Ilie Bolojan, proaspăt așezat în jilțul de premier, a anunțat răspicat și cu un aer de determinare aproape hollywoodian că vrea „curățenie în aparatul de stat”. Așa cum alții își propun să slăbească după sărbători sau să citească mai mult, Bolojan amenință că aduce ordinea în toată România. Dar, cum ne-au învățat și celelalte guverne de până acum, curățenia începe mereu de jos – adică de la buzunarul contribuabilului – și se termină, miraculos, în fotoliile încăpătoare ale Palatului Victoria. Nu s-a atins de salariile babane de la companiile de stat, dar i-a amenințat pe români că-i paște un șomaj fără plată.

Prima măsură a „reformei” a fost numirea a nu mai puțin de 18 consilieri personali și nu, nu este o glumă! Optsprezece! Și nu orice consilieri: majoritatea sunt nume cunoscute din „vechea gardă”, personaje reciclate din sertarele prăfuite ale administrației românești. Unii și-au schimbat costumele, alții, doar instituția. Toți au în comun ceva esențial: un salariu generos și un CV decorat cu funcții bugetare, nu cu performanță profesională.

Cu un deficit bugetar care pândește de după fiecare colț de minister, noul premier a găsit totuși resurse să angajeze un regiment de „sfătuitori” și asta în timp ce populația este invitată la austeritate: reduceri de cheltuieli, taxe în plus, promisiuni vagi și inevitabilul discurs cu „e spre binele vostru”.

De unde se taie? De la fraieri, evident!

Curățenia anunțată cu surle și trâmbițe de premierul Ilie Bolojan nu pare să includă și marile „bucătării bugetare”, unde se toacă gros banul statului. Nu, dom’le, acolo se face performanță, se generează „valoare strategică”, se asigură „suveranitatea energetică” și alte formulări demne de un powerpoint cu tranșe FMI! De fapt, acolo e vaca de muls, nu de tuns, hai s-o spunem pe-a dreaptă!

În schimb, mătura reformei lovește exact unde nu deranjează pe nimeni important: prin agenții mici, structuri obscure, instituții care, în majoritatea cazurilor, oricum își făceau treaba discret și modest. De exemplu, Agenția Națională pentru Romi, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului sau Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Da, fix acolo unde impactul bugetar e simbolic, dar gestul dă bine în conferințe de presă și pe la emisiuni tv cu sumar (întrebări și răspunsuri) dinainte pus la punct în cel mai mic detaliu!

Și ca să pară că „se face ceva”, s-a trecut la reducerea posturilor cu până la 50% în unele dintre aceste instituții. Ce nu s-a redus, însă, e numărul consilierilor personali ai premierului. Optsprezece la număr, să nu uităm! Ăștia 18 parcă sunt un guvern în miniatură, dar fără responsabilitățile aferente.

Despre TAROM, ROMATSA, Romsilva sau Nuclearelectrica, nici vorbă! Acolo nu se face curățenie, acolo e de muls. Acolo sunt băieții mari. Cu influență, contracte și prieteni la cabinet. Cine se atinge de ei riscă să fie „eficientizat” la rândul lui – dar nu în sensul reformei! Iar Bolojan știe asta, de aia nu umblă pe „cărbuni încinși”, cum sunt numite aceste companii de stat.

Meritocrație cu cravată de partid

Una dintre piesele de rezistență ale discursului lui Ilie Bolojan este „meritocrația”. Un cuvânt magic, rostit cu o pasiune aproape religioasă în fiecare apariție publică. România, ni se spune, trebuie să fie guvernată de competență, nu de carnetul de partid. Să fim conduși de profesioniști, nu de cumetri. Frumos, chiar emoționant!

Doar că, în practică, meritocrația lui Bolojan pare că vine cu un asterisc mic, de genul celor pe care le ignorăm când bifăm „am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile”. Pentru că atunci când ne uităm la cei 18 consilieri numiți, descoperim o selecție atentă de vechi cadre, oameni cu stagii solide în aparatul politic, unii trecuți prin toate guvernele posibile, indiferent de culoare. Un fel de „all stars” al sinecurii românești, de la Mihai Constantin (ex-secretar de stat în guvernul anterior) și Dragoș Hotea (la fel, pe aceeași poziție) până la Ciprian Văcaru (fost și actual consilier de stat) sau Valentin Vătăjelu (aceeași poziție și acum, și-n guvernul anterior).

Meritul ăstora? Să fi fost loiali exact cui trebuia, când trebuia. Asta, da competență! E o formă avansată de adaptabilitate administrativă: mereu util, mereu pe fază, niciodată fără o funcție. Dacă așa arată reforma, atunci poate că ar trebui redenumită – nu „meritocratică”, ci „merit-partinică”. Un mix fin între PR și reciclare.

Statul paralel îi râde în față lui Bolojan

În timp ce Ilie Bolojan se plimbă cu mopul reformei pe holurile agențiilor fără buget și fără influență, „Statul paralel” deschide șampaniile.

La Curtea Constituțională se pregătesc premii de consolare în valoare de 180.000 de lei pentru judecătorii care, în loc să vegheze la respectarea Constituției, au „rezolvat” alegerile prezidențiale ca pe o chestiune de procedură internă. Marian Enache, autorul unei decizii istorice, fără precedent – anularea votului poporului român -, pleacă acasă cu șase salarii nete și, probabil, cu sentimentul datoriei împlinite. 180.000 de lei este „prima de pensionare” pe care CCR i-o pregătește, după cum se zvonește.

Și nu, nu contează că guvernul a interzis asemenea plăți pentru restul bugetarilor! CCR nu se încurcă în detalii de genul ăsta, doar judecătorii Curții Constituționale operează cu „excepții”, „interpretări”, „reîncadrări bugetare”! Când e vorba de privilegiile lor, legea devine brusc maleabilă. De unde vor fi luați banii ăștia – câte 180.000 de lei pentru fiecare dintre cei 3 membrii ai CCR retrași din funcții? Simplu: din buzunaerele românilor. În cazul de față, se aude că banii vor fi tăiați din bugetul de investiții. Normal că de acolo, căci ce e mai important decât să investești în ieșirea liniștită din scenă a celor care țin țara în „echilibru constituțional”?

Și, apropo, nici de ăștia nu se leagă mai leagă Ilie Bolojan? Mă refer la pensionarii speciali ai SRI, MAI și MApN care trag salarii grase din universități de stat, care sunt membri în comisii, consilii, firme și ONG-uri? De eternii băieți din structuri care, cu o mână la pensie și cealaltă în buget, acumulează funcții ca pe timbre? Nu? Nici vorbă? A, am înțeles, acolo este protecție, e tăcere și complicitate! Reforma bate doar în zidurile fragile, m-am prins! Când dă de beton armat cu pile, reforma se face nevăzută.

Așadar, avem reformă, dar cu dedicație. Curățenie, dar doar la margine, și meritocrație cu prefix de partid. Plus un stat reformat pe model liberal, care miroase tot mai tare a vechi, a praf și a ipocrizie ambalată în discursuri de PR. În timp ce poporului i se cere să strângă cureaua, băieții vechi – dar niciodată scoși din priză – își rotunjesc veniturile, își schimbă funcțiile ca pe cămăși și privesc spectacolul cu zâmbetul superior al celor care știu că jocul e trucat de mult.

Bolojan nu face curățenie, cel mult rearanjează covorul sub care se ascunde gunoiul. Între timp, noi, spectatorii acestui mare exercițiu de „eficiență”, rămânem cu nota de plată, plus mopul. Că poate o să ne vină și nouă rândul, într-un final, să facem curat în România. Dar pe bune!