Coreea de Sud

Dolarul american s-a depreciat luni, după ce o sursă apropiată discuțiilor a declarat că Statele Unite și Coreea de Sud au purtat consultări în această lună privind politicile valutare. Informația a alimentat speculațiile potrivit cărora administrația Trump ar fi deschisă ideii unui dolar mai slab și ar putea include cursurile de schimb în viitoarele negocieri comerciale.

Moneda sud-coreeană, wonul, a fost cea care a câștigat cel mai mult în raport cu dolarul, după ce oficiali de rang înalt din ambele țări s-au întâlnit la Milano, pe 5 mai. Ministrul adjunct de finanțe al Coreei de Sud, Choi Ji-young, și Robert Kaproth, secretar adjunct în cadrul Trezoreriei SUA, au discutat despre piața valutară și vor continua consultările, potrivit sursei, care a dorit să-și păstreze anonimatul, nefiind autorizată să vorbească public.

În urma acestor informații, wonul s-a apreciat cu peste 1%, iar alte monede din regiune, inclusiv yenul japonez, au urmat aceeași tendință. Investitorii au interpretat vestea ca un posibil semnal că administrația Trump ar putea încuraja deprecierea dolarului, oferind în schimb o marjă de manevră guvernelor străine în ceea ce privește întărirea propriilor monede pentru a facilita acorduri comerciale cu SUA.

Președintele Trump și alți oficiali americani au criticat în repetate rânduri slăbiciunea monedelor asiatice, susținând că aceasta creează un avantaj competitiv incorect pentru exportatorii regionali în raport cu firmele americane. Pe acest fundal, discuțiile bilaterale cu Seulul par să confirme o schimbare strategică la Washington.

„Aceste informații întăresc temerile pieței că administrația Trump s-ar putea orienta către o politică a dolarului slab,” a comentat Mohamad Al-Saraf, analist la Danske Bank. Ministerul de Finanțe din Coreea de Sud a confirmat întâlnirea, însă a refuzat să ofere detalii suplimentare. Trezoreria SUA nu a oferit un răspuns imediat.

Analiștii consideră evoluția un semnal important pentru piețele valutare. „Acest context oferă motive suplimentare pentru investitori să parieze pe aprecierea wonului,” a declarat Aninda Mitra, șeful strategiei macro și de investiții pentru Asia la BNY.

Bloomberg avertizează că aceste evoluții ar putea afecta stabilitatea recentă a dolarului. „Aceste titluri sugerează că consolidarea dolarului din această lună ar putea fi pusă în pericol, dacă apar semne că administrația SUA își mută atenția de la comerț la cursurile de schimb,” a notat Ven Ram, strateg macro la Bloomberg. „Există temeri că administrația Trump ar putea adopta politici care implică vânzarea dolarului de către alte țări pentru a corecta dezechilibrele economice percepute cauzate de o monedă prea puternică.”

Wonul s-a apreciat cu aproximativ 5% față de dolar de la începutul anului, pe fondul unei slăbiciuni generalizate a monedei americane. Coreea de Sud a fost inclusă în noiembrie pe lista de monitorizare a practicilor valutare de către Trezoreria SUA, alături de China, Japonia și Taiwan.

În ultimele luni din 2024, autoritățile de la Seul au intervenit pentru a susține wonul, după ce impunerea temporară a legii marțiale de către președintele Yoon Suk Yeol a provocat ieșiri masive de capital și vânzări de active coreene.

 

 

Dar bunicul, ce facem cu bunicul?

   1. Simion are ”accesul interzis” pe frunte, zona trebuie ocolită, așa cum voi proceda eu duminică. Și acum să trecem la desecarea mlaștinei useriste!

   2. Pacostea globalistă are un nou simpatizant. Îl cheamă Traian Băsescu și îi face galerie lui Nicușor. Băsescu, Andreea Raicu, Vlad Voiculescu, numai intelectuali. Iohannis a fost, la Sibiu, un primar mai bun decât Băsescu la București și decât Bolojan la Oradea. Dar gentlemanul Iohannis a tăcut (până acum). La fel cum au tăcut domnul Emil Constantinescu și tovarășul Iliescu. Foștii președinți se bucură de privilegiile funcției. Băsescu le-a pierdut. El a câștigat din marinărie, la primărie și cu Elena Udrea. Videanu și Blaga l-au cam sărit, mai ales după 2010,  bravo lor! Așa se lucrează. Când știi că unul e mai bagabont decât tine îl arzi tu primul și traversezi iute strada.

 3. Marți, la 19 și 11 minute, treceam pe lângă televizor. Și am auzit un discurs bucolic despre ”amintirile din copilărie. Bunica. Părinții. Mămăliga cu lapte pe care o mâncam seara, deși aveam multe alte lucruri de mâncat acolo, la bunica…Și mergeam cu colinda.. ” Recunosc că m-am speriat. Mi-am zis ”aoleu, grețosul pacient Călin Georgescu a năvălit și la ProTV!” Când colo, era Nicușor. Într-un dialog de gura sobei reci cu doamna Esca. Nici nu ne-am prins că doamna Esca îl pilota pe Nicușor spre electoratul conservator. Nu e de ajuns că pe Nicușor îl vor vota corporatiștii. Trebuie să-l voteze și mamele lor de la țară. Acele femei care încă poartă broboade se mândresc – ”uite, feciorul meu e la București! Are și card. Și îl folosește când închiriază trotineta. La noi în bătătură se plimba cu roaba.” Sigur, și electoratul de la mahala al lui George Simion s-a emancipat. În multe curți găsești câte un cărucior de la Kaufland. Și nu e dus înapoi, când se reciclează pet-urile. Revin la sceneta Esca – Nicușor. Doamna Esca, am un mesaj pentru sfătuitorii dumneavoastra! Să le transmiteți că sunt niște dobitoci. Ălora care v-au spus că sunteți subtilă.

4. În pachetul ăsta de mare angajament, cu Nicușor președinte și Bolojan premier, intră și doamna Kovesi? Eu l-aș vota pe Zelenski. E cel mai mare om din Istoria Medicinei. Acest geniu revoluționar a invins covidul. Dacă nu era el, acum ne vaccinam pentru a paișpea oară.

5. Brici, brici, brici, merge brici campania trotinetistă ”Nu-l lăsa pe bunicul tău să voteze! Ascunde-i buletinul!” În 1989, am lăsat-o gravidă pe o colegă de liceu. A plătit tata chiuretajul. 5000 de lei. Acum puteam să fiu lejer bunic. Dar stați liniștiți, dragi useriști! Bunicul și-a ascuns singur buletinul. Și îl va găsi săptămâna viitoare.

Curtea Supremă a UE sancționează Comisia Europeană în scandalul „Pfizergate”

Von der Leyen, sub presiune tot mai mare după refuzul de a divulga mesaje legate de contractele pentru vaccinuri.

Curtea Supremă a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre care zguduie credibilitatea Comisiei Europene în scandalul cunoscut sub numele de „Pfizergate”. Instanța a stabilit că executivul european a încălcat obligațiile de transparență, refuzând să facă publice mesajele text schimbate între președinta Ursula von der Leyen și CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, în timpul negocierilor privind achiziția masivă de vaccinuri anti-COVID-19.

Mesaje „dispărute”, dar considerate esențiale

În motivarea deciziei, judecătorii au precizat că instituția nu a oferit o explicație plauzibilă pentru lipsa acestor mesaje, deși acestea se încadrează în categoria documentelor oficiale ce trebuie arhivate și puse la dispoziția publicului, la cerere.

„Transparența nu este opțională într-o democrație. Comisia nu poate pretinde că mesajele relevante pentru cheltuirea fondurilor publice sunt irelevante sau neînregistrabile doar pentru că au fost trimise prin SMS”, se arată în decizia instanței.

Comisia promite o analiză a hotărârii

Comisia Europeană a reacționat reținut:
„Luăm act de decizia Curții și vom analiza cu atenție implicațiile acesteia pentru a stabili acțiunile viitoare. Ne reafirmăm angajamentul pentru transparență și buna guvernanță”, se arată într-un comunicat transmis presei.

Reacții politice: „Von der Leyen trebuie să răspundă”

Decizia Curții a stârnit reacții puternice în rândul liderilor politici din mai multe state membre.

„Această hotărâre confirmă ceea ce am spus de luni de zile: Ursula von der Leyen a condus negocieri de miliarde în afara cadrului instituțional. Nu poate exista o a doua șansă pentru cineva care a ignorat principiile fundamentale ale Uniunii”, a declarat europarlamentarul belgian Philippe Lamberts (Verzi/EFA).

Lideri ai opoziției din Franța, Germania și Italia cer audierea urgentă a președintei Comisiei în fața Parlamentului European.

O nouă pată pe imaginea instituțiilor europene

Scandalul „Pfizergate” continuă să alimenteze neîncrederea publicului în instituțiile europene, într-un moment sensibil înaintea alegerilor europarlamentare din 2025.

„Pentru cetățeni, acest caz este simbolul aroganței birocratice. Când miliarde de euro sunt cheltuiți în spatele ușilor închise, încrederea dispare”, afirmă analistul politic german, Dr. Anja Müller.

 

Tendințele în Sănătate și Wellness pentru 2025: Ce Ne Așteaptă?

În ultimii ani, sănătatea personală a devenit mai mult decât lipsa bolii – a devenit un stil de viață, o alegere zilnică, un act de responsabilitate. În 2025, tendințele din domeniul sănătății și wellness-ului reflectă această schimbare de paradigmă: totul este mai conștient, mai personalizat și mai conectat.

Fie că vorbim despre nutriție, mișcare, somn sau gestionarea stresului, se pune tot mai mult accent pe echilibru durabil și abordări holistice susținute de tehnologie.

  1. Sănătate personalizată: tratamente adaptate ADN-ului tău

Una dintre cele mai importante tendințe este personalizarea tratamentelor și a suplimentelor în funcție de profilul genetic, stilul de viață și analizele tale. Conceptul de „one-size-fits-all” dispare treptat.

  • Testele genetice și epigenetice devin tot mai accesibile și precise
  • Programele de nutriție și suplimentare se bazează pe markerii metabolici personali
  • Tratamentele preventive sunt ajustate din timp, înainte de apariția simptomelor

💡 Ce poți face: începe prin analize anuale detaliate, ține un jurnal alimentar și de somn, discută cu un specialist despre nevoile tale reale, nu doar tendințele.

  1. Nutriție sustenabilă: grijă față de corp și planetă

Oamenii devin tot mai conștienți că ceea ce mănâncă influențează nu doar sănătatea proprie, ci și mediul. În 2025, alimentația sănătoasă este și etică, și ecologică.

  • Dietele pe bază de plante câștigă teren
  • Se promovează „eating local”: produse de sezon, cultivate local
  • Ambalajele sustenabile și reducerea risipei alimentare devin priorități

💡 Ce poți face: redu consumul de carne procesată, încearcă rețete vegetariene 2-3 zile pe săptămână, susține producătorii locali și evită ambalajele excesive.

  1. Detox digital și igienă mentală

Trăim în epoca hiperconectivității. Dar în 2025, tot mai mulți oameni aleg conștient pauze de la ecrane și reconectare cu sinele.

  • „Silent walking”, cozymaxxing și jurnalul de recunoștință sunt în creștere
  • Pauzele digitale (inclusiv la job) sunt încurajate de psihologi și companii
  • Dispozitivele inteligente oferă alerte pentru „respirație”, relaxare, limitarea ecranului

💡 Ce poți face: setează 1 oră fără ecrane zilnic, ține telefonul pe mod „fără notificări” dimineața și seara, încearcă o zi de detox digital pe lună.

  1. Tehnologia devine terapeutică

Inteligența artificială, realitatea virtuală și biosenzorii schimbă modul în care ne monitorizăm și îmbunătățim sănătatea.

  • Aplicații AI oferă planuri personalizate de nutriție, somn sau antrenament
  • VR-ul este folosit pentru terapie anti-anxietate sau în reabilitarea post-traumă
  • Dispozitivele wearable nu doar monitorizează, ci oferă feedback și intervenții în timp real

💡 Ce poți face: folosește aplicații care te ajută să devii mai conștient, nu dependent. Prioritizează tehnologia care te sprijină în alegerile sănătoase.

  1. Wellness integrativ: minte – corp – emoții – relații

În 2025, tot mai mulți oameni aleg abordări integrative: medicina alopată este completată de terapii alternative, prevenția devine prioritate, iar starea de bine include și dimensiunea emoțională și relațională.

  • Crește interesul pentru psihoterapia somatică, neurofeedback, meditație ghidată
  • Relațiile sănătoase sunt recunoscute ca „nutrienți psihologici” esențiali
  • Mindfulness-ul este integrat în școli, companii și în terapia standard

💡 Ce poți face: investește în relațiile tale, alocă timp pentru introspecție, încearcă meditația (chiar 5 minute zilnic pot avea efect), nu trata doar simptomele – caută cauzele.

Concluzie: Sănătatea viitorului este despre alegeri conștiente, nu perfecțiune

Tendințele din 2025 arată că ne îndreptăm către o sănătate mai umană, mai blândă și mai inteligentă. Nu e vorba despre a face totul perfect, ci despre a învăța să ne ascultăm corpul, emoțiile și ritmul.

🔔 Într-un prezent grăbit, poate cea mai mare revoluție este… să încetinești și să alegi conștient.

 

Criptomonede și pericol real: Tentativă de răpire în centrul Parisului/VIDEO

În dimineața zilei de 13 mai 2025, o femeie în vârstă de 34 de ani, fiica unui director executiv din industria criptomonedelor, și copilul ei de doi ani au fost victimele unei tentative violente de răpire, în plină zi, pe o stradă din arondismentul 11 al capitalei franceze.

Incidentul a avut loc luni dimineață, în jurul orei 8:20, pe Rue Pache, unde femeia, în vârstă de 34 de ani, se plimba împreună cu copilul. Trei bărbați mascați și înarmați cu cuțite au încercat să le forțeze să urce într-o dubă albă de livrare, după ce l-au atacat pe partenerul femeii – tatăl copilului – care a încercat să intervină. Acesta a fost lovit cu brutalitate și ar fi suferit o rană prin înjunghiere.

Un martor ocular, Jean-Jacques, în vârstă de 61 de ani, a povestit pentru presă: „Am auzit țipete, așa că am ieșit. Am văzut trei bărbați cu glugi fugind și un bărbat întins pe jos, cu capul plin de sânge. Era sânge peste tot. I-am cauterizat rana.” Același martor a acordat primul ajutor mamei și copilului, care fuseseră expuși la gaze lacrimogene.

Salvarea a venit și din partea altor trecători, unul dintre aceștia folosind un stingător de incendiu pentru a-i alunga pe agresori. Martorii spun că reacția rapidă a publicului și prezența oamenilor la ferestre, care filmau și strigau să se sune la poliție, i-au pus pe fugă pe răpitori. Aceștia au abandonat duba, o utilitară marcată cu sigla firmei de curierat Chronopost, la câteva străzi distanță, lăsând în urmă și o armă falsă.

Brigada Antibanditism (BRB) din cadrul Poliției Judiciare a Parisului a deschis o anchetă și tratează cazul ca parte a unei serii de atacuri coordonate asupra persoanelor implicate în sectorul criptomonedelor. Poliția nu a oferit informații despre identitatea victimei sau a familiei acesteia.

Potrivit unei surse din anchetă, atacatorii au încercat să o separe pe mamă de copil, dar partenerul femeii a reușit să îi confrunte și să le zădărnicească planurile.

O serie de răpiri legate de criptomonede zguduie Franța

Incidentul survine la doar câteva zile după o altă răpire cu motivație similară, petrecută pe 1 mai. Atunci, tatăl unui antreprenor crypto a fost ținut captiv într-o clădire din Paris timp de peste 48 de ore, fiind rănit și supus la acte de tortură. Răpitorii i-au tăiat un deget, filmând momentul pentru a-l trimite fiului său, și au cerut o răscumpărare de mai multe milioane de euro.

Poliția a intervenit cu grenade neletale pentru a-l elibera, iar cinci persoane au fost arestate. Ministrul de Interne, Bruno Retailleau, a felicitat anchetatorii pentru „munca excepțională” desfășurată.

În ultimele luni, industria criptomonedelor din Franța a fost zguduită de mai multe incidente grave. Cofondatorul companiei Ledger, David Balland, a fost răpit și mutilat în luna ianuarie, iar în decembrie, tatăl unui influencer crypto din Dubai a fost găsit legat în portbagajul unei mașini după o răpire în estul Franței.

Securitatea în industria crypto, o problemă urgentă

Tot mai multe persoane implicate în piața criptomonedelor devin ținte ale rețelelor criminale, nu doar în Franța, ci și în alte țări. În SUA, un bărbat a fost răpit și deposedat de 4 milioane de dolari în criptomonede după o conferință crypto, iar în Canada, controversatul „Crypto-King” Aiden Pleterski a fost răpit de victimele presupusei sale scheme Ponzi.

Aceste cazuri evidențiază vulnerabilitatea crescândă a celor din domeniul crypto și necesitatea implementării unor măsuri stricte de securitate personală.

 

COD GALBEN de vreme rea în jumătate din țară: Sunt anunțate ploi torențiale și vijelii – HARTĂ/Prognoza pentru București

0

Urmează un interval cu vreme rece, ploi torențiale și vânt puternic – în mare parte din țară.

Meteorologii anunță că, de joi dimineață începând și până sâmbătă la prânz, vremea va fi instabilă în mai multe zone din România. Vor fi intensificări ale vântului, ploi, iar de vineri temperaturile vor scădea cu mult sub cele specifice acestei perioade. Și în Capitală, vremea se va răci începând de vineri, iar sâmbătă temperatura maximă va fi de 14 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de joi, 15 mai, de la ora 8.00, până sâmbătă, 17 mai, la ora 12.00, privind intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ, mixte la munte şi o răcire accentuată.

Conform informării ANM, pe parcursul zilei de joi, 15 mai, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, iar vineri îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. „Vor fi viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60…70 km/h” – anunță meteorologii.

Ploi, dar și lapoviță și ninsoare – la munte, în zonele înalte

Specialiștii ANM atrag atenția că ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului și vor cuprinde joi regiunile vestice, nordice și centrale, iar vineri sudul, centrul și estul țării. „Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.

În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă”, precizează meteorologii.

Conform specialiștilor de la ANM, începând de vineri vremea se va răci din nou, „iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 19 grade și minime între 1 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni”.

COD GALBEN de ploi și vijelii

foto: meteoromania.ro

Și tot miercuri dimineață, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben, ce va fi valabilă joi, 15 mai, în intervalul orar 10 -22.

Potrivit atenționării meteo, „în intervalul menționat, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial (cantități de apă de 15…20 l/mp în intervale scurte de timp), descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului și vijelii, în general cu viteze de 50…70 km/h. În zona montană înaltă rafalele vor depăși 80…90 km/h”.

Vântul se va intensifica treptat și în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cu viteze de 50…60 km/h – mai avertizează meteorologii.

Prognoză specială pentru București, valabilă până sâmbătă seară

ANM a emis o prognoză specială pentru zona municipiului București, pentru intervalul 15 mai ora 08:00 – 17 mai ora 21:00. Așa aflăm că și în București sunt așteptate ploi, de vineri după-amiază începând. Dacă joi temperatura maximă estimată pentru Capitală se va situa în jurul a 24 de grade, vineri vremea se va răci, astfel că meteorologii anunță că valorile termice nu vor mai trece de 18-19 grade. Iar sâmbătă maxima prognozată pentru Capitală va fi în jurul a 14 grade.

Iată ce anunță ANM în prognoza specială pentru zona municipiului București:

Prognoză meteorologică pentru intervalul 15.05.2025 ora 08:00 – 16.05.2025 ora 09:00

Vremea va continua să se încălzească, astfel că valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice pentru jumătatea lunii mai. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade. Cerul va fi variabil cu unele înnorări spre finalul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat.

Prognoză meteorologică pentru intervalul 16.05.2025 ora 09:00 – 17.05.2025 ora 09:00

Vremea se va răci, astfel că valorile termice se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Cerul va fi mai mult noros; din orele amiezii va ploua și se vor acumula cantități de apă moderate (10…20 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales ziua, când se vor atinge viteze de 40…50 km/h.

Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 9…10 grade.

Prognoză meteorologică pentru intervalul 17.05.2025 ora 09:00 – 17.05.2025 ora 21:00

Valorile termice vor continua să scadă, vremea devenind deosebit de rece pentru a doua jumătate a lunii mai.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi noros și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Biden, între decădere și dezinformare: Cartea care zguduie Washingtonul

0

Presupusul declin cognitiv al fostului președinte american Joe Biden face obiectul unei noi cărți care dezvăluie detalii controversate din interiorul administrației sale.

Potrivit autorilor, apropiați ai lui Biden ar fi încercat în repetate rânduri să ascundă problemele evidente de sănătate, mai ales în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din 2024.

Lucrarea, semnată de jurnaliștii Jake Tapper (CNN) și Alex Thompson (Axios), se bazează pe peste 200 de interviuri cu persoane apropiate de Biden și de Partidul Democrat. Majoritatea mărturiilor au fost obținute după retragerea lui Biden din cursă. Deși fostul președinte, în vârstă de 82 de ani, neagă ferm orice deteriorare semnificativă, cartea documentează o serie de episoade sugestive.

Confuzie, mușamalizare și un episod cu George Clooney

Unul dintre cele mai tulburătoare episoade relatate în carte ar fi avut loc în iunie 2024, imediat după summitul G7 din Italia. Biden ar fi participat la o gală de strângere de fonduri organizată de actorul George Clooney, prieten apropiat. Potrivit martorilor, președintele nu l-ar fi recunoscut pe Clooney, salutându-l vag, fiind nevoie ca un asistent să-i șoptească:

„Îl cunoști pe George.”
„Da, da”, ar fi răspuns Biden.
„George Clooney”, a insistat asistentul.

Clooney ar fi fost șocat de starea vizibilă de confuzie a președintelui. Pe 10 iulie, actorul a publicat un editorial în The New York Times, intitulat „Îl iubesc pe Joe Biden. Dar avem nevoie de un nou candidat”, în care îl îndemna pe liderul democrat să se retragă din cursă.

Alte fragmente din carte, publicate de The Hill, menționează discuții interne privind utilizarea unui scaun cu rotile, ca urmare a dificultăților de deplasare ale lui Biden. Măsura nu a fost pusă în aplicare, din motive de imagine electorală. În schimb, echipa președintelui a redus expunerea publică și i-a oferit însoțire constantă.

Tapper și Thompson relatează că până la finalul mandatului, consilierii Casei Albe au refuzat să recunoască deteriorarea abilităților cognitive și fizice ale lui Biden. „Mai grav, au încercat să ascundă acest lucru prin diverse mijloace”, scriu autorii într-un fragment publicat de The New Yorker.

Retragerea din cursă și reacțiile din partid

Pe 21 iulie, la doar câteva zile după editorialul lui Clooney, Joe Biden și-a anunțat oficial retragerea din cursa prezidențială. El și-a declarat susținerea pentru vicepreședinta Kamala Harris, care a preluat conducerea campaniei democrate.

Decizia a fost considerată tardivă de către unii lideri democrați. David Plouffe, fost consilier în campania lui Harris, afirmă în carte: „Am fost induși în eroare de echipa lui Biden. Cele 100 de zile rămase până la alegeri au fost insuficiente pentru o tranziție eficientă.”

Un purtător de cuvânt al fostului președinte, citat de Axios sub protecția anonimatului, a respins acuzațiile privind un posibil declin mintal: „Da, au existat schimbări fizice cauzate de vârstă, dar acestea nu sunt dovada unui declin cognitiv.” Biden însuși a negat aceste acuzații într-un interviu televizat recent.

Cartea, intitulată „Păcatul originar: declinul președintelui Biden, mușamalizarea și decizia sa fatală de a candida din nou”, va fi lansată săptămâna viitoare. Lucrarea promite să provoace reacții intense atât în rândul publicului, cât și al clasei politice americane.

Fost ministru al Finanțelor, critici la adresa lui Bolojan: „Iar ne-a luat cu criza bugetară”/„Se vede viitor premier”

1

Fostul ministru al Finanțelor, social-democratul Adrian Câciu, a ieșit, miercuri, 14 mai, cu o serie de critici la adresa lui Ilie Bolojan, președintele interimar, după declarația acestuia privind criza bugetară. „Se vede viitor premier al României. Și ne anunță, în fapt, ce ne așteaptă! Ar fi putut fi credibil dacă nu ar fi fost la guvernare” – susține Câciu, într-un mesaj postat pe Facebook.

Cu doar câteva zile înainte de finala cursei pentru fotoliul de la Cotroceni, turul 2 al prezidențialelor fiind programat să aibă loc pe 18 mai, fostul ministru al Finanțelor a ieșit cu un mesaj critic la adresa fostului lider interimar al PNL, aflat, la acest moment, în postura de șef interimar al statului.

„Ce ni se pregătește? Indiferent de rezultatul de duminică al alegerilor prezidențiale, observ că ni se pregătește austeritatea.

Ambii candidați, dar mai ales echipele care se pregătesc de guvernare, ne spun că e dezastru. Ca să fiu mai explicit, potențialii viitori premieri ne anunță că e dezastru, suntem în criză, trebuie luate măsuri dure, dat oameni afară, înghețate pensii, crescute taxe etc. Ajungi la concluzia că votezi călăul, adică pe ăla care îți va băga sărăcia în casă. Nu văd echilibru, văd doar ură! Nu văd viziune, văd doar gulere de contabili pe de o parte sau brigadieri colhoziști pe de altă parte”, a scris Adrian Câciu, pe pagina sa de Facebook.

Câciu: Ar fi putut fi credibil dacă nu ar fi fost la guvernare

sursa foto: Facebook/Partidul Naţional Liberal

Fostul șef de la Ministerul Finanțelor a adus în discuție o recentă declarație a președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, cu privire la „criza bugetară”.

„Am văzut un interviu dat de dl Bolojan. Iar ne-a luat cu criza bugetară, cu posibilitatea să intrăm în incapacitate de plată, cu bau-bau-ul tăierilor de salarii și înghețări de pensii și creșteri de taxe. Domnia sa se vede viitor premier al României. Și ne anunță, în fapt, ce ne așteaptă! Ar fi putut fi credibil dacă nu ar fi fost la guvernare. Dar, de 6 luni e parte a unei coaliții, de trei luni e președinte intermar al României, nu poate veni și spune că avem criză bugetară decât dacă recunoaște că e parte a ei.

Iar dacă era așa bun pe cât își proiectează prin marketing, de ce nu am ieșit din criza bugetară? A avut 5-6 luni la dispozitie… Mai ales în condițiile în care deficitul din ultimii 2 ani, dar și de anul asta este produs de ministri de finanțe de dreapta”, susține Câciu în același mesaj.

Ce spusese recent Bolojan: Suntem practic într-o criză bugetară, pentru că România cheltuie mai mult decât își permite

Reacția fostului ministru social-democrat al Finanțelor a venit pe fondul recentelor declarații pe care le-a făcut Ilie Bolojan, într-un interviu. În care a vorbit despre „o criză bugetară” și despre împrumuturi și dobânzi.

„Suntem practic într-o criză bugetară, pentru că România cheltuie mai mult decât îşi permite, de mulţi ani. Avem deficite mari, de aproximativ 9%, anul trecut.

Pentru a acoperi această diferenţă dintre veniturile ţării noastre şi cheltuielile mult mai mari pe care le facem, trebuie să ne împrumutăm şi practic ne împrumutăm cu aproximativ 1 miliard de euro săptămânal, ceea ce a făcut ca în ultimii ani datoria României să crească cu o viteză destul de mare, lucru care înseamnă că în fiecare an plătim dobânzi mai mari, plătim sume mult mai mari pentru acoperirea acestor dobânzi, ceea ce va face ca într-un an-doi, dacă nu corectăm lucrurile, să fim în situaţia în care Guvernul devine practic o agenţie de plăţi, nu mai poate face nimic pentru dezvoltare”, a declarat Ilie Bolojan marți, 13 mai, la Rock FM.

Citiți și:

Piesa „Marioneta”, pe scena de la București. Macron trage sforile, Bolojan și Nicușor dansează

Sistemul a declanșat Apocalipsa financiară de serviciu

Ciolacu pleacă, Sistemul rămâne: Predoiu la Palat, Bolojan la butoane!

De la urne la abis: un mandat sub semnul haosului

Patru alpiniști au căzut 120 de metri într-o râpă, în SUA. Unul dintre ei a reușit să iasă și a condus până la un telefon public

Un alpinist a supraviețuit miraculos, după ce a căzut peste 120 de metri într-o râpă. Trei dintre însoțitorii săi au murit în urma cumplitului accident.

Patru alpiniști americani au căzut 120 de metri într-o râpă, în munţii North Cascades din Washington. Doar unul a supraviețuit acestei drame și, deși grav rănit, a reușit să-și adune puterile și să iasă din râpă, pentru a ajunge să alerteze autoritățile.

Alpinistul – a cărui identitate nu a fost dezvăluită public- a mers până la maşina sa pe întuneric şi apoi a condus până la un telefon public pentru a cere ajutor, au anunţat marţi autorităţile, scrie The Guardian.

Alpinistul supravieţuitor, spitalizat în Seattle

După accident, alpinistul supraviețuitor a reuşit să se elibereze dintr-o încurcătură de frânghii, căşti şi alte echipamente. Și apoi să ajungă la destinaţie, deși avea hemoragie internă și traumatism cranian, a declarat Dave Yarnell, șeriful adjunct al comitatului Okanogan.

Cele patru persoane din grup – inclusiv victimele, în vârstă de 36, 47 şi 63 de ani – escaladau Early Winters Spires, zonă populară printre alpinişti, situată la aproximativ 260 km nord-est de Seattle. Cristina Woodworth, conducătoarea echipei de căutare și salvare, a explicat că astfel de accidente sunt extrem de rare.

Accidentul s-ar fi produs în timpul coborârii, când ancora care asigura corzile pare să fi cedat.

Alpiniștii au căzut aproximativ 60 de metri într-o râpă înclinată, apoi încă 60 de metri înainte de a se opri, a spus Yarnell. Autorităţile cred că grupul urcase, dar s-a întors când a văzut că se apropie o furtună.

Alpinistul supravieţuitor a fost spitalizat în Seattle. La locul dezastrului a fost chemat un elicopter, pentru ca trupurile neînsuflețite să fie scoase din râpă.

Călin Georgescu, un nou mesaj înainte de alegeri: „Toate trompetele lor plătite din banii noștri urlă pe toate canalele că vine APOCALIPSA” – VIDEO

Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, a transmis un al doilea mesaj în tot atâtea zile, înainte de runda finală a cursei pentru Cotroceni, în care se vor confrunta George Simion (AUR) și Nicușor Dan (candidat independent).

Cu doar câteva zile rămase până la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, programat pentru 18 mai, Georgescu a ieșit public cu un nou mesaj, postat pe pagina sa de Facebook.

În mesajul video transmis marți seară, 13 mai, fostul candidat la prezidențiale critică actuala clasă politică și „sistemul”. El îi acuză pe guvernanți că „au distrus tot în această țară” și că „se agață acum cu ultimele puteri să își păstreze accesul la bani și la putere”.

Mulți au remarcat faptul că nici de această dată nu menționează numele lui George Simion, candidatul AUR ajuns în turul al doilea al scrutinului pentru cea mai înaltă funcție în stat.

„Adevărul însă este altul”

„Sistemul și ciocoii au rămas fără timp și se agață acum cu ultimele puteri să își păstreze accesul la bani și la putere, dar și controlul asupra noastră.

Toate trompetele lor plătite din banii noștri urlă pe toate canalele că vine apocalipsa dacă nu votăm cu cine vor ei, cum vor ei și când vor ei.

Induc frică, îndoială și generează haos, ne mint și ne amenință că dacă votăm altfel decât spun ei distrugem totul. Pierdem fondurile europene, cursul valutar și dobânzile vor exploda, vom fi izolați în Europa, ne vom întoarce la comunism și la neajunsurile de atunci și așa mai departe.

Adevărul însă este altul. Ei au distrus tot în această țară. Ei au furat tot ce se putea fura. Ei ne-au îndatorat la străini inutil și nejustificat. Toată panica pe care o vedem acum în oameni este indusă artificial. Este doar o manipulare chiar dacă ei ne consideră în continuare incapabili să vedem realitatea, pentru că până acum am fost supuși și ascultători, noi deja știm că minciuna are picioare scurte”, susține Călin Georgescu în mesajul transmis marți seară.

Georgescu: În curând toate aceste nedreptăți vor lua sfârșit

„Ne-am recâștigat onoarea și demnitatea de a fi români, de a fi înțelepți și capabili de o discernere. Nu noi am creat crizele actuale, nu noi am îndatorat țara, nu noi am promis doar pentru voturi lucruri ce nu pot fi onorate, nu noi am guvernat până acum, nu noi poporul ne-am făcut rău cu mâna noastră, noi doar am avut încredere, iar încrederea ne-a fost înșelată în mod repetat și chiar abuziv.

Dragii mei, în curând toate aceste nedreptăți vor lua sfârșit. Avem oameni competenți și pregătiți profesional, avem bătrâni înțelepți și avem tineri capabili și creativi împreună unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu vom renaște România”, a continuat Georgescu.

C. Georgescu: Nu vom ieși din Europa

Fostul candidat la prezidențiale a mai adus în discuție un aspect semnificativ.

„În umbra ciocoilor fără merite profesionale, dar numiți în funcție de conducere, vă asigur că există mii de patrioti care au studii și diplome reale, idei geniale și practică de succes, oameni care vorbesc limbi străine, au putere de muncă și sunt motivați să se dedice renașterii României. De 8 luni de zile propaganda minte constant că vom ieși din Europa.

Nu, noi românii nu vom ieși din Europa. Repet, nu vom ieși din Europa. Din contră, vom intra în Europa, dar cu adevărat stând la masa liderilor acestei lumi, nu stând pe holuri și așteptând doar să facem poze cu ei”, a mai afirmat Călin Georgescu.

Ce a mai ținut să transmită fostul candidat în cursa pentru Cotroceni, pe finalul mesajului postat pe rețeaua de socializare? „A venit vremea ca poporul român să își ia puterea înapoi în propriile mâini, a venit vremea să fim noi stăpânii propriilor decizii, a venit vremea ca poporul să fie consultat de fiecare dată când deciziile politice le afectează viața pe termen lung, a venit vremea să punem cu adevărat instituțiile în slujba oamenilor, nu oamenii în slujba instituțiilor”, a mai afirmat Georgescu.

Luni seară, Georgescu a transmis un prim mesaj înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Nici în acel mesaj nu a menționat numele liderului AUR, George Simion, candidat calificat în finala prezidențială. „Dragii mei, tăcerea, așa cum știți este plină de cuvinte care mocnesc în suflet și în gânduri, dar tăcerea este uneori necesară… așa că am tăcut. Am tăcut pentru că am vrut să ascult și pentru că mai presus de orice am vrut să vă ascult”, a transmis Georgescu luni seară.

Analiza „Național”: Cifrele panicii

„De când a intrat George Simion în turul 2, România nu mai este o țară, a devenit avertisment. Panica a fost scoasă din debara, fardată gros și aruncată pe televizoare și la radio, pe site-uri, pe rețelele de socializare. Apocalipsa financiară vine, dar nu de la FMI, ci din redacțiile conectate la „centrul de comandă”. De ce vedem acest film? Pentru că Nicușor Dan nu are despre ce să vorbească, iar singura lui șansă e să tacă și să-i panicheze pe ceilalți.

Zbiară titlurile: „Ce riscă România dacă Simion câștigă? Specialiștii spun că leul s-ar putea deprecia, iar Occidentul și-ar putea retrage investițiile”, „Bursa reacționează negativ după victoria lui Simion”, „Dezastru pe piața financiară din România. Primul efect după turul întâi al alegerilor”. Nu lipsesc decât broaștele și lăcustele din această apocalipsă financiară de serviciu, atent pregătită în laboratoarele de propagandă și manipulare ale „Sistemului”.

Evident, totul din cauză că Simion a prins vânt electoral. Și, hopa, „specialiștii” se înghesuie pe bandă rulantă să confirme ce trebuie confirmat – că vine sfârșitul lumii dacă nu iese candidatul „corect”!

Cifrele panicii

Hai să vedem, însă, care este realitatea și cum arată cifrele panicii!

După victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale, piețele financiare au reacționat negativ, nimic nou sub Soare, doar vorbim despre rechini (sau asasini, după preferințe) economici. Astfel, leul s-a depreciat cu peste 2%, depășind pragul de 5 lei pentru un euro, ceea ce evident că generează o undă de instabilitate pe piața valutară.

Pentru a stabiliza cursul, Banca Națională a României a intervenit vânzând o parte din rezervele valutare. În același timp, randamentele obligațiunilor guvernamentale au crescut – România nu a reușit să vândă obligațiuni interne din cauza cererii scăzute, pe fondul incertitudinii politice. Dar, asta se întâmpla încă din ultima săptămână a lui aprilie, așadar nu are legătură cu rezultatul alegerilor din 4 mai.”

Citiți mai multe AICI: Sistemul a declanșat Apocalipsa financiară de serviciu

Breaking News… în jurul lumii

🌍 Europa

Tarifele UE pentru Ucraina

Uniunea Europeană se pregătește să aplice tarife mult mai mari pentru importurile din Ucraina în următoarele săptămâni. Potrivit Financial Times, decizia de a încheia brusc regimul comercial preferențial – care permitea majorității produselor ucrainene să intre fără taxe vamale – vine în urma presiunilor exercitate de Polonia pentru protejarea fermierilor din blocul comunitar.

UE pregătește sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei

The Guardian relatează că liderii europeni sunt pregătiți să impună noi sancțiuni economice Rusiei dacă negocierile de pace cu Ucraina de la Istanbul eșuează, intensificând presiunea asupra Moscovei.

Aliații NATO pregătesc un acord pentru creșterea cheltuielilor de apărare

Aliații NATO au început să contureze un acord pentru majorarea semnificativă a cheltuielilor de apărare, într-un mod care ar putea satisface cererea lui Donald Trump de a aloca 5% din PIB pentru armată. Potrivit Bloomberg, negocierile avansează, iar membrii alianței lucrează la un plan pentru atingerea acestui obiectiv până în 2032, înaintea summitului NATO programat în iunie.

Tarifele impuse de SUA lovesc economiile din Europa Centrală

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a redus prognoza de creștere economică pentru Europa Centrală, invocând impactul tarifelor comerciale impuse de SUA. Conform Reuters, Slovacia și Ungaria sunt cele mai afectate, din cauza dependenței lor de exporturile auto, vizate direct de taxele americane. Prognoza BERD pentru regiune a fost revizuită la 3%, iar incertitudinea determină companiile să amâne investițiile. În plus, încetinirea economică din Germania agravează efectele negative în lanț.

Macron cere UE să crească presiunea asupra Israelului

Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat Uniunea Europeană să sporească presiunea asupra Israelului din cauza situației umanitare grave din Gaza. El a sugerat că europenii ar trebui să analizeze deschis „dacă ar trebui să continuăm discuțiile și acordurile de cooperare cu Israelul în forma actuală”. Potrivit Bloomberg, declarațiile au fost făcute în contextul creșterii tensiunilor legate de ofensiva israeliană în regiune.

Franța: premierul Bayrou audiat în scandalul abuzurilor din școli

Le Monde informează că premierul François Bayrou a fost audiat de o comisie parlamentară în legătură cu acuzațiile de abuzuri comise la o școală catolică, scandal care implică și fiica sa.

🌎 America

Armistițiu SUA–China declanșează val de importuri

În urma armistițiului comercial de 90 de zile dintre SUA și China, companiile americane se grăbesc să stocheze mărfuri pentru Crăciun și Black Friday. Potrivit Financial Times, reducerea tarifelor SUA la importurile din China de la 145% la 30% a declanșat o intensificare a activității logistice, înainte de expirarea armistițiului pe 10 august. Companiile de logistică anticipează o perioadă de capacitate limitată și posibile întârzieri, în timp ce porturile americane se confruntă cu un flux crescut de mărfuri.

Trump laudă relațiile cu Arabia Saudită

În prima zi a turneului său prin statele din Golf, Trump a declarat că relația dintre SUA și Arabia Saudită reprezintă un „stâlp de securitate și prosperitate”. Potrivit Financial Times, Casa Albă a dezvăluit înaintea discursului său că a încheiat cu regatul saudit acorduri în valoare de 600 miliarde de dolari, acoperind domenii precum apărarea, inteligența artificială și infrastructura. Aceste înțelegeri sunt prezentate ca o demonstrație de forță diplomatică și economică în regiune.

Trump acceptă un avion de lux de la Qatar

Potrivit The Washington Post, Trump a primit un Boeing 747-8 în valoare de 400 de milioane de dolari din partea Qatarului, gest care a stârnit controverse aprinse în SUA. Gestul ridică semne de întrebare legate de clauza constituțională privind emolumentele și posibilele conflicte de interese la cel mai înalt nivel.

Președintele Boliviei, Luis Arce, se retrage din cursa electorală

Conform The Washington Post, Luis Arce a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat prezidențial, pe fondul scăderii în sondaje și a tensiunilor cu fostul președinte Evo Morales.

🌎 Asia

Occidentul a furnizat informații Mossadului pentru asasinate în anii ’70

The Guardian dezvăluie că agenții occidentali au oferit informații esențiale Mossadului pentru eliminarea unor ținte palestiniene în Europa în anii ’70, conform unor documente desecretizate recent.

Coreea de Sud se pregătește pentru alegeri prezidențiale după criza politică

The Guardian informează că, după demiterea președintelui Yoon Suk-yeol, Coreea de Sud se pregătește pentru alegeri prezidențiale anticipate, cu accent pe probleme economice precum șomajul în rândul tinerilor și costul vieții.

Negocieri la Istanbul pentru pace în Ucraina: Zelenski acceptă, Kremlinul ezită

Putin a propus reluarea negocierilor de pace cu Ucraina la Istanbul, însă Kremlinul nu a confirmat participarea sa directă. Zelensky a acceptat ideea unei întâlniri, dar a avertizat nu va negocia cu alți oficiali ruși în absența președintelui Putin. Trump a anunțat îl va trimite pe secretarul de stat Marco Rubio la Istanbul pentru a sprijini negocierile. Conform surselor internaționale, discuțiile sunt programate pentru 15 mai, însă participarea efectivă a lui Putin rămâne incertă.

🌎 Australia

Reforme în sistemul de sănătate și politică

The Guardian relatează că parlamentul din New South Wales a adoptat o lege care permite asistentelor medicale și moașelor să prescrie pastile pentru avort, îmbunătățind accesul la servicii medicale în zonele rurale. De asemenea, liderul partidului liberal a fost înlocuit, iar premierul Anthony Albanese se pregătește pentru o vizită oficială în Indonezia.

Procesul Erin Patterson continuă în Australia

Conform The Guardian, un expert a declarat că probele analizate nu conțin ciuperci otrăvitoare, contrazicând acuzațiile de omor prin otrăvire. Erin Patterson, acuzată că ar fi provocat moartea a trei persoane – inclusiv socrii săi – prin servirea unei mese suspectate a conține ciuperci toxice, neagă toate acuzațiile.

 

 

Cutremur puternic în largul coastelor Greciei. Seismul, resimțit în alte 3 țări

Un cutremur puternic a fost înregistrat în Grecia, la primele ore ale zilei de miercuri, 14 mai. Seismul a avut peste 6 grade pe scara Richter.

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS). Conform tvrinfo.ro, seismul a fost resimțit în sud-vestul Turciei, în Egipt şi Israel.

Nu se cunosc informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 78 de kilometri în jurul orei locale 01.51. Pentru moment nu se cunosc informaţii cu privire la posibile victime sau pagube materiale.


Seismul a avut epicentrul la aproximativ 100 de kilometri de coastele insulelor Creta şi Santorini.

Conform sursei citate, în cadrul unei alerte de tsunami, serviciile de urgență au avertizat populația din apropiere să se îndepărteze de zonele de coastă. În jur de 1.000 de locuitori se insula Kasos.

Pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, infp.ro, se precizează că „în ziua de 14 Mai 2025 la ora 01:51:15 (ora locală a României) s-a produs în CRETE, GREECE un cutremur puternic cu magnitudinea ml 6.2, la adâncimea de 77.3km”.

sursa foto: print screen infp.ro

Ar fi de menționat faptul că regiunea insulei Santorini din Marea Egee, o destinaţie turistică populară în Grecia, a cunoscut o activitate seismică excepţională în ianuarie şi februarie, cu mii de trepidaţii care au făcut ca unii locuitori să fugă.

Grecia este afectată în mod regulat de cutremure, dat fiind faptul că este situată pe mai multe falii geologice din sud-estul Mediteranei.

Ultimul cutremur mortal din arhipelag a avut loc în octombrie 2020, pe insula Samos, în Marea Egee, între Grecia şi Turcia. Cu o magnitudine de 7,0, acest seism a făcut doi morţi la Samos şi peste 100 în oraşul portuar Izmir din Turcia.

Și noi cu cine votăm?!

Teodosie îl surpă pe Daniel, Satana îl surpă pe Dumnezeu, Simion îl trage de urechi pe Dumnezeu, Nicușor Dan îl pune pe Sfântu’ Ilie să dezlege Ecuația Șrodingher, Năstase deplânge poporanu’ pe pagina lui de feisbuc, după ce, postdecembristic, l-a belit pe bietul poporan împreună cu haita lui de pesederăi.

Puric afurisește Spiritul Occidentalistic gudurându-se, umil-actoricesc-ridicolicesc, pe lângă Spiritul Răsăritean Răsăritist, Cristoiu dă din gură, neîntrebat fiind el de nimeni, luându-se singur în seamă și leorpăind stalinist, Băsescu trage flota comercială românească de sforicică pe Calea Victoriei și bate din buze căci încă nu s-a hotărât cu care să facă o babardeală afaceristică babană, cu Biden sau cu Putin, Iohannis e Mucles-di-Stampa, că așa i-a zis Oculta Mondială, să stea la mantinelă după ce l-a oblojit Oculta Mondială la Piramida lui Cheops, în mare secret secretos, Ponta se dă de ceasu’ morții, deplângând și el, ipocritic, mișelesc, soarta de căcat a poporanului român după ce a înecat satele românești ca să-și ia simbria sârbească drept pomană transfrontalieră.

Antonescu joacă șeptică pokeristică cu barosanii din stepă și din gubernie, Orban, pierdutul șă rătăcitul, dă pe gât, pandemic, o dușcă ministerială de visiky în timp ce poporanul are zăbăluță covidică la gură, mister Boc, tulai Doamne, face pe pipița ardelenească și nici gura nu-i miroase, Bolojan ar coborî cumva armata din pod, da’ armata nu poate coborî, că-n gura podului s-a înțepenit generalu’ Ciucă și blochează scara podului, Iliescu, plin de onestitate, o arde kaghebistic, pe față, fără ocolișuri, cu lămpașul lui Lenin cu care, vezi bine, Lulea-l dezgroapă pe Ceaușescu și umblă așa, braț la braț cu cadavrul lui Ceaușescu pe Calea Victoriei, să sperie poporanul, strașnică sperietură, Tucă bagă la plezneală sula-n coaste lu’ generalu’ Coldea care bagă sula-n coaste cui vrei și cui nu vrei, CTP se zvârcolește spasmodic, doar, doar mai prinde și el, săracu’ ceva raiting cu brașoavele lui sleite și pafaristice, Alecsandreasca jâmbește la soare, neromânește, e bucuroasă că Reptila de pe Titan aburește meserie poporanul românesc, neromânește pare să le zică și ea, jâmbind, Budeanca, în stilul ei de mahala pomădată, rujată și înfumurată, Tolontan se bate cu morile de vânturi iar morile de vânturi se bat cu Tolontan, Turcescu dă pe Gușă pe toată lumea, pe el însuși, pe Ponta, pe Mucușor, pe care mai apucă, îndreptându-se triumfal către o pensionare militaristică acoperistică și de mare secretoasă secretizare, grăsuță și bunuță, Șoșoaca face șpagat zîmbăreț la mare și face și karaoke dezlănțuit la Russia Today, Nikolski își ridică pensia babană de la ORPSK (Oficiul Român de Pensii Speciale Kominterniste) și dă cu tifla komuniștilor români, kominterniștii din toate frontierele se ridică din morți și fac și desfac pe Dâmbovița în stil holiudian, Putin râde de slugoii de români căci el, Putin, nu are nevoie de slugoii români, Rusia are un plan diabolic și e pe cale să-l facă viabil chiar dacă Digi TV se strofoacă pe invers, Trump îl mângâiește pe creștet pe Simion, drăgăstuos și îi îndeasă, îndesit, pe cap, o șăpcuță americănească de-a lui, din campania electorală ramolită trecută, tuflind-o strategic-pervers, bine pe ochii lu’ văru’ Simion, Lasconi, fetița cu chibrituri din povestea poveștilor nasoale și triste, repudiată și trădată ticălos de useriștii ipocriți și năimiți, se face că-l votează pe Nicușor, Nicușor se face că se lasă votat de Lasconi.

Macron o ceartă pe Lasconi că de ce n-a reprezentat interesele Franței așa cum se cuvine, că nici Cioloș n-a făcut mare brînză, săracu’ Cioloș, Constaninescu umblă lelea-Lulea pe Calea Victoriei da’‚ vezi tu, nu se mai uită nimeni la el, Miron Cozma cere nervos, mineristic, microfonul, dar firul de la microfon e prea scurt, nu ajunge microfonul până la el, microfonu’ e la Gâdea, Gâdea s-a ramolit de tot cu microfunu’ în mână, Badea la fel, Mihăiescu, Călinescu, Zamfirescu, de mână, toți trei, toți patru, se aruncă-n Absolutul Cosmicomic, căzuți total în desuetudine, Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărăscu au pierdut și ei din turație, ce să mai zici de Blandiana, Dinescu, și mulți alții, mai mici, mai provinciali, să mori de râs nu alta, Olguța, Codruța, Ecaterina, toate trei, și ele, nu mai sunt ce erau odată, televiziunile otrăvite au ruginit de tot și de toate, conturile feibucistice s-au rasolit, s-au sleit, tik-tok-ing vorbind, nene, nu mai fac doi bani, Ciorbea și el, săracu’, umblă brambura sindicalistic, tocmai acum când sindicalismul a fost comple digitalizat, cine-și mai aduce aminte de el, de Ciorbea, în spațiul public apar tot felul de amenințări nasoale să-i bage-n boale pe ăia mai zvăpăiați, mai slobozi la gură, a mamii lor de eroi zilieri de libertate și de freedom! Și noi cu cine votăm?

Păi era și cazul să apară și extratereștrii mei, uită-te la ei, nu știu care auriști nervoși i-au caftit meserie, au ochișorii lor de extratereștri, vineți,vineți, sunt plini de vânătăi, frate marțianule, râd eu ca prostu’, da’ v-au bătut rău de tot auriștii, Terente Venusianul zice, plângând în hohote, că erau niște useriști nasoi, deghizați în auriști, Bebe Marțianul zice că, de fapt și în fapt, erau niște pesediști deghizați în liberali, Gigi Saturnianul zice că de fapt erau erau niște agenți secreți francezi deghizați în agenți secreți ruși care erau deghizați în agenți secreți americani care erau deghizați în niște agenți secreți de pe Planeta Nibiru. Și noi cu cine votăm, vrea să știe Veta de pe Planeta Marte, că ea nu s-a lămurit, că ea zice, făcând pe nebuna, că Rusia se pregătește să transforme Europa într-o gubernie, că a început de mult, din adâncuri istorice, cu Louis Aragon, cu Elza Triolet, cu baștanii austrieci din petrol și gaze, cu Lenin, cu Le Pen, cu Oswald, cu Danton, cu Trump, cu Leif Cel Roșu și cu Dostoievshi, mă rog, cu mulți alții, Geta de pe Planeta Venus zice că ăștia, ai noștri, sunt niște panarame ridicole și fără de nici o putere și că Rusia nici nu se uită la ei, nu-i ia în calcul, că știe ea că sunt niște slugarnici curviți și fără de valoare, gata să trădeze și să oripileze pe cine vrei și pe cine nu vrei.

Ce spui tu Getă, strigă Bebe Marțianul, să-ți zic eu una tare, Bulgaria, România și Ungaria sunt Calu’ Troian Moscovit în Uniunea Europeană, na! Băi, ia mai taci, gură extraterestră spartă și spurcată, răcnește Titi de pe Planeta Nibiru, China o să conducă lumea, scrie în cartea aia în care se scrie și că Satana vrea să-l surpe pe Dumnezeu! Sanchi băi, n-ai înțeles tu bine, strigă Filofteia de pe Planeta Neptun, de surpat, Teodosie vrea să-l surpe pe Daniel, na, pricepi tu, măi Titi de pe Planeta Nibiru?!

Tinerii votează – Alegerile noastre, alegerile lor

Suntem în 2025. Alegerile prezidențiale bat la ușă, iar tinerii votează, în teorie, cu speranță. În realitate, sunt puși în fața unei farse. Unul poartă sacoul sobru al obedienței față de centrele de putere. Celălalt, o ie de paradă, țipând suveranism cu accente de bâlci.

Ce e de ales, între o fantomă birocratică și un cabotin cu drapelul pe umeri?

Între somnul cald al unei figuri de carton și delirul de scenă al unui naționalist de duminică

Primul vine cu aerul cărților vechi și prafuite. Vorbește ca într-un manual de integrare europeană uitat pe o masă de consiliu. Nu are curaj, nu are viziune, dar are sprijinul celor care preferă liniștea unui stat inert.

Susține vocile marginalizate din afara granițelor, dar tace când studenții rămân fără apă caldă în București. Face plecăciuni la Bruxelles, dar nu e în stare să ridice o întrebare despre chirii, burse sau traiul de zi cu zi al tinerilor.

Tinerii votează, dar niciunul nu le vorbește

Celălalt candidat, cu mâna pe Biblie și tonul de tribun, transformă patriotismul într-o marfă. Ridică vocea, dar nu pentru tineri, ci pentru propria glorie. Promite exploatarea resurselor ca pe o salvare mesianică, dar tace când e vorba de educație.

În lumea lui, familia „tradițională” e refugiu electoral, iar LGBT înseamnă „dușmanul din interior”. Mai degrabă oferă emoții ambalate decât soluții. În loc de viitor, oferă promisiuni tipărite pe afișe de perete.

tinerii votează alegerile prezidențiale
tinerii-voteaza-raul-cel-mai-mic

Tinerii votează, dar sunt invizibili pentru amândoi

Unul vrea să intre în justiție, dar nu e clar dacă pentru a o reforma sau a o dirija. Celălalt vrea „respect”, dar nu suportă întrebările. Niciunul nu a vorbit despre locuințe pentru tineri, despre burse decente, despre spitalele pentru generația lor.

Unul citește discursuri în șoaptă, celălalt face mitinguri în urlete. Iar între acești doi poli ai absurdului, tinerii ar trebui să „aleagă”.

Noi alegem. Chiar dacă suntem tratați ca niște spectatori. Unul ne ignoră complet, celălalt ne disprețuiește cu zâmbetul pe buze. Unul vorbește în formule sterile, celălalt urlă lozinci de stadion. Niciunul nu are curajul să vină în fața tinerilor și să asculte. Doar să dicteze.

Pe 18 mai 2025 nu votăm pentru ei. Votăm pentru noi. Ca să le arătăm că nu mai înghițim lecții sterile și promisiuni scrise pe hârtie udă.

Dar oare nu e timpul să întrebăm și noi ceva?

Ei nu ne-au căutat. N-au venit în universități. N-au bătut în ușa niciunui cămin. Dar acum, vor votul nostru. Vor legitimitatea noastră. Vor să-i validăm.

Așadar, dacă tinerii votează, poate ar trebui să începeți și voi să răspundeți. Nu ne-ați invitat la masa puterii. Dar acum ne chemați la urne. De ce? Domnilor candidați, dacă tinerii votează, dumneavoastră pentru cine guvernați?

Horoscop 14 mai 2025 – Ai putea pune mai multă energie în înțelegerea de sine

0

BERBEC

Te simți un pic mai animat, încrezător, implicat și calificat chiar acum. Cu toate acestea, azi devreme, urmăriți-vă gândirea obsesivă care nu face decât să vă streseze. Cu toate acestea, este un moment bun să-ți înfrunți temerile și să faci ceva în privința lor. Este posibil să simți o dorință puternică de a câștiga mai mult control asupra vieții tale.

TAUR

Ai putea pune mai multă energie în înțelegerea de sine sau în eforturile de cercetare, investigare sau de auto-îmbunătățire. Ești mai interesat să faci schimbări personale acum, iar conflictele te pot împinge în această direcție! Planificarea atentă este foarte favorizată pe măsură ce ziua înaintează.

GEMENI

Cu asertivitatea ta naturală acum, este mai puțin probabil să-i calci pe alții în timp ce îți urmărești obiectivele și interesele. Poate fi un moment bun pentru construirea sau reconstrucția bazată pe pasiuni nou descoperite. Începeți să priviți chestiunile în mod holist și să găsiți soluții mai ușor.

 

RAC

Tranzitele îți trezesc acum dorința de recunoaștere sau de a realiza ceva special. Indiferent dacă este profesional sau personal, aveți o dorință crescută de a merge înainte. Dacă vă canalizați bine energia, puteți face multe, în special revitalizând ceva important.

 

LEU

Frustrarile si dificultatile pot escalada rapid, in principal pentru ca starea de spirit este complexa. Încercați să fiți puternic în interiorul vostru, astfel încât să puteți proiecta această forță în exterior, deoarece oamenii din jurul vostru ar putea încerca să fie mai puternici decât tine. Pe măsură ce ziua trece, este mai ușor să preiei controlul.

FECIOARA

Dacă ți-ai dorit să urmezi rutine și programe mai bune pentru sănătate și muncă, acesta este momentul în care ești gata să acționezi. Găsești motivația de a lucra din greu la proiecte care au rămas în spate. S-ar putea să decizi să elimini obiceiurile din rutina ta care sunt contraproductive.

 

BALANTA

Este un moment foarte bun pentru comunicare. O energie confortabilă sprijină vorbirea cu mai puțină cenzură. S-ar putea să decideți să discutați despre o problemă sau dilemă, iar a ajuta pe cineva poate ajunge să vă ajute chiar pe dv. Există multă energie radiantă cu tine pentru relații caritabile și de sprijin.

SCORPION

Încercați să începeți să lucrați acum pe zonele cu probleme și să evitați să vă întâlniți față în față cu oamenii pentru probleme de suprafață, deoarece acest lucru nu vă va duce nicăieri. Pe de altă parte, răbdarea și acțiunea deliberată te vor răsplăti. A depune efort pentru ceva productiv, oricât de mare sau mic, este ceea ce satisface astăzi.

SAGETATOR

Puterile tale de convingere sunt chiar mai puternice decât de obicei. Sunteți interesat de activități care vă distrează și vă oferă o provocare consistentă. Este un moment pentru a vă atinge intuiția și pentru bunăstarea mentală. Excelați în a-i ghida și a-i ajuta pe alții să se înțeleagă.

 

CAPRICORN

Instinctele dvs. de a construi și dezvolta proiecte curente sunt puternice. Astăzi este bună pentru a vă canaliza energiile mentale în ceva util sau substanțial. Ești determinat să acționezi cu scop, dar concentrarea ta tinde să se îndrepte spre distracție pe măsură ce ziua trece.

 

VARSATOR

Dacă poți ține în frâu graba, este o perioadă favorabilă pentru o auto-concentrare pozitivă și sănătoasă. Puteți obține rezultate uimitoare lucrând la auto-îmbunătățire și autocontrol. Pot apărea talentele tale naturale în scris, îndrumare și predare. Ești deschis pentru a învăța, a împărtăși și a crea astăzi.

PESTI

 

Ai o dorință mai puternică de a-ți urmări obiectivele și visele în moduri concrete, sau te inspiri de perspectiva unor noi aventuri. Nivelurile de energie se îmbunătățesc cu o încredere sporită în capacitatea ta de a face lucrurile să se întâmple. S-ar putea să lăsați în urmă activitățile care nu vă mai sunt de folos.

Ceartă după împăcare? Criza fentanilului strică relațiile dintre China și SUA

0

Marți, China a cerut Statelor Unite să nu o mai ”învinovățească” pentru problema fentanilului și a condamnat suprataxele vamale „nerezonabile” impuse de Washington în numele acestei dispute bilaterale.

Comentariile au fost făcute la o zi după ce cele două mari puteri ale lumii au anunțat un acord pentru reducerea drastică, timp de 90 de zile, a taxelor vamale reciproce.

Suprataxele vamale impuse de Statele Unite produselor chineze, în plus față de tarifele preexistente, ajunseseră până la 145% și vor fi reduse acum la 30% timp de o lună și jumătate.

Dar 30% includ cele 20% aplicate de președintele Donald Trump pentru a pune presiune pe Beijing în lupta împotriva traficului de fentanil, relatează AFP. Opioidul  sintetic este responsabil pentru moartea a zeci de mii de americani în fiecare an.

Substanțele chimice „precursoare” utilizate pentru fabricarea fentanilului provin din fabrici necunoscute din China și vândute în mod deschis pe internet.

Când ajung în Mexic, sunt preparate în laboratoarele secrete ale cartelurilor drogurilor – precum Sinaloa –  unde produsul este testat pe oameni cu rezultate uneori fatale.

Drogul final – adesea amestecat în pastile contrafăcute – este introdus ilegal în SUA prin zone de frontieră sau cu avioane și camioane.

Reprezentantul american pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat luni că Washingtonul și Beijingul vor „lucra în mod constructiv” în ceea ce privește fentanilul.

Întrebat marți despre perspectivele dialogului pe această temă, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a răspuns că China nu a fost responsabilă pentru criză.

Mesajul a fost dur: ”Statele Unite au ignorat bunăvoința Chinei și au impus în mod nerezonabil taxe vamale în legătură cu fentanilul. Acest lucru subminează grav dialogul și cooperarea sino-americană în lupta împotriva narcoticelor și dăunează intereselor Chinei”.

Dacă SUA ”doresc cu sinceritate” să coopereze cu China, ”trebuie să înceteze să o învinovățească și să se angajeze într-un dialog pe baza egalității și respectului”.

Statele Unite critică China pentru că nu face suficient pentru a combate producția și exportul ilegal al componentelor  fentanilului.

Autoritățile chineze denunță în mod regulat punctul de vedere al SUA, iar în ultimele luni au detaliat măsurile pe care le-au luat pentru a preveni orice comerț ilegal cu aceste substanțe.

Piesa „Marioneta”, pe scena de la București. Macron trage sforile, Bolojan și Nicușor dansează

Ziarul „Național” a avut dreptate: tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan este rezultatul unui plan orchestrat la Paris și executat cu obediență de elitele politice de la București. Nu mai vorbim despre simple coincidențe sau ipoteze de culise, ci despre o strategie vizibilă, articulată public chiar de cei implicați. Amândoi s-au dat de gol cu un calm rece și cu zâmbetul acela condescendent al celor care știu că „jocul” s-a încheiat deja. E limpede: președintele și premierul au fost, deja, aleși; iar poporul este chemat duminică la urne să valideze ceea ce s-a decis în altă parte. România nu e invitată la masa deciziilor, ci doar chemată să semneze nota de plată.

Luni seară, pe două posturi tv dispuse să transmită live piesa „Marioneta”, în regia Palatului Élysée, Ilie Bolojan și Nicușor Dan au lăsat să se vadă că o alianță politică între ei este deja în curs de realizare, semn al unei înțelegeri dinainte știute. Declarațiile sugerează un drum clar privind viitorul țării, un traseu deja ales de alții.

La Euronews, Bolojan a subliniat că este dispus să poarte o discuție „serioasă” pentru instalarea rapidă a unui guvern cu largă susținere parlamentară, în eventualitatea în care Nicușor Dan va ajunge la Palatul Cotroceni. Această „deschidere” nu este altceva decât confirmarea unei strategii comune, coordonată din afara țării. Ne aducem aminte de vizitele sale la Paris și întâlnirile cu Emmanuel Macron, de cum Dacian Cioloș, omul Franței, a fost parașutat lângă Bolojan imediat ce acesta și-a anunțat intențiile naționale. Nu mai e o coincidență, e o rețetă aplicată.

În paralel cu declarațiile de loialitate pe care i le transmitea Bolojan la Euronews, Nicușor Dan, într-un discurs-delir la UM Digi24, declara că „și-ar dori foarte tare ca Ilie Bolojan să fie prim-ministru” și vorbea despre „o majoritate pro-occidentală” care să sprijine viitorul Executiv. Aparent, vorbim de stabilitate. În realitate, se conturează o coaliție făcută la comandă și foarte departe de votul românilor.

Un partid de 12%, o influență de 50%

Alianța cu largă susținere despre care vorbesc Bolojan și Nicușor nu este rezultatul unei voințe populare, ci o operațiune atent planificată, cu scopul de a impune o conducere politică favorabilă anumitor interese. Cele mai multe, externe. În tot acest aranjament, partidul care abia a obținut 12% la parlamentare – USR – este tratat ca o forță decizională esențială. Nicușor Dan, fost lider USR și încă legat ombilical de gruparea progresistă, vrea partidul la guvernare, cu orice preț. Un fel de plată anticipată pentru susținerea primită din partea elitelor globaliste. Că doar cine i-a sponsorizat campania, iar acum nu poate sta degeaba!

Cum e posibil ca un partid marginal să aibă un cuvânt greu în formarea Guvernului? Simplu: în România nu mai contează votul, ci apartenența ideologică și aprobarea de la Bruxelles sau Paris. Țara a ajuns să fie condusă de un establishment al minorităților politice, dar cu susținere externă majoritară. Prin Occident, la 12% te apucă frisoanele, dar în România primești covor roșu la intrarea în guvern.

Ilie Bolojan, Nicușor Dan și USR sunt piesele centrale ale unui puzzle periculos, construit în laboratoarele occidentale și livrat ca directivă la București. Iar când te joci cu democrația și o reduci la o simplă formalitate electorală, nu faci altceva decât să dinamitezi încrederea cetățenilor în statul român. Așa cum a procedat de fiecare dată, Ziarul „Național” își reafirmă angajamentul de a aduce la lumină adevărul și de a proteja interesele cititorilor săi împotriva oricăror tentative de manipulare sau influență externă.

Cheia este la PSD

Toate combinațiile și alianțele croite în laboratoarele de afară pot fi spulberate de o singură mutare decisivă a PSD. Social-democrații tac deocamdată, dar de alegerea lor depinde întregul joc politic post-alegeri. Dacă aleg opoziția, planul Franței cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan se prăbușește instant – urmează alegeri anticipate, iar de aici lucrurile se complică al naibii de tare! Dacă, în schimb, rămân la guvernare, dar cedează funcția de premier, cum vor păpușarii, vor juca din umbră și vor livra o guvernare fără legitimitate.

Ce știm sigur? Că Marcel Ciolacu nu vrea să piardă conducerea partidului, dar fără guvernare este zburat din prima. Iar Sorin Grindeanu are o singură miză -Ministerul Transporturilor. Nu funcția de președinte al partidului, nu Palatul Victoria, pentru el toată ecuația se reduce la bugetul uriaș din PNRR care trece pe acolo.

Tot ce nu este direct legat de aceste mize e doar fum și marketing politic pentru naivi. PSD stă la butoanele reale ale deciziei. Și poate, cu o simplă mișcare, să răstoarne toată construcția de carton a tandemului Dan–Bolojan.

 

”Performanță” catastrofală a României. Inflația, de peste două ori mai mare decât în UE

3

Cu toate previziunile de temperare a inflației în România în acest an, datele Institutului Național de Statistică arată contrariul. Țara noastră a reușit ”performanța” negativă de a avea peste dublul ratei inflației din UE, astfel că, în aprilie, aceasta s-a situat la 5,3%, în timp ce în UE a fost de 2,5%. Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la fructe, legume, ulei, cafea și cacao, acestea majorându-se și cu peste 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Inflația, adică creșterea continuă a prețurilor și, implicit, scăderea puterii de cumpărare, este, clar, în interesul statului român, care încasează taxe și accize mai mari, acoperind, astfel, o parte a găurilor bugetare. România continuă să șocheze prin contra-performanța de a avea cea mai ridicată inflație din UE, care a ajuns, în luna aprilie, la peste dublul celei din statele Uniunii Europene.

Potrivit INS, indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2025 comparativ cu luna martie 2025 a fost 100,07%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 2,2%, iar rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 4,9%. Pe de altă parte, rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) faţă de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) a fost 5,0%.

În ce privește indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, acesta a fost 100,21% în luna aprilie 2025 comparativ cu luna martie 2025 a fost 100,21%. Totodată, rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 4,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) faţă de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,3%, arată INS.

Scumpiri masive la produsele de bază

Cea mai mare creștere a ratei inflației s-a înregistrat la servicii, de 6,83%, și la mărfurile alimentare, de 5,57%. În aprilie 2025, față de aceeași lună a anului trecut, cele mai mari creșteri de prețuri la categoria produse alimentare s-au raportat la fructe și conserve din fructe, cu 12,10%, ulei comestibil, cu 9,93%, cacao și cafea, cu 9,26%, margarină, cu 8,41%, zahăr, produse zaharoase și miere de albine, cu 7,28%, legume și conserve din legume, cu 7,15%, precum și lapte de vacă, o creștere cu 5,57%.

La mărfurile nealimentare, cele mai importante majorări s-au înregistrat la cărți, ziare și reviste (+7,28%), tricotaje(+7,22%), țesături (+6,78%), detergenți (+5,86%), țigări (+5,74%) și articole chimice (+5,14%). Energia electrică s-a scumpit și ea cu 3,70%, pe fondul majorării taxelor de distribuție și transport, în timp ce gazele s-au ieftinit cu 3,67%. În schimb, cea mai importantă creștere a fost semnalată la energie termică, unde tarifele s-au majorat cu 13,63%.

Tarifele serviciilor au sărit în aer

Pe de altă parte, tarifele serviciilor au suferit majorări însemnate, ajungându-se la creșteri și de peste 16%. Astfel, în topul creșterilor s-au situat transportul pe calea ferată (+16,92%), igienă și cosmetică (+13,80%), apă, canal, salubrizare (12,36%), servicii poștale (+11,63%), reparații auto, electronice și lucrări foto (+10,51%), transport aerian (+10,39%), îngrijire medicală (+9,67%), confecționat și reparat îmbrăcăminte și încălțăminte (+9,31%), precum și restaurante, cafenele, cantine (+8,16%). În același timp, creșteri semnificative s-au înregistrat și la alte servicii cu caracter industrial, cu +11,64%. De cealaltă parte, singurele scăderi de tarife la servicii au fost semnalate la telefonie, cu -4,75%.

Viitorul domeniului digital: o lume bifurcată în două sfere de influență

În februarie 2022, în timp ce forțele ruse înaintau spre Kiev, guvernul ucrainean se confrunta cu o vulnerabilitate critică:  internetul și rețelele sale de comunicații erau atacate. Elon Musk – șeful de facto al Tesla, SpaceX, xAI, Boring Company, X (fostul Twitter) și  Neuralink – a intervenit.

În câteva zile, SpaceX a desfășurat mii de terminale Starlink în Ucraina și a activat serviciul de internet. După ce a menținut țara online, Musk a fost aclamat ca un erou.

„Tehnopolaritatea” în acțiune

Câteva luni mai târziu, Ucraina a cerut SpaceX să extindă acoperirea Starlink la Crimeea ocupată de Rusia. Musk a refuzat – îngrijorat, a spus el, că  ar provoca o escaladare majoră a războiului. Nici măcar rugămințile Pentagonului în numele Ucrainei nu au reușit să îl convingă.

Aceasta a fost „tehnopolaritatea” în acțiune: un lider tehnologic nu numai că a determinat randamentul piețelor bursiere, ci și a controlat aspecte ale politicii și ale afacerilor internaționale. Puterea Big Tech a devenit și mai evidentă odată cu explozia ulterioară a inteligenței artificiale.

SUA și China, strategii dominante

Dar geopolitica tradițională a revenit în forță: protecționismul în creștere, alimentat de o reacție populistă la globalizare, un impuls post-pandemic pentru securitate economică și, mai presus de toate, intensificarea rivalității dintre SUA și China. Toate au spulberat iluzia unui ecosistem tehnologic global.

În prezent, domeniul digital se îndreaptă către un viitor mai hibrid – o lume bifurcată în două sfere de influență. Un pol este format de Statele Unite, care sunt în mod clar mai tehnopolare, unde o mână de firme și lideri din domeniul tehnologiei controlează infrastructura critică și exercită o influență directă asupra politicii externe și interne.

Polul opus este ancorat de China și de modelul său capitalist de stat, în care campionii tehnologiei rămân subordonați în totalitate Partidului Comunist.

Deși abordarea statalistă a Beijingului poate sacrifica un anumit potențial de inovare pe termen lung, asigură alinierea tehnologiilor strategice la prioritățile naționale. Iar recentele descoperiri – de la DeepSeek la clusterul de cipuri CloudMatrix 384 al Huawei – demonstrează că modelul chinez, în ciuda acestor constrângeri politice și a controalelor americane asupra exporturilor, rămâne foarte competitiv.

Între acești poli se află Europa, văzută cândva ca o potențială contrapondere la puterea Big Tech. UE are puțini giganți autohtoni în domeniul tehnologiei și este prinsă într-o capcană a creșterii structurale și a productivității. Prin urmare, capacitatea sa de a transpune ambițiile de reglementare în suveranitate digitală este limitată.

Ancelotti, în misiune braziliană: a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Neymar

0

Carlo Ancelotti, va prelua oficial conducerea tehnică a naționalei Braziliei la finalul sezonului din La Liga. Italianul nu a pierdut vremea și a început deja să-și contureze strategia. Potrivit presei din Brazilia, „Don Carlo” a luat legătura cu doi dintre cei mai experimentați fotbaliști ai Selecao: Casemiro și Neymar.

Cu un lot aflat într-o perioadă de reconstrucție și fără un lider clar, Ancelotti vrea să-i reactiveze pe cei care în trecut au dus greul pentru echipa națională. Casemiro, care nu a mai fost convocat din toamna anului trecut, este din nou într-o formă solidă la Manchester United, iar Ancelotti îl cunoaște foarte bine încă din perioada Real Madrid. Neymar, deși accidentat, rămâne un simbol al naționalei, iar italianul își dorește ca acesta să aibă un rol esențial în vestiar, indiferent de situația sa fizică.

Pe lângă contactele cu veteranii, Ancelotti se informează și în privința jucătorilor emergenți. Surse apropiate spun că tehnicianul a cerut referințe despre Antony, jucător activ în Spania, dar și despre Caio Henrique (Monaco) și Alexsandro (Lille), semn că italianul vrea să cunoască toate opțiunile disponibile, nu doar numele consacrate.

Primul contact direct cu echipa va avea loc în luna iunie, când Brazilia are programate două meciuri în preliminariile Cupei Mondiale, contra Ecuadorului și Paraguayului. Ancelotti va prelua efectiv naționala începând cu 26 mai 2025, devenind primul selecționer străin din istoria reprezentativei braziliene.

Federația Braziliană de Fotbal a transmis un mesaj clar: „Suntem mândri să-l avem pe cel mai titrat antrenor din istorie la cârma echipei naționale. Îi urăm bun venit lui Carlo Ancelotti și avem încredere că va conduce Brazilia spre o nouă eră a gloriei.”