Acasă Blog Pagina 238

Un ianuarie cum n-a mai fost de multă vreme în România! Se anunță mai multe zile cu viscol si ninsori

0

Deși calendaristic a venit iarna, situația la nivelul vremii, cel puțin în prima parte a lunii decembrie, nu pare să fie prea rea. În ianuarie, în schimb, se pare că va „lovi” cu adevărat iarna și în România. Cel puțin asta indică prognoza, care anunță ninsori și frig.

Deși luna decembrie nu va aduce ninsori semnificative în toată țara, ianuarie se anunță a fi o lună cu zile friguroase și multe precipitatii sub formă de ninsoare. Meteorologii de la EaseWeather au realizat prognoza pentru luna ianuarie 2025, iar prima lună a anului va aduce multă vreme rece, potrivit stiripesurse.ro.

Astfel, chiar dacă în luna decembrie a acestui an vremea va fi destul de blândă, în ianuarie anul viitor ninsorile vor fi frecvente. Prima lună din 2025 va fi marcată de temperaturi scăzute în majoritatea regiunilor, iar mercurul în termometre nu va depăși 9 grade Celsius decât pe 6 ianuarie, conform sursei citate. În restul lunii, va domina frigul, iar valorile termice vor fi adesea negative.

Potrivit prognozei emise de EaseWeather, ianuarie va aduce ninsori în 17 zile din cele 31 ale lunii, notează aceeași sursă. Ca atare, sunt mari șanse ca ninsorile din prima lună a anului viitor să ducă la depuneri de zăpadă. Un peisaj caracteristic iernii, dar care a lipsit destul de mult în ultimii ani la nivelul țării, exceptând zona montană.

Iată câteva valori prognozate, la nivel de temperaturi maxime: 7 grade pe 1 și 4 ianuarie și 9 grade pe 6 ianuarie. În rest, temperaturile vor fi sub zero grade. Ceea ce înseamnă că se anunță o lună ianuarie demnă de o iarnă autentică. În care va fi cu mult mai frig ca în această lună decembrie.

ANM, prognoza actualizată pentru următoarele 4 săptămâni/Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion

Între timp, e de menționat faptul că marți, de la nivelul Administrației Naționale de Meteorologie s-a anunțat o actualizare a estimărilor meteo pentru intervalul 09.12.2024 – 06.01.2025.

Așadar, sunt informații actualizate cu privire la prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, inclusiv pentru perioada de Crăciun și Revelion, dar și pentru primele zile din anul 2025.

Iată ce a anunțat ANM:

Săptămâna 9 – 16 decembrie

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, ușor mai coborâte, local, în zonele montane și în extremitatea de sud-est a țării.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-estice și în extremitatea de sud-est a țării, dar și deficitar în cele vestice și sud- vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Săptămâna 16 – 23 decembrie

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în regiunile nord- estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Săptămâna 23 – 30 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 30 decembrie – 6 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Negocieri pentru viitorul Guvern/Kelemen Hunor, declarații de ultimă oră: Cea mai sigură coaliție ar fi PSD-PNL-USR-UDMR-minorități

0

Liderii partidelor proeuropene PSD, PNL, USR și UDMR ar urma să se întâlnească marți, 10 decembrie, pentru o primă rundă de discuții privind o eventuală viitoare coaliție de guvernare. Întâlnirea ar urma să aibă loc după prânz.

În contextul tot mai apropiatelor discuții ce urmează să aibă loc, vin declarații de ultimă oră din partea liderului UDMR, Kelemen Hunor.

Majoritatea cea mai confortabilă pentru viitoarea guvernare ar fi PSD-PNL-USR-UDMR-minorități, a spus, marți, 10 decembrie, la RFI, președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Kelemen Hunor.

Declarațiile sale vin după ce PSD a anunțat că ar fi bine ca un partid proeuropean să intre în Opoziție, cu aluzie la USR. Mai mult, în opinia liderului UDMR, e nevoie ca acordul de coaliție să menționeze când vor fi alegerile prezidențiale. Și dacă va exista un candidat comun la scrutinul pentru Cotroceni.

Liderul UDMR: Asta îți dă pe hârtie o stabilitate politică, o stabilitate parlamentară și o stabilitate guvernamentală

Acesta crede că varianta cea mai sigură ar fi cu USR în coaliția de guvernare.

„Majoritatea cea mai confortabilă este acea majoritate pe care noi am format-o săptămâna trecută, PSD-PNL-USR-UDMR și minorități. Asta îți dă pe hârtie o stabilitate politică, o stabilitate parlamentară și o stabilitate guvernamentală, dar doar pe hârtie.

Mai departe, trebuie văzut dacă funcționează sau nu funcționează. Există și alte variante mai puțin, din punct de vedere al numărului de parlamentari, stabile, dar totuși există o majoritate și în formatul PSD-PNL-UDMR-minorități și în formatul PSD-PNL-USR-minorități”, a declarat Kelemen Hunor la postul de radio.

Kelemen Hunor: Trebuie să spunem în acordul de coaliție când vor fi alegerile prezidențiale

Liderul UDMR a făcut referire și la alegerile prezidențiale. Și anume a opinat că trebuie să se spună clar dacă viitoarea coaliție va merge în cursa pentru prezidențiale cu un candidat comun. „Această coaliție care se va forma trebuie să spună câteva chestiuni importante legate de guvernare, trebuie să împărțim în două etape, trebuie să spunem că prima etapă este până la alegerile prezidențiale, trebuie să spunem în acordul de coaliție când vor fi alegerile prezidențiale și trebuie să spunem dacă avem un candidat comun, nu trebuie neapărat numele candidatului, dar dacă noi nu spunem că e nevoie și va fi un candidat comun al coaliției de guvernare, facem aceeași greșeală pe care au făcut-o PSD și PNL, au intrat cu doi candidați în alegerile prezidențiale și nu a intrat nici unul dintre candidații lor în turul II”, a mai afirmat acesta.

Nu în ultimul rând, Kelemen Hunor a afirmat că varianta de coaliție preferată de UDMR, adică PSD-PNL-USR-UDMR-minorități, „este cea mai dificilă, dar e cea mai sigură în acest moment, dar asta înseamnă că și USR-ul trebuie să accepte că mergem cu un singur candidat, nu știu cine ar trebui să fie”.

Totodată, liderul UDMR a declarat că ar accepta varianta Marcel Ciolacu-premier, dacă actualul șef al Guvernului va fi nominalizat de PSD pentru a continua să rămână în fotoliul de la Palatul Victoria. „Da, categoric, aici eu nu am nici o problemă să rămână Marcel Ciolacu prim-ministru, dacă PSD îl nominalizează, n-am o problemă”, a spus președintele UDMR.

Ce a anunțat luni purtătorul de cuvânt al PSD

Luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a spus că social-democraţii vor cere la negocieri poziţia de prim-ministru în noul guvern.

„S-a discutat despre mandatul ce i se va încredinţa domnului preşedinte Ciolacu şi echipei de conducere în negocierile ce vor urma, atât pentru continuarea discuţiilor privind majorităţile în Parlament, cât şi pentru discutarea unei eventuale participări la guvernare.

În acelaşi timp, au fost foarte multe luări de cuvânt din partea colegilor privind ceea ce s-a întâmplat în alegeri, cum văd dumnealor viitorul, dar plecând de la toate cele discutate, domnului Marcel Ciolacu i s-a votat acest mandat larg de negociere”, a anunţat Lucian Romaşcanu, după Consiliul Politic Naţional al PSD.

El a precizat că mandatul prevede negocieri cu „absolut toate forţele pro-europene şi democratice din Parlament”. „Mandatul include şi solicitarea prezenţei la guvernare, având în vedere scorul obţinut de PSD şi obţinerea poziţiei de prim-ministru”, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al PSD.

Totodată, Romașcanu a listat și cele cinci „principii fundamentale” ce ar trebui să fie acceptate la nivelul unei coaliții din care PSD-ul ar urma să facă parte. E vorba, a subliniat purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, despre cinci puncte fără de care PSD-ul nu va intra la guvernare.

Este vorba despre: „1. Menţinerea ritmului investiţiilor la peste 100 de miliarde de lei anual. 2. Creşterea puterii de cumpărare prin continuarea reducerii inflaţiei şi reducerii impozitării pe muncă, inclusiv plafonarea preţurilor la gaze, energie şi alimentele de bază. 3. Măsuri care se subscriu noţiunii de patriotism economic, în continuarea susţinerii mediului privat românesc, plus menţinerea pragului la întreprinderile mici şi mijlocii. 4. Industrializarea României. 5. Reforma statului, începând de la un guvern mai suplu şi continuând cu debirocratizare şi aşa mai departe”, din câte a enumerat social-democratul.
„Acestea sunt cele cinci puncte fără de care Partidul Social Democrat nu va intra la guvernare”, a subliniat Romașcanu.

Ce a discutat Donald Trump la întâlnirea pe care a avut-o cu Viktor Orban şi Elon Musk

Premierul Ungariei s-a întâlnit luni cu Donald Trump şi cu miliardarul Elon Musk la complexul Mar-a-Lago al preşedintelui ales al SUA, în Florida.

„Astăzi SUA. Viitorul a început! O după-amiază la Mar-a-Lago cu Donald Trump, Elon Musk şi Michael Waltz”, a scris Orban pe X, fără a oferi mai multe detalii.

Au discutat despre Ucraina

Orban şi Trump s-au întâlnit la Mar-a-Lago şi în iulie, când au discutat despre „posibilităţile de pace”, a declarat un purtător de cuvânt al prim-ministrului maghiar, în timp ce Orban insistă pentru o încetare a focului în Ucraina.

Orban l-a lăudat pe Trump ca pe un „om al păcii” care ar pune capăt rapid războiului din Ucraina. Miliardarul Elon Musk a devenit o prezenţă aproape nelipsită din anturajul lui Donald Trump.

Donald Trump, mesaj direct pentru Vladimir Putin

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a postat un mesaj în care face referire la războiul din Ucraina, spunând că Zelenski și Ucraina ar vrea să pornească negocierile cu Rusia și să „oprească nebunia”.

Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și-au strâns mâinile, sâmbătă seara, în curtea Palatului Elysée la Paris.

„Assad a plecat. El a fugit din țara sa. Protectorul său, Rusia, Rusia, Rusia, condusă de Vladimir Putin, nu a mai fost interesată să îl protejeze. În primul rând, Rusia nu avea niciun motiv să fie acolo.

Și-au pierdut tot interesul pentru Siria din cauza Ucrainei, unde aproape 600 000 de soldați ruși zac răniți sau morți, într-un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată și care ar putea continua la nesfârșit.

Rusia și Iranul sunt într-o stare de slăbiciune în acest moment, una din cauza Ucrainei și a unei economii proaste, cealaltă din cauza Israelului și a succeselor sale în luptă.

De asemenea, Zelenski și Ucraina ar dori să încheie o înțelegere și să oprească nebunia. Au pierdut în mod ridicol 400.000 de soldați și mult mai mulți civili.

Ar trebui să existe o încetare imediată a focului și ar trebui să înceapă negocierile. Prea multe vieți sunt irosite inutil, prea multe familii sunt distruse, iar dacă se continuă, se poate transforma în ceva mult mai mare și mult mai rău.

Îl cunosc bine pe Vladimir. Este momentul să acționeze. China poate ajuta. Lumea așteaptă!”, a scris Donald Trump pe Truth Social.

Cum se vor forma noul Parlament şi Guvernul: PNL a cedat în faţa PSD-ului. Le-au recunoscut „supremaţia”

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a vrobit despre prioritatea de pe masa clasei politice: formarea unui Guvern cu o largă susţinere în Parlament.

Liberalul spune că negocierile pentru formarea Guvernului trebuie să se desfăşoare după un model nou, în care fiecare partid să propună cei mai buni oameni.

Plecăciune în faţa PSD

Ilie Bolojan a recunoscut că este normal ca PSD, dacă îşi va dori, să ocupe funcţia de premier.

„Trebuie să fim corecti, PSD are cel mai mare numar de parlamentari si, dacă vrea să-şi asume pozitia de premier, trebuie sa înţelegem si să acceptăm.

Dar pozitia de premier nu va mai fi ce a fost, va fi o cruce greu de dus. Faptul ca PSD a arătat ca vrea sa lupte pentru reducerea inflatiei este o treaba bună, exista o baza buna de discuţie”, a afirmat acesta.

Preşedintele PNL a vorbit şi despre scenariul în care unul dintre partidele „pro-europene” ar trebui să rămână în opoziţie.

„Efortul mare va fi cel de guvernare. Cu cat sunt mai multe partide, cu atat este coalitia mai stabila. Masurile luate nu vor fi populare, de aceea este nevoie de o sustinere cat mai larga. Sigur, cu cat sunt mai multe partide, cu atat este mai greu, dar si asta arata ca am inteles votul oamenilor.

Trebuie sa avem si un presedinte predictibil”, a explicat preşedintele CJ Bihor.

Despre o candidatură la prezidențiale

Cand a fost întrebat despre o posibilă candidatură la funcția de președinte al României, Bolojan a dat de înțeles că prioritatea sa este de a arăta românilor că au o guvernare responsabilă.

„Eu nu am venit aici să ocup o funcție, să candidez. M-am gândit că voi reprezenta din Senat județul Bihor, m-am trezit în două zile președinte interimar al PNL, și acum lucrăm ca să facem tot ce trebuie pentru a arăta românilor că putem guverna responsabil, oamenilor de afaceri că se pot baza că e o țară care a înțeles că nu mai trebuie să pună niște greutăți pe ei, ci trebuie să reducă cheltuielile de la stat și, sigur, să venim cu candidați care într-adevăr pot să genereze speranță și pot să reprezinte România reală”, a afirmat Ilie Bolojan.

Procurorii s-au dus peste zeci de persoane ce ar fi prejudiciat statul cu 13,7 milioane de euro, după fraude imobiliare

3

Procurorii DIIOT au efectuat astăzi, 10 decembrie 2024, 47 de percheziții domiciliare în București și în județele Cluj, Satu Mare, Olt, Călărași, Brașov, Ilfov și Maramureș.

Gruparea, formată inițial din patru persoane în 2021 și extinsă ulterior la 32 de membri, a obținut sume uriașe prin vânzarea frauduloasă de terenuri aparținând unor firme străine inactice sau statului român.

Au vândut ilegal un teren al satului

Valoarea prejudiciului estimat depășește 13,7 milioane de euro, incluzând și un teren aparținând statului, vândut ilegal pentru 469.300 de euro. Alte sume obținute prin fraude includ 60.000 de euro și peste 1,8 milioane de dolari din conturi bancare.

„La data de 10 decembrie 2024, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Poliției Sectorului 3 București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Sectorului 1 București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, pun în aplicare 47 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Cluj, Satu Mare, Olt, Călărași, Brașov, Ilfov și Maramureș.

Activitățile se desfășoară într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals în declarații, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, punerea în circulație de instrumente de plată fără numerar falsificate, înșelăciune, spălarea banilor și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

De asemenea, prin folosirea înscrisurilor falsificate și declinându-și calități mincinoase, membrii grupului infracțional ar fi indus în eroare reprezentanții unor societăți comerciale, cu drept de dispoziție și control asupra activelor patrimoniale și persoane vătămate interesate în achiziționarea unor suprafețe de teren situate în zone strategice în municipiul București și județul Ilfov, scopul fiind obținerea, în mod injust, a unor beneficii patrimoniale semnificative.

Peste 40 de persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală”, conform unui comunicat MAI.

Descinderi la Crevedia

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Dâmbovița au desfășurat, în dimineața zilei de 10 decembrie 2024, trei percheziții domiciliare în comuna Crevedia, inclusiv la sediul unei instituții, într-un dosar care vizează infracțiunea de trafic de persoane.

Conform probelor administrate, începând din ianuarie 2022, o persoană, profitând de funcția publică deținută, ar fi exploatat o victimă cu handicap mintal accentuat, lipsită de sprijin familial și locuință.

Eugen Sechila, oprit în trafic după ce anunţase pe TikTok că merge în Piaţa Victoriei. Își chemase şi susţinătorii. Cum a dat imediat înapoi

4

Eugen Sechila, unul dintre apropiaţii lui Călin Georgescu, şi care ar fi participat la o întâlnire alături de Horațiu Potra şi candidatul independent la alegerile prezidenţiale 2024 la o fermă de la Ciolpani, a postat un mesaj pe TikTok în care anunţa că este în drum spre Capitală, unde merge pentru a se autodenunţa.

Sechila susţinea că merge în Piaţa Victoriei pentru a se „autodenunţa” că îl susţine în continuare pe „preşedintele” Călin Georgescu.

Poliţia l-a oprit în trafic

El spunea că vrea să mărturisească faptul că a participat la strângerea de semnături pentru candidatura controverstului Călin Georgescu şi că i-a făcut campanie electorală în mod voluntar, fără a primi niciun beneficiu material, şi acuza presa că l-a calificat drept neo-legionar, mercenar şi putinist în mod nejustificat.

„Nu sunt un mercenar. Nu, nu mă plăteşte nimeni. Da, fac tabere. Taberele mele nu sunt paramilitare, că nu am cum să fac tabere paramilitare cu copii şi adolescenţi de 13-14 ani”, spunea el pe TikTok.

Ulterior, la două ore distanţă, Eugen Sechila a confirmat că a fost oprit în trafic după ce a postat pe TikTok un mesaj în care a anunţat că merge la Bucureşti pentru a face o declaraţie publică.

El spune că, la un moment dat, şi-a dat seama că nu este cea mai potrivită metodă de a se face auzit şi de a convinge opinia publică despre faptul că împotriva sa se duce o campanie de denigrare şi a luat decizia de a se adresa justiţiei.

Autorităţile l-au oprit în Bragadiru, unde , spune el, ajunsese pentru că mergea către duhovnicul său.

A dat repede înapoi

Am fost ridicat din trafic datorită unei intenții pe care am avut-o să dau o explicație într-un video față de linșajul mediatic la care am fost supus eu și familia mea.

Am vrut să comunic într-un mesaj video ce mi se întâmplă după care am anunțat că voi face apel la instituții. Suntem sub asediul minciunilor și calomniilor. Eu sunt făcut rusofil, neolegionar, șeful mișcării că fac tabere paramilitare pentru copii de 13 ani…. fac niște tabere care se aseamănă cu cele de cercetași. O să mă sfătuiesc cu avocații, nu este domeniul meu, eu fac tot ce este necesar.

Au vrut să facă o asociere cu gruparea lui Horațiu Potra. Eu pot vorbi doar ce fac eu și am dat o declarație. M-au dus la circa de poliție din Bragadiru, după ce mi-am schimbat decizia, inițial voiam să o fac într-un loc public, aveam intenția să merg să vorbesc cu duhovnicul meu, eram tulburat”, a spus Eugen Sechila, la Realitatea Plus.

Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Craiova/A fost emis Ro-Alert – VIDEO

0

Pompierii doljeni au intrat în alertă, marți dimineață, și intervin cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu ce a izbucnit la un depozit de materiale de construcţii din Craiova. Din primele informații, este vorba despre un incendiu cu degajări mari de fum. În acest caz a fost emis mesaj Ro-Alert.

Incendiul, unul puternic, a izbucnit marţi dimineaţă, la un depozit de materiale de construcţii din Craiova, unde sunt depozitate, între altele, vopseluri şi materiale plastice.

Mai multe echipaje de pompieri intervin la fața locului.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi dimineaţă, la un depozit de materiale de construcţii unde se află vopseluri, materiale plastice, material lemnos, potrivit news.ro.

 

A fost emis mesaj Ro-Alert

La locul intervenţiei s-au deplasat patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înalţime, o autospecială de descarcerare, echipajul CBRN şi EPA. Totodată, s-a mai aflat că la incendiu au mai fost trimise încă două autospeciale cu apă şi spumă şi o autospecială de lucru la înălţime.

A fost emis mesaj Ro-Alert, în urma izbucnirii acestui incendiu care se manifestă cu degajări semnificative de fum. Oamenii sunt îndemnați să ocolească/evite zona şi să lase libere căile de acces pentru forţele de intervenţie. „Incendiu major cu degajări mari de fum produs la Depozit materiale construcţii – zona Centura de Nord Craiova. Ocoliţi / evitaţi zona. Lăsaţi libere căile de acces pentru forţele de intervenţie. Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi”, se precizează în mesajul Ro-Alert.

Până la această oră nu se știe ce anume ar fi putut duce la izbucnirea acestui incendiu.

DIICOT a descins la Primăria Crevedia și la casa primarului. Posibile infracţiuni ce ar include traficul de persoane

0

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Dâmbovița au desfășurat, în dimineața zilei de 10 decembrie 2024, trei percheziții domiciliare în comuna Crevedia, inclusiv la sediul unei instituții, într-un dosar care vizează infracțiunea de trafic de persoane.

Conform probelor administrate, începând din ianuarie 2022, o persoană, profitând de funcția publică deținută, ar fi exploatat o victimă cu handicap mintal accentuat, lipsită de sprijin familial și locuință.

Victima, ţinută în condiţii improprii

Victima ar fi fost adăpostită în condiții improprii la o fermă de animale din județul Dâmbovița și constrânsă fizic și psihic să muncească permanent la îngrijirea animalelor, conform stiripesurse.ro.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

Primarul UDMR din Târgu Mureș, reţinut

Altfel, Soós Zoltán, primarul UDMR al municipiului Târgu Mureș, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Edilul urmează să fie prezentat marți în fața instanței, care va decide măsura aplicată în cazul său.

Soos Zoltan a anunțat în martie 2023 că procurorii DNA din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş i-au adus la cunoştinţă faptul că este cercetat într-un dosar cu privire la anumite angajări din cadrul administraţiei publice locale.

Ce spune Ilie Bolojan despre o eventuală candidatură la prezidențiale: „Eu nu am venit aici să…” – VIDEO

4

Are în vedere Ilie Bolojan o eventuală candidatură în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat? Actualul lider interimar al liberalilor a evitat să dea un răspuns concret.

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că prioritatea este să fie format un guvern și că trebuie unite „toate Româniile”. Referitor la o posibilă candidatură la prezidențiale, liberalul a declarat că nu a venit să ocupe o funcție.

Bolojan: „Nu trebuie să ne punem panouri ca să apărem pe ele ca să ne cunoască lumea”

„Eu cred așa cum am spus că nu trebuie să ne aruncăm ca să ne facem un profil, nu trebuie să ne punem panouri ca să apărem pe ele ca să ne cunoască lumea, acum trebuie să lucrăm pentru a forma un guvern cât mai repede pentru țara noastră, și trebuie găsite o persoană, două, făcute niște studii cât se poate de reale în așa fel încât să existe un candidat care integrează aceste valori.

Deci nu e vorba de a fi o persoană sau alta și a ne bate pe aceste chestiuni”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.

Bolojan: „Eu nu am venit aici să ocup o funcție, să candidez”

Cand a fost întrebat despre o posibilă candidatură la funcția de președinte al României, Bolojan a dat de înțeles că prioritatea sa este de a arăta românilor că au o guvernare responsabilă.

„Eu nu am venit aici să ocup o funcție, să candidez. M-am gândit că voi reprezenta din Senat județul Bihor, m-am trezit în două zile președinte interimar al PNL, și acum lucrăm ca să facem tot ce trebuie pentru a arăta românilor că putem guverna responsabil, oamenilor de afaceri că se pot baza că e o țară care a înțeles că nu mai trebuie să pună niște greutăți pe ei, ci trebuie să reducă cheltuielile de la stat și, sigur, să venim cu candidați care într-adevăr pot să genereze speranță și pot să reprezinte România reală”, a afirmat Ilie Bolojan.

Întrebat despre o eventuală candidatură a lui Nicușor Dan

„Dacă nu vom căuta să dialogăm și să unim toate Româniile, prin candidatul sau candidații pe care îi propunem, n-am făcut nimic”, a mai declarat președintele interimar al PNL.

Întrebat ce crede despre o eventuală candidatură a lui Nicuşor Dan, Bolojan a afirmat: „Fiecare dintre cei care şi-au anunţat sau au fost propuşi trebuie să-şi facă o analiză personală”.

Citiți și: Scenariul care aruncă în aer alegerile: Iese Lasconi, intră Nicușor Dan!

Primarul UDMR din Târgu Mureș, reţinut de DNA. E cercetat într-un dosar privind angajările

0

Soós Zoltán, primarul UDMR al municipiului Târgu Mureș, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Edilul urmează să fie prezentat marți în fața instanței, care va decide măsura aplicată în cazul său.

Ce acuzaţii i se aduc

Soos Zoltan a anunțat în martie 2023 că procurorii DNA din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş i-au adus la cunoştinţă faptul că este cercetat într-un dosar cu privire la anumite angajări din cadrul administraţiei publice locale.

Ştiam din 2020 că mandatul de primar nu va fi unul uşor. Însă, mi-am asumat acest lucru, atunci când am depus jurământul şi am decis să vă reprezint cu cinste.

Presiunile şi jocurile politice sunt la ordinea zilei şi pentru că am promis mereu transparenţă, vă comunic faptul că în cursul zilei de 30 mai, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureş mi-au adus la cunoştinţă faptul că sunt cercetat într-un dosar cu privire la statutul oficial al unor angajaţi din cadrul Primăriei Târgu Mureş.

Faţă de cele ce mi s-au adus la cunoştinţă, manifest cooperare, transparenţă şi sunt convins că instituţiile statului îşi vor îndeplini mod onest atribuţiile de serviciu, fără a se lăsa conduse de intrigi politice sau de altă natură„, a declarat Zoltan la vremea respectivă pentru presa locală, preluat de stiripesurse.ro.

Iulian Dumitrescu, trimis în judecată

DNA a anunțat, luni, 9 decembrie, trimiterea în judecată a mai multor persoane, printre care și fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu. Acesta este acuzat, între altele, de trafic de influență, luare și dare de mită. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

DNA a anunțat, în prima zi a acestei săptămâni, prin intermediul unui comunicat, că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată față de un număr de șapte persoane.

Printre cei șapte se numără Iulian Dumitrescu, fostul președinte al CJ Prahova, dar și Iulian Iacomi, primarul orașului Lehliu Gară, județul Călărași.

Cum a explicat Călin Georgescu pozele în care apare alături de Horațiu Potra. Duminică, negase că l-a întâlnit

Postul Antena 3 a prezentat imagini de la o întâlnire în trei, între Călin Goergescu, Horațiu Potra și Eugen Sechila. Fotografiile nu sunt datate și nu pare întâlnirea de la fermă de cai, de acum câteva zile, ci o întâlnire care a avut loc în public.

Reamintim, duminică, la Realitatea Plus, Călin Georgescu afirmase că știe despre Potra, dar că nu l-a întâlnit niciodată.

„Ştiu de el, evident, ştiu cum ştiţi şi dumneavoastră”, a spus Georgescu. „Nu l-am întâlnit personal, n-am de ce să spun lucrul ăsta, ştiu şi eu cum a auzit toată lumea”, a spus atunci Georgescu.

Cum a explicat pozele cu Potra şi Eugen Sechila

Fostul mercenar Horațiu Potra, prins de polițiști cu portbagajul plin de armament, este asociat cu candidatul la prezidențiale, Călin Georgescu. Acesta din urmă spune că este posibil să-l fi întâlnit, dar oricum nu-și mai aduce aminte, şi susţine că pozele sunt vechi de cel puțin 4 ani.

Ca persoană publică m-am văzut cu sute de mii de oameni pe lună. Cert este că eu ca persoană publică aveam nevoie de gărzi de corp, iar ei sunt din legiune.

Nu e în cercul meu de apropiați (n.r. Potra). Încerc să-mi amintesc, aceste poze sunt de câțiva ani de zile. Nu pot să nu mă văd cu oameni, asta e activitatea mea. Cred că acum 3 ani m-am întâlnit cu el. Eu nu îmi aduc aminte să mă fi văzut cu el, am fost în multe locuri. Acolo la ferma respectivă am filmat și m-am antrenat la călărie.

Destul de des mă duc acolo, am fost și recent, dar asta nu înseamnă că m-am întâlnit acolo. Am încredere doar în oamenii mei din Legiunea Străină, dar dl Potra nu face parte din grupul meu de prieteni apropiați”, a spus Georgescu la Realitatea.

La masă, în imaginile cu Georgescu și Potra apare și Eugen Sechila.

Legionarul a descris şi el imaginile

Eugen Sechila a intervenit și el telefonic la Realitatea TV, în același timp cu Călin Georgescu.

„Această fotografie a fost făcută acum vreo patru ani. O perioadă în care am avut două întâlniri consecutive cu Horațiu Potra: una în care ne-am întâlnit cu foști camarazi din Legiunea Străină, iar a doua la Hotel Marriott.

O întâlnire oarecum anodină, în care s-a discutat despre o eventuală pază și protecție. Atâta tot”, a susținut Sechila.

Alături de partenera sa de viață, Elena Puiu, Eugen Sechila este conducătorul „Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”. Asociația a fost interzisă în școlile din România, după ce autoritățile au avut probe ale propagandei legionare pe care o practicau Sechila și Puiu printre elevi.

Șeful mercenarilor, Horațiu Potra, eliberat pentru câteva ore și ridicat, din nou, de „mascaţi”, marţi dimineaţă, 10 decembrie. Ce a făcut

2

Șeful mercenarilor, Horațiu Potra, a fost ridicat din nou de mascați, marţi dimineață, și dus la audieri.

Asta după ce, în toiul nopții, anchetatorii au descins mai multe locații și au făcut percheziții în prezența lui Horațiu Potra, după ce i-a expirat ordonanța de reținere pentru 24 de ore.

Plan pus la cale la Ciolpani

Persoane influente ar fi fost în urmă cu câteva zile la ferma de cai din Ciolpani, pentru a pune la cale mișcarea violentă din Capitală, conform Realitatea Plus.

Mascații au ajuns, luni, și la casa controversatului om de afaceri, care este din Mediaș. Acolo, s-au efectuat percheziții chiar în prezența lui Horațiu Potra.

Percheziţii la 12 adrese

Anchetatorii au efectuat, luni, o serie de percheziții în Mediaș, dar și în Ilfov și în Capitală. Procurorii și polițiștii au derulat, luni, 12 percheziții în cazul mercenarilor care duminică se îndreptau spre București în mașini pline cu arme.

10 perchezitii au avut loc la Medias și Sibiu, una în Ilfov și o alta în București.

Se va propune arestarea preventivă

Horaţiu Potra va fi prezentat, marţi, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.

Potrivit acestora, inculpatul pe numele căruia a fost emisă, duminică seară, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, va rămâne în custodia poliţiei după expirarea acesteia.

Procurorii şi poliţiştii din Prahova au efectuat, luni, mai multe percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, în dosarul în care a fost reţinut Horaţiu Potra.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, descinderile au avut într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică, la locuinţele deţinute de Potra, dar şi în alte spaţii „în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni”.

În prag de Sărbători, un nou loc de joacă s-a redeschis în Sectorul 4

0

În prag de Sărbători și înaintea vacanței de iarnă, primăria Sectorului 4 a recepționat un nou loc de joacă. Este vorba de un parc destul de mare, situat pe strada Turnu Măgurele nr. 3. Mai precis, este vorba de o modernizare și de o reamenajare a parcului, a cărui suprafață de tartan numără 800 de metri pătrați.

Angajații Totul Verde. S.A. au amenajat și 200 de metri pătrați de spațiu verde, dar și 350 de metri pătrați de suprafață pavată. De asemenea, pe lângă aparatele noi de joacă, unele sigure și în ton cu cerințele contemporane, parcul oferă și confort, prin spațiile de relaxare amenajate. Astfel, sunt disponibile 22 de bănci, amplasate în zona copacilor plantați, ce vor oferi izbăvitoarea umbră în vremurile călduroase ale verii.

De precizat că pentru copiii cu vârste mai mari, și nu numai, s-a amenajat o masă de ping pong, la standarde competiționale, dar și o zonă extinsă de fittnes în aer liber!

Redeschiderea acestui loc de joacă aduce multă bucurie copiilor, zona fiind una extrem de populată și aflată în preajma școlii gimnaziale ”Avram Iancu”.

Horoscop 10 decembrie 2024 – Inocența ta îți va oferi momente incitante

0

BERBEC

Astăzi veți avea dorința de a lua o decizie rapidă fără a a grăbi ceva. Încăpățânarea ta te poate face să te izolezi. Faceți un efort pentru a înțelege. Multe uși se vor deschide dacă o veți face!

 

TAUR

Astăzi te poți enerva cu un părinte, o rudă sau cu cineva chiar din poliție. Gândește-te înainte de a acționa sau înainte de a vorbi. Nu spuneți și nu faceți nimic din ce ați putea regreta. Nu subestimați puterea de curtoazie.

 

GEMENI

Oamenii din jurul tău vor fi nedumeriți de distanța pe care începi să o iei. Sinceritatea ta te va scuti de căderea într-o capcană mare. Fii tu însuți cu orice preț. Va trebui să fiți mai adaptabil dacă doriți să țineți pasul cu schimbările.

 

 

RAC

Astăzi veți avea timp să vă concentrați asupra unui proiect personal, dar nu discutați-l cu nimeni și nu îl scoateți încă la lumină. Vă veți regăsi sănătatea și stilul de viață și veți lucra la unele schimbări benefice.

 

LEU

Astăzi nu îți va lipsi impulsul și entuziasmul, dar ai putea fi puțin nervos și sensibil. Lucrurile se vor tensiona și vă vor scurge energia. O nouă oportunitate se prezintă prin intermediul partenerilor sau colegilor de muncă. Uită-te cu atenție la această nouă direcție.

 

FECIOARA

Alegerile pe care le faceți astăzi vor fi mai importante ca niciodată. Uitați-vă spre viitor și aflați cum să-l construiți. Veți avea multe de câștigat dezvoltându-vă rezistența. Din fericire, moralul tău este foarte bun și îți va compensa slăbiciunile.

 

 

BALANTA

Astăzi ai putea atrage pe cineva care este supărat și / sau vrea să se descarce. Mediul actual este unul de acțiune și va trebui să vă sporiți eforturile pentru a vă afirma. Natura ta calmă te va ajuta să rezolvi multe.

 

 

SCORPION

Nu vă faceți griji cu privire la colegii, clienții sau angajații dvs., deoarece astăzi punctul dvs. de vedere va fi solid. Vei fi plin de vioiciune și bună dispoziție, care vor fi bine primite de cei din jur. Faceți-vă timp pentru a vă rezolva problemele.

 

SAGETATOR

Amintiți-vă că furia face pe toată lumea nefericită. Găsiți modalități de a păstra pacea și de a restabili armonia. Inocența ta îți va oferi momente incitante! Surprizele sunt chiar la colț … Asigurați-vă că evitați să luați decizii radicale.

 

CAPRICORN

Amintiți-vă că furia face pe toată lumea nefericită. Găsiți modalități de a păstra pacea și de a restabili armonia. Inocența ta îți va oferi momente incitante! Surprizele sunt chiar la colț … Asigurați-vă că evitați să luați decizii radicale.

 

VARSATOR

Veți avea ocazia să deveniți mai independenți din punct de vedere financiar. Idealurile tale sunt atât de mari încât te simți amețit! Ar fi o idee bună să construiți punți între ele și realitate, mai degrabă decât să lași loc descurajării.

 

PESTI

Ești complet absorbit de gânduri și vei avea inspirația pentru a progresa în planurile tale. Gândește-te la viitor. O călătorie într-un singur sens ar putea fi un factor determinant în atingerea obiectivelor dvs. financiare pentru următoarele câteva luni.

Mărturii cutremurătoare: „Mă trezeam noaptea și mă găseam făcând sex fără consimțământ”

2

Ana Peleteiro, triplusaltista medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a dezvăluit detalii șocante despre o relație toxică din trecut, în care a fost victima abuzurilor sexuale și emoționale. Sportiva spaniolă, în vârstă de 29 de ani, și-a dorit să încurajeze femeile aflate în situații similare să rupă tăcerea și să părăsească relațiile distructive.

Într-un videoclip postat pe TikTok actuala campioană europeană a participat la un trend intitulat „Și totuși am rămas”, în care femeile împărtășesc experiențe din relații abuzive. Deși nu a dezvăluit identitatea fostului partener, Peleteiro a relatat episoade tulburătoare:

„Mă trezeam noaptea și mă găseam făcând sex fără consimțământ. Și totuși am rămas. Mi-a spus că dacă nu facem sex când vrea el, relația noastră va avea de suferit, iar dacă nu, va căuta în altă parte. Și totuși am rămas.”

Sportiva a detaliat și alte comportamente manipulative șocante de care a avut parte: „Când mergeam la el acasă, dispărea uneori fără să-mi spună unde pleacă. Mă acuza că sunt nebună, că îmi imaginez lucruri. Am găsit scrisori de la alte femei care confirmau infidelitățile lui, dar el îmi spunea că sunt doar admiratoare obsedate”.

Peleteiro a transmis un mesaj puternic femeilor care se identifică cu aceste situații: „Vă rog, fugiți. O relație cu un narcisist vă distruge stima de sine. Mergeți la terapie”.

O copilărie dificilă și o poveste de viață impresionantă

Viața Anei Peleteiro a fost marcată de încercări încă din copilărie. Ea a fost abandonată de mama sa biologică în fața unui spital, iar la 21 de ani a aflat acest adevăr dureros. Cu toate acestea, triplusaltista a ales să nu caute răspunsuri și să se împace cu trecutul.

În prezent, sportiva este căsătorită cu Benjamin Campaore, care îi este și antrenor. Povestea ei de viață, plină de lupte personale și realizări sportive, este o inspirație pentru multe femei care trec prin dificultăți, dar găsesc puterea să-și construiască un viitor mai bun.

Scandal cât casa la Bayern: Neuer, acuzat că e „veriga slabă” a echipei

0

Bayern Munchen, una dintre cele mai titrate echipe din fotbalul mondial, este în mijlocul unui scandal intern. Manuel Neuer, portarul emblematic al clubului, este ținta unor critici aspre venite din partea fostului internațional german Dietmar Hamann. Acesta l-a catalogat drept „veriga slabă” din lotul bavarezilor, sugerând că prestațiile sale nu mai sunt la nivelul așteptat de la un lider.

Marți, Bayern Munchen urmează să joace împotriva lui Șahtior Donețk în Liga Campionilor, însă nu este sigur dacă Neuer va apărea între buturi. Portarul de 38 de ani a ratat recent victoria cu 4-2 din campionat împotriva lui Heidenheim, acuzând dureri în zona toracică.

Hamann: „Neuer e mai mult un pericol decât un sprijin”

În cadrul emisiunii Sky 90, Dietmar Hamann, fost mijlocaș al lui Bayern și FC Liverpool, a pus sub semnul întrebării forma actuală a lui Neuer. Potrivit lui, greșelile portarului au fost decisive în toate înfrângerile suferite de Bayern în acest sezon împotriva echipelor de top.

„Bayern a avut până acum cinci meciuri importante în acest an. Cu Aston Villa, Neuer a fost direct responsabil pentru golul primit, iar echipa a pierdut. Contra Barcelonei, la 1-4, o eroare a sa a fost crucială. În Cupa Germaniei, împotriva lui Leverkusen, a ieșit neinspirat, a comis un fault și a fost eliminat. Bayern a pierdut din nou. Practic, în toate înfrângerile lor, Neuer a avut o contribuție negativă”, a declarat Hamann.

Matthaus adaugă gaz pe foc: „Neuer nu mai e același”

Lothar Matthaus, altă legendă a lui Bayern, a intervenit și el în această dezbatere. Deși tonul său a fost mai temperat, mesajul a fost similar: „De când a suferit acel accident la schi, Neuer nu mai este același. Nu mai are reflexele și siguranța de altădată. Nu mai e acel portar care putea opri orice șut imposibil.”

Accidentul la schi, care a avut loc în decembrie 2022, l-a ținut departe de teren aproape un an, iar recuperarea sa nu pare să fi fost completă. Totuși, Neuer a revenit în poarta bavarezilor, dar prestațiile sale au fost departe de standardele care l-au consacrat.

Pe măsură ce tensiunile cresc, un lucru este clar: Bayern Munchen nu își poate permite să fie vulnerabilă, mai ales în competițiile de elită. Rămâne de văzut dacă Neuer va reuși să demonstreze că mai poate fi pilonul de siguranță de altădată sau dacă drumul său la clubul bavarez se apropie de sfârșit.

Scenariul care aruncă în aer alegerile: Iese Lasconi, intră Nicușor Dan!

Votul exprimat de români în turul 1 al „prezidențialelor” a aruncat în aer toată clasa politică. Este haos pe linie și nimeni nu știe cum să se poziționeze. Pas cu pas și, mai ales, din telefon în telefon, ordinele încep să vină, iar partidele au înțeles că nu mai există ideologie proprie, totul e „pro” sau „anti” Europa/Rusia.

Pe noul aliniament, s-ar putea ca unii să fie aruncați din barcă, așa cum este cazul Elenei Lasconi. Zilele acestea, poate chiar în paralel cu negocierile privind formarea unui nou guvern (PSD-PNL-UDMR-USR), se fac jocurile pentru ca Nicușor Dan să fie propulsat candidatul „pro-european” care va merge în alegerile de anul viitor.

Într-un astfel de scenariu, lesne de anticipat ce rol va avea Lenuța de la Câmpulung. Cel mai probabil, va sfârși devorată de haita înfometată din USR. Bătălia pentru un oscior aruncat de PSD și PNL (la 12% scor electoral, nu prea poți ridica pretenții), după intrarea la guvernare, se anunță al naibii de teribilă, mai ales în contextul actual, cu anularea alegerilor prezidențiale. CCR nu doar că l-a blocat pe Călin Georgescu, dar indirect i-a furat Elenei Lasconi minutul de glorie pe care îl aștepta. Reluarea turului 1 înseamnă, practic, risipirea oricărei șanse pentru ca primărița chiulangioaică să mai ajungă în „finală”. Și, reduta „Cotroceni” cucerită, de ce să mai asculte alde Voiculescu și Bulai de șefa Lasconi?

Zilele sale ca președinte al USR sunt numărate, AMR-ul până la congresul care va aduce o nouă conducere de partid este în scădere. Mai mulți lideri vocali din tabăra #rezist vânează fotoliul pe care stă acum Lasconi, așa că nu trebuie să mire pe nimeni dacă în zilele următoare izbucnește o revoltă internă în USR. Este de notorietate faptul că echipa de campanie a Elenei Lasconi nu a avut niciun sprijin din teritoriu, iar munca grea s-a făcut cu doar trei, patru oameni, restul șefilor de filială ignorând total și pe față ordinele venite de la București.

Ca să nu ne mai acuze Lenuța că suntem împotriva sa, îi dăm un pont – ochii pe Fritz! Atât!

Elena – cu scrisorile, „reziștii” iau masa cu Nicușor

Elena Lasconi a ținut-o din gafă în gafă în toată campania electorală din 2024. Și se pregătește să încheie anul cu încă una.

Scrisoarea  deschisă adresată lui Donald Trump este, în primul rând, o jignire adusă președintelui ales al Statelor Unite, iar în al doilea rând, trădează disperarea care a cuprins-o pe șefa USR. Să te compari cu liderul celei mai puternice națiuni de pe glob înseamnă, în oglindă, să-l pui pe el pe aceeași poziție cu tine; este o onoare pentru Trump să fie la fel ca Lasconi, nu-i așa? Asta se înțelege din propoziția „Sunteţi un adevărat lider al poporului, exact ca şi mine”. Iar pupatul inelului prezidențial american – „Aveţi tot respectul meu pentru lucrurile măreţe pe care le-aţi făcut” – nu se mai justifică după ce tot anul 2024 ai lătrat despre cât de periculos va fi să câștige Trump în America.

În timp ce Elena Lasconi se prelinge la picioarele Marelui Licurici, micii neomarxiști din partidul liliputan pe care ea încă mai are impresia că-l conduce lucrează temeinic pentru viitoarele alegeri prezidențiale. Iar numele cu care USR va ieși în față este Nicușor Dan.

Se vorbește că, de fapt, primarul Capitalei ar urma să candideze din partea „coaliției pro-europene” PSD-PNL-USR-UDMR , care se pregătește să preia puterea în țară. Deja tot mai multe ONG-uri, dar și voci apropiate curentului progresist au ieșit să vorbească deschis despre sprijinirea candidaturii lui Nicușor Dan la președinția România. În cazul acesta, noul rol al Elenei Lasconi va fi cel puțin la fel de ingrat ca cel interpretat acum – va trebui să se întoarcă la muncă, la Câmpulung, printre muscelenii pe care i-a lăsat baltă un an de zile, cât a lipsit de la job.

Nu știm câtă susținere politică ar putea avea planul cu Nicușor Dan la Cotroceni, dar ce cunoaștem este că primarul Bucureștiului nu a spus niciodată răspicat că nu-l interesează să candideze la „prezidențiale”. Dibace, a știut să îmbrace răspunsul astfel încât să lase o portiță, pentru orice eventualitate.

Emmanuel Macron nu este Charles de Gaulle!

Cu Franța în cea mai gravă criză politică de la 1968, majoritatea cetățenilor  știu exact pe cine să dea vina: președintele Emmanuel Macron, al cărui nivel de aprobare a scăzut la doar 23% chiar înainte de votul de neîncredere care a răsturnat ultimul său guvern.

Macron este văzut ca un distant a cărui aroganță și exces de încredere l-au condus să facă o greșeală catastrofală după alta. Are acum sarcina aproape imposibilă de a găsi un nou prim-ministru care să poată gestiona Adunarea Națională, să aprobe un buget și să abordeze problemele economice, relatează UnHerd. Dacă nu reușește, ar putea fi forțat să demisioneze – iar majoritatea francezilor vor aplauda.

În 2015, când era încă ninistru al Economiei în guvernul președintelui socialist François Hollande, Macron a susținut un discurs ciudat în care vorbea despre „incompletitudinea” inerentă a democrației franceze, datorată unei „absențe” în inima ei — absența unui Rege. Dar, a sugerat el, președinția regală creată de  generalul Charles de Gaulle pentru a cincea republică în 1958 avea capacitatea de a umple golul, oferind Franței o conducere imparțială, unificatoare, olimpiană, deasupra luptei politice.

În timpul campaniei sale victorioase din 2017, Macron a meditat asupra guvernării într-un mod „jupiterian”, iar primul său portret oficial ca Președinte îl arăta pozând la un birou în stil Louis XV, cu memoriile lui de Gaulle expuse proeminent. A convocat cele două camere ale parlamentului pentru a-l auzi vorbind la fostul palat regal de la Versailles.

De la un lider impunător la un elitist sfidător

De Gaulle a fost un lider de război impunător și eroic, al cărui mișcare politică, deși în general conservatoare, includea multe tendințe ideologice diferite. El putea, de fapt, să joace rolul de rege și a făcut-o cu destul de mult succes până la tumultul din 1968.

Macron este un produs  sfidător al instituțiilor educaționale ultra-elitiste din Franța. Destul de repede, dorința sa de a juca rolul de rege și de a le predica francezilor despre ce era bine pentru ei a erodat bunăvoința electoratului. Protestele Gilets Jaunes au fost primul avertisment.

La începutul lui 2022, popularitatea lui Macron a scăzut la 37%. Chiar și așa, fără un adversar viabil din afara extremelor, a șovăit spre realegere în acea primăvară. Dar entuziasmul care i-a marcat prima victorie dispăruse de mult. Marine Le Pen a primit peste 40% din voturi, iar în alegerile parlamentare care au urmat, Rassemblement National a obținut cel mai mare succes al oricărui partid de dreapta din secolul al XIX-lea.

Se știe ce a urmat: RN și Noul Front Popular  s-au unit pentru a demite un guvern francez pentru prima dată din 1962.

Într-un discurs de joi, Macron  exclus demisia. Deși a recunoscut responsabilitatea sa generală pentru situația politică, a spus că decizia sa de a dizolva parlamentul a fost „înțeleasă greșit”. Și a adăugat că nu va accepta niciodată vina pentru „irresponsabilitatea altora, în special a membrilor parlamentului care au ales cu bună credință să torpileze bugetul și guvernul Franței cu câteva zile înainte de Crăciun”.

Charles de Gaulle se plângea și el de nerecunoștința francezilor. Cu toate acestea, când a pierdut un referendum în 1969, și-a asumat responsabilitatea și a demisionat. Aceasta este o lecție pe care Macron nu a învățat-o. Dacă nu merită toată vina pentru haosul politic actual din Franța, cu siguranță merită o parte foarte mare. Pe această temă, poporul francez are dreptate.

Operațiunea ”Marș, săracilor!”. Pe motiv de austeritate, Guvernul aruncă în stradă bolnavii nevoiași

Guvernul a decis să închidă singura unitate de asistență medico-socială din județul Arad, invocând Legea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Astfel, bolnavii cronici săraci și cei care nu pot fi îngrijiți de familie vor fi aruncați pe drumuri, pentru a eficientiza cheltuirea banilor publici. Pentru moment, soluția halucinantă găsită de autorități a fost să-i transfere în spitalele de psihiatrie, deși aceștia au alte tipuri de afecțiuni.

Executivul găsește bani pentru orice, mai puțin pentru sprijinirea bolnavilor. O măsură extrem de cinică a fost luată acum de Ministerul Dezvoltării, care a decis să arunce în stradă zeci de bolnavi cronici de la singura unitate de asistență medico-socială din județul Arad, de la Săvârșin. Același minister a închis anul trecut și singura unității de asistenţă medico-socială de pneumoftiziologie de la Sânpetru, județul Brașov, lăsându-i pe bolnavii amărâți fără niciun fel de sprijin.

La decizia de închidere a unității din Arad, motivul invocat a fost Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Astfel, în conformitate cu prevederile art. XXIX alin. (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, începând cu data de 1 iulie 2024, instituţiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităţilor administraţiei publice centrale/locale îşi pot desfăşura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiţii cumulative: au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii şi efectiv ocupate în structurile organizatorice și activităţile desfăşurate de instituţiile publice nu se suprapun sau sunt similare cu alte activităţi desfăşurate de alte instituţii publice cu obiect de activitate acelaşi sau similar, arată Ministerul Dezvoltării.

Bătrânii nimănui

Guvernul a concluzionat că unitatea de la Săvârșin nu are 50 de posturi în organigramă, ci doar 27, astfel că a găsit pretextul să o desființeze, cu toate demersurile Consiliului Județean Arad de a opri închiderea singurului centru pentru bolnavii cronici săraci sau care nu pot fi îngrijiți medical de către familii.

”Beneficiarii serviciilor acordate de unitățile de asistență medico-sociale sunt persoane cu afecțiuni cronice care necesită permanent sau temporar supraveghere, asistare, îngrijire, tratament și care, din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și competențe pentru integrare social”, se arată chiar în motivarea proiectului de hotărâre de guvern inițiat de Ministerul Dezvoltării. Capacitatea unității este de a interna și îngriji peste 80 de bolnavi, însă acum, știindu-se că va fi desființată, nu s-au mai făcut internări, iar numărul celor care trebuie evacuați este de 39. Majoritatea beneficiarilor au vârste cuprinse între 65 și 90 de ani, preponderent din mediul rural, prezintă afecțiuni cornice cum ar fi boli ale aparatului respirator, boli psihice, boli ale aparatului digestiv, urogenital, boli ale aparatului osteoarticular, tumori maligne, ischemii, cerebrovasculare, Alzheimer, demență mixtă, lacunarism cerebral, AVC ischemic, tulburări depresive, cardiopatie ischemică etc, susține Ministerul Dezvoltării.

Cazați, temporar, în spitale de psihiatrie

Executivul ne asigură că fiecare dintre acești nefericiți ai sorții va avea parte de continuarea asigurării de servicii medicale, însă cei mai mulți dintre aceștia vor fi plasați, temporar, în spitalele de psihiatrie din județ. Evident că acolo nu pot sta mai mult de 2-3 luni, după care, cel mai probabil, vor fi aruncați în stradă. Potrivit Ministerului Dezvoltării, unii dintre bolnavi vor fi duși în centrele de îngrijire și asistență a persoanelor cu handicap, în centre pentru vârstnici, în centrul rezidențial de asistență și reintegrare socială pentru persoanele fără adăpost, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (câteva zile) sau vor fi reintegrați în familie, fără să se ia în considerare că bolile de care suferă necesită îngrijiri medicale permanente.

China se trezește: stimulare fiscală și o nouă politică monetară

Liderii Chinei au promis măsuri fiscale „mai proactive” și o politică monetară „moderat” mai relaxată anul viitor pentru a stimula consumul intern.

Biroul Politic, un organism de decizie de vârf condus de președintele Xi Jinping, a declarat că va stabiliza piețele imobiliare și de acțiuni, în timp ce va întări ajustarea „neconvențională contra-ciclică”, potrivit unui comunicat al Partidului Comunist, tradus de CNBC. Factorii de decizie de rang înalt se reunesc pentru a analiza performanța economică și implementarea politicilor în anul curent, stabilind în același timp prioritățile pentru 2025.

Administrația centrală va discuta, de asemenea, obiectivul de creștere și bugetul pentru 2025, parțial pentru a oferi guvernelor locale orientări în stabilirea propriilor obiective înainte de sesiunea anuală a parlamentului din ianuarie.

„Pregătire totală” pentru obiective economic

Deși detaliile nu vor fi anunțate până în martie, se așteaptă ca Beijingul să mențină ținta de creștere a PIB-ului pentru anul următor la „aproximativ 5%” — același nivel stabilit pentru 2024.

Agenția de presă Xinhua a raportat că Xi Jinping a îndemnat la „pregătire totală” pentru a atinge obiectivele economice ale țării,  în ciuda „multor incertitudini și provocări.” „Trebuie să afirmăm încrederea și să construim activ un mediu extern care să ne fie favorabil,” a precizat Xi la un simpozion pe 6 decembrie.

Deși economia Chinei este pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivul de creștere de anul acesta, se confruntă în continuare cu o scădere prelungită a sectorului imobiliar, cu un consum intern slab și cu o posibilă escaladare a tensiunilor comerciale cu SUA, în timp ce președintele ales Donald Trump își pregătește întoarcerea în luna ianuarie la Casa Albă.

Marea  provocare a Chinei este cererea internă slabă, determinată de o lipsă de încredere a consumatorilor. Atunci când refuză să cheltuiască, acaparează bani, creând un surplus de economii care, împreună cu suprainvestițiile guvernamentale în companiile favorizate politic, exacerbează cea mai gravă problemă structurală a țării: supracapacitatea industrială.

Cu toate acestea, inflația anuală a consumatorilor chinezi  a scăzut la un minim de cinci luni (0,2% ) în noiembrie, conform informațiilor publicate luni de Biroul Național de Statistică.

Indicele Hang Seng din Hong Kong și-a inversat pierderile anterioare și a crescut cu 2,8% după anunț, în timp ce yuanul chinezesc offshore s-a întărit modest la 7,2776 față de dolarul american. Contractele tranzacționate pe iShares FTSE China A50 din Hong Kong au crescut cu peste 3%.

 

Negocieri pentru viitorul Guvern/Romașcanu: „PSD-ul va cere poziţia de prim-ministru”. Ce a mai anunțat purtătorul de cuvânt al PSD – VIDEO

4

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, spune că social-democraţii vor cere la negocieri poziţia de prim-ministru în noul guvern. Sunt declarații de ultimă oră ce vin în contextul ședinței de luni a Consiliului Politic Național al PSD.

PSD i-a dat mandat lui Ciolacu să negocieze participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de prim-ministru, având în vedere scorul obţinut la alegeri, cu absolut toate forţele pro-europene şi democratice din Parlament, a anunţat, luni, după şedinţa conducerii partidului, purtătorul de cuvânt Lucian Romaşcanu.

„S-a discutat despre mandatul ce i se va încredinţa domnului preşedinte Ciolacu şi echipei de conducere în negocierile ce vor urma, atât pentru continuarea discuţiilor privind majorităţile în Parlament, cât şi pentru discutarea unei eventuale participări la guvernare.

În acelaşi timp, au fost foarte multe luări de cuvânt din partea colegilor privind ceea ce s-a întâmplat în alegeri, cum văd dumnealor viitorul, dar plecând de la toate cele discutate, domnului Marcel Ciolacu i s-a votat acest mandat larg de negociere”, a anunţat Lucian Romaşcanu în fața presei, după Consiliul Politic Naţional al PSD.

Ce a mai anunțat Romașcanu

El a precizat că mandatul prevede negocieri cu „absolut toate forţele pro-europene şi democratice din Parlament”. „Mandatul include şi solicitarea prezenţei la guvernare, având în vedere scorul obţinut de PSD şi obţinerea poziţiei de prim-ministru”, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al PSD.

Întrebat despre varianta unui candidat PNL-PSD la prezidenţiale, Lucian Romaşcanu a subliniat că „acest lucru intră într-un mandat larg de negociere al lui Marcel Ciolacu”.

„Dacă vreţi opinia colegilor, este prematur să discutăm acum despre ceea ce se va întâmpla. Este atributul noului guvern, sigur ar fi putut să fie şi al acestui guvern, dar aşa cum a anunţat preşedintele, noul guvern va decide calendarul şi, în funcţie de acel calendar, vom discuta mai departe şi cum ne vom prezenta în alegerile prezidenţiale”, a mai spus Romașcanu.

„Deocamdată discutăm principii”

Acesta a mai anunțat că poziţia de prim-ministru de la PSD „nu a purtat un nume în acest moment”. „Sigur că, de obicei, poziţia de prim-ministru a Partidului Social Democrat este ocupată de preşedintele PSD.

Dar, deocamdată, discutăm poziţii, discutăm principii şi mai puţin despre oameni în acest moment”, a completat Romaşcanu.

Cinci condiții pentru intrarea la guvernare, sub forma unor „principii fundamentale”

Totodată, Romașcanu a listat și cele cinci „principii fundamentale” ce ar trebui să fie acceptate la nivelul unei coaliții din care PSD-ul ar urma să facă parte. E vorba, a subliniat purtătorul de cuvânt al partidului condus de către Marcel Ciolacu, despre cinci puncte fără de care PSD-ul nu va intra la guvernare.

„PSD-ul va cere poziţia de prim-ministru şi prezenţa la guvernare (…), incluzând cinci principii fundamentale pe care va trebui să le accepte o eventuală coaliţie din care Partidul Social Democrat face parte: 1. Menţinerea ritmului investiţiilor la peste 100 de miliarde de lei anual. 2. Creşterea puterii de cumpărare prin continuarea reducerii inflaţiei şi reducerii impozitării pe muncă, inclusiv plafonarea preţurilor la gaze, energie şi alimentele de bază. 3. Măsuri care se subscriu noţiunii de patriotism economic, în continuarea susţinerii mediului privat românesc, plus menţinerea pragului la întreprinderile mici şi mijlocii. 4. Industrializarea României. 5. Reforma statului, începând de la un guvern mai suplu şi continuând cu debirocratizare şi aşa mai departe”, a enumerat social-democratul.

„Acestea sunt cele cinci puncte fără de care Partidul Social Democrat nu va intra la guvernare”, a subliniat Romașcanu.