Acasă Blog Pagina 227

Ce scrie presa străină despre rezultatul şocant de la alegerile prezidenţiale 2024. Cum este văzută România „afară”, începând de azi-noapte

Jurnaliştii din străinătate au remarcat latura extremistă în care s-au dus alegătorii români la alegerile prezidenţiale 2024.

“Un populist de extremă dreapta surprinde la alegerile prezidenţiale din România, urmând să intre în turul doi”, notează AP despre Călin Georgescu.

A scris despre candidatul pro-rus

France 24 notează că “un candidat pro-rus şi premierul se vor înfrunta în turul al doilea” al alegerilor prezidenţiale din România şi menţionează că Georgescu îşi datorează scorul campaniei virale de pe TikTok.

Georgescu, 62 de ani, a candidat independent şi nu era foarte cunoscut. El a depăşit majoritatea sondajelor locale, provocând o undă de şoc în mediul politic românesc în timp ce urca în top”, scrie AP.

“Un candidat de extremă-dreapta conduce şocant în scrutinul prezidenţial din România”, notează şi BBC.

Susţinerea lui Georgescu, care a promis suveranitatea României, este alternativa. Georgescu, care nu aparţine niciunui partid, a jurat, de asemenea, să pună capăt la ceea ce el numeşte servilism faţă de Uniunea Europeană şi NATO, în special în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina. El a condamnat scutul balistic antirachetă al NATO de la Deveselu”, comentează bbc.com.

Discurs despre Divinitate

Călin Georgescu este surpriza alegerilor, iar pentru discursul final, a prefart să vorbească despre pilde religioase, făcând atacuri la conducerea din ultimii 35 de ani din România.

„Suntem într-o lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. Nesiguranța economică impusă poporului român s-a transformat în nesiguranță pentru partidele politice. Poporul român a strigat, în seara asta, pace, și a strigat destul de tare. Dacă partidele politice ar fi avut mai mult timp să asculte și mai puțin timp să vorbească, poate că strigătul acesta n-ar fi fost degeaba. Acest strigăt a fost unul de suferință”, a susținut Călin Georgescu.

„Esența e următoarea la Liturghie. Cât ai fi de bogat, degeaba ești dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Bogații astăzi au sărăcit, iar săracul popor român s-a îmbogățit. Din tot ce s-a întâmplat astăzi spunem că e o trezire a conștiinței uimitoare pentru acest popor.

Fie că a fost bine sau greșit, noi trebuie să înțelegem să fim responsabili. Indiferent ce s-a întâmplat poporul român a înțeles că familia e coloana vertebrală a societății românești. Indiferent cine m-a votat și cine nu îl voi respecta și asculta”, a precizat Călin Georgescu.

„Astăzi am aprins candela speranței și curajul de a fi român. Poporul român a ales să nu mai stea îngenuncheat, să nu mai fie umilit. Suntem puternici, curajoși, am fost mulți la vot și vom fi mulți în turul doi. Poporul român a scris istorie. Tot ce am spus, că nu facem politică, facem istorie, s-a adeverit”, a mai spus Călin Georgescu.

„Cel mai de bază lucru e că siguranța economică și socială care ne-au adâncit și ne-au umilit permanent s-au transformat în stabilitate politică. Nu e diaspora, sunt românii forțați să plece în străinătate. Ei au fost mult mai umiliți decât românii de aici. Toată lumea își dorește să se întoarcă acasă”, a mai precizat candidatul independent.

Cum explică liberalii eșecul de la prezidențiale. Cozma: Primul mandat al lui Iohannis ne-a ajutat, al doilea ne-a îngropat

2

După ce Nicolae Ciucă a ratat prezența în turul doi al alegerilor prezidențiale, liberalii analizează situația și eșecul candidatului PNL în cursa pentru Cotroceni.

Liderul PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, a făcut luni dimineață o serie de declarații. Totul, după ceea ce se poate considera a fi eșecul considerabil al liderului liberal, Nicolae Ciucă, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Ciucă a obținut sub 9% din voturi, conform rezultatelor parțiale, clasându-se pe locul 5.

Șeful PNL Satu Mare a fost întrebat, luni, de jurnaliști, dacă Nicolae Ciucă va demisiona de la conducerea partidului.

„Eu nu spun cine trebuie să plece sau cine ar trebui, nu asta este discuţia acum, eu cred că trebuie să existe onoare şi în afara campaniei electorale şi demnitate, este clar acest lucru, nu doar în timpul campaniei electorale, însă eu ştiu că această alianţă ne-a costat scump, alianţa cu PSD-ul. Astăzi am plătit pentru ea. Al doilea aspect, probabil, care ne-a costat şi antreprenorii din România ne-au taxat pentru asta, a fost momentul când s-au dat acele ordonanţe de urgenţă care au afectat mediul privat”, a declarat Adrian Cozma.

Cozma: Probabil lipirea de PSD ne-a costat

Șeful PNL Satu Mare a vorbit și despre cealaltă rundă de alegeri, și anume despre parlamentarele programate pentru 1 decembrie. Și susține că PNL trebuie să obțină un scor bun. „Are șanse Partidul Național Liberal (n.r. la alegerile parlamentare), pentru că PNL încă astăzi are oameni credibili de dreapta, oameni care pot să prezinte credibilitate și din punctul ăsta de vedere nu avem vreo problemă. Deci, sunt convins că Partidul Național Liberal trebuie să obțină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obținut (n.r. la alegerile prezidențiale).

Votul a fost așa cum l-am văzut fiecare, pe persoană, și probabil lipirea de PSD ne-a costat. Și cei care au stat lipiți de PSD și ne-au dus în această situație, ăsta e rezultatul până la urmă”, a spus Adrian Cozma.

Liderul organizației PNL Satu Mare spune că va exista o consultare la nivelul liberalilor, după rezultatul din primul tur al prezidențialelor.

„Va fi o consultare. Eu nu spun cine trebuie să plece, dar cred că trebuie urgent să ne revenim, pentru că Partidul Național Liberal trebuie să fie principalul partid de dreapta și principalul partid în care antreprenorii, oamenii de bine și oamenii de bună-credință din România trebuie să-și găsească sprijin. (…) Eu voi vorbi cu colegii mei și ne vom consulta pentru că pe toți ne interesează alegerile parlamentare care au loc duminică”, a precizat Cozma.

Cozma: Trebuie să recunoaștem, primul mandat al domnului președinte Klaus Iohannis a fost pentru noi un lucru care ne-a ajutat

Liberalul a mai admis un aspect, răspunzând unei întrebări de la presă, care a adus în discuție numele actualului lider de la Cotroceni, Klaus Iohannis.

„Legat de celelalte aspecte, de ce suntem în această situație: Da, trebuie să recunoaștem, primul mandat al domnului președinte Klaus Iohannis a fost pentru noi un lucru care ne-a ajutat. Al doilea ne-a îngropat”, a mai afirmat Adrian Cozma în fața presei, luni, 25 noiembrie.

Social-democraţii își plâng de milă după ce Elena Lasconi l-a depăşit pe Marcel Ciolacu şi merge în finala din turul 2, alături de Călin Georgescu

Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu, după numărarea voturilor din 99, 91% dintre secțiile de votare. Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc.

Astfel, Lasconi l-a depășit, după numărarea voturilor din 99,91% din secții cu 434 de voturi pe Marcel Ciolacu. Candidata USR are 1.769.483 voturi, iar Ciolacu 1.769.049.

Cu peste 2.117.000 de voturi, Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele provizorii. Pe locul al patrulea se află George Simion, cu 13,87%, mat de Nicolae Cucă cu 8,79%.

Prima reacţie de la PSD

PSD a reacționat după ce Elena Lasconi, candidata USR a trecut oficial în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Oamenii ne-au dat un semnal și trebuie să ținem cont de acest lucru, a spus Bogdan Ivan, ministrul Cercetării.

Nu vreau să vorbesc acest lucru. Rămâne să vedem următoarea finală, noi ne pregătim pentru alegerile parlamentare. Președintele e președinte, parlamentarii sunt parlamentari.

În cazul alegerilor prezidențiale vorbim de un trend emoțional la nivel național. Trebuie să vedem când e gata numărătoarea. Trebuie să facem o analiză, însă mai sunt de numărat 17 secții”, a spus Ivan.

Averea lui Călin Georgescu

Călin Georgescu (62 ani), cea mai mare surpriză a alegerilor prezidențiale 2024, nu deține în proprietate o casă. Călin Georgescu nu are datorii, iar în ultimul an a câștigat 72.000 de lei ca profesor la Universitatea din Pitești.

Potrivit declarației de avere de pe site-ul BEC, Călin Georgescu deține un teren intravilan în Brașov, o mașină Toyota Yaris și are în conturi bancare 264.000 de euro pe care îi ține la banca maghiară OTP, scrie defapt.ro.

Averea lui Călin Georgescu, omul-surpriză care a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024

Călin Georgescu, cea mai mare surpriză a alegerilor prezidențiale 2024, nu deține în proprietate o casă.

A câştigat 72.000 de lei ca profesor

Călin Georgescu nu are datorii, iar în ultimul an a câștigat 72.000 de lei ca profesor la Universitatea din Pitești.

Potrivit declarației de avere de pe site-ul BEC, Călin Georgescu deține un teren intravilan în Brașov, o mașină Toyota Yaris și are în conturi bancare 264.000 de euro pe care îi ține la banca maghiară OTP, scrie defapt.ro.

Discurs despre Divinitate

Călin Georgescu este surpriza alegerilor, iar pentru discursul final, a prefart să vorbească despre pilde religioase, făcând atacuri la conducerea din ultimii 35 de ani din România.

„Suntem într-o lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. Nesiguranța economică impusă poporului român s-a transformat în nesiguranță pentru partidele politice. Poporul român a strigat, în seara asta, pace, și a strigat destul de tare. Dacă partidele politice ar fi avut mai mult timp să asculte și mai puțin timp să vorbească, poate că strigătul acesta n-ar fi fost degeaba. Acest strigăt a fost unul de suferință”, a susținut Călin Georgescu.

„Esența e următoarea la Liturghie. Cât ai fi de bogat, degeaba ești dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Bogații astăzi au sărăcit, iar săracul popor român s-a îmbogățit. Din tot ce s-a întâmplat astăzi spunem că e o trezire a conștiinței uimitoare pentru acest popor.

Fie că a fost bine sau greșit, noi trebuie să înțelegem să fim responsabili. Indiferent ce s-a întâmplat poporul român a înțeles că familia e coloana vertebrală a societății românești. Indiferent cine m-a votat și cine nu îl voi respecta și asculta”, a precizat Călin Georgescu.

„Astăzi am aprins candela speranței și curajul de a fi român. Poporul român a ales să nu mai stea îngenuncheat, să nu mai fie umilit. Suntem puternici, curajoși, am fost mulți la vot și vom fi mulți în turul doi. Poporul român a scris istorie. Tot ce am spus, că nu facem politică, facem istorie, s-a adeverit”, a mai spus Călin Georgescu.

„Cel mai de bază lucru e că siguranța economică și socială care ne-au adâncit și ne-au umilit permanent s-au transformat în stabilitate politică. Nu e diaspora, sunt românii forțați să plece în străinătate. Ei au fost mult mai umiliți decât românii de aici. Toată lumea își dorește să se întoarcă acasă”, a mai precizat candidatul independent.

Ponta vorbește de un „potop politic”: „Toți cei care au fost asociați de către oameni cu aroganța, indolența și orbirea politică a lui Iohannis au fost aspru pedepsiți”

0

Fostul premier Victor Ponta, ex-lider PSD și actualmente consilier al prim-ministrului Marcel Ciolacu, candidatul social-democrat la alegerile prezidențiale, a comentat pe marginea rezultatelor votului din primul tur al cursei pentru Cotroceni.

Fostul premier e de părere că rezultatele votului din primul tur al alegerilor prezidenţiale reprezintă un „potop politic”. „Cei care vrem să trăim în continuare în România trebuie să înţelegem dimensiunea cutremurului şi că nimic nu va mai fi ca înainte!”, a scris Victor Ponta, luni dimineață, 25 noiembrie, pe pagina sa de Facebook.

„Toți cei care au fost asociați de către oameni cu aroganța, indolența și orbirea politică a lui Iohannis au fost aspru pedepsiți”, a mai scris fostul premier PSD.

Citiți și: Alegeri de uz intern. Cearta – la noi, miza – la ei

Ponta: Este un “potop” politic pe care votanții l-au trimis peste cei care au fost la Putere în ultimii ani

Ponta a mai scris că „toți trebuie să acceptam că poporul are întotdeauna dreptate”.

Consilierul lui Ciolacu a mai notat în mesajul postat luni dimineață că „românii vor alege un președinte dintre doi candidați care reprezintă lumi nu doar diferite, ci chiar total opuse”.

Conform rezultatelor parțiale ce s-au aflat public până la momentul de față, candidata USR la Președinție, Elena Lasconi, a trecut pe poziția a doua, depășindu-l pe Marcel Ciolacu ca număr de voturi, ceea ce înseamnă că ar urma să intre în turul al dolea al alegelor prezidenţiale, cu independentul Călin Georgescu, care este pe primul loc, cu 22,94% din voturile exprimate, după centralizarea a peste 99, 91% din procesele verbale.

Citiți și: Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale 2024: 1. Călin Georgescu – 22,86%. Elena Lasconi a urcat pe locul 2, în faţa lui Marcel Ciolacu

Redăm în cele ce urmează, integral, mesajul pe care l-a transmis Victor Ponta, luni dimineață, pe Facebook:

„Românii au votat ieri! Este un “potop” politic pe care votanții l-au trimis peste cei care au fost la Putere în ultimii ani. Toți cei care au fost asociați de către oameni cu aroganța, indolența și orbirea politică a lui Iohannis au fost aspru pedepsiți. Chiar dacă nimeni nu înțelege acum – toți trebuie să acceptăm că poporul are întotdeauna dreptate! Duminica următoare oamenii sunt chemați din nou la vot pentru a-și alege Parlamentul (și, indirect, Guvernul).

După care, pe 8 Decembrie, românii vor alege un Președinte dintre doi candidați care reprezintă lumi nu doar diferite, ci chiar total opuse! Cei care vrem să trăim în continuare în România trebuie să înțelegem dimensiunea cutremurului – și că nimic nu va mai fi ca înainte! Trebuie să reconstruim pe terenul deja pârjolit prin votul de ieri – un vot care reflectă o nemulțumire gigantică pe care nimeni nu o poate ignora sau bagateliza! Românii au fost crunt dezamăgiți- și furia lor a fost pe măsură!

Oamenii au nevoie de lideri, de “oameni de Stat” – și așteaptă să vadă că votul lor a fost auzit! Nu mai e timp de lamentări, ceartă și acuze sterile; în următoarele săptămâni se decide cu adevărat soarta Țării! Să ne dea Dumnezeu mintea, puterea și curajul să luam deciziile bune!”

Nicolae Ciucă, somat să-și dea demisia de la şefia PNL! Dan Motreanu, interimar

Liderii PNL i-au cerut demisia lui Nicolae Ciucă, iar acesta nu a mai aşteptat rezultatele finale oficiale, şi ar fi luat deja să facă un pas în spate şi să-şi prezinte, cel puţin intern, demisia!

Nicolae Ciucă a luat decizia de părăsi conducerea partidului, după rezultatul dezastruos la alegerile din 24 noiembrie, acesta obținând mai puțin de 10% din voturi, conform rezultatelor parțiale, conform rtv.net.

Liderii liberali i-au cerut să plece

George Tuţă, Sebastian Burduja îi ceruseră deja demisia, Ilie Bolojan a sugerat retragerea.

„Așa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podium. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potențialul PNL, orice s-ar spune.

Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care strategii partidului, pe care cei care conduc partidul trebuie să și-o asume, mai ales când există o diferență între datele proiectate, cele prognozate și rezultate”, a declarat, la scurt timp de la prezentarea rezultatelor exit-poll, Ilie Bolojan, liberalul curtat de mai mulți dintre candidații de la Prezidențiale pentru postul de premier.

Nicolae Ciucă le-a mulţumit românilor

„Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea. În momentul de față avem doar estimări. Le cer celor din secții să fie serioși și să finalizeze procesul până la capăt.

Le mulțumesc liderilor PNL de la fiecare filială. Le mulțumesc tuturor care au fost implicați în campanie și în tot ce a însemnat proces electoral.

Vreau să rămânem cu imaginea unei campanii electorale prin care românii au putut să facă diferența între ce înseamnă un vot pentru onestitate si dedicare în a sluji țara și mă bucur că n-au căzut pradă acelor mașinațiuni și instrumente în ce privește votul lor. După ce avem rezultate finale vom lua decizii”, a transmis Nicolae Ciucă.

Alegeri prezidențiale 2024. USR anunță că Elena Lasconi a intrat turul doi: Marcel Ciolacu sa își recunoască înfrângerea – VIDEO

0

Anunț de ultimă oră venit de la nivelul Uniunii Salvați România (USR), după turul 1 al alegerilor prezidențiale și aflarea primelor rezultate parțiale.

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat, luni dimineață, 25 noiembrie, că pe baza numărătorii paralele a USR, Elena Lasconi, șefa partidului și candidata în cursa pentru Cotroceni, a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Acesta a precizat că face un apel către preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, să îşi recunoască înfrângerea.

Citiți și: Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale 2024: 1. Călin Georgescu – 22,86%, bătălie strânsă între Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi

Seidler: Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea

Avem de făcut un anunţ important, poate cel mai important din istoria recentă a ţării, pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD Marcel Ciolacu.

Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a anunțat luni dimineață Cristian Seidler, coordonatorul de campanie al Elenei Lasconi.

Drulă: Este un rezultat care ne obligă

Fostul preşedinte al USR, Cătălin Drulă, a declarat că fiecare vot a contat şi a făcut diferenţa.

„După o noapte lungă alături de o echipă minunată în care am fost în legătură permanentă cu oamenii din secţiile de vot, cu delegaţii USR, vreau adresez mulţumiri celor care i-au dat votul Elenei Lasconi, românilor din ţară şi din Diaspora, românilor care s-au mobilizat până în ultimul moment al orarului de vot ducându-ne până pe fusurile orare din America de Nord, la zece ore distanţă de România, fiecare vot a contat şi fiecare vot a făcut diferenţa. Este un rezultat care ne obligă şi pe baza căruia vom construi în continuare”, a mai declarat Cătălin Drulă.

E de precizat că Elena Lasconi nu a fost prezentă la declarațiile de presă de luni dimineață făcute de către colegii săi de partid. Aceștia au precizat, însă, că șefa USR va face declarații în cursul zilei.

 

Cum a reacţionat Călin Georgescu după victoria din primul tur al alegerilor prezidenţiale 2024

Călin Georgescu este, fără îndoială, marea surpriză de la alegerile prezidențiale 2024. Candidatul independent conduce în continuare cu 22,86% din voturile exprimate, după centralizarea a peste 99% din procesele verbale, fiind urmat de Marcel Ciolacu (19,22%) şi Elena Lasconi (19,14%).

Georgescu s-a remarcat prin campania pe care și-a făcut-o pe platforma de socializare TikTok.

Discurs despre Divinitate

Călin Georgescu este surpriza alegerilor, iar pentru discursul final, a prefart să vorbească despre pilde religioase, făcând atacuri la conducerea din ultimii 35 de ani din România.

„Suntem într-o lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. Nesiguranța economică impusă poporului român s-a transformat în nesiguranță pentru partidele politice. Poporul român a strigat, în seara asta, pace, și a strigat destul de tare. Dacă partidele politice ar fi avut mai mult timp să asculte și mai puțin timp să vorbească, poate că strigătul acesta n-ar fi fost degeaba. Acest strigăt a fost unul de suferință”, a susținut Călin Georgescu.

„Esența e următoarea la Liturghie. Cât ai fi de bogat, degeaba ești dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Bogații astăzi au sărăcit, iar săracul popor român s-a îmbogățit. Din tot ce s-a întâmplat astăzi spunem că e o trezire a conștiinței uimitoare pentru acest popor.

Fie că a fost bine sau greșit, noi trebuie să înțelegem să fim responsabili. Indiferent ce s-a întâmplat poporul român a înțeles că familia e coloana vertebrală a societății românești. Indiferent cine m-a votat și cine nu îl voi respecta și asculta”, a precizat Călin Georgescu.

„Astăzi am aprins candela speranței și curajul de a fi român. Poporul român a ales să nu mai stea îngenuncheat, să nu mai fie umilit. Suntem puternici, curajoși, am fost mulți la vot și vom fi mulți în turul doi. Poporul român a scris istorie. Tot ce am spus, că nu facem politică, facem istorie, s-a adeverit”, a mai spus Călin Georgescu.

Cel mai de bază lucru e că siguranța economică și socială care ne-au adâncit și ne-au umilit permanent s-au transformat în stabilitate politică. Nu e diaspora, sunt românii forțați să plece în străinătate. Ei au fost mult mai umiliți decât românii de aici. Toată lumea își dorește să se întoarcă acasă”, a mai precizat candidatul independent.

Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale 2024: 1. Călin Georgescu – 22,86%. Elena Lasconi a urcat pe locul 2, în faţa lui Marcel Ciolacu

Călin Georgescu, marea surpriză de la alegerile prezidențiale 2024, conduce în continuare cu 22,86% din voturile exprimate, după centralizarea a peste 99% din procesele verbale, fiind urmat de Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu, foarte apropiaţi ca număr de voturi.

UPDATE. Elena Lasconi a urcat pe locul al doilea, cu 15 voturi în fața lui Marcel Ciolacu, potrivit datelor afișate de AEP.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat încheierea votului în secțiile din străinătate, ultimele secţii care s-au închis fiind cele din Vancouver, Canada, şi din localităţile de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii.

Date oficiale de la AEP

După centralizarea a 99,7% din voturile exprimate la scrutinul de duminică, independentul Călin Georgescu conduce în continuare cu 22,86% din voturile exprimate.

El este urmat de Marcel Ciolacu (19,22%), Elena Lasconi (19,14%), George Simion (13,87%) şi Nicolae Ciucă (8,81%).

Luptă strânsă între Lasconi și Ciolacu

UPDATE. Diferența dintre Ciolacu și Lasconi scade tot mai mult. Momentan, cei doi candidați sunt despărțiți de 4.759 de voturi, după ce centralizarea 99,76% din voturi. Procentual, diferența dintre candidatul PSD și candidata USR înseamnă de 0,05%.

Candidatul USR, Elena Lasconi, este la 13.903 voturi distanță de locul doi ocupat de Marcel Ciolacu și diferența dintre cei doi scade la 0,15%.

Candidatul independent Călin Georgescu are peste 2 milioane de voturi după ce au fost numărate peste 99,61% din procesele verbale.

Promisiunile lui Călin Georgescu

În 2022, într-un interviu a declarat că liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu au făcut „și fapte bune”. Pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru că a promovarea cultului personalitii al unor persoane bănuite de genicid.

Programul electoral al lui Călin Georgescu: ”Hrană, Apă, Energie”.

Ce măsuri propune candidatul Călin Georgescu:

– ”Predictibilitatea actului fiscal”

– ”Cotă unică de 10%”

– ”Stimularea agonisirii averii – pentru evitarea consumului inutil”

– ”Impozitarea cu 2% la mai mult de 1 milion € cifră de afaceri”

– ”Asocierea liberă a proprietarilor agricoli în cooperative și facilități fiscale oferite de stat producătorilor

– ”Piețe de desfacere, centre de colectare și industrii de prelucrare și conserve”

– ”Redirecționarea fondurilor UE către micul proprietar – pentru o dezvoltare coerentă începând de la sursă”

– ”Participarea de minimum 51% din partea statului în tot ceea ce înseamnă exploatări de resurse naturale pe teritoriul României – pentru ca interesul național să fie gestionat cu prioritate.”

– ”Reprofesionalizarea țării de la bază, reorganizarea școlilor de meserii”

– ”Reducerea imediată a aparatului de stat, prin relocarea acestora spre domeniul privat – pentru că într-o eră tehnologizată precum cea în care ne aflăm și statul e nevoie să fie digitalizalizat de urgență”

Horoscop 25 noiembrie 2024 – Nu amesteca afacerile cu dragostea

0

BERBEC

Se conturează o seara romantică cu partenerul tău. Financiar, ai destui bani pentru a-ți permite o investiție. Treci printr-o fază de mare concentrare la locul de muncă, cu multe presiuni, iar acum te simți obosit.

TAUR

Dacă v-ați separat recent de partenerul de viață, veți găsi pe cineva special. În jocurile de noroc, ai toate șansele! Vei consuma multă energie dar te vei odihni mai mult și vei mânca mai bine.

 

GEMENI

Nu amesteca afacerile cu dragostea. Studiază prețul proprietăților pentru a afla mai multe despre activele tale. Va fi o zi cam dificilă din cauza acumulării sarcinilor de muncă.

 

RAC

Te simți foarte aproape de partenerul tău, iar în sfera economică, vin știri foarte favorabile! Aștepți o călătorie care nu are legătura cu serviciul. Sănătatea este perfectă, nu ai nevoie de nicio îngrijire specială.

 

LEU

Astăzi, din punct de vedere financiar, norocul va fi de partea dv. Gândiți-vă totuși, dacă primiți o ofertă bună poate ar trebui să schimbați locul de muncă. O zi plină de vitalitate și energie.

 

FECIOARA

Veți descoperi dragostea pe care nici nu vă imaginați sau nici nu mai credeați. Fiți meticulos cu privire la muncă și aveți grijă la detalii, urmează un moment bun, poate  chiar o promovare.

 

 

BALANTA

Astăzi vor veni, prin telefon, știri excelente legate de finanțe, sau o mărire de salariu. Chiar dacă aveți dreptate, fiți atenți la discuțiile cu colegii de muncă. Spre seară, încearcă să ieși cu prietenii.

 

SCORPION

Nu vă îndoiți de partener, sentimentele lui sunt adevărate. Despre bani, numai de bine! Sunteți complet mulțumit de îmbunătățirile legate de mediul de lucru la serviciu sau în afaceri.

 

 

SAGETATOR

În ceea ce privește dragostea, nu luați decizii pripite. Astăzi, la serviciu, vei culege roadele eforturilor din trecut, și vei avea satisfacția că ți-ai făcut treaba bine. Nu faceți excese alimentare.

 

 

CAPRICORN

Profitați de ocazia ce se ivește la locul de muncă pentru a avea un venit mai mare. Este posibil să vi se ofere un post la o altă companie, mai bine plătit. Merită să vă gândiți la asta!

 

VARSATOR

Rezolvă problemele cu partenerul tău, pentru a nu isca ceartă întotdeauna și pentru același lucru. Fii atent la investițiile tale, la afaceri sau gândește-te cum să îți promovezi ideile, profesional.

PESTI

Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută. Veți beneficia la maximum de economiile dvs. Spuneți celor din jur ce părere aveți despre serviciu, urmează o perioadă dinamică.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Ciucă, primele declarații după exit poll-uri: „După ce avem rezultatele finale vom lua şi o decizie” – VIDEO

2

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, a avut o primă reacție, duminică seară, după ce s-au aflat public datele exit poll-urilor după primul tur al cursei pentru Cotroceni, prezentate de principalele posturi de televiziune, cifre conform cărora liderul liberalilor a ratat prezența în turul doi al prezidențialelor.

După închiderea urnelor, la ora 21, au fost prezentate primele rezultate ale exit poll-urilor, iar conform acestor date, Nicolae Ciucă nu a intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

De la sediul PNL, Ciucă a făcut primele declarații, afirmând că le mulțumește nu doar celor care l-au votat, ci și celor care nu i-au acordat votul în primul tur al prezidențialelor.

Citiți și: Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale ora 21.00. Cum au votat românii în primul tur de scrutin. Cine merge în marea finală

„În momentul de faţă avem doar estimările”

„Vreau mai întâi de toate să le mulţumesc tuturor românilor care au ieşit astăzi la vot, să le mulţumesc celor care m-au votat şi celor care nu m-au votat. Este un exerciţiu de democraţie şi este o imagine care arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea”, a declarat Nicolae Ciucă, duminică seară, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor.

„În momentul de faţă avem doar estimările. Le cer tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în secţiile de votare să fie cât se poate de serioşi (…) şi să finalizeze întreg procesul până la capăt”, a mai declarat preşedintele PNL și candidat al partidului în cursa pentru Cotroceni.

El a continuat prin a face referire la „o campanie electorală prin care românii au putut să facă diferenţa între ceea ce înseamnă un vot pentru onestitate şi pentru dedicare în a sluji ţara şi mă bucur foarte mult că nu au căzut pradă acelor maşinaţiuni şi instrumentări pe sub masă în ceea ce priveşte votul lor”.

Ciucă: „După ce avem rezultatele finale vom lua şi o decizie”

„După ce avem rezultatele finale vom lua şi o decizie”, și-a încheiat Ciucă mesajul transmis la scurt timp după aflarea primelor rezultate tip exit poll. Datele exit poll-urilor au fost făcute publice de principalele posturi de televiziune, duminică seară, la ora 21, după închiderea urnelor la turul 1 al alegerilor prezidențiale.

Potrivit rezultatelor exit-poll-urilor, Nicolae Ciucă s-ar fi clasat pe locul al cincilea în primul tur al cursei pentru Cotroceni.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a avut loc duminică, 24 noiembrie, iar cel de-al doilea – peste două săptămâni, pe data de 8 decembrie. Între cele două tururi ale prezidențialelor sunt programate alegerile parlamentare, ce vor avea loc pe 1 decembrie.

Becali a pus tunurile pe Lasconi. „Nu mai au oamenii discernământ”

0

Gigi Becali, cunoscut pentru implicarea sa atât în fotbal, cât și în dezbaterile politice, a stârnit din nou controverse printr-o declarație vehementă, făcută imediat după publicarea rezultatelor exit-poll-urilor de la ora 21:00.

Latifundiarul din Pipera, un susținător vocal al partidului AUR în cursa pentru alegerile prezidențiale, a lansat un atac la adresa Elenei Lasconi, candidată cotată pe locul doi în urma primului tur de scrutin.

Nemulțumit de preferințele electoratului, Becali a criticat în termeni duri opțiunile românilor. El a pus rezultatul înregistrat de Lasconi pe seama influenței curentelor sociale moderne, pe care le consideră nepotrivite pentru valorile sale.

„Nu mai au oamenii discernământ, ori este curentul ăsta LGBT-ist care votează cu femeie văduvă și cu fata LGBT-ist. Haideți, vă rog, lăsați-mă în pace!”, a declarat patronul FCSB într-o intervenție marcată de tonul său caracteristic, direct și lipsit de rețineri.

Declarațiile lui Gigi Becali nu reprezintă o noutate în peisajul public, fiind cunoscut pentru pozițiile sale polarizante. Totuși, atacul la adresa uneia dintre cele mai apreciate candidate ale acestui scrutin a atras atenția opiniei publice, generând reacții mixte.

În contextul unui scrutin cu miză uriașă pentru viitorul politic al țării, astfel de afirmații riscă să amplifice diviziunile din societate, aducând din nou în prim-plan tensiunile între susținătorii diverselor opțiuni politice. Rămâne de văzut ce efecte vor avea aceste declarații asupra dezbaterilor ce vor urma în turul doi.

Cine este Călin Georgescu, omul-surpriză de la alegerile prezidenţiale 2024, din primul tur

Călin Georgescu este candidatul-surpriză care se află pe locul trei, conform primelor exit-polluri de la ora 21:00.

Georgescu a crescut semnificativ în sondaje în ultima lună după o strategie de promovare masivă pe Tik Tok.

Rezultate EXIT-POLL Avangarde – CIRA

  • Marcel Ciolacu – 25%
    Elena Lasconi – 18%
    Călin Georgescu – 16%
    George Simion – 15%
    Nicolae Ciucă – 14%
    Mircea Geoană – 5%

A avut clipuri virale

Călin Georgescu s-a născut pe 26 martie 1962 la București și a făcut studiile superioare la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, în specialitatea Îmbunătățiri Funciare, după care a obținut un titlu de doctor în Pedologie la aceeași universitate. De asemenea, el a absolvit programului postuniversitar „Securitate și apărare națională – geopolitică și geostrategie”, al Colegiului Național de Apărare „Carol I”.

Călin Georgescu are un discurs puternic antisemit, legionar, ”mesianic”, pro-rus și anti-Occident. Este născut în 26 martie 1962, susține că vine dintr-o familie de preoți și declara în podcasturile la care a participat în campanie că ”nu este un candidat”, ci că ”este la nivelul unei chemări, unul pentru toți și noi toți cu Dumnezeu”.

Georgescu susține că a absolvit doctoratul în 1999 în pedologie (știința solului) la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu din București.

Lasconi pregătește alianța dreptei pentru turul 2

2

Imediat după încheierea procesului de vot, de duminică seara, la ora 21:00, Elena Lasconi spune că „săptămâna viitoare” va lua legătura cu partidele de dreapta pentru crearea unei majorități parlamentare.

Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care astăzi au ieșit la vot. Speranța este vie în România. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat și vă transmit că pentru mine fiecare vot este o responsabilitate”, a spus Elena Lasconi, la încheierea procesului de vot, duminică seara.

„Vreau să le mulțumesc colegilor mei și voluntarilor care au bătut la sute de mii de uși, au stat de vorbă cu milioane de români în toată această perioadă, în precampanie și în campania electorală”, a adăugat ea.

Ea s-a arătat rezervată în a trage concluzii: „Haideți să ne bucurăm mâine. Dar mare atenție în toate secțiile de votare, la fiecare buletin de vot. Fiecare vot contează. Este esențial să rămâneți acolo și să apărați voturile românilor. Și când spun asta, mă refer la toți delegații din partea tuturor partidelor politice, nu doar la delegații din partea USR”.

Lasconi i-a mulțumit lui Ludovic Orban pentru susținere, dar și partidelor Forța Dreptei, PMP și REPER. „Vă mulțumesc pentru această susținere. (…) Românii au arătat asta și, practic, votul de astăzi este o moțiune de cenzură din partea românilor că nu își doresc un guvern PSD. Din exit-poll-urile pe care le vedem până acum, practic 75% dintre românii au votat altfel, nu cu PSD”.

Ea a amintit de alegerile parlamentare, spunând că „avem nevoie de un guvern care să reformeze cu adevărat România. Anul viitor va fi un an foarte greu.
Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forțele de dreapta și cu toate forțele democratice din această țară pentru a ne pregăti de o majoritate parlamentară. Este foarte important să avem o majoritate parlamentară”.

Întrebată dacă îi este teamă de voturile care vin din Diaspora, având în vedere diferența mică, Lasconi a spus: „mie nu mie este teamă de nimic. Eu știu că am dat tot ce a fost mai bun din mine în această campanie. Nu am intrat să-mi fac campanie în urmă cu 10 ani, nici în urmă cu 2 ani, nici în urmă cu 5 ani. Sunt de 4 luni, practic, în această luptă”. „Vreau doar să fie cu ochii pe buletinile de vot în secțiile de votare”, a mai spus ea.

Întrebată de declarațile lui George Simion care afirmă, la rândul său, că se află pe locul al doilea, Lasconi a spus că nu se așteaptă la schimbări majore. „Însă nici nu vreau acum să mă bucur prematur când noi nu avem o numărătoare. Adică mie mi se pare că trebuie să vin în fața dumneavoastră și în fața românilor cu responsabilitate. Nu să mă bucur acum că am văzut un exit-poll”.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Ciolacu, prima reacție după rezultatele exit poll-urilor: „Voi ține cont de opinia românilor” – VIDEO

1

Marcel Ciolacu, liderul PSD și candidatul acestui partid în cursa pentru Cotroceni, a reacționat, duminică seară, la foarte scurt timp după ce datele exit poll-urilor prezentate de principalele posturi de televiziune îl dau drept candidatul care a obținut cele mai multe procente în primul tur al cursei pentru Cotroceni și prezent în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. 

„A fost un semnal clar că democrația în România este puternică, mă bucur că votul s-a desfășurat fără incidente majore”, a declarat Ciolacu, aflat la sediul PSD și avându-i alături, între alții, pe social-democrații Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Lucian Romașcanu.
Marcel Ciolacu le-a mulțumit celor care i-au acordat „votul și încrederea lor” astăzi.

Citiți și: Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale ora 21.00. Cum au votat românii în primul tur de scrutin. Cine merge în marea finală

Ce vrea să facă în perioada următoare

„A fost un vot (…) pentru echilibru și stabilitate, pentru lucruri care contează (…). Vreau să mulțumesc tuturor românilor care au depășit această campanie și nu au fost descurajați de această campanie”, a mai spus candidatul PSD la prezidențiale.

„Voi ține cont de opinia românilor. Cred că în perioada următoare va trebui să stau de vorbă cu fiecare candidat pentru a aduna toate propunerile bune din programele lor electorale”, a mai spus Ciolacu.

Apelul făcut de Ciolacu

„Am încercat și am dus alături de colegii mei o campanie fără ură și voi continua și în turul doi în același mod”, a mai afirmat Ciolacu.

„Rezultatul acesta ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru țară (…). Aș dori să fac un apel către toți reprezentanții noștri în secțiile de votare – să numere toate voturile exprimate de către români. Doresc să fac un apel – să nu părăsească secțiile de vot până nu se va număra ultimul buletin de vot și ultimul vot exprimat de români. În astă seară cred că cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”, a mai spus Ciolacu.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a avut loc duminică, 24 noiembrie, iar cel de-al doilea – peste două săptămâni, pe data de 8 decembrie. Între cele două tururi ale prezidențialelor sunt programate alegerile parlamentare, ce vor avea loc pe 1 decembrie.

Primele cuvinte ale Elenei Lasconi, după Exit-poll

0

Rezultatele preliminare ale exit-pollurilor din cadrul alegerilor naționale o plasează pe Elena Lasconi pe locul doi, cu un procent de 18,10%, poziționând-o imediat în spatele liderului Marcel Ciolacu.

Lasconi a rămas concentrată asupra procesului electoral și a lansat un mesaj de mobilizare.

„Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot. Speranța e vie în România. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au votat, fiecare vot pentru mine e o responsabilitate. Nu ne bucurăm, hai să ne bucurăm mâine, să fim atenți la secțiile de votare. Trebuie să apărăm voturile românilor”, a declarat Elena Lasconi.

Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale ora 21.00. Cum au votat românii în primul tur de scrutin. Cine merge în marea finală

Românii cu drept de vot au fost chemaţi duminică, 24 noiembrie 2024, la urne, pentru a-şi vota președintele. Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale ora 21.00 au fost aşteptate cu mare interes la sediile de campanii ale candidaţilor.

Sondaj CURS

  • Marcel Ciolacu – 25,00%
  • Elena Lasconi – 18,10%
  • Călin Georgescu – 16,00%
  • George Simion – 14,10%
  • Nicolae Ciucă – 13,00%
  • Mircea Geoană – 5,5%
  • Hunor Kelemen – 4,6%
  • Alt candidat – 3,7%

Rezultate exit poll ora 21.00:

Până la ora 19.00 au votat 49,1% dintre alegători. 8.819.763 de oameni și-au exprimat votul în țară. În străinătate au votat, la această oră, peste 726.000 de români.

Trei candidați sunt aproape la egalitate pentru a intra în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit estimărilor din surse politice.

Un al patrulea candidat este detașat pe primul loc. Decisive pentru deciderea candidatului care merge mai departe ar putea fi voturile din diaspora, în condițiile în care se așteaptă ca 800.000 de români din străinătate să meargă la urne. Până acum au votat aproape 715.000 de români.

Sesizări privind nereguli la vot

Peste 200 de sesizări privind nereguli la vot s-au înregistrat duminică, de la deschiderea secţiilor de votare, iar jumătate dintre acestea au fost confirmate, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Ea a precizat că problemele cele mai multe au fost legate de fraudă la vot.

Verstappen scrie istorie. A patra oară campion mondial

0

Max Verstappen a intrat oficial în panteonul celor mai mari piloți din istoria Formulei 1, obținând al patrulea titlu mondial consecutiv. La 27 de ani, pilotul olandez al echipei Red Bull și-a asigurat coroana în Marele Premiu al Las Vegasului, terminând pe locul 5, suficient pentru a-l devansa matematic pe rivalul său principal, Lando Norris, care s-a clasat pe poziția a șasea.

Cu acest succes, Verstappen se apropie de elita supremă a sportului: Juan Manuel Fangio (5 titluri), Michael Schumacher și Lewis Hamilton (ambii cu câte 7 campionate mondiale).

Start prudent, cursă eficientă

Plecat de pe locul 5 pe grila de start, Verstappen știa că principalul obiectiv era să-l țină în spate pe Norris, pilotul McLaren aflat în imediata sa apropiere. Deși Red Bull nu a avut un monopost de top în Las Vegas, fiind surclasată de rivalii de la Mercedes și Ferrari, Verstappen a demonstrat din nou de ce este campion.

Pe o bună parte a cursei desfășurate pe spectaculosul circuit urban din Las Vegas, Verstappen a ocupat o poziție de podium, gestionând inteligent strategia de cursă. Cu toate acestea, în ultimele 9 tururi, Carlos Sainz l-a depășit, în ciuda îndemnurilor echipei sale de a rezista atacurilor Ferrari. Ulterior, și Charles Leclerc a trecut de olandez, iar Verstappen a încheiat pe locul 5.

Rezultatul final nu a contat, întrucât Norris, clasat al șaselea, nu mai poate recupera diferența de puncte în ultimele două curse rămase din sezon.

Dominanță Red Bull, dar cu scăderi pe final de sezon

Acest al patrulea titlu consecutiv reprezintă încununarea unui sezon început în forță pentru Red Bull. Deși pe parcursul anului monoposturile echipei austriece au pierdut teren în fața rivalilor, avantajul acumulat în primele curse a fost de ajuns pentru a-l propulsa pe Verstappen în fruntea clasamentului general.

„Ce sezon incredibil! De patru ori… Mulțumesc tuturor celor din echipă! Am dat totul și vă sunt recunoscător pentru efortul vostru!” a declarat Verstappen emoționat prin radio, imediat după cursă.

Dennis Man, „spectator pasiv”

0

Partida dintre Parma și Atalanta, încheiată cu un eșec categoric pentru gazde, scor 1-3, a fost una de uitat pentru internaționalii români Dennis Man și Valentin Mihăilă. În ciuda așteptărilor mari, prestațiile celor doi jucători au fost departe de a impresiona, iar publicațiile din Italia nu s-au ferit să-i taxeze.

Evoluția lui Dennis Man, dezamăgitoare

Titular pe întreaga durată a meciului, Dennis Man nu a reușit să se ridice la nivelul jocului, iar jurnaliștii italieni nu au ezitat să îl critice aspru. Parma Live l-a descris fără menajamente:
„În prima repriză, s-a limitat la statutul de spectator pasiv, fie ca mijlocaș ofensiv, fie ca aripă. În partea a doua, a încercat să contribuie, dar fără rezultate concrete, doar câteva incursiuni sterile.” Publicația i-a acordat nota 5.

Și Gazzetta dello Sport, cea mai prestigioasă publicație sportivă din Italia, a fost la fel de dură. „Poziționat în spatele atacantului, Man nu a reușit să aducă vreo idee nouă în joc. Nu a driblat, nu a încercat șuturi, pur și simplu nu a contat. O evoluție în scădere.” Cotidianul i-a oferit nota 5,5, evidențiind lipsa sa de eficiență.

Valentin Mihăilă, o tentativă de revitalizare

Intrat pe teren la pauză, când Parma era condusă deja cu 2-0, Valentin Mihăilă a avut un început promițător, însă nu a reușit să mențină ritmul. A fost implicat la golul echipei sale, oferindu-i o pasă decisivă lui Cancellieri, care a redus diferența. Totuși, pe măsură ce meciul a avansat, aportul său s-a diminuat considerabil.

Gazzetta dello Sport a remarcat: „Mihăilă trebuia să fie factorul-surpriză în ofensivă, dar în loc să aducă sare și piper, a creat haos. A alergat mult, dar fără să finalizeze ceva concret, iar șuturile sale s-au oprit în peluză.” Nota acordată: 5,5.

De cealaltă parte, Parma Live a avut o abordare ceva mai blândă, apreciind implicarea sa în primele minute după intrarea pe teren: „A dat semne de viață și a adus un plus de intensitate. Primele 30 de minute au fost bune, dar după al treilea gol al oaspeților s-a stins complet.” Nota: 6.

Context dificil pentru internaționalii români

Criticile dure vin într-un moment în care Dennis Man este asociat cu zvonuri despre un posibil interes din partea lui Bayern Munchen. Totuși, prestația slabă împotriva Atalantei pune sub semnul întrebării aceste speculații.

Alegeri de uz intern. Cearta – la noi, miza – la ei

Românii au fost chemați la vot duminică, 24 noiembrie, într-un tur 1 al alegerilor prezidențiale prezentat ca fiind cel mai important din ultimii 30 de ani. Și tot așa, cunoaștem placa, este aceeași din patru în cinci ani… Alegerile trec, iar românii rămân cu cearta electorală. Și facturile cele de toate zilele. Occidentul, în schimb, partenerul nostru de încredere, păstrează miza cea adevărată, pe care o vom vedea și înțelege de mâine încolo și, mai ales, după 8 decembrie, când se va ști numele președintelui.

Contextul în care au loc alegerile este nu complicat, ci de-a dreptul alarmant. Oricât am încerca să facem abstracție de el, războiul din Ucraina ne afectează viețile fiecăruia dintre noi, fie și numai prin faptul că influențează economic tot ce se întâmplă în UE.

Dar, pe deasupra, mai sunt și o serie de provocări uriașe pentru cel care vrea să se mute la Palatul Cotroceni.

S-a jucat finala mică, însă cine a ieșit învingător s-ar putea să-și dorească, de la anul, să fi pierdut meciul ăsta.

Economic, uman și, mai ales, ideologic, Europa o ia la vale. Cu industria pusă pe butuci după izbucnirea conflictului ruso-ucrainean (Moscova nu mai livrează gaze Berlinului), Germania tremură în așteptarea unui 2025 teribil.

Viitorul președinte al României trebuie să facă față unei crize economice atât de mari încât amenințarea revoltelor plutește pe deasupra continentului. Situația financiară nu pare să se îmbunătățească, date fiind rapoartele care vin de la experții Big Finn. Temerea că toată economia UE poate colapsa în orice moment este întemeiată, mai ales dacă ne gândim că orizontul apropiat îl readuce la masa negocierilor pe Donald Trump, cel cu sloganul „Plătiți sau stricăm o prietenie!”. Politica protecționistă a viitorului lider de la Casa Albă va transforma America din partener strategic în concurent. Și uite așa ajungem la un alt jucător important – China, care deja a provocat un „tsunami” pe piața industriei auto germane.

Cum va vâsli președintele prin apele agitate care urmează, rămâne de văzut.

„Parlamentarele”, adevăratul test

Adevăratul test al maturității politice va fi dat după alegerile parlamentare, de la 1 decembrie. Să ai președinte, hai că-i chiar așa de greu, dar să formezi un guvern, oho! O vede cineva pe Elena Lasconi capabilă să desemneze un premier? Și cu cine va negocia ea? Dar pe George Simion, care are fronturi deschise cu toate partidele importante din Parlament?! PSD și PNL mai pot coabita în condițiile în care Marcel Ciolacu este la cuțite cu liberalii?

Iată primul test major pentru viitorul președinte, examenul maturității politice – formarea unui guvern puternic, care să treacă peste votul Parlamentului!

Aplauze pentru Schengen și Waiver. De ce?

Am mai scris că România intră în Schengen când cei de acolo închid granițele și reiau controalele la frontieră. Politica liberei treceri e ceva de domeniului trecutului și, la cum se prezintă situația, așa va rămâne pentru o bună bucată de vreme.

Oare nu-i curios cu câtă lejeritate au acceptat alde Austria și Olanda să voteze „Da” pentru aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen? Păi, dacă tot și-au închis granițele și știu că nu le mai deschid, de ce să nu primească și alți membri în această organizație, dacă-i loc de ciugulit ceva beneficii?!

Cam la fel este și cu Visa Waiver, de care polonezii și ungurii s-au și plictisit până acum. Noi, sperăm că din 2025 vom fi acceptați, avem promisiunea asta, însă în orice moment noua administrație de la Casa Albă poate muta piesele de pe tabla de șah. Având în vedere că Donald Trump înăsprește politica legată de imigranți, atenție la schimbările (nedorite) în atitudinea Unchiului Sam!

A fi sau a nu fi în război

Am lăsat la final cartoful fierbinte pus în brațele viitorului președinte – pericolul izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial. Până când Donald Trump va prelua mandatul și, oficial, va putea întreprinde demersurile pentru pace între Ucraina și Rusia, vedem că Administrația Biden, cu ultimele sforțări, caută să arunce lumea în haos – rachetele cu rază lungă promise lui Zelenski au fost dirijate să lovească adânc în interiorul Rusiei, minele antipersonal au ajuns la Kiev, iar inconștienții de pe „Flancul de Est”, de la Varșovia și până la Riga, aplaudă de parcă a venit Revelionul mai devreme.

Răspunsul Kremlinului l-a simțit doar Ucraina, dar a fost văzut de cine trebuie (America) și a venit sub forma unei rachete hipersonice de ultimă generație, care a lovit cu viteza 11 Mach (în ultima secțiune a traiectoriei, adică pe coborâre)! Fără încărcătură, racheta doar a distrus ținta atinsă, fără a provoca și alte daune.

Omenirea stă pe un butoi cu pulbere și destui umblă cu focul pe lângă fitilul de aprindere. Amenințarea izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial este cât se poate de reală, cum poate n-a fost niciodată atât de mare. De fapt, tot felul de generali din Occident spun că deja a început, doar că nu realizăm noi.

Frontul noului Război Rece

O cursă  a înarmărilor este în plină desfășurare, pe măsură ce americanii și aliații lor din NATO devin din ce în ce mai preocupați de operațiunile puterilor rivale într-una dintre cele mai înghețate regiuni ale lumii.

În raportul ”Strategia Arctică”, guvernul SUA a recunoscut că mai mulți factori –  inclusiv „invazia Rusiei în Ucraina, aderarea Finlandei și Suediei la NATO, colaborarea în creștere între Republica Populară Chineză  și Rusia – au creat necesitatea unei noi abordări „de monitorizare și răspuns” pentru apărarea polară.

„50% din coasta Arctică este Rusia”

Pavel Deviatkin, cercetător senior la Arctic Institute, a declarat pentru Washington Examiner că Rusia intenționează să-și mențină o poziție puternică la Polul Nord, strategie crucială pentru securitate, economie și identitate națională. „50% din coasta Arctică este Rusia. Jumătate din populație este rusă. Rusia, în multe feluri, este cea mai arctică națiune.  Aproximativ 10% din PIB-ul său este generat în Arctica prin exporturi de petrol, gaze și resurse naturale.”

SUA dețin resurse esențiale în Alaska, singurul său teritoriu arctic. Statul are rezerve dovedite de petrol brut(3,2 miliarde de barili) și gaze naturale( 100 trilioane de metri cubi).

Kremlinul investește masiv în producția de noi infrastructuri de securitate în Cercul Arctic și desfășoară exerciții la scară largă. Sute de facilități militare inactive din regiune, datând din perioada Uniunii Sovietice, sunt operaționale pentru prima dată în decenii.

Forțele Aeriene ale SUA raportează că armata Rusiei a desfășurat „55 de spărgătoare de gheață, 37 de nave  și opt submarine nucleare” pe coasta sa arctică.

Polar Silk Road

Consiliul Arctic este format din opt membri: Statele Unite, Rusia, Canada, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia. Fără un singur aliat în grup, Rusia s-a îndreptat spre alte surse de sprijin în regiune.

China a început să caute includerea în zona Arctică cu un raport de politică din 2018 care susținea că efectele schimbărilor climatice asupra Polului Nord vor avea ramificații în cascadă pentru națiunile din întreaga lume.

Folosind această anxietate climatică drept justificare, China s-a declarat un „stat aproape-arctic”. „Near-arctic” este o auto-desemnare fără semnificație legală, dar nu a oprit Partidul Comunist Chinez să investească în construcția a ceea ce numește Polar Silk Road.

Proiectul, parte a inițiativei mai ample Belt and Road,  va crea rute de navigație și locuri de extracție a resurselor în regiunea Arctică. Unii observatori se tem că această infrastructură ar putea fi transformată într-o capacitate militară în viitor.

Rusia salută rolul Chinei în Arctica. Cele două țări au găsit beneficii reciproce prin aranjamente de patrulare comună și rute maritime partajate.

Marina chineză a avut un rol de susținere proeminent în exercițiul „Ocean 2024,” o demonstrație la scară globală a capacităților  rusești – 400 de nave și 90.000 de militari –  care a avut loc în septembrie.

Pe scurt, militarizarea rusă a nordului, combinată cu eforturile chineze de a exploata regiunea, transformă o parte a lumii care odinioară nu era tulburată într-un  front al noului Război Rece.

America Latină și America First

Întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă marchează un moment crucial pentru America Latină istoric modelată de relația sa cu Statele Unite.

Cu agenda „America First” a lui Trump revenind în forță, națiunile din întreaga regiune se pregătesc pentru provocări reînnoite.

Remain in Mexico?

Mexicul se află în centrul politicilor de migrație și comerț. Prima administrație Trump a impus măsuri dure precum ”Title 42” și ”Remain in Mexico”. Potrivit Modern Diplomacy, întoarcerea caravanelor de migranți va testa capacitatea Mexicului de a gestiona crizele umanitare, în timp ce își menține echilibrul în relația diplomatică cu SUA.

Retorica lui Trump privind securitatea la frontieră și posibilele extinderi ale eforturilor de deportare vor complica și mai mult această dinamică, punând presiune asupra resurselor și guvernării Mexicului.

Din punct de vedere economic, Acordul Statele Unite-Mexic-Canada (USMCA) rămâne o piatră de temelie a strategiei comerciale a Mexicului. Cu toate acestea, istoria lui Trump de a prioritiza politicile „America First” ridică îngrijorări cu privire la renegocieri sau măsuri protecționiste care ar putea perturba sectoare cheie, cum ar fi fabricarea automobilelor.

Dependenta Mexicului de SUA pentru 80% din exporturile sale subliniază necesitatea diversificării, în special prin consolidarea legăturilor cu Europa, Asia și partenerii regionali.

Oportunități

Brazilia,  cea mai mare economie latino-americană, vede oportunități în concentrarea lui Trump pe acordurile comerciale bilaterale, dar trebuie să evite riscurile dependenței excesive de piețele din SUA.

Alianța strânsă a Columbiei cu SUA se concentrează pe securitate, în special pe cooperarea în strategia antidrog. Argentina, în ciuda recuperării sale economice fragile, are potențial pentru un angajament internațional mai mare, în special în dezoltarea infrastructurii.

Autonomie regională

Întoarcerea lui Trump la putere este probabil să accelereze eforturile din întreaga Americă Latină de a reduce dependența de SUA.

Inițiative precum Alianța Pacificului și Mercosur oferă platforme pentru integrarea și colaborarea economică, oferind căi către reziliență împotriva șocurilor externe. Investițiile comune în infrastructura regională și  conectivitatea digitală ar putea spori competitivitatea,  promovând în același timp o autonomie mai mare.

Pe măsură ce președinția lui Donald Trump deschide un nou capitol al doctrinei „America First”, America Latină se află la o răscruce.

 

Escaladarea occidentală cu Rusia: riscuri mari, foloase mici

Ca răspuns la decizia SUA de a permite Ucrainei să folosească sistemele de rachete ATACMS pentru a lovi adânc în teritoriul rus, Moscova a lansat ceea ce susține că este o nouă rachetă balistică asupra  uneia dintre instalaţiile complexului militar-industrial ucrainean.

Deși racheta rusă a purtat focoase convenționale, este capabilă să livreze o încărcătură nucleară, trimițând un semnal sumbru Ucrainei și Occidentului.

La fel de alarmant, relatează UnHerd,  într-o mișcare întreprinsă ca răspuns la luarea în considerare de către Washington a acestor lovituri mai profunde, Vladimir Putin a coborât pragul de utilizare a armelor nucleare în doctrina oficială a Rusiei.

Ar putea folosi arme nucleare pentru a răspunde unui atac convențional pe teritoriul rus din partea unei națiuni care este susținută de o putere nucleară.  Cu alte cuvinte, Putin  avertizează că ar putea recurge la război nuclear dacă SUA permite Ucrainei să lanseze rachete americane asupra Rusiei.

O greșeală strategică

Politicienii occidentali resping în mare măsură pericolul unei escaladări în Ucraina.  Ei susțin că traversarea diferitelor linii roșii stabilite de Kremlin – prin trimiterea de tancuri, avioane F-16, permiterea sistemului de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) să lovească teritoriul rus și tolerarea atacurilor cu drone ale Ucrainei în Rusia – a provocat deja un bluff al lui Putin, și nu trebuie să-și facă griji cu privire la escaladare, chiar și de tip nuclear.

Dar ignorarea riscurilor de escaladare, în special în contextul deciziei privind ATACMS, este o greșeală strategică din mai multe motive.

În primul rând, este imprudent să se  presupună că eșecul Rusiei de a răspunde la încălcările anterioare cu arme nucleare în Ucraina înseamnă că pur și simplu blufează.

De fapt, Rusia  a răspuns deja pentru a-și impune liniile roșii declarate, prin creșterea intensității războiului din interiorul Ucrainei, în special prin atacuri aeriene împotriva civililor și ofensive asupra infrastructurii esențiale.

A escaladat probabil și orizontal prin lărgirea domeniului de aplicare al conflictului, inclusiv prin acte de sabotaj în Europa și, cel mai recent, prin tăierea potențială a cablurilor de telecomunicații cu fibră optică în Marea Baltică.

În al doilea rând, serviciile de informații americane consideră că șansele ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina sunt destul de semnificative. De asemenea, au avertizat că loviturile în profunzimea teritoriului rus ar putea provoca o contra-escaladare periculoasă din partea Moscovei.

În al treilea rând, deși riscurile de a lansa ATACMS în Rusia sunt mari, beneficiul de securitate este mic. Ucraina nu primește suficiente rachete, având în vedere provocările stocurilor occidentale, sau suficiente ținte utile în raza de acțiune pentru a afecta semnificativ echilibrul de pe câmpul de luptă.

Loviturile ATACMS de lungă distanță pot avea un oarecare avantaj în complicarea ofensivelor rusești și în consolidarea liniilor de front ale Ucrainei, care se destramă. Dar ceea ce are cu adevărat nevoie Ucraina este mai mult personal instruit, mai multă putere de foc locală și angajamentul față de o strategie defensivă, în loc de ”excursii ofensive” precum cea din Kursk.

Trecerea liniilor roșii rusești, în special prin atacuri cu ATACMS, nu servește niciunui interes concret de securitate pentru Statele Unite și aliații lor din NATO.

Nu doar că securitatea SUA și europeană este amenințată prin provocarea măsurilor de răspuns din partea Rusiei, dar permiterea Ucrainei să folosească o rezervă deja limitată de ATACMS diminuează și mai mult stocurile de arme aflate în scădere.

Suntem în primele zile ale unei politici care ar fi fost de neconceput în orice alt moment de la începutul erei nucleare — un intermediar american trăgând rachete americane în teritoriul rus cu aprobarea explicită a Casei Albe. Până acum, rezultatele au fost groaznice: escaladare și risc crescut de război nuclear fără niciun beneficiu clar.

Trump, lovitura de grație pentru șubreda Germanie?

Germania se confruntă cu unele dintre cele mai abrupte revizuiri ale creșterii economice dintre toate națiunile avansate, în timp ce analiștii avertizează asupra vulnerabilității sale acute la barierele comerciale planificate de noua administrație Trump.

Experții chestionați de Consensus Economics se așteaptă ca economia germană să crească cu doar 0,6% în 2025, în scădere față estimarea de  1,2% prevăzută la mijlocul anului. Potrivit Financial Times, reprezintă cea mai mare reducere a prognozei de creștere în perioada respectivă pentru orice economie industrială majoră.

Și reflectă îngrijorările că deciziile de investiții urmează să fie înghețate chiar înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă, deoarece companiile amână angajamentele mari sau chiar își relocă producția. Propriul tumult politic al Germaniei contribuie la neplăcerea generală.

Impactul barierelor comerciale,  ”extraordinar de dureros”

„Piloni ai miracolului economic postbelic al Germaniei — comerțul global liber, industria auto și NATO — se clatină în același timp,” a declarat Moritz Schularick, președintele Institutului Kiel pentru Economia Mondială, adăugând că acest lucru afectează o țară cu forță de muncă îmbătrânită, reglementări excesive și un decalaj în digitalizare.

Riscurile unui război comercial au apărut într-un moment în care există deja „o incertitudine crescută în privința politicii economice din Germania”, susține Holger Schmieding, economistul șef de la banca Berenberg.

„Anxietatea și nervozitatea în rândul oamenilor de afaceri germani sunt foarte mari”, a precizat Matthias Krämer, șeful comerțului exterior la Federația Industriei Germane, adăugând că un impact suplimentar din impunerea barierelor comerciale ar fi „extraordinar de dureros”.

Într-un scenariu în care Trump introduce tarifele de 20% la importurile non-chineze pe care le-a promis în campania sa, exporturile germane către SUA ar putea scădea cu 15%, conform Institutului Ifo din München.

Subliniind amenințarea „fragmentării geo-economice”, guvernatorul Bundesbank, Joachim Nagel, a declarat că implementarea completă a planurilor tarifare ale lui Trump ar putea șterge un punct procentual din creșterea PIB-ului.

Producătorii auto germani – care se confruntă cu tranziția costisitoare către vehicule electrice, cu o concurență dură din partea rivalilor chinezi –  precum și grupurile farmaceutice, ar fi lovite în mod deosebit.

Statele Unite reprezintă 13% din toate vânzările de mașini germane în străinătate și 22% din exporturile  de produse farmaceutice. Ambele ar scădea cu o treime într-un război comercial total.

Chiar și pe piața lor internă, viața companiilor germane va deveni mai dificilă. Producătorii chinezi vor redirecționa produsele cu discount către UE dacă se confruntă cu tarife mai mari în SUA decât omologii lor europeni.