Titlul și conținutul acestei cronici nu au nimic comun cu inegalabilul și tulburătorul roman al scriitorului rus Lev Nikolaevici Tolstoi, ci se referă la situația incertă privind viitorul lumii ‒ lume care probabil profită de multele cuceriri benefice vieții, dar care, din pricina câtorva șefi de state puși pe îmbogățire de pe urma unui război, este amenințată tot mai insistent de un al treilea conflict mondial. În mod sigur scânteia care ar putea aprinde un război apocaliptic se află acum pe teritoriul Ucrainei, acolo unde armata rusă a pătruns în câteva regiuni pe care le consideră ale sale de drept.

Nu vreau să intru în niciun fel de polemici privind geneza acestui conflict și nici despre realitatea istorică a acestor ținuturi (Donbas, Lugansk, Herson, Zaporoje), ci doar să arăt o anumită stare de lucruri, de fapt o atitudine, o hotărâre unilaterală recentă a noului președinte al țării, Nicușor Dan. Acesta, cu ocazia participării la Summitul (regional) B9 și țările nordice, desfășurat săptămâna trecută la Vilnius, în Lituania, a semnat un act prin care obligă România să susțină Ucraina pentru aderarea cât mai rapidă la Uniunea Europeană și la NATO, precum și sprijinirea ei, fără echivoc, materială și militară. Această decizie luată de unul singur ‒ cum se spune, de capul lui ‒ angajează periculos țara într-un posibil conflict armat cu Rusia, un război care nu ne aparține. În plus, domnul președinte a hotărât ca participarea României la bugetul NATO să se ridice la un cuantum de 5 la sută din PIB, și totodată mărirea cheltuielilor pentru dotarea armatei, neținând seamă că economia noastră se află pe năsălie, cu o datorie de aproximativ 240 miliarde de euro. Mai mult, într-un moment când pe la toate televiziunile se tot discută despre mărirea taxelor și impozitelor, înghețarea salariilor și pensiilor, reducerea personalului bugetar, creșterea prețurilor la energie și multe alte măsuri care cad ca un trăsnet pe capul unei populații deja sărăcite! Am bănuiala că intimidat de prezența președintelui ucrainean, Zelenski, care apare într-o fotografie arătând cu degetul arătător spre Nicușor (pare a fi un gest de îndemn ori amenințare), acesta a parafat cu ochii închiși acel act, pe care și-au pus apostila doar președintele Lituaniei (gazda Summitului) și cel al Poloniei, restul ‒ Finlanda, Suedia, Cehia, Estonia, Letonia, Danemarca, Islanda ‒ refuzând să semneze documentul. Până și secretarul general al NATO, Mark Rutte, nu a catadicsit să-i facă pe plac lui Zelenski, nesemnând! Iată dar cum, fără consultarea Guvernului și a Parlamentului, președintele Nicușor Dan semnează un act de o gravitate excepțională, prin care dânsul ‒ medaliat la olimpiada de matematică, așadar ar trebui să aibă multă minte, unii îl consideră genial! ‒ poate implica România într-un război devastator! Această decizie a sa dovedește o totală lipsă de pregătire politică, dar mai ales o nesocotire, unii o numesc trădare, a intereselor țării! Și tocmai acum, când întreaga lume, dornică de liniște și viață lungă, vrea pace, și nu război!

*Sâmbătă seară, la Viena, echipa națională a României a întâlnit, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2026, formația Austriei. Meci important pentru configurația clasamentului Grupei H, având în vedere că Bosnia-Herțegovina a acumulat deja 9 puncte (învingând, în etapa a treia, San Marino cu 1-0) și ocupă primul loc. Dacă nu aș fi văzut partida cu austriecii, aș fi crezut, privind doar scorul – 2-1 pentru gazde –, că ai noștri au pierdut „la mustață”, luptându-se acerb spre a reuși golul egalizator. Numai că, din păcate, ce s-a petrecut pe teren a fost cu totul altceva: alde Bîrligea au jucat un soi de țonțoroi haotic, fără a reuși trei pase consecutive, mai mereu dezorientați, îngrămădiți în careul lui Horațiu Moldovan pentru a se apăra disperat de atacurile continue ale austriecilor. Păreau să fi uitat că pasele sunt modalitatea de a ajunge la poarta adversă, nefăcând altceva decât să trimită din când în când, mai mult ca un gest de salvare, mingile în adâncime, fără o țintă precisă. Din toată echipa nu se poate evidenția niciun jucător de câmp, ci doar portarul Moldovan, care a intervenit salvator pentru a nu se înregistra un scor umilitor. Privind retrospectiv, așa-zisa evoluție a „tricolorilor” actuali clamată excesiv doar pentru a ne hrăni iluziile (evident, deșarte) pare o glumă chinuită, o amăgire, căci față de ce reușeau, de-a lungul timpului, reprezentativele României, echipa de acum este un fel de surogat de „națională”, cu jucători ce au cale lungă de străbătut până a ajunge la un nivel european, nu mai spun mondial. În plus, cred, fără a-mi da aere de priceput, că alcătuirea formației de către Mircea Lucescu nu a fost echilibrată, lipsind în debutul meciului jucători ca Mitriță, Tănase (care a și marcat golul în prelungirile partidei), Alibec și chiar Hagi. De asemenea, a ignorat fotbaliști ce s-au remarcat prin oarece reușite, cum ar fi golgheterul campionatului, Louis Munteanu. Urmează partida de la București, unde aceeași garnitură va întâlni, în sfârșit, o echipă mai la îndemână, Cipru. Dar mai știi…! Ferească-ne ghinionul!

P.S. Meci de infarct în finala masculină de la Roland Garros, avându-i în prim-plan pe cei mai buni tenismeni ai momentului, Janick Sinner și Carlos Alcaraz. Purtat spre victorie de valul de simpatie și scandările venite din tribune (și ajutat, probabil, de o conspirație a zeilor tenisului!), Alcaraz, după ce a fost condus cu 2-0 la seturi și a salvat trei mingi de meci consecutive în setul al patrulea, a revenit câștigând partida (4-6, 6-7, 6-4, 7-6, 7-6). Pe scurt, o confruntare entuziasmantă, de legendă, între doi sportivi de excepție, pentru care echitabil ar fi fost să se introducă și în tenis noțiunea de meci egal!