Acasă Blog Pagina 204

Se pregătește ceva. Comisia Europeană își face Comitet pentru situații de urgență

UE a decis să creeze un Comitet pentru situații de urgență, prezidat de Comisia Europeană, care să răspundă la situații de criză apărute pe teritoriul Uniunii Europene. Noul Regulament prevede și puteri sporite pentru Comisia Europeană, care poate face achiziții publice în numele statelor membre, de genul vaccinurilor Covid, pentru care țările au plătit și încă mai plătesc sume exorbitante. Mai mult, odată ce s-a stabilit că se va face achiziție comună, statele au interdicție de a mai cumpăra produsele respective din alte surse.

Pe motiv că trebuie să se pregătească mai bine pentru situații de criză și să nu mai fie afectată libera circulație a mărfurilor și a lucrătorilor, UE a decis să înființeze un Comitet pentru situații de urgență, care să fie condus de Comisia Europeană.  Evenimentele legate de criza provocată de pandemia de Covid-19 au evidențiat necesitatea ca Uniunea să adopte o abordare coordonată și să fie mai bine pregătită pentru posibilele crize viitoare, în special având în vedere efectele continue ale schimbărilor climatice care provoacă dezastre naturale, precum și instabilitatea economică și geopolitică mondială, se arată în Regulamentul UE.

”Alte crize care s-ar putea să necesite un răspuns mai rapid pentru a preveni barierele din calea liberei circulații pe piața internă și pentru a evita perturbările grave ale lanțurilor de aprovizionare care sunt indispensabile pentru menținerea activităților pe piața internă pot fi, de exemplu, incendiile forestiere, cutremurele sau atacurile cibernetice la scară largă. Faptul că astfel de crize constituie evenimente excepționale și bruște de natură și amploare extraordinare implică faptul că astfel de evenimente sunt în mod rezonabil neașteptate. Având în vedere faptul că nu se știe ce tip de crize ar putea să apară, producând efecte grave asupra pieței interne și a lanțurilor sale de aprovizionare în viitor, este necesar să se prevadă un instrument cu aplicabilitate în cazul unor crize foarte variate care au impact asupra pieței interne”, se precizează în Regulamentul UE.

Restricțiile vin direct de la vârf

Comitetul pentru situații de urgență va fi alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui stat membru și un reprezentant al Comisiei, acesta din urmă fiind președintele organismului creat. Comitetul va consilia Comisia Europeană în analiza informațiilor relevante în situații de criză obținute de statele membre sau de Comisie, în stabilirea faptului dacă sunt îndeplinite criteriile de activare sau de dezactivare a regimului de urgență pe piața internă, în formularea de recomandări cu privire la ce măsuri să fie alese pentru a răspunde la nivelul Uniunii situației de urgență de pe piața internă și formularea de recomandări cu privire la punerea în aplicare a măsurilor alese, precum și în efectuarea unei examinări a măsurilor naționale în caz de criză.

Totodată, acesta va contribui la analiza și dezbaterea impactului crizei asupra pieței interne, ținând seama în mod corespunzător de situația din regiunile de frontieră, în vederea găsirii unor posibile soluții și la stabilirea, după caz, a unei liste a categoriilor de persoane implicate în producția sau furnizarea de bunuri și servicii relevante în situații de criză, pentru care este necesar să se stabilească modele și formulare comune care să poată fi utilizate în mod voluntar de statele membre.

Achiziții comune

Potrivit Regulamentului UE, două sau mai multe state membre pot solicita Comisiei să lanseze o procedură de achiziții în numele sau în contul statelor membre care doresc să fie reprezentate de Comisie în vederea achiziționării de bunuri și servicii de importanță critică sau bunuri și servicii relevante în situații de criză. Ulterior, Comisia va informa toate statele membre și Comitetul pentru situații de urgență și reziliență pe piața internă cu privire la intenția sa de a desfășura procedura de achiziții publice și va invita statele membre interesate să participle.

Pasul următor va fi elaborarea unui acord-cadru cu statele membre, în care se vor stipula cantitățile maxime propuse, condițiile achiziționării sau închirierii în comun în numele statelor membre participante sau în contul acestora, inclusiv prețurile și termenele de livrare. În timpul unui regim de urgență pe piața internă, acordul care reglementează achizițiile efectuate de Comisie în numele sau în contul unuia sau mai multor state membre participante sau achizițiile publice comune ale Comisiei împreună cu unul sau mai multe state membre participante, după caz, prevăd o clauză de exclusivitate, în temeiul căreia statele membre participante se angajează să nu achiziționeze bunurile relevante în situații de criză sau serviciile relevante în situații de criză în cauză prin alte canale și să nu desfășoare negocieri paralele, se mai precizează în Regulamentul UE.

Grindeanu: Avem în lucru aproximativ 800 de km de autostradă sau drum expres. Sunt toate premisele ca anual să dăm în circulaţie în medie cam 250 de km de autostradă şi drum expres

0

Ministrul Transporturilor, Grindeanu, a declarat luni, la prezentarea programului de guvernare al PSD pe Transporturi, că în prezent sunt în lucru aproximativ 800 de km de autostradă sau drum expres în România iar până la încheierea mandatului său, la sfârşitul anului, o să ajungem cu numărul de kilometri pe care i-a dat el în circulaţie, cât a fost în funcţie, undeva 300 şi ceva spre 400 de km. Scenariul, într-o zonă mai optimistă, ar trebui să ne ducem pe la 2.300, deci să ne ducem pe la 1.200-1.300 de km în patru ani, a mai anunţat ministrul.

”Am trei ani de când conduc acest minister, dar e un domeniu în care România, şi mai ales oamenii politici, indiferent de guverne sau de miniştri, au rămas datori (..) pe acest domeniu al transportului şi a infrastructurii. Pot să spun că, după trei ani de zile, simt că s-au mişcat lucrurile pe acest domeniu”, a declarat Sorin Grindeanu într-o conferinţă de presă.

Grindeanu a anunţat că ”astăzi, când vorbim, avem în lucru aproximativ 800 de km de autostradă sau drum expres în România”. ”Până la sfârşitul anului, până la încheierea mandatului la Ministerul Transportului, o să ajung cu numărul de kilometri pe care i-am dat eu în circulaţie cât am ocupat această funcţie, undeva 300 şi ceva spre 400 de km, România având vreo 1.200 de km în total”, a explicat Grindeanu.

Ministrul a arătat că este mulţumit şi se gândeşte şi priveşte din această perspectivă lucrurile care trebuie să se întâmple pentru anul viitor, dincolo de culoarea politică a Guvernului sau a ministrul care vine la conducerea acestui minister. ”Ar trebui să ajungem undeva ca în patru ani să se circule pe încă cam 1.000 de km noi de autostradă şi drum expres. Scenariul, să zicem, într-o zonă mai optimistă ar trebui să ne ducem pe la 2.300, deci să ne ducem pe la 1.200-1.300 de km în patru ani”, a mai spus Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a declarat că ”sunt toate premizele ca anual să dăm în circulaţie în medie cam 250 de km de autostradă şi drum expres”.

”Pot să vă spun că până la sfârşitul anului acesta o să ajungem la ce mi-am propus, la 250 de km. Ba chiar pot să vă spun că, dacă lucrurile se aliniază, putem să ne apropiem chiar de 300”, a completat ministrul Transporturilor. Grindeanu a mai arătat că sunt kilometri importanţi de autostradă pe care putem să-i dăm în circulaţie, afirmând că o parte au fost daţi în circulaţie la începutul săptămânii trecute.

Despre programul de guvernare al PSD, Grindeanu a afirmat că în primul rând PSD îşi propune să conecteze portul Constanţa şi implicit municipiul Bucureşti la reţeaua europeană de autostrăzi. ”Ce înseamnă lucrul ăsta? Înseamnă că vor fi finalizate toate loturile de autostradă din jurul Bucureştiului, adică A0, vor fi finalizate şi cele patru loturi care au rămas în lucru, acum, între Piteşti şi Sibiu, şi va fi finalizat celebrul tronson cu urşi, dar fără urşi, între Marginea şi Oldea, la graniţa dintre Timiş şi Hunedoara”, a anunţat ministrul.

Pe zona feroviară, Grindeanu a spus că avem lucrări de investiţie în infrastructura feroviară. ”În acest moment, sumele pe care le primim sau le accesăm de la Comisia Europeană sunt sensibil egale dacă facem comparaţie între rutier şi feroviar. În timp, procentul va creşte în favoarea feroviarului, fiind un transport verde, aşa cum ştim cu toţii”, a spus Grindeanu, adăugând că în principiu, culoarele sunt cam aceleaşi, şi anume să legăm portul Constanţa pe zona feroviară de centrul şi vestul Europei.

”De asemenea, o prioritate pe care noi am prevăzut-o, de a moderniza magistrala 500, cea care se duce spre Ucraina. Eu sper să se ajungă la pace în Ucraina, să intrăm în zona de reconstrucţie, iar România, prin această infrastructură, când vorbim de cea feroviară, să joace un rol important în ceea ce înseamnă reconstrucţia Ucrainei”, a arătat Grindeanu.

CMF 11240017

Planul lui Trump pentru Ucraina: Putin va rămâne cu 20% din teritoriu

Fostul comandant NATO James Stavridis susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei s-ar putea sfârși la masa negocierilor prin preluarea de către Rusia a 20% din teritoriul Ucrainei.

„Sper și cred că el (Trump – n.r.) va pune presiune pe ambele părți pentru a se așeza la masa negocierilor și se va termina ca Războiul din Coreea. Adică, Putin, din păcate, în lumea reală, va avea aproximativ 20% din Ucraina, partea pe care o deține în prezent, dar restul Ucrainei este de 80%, toate aceste resurse, marea majoritate a populației, vor rămâne democratice, libere”, a declarat amiralul la CNN.

Comentând declarația lui Trump cu privire la încheierea războiului din Ucraina în 24 de ore, el a spus că va fi primul care va vota în cazul în care este nominalizat la Premiul Nobel pentru pace. El a adăugat că Ucraina va obține, de asemenea, „drumul spre NATO, poate în trei până la cinci ani”.

Întrebat de Newsweek despre cât timp ar putea continua discuțiile atunci când Trump va prelua funcția de președinte al Statelor Unite, Staspridis a spus: „Țineți cont de faptul că soluționarea prin negocieri nu este ceea ce Statele Unite pot impune, ci ucrainenii și rușii ar trebui să convină ei înșiși”, transmite nv.ua. Planul lui Trump pentru Ucraina – ce se cunoaște Donald Trump a promis în repetate rânduri că va pune capăt războiului din Ucraina în trei sau chiar într-o singură zi în cazul realegerii sale ca președinte. El a dat asigurări că ar putea face acest lucru înainte de inaugurarea oficială, în ianuarie 2025.

La 6 noiembrie, The Wall Street Journal a relatat că consilierii lui Donald Trump au prezentat diferite versiuni ale planului pentru înghețarea efectivă a liniei frontului în Ucraina. Una dintre acestea prevede refuzul aderării Ucrainei la NATO timp de 20 de ani.

Potrivit publicației, acest plan include înghețarea liniei frontului și crearea unei zone demilitarizate de aproape 1.300 km. În plus, acesta prevede abandonarea a aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei pe care țara agresoare l-a confiscat. La 7 noiembrie, relatările arătau că Biroul președintelui Ucrainei se îndoia de acest plan. „În general, putem spune că planurile reale ale președinților puțin probabil să fie anunțate în ziare”, a comentat Dmytro Lytvyn, consilierul președintelui Ucrainei pe probleme de comunicare, cu privire la informații. The Economist a relatat că oficialii din Ucraina se bazează pe două formulări publice ale „planului lui Trump”. La rândul său, The Telegraph arăta că planul lui Trump ar putea prevedea desfășurarea de trupe europene și britanice într-o zonă tampon de 1.200 de kilometri între armatele rusă și ucraineană.

Efectul Ucraina. Prețurile la gaze vor exploda în 2025

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) atrage atenția că oprirea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina va conduce la o majorare a prețurilor în 2025. După sabotarea conductelor Nord Stream, cele mai multe dintre statele UE au devenit dependente de GNL (gazele naturale lichefiate), care s-au dovedit insuficiente în primul rând din cauza infrastructurii deficitare. În plus, tarifele de transport au crescut excesiv, fiecare țară a Uniunii încercând să obțină cât mai mulți bani din transportul gazelor. 

Cele mai multe importuri de gaze naturale se mai fac în UE din Norvegia (20.5%) și din Rusia (8,6%) și foarte puțin din Marea Britanie, Algeria, Libia și Azerbaijan. În rest, Uniunea Europeană a devenit dependentă de GNL (gaze natural lichefiate), mult mai scumpe din cauza prelucrării și a transportului costisitor. În ce privește sursa GNL, marele câștigător al întreruperii aprovizionării prin conducte din Federația Rusă este SUA, care asigură 45% din importurile UE.

În ce privește Rusia, aceasta a asigurat 20% din importurile GNL în Uniune, comparativ cu 14% în 2023. Deși consumul de gaze a scăzut în UE în 2024, Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) atrage atenția că expirarea acordului de tranzit al gazelor rusești prin Ucraina în acest an va împinge Europa Centrală să caute rute alternative de aprovizionare.

Totodată, susține ACER, dacă retragerile de gaze din această iarnă depășesc semnificativ anii precedenți, UE s-ar putea confrunta cu o concurență sporită pe piețele GNL pentru 2025, care va duce la creșterea prețurilor cu ridicata a gazelor. Mai multe proiecte de producție de GNL sunt în construcție, însă noi volume majore de GNL sunt așteptate abia din 2026, potrivit ACER.

Concurență pe tarife de transport

Tarifele de transport de gaze au crescut în unele țări ale UE, fiind așteptate mai multe creșteri ale tarifelor pe termen scurt, ceea ce justifică monitorizarea efectelor modificărilor tarifare asupra comerțului transfrontalier și integrării pieței, semnalează ACER. Costurile de transport transfrontalier în UE au crescut cu aproximativ 40% din 2021 în medie, dublu față de rata inflației.

De asemenea, recentele actualizări ale metodologiilor tarifare vor avea ca rezultat creșteri suplimentare ale tarifelor, în timp ce, în general, mai mulți factori pot continua să conducă această tendință ascendentă. Printre cauzele majorării tarifelor se numără scăderea substanțială a cererii din UE, de peste 25% din 2021 până în prezent, ceea ce duce la o scădere încrucișată a fluxurilor de gaze de frontieră, expirarea treptată a contractelor de capacitate nereînnoite integral, precum și schimbarea strategiilor de rezervare, care acordă mai multă importanță produselor pe termen mai scurt. Pe de altă parte, companiile și-au accelerat recuperarea veniturilor, în așteptarea unui declin potențial mai accentuat al cererii, iar unele state, cum ar fi Germania, au adăugat și alte taxe la transport.

Care pe care

Tarifele de transport al gazelor vor juca un rol din ce în ce mai important în funcționarea pieței interne de gaze a UE în următorii ani, susținând sau împiedicând aprovizionarea cu gaze din anumite surse, cu impact mai mare în facturile consumatorilor finali, mai arată ACER. ”În viitor, evoluția tarifului la gaze va fi afectată de evoluția cererii, deprecierea activelor și ambițiile de decarbonizare. Pe fondul scăderii consumului final și a eforturilor continue de decarbonizare, se preconizează că utilizarea rețelelor de gaze va scădea în continuare, ceea ce poate crește tarifele. Costurile de transport în creștere și rezultatul cererii mai mici de rezervări de capacitate, dar și inflația mai mare și taxele suplimentare în anumite sisteme vor contribui la creșterea diferențelor prețurilor, afectând convergența acestora”, a precizat ACER.

Elon Musk duce Tesla la 1 trilion de dolari

0

Tesla a redevenit un gigant de 1 trilion de dolari, după ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA. Acțiunile au depășit pragul de 320 $ pe acțiune, însă investigațiile NHTSA asupra tehnologiei Full-Self Driving ar putea complica evoluția companiei lui Elon Musk.

Acțiunile Tesla au crescut cu aproape 30% după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale. CEO-ul Elon Musk a contribuit semnificativ la campania lui Trump. Acesta a donat cel puțin 130 milioane de dolari, în speranța de a obține reglementări federale favorabile pentru vehicule autonome. Cu un preț de peste 320 $ per acțiune, Tesla a ajuns din nou în clubul exclusivist al companiilor de tehnologie evaluate la peste 1 trilion de dolari. Totodată, averea lui Musk a depășit 300 de miliarde de dolari, iar el vizează un rol important în administrația Trump, poate chiar în crearea unui Departament al Eficienței Guvernamentale, care ar putea accelera reglementarea tehnologiilor autonome.

Deși victoria lui Trump creează perspective optimiste, Tesla se confruntă cu provocări legate de tehnologia Full-Self Driving (FSD). Săptămâna aceasta, NHTSA a cerut Tesla să reconsidere comunicarea despre FSD. Mulți o consideră înșelătoare, deoarece sistemul este doar de asistență și nu complet autonom. Tesla a fost somată să răspundă până pe 18 decembrie și se confruntă cu o investigație deschisă asupra a 2,4 milioane de vehicule echipate cu FSD, după patru accidente raportate, dintre care unul mortal. Investigația include toate modelele Tesla fabricate din 2016 încoace, inclusiv Cybertruck-ul.

La începutul lunii octombrie, Tesla a prezentat Robotaxi-ul său cu uși tip fluture și tehnologie de încărcare wireless, fără volan sau pedale. Totuși, lipsa detaliilor tehnice și a clarității operaționale au redus încrederea investitorilor, iar acțiunile au scăzut atunci considerabil. Chiar și după revenirea valorii acțiunilor, Tesla are mult de lucru pentru a câștiga încrederea publicului și a reglementatorilor. Viitorul Robotaxi-ului depinde de evoluția investigațiilor agentiei de securitate pe sosele NHTSA și de implementarea unor standarde de siguranță riguroase, aspecte care trebuie abordate înainte ca Tesla să devină un lider de încredere pe piața transportului autonom.

Conf. Univ. Dr. Ionela Costică, Prorector ASE, la Conferința: Universitățile și angajatorii trebuie să colaboreze pentru viitorul studenților

1

La Conferința „Webdidactica: Meseriile viitorului – adaptarea educației la piața muncii”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Ionela Costică, prorector al Academiei de Studii Economice (ASE), a adus în atenție un subiect esențial: importanța colaborării strânse între mediul academic și cel de afaceri. Ea a subliniat că universitățile trebuie să comunice mai bine cu angajatorii pentru a înțelege nevoile acestora și a adapta programa în consecință.

De multe ori se spune: bun, care sunt așteptările angajatorilor? Și eu vin și întreb: câte dintre instituții încearcă să discute cu angajatorii și să vadă exact de ce anume are nevoie mediul de afaceri?a întrebat Ionela Costică, evidențiind necesitatea unui dialog real și constant între cele două părți.

Prorectorul ASE a remarcat că, pentru a pregăti studenții în mod eficient pentru piața muncii, universitățile trebuie să știe exact ce caută angajatorii. „Noi, cei care îi formăm, suntem pregătiți să-i formăm la rândul nostru pe aceștia pentru a face față pieței muncii?” a întrebat ea retoric.

Pentru a răspunde acestei provocări, ASE a luat inițiativa de a organiza târguri de joburi chiar în incinta universității. „Am organizat chiar un târg de joburi pentru studenții noștri, unde inclusiv studenții din anul întâi să poată discuta cu potențialii angajatori și să vadă exact care sunt cerințele legate de acele soft skills”, a explicat Ionela Costică.

Prin facilitarea interacțiunii dintre studenți și angajatori, universitățile pot obține feedback valoros despre competențele și abilitățile căutate pe piață. „Mediul academic… trebuie să comunice mult mai bine inclusiv cu mediul de afaceri, pentru a vedea exact de ce anume are nevoie mediul de afaceri”, a subliniat ea.

Această colaborare ar ajuta real la adaptarea programei universitare, motivându-i pe studenți să își dezvolte competențe relevante. „Diploma o poți obține, bineînțeles, dacă te pregătești și, în permanență, trebuie să fii pregătit, chiar și noi trebuie să fim pregătiți”, a adăugat prorectorul.

Ionela Costică a evidențiat și importanța relației dintre profesori și studenți. Ea consideră că profesorii ar trebui să îi trateze pe studenți ca parteneri în procesul educațional. „Trebuie să considerăm elevii, studenții, partenerii noștri; învățăm reciproc unii de la alții și, automat, reușim să-i ajutăm să se dezvolte pentru piața muncii”, a spus ea.

Respectul reciproc este esențial în acest context. „Respectul nu se cumpără, ci se câștigă. Dacă tu, ca și cadru didactic, mergi în fața elevilor, în fața clasei și încerci să impui un respect cu forța, va fi greu să-i determini să te respecte”, a explicat Ionela Costică.

Un alt aspect discutat a fost eficiența consilierii în carieră. Deși există centre de orientare și consiliere, numărul mare de studenți per consilier face dificilă oferirea unui sprijin adecvat. „Nu cred că un consilier poate să asigure atenția cuvenită unui număr, să spunem, de 500 de studenți”, a observat prorectorul ASE.

Ea sugerează că o colaborare mai strânsă cu angajatorii ar putea ajuta și în acest sens, prin organizarea de workshop-uri, seminarii și alte activități care să îi pregătească pe studenți pentru realitățile pieței muncii.

Ionela Costică a punctat că educația nu trebuie să se bazeze doar pe teorie și memorare, ci și pe dezvoltarea competențelor practice. „Nu trebuie să îi determinăm pe copii să memoreze… ci să îi încurajăm să rezolve anumite studii de caz, să caute informații”, a spus ea.

Prin înțelegerea nevoilor angajatorilor, universitățile pot adapta programa astfel încât să ofere studenților abilitățile necesare. „Noi nu putem face de unii singuri”, a afirmat ea, subliniind că doar prin colaborare putem pregăti generațiile viitoare pentru provocările pieței muncii.

Mesajul Ioneliei Costică la Conferința „Webdidactica: Meseriile viitorului – adaptarea educaiei la piața muncii” a fost un apel la acțiune pentru universități și mediul de afaceri deopotrivă. Doar printr-o comunicare eficientă și o colaborare strânsă putem asigura că educația oferită este relevantă și adaptată nevoilor actuale.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin organizarea acestei conferințe, a facilitat un dialog important despre direcțiile pe care trebuie să le urmăm pentru a pregăti următoarele generații. Colaborarea dintre mediul academic și cel de afaceri nu este doar benefică, ci absolut necesară pentru viitorul studenților și al societății în ansamblu.

Băncile europene se pregătesc pentru o concurență mai dură sub noua administrație Trump

Băncile europene se confruntă cu o sarcină și mai dificilă de a reduce decalajul de câștiguri față de rivalele americane, în timp ce Wall Street așteaptă o nouă eră de dereglementare financiară sub o a doua președinție a lui Donald Trump.

Creditorii din zona euro și din Marea Britanie au fost afectați de profitabilitatea scăzută și de economiile slabe de la criza financiară globală din 2008-2009, în timp ce băncile americane au crescut în valoare și au furat cote de piață, în special în domeniul băncilor de investiții, în timp ce rivalii europeni s-au retras.

Acțiunile europene, mai performante

Unele bănci au început să recupereze terenul pierdut în acest an. Până săptămâna aceasta, acțiunile europene erau mai performante decât cele americane, iar speranțele că Statele Unite vor adopta unele elemente ale reglementărilor Basel III, care impun băncilor americane să dețină mai mult capital, contribuind la echilibrarea condițiilor de concurență, au crescut.

Victoria lui Trump în alegerile prezidențiale din această săptămână a răsturnat situația. JPMorgan, Goldman Sachs și Morgan Stanley au crescut, în timp ce indicele STOXX Europe 600 Banks a scăzut cu mai mult de 1% pe parcursul săptămânii.

„Așteptarea este simplă: dereglementarea și reducerile fiscale din SUA contrastează cu supravegherea strictă din Europa și grindul dobânzilor scăzute”, a declarat David Materazzi, CEO al platformei de tranzacționare automată Galileo FX din Italia.

„Dacă băncile americane primesc sprijinul politic așteptat, acestea ar putea crește volumul împrumuturilor și optimiza capitalul într-un mod pe care băncile europene nu îl pot egala în acest moment”, a declarat Materazzi.

De la începutul anului 2010, acțiunile băncilor europene au scăzut cu 10%, în timp ce acțiunile creditorilor americani s-au triplat.

Banca Centrală Europeană a estimat că randamentul capitalului propriu al băncilor din zona euro fluctuează în jurul valorii de 5%, față de 10% în SUA, făcând legătura cu veniturile din comisioane mai mari din SUA și cu împrumuturile neperformante moștenite cu care băncile europene încă se confruntă.

Pârghii pentru lobby?

Există deja semne că politicienii europeni se pregătesc pentru un nou peisaj sub Trump.

Ministrul elvețian al finanțelor, Karin Keller-Sutter, a declarat joi că a discutat cu omologul său britanic, Rachel Reeves, despre perspectiva reglementărilor bancare din SUA.

„S-a spus în prealabil că un val de dereglementare va veni în SUA”, a declarat ea pentru Reuters, adăugând că ambele au fost de acord că este important să se ajungă la un echilibru între competitivitate și stabilitate.

Un val de dereglementare ar trebui să ofere băncilor europene o anumită influență pentru a face lobby în vederea relaxării normelor din Europa, care sunt deja mai apăsătoare, a declarat pentru Reuters un executiv bancar.

Numirile lui Trump vor da tonul

Sectorul bancar american se așteaptă ca Trump să introducă autorități de reglementare republicane care să relaxeze normele privind capitalul și aprobarea fuziunilor și să dilueze și mai mult controversata propunere finală Basel III, menită să solicite marilor creditori să dețină mai mult capital.

Dar ritmul oricărei dereglementări va fi determinat de noile autorități de reglementare și de factorii de decizie cheie pe care Trump nu i-a numit încă, ceea ce face ca perspectivele să fie extrem de incerte.

Michael Ashley Schulman, director de investiții la Running Point Capital Advisors, consideră că Trump ar putea, de asemenea, să renunțe la unele părți ale legii de reformă financiară Dodd-Frank din 2010, care a sporit reglementarea băncilor pentru a evita o nouă implozie de tipul celei din 2008.

Grindeanu, ironii la adresa liberalilor: „Și-au prezentat programul de guvernare la cazino, la Sinaia, și ce să vezi, când au terminat…” – VIDEO

1

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu i-a ironizat, luni, pe liberali, spunând că, după ce și-au prezentat programul de guvernare – în cadrul unui eveniment ce a avut loc zilele trecute, la Sinaia -, și-ar fi dat seama că acesta n-ar cuprinde și „oferta” pe parte socială, inclusiv pe zona de pensii.

Declarațiile au fost făcute luni, într-o conferință de presă.

„Eu știu de la colegii mei de pe zona socială că au cam uitat să aibă un întreg capitol pe social. S-au dus și-au prezentat programul de guvernare la cazino, la Sinaia, și ce să vezi – când au terminat în acea zi de jucat soarta României la cazino, prin programe de guvernare, au realizat că nu au oferta pe zona de pensii și pe social”, a afirmat prim-vicepreședintele PSD, luni, într-o conferință de presă susținută pe tema măsurilor din domeniile Transport și Infrastructură din programul de guvernare al Partidului Social Democrat pentru perioada 2025-2028.

Grindeanu: Ce să le facem?

Oficialul PSD aflat la șefia Ministerului Transporturilor a punctat, apoi, ironic, spunând că asta arată „preocuparea” liberalilor pentru această „componentă importantă”.

„Asta arată preocuparea PNL-ului pentru această componentă importantă – cea legată de pensii, de protecție socială și de toate lucrurile care țin de această zonă. Ce să le facem? Suntem obișnuiți să venim noi cu programul de guvernare și după care la ei e cu plagiatul”, a mai adăugat Grindeanu, aflat la sediul PSD.

2 trilioane de dolari, nota de plată în urma fenomenelor meteorologice extreme

0

Fenomenele meteorologice extreme au costat economia globală peste 2 trilioane de dolari în ultimul deceniu, potrivit unui raport comandat de Camera Internaţională de Comerţ.

Analiza a 4 000 de fenomene meteorologice extreme legate de climă, de la inundaţii bruşte care distrug casele într-o clipă la secete lente care ruinează fermele de-a lungul anilor, a arătat că daunele economice au atins 451 de miliarde de dolari numai în ultimii doi ani, relatează The Guardian.

Pe măsură ce lumea s-a îmbogăţit, oamenii s-au stabilit în regiuni predispuse la dezastre

Cifrele reflectă costul total al consecinţelor fenomenelor meteorologice extreme, mai degrabă decât partea pe care oamenii de ştiinţă o pot atribui dezastrului climatic.

Aceste cifre vin în contextul în care liderii mondiali discută despre cât de mult ar trebui să plătească ţările bogate pentru a ajuta ţările sărace să îşi redreseze economiile, să se adapteze la o lume mai caldă şi să facă faţă pagubelor provocate de condiţiile meteorologice tot mai violente.

„Datele din ultimul deceniu arată în mod categoric că schimbările climatice nu sunt o problemă viitoare”, a declarat John Denton, secretarul general al Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC), care a comandat raportul. „Pierderile majore de productivitate cauzate de fenomenele meteorologice extreme sunt resimţite aici şi acum de către economia reală.”

Raportul a constatat o tendinţă graduală de creştere a costului generat de fenomenele meteorologice extreme între 2014 şi 2023, cu un vârf în 2017, când un sezon activ de uragane a lovit America de Nord. SUA a suferit cele mai mari pierderi economice în perioada de 10 ani, cu 935 de miliarde de dolari, urmată de China cu 268 de miliarde de dolari şi de India cu 112 miliarde de dolari. Germania, Australia, Franţa şi Brazilia au intrat toate în top 10.

Focul, apa, vântul şi căldura au scos tot mai mulţi dolari din bilanţurile guvernamentale pe măsură ce lumea s-a îmbogăţit, oamenii s-au stabilit în regiuni predispuse la dezastre, iar poluarea cu combustibili fosili a încins planeta.

Cu toate acestea, până în ultimii ani, oamenii de ştiinţă au avut dificultăţi în a estima amploarea rolului jucat de oameni prin transformarea fenomenelor meteorologice extreme cu ajutorul gazelor care încălzesc planeta.

Poltronii

Ca și în fotbal, pe la toate televiziunile mioritice, mai cu seamă la cea „a treia” și a „douăzeci și patra”, lașitatea și lipsa de onoare sunt nelipsite, precum martie din post! Mă uitam la „producțiile” tuturor canalelor TV cum guralivii reporteri, redactori și alți conțopiști lansau, în cadrul numeroaselor emisiuni dedicate alegerilor din America, exagerate osanale candidatei democrate, Kamala Harris, iar după ce scrutinul și-a dat duhul și câștigătorul a devenit Donald Trump, nedorit de acești poltroni, au întors-o ca la Ploiești, acoperindu-l pe împricinat cu interminabile băloase laude! Toți realizatorii și invitații, acompaniați de generalii ăia cocliți care făcuseră bătături la limbă ridicând în slăvi… dorințele lor democrate, s-au pus brusc pe lăudat câștigătorul, chit că îl ponegriseră ore în șir („candidatul condamnat”) înaintea alegerilor, nedându-i vreo șansă de a obține majoritatea voturilor. Sunt tare curios să-i văd pe acești „formatori de opinie” dacă Marcel Ciolacu, prezent pe micile ecrane de zeci de ori pe zi, față de ceilalți care apar sporadic, nu va reuși să-și adjudece jilțul de la Cotroceni, oare la fel drăguții de… poltroni vor cânta osanale câștigătorului?!

*Trecând la… poltronii din fotbal, pare că FRF-ul e plin de asemenea inși, primul fiind Burleanu, cel care taie și spânzură după bunul plac, împreună cu țuțării săi. Ultima „execuție” de acest gen a fost comisă împotriva echipelor FCSB și Rapid, amendate pentru, chipurile, indisciplina suporterilor, dar nu în mod egal, ci discreționar! Pentru clubul lui Becali „gură bogată” au fixat, din lașitate, o amendă în sumă de 15.000 de lei, iar Rapidului una de 22.500 de lei! De ce această diferență?! Ete așa! Un alt exemplu ar fi favoritismul manifestat de președintele Federației și de șeful arbitrilor, grecul Vassaras, care îl susțin pe Istvan Kovacs să primească delegări la meciuri importante din competițiile europene, în ciuda faptului că „omul în negru” dă mereu cu bâta în baltă! Nu mai departe miercuri seară, la partida dintre Internazionale și Arsenal (1-0), daco-maghiarul din Carei a gafat destul de grav, determinându-i pe cei de la Corriere dello Sport să scrie, despre arbitrajul prestat, astfel: „Un dezastru!”. Iar managerul echipei engleze, Arteta, a conchis: „Am fost furați!”. Păi?!

*Îi lăsăm pe cei de la FRF cu… aranjamentele lor și mergem la… firul ierbii, la meciul disputat joia trecută de FCSB cu echipa daneză Midtjyland, aflată (înaintea partidei) pe locul 7 în clasamentul Europa League, „roș-albaștrii” ocupând poziția 13. Creditată deci cu șansa a doua și cu un început de partidă ezitant, FCSB i-a neliniștit pe suporterii ei, mai ales că oaspeții păreau capabili să domine copios. Cu toate acestea, în minutul 16, Tănase a executat o lovitură de la colțul careului de 16 metri și, cu ajutorul unui jucător danez care a deviat mingea, a înscris primul gol al partidei! Bucureștenii reușesc apoi să țină piept atacurilor susținute ale scandinavilor, echilibrând pe alocuri jocul. Cu 1-0, în favoarea elevilor lui Charalambous, se intră la cabine. În secunda 8 a reprizei a doua, Bârligea atacă portarul când acesta degaja balonul și izbutește să i-l sufle, apoi înaintează și îl introduce în plasa păzită de nefericitul gafeur din țara lui Andersen! După acest gol, trupa „becaliană” prinde aripi și joacă aproape perfect, așa de bine cum rar am văzut-o. Pasele merg ca unse, driblingurile de asemenea, iar deposedările apar într-un procent nesperat. Danezii încearcă să atace, dar cele două linii în care s-au aranjat jucătorii „roș-albaștri” apără eroic arealul lui Târnovanu, stricând planurile adversarilor. Cu acest surprinzător 2-0 împotriva campioanei Danemarcei, greu de anticipat, mult peste egalul la care, sincer să fiu, speram părându-mi-se maximum posibil, FCSB acumulează 9 puncte și avansează pe locul 8 în clasamentul Europa League.

*A doua zi, vineri, în Etapa a 16-a a Superligii, Oțelul a primit vizita fotbaliștilor de la FC Botoșani. Meci de maidan, sfârșit cu un scor alb (0-0). Gălățenii au fost de nerecunoscut, jucând ca și cum înaintea meciului băuseră ceai de cânepă!

*Seara, Dinamo, după cum a jucat, a pierdut două puncte, în partida cu CFR-ul lui Dan Petrescu. Bucureștenii au deschis tabela, prin Homawoo, dar zvârluga Louis Munteanu a egalat, salvându-l încă o dată pe Bursuc.

*Sâmbătă, trei meciuri. La prânz, Poli Iași a jucat cu Sepsi. Meci agreabil, în care cele două echipe s-au străduit să practice un joc ofensiv, ce s-a încheiat cu victoria fotbaliștilor din Sfântu Gheorghe (2-1).

*Pe seară, la Craiova, oltenii s-au confruntat cu AFC Hermannstadt. În sfârșit, craiovenii și-au arătat valoarea, învingând echipa lui Măldărășanu cu scorul de 3-1. Dar descătușarea s-a produs în repriza secundă, când în teren a intrat „piticul atomic” Mitriță, cel care a limpezit jocul.

*A treia dispută a zilei s-a desfășurat în Giulești, între Rapid și UTA. Arădenii au pornit mai bine, având câteva ocazii favorabile, dar apărarea feroviară le-a tăiat avântul. Apoi jocul s-a echilibrat, dar cei doi atacanți ai lui Șumudică (Boupendza și N’Jie), de la care se aștepta mai mult angajament, n-au prea rupt inima târgului, pierzând numeroase mingi și dând pase greșite. A venit însă repriza a doua, în care Pașcanu a trimis mingea în plasa „textiliștilor” la un corner executat de Petrila. Era minutul 47, „vișiniii” prind curaj și încep să fie mai agresivi. Așa se face că ajung mai des în preajma porții adverse, iar în minutul 71 Poulolo îl trage de tricou în careu pe Boupendza, care primește cam ușor lovitura de la 11 metri, și tot el o transformă cu o execuție destul de anemică. Noroc cu portarul Popa care a gafat, cu toate că a fost, cum se spune, pe minge! La scorul de 2-0, oaspeții se străduiesc să ajungă la poarta lui Siegrist, reușesc însă destul de rar, și atunci portarul giuleștean apără cu siguranță. Victoria aceasta urcă trupa lui Șumudică pe locul 5 al Superligii.

*Duminică, Unirea Slobozia a întâlnit Farul. Pe o ploaia mocănească, meciul a avut nerv și s-a încheiat cu victoria echipei lui Hagi (1-0) prin golul marcat de Rivaldinho, în minutul 43. Băieții din țara dropiilor (dacă or mai exista asemenea păsăroaie, căci se pare că au pierit din pricina secetei) au presat minute-n șir arealul lui Buzbuchi, dar mingea n-a catadicsit să intre în poarta acestuia.

*Tot duminică, însă la lumina reflectoarelor, pe arena din Cluj, „șepcile roșii” au pus de-un meci cu slujbașii lui Becali. Meci al ambițiilor, în care la început bucureștenii au jucat cam dezlânat, și doar după minutul 30, când Musi, puștanul nou-intrat în locul lui Octavian Popescu, i-a pasat lui Bârligea, iar acesta a înscris din întoarcere, deblocând tabela. Au urmat minute de fotbal bun jucat de alde Miculescu, spre diferență de clujeni, care s-au mișcat neconvingător, iar Nistor și senegalo-francezul Thiam au fost bântuiți de crize de nervi. Repriza a doua dezvăluie neputința clujenilor, care joacă lent, bătrânește, iar „roș-albaștrii” mai înscriu, tot prin Bârligea (minutul 51), ridicând scorul la 2-0. Încep să apară faulturile grosolane și „adjudecarea” cartonașelor galbene. În minutul 72, Șut primește al doilea galben, așa că este eliminat, FCSB rămânând în zece jucători. Cu toate acestea, gazdele nu-și pot regla tirul și abia în minutul 85 Blănuță înscrie pentru 2-1. Mai sunt câteva minute, în care, în afară de cotonogeli, nu se întâmplă nimic. Respectiva victorie îl determină pe Becali să se laude ca o precupeață („Echipă mare”, zice el!) și să zâmbească a izbândă. Cumva are de ce, fiindcă echipa lui se află în zona play-off-ului, după ce, nu de mult se bulucea cu cele de pe la coada clasamentului!

P.S. Ca tot chibițul, privesc și eu la meciurile din campionatele Angliei, Spaniei, Germaniei ș.a., și constat cu… mândrie patriotico-sportivă că televiziunile lor nu dau în timpul jocului, cum se întâmplă la noi, reclame cu casele de pariuri, transmise cu ghiotura, spre a ne îmboldi să jucăm la Superbet și altele asemenea! Ei, desigur, noi românii suntem mai cu moț, pe când ăia, străinezii, ori n-au așa ceva ori sunt…, Doamne, nu-mi amintesc sinonimul adjectivului fraieri!

Primul primar de sector care a cerut desființarea sectoarelor

1. Vă dau o știre în premieră. E foarte proaspătă. E de pe 3 noiembrie. Am văzut-o la Știrile TVR, am notat-o și am uitat să scriu despre ea. Dar e bună de tot și acum. În statisticile Ministerului de Interne avem 24 de morți și 400 de răniți în urma unor accidente de trotinetă în ultimul an. Sunt curios câți sunt în ultimii 10 ani, de când a început sminteala asta cu bărboși cărunți făcând echilibristică pe contrasens. N-am mai fi vorbit azi despre 24 de morți și sute de răniți dacă am fi preluat și ce e bun din Franța. La Paris s-a făcut un referendum în 2023 și nu s-au mai închiriat trotinete electrice. Dar noi am luat ciudățeniile de la Jocurile Olimpice ținute la Paris în 2024.

   2. De ce are AUR mai mult decât USR în sondaje? Simplu. Amândouă au început cu o temă corectă – „PSD și PNL au făcut numai nenorociri”. Foarte mulți oameni, în special tineri, au fost de acord. Dar după „Corupția ucide”, USR s-a apucat să discrimineze majoritățile, să ceară legalizarea drogurilor „ușoare”, să spurce Biserica, să someze „Vaccinați-vă, oameni buni!”, să ne certe că nu le dăm mai mult decât putem refugiaților. Puneți-vă în situația unei femei care e divorțată, are copii și rate bancare. Numai de ucraineni n-o interesează pe ea. Un asemenea tupeu a avut doar presa comunistă, care scria că „în Africa mor copiii de foame”, fără să publice și poze din alimentarele noastre, în care vitrinele pentru carne erau goale, dar se găseau pe rafturi creveți vietnamezi.

   3. „Parlamentul neglijează să facă legile de care are nevoie capitala noastră ca să se dezvolte așa cum ar trebui. O lege prin care să putem desființa sectoarele.” Dacă ar fi zis asta Nicușor Dan, îl înțelegeam, omul e specialist în blocarea construcțiilor. Dar am citat din Clotilde Armand, care a fost primar de sector. Și nu orice sector, ci Sectorul 1, unde aveam team-buiding-uri de șobolani în fața școlilor. Atenție: n-a scris „limitarea puterii primarilor de sector”, a scris „o lege prin care să putem desființa sectoarele.” „După noi, gunoiul” s-a transformat în „după noi, potopul”.  E o controversă istorico-literară – cine a spus întâi „După noi, potopul?” E clar cine a spus-o cel mai apăsat. Dacă ar fi rămas la Sectorul 1, Clotilde ar mai fi cerut să dispară funcția ei? Dar nu e ea de vină. Sunt bucureșteni care au votat-o de trei ori și o vor vota și pentru Parlament.

VIDEO. Șoșoacă a făcut „spectacol” în aeroport/A plecat cu doi preoți la Bruxelles 

Europarlamentara Diana Șoșoacă a plecat luni spre Bruxelles. Semn că se întoarce la muncă în Parlamentul European.

Șoșoacă a fost filmată în aeroport, înainte de a ajunge în aeronava ce urma să pornească spre Bruxelles.

Europarlamentara aflată în fruntea SOS România nu a plecat singură spre Bruxelles, ci alături de doi preoți. Și, până să urce în avion, europarlamentara a făcut un adevărat spectacol cu cântec, la propriu, pe aeroport.

Au cântat în aeroport

sursa foto: captură video facebook.com/DianaSosoacaOficial

Diana Șoșoacă a plecat spre Bruxelles cu un grup de 100 de oameni, printre care doi preoți, potrivit Antena 3. De altfel, din imaginile postate luni dimineață pe pagina acesteia de Facebook se poate observa că Șoșoacă – președintele Partidului S.O.S. România – a cântat alături de susținătorii ei. Și a părut cât se poate de veselă.

Doar că la un moment unii dintre pasageri – nemulțumiți de gălăgia iscată – au început să comenteze. Iar europarlamentara a părut contrariată de reacția pasagerilor deranjați de cântecele oamenilor de la SOS și de agitația din jur.

„La muulți ani… Noi suntem români… pe veci stăpâni. Îți dai seama, nu-ți face observație un străin, îți face un român. Cam atât despre trădarea națională… satana e printre noi”, a spus ea, potrivit antena3.ro.

 

Avans de două cifre a salariul mediu național în peste 90% dintre județele României, în guvernarea PSD

0

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că în luna iulie a acestui an, salariul mediu al românilor, însumând echivalentul a peste 1.000 de euro, a crescut cu 14,8% comparativ cu aceeași perioadă din 2023.

Mai mult, în aproape 93% dintre județele României avansul a fost de două cifre, iar rata unităților teritoriale care au depășit progresul la nivel național se apropie de 62%. Aceste cifre sunt efect direct al politicii economice de creștere a nivelului de trai și a veniturilor românilor a Guvernului condus de Marcel Ciolacu și al măsurilor luate de Executiv, la inițiativa PSD, în vederea implementării salariului minim european.

Salariul mediu net a depășit 1.000 de euro încă din martie 2024

Potrivit INS, din martie 2024, atunci când a avut valoarea de 5.185 de lei, salariul mediu net a depășit valoare de 1.000 de euro în fiecare lună. Datele oficiale mai arată și faptul că în luna iulie 2024, la împlinirea unui an de mandat al Premierului Marcel Ciolacu, avansul acestui indicator la nivel național era de 14,8%.

61,90% dintre județe cu creștere peste media națională

De asemenea, în 39 dintre cele 42 de județe creșterea salarială a fost de două cifre, iar în 26 dintre ele, adică 61,90% din total, avansul a depășit media națională. Progresul cel mai important la acest capitol, de 73%, a fost în Bihor, în timp ce în Tulcea, Caraş-Severin, Mehedinţi și Neamț salariul mediu a crescut cu peste 20 de procente.

Măsuri concrete în Planul de Guvernare PSD 2025-2028 pentru creșterea salariului mediu net în toate regiunile țării

Garanțiile acordate de stat constituie, alături de investiții publice de peste 155 de miliarde de euro până în 2029, și alte 56 de miliarde de euro atrase din Fondurile UE și PNRR, un element esențial al Planului de Guvernare 2025-2028 al PSD. Acestea au drept țintă ca România să devină cea mai puternică economie din Europa de Est și Sud-Est în următorii 5 ani, depășind Polonia. Mai mult, PSD urmărește ca, prin adoptarea salariului minim european și scăderea impozitării muncii, noile măsuri să se reflecte și în veniturile românilor.

Documentul programatic al social-democraților previzionează că salariul mediu brut la nivel național va depăși 2.600 euro pe lună, până în 2029, și vor exista peste 1,5 milioane de contracte de muncă a căror valoare netă va depăși 1.500 de euro. De asemenea, investițiile în infrastructura mare și  schemele de ajutor de stat PSD vor conduce și la o reducere a decalajelor privind valoarea salariului mediu între județele țării.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri. CMF 31240010

Pacient mort după ce a căzut de la etajul doi al unui spital. Unde a avut loc tragedia

0

Caz dramatic în Neamț. Un pacient internat la spitalul județean a decedat, după ce a căzut de la etaj. Polițiștii fac o anchetă pentru a stabili exact ce anume s-a întâmplat. 

Un bărbat în vârstă de 56 de ani internat la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a murit, în cursul nopţii de duminică spre luni, după ce a căzut de la etajul doi al unităţii medicale, potrivit news.ro. Din câte s-a mai aflat în acest caz, pacientul era internat în secţia de Chirurgie.

Primele detalii de la poliție

Oamenii legii au fost sesizați despre incidentul cu urmări tragice și au mers la fața locului.

„La data de 11 noiembrie, ora 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Piatra-Neamţ, ar fi căzut de la etajul doi al unei unităţi medicale, din municipiul Piatra-Neamţ, unde acesta era internat”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.

Urmează ca medicii legiști să facă necropsia

Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamţ, pentru a fi realizată necropsia. Urmează așadar ca medicii legiști să stabilească exact cauza decesului bărbatului.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit aceleiași surse.

Nu este singura tragedie ce a avut loc recent în Neamț. Un bărbat a murit, în urma unui accident rutier ce a avut loc în municipiul Piatra-Neamț, duminică dimineață, 10 noiembrie.

„La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 6:20, în municipiul Piatra-Neamț a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a alteia.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 53 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul, având direcția de deplasare Girov spre Piatra-Neamț, ar fi surprins și accidentat două persoane , o femeie de 74 de ani și un bărbat de 79 de ani, din Piatra-Neamț, care s-ar fi aflat angajați în traversarea străzii prin loc prevăzut cu marcaj pietonal.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi pietoni, care au fost transportați la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, unde din nefericire fost declarat decesul bărbatului”, a anunțat luni IPJ Neamț, într-un comunicat.

Conform sursei citate, șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz se continuă cercetările „cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”.

Se apropie Postul Crăciunului. Atenţie la produsele vegetale! Recomandările ANPC

Românii care vor ţine Postul Crăciunului, în perioada 15 noiembrie – 25 decembrie, trebuie să aibă grijă la produsele alimentare vegetale pe care le vor cumpăra.

Sfaturile vin de la Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Păstraţi bonul de la cumpărături!

Produsele de post sunt produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe baza de soia etc, iar consumatorii nu trebuie să cumpere produse ale căror etichete nu informează complet şi corect privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului.

Vă recomand să achiziţionaţi aceste produse alimentare numai din locuri amenajate şi autorizate, să solicitaţi şi să păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea, conformitatea sau siguranţa unui produs.

Atenţionez asupra faptului că dacă achiziţionaţi produse alimentare de post din locuri neautorizate, în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, riscaţi ca produsele sa fie neconforme sau chiar nesigure acestea vă pot afecta sănătatea.

Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor pentru a putea respecta Postul Crăciunului şi a evita astfel să fie induşi în eroare.

Vă recomand, în primul rând, ca înainte de cumpărare, să acordaţi o atenţie deosebită listei ingredientelor. În cazul în care aceasta conţine şi ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, trebuie să ştiţi că aceste produse nu fac parte din grupa produselor de post.

Pentru produsele tăiate, fracţionate sau porţionate de vânzător, solicitaţi să vedeţi eticheta produsului pentru a verifica compoziţia şi data durabilităţii minimale„, a postat Paul Anghel.

Românii fac economie la mâncare

Prețurile alimentelor au ajuns la cel mai mare nivel din ultimele 18 luni, lucru observat și de românii care nu reușesc să ducă un trai decent, conform unor date oficiale transmise de Organizația Națiunilor Unite.

Astfel, tot mai mulți oameni sunt nevoiți să facă economie la mâncare pentru a-și putea plăti ratele sau chiriile care sunt din ce în ce mai mari.

Potrivit ONU, prețurile mondiale pentru alimente sunt cele mai mari din ultimele 18 luni.

„La tot sunt prețurile foarte mari. Nu te poti apropia de nimic. Mai ales de carne, eu sunt terminata. Cu 14 mil pensie, va dati seama dupa 37 ani de munca. E groznic”, a spus o femeie pentru postul Realitatea Plus.

Adrian Papahagi: Soluția pentru România este Ciucă și PNL

Adrian Papahagi, renumit intelectual și profesor, și-a exprimat în mod deschis susținerea pentru candidatura lui Nicolae Ciucă și Partidul Național Liberal (PNL) în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale.

Într-o postare recentă, Papahagi avertizează asupra riscurilor unei posibile alianțe de guvernare PSD-AUR, pe care o consideră o amenințare serioasă la adresa valorilor democratice și a parcursului european al României.

Papahagi atrage atenția că alegerile prezidențiale ar putea avea o miză critică pentru viitorul României, iar prioritatea cetățenilor ar trebui să fie prevenirea unui tur doi între liderii PSD și AUR, Marcel Ciolacu și George Simion. În acest context, singura opțiune pragmatică și eficientă rămâne, în opinia sa, PNL și Nicolae Ciucă. Papahagi descrie PNL ca având o structură solidă în teritoriu și o experiență reală de guvernare, fiind astfel capabil să constituie o forță de opoziție stabilă în fața PSD.

Prin mesajul său, Adrian Papahagi subliniază importanța de a alege lideri care pot garanta stabilitatea și continuitatea valorilor europene și democratice. El afirmă că va susține în mod activ candidatura lui Ciucă, considerând că alegerea unui lider precum Ciucă este singura opțiune viabilă pentru a împiedica o majoritate PSD-AUR și pentru a asigura un viitor pro-occidental pentru România.

Papahagi subliniază și calitățile de lider ale lui Ciucă, apreciat pe plan internațional, și sugerează că un eventual tandem Ciucă-Bolojan ar putea fi combinația ideală pentru viitorul politic al României.

CMF31240003

Au început ninsorile în România. Mesajul Poliţiei Rutiere către conducătorii auto. Cum trebuie să echipeze mașinile

Şefii de la Poliţia Română au transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în aceste condiţii. Totodată, agenţii reamintesc obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece.

În lege nu se specifică, însă, o dată clară la care se schimbă anvelopele, așa că va trebui să ne orientăm după vreme.

Folosiţi şi faza scură a farurilor!

„Pentru deplasarea pe suprafeţe carosabile acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă, legislaţia rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă! Este important să respectăm această regulă pentru siguranţa noastră şi a celorlalţi participanţi la trafic”, a transmis, duminică, Poliţia Română, pe pagina de Facebook.

Manopera pentru montarea anvelopelor începe, la vulcanizări, de la 100 de lei, și poate ajunge la peste 500 de lei. Ea include întreaga manoperă, adică montarea, echilibrarea și plumbii pentru jante.

Astfel, costul total pentru cumpărarea a patru anvelope noi și manoperă pleacă de la 820 de lei pentru modele de bază și poate ajunge la peste 2.500 de lei.

Cum să conduceţi pe carosabilul umed

Poliţiştii avertizează asupra circulaţiei în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de carosabil umed.

„Având în vedere specificitatea anotimpului, dar şi previziunile meteo pentru perioada următoare, poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de carosabil umed. De asemenea, există posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu ploaia şi temperaturile reduse, în special seara şi în zonele montane ale judeţului. Mai trebuie precizat că vremea ploioasă şi rece impune o manieră specială de conducere a autovehiculelor.

Aderenţa scăzută a pneurilor la suprafaţa de rulare şi vizibilitatea redusă trebuie să-i determine pe cei de la volan să-şi sporească prudenţa, să circule cu viteză mult redusă, în funcţie de particularităţile drumului şi traficului, să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule şi – foarte important – să evite efectuarea depăşirilor… Cele mai complexe şi periculoase manevre în trafic”, a mai transmis IPJ Suceava, preluaţi de Antena 3.

Lege nouă pentru românii care apelează la credite, de azi. Au plafonat dobânzile!

Legea 243/2024, ce protejează românii care iau credite de la IFN-uri, intră în vigoare începând cu data de 11 noiembrie 2024.

Aceasta are ca scop protejarea consumatorilor de practici abuzive și crearea unui cadru mai strict și transparent pentru IFN-uri și recuperatori.

Plafonarea dobânzilor

Astfel, pentru creditele de până la 5.000 de lei dobânda nu poate depăși 1% pe zi, pentru cele între 5.000 și 10.000 lei – 0,8%, iar pentru cele de până la 25.000 lei – 0,6% pe zi.

De asemenea, suma totală rambursată de persoanele împrumutate nu va mai putea depăși dublul valorii totale a creditului, asta în condițiile în care în prezent sunt IFN-uri care practică dobânzi chiar și de 1.000%, ceea ce înseamnă returnarea unor sume de zeci ori mai mari decât totalul banilor primiți.

Legea se aplică și contractelor în derulare, dacă persoanele care au credite la IFN-uri solicită acest lucru.

Valoarea creditelor de consum a depăşit-o pe cea a depozitelor

Banca Naţională avertizează că valoarea creditelor de consum a depăşit-o pe cea a depozitelor. Retailerii observă o dublare a numărului de clienţi care cumpără în rate.

Dacă până la finalul anului trecut populaţia avea depozite mai mari decât credite de consum, acum fenomenul s-a inversat.

În piaţă, retailerii observă o creştere de peste 100% a numărului de clienţi care plătesc în tranşe. Din aceste depozite ajung în casele românilor, cumpărate în rate, în special telefoane, televizoare, calculatoare și electrocasnice mari, cum sunt frigiderele și mașinile de spălat, conform Antena 3.

Cutremur în România, luni dimineață. Ce magnitudine a avut seismul din 11 noiembrie

0

A fost cutremur luni dimineață, 11 noiembrie, în România. Cutremurul s-a produs în zona seismică Vrancea.

Conform informațiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul – unul slab – a avut magnitudinea 3.1 și s-a produs la ora 07:45, în județul Vrancea.

La ce adâncime s-a produs cutremurul

„În ziua de 11 Noiembrie 2024, la ora 07:45:06 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 66.2 km”, conform infp.ro.

Cutremurul de luni dimineață s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 29km V de Focșani, 69km N de Buzău, 81km E de Sfântu-Gheorghe, 83km SV de Bârlad, 88km S de Bacău, 95km E de Brașov.

Nu este singurul cutremur ce a avut loc în ultimele zile în România. Un alt seism cu magnitudinea 3.1 a fost înregistrat de aparatele specialiștilor și în 9 noiembrie, după lăsarea întunericului, după ce anterior în cursul zilei avuseseră loc alte două cutremure slabe.

„În ziua de 09 Noiembrie 2024 la ora 23:02:45 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 78.3km”, conform infp.ro.

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, 9 noiembrie, s-au produs două cutremure – unul la ora 12:30, în Muntenia, Ilfov, iar celălalt la ora 10:30, în Banat, județul Caraș-Severin. Ambele seisme au avut magnitudinea 2.2.

sursa foto: captură site infp.ro

De asemenea, un alt cutremur de peste 3 grade pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea la primele ore ale zilei de 4 noiembrie. „În ziua de 04 Noiembrie 2024 la ora 01:21:01 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 136.0km”, anunțaseră specialiștii.

Suma cu care vor creşte toate pensiile de la 1 ianuarie 2025. Casa de Pensii va face o nouă actualizare a acestor venituri

O nouă creștere a pensiilor va avea loc din 1 ianuarie 2025. Românii nu vor primi însă toți același procent de indexare deoarece unele venituri vor fi îngheţate.

„Această indexare va avea loc la inceputul fiecarui an în ianuarie. Aceasta indexare se va face in ianuarie si are doi indicatori foarte clari, predictibili”, a spus Daniel Baciu, şeful casei Naţionale de Pensii.

Punctul de pensie va creşte cu 10 lei

„După ce am facut calcule, valoarea finala, inflatia e 10,4%. Daca mai adaugam acest indicator si mai tinem cont de prevederile art 84 alineat 7, vom ajunge la o cifra de 12% cu care va trebui sa actualizam valoarea punctul de referinta.

Dacă facem un calcul estimativ – cât este actuala valoare a punctului de referință de 81, înmulțim cu această valoare, ajungem undeva la noua valoare a punctului de referință de 91 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

Toate pensiile în plată, acel număr total de puncte pe decizie de pensionare a fiecărui român, vor fi actualizate în funcție de această nouă valoare a VPR-ului”, a declarat Daniel Baciu.

Cea mai mare pensie specială plătită în luna octombrie

Autoritățile au precizat că cea mai mare pensie medie de serviciu virată în luna octombrie a fost de 25.176 lei, din care 21.918 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 7.279 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Beneficiarul este un fost magistrat, care s-a încadrat la Legea 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

Corpul diplomatic şi consular

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna octombrie, 816 de persoane (716 cu pensie pe bază de contributivitate). Pensia medie era de 6.907 de lei, din care 2.973 de lei pensie de la bugetul de stat.

Primul tren electric nou intră în circulație. Guvernul Ciolacu a aprobat investiții record în infrastructura rutieră

2

Primul tren electric cumpărat de statul român în ultimii 20 de ani ar putea să intre oficial în circulație în această lună și va opera pe ruta București-Brașov. Această achiziție face parte din pachetul de investiții în infrastructura feroviară al Guvernului condus de Marcel Ciolacu, finanțări importante din bani europeni, dar și din împrumuturi de la BEI sau de la bugetul de stat.

După 20 de ani, România va avea un tren nou pus în circulație pe ruta București – Brașov. Noul tren electric este de la Alstom Coradia Stream și face parte dintr-un lot de 37 de garnituri care urmează să ajungă în România.

Alte investiții sunt anunțate în perioada următoare, ca parte a planului PSD de dezvoltare a infrastructurii feroviare. Doar în luna octombrie, Guvernul Ciolacu a aprobat achiziția a 58 de trenuri electrice pentru suma de 3,3 miliarde de lei, finanțată din fonduri europene. Adițional, un alt proiect pentru 9 trenuri electrice noi și a 23 de locomotive, investiție cu o valoare de peste 1,2 miliarde de lei, a fost adoptat de Executiv la începutul lunii noiembrie.

Trenuri electrice noi, pe fonduri europene

Acest pachet de 58 de trenuri electrice face parte din cel mai mare pachet de investiții în infrastructura feroviară în ultimii 35 ani care prevede cumpărarea de 143 de trenuri noi. Cele 58 de noi garnituri vor interconecta 13 municipii reședință de județ.

„Aprobăm, așadar, un proiect major de investiții ce conectează mari centre urbane prin transport feroviar modern. Cumpărăm 58 de trenuri electrice noi, o investiție de 3,3 miliarde de lei din bani europeni. 13 municipii reședință de județ vor fi interconectate, printre acestea fiind Brașov, Craiova, Brăila, Galați, Bacău, Focșani, Arad, Deva, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea”, spunea premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern în care s-au aprobat proiectele.

Investiții record și în infrastructura feroviară

Trenurile urmează să fie livrate în următorii ani, iar finanțarea este din fonduri europene. Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a declarat că se caută încă și alte surse de finanțate prin fonduri europene pentru a continua achiziția de trenuri noi.

În paralele însă se lucrează și la modernizarea căilor ferate. În prezent se lucrează la aproximativ 1.200 de km de cale ferată în toată țara.

„Avem 587 de kilometri de cale ferată deja modernizată (…). În prezent sunt 1.200 de kilometri de cale ferată în lucru, în modernizare, încă 1.000 în pregătire”, este anunțul făcut de oficialii Ministerului Transporturilor.

Sute de kilometri de cale ferată modernizată

La finalul lunii octombrie, Guvernul Ciolacu a aprobat două memorandumuri care vizează negocierea cu Banca Europeană de Investiţii a două finanţări în valoare de câte 300 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructură feroviară. Unul din proiecte vizează electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, cu o lungime totală de peste 160 de kilometri, implementarea proiectului a început în ianuarie 2023 şi se estimează că va fi finalizată la sfârşitul anului 2027.

„Guvernul a aprobat începerea negocierilor cu Banca Europeană de Investiţii pentru asigurarea finanţării sumei de 300 milioane de euro pentru electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Consiliul de Administraţie al Băncii a aprobat această finanţare în cursul lunii februarie. Proiectul este estimat la 1,975 miliarde de euro (inclusiv TVA şi achiziţia de trenuri), alocarea aferentă din PNRR fiind în sumă de circa 1,1 miliarde de euro, iar diferenţa va fi acoperită de statul român”, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Un al doilea proiect face referire tot la modernizarea liniei ferate dintre Caransebeş, Timişoara și Arad. De asemenea, se estimează ca proiectul să fie finalizat la sfârşitul anului 2027.

PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.

 CMF 31240010

Accident în Capitală. A intrat cu mașina într-un magazin

0

Un accident în urma căruia un autoturism a ajuns să intre într-un magazin de haine a avut loc duminică seară, în București.

Accidentul a avut loc pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, după lăsarea întunericului.

Potrivit Știrile ProTV, o șoferiță nu a mai putut controla autoturismul, iar mașina a pus la pământ un perete și s-a oprit în mijlocul spațiului în care se afla magazinul de haine.

Din primele informații, tânăra nu ar fi fost rănită în urma impactului. Conform spuselor martorilor, șoferița ar fi circulat cu viteză și n-ar fi acordat prioritate unui alt autoturism. Iar la un moment dat, cele două mașini s-au ciocnit, autoturismul condus de șoferiță fiind proiectat în vitrina magazinului. Din fericire, la acea oră spațiul comercial era închis și nu se aflau persoane în interiorul magazinului în care a ajuns mașina.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție. Conducătorii auto ai ambelor autoturisme au fost testați la fața locului, iar rezultatele au indicat că nu consumaseră băuturi alcoolice.

 

Accident cu două mașini, duminică după-amiază, în județul Giurgiu

Un alt accident a avut loc, de această dată duminică după-amiază, pe DN6, în apropierea localității Stâlpu, în județul Giurgiu. Au fost implicate două autoturisme.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Două femei au fost monitorizate de paramedici la locul evenimentului și au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au acționat pentru curățarea șoselei, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”, a anunțat ISU Giurgiu. Condițiile exacte care au dus la producerea accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, în urma unor cercetări.

Se răzbună vremea! Luna noiembrie se anunţă un coșmar. Avertizare WinterCast pentru România

0

Meteorologii au emis o avertizare WinterCast pentru România. Asta înseamnă că luna noiembrie va aduce ninsori semnificative în majoritatea regiunilor țării.

Conform prognozei, temperaturile vor scădea considerabil, iar ninsorile vor afecta atât zonele de câmpie, cât și regiunile montane.

Zonele afectate

În localitățile de munte, precum Brașov, se preconizează o ninsoare intensă și continuă timp de trei zile consecutive, începând cu 28 noiembrie și continuând până la sfârșitul lunii.

Iar în orașe precum București și alte localități de câmpie, ninsorile vor fi mai ușoare și vor cădea intermitent.

Prognoza pentru Brașov indică temperaturi scăzute, care vor ajunge până la -5°C pe timpul nopții, iar ninsoarea va fi constantă în perioada avertizată. Se așteaptă ca ninsorile să persiste trei zile consecutive, începând pe 28 noiembrie și continuând pe 29 și 30 noiembrie.

Este imposibil de prezis exact în ce zi va ninge sau va ploua, deoarece prognoza pe termen lung nu poate fi detaliată cu precizie.

Ceea ce se poate spune cu certitudine este că vom avea o iarnă mai blândă decât de obicei, dar nu înseamnă că nu vor exista perioade cu condiții meteo severe, însă acestea vor fi limitate.

Este posibil să avem zăpadă de Crăciun la munte, dar probabilitatea ca aceasta să ajungă în zonele de câmpie este relativ mică”, a spus Roxana Bojariu, meteorolog, pentru gandul.ro.

Se închide Transalpina

Autoritățile au anunţat că, începând de luni, circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C) între Rânca și Curpăt va fi suspendată din cauza vremii rele, anunță CNAIR.

Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai exact din cauza zăpezii depuse pe carosabil.

Transalpina a fost redeschisă temporar pentru circulație pe 1 iunie 2024, dar doar pe timpul zilei, între orele 08:00 și 18:00, pentru a se asigura siguranța traficului.

„Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/”, anunță CNAIR.

Câciu, atac dur la șeful PNL: „Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui. El a fost promovat în toate funcțiile publice de către Iohannis”

0

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), a declarat, duminică seară, că a semnat Hotărârea de Guvern (HG) referitoare la vila din Aviatorilor pe vremea când era ministru de Finanţe pentru că aşa prevede legea, fiind vorba despre trecere în domeniul public al statului.

Câciu consideră că liderul PNL, Nicolae Ciucă, premier la data emiterii actului normativ, trebuie să-şi asume să spună pentru cine este vila.

Câciu: Nu înțeleg de ce domnul Ciucă fuge de asumare

Acea Hotărâre de Guvern este semnată de ministrul de Finanțe pentru că e o trecere în domeniul public al statului și domeniul public al statului, inventarul acestuia este ținut de Ministerul de Finanțe, asta este calitatea pe care am avut-o pentru a semna. Pe de altă parte, acolo nu e vorba de bani, e vorba de destinație. Singurul care ar trebui să dea explicație, acum nu mai e un secret pentru nimeni că s-a desecretizat documentul, nu înțeleg de ce domnul Ciucă fuge de asumare, de a spune pentru cine era acea reședință. Era pentru Iohannis, este evident. Iliescu are reședință, Constantinescu la fel, Băsescu nu are voie să mai aibă reședință pentru că a fost turnător al securității. Cine a mai rămas? Este potrivit legii reședință pe viață pentru foștii președinți.

Este evident că Ciucă trebuie să iasă să își asume. În acea Hotărâre de Guvern nu e vorba de bani. Ce s-a întâmplat în schimb după, această alocare de resurse, 9 milioane, 14 milioane, o să aflăm probabil devizul până la capăt. Faptul că Iohannis s-a dus personal acolo să vorbească cu un arhitect, așa am înțeles din presă, cred că ei trebuie să dea niște explicații”, a afirmat Câciu, duminică seară, la postul B1TV.

Ministrul a dat glas unui șir de vorbe dure și de acuzații la adresa lui Ciucă, dând de înțeles că liderul PNL aflat în a doua funcție în stat, la acest moment, fiind președintele Senatului, e „sluga” lui Iohannis, actualul lider de la Cotroceni.

Câciu: Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui

„Bunul-simț trebuia să primeze la Ciucă pentru că el a dus totul în derizoriu. Am intrat într-o discuție în care noi explicăm fiecare cine, unde stă. E un cancan. Cred că poporul nu are neapărat nevoie de această discuție”, a mai afirmat Câciu.

Ministrul Câciu susține, totodată, că Ciucă nu l-ar critica pe actualul șef al statului pentru că ar fi fost promovat în toate funcțiile publice de către Iohannis. „Ciucă face un joc care este mizerabil din punctul meu de vedere, și îmi asum ce spun. Nu suntem singuri, toți facem la fel, toți suntem la fel, ăsta e stilul lui Ciucă. Ce lipsește din poza asta, nu cumva palatul lui Iohannis în care și-a făcut trei găuri de golf? De unde a plecat tot clivajul între PSD și PNL?

Când discuția a apărut în spațiul public că Iohannis și-a făcut trei găuri de golf la mare și încă trei găuri în vila de protocol. De ce nu cere desecretizarea acestor cheltuieli? De ce nu se ia de Iohannis? Vă spun eu de ce. Pentru că Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui. El a fost promovat în toate funcțiile publice de către Iohannis”, a mai declarat Câciu, la postul TV amintit.

Guvernul a desecretizat, joi, HG prin care s-a dispus reabilitarea vilei RA-APPS din Aviatorilor nr. 86.

Stratul gros de zăpadă închide circulaţia pe Transalpina. Veste importantă de la CNAIR pentru şoferi

0

Autoritățile au anunţat că, începând de luni, circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C) între Rânca și Curpăt va fi suspendată din cauza vremii rele, anunță CNAIR.

Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai exact din cauza zăpezii depuse pe carosabil.

Unde pot suna şoferii

Transalpina a fost redeschisă temporar pentru circulație pe 1 iunie 2024, dar doar pe timpul zilei, între orele 08:00 și 18:00, pentru a se asigura siguranța traficului.

„Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/”, anunță CNAIR.

De ce este importantă Transalpina

Transalpina face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba, străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munții Parâng de la sud la nord. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii.

Transalpina are în total 138 de kilometri, pornind orașul Novaci, prin județele Vâlcea și Sibiu, până în Alba, în orașul Sebeș.

În timpul parcurgerii șoselei puteți vedea Vârful Păpușa (2.136 m), Vârful Dengheru (2.084 m), Lacul Petrimanu, Vârful Urda (2.228 m), Vârful Micaia (2.170 m), Vârful Muntinu (2.062 m), Lacurile Muntinu, Râul Lotru, Lacul Gâlcescu (urmând traseele ce pornesc din Obârșia Lotrului sau din zona Muntelui Mohoru), Mânăstirea Obârșia Lotrului, Lacul Vidra, Mânăstirea Oașa, Lacul Oașa, Lacul Tău, sau puteți vizita Stațiunile Rânca și Voineasa.

Sondaj CIRA: Nicolae Ciucă în turul doi. Bătălia finală se va da între candidații PNL și PSD

Tot mai multe cercetări semnalează faptul că ne îndreptăm spre o finală Marcel Ciolacu – Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale. 

Potrivit celui mai recent sondaj CIRA, realizat în perioada 1 – 6 noiembrie, la comanda publicației Evenimentul Zilei, Nicolae Ciucă se află pe locul doi în opțiunile de vot cu 19%, înaintea lui George Simion (17%) și a Elenei Lasconi (16%), ceea ce îi asigură intrarea în turul doi alături de Marcel Ciolacu (29%). Mircea Geoană pare a fi ieșit din competiția pentru calificarea în turul doi, fiind pe locul 5 cu doar 9%.

Pe măsură ce ne apropiem de alegeri, devine tot mai clar că bătălia electorală atât la prezidențiale, cât și la parlamentare este una între PNL și PSD, cele mai mari partide din România. Datele indică faptul că Nicolae Ciucă reușește să capaciteze votul politic al PNL și confirmă tendința de creștere pentru candidatul liberal.

Dincolo de intenția de vot, publicul îi percepe tot pe Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ca fiind principalii pretendenți la funcția prezidențială, indicator relevant pentru starea de spirit a populației și pentru votul util, știut fiind că înainte de scrutin alegătorii se reorientează către candidații cu șanse pentru a nu-și irosi votul.

CMF31240003