Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus partenerilor săi ultra-ortodocși din guvernul de coaliție în ultimele zile că demiterea ministrului Apărării Yoav Gallant ar fi posibilă după atacul din Iran pe care Israel l-a lansat sâmbătă dimineața 26 octombrie 2024. Acest lucru vine în momentul în care Gallant a avertizat că statul își continuă războiul „fără busolă”, remarcând eșecul de a defini obiectivele războiului israelian în curs împotriva palestinienilor din Gaza și din Liban. Netanyahu a răspuns duminică seara subliniind că obiectivele războiului „au fost recent extinse”.

Tensiunile dintre Gallant și Netanyahu deveniseră într-adevăr atât de mari încât acesta din urmă hotărâse să-și demită ministrul încă din septembrie 2023 dar accelerarea evenimentelor din Liban a justificat până la urmă menținerea lui Gallant în postul său. Confruntat cu transformarea frontului de nord în război deschis, părea imposibil să demiți un ministru al apărării atât de apropiat de generalii săi și de aparatul militar. Dar aceste tensiuni – care au apărut rapid după atacul din 7 octombrie 2023 și răspunsul israelian în Gaza la acesta–rămân.

Au existat dezacorduri centrate pe modul de a duce războiul în enclava palestiniană și pe deschiderea rapidă a unui front împotriva grupării militante libaneze Hezbollah, o opțiune apărată de Gallant, dar respinsă de Netanyahu. Pe măsură ce au trecut lunile, ruptura nu părea să fie între susținătorii păcii pe de o parte și războinicii pe de altă parte, ci mai degrabă din diferențe adânc înrădăcinate cu privire la modul în care ar trebui să se desfășoare operațiunile militare în enclavă, consecințele lor pentru Forțele israeliene, eliberarea ostaticilor israelieni și, mai larg, viitorul statut al Gazei.

Potrivit unui raport al radiodifuzorului public israelian Kan 11, parlamentarii ultra ortodocși (Haredi) au amenințat că vor „incita o criză de coaliție” săptămâna aceasta din cauza lipsei de progres în ceea ce privește legea recrutării. Netanyahu vrea să adopte legea care scutește Haredi de serviciul militar sub presiunea partenerilor săi de coaliție. Gallant, totuși, refuză să adopte legea fără un consens în țară, avertizând despre „repercusiunile acesteia asupra armatei și unității societății”. Comunitatea ultra-ortodoxă insulară a Israelului a fost scutită de serviciul militar. Decizia Curții Supreme de a pune capăt acestei scutiri ar putea schimba dinamica socială și politică a țării. Hotărârea stresează și mai mult fragila coaliția de guvernare a premierului Benjamin Netanyahu, care depinde de sprijinul a două partide ultra-ortodoxe care susțin scutirea, chiar dacă Israelul este în război în Gaza. Problema scutirii ultra-ortodocșilor a polarizat de mult o țară în care majoritatea tinerilor evrei de 18 ani, atât bărbați, cât și femei, sunt înrolați pentru ani de serviciu obligatoriu.

Mulți dintre ultra-ortodocși Israelului – cunoscuți în ebraică ca Haredi sau cei care se tem de Dumnezeu – acordă statului doar recunoașterea de facto, respingând noțiunea de suveranitate evreiască seculară și de a sluji în armată. La scurt timp după înființarea Israelului în 1948, primul prim-ministru al țării, David Ben-Gurion, a scutit de la serviciul militar 400 de studenți de la yeshiva sau seminarul religios, și a fost de acord cu scutiri viitoare, ca parte a unui aranjament pentru a acorda ultra-ortodocșilor o măsură de autonomie în schimbul sprijinului lor în crearea unui stat în mare măsură laic. Istoricii spun că Ben-Gurion credea că în Israelul modern, ultra-ortodoxia se va diminua sau în cele din urmă va dispărea. În schimb, cei numiți Haredi au devenit partea cu cea mai rapidă creștere a populației Israelului, ceea ce a determinat mulți experți israelieni să concluzioneze că modelul scutirilor în masă nu mai este durabil. Resentimentele a crescut în rândul unor segmente mari ale cetățenilor israelieni față de ceea ce ei consideră ca fiind împărțirea inegală a poverii naționale. Acest fapt se vede astăzi când pe cele două fronturi în Liban și Gaza este nevoie de cât mai mulți militari. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu se pregătește să-l demită pe ministrul Apărării Yoav Gallant și ia în considerare numirea președintelui partidului New Hope, Gideon Sa’ar, ca înlocuitor al său, a informat luni postul național de televiziune Kan, citând un oficial din cadrul biroului prim-ministrului.

La Washington, Gallant se bucură de reputația de a fi relativ moderat. În timpul războiului, el a devenit, potrivit unei surse diplomatice europene, „omul rezonabil” în ochii americanilor, datorită abordării sale pragmatice a conflictului în curs din Gaza. Această reputație nu afectează în niciun fel utilizarea violenței în operațiunile militare din enclavă. Amploarea acestei violențe se reflectă în faptul că Biden i-a cerut lui Netanyahu să nu repete în Liban distrugerea masivă adusă de armata israeliană în Gaza. Relația strânsă care s-a dezvoltat între Gallant și Austin i-a zdruncinat scaunul lui Netanyahu, iar el este îngrijorat că această influență contravine intențiilor sale. Așa cum Alon Pinkas, un versat fost diplomat israelian în relațiile Israel-SUA, notează în ziarul israelian de centru-stânga Haaretz: „Americanii probabil vor face presiuni asupra Israelului – prin intermediul ministrului apărării Yoav Gallant – pentru a lovi doar țintele armatei iraniene și ale Gărzilor Revoluționare. ” Chiar așa s-a și întâmplat. Planificare impecabilă a unei operațiuni cu avioane F-35  la peste 1600 de km distanță cu alimentare în zbor.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a numit atacurile asupra Iranului cea mai importantă operațiune a Forțelor Aeriene ale IDF de la Războiul de șase zile din 1967, subliniind că impactul lor reprezintă „o schimbare a raportului de putere”. Atacurile israeliene au fost efectuate în trei valuri și au vizat aproximativ 20 de locații din jurul Teheranului și din vestul Iranului, inclusiv active și instalații vitale de apărare aeriană legate de programele iraniene de drone și rachete. În țările creștine, este tipic să amâni lucrurile până „după Crăciun”, când începe noul an. În Israel, echivalentul este „după festivaluri”. Festivalurile evreiești de toamnă încep cu Rosh Hashanah, Anul Nou evreiesc urmat de Yom Kippur și festivalul de opt zile al Corturilor, Sucot (Sukkot). Cele două mari întrebări au fost „ce” și „când”. Mulți din Israel se așteptau ca contraatacul să aștepte până după perioada festivalului. Și așa a fost. În weekendul trecut, avioanele israeliene au bombardat ținte în interiorul Iranului. Totuși, mai importantă a fost dezbaterea asupra a ceea ce urmau să lovească. Speculațiile inițiale au fost că Israelul ar putea viza producția de petrol iraniană, ceea ce ar afecta cu adevărat principala sursă de venit a regimului.

O altă opțiune mult discutată a fost lovirea programului nuclear al Iranului. În primul rând, Israelul a lovit apărare antiaeriană în Siria și Irak, degajând drumul către Iran. În al doilea rând, Israelul a atacat apărarea antiaeriană a Iranului, permițându-i acestuia să opereze necontestat. Aceasta a inclus bateriile rusești S-300 care protejează Teheranul și sistemele care protejează rafinăriile critice de petrol, un zăcământ mare de gaze și un port major. Economia petrolieră a Iranului este acum lipsită de apărare. În al treilea rând, Israelul a lovit noduri cheie în producția de rachete balistice a Iranului și a lovit o țintă militară în Parchin, unde Iranul a lucrat la armamentul nuclear. Parchin este situată la sud-est de Teheran. Clădirile vizate par să fie legate de amestecarea și turnarea combustibilului ceea ce sugerează că Israelul a vizat un blocaj critic în procesul de producție a rachetelor. Iranienii au folosit, de asemenea, instalațiile Parchin pentru testarea explozivilor puternici în sprijinul programului său de arme nucleare. Fabrica folosește mixerele care sunt echipamente extrem de sofisticate pe care Iranul nu le poate produce singur și trebuie să le cumpere din China. Oprirea producției de rachete a Iranului – imaginile din satelit confirmă pagubele extinse – va reduce exporturile sale către Rusia pentru a fi utilizate în Ucraina. IDF a lovit trei sau patru sisteme S-300, inclusiv unul pe Aeroportul Internațional Imam Khomeini de lângă Teheran. Trei oficiali iranieni nespecificați au declarat pentru New York Times că atacurile IDF au provocat o alarmă majoră în rândul liderilor iranieni. Ce va urma? Cel mai bine ar fi ca iranienii, la fel ca și Netanyahu ar trebui să se ferească de seducțiile orgoliului!