Acasă Blog Pagina 219

Fosta șefă a Casei de Comerţ Agroalimentar UNIREA, reținută de DNA

0

După perchezițiile de amploare făcute miercuri de DNA, în cazul Casei de Comerț Agroalimentar UNIREA, au urmat audieri. Mai multe persoane au ajuns să dea declarații la sediul DNA.

Fosta șefă de la Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA, Mariana Cotoi, a fost reținută, joi, de către anchetatorii DNA care o acuză de fapte de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat DNA.

O măsură similară, luată în cazul altor trei persoane

Conform acelorași surse, alte trei persoane ar fi fost reținute alături de fosta șefă a Casei, în legătură cu presupusa delapidare a societății cu capital de stat fondată anii trecuți, pe vremea când Liviu Dragnea conducea PSD.

Nu în ultimul rând, dosarul ar avea la bază denunțuri depuse de persoane fizice.

S-ar fi făcut denunțuri

Și anume, în 11.07.2024, la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA ar fi fost înregistrate denunțurile a două persoane, soț și soție, cu același conținut.

Prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări față de Cotoi Mariana, persoană care în anul 2023 a ocupat funcția de director general al Societății Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” – S.A., și a unui administrator al unei societății, „sub aspectul unei situații de fapt care ar putea fi calificată juridic ca realizând elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”.

Zeci de percheziții, miercuri, în Capitală și 12 județe

DNA anunțase, miercuri, într-un comunicat, faptul că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024.

Și că în cursul zilei de miercuri, 9 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se fac percheziții domiciliare în 60 de locații situate pe raza municipiului București și a 12 județe (Ilfov, Ialomița, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Maramureș, Arad), „reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale”.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost întrebat, la finalul ședinței de Guvern de miercuri în legătură cu perchezițiile DNA de la Casa „Unirea”, dat fiind faptul că societatea e în subordinea Ministerului Agriculturii.

„La Casa „Unirea” au fost anumite sesizări făcute de AGA către ministrul agriculturii. În momentul acela, am luat decizia să trimit Corpul de Control să facă verificări, pentru că erau sume alocate, prin Casa „Unirea”, de peste 50 de milioane de lei și neîncasate de la trei societăți comerciale. Corpul de Control a întocmit un raport de inspecție fiscală. Acesta a fost trimis către organele de cercetare penală. În momentul de față, cred că, așa cum am și încredere în organele de cercetare penală să-și facă treaba și îmi doresc foarte mult ca banii publici să se cheltuie eficient și Casa „Unirea”, prin acel raport de inspecție fiscală și prin măsurile luate de organele de cercetare, Ministerul Agriculturii și Casa „Unirea” să recupereze banii de la aceste societăți comerciale”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Nelu Tătaru, la ieşirea de la DNA: „Mi-am făcut doar meseria de medic” – VIDEO

4

Nelu Tătaru a făcut primele declarații publice, după ce s-a aflat că este acuzat de DNA de luare de mită.

Joi, la ieșirea din sediul DNA Iași, fostul ministru al Sănătăţii – medic la spitalul din Huși – a afirmat că este nevinovat şi că nu a cerut sau condiţionat „niciodată” actul medical.

„Sunt nevinovat, nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată în actul medical. Las justiţia să îşi facă cercetările şi apoi să vedem ce va fi.

Din punctul meu de vedere, trebuie să ne punem întrebări de ce nu a existat un flagrant (…). Nu am cerut şi nu am condiţionat niciodată actul medical. (…) Nu ştiu de unde au apărut aceste acuzaţii. Vă spun în continuare: sunt nevinovat, mi-am făcut doar meseria de medic, sunt cel care nu a condiţionat şi nu a solicitat niciodată”, a susținut Nelu Tătaru în fața presei.

„Nu m-au audiat, mi-au prezentat acuzaţiile”, a mai spus fostul ministru, actualmente deputat și medic.

Avocata fostului ministru al Sănătății a precizat că acesta este acuzat de anchetatori de luare de mită, în formă continuată. „Acuzaţia este într-adevăr de luare de mită, însă, culmea, se vorbeşte despre persoane nespecificate (…) și despre sume care de asemeni nu sunt specificate. Nu ni s-au arătat până în acest moment niciun fel de probe”, a declarat avocata lui Tătaru.

Nelu Tătaru (52 de ani) a fost ministru al Sănătății în perioada pandemiei COVID, funcție pe care a deținut-o din 26 martie 2020 până în data de 23 decembrie 2020. Acesta este deputat și medic chirurg la spitalul din Huși.

Mesajul postat de Nelu Tătaru, cu câteva zile înainte de a ajunge la DNA/Ar fi luat mită inclusiv ouă sau găini

1

Apar noi detalii în privința lui Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, acuzat de luare de mită. Se pare că fostul ministru, medic la spitalul din Huși, ar fi primit nu doar bani, ci și ouă și găini.

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, membru al PNL, a ajuns joi dimineaţă, la DNA Iaşi, pentru a fi audiat. Informațiile apărute în spațiul public indică faptul că acesta ar fi acuzat de mai multe fapte de luare de mită de la pacienți.

Cu doar câteva zile în urmă, Nelu Tătaru postase un mesaj, pe pagina personală de Facebook, în care dădea de înțeles că el nu lucrează pentru bani, ci pentru sănătatea pacienților săi.

”„Nelu, tu pentru ce munceşti atât la spital?”, mă întreabă o cunoştinţă”

Nelu Tătaru avea pe Facebook, în urmă cu doar câteva zile, următoarea postare:

sursa foto: stiripesurse.ro

”„Nelu, tu pentru ce munceşti atât la spital?”, mă întreabă o cunoştinţă. „Pentru pacienţi”, îi răspund. „Cum, nu pentru bani?”, mă întreabă. „NU”, i-am raspuns. În multe domenii de activitate, mulţi oameni muncesc doar pentru partea financiară sau recunoaştere. Alţii, la fel de mulţi, muncesc pentru că le place ceea ce fac. Unii, nu ştiu câţi, merg la muncă pentru că le place să răspundă la provocări, unele chiar riscante. Eu fac tot ce îmi stă în putinţă pentru viaţa şi sănătatea pacienţilor mei! Aceasta este misiunea mea! Aşadar, cei care aveţi bucuria de a face în fiecare zi câte ceva bun vă spun că vă admir pentru ceea ce faceţi”.

E de menționat că, după ce s-a aflat că urmează să fie audiat la DNA, postarea respectivă nu mai este disponibilă pe pagina oficială de Facebook a lui Nelu Tătaru.

Ar fi primit ouă sau găini

La câteva zile distanță de postarea acestui mesaj, fostul ministrul al Sănătății, medic la spitalul din Huși, a intrat în vizorul DNA. Și a fost dus la audieri. Procurorii DNA îl anchetează pentru luare de mită, fiind vorba despre sume mici luate în mod repetat, dar fostul ministru al Sănătății se pare că accepta și plata în produse de tipul ouă și găini, potrivit stiripesurse.ro.

Amintim că liderul PNL, Nicolae Ciucă, a avut joi o primă reacție despre situația lui Nelu Tătaru, după ce a devenit public faptul că fostul ministru a intrat în vizorul DNA. Tătaru este deputat și lider al PNL Vaslui.

Preşedintele PNL a declarat joi că în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) se va discuta despre situaţia fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, iar ulterior vor fi anunţate măsurile.

„Ca de fiecare dată PNL va respecta prevederile statutului şi va lua măsuri în consecinţă. Avem şedinţa Biroului Politic Naţional acum şi vom anunţa măsurile imediat după”, a afirmat Nicolae Ciucă înainte de şedinţa BPN-ului PNL, întrunire ce are loc la Parlament.

Întrebat dacă îi va recomanda lui Nelu Tătaru să se retragă, Ciucă a răspuns: „Vom lua măsuri în BPN, acum”.

Nelu Tătaru este președintele PNL Vaslui și a fost propus pe primul loc pe lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din luna decembrie.

Tătaru a fost ministru al Sănătății din 26 martie 2020 până în data de 23 decembrie 2020.

VIDEO. Nicolae Ciucă, prima reacție în cazul lui Nelu Tătaru, fostul ministru intrat în vizorul DNA: „Vom lua măsuri în BPN”

4

În contextul în care joi dimineață a apărut informația că Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, actualmente deputat și lider al PNL Vaslui, a intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) s-a aflat și o primă reacție de la vârful formațiunii politice în privința situației lui Tătaru.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, 10 octombrie, că în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) se va discuta despre situaţia fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, iar ulterior vor fi anunţate măsurile.

Ciucă: PNL va respecta prevederile statutului

„Ca de fiecare dată PNL va respecta prevederile statutului şi va lua măsuri în consecinţă. Avem şedinţa Biroului Politic Naţional acum şi vom anunţa măsurile imediat după”, a afirmat Nicolae Ciucă înainte de şedinţa BPN-ului PNL, întrunire ce are loc la Parlament.

Întrebat dacă îi va recomanda lui Nelu Tătaru să se retragă, Ciucă a răspuns scurt: „Vom lua măsuri în BPN, acum”.

Potrivit unor surse, fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru ar fi vizat de către procurorii DNA într-un dosar de luare de mită. Potrivit surselor, ar fi vorba despre peste 100 de acte materiale. Acesta este suspectat că ar fi primit mită de la pacienți. Fostul ministru Tătaru ar urma să fie audiat, joi, la DNA Iași.

Nelu Tătaru (52 de ani) este președintele PNL Vaslui și a fost propus pe primul loc pe lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din luna decembrie.
Nelu Tătaru a fost ministru al Sănătății din 26 martie 2020 până în data de 23 decembrie 2020. Acesta este deputat și medic chirurg la spitalul din Huși.

A fost cutremur, joi dimineață, în România

0

Un seism de peste 3 grade pe Richter a avut loc, joi dimineață, în România. Cutremurul s-a produs în zona seismică Vrancea.

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că un cutremur slab, cu magnitudinea 3.3, s-a produs joi, 10 octombrie, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.

Cutremurul, care s-a produs la adâncimea de 127,4 kilometri, a fost înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 47km V de Focșani, 56km N de Buzău, 67km SE de Sfântu-Gheorghe, 75km E de Brașov, 87km NE de Ploiești.

Mai multe cutremure au avut loc în această săptămână în România

Nu este singurul cutremur ce a avut loc în această săptămână în România. Miercuri, 9 octombrie, au fost înregistrate mai multe seisme în țară. Unul dintre acestea, în cursul serii de 9 octombrie, fiind vorba despre un cutremur de 2,1 grade, ce s-a produs la ora 19:11:07 în Banat, județul Caraș-Severin. Anterior, avuseseră loc alte trei cutremure: unul de 2 grade, înregistrat miercuri la ora 11:00:07, altul de 2,5 grade, produs la ora 05:56:03, dar și unul de 4 grade.

„În ziua de 09 Octombrie 2024 la ora 01:48:07 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 22.0km”, conform infp.ro.

Amintim că un alt cutremur mediu, dar de 4,2 grade, a avut loc în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, în dimineața zilei de vineri, 4 octombrie, la ora 06:19:28.

Accident cumplit pe DN64. Doi oameni au murit, în urma impactului violent între două autoturisme

0

Un accident cu urmări grave a avut loc pe DN 64, în județul Vâlcea. La fața locului au intervenit echipajele de prim-ajutor, inclusiv descarcerarea. Din păcate, două persoane și-au pierdut viața în urma impactului rutier.

Accidentul grav a avut loc pe timpul nopții. Salvatorii au intervenit de urgență la fața locului.

Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite, în urma coliziunii a două autoturisme, pe DN 64, în localitatea Orleşti, potrivit Agerpres. Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi.

Din câte au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, impactul între cele două maşini a fost atât de puternic încât echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au găsit toate cele patru victime încarcerate. Două dintre ele erau în stop cardio-respirator.

Din păcate, manevrele de resuscitare la care au fost supuse cele două victime inconştiente – un bărbat şi o femeie – nu au avut rezultate, iar cele două persoane au fost declarate decedate.

A fost nevoie de intervenția descarcerării

Răniții au fost transportate la spital. „Echipajele operative sosite la locul evenimentului rutier au constatat ca sunt implicate două autoturisme şi patru persoane, toate încarcerate. S-a procedat cu celeritate la extragerea persoanelor, care au fost predate echipajelor medicale prezente la faţa locului.

Două victime au fost predate conştiente, iar celelalte două inconştiente, aflate în stop cardio-respirator. Cele două victime conştiente au fost transportate la UPU Vâlcea, în timp ce, pentru celelalte două victime, echipajul SAJ împreună cu forţele ISU au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului. Din nefericire, cele două victime inconştiente, un bărbat şi o femeie, nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

În urma accidentului, circulaţia în zonă a fost blocată total mai bine de o oră. Polițiștii urmează să stabilească, în urma unor cercetări, condițiile exacte în care s-a produs coliziunea rutieră.

Nelu Tătaru, dus la audieri la DNA Iași. Fostul ministru al Sănătății, suspectat de luare de mită

1

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, ar fi intrat în vizorul DNA. Fostul oficial din fruntea Ministerului Sănătății, medic la spitalul din Huși, urmează să ajungă joi la audieri.

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru ar fi acuzat de luare de mită de la pacienți, potrivit Antena 3. Din primele informații, se pare că acesta ar fi luat sume mici de la pacienți. Ar fi cercetate peste 100 de acte materiale.

Din câte s-a mai aflat în acest caz, Tătaru ar fi fost preluat de către procurori din locuința acestuia, fiind în drum spre DNA Iași, unde urmează să fie audiat.

Tătaru, deputat și șef al PNL Vaslui

Nelu Tătaru (52 de ani) este președintele PNL Vaslui și a fost propus pe primul loc pe lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din luna decembrie.

Nelu Tătaru a fost ministru al Sănătății în perioada pandemiei COVID, funcție pe care a deținut-o din 26 martie 2020 până în data de 23 decembrie 2020. Acesta este deputat și medic chirurg la spitalul din Huși.

Horoscop 10 octombrie 2024 – Este posibil să fiți excesiv de sensibil

0

BERBEC

Astăzi, așteptați o soluție la o chestiune juridică  care nu este ușoară și care este, de asemenea, foarte costisitoare și vă provoacă furie și frustrare. Dar faceți un pas înainte și oricât de mic ar fi, veți vedea o lumină la capătul tunelului.

TAUR

Toată munca restantă trebuie să se termine cât mai curând posibil dacă doriți să recâștigați un anumit grad de liniște în interiorul vostru. Nu vă mai plângeți și începeți imediat să terminați treaba. A vedea doar partea negativă nu te va ajuta.

GEMENI

Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă pentru că acest lucru nu este adecvat și, de asemenea, vă pot contrazice și vor avea dreptate. Prudența din toate punctele de vedere este ceea ce ți se potrivește cel mai bine în acest moment.

 

RAC

Speri că ceva sau cineva îți va da o mână de ajutor într-o problemă în care ai mari speranțe. Va fi într-adevăr oarecum complicat, dar nu ar trebui să renunți în niciun fel. Trebuie să ai încredere în posibilitățile tale nu în ceilalți…

 

LEU

Veți afla un lucru ciudat pe care nimeni nu vi l-a explicat încă și despre care aveți multe suspiciuni… Nu ar trebui să te intereseze de alții și nici nu ar trebui să te implici. Timpul va fi cel care va pune lucrurile la locul lor.

 

FECIOARA

Trebuie să impui anumite reguli, astfel încât totul să funcționeze mai bine când vezi că lucrurile nu curg așa cum ți-ai dori. Nu este vorba să o faci brusc, ci să ai empatie pentru a organiza ceea ce trebuie să ai sub control.

 

 

BALANTA

În multe ocazii, crezi că nu îi înțelegi pe ceilalți și este adevărat că ideile și credințele tale nu au nimic de-a face cu cele ale altora. Dar asta nu înseamnă ceva negativ. Ai doar propria ta perspectivă asupra lucrurilor.

 

SCORPION

Nu este cea mai bună zi pentru a lua partea oricărei persoane … Există un anumit joc pe care nu l-ai prins prea mult, deoarece interesele sunt pe mai multe fronturi. Uită-te la toate cu atenție și nu opta pentru nimic sau pentru nimeni.

 

SAGETATOR

Faceți un pas înainte și decideți să vorbiți despre o problemă despre care ați tăcut de mult timp și care vă afectează în profunzime. Acest progres va fi esențial pentru a vă găsi starea de bine. Nimic nu vă va împiedica să priviți înainte!

 

CAPRICORN

Veți sărbători cu toată bucuria, ceva foarte bun care se întâmplă cu o persoană dragă ce face parte din cercul dvs. cel mai apropiat. Este ceva pe care l-ați așteptat mult timp și care, în sfârșit, vine acum!

 

 

VARSATOR

Nu vă risipiți  energia astăzi deoarece veți avea nevoie de ea în scurt timp, pentru a rezolva anumite probleme în așteptare, care vă vor cere toată puterea.   Renunțarea nu este o opțiune și o știi.

 

PESTI

Veți avea vești foarte bune despre un subiect la care vă așteptați în legătură cu afacerile, întrucât, în final, veți putea face ceea ce v-ați propus și fără nicio problemă. Acest lucru vă va oferi un real impuls de energie și optimism.

Comisia Europeană condamnă la dispariție statele sărace din UE. Noile taxe vor duce la explozii sociale

Taxa pe carbon impusă de Comisia Europeană pentru încălzire și transport, care este o sancțiune pentru fiecare locuitor din UE care produce emisii de CO2, condamnă la dispariție țările sărace din uniune, România fiind cap de listă. Fără a încerca să oprească nebunia, Guvernul s-a grăbit deja să adopte măsuri pentru elaborarea Planului național social pentru climă, deși recunoaște că procesul va fi extrem de sensibil din punct de vedere al implicațiilor sociale. 

Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind instituirea de măsuri pentru elaborarea Planului național social pentru climă, prin care se va stabili cum se împarte suma infimă compensatorie, menită să atenueze șocul suprataxării încălzirii locuințelor și a combustibililor.

”Procesul de programare a Fondului social pentru climă, este de așteptat să fie unul dificil din punct de vedere tehnic și extrem de sensibil din punct de vedere al implicațiilor sociale al aplicării prevederilor Directivei ETS”, recunoaște Executivul. Foarte succinct, taxele impuse de Comisia Europeană înseamnă prețuri foarte mari pentru facturile la încălzirea locuințelor, indiferent că aceasta se face cu lemne, cu gaze, păcură sau orice altceva, că panourile solare nu țin de cald noaptea. Fixismul Comisiei Europene țintește eficiența energetică a clădirilor, ca soluție salvatoare pentru întreaga populație a UE.

Mai exact, dacă îți anvelopezi clădirea, vei consuma mai puțină căldură. În realitate, diferența nu este nici pe departe notabilă și, oricum, nu ar avea relevanță în cazul prețurilor uriașe majorate de taxele pe care trebuie să le plătim, doar pentru că așa a decis Ursula von der Leyen că vom salva planeta. În ce privește taxa de carbon pe transporturi, imaginați-vă un preț al combustibililor de 15 lei/l sau chiar mai mult, pentru că nivelul certificatelor CO2 este impredictibil. Câți își vor mai permite să utilizeze atunci propriile autovehicule? Sau câți își vor mai permite să folosească transportul în comun, având în vedere că și acela va fie enorm de scump? Iar când prețurile combustibililor o iau razna, toate celelalte prețuri vor crește pe măsură, făcând imposibil un trai de subzistență.

Panouri solare și mașini electrice pentru cei pe ajutoare sociale

Cele 6 miliarde de euro din Fondul Social pentru Climă, sau 5 miliarde dacă taxele vor fi impuse un an mai târziu, adică în 2028, trebuie folosite doar pentru a sprijini gospodăriile vulnerabile, microîntreprinderile vulnerabile și utilizatorii de transport vulnerabili.

În sensul Regulamentului Fondului Social pentru Climă, sărăcie energetică înseamnă lipsa accesului unei gospodării la serviciile energetice esențiale care stau la baza unui nivel de trai și de sănătate decente, printre care încălzirea, răcirea și iluminatul adecvate, precum și energia necesară pentru funcționarea aparatelor. În ceea ce privește conceptul de sărăcie din perspectiva transporturilor, acesta este definit ca incapacitatea sau dificultatea persoanelor și a gospodăriilor de a face față costurilor transportului privat sau public sau lipsa transportului ori accesul limitat al acestora la transportul necesar pentru accesul lor la servicii și activități socio-economice esențiale.

Din perspectiva tipurilor de intervenții eligibile prioritare, planul ar trebui să ofere gospodăriilor vulnerabile, microîntreprinderilor vulnerabile și utilizatorilor de transport vulnerabili resursele necesare pentru a finanța și a realiza investiții în eficiența energetică, decarbonizarea încălzirii și răcirii și în vehicule și mobilitate cu emisii zero și cu emisii scăzute. De asemenea, maxim 37,5% din alocarea totală a planului ar putea fi direcționată către măsuri temporare de sprijin pentru venitul persoanelor afectate, dacă amploarea preconizată a impactului socio-economic al aplicării prevederilor Directivei ETS va justifica acest tip de intervenție și pentru o perioadă limitată, potrivit Guvernului.

Cupoane și împrumuturi

Statele membre ar trebui să prezinte Comisiei Planurile Naționale Sociale pentru Climă până la 30 iunie 2025, astfel încât să poată fi examinate cu atenție și în timp util de către Comisia Europeană, și să contribuie cu cel puțin 25 % din costurile totale estimate. Planurile ar trebui să aibă o componentă de investiții care să promoveze soluția pe termen lung de reducere a dependenței de combustibilii fosili și ar putea avea în vedere alte măsuri, inclusiv sprijin temporar direct pentru venit, pentru a atenua efectele negative asupra veniturilor pe termen scurt.

De asemenea, planurile ar trebui să ofere gospodăriilor vulnerabile, microîntreprinderilor vulnerabile și utilizatorilor de transport vulnerabili resursele necesare pentru a finanța și a realiza investiții în eficiența energetică, decarbonizarea încălzirii și răcirii și în vehicule și mobilitate cu emisii zero și cu emisii scăzute, inclusiv prin intermediul cupoanelor, al subvențiilor sau al împrumuturilor cu dobândă zero, și ar trebui să atenueze impactul creșterii costului combustibililor fosili asupra persoanelor celor mai vulnerabile și, prin urmare, să prevină sărăcia energetică și sărăcia din perspective transporturilor în perioada de tranziție, până la realizarea unor astfel de investiții. Totodată, susține Executivul, planurile ar putea sprijini accesul la locuințe la prețuri accesibile și eficiente din punct de vedere energetic, inclusiv la locuințe sociale.

Europa are nevoie de bănci. Fuziunile și achizițiile, din nou în centrul atenției

Fuziunile și achizițiile sunt din nou în centrul atenției în Europa –  și pe bună dreptate. Pe lângă oferta băncii spaniole BBVA către acționarii Banco Sabadell, UniCredit a construit o participație la creditorul german Commerzbank.

Această activitate vine pe fondul unei conștientizări tot mai mari a provocării urgente prezentate atât în raportul istoric al lui Mario Draghi privind viitorul competitivității europene, cât și în raportul lui Enrico Letta privind piața unică europeană: continentul are nevoie urgentă  de bănci și companii financiare care  să concureze la nivel mondial în sectoare esențiale pentru a susține creșterea economică și a genera locuri de muncă și resurse.

Puține sectoare ilustrează mai clar acest imperativ decât sectorul financiar, care a fost transformat de o revoluție digitală, notează Financial Times. În 2017, BBVA a atras doar 7 % din noii clienți prin intermediul canalelor digitale. În prezent, acest procent este de peste două treimi.

Creșterea băncilor se bazează pe capacitatea de a inova online. Ritmul perturbărilor nu va face decât să se accelereze, impulsionat de progresele amețitoare ale inteligenței artrificiale și ale altor tehnologii.

Cu toate acestea, Europa a rămas în urmă. În ciuda dimensiunii economice a regiunii, nicio bancă din UE nu se află în prezent în primele 25 la nivel mondial după capitalizarea de piață. În schimb, cele mai valoroase bănci se află în SUA și China (piețe comparabile ca mărime a PIB-ului) și chiar în India, Japonia, Canada și Australia.

În plus, concurența vine din afara sectorului bancar tradițional, inclusiv din partea giganților din domeniul tehnologiei. Niciunul dintre acești giganți nu este european.

Fuziunile și achizițiile creează bănci mai mari și mai eficiente care sunt în măsură să furnizeze capital întreprinderilor și proiectelor majore sau să investească în gestionarea riscurilor complexe într-o lume incertă și multipolară.

În cele din urmă, totul se reduce la alegeri. Dacă UE dorește ca  întreprinderile europene să genereze locurile de muncă și resursele necesare pentru a susține modelul social al regiunii, atunci are nevoie de bănci cu dimensiunea și capacitățile necesare pentru a le finanța.

Alternativa este scăderea investițiilor, o erodare a productivității și, în cele din urmă, scăderea nivelului de trai, Europa pierzând teren în fața altor regiuni.

Autoritățile, decise să ucidă și câinii din adăposturile private

Dezbaterea publică privind schimbarea normelor metodologice privind gestionarea câinilor fără stăpân a lăsat în aer prevederea prin care uciderea câinilor nerevendicați timp de 14 zile se va face și în cazul adăposturilor private. Reprezentanții asociațiilor de protecție a animalelor au protestat vehement împotriva acestei aberații, susținând că ar încălca statutul de funcționare a acestora. ANSVSA a anunțat că va ține cont doar de unele puncte atinse în dezbaterea publică.

Războiul dintre autorități și asociațiile de protecție a animalelor a ajuns la un nou nivel. După ce a înăsprit drastic condițiile de funcționare a unui adăpost privat pentru câini, ANSVSA a decis, prin modificarea normelor privind gestionarea câinilor fără stăpân, să eutanasieze și animalele aflate în gestionarea asociațiilor de profil. Prezenți la dezbaterea publică, reprezentanții asociațiilor de protecție a animalelor au protestat vehement și au cerut eliminarea articolului care permitea împuternicitului primarului să semneze pentru uciderea câinilor din adăposturile private.

Aceștia au arătat că, prin efectuarea eutanasiei în adăposturile asociațiilor pentru protecția animalelor, s-ar încălca statutul acestora. ”Faţă de opiniile exprimate în cadrul dezbaterii, din partea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor s-a precizat că va fi preluată o parte semnificativă din propunerile participanților, astfel încât forma finală a proiectului de act normativ să asigure premisele soluționării fenomenului câinilor fără stăpân”, se arată într-un comunicat al ANSVSA. Una dintre propuneri, care sigur nu a venit din partea asociațiilor de protecție a animalelor, a fost schimbarea definiției de rasă comună la câini, din ”orice câine care nu poate fi asimilat unei rase omologate”, în ”nedeținerea certificatului de origine și a dreptului de montă”, care, dacă va fi adoptată, va însemna că toți câinii de rasă comună, metișii și cei fără pedigree vor fi, obligatoriu, sterilizați.

Se cere intervenția MAI

Printre propunerile de la dezbaterea publică s-au numărat și obligația deţinătorilor câinilor de rasă comună cu privire la sterilizarea femelelor la vârsta de 6 luni, și nu la 6-9 luni, așa cum se propusese la art. 39 alin. (2) din proiect, modificarea art. 41 alin. (2), în sensul oferirii posibilității deţinătorilor de câini de rasă comună de a se programa telefonic în cazul în care doresc să beneficieze de subvenţionarea sterilizării câinilor și există o campanie în desfășurare și introducerea posibilității consiliilor județene de a subvenționa achiziția de microcipuri de către consiliile locale.

Totodată, s-au mai propus renunțarea la obligarea adoptatorului de a reveni pentru realizarea sterilizării animalului în adăpost, cu condiția transmiterii la adăpostul de câini din care s-a realizat adopția, a dovezii privind sterilizarea, introducerea posibilității aplicării sancțiunilor și de către Poliția Locală și cooptarea Ministerului de Interne în vederea monitorizării aplicării prevederilor legislative, constatării și aplicării sancțiunilor.

Sterilizarea obligatorie nu a funcționat

Potrivit normelor metodologice apărute în 2013, deținătorii de câini sunt obligați ca, la ieșirea cu aceștia în spațiile publice, să aibă asupra lor carnetul de sănătate al acestora. În carnetele de sănătate ale câinilor este obligatorie consemnarea numărului microcipului, a sterilizării, în cazul câinilor de rasă comună și al metișilor acestora, iar în cazul celor exceptați de la sterilizare, motivele medicale ale exceptării câinilor de la sterilizare. Cum subiectul animalelor de companie este unul extrem de sensibil, nimeni nu a avut curajul să sterilizeze cu forța sau să amendeze un proprietar de câine pentru că a refuzat să-l sterilizeze. Ideea sterilizării rasei comune de câini și a celor fără pedigree a venit de la Asociația Chinologică, însă nicăieri în lume nu s-a luat decizia exterminării acestor animale doar pentru că nu sunt de rasă.

Vechea politică economică a SUA este pe moarte, iar cea nouă nu se poate naște

Paradigma globalizării s-a destrămat. Nu mai există prezumția unei integrări globale tot mai strânse. Politicile comerciale sunt supraîncălzite.

În ceea ce privește macroeconomia, plus ça change. SUA înregistrează deficite duble – la bugetul de stat și la contul comercial, scrie Financial Times. Cererea consumatorilor este puternică, iar piețele financiare sunt dinamice. În schimb, UE și China, cu o cerere internă insuficientă, înregistrează excedente mari la export.

Aceste dezechilibre au conturat modelul globalizării timp de decenii. Experții au îndemnat mult timp la reechilibrare, însă au fost ignorați. Ei sunt ignorați și astăzi, dar tensiunile din cadrul globalizării sunt reinterpretate prin prisma întunecată a rivalității industriale și a geopoliticii.

China – țapul ispășitor

Până în prezent, datorită privilegiului exorbitant al dolarului și bunelor oficii ale Wall Street, deficitul Americii a fost finanțat fără probleme.

Presiunea concurenței globale se răsfrânge puternic asupra sectoarelor de bunuri comercializate ale SUA, în special asupra industriei prelucrătoare. Este o caracteristică a ceea ce a fost odată un consens al elitei în favoarea accesului pe piață și a liberalizării comerțului, susținut de beneficiile larg resimțite ale importurilor ieftine.

Acest consens s-a destrămat în 2016, când Donald Trump a câștigat statele din ”Centura de Rugină”. De atunci, protecționismul populist, promisiunile de reindustrializare și arătarea Chinei cu degetul au stat la baza politicii economice americane.

Cu inflația sub control, prioritatea Rezervei Federale este piața muncii. Dar, având în vedere că se bazează pe date, bancherii centrali, în loc să urmărească vise de reindustrializare, acordă prioritate sectorului serviciilor, unde lucrează 80% dintre americani. De facto, înseamnă continuarea vechii paradigme: ocuparea deplină a forței de muncă și o cerere mai puternică din partea consumatorilor înseamnă mai multe, nu mai puține importuri.

Toate acestea sunt previzibile. Dacă faci schimburi cu o economie chineză care își manipulează cursul de schimb și reglementează comerțul exterior, ceea ce determină balanța comercială este starea relativă a cererii agregate din SUA și China. Și favorizează acum exporturile chineze către SUA.

Preocuparea pentru rivalitatea marilor puteri adaugă căldură la foc. Fie că este vorba de fentanil, de vehicule electrice cu spyware sau de rachete, China este un țap ispășitor cu spectru complet. Nu ajută la nimic: o fabrică de cipuri în SUA sau în China nu va reseta în mod semnificativ contractul social american.

Oricine dorește cu adevărat să îmbunătățească soarta clasei muncitoare americane ar începe cu lucruri de bază precum locuințele, sănătatea și îngrijirea copiilor.

Disonanța actuală între politica industrială și cea macroeconomică este nouă și intensă. Formează o antiparadigmă care contribuie în mod semnificativ la incertitudinea care bântuie economia mondială.

Războiul bate la ușă iar ăștia freacă menta ceva de speriat (1)

Montgomery, bravul, a ras o mulţime de suflete soldăţeşti britanice timp de patru zile atacând frontal Caen până ce şi-a dat seama că trebuie să-i atace pe germani pe flancuri. În anii 50, americanii n-au înţeles că luptând doar pe litoral, nu vor pune mâna pe Asia. China e diamantul reginei.

Francezii au luat o bătaie soră cu moartea de la generalul Van Diap care i-a bubuit prinzându-i într-o vale, ca într-un cleşte. În Balcani, noi războaie imagologice tradiţionale au dat serioase bătăi de cap occidentalilor. Ce se întâmplă acum? ACUM Gândirea Militară se schimbă. Ameninţările la adresa Păcii şi Democraţiei în Era Complexităţii sunt multiple, simultane, conjugate. E o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit până acum. Generalul Custer a luat-o nasol peste cap pentru că a subestimat forţa de luptă a triburilor. Patton s-a păcălit şi a ratat punctul şi nu a ajuns la Berlin pentru că personalitatea lui l-a scos din cărţi în intrigile Statului Major şi a complexităţii relaţionale aliate. Napoleon a luat o sfântă de bătaie la Waterloo pentru că n-a ţinut seama de liniile de comunicaţie şi nu şi-a asigurat şi securizat sistemul informţional.

Hitler a evaluat greşit situaţia din Rusia şi iarna l-a făcut praştie. Să vă mai zic? Ei, ce e cu toată generalimea, ofiţerimea asta oare? Erau Gânditori Militari Euclidieni. Ei atacau adversarul după învăţămintele lui SUN TZU sau după jocurile cu soldaţi de plumb ale lui Clausewitz. Ei, s-a schimbat schimbarea, trupeţi dragi. Generalul Kuropatkin şi-a ucis singur o mulţime de soldaţi folosind greşit nişte laterne într-un atac pe timp de noapte. În Războiul de Secesiune nordiştii aveau lipsă 40.000 de bocanci. Aaaa, soldaţii îşi cumpărau singuri carabine cu 16 focuri pentru că armele venite din Europa erau proaste. Teutonii foloseau berbecele cu cap de fier să dărâme porţile cetăţilor sarazine. Americanii au pârjolit Dresda, au ras Hiroşima şi au aruncat napalm la greu ca să-i scoată pe ochi-oblici din papuci.

Ruşii în Afganistan s-au confruntat cu o aberaţie de război de stâncă. Vestitul Che Guevarra a înţeles greşit relaţia lui cu ţăranii şi a fost ucis iar Troţky n-a mai reuşit o a doua Revoluţie din Octombrie pentru că n-a analizat la rece noua situaţie de luptă. De ce au greşit toţi aceşti militari? Pentru că au gândit greşit, în mod euclidian. Au dat fie cu capul în zidul cetăţii, fie au utilizat geometric euclidian SPAŢIUL DE LUPTĂ irosind astfel timp, resurse, energie creatoare. În Era Complexităţii, războiul s-a schimbat dintr-odată. Dar știe Fota asta? Hai că nu știe. L-am văzut aseară la Digi TV. Bătea câmpii cu grație. Atacat de serviciile secrete ruse, pe când era consilieru’ lu’ Băse, Fota a deraiat total, nu înțelege ce se întâmplă pe mapamond, e aproximativ expirat. Ciucă? Aidoma și Ciucă. Vremea lui de mare luptător euclidian s-a dus pe copcă, frate, strigă Ghervase Venusianul, luându-se de mine pe Calea Victoriei. Băi, musiu, scriitore, ce zici tu aici de Războiul Modern? Lasă vrăjeala, extraterestrule, zic eu, făcând pe interesantul. Rușii sunt în Ucraina, la doi pași. Iar Ciolacu?

Ce se înțeleagă Ciolacu din nebuneala războaielor din Mileniul III?! Lasconi, Geoană, Ciucă, Simion Ciucă, CTP, Fota, Ioan Bogdan Lefter, Turcescu, Alecsandreasca, vai de capul lor, sunt toți depășiți de Anvergura Dinamică a Războiului Modern! Mai e unul, Damaschin, mai e altul, Caramitru, mai sunt vreo câțiva, Cristoiu, încă vreo mie, parcă, pafariști total! Cum să înțeleagă ei natura conflictelor din Mileniul III? Toți oamenii ăștia se dedulcesc, frecând menta pe la Guvern, la Parlament, la Președenție, la televiziunile otrăvite dându-și cu părerea, cu presupusu’ fără să înțeleagă natura războaielor moderne! Războiul bate la ușă și noi murim de grija lu’ Ciolacu’ cum că stă prost cu bacu’, de grija lu’ lasconi care-ar fi șparlit din fondurile europene, de grija rusofilei Șoșoacă, de gîlcile lu’ Simion, cel interzis de ucrainieni! Hai da de! Tre’ să știi biliard un pic pen’ ca să pricepi o iotă din Războiala Mileniului III! Hai că vă zic în episodul II!

Moment important în domeniul cercetării longevității: lansarea proiectului transdisciplinar „Harta Longevității în România”

1

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a marcat un moment important în domeniul cercetării longevității: lansarea proiectului transdisciplinar „Harta Longevității în România”.

Evenimentul a avut loc la Biblioteca Academiei Române și a reunit academicieni, doctori, experți în longevitate și specialiști din diverse domenii, interesați de studiul fenomenului longevității în România. În cadrul conferinței a participat Președinta Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, care a subliniat în discursul său că „longevitatea nu este doar o provocare pentru sistemul medical, ci și o temă națională de securitate”.

Participanții la conferință, printre care s-au numărat academicianul Victor Voicu și profesorul Gabriel Prada, au evidențiat importanța integrării rezultatelor cercetării în strategii naționale. Președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române, Victor Voicu, a subliniat faptul că longevitatea este rezultatul unui echilibru între genetică și mediu, cu un accent major pe stilul de viață, care poate fi influențat prin politici publice bine gândite​​: „Dumnezeu ne-a dat 30-40%. Restul ține de stilul nostru de viață”.

Proiectul de cercetare „Harta Longevității în România” reprezintă o premieră națională, propunând o abordare complexă asupra fenomenului longeviv. Studiul se axează pe o analiză cantitativă și calitativă a seniorilor din România, oferind date esențiale despre distribuția regională și numerică a acestora. În cadrul evenimentului a fost lansată și platforma interactivă hartalongevitatii.ro, care oferă informații valoroase, cum ar fi Top 5 localități din țară cu cel mai mare procent de seniori longevivi, dar și Top 3 localități din fiecare județ, punând în lumină distribuția acestor populații la nivel național.

Din punct de vedere calitativ, cercetarea se concentrează pe identificarea factorilor genetici, socio-antropologici și de stil de viață care contribuie la longevitate, conturând astfel profilul unei „zone albastre” a longevității în România. Eșantionul de populație analizat provine din mediul rural din zona de deal sau sub-montană, fiind născut între anii 1928-1944. Aceste comunități, izolate de marile centre urbane industriale, au menținut un stil de viață caracterizat prin muncă agricolă, alimentație bazată pe resurse proprii și activitate fizică susținută, fără comportamente adictive.

Dr. Nicole Thomas, sub îndrumarea căreia s-au realizat testele genetice, a prezentat sinteza analizelor pentru cei 21 de pacienți cu vârste între 85 și 95 de ani: „screeningul biomarkerilor de longevitate a demonstrat că valorile analizelor seniorilor participanți la studiu sunt în parametri normali, fără semne de boli asociate îmbătrânirii.”

La conferința „Harta Longevității în România” a participat Dr. Waclaw Kroczek, reprezentant al Gerontology Research Group, renumit pentru cercetările sale privind populația de supercentenari. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României face parte din Gerontology Research Group, o organizație dedicată studierii longevității extreme și validării științifice a supercentenarilor la nivel global. În cadrul evenimentului, Dr. Kroczek a prezentat regiunile din lume, dar și din România, în care locuiesc cei mai mulți supercentenari, demonstrând astfel existența acestor comunități de oameni care au depășit vârsta de 110 ani.

„Studiul fenomenului longevității este esențial pentru înțelegerea mecanismelor care ne permit să trăim mai mult și mai sănătos. Populațiile de supercentenari reprezintă o veritabilă fereastră spre viitorul longevității umane,” a declarat Dr. Waclaw Kroczek.

Determinarea vârstei biologice pe baze genetice este în curs de desfășurare și urmează să completeze raportul final al cercetării, oferind o perspectivă completă asupra longevității în România. Datele obținute în urma studiului pot aduce o contribuție valoroasă la cercetările globale în domeniul longevității, plasând România pe harta cercetării internaționale. Studiul poate dezvălui particularități unice ale populațiilor din România, comparabile cu cele din zonele „albastre” recunoscute la nivel global.

Prin acest proiect inovator, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României contribuie semnificativ la înțelegerea fenomenului longevității și la identificarea celor mai importante variabile care influențează speranța de viață în România, oferind o resursă prețioasă pentru specialiștii din domeniu.

Familia Berlusconi se agață de ultimul club de fotbal din imperiul ”Cavalerului”

0

Moștenitorii lui Silvio Berlusconi doresc să aducă noi investitori la AC Monza – ultimul club de fotbal din imperiul fondat de tatăl lor.

Holdingul de familie Fininvest este în discuții cu mai mulți parteneri potențiali pentru a se alătura AC Monza, potrivit unei declarații văzute de Bloomberg News. Fininvest controlează MFE-MediaForEurope, principalul radiodifuzor comercial din Italia, și deține o participație la furnizorul de servicii financiare Banca Mediolanum.

„Există conversații în curs cu mai mulți parteneri posibili, dar niciunul dintre aceștia nu se află într-un stadiu avansat”, se adaugă în declarație. Obiectivul Fininvest este de a „găsi un partener care să garanteze dezvoltarea AC Monza”.

Silvio Berlusconi a cumpărat AC Milan în 1986 și l-a deținut timp de aproximativ 30 de ani, când l-a vândut investitorilor chinezi de la Rassoneri Sport Investment Lux, într-o tranzacție susținută de fondul speculativ Elliott Management Corp al lui Paul Singer.

Associazione Calcio Monza a fost fondată în 1912 și are sediul în apropiere de orașul natal al lui Berlusconi, Arcore. Cel care a fost de patru ori prim-ministru al Italiei a cumpărat clubul în 2018 și l-a condus în prima ligă a fotbalului italian, Serie A.

Managerul financiar Mario Gabelli, directorul GAMCO Investors,  a făcut o ofertă pentru AC Monza, evaluând echipa la 60 de milioane de euro.

Oferta ar expira la începutul săptămânii viitoare. În cazul în care va fi acceptată, Gabelli ar devenit cel mai recent manager american cu interese în fotbalul italian. Printre alții, Dan Friedkin deține AS Roma, în timp ce Gerry Cardinale de la RedBird Capital Partners a devenit noul patron al AC Milan în 2022.

AC Monza are o istorie bogată și o bază puternică de fani, dar, la fel ca multe echipe, se confruntă cu provocări financiare care necesită soluții inovatoare.

Înainte de moartea sa, Silvio Berlusconi deținea 61,3% din Fininvest. În 2023, Pier Silvio și Marina Berlusconi, cei doi copii ai săi din prima căsătorie, dețineau fiecare o participație de 7,65%, în timp ce Barbara, Eleonora și Luigi Berlusconi, ceilalți trei copii ai magnatului, dețineau împreună 21,42% din Fininvest.

Silviu Berlusconi, ”Il Cavaliere”,  a fost bosul suprem într-o epocă în care fotbalul italian era încă o afacere de familie condusă de bărbați puternici, alături de Gianni Agnelli  la Juventus și Massimo Moratti la Inter Milano.

Google se destramă?

0

Departamentul de Justiție al SUA ia în considerare posibilitatea de a recomanda ca Google să fie obligată să vândă părți din operațiunile sale pentru a atenua prejudiciul cauzat de monopolizarea pieței de căutare online.

Într-un document depus marți în instanță, autoritățile antitrust au declarat că judecătorul Amit Mehta ar putea, de asemenea, să oblige unitatea Alphabet Inc. să ofere acces la datele de bază pe care le utilizează pentru a-și construi rezultatele căutărilor și produsele de inteligență artificială.

Potrivit Financial Post, Departamentul de Justiție „ia în considerare remedii comportamentale și structurale care ar împiedica Google să utilizeze produse precum Chrome, Play și Android pentru a avantaja căutarea, produsele și funcțiile legate de căutare – inclusiv punctele de acces și funcțiile emergente, cum ar fi inteligența artificială – în fața rivalilor sau a noilor concurenți”.

Dosarul reprezintă prima încercare a Washingtonului de a pedepsi o companie pentru monopol ilegal de la eforturile nereușite împotriva Microsoft  în urmă cu două decenii.

Autoritățile antitrust au afirmat că Google a obținut beneficii în ceea ce privește amploarea și datele în urma acordurilor sale ilegale de distribuție cu alte companii de tehnologie, care au făcut ca motorul său de căutare să devină opțiunea implicită pe smartphone-uri și browsere.

Departamentul de Justiție ar putea solicita ca Google să ofere site-urilor web mai multe posibilități de a renunța la produsele sale de inteligență artificială. Și să comunice agenților de publicitate informații detaliate cu privire la locul în care apar anunțurile lor. Agenția a declarat că va furniza o propunere mai completă privind măsurile corective luna viitoare.

Mehta, care a decis în această vară că Google a încălcat legile antitrust atât pe piața căutărilor online, cât și pe cea a anunțurilor text, intenționează să organizeze un proces privind soluția propusă să emită o decizie până în august 2025. Google a anunțat deja că intenționează să facă apel,  dar trebuie să aștepte până când judecătorul va finaliza soluția.

Luni, un alt judecător federal a ordonat Google să își deschidă magazinul de aplicații pentru următorii trei ani pentru a soluționa un caz antitrust separat intentat de Epic Games  în legătură cu dominația sa în distribuția de aplicații pe smartphone-urile Android. De asemenea, Google intenționează să facă apel la această decizie.

Afacerea unghiilor: boom și controverse în țara frumuseții

1

Apar peste tot în Franța, devenind la fel de numeroase ca brutăriile: saloanele de „nail art” sau de îngrijire a unghiilor reprezintă o piață în valoare de câteva sute de milioane de euro, stârnind interes și îngrijorare în rândul greilor din sectorul frumuseții.

În Soussans, o comună de 1700 de locuitori din Médoc, zonă rurală la 50 de minute nord-vest de Bordeaux, Jessica Perrin primește până la opt cliente pe zi pentru a le picta  și decora unghiile. La mare căutare sunt cele artificiale(acrilice). Și-a înființat firma în 2016. A investit mai puțin de 5.000 de euro pentru a se lansa. Și pentru a trăi „confortabil” din afacerea sa, fără să plătească nicio chirie. Jessica ”nu are diplomă”, dar a urmat ”cursuri private de formare profesională”.

AFP a numărat unsprezece centre de înfrumusețare dedicate unghiilor în orașe cu mai puțin de 9 000 de locuitori, mai multe decât brutăriile care s-au deschis în această zonă viticolă.

Potrivit filialei locale a Adie (Association pour le droit à l’initiative économique), specializată în credite pentru crearea de întreprinderi, proiectele legate de unghii prezentate în acest teritoriu de femei tinere și necalificate se află în fruntea listei cererilor de finanțare.

În toată Franța au fost create anul trecut peste 15 000 de firme de „îngrijire a frumuseții”, impulsionate de nebunia nail art, relatează Boursorama. Un ”record în sectorul comerțului cu amănuntul”, conform Institutului Național de Statistică și Studii Economice(INSEE)

”Cererea este enormă”

Pentru Régine Ferrere, președinta Confédération Nationale de l’Esthetique et Parfumerie, piața unghiilor este înainte de toate o „fumigenă”, în special „în orașele mici și în zonele rurale”. Dar recunoaște că ”cererea este enormă”, deoarece îngrijirea mâinilor este un punct de atracție pe rețelele sociale unde nail art a fost popularizată în Franța încă din 2010.

Stimulați de ”marketingul vizual” și ”do it yourself”, postate pe TikTok sau Instagram, tinerii din Generația Z care deschid mici centre sau oferă tratamente dedicate la domiciliu sau în saloane de coafură, reprezintă în prezent 90% din această piață înfloritoare.

Dar  controverse legate de igienă, un tratament prost făcut sau un produs neconform pot crea rapid „o prejudecată care este întotdeauna greu de șters”, subliniază Johanna Volpert, profesor la  Kedge Business School din Bordeaux.

Guvernul trebuie să recunoască nail art ca „o adevărată profesie”, cu „reglementări reale”, a declarat Angélique Gascoin, director general al L’Onglerie.

Acest vechi producător și distribuitor de produse cosmetice, cu o sută de magazine în franciză, tocmai a deschis primul CFA (centru de formare a ucenicilor) din Franța dedicat exclusiv comerțului cu unghii la Canéjan.

Conform estimărilor directorului general, tratamentele de înfrumusețare pentru unghii și mâini ar trebui să reprezinte în curând peste 40 % din piața națională a frumuseții, evaluată la două miliarde de euro.

Prognoze pesimiste la Asociația Internațională a Energiei. Până în 2030, doar 6% dintre mașini vor fi electrice

Cu toată politica agresivă a tranziției verzi, Asociația Internațională a Energiei anunță doar o creștere anemică a mașinilor electrice până în 2030, care vor atinge un procent de 6%. În pofida ritmului frenetic al producției de panouri solare, sector care are acum probleme din cauza necorelării cu piața, asociația semnalează că cererea globală de căldură va depăși expansiunea surselor regenerabile, conducând la o creștere a utilizării combustibililor fosili și la o majorare cu 5% a emisiilor anuale de dioxid de carbon în următorii 6 ani.

Ritmul de creștere a surselor regenerabile în transporturi, industrie și clădiri se va dubla până în 2030, comparativ cu ritmul din 2017 până în 2023, se arată într-o analiză a Asociației internaționale a Energiei (IEA). Pentru transport, energia electrică regenerabilă reprezintă jumătate din această creștere, condusă de adoptarea vehiculelor electrice și urmată de biocombustibili, cu contribuții mici din biogaze, hidrogen și e-carburanți.

Cu toate acestea, ponderea surselor regenerabile de energie în transport va crește doar cu două puncte procentuale, până la 6% în 2030. Pentru căldură, consumul de surse regenerabile va crește cu peste 50%, determinat de utilizarea energiei regenerabile pentru căldură în industrie și clădirile fără consum de energie, urmată de bioenergie.

”Cu toate acestea, cererea globală de căldură va depăși expansiunea surselor regenerabile, ceea ce va duce la creșterea utilizării combustibililor fosili și la o creștere cu 5% a emisiilor anuale de dioxid de carbon (CO2) din sector din 2024 până în 2030. Totodată, ponderea combustibililor din surse regenerabile în cererea totală de energie va rămâne sub 6% în 2030, în ciuda accelerării creșterii”, se arată în analiza IEA.

Cozi interminabile pentru ”agățarea” de rețea

Investițiile în infrastructura rețelei sunt în urmă, iar proiectele mai avansate așteaptă să fie conectate, atrage atenția IEA. Cel puțin 1.650 GW de capacitate regenerabilă se află în prezent în stadii avansate de dezvoltare și așteaptă o conectare la rețea, cu 150 GW mai mare decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, cozile de așteptare pentru proiectele aflate în stadiile incipiente de dezvoltare au scăzut, proiectele fie mergând înainte, fie renunțând – unele fără penalități – din cauza lipsei de progres. Cozile pentru a integra stocarea energiei sunt, de asemenea, semnificative pe măsură ce implementarea crește.

De cealaltă parte, producătorii de energie solară fotovoltaică reduc planurile de investiții din cauza unei surplus de aprovizionare și a prețurilor record scăzute. Capacitatea globală de producție solară este de așteptat să atingă peste 1.100 GW până la sfârșitul anului 2024, mai mult decât dublul cererii proiectate de fotovoltaice. Această ofertă excesivă a făcut ca prețurile modulelor să scadă de peste jumătate de la începutul lui 2023, ceea ce a condus la marje nete negative pentru producătorii integrați de fotovoltaice solare în 2024. Condițiile dificile de piață au dus la anularea proiectelor de aproximativ 300 GW de polisiliciu și 200 GW de capacități de fabricare a plachetelor, evaluată la aproximativ 25 miliarde dolari, se precizează în raportul IEA.

China, lider absolut al pieței

Până în 2030, se așteaptă ca China să mențină peste 80% din capacitatea globală de producție pentru toate segmentele de producție fotovoltaice. Între timp, capacitatea de producție a celulelor solare și a modulelor aproape se va tripla în Statele Unite și India. Cu toate acestea, fabricarea modulelor fotovoltaice în Statele Unite și India costă în prezent de două până la trei ori mai mult decât în ​​China, iar acest decalaj este setat să rămână în vigoare în viitorul previzibil, consider IEA. În schimb, sectorul producției de turbine eoliene are nevoie de mai multe investiții pentru a evita blocajele lanțului de aprovizionare până în 2030. Capacitatea globală de producție eoliană onshore ar putea ajunge la 145 GW, cu puțin peste instalațiile așteptate în 2030, în ciuda stimulentelor disponibile în Europa, Statele Unite și Asia de Sud-Est. Pentru eolianul offshore, situația este și mai gravă. Fără noi proiecte de producție, blocajele lanțului de aprovizionare ar putea întârzia lansarea energiei eoliene offshore în statele membre ale UE, care urmăresc obiective ambițioase pentru 2030.

VIDEO. Accident grav în București. O mașină a „zburat” de pe șosea și a căzut în Pasajul Lujerului, pe linia tramvaiului 41

2

Un accident grav a avut loc miercuri după-amiază în zona Pasajului Lujerului din Bucureşti. O mașină s-a răsturnat, ajungând pe linia de tramvai și blocând circulația acestor mijloace de transport în comun. STB a anunțat deja că s-a înființat linia navetă 641.

Din primele informații, autoturismul ar fi lovit gardul de protecţie al Pasajului Lujerului, după care ar fi căzut pe plafon. În urma accidentului, șoferul a fost dus la spital.

„Astăzi, în jurul orei 14:07, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la un accident rutier în zona Pasajului Lujerului din Sectorul 6. Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul a ieşit din parcarea centrului comercial Plazza România, a pătruns pe spaţiul verde şi lovit gardul de protecţie al Pasajului Lujerului, după care a căzut pe plafon”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei, potrivit stirileprotv.ro.

Despre conducătorul auto, un bărbat de 46 de ani, s-a anunțat că a fost transportat la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

STB: Pentru preluarea fluxului de călători, s-a înființat linia navetă 641

Cum anume s-a putut produce accidentul rutier urmează să stabilească oamenii legii, care au început deja cercetări în acest caz, pentru a se lămuri exact condițiile în care s-a întâmplat totul. În tot acest timp, traficul rutier în zonă a fost restricționat, pe sensul dinspre Bulevardul Timişoara către şoseaua Virtuţii.

„Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru determinarea cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul rutier. Traficul rutier în zona de producere a accidentului este restricţionat pe sensul de deplasare dinspre Bd. Timişoara către şos. Virtuţii”, a mai transmis sursa citată.

Totodată, STB a anunțat că, urmare a accidentului rutier și a faptului că linia 41 a fost blocată la intrarea în Pasajul Lujerului, s-a înființat linia navetă de autobuz 641. „Linia 41 – blocată la intrarea în Pasajul Lujerului, pe sensul spre Piața Presei, din cauza unui autoturism răsturnat pe calea de rulare a tramvaielor. Pentru preluarea fluxului de călători, s-a înființat linia navetă 641 (între Ghencea și Piața Presei) – s-a anunțat într-un mesaj postat pe pagina de X (fostă Twitter) a STB SA Clienti.

NATO cheltuie frenetic pentru apărare. Avioanele F-35, ”built for Romania”

Președintele Slovaciei a declarat că a fost un „moment emoționant” atunci când primele avioane de luptă F-16 nou achiziționate au aterizat în țara sa în luna iulie. Ministrul polonez al apărării a calificat drept transformațională o comandă de elicoptere Apache. La București, panourile publicitare proclamă cu mândrie că avioanele F-35 sunt „construite pentru România”.

În prezent, pe flancul estic al NATO nu lipsesc preocupările legate de echipamentele militare. Împreună, 14 state membre au majorat cheltuielile de apărare de la invazia Rusiei în Ucraina la un nivel nemaiîntâlnit de la căderea comunismului, notează Bloomberg. Se ridică la 70 de miliarde de dolari numai în acest an.

Cu toate acestea, comenzile de avioane, elicoptere, tancuri și sisteme de rachete au scos la iveală cât de mult mai trebuie făcut pentru a ajunge la standardele NATO în cel mai periculos moment de după Războiul Rece.

Se încearcă construirea capacități militare neglijate de decenii, în timp ce apărarea a trecut în plan secund după dispariția Pactului de la Varșovia și sfârșitul conflictelor din Balcani.

Țările din regiune sunt cele mai mari cheltuitoare ale alianței militare în raport cu mărimea economiilor lor. Totuși, este vorba doar de o fracțiune din ceea ce este necesar. Apoi, acest nou echipament necesită personal cu competențele potrivite.

Trezirea la realitate

„După ce nu am făcut aproape nimic în acest domeniu timp de 20 de ani, este practic un salt de la mașini de prima sau a doua generație direct la a patra sau a cincea generație”, a declarat generalul Daniel Zmeko, șeful Statului Major al forțelor armate slovace. „Este ca și cum ai trece de la un computer cu procesor 386 la cele mai avansate soluții de rețea multi-core de astăzi”.

În prima sa zi în calitate de nou secretar general al NATO, săptămâna trecută, Mark Rutte a îndemnat statele membre să investească mai mult și să elimine decalajele de capacități.

Flancul estic al NATO a fost stimulat pentru prima dată să crească cheltuielile militare atunci când Rusia a anexat Crimeea în 2014 și apoi a trecut la trepte superioare. Estonia, de exemplu, a cheltuit mai mult în ultimele 18 luni decât în ultimii 30 de ani, a declarat Magnus-Valdemar Saar, șeful agenției de achiziții pentru apărare din țara baltică.

Dar criticii spun că Europa de Est abia acum realizează investițiile care ar fi trebuit să aibă loc din momentul în care primele țări au aderat la NATO în 1999.  În schimb, acestea s-au bazat pe aliații occidentali, iar  guvernele și-au mutat atenția asupra cheltuielilor în rețelele de telecomunicații, transportul și locuințele.

Statele estice și-au redus capacitățile de apărare, adesea la o fracțiune din ceea ce erau în timpul Pactului de la Varșovia, adversarul NATO din era comunistă. Slovacia, de exemplu, are doar 30 de tancuri, față de 960 când s-a separat de Cehoslovacia în 1993.

Polonia, campioana regiunii

Națiunile din Europa de Est reprezintă cinci din cele șapte țări care cheltuiesc cel mai mult pentru apărare în cadrul NATO ca procent din PIB în acest an, potrivit estimărilor alianței militare.

Polonia este numărul 1, depășind 4% din PIB. La mai puțin de o lună după invazia Ucrainei, parlamentul a aprobat legislația care a mărit bugetul și a creat un fond special pentru finanțarea achizițiilor costisitoare.

Comenzile includ zeci de avioane de luptă, peste 1 300 de tancuri din Coreea și SUA și 100 de elicoptere de atac AH-64E Apache de la Boeing  care, la 10 miliarde de dolari, reprezintă cea mai mare achiziție făcută vreodată de Polonia. În august, guvernul a semnat un acord de 1,2 miliarde de dolari cu Raytheon Technologies  pentru a produce componente de apărare aeriană Patriot.

Presiunea exercitată asupra bugetelor de stat din regiune va deveni mai clară la sfârșitul acestui an, când statele membre NATO își vor prezenta noile planuri de apărare, inclusiv angajamentele de cheltuieli până în 2044.

Elena Lasconi în campanie, derapaj grav la adresa femeilor victime ale violenței domestice. ONG-urile și liderii de opinie o taxează dur

3

Încercarea Elenei Lasconi de a lansa o moțiune de cenzură speculând politic violența domestică și abuzul împotriva femeilor a avut un efect de bumerang. În timp ce societatea civilă a cerut ca Lasconi să prezinte scuze publice, mediul politic feminin a condamnat în termeni duri derapajul șefei USR. Mai mult, europarlamentarul Gabriela Firea a cerut o autosesizare din partea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Derapajul Elenei Lasconi de la lansarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului nu a rămas fără ecou în spațiul public, ONG-uri, dar si femeile din politică ale principalelor partide au taxat în termeni duri ieșirea necontrolată a prezidențiabilei.

Lasconi: “Amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie peste ceafă”

Ieșirea total nepotrivită a președintei USR nu doar că aduce atingere femeilor victime ale violenței domestice, ci arată și lipsită de empatie ori diplomație a unui politician care are pretențiile unei curse prezidențiale.

Semnați moțiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie peste ceafă, dar care rămân în relație doar pentru că beneficiază de bani și alte privilegii”, a declarat Elena Lasconi cu referire la membrii PNL, pe care i-a invitat astfel, într-un mod total neinspirat, să semneze moțiunea depusă de USR împotriva guvernului.

FILIA: “Asocierea este inacceptabilă”

ONG-ul Centrul Filia a avut o reacție dură în privința Elenei Lasconi, catalogând declarațiile acesteia ca fiind sexiste și inacceptabile. Totodată, Filia i-au solicitat Elenei Lasconi să își ceară scuze public pentru derapajul său.

“Ne arătăm revolta și îngrijorarea cu privire la aceste declarații și atitudini care încurajează violența împotriva femeilor și le blamează pe victimele violenței domestice. (…) Suntem dezamăgite de această poziție venită din partea unei lidere politice care nu ar trebui să instrumentalizeze subiectul atât de grav și important al violenței domestice pentru capital politic. Aceste poziții nu fac decât să contribuie la mediul sexist și machist din politică – un mediu în care multe femei ajung să fie victimele abuzurilor din partea colegilor de partid sau adversarilor politici”, se arată în declarația scrisă de Centrul Filia.

Europarlamentari și miniștri femei din mai multe partide condamnă la unison derapajul Elenei Lasconi

Candidata USR la prezidențiale a reușit, în plin conflict public dintre PSD și PNL, să unească opiniile femeilor demnitari din ambele partide. Acestea au criticat la unison ieșirea necontrolată a Elenei Lasconi.

În timp ce ministrul PNL al Justiției, Alina Gorghiu a catalogat ieșirea șefei USR ca neinspirată și lipsită de empatie, europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat că așteaptă o autosesizare a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

„Nici o femeie: soție, prietenă, logodnică, iubită, fie ea și “amantă”, nu ar trebui să fie stigmatizată, batjocorită, caricaturizată, mai ales de către alte femei! Ce așteptări putem avea de la bărbați, dacă femeile nu înțeleg situațiile nefericite în care se pot afla alte femei? Fie că este vorba despre abuzuri psihologice, sexuale, violență domestică sau de limbaj, drama victimelor – din orice “categorie” de femei ar face parte – nu ar trebui folosită în scop politic. Mai ales din partea unor femei, care ar trebui să fie solidare cu suferințele fizice sau emoționale”, a spus Gabriela Firea.

Nu știu pe cine o să votez, dar știu sigur că nu o să-l votez pe Ciucă

Ciucă a fost la ProTv. S-a comentat mult subiectul, dar peste o chestie s-a trecut foarte ușor. La întrebarea „dacă ați fi comandantul unei unități militare, ce sarcini le-ați da soldaților Ciolacu, Geoană, Simion, Orban și Lasconi?”, Ciucă a răspuns „la curățat cartofii – Simion. Geoană – la lustruit bocancii. De serviciu la gospodăria agro-zootehnică – Lasconi. Șoferul comandantului – Ciolacu. Să frece podelele – Orban.”

Trecem peste faptul că „brava oștire” n-a avut gospodării agro-zootehnice și a torpilat digestiv soldații cu fasole nespălată și fiartă într-o singură apă. Fără să vrea, Ciucă a dat definiția armatei române de pe vremea comunismului și până spre anii 2000. Așa au fost tratați recruții și de-aia au murit la inundațiile din 1970, la cutremurul din 1977 (când au căutat oameni sub dărâmături) și la revoluția din 1989. Discutând despre șase posibili (imposibili) subordonați, Ciucă n-a vorbit despre vreo abilitate militară. Pentru că așa ceva a existat prea puțin, a fost ceva parazitar în armată. Acolo a existat doar umilirea băieților care de abia terminaseră liceul și au fost luați cu arcanul (adică japca la masculin) de lângă mamele lor.

Mai grav e că unii primesc PENSII SPECIALE (mai mari decât ale medicilor și ale profesorilor) fiindcă au batjocorit niște tineri, punându-i să curețe cartofi și să lustruiască bocanci.

Dacă așa – și e clar că așa – a avansat domnul Ciucă până la tablele de general, atunci toți cei care îl vor vota ar trebui să aibă remușcări. La ce ne-ar folosi să fie șef al Statului un general? România e cumva o dictatură militară din America de Sud? Atunci să facem versuri eroice. „Tineri recruți, Noriega și Pinochet/ spălau și ei câte-un closet.”

Bravo, PNL! Ar trebui să reprezinți civilii și afacerile, dar ai venit cu un general! Dragă PNL, fiindcă ești partidul pe care am pus ștampila de cele mai multe ori, vreau să-ți transmit câteva gânduri despre candidatul tău, sedimentate după emisiunea de la ProTv.

Ciucă e un mediocru umflat electoral. În mod normal, poate intra în turul doi doar dacă ar candida împotriva strategilor apeviști de la Antena 3 Sienen. Biden e mai rapid în reacții decât Ciucă. Nu știu pe cine o să votez, dar știu sigur că nu îl voi vota pe Ciucă. Domnul general e un omagiu adus de armata română plăcintei cu dovleac. Și Steaua e FCSB.

Crater apărut brusc, în Capitală. Mașină căzută într-o groapă, în Sectorul 6/Primarul Băluță, reacție dură la adresa lui Nicușor Dan

0

O maşină a fost aproape „înghițită” de o groapă apărută brusc, în Sectorul 6, la trecerea unei mașini de salubrizare. Incidentul a avut loc miercuri. Primăria Sectorului 6 a ieșit cu precizări în acest caz. Totodată, a reacționat și edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, care a trimis săgeți la adresa primarului general al Capitalei. „Bucureștiul se prăbușește, bucată cu bucată, stradă cu stradă, sub „greutatea” scaunului primarului general” – susține Băluță.

O maşină a căzut, miercuri, într-o groapă formată în asfalt pe un teren privat care este în proprietatea unei societăți din Sectorul 6, potrivit digi24.ro. Deținătoarea maşinii şi copilul ei de 5 ani erau lângă vehicul, la momentul producerii incidentului. Totul s-ar fi întâmplat la trecerea unui utilaj de salubrizare. De altfel, din imaginile surprinse la fața locului se poate observa că și mașina de salubrizare a rămas cu o roată în acea groapă iscată în drum.

Primăria de sector: „Primăria Sectorului 6 nu are şi nu a avut lucrări în zonă”

În acest caz au apărut precizări de la nivelul primăriei de sector. Primăria Sector 6 susţine că incidentul nu s-a produs în curtea unei instituţii de învăţământ, cum se aflase inițial.

„Dezminţim informaţia că surparea s-a petrecut în curtea unei instituţii de învăţământ. Incidentul a avut loc pe calea de acces din Strada Regiei nr. 2, care este teren privat şi se află în proprietatea unei societăţi. Înainte de ’89, aici a funcţionat Fabrica de Ţigarete”, a transmis, miercuri, Primăria Sector 6.

Instituţia precizează că terenul s-a surpat deasupra unei conducte de utilităţi, unde au avut loc lucrări de-a lungul timpului, din cauza greutăţii cumulate a maşinii parcate şi a autoutilitarei, care aparţine unei firme de salubrizare, oprite pentru a ridica gunoiul, potrivit sursei menționate.

„Primăria Sectorului 6 nu are şi nu a avut lucrări în zonă. Reţelele de utilităţi sunt administrate de către Primăria Municipiului Bucureşti”, a ales să precizeze sursa citată.

Reacția primăriei de sector a venit după ce în primă fază s-a anunțat, de la poliție, că incidentul ar fi avut loc în curtea unei unităţi de învăţământ.

„Astăzi, 9 octombrie 2024, în jurul orei 08.30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism ar fi căzut într-o groapă formată în urma surpării asfaltului, în curtea unei unităţi de învăţământ, din Sectorul 6. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 20 Poliţie care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei. Conform aceleiași surse, maşina era staţionată, iar în momentul în care ar fi trecut o autoutilitară de salubrizare, asfaltul ar fi cedat.
La fața locului au ajuns echipaje de la ISU, dar și reprezentanţi ai Serviciului Disciplină în Construcţii.

„Menţionăm faptul că, proprietarul maşinii, o femeie în vârstă de 43 de ani şi copilul acesteia, în vârstă de 5 ani, se aflau lângă autovehicul în momentul producerii incidentului. La faţa locului au sosit şi echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentanţi ai Serviciului Disciplină în Construcţii Sector 6, dar şi reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 6 şi un echipaj SMURD, care i-a acordat femeii îngrijiri medicale”, a mai transmis sursa citată.

În acest caz se fac cercetări, pentru a se stabili exact ce anume s-a întâmplat.

Primarul Băluță, trimitere la situația planșeului Unirii: „Este declarat, de către experți, un PERICOL PUBLIC”

După producerea incidentului din Sectorul 6, edilul de la Sectorul 4 a transmis un mesaj, pe Facebook, în care aduce în discuție situația Planșeului Unirii. Planșeu despre care amintește că experții l-au declarat „pericol public”. Daniel Băluță arată cu degetul în direcția primarului general Nicușor Dan. „Sper că astfel de imagini îl vor trezi la realitate pe primarul general și că acesta va debloca lucrările ce trebuie făcute în tot orașul și va pune pe primul loc, așa cum ar trebui, siguranța oamenilor”, susține Băluță, într-o postare căreia i-a atașat mai multe fotografii considerate concludente.

„Bucureștiul se prăbușește, bucată cu bucată, stradă cu stradă, sub „greutatea” scaunului primarului general, care vrea un scaun și mai mare, dorindu-și să prindă toată puterea în propriile sale mâini, prin centralizarea la Primăria Generală a serviciilor publice și a resurselor primăriilor de sector.

Astăzi s-a întâmplat în Sectorul 6, pe Șoseaua Orhideelor, unde asfaltul s-a surpat din senin și a „înghițit” mai multe mașini. În luna mai, s-a întâmplat același lucru și în Sectorul 1, pe strada Witting.

Mâine, Doamne-Ferește!, s-ar putea întâmpla și la Piața Unirii, unde planșeul Unirii, vechi de aproape 100 de ani și pe care râul Dâmbovița îl macină în fiecare zi, este declarat, de către experți, un PERICOL PUBLIC, pe care însă, primarul general Nicușor Dan nu vrea să-l recunoască!

Sper că astfel de imagini îl vor trezi la realitate pe primarul general și că acesta va debloca lucrările ce trebuie făcute în tot orașul și va pune pe primul loc, așa cum ar trebui, siguranța oamenilor!”, a scris miercuri, 9 octombrie, primarul Daniel Băluță, pe pagina sa de Facebook.

Antrenor de lot național, acuzat de DIICOT că a recrutat trei sportive pentru practicarea prostituției

1

Un antrenor de lot național a intrat în vizorul DIICOT. E vorba despre un dosar în care s-au făcut, miercuri, două percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța.

Antrenorul lotului național de bob și sanie al României, Paul Neagu, este acuzat de procurorii DIICOT că ar fi recrutat trei sportive, „prin abuz de autoritate”, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției, potrivit G4Media.

Miercuri, reprezentanții DIICOT au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că s-au făcut percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, într-o cauză în care se efectuează cercetări față de doi suspecți, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată și influențarea declarațiilor.

Potrivit procurorilor DIICOT, „în perioada 2013 – 2019, suspectul, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor perfomanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției”.

Conform site-ului citat, în acest dosar este anchetat și Nassar Ghaleb, cetățean roman de naționalitate libaneză și patron al unui restaurant din Constanța. Din comunicatul DIICOT reiese că, pe lângă antrenor, „în cauză se efectuează cercetări și față de un alt suspect, cetățean roman de naționalitate libaneză, care, în perioada 2013-2019, i-a acordat ajutor autorului faptelor, prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a unor spații de cazare pe care le deținea, sportivelor lotului național, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare și masa, a efectuat plăți reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele”.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul DIICOT:

„În cursul zilei de astăzi, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de combatere a traficului de persoane au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, într-o cauză în care se efectuează cercetări față de doi suspecți, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată și influențarea declarațiilor.

În fapt s-a reținut că în perioada 2013 – 2019, suspectul, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor perfomanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.

Ulterior, suspectul le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparținând unui centru sportiv situat în Municipiul Constanţa, și le-a transportat în țară și în străinătate, respectiv în mai multe locații din municipiul Constanța precum și pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco și Letoniei.

Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de atașamentul emoțional și ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului național feminin de sporturi de iarnă.

De asemenea, la data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să își retragă ori să își schimbe declarațiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicații mobile și i-a transmis un document care conținea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în fața unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă.

Ulterior, la data de 08.05.2023 suspectul a însoțit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanța, în vederea autentificării înscrisului sus-menționat, document care, ulterior, a și fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poștale.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că suspectul a avut ca scop consolidarea relațiilor de prietenie cu persoane influente, cu resurse financiare considerabile, acesta inițiind contacte cu oameni de afaceri și persoane publice cu influență, cunoscute în România și în municipiul Constanța.

Astfel, suspectul a identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-și metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-și satisface dorințele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său și pentru a câștiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora.

În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia și persoanelor din anturajul său și o modalitate de a le menține în starea de dependență emoțională, în scopul exploatării sexuale.

Totodată, în cauză se efectuează cercetări și față de un alt suspect, cetățean roman de naționalitate libaneză, care, în perioada 2013-2019, i-a acordat ajutor autorului faptelor, prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a unor spații de cazare pe care le deținea, sportivelor lotului național, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare și masa, a efectuat plăți reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele.

Precizăm faptul că, prezenta cauză, a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală la data de 05.10.2023, în urma declinarii competenței de soluționare dispuse de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, prin ordonanța din data de 04.10.2023.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi aduse în, vederea audierii, un număr de două persoane.

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție”.