Am să vă supun atenției un material scris de analistul Franz Stefan-Gady, fost la Institutul Internațional de Studii Strategice din Londra și care a fost publicat în revista de limbă germană Der Pragmaticus. Cine este acest tip? Stefan-Gady (alias @HoansSolo) este un cercetător apreciat care și-a petrecut ultimii ani călătorind în Ucraina pentru a înțelege mai bine războiul împotriva Kievului și mașina de război a lui Vladimir Putin.

Analiza sa reflectă un anumit tip de realism și urgență pentru continentul european din acestă cauză mi-am permis să îl prezint. Este unul dintre articolele care avertizează Europa despre vulnerabilitățile pe care le are în domeniul securității. Elementul esențial prezent în material este acela care ne spune că există limite serioase la cât de mult ne poate ajuta SUA, în cazul în care Rusia declanșează un război major cu NATO. Întâi câteva considerente personale: războiul Rusiei împotriva Ucrainei a dezvăluit starea jalnică a armatelor europene și a industriilor de apărare după decenii de dividende de pace, precum și de dependența lor profundă de SUA; o a doua președinție a lui Trump ar putea reduce drastic sprijinul SUA pentru apărarea Europei; indiferent  de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, degradarea mediului de securitate european și prioritățile în schimbare ale SUA înseamnă că Europa trebuie să fie pregătită să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare.

Este clar că Europa are nevoie de un plan pentru deceniul următor care să dezvolte un „pachet complet de forțe”, inclusiv capabilitățile de sprijin de luptă și facilitatorii cheie care sunt furnizați în prezent în principal de SUA. Trebuie să gândim reconstrucția Ucrainei și pe acestă linie Giorgia Meloni și-a anunțat disponibilitatea unui summit la Roma anul viitor. De la Războiul Rece încoace politicile europene de apărare se confruntă cu cel mai important test de stres. Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a adus războiul înapoi în inima Europei și a dezvăluit cât de dependenți sunt europenii de Statele Unite pentru apărarea lor. Acest lucru i-a forțat pe europeni să-și revizuiască cerințele de apărare, inclusiv apărarea colectivă a continentului, și să abordeze starea jalnică a planurilor lor militare actuale. Gady scrie: ”un scenariu de amenințare pentru NATO este că Rusia va ocupa rapid părți din Țările Baltice înainte ca Occidentul să poată reacționa; este mai important ca oricând ca Europa să se poată apăra pentru a limita opțiunile militare ale Rusiei; conform noilor calcule SUA nu poate trimite decât aproximativ un sfert din soldații și armele sale în Europa; acesta este motivul pentru care Europa ar trebui să investească masiv în abilitățile de conducere și eficacitatea în luptă a armatelor sale pentru a descuraja în mod eficient Moscova”.

Dacă va fi reales președinte al SUA în această toamnă, Donald Trump a sugerat că va reduce sau va elimina drastic sprijinul militar al SUA pentru Europa.  Luați în considerare următoarele: „din cei aproximativ 450.000 de soldați activi din armata SUA, doar aproximativ 122.000 au putut fi trimiși în Europa”, scrie Stefan-Gady și „din cele peste 2.600 de tancuri de luptă, americanii ar putea aduce în Europa în jur de 700, iar dintre cele 40 de submarine ale lor, probabil doar patru ar fi folosite.

Concluzie: Europa trebuie, indiferent de Donald Trump, să poată duce un război și să-și descurajeze inamicii fără sprijinul major al SUA.” Cu toate acestea, potrivit materialului lui Stefan-Gady despre capacitățile NATO, „nicio țară europeană nu este în prezent în poziția de a conduce o unitate mare, cum ar fi un corp de armată (până la 50.000 de oameni), cu atât mai puțin o armată, fără sprijinul american”. Și asta este o mare problemă. Câteva detalii pe care Stefan-Gady le dă: capitala Lituaniei, Vilnius, „se află la doar 30 de kilometri de granița cu Belarus și, prin urmare, în raza de acțiune a artileriei grele rusești”, scrie Stefan-Gady. Potrivit planificatorilor NATO, „Obiectivul strategic pentru Rusia în acest scenariu este de a ocupa orașul Vilnius pentru a forța NATO să înceteze lupta sub amenințarea folosirii armelor nucleare”. Scopul mai larg al Rusiei „ar fi să distrugă NATO și să facă SUA să-și piardă credibilitatea”. Stefan-Gady prezice că războiul de tranșee s-ar întoarce foarte probabil în Europa, doar că de această dată „de la Marea Baltică sau de la Kaliningrad prin zona Suwalki până în Belarus”. Conform logicii asociate, „Rusia ar putea săpa, ca în Ucraina, și să construiască poziții defensive dense, securizate de centuri largi de mine”.

La urma urmei, Stefan-Gady avertizează: „Nici o forță NATO nu are experiență practică în ceea ce privește modul în care să depășească astfel de sisteme defensive” și „Orice încercare ar provoca, prin urmare, nenumărate victime”. Aici are dreptate. Una din lecțiile ofensivei ucrainene din vara anului 2023 ne-a demonstrat că nu s-a putut trece peste ”Linia Surovikin” compusă din trei linii fortificate cu dinți de dragon și terenuri minate. Centrul american pentru Studii Strategice și Internaționale notează că „fortificațiile rusești din Ucraina sunt cele mai mari instalații defensive din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”. Rușii au început să le construiască în octombrie 2022, după o contraofensivă reușită a forțelor armate ucrainene în regiunile Harkov și Herson. Ca urmare, în sudul Ucrainei au reușit să creeze o zonă defensivă de sute de kilometri.

Această linie de apărare are mai multe componente. Astfel de lini constau într-un șanț antitanc mare care nu poate fi traversat de vehicule blindate. Apoi există o linie de așa-numiți „dinți de dragon”, formată din piramide de beton dispuse pe trei până la cinci rânduri iar între acestea există bariere explozive pentru mine. Și abia după aceea vine linia de tranșee și șanțuri. Tot ceea ce se află în fața liniei principale de tranșee armate (uneori din beton) se numește „forefield/câmp aterior”. Acesta ar trebui să întârzie înaintarea forțelor ucrainene. „Forefield-urile” sunt minate la maximum – sunt zone imense impracticabile care trebuie depășite pentru a ajunge la liniile principale de apărare. În același timp, există deja poziții rusești în această zonă, dar mai degrabă sub forma unor „găuri de vulpe” – sisteme de tranșee și adăposturi mici. Aceste găuri de vulpe și mici adăposturi pentru personal se transformă apoi în tranșee ramificate care pot înconjura o zonă spre exemplu un sat. Mergem mai departe și vorbim de apărarea antiaeriană și antirachetă.

„Membrii europeni ai NATO ar putea furniza împreună doar cinci la sută din echipamentul necesar pentru a proteja trupele din țările baltice, marile orașe și alte infrastructuri critice importante”, scrie Gady. Membri NATO au doar 36 de astfel de sisteme; „În cele două scenarii baltice ar fi necesare 70 până la 90 de sisteme de apărare aeriană cu rază lungă doar pentru a proteja unitățile NATO de la sol”, estimează el. „Ar mai fi necesare 50 de sisteme suplimentare de apărare aeriană de rază lungă în Europa de Est pentru a proteja orașele și infrastructura critică”, avertizează Stefan-Gady. Și asta nu este ceva care poate fi remediat printr-o grămadă uriașă de numerar, deoarece „între semnarea contractului, producția și livrarea unui singur sistem, cum ar fi un M902 Patriot, pot trece mai mult de patru ani”, le reamintește el cititorilor. SUA este într-adevăr singura care poate să creeze  „astfel capacitățile necesare pentru un astfel de război (pe două fronturi) în industriile naționale de armament”.

În cazul în care se produce această răsturnare herculeană, „calculele rusești și chineze (într-un război pe două fronturi împotriva SUA și NATO) ar putea să nu funcționeze”, spune Stefan-Gady. ”Dar acest lucru pare extrem de improbabil în prezent”, admite el. Și chiar dacă se produc astfel de schimbări în industrie, „rămâne neclar dacă Occidentul are voința de a îndura un lung război de uzură”, mai ales având în vedere înclinațiile sale istorice puternice către izolaționism. Trebuie să realizăm în Europa va trebui să facem mai mult pentru propria noastră securitate, indiferent dacă Trump va fi ales! SUA nu vor mai fi dispuse și capabile să facă atât de multe în timp ce amenințările devin mai mari în Asia. Procesul de planificare a apărării al NATO și procesele paralele ale UE au identificat deficiențele apărării europene, dar Europa trebuie să depășească mai multe provocări pentru a le rezolva. Țările europene au nevoie de un plan robust, susținut pe parcursul unui deceniu, pentru a-și consolida capacitatea de a apăra Europa cu mai puțină Americă, dacă își doresc securitate!